Informatică Curs 3

SISTEME DE OPERARE DESKTOP

3.1. Generalităţi despre sistemele de operare

Orice sistem de calcul putem să-l considerăm ca fiind format din patru straturi:

• hardware;
• sistemul de operare;
• alte produse soft;
• utilizatori.
Prin sistem de operare se înţelege ”un ansamblu de programe care gestionează
activitatea calculatorului”. Aceasta înseamnă că, în esenţă gestionează resursele calculatorului şi
asigură interfaţa cu utilizatorul.
Informaţia procesată - la nivel intim – de către un sistem de calcul, este exclusiv
numerică. Mai mult, majoritatea sistemelor de calcul prezintă structură digitală, fapt care conduce la
reprezentări numerice binare. Astfel, spre exemplu, atunci când prin intermediul unui program de
editare de text se introduc în memorie versurile: „La steaua care-a răsărit / E-o cale-atât de lungă...”,
ceea ce se stochează de fapt la locaţiile corespunzătoare sunt secvenţe de 0 şi 1 (de forma
011010011101001010000101001). Cifrele binare 0 şi 1 sunt reprezentate prin nivele distincte de
tensiune continuă (de exemplu +5V pentru 1 şi 0V pentru 0). Aceste nivele de tensiune corespund
reprezentării fizice a informaţiei, în timp ce cifrele binare 0 şi 1 corespund reprezentării logice a
informaţiei. Din acest motiv se utilizează deseori exprimarea “zero şi/sau unu logic”. Informaţia
stocată la nivelul memoriei, transferată la nivelul magistralelor sau procesată la nivelul
microprocesorului, în formatul binar în care apare, constituie informaţie internă pentru sistemul de
calcul. Această informaţie internă se află în corespondenţă cu informaţia externă sistemului
numeric de calcul, informaţie ce trebuie prelucrată de către acesta.
Dacă informaţia internă prezintă formate de reprezentare bine definite la nivel fizic şi
logic, informaţia externă nu îndeplineşte astfel de condiţii. Informaţia externă poate fi reprezentată
prin intermediul diverselor mărimi fizice, cum ar fi presiunile, vitezele, densităţile, temperaturile,
intervalele temporale, deplasările spaţiale etc.
Conversia formatului în care apare informaţia externă în formatul de reprezentare internă
a sistemului de calcul este realizată prin intermediul unor interfeţe hardware şi software. Odată
ajunsă în format intern, informaţia trebuie organizată în vederea lansării ei în procesare. Entitatea
informaţională adusă la starea în care ea poate fi trecută în faza de procesare poartă numele de dată.
Într-un sistem de calcul, datele sunt stocate în memorie ca ansambluri de pachete de opt
biţi (octeţi, bytes) sau multipli de opt biţi (cuvinte). Rezultă că datele sunt practic informaţiile utile,
necesar a fi procesate, respectiv informaţiile rezultate în urma procesării (spre exemplu, rezultatul
unei operaţii de calcul poate constitui dată de intrare întro nouă operaţie de calcul).
Alături de date, privite ca informaţie utilă, efectivă, putem vorbi despre adrese sau
informaţia de adresare. Informaţia de adresare prezintă un caracter auxiliar în raport cu datele,
servind la localizarea acestora din urmă. Astfel, o locaţie de memorie poate conţine o informaţie
utilă, adică o dată, care poate însă fi accesată doar dacă se cunoaşte o informaţie auxiliară de

1
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
 Informatică Curs 3

adresare – adresa. Ca şi datele, adresele sunt reprezentate la nivel intern în format binar, ele fiind
transferate prin intermediul magistralei de adrese.
Cea de-a treia clasă de entităţi informaţionale o constituie informaţia de control
(semnalele de control). Informaţia de control are rolul asigurării unui cadru optim de desfăşurare a
procesului de prelucrare a datelor de către sistemul de calcul. Semnalele de control
asigurăsincronismele cerute de structura hardware a sistemului de calcul şi protocoalele de
procesare impuse de structura software. Magistrala de control constituie suportul fizic prin care
aceste semnale sunt transferate între subsistemele sistemului de calcul.
3.1.1. Definirea unui sistem de operare

Un sistem de operare (SO) este un ansamblu de fişiere ce conlucrează în asigurarea

gestionării eficiente a tuturor resurselor software şi hardware ale sistemului de calcul. Fişierele unui
SO sunt distincte de fişierele de aplicaţie create de utilizatori.
O clasificare a fişierelor după tip, poate fi făcută astfel :
➢ fişiere de text;
➢ fişiere grafice;
➢ fişiere de sunet;
➢ fişiere executabile;
➢ fişiere speciale.
În ultima categorie s-au considerat fişierele ce nu aparţin în mod direct nici uneia din clasele
anterior menţionate.
După funcţionalitate, fişierele se clasifică astfel:
➢ fişiere de aplicaţie;
➢ fişiere utilitare;
➢ fişiere de sistem.
În mod evident, fişierele de aplicaţie sunt cele create de utilizator, constituind realizarea
aspectului suprem de funcţionalitate către care tinde orice sistem de calcul. Un exemplu de fişier
aplicaţie poate fi un program de rezolvare a ecuaţiei de gradul 2 cu coeficienţi întregi. Fişierele de
sistem sunt cele care constituie în ultimă instanţă sistemul de operare, rezolvând probleme cu
tangenţă hardware şi software de care utilizatorul trebuie să fie degrevat. În fine, fişierele utilitare
se situează la graniţa dintre celelalte două clase menţionate.
Exemple de sisteme de operare:
➢ *BSD;
➢ BeOS;
➢ DOS;
➢ Linux;
➢ Mac OS;
➢ UNIX 36;
➢ Windows
3.1.2. Functiile unui sistem de operare

2
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
 Informatică Curs 3

Un sistemul de operare asigură în principiu următoarele funcţii:

- gestiunea resurselor fizice ale calculatorului şi a dispozitivelor periferice;
- gestiunea operaţiilor de intrare/ieşire;
- gestiunea datelor (fişierelor) pe suportul de memorie externă;
- controlul încărcării în memoria internă, lansarea în execuţie, execuţia şi încheierea
execuţiei aplicaţiilor utilizatorului;
- sesizarea evenimentelor deosebite care apar în timpul execuţiei unei aplicaţii şi tratarea
acestor evenimente (mesaje de erori şi recomandări de rezolvare);
- asigurarea interfeţei cu utilizatorul, accesul acestuia în controlul programului,
examinarea stării sistemului.
Orice SO prezintă două componente majore:
- nucleul (kernel)
- interfaţa (shell)
La rândul ei, interfaţa prezintă două subcomponente:
- interfaţa cu utilizatorul
- interfaţa cu hardware-ul maşinii
Nucleul sistemului de operare conţine programele care gestionează resursele software ale
SNC şi fişierele auxiliare corespunzătoare. Funcţiile nucleului sunt:
- gestionarea datelor pe suportul de memorie externă;
- transferul datelor la nivelul magistralelor de sistem;
- sesizarea evenimentelor deosebite care apar în timpul execuţiei aplicaţiilor şi
tratarea acestor evenimente;
- gestionarea proceselor de intrare/ieşire în/din execuţie a aplicaţiilor.
Interfaţa sistemului de operare asigură pe de o parte comunicaţia între utilizator şi sistemul
de calcul, iar pe de altă parte adaptarea nucleului SO la nivelul maşină (hardware-ul maşinii).
3.1.3. Clasificarea sistemelor de operare

Din punctul de vedere al interacţiunii cu componentele hardware ale sistemului de calcul şi

după modul de implementare a software-ului, sistemele de operare sunt organizate pe două nivele:
A. Nivelul fizic - Include componenta firmware a sistemului de calcul. Acest nivel oferă
servicii privind lucrul cu componentele hardware ale sistemului de calcul şi cuprinde acele elemente
care depind de structura hardware a sistemului. Tot în cadrul nivelului fizic sunt incluse programele
a căror execuţie este indispensabilă, de exemplu programul care lansează încărcarea automată a
sistemului de operare la pornirea calculatorului.

3
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
 Informatică Curs 3

B. Nivelul logic - Include partea de programe a sistemului de operare şi oferăutilizatorului

mijloacele prin care poate exploata sistemul de calcul. Comunicaţia între utilizator şi sistemul de
calcul se realizează prin comenzi adresate sistemului de operare sau prin intermediul instrucţiunilor
programelor executate, cât şi prin intermediul mesajelor transmise de sistemul de operare către
utilizator.
O caracteristică importantă a unui sistem de operare este măsura în care poate asigura
execuţia concurentă a proceselor. După acest criteriu, sistemele de operare pot fi:
- monotasking – nu asigură execuţia concurentă şi nici partajarea resurselor între mai multe
procese. Sub controlul unui sistem de operare monotasking, la un moment dat, în sistemul de calcul
se poate executa o singură aplicaţie (task), aceasta rămânând activă din momentul lansării ei în
execuţie şi până la terminarea completă. Cât timp este în execuţie, aplicaţia are acces la toate
resursele sistemului de calcul. Exemplu: Sistemele de operare MS-DOS şi CP/M sunt sisteme de
operare monotasking.
- multitasking - sunt acele sisteme de operare care asigură execuţia concurentă a mai multor
aplicaţii concomitent. Exemplu: Sistemele de operare Windows şi Unix sunt sisteme multitasking.
Din punctul de vedere al accesului utilizatorilor la sistemul de calcul şi al gradului de
interacţiune a acestora cu sistemul, sistemele de operare pot fi:
- seriale - acele sisteme de operare pentru care gradul de interacţiune cu utilizatorul, în
timpul prelucrărilor, este nul.
- interactive - sistemele de operare care permit comunicarea directă între utilizator şi
sistemul de calcul, prin intermediul unui limbaj dedicat acestui scop (limbajul de comandă al
sistemului de operare sau interfaţa grafică utilizator). În plus, utilizatorul poate urmări modul în care
se execută programul său şi poate influenţa, în anumite condiţii, execuţia acestuia. Un sistem de
operare interactiv presupune o arhitectură specifică pentru sistemul de calcul, care să cuprindă
echipamente standard de intrare/ieşire dedicate comunicaţiei utilizatorului cu sistemul de operare
(terminale I/O). Sistemele de operare interactive pot fi:
- monouser - când comunicaţia cu sistemul de calcul este posibilă, la un moment dat, numai
pentru un singur utilizator, prin intermediul consolei sistemului de calcul;
- multiuser - când sistemul de operare poate gestiona comunicarea concomitentăcu mai
mulţi utilizatori, conectaţi la sistemul de calcul prin intermediul echipamentelor de intrare/ieşire.
Exemplu: MS-DOS este un sistem interactiv monouser, în timp ce Unix este un sistem interactiv
multiuser.
După configuraţia hardware deservită, sistemele de operare pot fi:

• SO pentru microsisteme;
• SO pentru minisisteme.
În prezent se constată tendinţa de apropiere a performanţelor microsistemelor de cele ale
sistemelor de nivel superior lor, în paralel cu tendinţa de apropiere a caracteristicilor sistemelor de
operare pentru sistemele de calcul mari de cele ale sistemelor de operare pentru mini sau
microsisteme. În acelaşi timp, se realizează o integrare funcţională tot mai accentuată a diferitelor
tipuri de sisteme de calcul în platforme de lucru comune, de obicei prin conectarea acestora în
reţele de calculatoare. Cel mai elocvent exemplu în această direcţie este reţeaua Internet care

4
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
 Informatică Curs 3

realizează legătura între cele mai diferite tipuri de sisteme de calcul funcţionând sub controlul
diverselor SO.
Din punctul de vedere al dezvoltării sistemului de operare, tendinţa actuală este de
dezvoltare a SO portabile, adică acele SO care funcţionează pe arhitecturi hardware diferite. Un
exemplu în acest sens este sistemul de operare UNIX. O altă direcţie este dezvoltarea de familii de
SO - de exemplu familia SO Windows.
Au fost astfel dezvoltate SO interactive, multitasking, asigurând şi funcţiile pentru lucrul
în reţea. Între aceste SO, unele sunt specializate pentru un anumit mod de utilizare, cum ar fi
Windows NT Server pentru serverele de reţea sau Windows NT Workstation pentru staţiile de lucru
din reţea.

3.2. SISTEMUL DE OPERARE WINDOWS

3.2.1. Caracteristici principale

Sistemul de operare Windows, este un sistem de operare multitasking, ceea ce înseamnă că

permite execuţia mai multor programe în acelaşi timp. Sistemul de operare Windows a devenit cel
mai folosit sistem de operare. Acest sistem pune la dispoziţia utilizatorului o interfaţă grafică
prietenoasă (GUI – Graphical User Interface) bazată pe ferestre. Utilizând sistemul Windows se
pot constata cu uşurinţă caracteristicile de interfaţă comune tuturor programelor Windows:
✓ tot ceea ce afişează un program Windows pe ecran este cuprins în spaţiul ferestrei sale (o
zonă dreptunghiulară de pe ecran şi este identificată printr-o bară de titlu) pe care o poate deplasa şi
redimensiona;
✓ interacţiunea utilizatorului cu un program Windows se efectuează prin intermediul unor
obiecte grafice afişate pe suprafaţa ferestrei aplicaţiei: meniuri, cursoare, butoane de comandă şi de
opţiune, căsuţe de opţiune, bare de defilare, etc.;
✓ majoritatea aplicaţiilor au o interfaţă atât cu tastatura, cât şi cu mouse-ul;
✓ pot fi în lucru simultan mai multe programe;
✓ se pot schimba date între programe.
3.2.2. Functiile sistemului de operare windows
Windows este ca şi tabloul de bord al unui automobil care se bazează pe desene, butoane şi
meniuri care sunt ca aparatele, butoanele şi manetele de pe bordul unei maşini. Cu ajutorul acestuia
purtăm dialogul cu calculatorul în vederea obţinerii rezultatelor dorite. Prin apăsare pe butonul
mouse-ului sau pe o tastă, Windows ascultă şi pune în alertă echipa care controlează “din spate”
toate părţile componente ale calculatorului (monitorul, tastatura, discheta, discul) şi toate
programele. Pentru că trebuie să controleze tot ce se întâmplă, el intră în funcţiune chiar când
porniţi calculatorul şi rămâne activ tot timpul. De aceea Windows se numeşte sistem de operare.
El se numeşte Windows (Ferestre) pentru că fiecare program este lansat în execuţie într-o fereastră.
Pe ecran pot apare mai multe ferestre simultan.
Sistemul de operare WINDOWS execută următoarele funcţii :
• gestionarea fişierelor - se pot afişa liste cu fişierele şi dosarele care există pe calculator, se poate
efectua mutarea, copierea şi ştergerea lor
• lansarea aplicaţiilor cu uşurinţă, folosind pictogramele şi meniurile

5
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
 Informatică Curs 3

• detectarea erorilor din sistem.

3.2.3. Organizarea informaţiilor pe disc. discuri logice (partiţii), directoare, fişiere

Discul ca suport de informaţie reprezintă un volum de memorie internă sau externă.

Eticheta de volum este un şir de caractere prin care se poate identifica suportul de
informaţie Partiționarea hard-disk-ului presupune împărţirea acestuia în mai multe segmente
(partiţii) astfel încât sistemul de operare are impresia că fiecare partiţie este un hard-disk separat.
Avantajele partiţionării unui hard – disk:
- Posibilitatea ca pe un sistem de calcul să existe mai multe sisteme de operare;
- Posibilitatea împărţirii mai eficiente a spaţiului de memorare
Se recomandă ca un hard-disk să fie împărţit în cel puţin 2 partiţii; una cu sistemul de operare şi
utilitarele necesare şi cealaltă cu programele,datele utilizatorului. Fiecărei partiţii i se asociază câte
o literă începând cu „C:” , apoi „D:”
Pentru ca partiţia să fie recunoscută de către sistemul de operare trebuie ca aceasta să fie
formatată. Formatarea reprezintă operaţia prin care partiţia se pregăteşte pentru stocarea datelor.
Forma de organizare a datelor pe suportul de informaţie este fişierul. Acestea sunt grupate
în directoare . Instrucţiunile utilizate pentru a executa un program sunt memorate în fişiere de
program , iar informaţiile pe care le folosesc programele sunt memorate în fişiere de date. Când se
lucrează cu un program , sistemul de operare prelucrează informaţiile memorate în fişiere şi le
deplasează în cadrul sistemului , după necesitate, fişierele de date rezultate fiind memorate pe disc.
Informaţia este organizată pe disc în directoare, subdirectoare(directoare conţinute de alte
directoare) şi fişiere. Această organizare poartă numele de arbore de directoare sau structură
arborescentă .
Directorul care conţine subdirectoare se numeşte director părinte . Subdirectoarele unui
director sunt considerate fii ai acestuia.
Directorul care se formează în mod automat la formatarea unui disc se numeşte director
rădăcină. Acesta conţine toate celelalte directoare şi fişiere.
director rădăcină – director – subdirectoare – fişiere
Directorul în care se lucrează la un moment dat se numeşte director curent .
Calea de director este drumul parcurs pentru regăsirea unui subdirector pe disc pornind de la
directorul curent sau directorul rădăcină.
Pentru a regăsi un fişier se va scrie întreaga cale.

Exemplu : D:\dir1\dir2\dir3\FISIER.TXT

Caracteristicile fişierelor: nume, extensie, dimensiune

Un fişier este caracterizat prin nume, tip, dimensiune, atribute, data şi ora creării, modificării
sau accesării acestuia.

Fiecărui fişier I se atribuie un nume prin care poate fi identificat, majoritatea fişierelor au şi
o extensie format din 3 litere : numele apare primul , iar extensia este separată de nume printr-un
punct şi ajută la identificarea tipului de fişier.

Numele unui fişier nu trebuie să depăşească 255 caractere şi nu trebuie să conţină

caracterele special /,\,:,*,?,”,<,>,!,

Nu trebuie să existe 2 fişiere sau directoare cu acelaşi nume în acelaşi director.

6
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
 Informatică Curs 3

Tipuri de fişiere
• Fişiere executabile: au în mod obişnuit extensia .EXE sau .COM;
• Fişiere specializate de date;
• Fişiere de text;
• Fişiere document;
• Fişiere cu imagini;
• Fişiere cu sunete;
• Fişiere video;
• Fişiere neformatate de text : sunt fişiere în cod ASCII (American Standard Code for
Information Interchange) pentru reprezentarea textelor şi au extensia .TXT;
• Fişiere de sistem : conţin informaţii despre hardware-ul sistemului. Au în mod obişnuit
extensia .SYS

Atributele fişierelor
Orice fişier are unul din atribute :
➢ Archive – atribut de arhivă pentru fişierele ce pot fi comprimate;
➢ Read- only – fişierele pot fi doar citite , nu şi modificate;
➢ Hidden – fişierele sunt ascunse pentru vizualizare;
➢ System – fişierele aparţin sistemului de operare.
Dimensiunea unui fişier sau director se măsoară în unităţi informaţionale: bit, Byte, KB,
MB, GB.

Pentru aflarea dimensiunii unui fişier sau director se dă clic dreapta şi Proprietăţi.

3.2.4. Operații cu fișiere și directoare

Operaţiile specific lucrului cu fişiere și directoare sunt: crearea, deschiderea,

redenumirea, ştergerea, vizualizarea, setarea anumitor proprietăţi, copierea, mutarea și căutarea.
Aceste operații pot fi realizate cu ajutorul utilitarelor My Computer și Windows Explorer.
După lansarea în execuție a aplicației Windows Explorer se va deschide o fereastră
formată din bara de titlu, bara de meniuri, bara de butoane standard, bara de adrese, 2 panouri:
panoul stâng și panoul drept.
O fereastră poate să mai conțină butoane de închidere, de minimizare, de redimensionare,
o bară de defilare pe verticală și o bară de defilare pe orizontală.
Copierea reprezintă operația de dublare a unui element dorit aflat într-o zona numita sursa
in alta zona denumita destinaţie. Copierea se realizeaza in 2 etape:
- Copierea într-o porţiune de memorie numita clipboard(memorie tampon) cu ajutorul
comenzii Copy(Copiere);
- Copierea efectiva presupune poziţionarea in zona destinaţie urmata de comanda
Paste(Lipire).
Există 2 tipuri de ştergere: ştergerea logica cu posibilitatea refacerii din Recycle Bin cu
optiunea Restore si ştergerea fizica sau definitive fără posibilitatea refacerii. Ştergerea definitive se
face cu ajutorul combinaţiei de taste SHIFT + DELETE

„Crearea unei ”scurtături”

Scurtătura reprezinta legături(linkuri) ale elementelor dorite ocupând un spatiu mic de

memorie. Aceasta se realizeaza cu scopul regăsirii mai rapide a elementului catre care este realizata

7
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
 Informatică Curs 3

scurtătura si se plasează in locul dorit. Scurtătura este tot un fisier . Asupra acestuia se pot executa
aceleasi operaţii ca pentru orice fisier.
Pentru a crea o scurtătură se executa clic dreapta pe element , iar apoi optiunea Create
Shortcut.

3.3. INTERFAŢA SISTEMULUI WINDOWS

3.3.1. Suprafaţa de lucru a sistemului windows

Sistemul Windows a fost proiectat să simuleze, prin intermediul interfeţei grafice,

obiectele şi activităţile unui serviciu de birou din realitatea curentă. La deschiderea calculatorului,
pe ecran apare o imagine colorată care ocupă tot ecranul : aceasta sugerează un obiect, care în
realitate, corespunde suprafeţei mesei de lucru (desktop) şi pe care este aşternut un tapet (wallpaper)
având aspectul imaginii respective. Astfel, prin corespondenţă cu relitatea, pe desktop sunt
amplasate imagini care sugerează obiecte de lucru, şi anume obiectele care trebuie să fie mereu
prezente pe birou pentru a fi accesate imediat, indicate printr-o pictogramă sugestivă, însoţită de un
nume de identificare.
Microsoft WINDOWS este un sistem de operare ce realizează un mediu prin intermediul
căruia se poate lucra cu calculatorul, mediu bazat pe imagini (pictograme) şi meniuri, organizate în
casete denumite ferestre. Acest mediu este numit şi interfaţă grafică pentru utilizator.

8
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
 Informatică Curs 3

Fig.1.

Dosarul (folder) permite definirea unui container în care se pot păstra fişiere, aplicaţii sau
alte dosare. Dosarul este un mecanism de organizare logică, la nivelul interfeţei a diferitelor entităţi
cu care lucrează sistemul de operare, inclusiv a fişierelor. La pornirea calculatorului, se încarcă
sistemul de operare Windows 95 care afişează pe ecranul calculatorului (desktop), interfaţa
Explorer. Interfaţa Explorer este formată din: icoane (Pictograme) care sunt mici desene
reprezentative pentru diferite entităţi cu care lucrează Windows (containere cu posibilităţi ale
sistemului, aplicaţie, fişier, dosar, unitate de disc etc), afişate pe ecran (fig.1.)
• Pictogramele - sunt simboluri care reprezintă programele (Word, Excel), fişiere,
documente, grafice, informaţii despre calculator (hard-disc, dischetă)
• Suprafaţa de lucru - zona de fundal pe care sunt plasate obiectele (fig.2.)
• Indicatorul mouse-ului
• Butonul de Start - pentru lansarea meniului Start

Fig. 2.

3.3.2. Pictogramele de pe suprafaţa de lucru

• My Computer - asigură accesul la o fereastră în care se poate vedea ce conţine
calculatorul, informaţii despre unităţile de disc, Control Panel, lucrări programate spre executare şi
imprimante
• Internet Explorer - lansează utilitarul Internet Explorer
• Recycle Bin - coşul de gunoi, în care pot fi păstrate fişierele nedorite/ şterse
9
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
 Informatică Curs 3

• My Briefcase - pentru actualizarea copiilor (între două calculatoare)

3.3.2.1. Prezentarea unor containere:

My computer conţine toate componentele sistemului oferind accesul către acestea.

Componentele sunt reprezentate sub forma unor pictograme: câte una pentru fiecare unitate de disc
din sistem (discurile conţin dosare iar dosarele conţin fişiere si/sau alte dosare), o pictogramă pentru
imprimantele instalate (Printers), o pictogramă pentru celelalte componente ale sistemului: monitor,
mouse, tastatură, placa de sunet, placa multimedia etc (Control Panel);
Recycle Bin (coşul de gunoi) conţine fişiere şterse pe care sistemul Windows le salvează în
acest container de unde se pot recupera. Golirea completă a containerului se face efectuând clic cu
butonul din dreapta mouse-ului pe pictograma cores-punzătoare şi selectarea opţiunii Empty
Recycle Bin. Ştergerea unui anumit fişier se realizează prin selectarea fişierului respectiv,
efectuarea unui clic cu butonul din dreapta mouse-ului şi selectarea opţiunii Delete. Ştergerea
conţinutului containerului sau a unui fişier se poate realiza şi utilizând meniul corespunzător.
Se pot crea rapid pictograme pe ecranul calculatorului pentru: aplicaţie, fişier, dosar etc.
Pentru aceasta, într-o zona liberă de pe ecran, se executa clic cu butonul din dreapta mouseului şi
din meniul contextual se aleg opţiunile New apoi Shortcut., în caseta de dialog Create Shortcut
Command line se introduce numele unităţii de discuri sau se executa clic pe butonul Browse, se
parcurg dosarele pentru a alege aplicaţia/fişierul, se execută clic pe butonul Next, se scrie numele
pictogramei şi se execută clic pe butonul Finish. Pentru a şterge o pictogramă, se trage peste
pictogramă Recycle Bin. Cu ajutorul mouse-ului se pot muta pictograme prin metoda de trage şi
plasează (drag and drop); se selectează o pictogramă prin efectuarea unui clic pe aceasta şi ţinând
butonul mouse-ului apăsat, se deplasează pictograma în locul dorit.
Butoanele mouse-ului au următoarele roluri:
1. un singur clic stânga se foloseşte pentru deschiderea meniurilor derulante (butonul
Start, orice fereastra de pe bara de aplicaţii, butoanele din dreapta sus ale oricărei ferestre deschise
sau butoanele din casetele de dialog: OK, Cancel, etc.)
2. efectuarea unui dublu clic pe pictograma corespunzătoare este folosită pentru
deschiderea unui fişier, program, unitate de disc etc.
3. clic cu butonul din dreapta în două situaţii: dacă cursorul mouse-ului se află pe
suprafaţa de lucru, va apare un meniu derulant, din care se pot selecta comenzi specifice meniului
principal; dacă cursorul mouse-ului se află pe una din pictograme, va fi afişat un meniu ce conţine
comenzi specifice aplicaţiei corespunzătoare pictogramei.

3.3.2.2. Bara de aplicaţii (taskbar)

Aceasta se găseşte în partea inferioară a ecranului (fig.4.). Dacă se indică un punct liber
pe bară, aceasta se poate glisa în orice poziţie a ecranului.
Bara de aplicaţii conţine:
➢ butoane de aplicaţii (task button), câte un buton pentru fiecare aplicaţie
activă. Pe buton apare pictograma aplicaţiei şi numele acesteia. Dacă aplicaţia lucrează cu fişiere, se
trece şi numele acestora (W Microsoft Word - sistem.doc). Se poate efectua operaţia de comutare
10
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
 Informatică Curs 3

de aplicaţii (task switching) ceea ce înseamnă trecerea de la o aplicaţie la alta, fărăsă se închidă
aplicaţia precedentă; trecerea se face prin acţionare buton stânga mouse;
➢ zona pentru configurare (Settings) conţine pictograme pentru configurarea
unor elemente ale sistemului. Prin indicarea cu mouse-ul a unei pictograme, se va deschide o casetă
de informare (Tooltip) în care este afişat numele parametrului controlat. Dacă se execută dublu clic
pe pictogramă, se deschide o casetă de dialog care permite utilizatorului sa modifice parametrii.
Caseta de dialog poate fi închisă fără să se modifice parametrii prin executarea unui clic in
exteriorul ei. Dacă calculatorul are o placă de sunet, pe bara de aplicaţii este afişată o
pictogramă(difuzor), prin indicarea pictogramei, în caseta de informare va fi scris mesajul Volume.
Dacă se execută clic pe aceasta pictogramă se va afişa o casetă cu un potenţiometru, care permite
modificarea valorii volumului; dacă se executa dublu clic se deschide caseta de dialog Volum
Control prin intermediul căreia se pot modifica parametrii ai plăcii de sunet. Există de asemenea
pictograma care afişează ora preluată din sistem sub forma unui ceas digital (Clock), prin acţionare
clic mouse pe pictogramă, se deschide caseta de informare în care se afişează data; dacă se execută
dublu clic pe pictogramă se deschide caseta de dialog Date/Time Properties prin intermediul căreia
se poate actualiza data sistemului;

➢ Meniul Start (fig.3.) . Cu Butonul Start se deschide meniul Start. Meniul

Start se poate deschide şi prin acţionarea tastei cu desenul specific Windows-ului (fereastra) de pe
ultimul rând al unor tastaturi. Se prezintă pe scurt unele submeniuri ale meniului Start:
Shut Down permite oprirea calculatorului. Sistemul salvează automat
modificările efectuate;
Run permite introducerea numelui unui program pentru a-l lansa în execuţie
Help prezintă instrucţiuni de utilizare a sistemului Windows şi oferă explicaţii
pentru comenzile uzuale;
Find este o opţiune pentru căutarea unui fişier după nume, dată sau o secvenţă de
conţinut;
Documents, permite utilizatorului gasirea rapida a unei liste cu ultimele
documente folosite;
Programs conţine mai multe meniuri, printre care:
Accessories,: Paint brush, Fax, Games, Multimedia, Systems Tools, Calculator,
programe de editare texte, programe de editare grafică etc.
Windows Explorer permite organizarea documentelor. Pentru lansarea aplicaţiei
Explorer se efectuează clic pe butonul Start, se selecteazăPrograms apoi
Windows Explorer sau dacă există pictogramă pe Desktop, se efectueazădublu
clic pe aceasta. Ca urmare, în panoul din partea stângă sunt afişate pictogramele
Desktop-ului. Fereastra din dreapta afişează conţinutul discului sau al folderului
selectat în fereastra din stânga.
Semnul „+” afişat în fata unei unităţi de disc sau a unui folder indică faptul că există
niveluri suplimentare, are alte foldere sau conţine fişiere, care nu sunt afişate.
Semnul „-” afişat în fata unei unităţi de disc sau a unui folder indică faptul că nivelul
poate fi restrâns printr-un clic dublu de mouse (nu se mai afişează obiectele din subordine).

11
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
 Informatică Curs 3

Fig. 3.

12
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
 Informatică Curs 3

Fig.4.
Pentru obţinerea informaţiilor suplimentare despre un fişier sau folder, se selectează
elementul dorit şi se execută clic pe butonul din dreapta. Apare o listă de opţiuni. Se selectează
Properties.

Fig.5.

3.3.3. FERESTRE (WINDOWS)

Fereastra este obiectul de interfaţă cel mai utilizat. Orice aplicatie este foosită prin
intermediul unei ferestre proprii.Un dublu-clic pe o pictogramă deschide o fereastră în care apare
conţinutul care este etichetat de aceasta şi astfel se poate avea acces la acel conţinut.

13
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
 Informatică Curs 3

Fereastra este o zonă dreptunghiulară de dimensiuni diferite de pe ecran. Pot exista mai
multe ferestre, fiecare corespunzând unei aplicaţii. Dacă la un moment dat sunt deschise mai multe
ferestre pe ecran, una singura este fereastra activă. Aplicaţia activă corespunde aplicaţiei care
primeste comenzile care se dau de la un dispozitiv de intrare. Structura generală a unei ferestre
contine o bară de titlu şi o suprafaţă de lucru modificabilă ca dimensiuni. Ca tipuri de ferestre,
distingem:
❖ Ferestre de explorare, utilizate pentru a explora (inspecta) anumite component ale
sistemului.
❖ Ferestre de dialog.
❖ Ferestre de lucru, în cadrul unei aplicaţii.

3.3.3.1. Structura unei ferestre

O fereastră se compune în general din următoarele elemente (fig.6. ):

▪ Bara de titlu (Title bar) pe care se afişează numele aplicaţiei sau al
documentului deschis în fereastră. Bara de titlu la o fereastră activă este afişată
într-o culoare diferită de a celorlalte ferestre de pe ecran.Titlul ferestrei este
afişat în bara de titlu. In funcţie de tipul ferestrei, poate fi numele unei aplicaţii,
al unui dosar, al unui fişier etc.
▪ Bara cu titluri de meniuri (Menu bar) afişează pe orizontală lista cu meniurile
disponibile. Meniurile la rândul lor sunt formate din liste de comenzi care
acţionează în aplicaţia sau documentul deschis în fereastră.
▪ Bara cu instrumente (Toolbar) este afişată sub bara de meniu, este o bară cu
butoane ce conţin pictograme ale unor comenzi care pot fi comandate şi din
meniu. Bara apare numai la anumite ferestre de aplicaţie (Word, Excel etc).
▪ Bara de stare (Status Bar) este afişată în partea inferioară a ferestrelor de
aplicaţii şi afişează diferite informaţii referitoare la acţiunile din aplicaţie de
exemplu: o scurtă descriere a comenzii care este curent selectată.

14
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
 Informatică Curs 3

Fig.6.
Butonul meniului de control (Control Menu Box) situat în partea stângă a barei de titlu
a ferestrei; conţine opţiuni pentru manipularea ferestrei. Este util când manipularea ferestrei se face
folosind tastatura.. Pictograma afişată de acest buton este pictograma aplicaţiei care lucrează în
fereastră.
✓ Există patru butoane situate în partea dreaptă a barei de titlu a ferestrei, ele pot fi
acţionate numai cu mouse-ul:
✓ Butonul de minimizare (Minimize button) este folosit pentru micşorarea ferestrei
la nivel de pictograma.
✓ Butonul de maximizare (Maximize button) este folosit pentru redimensionarea
ferestrei până la ocuparea întregului spaţiu disponibil ce delimitează fereastra.
✓ Butonul de restaurare (Restore button) apare în locul butonului de maximizare
după operaţia de maximizare, are ca efect refacerea ferestrei la dimensiunea pe
care a avut-o înainte de operaţia de maximizare.
✓ Butonul de închidere (Close button) este folosit pentru închiderea ferestrei. până
la nivel de pictogramă.
▪ Bara de derulare pe verticală şi bara de derulare pe orizontală (Scroll bar) sunt
folosite pentru deplasarea ferestrei peste obiectele afişate (text, pictograme etc);
conţin butoane săgeţi (scrool arow) şi cursoare mobile (scroll box) care pot fi
acţionate numai cu mouse-ul. Butoanele cu săgeţi permit defilarea conţinutului
ferestrei în sensul săgeţii. Cursorul mobil arată poziţia ferestrei relativ la conţinut.
▪ Bordura ferestrei (Border) este o bara subţire care delimitează fereastra şi care
poate fi agăţată cu mouse-ul pentru redimensionarea ferestrei pe verticală sau pe
orizontală.
▪ Colţurile ferestrei (Corner) sunt zonele de bordură din cele patru colţuri ale
ferestrei. Sunt folosite la redimensionarea ferestrei cu ajutorul mouse-ului pe
orizontală şi verticală în acelaşi timp.
▪ Cursorul mouse-ului (Pointer) este un semn grafic care arată poziţia mouse-ului
pe ecran şi care urmăreşte deplasarea mouse-ului pe masa reală (pad). In funcţie
de operaţia care se execută, pointerul are diferite forme (de exemplu dacă are
forma de clepsidra înseamnă că se execută o operaţie şi utilizatorul trebuie să
aştepte până se execută aceasta pentru a putea să folosească din nou mouse-ul).
▪ Punctul de inserare (Insertion Point) este un semn grafic care indică poziţia în care
poate fi scris un text sau inserat un desen într-un document.
▪ Suprafaţa de lucru (Working area) este zona în care aplicaţia sau documentul
afişează obiecte sau informaţii.

3.3.3.2. Clasificarea ferestrelor

Ferestrele pot fi de aplicaţie sau de document:

Ferestrele de aplicaţie conţin aplicaţiile în curs de execuţie. Sub bara de titlu a ferestrei
se află pe orizontală bara cu titluri de meniuri.
Ferestrele de document sunt situate în interiorul ferestrelor de aplicaţie: au o bară cu
numele documentului, dar nu au o bară cu titluri de meniuri (sunt acţionate meniurile ferestrei de
aplicaţie).
15
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
 Informatică Curs 3

Atunci când se lucrează cu mai multe ferestre numai una dintre ele este activă la un
moment dat (fig.7.). În cadrul aceleaşi aplicaţii comutarea se poate face şi prin meniul Windows.

Fig.7. Lucrul cu ferestre multiple

3.3.4. MENIURILE

Meniurile conţin o lista cu opţiuni pe care calculatorul le poate executa. Opţiunile pot fi:
titlu de submeniu, o comanda de operaţie sau o valoare a unui parametru. Utilizând mouseul sau
tastatura se alege opţiunea necesară.
Meniul poate fi dezactivat ceea ce înseamnă că nu permite accesul la opţiuni sau activat, în
care caz permite accesul la opţiuni.
În titlul meniului sau în opţiunea de meniu, una din litere este subliniată şi se numeşte litera
de identificare, ea poate fi utilizată pentru a deschide un meniu sau pentru a alege o opţiune din
meniu.
Ferestrele de aplicaţie dispun de mai multe meniuri:
o Meniul principal (pull-down), afişează titlurile de meniuri pe orizontală în bara de
meniuri. Prin deschiderea unui meniu din lista de meniuri, se afişează sub acesta un alt
meniu, numit meniu derulant (pop-up menu) care conţine o liste opţiuni.
o Meniul de control . Meniul de control este identificat prin butonul aflat în coltul din
stânga sus al ferestrei; apare la ferestre şi la butoanele ferestrelor minimizate şi conţine
comenzi pentru manipularea ferestrelor şi butoanelor.
Opţiuni ale meniului:
✓ Restore reface fereastra la dimensiunea pe care a avut-o înainte de operaţia de
maximizare sau minimizare;
✓ Move permite deplasarea ferestrei cu ajutorul tastaturii;
✓ Size permite redimensionarea ferestrei cu ajutorul tastaturii;
✓ Minimize reduce fereastra la un buton;
✓ Maximize redimensionează fereastra la dimensiunea maximă;
✓ Close (Alt+F4), închide fereastra.
o Meniul de comenzi rapide (shortcut menus)
Acest meniu se deschide executând clic cu butonul din dreapta pe un obiect, ca urmare se
afişează o listă cu comenzi specifice obiectului (fişier, bară de aplicaţie, ecranul).
16
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu
 Informatică Curs 3

3.3.5. CASETA DE DIALOG (DIALOG BOX)

Caseta de dialog este o zona de afişare care se suprapune peste imaginea curentă. Prin
intermediul casetei, sistemul informează uţilizatorul despre operaţia pe care o execută, despre un
incident avut în timpul executării operaţiei sau cere informaţii suplimentare pentru executarea unei
operaţii. Dialogul se poate realiza prin intermediul unor obiecte de pe ecran:
➢ textul explicativ;
➢ zona de editare;
➢ butoanele radio;
➢ comutatoare;
➢ declanşatoare;
➢ liste.
Caseta de dialog este formată din:
➢ Bara de titlu a casetei care defineşte acţiunea care a determinat apariţia casetei de
dialog. Caseta se poate deplasa glisând cu mouse-ul bara de titlu;.
➢ Butonul de închidere plasat în extremitatea dreaptă a barei de titlu se foloseşte
pentru închiderea casetei de dialog (se executa clic pe buton);
➢ Butonul de Help plasat în partea dreapta a barei de titlu, lângă butonul de închidere
şi marcat cu simbolul ? se foloseşte pentru a obţine informaţii despre obiectele din
casetă. Se executa clic pe buton şi ca urmare cursorul mouse-ului va lua forma
butonului, apoi se indică obiectul din casetă pentru care utilizatorul doreşte sa
aibăinformaţii şi se execută clic cu mouse-ul pe acesta, informaţiile se afişează
într-o casetă;
➢ Zona de obiecte conţine obiecte folosite pentru dialog. Sunt obligatorii textul
explicativ şi declanşatoarele. Obiectele pot fi organizate în secţiuni; fiecare secţiune
are un titlu, secţiunea se deschide efectuând clic pe titlul ei.
Obiectele din zona de obiecte:
▪ Textul explicativ care informează utilizatorul despre dialogul iniţiat;
▪ Zona de editare text (Text box), în care poate fi scris un text (nume de fişier,
nume de director, sir de caractere,…). Dacă trebuie scrisă o valoare numerică, se
foloseşte caseta de editare care este prevăzută cu un buton de incrementare şi
unul de decrementare;
▪ Lista permite stabilirea valorii unui parametru ce poate lua mai multe valori.
Numele listei reprezintă parametrul pentru care se stabileşte valoarea, iar într-un
dreptunghi se afişează o listă de nume ce reprezintă valori pe care le poate lua
parametrul (nume de fişiere, nume de dosare, nume de unităţi de disc, nume de
fonturi etc.). Se alege un nume din listă atribuind astfel o valoare parametrului.
Dacă lista este prea lungă se folosesc barele de derulare (verticală / orizontală).

17
Conf.univ.dr.habil. Marian Cristescu