APROB

Decanul facultăţii administraţie publică

colonel Sergiu PLOP

„___” ______________________2014

PLANUL SEMINARULUI

la disciplina

SOCIOLOGIA ORGANIZAȚIILOR

pentru studenţii Academiei Militare, anul I

(infanterie, artilerie, transmisiuni)

TEMA 3. Sociologia organizaţiilor ca ramură specifică a sociologiei.

Constituirea şi dezvoltarea sociologiei organizaţiilor. Problemele
principale ale sociologiei organizaţiilor.

Discutat şi aprobat la şedinţa

comisiei metodice pe obiecte
nr.___ din”___”_______2014

CHIŞINĂU 2014
 PLANUL
de educaţie a studenţilor în timpul desfăşurării şedinţei
I. Partea introductivă:
- aduc la cunoştinţa studenţilor art.13 al Regulamentului serviciului
interior: “ Să suporte cu tărie greutăţile serviciului militar”;
- amintesc regulile de comportament ale militarilor şi menţinerea
disciplinei militare la şedinţe.
II. Pe parcursul şedinţei:
- urmăresc respectarea regulilor de comportament de către militari;
- urmăresc menţinerea şi respectarea disciplinei militare;
- urmăresc păstrarea bunurilor materiale din clasa de studii de către
militari.
III. Partea finală :
- apreciez respectarea disciplinei militare în timpul desfăşurării şedinţei.

I. SECVENŢA INTRODUCTIVĂ
1. Primesc raportul militarului de serviciu şi mă salut cu plutonul.
2. Dau indicaţii militarului de serviciu pentru a pregăti baza materială
instructivă.
3. Verific prezenţa militarilor conform registrului şi aspectul lor exterior.
4. Dau indicaţii întru înlăturarea neajunsurilor depistate.
5. Verific asigurarea materială.
6. Verific însuşirea materialului precedent (5-6 întrebări de control).
7. Anunţ tema şi scopul lecţiei.
8. Anunţ subiectele de studiu şi încep expunerea materialului de studiu.

Şedinţa nr. 2 Sociologia organizaţiilor ca ramură specifică a sociologiei.

SUBIECTELE DE STUDIU:
1. Conceptul sociologiei organizațiilor ca parte componentă a sociologiei.
2. Obiectul de studiu al sociologiei organizațiilor.

SCOPURILE:
- să descrie specificul obiectului sociologiei organizaţiilor;
- să demonstreze etapele principale de constituire şi dezvoltarea a sociologiei
organizaţiilor;
- să identifice problemele principale ale sociologiei organizaţiilor.

DURATA : 2 ore
FORMA DE DESFĂŞURARE: seminar
LOCUL DESFĂŞURĂRII: sala de studii nr. 307.
LITERATURA RECOMANDATĂ:
1. Maria Bulgaru. Sociologie (manual), vol.I, CE USM, Chișinău, 2003.
2. Bulzan Carmen. Sociologia. Ştiinţă şi disciplină de învăţămînt.-
Bucureşti,2008.
3. Lafaye C. Sociologia organizaţiilor. - Iaşi: Polirom, 1998.
4. Pascaru A. Introducere in sociologia organizaţiilor. - Chişinău: AAP, 1998.
5. Vlăsceanu Mihaela. Psihologia organizaţiilor şi conducerii. Bucureşti:
Paideia, 1993. – 370 p.

ASIGURAREA MATERIALĂ: 1. Proiect didactic; 2. Tablă; 3. Cretă.

Repartizarea timpului:
1. Secvenţa introductivă: ___ 10 ___
2. Secvenţa de bază: ___ 70 ___
- subiectul nr. 1 ____ 15___
- subiectul nr 2 ____ 15___
- subiectul nr. 3 ____ 15___
- subiectul nr. 4 ____ 15___
Secvenţa finală: ____ 10 __
 II. SECVENŢA DE BAZĂ

1. Sociologia organizațiilor: parte componentă a sociologiei.

Din punct de vedere sociologic, societatea reprezintă un sistem de structuri
organizatorice divizate în două mari grupe, după gradul lor de maturitate
funcţională: instituţiile şi organizaţiile.
Conceptele de instituţie şi organizaţie sunt fundamentale pentru analiza
societăţilor tradiţionale sau moderne, deoarece se referă la mecanismele şi
procesele structurării vieţii cotidiene. Ele vizează seturi ordonate de
comportamente individuale şi fluxuri de interacţiuni, baza normativă a ordonării
acestora sau abaterile de la norme şi reguli care generează tulburări sociale,
mecanismele de grupare a oamenilor pentru a atinge anumite obiective prin
organizarea resurselor ce asigură procesele de tranzacţie variabilă în timp şi spaţiu
social. Instituţiile şi organizaţiile sunt cadrele sociale prin care se reduce
incertitudinea vieţii individuale şi cadrele relaţionale prin care se structurează
activităţile umane cotidiene. Prin ele se instituie atât constrângeri sociale
normative, cât şi recompense sau imbolduri pentru performanţe mai înalte.
Acţiunea socială se desfăşoară оn cadrul unui sistem de reguli şi norme.
Codificarea acestora, reglementarea statusurilor şi a rolurilor indivizilor оntr-un
sistem colectiv de acţiuni se realizează prin intermediul unor structuri
organizatorice, din rândul cărora instituţiile sociale au ponderea cea mai mare şi
aria de cuprindere cea mai vastă оn ce priveşte reglarea raporturilor sociale şi
organizarea acţiunilor colective.
Mai întâi, trebuie să delimităm ]nţelesul termenului de instituţie. În prezent
instituţiile comportă o accepţiune cu totul nouă şi distinctă de cea
cunoscută în trecut. Altădată, instituţia era legea fundamentală, dar era şi
entitatea care exista graţie legii, moravurilor, normelor оn vigoare. Instituţie, оn
sensul acesta, este căsătoria, dar instituţie este şi familia. Termenul de instituţie a
fost încetăţenit оn sensul dat de Emile Durkheim, cel care considera sociologia
„ştiinţa instituţiilor, a genezei şi funcţionării lor” şi cel care a elaborat o teorie a
faptului social. În viziunea lui Durkheim, “pentru a exista un fapt social trebuie ca
mai mulţi indivizi să-şi fi amestecat acţiunea lor şi din această combinaţie să fi
rezultat un produs nou”. Această sinteză are loc în afara fiecăruia dintre noi şi
are drept efect instituirea anumitor moduri de acţiune, moduri de a judeca ce nu
depind de fiecare voinţă individuală luată оn parte. Orice credinţă şi orice mod de
conduită instituit de colectivitate , este deci instituţie.
În prezent, termenul de instituţie are un înţeles mai nuanţat, stabilit de
Talcott Parsons: „o instituţie constă într-un ansamblu complex de valori, de norme
şi uzanţe оmpărtăşite de un anumit număr de indivizi” (Larousse. Dicţionar
de sociologie, 1996).
Organizaţiile constituie una din componentele numeroase ale instituţiilor şi
pot fi definite ca un sistem structural de interacţiune a oamenilor, cu scopul
realizării unor scopuri comune; de aici rezultă 3 aspecte importante:
1. existenţa unor obiective comune acceptate de către toţi membrii
organizaţiei; scopurile organizaţionale primează оn faţa celor individuale, pentru
că numai aşa se poate asigura succesul unei organizaţii; obiectivele fiferă de
la organizaţie la alta şi de la o perioadă la alta;
2. pentru realizarea acestor obiective comune este necesară
interacţiunea dintre oameni; succesul sau eşecul unei organizaţii depinde de acest
proces de interacţiune şi de calităţile lui;
3. interacţiunile dintre oameni se realizează оn cadrul unei structuri
specifice a organizaţiei; scopul acestei structuri este acela de a coordona, de
a mobiliza toate resursele (materiale, umane, financiare, de timp etc.) împărtăşite
de un anumit număr de indivizi.
Organizaţiile sunt un tip specific de instituţie; în această calitate ele au
la bază aceeaşi modalitate de structurare a relaţiilor umane, adică au la bază
un sistem de reguli, norme, valori, obiceiuri, principii. Organizaţiile sunt
colectivităţi de indivizi şi grupuri care acţionează împreună pentru a
realizaobiective împărtăşite în comun. Organizaţiile ocupă un loc extrem de
important în viaţa socială, dar şi în cea individuală. Societatea ţărilor dezvoltate a
devenit o societate a organizaţiilor, în care sarcinile sociale sunt оndeplinite în şi
de către organizaţii. Întreprinderile de afaceri, şcolile, universităţile, muzeele,
armata, spitalele – toate sunt exemple în acest sens.
Organizaţia este un ansamblu uman constituit în mod intenţionat pentru
realizarea unor scopuri specifice prin interacţiunea membrilor săi. Organizaţia se
deosebeşte de grupul social datorită dimensiunilor sale formalizate şi
ierarhizate care asigură cooperarea şi coordonarea indivizilor care o compun pentru
оndeplinirea scopurilor. Organizaţiile sunt invenţii sociale, alcătuite din indivizi
care dezvoltă relaţii sociale si modele de interacţiune prin intermediul reţelelor
de comunicare şi al sistemelor de coordonare, indivizi care sunt dispuşi să
coopereze unii cu ceilalţi în relaţiile dintre posturi pentru оndeplinirea
scopurilor şi obiectivelor organizaţionale.
Definim organizaţiile ca entităţi sociale organizate şi structurate, alcătuite
dintr-un număr variabil de persoane ce interacţionează între ele pentru atingerea
anumitor obiective, comportamentul acestor persoane este prescris de un sistem
de norme, reguli formale. Fiecare dintre noi face parte dintr-un tip de
organizaţie; ele fac parte integrantă din viaţa noastră de zi cu zi şi fac
posibil ca obiectivele noastre individuale, relaţiile cu ceilalţi, să fie realizate
mult mai rapid şi eficient.
Organizaţia este o construcţie socio-umană, un ansamblu de oameni, între
care există diferite tipuri de interacţiuni, оn scopul realizării unor obiective comune
(scopuri organizaţionale). Așadar, putem da definiția organizațiilor care sunt
grupuri mari de oameni оntre care există relaţii sociale şi psihologice.
Interacţiunile şi interdependenţele dintre oameni, dintre grupuri şi dintre
organizaţii sunt centrate pe realizarea scopurilor comune.

2. Obiectul de studiu al sociologiei organizațiilor.

În epoca noastră organizaţiile joacă un rol important am putea afirma fără
reţinere că decisiv chiar; din momentul în care ne naştem şi până la moarte. Fiecare
copil născut azi este înregistrat de către organizaţiile guvernamentale care
colectează informaţii despre noi, de la naştere şi până la moarte. De altfel, aproape
fiecare act al vieţii noastre cotidiene ne aduce în contact , ne face să depindem de
anumite organizaţii, când folosim telefonul, deschidem robinetul sau călătorim cu
trenul, avionul sau automobilul noi depindem de oameni care se află în organizaţii
specializate într-un anumit domeniu, deci de organizaţii aflate într-o interacţiune
directă, atât între ele cât şi cu noi. De altfel, această dependenţă de organizaţii este
pentru noi atât de obişnuită încât în activitatea noastră cotidiană aproape că o
ignorăm.
Influenţa organizaţiilor în viaţa noastră este copleşitoare, dar nu întotdeauna
această influenţă care este exercitată asupra vieţii noastre este întotdeauna
benefică, căci ele au decelarea ca efect faptul că nu putem deţine controlul asupra
lucrurilor şi le pun sub controlul unor funcţionari sau experţi, asupra cărora nu
putem avea vreo influenţă. Spre exemplu toţi suntem obligaţi de către stat să plătim
taxe, să ne conformăm legilor – sau să suportăm anumite restricţii. Ca surse ale
puterii sociale, organizaţiile pot cuprinde individul supus unor imperative
cărora nu li se poate împotrivi. Dinamica vieţii sociale ne arată că organizaţiile
au permanenta tendinţă de creştere numerică şi calitativă organizaţiile sunt
omniprezente ele sunt un mecanism vital pentru îndeplinirea obiectivelor colective,
ele pot îndeplini scopuri obiective dincolo de aspiraţiile indivizilor. Organizaţiile
reprezintă un factor important al socializării, o instanţă de elaborare a normelor, un
criteriu al rangului statusului, dar şi un mediu benefic pentru exerciţiul puterii, în
esenţă putem afirma cu certitudine că organizaţiile acţionalizează în mod
sistematic vieţile noastre.
Ţinând seama de cele expuse mai înainte rezultă că obiectul Sociologiei
organizaţiilor este cea care ne studiază şi ne permite „înţelegerea regulilor şi a
logicii după care funcţionează această viaţă colectivă şi formele de cooperare
cărora le dă la naştere”.
Claudette Lafaye menţiona că obiectul sociologiei organizaţiilor este, în primul rînd,
identificarea şi înţelegerea formelor sociale şi a modurilor de cooperare la care recurg oamenii
pentru a-şi duce la bun sfîrşit acţiunile.
 Organizaţiile sunt în expansiune, devin din ce în ce mai mari şi tind să
acopere cele mai diverse spaţii sociale. De aceea se şi afirmă că omul de astăzi şi
incontestabil cel de mâine este un „om organizaţional”, iar orice societate, mai
mare sau mai mică, îşi caută structuri organizaţionale şi moduri de funcţionare a
acestora cât mai eficientă. Din cele afirmate mai sus reiese evident faptul că,
oamenii de afaceri, administratorii, politicienii, lideri sindicali şi de fapt fiecare
dintre noi trebuie să înţeleagă raţionalitatea managerială a organizaţiilor, bazată pe
cunoaştere aprofundată, iar cursul nostru permite ca „empirismul organizării” să fie
pe cât posibil depăşit în favoarea analizei organizaţionale bazată pe cunoaştere
sistematică şi permanentă, pe instituire şi evaluare raţională, pentru a analiza şi a
înţelege procesele socio-umane şi cadrele în care ele se desfăşoară.
Fiecare individ din societate într-un fel sau altul este integrat în diferite
tipuri de organizaţii, acestea fac parte din mediul în care trăim, muncim, învăţăm şi
ne relaxăm.
Fie că suntem conştienţi sau nu, fie că o recunoaştem sau nu întotdeauna am
fost şi vom fi membrii ai unora sau a mai multor organizaţii. Spre exemplu încă din
momentul naşterii devenim membrii unei familii care este, în esenţă, o organizaţie
primară; iar pe măsura dezvoltării personale vom interacţiona cu tot mai multe
persoane din afara familiei, ceea ce în mod firesc va determina apariţia unor noi
relaţii cu alte tipuri de organizaţii: vom adera la un cerc de prieteni, vom fi
integraţi unui anumit sistem de învăţământ, într-o anumită profesie. Apartenenţa
noastră la o organizaţie sau alta va fi inevitabilă. Problema care ne preocupă este
cum se explică această necesitate de apartenenţă a indivizilor la organizaţii –
pornind de aici să ne explicăm apariţia organizaţiilor.
Cea mai uşoară şi simplă explicaţie cu privire la raţiunea apariţiei
organizaţiilor porneşte de la constatarea că prin organizaţii oamenii reuşesc să
realizeze lucruri, acţiuni pe care nu le pot face singuri. Dar, în formularea
sociologului american Criss Argyeis existenţa organizaţiilor poate fi explicată prin
aceea că ele pot atinge obiective „care pot fi realizate cel mai bine colectiv”.
 Una din cele mai elaborate teorii cu privire la raţiunea apariţiei organizaţiilor
a fost realizată încă din anul 1938 de către Chester Barnard. Acesta porneşte de la
premisa că oamenii trebuie să coopereze, întrucât individul singur are o putere
limitată de alegere şi acţiune. Aceste limite ale unui individ sunt definite de
Barnard ca fiind acele obstacole sau piedici care stau în calea dorinţei acestuia de a
face ceea ce şi-a propus să facă. Iar limitele individului sunt cele determinate pe de
o parte, de situaţia în care acţionează (factorii fizici ai mediului cu care se
confruntă) şi, pe de altă parte de capacităţile sale biologice. Singura cale de a
înfrânge aceste limite individuale este în concepţia lui Barnard acţiunea socială de
cooperare.
De exemplu când doi oameni acţionează împreună pentru a realiza un lucru
ei îşi sporesc capacităţile individuale iar când recunosc aceasta formează în mod
deliberat o organizaţie. O organizaţie apare deci când sunt întrunite cel puţin
două condiţii: 1) există persoane capabile să comunice între ele şi 2) doresc să
contribuie prin acţiune la realizarea unui scop comun. Deci intenţia de a contribui
prin acţiune la realizarea unui scop comun înseamnă de fapt, acceptarea de către
individ a necesităţii a coordonării şi cooperării prin renunţarea la conducerea
personală.
 III. SECVENŢA FINALĂ

1. Repet tema şi scopul şedinţei.

2. Verific dacă a fost atins scopul şedinţei.
3. Evidenţiez principalul şi fac concluzii generale.
4. Răspund la întrebări.
5. Dau 2-3 întrebări de control.
6. Repartizez însărcinările, indic literatura.
7. Fac totalizarea şi anunţ notele, menţionez neajunsurile.
8. Dau indicaţii privind ordinea în clasă.
9. Anunţ sfârşitul şedinţei.

locotenent-colonel (r), conf.univ., dr. A. Leşcu