UNIVERSITATEA PETRU MAIOR DIN TÎRGU MUREȘ

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE, JURIDICE ȘI

ADMINSTRATIVE
SPECIALIZAREA: DREPT

BALISTICĂ JUDICIARĂ

Profesor Coordonator :
Lect. Dr. Nicolae Ploeșteanu
Student:
Muică Flaviu Zoltan,
Drept IV

TÎRGU MUREȘ
2013
 CUPRINS

Consideraţii privind noţiunea, obiectul şi sarcinile balisticii judiciare..........p.3

Noţiunea şi clasificarea armelor de foc...........................................................p.4

Muniţiile armelor de foc şi explozive..............................................................p.6

Urmele tragerii din armă de foc şi ale exploziilor...........................................p.7

Expertiza balistică……………………………………………………………p.8

Bibliografie......................................................................................................p.9

2
 Consideraţii privind noţiunea, obiectul şi sarcinile balisticii
judiciare

Balistica judiciară constituie o ramură a criminalisticii destinată investigării armelor de

foc, muniţiilor şi a urmelor împuşcăturii, în vederea elaborării metodelor şi mijloacelor tehnico-
ştiinţifice de cercetare a actelor penale privind fabricarea, păstrarea şi aplicarea armelor de foc.
Spre deosebire de alte compartimente ale criminalisticii, balistica judiciară s-a conturat
relativ recent, devenirea ei fiind impusă de necesitatea consolidării unui sistem mai efectiv de
cercetare criminalistică a diferitelor infracţiuni, la a căror săvârşire s-au aplicat arme de foc.
Acest domeniu atât de spectaculos al cercetării criminalistice a apărut și s-a dezvoltat
plecând de la bazele și datele științifice oferite de balistica propriu-zisă ca știință ce studiază
fenomenele legate de tragerea cu armele de foc.
Balistica judiciară are ca obiect identificarea tipului de armă de foc sau cu aer comprimat
şi a fabricantului acesteia, după urmele create pe tub şi sau proiectil, identificarea tipului de
muniţie şi a fabricantului acesteia, identificarea factorilor suplimentari ai împuşcării de pe arma
şi sau de pe obiecte de îmbrăcăminte precum şi elucidarea tuturor împrejurărilor infracţiunilor
comise cu arme de foc sau cu aer comprimat.
Istoria balisticii judiciare, este strâns legată de perfecţionarea şi dezvoltarea tehnicii
privind construcţia armelor de foc, de răspândirea lor pe toate continentele lumii şi de utilizarea
acestora în comiterea unor infracţiuni. Din punct de vedere etimologic, rădăcinile cuvântului
“balistică” se regăsesc în termenul latin "balista" şi în grecescul "ballo", care înseamnă "a
arunca". Termenul provine din antichitate şi evidenţia un atac cu ajutorul catapultelor, care,
printr-un sistem mecanic, aruncau sub un unghi de 45" bolovani sau alt gen de proiectile asupra
cetăţilor asaltate.
Apariţia armamentului portativ şi utilizarea acestuia în comiterea unor infracţiuni, a
impus cu necesitate, orientarea eforturilor spre descoperirea unor metode de identificare a
armelor folosite, metode care s-au dezvoltat de-a lungul timpului.
În 1905 Richard Kokel, şefului Institutului Medico Legal din Leipzig a evidenţiat profilul
urmelor lăsate de ghinturi, prin rularea proiectilelor pe plăcuțe de ceara şi oxid de zinc, după care
a examinat comparativ negativele proiectilelor cu negativul proiectilelor model de comparaţie.
Un nume de referinţa în istoria balisticii judiciare este cel al expertului american Charles
E. Waite. Acesta în perioada 1919-1923 a realizat prima colecţie de armament conţinând peste
l500 de modele de arme menită a fi utilizată în procesul identificării de grup.

3
 Charles E. Waite a fost ajutat de fizicianul John Kisher şi de chimistul Phillipp O.
Gravelle specialist în microsopie şi fotografie. În urma demersurilor ştiinţifice desfăşurate de cei
trei, în 1925 Phîllipp O. Gravelle a pus la punct microscopul comparator, instrument care a
permis examinarea comparativă simultană a doua proiectile.
Cercetările lui Charles E. Waite au fost continuate de Calvin Goddard (1891-1955) care
în Statele Unite ale Americii a pus bazele balisticii judiciare ca ramură distinctă a ştiinţei
criminalisticii.
În Europa, un mare aport în dezvoltarea balisticii judiciare l-a avut, pe lângă mulţi alţii,
Otto Mezger, directorul Biroului de Cercetare Chimică a oraşului Stuttgart. Acesta impreuna cu
Robert Bosch au realizat un sistem eficient de examinare a proiectilelor, au descoperit cele mai
bune metode de recuperare a gloanţelor, efectuând trageri în cutii cu vată, în ceară, lemn de
esență moale, tuburi cu apa. carți groase, etc. De asemenea au dezvoltat sistemul de ilustrare
fotografică a urmelor comparate.

Noţiunea şi clasificarea armelor de foc

Din punct de vedere criminalistic armele de foc pot fi clasificate după unii autori în principal după
destinaţie şi după construcţia lor. Alţi autori preferă clasificarea armelor după alte criterii cum ar fi lungimea
ţevii, suprafaţa canalului ţevii, după modul de funcţionare, după destinaţie şi după fabricaţie. O bună
clasificare trebuie să permită o încadrare generică simplă care pe parcursul expertizei şi investigaţiilor poate
fi restrânsă cât mai mult ajungând în final la cât mai puţine arme în litigiu pentru orientarea anchetei şi
identificarea individuală a armei respective. Apreciem că o clasificare simplă dar suficient de cuprinzătoare
poate fi făcută în concordanţă cu normele legale in vigoare (Legea 295 din 2004 privind regimul armelor,
munițiilor și materialelor explozive).
După destinaţie armele se împart în:
Arme militare;
Armele militare şi cele paramilitare sunt construite pentru lupte şi confruntări armate, varietatea lor
fiind foarte mare. În principal distingem:
a) — mitraliere;
b) — puşti (automate, semiautomate, puşti mitralieră, cu dispozitive de ochire şi precizie la mare
distanţă ele.);
c) — pistoale (pistoale mitralieră, automate, semiautomate etc);
d) — revolvere şi pistolete (automate şi semiautomate etc);

4
 e) — aruncătoare (aruncătoare de mortiere, grenade, grenade incendiare, de flăcări etc.)

Armele militare se caracterizează printr-o construcţie uşoară dar fiabilă, materialele folosite fiind de
înaltă calitate, forme uşor adaptabile corpului omenesc, nu incomodează în alergare sau transport. De
asemenea mecanismul de desiguranţare — siguranţare, încărcare şi dare a focului sunt facile conform unui
algoritm al mişcărilor reflexe.

Arme sportive sau pentru practicarea unor sporturi

a) — arme pentru vânătoare sportivă, combatere răpitoare şi dăunătoare (arme cu glonţ, carabine,
puşti sau arme cu ţeava lisă cu una sau două ţevi suprapuse sau juxtapuse etc.)
b) — arme pentru tir sportiv (arme cu glonţ cum ar fî puşti, pistoale);
Armele sportive sau de vânătoare prezintă mecanisme de desiguranţare care funcţionează după
algoritmi împotriva reflexelor tocmai pentru ca actul de încărcare, desiguranţare (siguranţarea racându-se
automat după fiecare încărcare) şi dare a focului să fie făcute în mod conştient adtfel încât trăgătorul să nu
poată fi expus unei trageri involuntare. Aceste arme rareori pot fi încărcate cu mai mult d 5 cartuşe.

Arme speciale sau cu destinaţie specială

a)— arme utilitare (pistoale de start, folosite la competiţiile sportive eic., pistoale de
semnalizare, folosite la lansarea rachetelor de semnalizare sau iluminare;
b) — arme cu destinaţie industrială (pistoale pentru împuşcat cuie, bolţuri, capse etc);
c)— arme cu tranchilizante (utilizate pentru tranchilizarea animalelor):
d) — arme pentru asomare (utilizate pentru uciderea animalelor înainte de abatorizare);
e)— arme de panoplie;
f)— arme de colecţie
g) — arme vechi;
h)— arme de recuzită.

Aceste tipuri de arme au o singură încărcătură pe care trăgătorul o introduce pe ţeava armei. După
introducerea încărcăturii de foc se produce automat siguranţarea urmând ca în momentul premergător
percutării trăgătorul să execute manevra de desiguranţare. La armele utilitare (pistoalele pentru împuşcat
cuie. bolţun, capse, pistoalele pentru asomare) arma nu se poate desiguranţa şi folosi. Siguranţarea este
permanentă urmând ca pentru percutarea încărcăturii sa fie efectuate două mişcări în acelaşi timp una de
apăsare pentru îndepărtarea piedicii şi cealaltă de apăsare a trăgaciului, percutarea având loc numai când
ţeava armei este apăsată).

5
 Arme modificate sau construite artizanal
a)— arme modificate artizanal, provin din arme militare sau sportive la care au fost scurtate ţevile
şi/sau patul pentru a pute fi uşor ascunse sau din arme la care s-a modificat camera cartuşului sau ţeava
pentru a folosi un alt calibru decât cel proiectat sau acelaşi calibru dar cu alt tub care conţine o încărcătură de
azvârlire a proiectilului mai mare; mai sunt cazuri de modificare a ţevii când prin frezare se îndepărtează
pintenul de despicare a proiectilelor de plastic sau cauciuc pentru a introduce muniţie letală în arme care au
fost construite pentru a folosi proiectile de cauciuc sau gaze iritante;
b) — arme construite artizanal care sunt alcătuite în totalitate din repere construite artizanal
sau au fost folosite repere cum ar fi ţeava sau bucată de ţeava, închizător, percutor de la alte arme.
c) — arme deghizate (arme ascunse în stilouri, brelocuri, baston, cuţit etc).

Părţile componente ale unei arme de foc

Părţile care alcătuiesc o armă de foc simt elemente de studiu din punct de vedere
criminalistic întrucât acestea pot fi atât obiecte creatoare de urme cât şi obiecte purtătoare de
urme. O armă de foc sau o armă cu aer comprimat este alcătuită din câteva componente
principale din care enumerăm:
1) - ţeava armei;
2) - închizătorul;
3) -mecanismul de dare a focului sau de percutare;
4) - sistemul de alimentare cu muniţie;
5) - mânerul sau patul armei;

Muniţiile armelor de foc şi explozivele.

A doua categorie de obiecte studiate de balistica judiciară o constituie muniţiile şi

explozivele.
Spre deosebire de domeniul militar, unde categoria muniţie vizează armamentul necesar
unei operaţii militare, în balistica judiciară acest termen are un conţinut restrâns, referindu-se la
cartuşe şi la elementele constitutive ale acestora.
Cartuşele diferă după tipul armei pentru care sunt destinate, după calibru, după materialul
din care sunt confecţionate, după formă, structură, modul de fabricare.
În fond un cartuş este format din patru părţi: tubul, proiectilul, capsa, şi pulberea.

6
 Tubul cartuşelor au formă cilindrică, cu un capăt deschis pentru fixarea glontelui şi altul
închis numis rozetă în care este montată capsa. Aceasta din urmă constă din materiale explozibile
la lovire asigurând aprinderea pulberii în momentul declanşării percutorului.
Proiectilul cartuşului se prezintă sub formă de gloanţe alice sau mitralii. Pentru ca ele să
creeze efectul scontat al împuşcării, proiectile sunt prevăzute cu formă aerodinamică şi cu
greutate majorată în funcţie de volum.
Gloanţele sunt formate din plumb sau oţel acoperit cu plumb. Pentru ale majora
rezistenţa şi penetrabilitatea, gloanţele, cu excepţia celor de calibru mic şi destinate tragerii din
arme de vânătoare, sunt acoperite în întregime sau parţial cu o cămaşă din aliaje metalice de
înaltă rezistenţă.
Alicele şi mitraliile de fabricaţie industrială au formă strict sferică, suprafaţa netedă,
acestea fiind caracteristicile prin care se deosebesc de proiectilele de fabricaţie proprie.
Bura sau dopul prafului s confecţionează din pâslă, uneori de hârtie sau cârpe şi are
menirea de a presa şi despărţi pulberea de proiectil. Găsită la faşa locului, ea poate furniza
informaţii privind modul şi materialul din care este confecţionată, tipul proiectilului şi calibrul
armei din care s-a tras.

Urmele tragerii din arma de foc şi ale exploziilor.

Urmele tragerii din arma de foc constituie modificări materiale care apar pe suprafaţa sau
în profunzimea diferitelor obiecte (inclusiv a corpului omenesc) din perimetrul locului aplicării
armelor de foc. După caracterul, mecanismul de formare şi importanţa lor la determinarea
împrejurărilor unei împuşcături, urmele tragerii din arma de foc se divizează în trei mari
categorii:
1. create de mecanismele armei de muniţii drept rezultat al interacţiunii acestora în procesul
tragerii.
2. lăsate de proiectil pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor cu care vine în contact în
urma împuşcăturii.
3. formate de factore suplimentari ai împuşcăturii.
Urmele mecanismelor armei pe tubul cartuşului se creează succesiv pe parcursul a trei
etape inerente unei împuşcături: încărcării armei tragerii, eliminării şi aruncării tubului ars.

7
 În situaţia în care la săvârşirea infracţiunii a fost folosit un exploziv (grenadă, mină sau
dispozitiv exploziv de construcţie proprie) la locul faptei se vor crea urme de explozie
manifestându-se prin:
1. leziunile corporale specifice pricinuite persoanelor din perimetrul exploziei,
2. prin avarierile obiectelor de construcţie, mobilierului, mijloacelor tehnice de producţie şi
transport precum şi sistemelor vegetale din apropierea locului faptei.
3. prin resturile de materiale explozive ale mijloacelor de iniţiere şi punere în funcţie a
explozivului,
4. prin obiectele de ambalare şi transportare a explozivului.

Expertiza balistică

Expertiza balistică dispusă de organele judiciare prevede de obicei câteva obiective cadru
la care specialistul va trebui să răspundă, din care amintim:
1. - identificarea armei;
2. - daca arma este in stare de funcţionare:
3. - dacă arma se poate descărca accidental fără apăsarea trăgaciului:
4. - dacă tuburile corp delict provin de la cartuşe trase cu arma corp delict:
5. - dacă proiectilul recuperat din corpul victimei sau de la locul faptei provine din
cartuşe trase cu arma corp delict;
6. - dacă proiectilul provine din tragere directa sau ricoşeu:
7. - direcţia şi distanţa de tragere:
Pe lângă aceste obiective se mai pot întâlni întrebări referitoare la provenienţa muniţiei,
compoziţia amestecului detonat, a proiectilului, puterea de foc. precizia armei, daca aceasta a
suferit modificări, defecţiuni, poziţia victimei în momentul tragerii, dacă actul infracţional a fost
posibil ca urmare a unei acţiuni tip suicidar etc.

Identificarea armei

Pentru identificarea armei se va face mai întâi o încadrare generica în conformitate cu

prevederile legale şi apoi o identificare individuală prin menţionarea seriei şi numărului armei
care trebuie să se regăsească stanţate pe diferite părţi componente.

8
 Dacă arma este în stare de funcţionare

Înainte de asamblare se vor examina toate părţile componente pentru a depista

eventualele fisuri, lipsă de material, dezalinieri, şuruburi ori nituri lipsă sau cu joc etc. În funcţie
de cele constatate se poate stabili dacă arma prezintă riscuri în caz de folosire. Dacă arma nu
prezintă riscuri se poate trece la asamblarea ei. Dacă arma prezintă riscuri sau există dubii cu
privire la siguranţa celui care o va folosi se va apela la serviciile unui atelier specializat.
După asamblare se recomandă efectuarea de manevre „la rece” fără cartuşe şi cu cartuşe
de exerciţiu (percutate). Toate piesele trebuie să se mişte uşor, să fie lubrifiate cu ulei special şi
să nu prezinte jocuri. În funcţie de cum răspunde la manevre se poate stabili dacă arma este în
stare de funcţionare.

Dacă arma se poate descărca accidental farà apăsarea trăgaciului

După asamblare şi armare cu cartuş de manevră arma va fi siguranţată şi supusă la şocuri

asemănătoare ca direcţie, sens si forţă cu cele invocate în probatoriul administrat în cauză.
Aceleaşi operaţii vor fi executate şi cu arma desiguranţată. În urma acestor manevre se va putea
constata dacă pot să apară descărcări accidentale, generate de şocuri.

Dacă tuburile corp delict provin de la cartuşe trase cu arma corp delict

Obţinerea tuburilor cartuş pentru efectuarea de comparaţii se face prin executarea unor
trageri experimentale. Tuburile vor fi recuperate manual la armele de vânătoare sau la revolvere
(pistoalele cu butoiaş) iar la armele automate sau semiautomate se vor reţine în captatoare. După,
se vor analiza urmele lăsate pe tubul cartuş de gheara extractoare, inchizător şi cuiul percutor.
Studiul se va face la microscopul comparator iar în lipsa acestuia la un microscop obişnuit după
care imaginile obţinute vor fi suprapuse pentru îmbucşare. Îmbucşarea reprezintă tăierea celor
două imagini suprapuse cu o linie dreaptă sau frântă pentru a pune in evidenţă traseele de
continuitate ale urmelor.

Dacă proiectilul recuperat din corpul victimei sau de la locul faptei provine din cartuşe
trase cu arma corp delict

Pentru comparaţie se vor efectua trageri în scopul obţinerii de proiectile pentru

comparaţie. Tragerile se pot efectua în camere antifonate sau în aer liber. Proiectilele vor fi trase
în captatoare cu câlţi sau in bazine cu apă după care vor fi recuperate. Proiectilele au imprimate

9
pe suprafaţa lor urme de zgâriere - destratificare datorate trecerii prin ţeava armei şi contactului
cu flancurile de atac ale ghinturilor. Armele cu ţeava neghintuită sau lisă nu lasă urme pe
suprafaţa proiectilului şi cu atât mai puţin pe suprafaţa alicelor. Studiul acestor microurme
efectuat la microscopul comparator va pune în evidenţă existenţa unor continuităţi ale traseelor
urmelor respective prin care se poate afirma că proiectilul în litigiu a fost tras cu aceeaşi armă ca
şi proiectilul de comparaţie.

Dacă proiectilul provine din tragere directă sau ricoșet

Proiectilele ricoşate prezintă deformări specifice planului de lovire - ricoşare iar pe

suprafaţa lor se regăsesc particule desprinse de pe suprafaţa pe care s-a produs ricoşeul.
Proiectilele nericoşate sunt turtite axial şi au o putere de penetrare mult mai mare decât
ricoşeturile care produc răni superficiale cu plăgi penetrante puţin adânci.

Stabilirea direcţiei şi distanţei de tragere

Direcţia de tragere se poate stabili pe baza urmelor lăsate de proiectil în corpul victimei
sau în mediul în care s-a consumat împuşcarea. De exemplu prin unirea orificiului de intrare
printr-o fereastră cu cel din peretele in care s-a oprit proiectilul.
În cazul tragerilor efectuate de aproape, în jurul orificiului de intrare a proiectilului se
depun urme de particule metalice (inel de metalizare) şi urme de pulbere arsă şi nearsă (factori
secundari de împuşcare sau reziduuri de împuşcare) ale căror dimensiuni depind în mod direct
proporţional de distanţa de tragere.
La armele cu alice distanţa de tragere se poate stabili prin compararea tiparului alicelor
de pe corpul victimei cu tiparul alicelor obţinut prin trageri experimentale de la aceeaşi distanţă
cu acelaşi tip de muniţie.
Stabilirea tipului de muniţie se face prin examinarea alicelor extrase din corpul victimei
şi dacă forma lor nu permite o măsurare adecvată cu un şubler atunci se va recurge la cântărirea
lor. Se va examina apoi tubul cartuş pentru a se determina marca producătorului care este
inscripţionată pe porţiunea de material plastic sau pe partea inferioară, concentric cu capsa de
detonare (primer).

10
 BIBLIOGRAFIE

1. Gh. Alecu, „Criminalistică. Noţiuni teoretice şi practice“, Ed. Europolis,

Constanţa 2004;
2. Gh. Alecu, „Criminalistică. Curs universitar“, Ed. University Press, Constanţa
2004;
3. Mircea, „Criminalistică“, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 2001;
4. V. Măcelaru, „Balistică judiciară“, București 1972;
5. Dumitru Culcea „Criminalistică“, note de curs;
6. Daniel Atasiei „Criminalistică“, suport de curs, Universitatea Al. I. Cuza, Iași
2009

11