Modelare și simulare

Sistemul este un ansamblu de elemente în interacțiune, care constituie un

întreg organizat, cu proprietăți specifice și funcții proprii, deosebite de ale
elementelor ce-l compun, o formație distinctă și relativ autonomă în raport cu
mediul înconjurător.
Caracteristici ale sistemului:
1. Realismul modelului
Dorim un model matematic care să reprezinte sistemul cât mai realist
posibil. Totuşi, dacă un model este foarte realist, el poate fi netratabil matematic.
Un model matematic trebuie să fie un compromis între realitate si tratabilitate.
2. Robusteţea modelului
Un model este robust dacă este puţin sensibil la variațiile parametrilor săi.
3. Simplitatea sau complexitatea excesivă
Un model poate să nu reprezinte realitatea pentru că este prea simplu. In
general, cu cât modelul este mai complex, cu atât reprezintă mai bine realitatea.
0 complexitate excesivă înseamă un model capabil să furnizeze soluţii cu
precizie ridicată (de exemplu cu 10 zecimale exacte), în timp ce observaţiile
asupra sistemului pot fi făcute numai cu o precizie de două zecimale.
4. Adecvanţa depinde de scopul modelării.
5. Imperfecţiunea modelului şi costul modelării
Niciun model nu este perfect şi orice model este perfectibil. Orice
perfecţionare poate costa timp şi bani, de aceea trebuie bine justificată.
6. Estimarea parametrilor
Orice model poate conţine parametri care trebuie estimaţi. Estimarea
necesită experimente sau observaţii precum şi metode de calcul.
Niveluri ale sistemului:
Nivelul I - sistemul este pasiv şi fără activitate;
Nivelul 2 - sistemul este activ şi transformă obiecte, având o mişcare sau
funcţionare predeterminată;
Nivelul 3 - sistemul este activ si reglat, prezintă anumite reguli de
comportament, fiind alcătuit dintr-o componentă operativă, numită procesor
activ, cuplată fizic cu o altă componentă pe post de regulator;
Nivelul 4 - sistemul „se informează“ asupra comportamentului său, cele
două componente nefiind numai cuplate fizic (componenta regulatoare, denumită
procesor regulator, captează date despre activitatea procesorului activ);
Nivelul 5 - sistemul decide asupra activităţii sale printr-un procesor
decizional autonom;
Nivelul 6 - sistemul memorează (stochează) informaţii;
Nivelul 7 - sistemul îşi coordonează deciziile;
Nivelul 8 - sistemul are capacitatea de modelare şi de a se autoorganiza;
 Nivelul 9 - sistemul ia decizii şi prezintă autofinalitate, în acest stadiu de
evoluţie, sistemele fiind capabile să-şi definească și obiectivele, sistemele fiind
„conştiente“.
Proprietăți ale sistemului:
l. Stabilitate - un sistem este stabil dacă, după orice perturbare de scurtă
durată care scoate sistemul dintr-un regim de echilibru, acesta are capacitatea de
a reveni, în timp, la echilibrul care a precedat perturbaţia.

2. Controlabilitate - fenomenele care au loc în sistem sunt determinate prin

mărimi-cauze şi pot fi observate prin mărimi-efecte. Proprietatea conform căreia
pentru orice evoluţie dorită a mărimilor-efecte există o evoluţie a mărimilor-
cauze sub acţiunea cărora sistemul realizează respectiva evoluție a mărimilor-
efecte se numeşte controlabilitate.

3. Observabilitate - un sistem are proprietatea de observabilitate dacă

pentru o anumită evoluţie a mărimilor-efecte este posibilă determinarea evoluţiei
mărimilor-cauze care au provocat această evoluţie.

4. Identificabilitate - este proprietatea care permite, pe baza cunoaşterii

evoluţiei mărimilor-cauze şi a mărimilor-efecte, determinarea structurii şi
parametrilor sistemului.

5. Robusteţe - este proprietatea unui sistem de a-şi conserva, în limite

precizate, o anumită calitate atunci când parametrii şi/sau structura lui se
modifică în limite admisibile.

6 Adaptabilitate - este proprietatea unui sistem de a dobândi proprietăți noi

prin modificări ale structurii şi parametrilor.

Un sistem socio-tehnic este definit ca un ansamblu de componente umane

şi tehnice care interacţionează pentru a atinge un obiectiv comun. Acestea se
clasifică în:
- sisteme socio-tehnice de tip A, guvernate de legi bine stabilite, ce implică
o funcţie de transformare a datelor de intrare având un set de reguli şi
limite care determină comportamentul sistemului pentru a se obţine
funcţiile cerute (de exemplu: sisteme de telecomunicaţii, centrale electrice,
sisteme militare etc.);
- sisteme socio-tehnice de tip B, în care funcţia de transformare nu este
stabilă, regulile sunt vagi şi se pot schimba mult în funcţie de ciclul de
viaţă al sistemului (de exemplu: organizaţiile).
 Sistemele de armament se pot clasifica în funcţie de trei criterii:
-raport faţă de armă (muniţie -explozivi);
-mod de utilizare;
-categoria de armament.
Sistemul socio-tehnic cuprinde:
a. componenta hard, în înţelesul clasic de tehnologie staţii/post de lucru,
periferice etc., iar în exemplu considerat - computere, cablaje, routere etc. .
b. componenta soft - sisteme de operare, aplicaţii, programe specializate;
c. oameni (indivizi, grupuri, departamente etc.) cu diferite roluri în cadrul
sistemului socio-tehnic;
d. mediul fizic - design-ul unei clădiri (materiale utilizate, compartimentare
etc.) poate influenţa modul în care este utilizată tehnologia;
e. proceduri (norme, reguli, relaţii de colaborare, cerinţe de documentare,
fluxuri de date etc.);
f. legislaţie;
g. date şi managementul operaţional al datelor şi informaţiilor.
Măsura eficacității (ME) și măsura performanței (MP) reprezintă două
unități de măsură utilizate în cadrul proceselor de analize cantitative.
ME măsoară capacitatea unui sistem de a satisface cerințele în baza cărora a
fost construit.
MP trece dincolo de zona eficacității, măsurând performanța specifică unui
sistem.
Reprezentarea este imaginea unei entități, a unui fenomen sau proces
creată în vederea studierii acestuia.
Tipuri de reprezentări:
- Mediu;
- Comportament uman;
- Sisteme socio-tehnice.
Un model este o reprezentare logică, fizică sau matematică a unui sistem,
fenomen, entitate sau proces.
Simularea este un model rulat în timp sau un model căruia i se urmărește
evoluția de-a lungul unei perioade de interes.
-este execuția în timp a modelelor reprezentând atributele specifice unuia
sau mai multor procese și entități.
-este implementarea unui model de-a lungul unei perioade de timp, care
ajută la instruirea oamenilor.
Tipuri de simulări:
1.Reală - implică oameni reali, operând sisteme reale
2.Virtuală - implică oameni reali, operând sisteme simulate
 3.Constructivă - implică oameni simulați, operând sisteme simulate
Un algoritm reprezintă un set predeterminat și bine definit de reguli sau
procese implementate printr-un număr finit de pași, al căror principal obiectiv
este rezolvarea unei probleme asumate.
Modelarea este reprezentarea unui obiect sau fenomen, care este folosit în
simulare.
-este o descriere simplificată a unui sistem sau proces pentru a asista la
calcule și predicții.
Etape ale procesului de fundamentare a încrederii într-o simulare:
1.Verificarea, ca primă etapă a procesului de fundamentare a încrederii
într-o simulare, are menirea de a stabili gradul în care implementarea modelului
şi respectiv a simulării respectă concepţia şi specificaţiile dezvoltatorului.
Această etapă răspunde la întrebarea: „Am construit corect?”
2.Validarea presupune determinarea manierei şi a gradului în care un
model este o reprezentare fidelă a lumii reale din perspectiva scopului propus.
Întrebarea căreia i se oferă răspuns prin intermediul acestei etape este: „Am
construit ceea ce trebuie?“ Practic este firește că după ce am stabilit că am
construit corect ceea ce ne-am propus, prin intermediul etapei de verificare, să ne
întrebăm dacă ne-am propus ceea ce trebuia. Este de la sine înţeles faptul că
această întrebare se ridică în mintea proiectantului încă din momentul concepţiei.
3.Acreditarea reprezintă certificarea formală a faptului că un model sau o
simulare îndeplineşte condiţiile impuse pentru a fi utilizată într-un scop anume.
Etapa de acreditare este de competenţa unor structuri autorizate care sunt
încadrate cu experţi din domeniul căruia i se adresează modelul. Din perspectivă
formală, această etapă se finalizează prin emiterea unui certificat de
conformitate. Astfel se oferă răspuns întrebării: „Îmi satisface necesităţile?“.
Realismul este cuantificat prin intermediul a doi indicatori obiectivi:
Fidelitatea este gradul în care aspectele aparţinând lumii reale, specifice
elementului de modelat, respectiv simulat sunt reprezentate în M & S. Altfel
spus, fidelitatea este o măsură a modului în care simularea funcţionează
(„Funcţionează precum obiectul real?“).
Rezoluţia este gradul în care aspectele fizice specifice lumii reale sunt
reprezentate în cadrul modelului. Altfel spus, această rezoluţie vorbeşte, precum
în cazul PCI-urilor sau altor echipamente electronice, despre gradul de detaliere
al reprezentării elementelor afişate. Realismul unui model face referire directă la
modul în care modelul arată („Arată precum obiectul real?“).
Regula de aur a modelarii:
Un model, nu are valoare în sine (intrinsecă). Valoarea unui model se
bazează în întregime pe gradul în care el reușește să rezolve o problemă reală
asumată.
 Axiomele regulii de aur:
Axioma 1: Modelele nu sunt general valabile, ci sunt utile scopurilor pentru
care au fost destinate.
Axioma 2: Un mare model al unei probleme identificate greșit, nu va fi
utilizat niciodată.
Axioma 3: A învăța să modelezi este mai bine decât a învăța despre
modele.
Cele 10 porunci ale modelării:
1.Simplifică, simplifică
2.Învață din trecut
3.Creează un model conceptual
4.Construiește un prototip
5.Ține cont de cerințele-cheie ale clientului
6.Modelează în raport cu datele avute la dispoziție
7.Separă datele de componentele software
8.Ai încredere în forțele proprii
9.Stabilește constrângerile universale
10.Creează-ți propriile reguli
Datele sunt valori discrete ale parametrilor specifici unei entități.
Caracterizează entitatea la un moment dat. Pot fi considerate atribute temporare
ale entității.
Legile datelor:
Legea 1: Niciodată nu vei putea obține toată informația de care ai nevoie.
Legea 2: Nu poți utiliza toate datele pe care le poți obține.
Legea 3: Întotdeauna trebuie să-ți colectezi și date personale.
Legea 4: Întotdeauna trebuie să sintetizezi datele în vederea satisfacerii
necesităților modelului.
Legile lui Pritsker:
1. conceptualizarea unui model solicită cunoştinţe de sistem, raţionament
ingineresc şi instrumente specifice construirii modelelor;
2. procesul de modelare este evolutiv deoarece actul de modelare în sine
dezvăluie informaţii importante pas cu pas, în mod progresiv;
3. secretul de a fi un bun creator de modele constă în abilitatea de a
remodela;
4. relevarea problemei este elementul de control primar al algoritmului de
rezolvare a problemelor bazat pe modele;
5. în modelarea sistemelor de sisteme (complexe), aspectele continue ale
problemei ar trebui tratate în primă instanţă, rezolvarea aspectelor discrete ale
modelului ocupând locul secund;
 6. un model ar trebui evaluat în acord cu utilitatea lui, dintr-o perspectivă
absolută neexistând posibilitatea ca un model să fie catalogat bun, rău sau neutru;
7. scopul modelării şi simulării este reprezentat de cunoaştere şi înţelegere,
nu de modele în sine.
Componentele unui model abstract:
1.Spațiul de joc reprezintă un bloc care, prin prisma deținerii tuturor
elementelor simulării, creează un mediu omogen favorabil interconectării
acestora. Spațiul de joc se referă la informații generale, precum data și ora,
cuprinzând întregul proces de simulare. Cea mai comună reprezentare a acestui
spațiu este o hartă ori o lume virtuală în cadrul căreia sunt definite toate
elementele simulării.
2.Elementul reprezintă obiectul de simulat: autovehicul, persoană, unitate
etc. Există două tipuri de elemente: necuantificabil (counter) și cuantificabil
(marker).
3.Evenimentul este generat de elementele simulării ca produse specifice
diferitelor operații avute în vedere.
4.Manipulatorii își găsesc expresia software practică în metode și funcții
responsabile de exprimarea cantitativă a semnificației și efectelor evenimentelor
declarate în simulare.
5.Schimbătorii ajung să influențeze elementele specifice unei simulări,
modificând intrările sau ieșirile unui manipulator.
Arhitectura este structura de componente, alături de relațiile și principiile
ce le guvernează aspectul sau relația în timp.
Cadrul arhitectural este un instrument utilizat pentru a dezvolta diferite
arhitecturi.
C4ISR (command, control, communications, computers, intelligence,
surveillance, reconnaissance) este un cadru arhitectural menit să garanteze că
arhitecturile dezvoltate cu diferite structuri militare sunt interoperabile.
C4ISR cuprinde doctrine, proceduri, personal, echipamente tehnice,
dispozitive auxiliare și software ce sprijină comandantul în conducerea acțiunilor
militare.
Perspective C4ISR:
1.Viziunea operațională descrie sarcinile, activitățile, elementele
operaționale și fluxurile informaționale necesare sprijinirii sau îndeplinirii
operațiilor militare.
- identifică relațiile dintre forțele luptătoare și nevoile de informații ale
acestora.
2.Viziunea tehnică descrie regulile ce guvernează relațiile și principalele
componente C4ISR.
- stabilește standarde și convenții.
 3.Viziunea de sistem descrie sistemele și interconexiunile necesare
sprijinirii sau îndeplinirii misiunilor de luptă.
- stabilește corelația dintre cerințele operaționale și capacitățile
caracteristice sistemului.
Interoperabilitatea este capacitatea unor sisteme, unități de a asigura
servicii către sau de a accepta servicii de la alte sisteme, unități în scopul
cooperării eficiente pentru îndeplinirea misiunilor de luptă.
- este foarte importantă în instruirea colectivă.
Standardizarea este o activitate complexă prin care sunt stabilite, pentru
probleme reale sau potențiale, prevederi destinate unei utilizări comune şi
repetate, urmărind obținerea unui grad optim de ordine într-un context dat.
Această activitate constă în particular în elaborarea, difuzarea şi punerea în
aplicare a standardelor.
Principala sarcină a standardizării este de a sprijini forţele armate în vederea
creşterii interoperabilităţii şi reducerii riscurilor asociate în domeniile
operaţional, tehnic şi al schimbului de informaţii, extinderii capacităţii forţelor
de apărare aliate, de a se instrui şi opera împreună în mod eficient pentru
îndeplinirea misiunilor şi obiectivelor asumate.
Standardul este un document normativ, stabilit prin consens și aprobat de
o instituție recunoscută, ce descrie o valoare exactă, o entitate fizică sau un
concept abstract.
-este folosit ca regulă în măsurarea cantității sau calității, stabilind practici
și proceduri sau evaluând rezultate.
Domenii ale standardizării:
1.Operaţional (cuprinde documente de standardizare NATO care
influenţează practici militare şi se pot aplica la doctrine, tactici, tehnologii,
proceduri, instrucţie militară, raportări, hărţi şi grafice; în domeniul operaţional
al standardizării există structuri ale domeniului operaţional: întrunit, maritim,
terestru, aerian şi medical);
2.Tehnic (se referă la documente de standardizare NATO care specifică
cerinţele tehnice comune materialelor pe timpul duratei lor de viaţă; domeniul
tehnic poate cuprinde sisteme complete, incluzând sistemele de consultare,
comandă şi control, sisteme şi sub-sistemele de armament, interfeţe, ansambluri,
componente, părţi de rezervă şi consumabile, inclusiv muniţii, combustibili şi
rezerve materiale);
3.Administrativ (implică documente de standardizare NATO care
facilitează administrarea Alianţei în diferite sfere de acţiune incluzând, dar nu
este limitat la, terminologie, finanţe, resurse umane şi grade militare).
Niveluri ale interoperabilității:
 1.Compatibilitatea este cel mai scăzut nivel al interoperabilității şi
defineşte situaţia în care conceptele, principiile, echipamentele, procedurile,
serviciile etc. pot fi realizate împreună pentru atingerea unui scop comun, fără a
se produce interacţiuni inacceptabile (blocaje, perturbări etc.). Compatibilitatea
reprezintă proprietatea unui sistem de relaţii de a fi compatibil, iar a fi compatibil
- care se poate împăca cu altceva, care poate sta împreună sau poate exista
simultan cu altcineva;
2.Interschimbabilitatea (interşanjabilitatea) este un nivel extins al
interoperabilităţii, care reprezintă proprietatea echipamentelor, procedeelor,
serviciilor şi a altor elemente de a putea fi utilizate unele în locul altora,
îndeplinindu-se aceleaşi cerinţe;
3.Comunalitatea este cel mai înalt nivel al interoperabilităţii şi defineşte
situaţia în care toate componentele forţei utilizează aceleaşi concepte, principii,
echipamente, procedee etc.
Standardele cuprind: definițiile, funcţiile, principiile organizatorice şi
constructive, parametrii tehnici şi informaţionali ai echipamentelor, sistemelor
tehnice complexe, componentelor operaţionale de conducere şi logistice, care
trebuie să funcţioneze întrunit în cadrul unor sisteme militare organizate
corespunzător (unităţi, mari unităţi, categorii de forţe etc.).
Niveluri de interoperabilitate ale sistemelor informaţionale (LISI):
Nivelul 0 – sisteme izolate
La acest nivel, interoperabilitatea constă în extragerea manuală și integrarea
datelor din mai multe sisteme.
Nivelul l - Interoperabilitate conectată într-un mediu peer-to-peer
Se bazează pe legături electronice cu unele forme simple de schimb
electronic de date. Sunt partajate tipuri de date omogene, cum ar fi vocea, e-
mail-uri şi grafică (de exemplu: formate de fişiere de interfață grafică).
Posibilitatea de a contopi informaţiile este redusă.
Nivelul 2 - Interoperabilitate funcţională într-un mediu distribuit
Sistemele sunt în reţele locale care permit datelor să fie transmise de la un
sistem la altul. Acest nivel permite schimburi de date mai complexe. Modelele
logice de date sunt partajate în sistem. Datele conţin, în general, informaţii
eterogene în mai multe formate simple contopite împreună (de exemplu: imagini
cu adnotări).
Nivelul 3 - Interoperabilitate la nivel de domeniu într-un mediu
integrat
Sistemele sunt conectate prin reţele mari. Schimbul de informaţii are loc
între aplicaţii independente care utilizează modele de date bazate pe domenii
partajate. Acest nivel permite reguli de afaceri comune şi procese cum ar f1
interacţiuni directe între baze de date. Permite de asemenea colaborare de grup
pentru informaţii unificate.

Nivelul 4 - Organizaţii interoperabile într-un mediu universal

Sistemele sunt capabile să utilizeze informaţii din spaţiul global în mai
multe domenii. Utilizatori multipli pot accesa simultan date complexe. Datele şi
aplicaţiile sunt complet partajate şi distribuite. Sunt posibile forme evaluate de
colaborare. Datele au o interpretare comună indiferent de format.
Niveluri ale modelului de interoperabilitate al maturităţii organizaţionale
(OIMM):
1.Independent (funcţionează fără interacţiune, în afară de contactul
personal, câteva exemple fiind o staţie izolată, o companie minieră, ONG);
2.Ad-hoc (instrucţiunile generale, specifice interoperabilităţii sunt date dar
măsurile specifice rămânând neplanitîcate, câteva exemple relevante fiind poliţia
statală pentru un incident particular, serviciile naţionale de urgenţă etc.);
3.Colaborativ (rolurile sunt încadrate ca făcând parte din responsabilităţi
neîntrerupte, un bun exemplu fiind Forţele Terestre în cadrul unei operaţii
întrunite);
4.Integrat (se împărtăşesc sisteme de valori şi obiective colective);
5.Unificat (obiectivele organizationale, sistemele de valon, structura si
stilul de comandă şi bazele de cunoştinţe susțin întregul sistem).

AAR After Action Review

ACC Air Component Command
ACTORD Activation Order
AI Artificial Intelligence
AMSP Allied Command Operations Strategic Management Plan
ASG Administrative Support Group
BLUEFOR Forțele proprii
BFT Blue Force Tracker
BST Battle Staff Training
C2 Command and Control
C2IS Command and Control Information System
C3 Consultation, Command and Control
Command, Control, Communications, Computers, Intelligence,
C4ISR
Surveillance and Reconnaissance
CAX Computer Assisted Exercise
CILFT Centrul de Instruire pentru Luptă al Forțelor Terestre
CFX Command Post Field Exercise
CIS Communication and Information Systems
CISE Centrul de Instruire prin Simulare și Evaluare
CISM Centrul de Instruire prin Simulare
 CFI Connected Forces Initiative
CPT Core Planning Team
CPX Command Post Exercise
CTI Connected Training Initiative
CTC Combat Training Center
DIS Distributed Interactive Simulation
DGPS Differential Global Positioning System
DIREVAL Director of Evaluation
EP Exercise Process
EPT Exercise Project Team
EXCEN Exercise Centre
EXCON Exercise Control
EXDIR Exercise Director
ENDEX End of Exercise
EXPLAN Exercise Plan
EXSPEC Exercise Specification
FER Final Exercise Report
FIR First Impresion Report
FRAGO Fragmentary Order
FTX Field Training Exercise
GPS Global Positioning System
HICON Higher Control
HLA High Level Architecture
I-HITS Integrated Homestation Instrumentation Training System
IWS Individual Weapon System
JCATS Joint Conflict and Tactical Simulation
JEMM Joint Exercise Management Module
JF Joint Force
JTLS Joint Theater Level Simulation
LFX Live Fire Exercise
LOCON Lower Control
LVC Live Virtual Constructive
M&S Modeling and Simulation
MC Military Committee
MEL/MIL Main Event List/Main Incident List
MILES Multiple Integrated Laser Engagement System
MOUT Military Operations In Urban Terrain
MRE Mission Reherseal Exercise
MRX Mission Readiness Exercise
NMSG NATO Modelling and Simulation Group
NMSMP NATO Modelling and Simulation Master Plan
O/C Observer Controler
OPFOR Opposing Forces
OPORD Operations Order
PDU Protocol Data Units
 PhPk Probability of Hit/Probability of Kill
PID Player Identification
PTA Primary Training Audience
PU Player Unit
RC Response Cell
SIMFTX Simulated Field Training Exercise
SITFOR Situational Forces
STA Secondary Training Audience
TA Training Audience
TAF-C Tactical Analisys Feed-Back Cell
TENA Test and Training Enabling Architecture
VBS2 Virtual BattleSpace 2
VTK Virtual Training Kit
WARNO Warning Order