Conceptul sistemului de operare

Sistemul de operare reprezintă ansamblul de programe care asigură

utilizarea optimă a resurselor fizice şi logice ale unui sistem de calcul. El
are rolul de a gestiona funcţionarea componentelor hardware ale sistemului
de calcul, de a coordona şi controla execuţia programelor şi de a permite
comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul. Folosirea hardware-ului
unui sistem de calcul ar fi dificilă şi ineficientă în lipsa unui sistem de
operare. Pe scurt, sistemul de operare este componenta software care
coordonează şi supraveghează întreaga activitate a sistemului de calcul şi
asigură comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul.

Din punctul de vedere al interacţiunii cu componentele hardware ale

sistemului de calcul şi după modul de implementare a software-ului,
sistemul de operare este organizat pe două niveluri:

 nivelul fizic include componenta firmware a sistemului de calcul;

acest nivel oferă servicii privind lucrul cu componentele hardware ale
sistemului de calcul şi cuprinde acele elemente care depind de
structura hardware a sistemului. Tot în nivelul fizic sunt incluse
programe a căror execuţie este indispensabilă, de exemplu
programul care lansează încărcarea automată a sistemului de
operare, la pornirea calculatorului.

La acest nivel, comunicarea cu sistemul de calcul se realizează prin

intermediul sistemului de întreruperi, prin care se semnalează
anumite evenimente apărute în sistem; la apariţia unei întreruperi,
controlul este dat unor rutine de pe nivelul următor al sistemului de
operare;

Exemplu: la sistemele de calcul compatibile PC, componenta

sistemului de operare de pe nivelul fizic este componenta ROM-
BIOS.

Aceasta include programe grupate după funcţia lor în :

o programele care se execută la pornirea sistemului de calcul:

programul POST (Power-On Self-Test), care verifică starea de
funcţionare a sistemului de calcul şi programele de iniţializare a
activităţii sistemului (rutina de încărcare a primului sector al
discului sistem) ;
o rutinele care fac posibilă utilizarea componentelor fizice ale
sistemului de calcul, rutine numite drivere fizice; ele oferă
1
 servicii pentru lucrul cu configuraţia hardware standard a
sistemului de calcul : consola, tastatura, imprimanta,
perifericele standard şi ceasul sistemului. Avantajul acestei
soluţii este că asigură independenţa software-ului de pe nivelul
logic faţă de

caracteristicile constructive ale componentelor hardware de

bază, ele fiind tratate unitar, prin intermediul driverelor.

 nivelul logic include partea de programe a sistemului de operare şi

oferă utilizatorului mijloacele prin care poate exploata sistemul de
calcul; comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul se realizează
prin comenzi adresate sistemului de operare sau prin intermediul
instrucţiunilor programelor pe care le execută invers, comunicarea se
realizează prin intermediul mesajelor transmise de sistemul de
operare către utilizator.

Programele nivelului logic adresează dispozitivele hardware prin

intermediul programelor nivelului fizic al sistemului de operare şi din acest
motiv ele sunt independente de structura hardware a sistemului de calcul:
nivelul fizic constituie o interfaţă între hardware şi nivelul logic al sistemului
de operare.

Din punct de vedere funcţional, programele sistemului de operare se împart

în două categorii :

 Componenta de comandă şi control, care cuprinde programe ce au

rolul de a asigura utilizarea eficientă a resurselor sistemului de calcul.
 Componenta de servicii, care cuprinde programe destinate
minimizării efortului uman implicat de utilizarea sistemului de calcul.

Obiectivele generale ale unui sistem de operare sunt:

 automatizarea operaţiilor standard în toate etapele de exploatare a

sistemului de calcul;
 minimizarea efortului uman pentru utilizarea sistemului de calcul;
 optimizarea utilizării resurselor sistemului de calcul;
 creşterea eficienţei globale în utilizarea sistemului de calcul prin:
o creşterea vitezei de execuţie a prelucrărilor
o reducerea timpului de răspuns al sistemului la solicitările
utilizatorilor
o creşterea gradului de utilizare a resurselor prin utilizarea lor la
capacitate maximă.

2
Functiile sistemului de operare

Funcţiile prin intermediul cărora sistemul de operare realizează aceste

obiective sunt:

1. funcţia de instalare automată a unui nou sistem de operare pe un

sistem de calcul;
2. funcţia de încărcare în memoria internă a sistemului de operare, la
pornirea sistemului de calcul;
3. funcţia de configurare dinamică a sistemului de operare, conform cu
modificările intervenite în structura hardware sau cu necesităţile de
exploatare a sistemului. De exemplu, sistemul de operare DOS se
poate configura dinamic prin intermediul fişierului CONFIG.SYS care
se consultă la fiecare încărcare a sistemului de operare şi care
permite instalarea altor drivere de echipamente decât cele standard
şi definirea unor parametri de funcţionare ai sistemului, permiţând
astfel modificarea, extinderea sau îmbunătăţirea capacităţilor de
funcţionare ale sistemului de operare, în cadrul arhitecturii de bază a
sistemului de calcul;
4. efectuarea operaţiilor de intrare / ieşire la nivel fizic, pentru a permite
utilizatorului tratarea echipamentelor periferice la nivel logic, adică
independent de caracteristicile constructive ale lor. Această funcţie
permite degrevarea utilizatorului de sarcina tratării specifice a fiecărui
tip de echipament periferic în parte. De exemplu, orice tip de
imprimantă este tratat în acelaşi mod de către utilizator;
caracteristicile specifice fiecărui tip în parte sunt tratate de programul
specializat de accesare la nivel fizic al echipamentului, numit driver
de imprimantă şi de componenta sistemului de operare care tratează
operaţiile de ieşire prin intermediul imprimantei: driverul portului
paralel ;
5. oferirea unei interfeţe cu utilizatorul, prin intermediul unui limbaj
specific, numit limbajul de comandă al sistemului de operare; prin
intermediul acestui limbaj, utilizatorul transmite comenzi sistemului de
operare; ele sunt traduse şi lansate în execuţie de programul
interpretor de comenzi al sistemului de operare. în sistemele de
operare mai noi, interfaţa cu utilizatorul este asigurată folosind
metode grafice evoluate şi principii noi de comunicare, rezultatul fiind
o modalitate mult mai � prietenoasă� de dialog cu utilizatorul; o
astfel de interfaţă se numeşte interfaţă grafică cu utilizatorul
(Graphical User Interface);

3
 6. controlul execuţiei programelor: sistemul de operare încarcă
programul în memoria internă, pentru execuţie, îl lansează în
execuţie, urmăreşte execuţia în toate etapele sale şi încheie execuţia
programului;
7. gestionarea alocării resurselor sistemului de calcul: sistemul de
operare gestionează alocarea timpului UCP, a memoriei interne,
accesul la fişiere, accesul la echipamentele periferice, etc. pe toată
durata execuţiei unui program, în scopul utilizării cât mai eficiente a
acestor resurse. În cazul în care este posibilă executarea simultană a
mai multor programe, sistemul de operare realizează alocarea
resurselor între programe pe baza unor criterii de alocare, în scopul
optimizării execuţiei programelor, conform obiectivelor de eficienţă de
mai sus;
8. asigurarea protecţiei între utilizatori, acolo unde sistemul de operare
permite accesul concomitent al mai multor utilizatori (programe) la
resursele sistemului de calcul, şi asigurarea protecţiei între programe,
fie că este vorba de programe utilizator sau programe ale sistemului
de operare. Această protecţie se referă la evitarea cazurilor de
interferenţă între mai multe programe în execuţie, care ar putea duce
la alterarea zonelor de program din memoria internă sau la alterarea,
de către un program, a datelor utilizate de un alt program;
9. tratarea erorilor: sistemul de operare poate trata erori la nivelul
maşinii fizice (de exemplu: erori de citire / scriere în memoria externă,
erori de acces la un echipament periferic, lipsa din configuraţia
sistemului de calcul a unui echipament, etc.) sau erori logice, care
pot să apară în timpul executării unui program (de exemplu: operaţii
interzise, ca împărţirea la 0, tentativa de acces în zone protejate ale
memoriei interne, tentativa de execuţie a unor instrucţiuni privilegiate,
etc.);
10. funcţii auxiliare, cum ar fi: contabilizarea activităţii sistemului de
calcul, jurnalizarea comenzilor adresate interpretorului de comenzi al
sistemului de operare, jurnalizarea erorilor, etc.

Sistemul de operare mobil

Un sistem de operare mobil, cunoscut şi ca platformă de mobil,

sau smartphone, este sistemul de operare care controlează un dispozitiv
mobil. Sistemul de operare mobil este în principiu similar cu sistemele de
operare Linux sau Windows, ce controlează desktop-ul unui computer.
Sistemele de operare mobile au devenit extrem de populare în prezent, iar
majoritatea lor se bazează pe Linux. Aceste sisteme de operare au apărut

4
odată cu evoluţia procesoarelor şi memoriilor RAM care au permis tot mai
multe procese şi multitasking.
Performanţa sistemelor de operare mobile depinde atât de kernel cât şi de
optimizarea lor. În timp ce unele sisteme rulează foarte bine cu doar 256
MB de RAM şi procesor mic de doar 1 GHz, altele necesită un minim de
512 MB de RAM şi procesor mai nou (cel puţin dual core).

 Android este cel mai popular sistem de operare mobil. Acest sistem de
operare a fost sub licenţă Apache, iar din 21 octombrie 2008, Google a
deschis întregul cod sursă fiind disponibil ca Open Source.

 iOS este bazat pe Unix, disponibil pe

produse Apple: Iphone, iPad, iPod şi Apple TV

 Windows Phone dezvoltat de Microsoft, succesorul Windows Mobile.

 BlackBerry OS sistem de operare proprietar ce rulează pe smartphon-

urile din gama BlackBerry. A fost dezvoltat de compania canadiană
Research In Motion (RIM), acum cunoscut sub numele de Blackberry.
Principalele sisteme de operare mobile Android, iOS, Windows Phone şi
Blackberry OS, reprezentau aproape întraga cotă de piaţă în anul 2014.

Elemente de interfaţă ale sistemului de operare Windows XP

Profesional

Windows XP este cel mai nou sistem de operare din familia Windows a
firmei Microsoft. Sistemul de operare Windows, în toate variantele sale
oferă o interfaţă grafică GUI (Grafical User Interface). Windows XP
Profesional se deschide cu un ecran specific numit desktop. Desktopul este
o masă de lucru virtuală care prezintă organizat activităţile efectuate de
calculator.

Pe desktop se pot observa următoarele:

5
- cursorul (pointer-ul) care indică poziţia curentă a mouse-ului

– este o săgeată albă cu contur negru;

- icon-urile sau pictogramele

– sunt simboluri grafice care pot fi asociate unor aplicaţii sau grupuri de
aplicaţii şi care permit lansarea în execuţie sau deschiderea acestora direct
de pe desktop (My Computer, My Documents, Recycle Bin, My Network
Places etc.);

- butonul Start

– prin acţionarea căruia se deschide un meniu ce conţine comenzi şi

scurtături pentru lansarea de programe sau deschiderea de directoare prin
care se poate realiza aproape orice acţiune pe calculator;

- Taskbar-ul (Bara de sarcini sau aplicaţii)

– zona în care sunt vizualizate aplicaţiile pornite automat odată cu pornirea

calculatorului (Volume, Clock etc.) şi cele lansate de utilizator. Principalele
elemente ale interfeţei sunt:

1. Fereastra (window)

– dreptunghi afişat pe ecran care dispune de elemente caracteristice

pentru executarea unor operaţii şi pentru manipularea ei. Fereastra este
compusă din următoarele elemente: - bara de titlu (Title Bar);

- titlul ferestrei; - Bara de meniuri (Menu Bar);

- Bara cu instrumente (Toolbar); - Bara de stare (Status Bar);

- Butonul meniului de control (Control Menu Box);

- Butonul de minimizare (Minimize button);

- Butonul de maximizare (Maximize button);

- Butonul de restaurare (Restore button);

- Butonul de închidere (Close button);

6
- Bara de derulare pe verticală şi bara de derulare pe orizontală (scroll bar),
acestea mai conţin şi butoane cu săgeţi (scroll arrow) şi cursoare mobile
(scroll box);

- Bordura ferestrei (Border);

- Colţurile ferestrei (Corner);

- Cursorul mouse-ului (Pointer);

- Punctul de inserare (Insertion Point);

- Suprafaţa de lucru (Working area).

Există mai multe tipuri de ferestre:

- de aplicaţie

– Word;

- grup de aplicaţii – My Computer;

- de lucru – sunt cele care se deschid în fereastra de aplicaţie; -

de dialog sau casete de dialog – apar pe ecran atunci când a fost lansată
o comandă şi este necesară introducerea de către utilizator a unor
parametri sau opţiuni.

2. Icon-urile – pot fi de tip Shorcut sau de tip Folder. Exemple:

- My Computer – conţine componentele sistemului; - My Documents –

conţine documentele personale; - Recycle Bin – conţine fişierele care au
fost şterse.

3. Meniul este o listă de operaţii numite opţiuni de meniu pe care

calculatorul le poate executa. Meniul poate fi:

- activat când permite accesul la opţiuni;

- dezactivat când nu permite accesul la opţiuni şi este scris cu o culoare

mai deschisă.

Clasificarea meniurilor:

· După modul în care sunt afişate opţiunile de meniu pe ecran:

- meniuri pe orizontală;

7
- meniuri pe verticală.

· După timpul de ocupare al ecranului:

- meniuri pull-down (sunt afişate în permanenţă pe ecran);

- meniuri pop-up (sunt afişate numai la cererea utilizatorului şi se suprapun

temporar peste imaginea curentă).

· Există şi meniuri speciale, independente de aplicaţie, şi anume:

- meniul asociat butonului Start, situat în stânga barei de task-uri;

- meniul System, care se activează prin clic pe icon-ul asociat aplicaţiei

existent în stânga barei de titlu;

- meniul general obţinut printr-un clic cu butonul drept al mouse-ului pe

suprafaţa de lucru (meniu de comenzi rapide);

- meniul general obţinut printr-un clic cu butonul drept pe un icon.

Observaţii: - Dacă numele comenzii este scris estompat – comanda este

inactivă în contextul curent;

- Dacă numele comenzii este urmat de “…” – la selectarea comenzii va

apare o casetă de dialog;

- Dacă numele comenzii este urmat de “►” – la selectarea comenzii va

apare un submeniu;

- Dacă numele comenzii este precedat de “√” – înseamnă că opţiunea este

activă;

- Dacă în dreapta comenzii apare o combinaţie de taste (shorcut key) –

comanda poate fi lansată prin acţionarea combinaţiei de taste;

Bibliografie:
1.http://asis.licee.edu.ro/elev/2_so.pdf – extras din data de 05.12.2015

8
2.https://ro.wikipedia.org/wiki/Sistem_de_operare - extras din data de
05.12.2015

3.http://ebooks.unibuc.ro/informatica/Birotica/1.2_files/text.htm - extras din

data de 05.12.2015

4. http://www.competentedigitale.ro/it/it6.html - extras din data de

05.12.2015