ACADEMIA MILITARĂ A FORŢELOR ARMATE

„ALEXANDRU CEL BUN”

FACULTATEA ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ
CATEDRA ŞTIINŢE UMANISTICE ŞI LIMBI
STRĂINE

Valeriu BULAT

SUPORT DE CURS
 CHIŞINĂU 2013

Aprobat la şedinţa Senatului Academiei Militare

„Alexandru cel Bun”, proces verbal nr.________________

Autor: Valeriu Bulat.

Coordonatorul ediţiei:

Iulia Iurchevici, dr. conf. univ. în psihologie

Recenzenţi:

Svetlana Rusnac, dr. în psihologie

Natalia Lefter, dr. în pedagogie

Redactor: Valeriu Efremov

Procesare computerizată: Valeriu Efremov

2
 INTRODUCERE

Lucrarea Bazele psihologiei şi pedagogiei militare este concepută

ca un manual predestinat pentru studenți în timpul pregătirii individuale,
precum şi tuturor categoriilor de personal: comandanţi/subordonaţi,
ofiţeri/soldaţi, militari/personal civil, bărbaţi/femei.
Oportunitatea lucrării Bazele psihologiei şi pedagogiei militare este
dictată de lipsa în biblioteci a unui manual actualizat de psihologie şi
pedagogie și de vastitatea nestructurată a literaturii necesare pentru
specialitate. Temele incluse în Suportul de curs corespund Curriculumului
cursului care este predat la Facultatea administraţie publică, Catedra ştiinţe
umanistice şi limbi străine din cadrul Academiei Militare a Forţelor Armate
„Alexandru cel Bun”, unde se resimte necesitatea unui astfel de studiu.
Lucrarea conţine 40 surse bibliografice şi este structurată în 6 lecţii,
care acoperă integral materialul esenţial pentru formarea iniţială în
domeniul psihologiei şi pedagogiei militare. Baza teoretică a manualului
este fundamentată pe următoarele lucrări: 1) Parcevschi, N., (lt.col).,
Dudulea G., Frunzeti T., Coordonate ale psihologiei militare aplicate.
Bucureşti: Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, 2009; 2)
Arădăvoaice, Gh,. (general-maior) Comandantul (şeful) profil psiho-
profesional, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1994; 3) Savca,
L., Psihologie. Chişinău: Ed. Lumina, 2004; 4) Codul deontologic al
psihologului militar, 2012; 5) Ghidul activităţilor psihologice în Armata

3
Naţională, 2012; 6) Regulamentul Serviciului psihologic al Armatei
Naţionale, 2013.
În scopul oferirii studenților a posibilităţii de a-și aprofunda
cunoștințele, pentru a mări eficacitatea discuțiilor în timpul seminarelor,
lucrarea include abordarea problematică a tuturor temelor incluse în
Curriculum. Fiecare temă conține explicații ale noțiunilor de bază utilizate
pe parcurs, definiții, concluzii pentru orientarea corectă spre studierea
profundă a bazelor teoretico-metodologice generale ale psihologiei şi
pedagogiei. Asimilarea conştientă de către viitorii ofiţeri a concepţiei
educaţiei naţionale în baza valorilor general-umane. Înţelegerea de către
aceştia a problemelor psihologiei şi pedagogiei militare contemporane în
corelaţie cu practica psihopedagogică.
Scopul final al cursului este altoirea culturii psihologice şi
catalizarea gîndirii militare. Avantajul cursului prezentat este, că permite
atît acumularea cunoştinţelor teoretice, cît şi a abilitaţilor practice psiho-
pedagogice.
Sper că acest suport de curs, va răspunde cerinţelor de mai multă
vreme atît a studenţilor cît şi a cititorului de rînd, care se află la început de
cale în acest domeniu vast de cunoaştere şi că lucrarea va fi apreciată ca
fiind utilă şi plăcută. Mulţumesc colegilor şi redactorului pentru sugestiile
şi recomandările oportune.

4
 CUPRINS
INTRODUCERE.............................................................................3
TEMA 1. Introducere în Psihologie
LECŢIA 1. Scurtă privire istorică asupra obiectului Psihologiei
Militare, domenii de aplicabilitate în armată.
1. Importanţa Psihologiei şi Pedagogiei militare pentru instruire şi
educare...........................................................................................................9
2. Repere globaliste în definirea domeniului psihologiei
militare.........................................................................................................17
3. Direcțiile principale ale pregătirii psihologice.........................21
4. Panorama psihologiei militare în armatele străine...................24
5. Vulnerabilitatea psihologică a armatei.....................................29
LECŢIA 3. Psihologia personalităţii militarilor.
1. Aspectele psihologiei sociale şi etnopsihologiei......................33
2. EU-l militarilor - rivalitate sau colaborare…………………...49
3. Frica: bine sau rău?..................................................................55
4. Agresivitatea şi necesitatea militară........................................68
5. Comportamentul social – agresiv.............................................72
6. Stimularea agresivităţii.............................................................77
LECŢIA 5. Aspecte psihologice ale personalității comandantului.
1. Psihologia ordinului viziunea psiho-antropologică..................79
2. Psihologia conducerii……………………………...…………87

5
 3. Aspecte moral-psihologice ale personalității instructorului
militar……………………………………………………………………...92
TEMA 2. Comunicarea în colectivul militar.
LECŢIA 1. Starea moral-psihologică în colectivul militar.
1. Atmosfera moral-psihologică.................................................104
2. Sinergetica colectivului militar……………………………112
LECŢIA 3. Psihologia asimetrică militară.
1. Definirea si caracterizarea psihologiei asimetrice militare…122
2. Gîndirea militară.....................................................................129
3. Manipulările cu conştiinţa colectivă şi opinia publică...........134
4. Psihologia minciunii şi viclenia militară................................138
LECŢIA 5. Limbajul şi comunicarea.
1. Aspecte generale ale comunicării………....................…......149
2. Formele comunicării…………………………......................151
3. Atitudini individuale, care facilitează comunicarea..............161
4. Specificul comunicării asertive……………………………..165
5. Formele limbajului…………………………………………169
TEMA 3. Strategii informațional - psihologice.
LECŢIA 1. Războiul informațional - psihologic.
1. Originea istorică.....................................................................191
2. Războiul informațional și dreprtul internațional public.........198
3. Bazele războiului informațional-psihologic………………...201
LECŢIA 3. Temperamentul şi caracterul.
1. Noţiuni temperamentale…………………….........................219
2. Portrete temperamentale, tipologii……………...........…......221
3. Noţiuni ale caracterului……………………………………..226

6
 4. Componentele de baza ale caracterului..................................230
TEMA 4. Personalitatea şi grupul.
LECŢIA 1. Personalitatea şi grupul.
1. Apariţia şi dizolvarea grupului……………….....………......256
2. Caracteristicile grupului social………….......………........…258
3. Statute şi roluri în grupul militar…………………......……261
4. Particularităţile psihologice individuale şi grupale generate de
activitatea de tip militar……………………………………...………..…263
LECŢA 3. Psihologia conflictului.
1. Caracterizare generală............................................................268
2. Tipologia conflictului.............................................................275
3. Strategii de prevenire şi rezolvare a conflictului....................282
LECŢA 5. Psihologia terorismului.
1. Caracterizare generală............................................................306
2. Cauzele acutizării fenomenului terorismului………..............310
3. Diagnostica morfopsihologică a personalității teroristului.....313
4. Principiile pregătirii antiteroriste în Armata Națională..........315
TEMA 5. Pedagogia militară.
LECŢA 1. Educaţie militară.
1. Educaţia militară. Rolul ei în formarea militarului………....327
2. Unitatea procesului de instruire şi educare.............................329
3. Aspecte psihologice ale disciplinei militare…………….......335
LECŢA 3. Formele de organizare a activităţii de educare a milit.
1. Obiectivele pedagogiei...........................................................352
2. Nivele de definire a obiectivelor pedagogice.........................355
3. Obiective didactice.................................................................355

7
 4. Formele de organizare a instruirii militarilor.........................360
LECŢA 5. Pregătirea psihică pentru luptă.
1. Locul şi rolul pregătirii pentru luptă în ansamblul procesului de
instruire a militarului..................................................................................373
2. Factori specifici luptei armatei cu acţiune perturbatoare asupra
psihicului militarului..................................................................................373
3. Obiectivele pregătirii psihice pentru luptă.............................376
4. Organizarea informării, supravegherii, descărcării și recuperării
psihologice de luptă...................................................................................377
TEMA 6. Elemente de psihodiagnostic și psihologie aplicată.
LECŢA 1. Psihodiagnostic.
1. Psihodiagnoză. Noțiuni generale……………………………399
2. Specificul metodei testelor psihologice……………………..402
3. Clasificarea testelor psihologice…………………………….405
4. Exigențele științifice ale testelor psihologice……………….408
LECŢA 3. Menegmentul stresului.
1. Ce este stresul ?......................................................................411
2. Managementul stresului…………………………………….415
3. Căi de rezolvare/combatere a stresului……………………420
4. Stresul în domeniul militar…………………………………422
LECŢA 5. Consilierea psihologică în mediul militar.
1. Consilierea psihologică. Noțiuni generale..............................433
2. Formele consilierii psihologice..............................................488
LECŢA 8. Psihocorecţia și psihoprofilaxia psihologică în mediul
militar.
1. Tehnici de consiliere...............................................................454

8
 2. Psihoprofilaxia…………………………………………........457
CURRICULUM........................................................................461
CONCLUZIE............................................................................492
BIBLIOGRAFIE......................................................................493
TEMA 1. Introducere în Psihologie
LECŢIA 1. Scurtă privire istorică asupra obiectului Psihologiei
Militare, domenii de aplicabilitate în armată1
SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Importanta Psihologiei si Pedagogiei militare pentru instruire si
educare
2. Repere globaliste în definirea domeniului psihologiei militare.
3. Direcțiile principale ale pregătirii psihologice
4. Panorama psihologiei militare în armatele străine
5. Vulnerabilitatea psihologică a armatei

1. Importanţa psihologiei şi pedagogiei militare pentru instruire

şi educare
Pentru a face ceva, trebuie să îndrăzneşti
– să îndrăzneşti să gîndeşti şi să
înfăptuieşti ce ţi-ai propus
sir David STIRLING,
colonel, comandantul trupelor SAS,
al II-lea Război Mondial, Marea Britanie

1
locotenent-colonel (r.) Nicolae Parcevschi, Bazele teoretice a psihologiei militare
p.1-4.

9
 Bazele teoretice a psihologiei militare reprezintă primul manual de
psihologie militară, care înlătura lacunele în pregătirea psihologică a
efectivului Armatei Naţionale a Republicii Moldova.
Manualul reprezintă o călăuză pentru comandanţi, psihologi
militari, ofiţeri, studenţii facultăţilor civile antrenaţi în nobila trudă de
cunoaştere şi înţelegere a personalităţii militarului şi proceselor psihice ce
au loc în colectivele militare. Se deosebeşte de manualele similare prin
conţinutul etnopsihologic pronunţat, în corelaţie cu fenomenele psiho-
sociale contemporane. Accentul este pus pe originea psiho-socială a
disciplinei militare, fenomenului agresivităţii, rolul fobiilor în viaţa masei
militare. Un fapt deosebit reprezintă concepţia originii patriotismului,
precum şi influenţa negativă a „conceptului mioritic” asupra mentalului
social şi militar. El include 19 axiome, 2 teoreme, 4 stratageme psihologice
şi maxime a personalităţilor ilustre, care dezvăluie chintesenţa concepţiei
pregătirii psihologice. Scopul final al manualului este altoirea culturii
psihologice şi catalizarea gîndirii militare.
Deşi psihologia ca disciplină ştiinţifică a luat naştere în ultimul sfert
al secolului al XIX-lea, se menţin încă multiple reticenţe asupra
independenţei şi necesităţii existenţei sale, ca urmare a dezvoltării altor
ramuri ale ştiinţei, creşterii numărului absolvenţilor de facultate şi uşurinţei
în aplicarea şi interpretarea rezultatelor sale. Deficienţe la care se adaugă
faptul că, din contră, mulţi îşi pun în ea speranţa soluţionării celor mai
multe din problemele de comportament generate de stilul de viaţă al
societăţii actuale.
Cu toate că psihologia militară ştiinţifică a apărut cu mai bine de
opt decenii în urmă; „certificatul de naştere” a instituţiei psihologice în

10
armată datează din anul 1939, când în armata SUA se creează Secţia de
Testări Psihologice care elaborează Army General Classification Test
(AGCT), instrument psihologic cu care au fost examinate, în perioada celui
de-al doilea război mondial, peste 12 milioane de persoane în vederea
repartizării lor pe arme şi specialităţi militare.
Biroul Serviciilor Strategice (OSS), în SUA şi Secţia Operaţiilor
Speciale (SOE), în Marea Britanie, au elaborat metodologii specifice şi
numeroase baterii de teste pentru selecţia personalului, punând bazele a
ceea ce mai târziu au devenit Centrele de Evaluare (Assessment Centers).
Activitatea psihologilor militari nu s-a redus însă la selecţie. În
egală măsură ei s-au implicat în proiectarea unor programe de instruire, în
investigarea şi evaluarea atitudinilor, a motivaţiei şi moralului mai ales în
luptă, în identificarea şi prevenirea/atenuarea efectelor câmpului de luptă,
ale operaţiilor militare asupra personalului, în optimizarea conducerii
militare etc.
Dacă la început psihologii militari şi-au desfăşurat activitatea în
institute de cercetare şi în laboratoare specializate, cu timpul ei au devenit,
în unele armate, o prezenţă obişnuită în ambientul militar şi chiar pe câmpul
de luptă.
O etapă importantă în evoluţia instituţiei psihologice în armată o
reprezintă perioada anilor ’70 - ’80, când în majoritatea armatelor
occidentale au luat fiinţă structuri organizaţionale cu sarcini specifice în
domeniul psihologiei.
Astfel, de exemplu, în armata germană au fost înfiinţate, în 1970,
Centrul de Pregătire Morală Psihologică şi Institutul de Ştiinţe Sociale al
Bundeswehrului, iar în anul 1981 a fost creată Asociaţia pentru Pregătirea

11
Moral-Psihologică a Militarilor şi Centrul de Psihologie Militară a
Bundeswehrului, care aveau ca sarcini, printre altele, cunoaşterea situaţiilor
conflictuale din colectivele militare şi modul de soluţionare a acestora,
motivaţia în exersarea profesiei în Bundeswehr, orientarea şi selecţia
profesională, elaborarea de teste pentru verificarea psihologică în scopul
stabilirii aptitudinilor pentru serviciul militar a recruţilor etc.
Structuri asemănătoare, cu sarcini similare, au fost create şi în alte
armate occidentale: Serviciul de Psihologie al Armatei, în Austria, Centrul
Socio-Psihologic, în Italia, Serviciul de Psihologie Militară, în Spania etc.
Pentru efectuarea cercetărilor în domeniul psihologiei militare, care
au ca scop găsirea unor forme şi metode eficiente de indicare a capacităţii
combative a armatei SUA, a fost creată o reţea largă de instituţii şi
organisme specializate. Din cele peste 130 de institute, centre şi organe
existente în SUA, 80 sunt incluse în sistemul forţelor armate.
Printre temele de cercetare cele mai frecvente, aflate pe agenda
psihologilor militari, se pot menţiona: rolul factorului moral în război,
motivaţia soldaţilor americani în războaiele limitate viitoare, psihologia
microgrupurilor, factorul stres, starea moral-politică a forţelor armate etc.
În majoritatea ţărilor dezvoltate, activitatea psihologică se
desfăşoară astăzi într-un context social şi organizaţional nou, total diferit de
cel specific anilor ’70 şi chiar ’80: reducerea bugetelor militare, „declinul”
accentuat al armatei de masă, schimbarea tipului de misiuni încredinţate
Forţelor Armate, creşterea timpului de desfăşurare a unor misiuni, apariţia
unor probleme supra-adăugate, în special a celor legate de familiile
militarilor şi, în fine, existenţa unor incertitudini privind implicaţiile şi

12
consecinţele schimbărilor din sfera progresului tehnologic, a structurilor
forţelor şi a geopoliticii.
Am procedat la această scurtă introducere deoarece adesea se
manifestă o înţelegere reducţionistă a sarcinilor pe care le are psihologul,
imaginea stereotipă fixându-se pe aplicarea unor teste psihologice şi pe
interpretarea lor („psihologul = omul cu testul”).
În realitate, psihologul este persoana calificată şi abilitată legal,
care: efectuează cercetări asupra proceselor mentale; studiază
comportamentele umane, individuale şi colective; aplică cunoştinţele
dobândite la promovarea adaptării fiinţelor umane pe plan profesional,
social, educativ; testează şi determină aptitudinile mentale; oferă
consultaţii; analizează influenţa eredităţii, precum şi a factorilor sociali şi
profesionali asupra mentalităţii şi comportamentului indivizilor.
Nu ne putem pronunţa dacă sintagma „psiholog militar” reprezintă
o nouă profesie sau doar o ocupaţie specifică. Cert este însă faptul că
specializarea în domeniu trebuie să fie mai accentuată, mai profundă, poate
chiar prin forme instituţionalizate. Numai în acest fel psihologii militari pot
(pentru că trebuie) să fie o forţă pozitivă şi foarte consistentă.
Orice ştiinţă ca o ramură independentă a cunoştinţelor umane îşi are
obiectul său special de studiu. Psihologia studiază activitatea psihică a
omului, ea este ştiinţa despre legităţile apariţiei, dezvoltării şi manifestărilor
psihicului.
Ştiinţa care studiază fenomenele psihice se numeşte psihologie.
Această denumire a provenit din contopirea a două cuvinte greceşti -
„psiuhe” ceea ce înseamnă (suflet) şi „logos” (învăţătură, cuvînt) şi
înseamnă „ştiinţa despre suflet”.

13
 Iniţial noţiunea de suflet era înţeleasă (şi azi mai este considerată de
către idealişti şi oamenii religioşi) ca o fiinţă nemuritoare şi materială, care
sălăşluieşte în corpul omului, iar în momentul morţii îl părăseşte. Se
considera, că fenomenele psihice descrise mai sus sînt proprietăţile,
manifestările acestui suflet. Denumirea veche a ştiinţei în cauză s-a păstrat
pînă astăzi, cuvîntul „suflet” s-a păstrat şi el în limba noastră, însă cu totul
în alt sens: „fenomenele sufleteşti” sînt înţelese ca fenomene psihice, iar
cuvîntul „suflet” înseamnă psihicul omului – produsul activităţii creierului
lui.
Psihologia este o ştiinţă foarte veche, care în acelaşi timp e şi foarte
tînără. Pe de o parte ei numără aproape 2400 ani. Prima expunere
sistematică a fenomenelor psihice a fost efectuată de către savantul grec din
antichitate Aristotel în tratatul său „Despre suflet”. Aristotel este considerat
întemeietorul psihologiei. Pe de altă parte, cercetarea ştiinţifică
experimentală propriu-zisă a fenomenelor psihice şi a legităţilor a fost
întreprinsă abia la mijlocul sec.XIX, iar psihologia cu adevărat ştiinţifică a
început să se constituie cu mult mai tîrziu – la răscrucea veacurilor XIX şi
XX.
Psihologia prezintă o importanţă deosebită pentru pedagogie,
întrucît studierea legităţilor de dezvoltare a personalităţii, particularităţilor
de vîrstă şi individuale ale copiilor constituie baza teoretică pentru crearea
celor mai eficiente metode de instruire şi educare.
Cunoştinţele psihologice permit învăţătorului să observe
particularităţile de vîrstă şi individuale ale copiilor, să descopere la timp
apariţia unor calităţi noi, mai progresive ale activităţii de cunoaştere a unor
sentimente noi, trăsături noi ale voinţei şi caracterului în formare.

14
 Studierea psihologică a copiilor permite învăţătorului să vadă
perspectiva de dezvoltare a copilului şi să proiecteze just procesul de
formare a personalităţii elevului, să găsească cele mai eficiente căi şi
metode de muncă cu copiii.
Ceea ce studiază psihologul este modul de comportarea a
persoanei, toate reacţiile psihice: ce spune, acţiunile sale, expresiile. Dar
psihologul are nevoie şi de informaţiile privind trăirile interne, exteriorizate
prin mărturii verbale, prin descrieri. În măsura în care acestea concordă la
multe persoane ele sunt importante. Pe baza lor, ca şi prin referinţe la
ambianţa socială ori la unele particularităţi ale organismului putem găsi
explicaţii valabile.
Pentru a utiliza un termen mai cuprinzător, vom spune că
psihologia studiază conduita umană, acţiunile şi cauzele care se traduc
direct sau indirect în comportare (fie imediat, fie tardiv). Termenul conduită
cuprinde atât comportamentul exterior, cât şi cel interior.
O anumită reacţie, cum ar fi înroşirea cuiva, privită în raport cu
organismul, este obiectul fiziologiei ori al medicinii. Aceeaşi reacţie, în
raport cu întreaga conduită şi cu ambianţa, este obiect al psihologiei care îi
va stabili sensul său psihologic, lămurindu-ne importanţa ei pentru
comportamentul viitor al persoanei.
Psihologia are legături cu fiziologia. În special studiile de
neurofiziologie o pot ajuta pentru a putea înţelege unele fenomene, mai ales
tulburările patologice. Dar ea se află într-o relaţie şi mai importantă cu
sociologia şi etnologia. Grupul mic în care trăieşte copilul, familia, cât şi
celelalte instituţii cu care ia legătura ulterior (şcoala, biserica,
întreprinderea economică etc) au o puternică influenţă asupra formării sale

15
psihice. Ele îi insuflă în special anumite opinii, atitudini, obiceiuri,
mentalităţi. Pe de altă parte, şi particularităţile psihice ale unor persoane, în
special ale conducătorilor, îşi pun pecetea asupra unor grupuri, influenţează
anumite evenimente sociale, deci psihologia interesează pe sociologi şi
etnologi, influenţa fiind reciprocă.
Cu toate eforturile făcute (începând cu secolul trecut) psihologia nu
s-a putut desprinde total de filosofie. Cea mai mare parte din fenomenele
psihice complexe n-au putut fi încă explicate decât în mod parţial. La tot
pasul întâlnim teorii diferite, fără a se putea stabili justeţea uneia sau alteia.
Nici în ce priveşte metodele nu există un consens. Ca urmare, reflecţia
filosofică păstrează un important câmp de discuţie şi analiză. Acesta este şi
specificul filosofiei. Ea este o disciplină care caută să obţină o poziţie cât
mai apropiată de adevăr în probleme nerezolvate încă de ştiinţă, ca şi în
domenii unde intervin judecăţi de valoare (morală, estetică). Iată ce spune
J.Piaget în această privinţă: „ştiinţa începe de îndată ce s-a convenit să se
limiteze o problemă, astfel încât soluţionarea ei să fie subordonată unor
constatări accesibile tuturor şi verificabile de către toţi” (prin metode
experimentale, statistice sau algoritmice). Or, în psihologie sunt multe
fenomene care nu îndeplinesc cerinţa verificării exacte, ele rămân la
dispoziţia raţionamentului, a psihologiei reflexive, armă obişnuită a
filosofului.
Cercetările efectuate de psihologi au permis paşi mai siguri într-o
serie de domenii ale filosofiei cum sunt teoria cunoaşterii, logica, etica,
estetica.
Psihologia poate interveni în numeroase domenii de activitate în
care factorul uman are un rol decisiv; putem vorbi astfel nu doar de

16
importanţă teoretică a psihologiei, ci şi de importanţa ei practică. Am văzut
în descifrarea ramurilor psihologiei, prezentată mai sus, existenţa unei serii
de domenii ale psihologiei aplicate, practice. Atât în practica medicală, în
învăţământ sau în procesul de producţie, competenţa psihologului a putut
interveni cu succes. În competiţiile sportive , sfaturile psihologului sunt din
ce în ce mai apreciate. La fel, în pregătirea militară, în ancheta judiciară etc.
„Psihanalistul”, „psihoterapeutul” au ajuns să concureze în popularitate
medicul (în ţările occidentale). Astfel, psihologia are perspective largi.
Succesele ei sunt însă condiţionate de un progres teoretic continuu care
presupune o metodologie de cercetare, cât mai riguroasă.

2. Repere globaliste în definirea domeniului psihologiei militare

O armă care nu e secretă, dar care duce
la ţintă pe acei care-şi iubesc ţara e aceea
a cultivării răbdătoare şi chibzuite a
propriei puteri
N. IORGA
Statele ce reprezintă supraputerile actuale au dezvoltat şi posedă
strategii informaţional-psihologice2, care au depăşit celelalte state, astfel
încît a fost format un decalaj teoretic şi practic, ce pune în poziţii
favorabile aceste supraputeri faţă de celelalte state. Acest decalaj va fi
menţinut în timp, în scopul păstrării superiorităţii permanente şi pentru a

2
Strategia informaţională - este o forma de comunicare între macrostructuri:
culturi, societăţi, religii, armate, state etc. Scopul strategiilor informaţionale este de
a produce efecte profunde şi ample la receptori, fie că aceştia sînt pături sociale,
structuri militare, societăţi sau ţări întregi. Formele strategiei informaţionale sînt:
viziuni, concepţii, doctrine, strategii propriu-zise.
17
putea influenţa statele, naţiunile cu economia, religia si valorile etno-
culturale caracteristice lor.
Deşi, evoluînd în timp ca formă şi metodă, esenţa agresiunilor
rămîne aceeaşi – de a supune „adversarul” agresiunii, astfel încît acest
lucru să rămînă neobservat de el, iar „învingătorul” să beneficieze de
rezultatele muncii naţiunilor „învinse” pînă la starea cînd aceste naţiuni îi
vor mulţumi „învingătorului” pentru „beneficiul” acordat lor.
Tendinţele de globalizare şi evoluţia strategiilor informaţionale de
agresare sînt imperativele timpului. Lumii contemporane îi este propusă
strategia de globalizare, care sute de ani frămîntă minţile isteţe şi care la
momentul dat, fiind o strategie agresivă, a impus omenirii multe conflicte şi
războaie sîngeroase.
Tendinţele spre globalizare nu sînt numai nişte tendinţe, dar
reprezintă strategii, care, folosite la nivel de comunicare, sînt menite să
stabilească o „nouă ordine” globală. Caracteristica acestor strategii fiind în
esenţa sa agresivă.
Fenomenul agresivităţii rămîne a fi caracteristic naturii umane, fie
că e vorba despre agresiune între indivizi, grupuri, etnii, naţiuni, religii,
state etc.
Fenomenul acesta este atît de caracteristic omului ca specie, încît el
rămîne unica fiinţă pe pămînt care agresează şi mediul ce-l înconjoară, în
care de fapt vieţuiesc şi celelalte specii.
Anume comportamentul agresiv al omului a definit evoluţia sa de la
origini încoace, agresivitatea vînătorului evoluînd în timp pînă la agresiuni
în plan geo-climateric sau agresiuni de tip psihologic şi doctrinar-strategic.

18
 Acest comportament a depăşit întotdeauna limita raţionalului sau
limita minimă necesară existenţei, o lege care este respectată cu stricteţe de
celelalte specii şi care de fapt formează o balanţă de convieţuire între ele.
Omul nu numai că agresează spaţiul litosferei, el pretinde a face
acest lucru şi în spaţiul cosmic, adică să agreseze energiile interplanetare,
astfel încît nu poate cuprinde la momentul dat cu raţiunea sa urmările
dezastruoase ale acestei activităţi.
Istoria în evoluţia sa rămîne pînă în prezent ştiinţă neclintită, şi
civilizaţia nu se grăbeşte să-şi revadă trecutul. Omul de fapt este fiinţa care
practică distrugerea semenilor pe parcursul întregii sale existenţe. Cifrele
expuse mai jos sînt cu adevărat îngrozitoare: în decursul a 5,5 mii ani, în
cele 14 mii războaie, omul a eliminat din sistemul ecologic, în mod subit,
peste 4 mlrd. de semeni. Numai în ambele războaie mondiale din sec. XX
au murit peste 50 milioane oameni. În perioada anilor 1945–2000 au avut
loc peste o sută de conflicte militare. Conform datelor ONU această
perioadă a fost soldată cu peste 20 mln. de morţi. (De exemplu, războiul din
Cipru – 1974 a durat doar 3 zile, dar problemele generate de el în aproape
30 ani au dus la moartea a peste 20 mii oameni. Cel mai sîngeros este
considerat războiul din Coreea. Pierderile în forţele armate ale Coreei de
Sud au constituit 1,3 mln. morţi, Coreei de Nord – 520 mii oameni, Chinei
– 900 mii oameni, SUA – 57 mii oameni, ale altor ţări –- 3,1 mii şi circa
1.9 mln. morţi în rîndul populaţiei civile.)
Oricum am interpreta fenomenul agresivităţii, el este un fenomen
complex. Evoluţia istorică a omenirii a transformat canibalismul primitiv în
noi forme de agresiune din ce în ce mai sofisticate – de la vînătoarea de

19
capuri a triburilor vecine pînă la războaie de cetate elinică, ale monarhiilor
sacre, religioase, revoluţionare, naţionale, coloniale, economice etc.
Actualmente au apărut noi forme de agresiune cu aspecte: de
nimicire în masă, elective, psihotrope, psihogene, meteorologice,
economice, virtuale, informaţionale.
În dependenţă de aceasta, fiecare stat îşi asigură securitatea militară
prin eforturi proprii şi pe cont propriu, fie în plan intern sau extern. Forţele
Armate, pe lîngă celelalte mijloace, constituie elementul principal în
asigurarea securităţii naţionale.
Fiecare armată îşi asigură pregătirea psihologică a efectivului, de
asemenea, prin eforturi proprii şi pe cont propriu. Succesul sau insuccesul
în acest domeniu depinde de performanţa strategiilor, doctrinelor şi
concepţiilor folosite în corelaţie cu strategiile, doctrinele şi concepţiile
armatelor străine. Anume decalajul dintre performanţe formează
vulnerabilitatea psihologică a armatei, care nu posedă nivelul suficient de
pregătire psihologică. Iar lipsa strategiilor, doctrinelor sau concepţiilor în
domeniul pregătirii psihologice expun această armată celor mai sofisticate
pericole.
Fenomenul psihologic militar naţional este extrem de complex,
fiind înfăţişat sub multiple forme şi reflectă consecvenţa şi eforturile
multiseculare ale poporului moldovenesc de a supravieţui şi păstra intacte
religia, tradiţiile şi statalitatea, indiferent de vitregiile istoriei şi hoardele
popoarelor migratoare, care au poposit pe aceste meleaguri.

20
 Trei domenii de perspectivă – psihologia antropologică3 militară,
psihologia asimetrică4 militară şi polemologia5 vor îmbogăţi orizontul
cunoaşterii realităţii socio-militare. Anume la intersecţia lor fiind situată
explicaţia şi valoarea justă a fenomenului militar naţional.
Morfopsihologia6 reprezintă domeniul de interes deosebit al
viitoarelor cercetări psihologice militare, mai cu seamă în psihologia
terorismului.
Pornind de la aspectele psihologiei personalităţii 7, ajungem la
domeniul de vîrf – psihologia asimetrică militară, astfel accentuînd
însemnătatea psihologiei în sistemul ştiinţelor militare moderne.

3. Direcţiile principale ale pregătirii psihologice sînt:

1. Pregătirea statelor majore – elementul de bază al pregătirii
psihologice în vederea formării şi dezvoltării abilităţilor de analiză socio-
psihologică a cîmpului de luptă, cîmpului de aplicaţie, zonei calamităţilor
naturale, mediului militar şi civil.
2. Pregătirea comandanţilor de unităţi şi subunităţi –
dezvoltarea abilităţilor psihologice pentru luarea deciziilor şi comanda cu
efectivul din subordine în situaţii extremale. Evaluarea şi controlul
psihologic al stărilor psihice la subordonaţi, organizarea ajutorului
psihologic minim subordonaţilor.
3
Domeniu al psihologiei militare, care studiază psihologia omului războinic
(homo bellicus) în cadrul evoluţiei biologice şi istorice.
4
Domeniu al psihologiei militare, care studiază aspectele psihologice vulnerabile
ale sistemelor militare şi căile de acces.
5
Ştiinţa militară, care studiază fenomenul războiului şi diferite aspecte ale acestuia.
6
Morfopsihologia – domeniu al psihologiei, care studiază şi stabileşte legăturile
dintre aspectul morfologic şi psihologic al omului.
7
Toate aspectele expuse în Baze sînt riguros documentate din sursele expuse în
bibliografie.
21
 3. Pregătirea specialiştilor în domeniul psihologiei militare –
dezvoltarea abilităţilor profesionale în domeniul diagnosticului, planificării
activităţilor, corecţiei, recuperării, supravegherii psihologice în condiţiile
reale ale trupelor şi situaţiilor extremale.
4. Pregătirea efectivului combatant – dezvoltarea abilităţilor
necesare pentru activitate în condiţii extremale, capacităţilor de
autoevaluare şi autotrening, acordarea ajutorului psihologic minim colegilor
şi camarazilor.
5. Protecţia împotriva agresiunilor psihologice – desfăşurarea
activităţilor de analiză a agresiunilor psihologice. Aplicarea metodelor de
combatere şi informarea efectivului Armatei Naţionale la toate nivelurile.
6. Pregătirea efectivului şi forţelor în vederea desfăşurării
agresiunilor psihologice proprii – activităţi desfăşurate la indica-ţiile
Comandantului Suprem al Forţelor Armate şi Ministrului apărării.

3.2. Principiile pregătirii psihologice sînt:

1. Principiul performanţei teoretice – concepţiile, metodele şi
tehnologiile folosite în Armata Naţională trebuie să fie de performanţă
similară cu cele folosite în armatele străine.
2. Principiul performanţei tehnice – mijloacele tehnice folosite în
activităţile psihologice trebuie să fie similare ca performanţă cu cele
folosite în armatele străine.
3. Principiul anticipării – volumul principal al pregătirii
psihologice a trupelor şi efectivului se desfăşoară pe timp de pace. În
timpul aplicaţiilor tactice, calamităţilor naturale şi acţiunilor militare
pregătirea psihologică efectuată trece testările la eficienţă. În timpul

22
acţiunilor militare se desfăşoară activităţile de diagnosticare a stărilor
afective la militari, reabilitarea psihologică şi supravegherea ulterioară.
4. Principiul gătinţei permanente – sistemul psihologiei militare
evaluează non-stop starea moral-psihologică din Armata Naţională şi
armatele străine. Analizează starea psihologiei militare din armatele străine,
structurează agresiunile informaţional-psihologe, stabileşte factorii de risc
şi vulnerabilităţile psihologice. Raportează conducerii Marelui Stat Major şi
Ministerului Apărării şi înaintează propuneri.
5. Principiul îndestulării – activităţile psihologice desfăşurate în
Armata Naţională în plan calitativ, cît şi cantitativ trebuie să asigure
bunăstarea moral-psihologică a efectivului şi trupelor.
6. Principiul analizei – analiza se desfăşoară în bază ştiinţifică sub
aspect sistemic, sinergetic şi asimetric.
7. Principiul fenomenelor paranormale – fenomenele psihice
neobişnuite se află în atenţia psihologilor militari şi laboratoarelor
psihologice din armatele performante ale actualităţii. Selecţionarea
militarilor pentru trupele speciale şi de reacţie rapidă se va efectua cu
respectarea acestui principiu. Comandanţii de unităţi şi psihologii militari
din Armata Naţională vor desfăşura investigarea permanentă a militarilor
cu capacităţi psihice neobişnuite, ei fiind luaţi la evidenţă specială de
organele psihologice superioare.

3.3. Formele pregătirii psihologice:

- instruirea militaro-patriotică în instituţiile de învăţămînt;
- instruire prin bază normativă;
- activităţile pregătirii de luptă;

23
 - autotreninguri;
- autoinstruire;
- cursuri de perfecţionare în domeniul psihologiei militare;
- cursuri de perfecţionare a comandanţilor de subunităţi;
- programe de studii la psihologia militară la instituţiile de
învăţămînt militar şi civil;

4. Panorama psihologiei militare în armatele străine

Cu suflete tari se ţine lumea şi înaintează.

Nimic nu se face fără dînsele şi cu ele orice
este cu putinţă. Luptele nu se poartă cu braţul,
ci cu energia morală care-l ridică şi loveşte.
Această energie morală trebuie descoperită la
fiecare, cultivată, exasperată în ceasurile
marilor primejdii. Fără dînsa societăţile sînt
forme trecătoare care dispar la cea dintîi
încercare a legăturilor lor
N. IORGA
În prezent în multe ţări economic dezvoltate are loc unificarea
tuturor eforturilor şi structurilor privind activităţile psihologice. Procesul
acesta în diferite ţări este diferit, în dependenţă de condiţiile interne şi
externe. În unele ţări se merge pe calea creării structurilor şi subunităţilor în
domeniul psihologiei, capabile să îndeplinească un diapazon larg de
activităţi psihologice în orice timp, loc, cu efectiv personal bine instruit.

24
Astfel de structuri sînt incluse nu numai în serviciile speciale, dar şi în
forţele armate. Aceasta este caracteristic pentru SUA, Rusia, RFG, China.
În alte ţări, cum ar fi Franţa, Suedia, Elveţia, Anglia, structurile
respective şi specialiştii respectivi din cadrul organizaţiilor civile sînt
mobilizaţi la necesitate.
În Indonezia, Filipine, Coreea de Sud, Taiwan specialiştii în
domeniul psihologiei militare sînt amplasaţi la funcţii de conducere în
structurile civile destinate influenţei psihologice.
Indiferent de structura sau numărul acestora, activitatea lor este
desfăşurată în următoarele direcţii:
- influenţa informaţional-psihologică (I şi II război mondial,
conflictele postbelice şi actuale. Concepţiile şi Doctrinele militare ale
armatelor contemporane. Lucrările colonelului V. Crîsico –Rusia);
- influenţa psihogenă (efectele psihogene ale demonstraţiilor în
masă din Chişinău – 1989-1991, iarna-primăvara 2002, pierderile psihogene
în urma calamităţilor naturale – Calmaţui, Leuşeni. Efectele psihogene ale
aplicării culorilor etc. Lucrările lui A. Taras ş.a. – Bielorusia);
- influenţa psihocorecţională (lipsirea individului sau grupului
de necesitatea opunerii rezistenţei şi invers – profesorul rus
I.V. Smirnov);
- programarea neurolingvistică (schimbarea motivaţiei la
indivizi, metoda reprezintă un dublu aspect uman şi inuman în dependenţă
de scopul final);
- influenţa psihotronă (folosirea calităţilor psihice neobişnuite-
col. D. Alexander – SUA, Los-Alamos şi general-doctor Lucian Culda –
România, Academia militară Sibiu. Substanţe chimice, biologice în vederea

25
stimulării unor procese psihice anumite, la moment în masă nu se folosesc,
dar specialiştii folosesc la maximum ceea ce s-a descoperit în domeniu);
- influenţa psihotropă (lucrările psihiatrului american
A. Hearsch). Arsenalul tehnologic include :
- virusul virtual V666 aplicat prin efectul cadrului 25 (circa 46
operatori şi programişti din spaţiul CSI în ultimii ani au decedat de pe urma
virusului V666);
- impulsuri audio-vizuale aplicate prin intermediul ecranului de
televizor sau computer etc. (anul 1997 circa 700 copii japonezi sînt
internaţi cu simptome clare de epilepsie, efectul „Pokemon”).
- instalaţii de grafică laser, generatoare sonore etc. (orbitorul laser
„Sobor-203”, aplicat în Somali 1993, aplicaţii psihotrone laser în
companiile preelectorale Moscova 1991,1993, de ziua sf. Treimi Moscova
1998. Operaţiunea „Furtuna în desert”);
- substanţe chimice psihotrope neletale – cu miros specific, bi-zet
etc.
Metodele psihoanalitice, neurolingvistice, psihotrope au fost
elaborate către anii 90. Metoda psihotropă abia trece stadia de testări, dar
strategia aplicării ei este deja determinată.
Poziţiile de frunte în domeniul tehnologiilor psihologice le ocupă
SUA – laboratorul psihologic Los-Alamos, col. D. Alexander şi laboratorul
Chirtlend, statul New-Mexico, forţele aeriene SUA. În Rusia – firma
„SCAN” şi NPO „Energia” şi laboratorul profesorului I. V. Smirnov, care
au lucrat la comanda Ministerului Apărării.

26
 La momentul dat SUA, RFG, Izraelul, Siria posedă cele mai
numeroase şi profesionale structuri în domeniul psihologiei militare (în
Siria activează circa 1000 psihologi militari).
În Anglia la nivel de divizie activează 1 psihiatru şi 1 psiholog.
Desfăşurarea deplină a structurilor psihologice pînă la statele de război este
prevăzută în caz de necesitate în Anglia, Franţa, Belgia, Suedia, Turcia,
Coreea de Sud (spre exemplu, în forţele armate ale Israelului sînt psihologi
special pregătiţi pentru acordarea ajutorului real în vederea minimalizării
pierderilor psihogene. Alt exemplu – războiul din Vietnam. Anihilarea unui
singur soldat nord-vietnamez prin metode combatante a costat 400 mii
(!!!) dolari, acelaşi lucru efectuat prin metodele psihologiei militare a
costat doar 125 (?!) dolari, conform statisticii SUA (iar americanii ştiu să
numere banii). Circa 250 mii nord-vietnamez, datorită activităţilor
psihologice, au trecut în armata saigoneză. În SUA o deosebită atenţie se
atrage diagnosticării şi profilaxiei pierderilor psihogene atît pe timp de
pace cît şi în timpul acţiunilor militare. Distresul, depresia, depresia
majoră şi presuicidul se află în atenţia permanentă a psihologilor militari,
conform unui Program Guvernamental. Interesele securităţii psihologice
primează asupra simpatiilor. Ofiţerii la funcţii de răspundere nu pot fi
numiţi în funcţii pînă nu trec testările respective. Odată numiţi în funcţii
superioare, ei sînt obligaţi de a-şi rezolva problemele de ordin psihologic,
în caz contrar ei pot fi disponibilizaţi.
Modelul occidental (SUA) – există batalioane regionale pentru
operaţii psihologice (Regional PSYOP Battalions), batalionul pregătirii şi
răspîndirii informaţiei (PSYOP Dissemination Battalions), batalionul
operaţiilor psihologice tactice (Tactical PSYOP Battalions), batalionul

27
pentru lucrul cu prizonierii şi persoanele civile internate (Enemy prisoner of
War/Civilian Internee Batalion), grupa operativă a operaţiilor psihologice
(PSYOP Task Group), subunitatea operativă a operaţiilor psihologice
(PSYOP Task Fors). În SUA, în afară de batalioane specializate la nivel de
divizie activează psihiatru, psiholog, sociolog şi încă şase ajutori ai
acestora. Pregătirea specialiştilor în domeniul psihologiei militare se
efectuează la instituţii şi cursuri specializate, psihologia militară este
inclusă în toate programele de studii ale instituţiilor militare. Subunităţile şi
structurile respective sînt completate cu specialişti în domeniul
psihologiei, cercetării, limbi străine, istorie, jurnalişti, fotografi, pictori,
poligrafişti, jurişti.
Modelul oriental al structurilor în domeniul psihologiei militare
este realizat în Rusia (actualmente în stadie de reformare), Ucraina, China,
Vietnam, India, Irak, Siria, Coreea de Nord şi este bazat pe sistemul
sovietic deja cunoscut de noi.
Strategia investigărilor psihologice este unică pentru toate forţele
armate, indiferent de ţară şi reprezintă investigarea factorilor:
A – investigarea psihologică multilaterală a naţiunilor;
B – investigarea psihologică a forţelor armate.
La moment putem constata faptul că noi nu avem studii respective
în acest domeniu, iar interesul faţă de noi al armatelor străine este o
realitate.
Baza normativă în SUA o constituie Regulamentul FM 35-5
,,Operaţii psihologice”, în Suedia – KDV-100-200 „Îndrumarul privitor la
organizarea apărării psihologice”, Rusia - „Rucovodstvo po

28
psihologhicescoi rabote v Voorujennîh Silah RF” – 1996, România – ,,
-2”.
Psihologia militară nu este o ştiinţă statică, ci una în continuă
performanţă. Interoperabilitatea structurilor psihologice, cu excepţia unor
momente confidenţiale, rămîne condiţia necesară pentru performanţă.
Astăzi sîntem martorii ai unui paradox: de rînd cu statele slab
dezvoltate, care se află în stare de stagnare moral-psihologică, statele cu
economie şi tehnologii avansate, cu armate puternice înfruntă situaţii de
depresie şi panică la nivel naţional în faţa unor pericole minore atît ca forţă
militară, cît şi ca tehnologie.
Armata Naţională a Republicii Moldova nu şi-a realizat pînă în
2002 sistemul propriu al pregătirii psihologice, în legătură cu ce
vulnerabilităţile sale au devenit o realitate. Din momentul proclamării
independenţei şi suveranităţii, Republica Moldova a fost teritoriu fertil
pentru prosperarea diferitor agresiuni informaţional- psihologice, care au
fost implantate şi au dat roade în diferite organisme sociale, astfel încît
suveranitatea a fost deseori limitată din interior.
Conducerea Ministerului Apărării şi Marelui Stat Major, fiind
conştientă de acest fapt, au recurs la statisticile diferitor armate străine în
vederea înlăturării decalajelor în domeniul psihologiei militare şi
poziţionării sale în situaţii cît mai favorabile.

5. Vulnerabilitatea psihologică a armatei

Acei la care credinţa e slabă, n-o pot
trezi la alţii
Lao ŢZI, filosof chinez

29
 Investigarea căilor de acces ale agresiunilor psihologice se află în
grija psihologilor militari din Armata Naţională şi armatele străine.
Investigarea se desfăşoară în mod reciproc. Este necesar să cunoaştem
direcţiile în care sîntem vulnerabili, pentru a putea organiza activităţile
psihologice de rigoare la nivel de macro, microstructuri şi personalitate.
Cunoaşterea lor de către fiecare militar prin contract sporeşte capacitatea de
rezistenţă şi reacţie. Acestea sînt:
- erodarea raporturilor de subordonare în cadrul instituţiei
militare;
- trezirea nemulţămirii în rîndul militarilor;
- lipsirea ofiţerilor de verticalitatea valorică;
- erodarea încrederii societăţii în instituţia militară;
- compromiterea conducătorilor instituţiilor militare;
- anihilarea unor structuri vitale, necesare pentru funcţionarea
normală a armatei;
- micşorarea capacităţii de reacţie a unor unităţi militare prin
metode speciale;
- restructurarea şi reformarea organelor respective din motive
,,economice”;
- instaurarea controlului democratic exagerat ca un slogan al unui
grup social-politic de a-şi spori puterea;
- trezirea rivalităţii între instituţiile de forţă;
- coruperea unor factori de decizie şi ataşamentul lor ulterior la
activităţi psihologice subversive contra instituţiei militare.
De la aspectele teoretice să trecem la aspectele practice şi să tragem
concluziile respective. Dar aceste concluzii nu vor ajuta în activitatea

30
practică, dacă nu vom specifica unele aspecte concrete, care impun Armatei
Naţionale situaţii vulnerabile.
Următoarele fenomene au influenţat negativ atmosfera moral-
psihologică la nivel de instituţie:
- coruperea unor factori de decizie;
- epuizarea resurselor economico-materiale şi finanţarea limitată;
- implicarea unor comandanţi de unităţi în activităţi economice
dubioase;
- subminarea corpului de ofiţeri prin oferirea gradelor de ofiţeri
foştilor plutonieri, pentru merite îndoielnice;
- prezenţa intereselor dubioase de grup, clan, rudenie;
- rivalitatea nesănătoasă a unor structuri în interiorul instituţiei
militare;
- lipsa concepţiilor şi structurilor proprii în domeniul psihologiei
militare;
- depresia moral-psihologică în societate după evenimentele din
1992;
- atacuri mass-media.

La nivel de unităţi militare:

- nivelul scăzut al culturii comunicării la unii comandanţi de
unităţi şi ofiţeri;
- sporirea agresivităţii la toate categoriile de militari;
- sustragerea efectivului de la activităţile pregătirii de luptă la
lucrări de gospodărie şi abuzul de acestea;
- relaţiile unor ofiţeri cu structuri promafiotice;

31
 - schimbarea accentelor şi verticalităţii valorice la militarii prin
contract;
- prezenţa intereselor dubioase de grup, clan, rudenie;
- furtul şi escrocheriile;
- abuzul de putere;
- rivalitatea nesănătoasă a unor militari în interiorul unităţilor
militare.
A nu spune pe nume acestor fenomene înseamnă a nu vedea
originea atmosferei moral-psihologice actuale. Camuflarea sau negarea lor
înseamnă cel puţin a cădea de acord cu situaţia
creată.

TEMA 1. Introducere în Psihologie

LECŢIA 3. Psihologia personalităţii militarilor8
SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Aspectele psihologiei sociale şi etnopsihologiei
2. EU-l militarilor - rivalitate sau colaborare
3. Frica: bine sau rău?
4. Agresivitatea şi necesitatea militară
5. Comportamentul social – agresiv
6. Stimularea agresivităţii
Verificarea asimilării materialului expus şi analizat la lecţia
anterioară:
1. Cînd a apărut Psihologia militară ştiinţifică ?
8
locotenent-colonel (r.) Nicolae Parcevschi, op.cit., pp.12-21.

32
 2. Cînd şi de către cine a fost efectuată prima expunere sistematică
a fenomenelor psihice ?
3. Care sunt noile forme de agresiune ?
4. Enumeraţi Direcţiile principale ale pregătirii psihologice ?
5. Care sunt direcţiile privind activitatea structurilor psihologice
ale ţărilor economic dezvoltate ?
6. În ce constă vulnerabilitatea psihologică a armatei la nivel de
unităţi militare ?

Cînd nu-ţi cunoşti inamicul, dar te

cunoşti pe tine însuţi, şansele tale de
victorie şi înfrîngere sînt egale. Dacă nu-
ţi cunoşti nici inamicul şi nici pe tine
însuţi, eşti sigur că te vei găsi în
primejdie în fiecare bătălie
N. IORGA
9
1. Aspectele psihologiei sociale şi etnopsihologiei
Raţionamentele adversarilor despre noi,
sînt mai aproape de adevăr decît ale
noastre
F. Larochfuco,
scriitor francez sec XVII

Psihologia militară pe lîngă faptul că poartă un caracter pronunţat

aplicativ, ţine totuşi de domeniul psihologiei sociale. Militarul Armatei
9
Caracteristicile etnopsihologice sunt documentate conform lui V. Crîsico
„Secretele războiului psihologic”.
33
Naţionale este parte componentă a societăţii şi în final este definit de ea.
Implicaţiile reciproce sînt mult mai pronunţate decît se par a fi la prima
vedere. Colectivele militare deşi au specificul lor sînt influenţate de
multiple procese psiho-sociale.
Procesele psiho-sociale de la începutul sec XX au determinat un
anumit model al mentalului social contemporan.
Să facem un popas în acele timpuri. Secolul XX a dat naştere unor
procese sociale globale, demonstrînd însemnătatea crescîndă a maselor
populare în evoluţia istorică. Cuprinse de anumite dispoziţii masele au
devenit o forţă sinestătătoare politică. După D. Rid în anul 1917 între
guvernul slab şi masele populare a intervenit un moment, cînd orice act al
puterii aduc masele la disperare, iar orice refuz la acţiune, provoacă
dispreţul faţă de ea. Şi dacă mai înainte masele erau interpretate în aspect
cantitativ, ulterior ele sunt percepute ca urmare a evoluţiei calităţii.
Mobilizarea activismului dezintegrant al maselor a fost necesară
revoluţionarilor, pentru distrugerea personalităţii individualiste capitaliste
şi formarea noii personalităţii socialiste de masă. La începutul mişcării
revoluţionare masele erau purtate în mîini. Odată cu apropierea momentului
decisiv V. Lenin constată dispoziţia maselor nu poate fi dirijată, deoarece
este nestabilă şi nu poate fi instrumentată; noi trebuie să ne conducem de
analiza obiectivă....... să ne conducem de disciplina de fier cu supunerea
totală voinţei unei persoane-conducătorului sovietic, în numele muncii.
Ulterior procesul muncii nu a putut fi reglat numai la nivel de
entuziasm şi motivarea personală începe să fie conştientizată ca element
necesar al acestui proces. Dacă la început puterea sovietică întradevăr a
produs o oarecare armonie socială, ulterior sînt luate un şir de decizii ne

34
populare ce produc creşterea rezistenţei şi opoziţiei. Ca răspuns apare
suspeciunea socială şi instaurarea dictaturii puterii asupra maselor. Sa
produs ruperea conducerii de vîrf de la doleanţele maselor, iar masele au
rămas în urmă. Însemnătatea factorului uman decade şi este instaurată
dictatura partocrată pînă în anii 50 a sec XX.
În decursul evoluţiei ulterioare postbelice, progresul tehnico-
ştiinţific provoacă un dinamism deosebit al vieţii în plan cultural, social şi
politic. „Primăvara hruşciovistă” proclamînd - dispoziţia şi dorinţele
popoarelor - au o însemnătate imensă a fost percepută ca o comanda
socială. Însemnătatea factorului uman revine pe poziţiile iniţiale. Epoca
brejnevistă aduce iarăşi la conservarea însemnătăţii factorului uman şi
majorarea însemnătăţii stilului administrativ de comandă. Spre sfîrşitul
anilor 60 apar noi necesităţi de masă. Au crescut necesităţile, dar au crescut
şi posibilităţile de satisfacere. Deficitul cuprinde întreg spaţiul comercial,
pe fonul maselor de bani ne aprovizionaţi de marfă. A început să crească
nemulţămirea de masă. Ca reacţie de răspuns are loc majorarea numărului
aparatului administrativ-birocratic, ca mecanism de imobilizare a maselor.
În condiţii de critică aspră, în mod camuflat, se inoculează
dispoziţia de pasivitate şi stagnare. Se spunea că tot la ce s-a ajuns e bine şi
mai bine nu poate fi, că progresul va avea loc de la sine, în mod automat şi
pentru această nu e necesar de efortul maselor. S-a format un model al
societăţii depersonificat, unde omul lipsea - toate elementele societăţii
funcţionează automat şi rezultatul final este preprogramat. Lipsa echităţii
sociale şi formarea elitei se face văzută. Nivelul de trai pentru unii este
declarat, pentru alţii reprezintă un mod real de viaţă (analogia anilor 1996-
2000 în Moldova). Dinamica reală a nivelului de trai este mică. Paralel a

35
crescut gătinţa maselor de interveni activ în procesele sociale în urma
nemulţămirii acumulate (analogie - sfîrşitul anului 2000, începutul anului
2001 în Republica Moldova).
Restructurarea a fost o masură preventivă, destinată stopării
procesului autodistructiv al conştienţei sociale. O parte activă a aparatului
birocratic, conştientizînd aceste efectele negative, pretind să le transforme
în noi dispoziţii şi dominante de masă. M. Gorbaciov avea să spună în
legătură cu aceasta elaborarea politicii...începe de la studierea situaţiei
obiective, şi necesităţilor maselor, precum şi a dispoziţiei ei. Era
conştientizat faptul că fără schimbări în mentalul social, psihologia gîndirii,
dispoziţiile oamenilor succesul nu va interveni. Însă mai departe de cuvinte
nu s-a mers. Obiectiv puterea de stat si-a epuizat posibilităţile, cum şi
gătinţa maselor de a se supune acestei puteri (începe parada
suveranităţilor, nepregătită din punct de vedere psihologic şi ne asigurată
economic. Rusia proclamîndu-se suverană şi independent, de facto împinge
celelalte republici la suveranitate haotică, ne conştietizată în mentalul
social al republicilor respective. Factorul uman din nou este înaintat în
prim plan). Restructurarea după tendinţele sale însemna procesul de trecere
treptată de la statul totalitar la statul democratic, bazat pe societatea civilă.
În aspect psihologic restructurarea însemna evidenţierea
însemnătăţii factorului uman. Restructurarea însă a accentuat antagonismul
între sistemul politic şi factorul uman. Către 1987 M. Gorbaciov avea să
determine nu am rămas noi oare în urma necesităţilor şi dorinţelor
popoarelor, deoarece s-a făcut vizibilă tendinţa rămînerii aparatului
administrativ - birocratic, în urma proceselor dinamice şi dispoziţiilor
sociale (analogia anilor 1996-2000 în Republica Moldova, pe fundalul

36
marginalizării păturilor largi a populaţie şi sărăciei a circa 90 % a
populaţieie şi îmbogăţirea fabuloasă a celorlalte10%.) Iarăşi intervine.
minimizarea însemnătăţii factorului uman). Către 1988 tot el avea să spună
Restructurarea a trezit la viaţă o revoluţie a aşteptărilor divergenţa dintre
aşteptări şi realitate a început să crească. Puterile radicale au cerut
demontarea aparatului social-politic de atunci (analogia anilor 2000-2001
în Republica Moldova). Dar aşteptările şi necesităţile în perioada de
renovare întrec cu mult oferta socială, economică, politică şi spirituală
(analogie?). Masele de oameni conştientizează acest lucru foarte repede şi
dispoziţiile de masă euforice se schimbă în apatie şi depresie socială
(analogie anii 1994-1996 în Moldova). Către 1990 studiul asupra
dispoziţiilor sociale slăbirea conservatismului şi apariţia în prim plan a
dorinţei reformelor (analogia anilor 2000-2001 în Moldova şi eşecul
concepţiei „democratice”, care a dus societatea în pragul unor reale
cataclisme sociale. Factorului uman iarăşi revine pe poziţii însemnate).
Ultima criză financiară din 1998 a fost anticipată de criza legală şi
spirituală. Politica uşilor dechise practic în toate domeniile vieţii a făcut
neconcurentă marfa autohtonă pe piaţa internă, fiind înlocuită cu cea de
import. La desfăşurarea reformelor nu a fost luate în consideraţie aspectul
psihologic al intervenţiilor economice, care au indus societatea în stare de
frustrare şi încordarea fonului socio-psihologic. Economistul american
Geffry Sax avea să spună despre procesele în spaţiul CSI Aceasta nu este o
terapie de şoc. Această este o acţiune premeditată, bine gîndită avînd ca
scop reîmpărţirea bunurilor materiale şi concentrarea lor în mîinile unui
cerc restrîns. De atenţia oamenilor nu scapă faptul că în cohorta celor
privelegiaţi întră numai acei, care au acces la distribuirea resurselor

37
financiare şi materiale. Chiar şi acest grup restrîns de privelegiaţi nu se simt
în siguranţă, deoarece pericolul intervine atît de partea puterii cît şi de la
populaţia marginalizată, care constituie 90%. Sporeşte nivelul agresivităţii,
anxietăţii şi frustrării cronice în societate. Practic 30% din populaţie sînt
contaminate de afecţiuni diferite psihologice. Intervine situaţia cînd
mentalul social conştientizează că mai departe aşa nu se poate de trăit, dar
nu este capabil să înainteze soluţii cum se poate de fiinţat mai departe
(Noua formaţie politică vine la putere în anul 2001, în urma evoluţiei
logice a proceselor sociale, deoarece mentalul social conştientizează
pericolul autodistrugerii. Nu face decît să stopeze dinamica psiho-socială
distructivă şi cataclismele sociale predeterminate, însoţite de o
agresivitate socială imprevizibilă. Dinamicile şi legităţile sociale
determină evoluţia ulterioară a evenimentelor din republică şi prognozarea
lor nu este de domeniul necunoscutului).
Excursul acesta a fost efectuat pentru a dezvălui logică şi dinamică
spiralată a procesele psiho-sociale, precum şi însemnătatea elementului
antropologic, moştenit de mentalul social contemporan, influenţele
reciproce dintre factorul social şi cel militar, prin schimbul de energii între
masele sociale şi cele militare.

Situaţia socio-psihologică actuală

Evenimentele legate de destrămarea Uniunii Sovietice, crizele
social-politice şi economice din 1996 şi 1998 au indus societatea
moldovenească contemporană într-o stare de stres şi depresie cronică.
Grupuri sociale, familii întregi au înfruntat şi înfruntă efectele acestora.
Generaţia tînără este încorporată cu afecţiuni psihologice. Cu toate acestea

38
pragul de rezistenţă la stres şi depresii la moldoveni este majorat faţă de
societăţile cu situaţie social-economică favorabilă. Reieşind din aceasta,
odată cu ameliorarea situaţiei social-politice şi economice, care va interveni
în apropiaţii 10 ani, nu se va produce o ameliorare considerabilă a stării
psihologice în societate. Un impact psihologic cu totul deosebit are loc în
societatea actuală, manifestîndu-se prin schimbarea rolului şi funcţiilor
sexelor. Adică are loc „masculinizarea” rolului femeii în societate, prin
asumarea funcţiei de întreţinător material al familiei şi dobîndirea resurselor
financiare prin ţări străine, precum şi „feminizarea” rolului bărbaţilor lăsaţi
la baştină, care îşi asumă funcţii maternale de educaţie a copiilor. Acest
fenomen aduce grave erori psihologice procesului de educaţie în societate a
resurselor de recrutare şi mobilizare. Dereglările psihologice cronice se vor
manifesta şi în apropiaţii 10 ani. Efectul „eliberării” de stres şi depresie
poate duce la acutizarea stărilor afective, în urma cărora va spori numărul
de cetăţeni cu dereglări psihologice, printre care şi agresivitatea socială.
Noua subcultură a marginalilor, care va tinde la ocuparea locului
vacant în spaţiul social va aduce cu sine procese sociale noi, precum şi
apariţia noilor puteri socio-politice (de tip radicalist, preponderent de
stînga) în societate. Cine va putea asimila puterea crescîndă a marginalilor,
va asigura succesul său social în următorii 10-15 ani.
Dar după primul val al satisfacerii necesităţilor avut loc în anul
2001-2002, poate intervini un val al agresivităţii sociale, dacă elementul
socio-politic actual nu va putea asigura în continuare dinamica crescîndă a
necesităţilor sociale (fie şi cu paşi mici). Spre sfîrşitul anului 2003 se
prognozează o criză a posibilităţilor puterii, provocată de împotrivirea
crescîndă, preelectorală a fostelor puteri paralel cu împotrivirea grupărilor

39
nelegale organizate. Dacă puterea nu va putea asigura aceste necesităţi, vor
apărea premizele ca alte puteri socio-politice, care speculînd pe greutăţile
obiective, vor tinde să prea estafeta puterii. Dar ce este mai interesant
masele vor urma puterile care vor promova promisiuni noi şi nu acele, care
prin fapte au demonstrat ataşamentul faşă de valori cu adevărat umaniste.
Armata va avea şi ea de înfruntat urmările acestor procese, în
legătură cu ce va creşte importanţa activităţilor de recuperare psihologică
atît în societate, cît şi în armată. Va rămîne actuală importanţa instituţiei
militare pentru societatea moldovenească, deoarece armata este unica
instituţie unde stările de agresivitate socială sînt restructurate şi minimizate.

Teoriile clasice
Să trecem în continuare la teoriile clasice a psihologiei sociale.
Gustav le Bon în „Psihologia maselor” ne dezvăluie fenomenele
psihice care sunt specifice maselor de oameni.
S. Freud determină masa - drept o reducţie a socialului spre horda
primară, în care comportamentul membrilor ei este determinat de
inconştient.
B. Porşniov intervine cu noţiunea de - mulţimea este o reuniune
ocazională a oamenilor, lipsiţi de legături interpersonale şi ei devin
comunitate, întratît cît timp sunt cuprinşi de emoţii destructive faţă de alte
persoane, evenimente, fapte.
Ia. Şcepanschii determină - masa o reuniune provizorie a
oamenilor pe un teritoriu, care asigură contactul direct şi care
reacţionează la stimul în mod identic. Oamenilor în mulţime le sunt

40
specifice interacţiuni psihologice provocate de identitatea emoţiilor şi
pulsiunilor.
G. le Bon determină că - omul numai odată cu venirea lui în masă
se coboară în jos pe scara evoluţiei. Fiind singur ca individ el poate fi
civilizat, integrat în masă devine barbar, adică fiinţă motivată de
instinctele primare.
Necătînd la multitudinea noţiunilor despre masa de oamnei ele toate
integrează un fenomen amplu socio-psihologic.
În primul rînd masa psihologică este o masă provizorie. Unele
emoţii şi sentimente se manifestă la indivizi numai fiind integraţi în masă.
Cît de diferiţi nu ar fi indivizii după caractere, nivelul intelectual, modul de
trai, numai prin faptul unirii în masă ei capătă aşa numitul "suflet colectiv".
Omul în masă acţionează completamente diferit decît omul în plan
individual. Diferenţa aceasta de afi se datorează următorilor factori:
- omul integrat în masă conştientizează puterea nemărginită la un
moment dat, care în plan individual el deseori o inhibează.
- contaminarea psihologică acţionează în lanţ şi individul jertfeşte
cu interesele sale personale în folosul interesului masei.

Influienţa psihologică la care sunt supuşi indivizii în masă

Calităţile individului integrat în mulţime sunt următoarele:
- are loc dizolvarea individului conştient şi accentuarea individului
inconştient;
- orientarea gîndirii şi emoţiilor într-o direcţie ca urmare a
contaminării şi influenţei. Dorinţa de aş-i îndeplini necondiţionat ideile
inoculate.

41
 - persoana îşi pierde definitiv calităţile individuale şi devine individ
lipsit de voinţă individuală, ca urmare a supremaţiei voinţei colective.
Masele de oameni au următoarele calităţi:
- impulsivitatea;
- iritarea;
- conservatismul;
- nestatornicia;
- violenţa;
- credibilitatea;
- emotivitate;
- lipsa îdoielilor;
- intoleranţa;
- dispariţia frînelor;
- evoluţia instinctelor primare;
- involuţia intelectului;
- îi este indiferent adevărul şi realitatea;
- se alimentează cu iluzii;
- supunerea autorităţii eroului ales.
Masa aşteaptă de la liderul său:
- putere chiar violenţă;
- doreşte să fie condusă şi oprimată;
- să se teamă de lider.
- să se autodezică în folosul lor;
- devotat idealului propus;
- el trebuie să fie fanatic şi să trezească fanatism la ea;
Liderul masei poate fi de 4 tipuri:

42
 - pastori convinşi;
- fanatici ai ideii;
- degeneraţi;
- tiranul sau dictatorul, care prea estafeta de la ceilalţi, care au
format masa.
Cea mai violentă stare a masei este agresivitatea afectivă provocată
de anonimitate. Anume anonimitatea stimulează oamenii la acţiuni agresive
afective. Oamenii puţin conştientizează starea lor curentă şi ulterior nu pot
restabili scenariul evenimentului, la care au participat, în mod sincer,
intervine amnezia retrogradă. Deacea ancheta juridică a evenimentelor
agresive în masă, de cele mai multe ori este ne satisfăcătoare.
Altă calitate însemnată a maselor este pierderea libertăţii
individuale de către personalitate şi nu înzădar se spune că dacă doreşti să
te lipsesti de libertate te duci la mitinguri şi manifestaţii.
O altă calitate nu mai puţin importantă este următoarea- masele de
oameni sunt mai uşor de influenţat şi condus decît indivizii aparte.
Am adus postulatele clasice drept exemplu pentru a trece la
determinarea unor diferenţe esenţiale privitor la - armata şi biserica10, unde
legităţile decurg altfel şi noi trebuie să conştientizăm clar diferenţele dintre
masa generică şi masa armată.
Armata şi biserica sunt mase artificiale, închise, care pun piedici
ieşirii libere din masă, pentru a opri dezintegrarea lor. Acestor mase le sunt
specifice următoarele calităţi:
- nimeni nu-l întreabă pe individ dacă doreşte să fie parte
componentă a masei, fiind întrodus sub presiunea unor legi îşi pierde

10
După S. Freud.
43
dreptul la ieşire liberă. Încercarea de a ieşi ne autorizat nu este tolerată şi se
pedepseşte aspru;
- armata este lipsită de elemente democratice, fiind supusă
comandantului, care îndeplineşte funcţie dublă - pater şi camarad de armă;
- are o structură bine determinată pe verticală,
- grija faţă de membrii masei în plan economic şi psihologic
(anume lipsa suportului psihologic, pe fonul majorării brutalităţii
comunicative, după E. Zimmel, a adus armata germană la demoralizare în I
Război mondial);
- în armată fiecare militar este legat dublu - cu fiecare membru al
colectivului şi cu masa în genere (panica apare atunci cînd aceste legături se
rup, fiecare începe să se gîndească numai la sine. După Mc Doogall panica
în masă apare, ca rezultat al mentalului colectiv lipsit de legături
interpersonale, care autodistruge masa respectivă). Anume afectarea
legăturile interpersonale în perioada anilor 1996-2000 a adus la scăderea
indicilor atmosferei moral-psihologice în Armata Naţională.
Să trecem la dezvăluirea metodicii de stabilire a legăturilor
interpersonale în masa militară. După cum am menţionat legăturile
interpersonale în instituţia militară se structurează:
- pe verticală de la subaltern la comandant şi invers;
- pe orizontală între omologi.
Pentru a stabili starea legăturilor pe verticală recurgem la scala
subaltern - comandant11 (SSC), care se desfăşoară în mod anonim.

19. Comandantul mă educă corect.

11
Col. Ia. Podoleac. Întrebări practice în psihologia militară. Moscova, Editura
militară 1987.
44
 20. Eu întotdeauna îmi împărtăşesc opiniile cu comandantul.

Starea legăturilor interpersonale o determinăm după numărul

răspunsurilor pozitive.
1. 0-25%, legături interpersonale favorabile;
2. 26-50% legături interpersonale nestabile;
3. 51-75% legături interpersonale afectate de negativism;
4. 76-100% lipsa legăturilor interpersonale.
Pentru a determina starea legăturilor în grup sau colectiv recurgem
la sociometrie.
Militarilor li se propune de a face alegerea privitor la colegii
săi în următorul mod:
1. (+) - pot să îndeplinesc cu el misiunea de luptă;
2. (0) - nu ştiu dacă am să pot;
3. (-) - nu am să pot îndeplini cu el misiunea de luptă.
Orice armată, care posedă un sistem al pregătirii psihologice,
efectuează investigări socio-psihologice ale armatelor străine în următoarele
direcţii:
- particularităţile psihologice etnice;
- caracteristica individual-psihologică a militarilor;
- apartenenţa de grup;
- particularităţile stării moral-psihologice în armată şi societate;
- capacitatea de autoorganizare şi autostructurare a armatei
(sinergetica).
Putem spune cu încredere că investigarea psihologică a Armatei
Naţionale au efectuat-o deja armatele cointeresate. Noi sîntem obligaţi să

45
cunoaştem reperele acestor investigări pentru a planifica activităţile de
rigoare.
Cercetările efectuate de structurile psihologice militare din
străinătate demonstrează că cunoaşterea particularităţilor psihologice etnice
oferă posibilitatea majorării eficienţei agresiunilor psihologice cu 30%.
Totodată, cunoaşterea acestor particularităţi de către noi oferă posibilitatea
de a planifica activităţile de rigoare.
Înainte de a studia particularităţile socio-psihologice ale armatelor
străine, este necesar să definim situaţia reală a armatei noastre. Interesant
este faptul că în condiţiile statului sovietic profesiunea militară selecta
material uman de calitate, peste nivelul mediu, cu abilităţi şi vocaţie
militară. Cariera militară reprezenta vehiculul de promovare socială şi
motivare materială. Este important să subliniem că în trecut Moldova punea
la dispoziţia Armatei Sovietice contingent de calitate mai ales pentru aviaţie
şi medicină. Profesioniştii în aceste domenii erau preţuiţi de fostul sistem la
justa valoare. Deşi continuă să rămînă printre preferinţele cetăţenilor,
instituţiei militare îi sînt specifice unele dinamici negative, care potolesc
admiraţia şi interesul de altădată. An de an baza de selecţie pentru cariera
militară s-a redus. Beneficiul „bugetului sărac” asigură remunerarea
materială cu salarii deloc atractive, care, deşi sînt mai mari ca în alte
instituţii ale economiei naţionale, sînt departe de a asigura un trai decent.
Aspectele protecţiei sociale, în marea lor masă, rămîn o perspectivă de
viitor.
În compartimentul psihologia ordinului şi cultura actului de
conducere am pus unele accente asupra psihologiei sociale. Să continuăm

46
totuşi. Armata Naţională este formată din moldoveni 80%, moldovenii
constituind circa 64% din populaţia republicii.
Psihologia socială, etnopsihologia, precum un şir de autori, printre
care şi D. Cantemir, pun la dispoziţia noastră următoarele caracteristici
etnopsihologice.
Moldovenii sînt glumeţi şi voioşi, ce au pe inimă, au şi pe limbă,
foarte ospitalieri. Uită uşor duşmăniile, dar nu ţin prea multă vreme
prieteniile. Nu sînt cumpătaţi în sentimente, dacă au noroc se umflă în pene,
dacă nu – cad cu spiritul. Sînt înfumuraţi şi semeţi. La prima vedere, nimic
nu le pare greu, dacă intervine însă cea mai mică piedică, se împotmolesc.
De altfel, sînt invidioşi şi răzbunători pe conaţionalii lor. Sînt îndrăzneţi şi
gata de gîlceavă, totuşi se sting repede şi se împacă cu adversarii. Cu cei
învinşi se poartă ba crud, ba blînd. Agresivitatea la moldoveni are o
explicaţie cu totul specifică, fiind structurată în adîncurile sufletului. La
primul atac se ridică îndrăzneţ, la al doilea se mai moaie şi dacă sînt
respinşi, rar pornesc la al treilea atac. Dar totodată dau dovadă de şiretenie.
Din punct de vedere etnic sînt mai agresivi ca celelalte neamuri române. În
plan istoric moldovenii au dus mai multe războaie, unele destul de violente
şi sîngeroase, teritoriul său a cunoscut valurile migratorii ale multor
popoare şi perioade lungi de ocupaţie, spiritul combativ a fost atrofiat pînă
la forma primitivă de toleranţă atotiertătoare faţă de agresori. Proverbul
„capul plecat sabia nu-l taie” vorbeşte de inocularea în conştiinţa naţională
a complexului jertfei şi inferiorităţii etnice. De aici recurge şi complexul
inferiorităţii militare şi capacităţilor militare la moldoveni. Conflictul
transnistrean din 1992 a afectat grav starea moral-psihologică în societate şi
a acutizat complexul „inferiorităţii”. Totodată, agresivitatea cotidiană în

47
societatea moldovenească contemporană a sporit considerabil. De aici
reiese că anume factorul istorico-social are o influenţă directă asupra
structurării fenomenului agresivităţii la moldoveni. Lipsiţi de instituţia
militară aproape 300 ani, instituţie care elimină şi structurează încordarea şi
agresivitatea din societate, moldovenii au îndreptat agresivitatea asupra sa,
a familiei, vecinului, religiei, partidelor, conducătorilor etc. În majoritatea
sa sînt creştini-ortodocşi, dar aceasta nu le face probleme de conştiinţă cînd
au de făcut păcate. Sînt muncitori de fire, dar nu le place să facă carte
pentru a-şi uşura munca şi existenţa. De beţie nu se ţin, dar nici nu fug de
ea.
Ruşii constituie circa 7% din numărul militarilor Armatei
Naţionale. Lor le este specific: compătimirea şi mărinimia, predispoziţia de
a risca, speranţa spre succes, să se supună soartei, capacitatea de a lucra
eficient în situaţii extremale, de a rezista în situaţii dificile, simplitatea,
simţul ajutorului şi colectivismului, răbdarea, gătinţa de a se jertfi. Sînt
războinici de fire şi elementul militar îi educă la nivel naţional de la origini.
Elementul social-politic este afectat de concepţii şovine. Ei se deosebesc
prin bunăvoinţă, sociabilitate şi toleranţă faţă de reprezentanţii altor etnii. În
orice domeniu de activitate ruşii foarte rapid pot să ajungă la primele
rezultate pozitive, însă în majoritatea cazurilor se mulţumesc de rezultatele
obţinute, nu tind la dezvoltarea succesului, deseori se liniştesc. Planificînd
activitatea, ruşii probabil se vor conduce de intuiţie decît de logică,
insuficient îşi cunosc ţelul ales şi drumul spre rezultat, deseori îşi gîndesc în
detalii paşii săi. Ulterior recurg la precizarea procedeelor şi a modului de
activitate, şi, de regulă, îşi scad tempoul, foarte mult gîndesc asupra ce şi
cum să facă mai departe. Din această cauză îşi pierd posibilitatea de a

48
termina cu succes activitatea. În majoritatea sa sînt creştini-ortodocşi. Beţia
afectează în mare parte populaţia din provincie de sex masculin.
Ucrainenii constituie circa 7% din numărul militarilor Armatei
Naţionale. Pentru ucraineni este caracteristic: munca activă şi insistenţa,
silinţa, acurateţea şi executivitatea, tendinţa să obţină obligatoriu rezultatul
dorit, independenţa, cerinţe exagerate în autoconfirmare şi acceptarea
părerii celor din jur. Ucrainenii, după felul lor de a fi, sînt mediocri,
răutăcioşi şi răzbunători. Le place confortul, iubesc să mănînce. În toate
activităţile ucrainenii tind să se deosebească, să fie în rîndul primilor, mai
rapid decît ceilalţi să-şi atingă scopul, cît se poate de rapid să-l întărească şi
să-l dezvolte. Ucrainenii se adaptează flexibil la condiţii noi, uşor găsesc
înţelegere reciprocă cu reprezentanţii altor naţiuni. În majoritatea sa sînt
creştini-ortodocşi. De beţie nu se ţin, dar nici nu fug de ea.
Celelalte etnii – bulgarii, găgăuzii sînt reprezentate în număr
neînsemnat şi nu influenţează aspectul socio-psihologic din armată.
Relaţiile interetnice în Armata Naţională sînt bazate pe toleranţă şi stimă
interetnică.

2. EU-l militarilor – rivalitate sau colaborare?

Noi trebuie să susţinem şi să
dezvoltăm ,,EU-l” la militarii noştri, deci
să educăm la ei sentimentul de demnitate
şi stimă. A reprima ,,EU-l” înseamnă a
nu înţelege originea internă a
disciplinei12

12
Despre datorie şi demnitate în armata rusă. Moscova. Ed. mil.,1990.
49
 colonel P. IZMESTIEV, sec. XIX,
Cartierul General rus

Aproape fiecare al doilea locuitor al Terrei trece printr-o formă de

instruire militară sau paramilitară. Circa 97% din activitatea psihică a
acestor mase decurge la nivel de subconştient şi numai circa 3% în regim
conştient. Practica mondială ne demonstrează că elementul activ al
influenţei constituie aspectul psihologic, aspectul educaţional completîndu-l
armonios. În mod normal activităţile psihologice şi cele educaţionale
trebuie corelate în proporţia respectivă.
Clasificarea actuală a fenomenelor psihice include:
- procese psihice;
- însuşiri psihice;
- activităţi psihice.
Procesele psihice şi însuşirile psihice sînt legate reciproc.
Personalitatea nu poate fi ruptă de la dinamică comportamentală
prin care ea se manifestă. Realitatea psihică a omului se determină de
realitatea socială şi mediul în care activează. Noi suntem fiinţe înzestrate cu
emoţii, dorinţe, gînduri, memorie. Faptic noi suntem fiinţe psihologice.
Totodată noi suntem fiinţe sociale şi culturale. Experienţa determină că
lumea subiectivă şi socială interacţionează strîns între ele. Noi gîndim
verbal, prin noţiuni şi imagini ale culturii noastre, chiar şi visurile,
fanteziile noastre oglindesc experienţa noastră socială şi ambianţa
culturală. Noi inoculăm emoţiile, dorinţele, gîndurile şi scopurile noastre
în mediul social şi cultural. Ca indivizi noi posedăm cunoştinţe intuitive
largi despre personalitate şi cultură. Însă orizontul cunoştinţelor noastre

50
este determinat de locul în sistemul social şi nivelul educaţiei. 13 De aici
rezultă comportamentul concret în anumite situaţii.
Axioma 1. Copilăria recrutului determină particularităţile
individuale, devierile comportamentale şi mentale.
Pentru a dizolva viziunile simpliste ale unor comandanţi privitor la
personalitatea subalternilor, aducem la cunoştinţă tabelul fenomenelor
psihice specifice oamenilor în general.
Indiferent de opinia noastră faţă de subalterni, fiecare reprezintă o
individualitate ce integrează fenomenele psihice nominalizate.
Calitatea şi conţinutul fenomenelor psihice oferă personalităţii
abilităţi specifice numai ei. Este important să priviţi personalitatea
subalternilor integral. Agresaţi unul din fenomenele nominalizate şi veţi
primi o reacţie negativă de răspuns. Stimulaţi aceste fenomene şi veţi
asigura succesul acţiunii şi reuşita militară.
Formula iraţională a personalităţii după S.Freud reprezintă funcţia
următoarelor structuri psihice
P= f (Eu, Sine, Supraeu)
Formula raţională a personalităţii după T. Şibutani reprezintă
funcţia eu-lui şi rolului social.
P= f ( Eu, R)
Militarul trebuie studiat şi perceput în contextul mediul social şi
militar. Motivările individului izolat se deosebesc de motivările individului
în grupul social sau al maselor. Pornind de la individul izolat incontestat
trebuie să ajungem la individul socializat, pentru ai explica natura
psihologică în legătură strînsă cu necesităţile de bază.

13
Jon Ingham - psihoantropolog.
51
 Necesităţile de bază14 ale omului sunt grupate:
1. necesităile vitale - (hrană, respiraţie, cazare, echipament,
odihnă),
2. securitatea socială - (stabilitatea mediului în care veţueşte şi
activează din punct de vedere socio-politic, economic-financiar, ecologic,
militar).
3. necesitatea în socializare (omul este o fiinţă socială, are nevoie
de dragostea, simpatiile, autoritatea, compasiunea, susţinerea celor din
jur. Lipsa acestor indici aduce la marginalizarea psihologică şi socială)
4. necesitatea în stimă (omul are nevoie de stima pentru calităţile
pe care le manifestă-competenţă, profesionalism, responsabilitate, din
partea colegilor. Totodată el trebuie să se stimeze pe sine, să posede simţul
destoiniciei).
5. necesitatea de autorealizare (omul prin această necesitate tinde
să se afirme întru totul cum se concepe el din interior, prin talente şi
capacităţi. Lipsirea individului de această necesitate aduce la agresivitate,
inadaptare şi la final marginalizare).
Pentru început interesul nostru este direcţionat asupra aspectului
temperamental-caracterial al militarului. Hotarul dintre temperament şi
caracter este destul de relativ. Dar este mult mai important să înţelegem
diferenţa dintre caracter şi personalitate. Caracterul denotă modul cum
acţionează omul, iar personalitatea denotă pentru ce acţionează.
Temperamentul - aspectul dinamic al proceselor psihice
(tempoul, ritmul, intensitatea, viteza, puterea, amplituda proceselor
motorice şi verbale, dinamica emoţiilor şi dispoziţiei.)

14
După A. Maslov
52
 După Eysenck
Sangvinic-extravert sistem nervos puternic, cumpătat, flexibil, sociabil,
1.
palavragiu, vesel, lider potenţial, prietenos.
Flegmatic-intravert sistem nervos puternic, stabil, cumpătat, inert, liniştit,
2.
pasiv, prudent, reţinut, rezistent la încordări îndelungate.
Coleric - extravert sistem nervos puternic, necumpătat, agresiv, impulsiv
3. optimist, activ, capacitea de lucru depinde de despoziţie, în situaţii de stres
dă dovadă de reacţii isterico-psihopatice.
Melancolic - intravert sistem nervos slab, rigid, anxios, pesimist, reţinut,
4. sentimental şi emoţional, intelectual, în situaţii de stres manifestă depresii,
anxietate, activitatea neeficientă.

Şi dacă o cerinţă răspicată poate fi admisă faţă de un sangvinic sau

flegmatic, faţă de melancolic este categoric interzisă, deoarece îl induce în
stres şi depresie15. Colericul va reacţiona cu indignare şi revoltă la aceste
agresiuni verbale16.
Oameni cu temperamente curate nu există. Toate practic sunt
integrate în om în mai multă sau mai puţină masură. În dependenţă de
mediu şi situaţie de psihic este propusă, anume cea, care se corelează
adecvat la acest mediu sau situaţie. Dar totuşi o calitate se manifestă mai
pronunţat, pe parcursul unei perioade de timp.
Pentru a determina mai precis dinamicele temperamentale vom la
chestionarul Eysenck ş.a.
Caracterul - totalitatea calităţilor stabile a personalităţi, care
determină modul de comportament şi reacţiilor emotive în mediul
înconjurător.
15
Pînă la starea de presuicid.
16
În concepţia lui.
53
 Caracterul este o structură integră, în continuă transformare şi
evoluţie, care se manifestă diferit în dependenţă de situaţie. Caracterul,
spre deosebire de temperament, relevă esenţa valorică a personalităţii -
viziuni, concepţii, interese, atitudine socială etc.
În practica militară pentru comoditate se operează cu tipologia
caracterelor după Leongard:
1. caractere medii normale - caracter fără devieri, adică „media
de aur” a unui şir întreg de manifestări,
2. caractere accentuate (camiflate, pronunţate) - care nu include
în sine toţi 3 indici a caracterelor patologice,
3. caractere patologice - care sunt: 1-stabile pe parcursul vieţii, 2
- cu manifestări de dezadaptare socială, 3-totale indiferent de mediu.
Pentru diagnostica caracterului ne folosim de testul Şmişec, care
include 10 tipuri de caractere accentuate.
Pentru o precizie mai înaltă vom recurge la chestionarul Şmişec.
În acest context pe noi ne interesează despre om următoarele:
- ce el doreşte;
- ce îl atrage;
- spre ce tinde;
- ce poate;
- ce reprezintă el.
Cunoscînd aceste cinci aspecte vom fi siguri de previzibilitatea lui.
Aspectul intelectual al soldatului pe noi ne interesează în contextul
însuşirii materialului teoretic la obiectele pregătirii de luptă. În ultimul timp
în societate se observă o scădere a nivelului mediu intelectual la absolvenţii
instituţiilor de cultură generală. Trebuie să fim conştienţi de faptul că

54
indicele IQ la soldaţii actuali se datorează poziţiei sociale şi educaţie
primite. Privind tabloul social al unităţii vom vedea că circa 80% de soldaţi
reprezintă categoria ţăranilor, care în ultimii 6-8 ani au decăzut în poziţie
socială marginală, cu toate consecinţele atribuite acestei decăderi. Însă fiind
amplasaţi în instituţia militară pe un termen de 12 luni, adică în poziţie
socială avansată, incontestat are loc o majorare a indicelui IQ, cu atît mai
mult dacă nivelul de pregătire şi indicii IQ la militarii prin contract
reprezintă o performanţă substanţială.
În cazul cînd avem soldaţi puţini cărturari, pentru a ne face
închipuire despre personalitatea militarului este raţional de folosit Testul
propoziţii nefinisate unde:
1. Răspunsuri cu caracter negativ pronunţat - 2
2. Răspunsuri cu caracter negativ slab pronunţat - 1
3. Răspunsuri cu caracter neutral - 0

3. Frica: bine sau rău?

Disciplina conştientă se bazează pe
autoritatea şefului, pe aprecierea
definitivă a subalternilor, dar nu pe frica
pedepsei
colonel P. IZMESTIEV, sec. XIX,
Cartierul General rus
Axioma 2. Toţi militarii sînt supuşi sentimentului de frică,
indiferent de grade şi funcţii, dar la diferiţi militari ea se manifestă în mod
diferit. Evoluarea stărilor de frică la subalterni şi manipularea cu ele
constituie direcţia strategică de activitate în psihologia militară.

55
 Dilema psihologică, care stă în faţa comandanţilor şi
psihologilor militari, este de a cultiva frica prin pedepse disciplinare şi
disciplina prin frică la subalternii săi, sau de a cultiva eliberarea de
stările de frică prin manipulări şi dirijare îndemînatică cu stările
respective.
Patru instincte de bază definesc esenţa umană: foamea, frica,
sexul, agresiunea. Fenomenul fricii este atotpătrunzător şi cuprinzător. El
urmăreşte omul de la naştere pînă la moarte, modificîndu-se şi evoluînd în
noi forme. Frica poate fi atît de violentă încît să afecteze nu numai
funcţionarea normală a psihicului uman, ci şi funcţiile biologice ale
organismului, iar uneori duce la moarte. Frica este reacţia instinctelor
omului, programate genetic, la mediul ambiant.
Iată de ce militarii trebuie să cunoască aceste fenomene, iar
comandanţii şi psihologii militari să desfăşoare activităţile de diagnosticare,
profilaxie, explicare a fenomenului în cauză. Prin cunoaştere militarul
singur exclude circa 50% a riscului de a cădea pradă stărilor respective.
Celelalte 50% revin resurselor psihice de personalitate şi sistemului de
pregătire psihologic.
Axioma 3. Comandantul este obligat să opereze cu fenomenul
fricii la nivel psihologic în scopul controlului comportamentului său şi al
subalternilor, dar nici într-un caz să nu facă abuz de şantaj prin frică.
În primul rînd, frica este o senzaţie naturală, moştenită în procesul
evoluţiei omului de la predecesorii săi preistorici.
În al doilea rînd, frica nu este materială, ci de origine psihică.
În al treilea rînd, frica este un fenomen dualist.

56
 Are efecte pozitive atunci cînd ajută omul pentru a-şi păstra viaţa
sau înfrunta diferite situaţii extremale.
Are efecte negative cînd capătă proporţii, care ies de sub controlul
psihicului omului, expunîndu-l la pericole majore.
Frica are la origine aspectele naturale, sociale şi interne.
Clasificarea fenomenului:
- claustrofobie – frica de spaţiile închise;
- agarofobie – frica de spaţiile imense;
- altofobie – frica de înălţimi;
- sociofobii – frica de a te înroşi la faţă, de a face cunoştinţă, de
comandant, de a-şi pierde serviciul, de a fi pedepsit disciplinar, de a pierde
privilegii, frica de responsabilitate, frica de examene, frica de părinţi, frica
de gîndurile şi acţiunile personale, frica faţă de viitor, frica aşteptării, frica
faţă de viaţă, frica faţă de infractori, frica condamnaţilor, frica
imprevizibilului, frica robilor, frica demnitarilor, frica faţă de doctor etc.;
- nosofobie – frica de bolile contagioase;
- acvafobie – frica de apă;
- tanatofobie – frica de moarte;
- nictofobie – frica de întuneric;
- fobofobii – frica faţă de neînţeles, necunoscut, exagerat etc.,
adică de toate.
Clasificarea fobiilor conform CIBP-10 ( clasificării internaţionale a
bolilor psihice)
După cum vedem, cele mai răspîndite sînt sociofobiile. Citind lista
fobiilor, vom specifica cele specifice nouă personal, cît de incomod n-ar fi
să recunoaştem acest fapt.

57
 Intensitatea fricii (în mod crescînd):
- alarmă (reacţia neafectivă la pericol potenţial, neidentificat,
neconştintizat);
- spaimă (reacţia neafectivă la pericol imediat,neidentificat,
neconştientizat);
- frică (reacţia neafectivă la pericol identificat, conştientizat)
- groază (reacţia afectivă la pericol identificat, conştientizat);
- panică (reacţie afectivă la pericol identificat, neconştientizat).
Simptomatica internă a fricii:
- pulsul şi bătăile inimii majorate;
- senzaţie de asfixie, respiraţie deasă;
- seboree rece;
- vomă, greţuri, meteorism, diaree;
- urinare şi defecare necontrolată;
- reacţia dermo-galvanică majorată (pusă în baza principiului
funcţionării detectorului minciunii);
- senzaţie de uscăciune în gură.
Simptomatica externă a fricii:
- sprîncenele sînt ridicate şi drepte;
- ochii larg deschişi;
- gura semideschisă şi buzele încordate;
- faţa este palidă cu broboane de sudoare;
- părul pe corp „se ridică”;
- tremurul buzelor, pleoapelor, membrelor;
- mişcări şi comportament neadecvat.

58
 Frica de diferită intensitate se manifestă cu violenţă şi reacţie
diferită a organismului. Noi am expus simptomatica comună pentru toate
stările.
Alarma, spaima, frica sînt reacţii neafective, de apărare, pe care un
om normal nu numai că le posedă, dar şi le poate depăşi.
Panica este o stare afectivă, care pun în pericol viaţa omului, din
motiv că el reacţionează neadecvat la pericole şi nu conştientizează
realitatea.
Panica este generată de anumite condiţii:
1. Atunci cînd oamenii aşteaptă evenimente neplăcute, periculoase.
În aceste condiţii ei sînt mai perceptibili în baza afectării de frica camuflată.
2. Oboseala, foamea, ameţeala alcoolică sau narcotică scad simţitor
pragul de rezistenţă la stres.
3. Spaima, mirarea, iritarea, excitarea, reacţii audiovizuale şi
motorice ale obiectelor necunoscute catalizează procesul apariţiei panicii.
4. Depravarea socio-ideologică, „foamea” informaţională.
Marginalii sînt predispuşi panicii.
Practica de luptă ne demonstrează totuşi dinamica imprevizibilă a
panicii. Astfel o masă de militari cuprinşi de panică în cîteva secunde se
poate transforma în masă extrem de violentă şi contratacă cu dibăcie
adversarul.
Trebuie să conştientizăm că verbal panica nu poate fi oprită, chiar
este periculos să facem acest lucru. În mod practic acest lucru are face prin
semnale primare 17- mişcări ritmice, sunete ritmice, urlete, strigăte, lovituri
în piept etc. Comandantul în cîteva secunde trebuie să formeze un centru de

17
Confirmare că în instinctele primare masa reprezintă o hoardă primitivă.
59
coagulare, în jurul său astfel, ca militarii cuprinşi de panică să se alipească
acestui centru de stabilitate, şi umăr la umăr, cot la cot să riposteze stării de
panică şi adversarului. Anume simţul umărului şi cotului transformă masa
haotică de oameni în masă ordonată, care aşteaptă să fie dirijată cu
fermitate. Secundele hotărăsc practic totul. În lupta de la Borodino
generalul Barclai de Toli, pentru a opri panica la reduta lui Raevschii, îşi
zmulgea din piept decoraţiile şi le arunca în întîmpinarea francezilor,
strigînd necenzurat, cu furie soldaţilor ruşi „Duceci-vă şi le luaţi...”, astfel
a fost recăpătată reduta şi francezii respinşi.
Axioma 4. Cea mai periculoasă situaţie pentru militar, este frica
faţă de necunoscut şi neînţeles, după care intervine panica, fiind atît de
labilă că de la personalitate trece uşor la grupul de militari şi colective
militare întregi, trezind la ei stări de panică, frustrare şi stupoare. Cu cît
mai mare este divergenţa între pericolul aşteptat şi cel real, cu atît este mai
violentă starea de frică ce intervine.
Acestea sînt primele momente, pe care comandantul şi psihologul
militar le vor diagnostica la subalternii săi la sosirea în unitate.
Unde se ascunde frica?
După cum am menţionat, frica este de origine psihică, îşi găseşte
lăcaş în creierul omului, unde este analizată, structurată, anihilată sau
amplificată. Din punct de vedere anatomic centrul fricii este localizat în
emisfera dreaptă şi elementele fricii pătrund în creier prin organele
senzitive din dreapta.
10 reguli de a depăşi frica:
1. Nu vă faceţi griji pe seama fricii, pe care o deţineţi;
2. Stabiliţi precis obiectul fricii şi împrejurările;

60
 3. Stabiliţi originea fricii;
4. Recurgeţi la autosugestie;
5. Apreciaţi cît de real e pericolul;
6. Comparaţi frica Dumneavoastră cu o frică mult mai puternică;
7. Închipuiţi-vă că ceea de ce vă temeţi deja s-a întîmplat;
8. Dumneavoastră nu sînteţi unicul care posedaţi frica;
9. Comportaţi-vă ca şi cum deja sînteţi viteaz şi frica a trecut;
10. Trăiţi viaţa „acum” şi „aici”.
Mecanismele protecţiei antifobice:
1. Raţionalizarea;
2. Negarea;
Terapia fricii din exterior:
1. Acomodarea treptată la pericole;
2. Aprobarea, stimularea, motivarea în situaţii extremale;
3. Aplicarea „principiului prusac” în cazuri extremale (frica
soldaţilor prusaci faţă de sergenţii proprii era mai mare decît frică faţă de
adversar). Frica faţă de frică, adică o frică se înfrînge cu o frică mai mare.
Axioma 5. Verticalitatea valorică şi stabilitatea morală sînt
duşmanii naturali ai fricii.
Axioma 6. Aplicarea motivaţiei puternice elimină frica la militari
în mare măsură, iar în unele cazuri o anihilează complet.
Axioma 7. Cea mai eficientă metodă de a înfrînge frica pe cîmpul
de luptă este aplicarea unei frici mai mari ca volum şi intensitate.

Tanatoterapia18

18
Terapia fricii de moarte.
61
 Atunci cînd omul este viu, moarte nu
este. Atunci cînd omul a murit viaţă nu
mai este
Diogen Laerţiu, scriitor antic grec
Care sunt postulatele psiho-sociale ale tanatofobiei la moldoveni ?
1. Religia creştină-ortodoxă, cît de incomod nu ar fi să
recunoaştem, axează psihicul oamenilor pe tanatofobie, care este
întărit în ritualul înmormîntării şi conceptul dureri fizice în momentul
trecerii hotarului vieţii, precum şi durerii sufleteşti a celor apropiaţi rămaşi
în viaţă. Anume ritualul înmormîntării, prin comunicarea cu persoana
răposată, timp de 3 zile, induce în psihicul rudelor stres, depresie şi
tanotofobie pronunţată. Aici nu putem schimba nimic, din pericolul
provocării cataclismelor psiho-sociale, dar o conştientizare şi raţionalizare a
procesului, prin implementarea aşa numitei culturi a tanatosului, promovată
de Institutul Tanatoterapiei şi directorul lui V. Bascacov este nu numai
binevenită, dar şi necesară.
2. Mentalul social conţine elemente sado-mazohiste ce stimulează
tanatofobia şi o amplifică. Vom recurge la psihanaliza legendei
„Mioriţa”, extrasă din creaţia populară de V. Alexandri. Astăzi trebuie să
recunoaştem - cea mai gravă eroare etnopsihologică se conţine în
„conceptul mioritic”, înserat timp îndelungat în mentalul nostru. Acest
concept a determinat şi determină pînă în prezent complexul jertfei şi
incapacitatea militară la moldoveni.
„Că l-apus de soare vor să mi te-o omoare, baciul ungurean şi
cu cel vrîncean”. Ciobănaşul mioritic este conştient de faptul morţii sale
din mîna ungurenilor şi vrîncenilor.

62
 „Să spui lui vrîncean şi lui ungurean ca să mă îngroape pe aici
pe aproape..., Iar la cap să-mi pui fluieraş de fag, mult zice cu drag...ş-
oile s-or strînge, pe mine m-or plînge” în ultimile ore a vieţii sale este
cuprins, de mazohism psihologic privitor la procesul trecerii sale în nefiinţă,
mai mult ca atît, în cel mai egoist mod savorează acest fapt şi lasă cuvînt
„ungureanului şi vrînceanului” ca ei să-l îngroape în locul preferat. Adică
lasă trupul său neînsufleţit în mîinile, pline de sînge, a ucigaşilor săi. Plus
la toate recurge la sadism psihologic faţă de cei apropiaţi „Dacă-i întîlni
măicuţă bătrînă...Din ochi lăcrimînd, pe cîmpi alergînd, de toţi
intrebînd şi la toţi zicînd...Tu mioara mea să te-nduri de ea” adică să
nu-i comunice unde este îngropat şi s-o supună la chinuri psihologice pînă
la sfîrşitul vieţii. Cu atît mai mult nu-şi pune întrebarea ce vor face
ungurenii şi vrîncenii cu maică-sa?
De fapt el nu se pregăteşte de luptă sîngeroasă cu duşmanii şi nu se
gîndeşte la victorie. El alege de facto, calea suicidului în modul cel mai
mazohist, oferindu-se ca jertfă. Tanatofobia luînd o formă perversă, adică
moartea este acceptată ca unica soluţie de a scăpa de frică. În continuarea
textului respectiv vedem cît de infantil este instinctul agresivităţii la
ciobănaşul mioritic. Ca rezultat facem concluzia că ciobănaşul mioritic
lipsit de instinctul agresivităţii şi afectat de tanatofobie de la bun început nu
este capabil să opună rezistenţă, adică să-şi apere viaţa, mama şi baştina,
adică să fie patriot în înţelesul contemporan.
Una din direcţiile strategice a psihologiei militare este - să ne
preocupăm, cît n-ar fi de straniu, de căutarea „mormîntului” ciobănaşului
mioritic, unde, de fapt, se află îngropată agresivitatea de luptă a
moldovenilor. Ipotezele antropologice militare, privitor la evoluţia

63
agresivităţii de luptă sînt deja determinate. Iar „mormîntul” respectiv nu-l
vom căuta în plaiuri mioritice, dar în cele mai ascunse colţuri ale
mentalului nostru. Dacă vom reuşi a face acest lucru vom repara grava
eroare psihologică comisă în 1992, care are ecouri directe în zilele actuale
şi va influenţa încă mult timp mentalul social.
Acum ne este clar de ce recruţii moldoveni vin la armată cuprinşi
de fobia armatei, ca formă infantilă a tanatofobiei, iar adolescenţii
afganezi, din frageda copilărie, posedă abilităţi militare. Nu mă îndoiesc de
indignarea pseudo patrioţilor, care vor să menţină şi în continuare „cultura
mioritică” în mentalul social. Menţinerea nivelului înalt al tanatofobiei în
armata adversară, reprezintă strategia psihologică a fiecărei armate. Atunci
luptele pot fi cîştigate mental, fără a recurge la armament sofisticat. A ţine
în secret tema tanatosului deasemeni serveşte acestor scopuri. Eliberarea
psihicului militarilor de tanatofobie deasemeni constituie strategia
psihologică a armatei, care doreşte să privească lumea cu capul ridicat.
Incontestat - legenda „Mioriţa” este o perlă literară, dar atitudinea
noastră trebuie să fie realistă şi pragmatică, deoarece copiilor încă din
şcoală, li se inoculează modelul comportamental al ciobănaşului mioritic.
Lucru în esenţa sa foarte periculos, atunci cînd un popor întreg este
programat a fi tanatofob, prin opere literare, ce conţin grave erori
psihologice şi astfel de exemple nu sunt unice.
Tanatoterapia propriu- zisă începe de la conştientizarea maximei lui
Diogene
Cum nu ar fi interpretările, moartea este un proces firesc, care
aduce transformări ale materiei. Incertitudinea, atitudinile şi
interpretările fiind plasate în sectorul realităţii materiale numit -Viaţă.

64
 În ultimul timp au apărut multe mărturii ale oamenilor ce au trecut
prin moartea clinică. Aici deasemeni întîlnim relatări controversate, dar
care denotă totuşi existenţă unei stări deosebite, care intervine după moarte
şi nu poate fi supusă comparaţiei cu viaţa corpului material.
Oamenii, care au trecut prin starea tanatosului ne relatează spre
exemplu următoarele. Într-adevăr există o stare deosibită după hotarul
vieţii, o stare de eliberare, imponderabilitate şi zbor. Dacă se poate de
spus, această stare este specifică sufletului omului, care părăseşte corpul
material. Desprinderea sufletului de corpul material este momentală,
lipsită de careva senzaţii, aceste senzaţii lipsesc şi ulterior. Se poate de
spus că viaţa materială trece într-o nouă formă, lipsită de senzaţii, emoţii,
percepţii. Cred că poate fi nomonalizată ca o stare ideală, de deosebită
plăcere, care nu poate fi explicată totuşi prin cuvinte, texte, emoţii şi
senzaţii. Întoarcerea în corpul material a avut loc din motivul, că aceiaşi
stare deosibită ideală a zis că eu nu am realizat totul şi trebuie să mă
întorc pentru a finaliza cele începute. Şi dacă desprinderea EU-lui meu
ideal de corpul material a avut loc momental, fără nici o senzaţie.
Întoarcerea a fost mai lungă şi anevoioasă, cred că însoţită de nedorinţă
spre reîntoarcere, iar contactul cu corpul material a provocat senzaţii de
durere.
Din momentul revenirii la starea materială, fiind lipsit de
tanatofobie ca urmare a practicii tanatosului, o parte a psihicului meu s-a
eliberat şi cred că creierul meu a devenit mai productiv, iar realitatea vieţii
a căpătat o nouă calitate.
Rămîn să-mi petrec existenţa materială şi să îndeplinesc sarcinile,
în deplina linişte a sufletului, pînă la momentul cînd tanatosul mă va

65
cuprinde cu desăvîrşire, în ferma convingere că dincolo de hotarul vieţii
există o nouă stare ideală şi deosebită, care poate fi numită viaţa de apoi”.
Toate acestea au fost relatate în contextul necesităţii că comandanţii
de toate categoriile să posede o cultură a tanatosului şi să transmită această
cultură subalternilor astfel încît psihicul lor să se elibereze la maximum de
tanatofobie şi să devină mai eficienţi la îndeplinirea misiunilor de luptă.
Un caz cu totul deosebit, legat indirect de tanatos, este capturarea
şi prizioneratul. Cît de fină nu ar fi problema acestor două stări, nici un
militar în situaţie de luptă armată nu este asigurat de ele. Soldaţilor li se va
explica clar că capturarea de către grupele cercetare - diversiune este
urmată de tanatos incontestat. Grupa cc-div îl va omorî după ce va fi
interogat, iată de ce el trebuie să fie cît mai agresiv în ultimile minute ale
vieţii, pentru aşi încheia existenţa cu demnitate militară şi a aduce maximă
daună adversarului.
Un alt caz este prizioneratul, deoarece aici întră în vigoare Dreptul
Internaţional Umanitar. Necătînd la aceasta cazurile de deces al
prizonierilor de pe urma bolilor, tratării dure sînt frecvente.
Prizioneratul ca aspect psihologic este urmat de:
- şocul încarcerării (omul încarcerat la început puţin îşi dă seama
şi înţelege unde şi pentru ce se află. La început arată nu rău şi chiar au
dispoziţie bună, deoarece a intervenit o claritate în soarta lor, apare „iluzia
graţierii”, cu timpul însă pericolul morţii începe a induce gînduri de siucid
sau şoc îndelungat etc.);
- apatie şi smirenie (apariţia apatiei vorbeşte de reacţia de apărare
a psihicului şi se manifestă prin reacţii de frînare motorică, verbală,

66
atenţiei, memoriei, funcţiilor sexuale până la asexualitate completă şi
dispariţia simţului viitorului.);
- schimbări caracteriale (apare devizarea lumii interioare de cea
exterioară, pericolului amînat, care poate reveni în orice minut,
apar idei fix şi „preţioase” ca exemplu căutarea permanentă a surselor de
hrană. Pînă la urmă intervine negligenţă totală, omul nu se spală umblă
murdar, nu doreşte să mănînce sau mănîncă lături. La laţii apare efectul
identificării şi contaminării psihologice, ei îşi imită gardienii prin vorbă,
gesturi, vestimentaţie- fetişism etc);
- şocul eliberării (eliberare fizică nu rezolvă problemele
psihologice. La început totul pare un vis şi omul nu crede în el. Omul nu
ştie să se bucure de viaţă, el trebuie să se înveţe. Dezadaptarea socială,
unii prizonieri ai lagărelor de concentrare hitleriste după eliberare
reveneau în pereţii lagărului unde se simţeau mai asiguraţi. Coşmarurile
prizioneratului se reîntorc periodic în visuri. În Rusia ţaristă militarul
reîntors din prizionerat era tratat cu mare stimă şi atenţie. În Rusia
stalinistă prizionerii ruşi erau acuzaţi şi încarceraţi din nou.).
Discuţiile şi convorbirile în tematica respectivă trebuie să fie
periodice şi să stimuleze eliberarea de tanatofobie. Iar unele relatări expuse
trebuie acceptate ca axiome, deoarece practica tanatosului o trec foarte
puţin oameni, pentru a deveni adevăr absolut pentru cei ce nu au avut
această stare.
La încheiere ne vom gîndi asupra sensului unei zicale vechi. „Unde
pleci?” – a fost întrebată Ciuma de un drumeţ. „Plec la Roma. Trebuie să
iau vieţile la 5 mii oameni”. Peste cîteva zile se întîlnesc iarăşi. „Tu ai spus

67
că vei lua vieţile la 5 mii de oameni, dar au murit 50 mii”. „Nu, eu am luat
vieţile la 5 mii, ceilalţi au murit de frică” – răspunse Ciuma.

4. Agresivitatea şi necesitatea militară

Nimic nu-i mai de rîs ca plînsul în ochii
unui luptător
George COŞBUC, scriitor sec. XIX
Triada instinctelor – foamea, frica, sexul în anumite condiţii
generează şi catalizează pe cel de-al patrulea – agresivitatea. Fie că este
vorba de agresiune din cauza foamei, fricii şi neîmplinirilor sexuale sau că
agresiunea externală şi internală de provenienţă temperamental-caracterială
are o poziţie deosebită în instituţia armată.
Relaţiile interpersonale, oricum ar fi ele camuflate sub pretextul
toleranţei şi dragostei, poartă în adîncuri lupta pentru putere, fie în familie,
fie în grupul social. Agresivitatea fizică sau psihologică se manifestă în
măsură mai mică sau mai mare în relaţiile interpersonale în colectivele
militare. Omul este o fiinţă nu numai fizică, ci şi spirituală. Prin acţiuni
psihologice militarul poate fi adus la situaţii de stres, depresie, ce pun în
pericol sănătatea lui.
Din punct de vedere biologic, agresivitatea se manifestă prin
agresivitate în interiorul speciilor şi agresivitatea între specii.
Paradoxal este faptul că agresivitatea în interiorul speciei este
minimă la animale, iar între specii este legată de instinctul supravieţuirii
biologice.
Omul este unica fiinţă, la care ambele aspecte se exprimă extrem de
violent. Şi ce-i mai periculos, agresivitatea în cadrul speciei sale atinge

68
proporţii atît de mari, încît nu se includ în limitele unei explicaţii logice.
Formele agresivităţii la Om sînt sofisticate prin conţinut şi metode.
Aspectul agresivităţii fizice în ultimul timp progresează spre aspectul
agresivităţii şi violenţei psihice.
Oricum am camufla noi relaţiile interpersonale în cadrul
colectivului militar, ele sînt totuşi structurate pe principiului agresivităţii
psihice patrimoniale. Comandantul deţinînd rolul de pater (tată) cu toate
drepturile legitime asupra subalternilor (fiilor, aidoma tatălui preistoric
după S. Freud). Rolul comandantului (tatălui) este unic în acest context – de
a nu admite agresivitatea în cadrul unităţii (familiei), care distruge
legăturile de camaraderie (rudenie) şi de a stimula agresivitatea spre
adversarul generic, stabilit în exterior. Agresivitatea fizică sau psihologică
exagerată, manifestată de comandant în interiorul unităţii (familiei) aduce
cu sine dorinţa subalternilor (fiilor) de a-l elimina pe „tatăl tiran” din unitate
(familie) şi ocuparea locului lui de „fiul mai mare”. Cel puţin aşa explică S.
Freud fenomenul apariţiei agresivităţii în familia Omului preistoric. Iată de
ce, bazîndu-ne pe teoriile lui, găsim explicaţia unor cazuri de
incompatibilitate şi intoleranţă psihologică reciprocă între comandant şi
subalterni în unele unităţi şi subunităţi.
Dar, oricum ar fi explicaţiile fenomenului, un fapt stabilit clinic
rămîne cert – persoana agresivă, care are posibilitate de a-şi realiza
aspiraţiile, se comportă mai puţin agresiv decît cea, care nu are această
posibilitate.
Cercetările socio-psihologice desfăşurate pe efectivul militarilor în
termen ai Armatei Naţionale, în perioada anilor 2004, au demonstrate că:
circa 80 % militari erau consideraţi - externalişti şi 20% internalişti.

69
Agresivitatea se manifesta în egală măsură, atît la unii cît şi la alţii. Indicele
ostiliţăţii fiind mai mare la externalişti, internaliştii însă avînd posibilitate
să recurgă la agresiune mai des, cînd vor avea nevoie să-şi atingă un scop.
Este important ca fiecare comandant să cunoască acest lucru şi să
îndrepte agresivitatea subalternilor în afară şi nicidecum asupra sa sau altor
militari. Asemenea erori sînt comise şi astăzi de unii comandanţi.
Fenomenul agresivităţii joacă un rol deosebit în instituţia militară,
prin faptul că ea în unele cazuri trebuie oprimată, iar în unele cazuri
stimulată. Cunoştinţele comandantului în domeniul agresivităţii, aplicarea
lor corectă va oferi largi posibilităţi de manipulare cu acest fenomen.
Axioma 8. Agresorul este conştient de faptul că poate fi pedepsit
şi în adîncul sufletului se teme de aceasta. Frica faţă de pedeapsă exclude
agresivitatea în 50% din cazuri. Agresivitatea nu se combate prin
agresivitate similară, dar prin supremaţia legii. În caz contrar,
agresivitatea este amplificată în conştiinţa agresorului, impus în situaţie
victimă.
Axioma 9. Comandantul trebuie să fie conştient de faptul că în
fiecare colectiv militar există şi vor exista nemulţumiţi de personalitatea şi
activitatea lui. Acest lucru nu trebuie să trezească la el „frica demnitarului”
şi suspiciuni exagerate.
Frica de pedeapsa pentru agresivitate va avea efect îndelungat dacă:
- timpul între acţiunea agresivă şi pedeapsă va fi minim;
- pedeapsa trebuie să fie neplăcută şi severă (dar nicidecum violentă
şi crudă);
- persoana pedepsită trebuie să conştientizeze că anumite forme de
comportament agresiv se vor încheia cu pedeapsă.

70
 Agresivitatea se manifestă sub 3 forme:
a) pseudoagresivitate:
- agresivitatea întîmplătoare (rănirea întîmplătoare prin armă de foc
etc.);
- agresivitatea din joacă (antrenamente, etc.);
- agresivitatea ca autoexprimare;
- agresivitatea de autoapărare;
b) agresivitatea propriu-zisă:
- violenţa;
- cruzimea;
- răzbunarea;
- sadismul fizic, sexual şi psihologic;
- terorismul;
c) agresivitatea „blagoslovită”:
- apărarea familiei;
- apărarea idealurilor societăţii (lupta armată);
- fanatismul religios.
Este important ca comandantul să cunoască această clasificare la
stabilirea pedepsei disciplinare sau penale pentru infracţiuni legate de
agresivitate.

5. Comportamentul social-agresiv19 o realitate socială

Să încercăm a da răspuns la o întrebare nu mai puţin importantă
pentru instituţia militară - fenomenul relaţiilor neregulamentare.

19
Analogia comportamentului deviant.
71
 Anume relaţiile neregulamentare aduc prejudiciu major pentru
imaginea armatei în societate şi „binevoitorii” armatei folosesc acest
fenomen în scopuri mizerabile.
Nu pretindem să negăm acest fenomen în armată, dar ne punem
întrebarea - cunoaştem noi oare şi cei ce ne critică ce fenomen are loc cu
adevărat?
Viziunea psihologică asupra fenomenului dat pretinde să ajungă la
rădăcina lui, care este ascunsă în adîncurile psihicului şi realităţii psiho-
sociale.
În primul rînd vom ataca noţiunea de relaţii neregulamentare ca
fiind greşită.
Deci noţiunea dată a fost propusă de însăşi militari, care a fost
împrumutată din terminologia Armatei Sovietice, prin simplă traducere
(neustavnîe vzaimootnoşenia), fără a se ţine cont de eroarea psihologică şi
impactul psihologic pe care îl conţine. Timp de 10 ani noi înşine am întărit
în mentalul social această noţiune, creîndu-ne imagine nefavorabilă.
Eroarea o găsim în aceea că noţiunea relaţii neregulamentare indică locul,
dar nu originea fenomenului. Adică instalîndu-ne deasupra acestui
„zăcămînt” nu am săpat în adîncuri pentru al dezvălui, mulţumindu-ne cu
puţinul, de a efectua presiuni ca el să nu iasă la suprafaţă, prin ideologie,
aparat educaţional, activităţi educative la kilogram. Astăzi spunem că
noţiunea de relaţii neregulamentare trebuie înlocuită cu noţiunea
manifestări ale comportamentului social-agresiv ca fiind corectă şi
indică originea fenomenului dat (ideologia sovietică nega prezenţa
manifestărilor sociale-agresive din motive cunoscute, deşi ca atare ele erau

72
prezente în societate încă de pe timpul lui N. Hruşciov - Cercasî, Groznîi,
„Ţelină” etc.). Argumentele sînt următoarele:
Originea psihică a fenomenului
Dintre multiplii factori (alcool, narcotice, frustrare, factori sociali
stimulator-energizanţi, provocare psihologică, protuberanţe solare, furtuni
geomagnetice, etc.), care generează comportamentul social-agresiv
comunicarea neverbală subconştientă ocupă un loc deosebit. Anume ea ne
joacă festa cu agresivitatea. Omul care pretinde la rolul de „lider” comunică
neverbal celor din jur gătinţa sa de a fi „lider”, cei de alături în subconştient
descifrează aceste semnale şi îl acceptă în rolul dat. Dar ce se petrece la
celălalt pol al conflictelor legate de agresivitate, adică dacă există un
„agresor” există şi o „jertvă”. Există personalităţi la care persistă
„complexul jertfei”, inoculat încă din copilărie şi adolescenţă în mentalul
acestora, prin atmosfera agresivă din familie, grădiniţă, şcoală, grupul
informal etc. Ei comunică neverbal celor din jur, complexul inferiorităţii
sale psihologice şi fizice. Aceste semnale ajung pînă la potenţialii agresori,
care se şi folosesc de ocazie. Conflictele legate de agresivitate decurg după
trei modele:
1. dintre „lideri potenţiali”, care luptă pentru locul de lider în grupul
social.
2. dintre „lider potential” şi „jertfă potential”, după modelul descris
mai sus.
3. dintre „jertfă potenţială" şi „lider”. Aici ne vom opri mai detaliat.
„Jertfa” permanent terorizată în baza instinctului supraveţuirii îşi
transformă frica şi complexele inferiorităţii în armă de răzbunare (cazurile
de omor în gardă- in armata rusă), adică frică se transformă mental în

73
agresivitate din frică - fenomen foarte violent, care poate aduce pînă la
dezintegrarea personalităţii „jertvei”.
Agresivitatea fiind unul din cele patru instincte principale ale
omului nu poate fi complect eliminată, cazuri de agresivitate vor avea loc şi
în continuare, numai că acest fenomen poate fi luat sub control de către
psihologi, care posedă limbajul comunicării ne verbale şi instrumente
psihodiagnostice, pînă atunci agresivitatea va rămîne „zăcămînt”
necunoscut, neconştientizat şi necontrolat.
Contextul psiho- social al fenomenului
În perioada cataclismelor sociale sporeşte agresivitatea în societate.
Nu este secret că după destrămarea Uniunii Sovietice republicile -surori ai
fost cuprinse de conflicte militare, interetnice, religioase, sociale etc. Timp
de zece ani agresivitatea din societatea moldovenească a progresat. Nici un
program de stat nu a fost propus pentru minimizarea agresivităţii în
societate. Armata de una singură stăruie să rezolve această problemă
socială, ignorînd realitatea - timpul acumulării unei stări psihice este egal
cu timpul dezuntegrării ei, dacă nu sînt folosite mijloace active.
Diverse surse mass-media nu fac decît să întărească modele de
comportament agresiv în societate. Mentalul social a fost contaminat de
comportamentul social- agresiv ca normă de comunicare, care a cuprins
practic toţi membrii societăţii şi toate păturile sociale. Contaminarea aduce
la identificarea comportamentală cu cei maturi, adică copii şi adolescenţii
se vor identifica cu părinţii, pătura socială, grupul social din care provin.
Pentru a argumenta fenomenul contaminării voi recurge la observaţiile
zoopsihologilor, care ne arătă că primatele superioare - ciimpazeul, find
agresat de om, preia acest comportament, mai mult ca atît devine

74
răzbunător şi agresează omul ca răsplată, deşi obiect al acestei agresiuni
poate fi altă persoană.
Anul 2003 a început cu crime care au zguduit întreaga republică.
Doi minori de 14-15 ani, din Chişinău au omorît profesional cu violenţă şi
cinism un minor de 12 ani în apartamentul ultimului, fiind vecini. Un minor
de 15 ani din or. Glodeni, cu sînge rece omoară o femeie şi copii ei
preşcolari, pe altul îl răneşte grav. Un minor din Chişinău participă la
omorul unei bătrîne şi a fiicei sale.
Care ar fi prognoza privitor la comportamentul social-agresiv?
În anii 1992, 1996, 1998 în societate au avut loc fluctuaţii psiho-
sociale majore, cu efect amînat, care au plasat largi pături sociale şi
militarii prin contract în poziţie socială marginală. Marginalizarea păturilor
largi a populaţiei este caracteristica acestor ani şi reprezintă factorul
principal perturbatoriu. În plan social marginalii sînt purtătorii agresivităţii
sociale camuflate, cu atît mai mult că aşa numiţii marginali sînt periodic
încorporaţi în rîndurile Armatei Naţionale.
Cu toate acestea în apropiaţii 6-8 ani elementul militar se va afla
sub influenţa proceselor psiho-sociale acumulate în perioada 1992-2001.
Adică dacă cel puţin T ac. = 6-8 ani, atunci T dez. = 6-8 ani în condiţiile
unei dinamici psiho-sociale şi economice, pozitive, permanente. De aici
putem face concluzia că ameliorarea factorilor psiho-sociali militari va
decurge în apropiaţii 6-8 ani în corelaţie directă cu factorul socio-politic din
societate. Important fiind pentru instituţia militară controlul asupra
proceselor afective în stadie de dezintegrare, care au ca satelit agresivitatea
şi revolta socială camuflată. Vom fi conştienţi de faptul că peste 6-8 ani se
vor maturiza copiii cetăţenilor plecaţi în căutarea surselor de existenţă, după

75
hotarele republicii. Această generaţie se identifică cu părinţii lor - băieţii cu
taţii, fetele cu mamele şi rolul marginal pe care l-au îndeplinit toţi aceşti
ani părinţii lor atît în ţară cît şi peste hotare (lucrători la negru şi manifestări
putanice, etc.). În plan social va apărea o nouă subcultură de masă cea a
„marginalilor”, care vor fi purtători a altor valori şi viziuni. Această nouă
pătură socială va influenţa noi procese psiho-sociale în societate. Cea mai
periculoasă urmare a fenomenului „marginalizării”, din punct de vederea
psihologic, este afectarea şi schimonosirea sentimentului patriotismului,
adică lipsa identificării cu teritoriul ţării, moştenit în conştiinţa socială şi
naţională şi transmis din generaţie în generaţie pe parcursul istoriei (la
marginali are loc identificarea cu teritoriul ţării unde duc un trai decent).
Umbra comportamentului social-agresiv a cuprins societatea, dar
noi ne temem a spune că de fapt umbra se îngroaşă şi are tendinţă de a
deveni imagine.
Este cert faptul, că dacă timp de 10 ani noi am fi pus în discuţie
problema comportamentului social-agresiv, efortul societăţii ar fi fost
direcţionat spre acest „zăcămînt”, care va rămîne „zăcămînt” încă mult
timp, dacă vom continua să punem în discuţie un fenomen explicat prin
noţiune eronată. În condiţiile unui sistem psihologic dezvoltat, dar nu
trunchiat, pregătirii psihologice adecvate cerinţelor timpului, scopul pe care
ni-l propunem va fi atins - de a lua sub control manifestările
comportamentului social- agresiv în colectivele militare. Dar pînă atunci e
necesar să eliminăm din vocabularul nostru, cuvîntările publice,
documentele oficiale etc. noţiunea de relaţii neregulamentare şi să întărim
juridic noţiunea manifestări ale comportamentului social- agresiv.

76
Principial fiind în lupta cu fenomenul acesta negativ să-i dăm o apreciere
argumentată, care să ne ferească de erori.
Este important ca militarilor să le fie asigurată posibilitatea
descărcării de agresivitate în încăperile descărcării psihologice, prezente
în fiecare cazarmă şi special amenajate. Comandanţii şi psihologii militari
vor avea grijă ca astfel de încăperi să funcţioneze nu numai în condiţiile
taberei permanente, ci şi în condiţii de cîmp.
Pentru diagnostica agresivităţii ne folosim de chestionarul Bassa-
Darkex.

6. Stimularea agresivităţii
Dacă în compartimentele anterioare am vorbit de fenomenul
agresivităţii şi oprimarea lui la militari, în scopul stabilirii unei atmosfere
moral-psihologice sănătoase şi relaţiilor tolerante în cadrul colectivelor
militare, acum ne vom opri la stimularea agresivităţii pînă la stările capabile
să asigure succesul în luptă şi nicidecum – violenţa, cruzimea, răzbunarea,
terorismul, sadismul fizic sau sexual.
Acum e timpul să definim aşa noţiune cum este agresivitatea de
luptă, ca promotor al reuşitei militare.
Agresivitatea de luptă este un fenomen complex, care integrează
următoarele aspecte: morfologic, fiziologic, temperamental-caracterologic,
atitudinal, agresivităţii, reacţiilor fobice şi culturii tanatosului, pragului de
rezistenţă la stres, gătinţei de a risca, motivării, orientării, pe fundalul
identificării personalităţii cu spaţiul etno-socio-istoric.
Agresivitatea de luptă la diferite popoare este diferită anume din
aspecte etnopsihologice, socio-istorice, culturale şi climato-geografice etc.

77
Diferite popoare şi diferite religii manifestă agresivitate diferită. Asupra
agresivităţii etnice sau religioase există diferite teorii, care se combat unele
pe altele, dar este cert faptul că asupra fenomenului au influenţă condiţiile
istorice, culturale, geoclimaterice etc. Cei mai paşnici sînt socotiţi
eschimoşii, mai agresivi în plan istoric găsim triburile germanice,
actualmente popoarele muntene. Deşi toate religiile pledează pentru
toleranţă şi convieţuire paşnică, cei mai agresivi sînt adepţii religiei
musulmane (fanatismul religios, terorismul islamic), iar adepţii religiei
budiste dau dovadă de o toleranţă deosebită. Creştinismul plasîndu-se pe
poziţiile medii.
Axioma 10. Fiecare militar manifestă agresivitate în dependenţă
de situaţie. Militarul are nevoie de descărcarea agresivităţii în timp de
pace şi stimularea ei pentru acţiuni de luptă.
Stimularea agresivităţii la militari, pentru acţiuni de luptă, se
efectuează conform tehnologiilor psihologice de profil închis.

78
 TEMA 1. Introducere în Psihologie
LECŢIA 5. Aspecte psihologice ale personalității comandantului 20
SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Psihologia ordinului viziunea psiho-antropologică
2. Psihologia conducerii
3. Aspecte moral-psihologice ale personalității psihologului militar

Verificarea asimilării materialului expus şi analizat la lecţia

anterioară:
1. Care este Semnificația procesului de Restructurare în contextul
psihologic actual ?
2. Ce este Temperamentul ?
3. Ce este Caracterul ?
4. Care este Dilema psihologică, care stă în faţa comandanţilor şi
psihologilor militari ?
5. Numiți 5 reguli din 10 de a depăşi frica ?
6. Care sunt formele de manifestare a agresivităţii ?
7. Numiţi factorul de frunte care provoacă comportament social-
agresiv ?
8. Ce se urmărește de pe urma stimulării agresivității de luptă ?

Cel mai mare examen la un popor e clipa

celei mai depline înfrîngeri. Puţini îl pot
trece, dar acelea merită toată admiraţia
noastră
20
locotenent-colonel (r.) Nicolae Parcevschi, op.cit., pp.5-8.

79
 N. IORGA
1. Psihologia ordinului viziunea psiho-antropologică
Înainte de a dezvălui aspectele psihologice contemporane asupra
ordinului, este necesar să cunoaştem originea preistorică a fenomenului în
cauză. Un fenomen excepţional în istoria evoluţiei omului este apariţia
vorbirii articulate. Teoriile oficiale afirmă că vorbirea era doar un mijloc de
comunicare.
Savantul rus B. Porşnev înaintează o nouă teorie, conform căreia
vorbirea, sub formă de semnale verbale, era folosită în scopul oprimării
instinctelor semenilor şi în primul rînd, a instinctului de apărare, adică prin
semnale verbale o parte a populaţiei se ţinea sub control de ceilalţi. Astfel
poate fi nominalizat primul ordin preistoric. Vorbirea fiind un ordin
sonor, capabil să inhibeze sistemul instinctelor deja stabilit şi capacitatea
de împotrivire, instaurînd absurditate în capacităţile omului de a gîndi şi a
lua decizii. Fenomenul vorbirii iniţial fiind legat de satisfacerea necesităţii
de hrană prin canibalism. Canibalismul nu era conceput drept canibalism,
deoarece obiectul hranei nu era perceput psihologic ca om, adică erau
consideraţi drept ne oameni. Deci o parte a populaţiei a devenit agresivă
faţă de cealaltă, care suporta şocuri. Însă sistemul de instincte le semnaliza
lor imposibilulul acţiunilor de canibalism la adresa sa. Evident că nu toate
jertfele cădeau de acord să fie folosite drept sursă de hrană, astfel a început
migraţia globală a speciei, ajungînd să-şi găsească areale în sisteme
ecologice teribile – pustiuri, tundră etc., acomodîndu-se sistemelor naturale,
care erau mai inofensive decît pericolul întîlnirii cu semenii-canibali.
Frica faţă de semenii-canibali a adus omenirea la evoluţia de mai
departe. Se presupune că în această perioadă are loc şi diferenţierea vorbirii

80
în limbi diferite. Stabilirea conştiinţei are loc în ritm vertiginos. Cine nu se
îngrijea de securitatea sa, devenea jertfă şi era mîncat fie de animale
răpitoare, fie de semenii săi. La om au început să se dezvolte lobii frontali
ai creierului responsabili de vorbire şi gîndire, dar parţial au degradat centrii
vizuali, auditivi şi olfactivi.
Practic s-a produs o divizare a speciei umane în răpitoare şi
nerăpitoare, calităţile noi căpătate pe parcursul evoluţiei întărindu-se în
codul genetic şi fiind transmise prin ereditate. Evoluţia de mai departe a
adus la apariţia omului războinic sau luptător, iar vînătoarea de semeni s-
a transformat în luptă pentru areal. Omul războinic sau luptător, unindu-
se în grupuri, a început să formeze structuri, care integrau oamenii de
aceeaşi meserie agresivă. Semnalele verbale (ordinele preistorice), folosite
în comunicare de ei, capătă cu timpul o structură bine determinată, scopul
şi conţinutul lor evoluînd de la inhibiţia instinctelor spre stimularea şi
direcţionarea agresivităţii. Ordinul capătă o însemnătate cu totul deosebită
în evoluţia structurilor militare, evoluînd în sisteme ordonate de comandă –
dispoziţiuni, ordine, regulamente, directive, doctrine, concepţii ce stabilesc
la final puterea şi performanţa armatei respective. Omul războinic a
început să făurească imagini, valori, limbaje, coduri şi ritualuri în scopul
idealizării şi ritualizării agresivităţii şi violenţei. În continuare a creat ştiinţe
noi: istoria militară, arta militară, psihologia militară, antropologia şi
polemologia militară, care au drept scop stabilirea legăturilor dintre violenţa
organizată şi sacru. Ştiinţele militare integrînd într-un efort interdisciplinar
istoria, politologia, lingvistica, sociologia, psihologia, psihanaliza, estetica,
istoria artelor plastice, istoria literaturii, istoria culturii, istoria doctrinelor
morale şi religioase, filosofia, religia, matematica, informatica, fizica.

81
 Aceasta este viziunea psihologiei antropologice asupra
însemnătăţii fenomenului ordinului în evoluţia instituţiei militare şi
societăţii.
Un interes deosebit trezesc studiile antropologice ale evoluţiei
ordinului şi instituţiei militare la moldoveni. Acesta este domeniul de
perspectiva al psihologiei militare. După cum vedem, unele accente
antropologice sînt actuale şi astăzi, dar trecem la dezvăluirea aspectului
contemporan. Cunoştinţele acestea sînt necesare ofiţerilor pentru ca ei înşişi
să înţeleagă mai bine fenomenul ordinului, să formuleze corect şi să
influenţeze subalternii, astfel încît activitatea lor să corespundă pe deplin
exigenţelor înaintate de instituţia militară şi stat.
În armatele moderne, unde există ambiţia de a desfăşura o pregătire
de luptă superioară, găsim străduinţe de a comanda trupele prin ordine, fie
la pace sau la război. Valoarea militară a unui comandant depinde de faptul
cum această valoare se materializează prin ordine. Cum se formează un
conducător militar? Fără dezbateri putem afirma – cu ajutorul ştiinţei, artei
şi experienţei. Prin urmare, ordinul şi, evident, psihologia lui, privesc atît
comandanţii, cît şi subordonaţii. Ştiinţa i-o dă profesiunea, arta se bazează
pe talent, experienţa se obţine prin practica de lucru.
Ordinul, ca fenomen psihologic, include în spaţiul său şeful şi
subordonatul, comandantul şi executorii. Şeful dispune, comandantul
comandă. Funcţiile ordinului sînt variabile şi depind de aptitudinile
individului ce comandă, evoluţia lui psihică, starea psihologică a trupelor,
mediul de aplicare a ordinului, mijloacele materiale etc.
Apare întrebarea generică – este oare nevoie de talent înnăscut
pentru a poseda capacităţi de a ordona? Răspundem categoric, da. Fapt

82
stabilit de genetică şi psihologie – abilităţile părinţilor se transmit
urmaşilor.
Iată de ce armatele cu tradiţii şi performanţe zidesc în
interiorul său dinastii militare.
În afară de învăţarea tehnicii de a comanda prin ordine, este
necesară şi o pătrundere a forţelor psihice (intelect, voinţă, tempe-rament,
caracter etc.), ordinul şi executarea fiind indispensabile.
Desigur că forma scrisă a ordinului poate fi unică sau asemănătoare
la mai multe armate. Aceasta nu înseamnă că caracterul popoarelor
respective este unic. Deci şi efectele ordinului asupra etniilor din armată va
fi diferit. Tradiţiile etno-culturale, istoria, zona geo-climaterică au făcut să
se sedimenteze caracterul fiecărui popor în conceperea impactului, pe care
îl aduce ordinul asupra reprezentantului poporului respectiv. Care sînt
calităţile moldovenilor în această direcţie? Deşi studii speciale nu au fost
făcute în acest domeniu, putem spune cu fermitate - moldovenii sînt un
popor supus, dispus să execute ordinele, fie ale autorităţilor civile,
militare sau religioase. Această supunere nu este rezultatul unei lipse de
vioiciune a minţii, temperamentului preponderent flegmatic sau concepţiilor
fataliste despre viaţă. Această supunere decurge de pe urma unei profunde
înţelegeri a vieţii, greutăţilor vieţii cotidiene şi vitregiilor istorice. Cu toată
înclinarea spre supunere, iniţiativa ca act al independenţei se manifestă
totuşi, deşi nu este aşa de dezvoltată ca la alte popoare de origine latină sau
ştearsă ca la popoarele din Orient (exemplu – subordonatul turc, nipon).
De aceea se poate de concis că avem subordonaţi supuşi
ordinului, cu spirit de iniţiativă mai jos de mediu, capacitate de
procesare a informaţiilor mai jos de mediu.

83
 Cu toate acestea supunerea conştientă la moldoveni se bazează pe
aşteptările unor ordine umanizate, bazate pe consimţămîntul interior al
rolului său în spaţiul ordinului concret (exemplu – contrar ordinului
german, care nu se bazează pe consimţămîntul interior al subordonatului.
În cel de-al Doilea Razboi Mondial, oficialii nazisti au luat parte la uciderea
a milioane de evrei, polonezi, rusi, tigani si homosexuali. Dar când au fost
judecati pentru crimele lor, toti au invocat aceeasi scuza: „Am executat
ordinele primite”. Legalitatea ordinului are consecinţe directe asupra
perceperii la moldoveni, care poate duce la revoltă interiorizată şi mai rar
la revoltă exteriorizată. Iată de ce pentru moldoveni este important ca ei să
nu se teamă de ordin, dar să-l conştientizeze pentru a-l îndeplini (excepţie
– ordinele de pedepsire).
Puterea conferită comandantului prin funcţie şi grad are la
bază aspecte paternale sacre, iată de ce comanda trebuie să reprezinte
o activitate de conciliere a fermităţii şi rigorii cu bunăvoinţa şi
înţelegerea.
Atitudinea brutală, adresarea permanent dură slăbesc contactele
sufleteşti dintre comandant şi subordonat, iar calitatea actului de comandă
scade simţitor.
Un context cu totul eronat din punct de vedere psihologic,
vehiculat în ultimul timp, este conceptul despre comandantul-manager.
Diferenţa fundamentală dintre un manager şi un comandant
veritabil rezultă din faptul că primul niciodată nu va putea spune
subordonaţilor săi: „A sosit momentul să vă daţi viaţa pentru idealurile
noastre comerciale”. Managerul se va gîndi tot timpul la profit,
comandantul la misiunea de luptă. În primul caz soldatul nu va acoperi cu

84
trupul său managerul pe cîmpul de luptă (în situaţie normală managementul
este funcţia structurilor logistice).
Va fi o eroare să nu vorbim de carismă ca fenomen psihologic şi
rolul ei în actul de conducere.
Carisma este forţa abilităţilor şi calităţilor comandantului de a
provoca efecte profunde şi extraordinare la subordonaţi.
Carisma reprezintă sinteza următoarelor calităţi psihofiziologice:
voinţei, vitejiei, curajului, bărbăţiei, perceperii, memoriei, orizontului
gîndirii, imaginaţiei, capacităţilor analitice, încrederii în sine şi în
subalterni, competenţei, responsabilităţii, grijei şi exigenţei, aspectului
morfopsihologic.
Anume carisma asumă ordinului şi actului de comandă aspectele
paternale sacre şi face ca subordonaţii să aibă încredere în corectitudinea
convingerilor comandantului şi transpunerea automată a acestor convingeri
în conştiinţă ultimilor. Subordanaţii se identifică cu comandantul,
convingerile lui sînt acceptate drept convingeri personale. Sarcinile sînt
îndeplinite cu mîndrie şi tenacitate, dăruire de sine.
Actul de comandă carismatic se bazează pe forţa convingerii,
ordinului revenindu-i partea formală de cancelarie.
Trebuie să fim realişti în stabilirea locului conducerii carismatice.
Ponderea ei fiind mai mare la nivel de brigadă, armată şi mai mică la nivel
de companie, pluton.
Vorbind de liderii carismatici, să ne aducem cel puţin aminte de
marii dictatori ai secolului XX – V.Lenin, A.Hitler, I.Stalin, Mao Tzedun.
Conducătorii statelor – F.D.Roosvelt, W.Churchill, S.Hussein, liderii
religioşi – M.Gandi, A.Homeini, liderii luptelor de eliberare naţională – F.

85
Castro, E. Che Guevara, militari proeminenţi – M. Frunze, M. Tuhacevski,
G. Jukov ş. a.
Unul din generalii francezi a zis despre Napoleon: „Dacă nu a-şi
fi ateu, a-şi zice că l-am văzut pe Dumnezeu” – iată misterul carismei lui
Bonaparte.
La moldoveni lideri carismatici de o talie deosebită au fost
Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Ioan Vodă cel Cumplit ş.a.,
personalitatea cărora fără exagerare, poartă aureola sacralităţii constituită
din putere statală, militară şi spirituală (iată de ce negarea carismei la
voievozii moldoveni este direcţionată, în primul rînd, spre negarea spiritului
războinic şi tradiţiilor militare, perceperea moldovenilor drept o masă
amorfă, lipsită de spirit războinic şi abilităţi militare).
Dezvoltarea capacităţilor carismatice reprezintă idealul şi
perspectiva tinerilor comandanţi, afectaţi de ambiţii sănătoase de
carieră.
Evaluarea permanentă a efectelor actelor de comandă, aplicarea
principiului conexiunii inverse asigură calitatea actului de comandă şi
întărirea autorităţii comandantului.

2. Psihologia conducerii
Unitatea de comandă este lucrul cel mai
important în război
NAPOLEON I

Între dificultăţile, cu care se confruntă comandanţii de unităţi,

cele de ordin socio-uman au o pondere însemnată. Este vorba în special

86
de absenteism, randament scăzut, conflicte etc. Strategiile cele mai
frecvente de intervenţie pentru optimizarea relaţiilor umane sînt cele de
tip post-factum, utile, fără îndoială, dar cu efecte limitate.
Tocmai de aceea se recomandă comandanţilor să se orienteze spre
strategiile preventive, aparent mai voluminoase, dar, evident, mai
eficiente; se ştie că un gram de profilaxie valorează cît un kilogram de
medicamente.
a) Zece reguli asigură succesul conducerii:
1. Selectaţi-vă subordonaţii în raport cu criteriile de eficienţă
ale organizaţiei. Un examen psihologic la angajare oferă avantaje
considerabile: costul pregătirii personalului se reduce cu 30-40 la sută, iar
durata de pregătire cu 20-30 la sută; probabilitatea de incidente din vina
militarului se reduce cu 40-70 la sută; se creează posibilităţi superioare de
integrare fără disfuncţionalităţi în sistemul organizaţional etc.
2. Orientaţi-vă permanent şi clar subalternii spre: aspectele
specifice ale activităţii lor, sarcinile concrete, timpul necesar îndeplinirii
acestora, interacţiunile funcţionale, perspectivele apropiate şi îndepărtate
etc. Se ştie că la o comunicare ne corespunzătoare se înţelege doar 70 la
sută din conţinut, se aprobă şi se acceptă doar 50 la sută, se aplică în
practică 25 la sută şi se memorează pentru o perioadă mai lungă doar 10 la
sută. Repetarea informaţiilor de reglare necesare, în care se va accentua
doar esenţialul, ridică ponderea de 10 la sută la 50-70 la sută.
3. Utilizaţi conducători direct eficient. Un militar va avea un
randament bun dacă şeful lui direct îl îndrumă, îl sprijină, este obiectiv în
apreciere etc.

87
 4. Utilizaţi subalternii prin sarcini selective. Încredinţaţi sarcini
cu dificultate progresivă angajaţilor cu potenţial de dezvoltare, îmbogăţiţi-le
munca, stimulaţi-le creativitatea, nivelul de aspiraţie etc. În caz contrar,
aceştia se vor plafona şi vor manifesta dezacord, frustrare, resentimente. Şi
invers, celor cu aptitudini mai reduse încredinţaţi-le sarcini mai obişnuite.
5. Asiguraţi instruirea continuă. Ţinînd cont că, în principiu,
orice funcţie tinde să se dezvolte peste posibilităţile celui care o deţine,
lipsa instruirii duce practic la scăderea competenţei. Toţi cei privaţi de
posibilitatea perfecţionării vor deveni în condiţiile menţionate, într-un fel
sau altul, oameni-problemă.
6. Asiguraţi o conexiune inversă direcţionată spre performanţe.
Stabiliţi un sistem clar de apreciere a randamentului în activitate şi
raportaţi permanent realizările subordonaţilor la acest etalon;
recompensaţi suplimentar performanţele deosebite. Performanţa unei
persoane este facilitată de măsura în care aceasta cunoaşte rezultatele
comportamentului său, iar comportamentul, care este acceptat, susţinut şi
recompensat, foarte probabil va fi repetat.
7. Preocupaţi-vă de problemele personale ale subordonaţilor.
Pentru unii subordonaţi comandantul poate constitui unicul punct de sprijin,
unica sursă de certitudine în confruntarea cu solicitările activităţii cotidiene.
De aceea, un sfat, o încurajare sau un ajutor concret pot contribui decisiv la
crearea prestigiului conducătorului şi a gradului său de acceptare de către
subordonaţi, iar motivaţia lor profesională se va consolida.
8. Rezolvaţi cu promtitudine tensiunile şi conflictele
interpersonale. Tensiunile şi conflictele interpersonale deturnează oamenii
de la îndeplinirea atribuţiilor funcţionale, perturbă climatul socio-moral şi

88
destabilizează structurile de eficienţă ale grupurilor. Nu lăsaţi ca aceste
conflicte să se stingă de la sine, pentru că, îndeobşte, rezultatul este altul,
ele devenind cronice şi implicînd, de regulă, tot mai mulţi subordonaţi.
Interveniţi ferm şi cu competenţă în rezolvarea tensiunilor interpersonale,
intra şi intergrupale.
9. Construiţi şi consolidaţi echipa din punct de vedere
psiho-social. Dezvoltarea psiho-socială a (micro) grupurilor – cu efecte
absolut benefice asupra activităţii – cuprinde un ansamblu de metode şi
proceduri coerente referitoare la: realizarea compatibilităţii interpersonale,
facilitarea relaţiilor de coordonare şi de cooperare, statuarea unor structuri
funcţionale, dezvoltarea coeziunii grupului, înlăturarea surselor potenţiale
de stres etc.
Fiecare din aceste obiective este destul de greu de realizat.
Conştientizarea parametrilor psiho-sociali de eficienţă productivă
constituie un prim pas–extrem de important – într-o perspectivă pe termen
lung de dezvoltare organizaţională.
10. Perfecţionaţi-vă permanent capacitatea de a lucra eficient
cu oamenii din subordine – competenţa psiho-socială, pentru că sarcina
primordială a oricărui comandant, la orice nivel de ierarhie a conducerii,
este omul, cel care lucrează. Iar competenţa psiho-socială este un criteriu
major de validare a stilului de conducere.
Dacă oamenii sînt selecţionaţi ne corespunzător, sînt daţi în
subordinea unui conducător de competenţă falsă, dacă nu se vor corela
aptitudinile şi motivaţia lor cu solicitările funcţiei, nu vor fi încurajaţi sau
nu li se va asigura posibilitatea instruirii, dacă nu se vor face eforturi ca
recompensele să corespundă performanţei etc., atunci rezultatul acestor (in)

89
acţiuni este garantat – apariţia unor grave situaţii problemă de ordin socio-
psihologic.
Unii denumesc acest rezultat drept eşec. Însă probabil, o
denumire corectă este practicarea greşită a metodelor de conducere.

b) Zece erori psihologice în luarea deciziilor:

1. Inerţia conflictuală (conservatismul de cunoaştere). Conducătorul
ia o decizie, dar continuă să primească informaţii care ar necesita în mod
obiectiv, după un anumit timp, revizuirea acesteia. Totuşi, el nu vrea să-şi
schimbe hotărîrea şi ignoră noile informaţii, incomode prin semnificaţia
lor.
2. Radicalismul de cunoaştere. Noilor informaţii li se acordă o
importanţă foarte mare, supradimensională, justificată doar prin noutatea
lor. Conducătorul renunţă la vechea decizie şi adoptă rapid alta etc. Or, se
pare că, în multe domenii de activitate, este mai eficientă o decizie
acceptabilă, dar fermă pentru o anumită perioadă de timp, decît una
„perfectă” doar tranzitoriu, deci nefuncţională.
3. Schimbarea conflictuală. Decidentul adoptă alternativa care îi
atrage mai repede atenţia, dar nu printr-un parametru esenţial pentru
rezolvarea sarcinii.
4. Corelaţia iluzorie. Dacă, în trecut, conducătorul a avut o
problemă similară, care a fost rezolvată cu succes printr-o metodă dată,
atunci el are iluzia unei legături suficient de tipice. Cu alte cuvinte,
descoperind că noua problemă are ceva asemănător cu cea anterioară,
conducătorul adoptă imediat, fără o examinare deosebită, vechea metodă de
rezolvare. Acest tip de transfer nu este însă întotdeauna valid.

90
 5. Eroarea de hipervigilenţă este complexă, înglobînd parţial erorile
anterioare. Conducătorul, panicat dintr-un motiv sau altul, caută cu
disperare o soluţie, folosind criterii minime de opţiune, operează modificări
neimportante când ar fi necesare unele radicale, decide în concordanţă cu
ceea ce pare să dorească majoritatea, acordă o prea mare importanţă
analogiilor cu trecutul etc. Conducătorul doreşte cu tot dinadinsul să
demonstreze că acţionează, fiind vorba deci de decizii de autojustificare.
6. Optimismul impropriu. Varianta care pare cea mai utilă este,
apoi, apreciată şi drept cea mai uşor de realizat.
7. Eroarea de tendinţă. În argumentarea unei decizii, conducătorul
respinge orice informaţie care contrazice varianta propusă de el însuşi.
8. Eroarea de hiperalarmă apare atunci cînd conducătorul este
obligat să acţioneze în condiţii de înaltă periculozitate, pe care trebuie să le
elimine cît mai repede. Toată atenţia lui se concentrează asupra factorului
care îl alarmează, ignorînd alţi factori – aparent nesemnificativi sau
inofensivi – foarte utili în rezolvarea sarcinii.
9. Iluzia defensivă constă în amînarea deciziei, în transferarea
responsabilităţii asupra altor persoane sau în construirea unor raţionamente
imaginare, care să îl disculpe pe conducător de eventualele consecinţe
negative ale deciziei.
10. Eroarea prin decizia supradeterminată. Conducătorul are
tendinţa de a căuta continuu cît mai multe informaţii, pentru ca această
strategie îi reduce nesiguranţa. Preţul pentru creşterea încrederii este însă şi
creşterea tipului de decizie şi scăderea preciziei acesteia, în aşteptarea
noilor informaţii.

91
 3. Aspecte moral-psihologice ale personalității instructorului
militar
Normele și metodica predării psiho-pedagogice militare în trupe.
Psihologia militară nu este o dogmă. Flexibilitatea domeniului este
impusă de necesitatea capacităţii sporite de reacţie la fluctuaţiile psiho-
sociale în mediu. Aceasta condiţionează un mod deosebit al predării şi
desfăşurării lecţiilor şi antrenamentelor psihologice în trupe.
Ședințele cu elemente de psiho-pedagogie militară sînt condiţionate
de:
- legităţile comunicării - (vorbiţi prin propoziţii scurte de 10-13
cuvinte, atunci informaţia va fi asimilată la nivel superior, dacă veţi
recurge la propoziţii de 25-30 cuvinte veţi fi înţeles cu greu, mai mult de 30
cuvinte de loc. Folosiţi intonaţiile şi pauzele şi veţi majora asimilarea
informaţiilor cu 10-15 %)
- prezenţa legăturilor interpersonale în auditoriul respectiv la
nivel ne verbal (mimică gesturi, tembrul glasului, poză etc);
- legităţile ritoricii (în timpul ocupaţiei demonstraţi încredere în
cea ce spuneţi; privirea este direcţionată spre ascultători; nu evitaţi
privirile aţintite a lor; înainte de a începe relatarea cuprindeţi auditoriul
cu privirea; începeţi relatarea după ce s-a instaurat linişte; relatarea
începeţi cu întroducere scurtă, după ce faceţi pauză de 1 secundă; relataţi
clar fără monotonie sau foarte repede; din primele secunde controlaţi
reacţia auditoriului; în momente critice vorbiţi, clar cu evidenţierea
fiecărui cuvînt; nu daţi dovadă de starea a oboselii).

92
 - aspectul morfologic şi exteriorul lectorului / instructorului
(îmbrăcămintea şi ţinuta să nu aibă elemente bufonate ce sustrag atenţia,
îmbrăcămintea bine ajustată şi curată)
Conducătorul ședinței din ipostaza de comandant se transferă în
ipostaza de membru-coleg mai vîrstnic al grupului dat, pentru a se impune
ca lider, la nivel verbal şi ne verbal. Nu gradul importă, dar prezenţa
legăturilor interpersonale între conducătorul ședinței şi auditoriu. Ședințele
cu elemente de psiho-pedagogie militară nu se bazează pe oprimarea
personalităţii, dar pe modul corect de comunicare, contact, influenţă,
comportament, conduită, adică are loc exaltarea individualităţii fiecărui
militar.
Elementele organizatorice a ocupaţiilor la psihologia militară
includ:
- anunţarea temei şi întrebărilor - 2 min;
- verificarea efectivului - 5 min;
- predarea temei - 60 min;
- verificarea conexiunii inverse - 8 min;
- aprecierea - 5.
Aprecierea efectivului nu poate fi făcută în sistemul tradiţional de 5
sau 10 baluri, din simpla condiţie că o astfel de apreciere din punct de
vedere psihologic, conţine elemente discriminatorii. Psihicul omului sau
nivelul însuşirii de către acest psihic, al materialului predat poate fi apreciat
numai prin diagnistici psihologice, care reflectă starea obiectivă. În legătură
cu aceasta notarea se face totuşi prin aprecierile însuşit - însuşit parţial, cu
atît mai mult nu poate merge vorba de note negative, care provoacă apariţia
negativismului, reacţiilor agresive indirecte, repulsie şi incompatibilitate cu

93
obiectul predării. Ca rezultat militarul nu se identifică în spaţiul obiectului
şi devine marginalizat în spaţiul psihologic. Persoanelor, care nu au însuşit
tema lecţiei, nu li se va spune deschis despre aceasta, dar vor fi motivaţi
verbal spre stăruinţa de însuşire.
Ocupaţiile la ședințele, lecțiile practice cu elemente de psiho-
pedagogie militară, nu se aseamănă una cu alta, dar totuşi conţin elemente
comune fără de care reuşita pedagogică nu are loc:
1. Din primul minut, primul cuvînt, prima privire conducătorul
ședinței este obligat să instaureze legături reciproce cu grupul dat şi cu
fiecare persoană în parte. Să nu facă prelegeri, dar să discute explicînd cu
întreg grupul, astfel ca întreg auditoriul să fie activat.
2. Materialul teoretic imediat se întăreşte cu exemplu practic;
3. Însuşirea materialului are loc pe canalul legăturilor
interpersonale. Axioma e simplă - există legătură, există însuşire. Aţi
pierdut legătură cu auditoriul sau militarul- lipseşte însuşirea.
4. Satisfacţia auditoriul şi fiecărui ascultător este obiectivul final şi
reflectă conexiunea inversă. Dacă un singur militar a ieşit ne satisfăcut de la
lecţie nu e vina lui, dar vina lectorului. Procesul de predare-însuşire va fi
reuşit dacă în spaţiul obiectului va fi implicat mental întreg grupul şi
fiecare militar în parte.
5. Auditoriul şi fiecare militar la final trebuie să se identifice cu
instructorul său, cea ce spune şi face.
În legătură cu cele expuse se va ţine cont de unele incompatibilităţi
psihologice, care pot apărea între auditoriu şi lector - nu pot fi atraşi la
predarea psihologiei militare militarii colericii - extraverţi, melancolicii-
introverţi cu pronunţări pedante, din motivul că aceşti militari posedînd

94
agresivitate înaltă sau reacţii anxios-depresive vor agresa auditoriul şi vor
ajunge în final la eşecul pedagogic, dar ce este mai neplăcut aceşti „lectori”
pierd obiectul predării şi influenţei.
Cei mai eficienţi conducători ai ședințelor practice cu elemente de
psiho-pedagogie militară sînt sangvinicii - extraverţi şi flegmaticii-
introverţi cu pronunţări hipertimice sau puţin exaltate. Şi încă un moment
important IQ la conducătorul ședințelor nu trebuie să fie mai puţin de 100
puncte (majoritatea specialiștilor depăşesc acest nivel).
Contraindicaţii pentru conducătorii ședințelor: nu vă sustrageţi
în procesul predării la diferite informări ce nu ţin de obiectivul lecţiei, din
motivul că are loc fixarea pe factori informaţionali străini şi dispersarea
atenţiei, adică folosirea ne raţională a timpului şi scăderea nivelului
predării-însuşirii.
Practica predării la Academia militară „Alexandru cel Bun”,
cursurile de ofiţeri şi plutonieri a demonstrat eficienţa acestei metodici,
care incontestat se deosebeşte de metodica predării celorlalte obiecte ale
pregătii de luptă. Iar nereuşitele anterioare, în predare, se datorează
dogmelor şi metodicelor vechi aplicate. Aici găsim explicaţia faptului că
absolvenţii nu posedă cunoștințe pedagogice suficiente și la sosirea în trupe
manifestă agresivitate sporită.

TEST DOCIMOLOGIC - Psihologie şi pedagogie

Instrucţiuni:
Citeşte atent fiecare item şi îndeplineşte cerinţele solicitate
95
 Lucrează independent
Timpul efectiv de lucru 30 minute
Îţi doresc succes!

T1/1 SCURTĂ PRIVIRE ISTORICĂ ASUPRA OBIECTULUI

PSIHOLOGIEI MILITARE
TOTAL - 25,5 (puncte)
1. Definiţie: PSIHOLOGIA STUDIAZĂ ____________________,
acţiunile şi cauzele care se traduc direct sau indirect în comportare (fie imediat,
fie tardiv). (1punct)
a) Procesele cognitive
b) Fenomenele psihice
c) Sufletul omului
d) Conduita umană
2. Din ce an datează „certificatul de naştere” a instituţiei psihologice în
armată (0,5 puncte)
a) 1918
b) 1935
c) 1939
d) 1945
3. PSIHOLOGUL în realitate Este: (0,5 puncte)
a) Omul cu testul
b) Persoana calificată şi abilitată legal
c) Persoana calificată legal să dea sfaturi
d) Specialistul cu capacităţi supranaturale
4. Ce Studiază PSIHOLOGUL (0,5 puncte)
a) Viaţa de după moarte a persoanei,
b) Trăirile interne ale militarului înainte de încorporare exteriorizate, prin
descrieri,

96
 c) Acţiunile şi cauzele comportamentului care se traduc direct sau indirect
în orice limbă,
d) Toate reacţiile psihice: ce spune, acţiunile sale, expresiile.
5. Enumeraţi:
(1 punct)
a) 5 domenii de aplicare practică a psihologiei:______________________
b) legăturile psihologiei cu alte ştiinţe: ____________________________
6. Găsiţi corespondentul potrivit pentru cele 6 DIRECŢII ALE
PREGĂTIRII PSIHOLOGICE: (3 puncte)

1. Pregătirea statelor majore a) acordarea ajutorului psihologic minim

2. Pregătirea comandanţilor
de unităţi şi subunităţi
3. Pregătirea specialiştilor în
domeniul psihologiei militare
colegilor şi camarazilor.
b) activităţi desfăşurate la indica-ţiile
Comandantului Suprem al Forţelor Armate şi
Ministrului Apărării.
c) dezvoltarea abilităţilor profesionale în
domeniul planificării activităţilor, în condiţiile
reale ale trupelor şi situaţiilor extremale.

4. Pregătirea efectivului d) formării şi dezvoltării abilităţilor de analiză

combatant socio-psihologică a cîmpului de luptă,

5. Protecţia împotriva e) desfăşurarea activităţilor de informarea

agresiunilor psihologice efectivului Armatei Naţionale la toate
nivelurile.
6. Pregătirea efectivului şi
forţelor în vederea f) organizarea ajutorului psihologic minim
desfăşurării agresiunilor subordonaţilor
psihologice proprii

97
 7. În ce constă ESENȚA AGRESIUNILOR (alegeţi varianta corectă):
(0,5 puncte)
a) De a supune „învingătorul” agresiunii, astfel încît acest lucru să
rămînă neobservat de el, iar „adversarul” să beneficieze de rezultatele muncii
naţiunilor „învinse” pînă la starea cînd aceste naţiuni îi vor mulţumi
„învingătorului” pentru „beneficiul” acordat lor.

b) De a supune „adversarul” agresiunii, astfel încît acest lucru să rămînă

neobservat de el, iar „învingătorul” să beneficieze de rezultatele muncii naţiunilor
„învinse” pînă la starea cînd aceste naţiuni îi vor mulţumi „învingătorului” pentru
„beneficiul” acordat lor.

c) De a supune „adversarul” agresiunii, astfel încît acest lucru să rămînă

neobservat de „adversar” ca mai apoi să beneficieze de rezultatele muncii
„naţiunilor” sale, pînă la starea cînd acestea îi vor mulţumi pentru „beneficiul”
acordat lor.

8. Alegeţi varianta care descrie PRINCIPIUL GĂTINŢEI

PERMANENTE: (0,5 puncte)
a) Sistemul psihologiei militare din A.N. analizează starea psihologiei
militare din armatele străine, stabileşte factorii de risc şi vulnerabilităţile
psihologice. Raportează conducerii MSM şi MA şi înaintează propuneri,

b) În timpul aplicaţiilor tactice, calamităţilor naturale şi acţiunilor militare

pregătirea psihologică efectuată trece testările la eficienţă,

c) Activităţile psihologice desfăşurate în Armata Naţională în plan

calitativ, cît şi cantitativ trebuie să asigure bunăstarea moral-psihologică a
efectivului şi trupelor.

98
 9. Care este baza normativă în România: (0,5 puncte)
a) ,, -2”.
b) ,, -22”.
c) ,, -222”.

1/3 PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII MILITARILOR

10. Cum se structurează legăturile interpersonale în instituţia militară:
(0,5 puncte)
a) pe verticală de la subaltern la comandant şi invers - pe orizontală între
omologi,
b) pe orizontală de la comandant la subaltern şi invers - pe verticală între
omologi,
c) pe orizontală de la comandant la subaltern şi invers - pe diagonală între
omologi,
d) pe orizontală de la comandant la subaltern şi invers - pe linie oblică
între omologi,
e) în ordine erarhică de la subaltern la subaltern sau - perpendicular între
omologi.
11. Ce include clasificarea actuală a fenomenelor psihic: (0,5 puncte)
a) toleranţa şi stima interetnică,
b) sinele, eul şi supraeul,
c) procese, însuşiri şi activităţi psihice.
1. Sistem nervos puternic, cumpătat, flexibil, sociabil, a) Coleric
palavragiu, vesel, lider potenţial, prietenos.

2. Sistem nervos puternic, stabil, cumpătat, inert, liniştit, pasiv,

b)Melancoli
prudent, reţinut, rezistent la încordări îndelungate.
c

99
3. Extravert sistem nervos puternic, necumpătat, agresiv,
impulsiv optimist, activ, capacitatea de lucru depinde de
despoziţie, în situaţii de stres dă dovadă de reacţii isterico- c)Sangvinic-
psihopatice. extravert

4. Intravert sistem nervos slab, rigid, anxios, pesimist, reţinut,

sentimental şi emoţional, intelectual, în situaţii de stres
manifestă depresii, anxietate, activitatea ne eficientă.
d)Flegmatic-
intravert
12. Asociaţi caracteristicile corespunzătoare tipului de
TEMPERAMENT: (2 puncte)
13. Definiţie. CARACTERUL reprezintă: (0,5 puncte)
a) Aspectul dinamic al proceselor psihice (tempul, ritmul, intensitatea,
viteza, puterea, amplituda proceselor motorice şi verbale, dinamica emoţiilor şi
dispoziţiei.)
b) Totalitatea calităţilor stabile a personalităţi, care determină modul de
comportament şi reacţiilor emotive în mediul înconjurător.
c) Totalitatea calităţilor variabile a personalităţi, care determină (tempul,
ritmul, intensitatea, viteza, puterea, amplituda proceselor motorice şi verbale,
dinamica emoţiilor şi dispoziţiei.)

14. DILEMA PSIHOLOGICĂ, care stă în faţa comandanţilor şi

psihologilor militari este de a: (0,5 puncte)
a) cultiva frica prin pedepse disciplinare şi disciplina prin frică la
subalternii săi, sau de a cultiva eliberarea de stările de frică prin manipulări şi
dirijare îndemînatică cu stările respective.
b) cultiva disciplina prin frică şi frică prin manipulări la subalternii săi,
sau de a cultiva eliberarea de pedeapsă prin dirijare îndemînatică cu stările
respective.

100
 c) cultiva frica prin pedepse disciplinare şi disciplina prin frică la
subalternii săi, sau de a cultiva eliberarea de pedeapsă prin supunerea
necondiţionată.

15. Cum se manifetă INTENSITATEA FRICII (în mod crescînd)

(2,5 puncte)
a) frică (reacţia neafectivă la pericol identificat, conştientizat)
b) groază (reacţia afectivă la pericol identificat, conştientizat);
c) alarmă (reacţia neafectivă la pericol potenţial, neidentificat,
neconştintizat);
d) spaimă (reacţia neafectivă la pericol imediat,neidentificat,
neconştientizat);
e) panică (reacţie afectivă la pericol identificat, neconştientizat).

16. Identificaţi 3 reguli incorecte din 10 de a depăşi frica: (1,5 puncte)

a. Preocupaţi-vă pe seama fricii, pe care o deţineţi;
b. Stabiliţi precis obiectul fricii şi împrejurările;
c. Stabiliţi originea fricii;
d. Nu recurgeţi la autosugestie;
e. Apreciaţi cît de real e pericolul;
f. Comparaţi frica Dumneavoastră cu o frică mult mai puternică;
g. Închipuiţi-vă că ceea de ce vă temeţi deja s-a întîmplat;
h. Eu sînt unicul care posedă asemenea frică;
i. Comportaţi-vă ca şi cum deja sînteţi viteaz şi frica a trecut;
j. Trăiţi viaţa „acum” şi „aici”.

17. Cele 3 FORME ALE AGRESIVITĂȚII sunt: (1,5 puncte)

a) pseudoagresivitate,
b) agorofobie

101
 c) agresivitatea propriu-zisă,
d) dereglare obsesiv-compulsivă
e) „blagoslovită”
f) neraţionalizată

18. Stimularea agresivităţii de luptă permite: (0,5 puncte)

a) asigurarea plăcerii de a folosi răzbunarea,
b) declanşarea violenţei sadice,
c) asigurarea succesului în luptă,
d) declanşarea terorismului legalizat ca promotor al reuşitei militare.

T1/5 ASPECTE PSIHOLOGICE ALE PERSONALITĂȚII

COMANDANTULUI:
19. Cum se formează un CONDUCĂTOR MILITAR: (0,5 puncte)
a) cu ajutorul ştiinţei, artei şi experienţei,
b) cu ajutorul erarhiei de subordonare, comandă şi execuţie,
c) cu ajutorul trupelor, mijloacele materiale şi aptitudinilor de comandă.

20. Pe ce se bazează supunerea conştientă la moldoveni: (0,5 puncte)

a) pe aşteptările interiore al rolului său în spaţiul unui ordin umanizat,
b) pe lipsa consimţămîntul interior al subordonatului,
c) pe subordonarea indicaţiilor şefului, fără a acorda importanţă
consimţămîntului interior.

21. Ce este CARISMA (0,5 puncte)

Definiţie. Carisma reprezintă:
a) sinteza unor calităţi psihofiziologice: voinţei, vitejiei, curajului,
bărbăţiei, perceperii, memoriei, ş.a.

102
 b) sinteza calităţilor anatomofiziologice, grijei şi exigenţei asupra
aspectului exterior,
c) legătura dintre aptitudini, competenţe lingvistice şi motivaţie conform
funcţiei.

22. Enumeraţi 5 reguli din 10 care asigură SUCCESUL CONDUCERII

(2,5 puncte)
(2,5 puncte)
a) Selectaţi-vă subordonaţii în raport cu criteriile de eficienţă ale
organizaţiei.
b) Manifestaţi optimism impropriu
c) Orientaţi-vă permanent şi clar subalternii
d) Schimbaţi conflictul
e) Utilizaţi conducători direct eficient
f) Manifestaţi radicalism de cunoaştere
g) Utilizaţi subalternii prin sarcini selective
h) Demonstraţi conservatism de cunoaştere
i) Asiguraţi instruirea continuă
j) Construiţi raţionamente imaginare.

23. Enumeraţi 5 ERORI PSIHOLOGICE din 10 în luarea deciziilor

(2,5 puncte)
a) Inerţia conflictuală
b) Asigurarea unei conexiuni inverse direcţionată spre performanţe
c) Radicalismul de cunoaştere
d) Preocuparea de problemele personale ale subordonaţilor
e) Schimbarea conflictuală
f) Rezolvarea cu promtitudine a tensiunilor şi conflictelor interpersonale
g) Corelaţia iluzorie

103
 h) Construirea şi consolidarea echipei din punct de vedere psiho-
social.
i) Eroarea de hipervigilenţă
j) Capacitatea de a lucra eficient cu oamenii.

24. Prezenţa legăturilor interpersonale la nivel ne verbal desemnează:

(0,5 puncte)
a) îmbrăcămintea şi ţinuta să nu aibă elemente bufonate ce sustrag atenţia,
b) mimică gesturi, tembrul glasului, poză etc, există legătură, există
însuşire.
c) îmbrăcămintea bine ajustată şi curată,
d) încredere în cea ce spuneţi.

25. Ce este contraindicat conducătorului de şedinţe (0,5 puncte)

a) Instaurarea legăturilor reciproce cu grupul şi cu fiecare persoană în
parte,
b) Materialul teoretic imediat este întărit cu exemplul practic,
c) Sustragerea în procesul predării pe diferite informaţii ce nu ţin de
obiectivul şedinţei,
d) Satisfacţia auditoriului.

Baremul de apreciere a cunoştinţelor:

Nota 5 (cinci): 12 pte.
Nota 6 (şase): 12,5-15 pte.
Nota 7 (şapte): 15,5-18 pte.
Nota 8 (opt): 18,5-21 pte.
Nota 9 (nouă): 21,5-24 pte.
Nota 10 (zece): 24,5-25,5 pte.

104
 TEMA 2. Comunicarea în colectivul militar
LECŢIA 1. Starea moral-psihologică în colectivul militar21
SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Atmosfera moral-psihologică
2. Sinergetica colectivului militar

Verifica asimilării materialului expus şi analizat la lecţia anterioară:

1. Cum se formează un conducător militar ?
2. Ce include Ordinul în spaţiul său ca proces psihologic ?
3. De ce depindfuncţiile ordinului ?
4. Ce reprezintă carisma ? (lideri)
5. Enumeraţi 5 reguli din cele 10 care asigură succesul
conducerii ?
1. Atmosfera moral – psihologică
Este ştiut că în timpul războiului
elementul spiritual se referă la cel fizic
ca 3:1
general M. SCOBELEV, sec. XIX,
războiul ruso-turc
Toate ţările cheltuiesc sume imense pentru pregătirea de luptă a
structurilor de forţă. Sînt mobilizate resurse materiale şi umane pentru
instruire, aplicaţii tactice, se formulează planuri de ripostă, care cuprind
dimensiuni variate, de la cea radioelectronică şi mediatică la cea
psihologică, diplomatică şi economică. Omul este nu numai instrumentul,
prin care se obţin aceste scopuri, dar şi obiectul acestor incursiuni.
21
locotenent-colonel (r.) Nicolae Parcevschi, op.cit., pp.22-25.

105
Colectivele militare dispuse de a îndeplini sarcini majore în situaţii
extremale vor fi capabile să facă onoare exigenţelor în cazul unei atmosfere
moral-psihologice sănătoase şi sinergetici puternice.

Definiţie:
Atmosfera moral-psihologică este specifică colectivului militar,
care desfăşoară activitatea cotidiană în mod planificat şi eficient. Relaţiile
interpersonale binevoitoare şi prieteneşti nu afectează responsabilitatea şi
exigenţa funcţiilor militarilor şi invers. Militarilor le este specific
sentimentul unirii în succese sau retrăirii în eşecuri. încălcările de
disciplină şi infracţiunile nu sînt tolerate, ascunse sau neobservate.
Această definiţie are la bază relaţiile interpersonale, exigenţa
funcţiilor şi activitatea cotidiană desfăşurată de colectivul militar.
Atmosfera moral - psihologică sănătoasă a colectivului este
constituită din:
- resursele de personalitate a fiecărui militar,
- relaţiile interpersonale în colectivul propriu-zis,
- influenţa mediului extern.
Atmosfera moral-psihologică sănătoasă este un fenomen complex,
care are la baza sa aprecierea ei de către toţi militarii care în mod firesc o
formează.
GRIJA COTIDIANĂ A COMANDANTULUI este de a:
- cunoaşte,
- diagnostica şi
- forma starea MP sănătoasă în colectivul din subordine.

106
 La formarea atmosferei MP participă toţi militarii, fără excepţie, de
aceea aprecierea stării ei este efectuată tot de ei.
Axioma 1. Stabilitatea moral-psihologică a maselor de oameni ce
formează forţele armate constituie cheia succesului obiectivelor propuse.
Axioma 2. Atunci cînd supunerea conştientă ordinului
comandantului devine reflex, soldaţii vor asigura succesul acţiunii.
Pentru a menţine o atmosferă MP sănătoasă în unităţi, pe lîngă cele
expuse în capitolele anterioare
COMANDANTUL VA AVEA GRIJĂ de:
1. Formarea simţului solidarităţii, astfel încît fiecare soldat să fie
liniştit de faptul că toţi camarazii lui sînt împreună cu el şi sînt oricînd gata
să-l ajute. Personalitatea individului este închegată în colectiv şi
încrederea personală este amplificată de forţa colectivă;
2. Informarea veridică a subalternilor despre situaţia reală -
chiar dacă situaţia este extrem de dificilă;
3. Controlul stărilor subalternilor în situaţii de încordare şi
pericol
- va menţine comunicarea cu subalternii la nivel individual,
- îi văocupa cu activităţi pentru a sustrage efectivul de la gîndurile
viitorului,
- va stimula subalternii pentru a acorda servicii reciproce,
- le va povesti despre situaţiile de excepţie şi eroism ale altor
militari, deoarece fiecare militar în sine doreşte să fie şi el erou;
4. Stimularea subunităţilor de a avea deviza sa, cît de
extravagant nu ar fi conţinutul ei;

107
 5. Formarea simţului optimismului şi încrederii în sine la
subalterni - un soldat optimist şi încrezut depăşeşte greutăţile mai uşor şi
este accesibil ordinelor şi obiectivelor;
6. Preocuparea permanentă de necesităţile subalternilor -
indiferenţa comandantului faţă de cele mai mici necesităţi induce
neîncredere, indisciplină şi chiar revoltă;
7. Stimularea spiritului de luptă la subalterni - prin formarea
încrederii în sine, în armamentul său, în comandantul său, în conducerea
de vîrf a armatei şi statului, în potenţialul economic, militar şi spiritual al
ţării sale.
CONCLUZIE:
Atmosfera moral-psihologică este rezultatul efortului depus de toţi
membrii colectivului militar, în acest context este normal şi logic ca toţi
membrii colectivului să o aprecieze. În mod particular nimeni 22 nu poate să-
şi asume responsabilitatea de a face aprecieri şi interpretări 23, fără ca să
aplice instrumentul analitic respectiv24. Organului psiho-pedagogic militar îi
revin funcţiile analitice în aprecierea şi planificarea activităţilor de corecţie
a atmosferei moral-psihologice.
Cantitativ şi calitativ o putem aprecia conform următoarelor modele
de anchete:
Anexa nr.1 şi 2.
Cheia anchetei
22
Nimeni, indiferent de grade şi funcţii. Comandanţii de unităţi dau indicaţii la
aplicarea instrumentului diagnostic şi aprecierea atmosferei moral-psihologice în
mod obiectiv, cu documentarea ulterioară şi păstrarea rezultatelor.
23
Aprecierile şi interpretările ne obiective, însăşi, pot afecta sau înrăutăţi atmosfera
moral-psihologică.
24
În cazuri-criză sau contradictorii aprecierea de ultimă instanţă o face Consiliul
Psihologic al Armatei Naţionale, fără drept de apel.
108
 Aprecierea finală se face conform clasificării:
1. (C > 25) – atmosferă moral-psihologică sănătoasă simetrică (fără
fluctuaţii în dinamică, adică stabilă);
2. (0 > C < 25) – atmosferă moral-psihologică sănătoasă asime-trică
(are fluctuaţii în dinamică – în sus-în jos – adică relativ stabilă);
3. (C = 0) – atmosferă moral-psihologică nesănătoasă;
4. (-25 > C < 0) – atmosferă moral-psihologică nesănătoasă,
afectivă;
5. (C < -25) – atmosferă moral-psihologică nesănătoasă, afectată de
anarhie.
În continuare se socot aprecierile medii ale atmosferei moral-
psihologice.

Cmed =  C: N (N – numărul militarilor în colectiv).

Procentul militarilor care au apreciat atmosfera moral psihologică

nesănătoasă (-C) se stabileşte după formula
N-%=N(-C): N x 100%.
Diapazonul moral-psihologic <20% de militari, care apreciază
starea moral-psihologică drept (-C), vorbeşte de o atmosferă moral-
psihologică sănătoasă simetrică (erorile psiho-pedagocice nu depăşesc 20
%)
Diapazonul moral-psihologic de 21-40%
- AMP sănătoasă asimetrică (erorilepsiho-pedagocice alcătuiesc
21-40%, calitatea comunicării scăzută, afectată de brutalitate).
Diapazonul moral-psihologic de 41-60% - AMP nesănătoasă
(calitatea comunicării scăzută, afectată de brutalitate, exigenţa
funcţiilor este afectată de relaţiile interpersonale).

109
 Diapazonul moral-psihologic de 61-80% - AMP nesănătoasă
afectivă (calitatea comunicării scăzută, afectată de brutalitate, exigenţa
funcţiilor este afectată de relaţiile interpersonale, încălcările de Splină şi
infracţiunile sînt tolerate, neobservate şi ascunse, dereglări psihologice ale
comportamentului la militari).
Diapazonul moral-psihologic > de 81% - AMP nesănătoasă
afectată de anarhie (calitatea comunicării scăzută, afectată de brutalitate,
exigenţa funcţiilor este afectată de relaţiile interpersonale, încălcările de '
disciplină şi infracţiunile sînt tolerate, neobservate şi ascunse, dereglări
psihologice ale comportamentului, distanţarea şi autoizolarea ofiţerilor şi
comandanţilor de toate categoriile de la efectivul din subordine, fiecare
categorie de militari activează în baza unor legităţi elaborate în grupul
dat. Comandanţii propun iluzia actului de comandă, subalternii propun
iluzia actului de supunere. Fiecare face ce doreşte).
Dar aceasta nu este totul, important este să ne determinăm asupra
tipului de colectiv, care l-am instrumentat, ce reprezintă el, în aspect
juridic?
- colectiv militar coeziv;
- colectiv militar devizat în grupuri sociale;
- tipul gruprilor sociale (interes, vîrstă, motivaţie, gen activitate,
formale, informale);
- tipul grupărilor informale (legale, nelegale, organizat,
neorganizat).
Acest lucru este necesar deoarece chiar un colectiv devizat în
grupuri sociale informale, nelegale, organizate - demonstrează indici înalţi
ai C med şi N% med. Faptul acestei clasificări nu trebuie să ne mire sau să

110
na pună în gardă. Dinamica proceselor psiho-sociale din societate din
ultimii 10 ani, a adus la o contaminare a colectivelor militare, deşi în
măsură mai mică.
Dacă în procesul investigării AMP au fost determinate astfel de
grupuri informale se va recurge la metodele de corecţie din psihologia
juridică sau corecţie „chirurgicală”, cu extragerea liderilor ce produc
dominante antisociale. În acest context organul psihologic va acţiona promt
şi hotărît, iar dacă va întîmpina rezistenţă va recurge la activităţi
psihologice conform psihologie juridice sau activităţi informaţional-
psihologice speciale25.
*Prin erori psiho-pedagocice, generic se subînţelege %
activităţilor, care nu au fost îndeplinite sau nu au atins scopul psiho-
pedagogic propus, calculat din volumul activităţilor necesare pentru a
menţine colectivul dat în stare favorabilă.
** În unităţile de gardă erorile psiho-pedagogice nu depăşesc
20%, aceste colective înlătură singure procentul acesta de erori, datorită
sinergeticii puternice. Aceste unităţi reprezintă modelul psiho-pedagogic.
Elementul de bază în aprecierea atmosferei moral-psihologice este
compania (subunităţi similare ei).
Investigarea stării moral-psihologice sănătoase se efectuează iniţial
prin chestionarul respectiv şi se repetă trimestrial (ianuarie, aprilie, iulie,
septembrie). Devierile de la starea investigată se apreciază la bilanţurile
săptămînale. Analizele efectuate se sumează şi se apreciază media pe
Batalion şi Brigadă. Analiza stării moral-psihologice în unitate se
raportează lunar şefului Marelui Stat Major. În raport se include atît Cmed,
25
Acest lucru este în puterea unui psiholog ce cunoaşte bine psihologia juridică şi
are o bogată practică de activitate.
111
cît şi N-% sau devierile de la starea iniţială, datele respective se conţin şi în
materialele bilanţurilor din brigadă (batalion, companie, pluton). (Exemplu:
starea moral-psihologică în brigadă (batalion, companie, pluton) a fost
apreciată în luna ianuarie curent conform Cmed = 24 – atmosferă moral-
psihologică sănătoasă asimetrică, N-% = 32% corespunde acestei stări,
pe parcursul lunii curente devieri de la această stare nu au avut loc (sau au
avut loc în direcţia majorării neînsemnate în limita diapazonului său).
Colectivul militar al (brigăzii, batalionului, companiei, plutonului) este
apreciat ca fiind – „colectiv devizat în grupuri formale, gen activitate şi
motivaţie” (sau colectiv devizat în grupuri formale- gen activitate şi
informale - nelegale, neorganizate, de interes).
La bilanţul anual din Brigadă se efectuează analiza şi dinamica
atmosferei moral-psihologice pe parcursul anului în brigadă (batalion,
companie, pluton). Marele Stat Major, prin intermediul Secţiei evaluare a
efectivului şi protecţie socială J1 Direcţie personal, verifică obiectivitatea
datelor prezentate în timpul controlului de bilanţ anual pe baza subunităţilor
de gătinţă permanentă pentru luptă. Media datelor, prezentate de brigăzi şi
batalioane independente, dacă acestea au fost obiective, de regulă, va
coincide cu aprecierile făcute de Secţiei evaluare a efectivului şi protecţie
socială.
Capacitatea comandamentului în rezolvarea competentă a
cazurilor-criză şi planificarea activităţilor de corecţie este criteriul
principal de apreciere.
Metodicile de apreciere a atmosferei moral-psihologice sunt
instrumente psiho-analitice obiective şi asupra rezultatelor lor nu se
răsfrîng cazurile unice de infracţiuni şi incidenţe, care pot avea loc, sau

112
interpretările şi aprecierile libertine ale cuiva, deoarece cazurile
respective sunt sustrase dintr-un contextul comun şi asupra lor se lucrează,
pînă la eliminarea completă a cauzelor provocării problemei.
Comandanţii unităţilor militare, ajutorii S1 Secție personal,
sociolog-psihologii militari, pînă atunci vor organiza şedinţe instructiv-
metodice cu comandanţii de plutoane în vederea studierii şi aplicării
metodicilor propuse, în activitatea cotidiană.

2. Sinergetica colectivului militar

Forţa morală a armatei este în raport
direct cu forţa morală a corpului
ofiţeresc
I. Jitianu, general
Omul în interacţiunea sa cu mediul natural efectuează schimb de
energii, substanţe şi informaţii. Această interacţiune este specifică şi pentru
colectivele militare. Dacă privim omul sau colectivul drept un sistem
închis: echilibrul, rezistenţa, omogenitatea sînt caracteristicile esenţiale ale
vivacităţii acestui sistem.
Interacţiunea omului cu mediul natural presupune acţiuni şi
fluctuaţii, care destabilizează fie militarii şi colectivele militare de o parte,
fie mediul de altă parte.
Cea mai mică fluctuaţie venită din mediul extern trezeşte vibraţii şi
fluctuaţii în interiorul sistemelor. Intensitatea majoră (acţiunea militară) a
acestor fluctuaţii poate provoca destabilizarea sau chiar dispariţia
echilibrului, rezistenţei, omogenităţii sistemelor, făcîndu-le incapabile,
incompatibile, inoperabile etc. Adică aducîndu-Ie în anumite stări de haos.

113
Pentru a înlătura acest haos este nevoie de o cantitate însemnată de energie
fizică sau psihică.
Definiţie:
Lupta armată, în esenţă, reprezintă - forma superioară a
fluctuaţiilor, direcţionate spre destabilizarea sistemelor inamice (militari,
unităţi, armate, ţări) şi a impune stările de haos prin forţa armelor (în
timpul acţiunilor militare) sau acţiuni psihologice (în timp de pace sau
acţiuni militare).
Se ştie că în timpul acţiunilor militare aspectul moral-psihologic se
referă la cel fizic ca 3:1.
Paradigma naturii constă în aceea că - în interiorul sistemelor
(militarului, colectivelor militare) apar interacţiuni interne, care tind să
readucă sistemele in starea iniţială, de pînă la apariţia fluctuaţiilor
(haosului). Aceste interacţiuni reprezintă procese, care activează o energie
internă (sinergie), care la rîndul său direcţionează sistemele spre
autoorganizare, autorestabilire, autostructurare.
Procesele sinergetice sînt mai superioare decît realitatea psihică
a omului deoarece poartă amprenta unui proces dualist - din distrugere
apare creativitatea.
Definiţie:
Psihologia asimetrică - domeniul ofensiv în psihologia militară,
care studiază şi măsoară nivelurile sinergetice ale sistemelor, mai mult ca
atît, planifică şi aplică activităţi de inducere a sistemelor inamice în stări
de haos îndelungat.
Definiţie:

114
 Sinergetica - criteriul de bază ce determină capacitatea militarului
sau colectivului de a se autoorganiza, autorestabili şi autostructura în baza
cooperării şi conlucrării militarilor şi subunităţilor, care formează
colectivul dat, indiferent de natura fluctuaţiilor mediului extern.
Sinergetica este criteriul după care este investigată armata sau ea
efectuează investigarea altora. Legile sinergeticii stau la baza elaborării
concepţiilor, doctrinelor, politicii militare sau de stat. (Drept exemplu
serveşte elaborarea: Regulamentului Serviciului psihologic al Armatei
Naţionale, Codului deontologic al psihologului militar şi Ghidului
activităţilor psihologice în Armata Naţională, create în scopul asigurării şi
păstrării potenţialului sinergetic de perspectivă).
Sinergetica constituie idealul suprem al fiecărui comandant şi
reflectă nu atît înaltul său profesionalism, cît geniul său. Pentru un,
comandant sinergetica reprezintă numaidecît:
- resursele de personalitate ale statului major,
- resursele de personalitate ale militarilor,
- comunicarea,
- resursele pregătirii de luptă,
- resursele tehnico-materiale ale unităţii, analiza factorilor,
- planificarea activităţilor de corecţie.
Dirijarea şi operarea corectă cu aceste criterii asigură succesul
cotidian al comandanţilor şi gătinţa unităţii militare. Sinergetica este
criteriul final, dupa care se apreciază starea unităţii militare. Controlul de
bilanţ de fapt, este o latură a sinergeticii, ultima însă cuprinde aspecte mult
mai largi.

115
 Factorul uman este unul din aceste aspecte şi, de fapt, reprezintă un
element sinergetic aparte.
Sinergetica psihologică la general este compusă din suma
resurselor de personalitate a fiecărui comandant şi militar în parte.
Resursele de personalitate sînt determinate de EU-1 şi SUPRAEU-1
militarilor ce alcătuiesc colectivul militar (aspectul temperamental şi
caracterologic).
Prin aspecte sinergetice se dă răspunsul final - colectivul militar,
din punct de vedere psihologic, este gata pentru luptă sau nu. Iată de ce
comandantul unităţii împreună cu psihologul militar trebuie să posede ei
înşişi resurse de personalitate şi sinergetice avansate, să cultive aceste
resurse la subalterni.** Colectivele militare completate cu militari, la
care ,,EU-l,26” este puternic dezvoltat, omogene prin disciplină militară şi
spirit, multifuncţionale în plan profesional, la care comunicarea formală
este armonios completată de cea neformală, posedă niveluri sinergetice
superioare, deci capacităţi de auto-organizare superioare, capabile să facă
faţă celor mai intense fluctuaţii fizice şi psihologice externe.
Diagrama 1. Conform unor estimări statistice, din anul 1996 pînă
în 2003, indicii sinergeteci şi ai atmosferei moral - psihologice în Armata
Naţională se aflau în dinamică descendentă, comparativ cu ceea ce a
urmat din 2003 pînă la etapa actuală de reformă.

26 Dinamica AMP in AN
EU-1 - conţinutul aparatului psihic de la 6-8 luni pînă la 2-3>N ani, responsabil
de gîndire,
80 memorie, percepţie, afecte, motricitate, identificare sau, prin alte
70
cuvinte, 60responsabil de relaţiile cu mediul70în scopul satisfacerii maxime pentru
60
SINE. Rolul identificării are50o importanţă deosebită
50 pentru instituţia militară, atunci
40
EU-l soldatului se 40
identifică cu EU-l comandantului, comandantul fiind în aşa caz
30 30
un exemplu
20 pozitiv. 20 20 20 15
0
116
1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
 Această schemă poartă un caracter descriptiv. Dar dinamica
propriu-zisă a fost bine pronunţată şi este cunoscută analiştilor militari
străini, precum şi societăţii contemporane moldoveneşti. Actualmente
această dinamică necesită o argumentare analitică obiectivă, pentru a
stabili factorii perturbatorii de atunci, lucru care va fi efectuat în timpul
apropiat.
Aspectul sinergetic al națiunii este strîns legat de elementul istoric,
atît pentru popor, cît şi pentru armată este important ca toate documentele
istorice şi diplomatice ce determină starea naţiunii să se afle pe teritoriul
naţional. In caz contrar starea de frustrare şi nedeterminare de la nivelul
statului se transmite în mod automat şi armatei. Astfel, din start, este
determinată lipsa vitalităţii organismului militar.

ANEXE
Anexa nr.1
Instrucţie. Citiţi atent aprecierile din coloana A şi B, apreciaţi
ambele afirmaţii conform notelor din stînga şi dreapta centrului (0):
3 - calitatea este corectă întotdeauna;
2 - calitatea este specifică în majoritatea cazurilor;
1 - calitatea dată se manifestă rar;
0 - calitatea se manifestă în egală măsură pentru A şi B.
Calculaţi aprecierile A şi B.
N.P.P._________________,
vîrsla în ani______,
subunitatea;_______,
funcţia deţinută_________________________________________,

117
 data, luna, anul completării _______________________________.

Nr Însuşiri pozitive 3 2 1 03 2 1 Însuşiri negative

1. Persistă dispoziţie Persistă dispoziţie rea
voioasă şi plină de şi ton pesimist
viaţă
2. Persistă simpatii Persistă conflicte în
reciproce şi binevoizm relaţii, agresivitate şi
în relaţii antipatii
3. În atitudinea dintre În microgrupurile din
microgrupuri din grup colectiv au loc
exista dizlocare conflicte drastice
reciprocă şi înţelegere
4. Membrilor grupului le Membrii colectivului
place să participe manifestă dezinteres
împreună la activităţi faţă de ralaţii mai
comune şi să petreacă apropiate şi sunt
timpul liber alături contra activităţilor
comune
5. Succesul şi insuccesul Succesul şi insuccesul
a unor membri membrilor grupului îi
separaţi din colectiv lasă pe ceilalţi
provoacă indiferenţi, dar uneori
compătimirea şi apare invidia şi
participarea tutror duşmănia
membrilor
colectivului
6. Persisită aprobare şi Critica poartă un
sprijin. Reproşurile şi caracter de reproş
criticile sunt cu evident şi închis

118
 intenţii bune
7. Membrii colectivului În colectiv fiecare
se poartă cu respect consideră opinia sa
faţă deopiniacelorlalţi principală şi este
neîngăduitor faţă de
opinia celorlalţi
8. In situaţii grele pentru În situaţii grele
colectiv se petrece o colectivul se
unire emoţilonală „dezlipeşte”, apare
după principiul „unul răceala, dezorientarea,
pentru toţi şi toţi certurile Şi învinuiala
pentru unul” reciprocă
9. Reuşita sau nereuşita Reuşita sau nereuşita
colectivului se colectivului nu se
construieşte de fiecare construieşte de fiecare
membru aparte, ca membru aparte, ca
fiind a sa fiind a sa
10. Colectivul se poartă Noii membri ai
frumos cu noii colectivului se simt în
membri şi îi ajută să plus, străini şi deseori
se adapteze mai uşor sunt respinşi de către
ceilalţi
11. Colectivul este activ şi Colectivul este pasiv
plin de energie şi inert
12. Colectivul este Colectivul nu poate fi
receptiv la o activitate întrunit la o activitate
importantă comună, deoarece
fiecare se gîndeşte
doar la interesele sale
13. În colectiv există o Colectivul se împarte
atitudine justă faţade în „privegiliaţi” şi

119
 toţi membrii, aici îi „neglijaţi”, aici se
sprijină pe cei slabi şi dipreţuiesc membrii
îi ajută slabi şi îi înjosesc
14. La membrii Faţă de laudele şi
colectivului apare încurajările Şefului
sentimentul de colectivul manifestă
mîndrie, cînd şeful îi dezinteres.
distinge
TOTAL l. (C>25) - stabilă
2. (0 > C < 25) - relativ stabilă
3. (C = 0) - nesănătoasă
4. (-25 > C < 5. - nesănătoasă,
(C<-255. (C<-25) - afectivă
- de anarhie

Anexa nr.2
Chestionar CLIMATUL ORGAN IZAŢIONAL
Apreciaţi, folosind o scală de la 1 la 7, măsura în care sunteţi de
acord sau în dezacord cu următoarele afirmaţii ce se referă la firma în care
lucraţi şi la personalul/oamenii care iucrează în ea. Răspundeţi, marcând cu
un „X” opinia Dvs. pe scalele din dreptul fiecărei afirmaţii.
1 - NICIODATĂ de acord
2 - FOARTE RAR de acord
3 - UNEORI de acord
4
5 - DESEORI de acord
6 - FOARTE DES de acord
7 - ÎNTOTDEAUNA de acord

120
Nr. Afirmaţie 1 2 3 4 5 6 7

1. Cunosc şi înţeleg obiectivele unităţii în care

lucrez
2. Munca este bine organizată în această
unitate
3. Şefii sunt întotdeauna receptivi la ideile noi
4. Sunt încurajat să mă specializez, să-mi
dezvolt competenţele, potenţialul personal
5. Şeful meu are multe idei utile atât pentru
munca mea, cât şi pentru activitatea întregii
echipe
6. Şeful meu direct mă încurajează şi mâ
sprijină efectiv în munca pe care o realizez
7. Firma este constantă în aplicarea
procedurilor de lucru şi a strategiilor şi se
adaptează bine la realitatea socioeconómica
actuala
8. Ne atingem obiectivele stabilite în mod
constant
9. Scopurile şi obiectivele unităţii sunt
stabilite în mod precis, exact
10. Posturile şi funcţiile care dau putere
decizională ocupantului sunt organizate
flexibil.
11. Pot discuta cu uşurinţă cu colegii
problemele legate de activitatea
profesională
12. Salariul pe care îl primesc este pe măsura
muncii pe care o depun
13. Deţin toate informaţiile şi resursele de care
am nevoie pentru a realiza o activitate de
121
 calitate
14. Modul de conducere adoptat de şeful direct
este util şi eficient
15. Verificăm constant felul în care ne realizăm
munca şi introducem noi îmbunătăţiri
16. Reuşim să obţinem rezultate bune pentru că
angajaţii sunt motivaţi/stimulaţi pentru
aceasta
17. Mă simt motivată/stimulată în munca pe
care o realizez
18. Modul în care sarcinile sunt împărţite este
flexibil şi clar/precis
19. Relaţiile cu ceilalţi membri ai colectivului
sunt bune
20. in această unitate există posibilitatea de
promovare şi obţinere a unor
responsabilităţi noi
21. In această unitate se lucrează după planuri
sau planificări realiste
22. Performanţa, eficienţa activităţii fiecărui
angajat sunt permanent verificate de către
Şef
23. Avem libertatea de a ne schimba modul în
care ne ducem la îndeplinire sarcinile
24. Angajaţii sunt conştienţi de importanţa
costurilor şi caută cât mai bine să
folosească resursele
25. Priorităţile acestei unităţi sunt bine înţelese
de către toţi angajaţii
26. în permanenţă se caută noi modalităţi de a
îmbunătăţi modul de lucru
27. Cooperăm în mod eficient pentru
îndeplinirea sarcinilor de lucru

122
28. Încurajarea şi recompensa sunt oferite
pentru toate sarcinile şi posturile în această
unitate
29. Departamentele, diferitele servicii ale
unităţii cooperează pentru a obţine o bună
performanţă în activitate
30. Echipa de conducere dă dovadă de un mod
de conducere eficient, care inspiră încredere
31. Unitatea are capacitatea de a suporta
schimbări majore
32. Munca pe care o desfăşor este întotdeauna
necesară şi eficientă
33. în propria mea arie de activitate, obiectivele
sunt clar formulate şi rolul fiecărei persoane
în muncă este bine precizat
34. Modul de ierarhizare şi poziţionare a
posturilor şi funcţiilor în organigramă este
bine ales
35. Conflictele sunt rezolvate prin adoptarea
unor soluţii eficiente, bine înţelese şi
acceptate
36. Performanţa muncii fiecărui angajat este
verificată la standarde acceptate de toţi
angajaţii
37. Direcţiile, diferitele servicii/secţii ale
unităţii cooperează ori de câte ori este
nevoie
38. Modul de conducere a unităţii ne
favorizează atingerea performanţelor în
muncă
39. Creativitatea şi iniţiativa sunt încurajate
40. Angajaţii se străduiesc să muncească

123
 eficient

Unitatea/subunitatea:
Funcţia:_____
Vechime în funcţie/serviciu:_________
Sex: M F
Studii: a) Gimnaziale b) Liceale/postliceale c)
Universitare/postuniversitare
Specificul activităţii: a) Producţie b) Servicii c) Instruire

TEMA 2. Comunicarea în colectivul militar

LECŢIA 3. Psihologia asimetrică militară27
SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Definirea si caracterizarea psihologiei asimetrice militare
2. Gîndirea militară
3. Manipulările cu conştiinţa colectivă şi opinia publică
4. Psihologia minciunii şi viclenia militară

27
locotenent-colonel (r.) Nicolae Parcevschi, op.cit., pp.45-52.

124
 Verificarea asimilării materialului expus si analizat la lecţia
anterioară:
1. Cine participă la formarea AMP ?
2. Care este grija cotidiană a comandantului în privinţa AMP ?
3. Cui îi revin funcţiile analitice în aprecierea şi planificarea
activităţilor de corecţie a atmosferei moral-psihologice ?
4. Operaţionalăzaţi definiţia din pdv. psihologic a Luptei armate ?
5. Operaţionalăzaţi definiţia de Sinergetică ?

1. Definirea şi caracterizarea psihologiei asimetrice militare

Cea mai bună strategie constă în a fi
totdeauna mai puternic în general şi
apoi în particular
Karl von CLAUZWITZ
1.1. Simetria este foarte răspîndită în natură: în chimie,
cristalografie, structura atomică, fizică, biologie etc. Simetria este încă şi
mai evidentă la fiinţa umană în structura morfologică şi psihică:
- organe pare şi procese psihice pare
- logice – asemănarea şi deosebirea;
- gîndire – sinteză şi analiză;
- memorie – înregistrarea şi uitarea;
- atenţie – vigilenţă şi distracţie;
- stări psihice – veghe şi somn etc.

1.2. Întreaga psihologie este nu numai simetrică, dar şi dualistă

125
 Mai mult ca atît, fiecare idee este însoţită de altă idee. Fiecare
idee dă naştere la două idei gemene. Orice idee este divizibilă în două,
deseori complet antagoniste:

Idei divizibile în două un soldat poate fi: o armată poate fi: un popor:
ofensiva – defensiva; curajos – fricos; ca forţă: paşnic –
război de blocadă – r. disciplinat – ne slabă – tare; războinic;
fulger; disciplinat; ca număr: unit –
război de stabilizare – inteligent – redus; mică – mare; diminuat;
r. de mişcare; îndemînatic – ca înzestrare: activ –
victorie – înfrîngere; stîngaci; bine înarmată – îndolent;
război – pace; bun trăgător – rău înarmată; muncitor –
atac – contraatac; slab trăgător; ca conducere: leneş;
acţiune – reacţiune; activ – pasiv; bine condusă – cult –
teorie – practică; îngrijit – rău condusă; incult.
neglijent; ca aspect moral:
atent – distrat; axată –
rezistent – slab; demoralizată;

Nu întîmplător am pomenit la început de vulnerabilităţile

psihologice ale armatei. Simetriile acestea logice dau naşterea asimetriilor
cantitative şi calitative, care situează sistemele sau macrostructurile în una
din poziţiile nominalizate. Citind asimetriile de mai sus, fără mare efort,
putem trage anumite concluzii.
CONCLUZII
Sarcina psihologilor militari şi comandanţilor este de a identifica
aceste asimetrii psihologice şi de a le înlătura.

126
 De aceea, studiind caracteristicile unui sistem sau ale unei
macrostructuri, interesul psihologiei este situat în spaţiul asimetriilor
calitative şi cantitative, care pun aceste sisteme sau macrostructuri în
situaţii nefavorabile.

1.3. Psihologia asimetrică militară studiază:

1. aspectele psihologice vulnerabile ale sistemelor militare,
2. stabileşte parametrii acestor vulnerabilităţi şi căile de acces
ale vulnerabilităţilor la nivel de personalitate şi instituţie.
Asimetria este la fel de veche ca şi războiul. Întotdeauna între
adversari au existat diferenţieri, care i-au plasat, atît pe unii, cît şi pe
ceilalţi, în poziţii avantajoase sau dezavantajoase, decizînd rezultatul
bătăliei, războiului, conflictului. La nivel strategic, aceste diferenţieri au
dus la ceea ce numim şi astăzi asimetrie strategică. Ea presupune
valorificarea unor anumite diferenţieri, pentru a obţine un avantaj asupra
adversarului.
Sun Tzi, în „Arta războiului”, acordă o mare importanţă asimetriei
psihologice şi informaţionale, susţinînd: Tot războiul se bazează pe
inducere în eroare. Cînd te confrunţi cu un inamic, trebuie să-i oferi
acestuia o momeală pentru a-l ademeni; provoacă-i dezordine şi loveşte-l,
cînd el se concentrează, năpusteşte-te asupra lui; unde el este puternic
evită-l.
La mijlocul sec. XX B.H. Liddel Hart introduce „abordarea
indirectă”, afirmînd: cea mai înţeleaptă strategie este să-i cunoşti şi să-i
eviţi punctele tari ale inamicului şi să-i exploatezi slăbiciunile acestuia.

127
 În 1999 cercetătorii americani au dat cea mai cuprinzătoare
definiţie oficială a asimetriei:
„Abordările asimetrice sînt încercări de a înşela, dejuca sau a
sublima puterea, forţa SUA şi de a-i exploata punctele slabe, folosind
metode care diferă semnificativ faţă de metodele de ducere a
operaţiilor la care SUA se aşteaptă”.
a) Abordările asimetrice urmăresc, în general, un impact
psihologic major, ca de exemplu şoc ori confuzie, care-i afectează
adversarului iniţiativa, libertatea de acţiune şi voinţa. Metodele asimetrice
solicită o apreciere/evaluare a vulnerabilităţilor adversarului. Abordările
asimetrice folosesc des tactici noi, ne tradiţionale, arme sau tehnologii
diferite şi pot fi aplicate la toate nivelurile războiului strategic, operativ şi
tactic, precum şi în întreg spectrul operaţiunilor militare.

Modelul agresiunii informaţional-psihologice după L.Schechter

Statul -
supraputere

Decalaj
conceptual
strategic
Conceptul de
interese Accepta-
naţionale rea valorilor
şi concepte-
lor inoculate
Comuni Agresa Conceptu
128
care Evaluare rea
Concep
l de
ţia de
informaţi a informaţi interese
securitate
Statul -ţintă
onală multiplă onală naţionale
 b) ASIMETRIA, în domeniul problemelor militare şi al
securităţii naţionale, reprezintă acţiunea, organizarea şi gîndirea
(concepţia) diferită de cea a adversarului, în scopul maximalizării propriilor
avantaje, al exploatării slăbiciunilor adversarilor şi obţinerii iniţiativei sau
cîştigării libertăţii de acţiune.
Ea poate presupune: diferite metode, tehnologii, valori, structuri,
perspective în timp sau o combinaţie a acestora.
Ea poate fi:
- politico - strategică,
- militaro - strategică,
- operaţională sau o combinaţie a acestora;
- pe termen scurt sau pe termen lung;

129
 - individuală sau integrată;
- materială (fizică) sau psihologică.
Asimetria materială (fizică) sau psihologică, interrelaţionează: un
avantaj material adesea generează avantaje psihologice. Au existat însă în
istorie state şi conducători, care au fost adepţii manipulării asimetriei
psihologice, propagînd o imagine de violenţă (exemplu: mongolii, turcii).
Marii conducători au folosit eficient şi avantajos combinaţia fizică şi
psihologică a asimetriei. Adesea, asimetria psihologică este mai ieftină
decît voinţa fizică-materială, dar este mai greu de susţinut.
c) RISCURILE ASIMETRICE cuprind acele strategii sau acţiuni
deliberat îndreptate împotriva statului, care folosesc procedee diferite de
lupta clasică, vizînd atacarea punctelor vulnerabile ale societăţii civile, dar
pot afecta direct şi forţele armate.
Ele se referă la:
- expansiunea reţelelor şi activităţilor teroriste,
- proliferarea necontrolată a tehnologiilor şi materialelor nucleare,
- mijloacelor de distrugere în masă, armamentelor şi a altor
mijloace letale neconvenţionale,
- războiul informaţional, izolarea ţării în societatea bazată pe
informaţie, din lipsa infrastructurii specifice.
Astfel de riscuri includ:
- întreruperea fluxului principal de informaţii,
- propagarea unei imagini deformate privind societatea
democratică,
- modul de respectare de către ţară a tratatelor sau acordurilor
internaţionale,

130
 - limitarea accesului la resursele strategice,
- degradarea mediului şi existenţa în proximitatea frontierelor
naţionale a unor obiective cu un grad ridicat de risc.
Asimetria este o caracteristică a schimbărilor rapide de după 1990
şi va fi o dominantă a conflictelor armate viitoare. Strategia asimetrică a
fost aplicată în decursul istoriei de foarte mulţi generali şi comandanţi.
d) APLICAREA STRATEGIEI ASIMETRICE în decursul
istoriei
Mongolii sub Genghis-Han au folosit mobilitatea superioară,
manevra, ritmul superior al acţiunilor, informaţiile, sincronizarea, instruirea
superioară, moralul superior, cunoştinţele tehnice ale inginerilor chinezi,
pentru a-şi zdrobi în campanii-fulger adversarii.
Romanii au dus pe cîmpul de luptă cunoştinţele tehnice superioare,
disciplină, instruire şi comandanţi valoroşi şi au cucerit teritorii imense.
Războaiele anticoloniale, cel al întregului popor, de partizani din
vremea lui Stalin şi Mao, războiul de gherilă, războiul prelungit, de uzură,
războiul politico-ideologic au fost asimetrice.
Acţiunile palestinienilor (Intifada) şi acţiunile teroriste din Irlanda
de Nord au trăsături asimetrice.
În perioada Războiului Rece, asimetria a fost un element important
al gîndirii vestice şi în special a SUA, deşi nu a fost denumită aşa.
În istoria artei militare naţionale aspecte asimetrice întîlnim de fapt
în luptele duse de marii voievozi moldoveni, îndeosebi pe timpul domniei
lui Ştefan cel Mare. Iată de ce aspectele asimetriei strategice şi
polemologiei rămîn în perspectiva valorificării şi sistematizării de Catedra

131
tactică şi Ştiinţe umanistice şi limbi străine ale Academiei Militare a
Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”.
În timpul conflictului transnistrean din 1992, de asemenea, găsim
elemente de asimetrie cu aspect psihologic, la folosirea echipelor de
„burunduci” în lupta armată. Exemplul acesta fiind întîlnit în Sudan,
Pakistan, Sierra-Leone, Liberia, Afganistan, Sri Lanka (Convenţia
Internaţională despre drepturile copiilor din 1979 a stabilit accesul minim
de încorporare la 15 ani. Omitem în cazul acesta aspectul moral).

2. Ghîndirea militară
Somnul raţiunii, naşte monştri
F. Goya, pictor spaniol sec XIX

GÎNDIREA este cel mai complex proces cognitiv, un produs al

noilor cunoştinţe, o formă creativă de reflectare a realităţii şi rezolvare a
problemelor ce nu sunt precedate de o experienţă anterioară. Totodată,
gândirea poate genera un produs care la moment lipseşte şi nu sunt dovezi
despre existenţa lui în realitate (existenţa raiului şi iadului, civilizaţiei de pe
alte planete etc).
Gândirea este un proces cognitiv superior prin intermediul căruia
are loc reflectarea complexă a realităţii şi rezolvarea de probleme.
Gândirea prezintă un flux de idei ce dezvăluie esenţa problemelor şi
fenomenelor. Produsul ei enunţă o idee nouă, şi nu o imagine cunoscută.
Aspectul psihologic, logic şi asimetric al procesului gîndirii ne
aduce la concluzia:

132
 Gîndirea condusă de o bună metodă, întrece prin rezultate şi
învinge, (la un eventual concurs), gîndirea fără metodă sau metodă
primitivă. Susţinută prin metode performante, gîndirea are randament
sporit, calitate ridicată şi performanţe în timp.
Referindu-ne la actualul sistem educaţional militar al Armatei
Naţionale, el de asemenea conţine erori asimetrice, transpuse din fostul
sistem sovietic educaţional.
1. Sloganul „zampolit”, întipărit în gîndirea militarilor de „ieri”,
datorită metodelor de acţiune, dogmelor şi şabloanelor învechite, a fost
inoculat la militarii actuali, provocînd anumite incompatibilităţi la nivel
psihologic. Esenţa acestor incompatibilităţi constă în blocarea psihologică
a tot ce este legat de cuvîntul şi activitatea „zampolitului”.
Să încercăm a reveni la o noţiune nu mai puţin importantă pentru
instituţia militară (T1/2 Agresivitatea militară) şi a încerca să o
operaţionalizăm:
2. Fenomenul relaţiilor neregulamentare.
Anume R.n.r aduc prejudiciu major pentru imaginea armatei în
societate şi „binevoitorii” armatei folosesc acest fenomen în scopuri
mizerabile.
Nu pretindem să negăm acest fenomen în armată, dar ne punem
întrebarea:
- Cunoaştem noi oare şi cei ce ne critică ce fenomen are loc cu
adevărat ?
Viziunea psihologică asupra fenomenului dat pretinde să ajungă la
rădăcina lui, care este ascunsă în adîncurile psihicului şi realităţii psiho-
sociale.

133
 În primul rînd vom ataca noţiunea de relaţii neregulamentare ca
fiind greşită.
Deci noţiunea dată a fost propusă de însăşi militari, care a fost
împrumutată din terminologia Armatei Sovietice, prin simplă traducere
(„neustavnîe vzaimootnoşenia”), fără a se ţine cont de eroarea actului de
gîndire şi impactul psihologic pe care îl conţine. Timp de 10 ani noi înşine
am întărit în mentalul social această noţiune, creîndu-ne imagine
nefavorabilă. Eroarea o găsim în aceea că noţiunea relaţii neregulamentare
indică locul, dar nu originea fenomenului. Adică instalîndu - ne deasupra
acestui „zăcămînt” nu am săpat în adîncuri pentru al dezvălui, mulţumindu
- ne cu puţinul, de a efectua presiuni ca el să nu iasă la suprafaţă, prin:
ideologie, aparat educaţional, activităţi educative la kilogram. Astăzi sunt
de părerea că noţiunea de relaţii neregulamentare trebuie înlocuită cu
noţiunea manifestări ale comportamentului social-agresiv ca fiind
corectă şi indică originea fenomenului dat (ideologia sovietică nega
prezenţa manifestărilor sociale-agresive din motive cunoscute, deşi ca atare
ele erau prezente în societate încă de pe timpul lui N. Hruşciov - Cercasî,
Groznîi, „Ţelină” etc.). Argumentele sînt următoarele:
Originea psihică a fenomenului.
Dintre multiplii factori: (alcoolul, narcoticele, frustrările, factorii
sociali, stimulatorii-energizanţi, provocările psihologice, protuberanţele
solare, furtunile geomagnetice, etc.), care generează comportamentul
social-agresiv comunicarea neverbală subconştientă ocupă un loc deosebit.
Anume ea ne joacă festa cu agresivitatea. Omul care pretinde la
rolul de „lider” comunică neverbal celor din jur gătinţa sa de a fi „lider”, cei

134
de alături în Subconştient descifrează aceste semnale şi îl acceptă în rolul
dat, dar:
- Ce se petrece la celălalt pol al conflictelor legate de agresivitate ?,
adică (dacă există un „agresor” există şi o „jertvă”).
Există personalităţi la care persistă „complexul jertvei”, inoculat
încă din copilărie şi adolescenţă în mentalul acestora, prin atmosfera
agresivă din familie, grădiniţă, şcoală, grupul informal etc. Ei comunică
neverbal celor din jur, complexul inferiorităţii sale psihologice şi fizice.
Aceste semnale ajung pînă la potenţialii agresori, care se şi folosesc de
ocazie. Conflictele legate de agresivitate, ştim că decurg după trei modele:
1. dintre „Lideri potenţiali”, care luptă pentru locul de lider în
grupul social.
2. dintre „Lider potential” şi „Jertfă potential”, după modelul
descris mai sus.
3. dintre „Jertfă potential” şi „Lider”. Aici ne vom opri mai detaliat.
„Jertva” permanent terorizată în baza instinctului supraveţuirii îşi
transformă frica şi complexele inferiorităţii în armă de răzbunare (cazurile
de omor, auto-mutilare în gardă - in armata rusă), adică frică se
transformă mental în agresivitate din frică - fenomen foarte violent, care
poate aduce pînă la dezintegrarea personalităţii „Jertvei”.
Agresivitatea fiind unul din 4 instincte principale ale omului nu
poate fi complect eliminată, cazuri de agresivitate vor avea loc şi în
continuare, numai că acest fenomen poate fi luat sub control de către
psihologi, care posedă limbajul comunicării ne verbale şi instrumente
psihodiagnostice. Pînă atunci agresivitatea va rămîne „zăcămînt”
necunoscut, neconştientizat şi necontrolat.

135
 CONCLUZIE
Asimetria, stabilită în ultimul timp, în aspect conceptual, doctrinar,
psiho-pedagogic poate avea urmări nefaste pentru întreaga instituţie
militară, de aceea nu am putut omite această direcţie din perspectiva
studiilor psihologice, cu titlu de ramură aparte în psihologia militară
naţională.
Este cert faptul că psihologia militară ca ştiinţă şi disciplină
militară, ocolind şi atacînd toate asimetriile posibile, va asigura balanţa sau
simetria psihologică cu celelalte armate contemporane. „Regulamentul
Serviciului psihologic al Armatei Naţionale„ , „Codului deontologic al
psihologului militar” şi „Ghidului activităţilor psihologice în Armata
Naţională” nu numai a dezvăluit toate asimetriile existente, dar sînt şi
unicele instrumente capabile să ofere o analiză sistemică, sinergetică şi
asimetrică a proceselor psihice ce au loc în instituţia militară. Alte
instrumente la moment nu există şi nimeni nu ni le va propune sub formă
de „ajutor umanitar”.
Iată de ce dezvoltarea gîndirii psiho - pedagogice în perspectiva
apropiată deţine însemnătate primordială. Forţa gîndirii şi culturii
psihologice aduce cu sine o viziune nouă asupra instituţiei militare atît în
plan intern cît şi extern.

3. Manipulările cu conştiinţa colectivă şi opinia publică

Gunoiul poate acoperi diamantul, însă
nu-l pătează
Zanders

136
 Tehnologiile de manipulare cu conştiinţa colectivă şi opinia publică
sînt răspîndite din cele mai vechi timpuri. Manipilare, din latină -
manipulus, înseamnă dibăcia în sutragerea atenţei, pentru a ascunde
doritul.
Alte noţiuni asupra Manipulării determină:
- o acţiune asupra conştiinţei unui individ sau grup, în scopul
atingerii unui scop, propus de manipulator;
- o formă de aplicare a puterii, prin care cel ce o posedă
influenţează asupra societăţii;
- o acţiune psihologică, prin care manipulatorul inoculează în
psihicul oamenilor, idei, dorinţe, relaţii, atitudini şi fixări, care nu coincid
cu cele de moment la persoana manipulată;
- o acţiune psihologică, care este direcţionată asupra schimbării
viziunilor şi acţiunilor persoanei manipulate, astfel ca acest lucru să rămînă
neobservat.
Toate noţiunile acestea, necătînd la diferenţe, dezvăluie esenţa
Manipulărilor.
Societăţile contemporane îşi construiesc baza socială anume pe
aceste tehnologii.
În acest context mă voi opri doar la patru exemple:
1. Vestitul autor al romanului „Robinson Crusoe” - Daniel Defo, pe
lîngă acea că era un profesional sadea al serviciului englez de spionaj, plus
la toate era şi cel mai virtuos manipulator cu conştiinţa contemporanilor. Nu
numai personajele sale erau rodul fanteziei sale, dar şi el personal era
productul aceleiaşi fantezii. Cîteva cărţi el le-a publicat sub anonimat, iar
familia sa era scrisă în prefaţa acestor cărţi, unde recomanda cititorilor să le

137
citească. În scrisorile scrise ziarelor loiale el - se lăuda, în cele ostile - se
insinua în mod personal. El se cita pe sine însăşi, se redacta, admitea
plagiatul lucrărilor personale, care erau scrise sub nume străine. În cel mai
deschis mod, el î-si indica în publicaţiile mass - media, despre aderenţa s-a
la cercurile politice, care îl folosesc în lupta cu hotărîrile partidului de
guvernămînt.
2. Apariţia trilogiei „STĂPÎNUL INELELOR” pe ecranele
cinematogrăfice mondiale, care se bazează pe efectul identificării, (camuflat
cu iscusinţă) ce poartă un caracter pronunţat de îndoctrinare. Psihanaliza
filmului ne demonstrează o pregătire anticipată a opiniei publice mondiale
pentru a accepta lupta SUA cu „răul global” - lumea musulmană.
Lumea musulmană este reprezentată de vrăjitorul negru Saruman
(Usama ben Laden, Saddam Hussein etc.) cu reşedinţa în munţi şi orcii
(talibanii), care se nasc în peşteri subterane, în cel mai scîrbos mod (Toro-
Boro, construite tot cu ajutorul americanilor). Mister Frodo piticul-hobit -
eroul principal simbolizează de fapt popoarele mici, care sînt implicate
indirect în această luptă, dar care îşi au misiunea lor specială: de a păstra un
inel majic (idee, concepţie, strategie) şi al aduce la locul destinaţiei.
Vrăjitorul Ghendelf - cenuşiul, la un moment dat se transformă (o
schimbare de strategie) în Ghendelf - albul (George Bush - junior), care în
cel mai critic moment apare cu oastea sa pentru a da lupta decisivă şi a
învinge. Pe parcursul întregului film Ghendelf avertizează popoarele mici şi
cele mari de pericolul vrăjitorului negru Saruman, luptă de unul singur, dar
fără succes, iar spre final el reuşeşte să-i unească pe toţi.
Interesant sunt reprezentate popoarele care stau la îndoială sau nu
doresc să lupte - sub formă de copaci, care se mişcă greoi şi gîndesc la fel

138
(ruşii ş.a.), dar pînă la sfîrşit şi ei întră în luptă. Pe de altă parte copacii în
lupta decisivă, simbolizează posibilitatea folosirii armelor bazate pe
fenomenele naturale distructive (scena cu copacii şi inundaţia).
3. Jocurile globale „ULTIMUL EROU”, „CUM SĂ DEVII
MILIONAR”, „VERIGA SLABĂ” nu fac decît să îndoctrineze dorinţa de
avea bani mulţi28, de o parte, iar pe de altă parte efectuează investigarea
globală a naţiunilor, pentru a dezvolta în continuare tehnologii noi de
influenţă şi manipulare, cu atît mai mult că spaţiul informaţional al ţărilor
mici permite de a efectua acest lucru.
4. Reclama contemporană nu este decît o manipulare de conştiinţă,
bazată pe cunoaşterea multor aspecte psihologice ale omului. Formele şi
metodele reclamei sunt raţional de folosit la întocmirea mijloacelor
neverbale de comunicare şi propagandei vizuale. După scriitorul canadian
Stiven Likok „Reclama este o ştiinţă de a mahmuri minţile oamenilor, pînă
aceia îţi oferă singur banii”.

CONCLUZIE
Vestita trilogie „STĂPÎNUL INELELOR”, împreună cu romanele
de aventură, jocurile de hazard, reclama contemporană și mai cu seamă -
filmul respectiv, care include peisaje montane superbe, sunt menite:
- să fixeze atenţia asupra frumuseţii vieţii, care se află în pericol,
iar tehnologiile virtuale de excepţie, să întărească în mentalul nostru
supremaţia tehnologică a SUA.
Adevărul se ascunde în următoarele: luînd în consideraţie că filmul
a fost derulat practic în toate ţările civilizate ale lumii. Nimic mai simplu

28
Din protocoalele înţelepţilor Sionului.
139
nu rămîne pentru puterea globală, de a convinge naţiunile în mod deschis
la şedinţele ONU din ianuarie-februarie 2003, de a ataca Irakul, deoarece
SUA are ambiţia de a începe lupta globală cu islamul.
Acest proiect internaţional, poate fi socotit drept un exemplu reuşit
al unei tehnologii de manipulare cu opinia publică mondială, finanţarea
cărea se estimează la zeci de milioane dolari SUA. Dar exemplul respectiv
ne demonstrează cît de previzibilă poate fi o supraputere atunci cînd un
popor mic aplică psihanaliza.

4. Psihologia minciunii şi viclenia militară29

Războiul reprezintă negarea umanităţii
şi adevărului. Motivul nu constă în
omorul oamenilor, deoarece omul tot
una va ajunge la această stare, dar în
răspîndirea insistentă şi conştientă a
duşmăniei şi minciunii, care afectează
oamenii treptat
D. Neru
I. MINCIUNA30 - este un fenomen care se întîlneşte în natură
pretutindeni. În comportamentul nevertebratelor şi verterbratelor atunci

29
Iu. Şcerbatîh. Arta minciunii-enciclopedie populară.
30
Minciuni, s.f. 1. Denaturare intenţionată a adevărului având de obicei ca scop
înşelarea cuiva; neadevăr. ◊ Expr. A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau a
prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr. A purta
(sau a duce, a ţine) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a
se ţine de cuvânt; a duce cu vorba. ♦ Deprindere de a minţi. ♦ Înşelăciune, vicleşug.
♦ Ficţiune, născocire, plăsmuire. ♦ (La pl.) Fleacuri, nimicuri. 2. Minciunică (2). -
Lat. mentio, -onis.

140
cînd merge vorba de nimicrie, camuflare, înmulţirea speciei, supravieţuire
etc.
Minciuna deşi nu reprezintă un instinct al omului, ocupă un loc
important în viaţa civilizaţiei. Cum menţionează P. Alexeev şi A. Panin în
manualul „Filosofia” - Minciuna este înrădăcinată în viaţa cotidiană şi
persistă oriunde unde comunică omul...,
Psihologul Eric Bern spune următoarele Majoritatea relaţiilor
interpersonale sînt bazate pe minciună şi viclenie, cîte odată vesele şi
amuzante, altă dată josnice şi duşmănoase. Numai puţinii - mamele şi
copii, prietenii adevăraţi sau îndrăgostiţii, sunt cu adevărat sinceri.
În acest context mă voi opri din nou la patru exemple:
1) Aspectul biblic
Anume din păcatul biblic, unde a fost folosită minciuna, Eva şi
Adam au fost izgoniţi din Rai. Tot în biblie îl întîlnim pe Cain, care şi-a
omorît fratele Abel, care a încercat sa-l minţească pe Mîntuitor.
2) În literatura artistică
Sînt întîlniţi virtuoşi ai minciunii - Ostap Bender, care poseda 400
metode de a achiziţiona banii de la „gură – cască”, în mod cinstit. Julieta,
care la minţit pe Romeo şi ambii au căzut pradă acestei minciuni, regele
Lir minţit de fiicele sale, etc.
3) În istorie
Întîlnim personalităţi asemănătoare - contele A. Caliostro,
ministrul francez Ş. Taleiran, şeful poliţiei franceze J. Fuşe, renegatul I.
Mazepa, husarul N. Durova, chevalier Ş. d-Eon etc.
4) Din perspectiva militară

141
 Minciuna a fost folosită în toate războaiele - istoria „Calului lui
Troian” este cunoscută din manualele de istorie antică. Hanul Tohtamîş în
1382 asediază Moscova fără succes. Moscoviţii spre final sînt amăgiţi de
concetăţeni şi predau oraşul. Oraşul este ars, locuitorii măcelăriţi.
Un caz clasic are loc în lupta de la Ruşciuc - Moldova în 1811.
Trupele ruse comandate de M. Cutuzov erau asediate de cele turceşti, mult
mai numeroase, comandate de Ahmed-Paşa. La 22 iunie 1811 cu succes
atacă trupele turceşti, însă în locul continuării atacului se retrage pe malul
stîng al Dunării, distrugînd anticipat cetatea. Generalii ruşi erau indignaţi,
iar ţarul îi trimite o depeşă de indignare, învinuindu-l de predarea cetăţii.
Ahmed-Paşa a fost şi el nedumerit la început, dar pe urmă a crezut în
victoria sa. Ca rezultat el trimite la Istambul o scrisoare de victorie.
Peste o bucată de timp, turcii au trimis pe malul stîng al Dunării
40 mii oaste şi au instalat un lagăr. Altele 30 000 au rămas în cetate pe
malul drept, să aştepte rezerve. În timpul acesta M. Cutuzov îl trimite pe
Generalul Marcov cu 7 000 oaste şi 38 tunuri pe malul drept, care atacă
rămăşiţele garnizoanei turceşti, care fug în curînd. Marcov instalează
artileria pe malul Dunării şi începe bombardarea lagărului turc de pe malul
stîng. Între timp flotila rusă de pe Dunăre, din cursul inferior şi superior,
atacă garnizoana turcească, iar trupele terestre din front. Ca rezultat armata
turcească este învinsă şi încheiată pacea. Dar cel mai curios fapt - este
felicitarea lui Napoleon trimisă lui Ahmed-Paşa, cu ocazia victoriei. Peste
un an faimosul Bonaparte uită lecţia de la Ruşciuc şi cade în capcana
vicleanului M. Cutuzov, care arde Moscova şi se retrage. Feldmareşalul
este iarăşi învinuit de predarea Moscovei, dar în consecinţă armata lui
Napoleon este demoralizată şi distrusă.

142
 II. VICLENIA MILITARĂ31
Este strîns legată de dezinformare şi păstrarea tainei militare.
În acest context mă voi opri iarăşi la patru exemple:
1) RUŞII în lupta de la Stalingrad, comandanţii de divizii au aflat
data ofensivei cu 2 zile înainte, soldaţii cu cîteva ore de începutul bătăliei.
Dar nu numai din punct de vedere militar stăruie adversarul să aducă daune.
Aspectul psihologic deţine o importanţă majoră, astfel o operaţie
psihologică de amploare a fost desfăşurată de Vermaht privitor la
prizioneratul fiilor lui I. Stalin şi V. Molotov. În dispozitivul Armatei Roşii
erau răspîndite foi volante cu inscripţia Chiar şi fiul lui Stalin,
locotenentul major I. Djugaşvili a încetat rezistenţa.
2) CHINEJII au înscris o pagină ilustră în teoria vicleniei militare
- ilustrul Sun Ţzi în „Arta războiului” şi „Viclenia în luptă-36 stratageme”,
publicată în Taivan 1985. În acest context trebuie să menţionăm că
strategiile chineze, fiind universale, se află la înarmare în diferite armate
moderne, mai mult ca atît se folosesc în viaţa socială şi politică din multe
ţări ale lumii.
3) CRIZA din CARAIBE ca exemplu 1962. Rachetele ruseşti
8ж38 aveau timpul de start din gătinţă de luptă deplină - 30 minute, iar din
gătinţă permanentă - 180 minute. Rachetele americane „Minitmen”- doar
trei minute. N. Hruşciv la şedinţa ONU, fără jenă, bătea cu papucul în masă,
ameninţînd SUA cu „cuzichina mati”. Americanii au căzut pradă minciunii
şi vicleniei brutale, deşi performanţă rachetelor le asigura prioritate în toate.
31
VICLENÍE, viclenii, s.f. Însuşirea de a fi viclean; faptă, purtare de om viclean;
perfidie, ipocrizie, falsitate, vicleşug. ♦ (Cu sens atenuat) Şiretenie, şmecherie,
şiretlic; stratagemă. - Viclean + suf. -ie.

143
 Doritorii să cunoască stratagemele chineze le vor găsi în cartea lui
Harro von Zehger Stratageme. Despre artă chineză de a trăi şi a învinge.
4) CONVENŢIA de la GENEVA. În protocolul final din 12
august 1949 se conţin metodele permise de viclenie militară (camuflarea,
poziţii false, informaţii false, operaţii de sustragere a atenţiei). Îndrumarul
militar american - Field manual 27-10 „The law of Warfare” 1956 - conţine
lista viclenilor militare: atacul prin surprindere, înaintări şi retrageri false,
ordine false, folosirea codurilor radio, parolelor şi semnalelor adversare,
falsificarea numărului efectivului propriu, armament şi tehnică, scoaterea
însemnelor militare de pe uniformă, informaţii false mass-media şi
propagandă, activităţi psihologice false.
1. Aspectul cotidian al fenomenului minciunii
Comandanţii, în serviciul de toate zilele, se lovesc de minciuna
subalternilor. Unii o fac reuşit, alţii mai puţin reuşit. Unii comandanţi
identifică minciuna rapid, alţii cad pradă ei. Scopul comandanţilor este, să
comande eficient în condiţiile cînd minciuna este nu numai posibilă dar şi
reală.
Comunicarea ne verbală joacă un rol primordial în descifrarea
comportamentului celui ce recurge la minciună. Evident că în plan
profesional se folosesc camere-video, folosite la filmare cu descifrarea
fiecărui cadru aparte. În condiţii simple nu avem posibilitate de a ne folosi
de tehnologii moderne şi ne rămîne doar capacitatea noastră de a comunica
ne verbal.
2. Strategii de manipulări comportamentale în scopuri
constructive / distructive
Manipularea este posibilă atunci cînd ne aflăm în anumite:

144
 STĂRI PSIHICE:
1) Motivarea exagerată
Bătălia de la Narva. Generalul suedez Gorn aştepta ajutor de la
Şlipenbah. Ruşii timp de 4 zile au refăcut uniformele militare, făcîndu-le
asemănătoare ceolor suedeze. În rezultat Gorn deschide porţile şi trimite
trupele înaintea primirii ajutorului aşteptat, pe care Petru- I le învinge şi
dezarmează.
2) Dragoste sau gelozie
Puţini cunosc că renumitul cercetaş R. Zorghe, avea 2-ă soţii
oficiale în diferite ţări, mai avea şi 40 neoficiale, pe care le folosea în
operaţiile sale. Una din ele l-a adus la arrest.
3) Motive nobile
(fiecare din noi socoate că este un om nobil, chiar dacă realitatea
este opusă. Fiind apelat la sentimentul nostru nobil putem cădea în situaţie
de a fi minţit, ba mai mult ca atît în situaţii comice sau criminale. Cazurile
represiilor anilor 1936-1939, cînd de la acuzaţi li se cerea, ca dovadă a
sentimentelor lor nobile şi măreţe faţă de regim, să recunoască activitatea
sa criminală. Ei o făceau incontestat - prin ce au trezit suspeciuni ţărilor
occindentale precum că Rusia sovietică posedă arma psihotronă.

4) Emoţii puternice
Ex: principiile Sun Ţzî:
1. Dacă are izbucniri de furie - poate fi păcălit,
2. Dacă este prea sensibil în privinţa Eu-lui său şi onoarei - poate
fi calomniat,
3. Dacă are suflet milos - poate fi necăjit.

145
 Manipularea este posibilă atunci cînd ne caracterizează
TRĂSĂTURI INDIVIDUALE:
- lăcomia;
- intelect scăzut;
- frică;
- alte slăbiciuni omeneşti.

3. Reguli elementare pentru evitarea neplăcerii de a fi

manipulat:
Pentru a ne convinge că nu suntem supuşi minciunii, în procesul
comunicării trebuie să ţinem cont de următoarele reguli:
1. Descifrăm micromişcările mimicii, gesturilor (omul ce ne minte,
este conştient de acest fapt şi el fixează aceasta prin micromişcări ale
ochilor, buzelor, mîinilor, mimicii).
2. Verificaţi conţinutul verbal al comunicării cu micromişcările
omului (la necesitate rugaţi-l să repete, precum că nu va fost clar (ex.
interogatoriile).
Dacă este nevoie de analizat o situaţie concretă în mod analitic se
aplică tehhnica verificatorului după Pol Ekman, din 38 puncte (anexa
nr.1).
Marc Twen remarca Nici odată nu spuneţi adevărul oamenilor,
care nu merită.
Anexa nr.1
Tabelul 1 „Lista completă de întrebări ale verificatorului”
Este dificil de E usor de determinat, daca…
determinat, daca...
I. Intrebarile ce tin de fals

146
 Este dificil de E usor de determinat, daca…
determinat, daca...
1. Are oare posibilitate
persoana ce minte să DA: raspunsul era
prevadă sau să fie pregatit deja gata NU
pentru situatii în care va fi
nevoit să mintă ?
2. Este îndeajuns doar
DA
tacerea pentru o minciună? NU
DА mai ales daca:
1) trebuie sa fie camuflate sau
controlate emotiile negative,
3. Simte oare persoana ce asa ca supararea, frica sau
minte în acest moment DA iritarea;
careva emoții? 2) nu este posibil de a
exteriorize nici un tip de
emotii si nu există
posibilitatea de a camufla o
emotie cu alta.
4. Va fi oare iertata NU (intensifica DА (sunt sanse de a fi
persoana, ce a mintit, la dorinta de a minte recunoscut)
momentul, cand v-a cu mai mare
recunoște minciuna ? iscusinta)
5. Sunt dispuse remunerări Șansele sunt identice (remunerările posibilile pot
sau este drastică pedeapsa? stimula frica de a fi depistat și invers poat fi un
imbold pentru a minți și mai iscusit)
NU (frica de a fi DА (frica de a fi depistat
6.Va fi pedeapsa drastică depistat scade, creste; dar frica în cazul
în cazul depistării ei ? poate aduce și la învinuirilor pe nedrept poate
pierderea avea urmari în ce privește
precauției) credibilitatea )
147
 Este dificil de E usor de determinat, daca…
determinat, daca...
7. Va fi pedeapsa drastică DА (frica de a fi depistat se
nu numai pentru intensifica, persoana poate
înşelăciune ci și pentru NU chiar refuza născocirea)
scopurile, spre care tindea
persoana ce a mintit ?
8. Este oare minciuna NU (daca cel ce NU (remușcările se
binevoitoare și nu aduce minte este sigur accentuiază)
nici un venit? în ce spune,
practic nu are
remușcări)
9. Are încredere jertfa
înşelătorulului și nu DA NU
suspectează nimic?
10. Anterior, a reușit DA (scade frica
înşelătorul să duca în de a fi depistat,
eroare persoana-jertfă? iar în cazul, în
care jertfa poate NU
suporta careva
dureri, este
binevenită)
11. Cel ce minte și NU (remușcările DА (remușcările se
persoana-jertfa împartașesc slăbesc) intensifică)
aceleași valori ?
12. Este sancționată, DА (remușcările NU (remușcările se
minciuna ? slăbesc) intensifică)
13. Minciuna este anonimă DА (remușcările
NU
? slabesc)

148
 Este dificil de E usor de determinat, daca…
determinat, daca...
14. Se cunosc personal DА (verificatorului îi este mai
înşelătorul și jertfa între ușor să nu comită greșeli
dînșii ? NU datorită diferențelor de
comportament)
15. Este nevoit DА (verificatorul
verificatorul sa-și poate să se
controleze suspiciunule și concentreze
emoțiile față de înşelător ? asupra controlului
emoțiilor sale și NU
să piardă din
atenția sa față de
comportamentul
înşelătorului)
16. Dispune oare DA (poate fi utilizat testul
verificatorul de informația pentru a depista cunoștințele
privată, ce este cunoscută NU înşelătorului sau bănuitul
doar persoanei vinovate ? poate fi interogat)
17. Sunt prezente persoane DA (poate fi multumit de
care î-și dau seama sau efectul de fals, frica de a fi
NU
cunosc faptul ca e o depistat sau poate avea
minciună ? remușcări)
18. Verificatorul și NU (sunt mai DA (sunt mai puține greseli
înşelătorul sunt de aceiași multe erori în în interpretarea simtomelor
origine culturală, națională, interpretarea înşelăciunii)
poseda aceeași limbă ? simtomelor de
fals)
II. Întrebari ce țin de persoana celui ce minte

149
 Este dificil de E usor de determinat, daca…
determinat, daca...
19. Are experiență DА (mai ales în
înşelătorul ? cazul, cand are în
spate o experiență NU
asemanatoare în
înşelarea cuiva)
20. Este iscusit înşelătorul,
este deștept sau are DА NU
fantezie bogată ?
21. Are o memorie buna
DА NU
înşelătorul?
22. Dispune oare cel ce
minte de abilitatea de a
vorbi frumos și DА NU
convingator ?
23. Utilizează mușchii DА (este mai ușor
"credibil" (corespunzător) să ascunzi sau să-
înşelătorul pentru a ți schimbi NU
produce efecte verbale ? expresia feții)
24. Este aore înşelătorul un
actor, ce poate utiliza
DА
cunoștințe după metoda lui NU
Stanislavskii?
25. Crede oare cel ce minte
DА NU
în falsul său ?
26. Este oare înşelătorul
psihopat sau este predispus DА NU
spre fals ereditar ?

150
 Este dificil de E usor de determinat, daca…
determinat, daca...
27. Este prerdispus
înşelătorul spre ai fi frică,
NU DA
vinovat, sau a resimte
mulțumire pentru fals ?
28. Îi este rușine Sansele sunt identice (cu toate că comportamentul
înşelătorului pentru ceia ce sfidător încurcă recunoașterii, simptomele
vrea să ascundă ? sfidătorii poat trăda neadevărul)
29. Poate persoanei DА (interpretarea
suspecte sa-i fie frică, exteriorizării NU (exteriorizarea acestor
rușine sau să aibă emoțiilor este emoții confirmă falsul)
remușcări chiar în cazul imposibilă)
nevinovăției complete ?
III. Întrebari ce ţin de verificator
30. Are oare verificatorul NU (mai ales DА (se intensifică frica de a fi
reputația unei persoane dacă persoana a depistat sau mulțumirea de
care cu greu poate fi mai reușit să-l sine în caz că a reușit)
mințită ? inducă în eroare)
31. Are oare verificatorul Șansele sunt identice (o astfel de reputație poate
reputația unei persoane slăbi mustrările de conștiință, pe de altă parte
care nu are prea multă poate stimula frica de dezamăgire)
încredere în alții?
32. Are oare verificatorul Nu (persoana ce
reputația unei persoane minte este mai Da (remușcările se
cinstite ? puțin predispusă intensifică)
spre remușcări)

151
 Este dificil de E usor de determinat, daca…
determinat, daca...
33. Este oare verificatorul DА (cel mai
o persoana ce se straduie posibil, ca nu va
să nu provoace situatii observa
problematice și are o simtomele NU
părere pozitivă despre neadevărului și
oameni? este dispus pentru
a comite greseli)
34. Dispune oare
verificatorul de calități
deosebite în interpretarea NU DА
specificului de
comportament ?
35. Are oare verificatul DA (necatand la precauție
suspiciuni față de persoana NU verificatorul este predispus să
ce minte ? comită greșeli)
36. Va avea oare DA (el constient
verificatorul un interes de sau inconștient
venit dacă nu va depista va ignora NU
falsul ? simtomele
falsului)
37. Are posibilitatea
verificatorul de a avea Sansele sunt identice (este posibil ca falsul să fie
dubii cu privire la credibil și adevarul să pară fals)
confirmarea sau infirmarea
falsului ?
DA (persoana ce minte poate
38. Este oare verificatorul fi depistată, dar sunt riscuri că
NU
arrogant ? poate fi invinuită și o
persoana nevinovată)
152
 TEMA 2. Comunicarea în colectivul militar
LECŢIA 5. Limbajul şi comunicarea
SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Aspecte generale ale comunicării
2. Formele comunicării
3. Atitudini individuale, care dăunează / facilitează comunicarea
4. Specificul comunicării asertive
5. Formele limbajului

Verificarea asimilării materialului expus si analizat la lecţia

anterioară:
1. Definiți abordările asimetrice ?
2. Ce studiză psihologia asimetrică militară ?
3. Ce urmăresc abordările asimetrice ?

153
 4. Definiți gîndirea ?
5. Care este proveniența noțiunii de Manipulare ?
6. Dați exemple de utilizare a Vicleniei militare din perspectiva
militară ?
7. Care trăsături individuale pot fi supuse manipulării ?
1. Aspecte generale ale comunicării
La început a fost cuvântul. Dar nu la
începutul lumii ci la începutul culturii.
Dincolo de cuvânt se află natura, dincolo
de el începe cultura. Nici o stare
sufletească nu ajunge idee decât în şi
prin vorbire. Vorbirea este principalul
mijloc de comunicare şi de construire a
ideilor
HENRI WALD
Comunicarea este una dintre cele mai importante categorii
psihologice.
Omul devine personalitate numai în urma comunicării lui cu alţi
oameni. Chiar din primele clipe de viaţă, atunci când copilul plânge el îşi
exprimă trebuinţa de comunicare cu alte persoane, senzaţia de foame sau de
durere etc. Ea este reacţia adecvată a omului la factorii mediului extern.
1.1. Comunicarea presupune transmiterea de informaţii,
intenţionată sau nu, cu scopul de a argumenta unele intenţii sau de a
influenţa un individ sau un grup de indivizi. In timpul comunicării are loc o
acţiune directă asupra ascultătorilor şi un efect retroactiv-feed-back-ul.

154
 1.2. Rolul comunicării. Comunicarea nu este un privilegiu al
omului. Ea există, neîndoielnic, la animale şi plante. Prin dans, albina
indică celorlalte membre ale stupului locul în care se găsesc florile, distanţa
până la ele şi calitatea nectarului.
Comunicarea umană capătă formele cele mai avansate de
dezvoltare prin care se transmit idei complicate sau abstracte. Ea devine
mai eficientă în urma dezvoltării - conştiinţei umane.
Comunicând, dorim să fim ascultaţi, înţeleşi, acceptaţi, să obţinem
răspuns la întrebări, informaţii noi. Dacă aceste expectaţii ale noastre nu
sunt satisfăcute de la comunicare, atunci, posibil, să avem aversiune faţă de
ea.
Comunicarea include în sine diverse aspecte: de la un gest adresat
unui prieten, semnalând dorinţa de a comunica cu el, bucuria că îl vedeţi
sau îndemnul să se apropie până → la argumentarea veridicităţii unor
soluţii pentru rezolvarea de probleme.
Omul pe parcursul evoluţiei (pentru a facilita poziţia sa în mediul
înconjurător) a creat diferite sisteme de comunicare de la: gintă, trib, stat
sclavagist, feudalist, imperii, republici pînă la statul democratic de astăzi.

2. Formele comunicării.
Este tîrziu să înveţi a vorbi cu soldatul,
atunci cînd trebue să-l trimiţi la moarte32
general M. DRAGOMIROV,
sec. XIX, războiul ruso-turc
I. După participarea indivizilor la procesul de comunicare:

32
Despre datorie şi demnitate în armata rusă. Moscova. Ed. mil., 1990.
155
 - comunicare inter-personală (cu alţii - sau comunicare de grup;
realizata intre indivizi in cadrul grupului sau organizatiei din care fac
parte);
- comunicare intra-personală (comunicare cu Sinele - realizata de
fiecare individ in forul sau interior);
- comunicare de masă (prin instituţii specializate, cu adresabilitate
generală).
Generic organismul militar este unica organizaţie socială,
legitim creată pentru agresivitate.
Acest fapt pune amprentele sale asupra relaţiilor şi comunicării în
cadrul său. Să trecem la dezvăluirea procesului propriu-zis al comunicării
militare. Indiferent care ar fi formele de relaţii între individ şi mediul social,
totul se bazează pe relaţiile interpersonale stabilite în procesul de
comunicare specific structurii date.
Comunicarea interpersonală presupune, în esenţă, 3 elemente
fundamentale:
1. sursa de comunicare, sau emiţătorul – comandantul, şeful;
verbal (prin ordine şi dispoziţii, scris prin ordine, dispoziţii
sau bază normativă) telefonic
2. mesajul de comunicare vizual
telepatic (în cazuri foarte rare);
3. receptorul – subalternul.
Anexa nr. 1
Atunci cînd primeşte mesajul, receptorul decodează mental
conţinutul şi îl interpretează. Dacă el reuşeşte să recompună mesajul fără

156
perturbări produse de mediu, atunci se poate afirma că intenţia emiţătorului
s-a realizat integral.
Mesajele militare constituie un sistem aparte de comunicare şi ele
sînt fixate în Regulamentele militare sub formă de comenzi.
Structura mesajului militar trebuie să corespundă următoarelor
exigenţe: să fie clară, înţeleasă, laconică, dar să conţină maximă
informaţie despre eveniment. Mesajul militar este bazat pe un anumit
vocabular, pentru a preîntîmpina interpretarea dublă a conţinutului.
Mesajele militare se deosebesc de cele civile prin formă, conţinut,
intensitate, durată. Mesajul civil, cît şi militar poate fi acceptat sau respins.
Respingerea mesajului are loc atunci cînd receptorul nu se
regăseşte cu interesele propuse de emiţător, ipoteza propusă de emiţător
este parţial adevărată sau are suport superficial, fals. În astfel de cazuri se
poate spune că procesul comunicării nu a avut loc pînă la final, sau a fost
incomplet.
Comunicarea incompletă are loc şi atunci cînd nu s-a produs
conexiunea inversă, care semnalizează emiţătorului informaţii că receptorul
nu numai a auzit, înţeles mesajul său, dar este pe cale de a-l materializa. În
mesajele militare acesta se exprimă prin fraza „Am înţeles”. Mai mult ca
atît, mesajele militare presupun existenţa unei conexiuni duble, cînd
receptorul (subalternul) nu numai că confirmă înţelegerea sensului
mesajului, dar şi raportează emiţătorului (comandantului, şefului) despre
îndeplinirea scopului expus în mesaj.

II. După obiectivele comunicării:

- incidentală (fără scop bine stabilit)

157
 - consumatorie (consecinţă a stărilor emoţionale)
- instrumentală (când este urmărit un scop precis)

III. După interacţiunea sistemelor care comunică:

- omogenă (om - om, animal - animal)
- heterogenă (om- animal, om - maşină)

IV. După modalitatea sau tehnica / intrumentul de transmitere

a mesajului:
● INDIRECTĂ mediată (in care se folosesc tehnici secundare):
- comunicare imprimata (presa, revista, carte, afis, etc.);
- inregistrata (film, disc, banda magnetica etc.);
- prin fir (telefon, telegraf, comunicare prin cablu, fibre optice etc.);
- radiofonica (radio, TV, avand ca suport undele hertziene);
- prin mediatori (discuţiile duse între părţile aflate în conflict la
diferit nivel: de grup, familial, interstatal, internaţional etc. Mediatorul este
o persoană neutră, dezinteresată faţă de părţile implicate în conflict, sau
mediatorul reprezintă interesele uneia din părţi, în cazul încheierii unor
contracte de afaceri sau colaborări).
● DIRECTĂ faţă în faţă (în care se folosesc tehnici primare):
- verbală este specific umană și desemnează - comunicarea
mesajului prin cuvinte, oral sau în scris. După posibilităţile sale
comunicative, ea este mai bogată, decât formele de comunicare nonverbală.
- paraverbală în care
a) cuvintele interacţionează cu elemente vocale care caracterizează
vocea după sex, complecţie, vârstă: și determină (intensitatea sonoră,

158
claritatea, ritmul vorbirii, manifestări sonore, tonalitatea / intonaţie,
particularităţile de pronunţie).
EXEMPLE:
Intensitatea sonoră: folosită de obicei când cineva doreşte să se
impună; (poate fi interpretata ca un semnal al unei agresiuni - de aceea este
important să efectuam un control al rezultatelor);
Claritatea: cu cât cineva este mai sigur pe subiectul său, cu atât
mai clară va fi pronunţia fiecărui cuvânt;
Ritmul vorbirii nu conţine multe informaţii dar este sesizat imediat
dacă nu corespunde aşteptărilor;
Manifestări sonore fără conţinut verbal (plescăit, oftat, gemut,
tuşit, dresul vocii, alte onomatopee) pot avea influenţă mai ales in timpul
ascultării active.
b) mijloace extralingvistice: pauzele (chiar dacă nu prezintă
conţinut, aceasta poate avea o mai mare semnificaţie decât ar putea conţine
cuvintele!), tempoul/viteza vorbirii (cu cât informaţiile din conţinutul
comunicării sunt mai necunoscute, cu atât mai mică trebuie să fie viteza de
prezentare a acestora). Ele însoţesc cuvântul şi vorbirea în general, au
semnificaţii comunicative aparte, de aceea ţin de comunicarea
paraverbală. Aceeaşi frază, de pildă „Eşti deştept", spusă cu admiraţie sau
dezgust (afecţiune, amuzament) poate schimba sensul celor comunicate.
„Majoritatea oamenilor î-şi amintesc ce făceai, nu ce spuneai”
- nonverbală constă în transmiterea mesajului informaţional fără
cuvinte sau simboluri care le înlocuiesc. Comunicarea nonverbală se
utilizează adesea inconştient. Ea se exprimă prin: contactul vizual - mimică
- postură - gesturi.

159
 Adesea, de la comunicarea nonverbală percepem cu mult mai mult
decât ceea ce se comunică verbal. În opinia lui S. Freud comunicarea
nonverbală este comunicarea de la inconştient la inconştient, exprimând
prin aceasta faptul că indivizii sunt capabili să perceapă semne subtile,
neconştientizate încă.
CONTACTUL VIZUAL este un indiciu semnificativ nonverbal.
Cu cât mai mult durează contactul vizual între cele două persoane cu atât
aceste persoane devin mai apropiate, înţeleg mai bine cele comunicate.
Contactul vizual este cel mai important semnal pentru reglarea
fluxului conversaţiei. Cu ajutorul lui putem interveni în discuţie sau, mai
mult, dăm de înţeles că încheiem cele relatate, semnalând că este rândul
interlocutorului să-şi expună părerea.
În procesul comunicării avem nevoie de aprobare sau de feed-back.
Persoanele care au nevoie de feed-back stabilesc un contact vizual mai
îndelungat.
În timpul comunicării într-un fel privim o persoană de afaceri şi cu
totul altfel o persoană pe care o simpatizăm.
Contactul vizual realizează în comunicare 4 funcţii importante:
a) reglarea fluxului conversaţiei;
b) furnizarea de feed-back;
c) exprimarea emoţiilor;
d) informarea ambilor participanţi despre natura relaţiei lor.

Anexa nr. 2
MIMICA - mişcări ale muşchilor feţei. Mimica, poate furniza
feed-back-ul în comunicare, încredinţând vorbitorul că îl ascultaţi. După

160
expresia facială distingem dacă interlocutorul este fericit, surprins, indispus,
deprimat, furios, curios, indiferent, plictisit de cele sesizate.
POSTURA - de obicei, este o formă inconştientă de comunicare.
Ea oferă informaţii despre statutul social, starea emoţională, trăsăturile de
caracter.
EXEMPLE:
Felul în care ocupăm o poziţie stând în picioare sau pe scaun poate
fi un indicator foarte bun al stării în care se găseşte interlocutorul. O
persoană timidă stă, de regulă, cu capul în jos, umerii puţin ridicaţi,
încordată, iar cea curajoasă, încrezută în sine - cu pieptul puţin înainte,
capul ridicat, semeţ, priveşte interlocutorul în ochi.
Postura exprimă aceea ce are omul în gânduri, în subconştient, şi nu
ceea ce exprimă în cuvinte. La mulţi oameni gândurile, gesturile nu sunt în
concordanţă cu cuvintele. De fapt, deseori corpul „ne dă de gol”, fie prin
poziţia adoptată, fie prin gesturi inconştiente abia schiţate care trădează
nervozitatea, neliniştea, neîncrederea, deprimarea interlocutorilor.
GESTURILE
Majoritatea gesturilor de bază ale comunicării sunt aceleaşi în
întreaga lume:
- când oamenii sunt fericiţi, (zâmbesc);
- când sunt trişti sau supăraţi, (se încruntă);
- a încuviinţa dând din cap înseamnă, (aproape în mod universal,
„da” sau o aprobare)
- clătinatul capului într-o parte şi alta este, de asemenea, universal
şi se prea poate să fie un gest deprins imediat după naştere (pentru a indica
un „nu” sau o negare).

161
 Când sugarul se satură de lapte începe să-şi clatine capul la stânga
şi la dreapta pentru a îndepărta sânii mamei. Anexa nr. 3

CONCLUZII
S-a stabilit urmatorul raport al perceptiei informatiei de catre
receptor intr-o comunicare verbală:
58% (limbaj non-verbal)
35% - paralimbaj (în principal schimbarea intonaşiei şi a vocii)
7% (cuvinte) Anexa nr. 4
Pînă în prezent majoritatea oamenilor nu cunosc că circa 65% din
volumul comunicării are loc prin semnale ne verbale (mimică, gesturi,
mişcări, privire etc.) şi numai 35% prin semnale verbale. Oamenii zilnic îşi
comunică unul altuia semnale ne verbale, care rămîn neobservate la prima
vedere, dar care sînt înregistrate şi descifrate de subconştientul fiecăruia.
Limbajul ne verbal poate fi desluşit în urma unei pregătiri speciale.
Dezvoltarea abilităţilor de comunicare ne verbală la militari, facilitează
procesul comunicării în condiţii extremale de luptă. Colectivul militar în
care comunicarea obişnuită este înlocuită de comunicarea ne verbală sînt
cele mai eficiente. Fenomenul comunicării ne verbale deţine un loc
deosebit, poate că cel mai important, în viaţa omului şi pe nedrept este
ignorată în psihologia clasică, motivul fiind cunoaşterea insuficientă a
mecanismelor şi explicarea ştiinţifică a fenomenului în cauză.
Comandantul - pedagog, care operează prin comunicare ne verbală,
incontestat posedă abilităţi carismatice.

162
 Iată de ce deseori ne miră faptul că oamenii sînt atît de diferiţi, încît
este cu neputinţă de a se înţelege unul cu altul. Totodată deseori este de
ajuns un singur gest, intonaţie, privire pentru a stabili un contact perfect.
Omul în diferite situaţii se manifestă diferit, poate fi viteaz sau
cuprins de frică. Finalul comportamentului său este legat de o serie de
factori externi şi interni. Mai mult ca atît, omul este compus din două
imagini congruente – imaginea reală, care deseori este ascunsă de el, şi
imaginea falsă, pe care o expune la vitrină. Rare cazuri cînd fiecare din
imaginile respective se situează în partea corespunzătoare a oglinzii
spiritului. Iată de ce un soldat disciplinat, care cunoaşte şi îndeplineşte
regulamentul, în situaţii extremale poate fi incapabil de a acţiona, din
simplul motiv că este afectat de frica pedepsei disciplinare, iar altul
„indisciplinat” în situaţii extremale va da dovadă de vitejie şi eroism.
V. După poziţia în cadrul unei organizaţii:
1. descendentă (spre subordonați)
FORMALĂ 2. ascendentă (către şefi)
3. pe orizontală (emiţătorul și receptorul au
poziții egale)
Comunicarea formală în instituţia militară are loc prin mesaje
regulamentare, cea neformală prin mesaje civile.
Formularea corectă atît a mesajelor militare, cît şi civile stabileşte
un nivel anumit al culturii comunicării în colectivul militar. Anume nivelul
comunicării, stabilit în colectivul militar concret, defineşte evoluţia stării
moral-psihologice.
Extenuarea, schimonosirea acestor două tipuri de mesaje duce la
respingerea mesajelor şi induce deficitul de comunicare sau face ca

163
comunicarea să fie imposibilă. Comandanţii, care sînt responsabili de
dezvoltarea culturii comunicării la subalterni, însăşi trebuie să posede un
nivel corespunzător al comunicării. Comandanţii, care posedă o cultură
înaltă a comunicării, cultivă acest lucru şi la subordonaţi.
Comunicarea FORMALĂ în orice tip de organizaţie se desfăşoară
în 3 direcţii principale:
Descendentă conţine informaţii corecte şi esenţiale pentru munca
productivă şi planificată a subordonaţilor şi are loc prin:
- documente scrise;
- întîlniri şi şedinţe de lucru;
- discuţii şef-subaltern.
Ascendentă (către ȘEF) conţine informaţii clare despre ceea ce are
loc în eşaloanele inferioare, în baza conexiunii inverse şi oferă posibilitatea
de a spori, reorienta şi coordona activitatea subordonaţilor într-un flux
continuu de activitate.
Comunicarea descendentă şi ascendentă oferă posibilitate
comandantului de a asigura performanţa colectivului militar, iar
subordonaţilor le oferă motivaţia activităţilor desfăşurate şi acceptarea
deciziilor şefilor.
Pe Orizontală este modul de comunicare, unde membrii
colectivului au aproximativ aceeaşi responsabilitate şi autoritate sau
interese şi viziuni comune. (cdt.Cp., cdt.Pl. rețea circulară).

CONCLUZIE
O structură strict ierarhizată, precum este armata, are tendinţa de a
reduce comunicarea pe orizontală. Comunicarea orizontală (neformală) este

164
mai rapidă şi mai flexibilă decît cea formală (tip descendent-ascendent). Cu
toate acestea, menţinerea unui anumit nivel de comunicare neformală în
colectivul militar nu numai facilitează, dar şi este necesară pentru a
consolida legăturile interpersonale între militari. Comunicarea neformală şi
formală nu trebuie sa afecteze, însă, responsabilităţile funcţionale şi relaţiile
între militari. De regulă, un comandant cu experienţă în timpul serviciului
pune accentul şi se bazează pe comunicarea formală, în afara serviciului
este lider al relaţiilor neformale.
Axioma 1. Subordonaţii imită comandantul şi modul său de
comunicare.

VI. După gradul de oficializare:

1. Reţeaua „Linie unică”, când informaţia trece de
la opersoană la alta,
2. Reţeaua de tip „Bârfă”, atunci când o persoană
tra transmite informaţii tuturor celorlalţi,
NEFORMALĂ 3. Reţeaua de tip „Probabilitate”,
(informaţia circulă conform legilor probabilităţii,
la întâmplare),
4. Reţeaua de tip „Ciorchine”, când sunt informaţi
selectiv anumiţi me selectiv anumiţi membri ai grupului.
Anexa nr.6
Tipurile cele mai utile de comunicare

165
 pentru activităţile de rezolvare a situaţiilor tactice de ordin
strategic, operativ si tactic sunt indicate - reţelele de tip cerc;
pentru activităţile operative în care trebuie sa se desfăşoare acţiuni
energice sunt adecvate reţelele - tip stea / „y” / oblica intre cadre
care se situează pe niveluri diferite si operează cu diferite activităţi
(biroul pregătirii pentru lupta cu biroul logistic rețea în „y”).

3. Atitudini individuale, care dăunează / facilitează

comunicarea33
Munca educativă este una din cele mai
dificile munci, pentru că în această
muncă contează şi purtarea noastră
M. CALININ,
pedagog ilustru sec. XX, Rusia
CONDUCĂTORUL ca receptor militar:
1. incapacității de ascultare,
2. lipsa de respect fata de personalitatea interlocutorilor,
3. capacitatea redusă de concentrare asupra fondului problemei,
4. persistenţa ideii că cei din subordine nu pot avea sugestii bune
pentru rezolvarea unei probleme,
5. tendinţa de a interveni în timpul expunerii şi de a prezenta exact
varianta contrară,
6. rezistenta faţă de introducerea unor idei noi.

33
Nicolae Parcevschi, (lt.col), Gabriel Dudulea, Teodor Frunzeti, Coordonate ale
psihologiei militare aplicate. Bucureşti: Editura Universităţii Naţionale de Apărare
„Carol I”, 2009, pp.137-139.

166
 EXECUTANŢII:
1. lipsa capacităţii de ascultare,
2. deficiențe care au ca sursa dorinţa de securitate,
3.dificultăţile de studiere și de stăpînire a proceselor de comunicare,
4. tendinţa oamenilor de a percepe si interpreta comunicarea sub
influenta stărilor emoţionale si a sentimentelor proprii.

3.1. Obstacole/bariere în comunicarea interpersonală:

1. exteriorul antipatic al interlocutorului,
2. jargon, limbaj parazitar,
3. expresii necenzurate,
4. gesturi necenzurate,
5. agresarea psihologică şi verbală a interlocutorului,
6. insistenţa neîntemeiată asupra unor prevederi,
7. supraîncărcarea cu informaţie (În cazuri extreme supraîncărcarea
cu informaţie poate duce la blocarea Informaţională a psihicului. Un
comandant eficient va proteja subordonaţii de supraîncărcare
informaţională cu date prin repartizarea egală a informaţiei între executori
sau „aducerea la cunoştinţă persoanelor, la care se referă”),
8. Diferenţe de personalitate:
- constituţie şi temperament,
- mediul fizic (climat, hrană),
- mediul social (ţară, familie, educaţie),
- obiceiurile şi deprinderile câştigate anterior (mod de viaţă, igienă,
alimentaţie),
9. diferenţe de statut,

167
 10. diferenţe de cultură,
11. lipsa de cunoaştere,
12. probleme semantice,
13. lipsa de interes a interlocutorului faţă de mesajul transmis,
14. emoţiile,
15. zgomotul.

3.2. Principii ce contribuie la cultivarea nivelului înalt al

comunicării:
- „atacaţi” problema, nu persoana,
- descrieţi, nu evaluaţi,
- comunicaţi concret, nu la general,
- asumaţi-vă responsabilitatea despre ceea ce comunicaţi,
- asiguraţi continuitatea comunicării,
- controlaţi intonaţia glasului şi gesturile,
- formulaţi mesajele – capacitatea creierului de a gîndi prin
cuvinte este de cca 400/min., de a exprima este de cca 120/min.,
- credibilitatea conţinutului, noutatea mesajului,
- eliminaţi judecata imediată a conţinutului,
- priviţi atent interlocutorul,
- reacţionaţi cu interes la mesajele expuse,
- nu întrerupeţi interlocutorul,
- recunoaşteţi şi respectaţi aşteptările interlocutorului,
- cunoaşteţi gradul de cultură şi particularităţile psihologice ale
interlocutorului,
- exteriorizaţi respectul Dumneavoastră.

168
 3.3. Eficientizarea comunicării
În comunicare o problemă deosebit de importantă constă în
formarea convingerilor cu ajutorul mesajelor după următoarele reguli:
1. prezentaţi la începutul argumentării, care este punctul de pornire,
acesta fiind şi argumentul principal,
2. prezentaţi argumentele unitar, armonic şi dinamic,
3. prezentaţi argumente cu efecte de „noutate”, care să menţină
interesul destinatarilor,
4. apelaţi la experienţa personală şi a destinatarilor,
5. argumentele folosite să nu fie emoţionale şi singurele de felul
său, căci pot fi interpretate ca demagogie,
6. respectaţi logica între elementele comunicării,
7. expuneţi clar şi în limbaj înţeles,
8. „încălziţi” dialogul cu elemente cunoscute şi dragi tuturor,
9. respectaţi raportul optim între raţional şi afectiv, interesele
emiţătorului şi receptorului, convingere şi seducţie,
10. organizaţi sesiuni şi autotreninguri de comunicare.

3.4. Spațiul și poziția socială.

- zona de contact sau de atingere,
Distanţa intima: - zona îndepărtată,
- zona apropiată,
Distanţa personală: - zona îndepărtată,
Distanţa socială,

169
 Distanţa publică,
Anexa nr.7
4. Specificul comunicării asertive
Retineti ca: încă inainte de a deschide gura sunteţi condamnat sau
APROBAT!!!
4.1. Exprimare asertivă
Este atunci, cînd comunicăm ceva altei persoane referitor la modul
în care ne simţim în legătură cu acea situaţie, fără să blamăm sau să
impunem modalităţi de soluţionare, cît şi capacitatea de a spune „Nu” şi de
a-ţi susţine punctul de vedere, fără să te simţi vinovat (este lesne de intuit
cum îmbunătăţeşte această calitate o comunicare internă în colectivul
militar).
Asertivitatea este compromisul între o comunicare pasivă, unde →
eşti de acord cu tot ceea ce spune interlocutorul tău şi una agresivă, cînd
→ contracarezi orice replică, din dorinţa de a te impune.
În prevenirea conflictelor, este importantă utilizarea mai multe
tehnici.
EXEMPLU:
Aserţiunea - Eu este o frază prin care se începe discuţia sau
procesul mai îndelungat de rezolvare a unei situaţii problematice sau a unui
conflict ori chiar se rezolvă definitiv.
„Aserţiunii – Eu” are o anumită structură. Anexa nr. 8
Ascultare activă (o tehnică de conversaţie prin care îi comunicăm
locutorului semnificaţia pe care o acordăm mesajului său). În profilaxia
conflictelor este binevenit, să atragem atenţia asupra formării la militari din
colectiv a deprinderilor de comunicarea asertivă.

170
 Ascultarea activă este foarte utilă în optimizează comunicării,
rezolvarea propriilor conflicte interpersonale, precum şi în medierea
conflictelor (reducerea efectelor acestora)
Poate fi folosită în 3 scopuri: informare, suport moral, consiliere,
liniştirea celuilalt şi răspund la atacul verbal, la iritarea celuilalt.
Ascultarea activă presupune din partea vorbitorului şi procesul de
autodezvăluire. Autodezvăluirea este procesul prin care individul comunică
altora informaţii despre el.
Sunt anumite reguli generale pentru realizarea unei ascultări active.
Anexa nr. 9
Succesul dezvoltării unei comunicări asertive - recomandări
Oamenilor, le vine mai uşor, de multe ori, să şuşotească, să facă
aluzii caustice sau să găsească probleme – surogat decît să pună problemele
într-o manieră serioasă, care cer un răspuns. Pe de altă parte, mulţi disputaţi
ridică problemele într-un mod dramatic, în forţă şi clar, dar refuză orice
răspuns, orice dialog, orice interacţiune.
• Fii direct deschis şi onest în comunicare cu cei din jur, câştigând
astfel respectul acestora. Nu te pierde în cuvinte şi fraze complicate. Totuşi,
să fii direct în comunicare nu înseamnă să nu ţii cont de circumstanţe. Este
esenţial să ştii ce să spui, cînd, cum şi, mai ales, să ţii cont de barierele care
pot interveni în comunicare şi pot afecta mesajul.
• Împărtăşește-ți opiniile şi experienţele cu ceilalţi, lăsându-i să te
cunoască.
• Exprimaţi ceea ce simţiţi într-un mod care să ducă la satisfacerea
cerinţelor proprii, fără însă a le deranja pe cele ale interlocutorului

171
dumneavoastră. Există cu siguranţă o modalitate de rezolvare pe cale
amiabilă.
• Păstrează un comportament cooperant si prietenos, dar fii ferm
- repeta-ti poziţia clar si fără supărare.
• Controlează-ti emoţiile si nu răspunde cu agresivitate, nici
supunere în situaţii de stres.
• Critică, dar constructiv! Atunci cînd cineva are un
comportament greşit sau nedorit, poţi să remarci acest lucru, dar în termeni
pozitivi. În comunicare, încearcă să critici părţile negative ale
comportamentului şi nu persoana. Completează cu argumente şi oferă
alternative pentru comportamentul criticat.
• Fă complimente! Nu te jena să faci complimente/laude (meritate,
desigur…); celor cu care intri în contact. Pe de altă parte, acceptă
complimentele/laudele şi acordă-le valoare. Învăţaţă să fii siguri pe tine şi
să nu-ți facei mustrări de conştiinţă când refuzi, când spui NU cuiva (a iubi
şi respecta pe cineva înseamnă a-l accepta aşa cum este, fără a-i cere să se
schimbe).
• Cere feedback. Pentru a te asigura ca ai fost bine înţeles, pune
întrebări. Procesul de comunicare nu este doar transmiterea unui mesaj, ci
schimbul de informaţii între cel puţin doua persoane. De asemenea, asigura-
te că mesajul tău este înţeles corect de ceilalţi - oferă lămuriri şi argumente.
• Motivează-ţi spusele. Totuşi, nu în mod vădit - va părea ca iţi
cauţi scuze încontinuu. Argumentele solide sunt cele potrivite pentru a-ţi
întări afirmaţiile în comunicare.

172
 • Învaţă să spui NU! Acorda-ţi un răgaz în comunicare şi refuză,
atunci cînd e cazul, însă fără justificări inutile. Precizează pe scurt motivul
refuzului şi păstrează o comunicare non-verbala asertiva.
A fi eficient în comunicare presupune cunoaşterea şi aplicarea
unor drepturi. Anexa nr. 10

CONCLUZIE
Eficienţa în comunicarea asertivă constă în abilitatea de a ne
exprima ideile, trăirile emoţionale şi convingerile fără a afecta şi ataca
drepturile celorlalţi.
O comunicare asertiva înseamnă, în primul rînd, sa ştii care sunt
nevoile tale si ce vrei sa obţii. Prin urmare, obiectivul într-o comunicare nu
este sa învingi, ci sa rezolvi problemele şi să ai rezultate maxime. Dpdv. al
raporturilor sociale sau profesionale, o comunicare asertiva reprezintă
calea de mijloc si implica:
• solicitarea propriilor drepturi;
• refuzarea unor sarcini intr-o maniera simpla, directa.
O comunicare asertiva reprezintă adaptarea eficientă la situaţii
conflictuale. În orice unitate, comunicarea se îmbunătăţeşte, dacă există un
dialog deschis, fără agresivitate sau ranchiună.

5. Formele limbajului
Limbaj - Obiect de studiu al psihologiei, cu funcţie de exprimare şi
comunicare interumană, realizată prin intermediul limbii si al tuturor
resurselor ei.

173
 Este un mij loc de creaţie, afirmare de sine, de auto-prezentare, de
facilitare a interrelaţiilor sociale. Prin limbaj se exprimă nu numai însuşirile
de personalitate, ca temperamentul, voinţa, dar şi interesele, dorinţele,
capacităţile omului.
Limba - Este obiectul de studiu pentru lingvistica, urmaridu-se
inventarul lexical, normele gramaticale si corelatiile cu activitatea cognitiva
si cu practica (medicul logoped tratează tulburările patologice).
Un ansamblu de semne cu ajutorul carora comunica intre ei oamenii
dintr-o societate.
EXEMPLU: Începând cu
- luna a 2-a, (sugarul emite sunete),
- la 7-9 luni (pronunţă primele cuvinte),
- iar la 1,6 an (alcătuieşte fraze simple).
Vocabularul pasiv se dezvoltă mai rapid ca cel activ.
Copilul la 3 - 4 ani înţelege majoritatea cuvintelor din limbajul
uzual, iar vocabularul activ la această vârstă alcătuieşte doar 1500-2000
cuvinte. Limbajul se dezvoltă din curiozitatea şi necesitatea omului de a
comunica; el se asimilează treptat în procesul de integrare a individului în
societate. Copiii delăsaţi pedagogic posedă un vocabular sărac, iar cei
crescuţi de animale până la vârsta de 7-8 ani dacă sunt socializaţi însuşesc
limbajul cu mari dificultăţi.
Limbajul se perfecţionează concomitent cu gândirea.

174
 Această concepţie a - gândirea nu poate
lui L. S. Vâgotsky exista fără limbaj,
este recunoscută de iar limbajul fără
majoritatea savanţilor gândire,
care fac cercetări - fiecare fiinţă
asupra relaţiei dintre umană gândeşte
limbaj şi gândire. prin limbajul extern
sau intern,
- orice gând este
exprimat în cuvinte,
- în limbaj, gândul
nu numai că se
formează, dar şi se
dezvoltă
concomitent cu
dezvoltarea
limbajului.

Se disting mai multe forme de limbaj:

- pasiv (acela pe care îl înţelegem) şi activ (acela pe care îl folosim,
mai redus ca primul),
- extern şi intern.

5.1. EXTERN se reflectă prin limbajul oral (dialogat/monologat) şi

cel scris.
Limbajul dialogat serveşte la ascultarea şi reproducerea
informaţiei la momentul vorbirii.
Dialogul este cea mai veche formă de comunicare. El poate fi
spontan sau planificat şi decurge sub formă de convorbire, schimb de
păreri, replici - cu una sau mai multe persoane.
Dialogul se caracterizează prin următoarele particularităţi:

175
 a) este un limbaj susţinut de una (dialog cu sine însuşi) sau de
câteva persoane. Interlocutorul are posibilitatea să concretizeze sau să
conteste unele idei, să reconstituie sau să finalizeze ideile altora;
b) se desfăşoară în procesul contactului emoţional expresiv al
interlocutorilor, în condiţiile percepţiei vizuale, auditive reciproce.
Interlocutorii se influenţează prin gesturi, mimică, timbrul şi intonaţia vocii,
ambii având posibilitatea să urmărească obiectul discuţiei şi să o dirijeze;
c) se manifestă situativ. El apare, se susţine şi încetează în măsura
în care există trebuinţa de a face schimb de opinii.
Dialogul organizat, planificat are un scop bine determinat.
Scopul dialogului poate fi: de comunicare a cunoştinţelor sau a
unor informaţii importante şi de evaluare a cunoştinţelor (în timpul lecţiei,
seminarelor, consolidării materiei studiate).
Limbajul monologat
a) reprezintă expunerea consecutivă, coerentă a informaţiei de către
o persoană, unui auditoriu tacut (lectii, conferinte, discursuri).
b) se desfăşoară sub formă de raport, povestire, discurs, prelegere
etc.
c) necesită expunerea logică a gândurilor. Fraza trebuie să fie
construită conform regulilor lexicale din limba dată: se respectă topica
cuvintelor, un anumit ritm, dicţie şi sonorizarea limbajului. Expunerea
monotonă, neexpresivă, rostirea incorectă a sunetelor, îngreuiază percepţia
şi înţelegerea informaţiei.
Limbajul scris e adresat cititorului ce nu vede şi nu aude persoana
care emite informaţia. Despre informaţia scrisă cititorii iau cunoştinţă peste
o perioadă de timp.

176
 Limbajul scris a apărut mai târziu decât cel oral. In procesul
activităţilor în comun oamenii au simţit necesitatea de a transmite urmaşilor
informaţia despre diverse evenimente sau despre modul de producere a
bunurilor materiale"
Se delimitează câteva feluri de limbaj scris:
I. limbajul ideografic - transmiterea informaţiei prin simboluri. Prin
acest fel de limbaj informaţia se transmite despre unele evenimente
II. limbajul hieroglific - figuri de fiinţe şi de obiecte;
III. scrisul alfabetic. Se presupune că scrisul a fost inventat de
fenicienii antici. El este în strânsă conexiune cu limbajul oral, fiind
exprimat prin grafeme. Anexa nr.11
Însuşirea limbajului scris formează mecanisme psihofiziologice
absolut noi ale vorbirii. Stilul unic al activităţii verbale a omului se obţine
pe baza sistemelor complicate ale legăturilor interanalizatoare în scoarţa
emisferelor mari ale encefalului, coordonate de activitatea celui de-al doilea
sistem de semnalizare.

5.2. INTERN
a) este un mijloc de comunicare cu sine însuşi şi pentru sine
b) se desfăşoară în sfera mintală (o continua comentare). Limbajul
interior este mai rapid decit cel exterior. De aceea, trecerea de la vorbirea
interioara la explicarea ei exterioara este dificila.
c) se caracterizează prin următoarele îsuşiri:
- există ca fenomen kinestezic (mişcări, gesturi), ce exprimă sensul
cuvântului;

177
 - este insonor. Prin aceasta el se deosebeşte de dialogul cu sine
însuşi, care se consideră insonor, dar la care, totuşi, se înregistrează vibraţii,
impulsuri foarte slabe în întreg aparatul fonator.
La baza limbajului intern stă activitatea reflex condiţionată a
scoarţei emisferelor mari ale encefalului. Reflexul verbalo-motor este
inhibat, însă el este prezent în procesul gândirii în sine, fiind bazat pe idei şi
imagini. Acest fenomen s-a stabilit în urma cercetărilor biocurenţilor
laringelui, care apar întotdeauna în momentul rezolvării în gând a unei
probleme.
Anexa nr. 1

Anexa nr. 2
Poziţia omului cointeresat în Se utilizează
comunicarea: (a) de afaceri, b) pentru a CONCLUZIE:
intimă). semnala
• primul caz prin contact vizual
muşchii din jurul exprimăm afecţiunea
ochiului sunt faţă de interlocutor.
încordaţi şi ochii Pupila ochiului tinde să
larg deschişi. se dilate atunci când
• în cazul al doilea privim ceva sau pe
muşchii sunt mult cineva care ne place.
mai relaxaţi, iar
privirea exprimă
afecţiune.

178
 Anexa nr.3
Se utilizează Este un gest compus
Gestul ridicării din umeri pentru a din trei părţi principale:
semnala
• că o - palmele deschise,
persoană nu - umerii ridicaţi şi
ştie - sprâncenele înălţate.
• sau nu
înţelege despre
ce se vorbeşte.
Tot aşa cum limbajul verbal diferă de la o cultură la alta, şi limbajul
non-verbal poate fi diferit în diferite culturi, în timp ce un gest poate fi
răspândit într-o cultură dată însoţit de o interpretare clară, într-o altă cultură
acelaşi gest poate fi lipsit de sens sau poate avea un înţeles total opus.
Este identic în toate
ţările vorbitoare de
limba engleză, şi,
Gestul „OK” deşi acest sens s-a CONCLUZII:
răspândit în întreaga
Europă şi Asie.

179
 În anumite locuri Cînd vă aflaţi în
originea şi sensul străinătate regula
gestului sunt cea mai sigură este
diferite: să vă supuneţi
1. Franţa, de principiului:
exemplu, gestul Când te afli la
„inelului” semnifică Roma,
si „zero” sau comportă-te aşa
„nimic”; cum se comportă
2. Japonia poate cei din Roma.
însemna „bani”; - în felul acesta
3. În unele ţări vom putea evita
mediteraneene este posibile situaţii
un semn pentru neplăcute.
gaură şi adesea se
utilizează pentru
indicarea
homosexualităţii.
În Marea Britanie,
Australia şi Noua
Gestul degetului mare ridicat
Zeelandă are 3
înţelesuri:

180
 1. Îl folosesc, de - Când un italian
obicei, autostopiştii numără de la 1 la
când doresc să fie 5, el foloseşte acest
primiţi într-un gest pentru „unu”,
vehicul; iar degetul arătător
2. Este un semn de va fi „doi”,
OK; - în timp ce
3. Iar atunci când majoritatea
degetul mare este australienilor,
ridicat brusc, el americanilor şi
devine un semn de englezilor indică
insultă numărul „unu” cu
degetul arătător şi
numărul „doi” cu
cel de mijloc, în
acest caz degetul
mare va reprezenta
numărul „cinci”.

Gestul „V” sau ... CONCLUZII:

1. Este răspândit în Trebuie luat în
întreaga Australie, consideraţie
Noua Zeelandă şi mediul cultural al
Marea Britanie şi oamenilor înainte
semnifică ceva de a trage
trivial „Ţi-o bag...”. concluzii pripite
2. Winston Churchill din limbajul
l-a popularizat ca trupului sau din
semn al victoriei în gesturile lor.

181
 timpul celui de-al
doilea război
mondial, numai că,
în versiunea sa,
palma arată spre
înafară, pe când
palma întoarsă spre
vorbitor reprezintă
varianta insultătoare.
3. înseamnă şi
numărul „doi”
Gestul ce confirmă că cele O persoană care
Interpretare:
spuse nu sunt adevărate spune neadevărul
Face încercări să Gândurile rele
ducă mâna la gură, pătrund în
ochi, nas sau urechi subconştient, care,
la rândul său,
ordonă mâinii să
astupe gura care
spune neadevărul.
Gestul de ascultare atentă
O persoană care ia o decizie (în baza
mesajului comunicat)
a) duce mâna la bărbie,
b)însă dacă interlocutorul este cointeresat
de acest mesaj, îşi sprijină capul cu măna
închisă, iar degetul arătător este
orientat spre tâmplă
Gestul de relație amicală Pe o persoană Interpretare:

182
 apropiată, pe un sentimentele
amic, prieten îl noastre de
putem tipări pe bucurie,
umăr, apuca de mulţumire,
antebraţ. susţinere,
încurajare pentru
altă persoană.
Interlocutorii care se înţeleg, au aceleaşi opinii faţă de problema discutată şi
în procesul comunicării ajung la un consens, inconştient treptat adoptă ambii
aceeaşi poziţie.

183
 coloană, rînd, în linie, în unghi,

acoperă, stai, înainte, la mine,

aplecat, măriţi vireza, linişte, împietreşte, ocolire,

184
 am înţeles, n-am înţeles , tu, eu,

imposibil, eu sunt lider, acolo/în direcţia ceea, punct de intrare,

ascultă/eu ascult, priveşte/văd, pe poziţii, reăncărcarea,

ostatic, maşină, geam, uşă,

pistol, armă cu halice, puşcă, inamic,

185
lunetist, gaze, obstacol, ?

femeie, bărbat, adolescent, copil

Anexa nr.4
COMUNICAREA
DESCENDENTĂ
(probleme de
influențare)

Anexa nr.5
interpret.)
(probleme
COMUNI

ASCEND
CAREA

ENTĂ

COMUNICARE
de

186
ORIZONTALĂ
(probleme de coordonare)
 Anexa nr.6

Anexa nr.7

Anexa nr. 8
Prin „aserţiunea – Eu” comunicăm ceva altei persoane referitor la
modul în care ne simţim în legătură cu acea situaţie, fără să blamăm sau să
impunem modalităţi de soluţionare. O aserţiune – Eu arată, în mod
impersonal, care este situaţia ce mă incomodează, ce efecte are aceasta
asupra mea şi cum aş vrea să fie.
În „Aserţiunea – Eu” totul este centrat pe ,,Eu”. De aceea, vor fi
evitate categoric pronumele ,,Tu” sau ,,Dvs.”
Se recomandă să fie inclusă ca procedeu de formare a deprinderilor
practice de comunicare şi exprimare asertiva în cadru trainingurilor, să se

187
utilizeze ca tehnică în comunicarea practica a militarilor, în cazul cînd apar
situaţii de conflict, conflicte şi la primii paşi de soluţionare a lor.
Structura aserţiunii – Eu
1. Acţiunea 1. Cînd…
2. Efectul asupra mea 2. Simt, sunt …
3. Facultativ: cauza, motivele 3. Deoarece …
4. Rezultatul dorit de mine (ce aş
4. Aş vrea ca eu …(în nici un caz nu
dori referitor la mine)
,,tu”)

Exemple:
1) Cînd primesc observaţii la superiori în faţa efectivului, mă simt
foarte umilit, pentru ca eu mă vad în postură de comandant de grupă. Aş
dori pe viitor să nu mai fiu pus în această situaţie.
2) Cînd sunt întrerupt de colegii de serviciu, sunt derutat, pentru că
îmi pierd firul ideilor. Aş vrea să fiu lăsat să vorbesc pînă la capăt.

Anexa nr. 9
Reguli generale pentru realizarea unei ascultări active
Acţiunile interzise în
Acţiunile admise a comunicării asertive
comunicarea asertivă
1. În timp ce facem ascultare activă, să ne 1. Nu folosiţi conduite
concentrăm atît asupra sentimentelor lui, cît şi inhibitorii sau blocante
asupra conţinutului mesajului. Căutaţi să-i pentru conversaţie:
cunoaşteţi emoţiile şi sentimentele prin ceea ce - nu vorbiţi despre dvs.
comunică el non - verbal. - nu schimbaţi subiectul
2. Întrebaţi – l despre nevoile, preocupările, - nu daţi sfaturi, mai ales
anxietăţile şi dificultăţile lui. necerute
3. În adresarea întrebărilor vom folosi cu - nu diagnosticaţi

188
 predilecţie: 1) întrebări deschise, exploratorii, deşi - nu încurajaţi formal
nu le vom evita total pe cele închise 2) întrebări - nu criticaţi sau hărţuiţi
unice, nu duble sau triple 3) termeni cunoscuţi de - nu vă gîndiţi înainte la
interlocutor. Nu vom pune două întrebări deodată, ceea ce veţi spune, în timp
nu vom pune succesiv trei întrebări închise, nu ce interlocutorul îşi
vom folosi întrebări care sunt afirmaţii deghizate. prezintă problema;
4. Confirmaţi că l-aţi înţeles şi verificaţi–vă prin concentraţi – vă asupra lui,
parafrazare, adică reformulare. Parafrazarea este încercînd să-l înţelegeţi.
cea care duce la răspunsul: „da, aşa este”. 2. Nu pretindeţi că aţi
Deseori, oamenii dau semnificaţii diferite înţeles ce vrea să spună
aceloraşi cuvinte, situaţii, emoţii de aceea celălalt cînd, de fapt, nu l-
verificaţi permanent ce înţelege celălalt prin ceea aţi înţeles.
ce transmite.

NB. Aceste reguli sunt utilizare în cadrul desfăşurării trainingului,

consilierii psihologică a militarilor.
Anexa nr. 10
1. Dreptul de a fi tratat cu respect;
2. Dreptul de a spune „NU”, „NU ŞTIU” sau „NU MĂ
INTERESEAZĂ” şi de a nu te simţi vinovat;
3. Dreptul de a fi acceptat ca imperfect;
4. Dreptul de a avea sentimente şi de a le exprima într - un mod
adecvat situaţiei;
5. Dreptul de a nu fi supus la discriminări – să fiu evaluat după
merit, nu după sex, rasă etc.
6. Dreptul de a-ţi rezerva timpul necesar pentru a lua o decizie şi de
a nu mă lăsa influenţat;
7. Dreptul de a cere informaţii;
189
 8. Dreptul de a te răzgândi; nu suntem obligaţi să ne menţinem
mereu aceleaşi păreri;
9. Dreptul de a-ţi schimba prietenii;
10. Dreptul de a le spune celorlalţi cum ai dori să se comporte cu
tine;
11. Dreptul de a te schimba, de a-ţi dezvolta şansa aşa cum îţi
doreşti;
12. Dreptul de a te bucura de intimitate – în gândire, spaţiu şi
sentimente personale;
13. Dreptul de a nu te justifica şi de a nu da explicaţii privind viaţa
ta.
14. Dreptul de a cere ceea ce doreşti;
15. Dreptul de a face mai puţin decât ceea ce este omeneşte cu
putinţă;
16. Dreptul de a greşi, de a învăţa din greşeli pentru a mă îndrepta,
nu să acumulez vină;
17. Dreptul de a fi acceptat ca imperfect;
18. Dreptul de a te simţi bine;
19. Dreptul de a avea succes.
Vă dorim succes!
Anexa nr. 11
Ideografic Hieroglific

190
 TEME RECAPITULATIVE Limbaj:
1. Explicaţi sensul motoului. Ce proverbe sau zicători au acelaşi
sens?
2. Definiţi conceptul de limbaj
3. Argumentaţi importanţa limbajului pentru om
4. Explicaţi relaţia dintre limbaj şi gândire conform ideilor lui L.S.
Vâgotsky
5. Argumentaţi în ce constau formele limbajului

ACTIVITĂŢI DE FORMARE:
Efectuaţi un studiu investigând propria voastră cultură.
Lucraţi în diade sau în grupuri mici (3-4 persoane). întocmiţi în
comun o listă conţinând denumirile a 5-6 obiecte pe care le întâlniţi
frecvent în viaţa cotidiană (de exemplu, stilou, tablou, maşină etc). Apoi
alcătuiţi o listă cu denumirile a 5-6 obiecte pe care le folosiţi mai rar în
vocabular: pustiu, vulcan, elefant etc. Utilizând tehnica „brainstorrning-
ului”, propuneţi cât mai multe însuşiri pentru fiecare din cuvintele incluse
în ambele liste.
Calculaţi numărul total de cuvinte de pe fiecare listă. Pentru care
listă aţi găsit mai multe determinative? Cumexplicaţi diferenţele?

191
 TEME RECAPITULATIVE Comunicare
Meditaţi asupra epigrafului. Sfaturile bune îi sunt de folos chiar şi
celui care le refuză. Seneca
1. Ce fel de comunicare este în acest caz?
2. Descrieţi formele de comunicare nonverbală.
3. Enumeraţi avantajele şi dezavantajele comunicării paraverbale.
4. Explicaţi în ce constă „ecoul poziţional”.

ACTIVITĂŢI DE FORMARE:
1. Observaţi atent în timpul recreaţiei discuţia dintre doi colegi.
Remarcaţi ce exprimă ei prin comunicarea nonverbală; au ajuns ei în timpul
discuţiei la „ecoul poziţional”?

2. Lucraţi în diade.

192
Priviţi atent fig.1 Expuneţi-vă părerea privind mesajul sugerat de fiecare din
aceste figuri. Adoptaţi aceeaşi poziţie. Ce gânduri vă vin în corespundere cu
poziţia corpului? Comunicaţile colegului. Corespunde
oare conţinutul gândurilor voastre cu poziţia corpului?

3. Iniţiaţi un dialog. Observaţi în ce condiţii puteţi mai

uşor întreţine comunicarea: dacă aveţi cu interlocutorul
contactul vizual, gesticularea adecvată, dacă el
încuviinţează cele auzite dând afirmativ din cap, te
atinge de braţ, zâmbeşte binevoitor, sau când acestea lipsesc.
4. Expuneţi-vă părerea cum v-aţi simţit în timpul unei
discuţii în care interlocutorul, pe când îi vorbeaţi, privea
prin geam, era preocupat de alte lucruri, mai încerca să
vorbească cu altcineva etc. Ce concluzie se poate trage
din această experienţă? Comentaţi ce comportament
trebuie să avem în timpul comunicării eficiente.

TEST DOCIMOLOGIC - Psihologie şi pedagogie

Instrucţiuni:
Citeşte atent fiecare item şi îndeplineşte cerinţele solicitate.
Lucrează independent
Timpul efectiv de lucru 40 minute
193
 Îţi doresc succes!

T2/1 STAREA MORAL-PSIHOLOGICĂ ÎN COLECTIVUL

MILITAR
1) Ce numim atmosferă moral-psihologică ?
a) este specifică colectivului militar, care desfăşoară activitatea cotidiană
în mod planificat şi eficient
b) este specifică colectivului militar, în care relaţiile interpersonale
binevoitoare afectează exigenţa funcţiilor militarilor şi invers
c) este specifică colectivului militar, în care încălcările de disciplină şi
infracţiunile sînt tolerate

2) Care este grija cotidiană a comandantului în privința AMP ?

a) cunoaşte, diagnostica şi interpreta AMP sănătoasă în colectivul din
subordine
b) cunoaşte și planifica activităţi de corecţie a AMP în colectivul din
subordine
c) cunoaşte, diagnostica şi forma AMP sănătoasă în colectivul din
subordine

3) Ce se înțelege prin erori psiho-pedagogice ?

a) 50% din activităţi, care au fost îndeplinite calitativ, pentru a menţine
colectivul dat în stare favorabilă
b) % activităţilor, care nu au fost îndeplinite cum s-a propus, pentru a
menţine colectivul dat în stare favorabilă
c) 60% din activităţi, care au fost îndeplinite cantitativ, pentru a menţine
colectivul dat în stare favorabilă

4) Care este criteriul principal de apreciere a AMP ?

194
 a) capacitatea comandamentului în rezolvarea competentă a cazurilor-criză
şi planificarea activităţilor de corecţie
b) capacitatea organului psiho-pedagogic militar în rezolvarea competentă
a cazurilor-criză şi planifica activităţi de corecţie
c) capacitatea șefului S1 secție personal în rezolvarea competentă a
cazurilor-criză şi planifica activităţi de corecţie

5) Care este diapazonul AMP nesănătoase ?

a) 41-60
b) 61-80
c) 81

6) Care sunt caracteristicile colectivului ca sistem închis ?

a) echilibrul, rezistenţa, omogenitatea
b) echilibrul, erarhia, omogenitatea
c) echilibrul, birocrația, mogenitatea

7) De ce energie avem nevoie pentru a înlătura echilibrul înt-un

sistem?
a) de o cantitate însemnată de energie fizică sau psihică
b) de o cantitate însemnată de energie psihogenă sau psihotropă
c) de o cantitate însemnată de energie psihotronă sau informațională

8) Operaționalăzați definiția din p.d.v. psihologic a Luptei armate ?

a) forma superioară a fluctuaţiilor, direcţionate spre stabilizarea sistemelor
inamice (militari, unităţi, armate, ţări) şi a impune stările de haos prin forţa armelor
sau acţiuni psihologice

195
 b) forma superioară a fluctuaţiilor, direcţionate spre armonizarea
sistemelor inamice (militari, unităţi, armate, ţări) şi a impune stările de haos prin
forţa armelor sau acţiuni psihologice
c) forma superioară a fluctuaţiilor, direcţionate spre destabilizarea
sistemelor inamice (militari, unităţi, armate, ţări) şi a impune stările de haos prin
forţa armelor sau acţiuni psihologice

9) Cînd vorbim de Sinergetica psihologică ?

a) cînd comunicarea formală este armonios completată de cea neformală
b) cînd comandantul posedă capacităţi de auto-organizare superioare,
capabile să facă faţă celor mai intense fluctuaţii fizice şi psihologice externe
c) cînd avem suma resurselor de personalitate a fiecărui comandant şi
militar în parte

10) Cînd vorbim de nivel sinergetic superior ?

a) colectivele militare sunt completate cu militari, la care ,,Sinele” este
dezvoltat, prin spirit de inițiativă
b) colectivele militare sunt completate cu militari, la care ,,Supra EU-l”
este dezvoltat, prin disciplină militară
c) colectivele militare sunt completate cu militari, la care ,,EU-l” este
dezvoltat, prin disciplină militară şi spirit, de inițiativă

T2/3 PSIHOLOGIA ASIMETRICĂ MILITARĂ

11) Ce studiză psihologia asimetrică militară ?
a) aspectele psihologice vulnerabile ale sistemelor militare
b) aspectele psihologice puternice ale personalității militarilor
c) aspectele psihologice flexibile ale colectivelor militare,

12. Ce urmăresc abordările asimetrice ?

196
 a) un impact psihologic major (şoc ori confuzie) care-i afectează
adversarului iniţiativa, libertatea de acţiune şi voinţa
b) un impact psihologic mediu (contraatac ori reacțiune) care-i afectează
adversarului nonconformismul şi optimismul
c) un impact psihologic moderat (stare de haos) care-i afectează
adversarului răbdarea, spiritul democratic şi patriotic

13. Riscurile asimetrice cuprind ?

a) procedee îndreptate împotriva integrității teritoriale a statului, care
folosesc elemente de luptă, vizînd înşelarea, dejucarea sau sublimarea unei careva
puteri, pentru a se folosi de punctele ei tari
b) strategii îndreptate împotriva statului, care folosesc procedee diferite de
lupta clasică, vizînd atacarea punctelor vulnerabile ale societăţii civile şi forţelor
armate
c) valorificarea unor anumite diferenţieri, pentru a obţine un avantaj
asupra adversarului

14. Ce este gîndirea ?

a) proces cognitiv superior prin intermediul căruia are loc reflectarea
complexă a realităţii şi rezolvarea de probleme
b) proces cognitiv superior prin intermediul căruia are loc fixarea, stocarea
și reactualizarea informției
c) proces cognitiv superior prin intermediul căruia are loc fixarea, stocarea
și manipularea cu percepția

15. Care este cel mai important factor în provocarea

comportamentului social-agresiv ?
a) comunicarea verbală conştientă
b) stimulatorii-energizanţi alcoolul și narcoticele

197
 c) comunicarea neverbală subconştientă

16. Care este proveniența noțiunii de manipulare ?

a) din greacă - manipulus, înseamnă dibăcia în mînuirea armamentului
b) din latină - manipulus, înseamnă dibăcia în sutragerea atenţei, pentru a
ascunde doritul
c) din ebraică - manipulus, înseamnă dibăcia în obținerea unor favoruri
clar definite

17. Care exemplu de utilizare a vicleniei militare din perspectiva

istoriei militare este corect ?
a) „Calul lui Troian” este cunoscut din manualele de istorie antică
b) „Burunducii din Transnistria” sunt cunoscuți din manualele de istorie
modernă și contemporană
c) „Calul lui Prejevalschii” este cunoscut din manualele de istorie slavonă

18. Care sunt stările psihice favorabile manipulării ?

a) emoțiile slabe
b) emoţiile puternice
c) lipsa emoților

19. Care trăsături individuale pot fi supuse manipulării ?

a) calități omeneşti: dărnicia, intelect înalt, curajul ș.a.
b) patimi omenești: lenea, minciuna, ura ș.a.
c) slăbiciuni omeneşti: lăcomia, intelect scăzut, frica ș.a.
20. Identificați regula elementară corectă pentru evitarea nesupunerii
la minciună ?
a) verificăm conţinutul verbal al comunicării cu pulsul sangvin
b) descifrăm micromişcările mimicii, gesturilor, posturii

198
 c) verificăm conţinutul micromişcărilor cu dilatarea pupilei și frecvența
respirației

T2/4 LIMBAJUL ȘI COMUNICAREA

21) Ce semnifică comunicare inter-personală ?
a) cu alţii sau comunicare de grup - realizată între indivizi în cadrul
grupului sau organizatiei din care fac parte
b) comunicare cu Sinele - realizată de fiecare individ în forul sau interior
c) comunicare de masă - prin instituţii specializate, cu adresabilitate
generală

22) Prin conexiuniea dublă se înțelege ?

a) cînd receptorul (subordonatul) nu numai că raportează emiţătorului
(comandantului) despre îndeplinirea scopului expus în mesaj dar şi confirmă
înţelegerea sensului mesajului
b) cînd receptorul (şefului) deține maximă informaţie despre eveniment
despre care informează sublternul.
c) cînd receptorul (subalternul) nu numai că confirmă înţelegerea sensului
mesajului, dar şi raportează emiţătorului (şefului) despre îndeplinirea scopului
expus în mesaj

23) Ce este specific comunicarii nonverbale ?

a) se utilizează adesea inconştient
b) se folosesc mijloace extralingvistice: pauzele, tempoul/viteza vorbirii
c) transmiterea mesajului informaţional cu cuvinte abstracte
24) Mimica exprimă ?
a) ceia ce are omul în gânduri, în subconştient şi nu ceea ce exprimă prin
cuvinte
b) mișcări ale mușchilor feții

199
 c) ceia ce ne comunică omul prin gesturi

25) Ce proporție î-i revine paralimbajului într-o comunicare verbală ?

a) 38%
b) 35%
c) 7%

26) Ce este asertivitatea ?

a) comunicarea prin mesaje civile
b) compromisul între o comunicare pasivă şi una agresivă
c) modul de com., unde membrii colectivului au aproximativ aceeaşi
responsabilitate şi autoritate sau interese şi viziuni comune

27) Ce este ascultarea activă ?

a) o tehnică de conversaţie prin care avem tendinţa de a interveni in timpul
expunerii și de a prezent argumente cu efect de "nou"
b) abilitatea de a ne exprima ideile, trăirile emoţionale şi convingerile
solicitînd respectarea propriilor drepturi
c) o tehnică de conversaţie prin care îi comunicăm locutorului semnificaţia
pe care o acordăm mesajului său

28) Limbajul este ?

a) expunerea consecutivă, coerentă a informaţiei de către o persoană, unui
auditoriu tacut (lectii, conferinte, discursuri)
b) obiectul de studiu pentru lingvistica, urmaridu-se inventarul lexical,
normele gramaticale și corelatiile cu activitatea cognitiva și cu practica
c) obiect de studiu al psihologiei, cu funcţie de exprimare şi comunicare
interumană, realizată prin intermediul limbii

200
 29) Ce este specific limbajului ideografic ?
a) figuri de fiinţe şi de obiecte
b) transmiterea informaţiei prin simboluri
c) exprimarea prin grafeme

30) Limbajul interior este mai rapid decit cel exterior ?

a) da
b) uneori
c) nu

Baremul de apreciere a cunoştinţelor:

Nota 5 (cinci): 15 pte.

Nota 6 (şase): 16-18 pte.
Nota 7 (şapte): 19-21 pte.
Nota 8 (opt): 22-24 pte.
Nota 9 (nouă): 25-27 pte.
Nota 10 (zece): 28-30 pte.

TEMA 3. Strategii informațional - psihologice

LECŢIA 1. Războiul informațional - psihologic34

34
Nicolae Parcevschi, (lt.col)., Gabriel Dudulea, Teodor Frunzeti, Coordonate ale
psihologiei militare aplicate. Bucureşti: Editura Universităţii Naţionale de Apărare
„Carol I”, 2009. p. 192.

201
 SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Originea istorică
2. Războiul informațional și dreprtul internațional public
3. Bazele războiului informațional-psihologic

Verificarea asimilării materialului expus si analizat la lecţia

anterioară:
1. Care este diferența dintre C paraverbală / nonverbală ?
2. Ce principii contribuie la cultivarea unui nivel înalt al
comunicării ?
3. Ce este asertivitatea ?

1. Originea istorică
Războiul informaţional-psihologic, deşi este o formă nouă de
agresare,
- presupune lipsa elementului de distrugere a forţei militare
inamice,
- are ca scop un teren mult mai vast de agresare (supunere
economică, milit. şi spirit. a formaţiunilor statale),
- folosește cele mai ,,ne vinovate” şi tenebre calităţi ale psihicului
uman, cît şi capacitatea omului de a comunica cu mediul cel înconjoară.
Pornind de la conceptul: comunicarea este o reacţie a omului, atît
de agresare cît şi de apărare faţă de mediul ce-l înconjoară, mii de ani
minţi din cele mai lucide au lucrat la elaborare unor tehnologii și procedee
de comunicare, care ar îngenunchea popoare, naţiuni, armate şi le-ar aduce
la mila învingătorului.

202
 Pentru a da răspuns la această întroducere în tema ședinței, vom
face o scurtă precizare istorică şi vom vedea că: pe cît de vechi sunt aceste
strategii informaţionale, pe atît de eficient sau dovedit a fi aplicate, fără
jenă în Moldova contemporană.
Vom începe de la originile istorice, care au stabilit strategiile de
agresiune informaţional-psihologică şi ulterior de globalizare.

1.1. Strategiile de agresiune informaţional-psihologică

● Cel mai vechi teoretician cunoscut în domeniul informării şi
dezinformării pare să fi fost chinezul Sun -Ţzi, care cu 500 ani înainte de
Hristos sa ocupat de rentabilizarea războiului. În lucrarea sa ,,Arta
războiului”. El a sintetizat principiile de bază a războiului informaţional în
cele 13 articole expuse mai jos:35
- descreditaţi tot ce este mai bun în ţara inamicului;
- implicaţi reprezentanţii clasei conducătoare adversarilor voştri în
acţiuni criminale;
- subminaţi-le reputaţia şi demascaţi-i la momentul oportun în faţa
concetăţenilor lor;
- utilizaţi colaborarea creaturilor josnice;
- dezorganizaţi prin toate mijloacele activitatea conducerii inamice;
- semănaţi discordia şi creaţi condiţii de dispută între cetăţenii ţării
inamice;
- aţâţaţi-i pe tineri contra bătrînilor;
- ridiculizaţi tradiţiile adversarilor voştri;

35
Ioan Lungu, Agresiune şi apărare psihologică, Editura Militară, Bucureşti,
1994.
203
 - perturbaţi prin orice mijloace asigurarea materială, aprovizionarea
cu hrană şi activitatea armatei inamice;
- slăbiţi dorinţa de luptă a inamicului prin poezii şi cântece
senzuale;
- trimiteţi fiice ale plăcerii pentru a desăvîrşi opera de distrugere;
- fiţi generoşi în promisiuni şi daruri pentru a cumpăra informaţii,
nu economisiţi banii, căci aceste cheltueli aduc o izbîndă uriaşă;
- infiltraţi peste tot spionii voştri.

● Religia creştină
- folosită pentru destrămarea valorilor spirituale ale imperiului
Roman - păgîn.
Este semnificativ faptul că deşi, Hristos înfiinţează sectele creştine
care:
- propagau pacifismul,
- supunerea oarbă,
- resemnarea,
- iubirea aproapelui,
În contextul politic şi istoric al timpului dat, era o credinţă ce trăda
interesele poporului evreu.
Marele patriot şi conducător militar al poporului evreu Saul
(ulterior Sf. Pavel) a înţeles cît de periculoasă este această doctrină
religioasă pentru spiritul combativ al legiunilor romane.
Pavel pune personal bazele propagandei agresive în rîndurile
romanilor.

204
 A fost un plan de apărare, îndreptat numai pentru a descuraja
inamicul din interior, dar nu de a da lumii o nouă Evanghelie. Scopul a
fost atins:
- legiunile romane infectate de noua doctrină religioasă au părăsit
Palestina,
- au parcurs o cale lungă pe drumurile imperiului, unde credinţa
nouă era multiplicată în conştiinţa păgânilor.
Această agresiune informaţional-psihologică mai poate fi
36
nominalizată ca o ,,epidemie” cu reacţie în lanţ.
Străduinţele Sfinţilor Pavel şi Ioan precum şi al urmaşilor acestora
au făcut progrese, atât de mari, în rândul tuturor claselor societăţii romane,
încât:
- creştinismul a devenit cultul dominant în întregul imperiu,
- literatura tradiţională evreiască a devenit Biblia creştinilor,
- pescarii, păstorii, militarii evrei au devenit sfinţii creştinismului,
imortalizaţi în mii de statui şi icoane şi pentru care au fost ridicate mii de
lăcaşe.
- tînăra evreică Maria a devenit simbolul maternităţii şi al
feminităţi iar fiul său rebel Iisus Hristos este punctul cardinal al religiei
creştine.37 Un efect mai puternic ca acesta nu a putut să prevadă Sfinţii
Pavel şi Ioan.
Impactul acesta însă a ajuns pînă în zilele noastre în forma cea mai
agresivă:
● Holocaustul, iniţiat teoretic de Adolf Hitler în lucrarea sa
,,Mein Kampf” la 1924, unde sunt puse bazele antisemitismului
36
Jan van Helsing, Organizaţiile secrete şi puterea lor în sec, XX, ed. Alma 1996.
37
Jan van Helsing, Organizaţiile secrete şi puterea lor în sec, XX, ed. Alma 1996
205
templierilor. Conflictul acesta nu este rezolvat nici pînă în zilele noastre.
Doctrinele informaţional-psihologice militante ale templierilor, fiind
ascunse şi păstrate cu stricteţe de unele logii masonice, vor tulbura încă
mult timp spaţiul informaţional al globului.

CONCLUZII
Interpretarea originilor credinţei creştine formează un deficit de
comunicare între iudaism, islamism și creştinism, fapt care generează
numeroase conflicte.
Pentru romanii adepţii imperiului - creştinismul avea să rămână nu
mai mult decît iudaismul militant - agresiv, pînă la Constantin cel Mare,
care oficial a primit botezul creştin pe patul de moarte. Prigonirea
creştinilor a continuat şi după moartea lui.
Este știut faptul că afirmaţiile anterioare pot provoca o reacţie de
acuzare din partea Patriarhiei Moldovei şi clerului în întregime, dar prin
aceasta se face deosebire clară între aspectul informaţional-strategic
antropologic şi rolul psiho-social al religiei în societăţile contemporane).
Actualmente nimeni nu pune la îndoială forţa spirituală a Bisericii Ortodoxe
în spaţiul informaţional al ţării şi armatei, dovadă fiind - Acordul de
colaborare între Biserica Ortodoxă şi Armata Naţională.

1.2. Strategii informaţional-psihologice - clasice

La 1750 aveau să apară:
● ,,Protocoalele înţelepţilor Sionului”38 aflate în secret pînă la
1901, cînd profesorul rus S. Nilus le-a publicat, iar traducerea lor se află
38
Jan van Helsing, Organiuaţiile secrete şi puterea lor în sec, XX, ed. Alma 1996.
George Cucu, Educaţia şi mass media, ed .Licorna 2000
206
actualmente la British Museum din Londra. Deşi autenticitatea acestor
protocoale a fost pusă la îndoială de nenumărate ori, în cazul dat merge
vorba de o strategie informaţional-psihologică extrem de periculoasă, în
plină actualitate, indiferent cine ar fi autorul evreii sau ne evreii. Strategia
acestor protocoalele stabileşte pînă în prezent politica internaţională a
statelor cît şi antisemitismul contemporan propriu zis.
1. Controlul asupra finanţelor,
2. Controlul presei,
3. Extinderea puterii,
4. Controlul asupra credinţei,
5. A zăpăci minţile este o metodă,
6. Dorinţa de a trăi în lux,
7. Politica instrument de manipulare,
8. Controlul asupra hranei,
9. Funcţia războaielor,
10. Controlul asupra logiilor masonice,
11. Moartea.
Explicații ale acestor cîteva protocoale: Anexa nr.1

1.3. Strategii informaţional-psihologice - contemporane

Sunt caracteristice statelor contemporane și au evoluat sub o nouă
formă:
● strategiei de agresare ale KGB pentru ţările din lagărul
socialist:

207
 Indicaţiile NK-003-47.39; Moscova, 02.06.1947 (Strict secret) K-
AA-CC 113.
1. Între soldaţii noştri şi populaţia civilă să nu se producă nici un
fel de legături
3. Trebuie realizată în mod accelerat unificarea tuturor partidelor
într-un partid unic, avînd grijă ca (toate rolurile - cheie să revină acelor
oameni care aparţin serviciilor noastre secrete
4. Funcţionarii aleşi deputaţi să nu-şi poată păstra mandatul pe
întreaga perioada ce îi stă în faţă...pentru fiecare congres se vor alege
oameni noi şi doar cei vizaţi de serviciile secrete vor fi aleşi
7. Politica faţă de mica gospodărie ţărănească să urmeze acel curs
de a o face ne rentabilă
11. Cadrelor militare autohtone li se pot încredinţa poziţii de
conducere în locuri de răspundere unde sînt deja plasaţi oamenii serviciului
special
15. Din şcolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee şi
facultăţi trebuie să fie înlăturaţi profesorii care se bucură de popularitate
16. Trebuie împiedicată reabilitarea celor condamnaţi în procesele
politice
18. Cei care lucrează în diferite funcţii trebuie să fie schimbaţi şi
înlocuiţi cu muncitori de cea mai slabă pregătire profesională, chiar ne
calificaţi
19. Trebuie ca la facultăţi să ajungă cu prioritate cei care provin din
cele mai joase categorii sociale, cei care nu sînt interesaţi să se
perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă.

39
Bogdan Ficeac, Tehnici de manipulare, ed Nemira 1998.
208
 Detalii: Anexa nr. 2

2. Războiul informaţional şi Dreptul internaţional public

Vulnerabilitatea concepţiilor de securitate a statelor naţionale este
admisă şi de prevederile Dreptului internaţional public, după cum vom
vedea mai jos.
Apariţia societăţii virtual-informatizate pe lîngă efectele benefice,
indiscutabile, induce şi numeroase probleme în domenii variate ale vieţii
sociale, unele dintre ele fiind legate de securitate şi apărare.
În privinţa războiului informaţional-psihologic, datorită
noutăţii întregii tehnologii utilizate, nu există nici un tratat care să-l
interzică sau să-l limiteze.

2.1. Ce acţiuni efectuate de către state sînt considerate ca ,,acte

de agresiune”?
Vedem din definiţia agresiunii dată de (Adunarea generală) în
Rezoluţia 3314 la care a fost stipulat:
Folosirea oricărei arme împotriva teritoriului unui stat - permite
includerea mijloacelor informaţionale sub incidenţa prohibiţiei 40. Atunci
cînd un atac informaţional pune în joc suveranitatea, integritatea
teritorială şi independenţă politică, el poate constitui un act de agresiune
ce impune întrarea în acţiune a Consiliului de Securitate
S-a dovedit însă că identitatea de optică a marilor puteri în privinţa
considerării acţiunilor de război informaţional ca ameninţări ce trebuie
tratate de Consiliu ca atare este o pură iluzie.
40
Din fr. prohibition; măsură legislativă sau administrativă prin care se interzice
producerea, vânzarea, exportul sau importul unor mărfuri.
209
 În cazul unui atac informaţional ce este declarat ,,ameninţare la
adresa păcii” sau ,,act de agresiune” se pune următoarea întrebare:

● Cum trebuie formulată autorizarea de începere a măsurilor

de restabilire a situaț. pe cale colectivă ?
Atunci cînd un atac informaţional este lansat asupra unei naţiuni,
fără nici o îndoială că această
- naţiune are dreptul să reacţioneze (efectuarea unei operaţiuni cu
aceleaşi mijloace), dacă atacul poate fi evaluat ca un atac armat.
Se pune problema:
● Provocarea iniţială a constituit un atac armat ?
Dacă DA, atunci victima poate fi justificată în lansarea propriului ei
atac de autoapărare.
Dacă NU (provocarea nu este considerată a fi un atac armat), un
răspuns similar probabil că nu va fi considerat nici ca fiind un atac armat.

2.2. Statutul ţărilor pe al cărui teritoriu (prin al cărui sistem de

comunicare) se transmit mesaje agresive
a) Statele tranzit pot fi implicate în război informaţional. În mod
normal statul tranzit prin monitorizarea prealabilă efectuată nu este
conştient că a fost implicat la transmiterea unor mesaje agresive. (Acest
postulat serveşte drept procedeu al războiului informaţional).
b) Naţiunile ale căror drepturi prevăzute de drepturile
internaţionale au fost violate sunt îndreptăţite să întreprindă contramăsuri
contra statului agresor în care nici provocarea nici şi nici replica nu implică
folosirea forţei armate.

210
 Luînd în consideraţie gravitatea pagubei aduse de operaţiile
informaţionale ele pot fi considerate un amestec sub pragul ,,folosirii forţei
armate”. Acest fapt constituie în sine etapă predecesorie atacului armat, în
conceptul noilor strategii de agresiune.

CONLUZII
2.1. După cum vedem dualitatea perceperii agresiunii
informaţionale lasă mîinile dezlegate atît agresorului cît şi celui agresat prin
libera interpretare a acţiunii.
2.2. Atacul informaţional totuşi nu constituie ,,conflict armat”, care
reprezintă pătrunderea concretă fizică pe teritoriul unui stat străin a forţelor
armate împotriva altor forţe armate.
Este considerată oare pătrunderea prin forţa armelor drept ,,conflict
armat” sau pătrunderea prin forţa mesajelor agresive distructive?
Această dilemă rămîne să fie rezolvată în timpul apropiat de
civilizaţie, deoarece tehnologiile informaţionale în războaiele viitoare vor
căpăta un rol primordial şi tot ele vor aduce la dezarmări obişnuite sau
nucleare. Performanta tehnologiilor informaţionale viitoare va aduce la
conceperea armelor obişnuite ca product costisitor, economic ne rentabile
etc.
Secolul XXI va fi secolul armelor inteligente.
Naţiunea care va poseda tehnologii informaţional-psihologice
avansate se va situa pe poziţii de frunte, iată de ce progresul acestor
tehnologii trebuie să constituie grija primordială a Concepţiei securităţii
naţionale.

211
 3. Bazele războiului informaţional-psihologic

Fără patrie nu se poate închipui

existenţa de naţiune şi fără naţiune
patria e numai un cuvînt desert
N. IORGA
Războiul informaţional-psihologic urmărește:
Influenţa asupra individului şi maselor de oameni, în scopul
schimbării bazei ideologice şi psihologie a conştientului şi subconştientului
lor, transformării stărilor emoţionale şi stimulării anumitor modele de
comportament.

3.1. Operaţia psihologică (PSYOPS):

- reprezintă elementul principal al războiului psihologic
- cuprinde activităţi complexe de influenţă psihologică (corelate,
ajustate după scop, formă, mijloace, timp, loc, obiect şi proceduri).
- se clasifică după:
a) durată:
- strategice (de lungă durată);
- operative (durată medie);
- tactice (de scurtă durată).
b) timp:
- în timp de pace;
- timp de război;
- menţinere a păcii
c) direcţionare asupra:

212
 - populaţiei civile;
- forţelor armate adversare;
- comandamentului forţelor armate adversare;
- inducere a adversarului în eroare;
- de susţinerea a opoziţiei în ţara adversară;
- expansiunilor culturale şi diversiunilor ideologice;
- de consolidare psihologică a populaţiei proprii şi ţărilor aliate;

Activitatea psihologică - ca parte componentă sau independent a

PSYOPS se desfăşoară în scopul inoculării în mentalul populaţiei şi
armatei adversare a neîncrederii faţă de conducerea militară şi statală etc.
Activitatea psihologică se clasifică:
- de diminuare a moralului trupelor şi populaţiei adversare;
- de diminuare a gătinţei de luptă a trupelor adversare;
- facilitarea predării în prizionerat şi colaborare.
Schema tehnologică a operaţiei psihologică include:
- planificarea;
- formularea obiectivelor şi efectului scontat;
- stabilirea şi studierea obiectului destinat influenţei;
- alegerea mijloacelor, formelor, canalelor de influenţă;
- elaborarea conţinutului tehnologiei de influenţă;
- determinarea canalelor de comunicare sau crearea lor;
- controlul şi conexiunea inversă.
Obiecte de influenţă psihologică pot fi:
- oameni concreţi conform funcţiilor concrete;
- categorii sociale;

213
 - categorii etnice;
- categorii religioase;
- trupe în ofensivă;
- trupe nou formate;
- trupe în apărare;
- trupe în încercuire;
- trupe cu pierderi fizice mari;
Documentarea obiectelor se face după:
- caracteristica etnopsihologică;
- caracteristică psihofiziologică individuală;
- apartenenţa de grup sau categorie;
- particularităţile atmosferei şi resurselor moral-psihologice;
Formele influenţei:
- emisie verbală în direct sau înscrisă (tip informaţional, analitică,
ultimativă, standart);
- emisie neverbală;
- edituri (foi volante, pliante, ziare, reviste, broşuri etc.);
- emisiuni radio-tv.
Mijloacele tehnice:
- instalaţii de reportaj pe caroserie auto sau blindată;
- instalaţii de reportaj portabile;
- instalaţii de reportaj pe elicoptere;
- studiou radio-emisie mobil;
- studiou radio-recepţie mobil;
- aparate radiorecepţie militare;
- complexul editorial mobil;

214
 - proiectile de artilerie 82, 122 mm şi aviaţie 500kg;
- aerostate 1600 m3,
- aparate fără pilot;
Facilitarea influenţei psihologice are loc dacă este prezent:
- efectul prestigiului;
- efectul convingerii;
- efectul argumentării;
- efectul ,,omului cunoscut”;
- efectul simpatiei-antipatiei;
- efectul cartelei de vizită;
- conţinut textual nu mai mult de 4-5 rînduri;
- conţinut auditiv nu mai mult de 30 minute;
- conţinut emotiv

EXEMPLU: conflictului nistrean.

Trebuie să recunoaştem că în perioada conflictului nistrean din
1992, aparatul informaţional - psihologic de pe malul stîng al Nistrului a
dat dovadă de maximă eficienţă. Iar cel de pe malul drept a desfăşurat
activităţi de eficienţă îndoielnică. Mai mult ca atît, pe parcursul a 20 ani,
trecuţi din acel moment, continuă să efectueze o presiune psihologică
eficientă nu numai asupra populaţiei de pe malului stîng, dar şi asupra
localităţilor de pe malul opus. Cu alte cuvinte, activităţile informaţional-
psihologice au fost desfăşurate de specialişti calificaţi, conform modelor
clasice, care au dat roade în mentalul social.
Armata Naţională pînă în anul 2002 nu a avut structuri psihologice,
capabile să reacţioneze operativ şi eficient. Abia în anii 2002-2003 armata

215
devine posesoarea propriilor concepţii psihologice.
Activităţile informaţional-psihologice ale Armatei Naţionale vor
începe odată cu acţiunile ostile la adresa suveranităţii statului, la comanda
directă a Comandantului Suprem sau Ministrului apărării.
Planificarea operaţiilor informaţional-psihologice se efectuază de
specialiştii în domeniu, iar desfăşurarea şi aplicarea lor de subunităţile şi
subdiviziunile speciale41.

3.2. Planificarea activităţilor informaţional-psihologice

1. Etapa de pericol
- mobilizarea mijloacelor tehnice şi personalului necesar, unificarea
tuturor organelor informaţional-psihologice (psihologi, jurnalişti,
traducători, manageri de reclamă, pictori, editori etc.) sub comandament
unic. Formarea companiei pentru operaţii psihologice ,,Verbum vincet”
conform statelor42.

Emblema Serviciului Psihologic din Armata Naţională

41
Col. V.Crîsico. Secretele războiului psihologic.
42
Statele se întocmesc în timp de pace.
216
 - instaurarea legăturilor operative cu organele informaţionale civile
şi internaţionale, precum şi organele informaţional-psihologice a altor
structuri de forţă.
2. Etapa acţiunilor militare
- cercetarea informaţional-psihologică a spaţiului informaţional de
către psihologii, statele majore şi Biroul apărării informaţional-psihologice.
- analiza şi raportul zilnic de informare privind acţiunilor
informaţional-psihologice comandamentului superior.
- desfăşurarea acţiunilor informaţional-psihologice în conformitate
cu planul43.
Primele ordine44 în domeniul organizaţional-psihologic sînt:
1. Ordinul de mobilizare a resurselor informaţional-psihologice
(psihologi, jurnalişti, etc şi tehnicii necesare).
2.Ordinul privitor la unificarea structurilor informaţional-
psihologice şi formarea structurilor apărării informaţional-psihologice 45.
3. Ordinul despre formarea companiei pentru operaţii
psihologice ,,Verbum vincet”.
4. Ordinul pentru începutul operaţiilor şi activităţilor informaţional-
psihologice.

3.3. Împărțirea sarcinilor activităţilor informaţional - psihologice

are loc la nivel strategic şi tactic:
43
Planurile se întocmesc în timp de pace.
44
Proiectele ordinelor se întocmesc în timp de pace.
45
Toate documentele nominalizate mai sus se păstrează în mapa sigilată a
specialistului principal în psihologie şi se înaintează Şefului Biroului apărării
informaţional-psihologice pentru a începe lucrul. Statele Biroului se întocmesc în
timp de pace.

217
 1. Nivel tactic
- sînt desfăşurate de statele majore a marilor unităţi şi organele
psihologice din subordine, care:
a) vizează activitățile cu: efectivul din zona unităţii şi adversarul
nemijlocit (conform planului propriu);
b) analizează şi raportează zilnic informații (statelor majore a
marilor unităţi şi organele psihologice) privind acţiunile informaţional-
psihologice.
2. Nivel strategic
- se desfăşoară de către structurile apărării informaţional-
psihologice şi:
a) vizează activitățile cu: efectivul FA, populaţia statului, trupele
inamice, opinia publică şi mass-media internaţională (conform indicaţiilor
structurii apărării informațional-psihologice superiore);
b) analizează şi raportează zilnic informații (comandamentului
superior) privind acţiunile informaţional-psihologice.
Principiul selectării informaţiilor şi cenzurii militare
- întră în vigoare la ordinul Comandantului Suprem al FA, iar
Biroului apărării informaţional-psihologice este obligat să supravegheze
îndeplinirea lui;
- este obligator pentru toate sursele mass-media din țară.
EXEMPLU raport informativ privind acţiunile informaţional-
psihologice. Anexa nr.3

CONCLUZII

218
 3.1. Scopul operaţiilor informaţional-psihologice este de a induce
armata adversară şi statul respectiv, în stare îndelungată de haos în aspect
militar, economic, social şi psihologic. Aceasta se pune în seama
psihologiei militare asimetrice, ca ramură specială a psihologiei militare.
Arsenalul destinat acestui scop include: teoriile informaţional -
psihologice clasice, mai cu seamă principiile Sun Ţzi, precum şi arsenalul
conceptual-tehnologic contemporan.
3.2. Activităţile informaţional-psihologice se desfăşoară în
conformitate cu principiile războiului informaţional-psihologice clasice,
principiile Sun Ţzi, precum şi altor principii ne tradiţionale.
Anexa nr.1
Spicuiri din „Protocoalele înţelepţilor Sionului”
1. Controlul asupra finanţelor îl vom avea în mod sigur la toate
naţiunile dacă vom crea mari monopoluri particulare care să fie izvoarele
imenselor bogăţii ale lumii;
2. Controlul presei are funcţia de a dezlănţui şi de a înflăcăra
pasiunile unui popor; marea masă nici nu are nici cea mai mică idee cui îi
serveşte presa într-adevăr.... „Nici o ştire nu va ajunge în public fără ştirea
noastră”....;
3. Extinderea puterii o vom practica în public, apărând în public
ca prietenii tuturor...;
4. Controlul asupra credinţei - noi le vom lua oamenilor
adevărata credinţă; noi vom modifica stâlpii legilor spirituale sau îi vom
dezrădăcina…;
5. A zăpăci minţile este o metodă - pentru a fi stăpâni pe opinia
publică trebuie s-o aducem într-o stare de zăpăcială...;

219
 6. Dorinţa de a trăi în lux - pentru a accelera ruina industriei
,,Goimilor,, , le vom stimula dorinţa de a trăi în lux; cetăţeanul de rînd însă
nu îşi va permite putea permite bucuria de a cumpăra articole de lux, pentru
că noi vom avea grijă să ridicăm mereu preţurile...;
7. Politica instrument de manipulare - prin propagarea de către
noi a liberalismului în organismele statale întreaga structură politică va fi
modificată...;
8. Controlul asupra hranei; ...numai ţăranul ce posedă pămînt ar
putea reprezenta un pericol pentru noi, deoarece el este autonom; de aceea
trebuie cu orice preţ să-l deposedăm de pămînt....
9. Funcţia războaielor; ....trebuie să fim capabili să întâmpinăm cu
război orice rezistenţă a unui stat vecin; dacă state vecine pornesc contra
noastră, atunci vom provoca un război mondial;
10. Controlul asupra logiilor masonice; noi vom înfiinţa în toate
ţările lumii lojii masonice, le vom mări numărul şi vom atrage toate
personalităţile ce pot urca sau sunt deja în funcţii publice...;
11. Moartea; moartea este sfîrşitul inevitabil al fiecăruia, deoarece
nu este greşit, că pe cei ce ni se împotrivesc să-i aducem mai repede spre
acest sfîrşit....
Am evitat să aducem textul acestor Protocoale în întregime, din
considerente de etică naţională. Dar ţinem să accentuăm influenţa lor
majoră asupra civilizaţiei în ultimii 250 ani.
Anexa nr.2
Spicuiri ale strategiei de agresare ale KGB
1) Se va urmări ca între soldaţii noştri şi populaţia civilă să nu se
producă nici un fel de legături;

220
 2) Se va accelera lichidarea cetăţenilor care întreţin legături ne
iniţiate de noi;
3) Trebuie realizată în mod accelerat unificarea tuturor partidelor
într-un partid unic, avînd grijă ca toate rolurile - cheie să revină acelor
oameni care aparţin serviciilor noastre secrete;
4) Se organizează şi se urmăreşte ca funcţionarii aleşi deputaţi să
nu-şi poată păstra mandatul pe întreaga perioada ce îi stă în faţă...pentru
fiecare congres se vor alege oameni noi şi doar cei vizaţi de serviciile
secrete vor fi aleşi;
5) Se va urmări ca funcţionarii de stat să aibă retribuţii mici.
(Aceasta se refera la sfera sănătăţii, justiţiei, culturii, respectiv la cei care
deţin funcţii de conducere);
6) În toate organismele de guvernământ, respectiv în majoritatea
uzinelor, trebuie să avem oameni, care conlucrează cu serviciile noastre
speciale;
7) Politica faţă de mica gospodărie ţărănească să urmeze acel curs
de a o face ne rentabilă;
8) Trebuie făcut totul ca hotărârile şi ordinele. Fie acestea cu
caracter juridic, economic sau organizatoric, să fie nepunctuale;
9) Sindicatele nu au dreptul de a se împotrivi conducerii.
Sindicatele trebuie să fie ocupate cu alte probleme, spre exemplu cu
organizarea odihnei şi concediilor;
10) În legătură cu activitatea localnicilor cu funcţii de partid, de
stat sau administrative, trebuie create asemenea condiţii, încât să fie
compromişi în faţa angajaţilor, astfel devenind imposibilă întoarcerea lor în
anturajul iniţial;

221
 11) Cadrelor militare autohtone li se pot încredinţa poziţii de
conducere în locuri de răspundere în locuri unde sînt deja plasaţi oamenii
serviciului special;
l2) Trebuie ţinut sub observaţie fiecare institut de cercetare și
laborator;
13) Dacă o invenţie a devenit cunoscută, trebuie organizată
vînzarea ei în străinătate;
14) Luările de poziţie ale conducerilor autohtone pot avea
coloratură naţională sau istorică, dar nu pot duce la unitate naţională;
15) Din şcolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee şi
facultăţi trebuie să fie înlăturaţi profesorii care se bucură de popularitate;
16) Trebuie împiedicată reabilitarea celor condamnaţi în procesele
politice;
17) Acei conducători numiţi de către partid, care prin activitatea lor
au produs pierderi sau au trezit nemulţămirea angajaţilor, să nu fie chemaţi
în judecată. În cazuri drastice se recheamă din funcţie, fiind numiţi în
poziţii similare sau superioare;
18) Cei care lucrează în diferite funcţii trebuie să fie schimbaţi şi
înlocuiţi cu muncitori de cea mai slabă pregătire profesională, chiar ne
calificaţi;
19) Trebuie ca la facultăţi să ajungă cu prioritate cei care provin din
cele mai joase categorii sociale, cei care nu sînt interesaţi să se
perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă.
Făcînd acest excurs în istoricul şi metodologia strategiilor de
agresare vom găsi carenţe comune atît între ele, cît şi timpurile noastre, cu

222
implicaţii concrete în teritoriile proclamate suverane şi independente,
organisme sociale, structuri administrative şi chiar instituţii aparte.
Anexa nr.3
Şefului Biroului apărăii
informaţional-psihologice
RAPORT
DE INFORMARE PRIVIND ACŢIUNILE PSIHOLOGICE

1. Starea moralului şi rezistenţei psihologice a inamicului:

Inamicul la momentul dat posedă un moral ridicat datorită
experienţei superioare de luptă, încrederii în dotarea cu tehnică de luptă
avansată precum şi datorită pregătirii psihologice speciale.
Estimez că rezistenţa psihică a inamicului depinde de 3 factori şi
anume:1. realizarea succeselor iniţiale preconizate, 2.natura şi structura
ripostei dată de forţele proprii inclusiv pe linie psihologică, 3. poziţia
opiniei publice internaţionale.
2. Operaţiile de influenţare psihologică:
Inamicul a desfăşurat şi continuă să desfăşoare o vastă operaţie
psihologică încă din prima decadă a lunii martie. Audienţele ţintă vizate
sunt: trupele proprii, populaţia ţintă din zona operaţiilor şi opinia publică
internaţională, categorii sociale şi minorităţi nemulţumite din zonă cu
obiectivul general de a cîştigă sprijinul şi susţinerea în vedere trecerii la
agresiune militară, de a cuceri iniţiativa în domeniul acţiunilor psihologice
şi de a modifica opiniile, atitudinile şi comportamentele acestora într-o
direcţie favorabilă scopurilor politico-militare propuse, cu eforturi şi

223
pierderi minime, Intensitatea acestor acţiuni a crescut progresiv vizând
următoarele ţinte:
- efectivele moldoveneşti a Forţelor de menţinere a Păcii şi
efectivul Bg 2IMO;
- populaţia di zonele de acţiune;
- liderii grupărilor paramilitare.
TEME
- dreptul minorităţilor naţionale la autodeterminare şi posibilitatea
de federalizare a statului;
- justificarea moralităţii, legalităţii şi legitimităţii intervenţiei în
zonă:
- hiperbolizarea puterii politice, superioritatea potenţialului său
militar şi posibilitatea victoriei rapide.
- capacitatea redusă tehnică şi organizatorică a Armatei
Naţionale.
- accentul internaţional privind federalizarea unor teritorii
naţionale.
- dezbinarea liderilor politice şi militari.
SURSE DE INFLUENŢARE:
- o aeronavă de tip COMANDO SOLO special echipată pentru
PSYOPS evoluează în afara teritoriului naţional deasupra Mării Negre.
- au fost identificate materiale tipografice şi radioreceptoare cu
unde fixate, distribuite de aviaţia adversară pentru populaţia din zonă.
- au fost recepţionate emisiuni radio-TV suprapuse sau apropiate
cu undele şi frecvenţele posturilor naţionale radio-TV.

224
 - au fost iniţiate operaţii de dezinformare prin mass-media şi
Internet, mai ales pe site-ul http//www.bestial.net şi http//
www.blacksea.org.
- au fost desfăşurate acţiuni de bruiaj pe reţeua telefonie mobilă,
poştă electronică şi alte mijloace de comunicare electronică.
Forme metode şi procedee de acţiune:
- ameninţări, intimidări prin acţiuni teroriste;
- calomnii, şantaj şi corupere a factorilor de decizie militari;
- dezinformare, manipulare şi contrapropagandă;
3. Starea moral-psihologică a inamicului:
- este bună, şi se datorează experienţei de luptă superioare,
pregătirii psihologice superioare şi dotării deosebite. Evoluţia depinde
de succesul în acţiune şi atitudinea opiniei publice internaţionale.
4. Evoluţia probabilă a operaţiilor psihologice ale inamicului;
Există probabilitatea ca odată cu începutul acţiunii să folosească
unităţi de operaţii speciale, inclusiv o subunitate PSYOPS cît şi mijloace de
cercetare şi bruiaj care să limiteze / anihileze mijloacele tehnice de acţiuni
psihologice.
5. Starea psihologică a trupelor proprii şi a populaţiei din zonă;
Starea psihologică a trupelor proprii este bună fiind influenţată de
recentele succese împotriva grupărilor paramilitare, care operau în zona
de responsabilitate a trupelor Armatei Naţionale. Populaţia civilă din zonă
manifestă simpatie, iar în anumite locuri au fost înregistrate acţiuni directe
de sprijin logistic, acordat unităţilor Armatei Naţionale cît şi luptă directă
de partizani cu trupele militare adversare. În satele aflate în zona
acţiunilor militare, se înregistraeză grupuri partizane de "burunduci",

225
minori 14-17 ani, care folosesc armamentul capturat de la inamic, în
atacuri-surprindere. Acest fapt demoralizează esenţial şi provoacă
nervozitate, urmată de surmenare fizică şi psihică, la inamic.
6. Misiunile operaţiei psihologice;
- informarea efectivelor cu privire la situaţia operativă şi
modalităţile de protecţie psihologică;
- prezentarea elementelor de acţiuni psihologice posibile ale
inamicului;
- difuzarea materialelor tipărite destinate inamicului;
- avertizarea populaţiei asupra posibilităţilor inamicului şi
precizarea modalităţilor de protecţie;
- evitarea discuţiilor pe teme interetnice.
7. Forţele şi mijloacele la dispoziţia forţelor dislocate în zona de
acţiune;
Mijloacele:
- 1 (una) maşina de reportaj pe caroserie auto „GAZ-66”;
- 3 (trei) staţii blindate de radioamplificare 1000 kw;
- 5 (cinci) casete video cu Apelul Comandantului Suprem al FA a
RM;
- 100000 pliante 10000 broşuri pentru trupele proprii;
- 1 (una) emisiune la staţia TV a „COSTEŞTI” la data de 18 şi
20.05;
- 1(una) staţie de radio-difuzare mobilă;
- 1 (una) staţie mobilă de radio-interceptare (harta);
- emisiuni la staţiile TV teritoriale din Străşeni, Rezina, Bălţi,
Cahul;

226
 - tipografiile mobile militare şi din judeţe unde se vor desfăşura
acţiunile de luptă.
8. Temele de influenţare, conţinutului emisiunilor radio,
televiziune şi de amplificare, precum şi a materialelor tipărite; Conform
anexei.
9. Nevoile de informare logistică;
- propagarea cantităţii de materiale de propagandă vizuală
destinate populaţiei civile.
- repartizarea suplimentară două staţii-auto de radiodifuziune şi a
unei staţii blindate de radio-amplificare.
10. Modul de realizare a cooperării
Conform planului anexat privitor la organele administraţiei
publice locale şi instituţiile de forţă din zonă.

Comandantul Batalionului cu destinație specială

maior
Executor:
Sociolog-psiholog S1 secție personal Stat Major BDS
căpitan
17.11.2012.

Raport similar întocmeşte şeful Biroului apărării informaţional-

psihologice pentru Şeful Marelui Stat Major şi Ministrul apărării.

TEMA 3. Strategii informațional - psihologice

LECŢIA 3. Temperamentul şi caracterul

227
 SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Noţiuni temperamentale
2. Portrete temperamentale, tipologii
3. Noţiuni ale caracterului
4. Componentele de baza ale caracterului

Verifica asimilării materialului expus si analizat la lecţia anterioară:

1. Ce are ca scop RIP ?
2. Care sunt strategiile de agresiune informaţional-psihologice -
arhaice ?
3. Care sunt strategiile de agresiune informaţional-psihologice -
clasice ?
4. Care sunt strategiile de agresiune informaţional-psihologice -
contemporane ?
5. Ce include arsenalul destinat PSYOPS ?
6. În ce scop se desfășoară activitatea psihologică PSYOPS ?

După cum nu există doi oameni cu

amprente digitale identice, nici două
frunze absolut echivalente pe acelaşi
pom, tot astfel în natură nu există nici
personalităţi absolut asemănătoare -
personalitatea fiecărui om este
irepetabilă
1. Noţiuni temperamentale

228
 Cercetările asupra Temperamentului, pentru prima dată au fost
realizate de renumiţii medici din antichitate Hypocrates (400 î.e.n.) şi
Galenus (150 e.n.).
Ei considerau că în organism există patru „umori" (hormones):
sânge, limfă, bila neagră şi bila galbenă. În funcţie de predominarea uneia
din ele, se determină tipul de T: sangvinic, flegmatic, melancolic şi coleric.
În practică, tipurile T pure sunt rare. Cei mai mulţi dintre noi avem însuşiri
combinate de la mai multe tipuri, dar dominante sunt cele ale unui anumit
tip.
● T. constituie - una din însuşirile individual-tipologice prin care
oamenii se deosebesc între ei după cantitatea de energie de care dispun.
Unii sunt:
- hiper-activi, agitaţi, veseli, dispun de o inepuizabilă energie,
rezistă la solicitări maxime;
- foarte rapizi în mişcări, în vorbire;
- năvalnici, nerăbdători, impulsivi, nestăpâniţi,
Alţii sunt:
- hipoactivi, cu o conduita de nivel energetic inferior, sunt fără
vlagă, se indispun uşor;
- se mişcă lent;
- echilibraţi.
Unii autori compară oamenii cu apa, aerul, focul, pământul -
scurgeri de apă line şi furtunoase, o mişcare neobservată a aerului şi o
furtună puternică etc.
● T. se referă la - dimensiunea energetico-dinamică a personalităţii

229
 ● T. se manifestă prin - comportamentul exterior (în motricitate şi,
în special, în vorbire), în activitatea intelectuală şi afectivitate.
EXEMPLU 1: Dacă am supune observaţiei activitatea unor
persoane într-o împrejurare sau alta, urmărind mişcările, reacţiile afective,
unele caracteristici ale vorbirii, am reuşi relativ uşor să identificăm o serie
de particularităţi temperamentale.
EXEMPLU 2: Copiii, chiar de la vârste fragede, se disting între ei
după anumite trăsături temperamentale: mobilitate/inertitate,
calmitate/agitaţie - trăsături ce rămân aproape neschimbate pe tot parcursul
vieţii.
„Mai bine să suporţi tu o insultă, decât să o pricinuieşti
altcuiva”
Platon
1.1. Constituirea T. în cadrul interacţiunii cu mediul
Simultan cu maturizarea + influenţa educaţiei prin exersarea
intenţionată = se dezvoltă capacităţile persoanei de a-şi regla emoţiile, de a-
şi dirija activitatea intelectuală în colectiv şi societate. Prin exersare
putem modela anumite trăsături, le putem compensa pe altele, dar nu le
putem schimba radical. Flegmaticul nu poate deveni coleric, sau invers,
oricât de mult am dori.
1.2. Indicii care definesc T. - semne distinctive
● rapiditatea reacţiilor emoţionale; tempoul, ritmul mişcărilor;
viteza, intensitatea şi orientarea activităţii proceselor psihice
● trăsăturile T ale unui grup de oameni, sunt tipice în diferite
situaţii

230
 ● T are o gamă foarte largă de manifestări şi sunt mult mai
constante.
Temperamentul prezintă un ansamblu de însuşiri - ereditare
constante, ce caracterizează dinamica decurgerii proceselor psihice şi a
conduitei. Anexa nr.1

2. Portrete temperamentale (tipologii)

2.1. Însușiri fundamentale ale sistemului nervos
Peste aproape 2-ă milenii fiziologul rus P. Pavlov a descris 3
însuşiri fundamentale ale sistemului nervos:
1. Forţa sau energia - rezistenţa sistemului nervos. Un SN puternic
este rezistent la o sarcină mare şi de lungă durată, iar cel slab nu rezistă la o
astfel de activitate
2. Mobilitatea - viteza cu care într-o anumită zonă un proces nervos
poate fi înlocuit cu altul. Ea asigură uşurința adaptării la schimbările
radicale ale circumstanţelor
3. Echilibrul - repartiţia egală/inegală a forţei între cele două
procese nervoase: excitaţie şi inhibiţie. Aceste procese pot fi echilibrate şi
dezechilibrate. Dezechilibrul dintre ele se soldează cu predominarea forţei
excitative.
Aceste 3 însuşiri, combinate crează baza fiziologică a celor 4
tipuri de SN ce corespond cu un anumit T.:

2.2. Tipologii ale T. (sistemului nervos)

1. tipul puternic, echilibrat, mobil - T. Sangvinic

231
 - se distinge prin predominarea sîngelui, este asociat aerului, este
violent si nestabil ca primavara.
2. tipul puternic, neechilibrat, excitabil - T. Coleric
- este determinat de bila galbena, reprezentat de foc, plin de caldura
si mistuitor ca vara.
3. tipul slab - T. Melancolic.
- este dominat de bila neagra, ilustrat prin pamant si toamna.
4. tipul puternic, echilibrat, inert - T. Flegmatic
- este pus in legatura cu flegma, cu apa si umiditatea iernii.

Caracteristicile T. sangvinic, coleric, melancolic, flegmatic

Anexa nr.2
Totuşi - pe parcursul vieţii caracteristicile T-lui pot fi modificate.
Modificările în T. sînt posibile în baza unor influenţe de lungă durată, iar
perturbări evidente pot avea loc în perioadele de criză: de la 14 – 16 ani; la
20 – 21 ani şi la criza de la 40 de ani.

Carl Jung psiholog şi psihiatrul elveţian, a realizat o nouă

clasificare (clasică) a T. în dependență de corelaţia dintre cele 2-ă trăsături:
extraversiunea-introversiunea şi nevrotismul. Anexa nr.3

2.3. Influenţa trăsăturilor T. în exercitarea actului de comandă

Extravertitul
În conducere este activ, ia hotărâri rapide, caută intens laudele şi
trăieşte cu satisfacţie deosebită reuşitele.

232
 În acelaşi timp, impulsivitatea, nerăbdarea poate afecta calitatea
deciziilor şi a judecăţilor formulate;
Dornic de a rezolva totul cât mai repede, poate rămâne la suprafaţa
lucrurilor; poate să fie foarte uşor influenţabil, schimbător în atitudini şi
aprecieri.
Introvertitul
In planul conducerii are nevoie de o chibzuinţă mai îndelungată.
Apreciază calitatea muncii oamenilor, după o atentă examinare.
În împrejurări încordate, sau stresante; când situaţiile cer decizii şi
acţiuni prompte, manifestă tendinţa de a intra în panică, chiar după un prim
eşec.
Nevrotismul
Gradul în care un individ este neliniştit, iritabil şi anxios, incomod
pentru alţii, depresiv, predispus la decompensare psihică, oricare ar fi
condiţiile obiective.
H. J. Eysenck a dezvoltat această corelație, făcând o asemănare
între caracteristicile T. elaborate de C. Jung,
- Sangvinic (extravert stabil)
- Coleric (extravert instabil)
- Melancolic (introvert instabil)
- Flegmatic (introvert stabil). Anexa nr.4

2.4. T. din perspectiva exercitării actului de comandă

Este absolut necesar ca șeful să-şi cunoască propriul temperament,
precum şi pe cel al subordonaţilor. Necesitatea este impusă de adoptarea

233
unui stil de conducere eficace şi selecţionării militarilor pentru anumite
specialităţi şi activităţi.
Sangvinicul are calităţi de T. pentru a fi un foarte bun comandant
(şef)
- în relaţiile cu subordonaţii este autoritar, degajat, bine dispus,
spontan şi sociabil.
- fără ataşament afectiv
Colericul are, premise T. pentru conducere
- formulează ușor judecăţi de apreciere subiective, sub impulsul
momentului
- nu ascultă cu atenţie şi până la capăt părerile subordonaţilor
- în raporturile cu subordonaţii este, impulsiv, schimbător, uşor
influenţabil.
Flegmaticul poate fi şi el un bun şef
- comandă autoritară, echilibrată
- control eficient, uşor înclinat spre dădăceală
- în raporturile cu subordonaţii este calm, inspiră încredere, prudent.
Dacă aceste 3 tipuri de temperamente exprimă trăsături favorabile
exercitării actului de comandă, asigurând autoritatea şi prestigiul necesar,
cu efecte pozitive în planul realizării unei conduceri eficiente:
Melancolicul are note temperamentale ce pun sub semnul întrebării
calităţile sale de şef, întrucât la toate cele 5 funcţii de conducere
înregistrează valori negative:
1. capacitate de prevedere relativ mică;
2. însuşiri organizatorice diminuate;
3. autoritate redusă în comandă;

234
 4. capacitate limitată de coordonare;
5. control formal, ineficient.
Suportă cu mare dificultate atitudinile dure, în raporturile cu
subordonaţii este timid, rezervat, nesociabil.

CONCLUZII
2.3. Trăsăturile extraversiune-introversiune şi nevrotismul
determină un anume ritm (mai lent sau mai accelerat) acţiunilor pe care
trebuie să le desfăşoare comandantul. Cunoştinţele şi deprinderile,
experienţa de conducere, corectează excesele, conduitei în funcţie de
situaţiile cu care se confruntă cel în cauză.
2.4. Nu există T. bune sau rele, fiecare prezentă calităţi dar şi riscul
unor defecte.
Cunoaşterea tipurilor T. este necesară cu scopul de a ne înţelege
mai bine, a ne lua în stăpânire laturile T. slabe şi să acţioneze pentru
modelarea anumitor însuşiri.
Alte însuşiri de personalitate corelează cu T., dar nu pot fi reduse la
T.
De obicei, nu există persoane cu un tip de T. pur. În orice om există
un aliaj de T. cu proeminenţa unor însuşiri mai specifice pentru unul din
ele.
Desigur, se va ţine seama de faptul că premisele temperamentale:
favorabile sau nefavorabile unui bun conducător → sunt de ordinul
posibilului.

235
 Înfăptuirea lor depinde de o mulţime de alţi factori personali:
interese+ motivaţii + atitudini şi valori + mediul social + factori
educaţionali, relaţii interpersonale, situaţii, probleme de rezolvat etc.
Oameni cu cele mai variate T. pot să obţină rezultate remarcabile în
unul şi acelaşi domeniu de activitate:
♦ I. L. Caragiale, L. Rebreanu - colerici,
♦ V. Alecsandri, G. Coşbuc - sangvinici,
♦ M. Sadoveanu - flegmatic,
♦ M. Eminescu şi L. Blaga - melancolici.
ATENȚIE: Trebuie să aveţi mai multe informaţii, să nu va lăsaţi
călăuziţi de o singură categorie de indici sau doar de prima impresie atunci
când vreţi să-i cunoaşteţi pe ceilalţi.

Când dragostea maternă nu intră în

inima copilului, în locul ei intră ura
Agatha Christie
3. Noţiuni ale caracterului
EXEMPLU:
Despre un student care vine sistematic la prelegeri cu temele
pregătite spunem că este:
- silitor, perseverent, responsabil.
Despre cursantul care nu duce lucrul până la capăt spunem că este:
- leneş, indiferent etc. Adică, dacă ne expunem părerea despre
cineva ne referim la trăsăturile lui caracteriale.
Caracter din greacă „amprentă”, „pecete”, „zgârâietură”,
„particularitate”.

236
 „Toate manfestările unui om poartă pecetea caracterului său”.
În psihologie acest termen se foloseşte pentru denumirea însuşirilor
persoanei şi modului ei de manifestare.
Caracterul reprezintă un ansamblu al trăsăturilor specifice de
personalitate - căpătate, care se exprimă în conduita omului în mod stabil
şi permanent.
Aristotel în sec. III-IV î.e.n. în „Tratatul despre caracter” a
menționat despre studiul asupra C. fiinţei umane. El a descris 30 de însuşiri
de C. Investigaţiile ştiinţifice ale C. continuă până în zilele noastre.

3.1. Cum se formează C. ?

H. Eysenck consideră că trăsăturile de C. prezintă un set de acte
comportamentale, determinat de corelaţia dintre T. şi C.
EXEMPLU:
- o persoană cu un tip de T. puternic are un C. dur (un individ cu T.
coleric este: activ, îndrăzneţ, hotărât)
- cel cu T. slab are trăsături de C. mai fine (cel cu T. flegmatic
este: reţinut, cumpănit, profund etc.)
C. nu este determinat totalmente de tipul de T.
În funcţie de T., omul se caracterizează ca:
- activ sau lent, mobil sau inert.
● C. indică trăsăturile caracteristice unui om:
- îndrăzneţ, mărinimos, harnic, vioi, leneş, mohorât, fricos,
răutăcios etc.
● C. se formează:

237
 - pe parcursul vieţii ca urmare a integrării omului într-un sistem de
relaţii sociale,
- în procesul activităţii şi comunicării cu alte persoane prin
interiorizarea valorilor promovate de familie, colectivele de copii (creşă,
şcoală), grupul de referinţă, massmedia etc.
● C. se manifestă mai pregnant în:
- conduită, comunicare şi în activitate.
● C. se exprimă în:
- vorbire, mimică, gesturi.
EXEMPLU:
- persoanele încrezute, hotărâte (vorbesc tare) se disting prin
limbuţie
- timizii (vorbesc încet, nehotărât); se disting prin închistare.
● Cunoaşterea trăsăturilor C. ne permite cu o probabilitate destul
de mare:
- să presupunem comportamentul unei persoane în anumite circum-
stanţe.
● C. conturează:
- individualitatea omului.
EXEMPLU: caracterizând o persoană ca fiind comunicativă,
mărinimoasă, empatică sau răutăcioasă, supărăcioasă, zgârcită, noi ne
expunem părerea despre atitudinea acesteia faţă de alţi oameni.
Trăsăturile caracteriale pozitive sau negative: influenţează formarea
relaţiilor interpersonale.
● C. oglindește (reflectă):

238
 - condiţiile social-istorice în care trăieşte individul, formele
relaţionale din societatea dată, cât şi
- orientarea persoanei, motivelor, necesităţilor, intereselor,
convingerilor, idealurilor ei.
- rezistenţa subiectului în soluţionarea unor probleme sau în
obţinerea succesului.
EXEMPLU: persoanele de aceeaşi profesiune au multe trăsături de
caracter comune (militarii).

CONCLUZII
Baza fiziologică a C. reprezintă „aliajul” dintre tipul de SN şi
sistemele de asociaţii temporare, ce s-au format în decursul vieţii şi
activităţii.
Pilonul C. se statorniceşte treptat, se consolidează în procesul
activităţii de bază şi devine tipic pentru omul respectiv.
Spre deosebire de T., care rămâne neschimbat, conştientizând
trăsăturile sale de C., omul se poate debarasa de cele indezirabile.

4. Componentele de baza ale caracterului.

C. reprezintă o unitate extrem de complexă. Pentru a-l înțelege este
necesar să distingem componentele lui. Ele sunt: forme comportamentale
stabile prin care se reflectă atitudinea omului faţă de anumite aspecte ale
realităţii.

4.1. Ce componente include structura caracterului ?

239
 1. Ttrăsături intelectuale: profunzimea, flexibilitatea, mobilitatea
gândirii, curiozitatea, argumentarea etc.
2. Trăsături derivate din voinţa omului, cum sunt: spiritul hotărât,
insistenţa, curajul, spiritul de iniţiativă, fermitatea, stăpânirea de sine,
spiritul de independenţă, perseverenţa, egoismul etc.
3. Trăsături derivate din emoţii, precum: impulsivitatea, stabilitatea
emotivă, impresionabilitatea, sensibilitatea, bunăvoinţa, răutatea, voioşia,
tristeţea etc.
4. Trăsăturile derivate din atitudini deţin un rol conducător şi
reglator în conduita omului. Aceste trăsături au fost repartizate în 3
subgrupe:
a) atitudinea faţă de societate şi de alţii: empatia, sociabilitatea,
corectitudinea, tactul, delicateţea, individualismul, închistarea, indiferenţa,
susceptibilitatea, laşitatea, trădarea etc.;
b) atitudinea faţă de activitate: sârguinţa, hărnicia,
conştiinciozitatea, entuziasmul, spiritul de iniţiativă, grija pentru calitatea
produselor muncii, spiritul ajutorului reciproc, lenevia, neglijenţa,
conservatismul, dezorganizarea etc.;
c) atitudinea faţă de sine însuşi: modestia, sentimentul demnităţii
personale, spiritul autocritic, mândria, aroganţa, îngâmfarea, sentimentul
inferioritării etc. Anexa nr. 5
La baza acestor grupe de atitudini stau diferite trăsături caracteriale
pozitive şi negative.
Această gamă de trăsături poate fi evidenţiată numai pe cale
deductivă sau după faptele persoanei.

240
 G. Allport psiholog american menţionează că la fiecare om se
disting 1-2 trăsături dominante, 10-15 trăsături principale care îl
caracterizează şi mii de trăsături secundare pe care adesea însuşi subiectul
uneori le neagă.
EXEMPLU: unii nu recunosc că au inclinații spre gelozie.
Toate trăsăturile caracteriale ale unei persoane armonios dezvoltate
sunt în conexiune între ele.
EXEMPLU: fermitatea ca trăsătură de caracter nu se îmbină cu
timiditatea, dar neapărat este corelativă cu îndrăzneala, isteţimea. Un
caracter integral este acela în care lipsesc contradicţiile.
Incompatibilitatea trăsăturilor de C. vorbeşte despre o pers.:
dezechilibrată, dizarmonică, cu conflicte interne.

4.2 Ce factori influienţează formarea C.-ului ?

C. se formează pe parcursul vieţii sub influenţa unui şir de factori
şi se modifică în procesul integrării subiectului în societate.
EXEMPLU: copilul se naşte cu un anumit tip de activitate
nervoasă superioară, care constituie predispoziţia naturală de dezvoltare a
anumitor trăsături de C.
1. Rol deosebit: familia, societatea, instituţiile educaţionale,
autoeducaţia, activitatea pe care o practică.
- din fragedă copilărie rolul conducător în formarea caracterului îi
revine familiei,
- trăsăturile C. se cultivă sub influenţa sistemului de valori moral-
spirituale după care se conduce familia.

241
 2. Şcoala, ca instituţie educaţională de bază, înaintează sisteme de
conduită şi noi valori care contribuie la formarea unor trăsături de C.
potrivit acestora şi impulsionează persoanele la autoeducație.
În centrul atenţiei şcolii este formarea la minori și adolescenți
trăsăturilor de C., precum:
- devotamentul, patriotismul, umanismul, internaţionalismul
- exigenţa faţă de sine şi faţă de alţi oameni, delicateţea şi modestia,
dragostea de muncă, toleranţa
- a unui anumit stil de relaţii reciproce binevoitoare cu colegii,
adulţii, prietenii, cu membrii familiei.
3. Munca joacă un rol determinant în educarea caracterului. Orice
activitate organizată corect, orientată spre un scop bine determinat
contribuie la formarea:
- trăsăturilor de caracter voluntare (perseverenţa, spiritul hotărât,
curajul),
- a calităţilor morale ale personalităţii (cinstea, hărnicia,
colectivismul şi umanismul).
- respectarea cerinţelor şi regulilor comportamentale acceptate în
familie şi colectivul de copii se asimilează treptat şi se transformă într-un
mod de viaţă.
4.3. Trăsături C. cu amprentă Pozitivă asupra prestigiului şefului
Înşiruirile C. îşi pun amprenta asupra prestigiului şefului, asupra
calităţii procesului de conducere.
● disciplina caracterului - constă în încadrarea optima a persoanei
într-un sistem de norme şi respectarea cu stricteţe a prevederilor sale.

242
 ● stăpânirea de sine - posibilitatea de a-şi domina impulsurile, de a
amâna reacţia atitudinal-comportamentală sau, de a le direcţiona în
conformitate cu prescripţiile moral-valorice.
● generozitatea - sensibilitatea faţă de nevoia altora, dorinţa de a le
veni în ajutor.
● puterea - dominara împrejurărilor şi de a se domina și pe sine,
fermitate.
● disciplina - constă în încadrarea optima a persoanei într-un sistem
de norme şi respectarea cu stricteţe a prevederilor sale.
● optimismul - trăsătura de C. ce exprima încrederea persoanei în
sine, în ceilalţi şi în viaţa.
Şeful care dispune de o asemenea trăsătură - exercită o influenţa
mare asupra colectivului, încrederea în viitor, în oameni, în colectiv, în
reuşita acţiunilor iniţiate, o perspectivă luminoasa asupra vieţii însufleţesc
pe cei din jur, făcând ca activitatea lor sa devină mai plăcuta.
Şeful are în permanență de-a face cu oameni şi, în funcţie de modul
în care se comportă fată de ei, influenţează starea lor, natura raporturilor
dintre ei, climatul în muncă.
În acest context, sa ne amintim de faptul că Napoleon aprecia:
„Oamenii care au multa minte si puţin caracter sunt mai puţin adecvaţi
pentru profesia militară”. După cum se ştie celebrul comandant militar,
citat mai sus, acorda o preţuire excepţionala minţii, dar a conferit primatul
caracterului deoarece considera hotărârea şi inteligenta drept factori
determinanţi în obţinerea succesului.

243
 De altfel şi din unele studii referitoare la psihosociologia conducerii
reiese că mulţi oameni preferă caracterul aptitudinilor motivând o asemenea
opţiune prin aceea ca:
- oricât de capabil ar fi d.p.d.v. profesional un Şef, dacă are un C.
(impulsiv, dezechilibrat, brutal sau neprincipial) se lucrează foarte greu cu
el
- peste tot unde lipsesc fermitatea caracterului și libertatea
interioară se pot produce abuzuri de putere.

4.4. Trăsături C. cu amprentă Negativă asupra prestigiului

şefului
● refuzul recunoaşterii erorilor - reprezintă o slăbiciune
● lipsa de sinceritate - una se afirmă şi alta se întreprinde, mai ales
în direcţia evaluării calităţii şi muncii oamenilor; în prezenţa acestora se
fac, de regulă, aprecieri pozitive, dar în faţa superiorilor sau în notările de
serviciu părerile se schimbă
● inconsecvenţa în aprecieri şi mai ales în acţiuni; se iniţiază
multe activităţi, dar nu sunt finalizate integral, ceea ce demobilizează, nu
oferă satisfacţia lucrului dus până la capăt
● infatuarea - şeful crede că totul s-a iniţiat şi realizat cu succes
datorită lui, că fără prezenţa şi intervenţia sa reuşita nu ar fi fost posibilă
● neîncrederea - în capacităţile şi bunele intenţii ale
subordonaţilor, de aici, tendinţe de tutelare, control şi supraveghere
excesive
● spiritul autoanalitic scăzut - lipsa de pregătire, de dăruire şi de
disciplină în muncă a subordonaţilor, se trec cu vederea lipsurile şi partea

244
de responsabilitate a comandantului, calitatea deciziei şi intervenţiilor
● subiectivismul în aprecieri - evaluarea muncii şi rezultatelor
subordonaţilor în afara criteriului valorii.

4.5. Atitudini în planul calităţii conducerii și comenzii

● Atitudinea faţă de oameni - corectitudinea, omenia, respectul,
înţelegerea omului sunt dintre cele mai caracteristice trăsături ce determină,
într-un fel sau altul, conduita şefului.
● Încrederea în subordonaţi - insuflându-le curaj, favorizează
manifestarea iniţiativei şi dezvoltarea simţului de răspundere, îndeplinirea
sarcinilor încredinţate.
Activitatea întemeiată pe încredere reciprocă - sudează colectivul.
Comunicarea bazeazată pe sinceritate şi onestitate - contribuie la
evitarea percepţiilor greşite despre oameni.
Dacă oamenii îşi dau seama că şeful lor caută să-i ajute cu adevărat,
să le împărtăşească din cunoştinţele şi ex perienţa sa, aceasta va constitui
pentru ei şi o motivare în vederea angajării şi mai intense în rezolvarea
sarcinilor.
EXEMPLU:
- practica arată că atunci când Comandanţii au încredere în
subordonaţi, aceştia: muncesc cu plăcere, nu îşi cruță eforturile, iar
îndeplinirea sarcinilor, oricâte dificultăţi ar presupune, le oferă numeroase
satisfacţii.
- dimpotrivă, Şeful care manifestă rezerve faţă de capaci tatea şi
posibilităţile subordonaţilor, nu va consulta subordonaţii: va încerca să
soluţioneze sarcinile conducerii de unul singur.

245
 - viaţa a demonstrat grăitor că nu poate obţine rezultate bune acel
şef care:
1. nu are încredere în capacitatea subordonaţilor din subordine, îi
„dădăceşte” tot timpul,
2. exercită o supraveghere excesivă, urmăreşte dacă nu cumva
cineva a greşit pentru ca imediat să atenţioneze,
3. nu observă decât rareori lucrurile bune şi nu le recunoaşte ca
atare.
O asemenea conduită generează cel mai adesea stări tensionale,
nemulţumiri, iritare, fenomene ce erodează coeziunea colectivului,
diminuează rezultatele conducerii.
Încrederea în subordonaţi nu înseamnă toleranţă:
- faţă de lipsuri şi greşeli,
- faţă de rezultatele slabe în muncă,
- nu presupune renunţarea la exigenţă, la control.
Dimpotrivă, aceste atribute ale conducerii abordate într-o asemenea
manieră, vor avea o eficienţă sporită, îşi vor realiza mai bine menirea lor
constructivă.
EXEMPLU:
- sunt situaţii când unii Şefi o dată cu comunicarea sarcinii
înfăţişează şi măsurile drastice ce se vor lua în cazul neîndeplinirii ei.
- alteori, ordinul este dublat de numeroase precizări, explicaţii şi
atenţionări care creează celui ce primeşte ordinul sentimentul neîncrederii
în competenţa sa.
Prin asemenea atitudini, darea unui ordin, încredinţarea unei sarcini
în loc să constituie expresia încrederii acordate subordonatului, se

246
transformă în prilejuri de exprimare a îndoielii, ceea ce în mod inevitabil
influenţează negativ motivaţia.
● Principialitatea - modul în care şeful apreciază munca şi
rezultatele subordonaţilor.
EXEMPLU:
- prestigiul unui şef va fi afectat cînd cd-tul încurajează atitudinile
de linguşire, servilism, favoruri personale
Întotdeauna rândurile subordonaţilor sunt strânse în jurul acelui cd-t
care este cunoscut ca: (un om drept, care respectă legea, care nu acceptă în
nici o împrejurare compromisurile).
● Atitudinea faţă de propria persoană
Când Cd-tul - manifestă încredere în forţele proprii (mândrie,
onoare şi demnitate, autoexigenţă şi modestie)
Atunci Subordonaţii - vor preţui aceste calităţi, (se vor strădui să
fie şi ei la fel, contactul zilnic dintre conducător şi cei conduşi fiind firesc,
deschis şi sincer).
Neconcordanţa dintre vorbe şi fapte, nerespectarea cuvântului:
- influențează negativ comportamentul subordonat
- afectează climatul de muncă, relaţiile interpersonale
Cd-ții cărora le este propriu un nivel ridicat al consideraţiei de
sine:
- vor fi orientaţi cu precădere spre stabilirea unor relaţii de
încredere şi respect,
- vor apela îndeosebi la recompense, la aprecieri stimulative.
Cd-ții cu un nivel scăzut al consideraţiei faţă de sine

247
 - vor utiliza adesea mijloace de constrângere, ceea ce, în timp, îi
îndepărtează de subordonaţi, îi izolează de aceştia, pierzând astfel contactul
cu adevăratele probleme ale compartimentului condus.

● Atitudini faţă de rezultatele activităţii subordonaţilor,

a) indiferenţă faţă aprecierea rezultatelor - atât a celor bune, cât şi a
celor slabe;
b) reacţie explozivă faţă de activit. de slabă calitate - concomitent
cu lipsa de stimulare a performanţelor înalte.
c) aprecierea muncii bine făcută, fără să fie însă sancţionate
lipsurile - considerând că automotivaţia este suficientă pentru îndeplinirea
sarcinilor.
♠ aprecierea, stimularea prin diverse mijloace a oamenilor şi
colectivelor ce obţin succese în muncă;
♠ sancţionarea manifestărilor de formalism, superficialitate, a
lucrului făcut de mântuială, când alte modalităţi de corectare nu au avut
efect.
Asemenea poziţii sunt echitabile; fiecare subordonat este apreciat în
funcţie de rezultatele muncii sale.

● Atitudinea faţă de schimbare, de necesitatea perfecţionării

- este binevenită orice sugestie în procesul căutării soluţiilor;
- nu se va respinge aprioric nici o idee,
- nu se ezită să se discute deschis cu subordonaţii.

Obstacolele ce pot fi întâlnite în calea schimbării Anexa nr.6

248
 Reguli recomandate pentru acceptarea schimbării Anexa nr.7

CONCLUZII
4.3. Unele trăsături C. se cimentează în adolescenţă. Până la această
vârstă minorii/adolescenții se învaţă să facă selecţie din ceea ce-i oferă
societatea şi mass-media, (să poată delimita binele de rău), să evite
însuşirea comportamentului indezirabil.
Un rol important se acordă autoeducaţiei C., perfecţionării lui în
corespundere cu Eul ideal.
Autoeducaţia unor trăsături de C. dorite se realizează după un plan
bine chibzuit.
A cunoaste pe cineva inseamna a-i determina trasaturile cardinale.
4.4. Unii C-danți foarte capabili:
- cu bogate cunoştinţe generale, militare, de specialitate,
- buni cunoscători ai problemelor tehnico-organizatorice,
- inteligenţi şi harnici,
Obținînd rezultate slabe, au generat nemulţumiri pentru toate
caracteristicile incompatibile cu calitatea de conducători.
SUBORDONAŢII, acceptă unele neajunsuri în domeniul:
- capacit. organizat., conducere, cunoştere şi deprindere,
- nu tolerează mult timp deficienţele în plan caracterial.
2. Alți C-danți deşi la debutul activităţii lor:
- nu aveau cunoştinţe şi capacităţi organizatorice deosebite
- nici pregătire la nivelul funcţiei ocupate,

249
 Totuşi, datorită unor calităţi precum (sinceritate, modestie,
respectul faţă de om) au reuşit mai repede să se adapteze, să-şi apropie
colectivul şi împreună, valorificând experienţa şi pregătirea subordonaților
au obţinut rezultate bune.
A cunoaste pe cineva inseamna a-i determina trasaturile cardinale.
Anexa nr.1

Anexa nr.2
● Ce este caracteristic pentru SANGVINIC ?
a) comunicativ, deschis, vioi, vesel, plin de viaţă, optimist
b) se adaptează cu uşurinţă la orice situaţie de mediu
c) calm, stăpân pe sine, în situaţii dificile îşi menţine echilibrul -
fără „crize”
d) stabileşte uşor relaţii cu alţii şi vorbeşte cu o mimică şi o gestică
expresive - fără jenă
e) se angajează clar în lucru simţind nevoia de ceva nou în
activitate, decor
f) trăirile afective sunt intense dar sentimentele sunt superficiale şi
instabile

250
 g) poate aştepta fără o încordare chinuitoare şi poate să renunţe fără
a suferi mult
h) înţelege repede ceea ce e nou, îşi comutează cu uşurinţă atenţia.
Pavlov caracterizează sangvinicul ca fiind o persoană iute, foarte
productivă, însă numai atunci când are o ocupaţie interesantă, adică un
stimul permanent.
● Prin ce se deosebește FLEGMATICUL ? (este opusul
colericului)
a) lent în vorbire (sociabil cu măsură) gesticulație și mișcări;
orientat m.m. spre trecut
b) adaptare groaie la activități noi, este înclinat spre rutină şi
activităţi stereotipe
c) cugetat în relaţii, și tot ce face, solid
d) răbdător, echilibrat, calm și liniștit de la natură în orice condiţii
e) preferă activităţi individuale, nu-şi consumă forţele în zadar și
duce la bun sfârşit lucrul început (meticulos)
f) indiferent afectiv, expresivitate emoţionalăredusă, dar ajunge la
sentimente extrem de consistente şi durabile
g) nepăsător, leneș, indiferent. În unele cazuri aceste calităţi pot să-i
creeze probleme legate de integrarea în viaţa activă a societăţii.
● Ce caracteristici esențiale posedă COLERICUL ?
a) vorbire rapidă, precipitată, gesticulație abundentă, faţă foarte
expresivă, extravert, energic
b) se adaptează greu la acţiuni monotone
c) neliniştit, agitat, agresiv, impulsiv în caz de furie predispus la
violenţă și agresivitate

251
 d) opune rezistenţă şi domină grupul
e) cu caracter ciclic al muncii (oscilează între entuziasm, temere şi
starea de decepţie)
f) foarte emotiv - risipindu-și energia și echilibrul emoţional
g) nerăbdător în toate manifestările sale: (nestăpânit / deprimat,
cuprins de panică şi teamă)
h) încrezut cu exagerare în propriile forţe, (siguranţă de sine
supradimensionată)
În funcţie de semnificaţiile activităţii, de idealul de viaţă, se poate
mobiliza la maximum în acţiuni îndrăznețe, fiind uşor captivat de activităţi
de lungă durată. Dar, dacă i se epuizează puterile, scade încrederea în
posibilităţile proprii şi abandonează activitatea, renunţă la aspiraţiile lui.
● Cum se manifestă MELANCOLICUL ?
a) necomunicativ (debit verbal scăzut), gesticulaţie redusă
b) adaptare socială dificilă, încredere redusă în forţele proprii
c) slabă rezistenţa neuropsihică, în condiții de solicitare intensă se
epuizează rapid
d) dependent de grup, neîncrezător în forţele proprii.
e) capabil de munci fine şi migaloase (cu randament scăzut dar
calitativ)
f) nu-şi exteriorizează trăirile afective, înclinare spre depresie,
puternic afectat de insuccese
g) tonus scăzut, disponibilităţi energetice reduse, sensibilitate
h) poate îndeplini cu succes misiunea încredinţată, e capabil să
învingă greutăţile.
Anexa nr.3

252
 IN S T A B IL
ÎN T R IS T AT R E A C T IV
A N X IO S N E A S T Â M P Ã R AT
R IG ID A G R E S IV
SOBRU E X C IT A B IL
P E S IM IS T S C H IM B Ã T O R
R E Z E R VAT IM P U L S IV
N E S O C IA B IL O P T IM IS T
L IN IS T IT A C T IV

M E L A N C O L IC C O L E R IC
IN T R O V E R T IT E X T R A V E R T IT
F L E G M AT IC S A N G V IN IC
P A S IV S O C IA B IL
G R IJ U L IU VO R B ÃR E T
ÎN G Â N D U R AT S Ã R IT O R
P A S N IC H A Z L IU
C O N T R O L AT V IV A C IT A T E
D E M N D E ÎN C R E D E R E S P IR IT D E G R U P
T E M P E R AT A P T IT U D IN I D E
CALM CONDUCERE
S T A B IL

Anexa nr.4
EXTRAVERTUL
Persoană deschisă, cu mulţi prieteni, comunicabilă, incapabilă să se
introspecteze;
Caută impresii sau senzaţii intense, acţionează sub impulsul
momentului, prezintă o notă de agresivitate în comportament, îi plac
jocurile şi activităţile practice.
Ca trăsătură esenţială a extravertitului poate fi menţionată
sociabilitatea, deschiderea faţă de lumea exterioară.
INTROVERTUL
Reprezintă opusul extravertitului.
Este o persoană retrasă, liniştită, introspectivă, îi plac mai mult
cărţile decât oamenii, este distantă, rezervată, cu excepţia prietenilor.

253
 Acordă mare valoare normelor etice, este stăpân pe sine, dă dovadă
de control emoţional şi este ordonat.
Are tendinţa de a se detaşa de mediul ambiant şi de a-şi căuta toate
satisfacţiile în lumea interioară.
NEVROTICUL este varianta intermediară ce combină trăsăturile
atenuate ale celor două temperamente menţionate deja.
Anexa nr.5

Obstacolele ce pot fi întâlnite în calea schimbării:

1. Inflexibilitatea - trăsătura unor oameni care văd o problemă
numai într-un anumit fel şi se cramponează de această poziţie (răspunsul
unic - convingerea unora că întotdeauna există o singură rezolvare corectă);
2. Conformismul - folosirea tiparelor de gândire existente,
neputinţa de a le restructura sau abandona;
3. Teama de a nu greşi - piedica cea mai mare în calea gândirii
creatoare.
Subordonaţii necesită să fie:
- încurajaţi chiar dacă la început au înregistrat eşecuri în
experimentarea unui nou mod de lucru.
Nimeni nu a realizat vreodată un obiectiv important fără a-şi asuma
riscuri.

254
 Asumarea unor riscuri în activitatea şefului implică şi probabilitatea
unor eşecuri.
Problema care se pune nu este de a nu greşi, ci de a greşi cât mai
puţin. De aceea, şefii vor determina dimensiunea riscului pe care şi-l asumă,
vor prevedea mijloacele necesare redresării situaţiei în cazul unui eşec.

Reguli recomandate subordonaților și șefilor p/u acceptarea

schimbări:
a) subordonații să înţeleagă că nu la toate situaţiile găsesc răspuns
în regulamente, (vor întâlni frecvente cazuri pentru care nu există nici un
răspuns în cărţi);
b) să nu fie luate decizii ce sunt de competenţa subordonaţilor
(aceştia trebuie însă sprijiniţi în adoptarea propriilor hotărâri);
c) să nu fie pedepsiți oamenii, fără o analiză temeinică, când au
făcut o greşeală sau au luat o măsură mai puţin indicată (unele greşeli
reprezintă preţul ce trebuie plătit pentru stimularea curajului şi spiritului de
iniţiativă al subordonaţilor);
d) şefii să sublinieze importanţa iniţiativelor, să le încurajeze şi
chiar să le inspire.

T E M P E R A M E N T - TEME RECAPITULATIVE
• Citiţi epigraful. Cum explicaţi gândul lui Platon?
• Descrieţi cele trei însuşiri fundamentale ale sistemului nervos.
• Caracterizaţi tipurile de temperament clasice elaborate de Carl
Jung.

255
 • Relataţi esenţa tipurilor de temperament elaborate de H.
Eynsenck.
• Argumentaţi importanţa cunoaşterii temperamentului.

ACTIVITĂŢI DE FORMARE:
1. Analizaţi următoarea situaţie: Patru prieteni cu trăsături
distinctive ale temperamentului au întârziat la teatru. Cum se comportă
melancolicul, colericul, flegmaticul şi sangvinicul în această situaţie?
Raportaţi modelele comportamentale de mai jos la tipul de temperament
respectiv.
Primul a început să se certe cu plasatorul, insistând să treacă în
parter la locul său, asigurându-1 că ceasornicul de la teatru merge înainte;
că el, trecând, nu va deranja pe nimeni; încearcă să-1 îmbrâncească ca să
se strecoare la locul său.
Al doilea a înţeles dintr-o dată că e mai simplu să treacă la balcon
şi a alergat pe scară în sus.
Al treilea, văzând că trecerea la parter e interzisă, s-a gândit:
„Primul act, de obicei, nu e prea interesant. Voi merge acum la bar şi voi
aştepta antractul”.
Al patrulea a zis: „Sunt un ghinionist, ca de obicei. M-am pornit şi
eu o dată la teatru şi iată că nu mi-a mers”. Şi a plecat acasă.
2. Citiţi atent cele patru tipuri de temperament. Meditaţi care
dintre ele vi se potriveşte mai mult? Discutaţi, în perechi, relevaţi ce este
caracteristic pentru tipul de temperament al fiecăruia dintre voi.
Comparaţi autoportretul cu estimarea făcută de coleg. Se potriveşte opinia
ta despre propriul temperament cu cea a colegului? 3. Ce

256
temperamenteorespunde fiecăruia dintre subiecţii din situaţia redată în
fig.1. în care o persoană, din neatenţie s-a aşezat pe pălăria vecinului de
bancă. Posesorul pălăriei reacţionează în felul următor: A - se ceartă, sare
la bătaie; B - rămâne indiferent; C -începe să plângă; D - râde de cele
întâmplate.

Fig. 1. Reacţia subiectului la aceeaşi situaţie

în funcţie de tipul de T.
.

C A R A C T E R: ТЕМЕ RECAPITULATIVE

257
 • Meditând asupra afirmaţiei expuse în epigraf, numiţi trăsăturile
de caracter care se educă prin dragostea
maternă.
• Explicaţi mecanismul de formare a caracterului.
• Descrieţi, pe scurt, structura caracterului.
• Explicaţi importanţa trăsăturilor de caracter derivate din voinţă.
• Argumentaţi conexiunea trăsăturilor de caracter.
• Enunţaţi factorii ce contribuie la perfecţionarea caracterului.

ACTIVITĂŢI DE FORMARE:
1. Cunoaşterea de sine. Din fişa model de mai jos, selectaţi
cuvintele ce caracterizează o persoană ideală şi scrieţi-le într-o coloniţă. în
altă coloniţă scrieţi cuvintele ce nu-1 caracterizează pe un om ideal.
Subliniaţi apoi în prima coloniţă trăsăturile de caracter pe care le posedaţi,
iar în a doua coloniţă calităţile pe care nu le posedaţi:

Îngrijit degajat pasionat

nepăsător, nervos, perseverent,
receptiv, nehotărât, îngăduitor,
mândru, reţinut, înţelegător,
grosolan, agresiv, entuziasmat,
vesel, supărăcios, indolent,
grijuliu, prudent, impertinent,
timid mărinimos, insistent,
invidios, pedant, tandru,
ranchiunos, vioi, compătimitor,
sincer, rebel, sfios,
rafinat, raţional, creativ,
capricios, ferm, violent,
credul, laş, indulgent.

258
 Interpretare. Adunaţi cuvintele subliniate din ambele coloniţe şi
împărţiţi-le la 42. Dacă aţi căpătat
- coeficientul: 0,4 - 0,6 - autoaprecierea este justă, sunteţi autocritic,
nu vă supraapreciaţi puterile;
- coeficientul de la 0 până la 0,4 - vă subapreciaţi puterile proprii,
simţul autocritic este sporit;
- de la 0,6 până la 1 - vă supraapreciaţi, vă lipseşte simţul autocritic.
2. Lucraţi independent. Repartizaţi trăsăturile de caracter specifice
selectate mai sus în 3 grupe: trăsături intelectuale, trăsături volitive,
trăsături emotive. Completaţi-le cu acele trăsături pe care le posedaţi, dar
lipsesc în fişa-model. Autoanalizaţi-vă.

TEST de evaluare sumativ (T 1, 2, 3) Psihologie şi pedagogie

militară
Instrucţiuni:
Citeşte atent fiecare item şi îndeplineşte cerinţele solicitate.
Timpul efectiv de lucru 40 minute
Îţi doresc succes! L U C R E A Z Ă I N D E P E N D E N T !!

1.1. Scurtă privire istorică asupra obiectului psihologiei militare

1. Definiţie: PSIHOLOGIA STUDIAZĂ ____________________,
acţiunile şi cauzele care se traduc direct sau indirect în comportare (fie imediat,
fie tardiv).
a) procesele cognitive
b) fenomenele psihice
c) sufletul omului

259
 2. Din ce an datează „certificatul de naştere” a instituţiei psihologice în
armată ?
a) 1918
b) 1939
c) 1945
3. Ce studiază psihologul în general ?
a) Viaţa de după moarte a persoanei,
b) Toate trăirile interne ale militarului înainte de încorporare
c) Toate reacţiile psihice ale omului: ce spune, acţiunile sale, expresiile

4. Ce descrie principiul gătinţei permanente ?

a) Sistemul psihologiei militare din A.N. analizează starea psihologiei
militare din armatele străine, stabileşte factorii de risc psihologici și raportează
conducerii MSM şi MA înaintînd propuneri
b) Sistemul psihologiei din RM și AN analizează starea psihologică din
țările străine și raportează conducerii MSM şi MA
c) Specialistul principal din AN analizează starea psihologică din țările
străine și raportează ministerului educației MSM şi MA

5. Cine este psihologul în realitate ?

a) persoana cu capacităţi înăscute - să dea sfaturi "omul cu testul"
b) persoana calificată şi abilitată legal - să dea recomandări
c) persoana calificată cu capacităţi supranaturale calificată legal - să dea
sfaturi
1.3. Psihologia personalităţii militarilor
1. Ce include clasificarea actuală a fenomenelor psihice ?
a) toleranţa şi stima inter-etnică
b) sinele, eul şi supraeul
c) procese, însuşiri şi activităţi psihice

260
 2. Care este dilema psihologică, care stă în faţa activităților
comandanţilor şi psihologilor militari cu subalternii ?
a) cultiva frica prin pedepse disciplinare şi disciplina prin frică, sau
eliberarea de stările de frică prin manipulări şi dirijare îndemînatică
b) cultiva disciplina prin frică, sau dependența de stările de frică prin
dirijare îndemînatică
c) cultiva disciplina prin frică, sau prin manipulări şi dirijare
neîndemînatică

3. Identificaţi regula incorectă de a depăşi frica ?

a) preocupaţi-vă pe seama fricii, pe care o deţineţi
b) comparaţi frica D-stră cu o frică mult mai puternică
c) trăiţi viaţa „acum” şi „aici”

4. Care este una din cele 3 forme existente de agresivitate ?

a) agorofobică
b) dereglare obsesiv-compulsivă
c) „blagoslovită”

5. Ce permite stimularea agresivităţii de luptă ?

a) declanşarea violenţei sadice
b) asigurarea succesului în luptă
c) declanşarea terorismului legalizat ca promotor al reuşitei militare

1.5. Aspecte psihologice ale personalității comandantului

1. Cum se formează un conducător militar ?

a) cu ajutorul ştiinţei, artei şi experienţei
b) cu ajutorul erarhiei de subordonare, comandă şi execuţie

261
 c) cu ajutorul trupelor, mijloacele materiale şi aptitudinilor de comandă

2. Enumeraţi una din regulile care asigură succesul conducerii ?

a) Selectaţi-vă subordonaţii în raport cu criteriile de eficienţă ale
organizaţiei.
b) Schimbaţi conflictul
c) Manifestaţi radicalism de cunoaştere

3. Enumeraţi una din erorile psihologice în luarea deciziilor ?

a) Preocuparea de problemele personale ale subordonaţilor
b) Schimbarea conflictuală
c) Construirea şi consolidarea echipei din punct de vedere psiho-
social.

4. Ce desemnează prezenţa legăturilor interpersonale la nivel ne verbal?

a) îmbrăcămintea şi ţinuta să nu aibă elemente bufonate ce sustrag atenţia,
b) mimică gesturi, tembrul glasului, poză etc, există legătură, există
însuşire.
c) îmbrăcămintea bine ajustată şi curată,

5. Ce este contraindicat conducătorului de şedinţe ?

a) instaurarea legăturilor reciproce cu grupul şi cu fiecare persoană în
parte,
b) materialul teoretic imediat este întărit cu exemplul practic,
c) sustragerea în procesul predării pe diferite informaţii ce nu ţin de
obiectivul şedinţei,
d) satisfacţia auditoriului.

2.1. Starea moral-psihologică în colectivul military

262
 1. Ce numim atmosferă moral-psihologică ?
a) este specifică colectivului militar, care desfăşoară activitatea cotidiană
în mod planificat şi eficient
b) este specifică colectivului militar, care întrețin relaţii interpersonale
formale ce afectează exigenţa funcţiilor
c) este specifică colectivului militar, în care încălcările de disciplină şi
infracţiunile sînt tolerate

2. Care este grija cotidiană a comandantului în privința AMP ?

a) cunoaşte, diagnostica şi forma AMP nătoasă în colectivul din subordine
b) cunoaşte și planifica activităţi de tolerare a încălcărilor de AMP în
colectivul din subordine
c) cunoaşte, diagnostica şi forma AMP sănătoasă în colectivul din
subordine

3. Ce se înțelege prin erori psiho-pedagogice ?

a) % activităţilor, care au fost îndeplinite, pentru a menţine colectivul
b) % activităţilor, care au fost îndeplinite cum s-a propus, pentru a menţine
colectivul dat
c) % activităţilor, care nu au fost îndeplinite cum s-a propus, pentru a
menţine colectivul dat în stare favorabilă

4. Care sunt caracteristicile colectivului ca sistem închis ?

a) echilibrul, rezistenţa, omogenitatea
b) echilibrul, erarhia, omogenitatea
c) echilibrul, birocrația, mogenitatea

5. Cînd vorbim de nivel sinergetic psihologic superior ?

263
 a) colectivele militare sunt completate cu militari, la care ,,Sinele” este
dezvoltat
c) colectivele militare sunt completate cu militari, la care ,,EU-l” este
dezvoltat
b) colectivele militare sunt completate cu militari, la care ,,Supra EU-l”
este dezvoltat

2.3. Psihologia asimetrică militară

1. Ce urmăresc abordările asimetrice ?
a) un impact psihologic major (şoc ori confuzie) care-i afectează
adversarului iniţiativa, libertatea de acţiune şi voinţa
b) un impact psihologic mediu (contraatac ori reacțiune) care-i afectează
adversarului nonconformismul şi optimismul
c) un impact psihologic moderat (stare de haos) care-i afectează
adversarului răbdarea, spiritul democratic şi patriotic

2. Ce este gîndirea ?
a) proces cognitiv superior prin intermediul căruia are loc reflectarea
complexă a realităţii şi rezolvarea de probleme
b) proces cognitiv superior prin intermediul căruia are loc fixarea, stocarea
și reactualizarea informției
c) proces cognitiv superior prin intermediul căruia are loc fixarea, stocarea
și manipularea cu percepția

3. Care este cel mai important factor în provocarea comportamentului

social-agresiv ?
a) comunicarea verbală conştientă
b) stimulatorii-energizanţi alcoolul și narcoticele
c) comunicarea neverbală subconştientă

264
 4. Care sunt stările psihice favorabile manipulării ?
a) emoțiile slabe
b) emoţiile puternice
c) lipsa emoților

5. Identificați regula elementară corectă pentru evitarea supunerii la

minciună ?
a) verificăm conţinutul verbal al comunicării cu pulsul sangvin
b) descifrăm micromişcările mimicii, gesturilor, posturii
c) verificăm conţinutul micromişcărilor cu dilatarea pupilei și frecvența
respirației

2.5. Limbajul și comunicarea

1. Ce semnifică comunicare inter-personală ?
a) cu alţii sau comunicare de grup - realizată între indivizi în cadrul
grupului sau organizatiei din care fac parte
b) comunicare cu Sinele - realizată de fiecare individ în forul sau interior
c) comunicare de masă - prin instituţii specializate, cu adresabilitate
generală

2. Ce este specific comunicarii nonverbale ?

a) se utilizează adesea inconştient
b) se folosesc mijloace extralingvistice: pauzele, tempoul/viteza vorbirii
c) transmiterea mesajului informaţional cu cuvinte abstracte

3. Ce proporție î-i revine paralimbajului într-o comunicare verbală ?

a) 58%
b) 35%

265
 c) 7%

4. Limbajul este ?
a) expunerea consecutivă, coerentă a informaţiei de către o persoană, unui
auditoriu tacut (lectii, conferinte, discursuri)
b) obiectul de studiu pentru lingvistica, urmaridu-se inventarul lexical,
normele gramaticale și corelatiile cu activitatea cognitiv-practica
c) obiect de studiu al psihologiei, cu funcţie de exprimare şi comunicare
interumană, realizată prin intermediul limbii

5. Ce este specific limbajului ideografic ?

a) figuri de fiinţe şi de obiecte
b) transmiterea informaţiei prin simboluri
c) exprimarea prin grafeme

3.1. Războiul informațional - psihologic.

1. Ce are ca scop (obiectiv de influență) RIP ?
a) un teren mult mai vast de agresare (supunere economică, militară şi
spiriuală. a formaţiunilor statale)
b) un teren mult mai vast de agresare (supunere spirituală a formaţiunilor
statale)
c) un teren mult mai vast de agresare (supunere militară a formaţiunilor
statale)

2. Care sunt strategiile de agresiune informaţional -psihologice - clasice ?

a) concepțiile Sun-Țzi; Isus Hristos, Sf. Pavel; Adolf Hitler
b) Protocoalele înţelepţilor Sionului
c) strategiei de agresare ale KGB

266
 3. Ce include arsenalul destinat PSYOPS ?
a) concepțiile Sun-Ţzi, teoriile informaţional - psihologice clasice și
contemporane
b) oameni concreţi conform funcţiilor concrete
c) instalaţii de reportaj pe caroserie auto sau blindată

4. În ce scop se desfășoară activitatea psihologică PSYOPS ?

a) inoculării în mentalul populaţiei şi armatei adversare a neîncrederii faţă
de conducerea militară şi statală etc.
b) inoculării în mentalul populaţiei şi armatei adversare a încrederii faţă de
conducerea militară şi statală etc.
c) inoculării în mentalul populaţiei şi armatei adversare a speranței faţă de
conducerea militară şi statală etc.

5. Atacul informaţional constituie un ,,conflict armat”?

a) da
b) nu
c) uneori

3.3. Temperamentul şi caracterul

1. De către cine pentru prima dată au fost realizate cercetările asupra
temperamentului ?
a) renumiţii medici Hypocrates şi Galenus
b) fiziologul rus P. Pavlov
c) psiholog şi psihiatrul elveţian, Carl Jung

2. Ce este temperamentul ?
a) un ansamblu de însuşiri - căpătate specifice
b) un ansamblu de însuşiri - ereditare constante

267
 c) inteligența comandantului de a comanda cu subalternii

3. Care tip de T. după autorul Eysenck este considerat - extravert stabil ?

a) coleric
b) melancolic
c) sangvinic
d) flegmatic

4. Ce afirma Napoleon cu privire la caracter ?

a) „Oamenii care au multa minte si puţin caracter sunt mai adecvaţi pentru
profesia militară”
b) „Oamenii care au multa minte si puţin caracter sunt mai puţin adecvaţi
pentru profesia militară”
c) „Oamenii care au puțină minte si puţin caracter sunt cei mai adecvaţi
pentru profesia militară”

5. Ce numim trăsătură de bază a caracterului derivată din voință ?

a) hotărârea, curajul, iniţiativa
b) profunzimea, mobilitatea gândirii
c) impulsivitatea, stabilitatea emoțională

Baremul de apreciere a cunoştinţelor:

Nota 5 (cinci): 20 pte.

Nota 6 (şase): 21-24 pte.
Nota 7 (şapte): 25-28 pte.
Nota 8 (opt): 29-32 pte.
Nota 9 (nouă): 33-36 pte.
Nota 10 (zece): 37-40 pte.

268
 TEMA 4. Personalitatea şi grupul
LECŢIA 1. Personalitatea şi grupul
SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Apariţia şi dizolvarea grupului
2. Caracteristicile grupului
3. Statute şi roluri în grupul militar
4. Particularităţile psihologice individuale şi grupale generate de
activitatea de tip militar

Verificarea asimilării materialului expus şi analizat la lecţia

anterioară:
1. De către cine pentru prima dată au fost realizate cercetările
asupra temperamentului ?
2. Ce este temperamentul ?
3. Care tip de T. după autorul Eysenck este considerat - extravert
stabil ?
4. Ce afirma Napoleon cu privire la caracter ?
5. Ce numim trăsătură de bază a caracterului derivată din voinţă ?

1. Apariţia şi dizolvarea grupului

„Omul este un luptător al vieţii sociale. El nu poate sta retras
permanent pentru a contempla în singurătate felul cum se desfăşoară viaţa
omenirii, ci, dimpotrivă, el este între oameni, intră în vălmăşagul vieţii,

269
caută să-şi asigure poziţiile pe care le socoteşte mai prielnice. Mai mult
decât atât, se asociază sau se trezeşte gata asociat cu alte grupe de oameni a
căror soartă o împărtăşeşte”.

1.1. Ce înţelegem prin grup social?

GRUPUL SOCIAL este o mulţime de indivizi aflaţi într-o
situaţie de solidaritate mai mult sau mai puţin accentuată care au ceva în
comun, interacţionează unii cu alţii şi au un sentiment de identitate
comună.
La nivelul limbajului comun însă, folosim o serie de cuvinte care
desemnează lucruri asemănătoare cum ar fi: mulţime, echipă, adunare,
gloată, gaşcă etc. dar care sunt total diferite de grupurile sociale.
Mulţimea este un tip aparte de grupare umană în care oamenii nu
se cunosc între ei, se întâlnesc întâmplător şi stau împreună pentru perioade
scurte de timp (Ex.: tinerii adunaţi la un concert, spectatorii aflaţi în
tribune la un meci de fotbal, mulţimea care priveşte un accident de
circulaţie, călătorii dintr-un tren, pasagerii unui autobuz sau tramvai).
Echipa este un tip aparte de grupare umană în care membrii au
roluri bine definite şi exersate pentru atingerea unui scop conştientizat şi
asumat de toţi membrii dar nu sunt un grup social (echipa de fotbal a
liceului, echipa de dansuri populare, echipa de gimnastică etc.)
Categoria socială desemnează mai mulţi oameni care au
caracteristici similare la nivelul unei populaţii ( profesorii, medicii,
contabilii dintr-un judeţ) – formează o categorie socială fără a forma un
grup social.

270
 CONCLUZII
GRUPUL SOCIAL - mulţime de indivizi aflaţi într-o situaţie de
solidaritate care au ceva în comun, interacţionează unii cu alţii şi au un
sentiment de identitate comună.
Cele mai reprezentative grupări sociale sunt: mulţimea, echipa,
categoria socială.

2. Caracteristicile grupului social.

- intercunoaşterea membrilor,
- sentimentul de apartenenţă la grup,
- între membrii grupului există interacţiuni,
- existenţa unor caracteristici comune (valori, credinţe, aspiraţii,
obişnuinţe),
- existenţa unor interese şi a unui scop comun.

2.1. Tipologia grupurilor sociale

a) După mărime:
- grupuri mici (familia, un grup de prieteni, colegii de şcoală) 2-10
membri,
- grupuri medii (clasa de elevi, grupa de studenţi) 25-30-40 de
membri,
- grupuri mari (partidele politice) 100-te de membri.
b) După modalitatea de constituire:
- grupuri spontane (constituite pentru o perioadă scurtă,
determinată de timp, pentru atingerea unui scop imediat),

271
 - instituţionale (de durată, au caracter permanent, scopuri şi
obiective clar precizate pe termen lung),
c) După tipul de relaţii ce se instituie între membrii grupului:
- grupuri informale (relaţiile în cadrul grupului sunt neoficiale,
neinstituţionalizate, grupul se conduce după reguli nescrise) grupurile de
prieteni,
- grupuri formale (relaţiile în cadrul grupului sunt oficiale, regulile
sunt stricte şi sunt instituite şi reglementate juridic) grupurile
instituţionalizate.

2.2. Tipuri de grupuri sociale

a) grupul de REFERINŢĂ
- este grupul spre care individul aspiră sau la care se raportează
(elevul la student, elevul la artişti, elevul la sportivi, elevul la profesor),
- este grupul din care nu facem parte, deşi luăm ca reper valorile,
normele şi simbolurile acestuia,
♣ are un rol esenţial în socializarea anticipativă deoarece avem
tendinţa de a imita valorile, atitudinile şi comportamentul membrilor
grupului de referinţă,
- din rândul grupurilor de referinţă cei mai mulţi tineri îşi selectează
idolii,
Ex: dorinţa prea puternică de a face parte dintr-un anumit grup de
referinţă poate, în unele cazuri, genera frustrări, insatisfacţii şi stări de
disconfort faţă de grupul actual (nivelul de aspiraţie prea înalt în raport cu
posibilităţile noastre).
b) gr. de APARTENENŢĂ

272
 - este grupul la care individul este membru (familia de origine,
clasa de elevi, comunitatea religioasă),
♣ influenţează modul de a gândi, simţi şi acţiona.
c) gr. PRIMAR
- este un grup mic în care membrii comunică direct şi au relaţii de
tipul “face – to – face“(faţă în faţă)– familia, grupul de prieteni etc.
- membrii grupului trăiesc intens “sentimentul de noi“, se sprijină
reciproc în acţiunile lor, se ajută, grupul oferind fiecăruia securitate
emoţional.
♣ are o mare putere de influenţare afectivă a individului
d) gr. SECUNDAR
- este opusul grupului primar (studentii care frecventează aceeaşi
instituţie)
- este alcătuit dintr-un număr mare de persoane
- relaţiile dintre membrii grupului sunt indirecte
- sentimentul apartenenţei la grup este mai slab
- implicarea emoţională a individului în aceste grupuri este redusă
e) gr. DESCHIS (IN – GROUP)
- este grupul la care accesul indivizilor din alte grupuri este posibil
doar juridic (partidele politice),
- membrii grupului deschis au un puternic sentiment de loialitate şi
adesea manifestă ostilitate faţă de membrii outgroup-urilor (grupurile
închise).

f) gr. ÎNCHIS (OUT – GROUP)

273
 - este grupul în care accesul este interzis altor membrii din alte
grupuri (castele, clasele de elevi, grupul rockerilor, grupul hiphoperilor
etc.),
- aceste grupuri sunt exclusiviste, ermetice.
g) gr. PERMANENT
- este grupul a cărui existenţă nu este legată de o epocă sau perioadă
a vieţii (comunităţile).
h) gr. TEMPORAR
- este grupul a cărui existenţă are loc în fenomene conjuncturale sau
istorice (militanţii pentru protecţia mediului, animalelor, drepturilor
omului etc.),
- se mai numesc şi grupuri de presiune,
- se constituie pentru a atinge unele scopuri colective (drepturi
politice, libertate, egalitate de şanse)
- se formează pentru a influenţa deciziile politice,
- au scopuri colective (interese materiale sau ideologice) şi exercită
presiuni sub diferite forme: declaraţii de presă, marşuri şi mitinguri asupra
autorităţii de stat. Anexa nr.1

CONCLUZII
Grupări sociale: 1) după mărime, 2) modalitatea de constituire, 3)
tipul de relaţii instituite.
Tipuri de grupuri sociale: 1) de referinţă, 2) apartenenţă; 3)
primar, 4) secundar; 5) deschis (in – group), 6) închis (out – group); 7)
permanent, 8) temporar.

274
 3. Statute şi roluri în grupul militar.
3.1. Plutonul de studenti ca grup social
1. Membrii plutonului se constituie într-un grup fără intenţia lor,
din întâmplare (aleator).
2. Constituirea plutoanelor de studenţi după admitere se face în
funcţie de opţiunea pentru un anumit profil şi media la admitere (grup
spontan).
3. Durata grupului pluton de studenti este relativ redusă (4 ani cât
durează studiile) (grup temporar).
4. Controlul social se realizează din exterior (personalul didactic,
părinţii).
5. Valorile şi normele la care aderă grupul - pluton de studenţi sunt
impuse printr-un Regulament de ordine interioară acceptat prin
constrângere.
6. Membrii plutonului care nu au o contribuţie efectivă la
activitatea grupului sunt excluşi (exmatriculaţi) sau se autoexclud (abandon
şcolar).
7. Unii studenţi sunt excluşi de către membrii grupului (izolaţi,
marginalizaţi), dacă nu participă la unele activităţi ce conferă unitate şi
solidaritate grupului.
8. Clasa/plutonul are finalităţi comune de acţiune:
- învăţarea pentru absolvire
- dobândirea unui statut socio – profesional.
9. Cu cât numărul membrilor clasei este mai mare cu atît coeziunea
este mai mică.
10. Dacă pericolul extern creşte, atunci coeziunea clasei creşte.

275
 CONCLUZII
Plutonul de studenti ca grup social este: aleator, spontan,
temporar, controlat social din exterior,valorile şi normele sunt impuse prin
Regulamente, membrii grupului pot fi excluşi sau autoexcluşi, au finalităţi
comune, cu cât numărul este mai mare cu cât coeziunea este mai mică, cînd
pericolul extern creşte, atunci coeziunea creşte.

4. Particularităţi psihologice individuale si grupale generate de

activitatile de tip militar
Notam doar câteva dintre trasaturile esentiale ce caracterizeaza
personalitatea militarului în ansamblu, trasaturi care privite ca si
„capacitati/abilitati” sunt relevate la nivelul obiectivelor generale ale
procesului de instruire militara:
- rezistenta fizica si capacitate crescuta de efort fizic;
- reactivitate generala prompta;
- mobilitate psihica înalta;
- flexibilitate înalta a gândirii;
- eficienta decizionala;
- ansamblu instrumental-operational (aptitudini si deprinderi
militare generale/specifice) lărgite;
- memorie audio-vizuala, spirit de observatie, ordine si disciplina
dezvoltat;
- capacitate ridicata de rezolvare a problemelor atipice, de orientare
spatială;

276
 - capacitate de autocontrol, autocenzură, stapânire de sine, de
executare eficienta a misiunilor, s.a.
- capacitate de creatie;
Toate aceste „elemente” sunt, în fond, „calitati” necesare adaptării
optime la situatii riscante, caracterizate printr-un înalt grad de incertitudine.
Comandantul, potrivit acestei conceptii, trebuie sa cumuleze mai
multe competente:
- conducator de oameni si organizatii militare;
- specialist militar;
- luptator;
- educator;
- ofiter cetatean deştept.
Ansamblul competentelor, se finalizeaza in 3 ipostaze esentiale ale
existentei si actiunii cadrului militar „a fi - a şti - a face”.
Acest „a fi - a şti - a face" întruchipeaza personalitatea
comandantului, personalitate considerata o rezultanta a mai multor factori,
între care - familia, scoala si societatea au un rol deosebit.
Într-o exprimare generica, comandantul trebuie:
- să gândeasca si sa acşioneze eficient şi creativ pentru asigurarea
securitatii nationale si
- să coopereze adecvat în structurile de securitate internaţională.
Orice organizaţie oricât de structurata ar fi ea, oricât de clar i-ar fi
conturate responsabilităţile (Ex: colegiu, universitate, academie), nu poate
sa-şi realizeze obiectivele şi să funcţioneze eficient fară coordonarea şi
controlul acţiunilor, atribute ce revin exclusiv conducerii.

277
 Conducerea este definită de Fayol drept un ansamblu de activităţi
întreprinse în vederea atingerii aceluiasi obiectiv, şi se refera la 5 activităţi
esenţiale: a prevedea, a decide, a comanda, a coordona, a controla.
Sintetizând, funcţiile liderului militar constau în:
- menţinerea organizaţiei la parametrii funcţionali optimi,
- predicţia asupra evoluţiei evenimentelor, luarea deciziilor,
- planificarea şi organizarea activităţii, încadrarea personalului,
- însruirea şi motivarea acestuia pentru îndeplinirea obiectivelor,
- controlul asupra calitatii şi promptitudinii îndeplinirii ordinelor.
Ca o consecinta imediata a acestei conceptii, se contureaza
orientarea investigatiilor spre descoperirea caracteristicilor de personalitate,
care pot fi considerate predictori ai succesului în activitatea de conducere.
Exemplu: Astfel în scopul cunoasterii psihologice a trasaturilor de
personalitate definitorii si caracteristice pentru fiecare persoană este
elaborată si aplicată în practică - Fişa psihologica pentru cadrele militare
şi personalul civil46.
Scopul acestei lucrari este de a gasi elemente din fisa psihologica
care sa poata fi valorificate în procesul de selectie a personalului propus
pentru încadrare în functii de conducere si determinarea acelor trasaturi care
sa se constituie în predictori ai unui comportament eficient si de a realiza un
profil al unui lider eficient.
Stogdill (1948) în încercarea de a identifica trasaturile specifice
liderului, realizeaza o lista a acestora incluzand:
- fluenta verbală,

46
Conform regulii 10 - Respectarea confidificării informaţiilor din „Codului
deontologic al psihologului militar" din 24.12.12, Fisa psihologica pentru cadrele
militare şi personalul civil - este anexată în portofoliul psihologic.
278
 - sociabilitatea,
- originalitatea,
- ambitia,
- capacitatea de a se face placut si
- spiritul de cooperare.
Autorul considera ca acestea sunt cele mai relevante atribute ale
personalitatii unui lider, dar subliniaza în acelasi timp ca prezenta acestora
nu ofera o garantie a succesului liderului.
Pe langa aceste trasaturi Stagdill identifica şi o serie de
caracteristici de personalitate care le sprijina pe primele:
- un grad ridicat de activism,
- sociabilitate,
- originalitate,
- dominanta,
- confidentialitate,
- responsabilitate,
- adaptabilitate si capacitatea de realizare.

CONCLUZII
Activităţile de tip militar cu specific psihologic individual si
grupal este: un ansamblu instrumental-operational de aptitudini si
deprinderi militare generale/specifice lărgite, necesare adaptării optime la
situatii riscante.
Ansamblul competentelor, personalitatăţii comandantului se
finalizeaza in 3 ipostaze „a fi - a şti - a face".

279
 FAYOL - conducerea se refera la 5 activitati esentiale: a prevedea,
a decide, a comanda, a coordona, a controla.
Fisa psihologica pentru cadrele militare si personalul civil
conţine - predictori ai succesului în activitatea de conducere al unui lider
eficient.
STOGDILL (1948) a identificat trasaturi de personalitate specifice
liderului.
Anexa nr.1
GRUPURI SOCIALE

De referinţă Permanent
Primare Formale
Temporare
De apartenenţă Secundare Informale

TEMA 4. Personalitatea şi grupul

LECŢA 3. Psihologia conflictului
SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Caracterizare generală
2. Tipologia conflictului
3. Strategii de prevenire şi rezolvare a conflictului.

Verificarea asimilării materialului expus şi analizat la lecţia

anterioară:
1. Ce este grupul social ?
2. Care sunt cele mai reprezentative grupări sociale ?
3. Operaționalizați grupul de Apartenenţă, avantaje, dezavantaje?

280
 4. Ce înțelegeți prin noțiunea de Marginalizare (cu referire la
plutonul de studenți ca grup social) ?
5. Ce importanță are numărul de studenți pentru coeziunea de grup
?
6. Care sunt trăsăturile specifice liderului identificate de
STOGDILL ?
Pe cât de reale sunt conflictele, pe atât de
utopice sunt soluţiile neracordate la
contextul în care acesta se desfăşoară
Autorul
1. La ce pot duce conflictele din mediile sociale ?
2. La ce pot duce conflictele politice ?

1. Caracterizare generală
Trăind în socium oamenii intră în diverse relaţii, se confruntă cu
diverse obstacole în satisfacerea trebuinţelor lor. Apărând anumite idei,
interese, aspirând la un anumit confort, ei adesea recurg la conflicte.
Motivele conflictelor în orice grup, societate sunt destul de largi,
dar, în linii generale, se reduc la:
1. Insatisfacţia trebuinţelor fundamentale ale fiecăruia.
2. Valori diferite (de exemplu, oamenii cu confesii diferite au valori
diferite).
3. Perceperea diferită a lucrurilor. Fiecare om gîndește și percepe
realitatea într-un mod propriu numai lui.
4. Interese diferite. Ele sunt în legătură cu preocupările,
particularitățile individuale ale subiectului.

281
 5. Resurse limitate (în toate timpurile au existat bogați și săraci,
deoarece bunurile sunt limitate).
6. Nevoile psihologice. Fiecare om are trebuința de a avea un
anumit confort psihologic, de a fi iubit, respectat, acceptat etc.
Conflictele pot fi interpersonale şi intrapersonale.

1.1. Conflictele interpersonale

Evoluează în urma comunicării ineficiente care conduce la o
atitudine suspicioasă, ostilă care sporeşte dispoziţia de a răspunde negativ la
cererile şi trebuinţele altuia.
Izbucnirea conflictelor depinde de situaţie şi de cultura părţilor
implicate în conflict.
Dorim sau nu, dar colectivele militare suportă şi ele efectele
conflictelor interpersonale.
Motivele conflictelor interpersonale ce pot avea loc în instituțile de
învățământ pot fi:
• atitudinea incorectă a echipei manageriale faţă de subalterni;
• faptele neplăcute, antipedagogice ale cadrelor didactice;
• comportamentul violent şi indecent al studenților, părinţilor,
• obiectivele şi valorile morale şi spirituale diferite ale părţilor im-
plicate în conflict;
• cultura comunicării scăzută sau nivelul jos al culturii generale;
• respectul de sine scăzut;
• insatisfacţia de sine sau de la activitatea practicată sistematic;
• predominarea trăsăturilor indezirabile la unii subiecţi: egoismul,
fățărnicia, laşitatea, gelozia etc;

282
 • prejudecăţile, stereotipurile, ambiţiile absurde;
• zvonurile datorate lipsei de informaţie veridică sau neînţelegerii
informaţiei, lipsa transparenţei activităţilor;
• critica şi acuzaţiile nefondate.
Motivele concrete, care generează conflictele în cadrul
colectivelor militare, sînt următoarele:
a) obiective ce ţin de:
- organizarea şi dirijarea activităţii militare;
- organizarea condiţiilor de trai a militarilor şi membrilor familiilor;
b) subiective:
- pregătirea sub nivel a unora comandanţi;
- ascunderea încălcărilor, înţelegerea superficială a noţiunii de
camaraderie;
- lipsa atitudinii critice faţă de activitatea proprie.
c) datorită cauzeleor social-psihologice:
- atitudinea negativă faţă de serviciul militar;
- lacunele de caracter;
- indisciplina personală a unor militari;
- îngâmfarea;
- neîncrederea în capacităţile subalternilor;
- atitudinea ne obiectivă faţă de subalterni;
- indiferenţa faţă de serviciu;
- existenţa microgrupurilor neoficiale;
- problemele de ordin etnic şi naţional;
- obiceiurile necivilizate.

283
 1.2. Conflictul intrapersonal (cu sine însuși) este o consecință a:
a) neîncrederii în sine. Acest tip de conflict evoluiază intens după
depășirea dialogului interior de tipul: Probabil mă consideră un tîmpit!
Sunt convins că o să le spună la toți lucruri urâte despre mine. N-o să
reușesc aceasta niciodată.
Atunci când emiteţi semnale negative, iar oamenii răspund la
acestea, vi se fortifică opiniile negative despre propria persoană, ajungeţi să
vă priviţi în mod negativ;
b) respectului de sine necorespunzător: supraapreciere sau
subapreciere.
Orice conflict interpersonal este anticipat de câteva situaţii
conflictuale (S.C.) de diferit grad şi de incidente (I). Anexa nr.1
Situaţia de conflict se caracterizează prin: tensiune, discuţii
neplăcute sau absenţa comunicării, frustrare, mânie, insatisfacţie;
disconfort; neînţelegere; incidente.
Comportament: vorbim mai tare, mai repede sau nu vorbim;
transpirăm; tremurăm; se intensifică respiraţia, bătăile inimii; faţa se
înroşeşte sau se înălbeşte; batem cu degetele mâinii pe masa, plângem sau
facem grimase.
În ultimul deceniu au fost elaborate programe de instruire a popu-
laţiei în ceea ce priveşte rezolvarea conflictelor. Trainingul de soluţionare a
conflictelor formează la respondenţi cunoştinţe despre posibilităţile unei
comunicări eficiente, ţinând cont de particularităţile individuale şi valorile
altora.
Rezolvarea conflictelor este în funcţie de: vârsta persoanelor
antrenate în conflict, de ocupaţia şi tipurile conflictelor.

284
 CONCLUZIE
În practica cotidiană fiecare comandant se confruntă cu conflicte
interpersonale între subalterni sau omologi de diferite categorii.
Conflictele Interpersonale, apar în relațiile dintre persoane,
dintre șefi și subordonați, soți, colegi de muncă etc. Sunt conflicte în
care o persoană o frustrează pe alta de atingerea obiectivului propus.
Sursele de conflict într-un conflict Intrapersonal pot include
idei, gînduri, emoții, valori, predispoziții sau obiective personale care
intră în conflict unele cu altele.
Rolul comandantului şi psihologului militar este nu numai:
- de a rezolva prin metode legale situaţiile conflictuale, dar şi de
- a organiza profilactica conflictelor prin explicarea fenomenului
conflictului,
- elaborarea unui comportament corect la subalterni în caz de
implicare în conflict47.
Dar pentru aceasta însuşi comandantul trebuie - să posede
cunoştinţe despre fenomenul în cauză48.
1.3. Formula conflictului - evenimente succesorii care o
alcătuiesc
Conflictul reprezintă o contradicţie de tendinţe, opinii, ideii,
interese, sentimente sau valori dintre două sau mai multe persoane sau
cu sine însuşi, o scurgere de evenimente succesorii. Anexa nr.2
CONFLICTUL = situaţia de conflict + incidentul.

47
Cu alte cuvinte, de a forma cultură de comportament la subalterni, astfel ca
conflictele să fie reduse la minimum şi excluse din practica comunicării.
48
Cultura comunicării sub nivel la unii militari devine generatoare de noi conflicte
şi amplifică intensitatea şi durata lor.
285
 Noţiunile de conflict şi situaţie de conflict practic sînt deseori
confundate, diferenţa fiind numai în prezenţa unei singure condiţii –
incidentului.
Incidentul anume reprezintă o acţiune fizică sau verbală, care
finalizează situaţia de conflict şi fără de care declanşarea conflictului
propriu-zis nu are loc.
Situaţia de conflict poate exista un timp îndelungat, fără a se
transforma în conflict. Aceasta însă nu înseamnă că fenomenul nu are loc,
el pur şi simplu decurge în faza sa camuflată de situaţie de conflict, care
pînă la urmă poate declanşa fenomenul dat. La rîndul său, situaţia de
conflict este generată de următorii factori: obiectul conflictului şi motivul
conflictului.
● SITUAŢIA DE CONFLICT = obiectul conflictului + motivul
conflictului
Iar starea de vîrf a conflictului numită incident, la rîndul său e
generată de alţi factori: oponenţii şi scopul conflictului.
● INCIDENTUL = oponenţii + scopul conflictului
La final vedem structura definitorie a conflictului:
CONFLICTUL = obiectul conflictului + motivul conflictului +
oponenţii + scopul conflictului
În procesul comunicării distructive se exagerează proporţiile
motivelor conflictului, astfel încât acesta devine o chestiune de principiu
general.49 Studierea conflictului măreşte semnificaţia motivaţională pentru
participanţi şi intensifică implicarea lor emoţională.

49
Şi nu alimentat de un motiv anumit.
286
 1.4. Schema și structura decurgerii conflictului:
ETAPA INIŢIALĂ → DE DEZVOLTARE → DE APLANARE
→ FINALUL C.

Structura conflictului după Daniel Sapiro Anexa nr.3

Conflictul ca aisberg Anexa nr.4

Axioma 1. Conflictul odată început ajunge în mod firesc la etapa

de aplanare, cît de îndelungat sau violent ar părea că este.
La această etapă se poate ajunge în urma schimbării caracteristicilor
conflictului (motivului, obiectului, scopului) prin metode de soluţionare
(tratative, compromisuri, sustragerii obiectului conflictului, hotărîrii
univoce a mediatorului)
În mare parte posibilitatea de soluţionare ţine de resursele de
personalitate ale oponenţilor, care include (nivelul de studii, cultura
generală, etica, eticheta, autoaprecierea exagerată sau limitată).
Vorbind de metodele de aplanare, se vor specifica următoarele:
- organizarea regulamentară a condiţiilor de trai a militarilor;
- perseverenţa şi autoritatea înaltă a comandanţilor;
- comportarea regulamentară;
- activismul, autocontrolul, autoinstruirea militarilor;
- serviciul trupe regulamentar;
- convorbirile individuale frecvente;
- lucrul cu plîngerile şi propunerile;
- consfătuirile de serviciu;
- seratele de întrebări;

287
 - lucrul individual insistent şi sistematic cu persoanele predispuse
spre conflicte şi încălcări;
- imparţialitatea şi obiectivitatea în soluţionarea situaţiilor de
conflict.
Concluzie: Axioma 2. Psihologic orice personalitate, care nu
prezintă patologie, indiferent de durata sau intensitatea conflictului, ajunge
la regretarea faptului conflictului şi este gata să fie tolerantă cu
oponentul.
În mod pasiv oponenţii ajung la înţelegerea acestui fapt individual,
în diferite segmente de timp.
Rolul psihologului militar şi comandantului este de a face ca acest
segment al timpului să fie cît mai scurt, iar oponenţii în mod activ să
participe la soluţionarea conflictului, odată ce conflictul nu a putut fi
prevăzut. Cu atît mai mult, este inadmisibil ca generator al situaţiilor de
conflict să fie comandanţii, indiferent de rang.
Brutalitatea, cultura joasă a comunicării, înfricoşarea efectivului
de către comandant generează numeroase situaţii de conflict care pot
aduce urmări nefaste (nesupunere în masă, anarhie violentă). Colectivul
militar, care se părea a fi sănătos, pe neaşteptate devine inoperabil, din
simplul motiv că situaţiile de conflict, suprapunîndu-se una peste alta şi
amplificîndu-se, au produs efectul "bulgărului de zăpadă".
Acum fiecare militar poate să facă analiza fenomenului respectiv
din subunitatea sa.
2. Tipologia conflictului - criterii de clasificare
a) d.p.d.v. al numărului de persoane. Anexa nr. 5
● individual interior (1 din anexa nr.5) apare atunci când:

288
 - un membru al grupului sau organizaţiei nu ştie cu precizie ce
trebuie să facă şi ce se cere de la el,
- când cerinţele activităţii pe care o desfăşoară sunt în contradicţie
cu setul propriu de valori,
- sau când consideră că activitatea pe care desfăşoară este sub
posibilităţile sale.
O astfel de stare stimulează acutizarea celorlalte categorii de
conflicte;
● dintre indivizi din acelaşi grup (2 din anexa nr.5), din grupuri
diferite (5 din anexa nr.5) sau din organizaţii diferite (8 din anexa nr.5),
cauzate de regulă de:
- diferenţele de personalitate.
Adesea, aceste conflicte se declanşează pornindu-se de la maniera
în care oamenii personalizează conflictele;
● dintre indivizi şi grupuri (3, 4, 9 din anexa nr.5) sau organizaţii
(7 din anexa nr.5),
- oglindește modului în care un individ recepţionează starea de
tensiune (presiune) pe care grupul propriu sau alte grupuri sau organizaţii o
exercită asupra sa. Ex: performanţe reduse ale grupului sau ale altor grupuri
din cadrul organizaţiei se pot răsfrânge în mod direct asupra individului,
prin prisma recompenselor pe care acesta le primeşte sau a aprecierilor
generale nefavorabile.
● inter-grupuri (6, 10 din anexa nr.5), de regulă cu un caracter
complex, atât ca geneză şi cauze ale apariţiei, cât şi prin efectele pe care le
produce. Este principalul tip de conflict în categoria celor organizaţionale.
„Stingerea” lui intră în competenţa managerilor.

289
 Astfel de conflicte apar adesea între sectoarele funcţionale ale
organizaţiei şi conducere;
● dintre organizaţii (11 din anexa nr.5), se manifestă frecvent, sub
forma competiţiei pentru obţinerea unor avantaje materiale sau financire.
b) d.p.d.v. al efectelor pe care le produc:
▪ disfuncţional sau negativ,
- poate produce (unei persoane sau grup): ură, resentimente,
agresivitate, insatisfacţie, frustrare, absenteim, stress, randament scăzut,
percepţii eronate, nemulţumire şi chiar părăsirea grupului/organizaţiei.
- capacitățile părţilor de a observa şi de a răspunde la intenţiile
celeilalte sunt serios afectate: se apelează la denaturarea realităţii şi la
obţinerea informaţiilor pe diferite căi, acţiunilor de spionaj, acţiunilor în
forţă, pentru obţinerea unor avantaje faţă de competitori.
Conflictul distructiv face ca resursele personale şi organizaţionale
să se consume, poate duce la destrămarea organizaţiilor sau divizarea
acestora.
▪ funcţional sau pozitiv,
- determină ca persoanele/grupurile sau organizaţiile să devină mai
creative şi mai eficiente
- împiedică stagnarea, legarea indivizilor şi organizaţiilor de
anumite bariere considerate tabu
- elimină tensiunile, crează energie şi facilitează schimbările.
Acest tip de conflict determină nevoia de a rediscuta relaţiile
reciproce, facilitează înţelegerea şi comunicarea între parteneri,
ambiţionează indivizii în soluţionarea problemelor, împiedică situaţiile de

290
stagnare ale indivizilor/organizaţiilor, elimină tensiunile şi facilitează
efectuarea schimbărilor.
c) după Evoluție
□ spontane - apar brusc, sunt greu de prevazut, sunt de scurta
durata si se manifesta, de obicei, la nivel interpersonal ( ex. in
transport)
□ acute - au o evolutie scurta dar sunt deosebit de intense
□ cronice - au cauze ascunse, greu de identificat, cu evolutie
lenta și de lungă durată.
d) după Durată
▪ scurte - pot fi solutionate relativ usor căci implică interese
negociabile. Aceasta înseamnă că este posibil să se găsească o soluție
care să satisfacă interesele fiecărei părți (cel puțin parțial).
▪ lungi - implică de obicei probleme intangibile, care nu pot fi
negociate (ex: diferențe de valori).
2.1. Tipuri caracteristice de persoane conflictuale
- „demonstrativii” - întotdeauna încercă să fie în centrul atenţiei,
să se bucure de succes. Chiar în absenţa oricăror motive pot ajunge la
conflict, pentru ca măcar în acest fel să fie în mijlocul atenţiei;
- „rigizii” – sunt oameni care se remarcă prin ambiţie, printr-o
înaltă autoapreciere; ei nu doresc şi nu ştiu să ia în considerare părerea celor
din jur. O părere deja formată, o dată şi pentru totdeauna, a unei persoane
rigide, inevitabil intră în contradicţie cu condiţiile care se schimbă, şi
provoacă un conflict cu cei din jur. Ei consideră că „dacă faptele nu le
convin, cu atât mai rău pentru fapte”. Comportamentul lor se remarcă prin
impoliteţe, care poate să se transforme în obrăznicie;

291
 - „de necontrolat” – impulsivi, necugetători, imprevizibili în
comportament, lipsiți de autocontrol. Comportamentul agresiv, provocator;
- „perfecţioniştii” – lucrători conştiincioşi, deosebit de meticuloși,
abordează totul (începând cu ei) de pe poziţiile unei înalte exigenţe. Oricine
nu satisface aceste exigenţe este supus unei aspre critici. Neliniştea
accentuată care îi bîntuie se manifestă, prin suspiciune. Deosebit de
sensibili la aprecierile celor din jur, în special a şefilor. Toate aceste
trăsături duc, nu rareori, la nerealizări în viaţa personală;
- „raţionaliştii” – calculaţi, gata oricând pentru C, mai ales când
există posibilitatea reală de a realiza scopuri personale (de carieră sau
materiale). Un timp îndelungat pot să joace rolul de supus devotat, atâta
timp cât nu „se clatină scaunul” sub şef. Atunci este momentul când
raţionalistul se manifestă, fiind I-ul care îl trădează pe şef;
- „cei fără voinţă” – nu au convingeri şi principii proprii (un om
fără voinţă poate fi un instrument în mâna altcuiva). Pericolul acestui tip:
deseori au o reputaţie de oameni buni, de la ei nu te aştepţi la nici o
îngrijorare. Participarea unui astfel de om în calitate de iniţiator al
conflictului este receptată de colectiv în sensul că „gura lui adevăr
grăieşte”. Spre deosebire de primele 4 tipuri, acest tip (ca şi cel precedent)
se manifestă numai la crearea unei anumite situaţii.
Suntem capabili să influențăm pe ceilalți în diferite moduri: le
putem face promisiuni, îi putem recompensa, pedepsi, teroriza, instrui,
manipula, putem negocia.
Unele dintre aceste tactici sunt mai discutabile decât altele.
Amenințările și sancționările sunt astfel de tactici pentru că sunt
directe, unilaterale și neraționale, iar când cineva utilizează astfel de

292
strategii interpersonale, probabilitatea conf. în grup devine tot mai
mare.
2.2. Mecanisme psihologice de apărare a personalităţii față de
conflict
Agresiunea – reacţie sub formă de atac cu răutate asupra celui care
dă o apreciere măgulitoare, asupra imaginii de sine.
Răzbunarea – schimbarea orientării impulsului negativ de la un
obiect (inaccesibil) cu o acţiune de răspuns la alt obiect mai abordabil.
Proiecţia – atribuirea inconştientă altei persoane a propriilor
sentimente negative (dorinţe, trăsături).
Idealizarea – formarea unei reprezentări idealizate despre sine,
despre propriul „Eu” (nerecunoaşterea propriilor greşeli şi defecte).
Negarea – negarea participării individului la eveniment sau a
posibilei cunoaşteri a evenimentului: „eu nu ştiam nimic despre asta”, „asta
nu e a mea”, „mie aşa mi s-a spus”.
Uitarea sau eliminarea – uitarea a ceea ce este neplăcut (chipurile
şi numele oamenilor cu care, dacă se comunică, se asociază amintiri
neplăcute în legătură cu sine).
Discreditarea – desconsiderarea sursei unei informaţii, care îi dă o
apreciere negativă persoanei, care afectează „imaginea Eului” deja
conturată: „să-mi fi spus altcineva, numai nu tu”, „cine judecă?”
Identificarea – identificarea cu alt om/grup, ca un exemplu de
comportament, o formă de imitare pentru uşurarea propriului comportament
cu cei din jur.

293
 Conversia (transformarea) – transformarea unei situaţii neplăcute
pentru individ în glumă pentru păstrarea orgoliului, a „Eului”, primind cu
umor observaţiile făcute sau situaţia creată.

2.3. Modalităţi tipice de interacţiune cu persoanele dificile

● acceptarea pasivă - a sta fără să faci nimic
● renunţarea - a pleca, uneori e cea mai bună soluţie
● schimbarea atitudinii - a privi şi a asculta altfel persoana
dificilă
● schimbarea comportamentului - a schimba modul de abordare
a persoanei dificile.

2.4. Modalităţile inofensive pentru descărcarea emoţională

▪ recurgerea la efortul fizic, muscular (mişcare) - sport energic,
alergare, dans; masaj, în special al gîtului, omoplaţilor şi braţelor;
treburi mai dificile în gospodărie, grădinăritul, menajul
▪ strigăte - la adăpost de urechile altora (în pădure, într-o
cameră izolată – strigăm din toate puterile)
▪ confesarea - discuţii cu persoane apropiate, telefoane la
prieteni.
▪ plînsul - dar nu în exces, pentru că se produce cercul vicios
între actul ca atare şi emoţia care la produs, ele alimentându-se
reciproc. („Nu plângi pentru că eşti trist, ci eşti trist pentru că plângi”).
▪ consumul de dulciuri - ingestia de glucide sub orice formă
duce la creşterea glicemiei, care stimulează secreţia serotoninei cu efect
asupra „centrul bunei dispoziţii”, afectului şi emoţiei, care, la rândul

294
său, creşte concentraţia endorfinelor, reglând astfel tonusul bunei
dispoziţii.

3. Strategii de abordare, prevenire, reducere, rezolvare și

provocare a conflictului
3.1. Moduri de abordare a conflictului
K. Thomas a propus un Model Bidimensional de Reglare a
Conflictului, pentru descrierea tipurilor de comportament al oamenilor într-
o situaţie C-uală, care constă din 2 parametri independenţi:
1) nivelul de realizare a propriilor interese (atingerea propriilor
scopuri);
2) nivelul orientare spre interesele adversarului (cooperare).
Anexa nr. 6
Evitare (retragere) managerul/șef/liderul/instructorul militar
combină slaba lui preocupare atât pentru îndeplinirea obiectivelor
instituției/unității, cât şi pentru interesele şi aşteptările
persoanelor/grupurilor.
Atitudini adoptate:
- conflictul e considerat fără speranţă de rezolvare,
- evită frustrarea şi stresul care îl însoţesc inevitabil,
- se retrage din conflict sau se preface că nu există.
Se face prin: schimbarea subiectului, ignorarea unor afirmaţii şi
amânarea deciziei, în speranţa că problema va dispărea sau se va rezolva de
la sine.
Afirmaţii: Nu pot spune nimic în acest moment. Voi analiza
problema. Cei de sus sunt vinovaţi de situaţie etc.

295
 Caracteristica managerilor: nu au încredere în ei înşişi, nu posedă
deprinderi de comunicare eficientă şi nu stăpânesc metodele şi tehnicile de
rezolvare a conflictelor, preferând să plaseze responsabilitatea în altă parte,
pentru a nu-şi altera imaginea de „bun manager”.
Dezavantaje: se ignoră condiţiile care au generat conflictul care nu
dispare de la sine, ci rămâne în stare latentă, drept consecinţă blocîndu-se
comunicarea de sus în jos şi invers,
Avantaje: dacă situaţia conflictuală este provocată de motive fără
importanţă pentru misiunile unității, nu se cheltuie timp pentru abordare.
Cedare (aplanare) liderul încearcă să-i mulţumească pe toţi,
(supraapreciază „valorea” relaţiilor cu subordonaţii şi subapreciază
importanţa obiectivelor instituției/unității/organizaţiei.
Interese: obţinerea „aprobării” şi acceptării celor din jur - decât
realizarea la timp a sarcinilor importante.
Se face prin: folosirea umorului, confuziei, chemării „la o cafea”;
când tensiunea creşte, se aplică putea de convingere (în interesul său) a
celorlalţi să-l înţeleagă.
Avantaje: reduce conflictul făcându-l eficace pe termen scurt. Poate
fi utilă când problema este lipsită de importanţă sau când, se folosește
tehnica convingerii - managerul obţinînd de la ceilalţi un acord durabil.
Dezavantaje: generează un camuflaj (fără a elimina germenii
conflictului) care poate oricând dispărea, ajungându-se în timp la barierele
serioase ale îndeplinirii obiectivelor la nivelul aşteptat.
Recomandări: cedarea este preferată în unități cu performanţe
mici/medii, unde există o comunicare defectuoasă de jos în sus şi, un grad
redus de implicare a subordonaţilor în rezolvarea sarcinilor complexe.

296
 Concurență (forţare) este folosită de liderul care încearcă să
realizeze cu orice preţ obiectivele organizaţiei, fără a lua în considerare
opţiunile sau aşteptările celorlalţi.
Se face prin: acţiuni de constrângere, (a pierde înseamnă -
slăbiciune şi deteriorarea imaginii; a câştiga - realizarea sinelui şi
intereselor unității, fiind capabil să sacrifice subordonatul care nu se
supune.
Atitudini adoptate:
- nu preferă comunicarea pentru a rezolva conflictul, (face uz de
puterea conferită de status)
- folosește un limbaj tipic, care abundă în cuvinte ca: poziţie, luptă,
cucerire, forţă, constrângere, distrugere.
Dezavantaje: va conduce la dușmănie, agresivitate (și în limbaj),
stress, frustrare şi chiar umilinţă. Forţa poate „rezolva” disputa pe moment,
dar, pe termen lung, va conduce la un randament scăzut şi la conflicte mai
grave.
Avantaje: aplicată într-un climat de cooperare, ocazional, când
timpul presează sau situaţia devine critică, această abordare poate fi utilă.
Repetată însă în mod nejustificat, atrage după sine efectele de mai sus.
Compromis situat între „concurență” şi „cedare”.
Avantaje: rezolvarea problemelor prin îngăduință reciprocă, ambele
părţi obţin câte ceva din scopurile iniţiale.
Dezavantaje: utilizat fără bune intenţii, compromisul poate
conduce la alterarea relaţiilor pe termen lung, la un climat de neîncredere
(suspiciune, aparţia unor stări psihologice negative: apatia, teama,
anxietatea).

297
 Colaborare (confruntare) este abordarea constructivă a conflictului.
Avantaje: se ia în considerare atât nevoia de performanţă a unității,
cât şi cea de cooperare, este singura care poate conduce la rezolvarea lui
definitivă şi cu efecte pozitive.
Concluzie: În opinia mea, cei mai eficienţi lideri militari, ar trebui
să abordeze conflictul
în următoarea succesiune:
- 1) colaborare, 2) cedare, 3) compromis, 4) forţare 5) evitare (în
cel mai rău caz).
Urmând acelaşi raţionament, cei mai puţin eficienţi vor evita
colaborarea, preferând:
- 1) forţare, 2) evitare, 3) cedare, 4) compromis.

3.2. Metode de prevenire a conflictelor

În grupurile militare, activitatea se desfăşoară ca o muncă în echipă,
rezultat al interdependenţei între membrii grupului, a performanţelor
obţinute, a promovării acestora. Existenţa (orgoliilor, a dorinţelor
neîndeplinite, refulate), poate conduce la apariţia conflictelor, cu tipologie
specifică prezentată în subiectul 2, cu dezavantaje atât pentru organizaţie
cât mai ales pentru climatul psihosocial.
Stilurile de conducere sunt factori care determină apatiția sau
aplanarea situaţiilor conflictuale.
Rolul liderilor:
1. Identificarea situaţiilor de conflict şi prevenirea apariţiei lor (în
deosebi).

298
 2. Cunoaşterea psihologică a fiecărui subordonat: (temperament,
caracter, atitudini) sunt elemente care pot determina un conducător să
decidă:
- cine cu cine poate îndeplini o sarcină,
- cine pe lângă cine să stea să fie instruit şi perfecţionat,
- care este liderul informal.
3. Atragerea liderului informal de partea managerului prin
împărtăşirea obiectivelor comune, constituie o modalitate de a ,,jongla” cu
cei conduşi astfel încât să nu apară conflicte distructive în colectiv.
4. Punerea în practică a unor Metode de prevenire a conflictului
(când acest lucru este posibil) combinate cu cele de Reducere a
conflictului (când acesta nu a putut fi evitat).
Potrivit unui vechi proverb: Prevenirea este mai bună decât
vindecarea.
Rolul subalternilor:
1. Recunoaşterea faptului că sunt în conflict şi evidenţierea cauzei
2. Analiza sentimentelor. De ce încercaţi aceste sentimente?
Imaginaţi-vă cum ce simte cealaltă parte implicată în conflict. De ce?
3. Clarificarea dorințelor urmărite de fiecare parte implicată în
conflict;
4. Elaborarea idei de soluționare a conflictului, astfel încît ambele
părți să poată obține ceea ce doresc;
5. Punerea în aplicare a planului elaborat. Găsiţi timp să vorbiţi cu
cealaltă persoană, să amelioraţi relaţiile cu ea după soluţionarea problemei.

299
 CONCLUZIE
1. Consider că principala preocupare a managerului/lider trebuie
orientată spre prevenirea conflictelor cu efecte negative, utilizând în
funcţie de situaţii, următoarele metode:
- precizarea încă de la început a setului de reguli care ,,guvernează”
activitatea în unitate sau în grup, ţinând seamă desigur de prevederile
legilor şi regulamentelor specifice şi urmărirea constantă a respectării lor;
- crearea unei atmosfere de colaborare;
- delimitarea clară a competenţelor fiecărui grup/individ;
- producerea unor sarcini stabile şi bine structurate;
- dezvoltarea relaţiilor de cooperare între grupurile oponente, în
situaţii de rezolv. în comun a unor probleme;
- focalizarea activităţii pe obiective şi aducerea periodică a lor în
atenţia subordonaţilor;
- controlul competiţiei;
- aprecierea corectă a intervenţiei într-un conflict;
- facilitarea comunicărilor.
2. Esențiala preocupare a subalternului este debarasarea de
capriciile proprii şi analiza cu limpezime a situaţiei. Să ţină minte:
conflictul poate fi aplanat dacă părţile implicate în el rămân satisfăcute și
consideră că el a fost un beneficiu și nu un dezavantaj al relaților. Anexa nr.
7 (Beneficiile conflictului).

300
 3.3. Metode de reducere a conflictelor
Metodele ce se utilizează pentru reducerea conflictului sunt utile
atunci când un conflict s-a încins. Acţiunea liderului trebuie focalizată pe
schimbarea atitudinii/comportamentului părţilor aflate în conflict.
Practic, acest lucru se poate realiza prin următoarele metode:
- utilizarea “integratorilor” a persoanelor cu influenţă în grup, care
pot reduce intensitatea conflictelor;
- rotirea unor responsabilităţi în cadrul grupului;
- identificarea unor obiective supraordonate (propuse de lider) în
cazul conflictelor inter-grupuri, care să oblige grupurile să lucreze
împreună;
- persuasiunea, încercarea de a convinge pe rând părţile în conflict
să-şi revizuiască comportamentul, întrucât această poziţie va fi ulterior în
avantajul lor,
- grațierea, se făce apel la aprecierea fiecărei părţi, referitoare la
valorile comune şi succesele obţinute împreună până la apariţia conflictului,
- critica ţinînd seama de câteva elemente şi cerinţe esenţiale:
- nu trebuie făcută în prezenţa celeilalte părţi (locul);
- să nu treacă prea mult/puțin timp, de cînd părţile se află sub o
stare de tensiune ridicată (timpul);
- să nu depăşească limitele regulamentare sau ale onoarei şi
demnităţii umane (termenii);
- utilitatea folosirii criticii, pentru că altfel nu facem decât să
încordăm inutil relaţiile (utilitatea);
- trebuie criticate faptele şi nu persoanele;

301
 - critica trebuie să fie specifică (concretă), evitându-se formulări
vagi de tipul: „Ştiţi la ce mă refer…” .
Critica trebuie completată cu un mesaj nonverbal pozitiv, de
relaxare, destindere, dându-se curs şi sferei de argumentare şi motivare a
părţii criticate deoarece, din perspectiva ei, crede că are dreptate.

3.4. Tehnici de rezolvare a conflictelor

În pofida celor mai susţinute eforturi de a crea o atmosferă de
colaborare şi sprijin reciproc, posibilitatea unui conflict poate fi prezentă,
iar modul de declanşare este dificil de anticipat. Conflictul poate:
- să nu depăşească stadiul latent,
- poate fi tolerat sau neglijat dacă are un nivel coborât,
- poate să treacă neobservat şi nerezolvat, pentru că atenţia este
concentrată pe alte lucruri (se amînă).
În funcţie de natura şi amploarea conflictelor, managerii/liderii au
la îndemână, diferite metode şi tehnici de soluţionare, pentru rezolvarea lor.
Pentru creşterea şanselor de reuşită, orice metodă/tehnică trebuie
însoţită obligatoriu de trei acţiuni preliminare:
• definirea precisă a obiectului conflictului;
• identificarea clară a cauzelor;
• alegerea corectă a metodei sau tehnicii de rezolvare.
În practică putem întâlni următoarele tehnici de soluţionare:
NEGLIJAREA - amânarea/ignorarea, în speranţa că se va rezolva
de la sine, (pe ac. teh. nu ne putem baza).

302
 PERSUASIUNEA - darul de a convinge părţile implicate în
conflict despre valorile/obiectivele urmărie de grup/instituție: disciplina,
onoarea şi demnitatea, solidaritatea etc.
Dezavantaj: poate să ofere mici amânări, dar nu este probabil să
rezolv. C., p/tru că probl. nu este abord. direct.
CONSTRÂNGEREA - forţarea părților să renunţe la
comportamentul conflictual, prin sancţiuni.
Forme de pedepse – retrogradări, înlocuiri din funcţie, blocarea
anumitor recompense – promovări, prime, salarii de merit etc.
Efecte - supere mai rău părţile şi să le facă mai doritoare să reintre
în drepturi. Sau, dimpotrivă, demonstrează un conformism apatic, depunând
numai un efort minim pentru a-şi menţine drepturile.
NEGOCIEREA - implică comunic. a 2-ă categorii sociale cu
interese diferite, având ca scop stabilirea unui acord (soluții în comun),
perceput de toţi ca fiind corect şi cinstit, într-o problemă ce afectează părţile
implicate.
Formei şi tipului de negociere pe care le folosim este foarte
importantă.
După cum sunt tratate în literatura de specialitate, se pot distinge
următoarele tipuri de negociere:
1. Victorie/înfrângere sau câştigător/învins;
2. Victorie/victorie sau câştigător/câştigător;
3. Cu implicarea celei de a treia părţi:
a) medierea - parte neutră, ajută părţile să ajungă la un acord;
b) arbitrajul - parte are autoritatea de a impune termenii negocierii
conflictului.

303
 1. Metoda victorie/Înfrângere
- este direcţionată spre obţinerea de rezultate (exclude relaţiile pe
termen scurt şi lung),
- tipică pentru situaţii în care fiecare se concentrează asupra
propriilor interese.
Tehnici şi procedee ce corespund acestei metode: falsa ofertă,
ameninţarea, stresarea şi enervarea, cumpărarea, mituirea, prefăcătoria,
încăpăţânarea, alianţa cu alţii, tăcerea sugestivă, şantajul.
Tehnicile şi procedeele enumerate pot produce următoarele efecte:
- fiecare grup îl percepe pe celălalt ca pe un inamic;
- membrii grupului identifică doar părţile bune ale propriului grup,
(negă slăbiciunile proprii şi văd doar părţile negative ale celuilalt grup,
negându-i forţele î-și crează un stereotip negativ).
- se diminuează comunicarea cu celălalt grup (se vede mai uşor
stereotipul negativ al grupului adversar decât propriile abateri de percepţie);
- se vânează doar greşelile celuilalt grup.
Între tacticile obișnuite, pot fi amintite:
- contradicții permanente şi devierea sistematică de la subiect;
- atacul în forţă şi sperierea;
- manevrele retorice bazate pe mascare, (ascunderea adevărului) şi
învinuirea adversarului;
- descalificarea prin atac la persoană sau prin luarea în rîs.

304
 CONCLUZIE
Grupul câştigător - va deveni mai unit, mai cooperant, însă:
datorită stării de automulţumire, va slăbi tensiunea şi îşi va pierde spiritul
de competiţie, devenind slab.
Grupul învins - dacă înfrângerea nu e acceptată, va continua să nege
realitatea, drept rezultat (la suprafaţă vor apărea conflicte latente, învinuiri
reciproce pentru eşec; membrii grupului vor fi mult mai tensionaţi şi
dispuşi la efort suplimentar pentru reluarea conflictului cu grupul
câştigător) care vor duce în final la dezorganizarea gr.
Dacă înfrângerea este acceptată, grupul se va reorganiza, devenind
mult mai unit şi mai eficient.
2. Metoda victorie/victorie constituie
- forma optimă de rezolvare a conflictelor.
- părţile îşi vor dirija energia spre „învingerea” problemei şi nu a
persoanelor (se cade de acord asupra unei soluţii acceptabile, diferită de cea
iniţială).
- succesul metodei este asigurat de atitudinea nouă în relaţiile
interpersonalele (în loc de: „Ori el, ori eu!”, „Nici o şansă”, „Nu merită
să discutăm”, să utilizăm: „Putem câştiga amândoi”, „Este posibil”, „E
normal să avem păreri diferite”, „Trebuie să discutăm”).
În opinia mea, aplicarea metodei victorie/victorie implică
respectarea anumitor paşi.
1. Aflaţi de ce le trebuie ceea ce cer. Abordarea
câştigător/câştigător propune ca de la început să aflaţi mai multe despre
problemă şi să exploraţi variantele posibile înainte de a gândi la soluţia
finală.

305
 2. Depistaţi punctele cele mai accentuate. Două persoane îşi pot
dori acelaşi lucru din motive diferite din cauza diferenţelor de
(personalitate, scopuri, interese, nevoi) lucru ce-l observăm numai dacă ne
propunem.
3. Identificaţi ideile de rezolvare. Schiţaţi noi posibilităţi care pot
satisface ambele părţi, evaluând punctele tari, punctele slabe şi
oportunităţile care oferă o perspectivă mai largă de soluţionare.
4. Cooperaţi. Cooperând arătaţi clar că îl trataţi pe celălalt ca
partener, nu ca oponent. Este un fel de a ne pune „în pantofii celuilalt”,
adoptând obligatoriu o gândire pozitivă. Când ambele părţi au căzut de
acord asupra celei mai bune soluţii, relaţia este – dacă nu întărită – cel puţin
menţinută. Cu siguranţă veţi obţine mai mult decât dacă aţi face-o plecând
supărat şi frustrat.
Acestei metode îi corespund tehnicile: „DA…DAR”, persuasiunea,
tehnica „feliei de salam” ş.a.

CONCLUZIE
Aplicarea metodei câştigător/câştigător („win-win”) crează
parteneri nu adversari. Chiar dacă este uneori un proces de lungă durată, în
care este nevoie de multă răbdare şi perseverenţă, este foarte eficientă.
Condiţii ce le cere această metodă:
- existenţa climatului de cooperare (între şi în interiorul grupurilor),
cînd confl. este perceput ca normal şi util;
- posibilitatea interacţiunii directe şi deschise;
- răspîndirea reciprocă a informaţiilor;

306
 - acceptarea faptului că obiectivele ambelor părţi sunt valabile şi
importante;
- se înţeleg “costurile” pe termen lung ale diferitelor soluţii;
- se pune accent pe - scopuri/obiective comune; căutarea de soluţii
alternative; calitate şi implicare;
- toleranţă pentru puncte de vedere diferite;
- se manifestă flexibilitate în poziţia de lider.
Efectele produse de metodă după respectarea condițiilor:
- creşte fidelitatea şi coeziunii de grup, iar neînțelegerile interne
tind să se șteargă;
- climatul grupului evoluează de la unul de tip informal,
dezorganizat, la unul orientat spre atingerea obiectivului major;
- scad preocupările pentru satisfacerea obiectivelor proprii în
favoarea interesului de grup;
- grupul este dispus să accepte o conducere mai autoritară, devenind
mai bine structurat şi organizat;
- fiecare grup va pretinde membrilor săi mai multă
supunere/devotament pentru a alcătui un „front comun”.
3.a) Medierea parte neutră, ajută părţile (prin comunicare) să
ajungă la un acord;
fără a le impune termenii negocierii. Părţile pot apela la aşa-zişii
integratori (persoane cu o puternică influenţă în cadrul grupurilor), la cadrul
didactic sau manager.
Dacă medierea se realizează de către manageri sau cadrele
didactice, prin intermediul unei persoane delegate, avem de a face cu
arbitrajul.

307
 Cererea de mediere sugerează că părţile sunt motivate să ajungă la
o înţelegere reciproc avantajoasă şi că oferă mediatorului legitimitatea de a
acţiona pentru soluţionarea conflictului.
În cazurile de mediere, sunt importante următoarele aspecte:
- găsirea unui spaţiu separat de manifestare, convenabil ambelor
părţi (cel puţin în primele etape) deoarece pot exista terţe influenţe, altele
decât cele ale mediatorului, care pot dezorienta sau chiar alimenta
conflictul;
- modul de contactare şi de lucru: contactul direct între părţi este de
încurajat când ostilitatea este scăzută, iar cel indirect, când conflictul este
intens sau a luat amploare.
Propuneri
Medierea unui conflict între 2-ă grupuri, poate fi aplicată şi în cazul
a 2-ă persoane, după următorii paşi:
1. Fiecare grup este adunat în camere separate, unde vor alcătui 2-ă
liste:
- modul cum se percep ei înşişi ca grup particular în relaţii cu
celălalt grup şi cum văd soluţionarea problemei,
- modul cum percep celălalt grup şi cum vede acesta rezolvarea
problemei în discuţie, (utilă poate fi o secvenţă de brainstorming)
2. Grupurile se reunesc şi îşi împărtăşesc opiniile, (mediatorul ajută
grupurile să-şi clarifice p.d.v. şi să se înţeleagă pe ei înşişi, precum şi pe
celălalt grup. Tehnica folosită este „contrapunerea în oglindă”.
3. Reîntoarcerea grupurilor în camerele separate pentru (cercetarea
amănunțită a rezultatelor, diagnoza problemei, determinarea modului în
care fiecare grup contribuie la conflict).

308
 4. Reunirea grupurilor şi împărtăşirea noilor perspective,
(mediatorul impulsionează pentru identificarea rezultatelor comune și
planificarea următoarelor etape pentru căutarea soluţiilor).
3.b) Arbitrajul - părţilor conflictuale li se permite (cu speranța într-
o soluţionare mai obiectivă) să-şi prezente disputa în faţa unei autorităţi mai
înalte din organizaţie – deasupra managerului cărora li se subordonează.
În cazul în care managerul, este pus în faţa unei astfel de poziţii, de
a adopta o soluţie sau alta (cu sau fără compromis), sau de a impune
soluţia sa de compromis, poate face ca cel puţin una din părţi să rămână
nemulţumită de faptul că a pierdut.

CONCLUZIE
În mod tradiţional, tehnicile intervenţiei terţei părţi sunt eficiente
atunci când intensitatea conflictului este puternică, ajutând oponenţii să facă
cedări care să conducă mai rapid la rezolvarea conflictului.
Metodele indirecte de negociere (medierea, arbitrajul, consilierea
etc.) sunt întâlnite frecvent într-o organizaţie educaţională, putând fi
valorificate de către manageri şi îndeosebi de către cadrele militare în
activitatea instructiv-educativă a ostașilor, studenţilor sau cursanţilor.
3.5. Metode de provocare/stimulare a conflictelor în scop
constructiv (pozitiv.)
Potrivit teoriei interacţioniste, conflictul este văzut ca motivant şi
generator de idei progresiste. Anexa nr. 7

S-a demonstrat că:

- oamenii nu au intuiţii noi atunci când discuţiile lor sunt
caracterizate de echilibru ordonat, conformitate şi dependenţă.
309
 - oamenii se contaminează de idei noi, unul de la altul, atunci când
se află în conflict, confuzie şi căutare a unui nou înţeles, cu condiţia: să
rămână deschişi la discuţie şi să se asculte reciproc.
În activitatea liderului, sunt dese situaţiile în care se doreşte
evitarea conflictelor mari, ce pot apărea în urma aplicării unei anumite
soluţii la o problemă urgentă, de interes general, preferând unul mai mic şi
posibil de controlat, pentru a găsi acea soluţie convenabilă pentru toţi.
Pentru a evita un conflict distructiv și provoca/stimula un conflict
constructiv; managerul/șef/instructor militar trebuie să pună obligatoriu în
relaţie directă metodele alese pentru a provoca/stimula un C. cu metodele
de rezolvare.
1. Discuţia progresivă/evolutivă
Scopul: provoacarea şi stimularea conflictului de idei, (în limite
controlabile), asupra posibilităţilor de rezolvare a unor probleme, în cadrul
grupului organizaţional sau educaţional.
Presupune:
a) prezenţa liderului în calitate de persoană centrală (conducător al
discuţiilor),
b) rolul liderului - de a întreţine maximum de interacţiuni cu
membrii grupului, de la care primeşte, după lansarea problemei,
răspunsuri/reacţii şi răspunde acestora.
c) liderul orientează gîndirea colectivă spre ceea ce este esenţial;
asigură avansarea pas cu pas, spre rezolvare.

310
 2. Discuţia liberă
Scop: permite cunoaşterea atitudinilor, opiniilor, credinţelor şi
convingerilor membrilor grupului, unii despre alţii, a celor dorite,
imaginate.
Presupune:
a) desfăşurarea ei într-un cadru organizat. Discuţia se centrează pe
grup (sunt esenţiale interacţiunile dintre membrii grupului).
b) conducătorul are rolul de a facilita comunicarea, potoli
resentimentele şi orienta participanţii spre problemă

3. Tehnica riscului
Scop: provocarea unei dicuţii cu scopul de a evalua toate riscurile şi
temerile raţionale, logice, care le-ar provoca o anumită schimbare.
Presupune:
a) formularea problemei; membrii grupului (expun individual
riscurile şi temerile), după care conducătorul le notează pe o tablă.

311
 b) se votează fiecare risc, (reţinându-le doar pe acelea care obţin
majoritatea voturilor), după care
c) se elimină riscurile care au o importanţă mai mică - la o discuţie
combinată, progresivă şi liberă (asupra tuturor riscurilor expuse),
Discuţiile se pot desfăşura în continuare în şedinţe separate în timp,
pentru a oferi participanţilor posibilitatea schimbării stărilor de spirit legate
de problema respectivă.

4. Tehnica Phillips 6/6, iniţiată în anul 1948

Scop: divizarea grupului în echipe de 6 persoane, pentru a discuta și
găsi timp de 6 min. o soluţie la o problemă de interes general.
Presupune:
a) alegea unui conducător de discuţie şi unui secretar (care notează
soluţiile propuse).
b) înmânarea soluţiilor găsite de fiecare echipă - conducătorului
grupului,
c) dezbaterea colectivă a tuturor soluțiilor, ajungându-se la o soluție
unică cu un maximum de acord.
Tehnica poate fi utilizată cu succes în situaţiile în care este necesară
găsirea unei anumite variante de acţiune.
Desigur, pot fi folosite şi alte metode, (cu condiţia ca timpul avut la
dispoziţie să ofere posibilitatea aplicării lor): metodele centrate pe
producerea de idei şi rezolvarea creativă de probleme - brainstorming-ul,
focus-groupul.
CONCLUZII

312
 Conflictul este o parte componentă a vieţii sociale şi a propriei
noastre vieţi. Amintiţi-vă un conflict cu părinţii, cu prietenii sau pedagogii.
Ce a urmat apoi? Evident, o împăcare şi o colaborare în continuare.
Important este să ştim ce dorim şi ce ne este permis, avem noi oare
dreptul să facem ceea ce dorim impulsiv, să pretindem la anumite avantaje,
favoruri? Putem să ne satisfacem trebuinţele fără să intrăm în conflict?
Fiecare din noi este unic, ne deosebim între noi după diferenţe de vârstă,
sex, credinţe religioase etc. Ne deosebeşte şi felul de a gândi, de a percepe
lumea: ceea ce pentru o persoană poate însemna un comportament
acceptabil poate fi absolut inacceptabil pentru o altă persoană. Avem valori,
percepţii şi interese diferite, anumite nevoi psihologice.
În funcţie de particularităţile individuale, respectul faţă de sine,
reacţionăm diferit la informaţie, la observaţie.
Conflictul ţine de atitudinea subiectului faţă de problemă, de
pretenţiile lui, respectul de sine etc.
O atitudine negativă încurajează conflictul, fără ca noi să fim
conştienţi de acest lucru. Atitudinile sunt modelate de un şir de condiţii. Ele
includ nivelul de dezvoltare al personalităţii, experienţa de viaţă personală,
modul în care vedem lucrurile, convingerile, intenţiile noastre, influenţele
culturale.
Când nu suntem siguri pe noi, afişăm adesea o atitudine inflexibilă
de genul: eu am dreptate, iar voi sunteţi nişte idioţi, sau căutăm „ţapul
ispăşitor" pentru a releva calităţile noastre. Cei care au fost educaţi în
familie să creadă în validitatea afirmaţiei: Nu trebuie să te laşi călcat în
picioare de nimeni - se simt inferiori dacă nu adoptă o atitudine autoritară.

313
 Atitudinea, respectul de sine şi modul în care îi apreciem pe alţii
joacă un rol important în apariţia sau evitarea conflictelor.

SUBIECTELE PENTRU DEZBATERE:

Conflictele moderne se rezolvă prin negocieri și nu cu pumnii. ( P.
Coelho)
Conflictul e molipsitor. Izolați-i pe agresori! (F. Roosevelt)
Razbunarea este totdeauna arma unui om cu suflet slab și mic.
(Juvenal).
Anexa nr.1
+
S. S. S. I
C. C. C.
CONFLICT
Prima Situație Situație
de con- de con-
situație Inci-
flict flict și
de con- mai mai dente
flict puternică puternică

Anexa nr.2

314
 Anexa nr.3
- Conflictul în viziunea lui Daniel Sapiro este asociat cu un
arbore .
Fiecare parte a lui este asociată cu o parte componentă a
conflictului.
• Solul – mediul social în care izbucneşte conflictul. (familia,
colectivul, societatea).
• Rădăcina – cauzele multiple ale conflictului.
• Tulpina – (diferite părţi) implicate în conflict.
• Scorbura – problemele clar definite ale conflictului.
• Florile – emoţiile pozitive şi negative a celor implicati în
conflict.
• Frunzele – acţiunile concrete ale persoanelor implicate.
• Fructul – soluţia rezolvării conflictului.

CONCLUZIE
Orice măr care nu este mîncat la timp, cade şi din seminţele lui
ia naştere un nou pom.
Aşa şi orice conflict care nu este rezolvat la timp, serveşte
premisă pentru naşterea altui conflict.
Anexa nr.4
• Conflictul a fost de multe ori comparat cu un aisberg.
• Modelul aisbergului ne dă de înţeles că doar o parte mică a
conflictului este vizibilă la suprafaţă.
2/3 dintr-un aisberg se află sub apă, iar acestea determină
dimensiunea şi comportamentul aisbergului.

315
 Conflictele au loc mereu la 2 nivele:
1) Nivelul obiectual – „vîrful aisbergului” releva poziţiile
formale, oficiale şi, de cele mai multe ori, publice. Reprezintă ceea ce
spune sau cere persoana.
2) Nivelul psihosocial – „ceea ce este sub apă” relevă temeri,
nesiguranţă, dorinţe, sentimente, nevoi, valori şi mai ales interesele
persoanei – toate acestea nu pot fi observate în mod direct.

Anexa nr. 5

Organizaţia A
1 5
Grupul A-1 2
3
Grupul A-2
2
4

7 9 1 11 8
Organizaţia B
Grupul B-1 6
Grupul B-2

Tipurile de conflict după numărul de persoane implicate

316
 Anexa nr. 6

Fig. nr.1.1. Modelul bidimensional a strategiilor comportamentale în

conflict Thomas-Kilmann
Parametrul MBdeRC este raportat cu nivelul orientării spre
interese: scăzut, mediu sau ridicat.
Au fost evidenţiate următoarele Strategii comportamentale de
abordare a conflictului:
- evitarea,
- concurenţa,
- cedarea,
- coloborarea,
- compromisul.

Anexa nr. 7
317
 Beneficiile colective : Conflictele gestionate în mod constructiv
pot duce la pace şi cooperare pe termen lung. De multe ori, conflictele
contribuie la coeziunea de grup, trezeşte interesul, crează şanse şi
împiedica stagnarea.
Beneficiile psihologice : conflictul poate declanşa un proces
prin care indivizii să îşi dea seama că au interese comune şi opozanţi
comuni. Ca urmare, indivizii pot ajunge să simtă este esenţial ca
tabăra lor să triumfe.
Beneficiile materiale : adesea, conflictele aduc recompense
materiale.

TEMA 4. Personalitatea şi grupul

LECŢA 5. Psihologia terorismului50
SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Caracterizare generală
2. Cauzele acutizării fenomenului terorismului
3. Diagnostica morfopsihologică a personalității teroristului
4. Principiile pregătirii antiteroriste în Armata Națională

Verificarea asimilării materialului expus şi analizat la lecţia

anterioară:
1. Tipuri caracteristice de persoane conflictuale ?
2. Strategii de abordare ?
3. Strategii de rezolvare ?
4. Strategii de provocare ?
50
locotenent-colonel (r.) Nicolae Parcevschi, op.cit., pp.42-43.

318
 5. Rolul comandantului şi psihologului militar ?

Terorismul internaţional net inferior prin număr şi putere militară -

induce statele dezvoltate şi societăţile lor în situaţii de panică şi depresie 51.
Militarii armatelor respective sînt agresaţi psihologic departe de zona
acţiunilor de luptă. Operaţiilor militare le este contrapusă teroarea
psihologică. Respectiv pregătirea psihologică a militarilor Alianţei denotă o
breşă52 prin care pătrund agresiunile psihologice adversare.
Noţiunea de terorism sună în felul următor:
TERORISM - utilizarea în mod calculat a violenţei sau
ameninţării cu violenţa, pentru a induce starea de frică în scopul de a
constrînge sau intimida guvernele sau societăţile pentru a atinge unele
scopuri politice, religioase sau ideologice. (Să fim conştienţi de faptul că în
linii generale terorismul este o reacţie de autoapărare în plan politic, social,
religios, economic, al minorităţii).

1. Caracterizare generală
Terorismul ca fenomen social şi psihologic apare în evul mediu.
Protagonistul lui este un oarecare Hasan ibn Saad din Orientul apropiat,
om bogat, conducătorul organizaţiei asasinilor. De ce anume Hasan ibn
Saad? Doar au fost şi alte caste, clanuri ale asasinilor profesionali - ningea,

51
Conflictele militare din ultimile decenii în Orientul apropiat şi Iugoslavia, pe
lîngă folosirea tehnologiilor militare avansate, denotă pe de o parte prezenţa stărilor
de frică la militarii Alianţei în faţa posibilelor operaţii terestre, iar pe de altă parte
gătinţa statelor agresate de a se implica anume în operaţii terestre, unde victoria
este asigurată de pregătirea psihologică individuală şi colectivă a militarilor.
52
breşă 1) Spărtură făcută într-o fortificaţie inamică (cu scopul de a o cuceri). 2)
Spărtură făcută într-o îngrăditură sau într-un dig. 3) fig. Punct slab al unui lucru,
prezentând pericol pentru existenţa lui.
319
casta asasinilor ţigani etc. Hasan, deoarece anume el a folosit pe larg
aspectele psihologice în pregătirea asasinilor, cît şi teroarea psihologică a
viitoarelor jertfe. Hasan nu era nici împărat, nici, rege nici militar de
renume, armată nu avea, dar trezea groaza la toţi regii şi împăraţii de la
Marea Caspică pînă la Oceanul Atlantic, de la malurile Nilului pînă la
peninsula Scandinavă. Asasinii lui Hasan îşi omorau jertfa, indiferent de
rangul social sau politic, de numărul pazei de corp a acestora. Nimeni din
marii demnitari ai timpului nu ştia cine va fi următoarea jertfă, cu atît mai
mult nu cunoştea motivele. Mîna lui Hasan ajungea în orice stat. El exista,
dar rămînea nevăzut. Groaza demnitarilor era de ne descris.
Terorismul se manifestă în următoarele forme:
1. terorism social;
2. terorism economic;
3. terorism informaţional;
4. terorism psihologic;
5. terorism politic; o formă nouă, care se desprinde de la cel politic
este:
6. terorismul supraputerii
Strategia teroristă fiind simplă: „Ucide un om ca să îngrozeşti o
mie”. Inducerea stărilor de frică este primordială în psihologia teroristului.
Motivele teroristului sînt de tip:
- mercantil;53
- ideologic;
- restructructurarea mediului;

53
mercantili, - e, adj. (Livr.) 1. Comercial, negustoresc. 2. (Peior.) Care se
preocupă numai de câştigul material, care urmăreşte în orice împrejurare să profite;
interesat, materialist. ♦ (Despre sentimente) Bazat pe interese materiale
320
- puterea asupra oamenilor;
- autorealizare.
Modelele personalităţii teroriste:
- psihopat-fanatic;
- personalitate frustrată;
- personalitate marginală.
Componentele patologice sînt:
- anomia; (dezordinea, dezorganizarea, haosul)
- complexul inferiorităţii;
- logica şi gîndirea;
- problemele morale;
- sindromul Zombi;
- sindromul Camicadze-Şahid;
- sindromul Rembo;
Tipurile psihologice ale teroriştilor:
- 46% colerici;
- 32% sangvinici;
- 12 % melancolici;
- 10 % flegmatici.
Tipologia organizaţiilor teroriste:
- radicaliste;
- extremiste;
- fanatice (religioase, ideologice, politice);
- fundamentaliste;
Calităţile specifice organizaţiilor teroriste:
- devotamentul idei teroriste şi organizaţiei;

321
 - gătinţa de sacrificiu;
- disciplina;
- conspirarea;
- colectivismul;
- supunerea.
Din 500 organizaţii teroriste cunoscute în prezent cele mai
„vestite” sunt 15:
- ARI (armata republicană irlandeză);
- ARJ (armata roşie japoneză);
- BG (brigadele roşii ) în Italia;
- FAR (fracţile armatei roşii) în Germania;
- FENC- (frontul eliberării naţionale a Corsicii);
- FEB (frontul eliberării Bretaniei) - Franţa;
- HL (hârtia libertăţii) în Africa;
- DI ( djamiat islami) în Egipet;
- H (hezbolah) în Iran, Cuveit, Irac, Liban;
- GI (gihadul islamic) în Liban,
- AN (an-nahda) în Tunisia,
- FSI (frontul salvării islamice) în Algir;
- HI ( hesbi-islami) în Afganistan, Pachistan şi Iran;
- T (taliban) - în Afganistan;
- AC (al-caida) în Afganistan.

CONCLUZII

322
 Pregătirea antiteroristă se bazează pe postulatul – Fii gată să nu
nimereşti în 1000-a aceasta, deci pe profilaxia instinctului de frică. Să fim
conştienţi totuşi că terorismul însuşi trezeşte la cetăţenii de rînd sentimente
contradictorii, ură, groază, încîntare, nădejde, dragoste (sindromul
Stokholm).
Structura grupărilor teroriste este similară organizaţiilor militare.
Sarcinile sînt stabilite şi executate, respectîndu-se strict funcţiile şi ierarhia.

2. Cauzele acutizării fenomenului terorismului

A. În primul rînd, acutizarea terorismului este legată de:
- slăbiciunea puterii guvernamentale în cutare sau cutare stat,
- greşelile comise în politica internă/externă,
- ignorarea legităţilor etno-psihologice şi istorice. Terorismul în
sine provoacă în societăţile atacate procese sociale şi psihice cu efect
amînat, greu de prevăzut şi preîntîmpinat. Este periculos nu atît actul
terorist, cît procesele ascunse, latente, care vor urma în societate după el.
De acea este important:
- de păstrat posibilitatea dialogului cu teroriştii;
- statul nu trebuie să fie extremist faţă de cetăţenii proprii;
- analiza permanentă a factorilor generatori (ideologie, religie,
social, economie, politică, geopolitică);
- nici cel mai democratic stat nu trebuie să admită democratizarea
exagerată.

B. O altă latură nevăzută a terorismului este

323
 - ,,contaminarea cu virusul terorismului”, a persoanelor cu
instabilitate psihică şi emoţională (elemente criminale), din cadrul
societăţilor atacate.
Actul terorist generează procese psihice afective în plan regional şi
global.

2.1. Iată reperele principale ale oricărei ideologii bazate pe

terorism (teoreticienii terorismului sînt conştienţi de acest fapt, dar trebuie
să fim conştienţi şi noi).
Principala regulă pentru persoanele, care au căzut ostatici (ostatici
pot cădea şi militarii) la terorişti este:
- de a nu provoca agresivitatea distructivă a lor (comportamentul
personal fiind calm şi liniştit. Frica, isteriile, lacrimile puţin afectează
teroristul şi îi stimulează agresivitatea deopotrivă cu încercările de a opune
rezistenţă).
- nu se va angaja în discuţii şi tratative, care în fond sînt inutile
(refuzul de a dialoga cu teroriştii, de asemenea, va stimula agresivitatea lor)
- nu se va opune rezistenţă fizică, care la fel este inutilă, deoarece
mediul se află sub controlul teroristului.
Ostaticul trebuie să fie conştient de faptul că puterea legală
întreprinde toate măsurile necesare pentru a-l elibera.
Dar trebuie să conştientizeze real situaţia şi momentul apariţiei
„efectului berbecului”, cînd omul, fiind cuprins de sentimentul
inevitabilului, încețoșindui-se conștiința, crede pînă în ultima clipă că va fi
cruţat şi nu întreprinde nimic. Aceasta este situaţia-criză care impune una
alt tip de comportament – violenţei teroriste i se contrapune o violenţă mai

324
mare ca intensitate şi formă „violenţa fiarei rănite”, dar acesta este şi unicul
caz de opunere a rezistenţei (ex: ostaticilor din avionul-terorist, care a căzut
fără să atingă „ţinta”, la 11 septembrie 2001).

2.2.Terorismul în contextul noii globalizări

Terorismul contemporan nu reprezintă o problemă în sine, el
reprezintă rezultatul noii realităţi – globalizarea, postmodernismul,
securitatea. Principalul pentru terorişti este publicitatea, fără de care ei nu
pot exista, iar în unele cazuri se sinucid.
În condiţiile societăţilor moderne terorismul apare în aşa-numitele
„zone cenuşii”, unde statul nu-şi impune voinţa legislativă, fie că acestea
sînt teritorii anume sau pături sociale, „zonele cenuşii” sînt conduse de
liderii mafioţi, clanuri, triburi. Narcobussinesul, traficul de armament,
terorismul reprezintă triada acestor zone. Pe lîngă aspectele etno-
psihologice, istorice, social-politice în abordarea sistemică a fenomenului
respectiv trebuie luate în consideraţie şi activitatea geo-seismică în anumite
zone ale Terrei. Efectele acestor zone asupra proceselor psihosociale au fost
descoperite recent. Una din aceste zone geo-patogene fiind şi Transnistria 54.
Apare întrebarea generică - va fi oare Republica Moldova, în
perspectiva apropiată, ferită de acest fenomen psiho-social ? 55
54
Documentat conform Psihologiei juridice din bibliografie.
55
Răspundem cu certitudine nu. Noi deja trăim în epoca terorismului, care se
manifestă în mod camuflat, prin cazuri epizodice. Marginalizarea maselor largi a
populaţiei din ultimii 10 ani şi apariţia „culturii marginalilor” va fi însoţită de
„agresivitatea marginalilor”, care admite actul terorist drept soluţie de restructurare
a societăţii. Moldova care a fost lipsită de acest fenomen, va întra în perioada
realităţii teroriste peste 10-15 ani, dacă statul nu va desfăşura programe sociale
vaste.
Desfăşurarea unor vaste operaţii militare antiteroriste în esenţă sînt puţin efective.
Operaţiunea antiteroristă din Afganistan fiind o camuflare a altor scopuri
325
 3. Diagnostica morfopsihologică a personalităţii teroristului
Portretul morfo-psihologic al personalității teroriste
Cele mai odioase56 personalităţi teroriste au fost - Rohula Homeini,
Usama ben-Laden.
Motivele teroriştilor sînt absolut libertine – de la obida personală,
pînă la teorii social-politice sofisticate.
Pentru personalitatea teroristului este specific negativismul - ne
corespunderea modelului ideal al lumii şi perceperea sa în această lume. În
rezultat teroristul se conduce de noţiunea Eu sînt bun, lumea e rea, pentru
a-şi îndreptăţi acţiunile. Acţiunile lor iau forma autorealizării distructive.
Emoţiile teroriştilor sînt agresive şi stenice 57, fără pericol de depresie,
regresii sau simţul vinei. Privitor la tanatofobie se poate de menţionat că
teroriştii nu se tem de moarte, dar de efectele ei, legate de răniri grave,
capturări, înjosiri, torturări. Iată de ce teroriştii sînt gata să se sinucidă,
deoarece ei îşi asumă dreptul de a lipsi de viaţă alţi oameni şi aceasta ei o
transpun asupra propriei persoane. Viaţa teroristului decurge într-un

geopolitice ale SUA. Efective sînt loviturile surpriză – cu înlăturarea liderilor şi

teroriştilor odioşi, după metodele elaborate în Israel şi Turcia în combinare cu
activităţi politice, sociale, economice şi legislative în „zonele cenuşii”.
Cunoaşterea aspectelor psihologice ale terorismului de către militarii Armatei
Naţionale asigură nu numai pregătirea antiteroristă profesională, protecţia
psihologică a lor, dar are ca scop şi desfăşurarea la etapa finală a serviciului militar
a unui set de activităţi psihologice, îndeosebi pentru militarii trupelor speciale,
menite să îndoctrineze în conştiinţa lor conceptele antiteroriste. (Anume foştii
militari din trupele speciale sînt recrutaţi de structurile criminale şi teroriste. În
acest scop ar fi binevenit un Program de Stat privitor la educaţia antiteroristă în
armată).
Psihologul militar de profil antiterorist trebuie să posede calităţi psihofiziologice
majore şi cel mai înalt grad de calificare profesională.
56
odios - care trezeşte o atitudine extrem de negativă, plină de indignare şi repulsie;
cu proprietatea de a provoca ură, indignare şi dezgust.
57
stenic - care dă putere fizică; fortificator; întăritor. /<fr. sténique.
326
conflict intern cuprins de frica capturării şi emoţiile de ură şi superioritate,
de faptul conştientizării răului, pe care-l va provoca.
Bază teoretică a diagnosticii morfopsihologice o constituie lucrările
lui Darvin, Freud, Mehrebian, Birdwinstela ş.a.
Cercetările psihologice denotă faptul că:
- circa 58% din informaţiile asimilate în procesul comunicării se
transmit pe canale neverbale,
- circa 35% de emoţii se manifestă prin mimică şi gesturi,
- 7% prin cuvinte.
Specificul şi dinamica violentă a situaţiei teroriste impune folosirea
morfopsihologiei, care asigură maximă informaţie la minimum de contact
cu teroriştii. Diagnostica morfopsihologică se bazează pe contactul audio-
vizual pasiv.
Cheile diagnosticii morfopsihologice constituie secret militar şi
corporativ.
Exigenţele teoretice includ posedarea de către specialistul militar
la nivel profesional a:
- limbajului gesturilor;
- mimicii feţei şi limbajului diferitor părţi ale ei;
- dominanțelor feţei;
- zonelor emoţionale, vitale şi intelectuale ale feţei;
- asimetriilor feţei;
- portretelor-tip;
- regulilor de întocmire a portretului morfologic;
- principiilor paralingvistice;
- principiilor comunicării;

327
 - principiilor retoricii;
- lingvisticii vorbirii;
- stilului vorbirii;
- parametrilor glasului şi intonaţiei.

4. Principiile pregătirii antiteroriste în Armata Naţională

Teroarea psihologică în comun cu cea armată, folosită în aspect
asimetric de către organizaţiile teroriste, induc civilizaţia actuală în situaţie
de nesiguranţă maximă. Sarcinile înaintate de comunitatea internaţională
şi Rezoluţia Consiliului de Securitate ONU nr.1373 din 28.09.2001
privitor la lupta cu terorismul impun necesitatea posedării nu numai a
subunităţilor antiteroriste, dar şi a specialiştilor în domeniul psihologiei
antiteroriste.
Educaţia antiteroristă include:
- cunoaşterea aspectelor psihologice ale personalităţii teroristului,
- personalităţii combatanţilor din componenţa grupelor antiteroriste,
- evaluării situaţiei teroriste şi efectelor acesteia,
- întocmirea scenariilor posibile şi planificarea intervenţiei prin
forţă. Armata Naţională a Republicii Moldova trebuie să fie gata în orice
timp de a participa la activităţile antiteroriste.
Direcţiile pregătirii antiteroriste includ:
- elaborarea bazei normative în domeniu;
- pregătirea psihologului militar de profil antiterorist;
- pregătirea psihologică a subunităţilor antiteroriste,
- diagnostica morfopsihologică a personalităţii teroristului;

328
 - desfăşurarea programelor de instruire antiteroristă în rîndul
militarilor trecuţi în rezervă.
Domeniile de competenţă ale specialistului/psiholog militar de
profil antiterorist:
- cercetarea psihologică a actului de teroare;
- evaluarea dinamicii posibile a actului de teroare;
- diagnostica morfopsihologică58 a personalităţii teroristului;
- pregătirea psihologică şi coeziunea subunităţilor antiteroriste;
- instructajul psihologic al grupelor antiteroriste;
- comunicarea şi tratativele cu teroriştii;
- aplicarea presiunilor psihologice asupra teroriştilor;
- evaluarea stărilor psihice curente;
- asistenţa psihologică ostaticilor.
Exigenţele psihofiziologice faţă de specialistul de specializare
antiteroristă sînt următoarele:
- stagiu de activitate în domeniul psihologiei militare nu mai puţin
de 5 ani;
- aspect temperamental – sangvinic-extravert;
- aspect de caracter – sociabil, flexibil, reţinut, tolerant,
conştiincios, exigent la maximum faţă de sine, rezistent la agresiuni verbale
şi fizice, axat pe problemă, aderenţă benevolă;
- aspect intelectual – studii superioare, pregătire în domeniul
psihologiei militare, IQ nu mai jos de 100 puncte, pragul de rezistenţă la
stres nu mai jos de 225 puncte;

58
Morfopsihologia – domeniu al psihologiei, care studiază şi stabileşte legăturile
dintre aspectul morfologic şi psihologic al omului.
329
 - aspect fizic – sănătos, fără afecţiuni cronice, constituţie fizică
medie, înălţimea nu mai jos de 175 cm, pregătire fizică bună, exteriorul
mediu, care trezeşte simpatie la primul contact vizual, dar fără pretenţii la
frumuseţe.

CONCLUZII
Principiile pregătirii antiteroriste reprezintă o tehnologie
psihologică, care este proprietate a armatei. Acces la metodică au numai
comandanţii unităţilor, care au subunităţi antiteroriste şi psihologii militari.
Toate exigenţele expuse vor fi păstrate în secret, deoarece
cunoaşterea lor de către terorişti va pune în pericol viaţa psihologului
militar sau a ostaticilor şi vor majora pierderile combatanţilor din
componenţa grupelor antiteroriste.
Specializarea antiteroristă denotă calificativul profesional
superior militar (la specializarea antiteroristă militari-femei nu sînt
admise).
Necesităţile actuale ale Armatei Naţionale în domeniul pregătirii
antiteroriste pot fi asigurate de un psiholog de specializare respectivă şi un
psiholog de rezervă.
Desfăşurarea programelor de instruire antiteroriste a
militarilor trecuţi în rezervă, mai cu seamă a celor, care au căpătat
abilităţi deosebite în trupele speciale, se efectuează în baza programelor
elaborate în Armata Naţională sau a celor propuse de comunitatea
internaţională şi suportul financiar respectiv.
Programa pregătirii psihologului militar de specializare
antiteroristă se întocmeşte suplimentar şi conţinutul ei este flexibil în

330
dependenţă de cerinţele curente. Programa de pregătire de asemenea,
reprezintă secret militar.

TEST de evaluare sumativă (Tema 4 Lecţia 1, 3, 5) Psihologie şi

pedagogie
Instrucţiuni:
Citeşte atent fiecare item şi îndeplineşte cerinţele solicitate.
Timpul efectiv de lucru 40 minute
Îţi doresc succes! L U C R E A Z Ă I N D E P E N D E N T !!

Varianta - I
Lecţia nr.1 - Apariţia şi dizolvarea grupului
1. Definiţie: GRUPUL SOCIAL reprezintă o mulţime de indivizi aflaţi
într-o situaţie de solidaritate mai mult sau mai puţin accentuată care:
a) au ceva în comun, interacţionează unii cu alţii şi au un sentiment de
identitate comună
b) interacţionează unii cu alţii
c) au un sentiment de identitate comună

2. Grupare umană în care oamenii nu se cunosc între ei, se întâlnesc

întâmplător şi stau împreună se numeşte:
a) mulţime
b) echipă
c) categorie socială
d) gloată
e) grup social

Tipologia grupurilor sociale

331
 3. După tipul de relaţii ce se instituie între membrii grupului
deosebim:
a) grupuri mici
b) medii
c) mari
d) informale
e) formale
f) spontane
g) instituţionale

Tipuri de grupuri sociale

4. Ce numim grup DESCHIS (IN – GROUP):
a) accesul indivizilor din alte grupuri doar juridic este posibil
b) accesul altor membrii din alte grupuri este interzis
c) este grupul a cărui existenţă nu este legată de o epocă

Plutonul de studenţi ca grup social

5. Care din afirmaţii este greşită:
a) membrii plutonului se constituie într-un grup cu intenţia lor,
b) controlul social se realizează din exterior (personalul didactic,
părinţii).
c) durata grupului pluton de studenti este lungă ( cât durează
contractul)
d) Valorile şi normele la care aderă pluton de studenţi sunt impuse prin
Constituţie
e) membrii plutonului care nu au o contribuţie efectivă la activitatea
grupului sunt excluşi (exmatriculaţi) sau se autoexclud (abandon şcolar).
Particularităţi psihologice individuale si grupale generate de
activitatile de tip militar

332
 6. Ansamblul competentelor comandantului, se finalizeaza în 3
ipostaze:
a) „am venit – am văzut – am biruit”
b) „am băut – am mîncat – am adormit”
c) „a fi – a şti – a face”
7. Cine a identificat trasaturile de personalitate specifice liderului
(1948):
a) Fayol
b) Stogdill
c) Hipocrate
d) Toate variantele sunt greşite

Lecţia nr.3 - Caracterizare generală a conflictelor

1. Motivele conflictelor în orice grup, societate se reduc la (alegeţi
var.corect):
a) satisfacţia trebuinţelor fundamentale ale tuturor
b) valori diferite
c) perceperea identică a lucrurilor
d) interese diferite
e) resurse nelimitate
f) nevoile psihologice
2. Motivele concrete care generează C. interpersonale în cadrul
colectivelor militare se datorează:
a) cauzelor obiective
b) neîncrederii în sine
c) cauzelor subiective
d) respectului de sine necorespunzător
e) cauzelor social-psihologice

333
 3. De ce factori este generată situaţia de conflict:
a) oponenţii
b) scopul conflictului
c) obiectul conflictului
d) motivul conflictului
4. Ce structură are conflictul după Daniel Sapiro:
a) arbore
b) aisberg
c) vulcan

Tipologia conflictului - criterii de clasificare

5. Conflictele după Evoluţie sunt:
a) spontane
b) scurte
c) acute
d) lungi
e) cronice
Tipuri caracteristice de persoane conflictuale
6. “Rigizii” se remarcă prin:
a) impulsivitate, necugetare
b) ambiţie, înaltă autoapreciere
c) lipsa principiilor proprii

Mecanisme psihologice de apărare a person. faţă de C.

7. Ce numim Proiecţie:
a) atribuirea inconştientă altei persoane a propriilor sentimente
negative (dorinţe, trăsături)
b) identificarea cu alt om/grup, ca un exemplu de comportament

334
 Modalităţi tipice de interacţiune cu persoanele dificile
8. a) acceptarea pasivă
b) strigăte
c) schimbarea atitudinii
d) plînsul

Strategii de abordare, prevenire, reducere, rezolvare şi provocare

a conflictului.
9. Cine a propus Modelul Bidimensional de Reglare a Conflictului,
a) C. Jung
b) K. Thomas
c) T. Edison

Moduri de abordare a conflictului

10. Dezavantajele Evitării:
a) va conduce la duşmănie, agresivitate
b) se ignoră condiţiile care au generat conflictul

Tehnici de rezolvare a conflictelor

11. Ce numim Persuasiune:
a) forţarea părţilor să renunţe la comportamentul conflictual
b) darul de a convinge părţile implicate în conflict
c) amânarea/ignorarea conflictului

Metode de provocare/stimulare a C.-lor în scop pozitiv

12. Care este scopul „Discuţiei progresiv/evolutive”:
a) provoacarea şi stimularea conflictului de idei
b) permite cunoaşterea atitudinilor membrilor gr.
c) provocarea unei dicuţii cu scopul de a evalua toate temerile

335
 Lecţia nr.5 - Psihologia Terorismului
1. Definiţie: utilizarea în mod calculat a violenţei sau ameninţării cu
violenţa, pentru a induce starea de frică în scopul de a constrînge societăţile
pentru a atinge unele scopuri:
a) financear-bancare sau juridice
b) politice, religioase sau ideologice
c) meschine sau franc-masonice
2. Modelele personalităţii teroriste:
a) personalitate frustrată
b) personalitate genilă.
3. Tipurile psihologice ale teroriştilor 46%:
a) sangvinici
b) melancolici
c) colerici
4. Pregătirea antiteroristă se bazează pe postulatul:
a) fii gată să nu nimereşti în 1000-a aceasta
b) fii gată să nimereşti în 100-a aceasta
c) fii gată să nu nimereşti în anul aceasta

Cauzele acutizării fenomenului terorismului

5. Latura de nevăzut a terorismului este:
a),,contaminarea cu virusul T,” a persoanelor cu stabilitate psihică şi
emoţională înaltă
b),,contaminarea cu virusul T,” a persoanelor cu instabilitate psihică şi
emoţională
c),,vaccinarea contra virusului T,” a persoanelor de vîrsta a treia
6. Teroristul se conduce de noţiunea:
a) Eu sînt bun, lumea e rea,

336
 b) Eu sînt rău, lumea e bună,
c) Lumea e bună, eu o pot face şi mai bună,

Baremul de apreciere a cunoştinţelor Varianta – I:

Nota 5 (cinci): 17 pte.
Nota 6 (şase): 18-21 pte.
Nota 7 (şapte): 22-25 pte.
Nota 8 (opt): 26-29 pte.
Nota 9 (nouă): 30-32 pte.
Nota 10 (zece): 33-35 pte.

Varianta – II
Lecţia nr.1 - Apariţia şi dizolvarea grupului
1. Definiţie: GRUPUL SOCIAL reprezintă o mulţime de indivizi aflaţi
într-o situaţie de solidaritate mai mult sau mai puţin accentuată care:
a) interacţionează unii cu alţii
b) au un sentiment de identitate comună
c) au ceva în comun, interacţionează unii cu alţii şi au un sentiment de
identitate comună

2. Grupare umană în care membrii au roluri bine definite, se numeşte:

a) mulţime
b) echipă
c) categorie socială
d) gloată
e) grup social

Tipologia grupurilor sociale

3. După modalitatea de constituire deosebim:

337
 a) grupuri mici
b) medii
c) mari
d) informale
e) formale
f) spontane
g) instituţionale

Tipuri de grupuri sociale

4. Ce numim grup ÎNCHIS (OUT – GROUP):
a) accesul altor membrii din alte grupuri este interzis
b) accesul indivizilor din alte grupuri doar juridic este posibil
c) este grupul a cărui existenţă are loc în fenomene conjuncturale sau
istorice

Plutonul de studenţi ca grup social

5. Care din afirmaţii este greşită:
a) unii studenţi sunt excluşi de către membrii grupului (izolaţi,
marginalizaţi), dacă nu participă la unele activităţi ce conferă unitate şi
solidaritate grupului.
b) cu cât numărul membrilor clasei este mai mare cu atît coeziunea este
mai mare.
c) clasa/plutonul are finalităţi comune de acţiune:
- învăţarea pentru absolvire
- dobândirea unui statut socio – profesional.
d) dacă pericolul extern creşte, atunci coeziunea clasei scade.

Particularităţi psihologice individuale si grupale generate de

activitatile de tip militar.

338
 6. Conducerea de către lider după Fayol se refera la 5 activităţi
esenţiale:
a) a prevedea, a negocia, a indica, a da coordonate, a controla.
b) a prevedea, a decide, a comanda, a coordona, a controla.
c) a vedea, a decide, a comanda, a da coordonate, a face inspecţii.
7. Fisa psihologica pentru cadrele militare şi personalul civil conţine:
a) predictori ai succes în activitatea de conducere al unui lider eficient
b) predictori de subordonare eficientă a unui lider în ordine erarhică

Lecţia nr.3 - Caracterizare generală a conflict

1. Motivele conflictelor interpersonale ce pot avea loc în instituţile de
învăţământ se reduc la (alegeţi var. greşită):
a) atitudinea incorectă a subalternilor faţă de echipa managerială;
b) faptele neplăcute, antipedagogice ale cadrelor didactice;
c) comportamentul violent şi indecent al studenţilor, părinţilor,
d) obiectivele, valorile morale şi spirituale identice ale părţilor;
e) cultura comunicării scăzută sau nivelul jos al culturii generale
f) satisfacţia de sine sau de la activitatea practicată sistematic
2. Conflictul interpersonal este o consecinţă a:
a) cauzelor obiective
b) neîncrederii în sine
c) cauzelor subiective
d) respectului de sine necorespunzător
e) cauzelor social-psihologice
3. De ce factori este generat incidentul:
a) obiectul conflictului
b) motivul conflictului
c) oponenţii
d) scopul conflictului

339
 4. Ce simbolizează solul în structura C-ului ca arbore după Daniel
Sapiro:
a) cauzele multiple ale conflictului
b) mediul social în care izbucneşte conflictul (familia, colectivul,
societatea)
c) diferitele părţi implicate în conflict

Tipologia conflictului - criterii de clasificare

5. Conflictele după Durată sunt:
a) spontane
b) scurte
c) acute
d) cronice
e) lungi

Tipuri caracteristice de persoane conflictuale

6. „De necontrolat” se remarcă prin:
a) nelinişte accentuată
b) impulsivitate, necugetare
c) se manifestă numai la crearea unei anumite situaţii.

Mecanisme psihologice de apărare a person. faţă de C.

7. Ce numim Discreditare:
a) transformarea unei situaţii neplăcute pentru individ în glumă pentru
păstrarea orgoliului
b) desconsiderarea sursei unei informaţii, care îi dă o apreciere
negativă persoanei

Modalităţi inofensive de descărcare emoţională

340
 8.a) recurgerea la efortul fizic, muscular (mişcare)
b) schimbarea atitudinii
c) strigăte
d) renunţarea

Strategii de abordare, prevenire, reducere, rezolvare şi provocare

a conflictului
9. Modelul Bidimensional de Reglare a Conflictului presupune 2
parametri independenţi:
a) realizare a propriilor interese
b) acceptarea pasivă - a sta fără să faci nimic
c) orientarea spre interesele adversarului (cooperare)
d) a pleca, uneori e cea mai bună soluţie

Moduri de abordare a conflictului

10. Dezavantajele Cedării:
a) poate conduce la un climat de neîncredere
b) generează un camuflaj (fără a elimina germenii conflictului)

Tehnici de rezolvare a conflictelor

11. Ce numim Negociere:
a) forţarea părţilor să renunţe la comportamentul conflictual
b) darul de a convinge părţile implicate în conflict
c) stabilirea unui acord (soluţii în comun), perceput de toţi corect

Metode de provocare/stimulare a C.-lor în scop +

12. Care este scopul „Discuţiei libere”:
a) provoacarea şi stimularea conflictului de idei
b) permite cunoaşterea atitudinilor membrilor gr.

341
 c) provocarea unei dicuţii cu scopul de a evalua toate temerile

Lecţia nr.5 - Psihologia Terorismului

1. În linii generale T. este o reacţie de autoapărare în plan:
a) politic, social, religios, economic, al minorităţii
b) politic, social, religios, al minorităţii
c) politic, social, al minorităţii
2. Modelele personalităţii teroriste:
a) personalitate ideală
b) personalitate marginală.
3. Tipurile psihologice ale teroriştilor 32%:
a) melancolici;
b) flegmatici.
c) sangvinici;

Cauzele acutizării fenomenului terorismului

4.Ce este important în scopul evitării acutizării T.:
a) de a nu păstrat posibilitatea dialogului
b) statul nu trebuie să fie extremist faţă de cetăţenii proprii
c) analiza incidental a factorilor generatori

5. Regula principal după care trebuie să se ghideze ostaticul:

a) Ostaticul trebuie să oblige puterea legală să întreprinde toate
măsurile necesare pentru a-l elibera
b) Ostaticul trebuie să fie conştient de faptul că puterea legală
întreprinde toate măsurile necesare pentru a-l elibera
c) Ostaticul trebuie să fie conştient de forţa teroristă v-a recurge la
cooperare cu el pentru a-l elibera

342
 6. Rezoluţia Consiliului de Securitate ONU privitor la lupta cu
terorismul a fost semnată la:
a) 28.09.2001
b) 28.10.2001
c) 28.11.2001

Baremul de apreciere a cunoştinţelor Varianta – II:

Nota 5 (cinci): 17 pte.
Nota 6 (şase): 18-21 pte.
Nota 7 (şapte): 22-25 pte.
Nota 8 (opt): 26-29 pte.
Nota 9 (nouă): 30-32 pte.
Nota 10 (zece): 33-34 pte.

TEMA 5. Pedagogia militară

LECŢA 1. Educaţie militară
SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Educaţia militară. Rolul ei în formarea militarului
2. Unitatea procesului de instruire şi educare
3. Aspecte psihologice ale disciplinei militare59

Verificarea asimilării materialului expus şi analizat la lecţia

anterioară:
1. În linii generale T. este o reacţie de autoapărare în ce plan ?
a) politic, social, religios, economic, al minorităţii
b) politic, social, religios, al minorităţii

59
locotenent-colonel (r.), Nicolae Parcevschi, op.cit., pp.36-37.

343
 c) politic, social, al minorităţii
2. Tipurile psihologice ale teroriştilor ?
- 46% colerici;
- 32% sangvinici;
- 12 % melancolici;
- 10 % flegmatici.
3. Regula principal după care trebuie să se ghideze ostaticul:
- ostaticul trebuie să fie conştient de faptul că puterea legală
întreprinde toate măsurile necesare pentru a-l elibera
4. Cînd a fost semnată- Rezoluţia Consiliului de Securitate ONU
privitor la lupta cu terorismul ?
a) 28.09.2001
b) 28.10.2001
c) 28.11.2001
5. Completaţidefiniţia terorismului: utilizarea în mod calculat a
violenţei sau ameninţării cu violenţa, pentru a induce starea de frică în
scopul de a constrînge societăţile pentru a atinge unele scopuri ?
a) financear-bancare sau juridice
b) politice, religioase sau ideologice
c) meschine sau franc-masonice

1. Educaţia militară. Rolul ei în formarea militarului

1.1. Conceptul de educaţie
Educatie: lat. Educatio, care deriva din educo – educare si
inseamna „crestere”, „hranire”, „formare”, intelegind prin aceasta a avea
grija de cresterea sau formarea copilului, iar provenit din educo – educere

344
are inteles de „a scoate din”, „a ridica”, „a înalţa”, ceea ce atribuie educatiei
rolul de transformare, de trecere de la o stare la alta.
Johann Amos Comenius: omul „nu poate deveni om decât dacă
este educat”.
Educaţia este un fenomen social, specific uman, care apare odată
cu societatea dintr-o anumită necesitate proprie acesteia – aceea a
dezvoltării omului ca om, ca forţă de muncă şi fiinţă socială.
Platondefinea educaţia ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi
sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute (fortă morală prin care
omul tinde către bine si frumos) ale acelora care dispun de ele”.
Pedagogia militara studiaza fenomenul educational intr-un context
social larg, depasind relatia „comandant-subordonat”, examineaza
transformarile ce se produc in strinsa legatura cu mediul, cu viata
subunitatii, ia in considerarae procesele de grup, efectele pozitive si
negative ale acestora, tendinte dominante, nivelul aspiratiei individuale si
colective.
3 categorii de educaţie, specifice şi educaţiei militare:
- educaţia formală se realizeaza prin intermediul institutiilor
militare de invatamint (licee militare, şcoli militare, Academii Militare) şi
prin procesul instructiv desfasurat cu militarii în termen, pe baza planului
pregătirii de luptă. Anexa nr.1
- educaţia non – formală cuprinde actiunile initiate atit pentru
perfectionarea pregatirii cadrelor militare, cit si cele desfasurate cu tinerii
incorporati in afara procesului educativ.

345
 - educaţia incidentală cuprinde influentele cu efecte educative
rezultate din raporturile intermilitare din viata de zi cu zi si din specificul
unitatilor militare si institutiilor de invatamint ale armatei.
Putem defini educaţia militară drept un sistem de obiective, acţiuni,
metode, procedee şi tehnici antrenate unitar de organizatii si institutii in
scopul formarii calitatilor necesare luptatorilor concomitent cu indeplinirea
celorlalte obligatii moral-cetatenesti pe care le au in societate.

CONCLUZIE
Prin forta ei de transformare a omului si influentare a progresului
social, educatia afirma imense puteri, dar si considerabile responsabilitati.
Educatia militara reprezinta un proces ce exercita influente
numeroase asupra constiintei sociale, a formarii acestei constiinte d.p.d.v. al
apararii patriei, duce la modificari in structura personalitatii militarilor, in
comportamentul lor, prin motivarea acestora pentru a invata sa lupte, sa
actioneze eficient pe timp de razboi, in spiritul raspunderii pentru
indeplinirea misiunilor incredintate.

2. Unitatea procesului de instruire şi educare

În pedagogie militara, Educatia apare ca procesul prin care educatul
este invatat, i se formeaza si dezvolta deprinderi si abilitati de catre
educator (instructor) de a utiliza eficient ceea ce i s-a transmis si a insusi
prin instructie.
Deci, Instructia ca parte inseparabila a procesului formativ, se
concretizeaza in cunoastinte, operatii si capacitati in actiuni aplicativ-
practice.

346
 Unitatea Instructiei cu Educatia se refera in statutul
comandantuluide specialist militar si educator,in modul cum este conceputa
pregatirea militara, teoretica si metodica a cadrelor, adica este tipul
pedagoglui militar modern capabil sa se intieze ca profesor, sa fie om de
actiune si un bun cunoscator al universului uman.

2.1. Corelaţia predare - invăţare in procesul de instruire

Coordonarea si dirijarea constienta a relatiilor dintre activitatea de
predare si cea de invatare ii revine comandantului aflat pe postura de
profesor, care trebuie sa foloseasca in acest scop, strategii cunoscute in
activitatea didactica.
PREDARE – (un proces de instruire) un sistem de actiuni
desfasurat de comandant (educator) in cadrul lectiei – cu influente si
dincolo de lectii.
Predarea implica, in esenta, procesul de formare a militarilor prin
instruire.
Instruirea est un proces de predare a cuno ștințelor și
deprinderilor într-o instituție de învățământ – DEX;
Instruirea este un proces complex şi unitar, interconectat cu
majoritatea activităţilor specific militare – definiţie din doctrină.

A) Componentele instruirii

347
 Pilonii principali pe care se sprijină şi se asamblează întreaga
arhitectură a instruirii sunt cele patru componente de bază ale acestei
activităţi:
1) învăţămîntul militar;
2) instrucţia;
3) exerciţiile;
4) instruirea prin practicare.
Fiecare componentă a instruirii are un rol bine definit în cadrul
acestui proces şi, ca urmare, nu putem vorbi de o instruire completă decît
abordînd şi aplicînd aceste componente integrat.
Între cele 4 componente ale instruirii nu există o delimitare precisă,
ci mai degrabă o intercondiţionare. Cel mai adesea, acestea se desfăşoară
combinat, iar caracteristica generală a instruirii o dă acea componentă care
are ponderea sau importanţa cea mai mare în contextul dat. În general, ceea
ce se învaţă în şcoală se exersează prin instrucţie, apoi se dezvoltă prin
exerciţii şi, în final, prin practicare. Fazele superioare ale instruirii
consolidează înţelegerea teoretică, dezvoltă deprinderile şi validează
instruirea. Anexa nr. 2

B) Obiectivele instruirii
Obiectivul general al instruirii este îndeplinirea cerinţelor privind
calitatea personalului/forţelor armatei. Obiectivele parţiale, specifice
componentelor instruirii, sunt prezentate în diagrama Anexa nr. 3. Pe
schemă se poate observa că există o ordonare logică, de la teorie la practică,
respectiv de la simplu la complex, atît a componentelor instruirii, cît şi a
obiectivelor specifice componentelor. De asemenea, se observă o

348
întrepătrundere a componentelor instruirii din punct de vedere al
obiectivelor. Anexa nr. 3
Instruirea instituţionalizată are ca obiect de activitate instruirea
individului pentru îndeplinirea cerinţelor comune diverselor
categorii/grupuri de militari şi se realizează prin:
1) Învăţămînt militar;
2) Instrucţie individuală.
Instruirea instituţionalizată se execută în instituţiile militare de
învăţămînt şi în unităţile specializate pentru instrucţia individuală. Ea
acoperă partea generală a instruirii individuale, reprezintă fundamentul
întregii instruiri militare şi contribuie, în mod esenţial, la formarea
luptătorilor, a specialiştilor militari şi a comandanţilor pentru toate
eşaloanele.
Principalele obiective ale instruirii instituţionalizate sunt
cunoaşterea domeniului profesional, dezvoltarea capacităţii fizice, psiho-
morale şi de gîndire a individului, a abilităţilor acestuia de a acţiona în
situaţii critice, precum şi creşterea încrederii în forţele proprii şi formarea
spiritului de autodisciplină.
Instrucţia este o activitate cu caracter predominant practic-aplicativ
şi cuprinde totalitatea acţiunilor întreprinse pentru formarea, dezvoltarea şi
menţinerea deprinderilor individuale şi colective, necesare îndeplinirii
sarcinilor/misiunilor. Ea se desfăşoară pe două paliere distincte: la nivelul
individului, respectiv, la nivelul colectiv (al structurilor militare).

Anexa nr. 4
Etapele instrucţiei unităţii:

349
 - etapa instrucţiei grupei;
- plutonului;
- companiei;
- batalionului;
- regimentului/brigăzii.
Durata unei perioade de instrucţie a unităţii este, de regulă, de 4-5
luni.
Exerciţiilesunt o componentă aparte a instruirii. Această abordare
are la bază faptul că, pe lîngă dezvoltarea deprinderilor colective, exerciţiile
au şi obiective de verificare a nivelului capacităţii operaţionale a
structurilor. Prin exerciţii structurile de operaţii pot determina în ce măsură
forţele din subordine sunt capabile să îndeplinească misiunile pentru care s-
au pregătit. Practic, exerciţiile fac legătura dintre domeniul instruirii şi cel
al operaţiilor.
Tipuri:
- de antrenament;
- de evaluare;
- repetiţie pentru misiune;
- demonstrative.
Instruirea prin practicare este faza finală şi cea mai complexă a
ciclului de instruire. Pe timpul îndepliniri atribuţiilor/misiunilor personalul
şi structurile militare acumulează experienţă, fapt ce reprezintă, în esenţă,
lărgirea orizontului de cunoaştere şi dezvoltare a deprinderilor. Din punct
de vedere al instruirii, experienţa din unitate şi experienţa operaţională sunt
expresia a ceea ce s-a acumulat prin practicare.

350
 Comandantul nu este doar o sursa de informare pentru subordonati,
ci si specialistul cu cunostinte solide care stie sa trateze aceasta informatie,
astfel incit sa o adapteze la sistemul de gindire al celor ce invata.
INVAŢAREA – o modificare sau transformare intentionata a
comportamentului, conditionata de experienta traita, dobindita fie direct -
din contactul individual cu realitatea, fie indirect – prin transmiterea
valorilor culturii. Deci, invatarea se realizeaza prin efort personal si
participare activa, de aceea acentul se pune pe metode active, participative
de predare – invatare.
Procesul de invatare este influentat de o multitudine de conditii:
1) particularitati si disponibilitati individuale (virsta, dezvoltare
fizica, intelectuala, nivelul dezvoltarii si functionarii cognitive: gindire,
memorie, imaginatie, atentie)
2) specificul situatiei de invatare (sistemul de cerinte,
personalitatea si competenta comandantului, relatia sef-subaltern etc.).

2.2. Proiectarea activităţii educative

Proiectarea pegagogica – ansamblu coordonat de operatii de
anticipare a desfasurarii procesului instructiv-educativ si vizeaza:
- stabilirea obiectivelor pedagogice operaţionale
- analiza resurselor educaţionale (cu ce voi face ceea ce mi-am
propus?).
Exista 3 categorii de resurse educaţionale :
A) conţinutul invăţării – informaţii, principii, reguli, modele
explicative şi acţionale

351
 B) resurse psihologice – capacitati de invatare, motivatie pentru
invatare etc
C) resurse materiale – spatiu, timp, mijloace materiale etc.
- stabilirea strategiei educative – precizarea de catre educator a
succesiunii de actiuni si situatii educative ce vor fi realizate in vederea
atingerii obiectivelor pedagogice prevazute. Anexa nr.5
- masurarea si evaluarea realizarilor obiectivelor propuse –
stabilirea cantitatii si calitatii achizitiilor acumulate de studenti, ca urmare a
desfasurari activitatii educative.

CONCLUZIE
„În ciuda unei educaţii alese, copiii devin totuşi răi, daca exemplul
parinţilor sau al profesorilor lor nu corespunde învaţămintelor” Ugo
Foscolo.

3. Aspecte psihologice ale disciplinei militare

Problemele nu pot fi soluţionate cu acei
oameni, care au provocat apariţia lor
Albert EINSTEIN, fizician ilustru, sec
XX

Timp de 10 ani noi am operat cu noţiunile disciplinei militare

preluate în traducere directă, din sistemul sovietic, fără a ne stărui să
pătrundm în esenţa fenomenului, cu atît mai mult ai da o explicaţie
adecvată elementului etnic, care se deosebeşte de cel al Armatei Sovietice 60.
60
În continuare ne vom opri asupra factorilor ce formează acea stare psihică
deosebită nominalizată drept -DISCIPLINĂ MILITARĂ. Vom stărui a face acest
352
 La originea fenomenului disciplinei militare stau următorii factori:

3.1. Factorii antropologici şi polemologici61

Un rol deosebit joacă fenomenul psihofixării elementului militar în
mentalul social. Din acest p.d.v. constatăm popoare cu o înaltă cultură
disciplinară - nemţii, japonezii, turcii, la care elementul disciplinei militare
s-a format spre exemplu:
- la nemţi: în urma războaielor îndelungate, sîngeroase de
expansiune, duse de popoarele germanice din evul mediu pînă în sec. 20 în
comun cu factorul religios catolic, fixat pe represiile inchiziţiei;
- la japonezi în idealismul militar al samurailor faţă de Siogun,
dictatura împăratului şi cruzimea legilor aplicate în condiţiile unui teritoriu
restrîns şi mediu ambiant dur;
- la turci în condiţii similare62.
La moldoveni prezenţa dominantei mentale privitor la calitatea
artificială a statului Moldova în preajma anilor 90 şi „dreptului celui
puternic” asupra acestui teritoriu, determină revolta şi războaiele de
apărare. Cu toate că pe parcursul a 200 ani de la atestarea documentară a
Moldovei, instituţia militară duce războaie eficiente.
Din anul 1559 intervine o dinamică negativă a fenomenului
agresivităţii de luptă, ca urmare are loc slăbirea dominantei agresive, în
societatea de atunci, şi decăderea disciplinei sociale ca factor coeziv.

lucru cît se poate de clar prin sinteza conceptelor psihologice din literatura de
specialitate.
61
Ramură a ştiintelor politice care studiază războaiele ca fenomen sociologic. - Din
fr. polémologie.
62
Popoarele nominalizate au avut înălţări şi decăderi militare pe fundalul
identificării cu agresorul, fapt care ia făcut să-şi regenereze organismele militare şi
agresivitatea de luptă.
353
Agresivitatea interetnică se transformă în agresivitate intraetnicăşi
provoacă dispariţia identificării cu agresorul, apariţia simţului vinei,
catarsisului şi tendinţelor mazohiste adică a „conceptului mioritic"63
dezintegrator (este interesant faptul că un fenomen similar persistă şi la
poporul armenesc).
Din 1711 pe teritoriul Moldovei instituţia militară lipseşte de facto,
iar populaţia autohtonă devine parte componentă a altor armate
imperiale.Acest fapt nu facilitează de loc evoluţia, cu atît mai mult prezenţa
unei dominante militare, culturi militare în mentalul moldovenesc, iar în
particular a disciplinei militare ca parte componentă a acestei culturi.
Din 1944 concepţiile militare autohtone se bazează pe concepţiile
militare sovietice, acest lucru continuă şi după 1992, ce reprezintă de fapt o
inoculare pasivă a unor concepţii străine, care ne luînd în consideraţie
elementul etnic de multe ori a provocat confuzii şi eşecuri în tendinţa
sinceră de a „îmbraca” psihicul moldovanului în uniforma soldatului
sovietic64.

3.2. Factorul sinergetic iniţial

Originea atmosferei moral-psihologice şi disciplinei militare actuale
o găsim în anul 1992 odată cu trecerea sub jurisdicţia Moldovei a unităţilor
Armatei Sovietice şi reîntoarcere la baştină a militarilor din Armata
Sovietică. Anume ei, fiind purtători ai culturii culturii militare şi

63
După Albert Nalcadjian.
64
Este un proces natural, dar benefic oare ?Armata rusă, deja a conştientizat
necesitatea schimbării unor concepţii psihologice în mentalul său.Dar oare nu în
spaţiul psihologic vom găsi explicaţiile eşecurilor şi criticei instituţiei militare
autohtone de către „binevoitori”?
354
disciplinare, au determinat impulsul sinergetic iniţial al unităţile
moldoveneşti. Şi trebuie să recunoaştem că acest impuls sinergetic nu
întotdeauna a fost pozitiv, avînd ca sateliţi: brutalitatea, agresivitatea faţă
de subalterni, furtul, escrocheriile etc.Unii comandanţi chiar au mizat pe
stimularea comportamentului social-agresiv65 la militarii în termen, mai
mult ca atît se mai întîlnesc şi în prezent.
Contaminarea psihologică a generaţiilor tinere de militari are loc
din acest „patrimoniu” moştenit.
De aceia în continuare găsim explicarea eşecului conceptului
educaţional şi eforturile actuale de a redresa situaţia.

3.3. Factorul legislativ.

Factorul legislativ în condiţiile actuale este primordial. Nu poate
fivorba de disciplină militară favorabilă şi atmosferă moral-psihologică
sănătoasă, dacă măcar un singur militar prin contract este implicat în
activităţi dubioase. Orice concepţie psiho-pedagogică nouă nu va atinge
scopul în condiţiile cînd subalternii vizualizează lipsa culturii legislative la
comandantul respectiv. Ca urmare disciplina militară îşi pierde suportul
legislativ şi trebuie să recunoaştem că timp îndelungat noi am stăruit a
menţine artificial disciplina militară, în lipsa acestui suport. Anexa nr. 6

3.4. Factorul social

Privitor la acest aspect constatăm o PARADIGMĂ PSIHOLOGICĂ
şi efectul „bumerangului”. Lipsa instituţiei militare aproape 300 ani
facilitează deficitul culturii militare în mentalul social. Lipsa culturii

65
Relaţii ne regulamentare - în transcripţie veche.
355
militare este facilitată de fobia faţă de armată. Fobia faţă de armată este
facilitată de „conceptul mioritic”. „Conceptul mioritic” mazohist a devenit
dominantă mentală a societăţii, care neagă necesitatea opunerii rezistenţei
faţă de agresor (fie şi imaginar), adică necesitatea culturii militare şi a
instituţiei militare.
Aceasta generează în subconştientul social promovarea unor legi şi
decizii, care la rîndul său cimentează în continuare această paradigmă
psihologică, dezintegrantă a societăţii.Are loc diminuarea disciplinei
sociale, care facilitează diminuarea disciplinei militare.Pentru a vizualiza
acest proces este destul să ne închipuim un şarpe care îşi înghite coada.

3.5. Factorii psihici

a) identificarea
Are o importanţă deosebită pentru instituţia militară, atunci cînd
soldatul se identifică cu comandantul lui, comandantul fiind în aşa caz un
exemplu pozitiv. În caz contrar are loc identificarea cu personaje
antisociale sau deviante. Identificarea are o importanţă deosebită pentru
„ancorarea” subalternilor în diferite psihotehnici de stimulare pentru luptă,
care prevăd supunere incontestabilă. Lipsa identificării pozitive a
subalternilor cu comandantul său aduce la disciplină militară superficială.

b) frica
Nu este secret că prin inocularea unei frici intensive se poate atinge
o anumită stare a disciplinei militare.
Aici există o DILEMĂ PSIHOLOGICĂ, care stă în faţa
comandanţilor şi psihologilor militari: 1) De a cultiva frica prin pedepse

356
disciplinare şi disciplina prin frică la subalternii săi (astfel făcîndu-i
neeficienţi pentru acţiuni militare), sau 2) De a cultiva eliberarea de stările
de frică prin manipulări şi dirijare îndemînatică cu stările respective.
Totodată apare altă dilemă - Comandantul este obligat să opereze cu
fenomenul fricii la nivel psihologic în scopul controlului comportam. său şi
al subalternilor, dar nici într-un caz să nu facă abuz de şantaj prin frică.
Frica de pedeapsa pentru agresivitate va avea efect îndelungat dacă:
- timpul între acţiunea agresivă şi pedeapsă va fi minim;
- pedeapsa trebuie să fie neplăcută şi severă (dar nicidecum violentă
şi crudă);
- persoana pedepsită trebuie să conştientizeze că anumite forme de
comportament agresiv se vor încheia cu pedeapsă.
În conceptul fenomenului fricii disciplina va atinge rezultatul finit
în depindenţă de cultura psihologică şi disciplinară a comandantului,adică
de autoidentificarea comandantului în spaţiul fenomenului fricii.
Vorbind mai simplu - comandantul care este disciplinat din frică va
crea subalterni asemănători.
c) agresivitatea
Dintre multiplii factori ce afectează disciplina militară
comportamentul social-agresiv deţine poziţii însemnate (acest
comportament este facilitat de: comunicarea neverbală, alcool, narcotice,
frustrare, factori sociali stimulator-energizanţi, provocare psihologică,
protuberanţe solare, furtuni geomagnetice, etc.

357
 După cum arătau cercetările psihologice desfăşurate în Armata
Naţională66, circa 80 % militari sînt externali şi 20% internali.Agresivitatea
se manifestă în egală măsură, atît la unii cît şi la alţii însă:
- indicele oscilaţiilor este mai mare la externali,
- internalii vor recurge la agresiune mai des cînd vor avea nevoie
să-şi atingă un scop.
Agresorul este conştient de faptul că poate fi pedepsit şi în
adîncurile sufletului se teme de aceasta. Frica faţă de pedeapsă exclude
agresivitatea în 50% din cazuri.
Agresivitatea nu se combate prin agresivitate similară, dar prin
supremaţia legii. În caz contrar, agresivitatea este amplificată în conştiinţa
agresorului, impus în situaţie de agresat. Anexa nr.7
Fiecare militar manifestă agresivitate în dependenţă de situaţie.
Militarul are nevoie de descărcarea agresivităţii în timp de pace şi
stimularea ei pentru acţiuni de luptă.

3.6. Factorul intelectual

Aspectul intelectual al soldatului pe noi ne interesează în contextul
însuşirii nu numai a materialului teoretic la obiectele pregătirii de luptă, dar
şi a postulatelor disciplinei militare. În ultimul timp în societate se observă
o scădere a nivelului mediu intelectual la absolvenţii instituţiilor de cultură
generală. Trebuie să fim conştienţi de faptul că indicele IQ la soldaţii
actuali se datorează poziţiei sociale şi educaţie primite.
Privind TABLOUL SOCIAL al oricărei unităţii din AN, v-om
vedea că circa 80% de soldaţi reprezintă categoria ţăranilor, care în ultimii

66
maior Ilona DZÎC
358
6-8 ani au decăzut în poziţie - socială marginală cu toate consecinţele
atribuite acestei decăderi. Marginalii sînt purtători ai agresivităţii sociale.

3.7. Factorul comunicării

Carismareprezintă sinteza calităţilor psihofiziologice: voinţei,
vitejiei, curajului, bărbăţiei, perceperii, memoriei, orizontului gîndirii,
imaginaţiei, capacităţilor analitice, încrederii în sine şi în subalterni,
competenţei, responsabilităţii, grijei şi exigenţei, aspectului
67
morfopsihologic .
Anume carisma asumă ordinului şi actului de comandăaspectele
paternale sacre şi face ca subordonaţii să aibă încredere în corectitudinea
convingerilor comandantului şi transpunerea automată a acestor convingeri
în conştiinţă ultimilor. Subordanaţii se identifică cu comandantul,
convingerile lui sînt acceptate drept convingeri personale.Sarcinile sînt
îndeplinite cu mîndrie şi tenacitate, dăruire de sine.Disciplina militară
devine o stare cotidiană şi mod de viaţă militar.

3.8. Factorii manageriali

Sînt descrişi în Tema 1. lecţia 4, subiectul 2: Psihologia conducerii
şi Metodica pregătirii psihologice a militarilor AN.

CONCLUZII
Anume în domeniul disciplinei militare îşi vede rostul aplicarea
metodicelor Erixon, prin antrenamente psihologiceduminicale cu durata de
67
A. Şramenco (col.). Aspectele psihologice în conducerea trupelor. Ed. Milit.
Moscova, 1973.
359
30 minute. Mai există şi alţi factori ce determină aspectele disciplinei
militare.
Noi însă trebuie să conştientizăm aspectul complex şi integru al
disciplinei militare, ca un fenomen psiho-social, dar nu pur şi simplu
militar.Să ne dezicem de la aprecierile simpliste sau traduceri automate a
unor noţiuni străine, care nu dezvăluie originea etnică a fenomenului dat.
Scopul nostru este de a apropia noţiunea DISCIPLINEI MILITARE de
auzul nostru etnic.
De aceia viziunea psihologică privitor la DISCIPLINĂ
MILITARĂ sună în felul următor: disciplina militară este un fenomen
psiho-social ce reperizintă o stare deosebită a psihicului, bazată pe
conştientizarea de către toţi militarii a moştenirii legăturilor spirituale cu
voievozii moldoveni68. Precum şi a cimentării ei prin fapte şi acţiuni
zilnice, respectării de către toţi militarii a tradiţiilor militare, Constituţiei,
legilor statului şi regulamentelor militare.
Anexa nr.1
Mapa comandantului de subunitate cu privire la documentele de
organizare a LUCRULUI EDUCATIV şi de CONSOLIDARE A
DISCIPLINEI MILITARE (model)

Termenii de Termenii de
Nr Denumirea
elaborare, prezentare spre
crt. documentului
completare aprobare, control
1. Registrul de evidenţă a Se completează la Se prezintă la
68
Voievodul istoric (comandantul istoric) se întăreşte ca dominantă în mentalul
militar şi social (după demobilizarea soldaţilor). Are loc identificarea şi fixarea cu
chipul voievodului. Are loc fixarea şi identificarea imaginară cu chipul
voievodului.
360
 încălcărilor grave de sfîrşitul fiecărei control pe data de
disciplină militară luni 1 a fiecărei luni
Dosarele personale ale Se înscriu toate Se prezintă la
militarilor în termen din convorbirile control pe data de
subordine individuale, 1 a fiecărei luni
2. recompensele,
pedepsele, se aduc
la cunoştinţă art.
Cod Penal
Registrul de aducere la Se familiarizează Se prezintă la
cunoştinţa efectivului la timp cu legele control pe data de
subunităţii a ordinilor, RM, ordinile şi 1 a fiecărei luni
3. altor documente, dispo-ziţiunile,
hotărîrelor judecătoiei etc.
militare privind
condamnarea militarilor
Registrul de analiză a Se completează Se prezintă la
stării disciplinei militare săptămînal / lunar control pe data de
4. şi efectuarea bilanţului 1 a fiecărei luni
activităţii privind
consolidarea ei
Registrele de evidenţă a Se completează în Se prezintă la
pregătirii de luptă – timpul control pe data de
corespunderea temelor desfăşurării 1 a fiecărei luni
5. înscrise la disciplina PSS şedinţelor
cu cele din planul lunar
de organizare a lucrului
educativ
6. Planurile tematice a Se completează în Se prezintă la
lucrului educativ în masă oralul lecţiilor, control

361
 conform săptămânal
planurilor pe (vineri)
brigadă
Caietul (agenda) de lucru Se fac zilnic toate Se prezintă la
a comandantul de înscriirile ce ţin de control pe data de
7.
batalion, companie, domeniul de 1 a fiecărei luni
pluton activitate
Sistemul de lucru al Se păstreză în Se dă darea de
comandanţilor de caietul de lucru seamă despre
batalion, companie, îndeplinirea
8.
pluton, grupă la sarcinilor la
consolidarea disciplinei sfîrşitul a fiecărei
militare luni
Lista persoanelor din Se păstrează în Se dă darea de
grupa de risc, predispuse caietul de lucru seamă despre
la încălcarea disciplinei măsurile
9.
militare sau cu devieri desfăşurate cu ei
psihice în comportament la sfîrşitul a
fiecărei luni
Planul lunar de Se elaboreză pe Se dă darea de
organizarea lucrului data de 28 a seamă despre
educativ cu efectivul fiecărei luni, îndeplenirea către
10.
subunităţii conform 28 a fiecărei luni
planurilor pe
brigadă
Planurile individuale de Se elaborează pe Se prezintă spre
lucru ale militarilor prin parcursul aprobare în fiecare
11.
contract ai subunităţii săptămînii pentru zi de vineri
săptămîna viitoare
Planurile de desfăşurare a Se elaborează Se prezintă spre
12.
zilelor de odihnă, săptămânal aprobare în fiecare
362
 sărbătoare conform zi de vineri
planurilor pe
brigadă
Planul lunar al sfatului Se elaboreză pe Se dă darea de
camerei de informare şi data de 28 a seamă despre
13.
odihnă fiecărei luni îndeplenirea către
28 a fiecărei luni
Planul lunar al consiliului Se elaboreză pe Se dă darea de
redacţiei gazetei de perete data de 28 a seamă despre
14.
fiecărei luni îndeplenirea către
28 a fiecărei luni
Orarurile lecţiilor – Se elaborează Se prezintă spre
corespunderea temelor la pînă joi aprobare în fiecare
15. PSS. În ele se mai indică zi de vineri
şi orele de bilanţ a
disciplinei militare
Planurile – conspecte la Se începe a Se prezintă spre
şedinţelor la PSS elabora cu 3 zile aprobare cu o zi
16.
înainte de înainte de
desfăşurare desfăşurare
Tabloul social al Se elaborează la Se prezintă la
subunităţii repartizarea cererea
militarilor în locţiitorului pentru
17.
subunitate, se lucrul educativ
improspătează la
necesitate
Rapoartele îndeplinirii Se elaboreză pe Se prezintă la pe
lucrului educativ şi stării data de 20-22 a data de 22-23
18.
disciplinei militare în fiecărei luni fiecărei luni
subunitate
19. Rapoartele despre Se elaborează Se raportează oral

363
 infracţiuni, incidente, după efectuarea imediat şi în scris
traume sau încălcări grave cercetării după finisarea
de disciplină administrative cercetării

Anexa nr.2
Componentele INSTRUIRII

Anexa nr.3
Obiectivele INSTRUIRII
Cuno Dezv Form Form Dezvolt Evalu Execut Acumularea
aştere oltarea area şi area area area area
a gândiri dezvolt deprin deprinde capacit repetiţiil de experienţă
i areade derilorc rilor ăţii or profesională
(specific prinder olectiv colective operaţi pentru
(cunoştinţe şi
ă Anex (spec ilor onale misiune
domeniuluiificădo individ deprinddeprinde deprinderi)
) meniul uale 364 erilorin rilor
dividualindividu
ui) e ale
ÎNVĂŢĂM INSTRU EXERCIŢ INSTRUIR
 MILITAR PRACTIC
ARE

Anexa nr.4
Structura INSTRUCŢIEI

Anexa nr.5

Extras din dispoziţiunea şefului

Marelui Stat Major al Armatei
Naţionale, comandant al Armatei
Naţionale

Indicaţiile instructiv-metodice cu privire la organizarea şi

desfăşurarea lucrului educativ în Armata Naţională.
1. Lucrul educativ-individual

365
 În scopul sporirii eficienţei activităţii comandanţilor (şefilor)
referitor la lucrul individual cu efectivul din subordine:
- comandanţii (şefii) de toate nivelurile - să cunoască calităţile
psihice ale militarilor selectaţi pentru îndeplinirea serviciului interior şi de
gardă, precum şi altor misiuni speciale;
- să se studieze aprofundat situaţia familiară cît a militarilor în
termen, atît şi celor prin contract;
- comandanţii de subunităţi obligatoriu să desfăşoare consilierea
individuală a efectivului din subordine,
- să cunoască nu numai datele pers. dar şi calităţile profesionale şi
cele moral-psihologice ale fiecărui militar, să studieze în amănunt
necesităţile, să efectueze lucrul educ., înscriind datele necesare într-un
registru separat.

2. Asigurarea psihologică a efectivului

Dezvoltarea capacităţilor psihologice a comandanţilor, şefilor
pentru:
- luarea deciziilor şi dirijarea cu efectivul din subordine în situaţii
extremale (situaţii de conflict);
- pregătirea spre dezvoltarea capacităţilor profesionale în domeniul
prognozării, corecţiei, recuperării şi supravegherii psihologice în condiţii
obişnuite şi situaţii extremale (situaţii de conflict);
- pregătirea efectiv. spre dezvoltarea capacităţilor necesare
activităţilor în condiţii extremale sau campanie...
- însuşirea metodelor de evitare şi soluţionare regulamentară a
conflictelor.

366
 a) pregătirea social-statală - se desfăşoară săptămînal pe grupe de
cel mult 25-30 persoane.
b) ora educativă cu militarii în termen - se va desfăşura
săptămînal. Zilele şi orele desfăşurării orelor educative se stabilesc prin
ordinul comandantului unităţii militare.
3. Informarea efectivului
- cu militarii prin contract se desfăşoară o dată în lună – 30 minute,
în ziua stabilită prin ordinul comandantului.
- cu militarii în termen – zilnic pînă la 20-30 minute, în orele de
seară, prevăzute de programul zilei.

4. Educaţia cultural-artistică
Se va ţine cont de recomandările din Metodica organizării
activităţilor culturale în Armata Naţională.
Comandanţii de subunităţi trebuie să cunoască obligatoriu
următoarele
DOCUMENTE de CONDUCERE:
- Legea RM cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea
Patriei;
- Legea RM cu privire la statutul militarilor;
- Legea RM cu privirea la răspunderea materială a militarilor;
- Articolele Codului Penal al RM cu privirea la infracţiunile
militare;
- Concepţia educaţiei efectivului Armatei Naţionale;

367
 - Ordinul M.A. nr.230 din 28 sepătembrie 2006 „Cu privire la
sporirea eficienţei activităţii privind consolidarea disciplinei militare şi
legalităţii în Armata Naţională”;
- Ordinul 220 din 05 iulie 2011 cu privire la desfăşurarea lucrului
educativ în Armata Naţională;
- Hotărîrea comandantului privind întărirea disciplinei militare;
- Obligaţiile generale ale comandanţilor şi şefilor în domeniul
psihologiei militare.
Extras din Regulamentul serviciului interior al Armatei
Naţionale

Comandanţii de subunităţi trebuie să cunoască obligatoriu

efectivul
Comandantul de companie este obligat să cunoască gradul
militar, numele şi prenumele, naţionalitatea, durata serviciului, funcţia şi
specialitatea, situaţia familială, calităţile profisionale şi moral psihologice
ale fiecărui militar din companie;
Comandantul de pluton este obligat să cunoască numele,
prenumele şi anul de naştere, naţionalitatea, ocupaţia pînă la serviciul
militar, situaţia familială, succesele şi lipsurile în pregătirea de luptă,
calităţile profisionale şi cele moral-psihologice ale fiecărui militar din
pluton;
Plutonierul de companie este obligat să cunoască numele,
prenumele, naţionalitatea durata serviciului, funcţia, calităţile individuale,
situaţia familială a soldaţilor, sergenţilor din companie;

368
 Locţiitorul comandantului de pluton şi comandantul de grupă
sînt obligaţi să cunoască numele prenumele, anul de naştere, naţionalitate,
ocupaţia pînă la serviciul militar, calităţile individuale situaţia familială
succesele şi lipsurile în pregătirea de luptă ale fiecărui subordonat.

TEMA 5. Pedagogia militară

LECŢA 3. Formele de organizare a activităţii de educare a
militarilor
SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Obiectivele pedagogiei
2. Nivele de definire a obiectivelor pedagogice
3. Obiective didactice
4. Formele de organizare a instruirii militarilor

Verificarea asimilării materialului expus şi analizat la lecţia

anterioară:
1. Explicaţi conceptul de educaţie ?
2. Descrieţi cele 3 categorii de educaţie, specifice şi educaţiei
militare ?
3. Care sunt componentele instruirii ?
4. Ce numim instrucţie ?

369
 5. Numiţi condiţiile care influenţează procesul de învăţare ?
6. Numiţi factorii care stau la originea fenomenului disciplinei
militare ?
7. În ce constau factorii psihici ?

1. Obiectivele pedagogiei
Psihologia pedagogică cercetează bazele psihologice ale instruirii şi
educaţiei. Această ramură a psihologiei este nemijlocit legată cu psihologia
copilului, întrucît legile psihologice ale instruirii şi educării nu pot fi
cunoscute fără ca să ţină cont de particularităţile de vîrstă şi individuale ale
celor ce urmează a fi instruiţi.
1. Elaborînd bazele psihologice ale instruirii şi educaţiei, psihologia
pedagogică ne dă posibilitate:
- să determinăm în mod just conţinutul învăţămîntului şi al
educaţiei;
- să stabilim cerinţele faţă de manuale şi diferite materiale didactice
aucziliare;
- să aflăm şi să argumentăm cele mai raţionale metode de instruire
şi educaţie;
- să descoperim legităţile transformării cunoştinţelor studenţilor în
convingeri;
- să găsim cele mai eficiente căi pentru formarea la studenţi a
concepţiei despre lume, adică
- să argumentăm în mod psihologic pregătirea studenţilor pentru
muncă şi activitate socială.

370
 2. O a 2-a sarcină a psihologiei pedagogice este şi studierea
relaţiilor reciproce dintre studenţi şi profesor, studierea cerinţelor impuse
personalităţii profesorului, dezvoltarea conţinutului şi procesului de formare
a aptitudinilor pedagogice etc

1.1. Proiectare didactică / Design instructional

Proiectarea didactică este o activitate de anticipare a paşilor ce
urmează a fi parcurşi pentru realizarea instrucţiei şi educaţiei. Analitic
vorbind, ea se referă la ansamblul operaţiilor de anticipare a obiectivelor,
conţinutului, metodelor şi mijloacelor de învăţare, a instrumentelor de
evaluare şi a relaţiilor ce se stabilesc tare toate aceste elemente în contextul
unui mod specific de organizare a activităţii didactice (Vlăsceanu, 1988, p.
249)
1.2. Documentele proiectării activităţii didactice
Documentele utilizate pentru proiectarea activităţii la disciplina
disciplinile de studiu sunt: planul de învăţământ, curricula și proectul de
curs.
Planul de învăţământ reprezintă un document oficial (elaborat de
Ministerul Educaţiei Naţionale) care stabileşte ariile curriculare, obiectele
de studiu şi succesiunea lor pe ani şcolari, precum şi resursele de timp
necesare abordării acestora (numărul de ore alocat săptămânal şi anual
pentru fiecare disciplină).
Curricula este un document care detaliază conţinutul procesului
instructiv-educativ la o disciplină de învăţământ. Curricula precizează
obiectivele (cadru şi de referinţă) ce trebuie realizate la disciplina

371
respectivă, conţinuturile învăţării, repartizate pe teme şi subteme, exemple
de activităţi de învăţare, precum şi standardele curriculare de performanţă.
Proiectul de curs este documentul care dezvoltă şi concretizează
conţinutul programei prin prezentarea sistemului de cunoştinţe, precum şi a
unui ansamblu de întrebări, exerciţii probleme, demonstraţii care să-1 ajute
pe elev în asimilarea cunoştinţelor. Proiectul de curs este un instrument de
lucru pentru elevi, iar pe profesor îl orientează în conceperea demersului
didactic al fiecărei activităţi de predare-învăţare.

2. Nivele de definire a obiectivelor pedagogice

1) Finalitatii globale sau al scopurilor educatiei
Acestea sint stabilite de catre societate printr-o decizie sociala:
- sa-l pregateasca pe tinar ca bun cetatean intr-o societate
democratica
- sa-l pregateasca pentru o viata adulta.
2) Specificării tipurile de modificari comportamentale ce trebuie
realizate pentru atingerea finalitatii sau scopului general.
3) Obiectivelor didactice operationale si constituie nivelul de
decizie al institutiilor de invatamint si al profesorilor.

3. Obiective didactice
Formulari ale modificarilor observabile si masurabile ce se doresc
produse in structurile psihice ale studenţilor – prin parcurgerea unei
anumite teme din curriculum.
Obiectivele definesc noul comportament după ce studentul a
parcurs o experienţă de învăţare.

372
 Prin obiectivele didactice se precizeaza:
- „ce va şti” si
- „ce va şti să facă” elevul , ca urmare a desfasurarii unei
activitati didactice.
Prin obiective didactice se precizeaza modificarea ce se doreste
produsa LA ELEV si nu ceea ce va face elevul sau profesorul in cadrul
actului de predare – invatare.
Expresiile cu ajutorul carora se formuleaza corect obiectivele
didactice:
• „va fi capabil să…”
• „va fi în stare să…”
• „va putea să …”
Verbe care v-ar putea ajuta la descrierea operationala a
comportamentului dorit.
DEMONSTREZE CALCULEZE CLASIFICE
DESCRIE ORDONEZE CONSTRUIASCĂ
APLICE ENUNŢE DESCOPERE
EVALUEZE IDENTIFICE SINTETIZEZE
ANALIZEZE REZOLVE COMPARE

3.1. Obiectivele educaţionale

Sunt enunturi cu caracter anticipativ, care descriu o intentie
pedagogica, un rezultat asteptat la finalul procesului de instruire,
concretizat intr-o schimbare la nivelul personalitatii educatilor. Niveluri de
scolarizare. Tipuri si profile de pregatire scolara si profesionala.

373
Laturi/dimensiuni ale educatiei. Discipline de invatamant.lectii si secvente
de lectii (obiective operationale).
Obiective educationale sunt finalitati care au un nivel redus de
generalitate si se realizeaza in intervale reduse de timp, referindu-se la lectii
sau secvente de lectii. Ele sunt enunturi care descriu in termeni exacti
rezultatele asteptate a fi obtinute la finalul unei secvete de instruire (Stan,
2001). Intotdeauna ele se refera la achizitii de incorporat, redate in termeni
de comportamente concrete, vizibile, masurabile si observabile (Cucos,
1999).
Pot fi definite astfel: enunturi cu caracter intentional care
anticipeaza o modificare in personalitatea educatului, ca urmare a implicarii
acestuia intr-o activitate instructiv-educativa (Stanciu, 1999).
Un obiectiv este enunţul ce specifică în termeni comportamentali
(măsurabili, concreţi şi detectabili) performanţele studentului, realizate ca
un rezultat al procesului de instruire.
Acest enunt trebuie sa indeplineasca 2 conditii:
1) sa fie clar formulat
2) sa fie formulat astfel incit sa permita atit profesorului, cit si
elevului sa aprecieze daca a fost sau nu a fost invatat.
Obiectivele educationale se deduc din scopurile educatiei. Desigur,
ele poarta pecetea idealului educativ existent la un moment dat.

Clasificarea obiectivelor educaţionale.

Se disting trei niveluri de definire a obiectivelor educaţionale
1. obiectivele generale sau foarte abstracte (finalităţile şi scopurile
educaţiei)

374
 - ele introduc în proiectul pedagogic „noţiunea de rezultat, fără să
se poată spune dacă el va fi atins”.
2. obiectivele intermediare (cognitive, afective, psihomotorii)
- constituie o punte între obiectivele generale şi cele concrete
(operaţionale), între primele şi acţiunea cotidiană.
3. obiectivele concrete sau specifice (obiective operaţionale)
- au un caracter concret şi sunt realizate în diferite situaţii de învăţare
(lecţii sau în afara lor).
Taxonomia lui Bendjamin Samuel
Bloom (21.02.1913 – 13.09.1999) a
obiectivelor educaţionale
(tradiţională)
Psiholog american care s-a preocupat
de problemele învăţării, şi-a depus
aportul în clasificarea scopurilor
învăţării şi teoria metodicii învăţării

Nr. Capacităţi Definiţie Cuvinte cheie

1. Sinteză Folosirea ideilor pentru a produce Repartizează pe categorii,

ceva nou generalizează, reconstruieşte
2. Evaluare Emiterea de judecăţi de valoare Laudă, critică, judecă,
justifică, argumentează,
susţine
3. Analiză Descompunerea informaţiilor sau a Compară, descompune,
conceptelor în părţi pentru a le distinge, selectează, separă
înţelege mai bine
4. Aplicare Utilizarea informaţiilor sau a Construieşte, face, formează,
conceptului într-o situaţie nouă modelează, prezice,

375
 pregăteşte
5. Înţelegere Înţelegerea sensului, parafraza Rezumă, modifică, apară,
unui concept parafrazează, interpretează,
exemplifica
6. Cunoştinţe Amintirea informaţiilor Identifică, descrie, numeşte,
etichetează, recunoaşte,
reproduce, urmăreşte

Tipul
rezultatu Descriere Strategii Apreciere Exemple
lui
Creare Crearea - Discutarea, lucrul Lucrări Recunoaşterea
noului sens în comun scrise rolului infanteriei
sau structuri - Proiecte originale, şi strategiei
- a planifica, a - Sarcini creative proiecte securităţii
face, a naţionale
intreprinde
Apreciere A pune o notă. - Discuţii, lucrul în Apreciere, A da o notă
- Apreciere, a comun recomandări provocărilor
recenza, a da - Proiecte pentru strategii
o notă critică, - Imitare (modelare, militare, legate de
a alege simulare), progresul ethnic şi
clarificarea unei metodelor
situaţii reale, case netradiţionale de
studies, exerciţii la influenţă
apreciere
Analiză Împărţirea - Discuţii, dezbateri, Lucrări de Analiza rolului şi
materialului lucrul în comun control, eficacităţii
pe părţi - Clarificarea unei eseuri, diferitelor
- A situaţii reale, case proiecte organizaţii statale
compara/supra studies, imitare, şi nestatale,
pune, exerciţii proceselor şi
clasifica, a structurilor din
aparţine cadrul sistemului

376
 internaţional
Aplicare Utilizarea - Practică, practică Proiecte, Aplicarea practică
informaţiei şi iar practică aranjamente a tehnicilor de
pentru - Discutarea,lucrul , prezentări depăşire a
primirea în comun barierelor culturale
rezultatului - Imitare (modelare, în comunicare şi
dorit simulare), exerciţii, cooperare
- Rezolvarea aplicaţii, jocuri
problemei, a
demonstra, a
utiliza
Înţelegere Înţelegerea - Lecţii, citire, Lucrări Înţelegerea
importanţei material audio/video scrise, aspectelor
materialului - Programe prezentări, particulare de
- a descrie, a computerizate testări, esee comandă, necesare
explica, a simple, exemple de control la nivel strategic
direcţiona - Convocări,
discuţii, dialog,
jocuri de rol
Cunoaştere Actualizarea - Lecţii, citire, Testare Cunoaşterea
(memorare) informaţiei de material audio funcţiilor ogistice
bază. /video de bază (asigurării
- Cine, ce, - Tehnici logistice),
cînd,unde, associative, principiile,
cum...? repetare, învăţare, obligaţiunile,
antrenament reuşirea
- Programe planificării şi
computerizate aplicării în
simple, demonstraţii practică a
sau observaţia asigurării logistice
dirijată
Versiunea revizuită după Anderson Krathwohl

377
 6. Creare 5. Evaluare 4. Analiză 3. Aplicare 2. Înţelegere 1.
Cunoştinţe (memorare)

4. Formele de organizare a instruirii militarilor

4.1. Exigenţe ale proiectării lecţiei
Proiectarea lecţiei este un act de creaţie al profesorului care dă
măsura intuiţiei, a imaginaţiei pedagogice, a inventivităţii şi a talentului său
pedagogic. Elaborarea unei lecţii, „departe de a fi o improvizaţie de
moment, constituie un veritabil act de creaţie pedagogică, o construcţie
gândită, proiectată şi organizată cu grijă în toate aspectele ei esenţiale şi,
uneori, chiar în cele de amănunt. în afara unor calităţi de personalitate,
profesorul trebuie să dovedească şi o profundă înţelegere a fenomenelor
specifice instruirii şi educaţiei, fundamentată pe o temeinică pregătire
didactico-metodică, pe o cultură pedagogică elevată” (Cerghit, 1983, p. 61).
Orice acţiune de proiectare şi realizare a unei lecţii reprezintă, de
fapt, un set de decizii pe care profesorul le ia pentru a pune în corelaţie
elementele prioritare ale activităţii sale şi a găsi varianta optimă în raport cu
situaţia educaţională concretă. Schema de principiu a situaţiilor asupra
cărora profesorul trebuie să delibereze şi să decidă ar putea fi constituită din
răspunsurile la câteva întrebări esenţiale, răspunsuri care vor contura
etapele proiectării didactice.
Proiectare didactica este procesul de anticipare a obiectivelor,
continuturilor, metodelor si mijloacelor de invatare, a instrumentelor de
evaluare si a relatiilor ce se stabilesc intre toate aceste elemente in
contextual unei modalitati specifice de organizare a activitatii didactice.

378
 I. Jinga şi I. Negreţ (1994, p. 79) ne oferă o sistematizare practică a
etapelor şi operaţiilor proiectării, plecând de la aceste 4 întrebări („Un
proiect bine gandit” raspunde la 4 intrebari esentiale):

Înainte de orice altceva, precizaţi în

mod clar obiectivul educaţional al
Ce voi face ?
activităţii didactice pe care
intenţionaţi s-o realizaţi!

Analizaţi atent resursele educaţionale

Cu ce voi face ? de care dispuneţi pentru a realiza
activitatea!

Elaboraţi strategii educaţionale

Cum voi face ?
potrivite pentru a realiza obiectivele!

Cum voi şti dacă s- Stabiliţi un sistem de evaluare

a realizat ceea ce (control) a eficienţei activităţii pe
trebuia ? care o veţi realiza!

Instructorul se vede obligat să adopte o serie de decizii privind

componentele cheie ale lecţiei, deciziile profesorului se concretizează în
următoarea succesiune de acţiuni, (Cucoş, 1996, p. 125):
(a) analiza generală a lecţiei prin consultarea programei, a
manualului sau a altor materiale bibliografice;

379
 (b) determinarea obiectivului general şi a obiectivelor operaţionale
prin decelarea capacităţilor umane ce pot fi identificate, măsurate,
exprimate ;
(c) selectarea şi organizarea conţinutului învăţării în unităţi şi teme
principale, care să fie convergente şi să slujească obiectivele fixate;
(d) alegerea şi combinarea metodelor şi procedeelor didactice
pentru situaţiile concrete, în acord cu secvenţele de conţinut,
particularităţile elevilor, obiectivele lecţiei;
(e) selectarea unor mijloace de învăţământ sau proiectarea unor
materiale cerute de fiecare eveniment al instruirii;
(f) stabilirea modalităţilor de activitate cu elevii (activitate frontală,
abordare individualizată, lucrul în grupuri sau pe grupe de nivel, activitate
combinată);
(g) alegerea metodelor şi a instrumentelor de evaluare
corespunzătoare pentru a constata nivelul realizării obiectivelor propuse.
Proiectarea lecţiei se încheie cu elaborarea unui proiect de lecţie,
asigurându-se interacţiunea optimă a tuturor componentelor sale, fără să se
piardă din vedere ansamblul procesului de învăţământ.
Proiectul de lecţie se compune dintr-o - Secvenţa introductivă, care
fixează un număr de elemente comune oricărei lecţii.
Partea a doua a proiectului – Secvenţa de bază, cuprinde
desfăşurarea propriu-zisă a lecţiei, în care se indică momentele
(evenimentele) lecţiei, se prezintă detaliat secvenţele de conţinut, se descriu
acţiunile întreprinse de profesor şi elevi, se precizează mai atent metodele,
procedeele şi mijloacele care intră succesiv în scenă şi se stabilesc
elementele de feed-back care intervin pe parcursul lecţiei. Această a doua

380
parte a proiectului se poate prezenta sub forma unui tabel cu următoarele
rubrici:

Secvenţele Obiective Conţinutul Strategii Evaluarea

lecţiei operaţionale lecţiei didactice rezultatelor

Există mai multe scheme sau modele sub care se poate prezenta
proiectul de lecţie. Unii profesori militează pentru proiecte analitice, tip
scenariu, care scot în evidenţă o componentă a lecţiei şi care descriu,
separat, activitatea profesorului şi a elevilor, în timp ce alţi profesori susţin
variante mai simple, care vizează doar prelucrarea metodică a conţinutului
şi, respectiv, sarcinile de învăţare repartizate elevilor. Anexa nr.1
Indiferent de varianta folosită, important este ca demersul
anticipativ întreprins de profesor să se adecveze situaţiilor concrete de
învăţare şi să conducă la rezultate satisfăcătoare.

CONCLUZII
Pledăm pentru un proiect de lecţie bine structurat, chiar dacă
desfăşurarea lecţiei va depinde de activitatea „spontană” a elevilor. Nu este
o contradicţie. Dacă planul este bine structurat, atunci el cuprinde, în cea
mai mare parte, problemele ridicate de elevi. În plus este întotdeauna mai
uşor să modifici un plan preexistent, decât să construieşti unul în timpul
lecţiei. Elaborarea unor lecţii bune presupune mulţi ani de activitate
didactică. Progresul este posibil nu numai datorită spiritului critic şi dorinţei
permanente de perfecţionare a profesorului, ci şi sprijinului elevilor cu care
se lucrează şi, nu în ultimul rând, unei permanente autoevaluări. Această

381
autoevaluare s-ar putea realiza şi prin adnotarea sau sinteza observaţiilor
după ţinerea unei lecţii. Astfel, profesorul poate consemna, la sfârşitul
lecţiei, dificultăţile întâmpinate de elevi în rezolvarea unor sarcini, interesul
elevilor pentru problemele discutate, modul de utilizare a timpului de
instruire etc. în anul următor, toate aceste observaţii vor servi ca suport
pentru o mai bună organizare a demersului metodico-ştiinţific de pregătire a
unei lecţii.

4.2. Tip de lecție și variantă de lecție

Există mai multe tipuri de lecţie, determinate de faptul că sarcinile
didactice fundamentale pot fi diferite în anumite etape ale procesului de
învăţământ, şi anume: comunicarea de noi cunoştinţe, formarea de priceperi
şi deprinderi, recapitulare şi sistematizare, verificare şi apreciere. Tipurile
de lecţie corespunzătoare acestor sarcini didactice sunt:
(a) lecţia de transmitere şi însuşire de noi cunoştinţe;
(b) lecţia de formare a priceperilor şi deprinderilor;
(c) lecţia de recapitulare şi sistematizare;
(d) lecţia de verificare şi apreciere (lecţia de evaluare).
În afara acestor tipuri de lecţie, practica educaţională a impus şi
tipul de lecţie mixt (combinat), ca urmare a faptului că angajarea elevilor în
activitatea de însuşire a unor noi cunoştinţe nu se poate realiza dacă
profesorul nu se asigură asupra nivelului şi a gradului de stăpânire a
cunoştinţelor anterioare de către elevi. Urmărirea a două (uneori chiar trei)
sarcini didactice în cadrul aceleiaşi lecţii, respectiv verificarea şi aprecierea
elevilor, precum şi însuşirea de noi cunoştinţe au condus la elaborarea şi
teoretizarea tipului lecţiei mixte (combinate).

382
 Astfel, variantele pentru lecţia de comunicare (de transmitere şi
însuşire de noi cunoştinţe) se diferenţiază în funcţie de modul în care
profesorul concepe realizarea activităţii de predare-învăţare. Variantele
pentru acest tip de lecţie pot fi:
(a) lecţii în care dominantă este organizarea predării şi învăţării prin
descoperire;
(b) lecţii bazate pe învăţarea prin receptare sau lecţii în care domină
strategia explicativ-reproductivă;
(c) lecţii bazate pe problematizare;
(d) lecţii-seminar;
(e) lecţii desfăşurate pe baza instruirii programate;
(f) lecţii bazate pe explorarea experiementală a realităţii.

Lecţia de formare a priceperilor şi deprinderilor se particularizează

în ansamblul tipologiei lecţiei prin faptul că activitatea independentă a
elevilor are o pondere însemnată în economia lecţiei, iar variantele se
concep în funcţie de tematica şi de formele în care se realizează activitatea
independentă. Astfel, se pot organiza:
(a) lecţii pe bază de exerciţii aplicative;
(b) lecţii pe bază de activităţi practice;
(c) lecţii de muncă independentă pe baza lucrărilor de laborator;
(d) lecţii pe bază de exerciţii de creaţie.

Variantele pentru lecţia de recapitulare şi sistematizare a

cunoştinţelorpot fi:

383
 (a) lecţii bazate pe scheme recapitulative, exerciţii sau activităţi
practice ;
(b) lecţii de sinteză la sfârşit de capitol;
(c) lecţii de recapitulare cu ajutorul textului programat;
(d) lecţii de recapitulare tip „proces”, studiu de caz;
(e) lecţii de recapitulare şi sistematizare pe bază de referat.

Lecţiile destinate evaluării rezultatelor şcolare se realizează la

intervale de timp mai mari şi ele sunt pregătite, de regulă, prin lecţiile de
recapitulare şi sistematizare. în funcţie de forma de verificare adoptată,
variantele acestui tip de lecţie pot fi:
(a) lecţii de evaluare prin chestionare orală;
(b) lecţii de evaluare prin lucrări practice;
(c) lecţii de evaluare pe bază de teste docimologice ;
(d) lecţii de evaluare prin teme scrise ;
(e) lecţii destinate analizei lucrărilor scrise.

4.3. Proiectarea secvențelor (evenimentelor) lecţiei

R. Gagne determină următoarele evenimente ale instruirii (Gagne,
Briggs, 1977, pp. 138-148):
(1) Captarea atenţiei;
(2) Informarea elevului cu privire la obiectivul urmărit;
(3) Stimularea reactualizării elementelor învăţate anterior;
(4) Prezentarea materialului stimul;
(5) Asigurarea „dirijării învăţării”;
(6) Obţinerea performanţei;

384
 (7) Asigurarea feed-back-ului;
(8) Evaluarea performanţei;
(9) Intensificarea procesului de retenţie şi transfer.

(1) Captarea atenţiei

Pentru a asigura reuşita unei lecţii, este absolut necesar să
provocăm o stare de atenţie a întregii clase, indispensabilă receptării,
înţelegerii şi producerii învăţării în toate formele ei. Modalităţile prin care
profesorul poate realiza captarea atenţiei elevului sunt extrem de variate :
(a) apelul la motivaţia elevului, trezirea unor interese specifice cu
ajutorul unor elemente de problematizare, al elementelor de noutate;
(b) folosirea unor materiale ilustrative (imagini, scheme, fragmente
din opere literare, filme, probe psihologice);
(c) variaţia stimulilor, alternanţa procedeelor etc.
Acest moment al lecţiei este foarte important. De modul în care
profesorul a reuşi să-i atragă pe elevi, să-i facă curioşi în raport cu
conţinuturile care urmeaii a fi predate depind, poate, toate celelalte secvenţe
(evenimente) ale lecţiei. Un exemplu de captare a atenţiei elevilor în cazul
în care urmează să se predea lecţia „Caracterul” este următorul:
„Cred că toţi elevii au citit romanul lui Daniel Defoe, Robinson
Crusoe (eventual, în câteva cuvinte, putem reaminti conţinutul romanului).
Vă propu să citim un fragment din roman: „Pe insulă era atât de cald, încât
nu avea nevoie de haine, totuşi nu m-am deprins cu gândul de a umbla gol,
cu toate ci eram singur pe aceste meleaguri” (cap. IX).
Le solicităm studenţilor să reflecteze asupra acestui fragment şi să
răspundă la următoarea întrebare: De ce credeţi că Robinson Crusoe

385
continuă să rămani îmbrăcat, deşi este foarte cald şi se află singur pe
insulă ? Răspunsurile aşteptate din partea studenţilor pot fi de genul: din
obişnuinţă, din bun simţ, din bună creştere, pentru a-şi menţine sentimentul
demnităţii personale, din respect faţă de propria persoană, pentru a fi în
armonie cu natura, pentru că nu dorea să utie comportamentele sociale,
pentru că spera să se reîntoarcă în comunitatea oamenilor.
Prin aceste răspunsuri au fost puse deja în evidenţă o serie de
trăsături ale ltă Robinson Crusoe.
(2) Comunicarea obiectivelor lecţiei
Este necesar ca studenţii să cunoască performanţele pe care
urmează să le atingă în lecţia respectivă. Concepţiile moderne asupra
instruirii pornesc de la ipoteza ci elevii învaţă mai bine dacă ştiu de la
început unde trebuie să ajungă. În felul acesta, profesorul nu mai este
singurul posesor al ideii directoare sau al planului de ansamblu al lecţiei, iar
studentul nu mai este pus în situaţia de a încerca să ghicească ce este în
mintea profesorului.
Scopul de bază al comunicării obiectivelor lecţiei este acela de a
răspunde studentului la întrebarea: Cum voi şti când am realizat
învăţarea ?. Cumunicarea obiectivelor lecţiei trebuie să se facă într-o formă
accesibilă, clară, interesantă, convingătoare, astfel încât să joace un rol
motivaţional, de mobilizare a eforturilor studentului în vederea realizării
sarcinilor de învăţare.
O modalitate de informare a elevilor asupra obiectivelor urmărite în
lecţia „Caracterul” o reprezintă formularea unor întrebări - problemă la care
se vor căuta răspunsuri prin parcurgerea conţinutului noii lecţii:

386
 (a) De ce au oamenii caractere diferite şi cum putem identifica
trăsăturile caracteriale ?
(b) Care sunt trăsăturile caracteriale care vă definesc şi care sunt
acelea ce individualizează colegii preferaţi?
(c) Ce se înţelege prin expresia „om lipsit de caracter” ?
(3) Reactualizarea elementelor învăţate anterior
Achiziţiile anterioare reprezintă premise pentru realizarea unei noi
învăţări, înainte de a trece la realizarea unei noi sarcini de învăţare,
profesorul va trebui să acorde o atenţie deosebită reactualizării selective a
datelor utile, semnificative, relevante, care să faciliteze înţelegerea noilor
informaţii ce vor fi transmise în lecţia respectivă.
(4) Dirijarea învăţării
Include toate intervenţiile profesorului menite să-1 orienteze şi să-1
angajeze pe elev în realizarea sarcinii de învăţare, astfel încât aceasta să-1
conducă la atingerea rezultatelor aşteptate. Dirijarea învăţării se va realiza
diferit, în funcţie de capacitatea de învăţare a elevilor cu care se lucrează.
Studenţii mai dotaţi au nevoie de mult mai puţină dirijare decât studenţii
care prezintă unele dificultăţi de învăţare, rămâneri în urmă la învăţătură
etc. Diferenţele individuale impun o dirijare diferenţiată a învăţării.
Modalităţile în care se realizează dirijarea învăţării sunt foarte
diferite, însă cele mai frecvent folosite sunt comunicările orale exprimate
sub forma solicitărilor adresate studenţilor de a identifica, a denumi, a
compara, a clasifica, a ierarhiza, a descrie, a demonstra, a explica, a enunţa
etc. De asemenea, pot fi folosite şi instrucţiunile scrise de genul fişelor de
lucru individuale ce cuprind întrebări, exerciţii de rezolvat etc.
(5) Asigurarea feed-back-ului

387
 Conexiunea inversă nu urmăreşte doar să înregistreze performanţa
realizată de student, ci are şi funcţia de întărire prin consemnarea
corectitudinii rezultatelor (întărire pozitivă) sau prin corectarea rezultatelor
(întărire negativă). Modalităţile prin care profesorul poate să constate
rezultatele învăţării sunt variate; de la întrebări directe prin angajarea unei
discuţii cu întreagul pluton, la administrarea unor probe scurte constând din
exerciţii, scheme lacunare etc. ce vor fi rezolvate în scris, individual.
Feed-back-ul oferit de profesor studentului (cu rol de întărire a
răspunsului) poate fi sub formă verbală (aprobare, dezaprobare), non-
verbală (gest, privire aprobatoare sau de respingere) ori prin prezentarea la
tablă a răspunsurilor corecte, pe baza cărora elevii pot să-şi realizeze
autocorectarea.
(6) Evaluarea performanţei
Presupune măsurarea cât mai riguroasă a acestor rezultate şi
aprecierea lor prin note. Ea se face prin raportarea rezultatelor obţinute la
obiectivele operaţionale stabilite în prealabil. Evaluarea îndeplineşte o
importantă funcţie de control şi supraveghere a mersului lecţiei, indicându-i
profesorului „cât de eficient organizează şi expune materia de studiu, cât de
clar ştie să explice noţiunile, cât de bine comunică cu cei mai puţin
sofisticaţi decât dânsul şi cât de eficiente sunt tehnicile sau materialele
didactice pe care le utilizează” (Ausubel, Robinson, 1981, p. 672).
De asemenea, pentru studenţi, evaluarea ritmică a rezultatelor lor
şcolare şi conştientizarea criteriilor după care au fost evaluaţi îi obişnuieşte
cu o activitate de învăţare sistematică şi îi formează în vederea unei
autoevaluări obiective.

388
 CONCLUZII
In plus, predarea implică producerea unor modificări calitative în
conduita studenţilor. Or, prin această lecţie (ca şi prin altele, de altfel)
putem contribui la modelarea personalităţii studenţilor, la reglarea relaţiilor
interpersonale din colectivul de studenţi. In condiţiile în care, prin planul de
învăţământ, avem prevăzute două ore pe săptămână pentru disciplina
psihologie, posibilitatea realizării acestor obiective se apropie de realitatea
faptică.
Anexa nr.1
MODEL ORIENTATIV DE PROIECT DE LECTIE
TEMA:
Lecţia:
Subiectele de studiu:
Obiectivele de referinţă:
Scopurile:
Durata: 2 ore.
Forma de desfăşurare: prelegere (lucrul interactiv)
Locul desfăşurării: auditoriul nr.
Literatura recomandată:
Repartizarea timpului:

TEMA 5. Pedagogia militară

LECŢA 5. Pregătirea psihică pentru luptă
SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Locul şi rolul pregătirii pentru luptă în ansamblul procesului de
instruire a militarului

389
 2. Factori specifici luptei armatei cu acţiune perturbatoare asupra
psihicului militarului
3. Obiectivele pregătirii psihice pentru luptă
4. Organizarea informării, supravegherii, descărcării și recuperării
psihologice de luptă

Verificarea asimilării materialului expus şi analizat la lecţia

anterioară:
1. Ce se apreciază (urmăreşte) prin obiectivul didactic ?
2. Care sunt cele 2-ă condiţii ce trebuie să le îndeplinească un
enunţ ?
3. Enumeraţi cele 4 întrebări esenţiale la care trebuie să răspundă
Un proiect bine gandit ?
4. Cum se clasifică obiectivele educaţionale ?
5. În ce constă Taxonomia lui Bloom a obiectivelor educaţionale ?

Grozăviile războiului nu-i sperie pe

oamenii pregătiţi din timp pentru ele,
care-şi cunosc locul ce le revine în
apărarea ţării
Gh. JUCOV, mareşal rus

1. Locul şi rolul pregătirii pentru luptă în ansamblul procesului

de instruire a militarului
Pregatirea psihica pentru luptă - un ansamblu de acţiuni menite:
- să menţină stabilitatea şi echilibrul psihic

390
 - să dezvolte rezistenţa la întregul personal
- capacitatea de a se raporta constient la situatii noi
- capacitatea de a acţiona eficace pe timp de razboi pentru
îndeplinirea misiunilor încredinţate.
În sistemul pregatirii psihice pentru lupta sint cuprinse toate
categoriile de militari.
Pentru fiecare categorie trebuie să se realizeze:
- o organizare proprie
- sa se formuleze obiective specifice în funcţie de arma şi de
solicitările ce trebuiesc îndeplinite.
CONCLUZII: asigurarea psihologică se organizează şi se execută,
ca orice altă formă de luptă. Scopul general: întărirea stării psihomorale a
trupelor proprii.

2. Factori specifici luptei armatei cu acţiune perturbatoare

asupra psihicului militarului
Factori perturbatori: stimulii din mediul luptei, care exercita o
presiune psihica asupra individului. FP mai pot fi numiti si - factori
stresanti.
Situatie stresantă - o situatie generatoare de presiune psihica, de
perturbaţii.

2.1. Clasificarea şi efectele factorilor perturbatori:

391
 A) Factori fizici: B) Factori psihosociali:
- frig / caldură - frica de interogatorii şi tortura
- apă - ameninţarea morţii
- foc, fum - lipsa informaţiei
- zgomot şi/sau linişte - starea de sănătate
- lumina şi/sau întuneric - informaţii contradictorii
- durere - climatul din cadrul grupului.
- foame, sete.
În funcţie de natura lor distingem:
A) factori fizici
B) factori psihosociali
Efecte ce pot să apară în plan psihic, ca urmare a acţiunii
factorilor perturbatori.
Efecte distructive asupra individului:
1) efecte distructive fizice – rănire, ucidere
2) efecte distructive de natură psihică – încetinire, blocare.
Scaderea eficacităţii funcţionale a psihicului uman sau scoaterea lui
temporară din acţiune, ca urmare a factorilor perturbatori, favorizează
apariţia unor stări psihice negative.

2.2. Stari psihice negative (SPN)

Stres
Teama
Panica SPN
a
Frica
392
 STRES - stare de tensiune psihică (şi prin influenţă, tensiune
organică), ca urmare a exercitării bruşte sau prelungite a
unui stimul perturbator. Exemplu - o situaţie, factor fizic sau
psihosocial, care pune omul într-o stare de tensiune psihică şi apoi organică.
Stresul în comportamentul individului se manifestă prin:
- apatie (indiferenţă, lipsa de dorinţă pentru actiune)
- depresiune (stare sufletească (patologică) de tristeţe (asociată cu
nelinişte); scaderea posibilitatilor de activitate psihica si de miscare,
însoţită de deprimare, descurajare, oboseală, nelinişte şi tristeţe exagerată
- pierderea capacităţii de orientare în timp şi spaţiu
- reducerea acuităţii auditive şi vizuale sau chiar pierderea auzului
sau vederii
- reducerea capacitatii de memorare sau chiar pierderea memoriei.
Evaluarea nivelului de stres: Tim Hindle „Cum să reducem
stresul”; Cohen – Williamson „Evaluarea nivelului de stres”. Anexa nr. 1
TEAMA - stare psihică negativă, datorată instalării senzaţiei de
insecuritate, a neliniştii şi agitaţiei.
FRICA - apare în situaţii neobisnuite, în legatură cu care subiectul
nu şi-a elaborat modalităţi adecvate de acţiune, sau în condiţii în care nu se
prevede tot ceea ce ar putea surveni. Ea nu apare ca un raspuns la o durere,
suferinta resimţită de organism, ci ca un raspuns la semnalele stimulilor ce
vizeaza posibilitatea apariţiei unei suferinţe, dureri.
PANICA - (forma cea mai negativa, de manifestare a fricii). O
stare de confuzie, dezorientare în prezenţa unui pericol real sau imaginar.

Evoluţia fenomenului de Panică. Anexa nr. 2

393
 2.3. Modalităţi de intervenţie pentru diminuarea factorilor
perturbatori:
A. Colective:
- cunoaşterea stării de sănătate fizică şi psihică a subordonaţilor
- selecţia corespunzătoare a militarilor pentru diferite misiuni
- asigurarea condiţiilor de igienă personală
- evitarea oboselii cronice
- informare permanentă, asistenţă medicală adecvată
- stimularea încrederii colective în forţele proprii
- izolarea militarilor cu traume psihice.
B. Individuale: (calităţi ce trebuie formate la luptator)
- stapinire de sine
- echilibru emoţional
- organizarea raţională a resurselor fizice şi psihice
- stabilitate şi rezistenţă psihică.

3. Obiectivele pregătirii psihice pentru luptă.

Obiectiv principal (mărirea rezistenţei şi stabilităţii psihice).

Obiectiv intermediar:
- realizarea unui comportament adecvat (adaptativ) la toti
combatantii
- pregatirea temeinică, d.p.d.v. psihic, pentru depaşirea cu succes a
momentului începerii razboiului şi a primului contact cu inamicul
- dezvoltarea la comandanţi a priceperilor şi hotărîrii de a conduce
oamenii în luptă

394
 - inducerea încrederii ferme în forţa armatei noastre la fiecare
luptător.

4. Organizarea informării, supravegherii, descărcării și

recuperării psihologice de luptă

4.1. Organizarea informării de luptă

Circa 90% de informaţii video şi audio se asimilează la nivel
subconştient. Fiecare bit de informaţie îşi găseşte creierul său, unde este
sedimentat în memorie şi actualizat la cerinţa personalităţii în caz de
necesitate. Sarcina ofiţerului psiholog, este de a structura informaţia, astfel
încît ea să fie pe înţelesul auditoriului, să perforeze cît mai activ conştiinţa
militarului şi să-i provoace reacţii pozitive.
OBIECTIVELE informării:
- lărgirea orizontului informaţional la militari
- menţinerea climatului moral-psihologic înalt în trupe şi spiritului
combativ
- mobilizarea la îndeplinirea necondiţionată a misiunilor de luptă
- promovarea şi respectarea cerinţelor Constituţiei, legislaţiei
Republicii Moldova, Dreptului Internaţional Umanitar
- anihilarea agresiunilor informaţional-psihologice ale adversarului
- diminuarea spiritului moral la trupele adversare.
SCOPUL informării în camerele de informare şi odihnă pe timp de
pace:
- menţinerea orizontului informaţional-cognitiv la militari,

395
 - desfăşurarea activităţilor de odihnă şi relaxare psihologică. În
legătură cu care amenajarea lor va fi revizuită şi adusă în corespundere cu
cerinţele timpului.
DURATA:
- nu mai mult de 10 minute sub formă de mesaje laconice, precise,
tip agresiv-emoţional,
- de 2-3 ori pe zi în dependenţă de sarcina de luptă şi situaţia
operativă la moment, efectivul unităţii fiind dispersat în mai multe grupe
mici la punctele de informare de luptă nu mai mari decît un pluton, astfel
încît la militarii proprii să fie îndoctrinată necesitatea de comunicare şi
evitată starea de deficit informaţional, ca element iniţial al neîncrederii,
fricii, spaimei, panicii şi zvonurilor ne dorite.
LOCUL - stimularea agresivităţii prin informare se efectuează în
punctele informării de luptă/dispoyitivul de luptă (PIL).
BAZĂ MATERIALĂ: seturi de agitaţie vizuală; bibliotecă
ambulantă pe tematică militaro-patriotică şi juridică; standuri, plachete,
imagini cu militarii fruntaşi şi faptele lor; foi fulger şi de luptă etc.
DIRECŢIIlE activităţilor de informare:
1) Informarea structurilor superioare:
- situaţia sinergetică (starea moral-psihologică a trupelor proprii /
inamice)
- faptele de excepţie (încălcări şi incidente), sau de vitejie ale
militarilor proprii
- faptele adversarilor ce încalcă legile umanităţii şi Dreptului
internaţional umanitar

396
 - informarea despre agresiunile informaţionale aplicate de inamic la
concret
2) Informarea curentă a trupelor proprii:
- despre activitatea cotidiană a trupelor
- starea adversarului
- informaţii de ordin social şi politic
- starea geopolitică şi militară din regiune
- faptele de excepţie şi eroism ale militarilor proprii
- convingerea militarului că luptă pentru o cauză dreaptă
- încrederea în armament şi tehnica de lupă; în forţele proprii; în
şefi şi comandanţi; în subordonaţi
- climatul psiho-social
- coeziunea subunităţilor etc.
- faptele adversarilor ce încalcă legile umanităţii şi Dreptului
internaţional umanitar
- eforturile întreprinse de comandament şi conducerea ţării etc.

CONCLUZIE
Un accent deosebit se va pune pe cultivarea sentimentelor de
victorie, optimism şi încredere în victorie, legitimitatea deciziilor militare
luate de conducerea ţării, imaginea agresorului, perspectivele alianţelor
politice şi militare.

4.2. Organizarea supravegherii psihologice69

Supravegherea psihologică a militarilor se efectuează cu

69
locotenent-colonel (r.)., Nicolae Parcevschi op.cit., p.39.
397
 SCOPUL
- stabilirii apariţiei dereglărilor psihologice şi schimbărilor de
personalitate,
- stabilirii pragului de rezistenţă la stres şi volumului de stres
achiziţionat pe parcursul serviciului militar, planificării activităţilor de
recuperare.
RESPONSABIL (Supravegherea psihologică o efectuează):
- sociolog-psihologul din unitatea militară şi Laboratorul selectare
psihofiziologică a Centrului de expertiză medicală şi medico-legală.
Pentru fiecare militar prin contract, de către psihologul militar se va
întocmi Protocolul psihologic70.
Protocolul psihologic reprezintă unicul document, care relevă
caracteristica, dinamica şi schimbările de personalitate, stresul achiziţionat
de militari pe parcursul serviciului militari ş.a.
În scopul acesta se va organiza în perspectivă apropiată
dispensarizarea psihologică anuală a militarilor prin contract privitor
la factorii stresanţi achiziţionaţi pe parcursul anului.
Datele respective se vor introduce în cartela medicală şi
protocolul psihologic. Militarul trebuie să fie personal cointeresat în
stabilirea nivelului stresului achiziţionat. Dacă NSA (nivelul stresului
achiziţionat) a atins 140-150 puncte anual, se vor desfăşura activităţi de
recuperare psihologică. Dacă NSA nivelul respectiv se repetă cel puţin 3 ani
la rînd, se poate vorbi de pericolul afecţiunilor organice 71.

70
În care vor fi indicate instrumentele folosite şi rezultatele lor. Protocoalele
psihologice poartă caracter secret şi se păstrează în mapă sigilată în Secţia secretă a
unităţii. Acces la protocol are numai militarul diagnosticat şi psihologul unităţii
71
Anual circa 20% militari prin contract au nevoie de recuperare psihologică. În
primul rînd se întocmeşte protocolul psihologic pentru militarii prin contract şi toţi
398
 4.3. Organizarea descărcării psihologice
Agresivitatea se manifestă la militari în mod diferit. Ea poate avea
manifestări interiorizate şi exteriorizate. În primul caz agresivitatea este
îndreptată asupra sa, în cazul al doilea – asupra celor din jur. Agresivitatea
exteriorizată necesită descărcare în astfel de mod ca ea să nu afecteze alţi
militari. De obicei, ea SE DESFĂŞOARĂ în camera descărcării
psihologice, care este amenajată în următorul mod (sau poate fi amenajată
în comun cu ungheraşele sportive):
- fondul culorilor pereţilor încăperii este albastru-deschis;
- încăperea este izolată;
- plachete72 cu exerciţii de efort major şi inscripţii tip agresiv-
emoţional;
- plachete cu exerciţii de relaxare;
- la ieşire plachete cu inscripţii ce induc sentimentul vinei pentru
agresivitate;
- seturi sportive pentru box, haltere etc.
RESPONSABILI de amenajarea şi funcţionarea camerei
descărcării psihologe sînt psihologii militari sau persoanele abilitate de
Regulamentul serviciului psihologic al AN. În mod normal psihologul
militar împreună cu ceilalţi militari va desfăşura aici 50% din activităţile
sale.
CONCLUZIE

militarii trupelor speciale. Trebuie să menţionăm că la moment aceste activităţi în

Armata Naţională sînt neglijate
72
Carte de dimensiuni reduse şi subţire care cuprinde un conţinut sub formă de text
(în special strict necesar)
399
 Se va ţine cont de caracterul individual al fenomenului agresivităţii
din fiecare unitate. Agresivitatea va fi îndreptată spre obiectul situat în afara
unităţii, ţării, preponderent spre infractori şi criminali sau militari ai unei
armate neidentificate, eroi negativi din filme şi societate.
Se va ţine cont de rolul identificării militarului cu eroul său
preferat, fie din filme, fie din viaţă. Camera descărcării psihologice este
destinată în egală măsură atît descărcării propriu-zise, cît şi cercetării
dinamicii şi structurii agresivităţii la militari. În scopul funcţionării eficiente
a elementului dat, psihologul militar va recurge la descărcarea psihologică
dirijată prin impunerea situaţiilor.

4.4. Organizarea recuperării psihologice

Serviciul militar este un gen special de serviciu de stat, care pune
militarii în situaţii de maximă încordare fizică şi psihică, expunîndu-i astfel
la situaţii de distres, iar în unele cazuri ei riscă cu viaţa sau cad jertfă
personal. Aceasta poate duce la schimbări de scurtă durată, permanente sau
nerecuperabile73.
1. Sunt prevăzute următoarele Drepturi ale militarilor Armatei
Naţionale cu privire la asistenţa psihologică74:
1) să se adreseze cu problemele de ordin psihologic şi personale
psihologului din unitate şi să primească asistenţa necesară;
2) să fie informat despre rezultatele studierii psihologice a
particularităţilor individuale;
3) să beneficieze de asistenţă psihologică individuală şi
recomandări psiho-pedagogice de îmbunătăţire a situaţiei.
73
Metodica pregătirii psihologice a militarilor Armatei Naţionale p.68
74
conform Regulamentul Serviciului psihologic al Armatei Naţionale Capitolul III
400
 OBLIGAŢIILE OBLIGAŢIILE
generale ale comandanţilor (şefilor)75: comandanţii de companie76:
- să educe în permanenţă subordonaţii - să cunoască calităţile profesionale şi
săi menţinîndu-le dispoziţia moral- moral-psihologice ale fiecărui militar
psihologică de a apăra Patria. din companie, să efectueze în
permanenţă cu aceştia lucrul educativ.

Stresul, dereglările psiho-traumatice, depresiile urmăresc militarii

atît în activitatea cotidiană, cît şi în pregătirea de luptă, în timp de pace şi
acţiuni militare.
La participanţii acţiunilor de luptă s-au stabilit următoarul % al
afecţiunilor psiho-sociale:
- dereglări posttraumatice pronunţate (DPT) – au 30%
- dereglări posttraumatice parţiale – au 22%
- afecţiuni neuropsihice – au 55%
- probleme de familie au - 70%
- forme afective de izolare se întîlnesc la - 47%
- agresivitate pronunţată a fost determinată la - 40%.
Conform statisticii luptelor din Afganistan circa la 63% din militari
au fost stabilite DPT. Participarea în activităţi de luptă poate fi privită ca o
situaţie stresantă majoră. Probabilitatea de a fi şomeri la militarii cu
dereglări psihotraumatice este de 5 ori mai mare.
Ajutorul psihologic de urgenţă în situaţii extremale. Anexa nr. 3
Factorii stresanţi, care influienţează starea psihică în luptă:

75
conform Capitolului IV secţiunea 1 art.116 pt.3 a), din Regulamentului
serviciului interior.
76
conform Capitolului IV secţiunea 3 art.173 pt.5, din Regulamentului serviciului
interior.
401
 - pericolul pentru viaţă şi tanatofobia, frica rănirii, durerii,
invalidităţii
- distresul major legat de moartea camarazilor şi necesitatea de a
omorî
- lipsa somnului, insuficienţa hranei şi apei
- hipoxia77, năduful, insolaţia, hipo- şi hipertermia
- mediul geografic neadecvat etc.
Simptomele DPT (în total circa 80 de simptome):
- retrăirea repetată a traumei
- schimbările de comportament
- comportamentul antisocial şi acţiunile ilegale
- instabilitatea psihică
- izolarea, distanţarea şi însingurarea socială, chiar şi faţă de
membrii familiei
- alcoolismul şi narcomania
- agresivitatea excesivă faţă din cei din jur
- depresia, comportamentul presuicidal
- dereglările somatice
- dereglările somnului
- dereglările EU-lui
- dereglările vorbirii pînă la paralizie
- slăbirea atenţiei etc.
Anexa nr. 1
Evaluarea nivelului de stres după Tim Hindle „Cum să reducem
stresul” 

77
Stare patologică constând în scăderea cantităţii de oxigen în ţesuturi.
402
 SITUAŢII 1 2 3 4
1. Mă autoînvinuesc  dacă
lucrurile merg prost la serviciu
2. Ţin totul în mine până sunt        
gata să exploatezi
3. Mă concentrez asupra lucrului        
pentru a uita de problemele
personale
4. Îmi vărs supărarea şi nervii pe        
cei apropriaţi
5. Când sunt enervat, observ        
schimbări negative în
comportamentul meu
6. Mă concentrez mai ales pe        
aspectele negative ale vieţii
7. Mă simt mai bine când sunt        
pus în situaţii noi
8. Simt că rolul meu în        
organizaţie nu are nici o
valoare
9. Ajung târziu la serviciu şi la        
întâlnirile importante
10. Reacţionez negativ la critica        
personală
11. Mă simt vinovat dacă stau o        
oră fără să fac nimic
12. Mă simt agitat chiar dacă nu        
sunt grăbit
13. Nu am timp suficient pentru a        
citi ziarele de câte ori doresc
14. Cer atenţie şi promptitudine        
15. Încerc să nu-mi exprim        

403
 emoţiile nici la serviciu, nici
acasă
16. Îmi asum mai multe sarcini        
decât pot face
17. Nu accept sfaturi de la colegi        
sau superiori
18. Îmi ignor propriile limite        
profesionale şi fizice
19. Renunţ adesea la interesele        
personale, pentru că munca îmi
răpeşte tot timpul
20. Mă implic în ceva, fără a        
studia în prealabil toate
detaliile
21. Sunt prea ocupat pentru a mă        
întâlni cu prietenii, în timpul
săptămânii
22. Amân confruntarea cu        
situaţiile dificile
23. Ceilalţi profită de mine dacă        
nu mă impun
24. Mă jenez să spun când sunt        
copleşit de treabă
25. Evit să transfer altora o parte        
din sarcinile mele
26. Mă apuc de treaba înainte de a-        
mi stabili priorităţile
27. Mi-e greu ca să spun NU când        
mi se cere să fac ceva
28. Trebuie să rezolv toate        
problemele importante în
fiecare zi
404
 29. Cred că nu sunt în stare să mă        
descurc cu toată treaba
30. Teama de eşec mă împiedică        
să acţionez
31. Munca tinde să primeze faţă de        
familie şi casă
32. Devin nervos dacă apar        
întârzieri, ori cât de mici

1 - Niciodată 3 - Adesea
2 - Uneori 4 - Întotdeauna
EVALUARE 

Dominaţi foarte bine stresul dar străduiţi-vă să realizaţi un echilibru

32 – 64
între stresul negativ şi cel pozitiv
Aveţi un nivel de stres acceptabil, dar anumite aspecte trebuie
65  - 95
îmbunătăţite
Nivelul de stres este prea ridicat. În cercaţi noi metode pentru a-l
96 - 128
reduce

Evaluarea nivelului de stres după Cohen – Williamson

Acest chestionar exploreaza sentimentul subiectiv de stres resimtit
de fiecare dintre noi, adica modul în care evaluam stressul. Raspundeti la
urmatoarele întrebari, bazându-va pe ceea ce vi s-a întâmplat în decursul
lunii care a trecut.
Marcati cu un „X” casuta corespunzatoare, raspunzând cât se poate
de spontan, si alegând între variantele urmatoare: A) niciodata; B) aproape
niciodata; C) uneori; D) destul de des; E) deseori.

405
 În decursul ultimei luni, de câte ori:
SITUAŢII
1. „Aţi fost deranjat de un eveniment neprevãzut?”
2. „Vi s-a pãrut dificil sã controlaţi lucrurile
importante din viaţa Dvs.?”
3. „V-aţi simţit nervos sau stressat?”
4. „V-aţi înfruntat cu succes micile probleme şi
neplãceri cotidiene?”
5. „Aţi simţit cã aţi face faţã în mod eficient
schimbãrilor importante care ar surveni în viaţa
Dvs.?”
6. „V-aţi simţit încrezãtor în capacitãţile Dvs. de a
vã asuma problemele personale?”
7. „Aţi simţit cã lucrurile merg aşa cum doreaţi
Dvs.?”
8. „Aţi crezut cã nu vã puteţi asuma toate lucrurile
pe care trebuia sã le faceţi?”
9. „Aţi fost capabil sã vã stãpâniţi enervarea?”
10. „Aţi simţit cã sunteţi stãpân pe situaţie?”
11. „V-aţi simţit iritat pentru evenimentele care vã
scãpau de sub control?”
12. „V-aţi surprins gândindu-vã la lucrurile pe care
trebuia sã le terminaţi cu bine?”
13. „Aţi fost capabil sã controlaţi modul în care v-
aţi petrecut timpul?”
14. „Aţi simţit cã dificultãţile s-au acumulat în aşa
mãsurã, încât sã nu la mai puteţi controla?”

Cotarea raspunsurilor:
- pentru itemii 1,2,3,8,11,12,14
A) 1 punct, B) 2 puncte, C) 3 puncte, D) 4 puncte, E) 5 puncte;
- pentru itemii 4,5,6,7,9,10,13

406
 A) 5 punct, B) 4 puncte, C) 3 puncte, D) 2 puncte, E) 1 puncte.
Faceti totalul punctelor din casutele pe care le-ai marcat. Daca
scorul dvs. este mai mic de 25, va aflati la un nivel scazut de stres. În
schimb, un scor mai mare de 50, este dovada unui nivel ridicat de stres.
Anexa nr.2
Evoluţia fenomenului de Panică
A) faza de șoc psihic – (reprezinta de fapt panica)
- apare brusc
- dureaza 2-3 ore
- se manifesta prin spaima, groaza
- se pot produce tulburari mentale, ajungindu-se pina la confuzie
totala.

B) Faza refractara
- urmeaza perioadei de soc
- se poate prelungi pina la citeva zile.
Se caracterizeaza:
- apatie
- stupoare profunda
- stare de indiferenta la tot ce se intimpla in jur.
C) Faza revenire
- restabilirea treptata a insusirilor de personalitate si reintegrarea în
colectiv. Anexa nr. 3

407
 Ajutorul psihologic de urgenţă în situaţii extremale
Se pune în seama soldaţilor mai bine pregătiţi, sergenţilor,
comandanţilor de pluton şi companii, în conformitate cu Regulamentul
pregătirii psihologice şi include:
1. Schimbarea condiţiilor mediului sau locului;
2. Respiraţie antistres (adîncă, rară);
3. Relaxarea (musculară);
4. Raţionalizarea mediului şi împrejurării;
5. Ocupaţii terţe;
6. Concentraţie locală (asupra obiectelor noi, acţiunilor noi,
verbalizarea procesului acţiunii).
DPT poate fi:
- acută, dacă simptomele se păstrează mai puţin de 3 luni;
- cronică, dacă simptomele se păstrează mai mult de 3 luni;
- cu efect amînat, dacă simptomele se păstrează şi apar peste cîţiva
ani după terminarea acţiunilor de luptă.
Un număr neînsemnat de DPT, evoluînd pe parcursul anilor, duc la
schimbări cronice de personalitate.
Simptome similare, mai puţin intensive, pot apărea la militari şi în
zona calamităţilor naturale sau chiar la activitatea cotidiană în prezenţa
factorilor stresanţi. Militarii au nevoie de asistenţă şi recuperare
psihologică, indiferent de faptul dacă au participat în luptă, în zona
calamităţilor sau nu. Mediul militar este generic un mediu stresant.
Serviciul militar pune amprente specifice asupra personalităţii militarilor,
care se fac pronunţate către vîrsta de 50 ani. Suma factorilor stresanţi
determină şi termenul scurt de viaţă la militari, în mediu 55 ani.

408
 În timp de pace se desfăşoară Punctul ajutorului psihologic primar
(PAPP):
- în zona calamităţilor naturale, avariilor tehnogene, pentru
recuperarea psihologică a militarilor cu simptome de stres, depresie,
dereglări posttraumatice achiziţionate, la înlăturarea urmărilor calamităţilor
naturale (PAPP de cîmp mobil);
- în zona aplicaţiilor tactice, pentru recuperarea psihologică a
militarilor cu simptome de stres, depresie, dereglări posttraumatice
achiziţionate în timpul aplicaţiilor tactice (PAPP de cîmp mobil);
În timpul acţiunilor militare:
Indiferent de dinamica şi rezultatul luptei practic 80% de militari
capătă traume psihice şi numai 20% acţionează corect şi eficient. În scopul
acesta la nivel de brigadă pe lîngă punctul medical vor fi desfăşurate
punctul ajutorului psihologic primar (PAPP). PAPP-ul va fi situat departe
de dispozitivul de luptă, astfel ca efectele luptei să nu aibă influenţă asupra
militarilor. Se va alege o încăpere separată, cu temperatură constantă (+18-
22 °C) şi iluminare atenuată. PAPP-ul va fi asigurat cu:
- numărul necesar de paturi, scaune, mese;
- televizor, videomagnetofon şi filme de comedie, casetofon şi
muzică pop şi clasică;
- obiecte de papetărie;
- biblioteca ambulantă, fără literatură care induce militarul în starea
de încordare;
- elemente decorative;
- set de preparate medicale sedative.

409
 Lucrul psihologului militar începe de la diagnosticarea subunităţilor
şi militarilor ieşiţi din luptă şi stabileşte militarii, care cel mai mult au fost
afectaţi de traume psihice, stres, depresie. La diagnosticare vor fi folosite
„Metodica evaluării capacităţilor de adaptare”, „Metodica evaluării
instabilităţii neuropsihice”, „Metodica evaluării depresiei”, precum şi
alte metodici care oferă posibilitatea evaluării încordării sistemului nervos.
După aceasta vor începe activităţile de reabilitare psihologică
propriu-zise, ele fiind prevăzute de regimul zilnic al unităţii.
Activităţile de reabilitare se desfăşoară în trei etape:
- exerciţii de relaxare musculară;
- exerciţii de vizualizare;
- oprimarea efectelor psihotraumatice.
Fiecare etapă se va încheia obligatoriu cu schimbul de opinii asupra
efectelor curative şi senzaţiile şi sentimentele apărute. Militarii vor fi
repartizaţi în două grupe:
- cu depresii, apatie, tonus vital scăzut;
- stări de agresivitate şi excitare.

TEST de evaluare sumativă (Lecţia 1, 3, 5.)

Varianta – I
Instrucţiuni:
Citeşte atent fiecare item şi îndeplineşte cerinţele solicitate.
Timpul efectiv de lucru 40 minute
Îţi doresc succes!

L U C R E A Z Ă I N D E P E N D E N T !!

410
 Lecţia nr.1 Educaţie militară
1.Educaţia militară. Rolul ei în formarea militarului.
1.1 Conceptul de educaţie.
1. Johann Amos Comenius afirma:
a) omul „nu poate deveni om dacă este influenţat de efectele negative ale
mediului”
b) omul „nu poate deveni om decât dacă este educat”
c) omul „poate deveni om dacă este bătut la timp”

2. Cele 3 categorii de educaţie, specifice şi educaţiei militare:

a) formală
b) indirectă
c) non – formală
d) mixtă sau combinată
e) incidentală
f) individuală

2. Unitatea procesului de instruire şi educare.

3. Educaţia apare ca proces:
a) prin care educatului i se dezvoltă abilităţi operative de luptă
b) prin care educatului i se dezvoltă abilităţi de instructor
c) de utilizare eficientă a cunoştinţelor însuşite prin instrucţie
d) de însuşire prin instrucţie a actiunilor aplicativ-practice

1.2 Corelaţia predare - învăţare în procesul de instruire

4. Instruirea est un proces de:
a) transformare neintenţionată a comportamentului
b) predare a cunoştinţelor şi deprinderilor
c) activitate cu caracter predominant teoretic

411
 d) de antrenament pentru misiune
e) toate răspunsurile sunt greşite

5. Prin exerciţii structurile de operaţii pot determina:

a) nivelul supunerii incontestabile pentru situaţii de luptă
b) capacităţile forţelor din subordine pentru îndeplinirea misiunilor.
c) tipul de experienţa operaţională
d) metodele de predare – învăţare însuşite de subalterni

6. Ce se înţelege prin particularitţăi şi disponibilităţi individuale de

învăţare:
a) vîrsta, dezvoltarea fizică
b) dezvoltarea intelectuală
c) nivelul dezvoltării şi funcţionării cognitive: gîndire, memorie,
imaginaţie, atenţie
d) toate răspunsurile sunt corecte

2.2 Proiectarea activităţii educative

7. Resursele educaţional-psihologice cuprind:
a) spaţiul şi timpul
b) capacităţi de învăţare, motivaţie pentru învăţare etc.
c) mijloacele materiale

3. Aspecte psihologice ale disciplinei militare.

3.6 Factorul intelectual
8. Rolul factorului intelectual în consolidarea disciplinei militare (daţi
răspuns pe partea opusă a foii)
Lecţia nr.3 - Formele de organizare a activităţii de educare a
militarilor

412
 1. Sarcinile pedagogiei
1. Psihologia pedagogică ne dă posibilitate:
a) să determinăm în mod just conţinutul învăţămîntului şi al educaţiei
b) să stabilim cerinţele faţă de manuale şi diferite materiale didactice
aucziliare
c) să aflăm şi să argumentăm cele mai raţionale metode de instruire şi
educaţie
d) toate variantele sunt corecte

1.2. Documentele proiectării activităţii didactice

2. Documentele utilizate pentru proiectarea activităţii la disciplinile de
studiu sunt:
a) registrul şi caetul de observaţii
b) planul de învăţământ
c) curricula

2. Nivele de definire a obiectivelor pedagogice

2.1 Obiective didactice
3. Prin obiectivele didactice se precizează:
a) „ce va şti” studentul, ca urmare a desfaşurării unei activităţi didactice
b) „cum voi şti dacă s-a realizat ceea ce trebuia”
c) „ce va şti să facă” studentul, ca urmare a desfaşurării unei activităţi
didactice
4. Expresiile cu ajutorul carora se formulează corect obiectivele didactice:
a) ________________
b) ________________
c) ________________

2.2. Obiectivele educaţionale

413
 5. Sunt enunţuri cu caracter anticipativ şi trebuie sa indeplineasca 2
conditii:
a) să fie clar formulat
b) să fie formulat astfel încît să permită doar profesorului, să aprecieze
dacă a fost sau nu învăţat
c) să fie formulat astfel încît să permită atît profesorului, cît şi elevului să
aprecieze dacă a fost sau nu învăţat
6. Taxonomia lui Bloom reprezintă o clasificare a:
a) cerinţelor faţă de proiectele de lecţii
b) capacităţilor obiectivelor educaţionale (definiţie şi cuvinte cheie)
c) proiectelor didactice

7. Un “Proiect bine gîndit” raspunde la 4 întrebări esenţiale (găsiţii 2-ă

variante corecte):
a) ce voi face ?
b) se merită oare ?
c) cum ?
d) de la cine voi auzi dacă s-a realizat ceea ce trebuia ?

3.2. Tip de lecţie şi variantă de lecţie

8. Tipurile de lecţie corespunzătoare sarcinilor didactice sunt:
a) lecţia de transmitere a noilor cunoştinţe
b) formarea deprinderilor
c) de recapitulare
d) lecţia de apreciere
e) nici o variantă nu este corectă

Lecţia nr.5 - Pregătirea psihică pentru luptă

414
 1. Locul şi rolul pregătirii pentru luptă în ansamblul procesului de
instruire a militarului
1. În sistemul pregătirii psihice pentru luptă sînt cuprinse:
a) personalul combatant
b) femeile militare
c) soldaţii şi subofiţerii
d) toate categoriile de militari
2. Factori specifici luptei armatei cu acţiune perturbatoare asupra psih
2. Factorul care exercită o presiune psihică asupra individului mai poate fi
numiţi şi:
a) factor extravagant
b) factor stresant
c) factor meteorologic
d) factor climateric
2.2. Stari psihice negative
3. Numiţi principalele 4 stări psihice negative:
a) ________________
b) ________________
c) ________________
d) ________________

2.3. Modalităţi de intervenţie pentru diminuarea factorilor perturbatori:

4. Modalităţi colective:
a) selecţia necorespunzătoare a militarilor pentru diferite misiuni
b) evitarea oboselii cronice
c) dezinformare permanentă, asistenţă medicală neadecvată
d) izolarea militarilor cu traume psihice.
Baremul de apreciere a cunoştinţelor Varianta – I:
Nota 5 (cinci): 19 pte.

415
 Nota 6 (şase): 20-23 pte.
Nota 7 (şapte): 24-27 pte.
Nota 8 (opt): 28-31 pte.
Nota 9 (nouă): 32-35 pte.
Nota 10 (zece): 36-39 pte.

TEST de evaluare sumativă (Lecţia 1, 3, 5.)

Varianta – II
Instrucţiuni:
Citeşte atent fiecare item şi îndeplineşte cerinţele solicitate.
Timpul efectiv de lucru 40 minute
Îţi doresc succes!
L U C R E A Z Ă I N D E P E N D E N T !!

Lecţia nr.1 Educaţie militară

1.Educaţia militară. Rolul ei în formarea militarului.
1.1 Conceptul de educaţie.
1. Platon definea educaţia ca fiind:
a) „fenomen social, specific uman, care se naşte în colectivitate”
b) „forţa neobişnuită prin care omul tinde către o viaţă mai bună”
c) „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native
pentru virtute”
2. Educaţia non – formală se realizează:
a) prin intermediul instituţiilor militare de invăţămînt
b) în viaţa de zi cu zi
c) pe baza planului pregătirii de luptă
d) cu militarii în termen
e) cu combatanţii

416
f) în afara procesului educativ

2. Unitatea procesului de instruire şi educare.

3. Instrucţia se concretizează în:
a) statutul comandantului
b) actiuni aplicativ-practice
c) pregătirea teoretică şi metodică a cadrelor
d) predarea cunoştinţelor

1.2 Corelaţia predare - învăţare în procesul de instruire

4. Componentele instruirii:
a) învăţămîntul militar
b) instrucţia
c) exerciţiile
d) instruirea prin practicare
e) toate răspunsurile sunt greşite

5. Prin învăţare se urmăreşte:

a) o transformare indirectă neintenţionată a comportamentului
b) memorarea mecanică de informaţii în lipsa contactul cu realitatea
c) o modificare directă intentionata a comportamentului
d) formarea unei culturi disciplinare medii

6. Ce se înţelege prin specificul situaţiei de învăţare:

a) sistemul de cerinţe
b) competenţa comandantului
c) relaţia şef-subaltern
d) toate răspunsurile sunt corecte

417
 2.2 Proiectarea activităţii educative
7. Categoria resurselor educaţionale  ce ţin de conţinutul învăţării includ:
a) informaţii, principii, reguli
b) modele explicative şi acţionale
c) ambele răspunsurile sunt corecte

3. Aspecte psihologice ale disciplinei militare.

3.7 Factorul comunicării
8. Rolul factorului comunicării în consolidarea disciplinei militare (daţi
răspuns pe partea opusă a foii)

Lecţia nr.3 - Formele de organizare a activităţii de educare a

militarilor
1. Sarcinile pedagogiei
1. Psihologia pedagogică ne dă posibilitate:
a) să descoperim legităţile transformării cunoştinţelor studenţilor în
convingeri
b) să găsim cele mai eficiente căi pentru formarea la studenţi a concepţiei
despre lume
c) să argumentăm în mod psihologic pregătirea studenţilor pentru muncă şi
activitate socială
d) nici o variant nu este corectă

1.2. Documentele proiectării activităţii didactice

2. Documentele utilizate pentru proiectarea activităţii la disciplinile de
studiu sunt:
a) planul de învăţământ
b) registrul şi caetul de observaţii
c) proectul de curs

418
 2. Nivele de definire a obiectivelor pedagogice
2.1 Obiective didactice
3. Prin obiectivele didactice se precizeaza:
a) „ce va şti să facă” studentul, ca urmare a desfaşurării unei activităţi
didactice
b) „ce va şti” studentul, ca urmare a desfaşurării unei activităţi didactice
c) „cum voi face”

4. Verbe care ne pot ajuta la descrierea operatională a comportamentului

dorit:
a) ________________
b) ________________
c) ________________

2.2. Obiectivele educaţionale

5. Se disting 3 niveluri de definire a obiectivelor educaţionale:
a) obiectivele generale sau foarte abstracte
b) particulare sau perofesionale
c) intermediare
d) iluzorii sau impresioniste
e) concrete sau specifice

6. Taxonomia lui Bloom reprezintă o clasificare a:

a) capacităţilor educaţionale
b) cerinţelor faţă de proiectele de lecţii
c) capacităţilor obiectivelor educaţionale (definiţie şi cuvinte cheie)

419
 7. Un „Proiect bine gîndit” răspunde la 4 întrebări esenţiale (încercuiţi 2-ă
variante corecte):
a) cît de necesară este pedagogia ?
b) cu ce voi face ?
c) cum nu voi face lecţia ?
d) cum voi şti dacă s-a realizat ceea ce trebuia ?

3.2. Tip de lecţie şi variantă de lecţie

8. Tipurile de lecţie corespunzătoare sarcinilor didactice sunt:
a) lecţia de transmitere a noilor cunoştinţe
b) formarea priceperilor
c) de sistematizare
d) de verificare
e) toate variantele sunt corecte

Lecţia nr.5 - Pregătirea psihică pentru luptă

1. Locul şi rolul pregătirii pentru luptă în ansamblul procesului de
instruire a militarului
1. Scopul general al pregătirii psihice pentru luptă:
a) întărirea stării morale proprii
b) întărirea stării psihomorale a trupelor proprii
c) slăbirea stării psihice a inamicului
d) toate răspunsurile sunt greşite
2. Factori specifici luptei armatei cu acţiune perturbatoare asupra
psihicului militarului
2. Daţi 3 exemple de factori psihosociali perturbatori:
a) ___________________
b) ___________________
c) ___________________

420
2.2. Stari psihice negative
3. Ce este stresul:
a) stare de tensiune psihică
b) senzaţie de insecuritate
c) stare de confuzie, dezorientare

2.3. Modalităţi de intervenţie pentru diminuarea factorilor perturbatori:

4. Modalităţi individuale:
individuale
a) lipsa stapinirii de sine
b) echilibru emoţional
c) organizarea neraţională a resurselor fizice şi psihice
d) stabilitate şi rezistenţă psihică.

Baremul de apreciere a cunoştinţelor Varianta – II:

Nota 5 (cinci): 20 pte.

Nota 6 (şase): 21-24 pte.
Nota 7 (şapte): 25-28 pte.
Nota 8 (opt): 29-32 pte.
Nota 9 (nouă): 33-36 pte.
Nota 10 (zece): 37- 41 pte.

421
 TEMA 6. Elemente de psihodiagnostic, psihocorecţie și psihologie
aplicată
LECŢA 1. Psihodiagnostic
SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Psihodiagnoză. Noțiuni generale
2. Specificul metodei testelor psihologice
3. Clasificarea testelor psihologice
4. Exigențele științifice ale testelor psihologice

Verificarea asimilării materialului expus şi analizat la lecţia

anterioară:
1. Scopul general al pregătirii psihice pentru luptă ?
2. Daţi 3 exemple de factori psihosociali perturbatori asupra
psihicului militarului ?
3. Ce este stresul ?
4. Modalităţi individuale de intervenţie pentru diminuarea
factorilor perturbatori ?

1. Psihodiagnoză. Noţiuni generale

Diagnosticul este din punct de vedere al sensului etimologic o
activitate de cunoastere. Diagnosticul si evaluare clinica se poate face in
doua mari modalitati:
1. Diagnostic nosologic - Parte a medicinei care studiază bolile în
general (incadrarea pacientului intr-o categorie nosologica si
particularizarea acesteia pe subiect);

422
 2. Diagnostic functional (pe problema) - fiecare problema este
tratata separat (accent pe factorii activatori, consecinte, factori ce fac sa
fluctueze simptomul etc.)
Activitatea de psihodiagrioză reprezintă o direcţie de activitate
psihologică pentru evidenţierea particularităţilor de dezvoltare:
- a trăsăturilor de personalitate,
- a intereselor,
- aptitudinilor,
- de evidenţiere a cauzelor problemelor de ordin psihologic,
- a dificultăţilor de instruire şi educaţie a studenților.

1. Faza I de psihodiagnostic - Interviul

- bolnavului îi permitem o pozitie confortabila, de incredere si
siguranta (în scopul dezanxietizării lui si posibilităţii de a intra in
comunicare cu terapeutul).
- se inregistreaza datele personale ale subiectului/pacientului
(numele si prenumele, varsta, cetatenia, nationalitatea si domiciliul), date
furnizate de pacient sau apartinatori - în cazul unor tulburari grave sau a
copiilor. Se noteaza si motivul prezentării/trimiterii.
- : “Bun, hai acum să ne întoarcem puţin la problemele noastre.
- întai am să te rog să-mi spui ce te deranjează (supară) apoi am să
te întreb cum a început. Deci, ce probleme (necazuri) sunt, ce te supară
(deranjează)?”

2. Reguli facilitatoare ale diagnosticarii şi evaluării clinice

423
 (1) intrebarilor deschise (mai ales la inceput) cu intrebari tintite
(mai ales dupa stabilirea unei comunicari deschise si fluente/inchise)
(2) comunicare nonverbala adecvata
(3) reflectari empatice frecvente
(4) atentie la ce spune clientul/pacientul, dar si la cum spune.
Modul in care spune un lucru arata perspectiva lui asupra lucrurilor (ex.: ori
de cate ori povesteste de sotie/prietenă, apare o unda de nervozitate in
comportament si cuvintele folosite, desi prezinta lucruri pozitive referitoare
la aceasta)

3. Tehnici de spargere a rezistenţelor

În interviu apar rezistente ale clientuli/pacientului si dificultati in
comunicare si in obtinerea de informatii relevante pentru
consiliere/tratament. Aceste rezistente au diverse surse:
1. este prea grav afectat de problema sa pentru a sustine o
comunicare relevanta; (se apeleaza la obtinerea de informatii de la familie,
rude)
2. expectantele sale fata de terapeut sau metoda terapeutică sunt
nesatisfacute: ex.: terapeut prea tanar/batran; terapeut femeie/barbat;
cabinetul terapeutic saracacios/luxos etc.;
3. a fost adus impotriva vointei lui (ex.: amenintat cu divortul,
pierderea serviciului, gradului, funcţiei, pensiei etc.).

CONCLUZII
Psihodiagnosticul se refera la cunoasterea factorilor psihici
implicati in geneza tulburarilor psihice si psihosomatice.

424
 Sarcina de bază a activităţii de psihodiagnoză, în opinia
autorului K.M. Gurevici - este, de a oferi informaţii, despre
particularităţile individual psihologice; ale studențiilor care ar fi utile atât
cursanților însuşi, cât şi celor ce lucrează cu ei. (șefii direcți, cadre
didactice, părinţi, etc).
Asadar, tehnicile pentru spargerea rezistentelor urmeaza doi paşi
principali:
(1) reflectarea empatica;
(2) oferirea de intariri.

2. Specificul metodei testelor psihologice

- Testele reprezintă o rafinare sistematică a observaţiei şi a
metodelor de evaluare (U. Şchiopu).
- Testul materializează, traduce într-un dispozitiv experimental şi
de analiză psihologică o anumită concepţie sau teorie psihologică dintr-o
anumită perioadă despre o funcţie sau despre funcţionalitatea psihică. În
construcţia probei se reflectă limitele concepţiei de la care s-a pornit.
Aceasta pune în discuţie valoarea de cunoaştere a unui anumit test.
- Se aseamănă cu experimentul psihologic dar are o mai mai mare
fineţe în realizarea evaluărilor cu care operează. Experimentul se
interesează de legitate, testul urmăreşte sesizarea diferenţelor dintre oameni.
A. Rey: testele sunt procedee standardizate, concepute pentru a
provoca la subiecţii investigaţi reacţii înregistrabile sub aspectul intensităţii,
formei, duratei, semnificaţiei, etc. datele obţinute sunt estimate prin
referirea lor la valorile etalon.

425
 - Utilitatea testelor ca metodă de psihodiagnostic este susţinută de
faptul că permite obţinerea de informaţii relativ, precise, obiective, într-un
timp realtiv scurt. Obiectivitatea depinde de nivelul subiectivităţii celui ce
efectuează sau suportă testarea.
- În psihodiagnoză nu trebuie să primeze metoda, testul, ci
persoana, testul fiind doar un instrument printre celelalte metode de
psihodiagnostic.
- Testele provoacă comportamente care la rândul lor sunt expresia
unor caracteristici psihologice.
Comportamentul provocat este un eşantion din repertoriul
comportamental al subiectului. Între acest comportament cuantificabil şi
caracteristicile din viaţa de zi cu zi ale subiectului există relaţii
cuantificabile exprimate prin coeficienţi de corelaţie.
- Condiţia incertitudinii în utilizarea testelor psihologice ca
instrumente de psihodiagnoză este dată de funcţionarea a 2-ă principii:
dezvoltării şi al involuţiei proceselor şi funcţiilor psihice, precum şi a
principiului determinării complexe, multifactoriale a comportamentului
uman.

Exemple:
Astfel, E.L. Thomdike în urma unui studiu longitudinal a remarcat
că după 20 de ani, prognosticurile formulate pentru 1000 de subiecţi
examinaţi psihologic au fost slab validate de evoluţia acestora. Această
situaţie pune în discuţie durata valabilităţii unui prognostic psihologic. El
este valabil la copii mici pe durata de până la 3 luni. La adulţii tineri durata

426
se poate întinde până la 2 ani, cu acceptarea caracterului probabil al
previziunii.
Există cazuri de falşi necorespunzători şi falşi corespunzători. R.
Zazzo scria: „Câţi copii, adolescenţi, adulţi au fost prost consiliaţi de
prestigitatorii testelor”.
De asemenea S. Pacaud citează cazul unui tânăr care promovând
examenul psihologic de selecţie, a fost angajat ca strungar, dar a trebuit să
fie reorientat spre altă profesie în cursul instruirii de scurtă durată deoarece
era stângaci, iar strungurile solicitau dominanţa lateralităţii drepte.
Cu toate acestea testele îşi dovedesc utilitatea prin: obiectivitate,
precizie, operativitate. Anastasi (1976) sugerează că ele sunt indiferente
(imparţiale) la statutul social al subiectului; sunt superioarere aprecierilor
profesorilor sau superiorilor pentru că nu sunt influenţate de subiectivitatea
evaluatorilor (profesorii au tendinţa să îi evalueze mai bine pe copii
simpatici, cuminţi, conformişti). Meilli arată că estimaţia empirică este
foarte aproximativă şi nu se îmbunătăţeşte decât foarte puţin chiar când un
subiect este cunoscut de-a lungul 1-ui an.

2.1. Critici aduse testelor

Pieter Drenth (1975), La contestation des tests. Revue
internaţionale de psychologie appliquee nr.l, (apud U. Şchiopu, 1976)
clasifică aceste critici în două grupe: 1) obiecţii privind aspectele tehnico-
ştiinţifice; 2) obiecţii de ordin etic (abuzul de teste a determinat curentul
anti-test din SUA în deceniul 6 - 7 şi în Ţările de jos după un deceniu).
1. Obiecţii de natură tehnico-ştiinţifică:
- testele de cunoştinţe conţin prea multe probleme banale.

427
 - testele cu răspunsuri la alegere produc mai degrabă o antrenare a
capacităţilor de recunoaştere decât a acelora de aprecire sau de alegere
creatoare.
- testele servesc unui model de om mediu şi mediocru şi
deformează personalităţile creatoare, excepţionale (Anastasi, 1976).
- operează după vechiul model experimental behaviorist S-R (V.
Ceauşu, 1988).
2. Obiecţii de natură etică.
- Se referă la confidenţialitatea rezultatelor investigaţiei, mascarea
intenţiilor funcţionale ale testelor, intruziune în viaţa privată, discriminarea
persoanelor dezavantajate cultural.

2.2. Avantajele metodei testelor

- Cunoaştere sistematizată şi condensată a subiectului. Mai mult de
85% din cazuri de psihodianoză a capacităţilor intelectuale sunt investigate
cu teste şi chiar mai mult în cazul aptitudinilor.
- Succese în determinarea tipului logopatiilor şi psihopatiilor
uşoare.
- Testele şi-au dovedit utilitatea în: clinică, justiţie, şcoală, selecţia
personalului, armată, consiliere privind linia vocaţională sau problemele de
viaţă, în general.
- Pe lângă domeniul psihodiagnozei, testul permite efectuarea de
cercetări ştiinţifice asupra caracteristicilor grupurilor culturale,
profesionale, de vârstă, etc, graţie caracterului lor standardizat.

3. Clasificarea testelor psihologice

428
 Se apreciază că sunt în circulaţie cca 17.000 de teste. Acest fapt
justifică taxonomiiile privitoare la teste, altfel ar fi imposibilă orice
orientare în problema valorii lor de cunoaştere şi predicţie.
Asemănarea de criteriu (faptul că măsoară aceeaşi caracteristică) nu
elimină deosebirile între teste cu privitre, la natura itemilor, colectarea şi
cotarea răspunsurilor, prelucrarea şi interpretarea rezultatelor etc. Dintre
numeroasele criterii de clasificare, ne oprim asupra celor mai
reprezentative:

a) Clasificare după numărul persoanelor testate simultan: teste

individuale şi de grup
b) Clasificare după obiectivul (criteriu) investigat: teste de
inteligenţă, de personalitate, de aptitudini, de cunoştinţe, de sociabilitate,
etc.
c) După structură (G. de Lansheere, 1965):
- teste prognostic: teste de maturitate psihică, de maturitate
pedagogică, de dezvoltare intelectuală, de aptitudini specifice.
- teste de randament: teste de aptiduni sau de cunoştinţe.
- teste diagnostic (teste analitice).
d) Clasificare după strategia de construcţie (se referă în special la
bateriile de teste):
- eterogene (itemii sau subtestele nu corelează între ele),
- omogene (grad variabil de intercorelare).
b) Clasificare după implicarea comportamentului verbal:
- teste verbale şi non - verbale. De asemenea, funcţionează disjuncţia:
teste creion - hârtie (verbale, proiectiv-spaţiale,etc),

429
 - teste orale, teste de performanţă (cuburi, rondele, imagini, figuri
geometrice, teste pe aparate, etc. Ele solicită manipularea într-un anume
mod a materialului din care sunt alcătuite).
c) Clasificare d.p.d.v. al timpului de administrare: teste cu timp
limitat (impus) cu timp nelimitat (liber). Multe teste pot fi administrate în
amble moduri, dar cu modalităţi diferite de interpretare a rezultatelor. În
principiu accentul pe timp evidenţiază randamentul, pe când tempoul
propriu de lucru facilitează aspectele calitative ale prestaţiei subiectului.
d) Clasificare după tipul de răspunsuri: cu răspuns liber, deschis, şi
la alegere.
e) Clasificare după structura internă:
- testele sintetice se finalizează într-o notă globală care ţine seama
de reuşita la diferite teste sau subteste ale bateriei.
- testele analitice se finalizează cu note distincte pentru
componentele bateriei. Acestea permit realizarea de profile psihologice
(scări gradate, stelare, scale - indice de abatere a valorii individuale faţă de
valoarea medie considerată tipică).
Foarte interesantă este clasificarea propusă de Cronbach, în:
- teste de abilitate (cuprinde toate testele în care subiecţii sunt
încurajaţi să obţină cel mai bun scor de care sunt capabili. Aici intră testele
de aptitudini şi de inteligenţă).
- teste pentru determinarea performanţei tipice (teste care
determină performanţa tipică a subiectului, respectiv ceea ce este probabil
că va face într-o situaţie dată. Ca exemplu pentru această categorie trebuie
menţionate testele de personalitate).

430
 3.1. Sarcinile cele mai frecvente date în teste:
- ordonarea, clasificarea sau serierea de obiecte, imagini după
culoare, volum, formă, greutate, asocieri de cuvinte cu înţelesuri similare,
opuse, corelate.
- se solicită comparaţii sau căutare de cuvinte ascunse, rime,
descifrarea de coduri verbale, coduri de cifre, etc.
- se mai solicită definirea unor concepte, noţiuni sau să se
întocmească povestiri, raţionamente, propoziţii.
- testele verbale implică comprehensiunea (înţelegerea) verbală (în
testele de capacitate intelectuală). Sunt mai rezistente la deteriorarea psihică
şi la uzură.
- testele nonverbale sunt destinate subiecţilor cu handicapuri de
vorbire, analfabeţi, surzi, afazici, defavorizaţi cultural, etc).
Se folosesc, de asemenea, pentru însuşiri deosebite de cele care
implică vocabularul (inteligenţă practică, abilităţi specializate, capacitate de
combinare în spaţiu, memorie topografică, a formelor, viteza percepţiei,
etc.)

Întrebări pentru autoevaluare

1. Explicaţi sintagma „testele servesc unui model de om mediu şi
mediocru şi deformează personalităţile creatoare, excepţionale” introdusă
de Anastasi cu privire la testul psihologic ?
2. Orice colecţie de sarcini merită denumirea de test psihologic ?
3. Explicaţi relaţia dintre termenii: predictor, probă, test psihologic,
subtest, item, baterie de teste ?

431
 4. Exigenţele ştiinţifice ale testelor psihologice
Nu orice „test” este un test (H. Pitariu, 1982). Un test presupune
anumite caracteristici, respectiv îndeplinirea unor cerinţe acceptate de
comunitatea ştiinţifică. Ele au beneficiat pentru prima dată de o prezentare
sistematică în Standardele pentru testele educaţionale şi psihologice document
adoptat de Asociaţia Psihologilor din America în 1954, reactualizat în 1966
şi 1974 care are o largă recunoaştere internaţională. Spicuim căteva dintre
cele mai importante precizări conţinute în aceste reglementări.
1. Standardizarea stimulilor, instructajului, modului de cotare a
răspunsurilor (trebuie să se elimine subiectivitatea examinatorului şi să
crească acordul între examinatori).
2. Etalonarea: sunt de preferat etaloanele locale (A. Anastasi,
1976). Etaloanele sau tabelele de norme sunt baremuri realizate prin
procedee statistice speciale cu ajutorul cărora scorurile brute, obţinute prin
administrarea testelor psihologice, sunt transformate în note standard care
ţin cont de tendinţele centrale ale eşantionului care a stat la baza realizării
testului.
3. Testele trebuie să fie revizuite periodic, la cca. 15 ani. Altfel
acestea trebuie utilizate cu prudenţă.
4. Manualul testului trebuie să indice, ediţia, natura şi profunzimea
reviziilor, schimbările etaloanelor, nivelul de calificare solicitat în
administrarea şi interpretarea testelor.
5. Testele psihologice nu pot fi utilizate adecvat în afara contextului
psihologiei ştiinţifice.

432
 Întrebări pentru autoevaluare:
1. Care sunt criteriile care deosebesc un test psihologic de o colecţie
de sarcini ?
2. Explicaţi importanţa problemei criteriului pentru psihodiagnostic,
în general şi pentru teste în special ?

TEMA 6. Elemente de psihodiagnostic, psihocorecţie şi psihologie

aplicată
LECŢA 3. Menegmentul stresului.
SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Ce este stresul ?
2. Managementul stresului
3. Căi de rezolvare/combatere a stresului
4. Stresul în domeniul militar

Verificarea asimilării materialului expus şi analizat la lecţia

anterioară:
1. Explicaţi sintagma „testele servesc unui model de om mediu şi
mediocru şi deformează personalităţile creatoare, excepţionale” introdusă
de Anastasi cu privire la testul psihologic ?
2. Orice colecţie de sarcini merită denumirea de test psihologic ?
3. Explicaţi relaţia dintre termenii: a)item b) predictor, c) probă,
d)test psihologic, subtest, baterie de teste ?
4. Care sunt criteriile care deosebesc un test psihologic de o
colecţie de sarcini ?

433
 Important e nu ceea ce şi se întamplă ci
felul în care reacţionezi

De cate ori într-o zi vă surprindeţi spunandu-vă: „Ce stresat sunt!”

sau îi auziţi pe cei de langa dvs spunand asta?
A devenit un laitmotiv al secolului 21, secolul în care cu toţii
alergăm să rezolvăm cât mai multe treburi. Suntem stresaţi, pentru că nu
mai avem timp nici să respiram... corect.
Ne dam seama cu adevarat ce înseamnă să fim stresaţi, abia când:
- suntem epuizaţi... atunci chiar trebuie să ne luam în serios, pentru
ca nu mai funcţionăm;
- avem insomnii, nu mai putem să ne rezolvam sarcinile la job-ul
care ne solicită, nici acasă nu mai avem puterea să-i ascultăm pe ceilalţi;
- suntem iritaţi fară vreun motiv anume;
- nu ne mai simţim bine nici cu noi înşine. Ce să facem?
Nu e prea târziu să luăm măsuri, dar asta cere ajutorul unor
specialisti care să ne îndrume cum să ne recuperăm „pofta de viaţă”.
Stresul este declansat atat de problemele externe cu care ne
confruntam, cat si de modul in care facem fata (sau nu reusim sa facem
fata) acestor probleme. Astfel, majoritatea oamenilor se confrunta cu o
mare diversitate de factori de stres in cursul intregii lor existente, iar despre
unii s-ar putea spune ca sunt stimulati si dau maximum de randament doar
cand se afla „sub tensiune”, mai ales la serviciu. Dar, din momentul in care
incetam sa facem fata in mod adecvat tensiunii, simptomele de stres vor
incepe sa-si faca aparitia.

434
 1. Ce este stresul ?
Cea mai buna definitie îi apartine medicului de origine austriaca
Hans Selye (primul carea pus bazele conceptului de stres, in prima jumatate
a secolului 20). „Stresul este raspunsul nespecific pe care îl da corpul la
orice solicitare la care este supus”. Orice informatie, orice stimul
declanseaza în fiecare dintre noi o reactie. Ansamblul acestor reactii
constituie un raspuns de adaptare al carui scop este sa ne mentina echilibrul
vital în functie de evenimentele traite. Stresul nu e un fenomen specific
uman, orice animal îl resimte.
Exemplu:
Prezenta unei pisici pune un soarece în stare de alerta ! Inima îi bate
mai repede, pompeaza mai mult sînge, deci mai mult oxigen si mai multa
energie în muschi; în felul acesta eficacitatea fugii sporeste, deci si sansa de
supravietuire a soarecelui creste. O data salvat din ghearele pisicii, el se
linisteste încetul cu încetul si recupereaza din energia risipita odihnindu-se
si mîncînd … Pîna la urmatoarea întîlnire cu pisica! Stresul, corespunzînd
primei reactii a soarecelui, este, în acest caz, destinat sa-i asigure cea mai
buna sansa de a ramîne în viata. Altfel spus, daca n-ar reactiona asa, pisica
ar avea toate sansele sa-l manînce. Faza de recuperare este si ea la fel de
necesara. Daca soarecele ramîne într-o stare de stres prelungita , se
instaleaza epuizarea, la fel de incompatibila cu supravietuirea ca si absenta
reactivitatii.
Stresul este o reactie adaptativa a organismului care apare la
interactiunea cu mediul inconjurator si care este insotita deseori (in cazul in
care nu este depasit) de stari resimtite ca fiind neplacute si suparatoare ca:
- senzatia permanenta de tensiune,

435
 - slaba integrare in mediu, sentimentul de suprasolicitare,
- senzatia de a fi constrans, sentimentul de lipsa a libertatii
interioare.
Cu alte cuvinte stresul poate fi:
a) pozitiv (declansat de o mare bucurie, de exemplu) caz in care se
numeste eustres dar si
b) negativ (datorat unui deces) cand poarta numele de distres.
Trebuie sa stim ca nu toti reactionam la stres in acelasi mod.
Exemplu:
Astfel, o persoana armonioasa, echilibrata, care a crescut in
mijlocul unei familii fara conflicte psihologice majore, care are o
alimentatie sanatoasa si dezvolta relatii normale cu cei din jur, se va adapta
la stres cu mai multa usurintta si va avea un risc mai mic de a dezvolta o
boala ca reactie la stres, fata de o persoana la care factorii amintiti mai sus
lipsesc.

CONCLUZIE
O buna utilizare a stresului înseamna a avea reactia fiziologica,
emotionala si psihologica necesara actiunii, urmata de suficienta recuperare
pentru a dispune de aceasta cantitate de energie în caz de nevoie sau cînd e
de dorit.
Acest echilibru între cheltuieli si economii seamana mult cu
gestionarea unui buget: a sti sa- ti asiguri linistea si sa te bucuri de viata cu
propriii bani, fara a-ti periclita în întregime economiile ! O buna gestiune
asigura în final o sporire concomitenta a economiilor si a posibilitatilor de a

436
cheltui.

1.1. Consecinţele obişnuite ale stresului – clasificare, faze.

1. Stresul pozitiv sau Eustresul, declanseaza in organism endorfine
- acei hormoni ai placerii cum mai sunt numiti, si care determina efecte
benefice in organism printre care:
- scaderea senzatiei de durere,
- cresterea rezistentei la boli,
- cresterea imunitatii,
- descarcarea de hormoni sexuali in organism,
- cresterea apetitului.
Fiind un stres benefic pentru organism, atunci cand este controlat
constient si folosit in sens benefic, nu duce la instalarea bolilor
psihosomatice, din contra poate duce la ameliorarea si chiar vindecarea lor.
Insa atunci cand nu este controlat constient (cazul emotiilor benefice
puternice, necontrolate) poate declansa acelasi gen de reactii in organism, la
fel ca si stresul negativ-distresul.
2. Stresul negativ sau Distresul, este cel la care ne referim de obicei
cand vorbim de stres si care determina efectele negative asupra
organismului prin descarcarea hormonilor de stres: adrenalina si
noradrenalina, cortizolul s.a. si implicit prin aparitia diverselor tipuri de
boli.
Raspunsul organismului la stres este numit de Hans Seyle sindrom
general de adaptare.

437
 1.2. Fazele stresului
Acesta se manifesta in trei etape: de alarma, de rezistenta si de
epuizare.
I. Prima faza, cea de alarma, numita si „de soc” sau raspunsul
„luptă sau fugi”, se manifesta de obicei prin cresterea brusca a tensiunii
ateriale (hipertensiune), cresterea batailor inimii (tahicardie), scaderea
temperaturii corpului (hipotermie) si o secretie crescuta de hormoni cortico-
suprarenalieni (cortizol, noradrenalina, adrenalina).
II. Urmatorul stadiu este cel de rezistenta, in care aparent
organismul s-a adaptat la situatie, insa persista modificarile din stadiul de
alarma. Acest stadiu se mentine, daca agentul stresor nu a fost oprit, si se
continua cu stadiul de epuizare
III. Stadiul de epuizare in care mecanismele de adaptare ale
organismului sunt depasite, aparand afectiuni organice ca:

Contraşoc
Nivel normal
Şoc de rezistenţă

Stadiul I Stadiul II Stadiul III

arma Rezistenţa Epuizarea

- boli de inima, boli digestive (ulcerul gastric si duodenal), diabetul

zaharat, depresia, anxietatea.
Ar fi mult mai bine să ne informăm înainte de a ajunge atat de
departe. Putem să ne controlăm reacţiile la stres învăţând să-i cunoaştem
simptomele, cauzele şi câteva modalităţi de management al stresului.

438
 2. Managementul stresului
Este abilitatea individului de a face faţă presiunilor de zi cu zi. Prin
managementul stresului se urmăreşte iniţial identificarea cauzelor acestor
presiuni şi apoi reechilibrarea şi reducerea reacţiei prelungite a corpului la
factorii interni sau externi cauzatori de stres, prin aplicarea unor tehnici
specifice.
Exemplu:
Indiferent de ceea ce facem în viaţă, experimentăm deseori stresul.
Un studiu recent desfăşurat de către Reader’s Digest în 15 ţări europene a
demonstrat că, în momentul de faţă, românii au „reuşit” o contra-
performanţă spectaculoasă: sunt pe locul 1 în Europa la nivelul de stres
perceput: 52% consideră că stresul este cea mai mare problemă de sănătate,
în raport cu media europeană de 33%.
Hans Selye care s-a dedicat studiului stresului, a concluzionat încă
din 1956 că stresul NU este în mod necesar ceva negativ; caracterizarea
stresului ca fiind negativ sau pozitiv se face în fiecare situaţie în parte. De
asemenea, până la o anumită limită, stresul este chiar necesar activităţii
noastre.
De exemplu:
- pentru protecţia noastră, în cazul reacţiilor necesare pentru
evitarea unui accident rutier prin mobilizarea tuturor resurselor
organismului. În acest caz, vorbim de un stres pozitiv, deoarece este vorba
despre o siutaţie stresantă în care se sesizează reacţii la stres ale corpului
tipice (inima începe să bată mai tare, creierul primeşte mai mult oxigen,
muşchii se încordează, etc.

439
 Însă, stresul susţinut cauzează:
- oboseală, căderea părului, insomnii,
- hipertensiune şi afecţiuni ale inimii,
- scăderea sistemului imunitar, obezitate, disfuncţii sexuale, etc.

2.1. Sursele stresului

Intotdeauna stres-ul decurge din imbinarea a 3 caracteristici cheie:
- prezenta factorilor de stres;
- resursele personale de confruntare cu stresorii si
- tipul de reactii la stres
De exemplu:
Reactii la stres de natura - cognitiva, emotionala si
comportamentala:
- deficit de atentie, scaderea capacitatii de concentrare, diminuarea
creativitatii, dificultati in luarea deciziilor, ganduri negative despre sine,
lume si viitor, pesimism, scaderea interesului fata de lucruri care altadata
reprezentau hobby-uri, anxietate, depresie, izolarea de prieteni, fumatul
excesiv, consum de alcool.
Sursele stresului pot fi de mai multe tipuri:
a) exterior
De exemplu:
Puteţi avea o viaţă liniştită şi deodată are loc un eveniment, care
poate fi minor (v-aţi zgâriat maşina) şi simţiţi deodată cum stresul vă intră
în viaţă. Tot din exterior provine şi stresul de la locul de muncă, cel cauzat
de probleme relaţionale şi conflicte, sau de anumite situaţii familiale
(căsătorie, deces, divorţ) ori dificultăţi financiare.

440
 b) interior
Unii dintre noi trecem prin senzaţii de stres în cazul în care doar ne
gândim la asemenea evenimente stresante. În acest caz sursa de stres
provene din interiorul nostru. Unii dintre noi ne gândim zile în şir la ceea ce
s-a întâmplat chiar şi după finalizarea unor evenimente neplăcute,
amplificând senzaţiile şi trăirile de stres. Uneori nu suntem în stare să ne
răspundem la întrebări de genul:
• de ce avem o stare de nervozitate?
• de ce avem dificultăţi în menţinerea relaţiilor?
• de ce avem un sentiment persistent de vinovăţie?
• din care motiv în permanent ne revin în mintea noastră incidente
sau probleme din trecut?
Este timpul să căutăm soluţii!
c) emoţional sau psihic. De exemplu, în cazul femeilor care îşi
doresc să devină mame şi nu reuşesc, încep să se streseze, întrebându-se „de
ce tocmai eu am probleme?”
d) Chiar şi evenimente fericite, precum: căsătoria, naşterea unui
copil, cumpărarea unei noi case, promovarea la locul de muncă, pot cauza
stres. Anexa nr.1 – Alte surse de stres

2.2. Printre simptomele timpurii ale stresului sunt:

- probleme de concentrare, nerăbdare, dureri de cap, ameteli
- infertilitate, indigestie, ulcer,
- dureri de spate, pierderea poftei de mancare,
- hiper sau hipotensiune, insomnie, iritabilitate sporită
- slăbire sau îngrăşare rapidă,

441
 - răceli repetate, dureri musculare,
- căderea părului, dureri în piept, nervozitate,
- concentraţie mare de colesterol în sânge, oboseală cronică, etc.
În timp, printre simptome se pot numara: boli ale sistemului
cardiovascular, ulcer gastric, depresii nervoase si alte imbolnaviri grave.

Este foarte important să recunoaştem cauzele şi semnalele stresului

şi să le înlocuim cu un stil de viaţă sănătos cât mai rapid.
Atenţionare: În situaţii extreme stresul poate cauza chiar
moartea! Tehnicile de management al stresului au efecte pozitive asupra
organismului nostru, dar în afecţiuni grave şi în forme agravate de stres
este necesar să ne adresăm unui specialist.

2.3. Reacţia corpului la stres se produce în trei etape:

I. Reacţia de alarmare: se declanşează mecanisme psihologice:
corpul produce adrenalină pentru a combate stresul şi a readuce totul sub
control, inima bate mai tare, respiraţia devine mai rapidă, muşchii se
tensionează – aceste reacţii au rolul de a ne proteja.
II. Reacţia de adaptare: dacă după reacţia de alarmare persistă
stresul, în a doua etapă apare reacţia de adaptare prin secreţia de hormoni,
ca răspuns al corpului pe termen lung la stimulii stresanţi. În cazul în care
reacţia de adaptare durează mult în timp, fără a fi întreruptă de etape de
relaxare, poate apărea dezechilibre, oboseală, iritabilitate, lipsă de
concentrare.
III. În etapa a treia apare epuizarea fizică şi mentală, corpul îşi
pierde rezervele de energie şi imunitatea, declanşându-se boala.

442
 Din fericire, avem la îndemână mai multe abilităţi, căi de
rezolvare/combatere a stresului.
A trăi o zi de relaxare netulburată
înseamnă a trăi o zi de nemurire
Proverb chinezesc
3. Căi de rezolvare/combatere a stresului
În cazul în care ne confruntăm cu stresul, există mai multe căi de
rezolvare:
1. Schimbaţi-vă modul de a gândi! Cum?
- prin reevaluarea situaţiei, conştientizaţi faptului că fiecare situaţie
are mai multe căi de interpretare;
- exersând gândirea pozitivă, focusaţi-vă pe punctele dvs. forte, nu
pe slăbiciuni, căutând astfel oportunităţile;
- învăţaţi din aceste situaţiile stresante.
2. Schimbaţi-vă comportamentul! Cum ?
- fiţi asertivi, organizaţi, cu simţul umorului, etc.
3. Schimbaţi-vă stilul de viaţă! Cum ?
- practicaţi alimentaţia corectă, exerciţiile fizice, meditaţia, tehnicile
de respiraţie, plimbarea în natură, hidroterapia, meloterapia, aromoterapia,
tehnicile de relaxare, Reiki, tehnicile de vizualizare etc. anagementul
stresului.

3.1. Modalitati de management al stresului

a) Informarea privind sursele de stres;
b) Constientizarea reactiilor la stres;

443
 c) Dezvoltarea unor abilitati si comportamente de management al
stresului:
- dezvoltarea asertivitatii, comunicarii pozitive cu ceilalti,
- invatarea tehnicii de a spune NU,
- identificarea si rezovarea conflictelor atunci cand apar,
- invatarea metodelor de rezolvare a problemelor si de luare a
deciziilor,
- invatarea unor metode de relaxare;
d) Stabilirea si mentinerea unui suport social adecvat;
e) Dezvoltarea unui stil de viata sanatos: mentinerea unei greutati
normale, practicarea regulata a exercitiilor fizice, renuntarea la consumul de
alcool si a fumatului;
f) Dezvoltarea stimei de sine: stabilirea prioritatilor si limitelor,
participarea la activitati care dezvolta stima de sine, stabilirea unor scopuri
realiste;
g) Managementul timpului;
Este evident pentru noi toti ca nu avem puterea de a contola
evenimentele din viata noastra fie ele placute sau mai putin dorite, atunci nu
ne ramane decat sa invatam sa le facem fata. E in puterea noastra insa sa
reactionam intr-un mod care sa ne ajute sa le depasim.

3.2. Resursele individuale de adaptare la stres

Sunt reprezentate de capacitatea Cognitiva + Emotionala +
Comportamentala a fiecarui individ de a reduce, stapani sau tolera
solicitarile interne si externe care depasesc capacitatea de raspuns automata
a organismului. De cele mai multe ori decurge din autoevaluarea propriilor

444
resurse pentru a face fata evenimentelor evaluate ca fiind negative sau
amenintatoare.
Factori individuali cum sunt:
- stima de sine,
- asertivitatea,
- optimismul sau sentimentul de autoeficacitate sunt factori de
protectie impotriva stresului.

3.3. Abilităţi pentru managementul strărilor de stres prelungite,

pentru a rămâne calmi chiar şi în situaţii de presiune mare:
• abilităţi de acţiune – în care acţionăm pentru confruntarea cu
problema care cauzează stresul, adesea prin schimbarea mediului sau a
situaţiei în sine;
• abilităţi emoţionale – atunci când nu avem puterea de a schimba
situaţia, dar putem schimba modul de interpretare a situaţiei şi emoţiile sau
sentimentele pe care le avem faţă de acea situaţie dată;
• abilităţi de acceptare – în cazul în care ne confruntăm cu situaţii
pe care nu le putem schimba şi nici nu ne putem controla emoţiile, atunci
trebuie să ne focusăm să supravieţuim stresului.
Anexa nr.2 - Sugestii pentru atingerea stării de bine.
Anexa nr.3 - Cum puteti sa controlati stresul si care sunt
strategiile ?

4. Stresul în domeniul militar

Deosebindu-se de celelalte activitati sociale, printr-o multitudine de
conditii si particularitati specifice, activitatea în domeniul militar contine

445
importante surse potentiale de stres, numarîndu-se, din acest punct de
vedere, printre cele mai stresante profesii.
1.1. Principalii factori stresori care pot aparea, pe timp de pace,
în activitatea militara sunt:
- calitatea slaba a procesului pregatirii pentru lupta,
- gradul înalt de solicitare fizica si psihica a misiunilor,
- numeroase situatii de risc si pericol,
- nivelul scazut al ordinii si disciplinei militare,
- starea prelungita de izolare relativa a ostasilor fata de mediul de
viata civil din care au provenit,
- conflicte între militari,
- climat de munca deficitar în subunitati,
- probleme nerezolvate în familie, boli, casatorie, nasterea copiilor,
- stil de conducere inadecvat al comandantilor si sefilor (abuziv,
neregulamentar),
- insuficienta echipamentelor, hranei, conditiilor de nivel mediu, de
cazare si de petrecere a timpului liber precum si a materialelor de
întretinere, s. a.
Evident, în timp de razboi, tratarea superficiala sau eludarea unora
dintre factorii stresanti mentionati, amplifica tensiunea luptei, reduc
resursele disponibile pentru depasirea acestui fenomen psihic, diminueaza
substantial eficienta militarilor.
Referitor la stresul luptei, autorii americani R. Williams si B.
Smith, într-un renumit studiu socio-psihologic, consacrat celui de-al II-lea
razboi mondial, „Soldatul American”, releva 12 situatii de stres care apar în
razboi.

446
 Anexa nr.4
Majoritatea studentilor resimt un grad ridicat al anxietatii in timpul
examenelor. Din pacate, atunci cand anxietatea afecteaza performanta la
examen, apare o adevarata problema.
Anexa nr.5
4.2. Factori stresanti ai câmpului de luptă
Dintre elementele, actiunile si situatiile specifice cîmpului de lupta
modern, care se constituie în factori stresanti, apreciem ca cei mai
importanti sunt urmatorii:
a) Uriasa putere letala a armamentului si tehnicii de lupta moderne
din dotarea armatelor. Eficacitatea nemaiîntîlnita a acestora provoaca la
militari o stare extrema de insecuritate, de tensiune si pericol, ceea ce
conduce la un stres sever, cu efecte negative asupra capacitatii de lupta si
rezultatelor conflictului armat. Sentimentul ca omul nu mai înseamna decît
o unealta a mortii, pierderile de vieti omenesti, ranitii si imaginea terifianta
a cîmpului de lupta provoaca la luptatori un stres de mare intensitate, care la
rîndul sau genereaza un numar sporit de victime umane, de soldati ucisi,
raniti, disparuti sau îmbolnaviti. Stresul luptei generat de folosirea celor mai
rafinate arme este amplificat de rezistenta dîrza a inamicului, peste limitele
obisnuite, precum si de intensele actiuni de PROPAGANDĂ si de
influentare psihologica desfasurate de acesta.
b) Zona de lupta neclar definita, fluida, supraîncarcata de zgomot,
aglomeratie si haos.
Înzestrarea tehnica si armamentele „inteligente” ofera trupelor
posibilitati largi de desfasurare a unor operatiuni de lupta continue, prin
surprindere, cu maxima intensitate si fara limitari în spatiu, indiferent de

447
conditiile meteorologice, provocînd la luptatori, alaturi de stresul obisnuit
de lupta si stresul generat de operatiuni neîntrerupte.
Eforturile fizice si mentale prelungite, solicitate de aceste
operatiuni, precum si slaba protectie pe care o ofera terenul epuizeaza rapid
energia corpului si diminueaza foarte mult capacitatea intelectuala a
individului. Toate acestea, însotite de dese privari de hrana, apa, igiena,
echipament etc., determina instalarea autoritara a starilor de frica, anxietate,
incertitudine si conflict, conduc la un acut stres, a carui manifestare este
permanent alimentata de frica intensa de a fi ucis sau ranit, de a pierde
prieteni si de a vedea camarazi murind.
c) Pericolul luptei în conditiile folosirii armelor de nimicire în
masa, este o sursa majora de stres. Desi militarii sunt pregatiti sa înfrunte
un atac cu A. N. M. si cu armamente de lovire cu înalta precizie, folosirea
echipamentului de protectie si luarea altor masuri de aparare împotriva
acestora contribuie la accentuarea oboselii lor fizice, în primul rînd datorita
caldurii, reducerii vizibilitatii si îngreunarea miscarii, la scaderea într-o si
mai mare masura a timpului disponibil pentru odihna si somn, marind
epuizarea. În plus, frica de necunoscut si cunoasterea efectelor dezastruoase
ale armelor de nimicire în masa, precum si ale altor armamente moderne,
provoaca stres psihologic semnificativ, agravat si de ZVONURI nefondate
lansate de inamic.
d) Lupta si activitatile pe timp de noapte, precum si în conditiile
unui nivel scazut de luminozitate si vizibilitate constituie surse importante
de stres.
Trupele aflate în actiuni neîntrerupte vor fi private de un program
de somn regulat, poate chiar nu vor putea dormi timp pîna la 3- 5 zile,

448
schimbîndu-se astfel radical ritmul diurn si nocturn normal al oamenilor.
Oboseala fizica si mentala care se instaleaza în asemenea conditii
deterioreaza rapid capacitatile militarului, scad rezistenta la frig, zgomot,
nesiguranta, provoaca iluzii si halucinatii. Aceste efecte cumulate pot fi
dezastruoase pentru îndeplinirea misiunilor de lupta.
e) Inactivitatea, izolarea, monotonia si plictiseala contribuie la
ridicarea nivelului stresului în lupta. Obisnuinta luptelor intense si
îndelungate determina organismul uman sa se adapteze la mari emotii si
agitatie psihica. De aceea, orice întrerupere sau pauza care intervine în
ritmul activitatilor pe front conduce la oboseala, plictiseala, frustrare, si, în
final, la un stres accentuat.
Problemele de morala si de disciplina, care sunt adesea raspunsuri
la stres, sunt înrautatite de lipsa de coeziune a unitatii- subunitatii si a
solidaritatii. În momentele de inactivitate, monotonie, plictiseala si izolare,
coroborate cu un climat ostil în unitate-subunitate, apar fenomene negative
ca: conflicte între militari, simularea de boli, acte de vandalism, de
nesubordonare, batai, abuz de alcool etc.
Daca nu se iau masuri adecvate pentru eliberarea de plictiseala si
îndepartarea sentimentului de frustrare, stresul instituit poate capata valori
nebanuite, afectînd hotarîtor capacitatea de lupta a subunitatilor si unitatilor
militare.
f) Inconsecventele si deficientele în conducere ale Comandantilor si
Sefilor de stat major creeaza în rîndul luptatorilor un stres sever. Este
arhicunoscut faptul ca autoritatea si prestigiul comandantilor reprezinta
factori hotarîtori ai succesului în lupta.

449
 Cînd subordonatii au comandanti si sefi competenti, curajosi, cînd
sunt informati operativ de acestia cu privire la actiunile si situatia
inamicului, precum si a trupelor proprii, atunci ei se simt protejati si
ocrotiti, au încredere în propriile forte si în victorie, pot depasi cu relativa
usurinta greutatile si presiunile luptei.
Soldatii care pierd încrederea în conducatorii lor, nu mai raspund
prompt si corect la ordine, li se micsoreaza rezistenta psihica si devin mai
vulnerabili la stres.

4.3. Ce este sanatatea ocupationala ?

Domeniul sanatatii ocupationale reuneste domeniul sanatatii
publice, a medicinii preventive si a psihologiei organizationale. Sanatatea
ocupationala a început sa se contureze ca domeniu de expertiza stiintifica în
1990. Promotorul sanatatii ocupationale ca domeniu de expertiza stiintifica
este Jonathan Raymond (School of Public Health of the University of
Hawai). Valoarea centrala promovata de sanatatea ocupationala este crearea
unui mediu de munca sanatos care sa asigure dezvoltarea organizatiei si
dezvoltarea profesionala si personala a angajatilor.
În scopul optimizarii activitatii de la locul de munca, sanatatea
ocupationala abordeaza în egala masura urmatoarele domenii:
* Sanatatea individului: managementul stresului, renuntarea la
fumat, alimentatie sanatoasa, controlul greutatii, practicarea regulata a
exercitiului fizic, programe de asistenta pentru angajati, optimizarea
abilitatilor emotionale si sociale, optimizarea vietii de cuplu

450
 * Sanatatea echipei de lucru: abilitati de comunicare,
managementul stresului, rezolvarea de conflicte, implicare în procese de
decizie, traininguri de specializare
* Sanatatea organizatiei: siguranta postului de munca, sisteme de
valorizare individuala si recompense, sistem de compensatii, sistem medical
propriu, programe de promovare a sanatatii, managementul carierei,
programe de asistenta educationala, programe de promovare a echilibrului
viata profesionala - viata personala.
Cele mai importante beneficii ale programelor de sanatate
ocupationala pentru organizatie sunt:
* Cresterea performantei în munca
* Reducerea costurilor medicale
* Optimizarea imaginii organizatiei

Cercetarile asupra stresului ocupational au pus în evidenta

persistenta deteriorarii performantei în munca si dupa ce organismul îsi
revine în urma raspunsului fiziologic la stres (scade intensitatea arousal-
ului, persoana se simte mai relaxata).
Persistenta consecintelor negative ale stresului asupra performantei
este explicata din diferite perspective:
- neajutorarea învatata (persoanele renunta sa mai încerce);
- scade motivatia de a se implica în sarcina;
- „oboseala” cognitiva (eforturile de evaluare si coping reduc
resursele atentionale);
- burn-out (efectul stresului cronic intens).

451
 4.4. Ce este stresul occupational ?
Stresul ocupational reprezinta raspunsul individual ce apare atunci
cînd solicitarile de la locul de munca nu sunt adecvate abilitatilor, resurselor
si nevoilor persoanei care munceste.
Stresul ocupational este rezultatul interactiunii dintre:
- caracteristicile individuale ale persoanei care munceste (ex.
suportul social, abilitatile de coping, echilibrul între viaţa profesională şi
viaţa de familie sau viata personala);
- caracteristicile situatiei (ex. alte evenimente din viata personala,
suportul din partea colegilor de munca)
- conditiile de munca (responsabilitati, orarul de munca, sarcinile de
munca).
Principala cauza a stresului ocupational sunt considerate -
Conditiile de munca, însa actiunea lor este mediata de caracteristicile
individuale si/sau situationale.

452
 MODELUL CONDIŢIONAL ŞI COGNITIV AL STRESULUI
ÎN MUNCĂ (Dolan şi Lamoureux, 1990, p. 301)
GRUPA III
Dolan şi Lamoureux, 1990, p. 301) INDICATORI DE
STRES GRUPA IV
REZULTANTE
GRUPA I
GRUPA II SIMPTOME
SURSE DE STRES GRUPA IV
CARACTERISTICI PSIHOLOGICE
ÎN MUNCĂ
INDIVIDUALE Stare depresivă REZULTANTE
SURSE Anxietate GRUPA IV
EXTRINSECI PERSONALIT. Iritabilitate REZULTANTE
Condiţii fizice de Oboseală SĂNĂTATEA
muncă Insatisfacţie în INDIVIDULUI
(vătămătoare) Boli organice
Ambiguitatea SIMPTOME Boli
carierei SOMATICE cardiovasculare
Insecurritatea Durerimusculo- UlcerSĂNĂTATEA
gastro-
funcţiei IIMPORTANŢA
scheletice duoenal
Gradul de risc RELATIVĂ INDIVIDULUI
Manifestări Tulburări
Inechitatea plăţii A MUNCII Boli organice
SĂNĂTATEABoli
drmatologice INDIVIDULUI
psihologice
cardiovasculare
Ambiguitatea DisfuncţiiBoli
gastro-
organice sau
rolului Ulcer gastro-duoenal
intestinale psihiatrice
Boli cardiovasculareTulburări
Conflictul de rol psihologice sau
Tulburări
Ulcer gastro-duoenal
Raporturi sociale psihiatrice
neurologice
Tulburări psihologice sau psihiatrice
(proaste) Manifestări cardio- SĂNĂTATEA
Constrângeri în APARTENENŢ ORGANIZAŢI
SĂNĂTATEA
vasculare
comportamentul A SOCIO- E
Tulburări în sfera ORGANIZAŢIEI
DEMOGRAFIC Consecinţe
genitală Consecinţe
Ă directe directe
SURSE Performanţa
INTRINSECI
SĂNĂTATEA ORGANIZAŢIEI
PERFORMAN
SEMNE Consecinţe
ŢA indirecte
Constrângeri de COMPORTAMEN Consecinţe Absenteism
directe
Consecinţe
timp TALE Performanţa Întârzieri
indirecte
Supraîncărcare cu
sarcini
Consecinţe Starea
Tabagism indirecte
de spirit
Absenteism
Fuga în alcool
Absenteism Accidente
Întârzieri
Mare-slabă Fuga în Întârzieri
drog Producţia
Starea de
dificultate a Probleme sexuale
Starea de spirit Necazuri spirit
sarcinii Tulburări de apetit
Accidente Accidente
Mare-slabă Pierdere sau câştig
Producţia Producţia
responsabilitate excesiv în greutate
Necazuri
Mare-slabă
participare la
decizii SEMNE
FIZIOLOGICE
Creşterea tensiunii
arteriale
Creşterea ritmului
cardiac
Migrene
Dificultăţi
respiratorii
Transpiraţii
Colesterolemie
ridicată
453 Uricemie ridicată
Catecolamine
ridicate
 CONCLUZIE
Stresul organizational afecteaza starea de sanatate si creste riscul
aparitiei unor boli sau a adoptarii unor comportamente de risc pentru
sanatate (ex.: consumul de tutun, alcool, supraalimentare, sedentarism).
Anexa nr.6 - Modele de chestionare

ANEXE
Anexa nr.1 – Alte surse de stres
Intr-un amplu studiu cu privire la sursele de stres (posibili factori
stresori), desfasurat in anii 1960 (Holmes si Ralick), majoritatea
evenimentelor de viata puse in legatura cu posibila aparitie a stres-ului (de
exemplu: decesul sotului/sotiei, divortul, moartea unei rude apropiate,
accidente sau boli ale persoanei in cauza, pierderea locului de munca,
pensionarea, schimbarea situatiei financiare etc.) au loc in cadrul existentei
casnice si sociale, si nu la serviciu. Performanta profesionala va fi, dupa
toate probabilitatile, influentata negativ de existenta casnica si sociala.
Stresul reprezinta o reactie personala si subiectiva la tensiune, deci depinde
de perceptia fiecarui individ, atat asupra dimensiunii problemei cu care se
confrunta, cat si a capacitatii personale de a-i face fata.
Un alt factor de stres la serviciu il constituie modul in care indivizii
percep posibilele rezultate ale activitatilor lor profesionale, mai ales din
punct de vedere al reusitei sau nereusitei relative. In cazul in care
rezultatele sunt considerate atat incerte, cat si importante (spre exemplu,
semnarea unui contract important, elaborarea unui raport crucial, sau pur si
simplu abilitatea de “a-i face pe plac sefului direct”), exista mult mai multe
sanse de aparitie a stresului.

454
 Anexa nr.2 - Sugestii pentru atingerea stării de bine

• învăţaţi să spuneţi NU
• planificaţi-vă timpul şi a munca; faceţi în fiecare zi o listă cu ceea
aveţi de făcut în funcţie de priorităţi
• terminaţi lucrul de care v-aţi apucat înainte de a începe altceva
• luaţi pauze regulate – la fiecare 2 ore câte 10 minute, exersaţi
meditaţia şi respiraţia adâncă
• învăţaţi să recunoaşteţi propriile simptome ale stresului şi sursa
stresului
• recunoaşteţi situaţiile în care nu puteţi schimba nimic şi utilizaţi-
vă energia în situaţiile pe care le puteţi influenţa
• cultivaţi o atitudine pozitivă
• păstraţi-vă simţul umorului
• învăţaţi să vă manifestaţi mânia într-un fel constructiv şi să o
transformaţi în performanţă
• mergeţi pe jos zilnic minim 20 de minute
• ţineţi un jurnal al stresului

Anexa nr.3 - Cum puteti sa controlati stresul si care sunt strategiile?

Vă prezint doar cateva sugestii, restul depinde de vointa voastra.
• Priviti in jur. Vedeti  daca puteti sa schimbati sau sa tineti sub
control situatia de fata.
• Stabiliti-va obiective realiste. Reduceti numarul de actiuni si
activitati in care sunteti implicat si o sa simtiti o diminuare a
suprasolicitarii.

455
 • Indepartati-va de situatiile stresante. Acordati-va cateva minute de
pauza zilnic.
• Nu va suprasolicitati singur prin a va agita cu tot volumul de
munca dintr-o data. Tratati fiecare sarcina in ordinea in care apare sau
selectati in functie de prioritati.
• Nu va speriati de lucruri marunte. Incercati sa stabiliti prioritatile
pentru cele mai importante sarcini, restul lasati-le la urma.
• Invatati sa va relaxati. Meditatia si exercitiile de respiratie s-au
dovedit a fi foarte eficiente in controlul stresului.
• Incercati sa practicati eliberarea mintii de gandurile negre.
Schimbati perspectiva  din care abordati problema, cautati alternative.
• Stresul este o reactie la evenimente si probleme, trebuie doar sa va
mobilizati pe partea buna a problemei. Stabiliti o perspectiva din afara a
problemei si apoi comparati-o cu a voastra. Poate astfel reactia la situatia
respective  poate fi alta.
Anexa nr.4 - 12 situatii de stres care apar în razboi
1) pericolul asupra vietii;
2) febra;
3) hrana;
4) apa si îmbracaminte insuficiente;
5) munca pe timp îndelungat si somn insuficient;
6) lipsa relatiilor sexuale;
7) lipsa de încredere si simpatie (bunavointa);
8) pierderea camarazilor si privirea mortilor si ranitilor;
9) limitarea posibilitatilor de deplasare;
10) incapacitatea si limitarea posibilitatilor de orientare;

456
 11) conflicte interioare; sentimentul ca omul nu înseamna nimic;
12) lipsa unei vieti private si constrîngerea permanenta la viata în
colectiv (grup).

Anexa nr.5 – Program de creştere a rezistenţei la stres înainte,

în timpul şi după examene
A. Pregatire generala – intarirea increderii
Revedeti care sunt caracteristicile personale si situatia in care
sunteti. Consilierii din instituţia de învăţământ/catedre  va pot ajuta in acest
domeniu si va pot recomanda:
• Sa dezvoltati moduri si strategii de a invata;
• Sa va organizati timpul – tratarea lenei, a amanarilor si a
distragerilor de tot felul;
• Sa va organizati materialele ce trebuie studiate si invatate;
abordati o strategie pas cu pas pentru a nu fi coplesit;
• Sa controlati presiunile din afara – consecintele
succesului/esecului (note, premii, etc.), competitivitatea, etc.;
• Revizuirea rezultatelor la teste anterioare si invatarea din greseli.
B. Pregatiri inainte de examen pentru reducerea stresului
• Abordati examenul cu incredere;
• Folositi orice strategie pentru a personaliza succesul: vizualizare,
logica, vorbire cu sine insusi, exersare, lucru in echipa, scrieti in jurnal, etc.;
• Priviti examenul  ca pe o oportunitate de a arata cat de mult ati
invatat si pentru a primi un premiu pentru studiul demonstrat;
• Fiti pregatit! Invatati-va cursurile bine si organizati-va materialele
de care aveti nevoie la examen; folositi o lista de verificare;

457
 • Alegeti-va un loc bun in sala de examen, iluminat foarte bine si
factori de distragere a atentiei foarte putini;
• Acordati-va timp suficient pentru a rezolva alte probleme inainte
de examen, pentru a ajunge cu destul  timp inainte de inceperea acestuia;
• Incercati sa obtineti o stare de relaxare si concentrare; evitati sa
vorbiti cu colegii care nu s-au pregatit, care sunt negativisti, care va distrag
atentia;
• Un program de exercitii se presupune a ascuti mintea;
• Dormiti bine in noaptea dinaintea examenului;
• Nu mergeti la examen cu stomacul gol; fructele si legumele sunt
recomandate pentru reducerea stresului; produsele care accentueaza stress-
ul includ mancarea procesata, indulcitorii artificiali, sucurile carbogazoase,
ciocolata, ouale, mancarurile prajite, mancarea de la fast-food, carnea de
porc, carnea rosie, produse din faina alba, chips-urile sau produsele
similare, alimente care contin conservanti  sau condimente puternice.
C. Pregatiri in timpul examenului
• Cititi enunturile cu atentie;
• Calculati-va timpul;
• Schimbati-va pozitia din cand in cand pentru a va ajuta sa va
relaxati;
• Daca nu  stiti o intrebare, nu va blocati, treceti mai departe la
urmatoarea;
• Nu intrati in panica cand ceilalti studenti incep sa predea lucrarile;
nu exista premiu pentru cel care preda primul lucrarea.
• Daca sunteti tensionat sau va este teama in timpul testului
incercati cateva din urmatoarele trucuri:

458
 • Inspirati si expirati usor;
• Nu va ganditi ca va este frica;
• Incercati sa va concentrati si sa va incurajati singuri, gandindu-va
ca ati invatat si veti face cat puteti de bine;
• Asteptati-va la o neliniste, este un mod de a va aminti ca doriti sa
obtineti rezultate cat mai bune si va furnizeaza energie; aveti doar grija sa o
controlati.
D. Dupa test, revizuiti ce ati facut:
• Vedeti ce a functionat si pastrati strategia respectiva; nu conteaza
daca erau lucruri marunte, sunt pietre pentru calea succesului;
• Stabiliti ce nu a functionat si incercati sa imbunatatiti;
• Bucurati-va ca sunteti pe drumul cel bun!
Daca nimic din cele de mai sus nu functioneaza sau doriti si mai
mult, cautati centre locale sau alte surse de asistenta privind stress-ul si
studiul.
Daca sunteti sigur ca aveti o problema cu anxietatea in preajma
examenelor anuntati-va si profesorii inainte de examene sau teste si nu cu o
ora dupa ! Ei pot gasi si alte metode de a va evalua.
Primul pas este sa recunoasteti si sa cereti ajutorul. Succes la
examene si aveti incredeti in voi !
Anexa nr.6 - Modele de chestionare
A. Ce parere aveti despre serviciul dumneavoastra ?
Chestionarul se refera la masura în care sunteti sau nu multumit de
serviciul dumneavoastra.
Raspundeti prin încercuirea numarului care corespunde parerii
dumneavoastra pe baza scalei de mai jos:

459
 1= foarte multă nesatisfactie;
2 = multă nesatisfacţie;
3 = oarecare nesatisfacţie;
4 = oarecare satisfacţie;
5 = multă satisfacţie;
6 = foarte multă satisfacţie.
Comunicare şi felul în care informaţiile circulă prin unitatea
1.
dumneavoastră.
2. Munca pe care o desfasuraţi în prezent.
3. Masura în care vă simţiţi stimulat de munca pe care o prestaţi
4. Stilul de conducere utilizat de superiori.
5. Modul în care sunt puse în aplicare schimbările şi inovaţiile.
6. Felul muncii sau al sarcinilor care vi se solicită.
Masura în care simţiţi că personal va puteţi dezvolta sau împlini
7.
în serviciul dumneavoastră.
Felul în care sunt rezolvate conflictele în unitatea
8.
dumneavoastră.
Gradul în care slujba dumneavoastră solicită pregatirea
9.
profesionala şi experienta pe care consideraţi că le posedaţi.
Atmosfera psihologică sau climatul existent în unitatea
10.
dumneavoastră.
11. Structura organizatorică a unităţii dumneavoastră.
12. Masura în care vă simtiţi implicat în slujba dumneavoastră.
TOTAL

B. Cum va apreciaţi starea actuală de sănătate ?

460
 Partea I a acestui chestionar se refera la sentimentele şi
comportamentul dumneavoastra precum si la felul în care acestea sunt
influentate de tensiunea pe care o simtiti în slujba dumneavoastra.
Încercuiti numarul ales pe fiecare scala.
Luati în considerare, pentru a raspunde, starea dumneavoastra din
ultimele 3 luni.
Partea I - Cum va simtiti sau comportati
Ati putea afirma ca tindeti sa fiti o persoana supraconstiincioasa
1. care se framînta pentru greselile sau actiunile din trecut, ca de
pilda unele decizii ?
Vi se întîmpla ca în cursul unei zile obisnuite de munca sa va
2. simtiti tulburat, desi motivele acestei stari nu sunt întotdeauna
clare, evidente?
Cînd presiunea psihica la locul de munca începe sa creasca, va
3. gasiti suficiente rezerve de energie care sa va mobilizeze si sa
va împinga la actiune ?
Exista momente la serviciu cînd va simtiti atît de suprasolicitat
4. încît stati si va gînditi: „La dracu, viata asta cere un efort prea
mare!” ?
în timpul activitatilor de la locul de munca v- ati surprins
vreodata punîndu- va sub semnul întrebarii propria capacitate si
5.
judecata si ati observat o scadere a încrederii pe care o aveti în
fortele proprii ?
Daca prietenii si colegii se comporta oarecum mai distant fata
de dumneavoastra, va îngrijorati si începeti sa va gînditi ce
6.
anume ati facut care sa-i fi ofensat, sau nu dati importanta
acestui lucru ?
7. Daca actiunile pe care le-ati initiat sau treburile pe care le faceti
încep sa mearga prost, simtiti o lipsa de încredere în dvs. si

461
 intrati în panica, ca si cum evenimentele v- ar scapa de sub
control ?
Sunteti convins ca ati sesizat corect si ati tratat în mod eficient
8. sarcinile dvs. de munca sau problemele de familie din ultima
perioada?
în ceea ce priveste munca si viata în general, va considerati o
9.
persoana care îsi face griji din orice ?
Vi se întîmpla sa traiti perioade lungi de tristete sau melancolie
10.
din motive pe care pur si simplu nu vi le puteti explica ?
Ati putea spune ca aveti o stare de spirit buna care va face
capabil sa depasiti orice greutate sau problema prezenta sau
11.
viitoare, cum ar fi rezolvarea unor dileme sau luarea unor
decizii dificile ?
Vi se întîmpla la serviciu ca lucrurile pe care le aveti de facut sa
12. devina pur si simplu prea multe si va simtiti atît de
suprasolicitat (coplesit) încît vi se pare ca nu mai rezistati ?

Partea a II-a se ocupa în mod special de frecventa de aparitie a unor

probleme fizice manifeste. întrebarile presupun ca va puteti evalua starea de
sanatate cu o precizie acceptabila si de asemenea ca veti fi sincer în
raspunsurile dvs.
Luati în considerare, pentru a raspunde, starea dvs. din ultimele 3
luni.
Scala: 1= niciodata; 2 = foarte rar; 3 = rareori; 4 = uneori; 5 =
frecvent; 6 = foarte frecvent.
Partea a II-a Sanatatea fizica
1. Oboseala sau epuizare inexplicabila.
2. Tendinta de a mînca, de a bea sau de a fuma mai mult ca de

462
 obicei.
3. Senzatia de sufocare sau de ameteala.
4. Tremuraturi musculare (de ex. zvîcniri ale pleoapelor).
5. Senzatii de furnicaturi sau junghiuri în anumite parti ale corpului.
6. Nu va vine sa va sculati dimineata.
TOTAL

C. Surse de tensiune în serviciul dumneavoastra

Aproape orice poate fi o sursa de tensiune (pentru cineva anume) la
un moment dat, iar indivizii percep în mod diferit sursele potentiale de
presiune. Cei care spun ca se afla, „pentru moment, sub o presiune teribila
la locul de munca” înteleg prin asta de obicei ca au prea mult de lucru. Dar
aceasta este doar una din posibilitati. Propozitiile de mai jos prezinta
posibile surse de tensiune. Evaluati în functie de intensitatea presiunii pe
care credeti ca fiecare din ele o poate exercita asupra dvs.
Scala:
1= categoric nu este sursa de tensiune;
2 = în general nu este sursa de tensiune;
3 = mai degraba nu este sursa de tensiune;
4 = mai degraba este sursa de tensiune;
5 = în general este sursa de tensiune;
6 = categoric este sursa de tensiune.

1. Sa conduci sau sa supraveghezi munca altora.

2. Sa-ti duci de lucru si pentru acasa.
3. Subsolicitarea - a lucra la un nivel inferior capacitatilor mele.
4. îndrumare si sprijin insuficient din partea superiorilor.

463
5. Lipsa de consultare si comunicare.
6. Sa nu te poti deconecta acasa de problemele de la serviciu.
7. Sa tii pasul cu tehnica, inovatiile, ideile si tehnologiile noi.
Calitatea necorespunzatoare sau slaba a instruirii profesionale sau a
8.
formarii cadrelor de conducere.
9. Sa participi la adunari, sedinte.
10. Lipsa de sprijin social din partea colaboratorilor.
11. Atitudinea sotiei/sotului fata de munca si cariera mea.
12. Sa muncesti pîna tîrziu.
13. Dezacord între diferite sarcini si cerinte de serviciu.
14. Discriminarea si favoritismul.
15. Sa te simti izolat.
16. Sa nu te încurajeze superiorii.
Solicitarile serviciului îmi afecteaza relatia cu sotia/sotul sau cu
17.
copiii.
18. Sa fi subapreciat.
19. Sa fi obligat sa- ti asumi riscuri.
20. Sa nu ti se spuna daca ai lucrat bine sau rau.
21. Deplasarile de serviciu(delegatiile), faptul de a trai prin hoteluri.
22. Sa fi vazut doar ca un „Şef”.
23. Neclaritatea perspectivelor de promovare.
Lipsa sprijinului emotional din partea persoanelor din afara
24.
serviciului (prieteni, familie).
25. Solicitarile serviciului îmi afecteaza viata particulara sau sociala.
26. Schimbari în cerintele privind felul în care sa-mi fac munca.
27. Sa fi mereu „present” sau „accesibil” pentru oricine.
28. Lipsa sprijinului concret din partea celor din afara serviciului.
Factori care nu se afla sub controlul meu direct, asupra carora nu
29.
am nici o putere.
30. Viata de familie alaturi de un partener care tine si el la cariera sa.
31. Sa faci fata la situatii ambigue sau „delicate”.
32. Sa trebuiasca sa adopti un rol negativ (cum ar fi concedierea cuiva).
33. Imposibilitatea de a avansa în cariera.

464
 34. Moralul si climatul de la locul de munca.
35. Luarea unor decizii importante.
36. Urmarile greselilor pe care le faci.
37. Lipsa posibilitatilor de autoperfectionare.
Absenta stabilitatii sau a unui climat de încredere în viata de
38.
familie.
39. A te consacra carierei în dauna vietii de familie.
40. Caracteristicile structurii organizatorice a unitatii.
TOTAL

D. Cum faceti fata stresului la care sunteti supus

Desi exista deosebiri în felul cum oamenii reactioneaza la sursele
de tensiune si la efectele stresului, în general, cu totii încercam, într-un fel
sau altul, constient sau subconstient, sa facem fata acestor dificultati. Mai
jos sunt date un numar de variante de lupta împotriva stresului. Sunteti
rugat sa le evaluati, aratînd în ce masura folositi fiecare din ele ca mod de
rezolvare a unei situatii stresante.
Scala:
1= nu folosesc niciodata;
2 = folosesc rareori;
3 = mai degraba nu folosesc;
4 = mai degraba folosesc;
5 = folosesc deseori;
6 = folosesc foarte des.

1. Recurg la hobby-uri şi distracţii.

Încerc sa privesc situaţia obiectiv, nu ma las influenţat de stările
2.
mele afective.
3. Îmi organizez eficient timpul.
4. Discut cu prieteni întelegatori.

465
 5. Planific totul din timp.
6. Îmi largesc interesele si activitatile din afara serviciului.
Folosesc atentia selectiva (ma concentrez asupra unor probleme
7.
specifice).
8. Rezolv problemele în ordinea importantei si urgentei lor.
9. Încerc sa stau deoparte si sa chibzuiesc bine asupra situatiei.
10. Caut cît mai mult sprijin social.
TOTAL

E. În ce masura simtiti ca stapîniti situatia de la locul dumneavoastra

de munca ?
Întrebarile care urmeaza privesc parerile dvs. despre locuri de
munca în general si nu doar despre serviciul dvs. actual. Scala:
1 = dezacord pronuntat;
2 = dezacord moderat;
3 = dezacord usor;
4 = acord usor;
5 = acord moderat;
6 = acord pronuntat.

1. Un post de muncă este ceea ce faci din el.

În cele mai multe posturi de munca, oamenii pot realiza în buna
2.
masura ceea ce îsi propun sa realizeze.
Daca stii ce vrei sa obtii de la o slujba, poti gasi acel post de
3.
munca care sa- ti satisfaca dorinta.
Daca angajatii sunt nemultumiti de o decizie luata de seful lor, ei
4.
trebuie sa faca ceva pentru a remedia situatia.
5. Obtinerea slujbei pe care o doresti depinde mai mult de noroc.
6. A cîstiga bani este în primul rînd o chestiune de sansa.
7. Cei mai multi oameni sunt în stare sa-si faca bine meseria, cu

466
 conditia sa depuna efort.
Pentru a obtine un loc de munca într-adevar bun, ai nevoie de
8.
rude sau cunostinte suspuse.
9. Promovarile sunt de obicei o problema de noroc.
Cînd e vorba sa ocupi o slujba buna este mai important pe cine
10.
cunosti decît ce stii.
Promovarile se fac angajatilor care au performante bune în
11.
munca.
12. Pentru a cîstiga multi bani ai nevoie sa cunosti pe cine trebuie.
În cele mai multe servicii trebuie sa ai mult noroc ca sa fii
13.
considerat un angajat bun.
Cei care au performante bune în munca sunt, în general,
14.
recompensati.
Cei mai multi angajati au mai multa influenta asupra sefilor
15.
directi decît cred ei ca au.
Principala deosebire dintre cei care cîstiga bine si cei care cîstiga
16.
slab este norocul.
TOTAL

Majoritatea studentilor resimt un grad ridicat al anxietatii in timpul

examenelor. Din pacate, atunci cand anxietatea afecteaza performanţa la
examen, apare o adevarata problemă.

TEMA 6. Elemente de psihodiagnostic, psihocorecţie şi psihologie

aplicată
LECŢA 5. Consilierea psihologică în mediul militar
SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Consilierea psihologică. Noțiuni generale

467
 2. Formele consilierii psihologice.

1. Consilierea psihologică. Noţiuni generale

Psihoconsilierea reprezintă o direcţie de activitate a psihologului
care are o importanţă deosebită, în cadrul consilierii, psihologul (ofiţerul
avizat cu abilităţi psihologice), utilizând cunoştinţe profesionale, ştiinţifice
speciale - trebuie să creeze condiţii pentru client, în care acesta ar putea să-
şi conştientizeze posibilităţile proprii pentru soluţionarea problemelor
psihologice personale.
În opinia autoarei Irina Holdevici consilierea reprezintă un proces
intensiv de abordare a asistenţei pentru persoanele normale, care doresc să-
şi atingă obiectivele şi să funcţioneze mai eficient.
O condiţie necesară pentru organizarea consilierii este:
- acordul binevoitor al cliencului,
- atitudinea de încredere faţă de consultant,
- atitudinea activă şi creativă a clientului faţă de sine şi faţă de
problema sa.
În procesul activităţii sale consilierul trebuie să caute răspuns la aşa
întrebări ca: Ce scopuri doresc să ating pe parcursul consilierii? De ce?
Cum, Cu ce mijloace?
Sarcinile de bază ale consilierului militar78 sunt:
1. Acceptarea şi înţelegerea celui consultat;
2. Conştientizarea propriului „Eu”;
3. Susţinerea clientului în retrăirea propriilor probleme;

78
Ofiţerului avizat cu abilităţi psihologice.
468
 4. Reflexia asupra propriilor emoţii, gânduri, intenţii apărute pe
parcursul consilierii, pentru evitarea contopirii şi a contratransferului.

1.1. Caracteristicile definitorii ale personalităţii consilierului 79

- trebuie să aibă atitudine pozitivă faţă de personalitatea altui om;
- să fie orientat spre problemele clientului şi cointeresat în
soluţionarea lor;
- să accepte necondiţionat personalitatea altuia;
- să manifeste bunăvoinţă, încredere, calm: să recunoască drepturile
clientului;
- să aibă tendinţă spre autodezvoltare.
• Vom diferenţia noţiunile de „psiholog-consilier” şi „psiholog
militar” (cel ce activiază în instituţia de învăţămînt), care se ocupă de
consiliere ca direcţie specială de activitate.
Activitatea de consiliere a psihologului militar se deosebeşte de cea
din centrele de consiliere, deorece psihologul militar se află nemijlocit în
mediul, în care se iscă, există şi se dezvoltă atât laturi pozitive, cât şi
negative ale relaţiilor interpersonale dintre militari şi instructori; anumite
calităţi ale militarilor (ostaşi/studenţi), succesele şi insuccesele lor etc. El
percepe fiecare (ostaş/student) sau instructor/profesor nu ca pe o unitate,
dar ca un sistem de relaţii, interacţiuni şi realizează consilierea în comun cu
alte direcţii de activitate.
• Vom diferenţia noţiunile de „psihoprofilaxie” şi „psihoconsiliere”,
ca fiind două activităţi ale psihologului.

79
Ofiţer ce deţine calităţi similar unui consilier psihologic.
469
 În cazul psihoprofilaxiei, psihologul singur determină, pe baza
legităţilor psihologice de dezvoltare psihică şi de formare a personalităţii
adolescentului, ce trebuie de preîntâmpinat, ce se poate de schimbat, pentru
a crea condiţii favorabile de instruire şi educaţie a (ostaşului/studentului).
În cazul consilierii, clientul vine la psiholog cu problema lui şi
trebuie să ţinem cont de faptul, că dacă s-a adresat
învăţătorul/profesorul/instructorul cu problemele
copilului/ostaşului/studentului, încă nu înseamnă că ele cu adevărat sunt ale
copilului/ostaşului/studentului. Cauza ar putea fi şi în metodele de predare,
de educaţie neadecvate.
În problemele copilului/ostaşului/studentului, psihologul sau
ofiţerul avizat cu abilităţi psihologice, trebuie să colaboreze cu
instructorul/profesorul. Ei sunt specialişti în domeniilor lor, dar colaborarea
pe baza problemelor clientului le permite să-şi unească cunoştinţele şi oferă
mari posibilităţi creative pentru soluţionarea problemelor subiectului.
Anume în aceasta constă importanţa consilierii într-o instituţie de
învăţămînt. Mai mult ca atât, înţelegând esenţa acţiunilor proprii în relaţie
cu un student, învăţătorul/instructorul va utiliza aceste cunoştinţe şi în
lucrul cu alţi cursanţi/ ostaşi/studenţi.

CONCLUZIE
Sensul psihologic al consilierii este de a-1 ajuta pe client ca el
singur să-şi soluţioneze problema. Numai aşa el va obţine experienţă în
soluţionarea a astfel de probleme şi pe viitor.

470
 1.2. Sarcinile psihologului consilier80 în instituţia de învăţămînt
militar sunt următoarele:
■ Acordă consilieri individuale şi de grup administraţiei instituţiei,
profesorilor, părinţilor privind problemele instruirii şi educaţiei
adolescenţilor;
■ Realizează consilieri individuale cu studenţii pe probleme de
instruire, dezvoltare, autodeterminare, relaţii interpersonale cu superiorii,
adulţii şi semenii, autoeducaţie;
■ Acordă consilieri grupurilor de studenţi ori plutoanelor privind
autoeducaţia, orientarea profesională, cultura muncii intelectuale etc;
■ Contribuie la dezvoltarea culturii psihologice a pedagogilor şi
comandanţilor pe calea realizării consilierilor individuale şi de grup,
partcipării la consilii pedagogice, întruniri metodice, consilii.
Sarcina de bază a consilierii în instituţia de învăţămînt militar este
de a contribui maximal la dezvoltarea psihică şi la formarea personalităţii
fiecărui adolescent.

1.3. Principiile consilierii psihologice

• Principiul respectării intereselor studentului. Din practică se
cunoaşte că până în luna a 3 de studii, sunt aduşi la consiliere de către
comandanţii de pluton, profesori. Începând cu luna a 6 studenţii se
adresează singuri la psiholog. Deci, psihologul consultant are de a face nu
cu însăşi studentul, ci cu sistemul de relaţii adolescent – comandant de
pluton - profesor.
Optimizând relaţiile, trebuie să respecte interesele studentului.
80
În lipsa psihologului, ofiţerul - instructor este în drept de a-şi asuma atribuţiile
funcţionale ale Psihologului militar
471
 • Atitudine binevoitoare şi neapreciativă faţă de client.
• Orientarea la normele şi.valorile clientului.
• Interzicerea de a da sfaturi. Dând sfaturi, psihologul îşi asumă
responsabilitate de ceea ce se va întâmpla.
• Anonimitatea şi confidenţialitatea.
• Includerea clientului în procesul consilierii. Clientul trebuie să fie
inclus în discuţii, să trăiască emoţional ceea ce discută cu psihologul. În
cazul în care clientul pierde interesul faţă de temă, nu trebuie de insistat, dar
de schimbat tema, de folosit umorul, păstrând astfel participarea activă şi
interesul clientului.
• Principiul neutralităţii şi caracterului deschis. Psihologul trebuie
să asculte poziţia tuturor, dar să nu se transforme pentru unii în judecător,
iar pentru alţii în avocat.

2. Formele consilierii psihologice

În dependenţă de particularităţile individual-psihologice ale
clientului, problemele lui, scopurile şi sarcinile psihologului 81, poate fi
aleasă o anumită formă de consiliere.
Tipurile de psihoconsiliere pot fi clasificate astfel:
A. După durată:
- Consiliere de scurtă durată (una-două întâlniri cu clientul);
- Consiliere de lungă durată (activitatea de consiliere decurge timp
de câteva luni cu o anumită periodicitate).
În fiecare caz durata consilierii poate fi diferită. Ea depinde de
problemele cu care clientul se adresează la psiholog, de dorinţa clientului de

81
Idem
472
a lucra serios asupra propriei probleme, de condiţiile obiective de viaţă ale
clientului şi psihologului etc.
Durata unei întâlniri poate varia de la 30 minute până la 3-3,5 ore,
în dependenţă de problema discutată, de timpul de care dispune psihologul,
de scopurile pe care le realizează în timpul consilierii.
B. După conţinut:
- Consilire psihologo-pedagogică (împărtăşirea cunoştinţelor
psihologo-pedagogice despre metodele şi procedeele de educaţie
etc);
- Consiliere psihologică (privitor la problemele strict psihologice:
relaţii interpersonale conflictuale, particularităţile de personalitate ale
clientului şi ale persoanelor care comunică cu el etc.);
- Consiliere social-psihologică (evidenţierea condiţiilor sociale
nefavorabile de viaţă ale clientului etc);
- Consiliere psihodiagnostică (consiliere privitor la rezultatele,
diagnosticării trăsăturilor de personalitate, de temperament, aptitudinilor,
orientarea profesională etc).

C. După modul de organizare a consilierii:

- Consilierea de I singură fază, care se organizează cu un singur
client (student, comandant pluton, profesor);
- Consilierea în II-ă faze, se organizează în cazurile când la
psiholog se adresează, de exemplu, profesorul privind problemele
studentului. În aceste situaţii psihologul ascultă mai întâi „plângerea”, apoi
lucrează cu studentul/ostaşul;
- Consilierea în trei faze se utilizează atunci, când, de exemplu:

473
 Părintele se adresează la psiholog cu rugămintea de a determina
orientarea profesională a subiectului ori pentru clarificarea unor probleme
psihologo-pedagogice de educaţie.
Psihologul ascultă interpelarea părintelui (I fază), apoi lucrează cu
adolescentul (a II-a fază), după care urmează elaborarea recomandărilor ori
pentru comandantul de pluton, ori pentru subiect (a III-a fază).

Anexa nr.1 Procede de depistare a clienţilor pentru consiliere.

2.1. Problemele cu care se adresează clienţii la consiliere.
Cadrele didactice Comandantul de Studenţii/ostaşii
pluton

474
 •Cauzele dificultăţilor în însuşirea •Cum să-i susţină pe •Relaţii
de către studenţi a materialului la studenţi/ostaşi pentru interpersonale cu
anumite obiecte; instruirea militară; colegii şi adulţii;
• Nedorinţa şi incapacitatea •Lipsa intereselor •Autoeducaţia;
studenţilor de a învăţa; studentului/ostaşului; •Autodeterminarea
•Relaţii conflictuale cu plutonul; •Nedorinţa de a personală şi
•Metode de unfluenţă pedagogică învăţa; profesională;
neefective; •Memorie slabă; •Cultura muncii
•Comunicarea studenţilor de •Dezorganizare; intelectuale;
diferite vârste cu semenii lor şi •Lipsa de •Cultura
consolidarea colectivului de independenţă; comportamentului;
studenţi; •Lenea; •Probleme de
•Căile de dezvoltare a capacităţilor •Agresivitatea; conştientizare a
profesionale proprii; •Excitabilitatea, ori propriei
• Posibilităţile de evidenţiere şi timiditatea, frica; personalităţi;
dezvoltare a intereselor, •Orientarea •Rugămintea de a-
aptitudinilor, înclinaţiilor profesională; i ajuta să găsească
studenţilor; •Atitudinea ieşirea dintr-o
•Metode de orientare profesională a studentului faţă de situaţie dificilă;
elevilor. adulţii din familie, •Dificultăţi în
faţă de fraţi, surori. învăţare.

2.2. Poziţiile psihologului în consiliere

În consiliere psihologul poate ocupa un număr limitat de poziţii.
Poziţiile de judecător şi avocat simt interzise. În continuare vom descrie
poziţiile eficiente (5).
Psiholog - povăţuitor neutru.

475
 În acest caz psihologul ascultă clientul, adresează întrebări
adăugătoare şi la sfârşitul discuţiei, bazându-se pe cunoştinţele, intuiţia,
experienţa profesională propune recomandări.
Clientul, la rândul său, poate urma aceste recomandări ori le poate
ignora.
Psiholog - programator. După ce clientul a relatat problema,
psihologul elaborează programa posibilelor căi de influenţă asupra
clientului ori asupra situaţiei lui problematice cu-scopul de a schimba
relaţiile ori a regla situaţia în general. Programa conţine răspunsuri la
întrebările: „Ce trebuie de făcut?”, „Când?”, „Cum?” De exemplu:
La consultaţie s-a adresat un student, care e preocupat de problema
apariţiei unor astfel de situaţii când îşi pierde controlul asupra
comportamentului şi emoţiilor, şi manifestă o agresivitate nemotivată. După
examinarea situaţiei, psihologul elaborează programa exerciţiilor
psihotehnice, propune studentului să utilizeze autotrayning-ul sub
observaţia psihologului.
Psihologul - ascultător. Uneori la consiliere vin „din simplu motiv
ca să discute cu un om bun şi inteligent”. Discuţia clientului cu psihologul
are un caracter deschis şi anume valoarea psihologică, comunicativă are
pentru client o importanţă deosebită. În rezultatul discuţiei de suflet clientul
primeşte uşurare, satisfacţie şi, liniştindu-se, găseşte de sine stătător soluţia
problemelor proprii.
Psihologul - „oglindă”. Este cunoscut faptul, că omul, aflându-se
într-o situaţie problematică, are:o atitudine faţă de sine şi faţă de alţii destul
de subiectivă. El poate denatura şi intensifica încordarea situaţiei; să
manifeste o anxietate şi frică sporită faţă de ce i se poate întâmpla; să

476
învinovăţească pe cineva din apropiaţi în toate problemele; să simtă că nu
este în putere să înţeleagă ce se întâmplă.
În acest caz clientul are nevoie ca un alt om, străin problemelor
sale, să-i explice ce se întâmplă, să-i descrie evenimentele obiectiv, să-1
ajute să înţeleagă rolul lui în aceste evenimente şi, de asemenea, poziţiile
persoanelor care sunt legale de el şi influenţează asupra lui. Psihologul
trebue să fie gata pentru a descrie modelul obiectiv al situaţiei clientului, să-
i arate rolul lui în evenimentele, care decurg.
Dacă clientul acceptă modelul descris de psiholog, atunci el începe
să înţeleagă situaţia. Odată cu înţelegerea el se calmează şi are posibilitatea
să ia o decizie.
Psihologul - „catalizator”. Deseori pentru consultaţie se adresează
persoane care se află în situaţii opuse celei descrise mai sus: ei înţeleg totul,
sunt calmi, apreciază obiectiv rolul lor în problemele existente, dar nu
întreprind nimic, nu depun eforturi să schimbe ceva în relaţiile cu rudele,
colegii etc. În aceste situaţii sarcina psihologului este de a crea un imbold
pentru activizarea clientului faţă de situaţie. Unul din procedeele de
activizare este întărirea încrederii în sine, în capacitatea lui de a conduce cu
evenimentele din viaţa poprie şi de a aştepta rezultatul pozitiv pentru sine şi
pentru cei apropiaţi.

CONCLUZII
Alegerea poziţiei în consiliere depinde de factori precum ar fi:
caracteristica clientului şi problemelor lui, posibilităţile personale şi
profesionale ale psihologului.

477
 Dacă la psiholog a venit o persoană puternică, inteligentă care este
preocupată destul de serios de problema lui şi este gata să depună eforturi
proprii pentru a le soluţiona, psihologul poate ocupa poziţia povăţuitorului
neutru ori programatorului.
Dacă se adresează o persoană emotivă, de exemplu, mama unui
elev, care retrăieşte foarte acut problema sa şi doreşte foarte Imult să
„schimbe totul spre bine”, atunci sunt posibile poziţia „oglindă” ori
programator.
Dacă la psiholog se adresează o mamă care mulţi ani la rând a
tolerat agresivitatea soţului, îşi înţelege bine situaţia ei, dar este destul de
obosită şi pasivă („Nu pot face nimic!”), atunci e bine să se locupe poziţia
de „catalizator”.
În cabinetul psihologic trebuie să fie rezervat locul pentru client, să
fie un scaun ori fotoliu. Trebuie să avem grijă, ca clientul să se simtă calm
şi comod. Lumina trebuie să fie uniformă, să lumineze in aceeaşi măsură
faţa clientului şi faţa psihologului. în unele cazuri pshologul poate să-1
întrebe pe client unde doreşte să se aşeze.
Deşi, de obicei, clientul singur se adresează pentru consultaţie, în
primele minute de discuţii el, deseori, aşteaptă iniţiativa psihologului.
Cauza că el nu ştie cu ce să înceapă, retrăieşte mult problema şi nu poate
deodată să se deschidă; se teme să rişte, să se deschidă şi aşteaptă această
deschidere de la psiholog.

478
 ANEXE
Anexa nr.1
Procede de depistare a clienţilor pentru consiliere.
În instituţia de învăţămînt militar sau unitatea militară, există câteva
procedee de căutare a clienţilor pentru consiliere:
După o lecţie cu conţinut psihologic, citită de către psiholog sau
instructorul militar, se pot înscrie la consultaţie careva ascultători, cărora
tema lecţiei le-a trezit un interes deosebit;
După realizarea unei cercetări psihodiagnostice a subiecţilor la
consiliere vor veni numaidecât careva din superiorii militarilor, pentru a se
interesa de rezultatele testării;
După un exerciţiu corecţional ori un trayning de grup unii
participanţi vor fi interesaţi de o comunicare individuală cu psihologul;
Dacă psihologul a realizat câteva consilieri care au avut succes cu
comandanţii de pluton ori studenţii/ostaşii, peste careva timp va avea la
consultaţie mai mulţi clienţi;
Unii comandanţi se pot adresa la consultaţie în privinţa problemelor
acute din familie şi serviciu ori din simplă curiozitate.

479
 TEMA 6. Elemente de psihodiagnostic, psihocorecţie şi psihologie
aplicată
LECŢA 8. Psihocorecţia și psihoprofilaxia psihologică în mediul
militar
SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Tehnici de consiliere
2. Psihoprofilaxia.
1. Tehnici de consiliere
C. Rogers propune urmatoarele tehnici de consiliere/terapie (cf.
Iolanda Mitrofan, 2000):
• reflectia, meditatia, afirmatii cu accent pe sentimentele prezente;
• reformularea continutului relatat de client;
• acceptarea neconditionata (atitudine empatica autentica):
• acceptarea pozitiva verbala si nonverbala.
În prezent se folosesc urmatoarele tehnici de consiliere
nondirectiva:

A. Tehnici de ascultare. Ascultarea activa

Pe parcursul relatarilor clientului, consilierul trebuie sa fie
preocupat in permanenta de intrebari precum. Ce spune de fapt clientul ?;
Care sunt mesajele reale ale acestuia ?. Aceasta preocupare poate fi
verbalizata prin afirmatii de tipul: Se pare că suferiţi mult din cauza
faptului că...
În felul acesta, consilierul arată că manifestă un interes sporit faţă
de ceea exprimă clientul, printr-o atitudine plină de atentie şi solicitudine.
Tehnica ascultarii include, cu deosebire, atentia acordata unor

480
semne nonverbale: folosite nu pentru a exprima sentimente, ci pentru a le
ascunde.
B. Tehnici de reflectare
a) Repetitia ecou
Consilierul reia o secventa din relatarea clientului, accentuand
cuvintele si expresiile - cheie. Astfel, clientul este incurajat sa comunice si,
mai mult, acesta simte ca este inteles, acceptat, simte ca nu este singur.
Exemplu: Clientul: ...Eram atat de nefericit... . Consilierul: .. .Erati
atat de nefericit... etc.
De aceea, reformularea mesajului clientului, utilizand alti termeni,
considerati ca echivalenti, este superioara in masura in care evidentiaza un
efort real de intelegere.
Exemplu: Clientul: ...Emm atat de nefericit... . Consilierul: ... Vreti
sa spuneti ca intamplarea respectiva v-a intristat foarte mult... etc.
b) Repetitia pe alt ton
Consilierul reia o parte din relatarea clientului dar pe alt ton si cu o
nuanta de umor, tocmai pentru a schimba viziunea sa asupra unor
evenimente considerate negative.

C. Tehnici de reformulare
A reformula înseamna a spune cu alti termeni intr-o maniera mai
concisa sau mai explicita ceea ce clientul tocmai a exprimat. O reformulare
este corect efectuata si devine eficienta doar in masura in care intruneste
acordul celui caruia îi este destinata (I. Dafinoiu, 2000, p. 125).
Pentru Rogers, acordul clientului reprezinta criteriul principal al
validitatii reformularii; clientul este considerat expert in problema sa, cea

481
mai informata persoana in legatura cu situatia pe care o traieste.
Trei procedee principale ale reformularii
Exemplele care insotesc descrierea acestor procedee sunt preluate
din lucrarea Elemente depsihoterapie integrativa, semnata de I. Dafinoiu
(op. cit., pp. 126-127):

1. Reformularea - reflectare – consilierul subliniaza aspectele

esentiale din relatarea clientului, pastrand insa cadrul de referinta propus de
client.
Exemplu: Clientul: ...Problema cu acest gen de sentimente placute
este ca ma simt nefericit pentru ca stiu ca, dupa aceste extraordinare
momente de improspatare a forte lor, voi recadea in starea de depresie.
Consilierul: Daca inteleg bine, va spuneti ca aceste reactii tonice
suntpasagere si acest fapt va interzice orice satisfactie.

2. Reformularea ca inversare a raportului figura - fond

Este un procedeu care se foloseste, cu deosebire, atunci cand
clientul este nemultumit de modul in care a reactionat intr-o anumita
situatie; ea permite sa se obtina o noua viziune asupra ansamblului, fara a se
adauga sau omite ceva din relatarea clientului. Acest procedeu i§i are
originea in teoria gestaltista §i exprima foarte bine conceptia rogersiana
privind restructurarea campului.
Exemplu: Clientul: ...Sunt singurul din clasă care nu face nimic
niciodata bine! Consilierul: ...Dupa parerea dumneavoastra toti ceilalti
reu§esc mai bine decat dumneavoastra ?

482
 3. Reformularea - clarificare este un procedeu complex prin care
consilierul formuleaza ceea ce clientul a simtit, dar nu poate exprima.
Exemplu: Clientul: Cumnatul meu este un tip literalmente plin de
pretentii. Dupa el, numai persoana lui conteaza. Numai el are ceva de spus.
Imediat ce apare, conversatia este monopolizata de el. Pot sa urez buna
seara la toata lumea §i sa plec. Consilierul: Nodul problemei nu este dat
atat de aceste maniere, cat faptul ca ele, intr- un fel sau altul, va deranjeaza,
ajung sa va elimine.

2. Psihoprofilaxia
2.1. Sarcinile psihoprofilaxiei
Psihoprofilaxia reprezintă un sistem de măsuri de preîntîmpinare a
dificultăților în dezvoltarea psihică și dezvoltarea personalității și de creare
a condițiilorpsihologice favorabile pentru aceasta dezvoltare.
Psihoprofilaxia este o direcție de activitate a psihologului
militar,orientată spre contribuția lui activă la dezvoltarea tuturor cursanților.
Sarcinile psihoprofilaxiei:
a) Responsabilitatea pentru respectarea în unitatea militară a
condițiilor psihologice necesare pentru dezvoltarea psihică adecvată și
formarea personalității cursanților la diferite vîrste.
b) Evidența timpurie a particularităților cursanților, care pot
favoriza apariția dificultăților, dereglarilor în dezvoltarea intelectuală și a
personalității lui.
c) Preîntîmpinarea posibilelor dificultăți la trecerea cursanților în
următoarea treaptă erarhică militară.
Activitatea de psihoprofilaxie este dificilă de realizat

483
 Dificultatea rezidă:
a) În faptul că sunt puține recomandări metodice de organizare a
acestei activități.
b) În pregătirea psihologică insuficientă a coloctivului pedagogic și
de părinți pentru înțelegerea necesității ei.
În unitatea militară persistă numeroase probleme reale, atît cu
cursanții cît și cu colective întregi de militari, dar psihologul vorbește
despre niște dificultăți care ar putea apărea. Psihologul trebuie să
prognozeze posibilitatea apariției acestor probleme și să orienteze
activitatea în direcția prevenirii lor.
De exemplu, psihologul militar a determinat că mulți dintre ofițeri
au reprezentări slabe despre specificul mediului de proveniență a
cursanților. Atunci el oferă informațiile necesare pentru a preveni erorile în
activitatea instructorilor legate de problemele mediului de proveniență a
cursanților, dîndu-le posibilitatea de a-și elabora un anumit sistem de
cerințe față de militarii de diferite medii.
Psihoprofilaxia trebuie începută atunci cînd încă nu au apărut
problemele.

2.2. Nivelurile profilaxiei

În psihoprofilaxie se evidențiază trei niveluri:
Primul nivel reprezintă psihoprofilaxie primară, unde în centrul
atenției stau problemele emoționale, comportamentale, instructive la un
nivel de gravitate redus. La acest nivel psihologul include în cîmpul lui de
activitate tiți cursanții/ostașii (10 din 10).

484
 Propunem un program de psihoprofilaxie a nervozelor la nivel
primar, care poate fi realizat atît de psiholog cît și de ofițerii instructori:
a) Călirea psihologică a militarului – obținerea imunității
psihologice la diferite stresuri.
b) Formarea în procesul de educație a următoarelor caracteristici:
încredere în sine, independență, respectul față de sine și față de alte
persoane, hotărîrea, ajutorul reciproc.
c) Lupta cu: egoismul, timiditatea, frica, supărarea excesivă,
agresivitatea.
d) Educarea culturii de reacționare emoțională.
e) Pregătirea militarului pentru reacții adecvate în situațiile
problematice.
f) Repetarea situațiilor psihotraumatice în jocurile pe roluri.
g) Discuții cu militarul despre calitățile pozitive și negative a unui
apărător militar.

Al doilea nivel - psihoprofilaxia secundară este orientată la

persoanele din grupa de risc, adică la acei militari la care problemele în
dezvoltarea psihică și a personalității deja au început. Psihoprofilaxia
secundară presupune evidențierea timpurie a dificultăților de învățare și de
comportament la militari. Sarcina principală a acestei psihoprofilaxii constă
în învingerea dificultăților înainte ca acești militari să devină emoționali
sau anti-sociali.
Aducem drept exemplu un program de psihoprofilaxie secundară a
nevrozelor care poate fi realizat doar de psihologi:
• Convorbirea cu părinții.

485
 • Psihocorecția violenței.
• Cauzele manifestării violenței
• Situațiile care îl impun pe militar să se comporte violent.
• Anihilarea violenței
2. Psihocorecția frustrării.
• Cauzele manifestării frustrării.
• Situațiile care-i provoacă militarului frustrarea.
• Micșorarea frustrării.
3. Psihocorecția fobiilor.
• Tipurile de fobii
• Situațiile care-i provoacă militarului anumite frici
• Înlăturarea fobiilor.
Al treilea nivel - psihoprofilaxie terțiară. Atenția psihologului este
orientată și concentrată asupra militarilor care au probleme majore în
învățare și comportament. Scopul principal al acestei psihoprofilaxii este
corecția sau învingerea dificultaților și problemelor de ordin psihologic.
Aici psihologul include in cîmpul său de activitate doar anumiți cursanți.

486
 ACADEMIA MILITARĂ A FORŢELOR ARMATE
„ALEXANDRU CEL BUN”
FACULTATEA ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ
CATEDRA ŞTIINŢE UMANISTICE ŞI LIMBI STRĂINE

CURRICULUM
la disciplina obligatorie
PSIHOLOGIE ŞI PEDAGOGIE
Specialitatea: infanterie, artilerie, transmisiuni.

AUTOR:
căpitan BULAT Valeriu,
magistru, lector

CHIŞINĂU – 2013

487
 APROB COORDONAT
Locţiitor comandant academie Decan facultate administraţie
pentru învăţământ (prorector) publică

colonel Iurie GÎRNEŢ locotenent-colonel Sergiu PLOP

„___”___________________2013 „____”__________________ 2013

CURRICULUM
la disciplina
PSIHOLOGIE ŞI PEDAGOGIE

Specialitatea: infanterie, artilerie, transmisiuni

I. PRELIMINARII
488
 Domeniul de studiu al psihologiei este unul deosebit de stimulator
şi promiţător. În societatea contemporană, sunt puţine disciplini care pot
concura cu studierea acestui domeniu complex şi totodată vital. În contextul
descifrării particularităţilor modului în care se derulează viaţa specifică
mediului militar pe timp de pace şi/sau război la toate categoriile de
personal: comandanţi şi subordonaţi, ofiţeri şi soldaţi, militari şi personal
civil, bărbaţi şi femei - armonia şi echilibrul psihologic este condiţia sine-
qua-non pentru orice militar care îşi doreşte reuşita în veaţa profesională şi
personală.
Disciplina Psihologie şi pedagogie este o aplicare a principiilor,
teoriilor şi metodelor psihologice în mediul militar sau mai precis, în
contextul operaţiunilor militare. Reprezintă un cumul de informaţii
aplicativ-practice la psihologia militară, care î-şi propune să înlăture
lacunele în pregătirea psihologică a efectivului Armatei Naţionale a
Republicii Moldova.
Cursul reprezintă o călăuză pentru studenţii de la specialităţile:
comandant pluton infanterie, comandant pluton artilerie, comandant pluton
transmisiuni, comandanţi, psihologi militari, ofiţeri, studenţii facultăţilor
civile antrenaţi în nobila trudă de cunoaştere şi înţelegere a personalităţii
militarului şi proceselor psihice ce au loc în colectivele militare. Se
deosebeşte de cursurile similare prin conţinutul etnopsihologic pronunţat, în
corelaţie cu fenomenele psiho-sociale contemporane.
Psihologia şi pedagogia militară este un curs format din 18
prelegeri, 6 teme, 7 lecţii practice şi maxime a personalităţilor ilustre, care
dezvăluie chintesenţa concepţiei pregătirii psihologice, începînd cu

489
definirea psihologiei militare, iar apoi fixîndu-şi atenţia asupra domeniilor
de aplicabilitate. În special vom discuta metode de analiză a pesonalităţii în
cadrul grupului social, cît şi cel militar. Vom analiza psihologia
lidershipului în cazul situaţiilor de decizie şi vom experimenta tehnici de
psihodiagnostic şi elemente de training aplicabile în situaţii de criză. Scopul
final al cursului este altoirea culturii psihologice şi catalizarea gîndirii
militare.
Obiectivul principal al disciplinei Psihologie şi pedagogie, constă
în orientarea corectă spre studierea profundă a bazelor teoretico-
metodologice generale ale psihologiei şi pedagogiei, ceea ce ar asigura
asimilarea conştientă de către viitorii ofiţeri a concepţiei educaţiei naţionale
în baza valorilor general-umane. Înţelegerea de către aceştia a problemelor
psihologiei şi pedagogiei militare contemporane în corelaţie cu practica
psihopedagogică.
Avantajul cursului prezentat este, că permite atît acumularea
cunoştinţelor teoretice, cît şi a abilitaţilor practice psiho-pedagogice.

În rezultatul studierii disciplinei în cauză studenţii trebuie:

- să însuşească sarcinile şi metodele psihologiei şi pedagogiei
militare;
- să cunoască direcţiile principale ale psihologiei şi pedagogiei
militare;

490
 - să cunoască principalele însuşiri ale personalităţii militarilor;
- să analizeze personalitatea în societate, grup, colectiv;
- să identifice aspectele psihologice ale educaţiei militare;
- să identifice principiile pregătirii antiteroriste;
- să cunoască obiectivele pregătirii psihice pentru luptă;
- să-şi dezvolte abilităţi de a utiliza metode de consiliere,
psihodiagnostic şi psihocorecţie.

II. OBIECTIVELE GENERALE ALE DISCIPLINEI

Competenţele studenţilor militari la disciplina dată se definesc în

termeni de cunoştinţe, capacităţi şi aptitudini.

A. La nivel de cunoaştere şi înţelegere:

 să determine obiectul de studiu al disciplinei şi specificul
disciplinei în mediul militar;
 să cunoască istoricul psihologiei militare şi principalele direcţii în
mediul militar;
 să definească conceptele de bază ale psihologiei militare: stres în
condiţii de luptă, putere, influenţă, manipulare, autoritate, stare moral
psihologică, climat psihologic, sinergetică, război psihologic, coeziune,
moral psihologic, propagandă, conflict;
 să aibă cunoştinţe despre specificul interacţiunilor umane şi
relaţiilor reciproce din perspectiva situaţiilor de conducere, şi aspecte ale
interacţiunii umane în mediul militar;

491
  să cunoască caracteristicile psihologice ale personalităţii
comandantului eficient;
 să cunoască dificultăţile de natură psihologică care apar în calea
exercitării activităţii militare;
 să cunoască criteriile psihologice ale unei conduceri eficiente în
mediul militar.

B. La nivel de aplicare:
 să evalueze principalele probleme de natură psihologică
semnificative pentru eficienţa umană în medii militare specifice;
 să înţeleagă şi să poată explica resorturile profunde, conştiente ale
comportamentelor şi acţiunilor performante ale comandantului;
 să poată utiliza tehnici de diminuare a stresului, inclusiv de
autocunoaştere a subordonaţilor, tehnici de dezvoltare a trăsăturilor de
personalitate a militarului învestit în funcţie de conducere;
 să poată utiliza strategii eficiente de negociere a conflictelor cu
duşmanul;
 să posede priceperi elementare de a efectua activităţi cu caracter
diagnostic, de a studia starea lucrurilor în mediul militar referitor la o
careva problemă concretă.

C. La nivel de integrare:
 să poată analiza, sistematiza diferite abordări specificului
psihologiei militare;
 să poată aborda problematica stresului în diferite contexte
inclusiv şi cel militar;

492
  să poată aborda problematica conducerii în mediul militar;
 să poată aprecia tipul de influenţă exercitat de comandant asupra
altora şi transforma influenţa
negativă a acestuia în pozitivă;
 să se poată modela, să poată îndruma, dezvolta alte persoane
aparte şi grupe, plutoane militare.

III. ADMINISTRAREA DISCIPLINEI

Numărul de ore
Codul disciplinei în planul de

Responsabil de disciplină
Evaluarea
Total ore pe disciplină

Lucrul Individual
Anul de studii

Forma de evaluare
Nr. de credite
Contact direct
învăţămînt

Semestrul

P S L

ValeriuBULATcăpitan
Examen

U.02.O.015 I II 90 90 36 36 18 - 6

IV. TEMATICA ŞI REPARTIZAREA ORIENTATIVĂ A ORELOR

a) Tematica şi repartizarea orentativă a orelor la curs/prelegeri
Nr. Tema Numărul de
d/o ore
1. Introducere în psihologie 2
2. Psihologia personalităţii militarilor 2

493
 3. Aspecte psihologice ale personalităţii comandantului 2
4. Starea moral-psihologică în colectivul militar 2
5. Psihologia asimetrică militară 2
6. Limbajul şi comunicarea 2
7. Strategii informaţional - psihologice 2
8. Temperamentul şi caracterul 2
9. Personalitatea şi grupul 2
10. Psihologia conflictului 2
11. Psihologia terorismului 2
12. Pedagogia militară 2
13. Formele de organizare a activităţii de educare a militarilor 2
14. Pregătirea psihologică pentru luptă 2
15. Elemente de psihodiagnostic, psihocorecţie şi psihologie 2
aplicată
16. Menegmentul stresului 2
17. Consilierea psihologică în mediul militar 2
18. Psihocorecţia şi psihoprofilaxia psihologică în mediul 2
militar.
Total 36

b) Tematica şi repartizarea orentativă a orelor la seminar

Nr. Tema Numărul de
d/o ore
1. Introducere în psihologie 2
2. Psihologia personalităţii militarilor 2
3. Aspecte psihologice ale personalităţii comandantului 2
4. Starea moral-psihologică în colectivul militar 2
5. Psihologia asimetrică militară 2
6. Limbajul şi comunicarea 2

7. Strategii informaţional - psihologice 2

8. Temperamentul şi caracterul 2
9. Personalitatea şi grupul 2
10. Psihologia conflictului 2
11. Psihologia terorismului 2
12. Pedagogia militară 2
13. Formele de organizare a activităţii de educare a militarilor 2
14. Pregătirea psihologică pentru luptă 2
15. Elemente de psihodiagnostic, psihocorecţie şi psihologie 2
494
 aplicată
16. Menegmentul stresului 2
17. Consilierea psihologică în mediul militar 2
18. Psihocorecţia şi psihoprofilaxia psihologică în mediul 2
militar.
Total 36

c) Tematica şi repartizarea orientativă a orelor la curs/lecţii practice

Nr. Tema Numărul de
d/o ore
1. Desfăşurarea activităţilor de formare a priceperilor 2
elementare în diagnosticarea trăsăturilor de personalitate
a militarului învestit în funcţie de conducere inclusiv a
subordonaţilor: agresivitate, accentuări de personalitate,
abilităţilor de lider. Tehnici de dezvoltare a încrederii în
sine.
2. Desfăşurarea activităţilor de formare a priceperilor 2
elementare în diagnosticarea: nivelului comunicării
asertive; încrederii în sine; psihanaliza scrisului. Tehnici
de dezvoltare a gîndirii pozitive; deprinderilor de
comunicare eficientă, non-violentă; rezolvarea
problemelor familiale.
3. Desfăşurarea activităţilor de formare a priceperilor 2
elementare în diagnosticarea principalelor însuşiri ale
personalităţii: temperamentul, caracterul, aptitudinile
profesionale. Evaluarea şi dezvoltarea prin exersare a
atenţiei, gîndirii şi memoriei.
4. Desfăşurarea activităţilor de formare a priceperilor 4
elementare în diagnosticarea: comportamentului
conflictual, relaţiilor interpersonale, tendinţelor de
comportament în cadrul unui grup. Tehnici de formare a

495
 abilităţilor elementare de soluţionare a situaţiilor
conflictuale; prevenire şi diminuare a violenţei; prevenire
a suicidului la adolescenţi; evalure a coeziunii de grup.
5. Desfăşurarea activităţilor de formare a priceperilor 2
elementare în diagnosticarea: evenimentului traumatic;
adaptării neuro-psihice; tensiunii şi tulburării neuro-
psihice; disfuncţiilor psihosomatice; simptomaticii
psihopatologice.
6. Desfăşurarea activităţilor de formare a priceperilor 2
elementare în diagnosticarea nivelului de ostilitate la
subalterni. Tehnici de formare a abilităţilor elementare de
gestionare a stresului, prevenire a efectelor negative şi de
creştere a rezistenţelor psihomorale.
7. Metode de psihoprofilaxie a stărilor psihice negative, 4
dereglări de personalitate şi comportament la subalterni.
Desfăşurarea activităţilor de formare a priceperilor
elementare în diagnosticarea nivelului de depresie la
subalterni. Tehnici de dezvoltare a abilităţilor elementare
de formare a calităţilor volitive; dezvoltare a potenţialului
personal de adaptare a militarilor; de organizare a
activităţilor dinamice.
Total 18

V. OBIECTIVE DE REFERINŢĂ ŞI CONŢINUTURI

Tema 1. Introducere în psihologie
Lecţia 1. Scurtă privire istorică asupra obiectului Psihologiei Militare,
domenii de aplicabilitate în armată (prelegere) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să identifice noţiunea de psihologie 1. Importanţa psihologiei şi
şi pedagogie militară; pedagogiei militare. pentru instruire
 să cunoască bazele psihologiei şi educare.

496
militare aplicate; 2. Repere globaliste în definirea
 să identifice domeniile de activitate a domeniului psihologiei militare.
specialiştilor în domeniul influenţei 3. Direcţiile principale ale pregătirii
psihologice; psihologice.
 să stabilească principiile pregătirii 4. Panorama psihologiei militare în
psihologice. armatele străine.
5. Vulnerabilitatea psihologică a
armatei.
Lecţia 2. Scurtă privire istorică asupra obiectului Psihologiei Militare,
domenii de aplicabilitate în armată (seminar) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să explice noţiunea de psihologie şi 1. Importanţa psihologiei şi
pedagogie militară; pedagogiei militare pentru instruire şi
 să argumenteze conţinutul bazei educare.
psihologice militare aplicate; 2. Repere globaliste în definirea
 să detremine domeniile de activitate domeniului psihologiei militare.
a specialiştilor în domeniul influenţei 3. Direcţiile principale ale pregătirii
psihologice; psihologice.

 să aplice principiile 4. Panorama psihologiei militare în

pregătirii psihologice. armatele străine.

5. Vulnerabilitatea psihologică a
armatei.
Lecţia 3. Psihologia personalităţii militarilor (prelegere) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să cunoască rezonanţa proceselor 1. Aspectele psihologiei sociale şi
psiho-sociale de la începutul sec XX etnopsihologiei.
asupra mentalului social contemporan; 2. EU-l militarilor – rivalitate sau
 să obţină informaţii despre situaţia colaborare.
socio –psihologică actuală a armatei; 3. Frica: bine sau rău?
 să descrie specificul teoriilor clasice 4. Agresivitatea şi necesitatea
militară.
497
ale psihologiei sociale; 5. Comportamentul social – agresiv.
 să descrie caracteristicile 6. Stimularea agresivităţii.
etnopsihologice;
 să cunoască formula personalităţii
după S. Freud conform structurilor
psihice;
 să identifice originea psihică şi
caracteristicile fricii ca proces dualist.
Lecţia 4. Psihologia personalităţii militarilor (seminar) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să explice importanţa 1. Aspectele psihologiei sociale şi
proceselor psiho-sociale de la începutul etnopsihologiei.
sec XX asupra mentalului social 2. EU-l militarilor – rivalitate sau
contemporan; colaborare.
 să generalizeze informaţiile despre 3. Frica: bine sau rău?
situaţia socio – psihologică actuală a 4. Agresivitatea şi necesitatea
armatei; militară.
 să expună teoriile clasice ale 5. Comportamentul social – agresiv.
psihologiei sociale; 6. Stimularea agresivităţii.

 să descrie caracteristicile
etnopsihologice;
 să emită judecăţi de valoare cu
privire la formula personalităţii după
S. Freud;
 să sesizeze originea psihică şi
caracteristicile fricii ca proces dualist.
Lecţia 5. Aspecte psihologice ale personalităţii comandantului (prelegere)
(2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să cunoască sursele autorităţii 1. Psihologia ordinului.

498
comandantului; 2. Psihologia conducerii.
 să identifice sursele primejdioase ale 3. Aspecte moral – psihologice ale
unui comandant; personalităţii psihologului militar.
 să evidenţieze aspectele definitorii
ale personalităţii psihologului militar;
 să identifice modelul psiho –
pedagogic al comandantului.
Lecţia 6. Psihodiagnostic (lecţie practică) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să practice activităţi de formare a 1. Agresivitate.
priceperilor elementare în 2. Accentuări de personalitate.
diagnosticarea trăsăturilor de 3. Abilităţi de lider.
personalitate a militarului; 4. Încredere în sine.
 să utilizeze tehnici de prevenire a
conflictului;
 să utilizeze tehnici de dezvoltare a
încrederii în sine.
Lecţia 7. Aspecte psihologice ale personalităţii comandantului
(seminar) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să identifice sursele primejdioase ale 1. Psihologia ordinului.
unui comandant; 2. Psihologia conducerii.
 să determine aspectele definitorii ale 3. Aspecte moral – psihologice ale
personalităţii psihologului militar; personalităţii psihologului militar.
 să exemplifice diverse surse de
autoritate.
TEMA 2: Comunicarea în colectivul militar
Lecţia 1. Starea moral–psihologică a colectivului militar (prelegere) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să identifice fenomenele cu influenţă 1. Atmosfera moral – psihologică.
negativ asupra atmosferei moral – 2. Sinergetica colectivului militar.

499
psihologică la nivel de instituţie şi
unitate militară;
 să explice relaţia dintre starea morală
şi cea psihologică a unui colectiv;
 să identifice noţiunea de – sinergetica
colectivului militar.
Lecţia 2. Starea moral – psihologică a colectivului militar (seminar) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să cunoască specificul atmosferei 1. Atmosfera moral – psihologică.
moral –psihologice din subunitate; 2. Sinergetica colectivului militar.
 să descrie avantajele unei atmosfere
moral psihologice sănătoase;
 să înţeleagă dimensiunile
sinergeticii.
Lecţia 3. Psihologia asimetrică militară (prelegere) (2 ore)
Obiectivele dereferinţă Unităţi de conţinut
 să identifice noţiunea de asimetrie 1. Definirea şi caracterizarea
militară; psihologiei asimetrice militare.
2. Gîndirea militară.
 să explice cum funcţioneaţă
3. Manipulările cu conştiinţa
principiul dualist în psihologie;
colectivă şi opinia publică.
 să descrie şi să exemplifice metodele
4. Psihologia muncii şi viclenia
de gîndire incomparibile militarilor;
militară.
 să explice noţiunea de manipulare;
 să exemplifice utilizarea tehnologiilor
de manipulare ca bază socială;

 să cunoască indicatorii de bază a

persoanei minciunoase şi viclene.
Lecţia 4. Psihologia asimetrică militară (seminar) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să cunoască premisele fundamentale 1. Definirea şi caracterizarea

500
ale asimetriei militare; psihologiei asimetrice militare.
 să descrie noţiunea de manipulare; 2. Gîndirea militară.
 să înţeleagă indicatorii de bază a 3. Manipulările cu conştiinţa
persoanei minciunoase şi viclene. colectivă şi opinia publică.
4. Psihologia muncii şi viclenia
militară.
Lecţia 5. Limbajul şi comunicarea (prelegere) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să definească conceptul de 1. Aspecte generale ale comunicării.
comunicare; 2. Formele comunicării.
 să explice şi să folosească formele 3.Atitudini individuale care
comunicării; facilitează comunicarea.
 să caracterizeze rolul atitudinii 4. Specificul comunicării asertive.
individuale în comunicare; 5. Formele limbajului.

 să explice principiile comunicării

asertive şi să le aplice în practică;
 să argumenteze rolul limbajului non –
verbal.
Lecţia 6. Psihodiagnostic (lecţie practică) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să practice activităţi de formare a 1. Nivelul comunicării asertive.
priceperilor elementare în 2. Încredere în sine.
diagnosticarea nivelului comunicării 3. Psihanaliza scrisului.
asertive, încrederii în sine, scrisului 4. Dezvoltarea gîndirii pozitive.
militarului; 5. Dezvoltarea abilităţilor de
 să utilizeze tehnici de dezvoltare a comunicare eficientă, non – violentă.
gîndirii pozitive, deprinderilor de 6. Rezolvarea problemelor familiale.
comunicare eficientă, non – violentă;
 să utilizeze tehnici de rezolvare a
problemelor familiale.
Lecţia 7. Test de evaluare sumativă – curentă (seminar) (2 ore)
501
 Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 evaluarea cunoştinţelor obţinute la 1. Starea moral – psihologică în
prelegeri şi în procesul pregătirii colectivul militar.
individuale; 2. Psihologia asimetrică militară.
 verificarea nivelului de asimilare, 3. Limbajul şi comunicarea.
generalizare şi expunere a materialului
studiat.
TEMA 3: Strategii informational – psihologice
Lecţia 1. Războiul informaţional – psihologic (prelegere) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să explice importanţa noii proceduri 1. Originea istorică.
de agresiune; 2. Războiul informaţional şi dreprtul
 să cunoască principiile de bază a internaţional public.
războiului informaţional după chinezul 3. Bazele războiului informational –
Sun – Ţzi; psihologic.
 să comenteze principiile strategilor
informational – psihologice;
 să explice clasificarea operaţiilor
psihologice (PSYOPS).
Lecţia 2. Războiul informaţional – psihologic (seminar) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să facă distincţia dintre tipologiile 1. Originea istorică.
războiului informaţional; 2. Războiul informaţional şi dreprtul
 să poată clasifica operaţiile internaţional public.
psihologice (PSYOPS). 3. Bazele războiului informational –
psihologic.
Lecţia 3. Temperamentul şi caracterul (prelegere) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să definească conceptul de 1. Noţiuni temperamentale.
temperament; 2. Portrete temperamentale, tipologii.
 să caracterizați tipurile de T; 3. Noţiuni ale caracterului.
 să explice portretele T. vis – a vis de 4. Componentele de baza ale

502
latura dinamică a personalităţii caracterului.
comandantului;
 să cunoască influența trăsăturilor T. –
tale asupra exercitării funcțiilor;
 să explice influența extro –
introversiunii în exercitarea actului de
comandă;
 să definească conceptul de caracter;
 să explice cum se formează C;
 să descrie componentele de bază ale
C;
 să cunoască trăsăturile și aptitudinile
cu amprentă asupra prestigiului și
calităţii conducerii şefului.
Lecţia 4. Psihodiagnosticul principalelor însuşiri de personalitate
(lecţie practică) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să practice activităţi de formare a 1. Temperamentul.
priceperilor elementare în 2. Caracterul.
diagnosticarea: temperamentului, 3. Aptitudinile profesionale.
caracterului, aptitudinilor profesionale; 4. Atenţia, gîndirea şi memoria.
 evaluarea şi dezvoltarea prin
exersare a atenţiei, gîndirii şi memoriei.
Lecţia 5. Temperamentul şi caracterul (seminar) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să explice relaţia dintre temperament 1. Noţiuni temperamentale.
şi caracter; 2. Portrete temperamentale, tipologii.
 să comenteze şi să analizeze 3. Noţiuni ale caracterului.
importanţa caracterului; 4. Componentele de baza ale
 să construiască argumente pentru caracterului.

503
aptitudini cu rezonanţă asupra
conducerii.
TEMA 4: Personalitatea şi grupul
Lecţia 1. Personalitatea şi grupul (prelegere) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să opereze cu noţiuni generale 1. Apariţia şi dizolvarea grupului.
despre, personalitate şi grup; 2. Caracteristicile grupului.
 să comenteze şi analizeze 3. Statute şi roluri în grupul militar.
caracteristicile grupului; 4. Particularităţile psihologice
 să analizeze specificul personalităţii individuale şi grupale generate de
în societate, grup. activitatea de tip militar.

 să identifice particularităţile
psihologice individuale şi grupale
generate de activitatile de tip militar;
 să cunoască competenţele
comandantului, necesare adaptarii
optime la situatii riscante.
Lecţia 2. Personalitatea şi grupul (seminar) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să cunoască trăsăturile distinctive ale 1. Apariţia şi dizolvarea grupului.
personalităţii cît şi grupului; 2. Caracteristicile grupului.
 să descrie caracteristicile grupului; 3. Statute şi roluri în grupul militar.
 să înţeleagă particularităţile 4. Particularităţile psihologice
psihologice individuale şi grupale individuale şi grupale generate de
generate de activitatile de tip militar. activitatea de tip militar.
Lecţia 3. Psihologia conflictului (prelegere) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să definească noţiunea de conflict; 1. 1. Caracterizare generală.
 să distingă diferenţa dintre conflict şi 2. 2. Tipologia conflictului.
situaţie de conflict; 3. Strategii de prevenire şi rezolvare a
 să identifice motivele concrete, care conflictului.

504
generează conflictele în cadrul
colectivelor militare;
 să cunoască strategii practice
constructive de soluţionare a situaţiilor
dificile.
Lecţia 4. Psihologia conflictului (seminar) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să conştientizeze importanţa 1. Caracterizare generală.
rezolvării situaţiei de conflict; 2. Tipologia conflictului.
 să enumere factorii implicaţi în 3. Strategii de prevenire şi rezolvare a
situaţia de conflict; conflictului.
 să relateze impactul conflictului
asupra colectivelor;
 să aplice tehnici de rezolvare a
conflictelor.
Lecţia 5. Psihologia terorismului (prelegere) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să definească noţiunea de terorism; 1. Principiile pregătirii antiteroriste
 să cunoască formele şi motivele în Armata Naţională.
acţiunilor de manifestare teroristă; 2. Diagnostica morfopsihologică a
 să poată efectua diagnosticul personalităţii teroristului.
morfopsihologic al personalităţii
teroristului.
Lecţia 6. Psihodiagnostic (lecţie practică) (4 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să practice activităţi de formare a 1. Comportamentul conflictual.
priceperilor elementare în 2. Harta conflictelor.
diagnosticarea: comportamentului 3. Relaţii interpersonale.
conflictual, relaţiilor interpersonale, 4. Tendinţe de comportament în
tendinţelor de comportament în cadrul cadrul unui grup.
unui grup; 5. Analiza SWOT.

505
 să utilizeze tehnici de formare a 6. Soluţionarea situaţiilor
abilităţilor elementare de soluţionare a conflictuale.
situaţiilor conflictuale; 7. Prevenirea şi diminuarea violenţei.
 să utilizeze tehnici de prevenire şi 8. Prevenirea suicidului la
diminuare a violenţei, suicidului la adolescenţi.
adolescenţi; 9. Coeziuna de grup.
 să utilizeze tehnici de evaluare a
coeziunii de grup.
Lecţia 7. Test de evaluare sumativă – curentă (seminar) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 evaluarea cunoştinţelor obţinute la 1. Personalitatea şi grupul.
prelegeri şi în procesul pregătirii 2. Psihologia conflictului.
individuale; 3. Psihologia terorismului.
 verificarea nivelului de asimilare,
generalizare şi expunere a materialului
studiat.
TEMA 5: Pedagogia militară
Lecţia 1. Educaţie militară (prelegere) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să definească conceptul de educaţie; 1. Educaţia militară. Rolul ei în
 să clasifice formele educaţiei; formarea militarului.

 să descrie rolul educaţiei în formarea 2. Unitatea procesului de instruire şi

militarului; educare.

 să analizeze formele de organizare a 3. Aspecte psihologice ale disciplinei

educaţiei şi instruirii militarilor, militare.

 să aprecieze valoarea factorilor ce

stau la originea disciplinei militare.
Lecţia 2. Educaţie militară (seminar) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să explice conceptul de educaţie; 1. Educaţia militară. Rolul ei în
 să descrie formele de organizare a formarea militarului.

506
educaţiei şi instruirii militarilor; 2. Unitatea procesului de instruire şi
 să însuşească factorii ce stau la educare.
originea disciplinei militare. 3. Aspecte psihologice ale disciplinei
militare.
Lecţia 3. Formele de organizare a activităţii de educare a militarilor
(prelegere) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să defineasca obiectivele didactice; 1. Obiectivele pedagogiei.
 să descrie nivelele de definire a 2. Niveluri de definire a obiectivelor
obiectivelor pedagogice; pedagogice.
 să descrie taxonomia obiectivelor 3. Obiective didactice.
educaţionale ale lui Bloom în 4. Formele de organizare a instruirii
ansamblul procesului de instruire a militarilor.
militarului.
Lecţia 4. Formele de organizare a activităţii de educare a militarilor
(seminar) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să argumenteze nivelele de definire a 1. Obiectivele pedagogiei.
obiectivelor pedagogice; 2. Niveluri de definire a obiectivelor
 să explice obiectivelor educaţionale pedagogice.
ale lui Bloom cu acţiune asupra 3. Obiective didactice.
psihicului militarului; 4. Formele de organizare a instruirii
 să compare şi să analizeze diferenţa militarilor.
dintre instruire şi instrucţie cu
influienţă asupra militarului.
Lecţia 5. Pregătirea psihologică pentru luptă (prelegere) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să descrie factorii specifici luptei 1. Locul şi rolul PPL în ansamblul
armatei cu acţiune asupra psihicului procesului de instruire a militarului.
militarului; 2. Factori specifici luptei armatei cu
 să enumere obiectivele pregătirii acţiune perturbatoare asupra

507
psihice pentru luptă; psihicului militarului.
 să compare şi să analizeze instruirea 3. Obiectivele PPL.
în condiţii normale şi stresante asupra 4. Organizarea informării,
militarului; supravegherii, descărcării şi
 să identifice noţiunea de informare de recuperării psihologice de luptă.
luptă;
 să descrie obiectivele şi direcţiile
informării de luptă;
 să analizeze factorii stresanţi, care
determină starea psihică în luptă
(DPT);
 să cunoască modul de desfăşurare a
descărcării psihologice;
 să cunoască elemente de ajutor
psihologic de urgenţă în situaţii
extremale.
Lecţia 6. Psihodiagnostic (lecţie practică) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să practice activităţi de formare a 1. Evenimentul traumatic.
priceperilor elementare în 2. Adaptarea neuro-psihică.
diagnosticarea: evenimentului 3. Tensiunea neuro-psihică.
traumatic, adaptării neuro-psihice, 4. Tulburarea neuro-psihică.
tensiunii şi tulburării neuro-psihice, 5. Disfuncţiile psihosomatice.
disfuncţiilor psihosomatice, 6. Simptomele psihopatologice.
simptomaticii psihopatologice.
Lecţia 7. Pregătirea psihologică pentru luptă (seminar) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să exemplifice factorii specifici luptei 1. Locul şi rolul PPL în ansamblul
armatei cu acţiune asupra psihicului procesului de instruire a militarului.
militarului; 2. Factori specifici luptei armatei cu

508
 să descrie obiectivele pregătirii acţiune perturbatoare asupra
psihice pentru luptă; psihicului militarului.
 să argumenteze rolul factorilor 3. Obiectivele PPL.
stresanţi, care determină starea psihică 4. Organizarea informării,
în luptă (DPT). supravegherii, descărcării şi
recuperării psihologice de luptă.
TEMA 6. Elemente de psihodiagnostic, psihocorecţie şi psihologie aplicată
Lecţia 1. Psihodiagnostic (prelegere) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să cunoască sarcina de bază a 1. Psihodiagnoză. Noţiuni generale.
activităţii de psihodiagnoză; 2. Specificul metodei testelor
 să descrie regulile facilitatoare ale psihologice.
diagnosticarii şi evaluării clinice; 3. Clasificarea testelor psihologice.
 să identifice utilitatea şi 4. Exigenţele ştiinţifice ale testelor
dezavantajele testelor psihologice; psihologice.

 să exemplifice criterii de clasificare a

testelor psihologice.
Lecţia 2. Psihodiagnostic (seminar) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să argumenteze sarcina de bază a 1. Psihodiagnoză. Noţiuni generale.
activităţii de psihodiagnoză; 2.Specificul metodei testelor
 să descrie regulile facilitatoare ale psihologice.
diagnosticării şi evaluării clinice; 3. Clasificarea testelor psihologice.
 să exemplifice care sunt avantajele şi 4. Exigenţele ştiinţifice ale testelor
dezavantajele testelor psihologice. psihologice.
Lecţia 3. Menegmentul stresului (prelegere) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să explice ce este stresul; 1. Ce este stresul ?
 să descrie cum functionează; 2. Managementul stresului.

 să argumenteze cum extragem din el 3. Căi de rezolvare/combatere a

maximul de avantaje şi cum să-i stresului.

4. Stresul în domeniul militar.
509
 reducem la minim inconvenientele;
 să descrie ce este sanătatea
ocupaţională şi stresul ocupaţional,
aflarea riscurilor asupra sanătăţii;
 să cunoască unele modele posibile de
chestionare de evaluare a stresului.
Lecţia 4. Managmentul stresului (seminar) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să explice ce este stresul; 1. Ce este stresul ?
 să descrie cum functionează; 2. Managementul stresului.

 să argumenteze cum extragem din el 3.Căi de rezolvare/combatere a

maximul de avantaje şi cum să-i stresului.

reducem la minim inconvenientele; 4. Stresul în domeniul militar.

 să descrie ce este sanătatea

ocupaţională şi stresul ocupaţional,
aflarea riscurilor asupra sanătăţii;
 să cunoască unele modele posibile de
chestionare de evaluare a stresului.
Lecţia 5. Consilierea psihologică în mediul militar (prelegere) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să definească conceptele de 1. Consilierea psihologică. Noţiuni
consiliere; generale.
 să exemplifice tipurile de 2. Formele consilierii psihologice.
psihoconsiliere;
 să argumenteze scopul şi sarcinile
consilierii;
 să cunoască nivelurile
psihoprofilaxiei.
Lecţia 6. Psihodiagnostic (lecţie practică) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să practice activităţi de formare a 1. Ostilitatea.

510
priceperilor elementare în 2. Gestionarea stresului.
diagnosticarea nivelului de ostilitate la
subalterni;
 să utilizeze tehnici de formare a
abilităţilor elementare de gestionare a
stresului, prevenire a efectelor lui
negative;
 să utilizeze tehnici de creştere a
rezistenţei psihomorale.

Lecţia 7. Consilierea psihologică în mediul militar (seminar) (2 ore)

Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să exemplifice tipurile de 1. Consilierea psihologică. Noţiuni
psihoconsiliere; generale.
 să argumenteze scopul şi sarcinile 2. Formele consilierii psihologice.
consilierii;
 să argumenteze nivelurile
psihoprofilaxiei.
Lecţia 8. Psihocorecţia şi psihoprofilaxia psihologică în mediul militar
(prelegere) (2 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 să definească conceptele de 1. Tehnici de consiliere.
psihocorecţie şi psihoprofilaxie; 2. Psihoprofilaxia.
 să exemplifice tipurile de
psihocorecţie;
 să argumenteze scopul, sarcinile şi
formele psihocorecţiei;
 să cunoască nivelurile
psihoprofilaxiei.
Lecţia 9. Psihodiagnostic (lecţie practică) (4 ore)
Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut

511
 să practice activităţi de formare a 1. Depresia
priceperilor elementare în 2. Calităţile volitive.
diagnosticarea nivelului de depresie la 3. Potenţialul personal de adaptare.
subalterni; 4. Activităţi dinamice.
 să utilizeze tehnici de formare a
calităţilor volitive;
 să utilizeze tehnici de dezvoltare a
potenţialului personal de adaptare;
 să dezvolte abilităţi de organizare a
activităţilor dinamice.

Lecţia 10. Test de evaluare sumativă – curentă (seminar) (2 ore)

Obiectivele de referinţă Unităţi de conţinut
 evaluarea cunoştinţelor obţinute la 1. Psihodiagnostic
prelegeri şi în procesul pregătirii 2. Războiul ca fenomen socio –
individuale; psihologic.
 verificarea nivelului de asimilare, 3. Consilierea psihologică în mediul
generalizare şi expunere a materialului militar.
studiat. 4. Psihocorecţia şi psihoprofilaxia
psihologică în mediul militar.

VI. SUGESTII PENTRU ACTIVITATEA INDIVIDUALĂ

Tema 1. Introducere în psihologie
Nr. Produs preconizat Strategii de Criterii de
lecţ realizare evaluare

2 Dezbateri: - Studiu - Profunzimea

1. Rolul psihicului în bibliografic studiului
determinarea - Studii - Diversitatea
comportamentului uman. teoretico- surselor
2. Mecanismul funcţionării analitice - Analiza critică
512
psihicului uman. Procese, stări - Elaborarea şi a rezultatelor
şi produse psihice. prezentarea prezentate
3. Rezistenţă şi stabilitate informaţiei - Volumul
psihică. analitice informaţiei
4. Condiţionarea socială a - Identificarea
comportamentului uman. posibilităţilor de
aplicare a
rezultatelor
- Relevanţa
concluziilor
- Originalitatea
formei de
prezentare

513
4. Dezbateri: - Studiu - Profunzimea
1. Rolul activităţii cognitive în bibliografic studiului
dezvoltarea personalităţii şi - Studii - Diversitatea
determinarea comportamentului teoretico- surselor
uman. analitice - Analiza critică
2. Procese psihice implicate în - Elaborarea şi a rezultatelor
activitatea cognitivă. prezentarea prezentate
3. Procese de dezvoltare a informaţiei - Volumul
capacităţii cognitive. analitice informaţiei
4. Formula personalităţii după - Identificarea
S. Freud conform structurii posibilităţilor de
postulate psiho-sociale ale aplicare a
tanatofobiei la moldoveni. rezultatelor
- Relevanţa
concluziilor
- Originalitatea
formei de
prezentare

514
6. Dezbateri: - Studiu - Profunzimea
1. Conducerea organizaţiilor - bibliografic studiului
dimensiunile, funcţiile, - Studii - Diversitatea
principiile şi metode. teoretico- surselor
2. Competenţa socio-umană a analitice - Analiza critică
conducătorului militar. - Elaborarea şi a rezultatelor
3. Autoritatea conducătorului. prezentarea prezentate
Sursele autorităţii. informaţiei - Volumul
analitice informaţiei
- Identificarea
posibilităţilor de
aplicare a
rezultatelor
- Relevanţa
concluziilor
- Originalitatea
formei de
prezentare
Tema 2. Comunicarea în colectivul militar
2. Comunicări: - Studiu - Profunzimea
1. Climatul psihosocial şi bibliografic studiului
coeziunea - delimitări - Studii - Diversitatea
conceptuale. teoretico- surselor
2. Relaţia dintre climat şi analitice - Analiza critică
performanţa organizaţională. - Elaborarea şi a rezultatelor
3. Particularităţi ale climatului şi prezentarea prezentate
coeziunii în organizaţia militară. informaţiei - Volumul
4. Indicatori ai climatului analitice informaţiei
organizaţional. - Identificarea

515
 5. Modalităţi de măsurare a posibilităţilor de
coeziunii. aplicare a
rezultatelor
- Relevanţa
concluziilor
- Originalitatea
formei de
prezentare
4. Comunicări: - Studiu - Profunzimea
1. Rolul opiniei, convingerii şi bibliografic studiului
atitudinii în determinarea - Studii - Diversitatea
comportamentului uman. teoretico- surselor
2. Mecanismul funcţional şi analitice - Analiza critică
etapele formării opiniei, - Elaborarea şi a rezultatelor
convingerii şi atitudinii. prezentarea prezentate
3. Strategii de formate şi informaţiei - Volumul
modificare a opiniei, analitice informaţiei
convingerii şi atitudinii. - Identificarea
4. Stima de sine la militari cu posibilităţilor de
dificultăţi de integrare în aplicare a
colectiv. rezultatelor
5. Tehnici de manipulare. - Relevanţa
concluziilor
- Originalitatea
formei de
prezentare
6. Comunicări: - Studiu - Profunzimea
1.Informaţie, mesaj şi bibliografic studiului
comunicare în activitatea de - Studii - Diversitatea

516
 protecţie psihologică. teoretico- surselor
2.Valoarea actului de analitice - Analiza critică
comunicare. - Elaborarea şi a rezultatelor
3. Cerinţele comunicării optime. prezentarea prezentate
informaţiei - Volumul
analitice informaţiei
- Identificarea
posibilităţilor de
aplicare a
rezultatelor
- Relevanţa
concluziilor
- Originalitatea
formei de
prezentare
Tema 3. Strategii informaţional-psihologice
2. Proiect individual: - Studiu - Profunzimea
1. Misiunile protecţiei împotriva bibliografic studiului
influenţării psihologice - Studii - Diversitatea
desfăşurate de către inamic. teoretico- surselor
2. Proiectarea protecţiei analitice - Analiza critică
împotriva influenţelor - Elaborarea şi a rezultatelor
psihologice ale inamicului. prezentarea prezentate
3. Fundamentele protecţiei informaţiei - Volumul
împotriva acţiunilor de analitice informaţiei
influenţare psihologică ale - Identificarea
inamicului. posibilităţilor de
aplicare a
rezultatelor

517
 - Relevanţa
concluziilor
- Originalitatea
formei de
prezentare
4. Proiect individual: - Studiu - Profunzimea
1. Aptitudinile – definire, rol, bibliografic studiului
clasificare. - Studii - Diversitatea
2. Metodica formării şi teoretico- surselor
dezvoltării aptitudinilor militare. analitice - Analiza critică
3. Deprinderile – definire, - Elaborarea şi a rezultatelor
caracteristici, clasificare, rol în prezentarea prezentate
activitatea militară. informaţiei - Volumul
4. Etapele şi condiţiile formării analitice informaţiei
deprinderilor; particularităţile - Identificarea
lor în domeniul militar. posibilităţilor de
aplicare a
rezultatelor
- Relevanţa
concluziilor
- Originalitatea
formei de
prezentare
Tema 4. Personalitatea şi grupul
2. Studiu comparat: - Studiu - Profunzimea
1. Formarea şi afirmarea. bibliografic studiului
comandantului ca personalitate - Studii - Diversitatea
2. Autoritatea. teoretico- surselor
3. Prestigiul. analitice - Analiza critică
4. Subunitatea militară – grup - Elaborarea şi a rezultatelor
518
 uman cu trăsături specifice. prezentarea prezentate
5. Caracteristicile instituţiei informaţiei - Volumul
militare analitice informaţiei
6. Armata ca instituţie cu - Identificarea
structură ierarhică. posibilităţilor de
aplicare a
rezultatelor
- Relevanţa
concluziilor
- Originalitatea
formei de
prezentare
4. Studiu comparat: - Studiu - Profunzimea
1. Situatii de conflict in bibliografic studiului
institutia militara – strategii de - Studii - Diversitatea
prevenire si soluţionare. teoretico- surselor
2. Conflictele interpersonale- analitice - Analiza critică
intergrupale şi modalităţi de - Elaborarea şi a rezultatelor
rezolvare a lor. prezentarea prezentate
informaţiei - Volumul
analitice informaţiei
- Identificarea
posibilităţilor de
aplicare a
rezultatelor
- Relevanţa
concluziilor
- Originalitatea
formei de

519
 prezentare
6. Studiu comparat: - Studiu - Profunzimea
1. Forme, metode şi mijloace de bibliografic studiului
protecţie psihologică. - Studii - Diversitatea
2. Acţiuni de protecţie teoretico- surselor
psihologică preventive. analitice - Analiza critică
3. Acţiuni de blocare a - Elaborarea şi a rezultatelor
influenţării psihologice prezentarea prezentate
desfăşurate de inamic. informaţiei - Volumul
4. Acţiuni de limitare şi analitice informaţiei
anihilare a efectelor influenţării - Identificarea
psihologice desfăşurată de posibilităţilor de
inamic. aplicare a
rezultatelor
- Relevanţa
concluziilor
- Originalitatea
formei de
prezentare
Tema 5. Pedagogia militară
2. Proiect de cercetare: - Studiu - Profunzimea
1. Cerinţele social – bibliografic studiului
psihologice, înaintate faţă de - Studii - Diversitatea
militar – ca educator. teoretico- surselor
2. Metode de cercetare în analitice - Analiza critică
psihologie şi pedagogie. - Elaborarea şi a rezultatelor
3. Ramurile principale ale prezentarea prezentate
psihologiei şi pedagogiei informaţiei - Volumul
militare pentru instruire şi analitice informaţiei
educare. - Identificarea
520
 posibilităţilor de
aplicare a
rezultatelor
- Relevanţa
concluziilor
- Originalitatea
formei de
prezentare
4. Proiect de cercetare: - Studiu - Profunzimea
1. Capacităţile autoevaluative bibliografic studiului
ale comandantului. - Studii - Diversitatea
2. Capacităţi de apreciere ale teoretico- surselor
comandantului. analitice - Analiza critică
3. Tipuri de stiluri de conducere - Elaborarea şi a rezultatelor
al comandantului (şefului). prezentarea prezentate
4. Stil şi eficienţă al informaţiei - Volumul
comandantului (şefului). analitice informaţiei
- Identificarea
posibilităţilor de
aplicare a
rezultatelor
- Relevanţa
concluziilor
- Originalitatea
formei de
prezentare
6. Proiect de cercetare: - Studiu - Profunzimea
1. Condiţionări psihosociale ale bibliografic studiului
propagării şi receptării zvonului. - Studii - Diversitatea

521
 2. Efectele individuale şi teoretico- surselor
colective ale propagării şi analitice - Analiza critică
receptării zvonului. - Elaborarea şi a rezultatelor
3. Direcţii şi modalităţi de prezentarea prezentate
acţiune pentru contracararea informaţiei - Volumul
zvonului şi a efectelor lor. analitice informaţiei
- Identificarea
posibilităţilor de
aplicare a
rezultatelor
- Relevanţa
concluziilor
- Originalitatea
formei de
prezentare
Tema 6. Elemente de psihodiagnostic, psihocorecţie şi psihologie aplicată
2. Proiect de echipă: - Studiu - Profunzimea
1. Rolul moralului în bibliografic studiului
determinarea comportamentului - Studii - Diversitatea
uman – dimensiuni şi forme de teoretico- surselor
manifestare. analitice - Analiza critică
2. Factori individuali şi de grup - Elaborarea şi a rezultatelor
care determină moralul prezentarea prezentate
luptătorului - indicatori şi informaţiei - Volumul
procedee de determinare. analitice informaţiei
- Identificarea
posibilităţilor de
aplicare a
rezultatelor

522
 - Relevanţa
concluziilor
- Originalitatea
formei de
prezentare
4. Proiect de echipă: - Studiu - Profunzimea
1. Obiective şi cerinţe ale bibliografic studiului
activităţii de influenţare - Studii - Diversitatea
psihologică şi propagandistică a teoretico- surselor
inamicului, în campanie. analitice - Analiza critică
2. Organizarea şi conducerea - Elaborarea şi a rezultatelor
activităţii de influenţare prezentarea prezentate
psihologică şi propagandistică a informaţiei - Volumul
trupelor inamicului. analitice informaţiei
3. Principalele forme, metode şi - Identificarea
mijloace utilizate în activitatea posibilităţilor de
de influenţare psihologică şi aplicare a
propagandistică a trupelor rezultatelor
inamicului. - Relevanţa
concluziilor
- Originalitatea
formei de
prezentare
6. Proiect de echipă: - Studiu - Profunzimea
1. Situaţii de stres şi lupta contra bibliografic studiului
lor. - Studii - Diversitatea
2. Modalităţi de intervenţie teoretico- surselor
individuală şi colectivă pentru analitice - Analiza critică
diminuarea factorilor - Elaborarea şi a rezultatelor

523
 perturbatori. prezentarea prezentate
informaţiei - Volumul
analitice informaţiei
- Identificarea
posibilităţilor de
aplicare a
rezultatelor
- Relevanţa
concluziilor
- Originalitatea
formei de
prezentare
9. Proiect de echipă: - Studiu - Profunzimea
1. Rolul comunicării asertive bibliografic studiului
şi/sau limbajului non – verbal în - Studii - Diversitatea
psihodiagnostic şi psihocorecţie. teoretico- surselor
analitice - Analiza critică
- Elaborarea şi a rezultatelor
prezentarea prezentate
informaţiei - Volumul
analitice informaţiei
- Identificarea
posibilităţilor de
aplicare a
rezultatelor
- Relevanţa
concluziilor
- Originalitatea
formei de

524
 prezentare
VII. EVALUAREA DISCIPLINEI

În contextul evaluării curriculare, vor fi aplicate toate tipurile de

evaluare: iniţială, formativă, curentă şi sumativă/finală. Evaluarea nivelului
de cunoştinţe, acumulate de studenţi în cadrul cursului, a gradului de
accesibilitate şi actualitate a conţinutului cursului, se va face în două etape:
evaluarea curentă (la sfîrşitul fiecărei lecţii/ seminar), care va fi constituită
din teste de evaluare sumativă la temele: T 2, T 4, T 6 şi evaluarea finală (la
sfîrşitul semestrului).

1. TEMELE PENTRU EVALUĂRILE CURENTE

Tema 2. Comunicarea în colectivul militar.

1. Starea moral-psihologică a colectivului militar.
2. Psihologia asimetrică militară.
3. Limbajul şi comunicarea.

Tema 4. Personalitatea şi grupul.

1. Personalitatea şi grupul.
2. Psihologia conflictului.
3. Psihologia terorismului.

Tema 6. Elemente de psihodiagnostic, psihocorecţie şi

psihologie aplicată.
1. Psihodiagnostic.
2. Menegmentul stresului.
525
 3. Consilierea psihologică în mediul militar.
4. Psihocorecţia şi psihoprofilaxia psihologică în mediul militar.

2. EVALUAREA SUMATIVĂ FINALĂ: EXAMEN

Subiectele orientative pentru examenul la disciplina „Psihologie
şi pedagogie”
1. Importanţa psihologiei şi pedagogiei militare pentru instruire şi
educare
2. Direcţiile principale ale pregătirii psihologice
3. Principiile pregătirii psihologice
4. Formele pregătirii psihologice
5. Caracteristicile etnopsihologice ale moldovenilor după cronicarul
D. Cantemir
6. Frica: bine sau rău?
7. Agresivitatea şi necesitatea militară.
8. Originea psihică a fenomenului agresivităţii.
9. Zece reguli care asigură succesul conducerii
10. Zece erori psihologice în luarea deciziilor
11. Atmosfera moral – psihologică
12. Cele 7 griji principale ale comandantului
13. Sinergetica
14. Sinergetica psihologică
15. Ce studiază psihologia asimetrică militară
16. Ce urmăresc abordările asimetrice
17. Asimetria, în domeniul problemelor militare şi al securităţii
naţionale

526
 18. Ghîndirea militară
19. Manipulările cu conştiinţa colectivă şi opinia publică
20. Minciuna din perspectiva militară
21. Viclenia militară
22. Aspectul cotidian al fenomenului minciunii.
23. Strategii de manipulări comportamentale în scopuri
constructive/distructive
24. Principii ce contribuie la cultivarea nivelului înalt al
comunicării
25. Succesul dezvoltării unei comunicări asertive
26. Strategiile de agresiune informaţional-psihologică
27. Operaţia psihologică (PSYOPS)
28. Tempetamentul din perspectiva exercitării actului de comandă
29. Ce componente include structura caracterului ?
30. Trăsături caracteriale cu amprentă pozitivă asupra prestigiului
şefului
31. Trăsături caracteriale cu amprentă negativă asupra prestigiului
şefului
32. Apariţia şi dizolvarea grupului.
33. Tipologia grupurilor sociale
34. Tipuri de grupuri sociale - grupul de referinţă/apartenenţă
35. Tipuri de grupuri sociale - (IN – GROUP), (OUT – GROUP)
36. Plutonul de studenti ca grup social
37. Particularităţi psihologice individuale si grupale generate de
activitatile de tip militar
38. Metode de prevenire a conflictelor

527
 39. Tipuri de negociere
40. Metode de provocare/stimulare a conflictelor în scop
constructiv (pozitiv)
41. Caracterizarea generală a terorismului
42. Cauzele acutizării fenomenului terorismului
43. Reperele principale ale ideologiei bazată pe terorism
44. Diagnostica morfopsihologică a personalităţii teroristului
45. Operaţionalizaţi conceptul de educaţie
46. Impactul factorului psihologic asupra disciplinei militare
47. Exigenţe ale proiectării lecţiei
48. Sarcinile pedagogiei
49. Clasificarea şi efectele factorilor perturbatori
50. Stari psihice negative (SPN)
51. Modalităţi de intervenţie pentru diminuarea factorilor
perturbatori
52. Reguli facilitatoare ale diagnosticării şi evaluării clinice
53. Critici aduse testelor
54. Clasificarea testelor psihologice
55. Căi de rezolvare/combatere a stresului
56. Factori stresanti ai câmpului de luptă
57. Sarcinile de bază ale consilierului
58. Formele consilierii psihologice
59. Reguli de analiză în psihodiagnostic
60. Psihoprofilaxia primară.

528
 CONCLUZIE
Transformările contradictorii ce au loc în secolul globalizării
înaintează necesitatea cunoașterii psihologiei personalităţii şi grupurilor
sociale. Lucrarea Bazele psihologiei şi pedagogiei militare aduce o
contribuţie importantă în soluționarea acestui deziderat.
Informaţiile cu caracter aplicativ-practic la psihologie şi pedagogie,
îşi propune să înlăture lacunele în pregătirea psihologică a efectivului
Armatei Naţionale a Republicii Moldova şi demonstrează că atît psihologia
cît şi pedagogia militară a obținut în Republica Moldova un statut
independent detașîndu-se de aprecierile categorice.
Manualul prin intermediul unui vast material factologic, reprezintă
o călăuză pentru studenţii de la specialităţile: comandant pluton infanterie,
comandant pluton artilerie, comandant pluton transmisiuni, comandanţi,
psihologi militari, ofiţeri, studenţii facultăţilor civile antrenaţi în nobila
trudă de cunoaştere şi înţelegere a personalităţii militarului şi proceselor
psihice ce au loc în colectivele militare. Se deosebeşte de cursurile similare
prin conţinutul etnopsihologic pronunţat, în corelaţie cu fenomenele psiho-
sociale contemporane.

529
 BIBLIOGRAFIE
1. Allport, G., Structura şi dezvoltarea personalităţii. Bucureşti:
Ed. Didactică şi Pedagogică, 1981.
2. Arădăvoaice, Gh,. (general-maior) Comandantul (şeful) profil
psiho-profesional, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1994.
3. Arădăvoaice, Gh., (general-maior) Stresul psihic în lupta
armată. Editura Academiei de Înalte Studii Militare, 1993.
4. Arădăvoaice Gh. (general-maior) Liderul militar. Bucureşti:
Editura Militară, 2011.
5. Bogoslovschii V., Psihologie generală. Chişinău, 1992.
6. Caluschi, M. , Grupul mic şi creativitatea. Iaşi, 2001.
7. Codul deontologic al psihologului militar. 2012
8. Cosmovici A., Iacob L., Psihologia şcolară. Iaşi: Polirom, 1999.
9. Cosmovici A., Psihologie generală. Iaşi: Polirom, 1996.
10. Cosnier J. (2002), Introducere în psihologia emoţiilor şi
sentimentelor. Bucureşti: Polirom, 2002.
11. Cruteţchii V. , Psihologia. Chişinău, 1998.
12. Efectele stresante ale cîmpului de luptă,studii şi articole din
publicaţii militare străine. Bucureşti: Editura militară, 1992.
13. Floru,R. , Sresul psihic. Bucureşti: Ed. Enciclopediei Române,
1974.
14. Gardner, H., Inteligenţa emoţională. Bucureşti: Polirom, 2000.
15. Gavril, O., Asertivitatea. De la abilitate la competenţă. Iaşi: Ed.
Performantica, 2002.
16. Gherghinescu, R., Intercunoaşterea în situaţia pedagogică,
1997.

530
 17. Ghidul activităţilor psihologice în Armata Naţională. 2012
18. Goleman, D., Inteligenţa emoţională. Bucureşti, 2001.
19. Hariuc, C. (lt.col.) Protecţia împotriva agresiunii psihologice,
Editura militară, bucureşti, 1994.
20. Metodica pregătirii psihologice a militarilor Armatei
Naționale. Chișinău: Centrul Editorial, 2002.
21. Mureşan, M., Grad V., Riscul şi decizia militară. Bucureşti:
Editura militară, 1994.
22. Parcevschi, N., (lt.col). Principiile pregătirii antiteroriste în
Armata Naţională, MSM AN, Chişinău, 2002.
23. Parcevschi, N., (lt.col). Strategiile informaţionale şi locul lor în
sistemul de securitate al Republicii Moldova. Bucureşti: AÎSM, 2001.
24. Parcevschi, N., (lt.col)., Dudulea G., Frunzeti T., Coordonate
ale psihologiei militare aplicate. Bucureşti: Editura Universităţii Naţionale
de Apărare „Carol I”, 2009.
25. Popescu-Neveanu P., Psihologie. Manual pentru licee,
Bucureşti, 1990.
26. Popa, M., Psihologie militară. Iaşi: Polirom, 2012.
27. Praxiologia educaţiei militare. Centrul de cercerări
Psihopedagogice şi de perfecţionare a personalului din Învăţămîntul Militar.
Bucureşti: Editura militară, 1999. 28. Psihopedagogia. Editura Militară.
Sibiu, 2001.
29. Psihosociologie şi pedagogie militară. Bucureşti: Editura
militară,1992.
30. Regulamentul Serviciului psihologic al Armatei Naţionale,
2013.

531
 31. Radu, I., Introducere în psihologia contemporană. Cluj, 1991.
32. Ţărnă, E., Bazele comunicării. Chişinău: Ed. Prut Internaţional,
2011.
33. Savca, L., Psihologie. Chişinău: Ed. Lumina, 2004.
34. Şchiopu, U., Verza, Psihologia vârstelor. Bucureşti: Ed.
Didactică şi Pedagogică, 1981.
35. Zlate, M., Introducere în psihologie. Bucureşti: Polirom, 2000.
36. Zlate, M., Popescu-Neveanu P., Psihologie. Bucureşti, 1996.
37. Военная психология, под редакций акты Маклаков учебник
для вузов, издательства Питер 2004.
38. Мироненко В., Хрестоматия по психологии. Москва, 1977.
Немов, П., Психология. Москва, 2001.
39. Рубенштейн, С., Oсновы общей психологии. Москва, 2000.
40. Современная военная психология. Минск: издательства
Харвест 2003.
Surse Internet:
www.albest.ru/
www.psihologie.ro/
www.psihologie.md/
www.psihologie.ru/
www.vygotsky.ru /
www.vospitanie.ru./
www.etnopsihology.narod.ru/
www.5 ballov.ru/

Şef catedră ştiinţe umanistice şi limbi străine

locotenent-colonel Anatolie BUCUCI

„ ____” __________________________ 2013

532