Curs3 - SISTEME DE OPERARE

3.1. Definiţia şi funcţiile unui sistem de operare

Un sistem de operare este un sistem de programe care gestionează resursele hardware din
cadrul unui SC şi realizează suportul de bază pe care programele de aplicaţie pot fi scrise şi
executate folosind eficient resursele SC (memoria, microprocesorul, dispozitivele I/O).

SO este o colecţie de programe (sistem de programe) care are două componente

principale:

 nucleul sau programele de bază se încarcă de pe hard disk în memoria internă la

pornirea SC şi realizează :
 legătura cu rutinele BIOS,
 legătura ce cererile programelor de aplicaţie şi
 gestionează resursele SC necesare în timpul executării programelor de
aplicaţie ale utilizatorilor ;
 comenzile / programele utilitare sunt cele care realizează servicii pentru utilizarea
eficientă a resurselor SC .
Deosebirea dintre aceste două componente ale SO este că nucleul se execută în mod
supervizor cu privilegii extinse asupra memoriei şi a celorlalte resurse, în timp ce programele
utilitare se execută în mod utilizator cu privilegii reduse la fel ca şi un program de aplicaţie.

Funcţia de bază a SO este “ascunderea” complexităţii hardware prin furnizarea unui set de
instrucţiuni mult mai accesibil şi degrevat de detalii pentru comanda dispozitivelor periferice.

Funcţiile generale a unui sistem de operare sunt următoarele:

 funcţia de comandă şi control a execuţiei programelor utilizatorilor;

 funcţia de gestiune a memoriei evidenţiază resursele de memorie utilizate,
realizează alocarea/dealocarea memoriei şi asigură un sistem de protecţie a datelor
şi programelor;
 funcţia de gestiune a procesorului analizează şi decide ce proces va utiliza
procesorul realizând alocarea şi ulterior dealocarea acestuia la expirarea cuantei de

1
 timp sau la finalizarea execuţiei programului, prelucrează şi modifică starea
fişierelor şi programelor;
 funcţia de gestiune a dispozitivelor periferice, iniţializează şi verifică starea
resurselor SC, formatează hard disk, formatează floppy disk, defineşte structura
sistemului de fişiere şi gestionează (asigură partajarea) resurselor SC;

3.2. Componentele sistemului de operare

Primele sisteme de calcul lucrau direct în limbaj masină, şi comparându-le cu

calculatoarele personale actuale, dotate cu o interfaţă soft extrem de prietenoasă, se poate
spune că evoluţia sistemelor de operare a urmărit-o îndeaproape pe cea a hard-ului, fiind la fel
de spectaculoasă. Dezvoltarea mediilor de operare de tip MacIntosh si a sistemelor de tip
Windows a făcut din calculator un instrument de lucru accesibil inclusiv pentru
neprofesionisti.

SO este format dintr-o parte de control, care realizează interfaţa directă cu hard-ul, şi o
parte de servicii, care conţine instrumente de lucru variate, aflate la dispozitia utilizatorului;
de fapt, acestea exploatează partea de control, deşi acest lucru este transparent pentru
utilizator.

Partea de control contine proceduri care realizează:

- gestiunea întreruperilor: întreruperea preupune suspendarea execuţiei programului în

curs printr-un semnal, ca urmare a unui eveniment, deservirea întreruperii si reluarea execuţiei
programului în curs. De exemplu, terminarea execuţiei unei operatii de intrare-iesire este
semnalată unităţii de comandă printr-o întrerupere.

- gestiunea proceselor presupune operaţii de creare, ştergere a proceselor şi colaborări

între procese. Un proces cuprinde o procedură împreună cu procesorul care i-a fost alocat
pentru execuţie şi cu resursele fizice care i-au fost acordate (memorie, timp, periferice).
Comunicarea între procese are un rol deosebit în softul destinat reţelelor de calculatoare.

- gestiunea memoriei se referă la alocarea memoriei (stabilirea necesarului de

memorie) şi protecţia memoriei (să nu existe suprapuneri între programele folosite de diverşi
utilizatori)

2
 - operaţiile de intrare-iesire la nivel fizic, adică operatiile elementare de transfer de
date

- gestiunea fişierelor presupune operaţii de deschidere, închidere, citire din fisiere sau
scriere în fisiere

- planificarea lucrărilor şi alocarea resurselor. Planificarea lucrărilor se referă la

etapele prin care trece un program (o lucrare) pentru a fi executat. Resursele pot fi: fizice
(memorie, periferice, timp) sau logice (proceduri sau programe).

Partea de servicii cuprinde soft aplicativ. Acesta s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, atât
ca performanţe, cât şi din punctul de vedere al accesibilitătii inferfeţei oferite utilizatorului;
apariţia şi dezvoltarea sistemelor Windows este cel mai concludent exeplu în acest sens.

Cu observatia că interferenţele dintre diversele tipuri de produse soft sunt inerente, se

consideră că, din punctul de vedere al ariei lor de utilizare, utilitarele soft se pot clasifica în
produse destinate:

 biroticii: editoare de documente, foi de calcul electronice, produse destinate

prelucrărilor de informatii multimedia (vezi notiuni de birotică), gestiunea fişierelor şi
a resurselor calculatorului;
 prelucrării volumelor mari de date organizate în baze de date - sisteme de gestiune a
bazelor de date;
 dezvoltării de aplicaţii/programe - mediile de programare oferă utilizatorilor
profesionişti posibilitatea de a crea aplicatii în domenii variate, de la informatică (baze
de date, inteligenţă artificială, aplicaţii partajate în reţele etc.) la diverse ramuri ale
ştiintei sau chiar artei (proiectare, simulare, prelucrare de secvenţe audio sau video);
 soft destinat reţelelor de calculatoare (locale sau de arie largă) si soft dedicat accesului
la date şi facilitătilor de comunicare în Internet;
 produse soft specializate pentru prelucrarea datelor din diverse domenii, de exemplu:
proiectare inginerească (tip AutoCAD), raţionamente matematice, prognoze geologice
sau meteorologice, medicină, fizică, chimie, domenii de informatică (inteligenţă
artificială, calcul simbolic etc.), psihologie, sociologie, sau chiar domenii artistice
(muzică, arte vizuale).

3
3.3. Evoluţia sistemelor de operare

Primele SO au apărut în cadrul generaţiei a doua de calculatoare.

Generaţia II avea următoarele caracteristici din punct de vedere software:

 pentru prima dată este o separaţie clară între proiectare, construire, operare,
programare şi întreţinere;
 aceste calculatoare au nevoie de camere speciale cu aer condiţionat şi un operator
profesionist care execută programele;
 prelucrarea se face pe loturi “batch processing” şi presupune formarea unui fişier
cu extensia .bat şi lansarea lui; job-urile sunt citite pe bandă magnetică după care
sunt executate succesiv;
 apar primele limbaje evoluate de programare:
o FORTRAN (FORmula TRANslation) în anul 1956 pentru probleme
tehnico-ştiinţifice
o ALGOL (ALGOrithmic Language) în 1958 pentru probleme ştiinţifice, cu
puţine date iniţiale, dar cu numeroase prelucrări aritmetice şi logice
o COBOL (Common Business Oriented Language) în 1959 pentru calcule
economice
Generaţia a III avea următoarele caracteristici din punct de vedere software:

 conţine SO complex constituit din milioane de linii de limbaj de asamblare scrise

de mii de programatori;
 cea mai importantă tehnică apărută a fost multiprogramarea; de la citirea şi
execuţia job cu job utilizând ineficient unitatea centrală, s-a trecut la o soluţie mai
eficientă partajarea memoriei cu job-uri diferite în fiecare partiţie;
Astfel, în acelaşi interval de timp pot exista mai multe programe active în SC,
concurând pentru memorie, I/O şi UC. Unele programe sunt orientate către calcule
(utilizând intens UC), iar altele către citire/scriere a dispozitivelor I/O. Se pot
intercala cele două clase de programe pentru a obţine un timp de prelucrare global
cât mai bun. Intercalarea programelor permite utilizarea mai eficientă a resurselor
SC prin suprapunerea operaţiilor de I/O cu operaţiile UC. Acest mod de organizare
este gestionat de SO (programul de supervizare). Multiprogramarea se poate defini
ca intercalarea operaţiilor UC cu operaţiile I/O pentru mai multe programe. În
cadrul multiprogramării se poate întâmpla ca un proces cu prioritate mare să

4
 ocupe UC un timp îndelungat şi în acest fel se împiedică execuţia altor procese.
Neajunsul se poate înlătura folosind un SO cu divizare în timp.

 aveau abilitatea de a citi job-urile de pe cartele perforate pe discuri magnetice;

astfel când un job era terminat SO putea încărca un nou job de pe disc în partiţia
liberă pentru a-l executa; această tehnică se numeşte “spooling” (de la “Simulation
Peripherical Operation On Line”) şi era de asemenea utilizată pentru ieşire;
 timpul de răspuns între citirea unui job şi afişarea rezultatelor rulării, prin
utilizarea tehnicii de “time sharing”, ca variantă a multiprogramării, în care fiecare
utilizator are linia lui de terminal; într-un sistem “time sharing”, unitatea centrală
poate fi alocată între cele trei job-uri încărcate în partiţiile de memorie, la un
moment dat, iar serviciile oferite de SO se împarte între aceste job-uri. Divizarea
în timp (“time sharing”) reprezintă împărţirea timpului de execuţie al UC între
toate procesele active (task-uri active) din SC. Cuantele de timp alocate fiecărui
proces pot fi inegale de la un proces la altul. Utilizarea diviziunii în timp a
programelor (proceselor) în sistemele monoprocesor crează conceptul de procesor
virtual sau sistem de calcul virtual.
 apar limbaje de programare de nivel înalt ca: PL/1, ALGOL60/68, FORTRAN
IV,V, COBOL, LISP etc

Generaţia a IV avea următoarele caracteristici din punct de vedere software:

 caracteristica principală o constituie interfeţele “user-friendly” ceea ce înseamnă

că pentru utilizatorii care nu ştiu nimic despre aceste calculatoare şi nu au intenţia
să înveţe, acestea sunt interfeţe prietenoase care-i ghidează în utilizarea
calculatorului;
 cele două SO care au dominat calculatoarele personale şi staţiile de lucru sunt:
o Microsoft MS-DOS
o UNIX
 o dezvoltare interesantă are loc la mijlocul anilor 1980 prin creşterea reţelelor de
calculatoare personale lucrând cu reţele de SO şi SO distribuite;
 pentru SO în reţea utilizatorii pot copia fişiere de pe o maşină pe alta şi pot executa
şi lista programe de pe o maşină pe alta; fiecare maşină lucrează cu propriul ei SO
şi propriul ei utilizator; în contrast un SO distribuit este unul ce apare utilizatorilor

5
 săi ca un sistem monoprocesor tradiţional dar totuşi actual el este compus din mai
multe microprocesoare (multiprocesor) şi funcţiile SO sunt distribuite între
acestea.

3.4. Sistemul de operare Windows

Microsoft Windows este numele unei serii de sisteme de operare create de

compania Microsoft. Microsoft a introdus Windows pe piață pentru prima dată
în noiembrie 1985, ca un supliment la MS-DOS, deoarece interfețele grafice erau din ce in ce
mai apreciate. Microsoft Windows a ajuns cu timpul să predomine pe piața de calculatoare
mici, întrecând Mac OS, care fusese introdus pe piață mai înainte de către compania Apple
Computers, astăzi numită Apple Inc.. La conferința IDC Directions din 2004, vicepreșidentele
IDC Avneesh Saxena a constatat că Windows deține aproximativ 90 % din piața de sisteme
de operare.

Versiunea cea mai nouă de Windows pentru stații de lucru existentă pe piață este Windows 8,
cu mai multe ediții (subvariante), pusă în vânzare în octombrie 2012.

Windows/386 a introdus un kernel (miez) scris pe 32 de biți și un monitor al mașinii

virtuale. Pentru durata sesiunii Window, a creat una sau mai multe medii virtuale de tip Intel
8086 și a asigurat virtualizarea pentru placa grafică, tastatură, maus, ceasul de control.
Consecința văzută de utilizator a fost faptul că multitasking-ul putea fi realizat în ferestre
separate, chiar dacă aplicațiile grafice MS-DOS aveau nevoie de modul full screen. De
asemenea, aplicațiile Windows erau executate în regim de multitasking cooperativ în
interiorul unui mediu 8086 virtual.
Sistemul de operare Windows a cucerit o foarte mare parte a pieții, fiind la ora actuală
cel mai răspândit sistem de operare (SO) din lume. Se estimează că astăzi peste 91 % din
calculatoarele de tip Personal Computer (PC-uri cu procesor de la compania Intel, sau
compatibil cu Intel, ca de exemplu de la firma AMD) rulează Windows.

Sistemul Windows XP reprezintă următoarea versiune de Microsoft Windows după

Windows 2000 si Windows Millennium, impunându-se prin impletirea elementelor ca:
securitate, management al resurselor si fiabilitate - cu cele mai noi facilitati - Plug and Play.

6
Cerinţele minime de sistem se care se impun sunt : 64 MB memorie RAM, procesor Pentium
II sau echivalent şi circa 1 GB spatiu liber pe hardisk pentru instalare.

Lansarea SO Windows XP
SistemulWindows XP execută mai multe programe în acelaşi timp (multitasking)
Se lansează automat la pornirea calculatorului, dacă este singurul sistem de operare instalat.
Dacă sistemul de calcul este într-o reţea, sau este accesat de mai mulţi utilizatori, la lansarea
sa, pe ecran vor fi prezente denumirile conturilor utilizatorilor posibili, precedate de un simbol
grafic.

Elementele ecranului
Lansarea în execuţie a sistemului de operare Windows XP, plasează pe ecran o imagine,
numită suprafaţa de lucru sau desktop pe care se află diverse elemente grafice.
În versiunile anterioare existau anumite icoane care reprezentau părţi importante ale
sistemului de operare şi erau afişate întotdeauna pe suprafaţa de lucru.

Principalele elemente ale ecranului sunt:

- Bara de aplicatii (taskbar) - se alfă în partea de jos a ecranului şi conţine toate aplicaţiile ce
rulează la un moment dat pe calculator

- Butonul Start - se află în partea stângă a barei de aplicatii ;

- Iconuri care setează anumiţi parametri ai sistemului de operare -se află în partea dreaptă a
barei de aplicaţii şi sunt grupate in aşa-numita zona de notificare
- Icoane - se află plasate pe desktop sub forma unor simboluri grafice mici

Utilizarea mouse-ului

Operaţiile care se pot efectua cu mouse-ul sunt:

- Indicare - se menţine cursorul de mouse asupra unui obiect . În funcţie de obiectul indicat
cursorul poate lua mai multe forme.

7
- Click pe butonul stâng - apăsarea rapidă a butonului stâng al mouse-ului şi apoi eliberarea
sa; Se execută pentru selectarea unui obiect (icoana, fişier,dosar,etc.) - obiectul selecat apare
afişat în cluloare aprinsă, sau pentru apăsarea unui buton
- Click pe butonul drept - apăsarea rapidă a butonului drept al mouselui; Se observă apariţia
unui meniu numit meniu local sau meniu contextual ale cărui optiuni sunt in funcţie de locul
sau obiectul unde s-a executat click
- Dublu click - indicarea unui element , urmată de o dubla apăsare rapidă pe butonul stang al
mouse-ului, apoi eliberarea sa.Se utilizează pentru a deschide un fişier, dosar sau ferestră,
folosind icoana acestora
- Tragere sau glisare - se deplasează mouse-ul în timp ce se menţine apăsat butonul stang sau
drept.

Aplicaţii implicite

După instalarea sistemului Windows XP pe zona activă a ecranului monitorului(desktop) vor

apare două aplicaţii implicite, care, pentru a avea o interfaţă grafică cu utilizatorul cât mai
atractivă, vor avea o reprezentare grafică sub forma unor pictograme. Acestea sunt : My
Computer si Recycle Bin.
My Computer conţine toate componentele sistemului, reprezentate într-o fereastră sub forma
de pictograme. Se observă existenţa unei pictograme pentru fiecare unitate de disc din sistem,
o pictogramă pentru documentele împărţite cu alţi utilizatori şi una cu documentele
utilizatorului.
Discurile conţin dosoare, iar dosarele (directoare sau foldere) pot să conţina fişiere sau dosare.
Executand dublu-click pe una din aceste pictograme, se va observa conţinutul directorului
respectiv.
În functie de utilizator, cu ajutorul butonului Views se pot alege diferite modalităţi de afişare
a obiectelor vizibile pe suprafaţa de lucru. De asemenea, My Computer oferă posibilitatea
accesării aplicaţiei Control Panel - de unde se poate stabili modul de funcţionare al tuturor
componentelor calculatorului.
Recycle Bin reprezintă "containerul de reciclare" sau "coşul de gunoi". Acesta conţine
fişierele şi dosarele şterse de utilizator într-o sesiune de lucru.
Astfel, la ştergerea unui fişier dintr-un folder, acesta nu este şters efectiv, ci transferat în acest
container, de unde se poate recupera în orice moment prin alegerea opţiunii Restore.

8
Structura unei ferestre

Orice aplicaţie Windows se deschide într-o fereastră. Majoritatea ferestrelor au următoarele

componente:

În bara de titlu se gasesc urmatoarele elemente:

- pictograma aplicaţiei
- numele aplicaţiei
- numele documentului sau directorului ce ocupă fereastra respectivă

În dreapta barei de titlu se găsesc trei butoane de manipulare a ferestrei:

- Butonul de minimizare (Minimize) - determină minimizarea ferestrei (plasarea sa în bara
de operaţii sub forma minimizată)
- Butonul de maximizare (Maximize) - determină maximizarea ferestrei pe ecran
- Butonul de închidere (Close) - determină închiderea aplicaţiei care lucrează în ferestră

1. Bara de meniuri - se afla sub bara de titlu si contine meniurile disponibile in acea fereastra.
Pentru a accesa un meniu cu ajutorul tastaturii se apasa simultan tastele Alt+litera subliniata
din denumirea meniului
2. Bara de instrumente - este bara care se gaseste sub bara de meniuri.Ea contine diverse
butoane care au atasate anumite comenzi.
3. Bara de adrese - contine numele dosarului deschis(adresa) si poate fi folosita pentru
deschiderea altor dosare
4. Suprafata de lucru - este zona centrala in care se gasesc obiectele ferestrei si in care se
realizeaza anumite operatii
5. Bara de stare - ofera informatii despre ce se gaseste in fereastra
6. Barele de derulare - sunt utilizate pentru deplasarea in fereastra pe directie orizontala si
verticala
7. Butonul de Control - se gaseste in extremitatea stanga a barei de titlu a ferestrei;este
identificatorul meniului de control care contine optiuni pentru manipularea ferestrelor

9
Sistemul de operare Windows utilizeaza in afara de ferestrele in care se executa aplicatiile si
ferestre de dialog sau casete de dialog.
In aceste ferestre se specifica sistemului de operare anumiti parametrii necesari pentru
executia unei anumite comenzi.
În ferestrele de dialog se pot intalni diferite elemente grafice de interfata numite controale.
Cele mai importante dintre acestea sunt:

Casetele text - permit introducerea de informatii de la tastatura, cu ajutorul carora se va

executa o comanda.
Liste ascunse (liste sau casete derulante) - contin mai multe optiuni din care se poate alege cel
mult una la un moment dat. Pentru a vizualiza intreaga lista se va executa click pe butonul din
partea optiunii vizibile.

Liste deschise - contin mai multe optiuni din care se poate alege cel mult una la un moment
dat. Optiunile listei sunt vizibile tot timpul.
Butoane de comanda - declanseaza dupa apasarea lor o actiune.
Butoane Radio - sunt butoane care permit alegerea unei singure optiuni din mai multe
posibile. Aceste butoane se exclud reciproc(nu poate exista decat un singur buton radio
selectat la un moment dat, dintr-o serie de butoane de acest fel).
Butoane de optiune (Option Button) - butoane care pot fi selectate
Casete de validare (Check Box) - permit alegerea unei optiuni sau mai multe, cu ajutorul unui
click-stanga.Aceste optiuni nu se exclud reciproc.
Casete numerice - sunt campuri unde se introduc date numerice.
Fise de lucru(tab-uri) - contin elemente ce compun o anumita operatie.
Butonul Help - permite afisarea informatiilor despre elementele din fereastra respectiva

Tipuri de meniuri

Sistemul de operare Windows XP ofera trei tipuri de meniuri:

1. Meniul Start - Acest meniu este plasat in bara de task-uri in partea stanga si contine o serie
de icoane care in variantele anterioare de Windows apareau pe suprafata de lucru.
2. Meniul Fix - Acest meniu este plasat in bara de meniuri ale unei aplicatii.Pentru a deschide
acest tip de meniu se executa click pe una din optiuniile barei de meniuri (de exemplu

10
Format), ale unei aplicatii, observand deschiderea unui submeniu. Acest meniu este numit
PullDown(meniu coborator).
3. Meniul contextual(local) - Acest meniu se mai numeste meniul de propietati si se refera la
un anumit obiect. Pentru a deschide acest tip de meniu se selecteaza un obiect si se efectueaza
click dreapta pe el.

Selectarea opţiunilor şi comenzilor într-un meniu

Se apasa tasta Alt pentru a incide o intreaga serie de meniuri. O optiune presupune una sau
mai multe operatii care le efectueaza utilizatorul, validarea sau acceptarea acesteia devenind
posibila dupa ce va fi apasat un buton de comanda.In general pentru aplicatiile Windows
acesta, are unul dintre cuvintele cheie: Ok, Yes, Open, Print, Save, etc.
Exista mai multe tipuri de optiuni:

Optiune marcata cu simbolul - Acest tip de optiune indica faptul ca este formata dintr-un
subgrup de comenzi si/sau optiuni. Deschiderea acestui tip de optiune se realizeaza prin
executarea unui click pe aceasta, ceea ce va duce la deschiderea unui alt submeniu.
Optiune umrata de marcajul ... - Acest tip de optiune determina deschiderea pe ecran a unei
caseta de dialog care va va ruga sa specificati locul.
Optiune marcata cu simbolul - Acest simbol (plasat cu ajutorul unui click al mouse-ului),
inaintea unei optiuni, arata ca optiunea respectiva este selectata sau activata in mod curent.
Selectarea din nou a acestei optiuni o va dezactiva.
Optiune marcata de simbolul - Aparitia acestui simbol, inaintea unei optiuni, indica faptul ca
optiunea respectiva a fost selectata la un moment dat. Selectarea altei optiuni se realizeaza cu
ajutorul unui click-stanga dezactivand astfel optiunea anterioara.

Prin comanda se intelege o operatie care se executa "imediat", fara sa fie necesar precizarea
datelor care o intosesc.
Aceasta este direct executabila la efectuarea unui click pe numele sau, declansand actiunea
indicata de comanda selectata. Daca utilizati tastatura, activati meniul, alegeti optiunea sau
comanda dorita prin apasarea succesiva a tastelor Up si Down, apoi apasati tasta Enter.
Anumite comenzi se pot alege prin apasarea tastelor pentru comenzi rapide afisate in meniuri,
situate la dreapta comenzii respective.

11
Uneori deschidem un meniu din greseala sau deschidem alt meniu decat cel care ne e util.
Pentru a reveni la starea anterioara fara sa efectuam vreo selectie, alegem una din urmatoarele
variante:
Se executa click in zona libera in afara meniului
Se apasa tasta Escape(Esc) pentru a inchide doar meniul curent
Se apasa tasta Alt pentru a incide o intreaga serie de meniuri.

Deschiderea programelor in Windows

Programele sunt cele care va permit sa lucrati cu calculatorul. Sistemul Windows este locul de
unde lansati fiecare program si mediul de lucru.
Exista tehnici speciale de a lansa un program in executie pornind de la desktop-ul Windows,
astfel:

1. Daca exista o icoana etichetata Shortcut to nume_program efectuati dublu click pe aceasta.
2. Daca programul are o icoana in meniul Start dati click pe butonul Start si apoi pe numele
programului.
3. Daca programul nu figureaza in meniul Start dati click pe butonul Start, alegand optiunea
All Programs si incercati sa gasiti acolo programul
4. Daca nu exista nici o icoana pentru programul pe care doriti sa-l lansati programul Run din
Start - Run si editati calea catre programul respectiv sau dati click pe butonul Browse

Lucrul cu aplicaţii

Pentru a inchide un program in Windows XP este de ajuns sa inchidem fereastra in care acesta
lucreaza cu ajutorul butonului .
Odata cu fereastra se va inchide si programul (aplicatia).
Daca programul lucreaza cu fisiere vom fi intrebati inainte de inchidere daca dorim sau nu, sa
salvam ceea ce am realizat in acel fisier.
Exista situatii cand dorim anularea ultimei actiuni efectuate intr-o anumita aplicatie. In acest
caz alegeti comanda Undo din meniul Edit al programului respectiv.
Daca aveti mai multe aplicatii deschise pe ecran si doriti sa treceti de la o aplicatie la alta

12
(operatie cunoscuta sub denumirea de "schimbarea focus-ului") se va utiliza una din metodele
urmatoare:

Executati click cu ajutorul mouse-ului in taskbar pe numele programului dorit

Apasati Alt+Tab si apoi numai Tab(tinand apasata tasta Alt)
Apasati Ctrl+Alt+Del , selectati programul dorit din fereastra Task Manager, tab-ul
Applications si apoi apasati butonul Switch To

Ultimile doua metode pot fi utile daca nu este vizibila fereastra programului sau bara de
sarcini cu numele acestuia, de exemplu, cand va aflati intr-un joc care ocupa tot ecranul.
Daca ati deschis prea multe programe simultan, numele acestora aglomerand taskbar-ul, veti
observa restrangerea automata a listei programelor afisate in taskbar, ramanand numai
ultimile doua deschise.
Pentru a reveni la fisarea tuturor programelor deschise, apasati pe butonul ^ alaturat zonei de
notificare.

Un fişier este identificat in mod unic prin numele sau si prin locul unde se gaseste acesta -
tinand cont de structura arborescenta a informatiei intr-un sistem de calcul.
Sistemul de operare ofera posibilitatea denumirii cu nume foarte lungi fisierele, insa la
vizualizarea continutului fisierului respectiv, numele sau este intrerupt dupa primele 15-20
caractere.
Numele fisierului este alcatuit dintr-un sir de caractere urmat de un grup de trei litere -
denumit extensie. Numele este despartit de extensie prin caracterul punct.
Extensia nu este obligatorie dar ne ofera informatii despre tipul fisierului.
Este preferabil sa atribuiti fisierelor nume sugestive care sa va ajute sa va dati seama ce se afla
in interiorul acestora, fara a necesita deschiderea lor.
Fiecare fisier prezinta o dimensiune proprie, in functie de cantitatea datelor pe care le contine.
Orice fisier poate avea urmatoarele atribute : Archive, Read-only , Hidden, System.
Daca un fisier a fost creat sau doar accesat la un moment dat, sistemul de operare memoreaza
data si ora respectiva asupra sa. Aceste date sunt deseori utilizate la procedeul de cautare al
unui fisier, al carui nume sau tip nu au fost retinute dar se cunoaste data sau ora accesari sale.
Un director (dosar sau folder) reprezinta o colectie de elemente cum ar fi: alte directoare
(numite subdirectoare) si fisiere.

13
La fel ca si dosarele reale, ele se utilizeaza pentru a tine grupate impreuna obiectele indrudite
printr-o aceeasi tema, intr-un loc convenabil pe disc.
Un director este simbolizat pe ecran prin imaginea unui dosar de culoare galbena si prezinta
aceleasi caracteristici ca si fisierele, descrise in sectiunea anterioara.
Directoarele si subdirectoarele de pe un disc formeaza o structura ierarhica arborescenta
(asemanatoare unui arbore genealogic) plecand din directorul radacina al discului, care le
contine pe toate celelalte.
Acesta este notat X:\\ (unde X este litera discului respectiv).
Calea (full path) unui anumit dosar sau fisier reprezinta sirul numelor tuturor dosarelor care il
contin in ordine ierarhica, separate de simbolul "\\" si urmat de numele dosarului sau fisierului
respectiv.
Daca cunoastem anumite date despre obiect putem utiliza facilitatea de cautare Search.
Aceasta facilitate este un puternic instrument de cautare si poate fi utilizata chiar daca
cunoastem partial numele obiectului pe care dorim sa-l cautam.

14