ÎNVĂȚAREA

ACADEMICĂ

Fenomenul „învățare” în mediul academic universitar

 Discrepanțe
• Între învățare școlară și învățarea academică universitară există o discrepanță.
Astfel:
1. Școală le solicită elevilor: confirmarea excesivă; dependență exagerată față de rutină
școlii și cadrele didactice; „supravetuirea” în școală este susținută de protecția din partea
structurilor instituției.
2. Universitate procedează la învățarea la: extinderea si aprofundarea relației studentului cu
obiectul de studiu;creștere și diversificarea caracterului aplicativ si integrativ al acestei
relații;se schimbă gradul de dependență independența in relația profesor student: scade
timpul auditorial dedicat predării în favoarea timpului cand studentul muncește de unul
singur în lipsa profesorului sau a mentorului care i-ar controla si conduce continu
învățarea și managementul propriului timp, spațiu și conținut de învățare.
• De aici, oportunitate cultivării și îmbunătățirii progresive a competenței de autoreglare a
propriei învățări, esențiale independenței academice.
 Dimensiuni
1. Învățarea este forma dominantă de activitate pe parcursul formării profesionale inițiale.
2. Învățarea este o activitate sistematică, organizată/autoorganizată , ddirijata/autodirijată si desfășurată
în cadrul procesului educațional, realizat de o instituție de învățământ specializată.
3. Învățarea este activitatea planificată. Învățarea academică nu se desfășoară la întâmplare. Ea este un
proces planificat, organizat. Se realizează pe secvențe de studii: anual, semestru am, lunar,
săptămânal, zilnic și, în parte, pe fiecare prelegere, seminar , lucrare de laborator.
4. Învățarea este activitatea controlată, dirijată ( se realizează prin examene, lucrări, probe de control,
notare ).
5. Învățarea are un caracter individual si unul grupal. În sensul că se desfășoară în situații de grup; se
stabilesc anumite relații de intercomunicare, interccunoastere si afectiv-simpatetice.
6. În tandemul predare-învățare studentul si profesorul sunt coparticipanti la actul educațional.
7. Învățare academică este intenționată : a-presupune angajarea personalității studentulu; b-se
realizează într-o situație în care studentul este pe deplin conștient.
8. Activitatea de învățare academică.
 Aspecte principale ale învățării
umane
• Pentru om învățare constituie una din cele două modalități fundamentale , de echilibrare cu mediul extern complex si constă în
acumularea de experiență socială și individuală. Învățare este un cuvânt generic folosit pentru adenumi un mare număr de procese
diferite , prin care se modifică/schimbă comportamentul și/sau se achiziționează un comportament nou.
• În sens psihopedagogie- activitate individuală, pentru însușirea de cunoștințe, formarea de atitudini.
• Situația de învățare este definibilă atât prin :condiții interne (mecanisme de învățare, motive , interes) cât și prin condiții externe
(mijloace de învățare, strategii didactice)
Modificarea comportamentului este dedusă din cumpararea comportamentului de care era capabil individul înainte de a fi pus într-o
„situație de învățare „ oarecare cu comportamentul de care acesta dă dovadă după acest tratament si constă într-o mai mare capacitatea
pentru un anumit tip de performanță. Astfel rezultatele învățării sunt modificarile de comportament care :
1. De natură centrală.
2. Au caracter individual.
3. Au caracter stabil , relativ trainic, apt de a se menține în timp.
4. Duc la apariția unor comportamente noi.
• A învăța înseamnă:
• a asimila
• a achiziționa
• a-și forma capacității deprinderi
• a dobândi, într-o manieră activă explicativă, experienta de viață.
• a modifica selectiv și sistematic conduita.
 Mecanismele psihice ale învățării
1. Psihologii, pornind de la complexitatea activității de învățare,
consideră că aceasta este mijlocită de următoarele categorii de
mecanisme:
• Mecanisme cognitive – primare (senzația, percepția, reprezentări);
superioare( gândirea, memoria, imaginația)
• Mecanisme energizante
• Mecanisme revelatorii
• Mecanisme integrative
• Învățarea nu este ceva ce li se întâmplă studenților; este ceva care se
întâmplă prin studenți.
Mecanisme reglatorii Mecanisme energizante Mecanisme integrative
1. Atenția 1. Afectivitate 1. Temperamentul
2. Voința 2. Motivația 2. Atitudinile
3. Comunicare și limbajul 3. Caracterul /
Creativitatea
 Factorii învățării
• Învățarea influențează dezvoltarea psihică, care la rândul său este influențată de o
serie de factori sau condiții variabile. Aceștia se împart în două categorii: factori
interni și factori externi.
Factorii un interni invățării :
• Factori biofizici (potențial genetic, starea generală de sănătate etc.)
• Factori psihoindividuali(nivelul de cunoștințe, scopurile , motivele etc.)
Factorii externi ai învățării:
1. Factori sociali (condițiile generale social-istorice sau cele particular-familiale)
2. Factori psihosocial (relații interpersonale,grupul, climatul stimulator etc.)
3. Factori ergonomici (de ambianță –iluminat, zgomot, temperatura)
4. Factori igienici (regimul alimentar si de odihnă)
5. Factori pedagogic (particularități materialului de învățat;natura , volumul , personalitatea cadrului didactic).
• Rezultatul învățării constă : într-o schimbarea comportamentală durabilă, produsă pe calea unei din formele
de obținere a experienței, exersarii și observarii, în confruntarea subiectului cu mediul sau personal sau ca
rezultat vizibil al unui sistem de procesoare ă informațiilor.
 Competența de a învăța
„ A învăța să înveți „
Competența – este înțeleasă drept o combinație de aptitudini ,
ccunoștințe și atitudini, care include de asemenea motivația de
a învăța, iar competențele-cheie reprezintă un pachet
transferabil si multifuncțional de cunoștințe, aptitudini și
atitudini, necesare tuturor indivizilor în vederea dezvoltări
personale și a incluziunii lor sociale și profesionale.
• Competența de „a învăța să înveți „ este una din
componentele cheie in societatea de astazi, care este o
societate bazată pe cunoaștere. Documentul european
referitor la competențele generice conține următoarea
definiție a competenței de ,,A învăța să înveți „ este abilitatea
de a persevera în învățarea, de a-și organiza propria învățare,
 Elemente ale competenței de „a
învăța să înveți „
• Competența de „a învăța să înveți „are legătură cu următoarele
elemente de cunoștințe, deprinderi și atitudini.

Cunoștințe Deprinderi Atitudini

Conștientizarea Automanagementul Un concept pozitiv de
scopului spre care își eficient al propriei sine , ca suport pentru
orientează învățarea, învățări . a orienta învățarea în
cariera . direcția dezvoltării
competențelor și a
automotivației.
Cunoașterea și Capacitatea de a Dorința de a pune în
înțelegerea strategiilor persevera cu practică învățarea
preferate de învățarea. învățarea. anterioară .
Cunoașterea și Capacitatea de a lucra Deschiderea spre a
căutarea în colaborare si a practica învățarea în
oportunităților de împărtăși ceea ce ai variate contexte de
pregătire și instruire. învățat . viață în mod flexibil .
 Tipuri de cunoștințe
• Principiul dezideratului,, a învăța să înveți,, are la bază ideea ca noi ca persoana ne putem
îmbunătăți capacitate de a învățarea in condițiile unei intervenții educaționale ghidate, care îi
permite persoanei să-și formeze diferite tipuri de cunoștințe precum : declarația, procedurale,
condiționale, atitudinale.
1. Cunoștințe declarative/conceptuale (Ce învăț?) –cunoștințele includ înțelegerea frazelor prin care trece
cunoașterea umană în scopul procesării oricărui tip de informație: pregătirea pentru sarcina academică,
executarea sarcinii și revizuirea performanței.
2. Cunoștințe procedurale (Cum învăț?) –sunt dezvoltate diverse abilități cognitive, precum observarea,
analiza, sinteza, raționamentul etc. Cunosc si se „activează „ cu instrumentarul (strategii de studiu si
învățare) care le susține și asigură performanța si eficiența.
3. Cunoștințe condiționale (Cand învăț , De ce învăț?) Studentii au nevoie să-și însușească cunoștințe
„strategice „ care le permit să decidă ce este mai bine sa faca in scopul realizării cu succes a învățării sau al
oricărui alt tip de activitate. Acest tip de cunoștințe includ cunoștințe care le permit autoreglarea învățării.
4. Cunoștințe atitudinale – acest tip de cunoștințe presupune trăiri afective pozitive de la faptul că studenții
realizează managementul so optimizarea propriei învățări, dezvoltându-și atitudini de satisfacție ,
mândria, împlinire de la faptul si de la modul în care își îmbunătățesc învățare.
 Tipuri de abordare a învățării
• Construirea propriului sistem de cunoștințe presupune că:
• Studentul reacționează informația nouă cu cea existentă si cu cea potențială într-un mod unic si
semnificativ.;
• Studentul procedează la sarcini academice care să-i ofere posibilitatea de a fi mai mult decât
simplu receptor de informație;
• Studentul se implică în activități stimulative, care îi permite să aplice el însuși cunoștințele
acumulate anterior
Diferențele înregistrate empiric in modul de construire a propriului sistem de cunoștințe
sunt condiționate de tipul de învățare la care recurge preferențial studentul:
1. Învățarea profundă – se concentrează pe ceea ce este semnificativ, stabilește relații între idei teoretice cu
experientele de fiecare zi etc .
2. Învățarea superficială- este asociată cu asimilări necritice ale faptelor și opiniilor în timp ce învățarea profundă este
asociată cu gândirea critică.
• Nu sunt neapărat atribute individuale cristalizate invariabil. Una și aceeași persoană le poate
practică pe ambele.
 Comportamente manifestare de studenți
la diverse niveluri de învățare
1. Comportamente ale studenților care procedează la învățarea superficială:
• Cred ca materia de învățat este inutilă
• Revin la material de nenumărate ori îl memorează
• Își fac griji sa nu sufere un eșec .
2. Comportament ale studenților care procedează la învățarea profundă:
• Cred ca materia de învățat este interesantă
• Acceptă sarcinile de învățare ca oportunități
• Învățarea o consideră că pozitivă sub aspect emoțional și care le aduce satisfacție.
3. Comportamente ale studenților care procedează la învățarea pentru performanță :
• Consideră notele mari ca foarte importante
• Sunt competitivi în mediile academice
• Utilizează în mod strategic timpul de învățat.
Asumpții modernea asupra învățării academice:
Premise ale învățării autoreglate

• Învățarea academică- este o interacțiune complexă între cel care învăța,

materialele de instruire, repertoriu de strategii de învățare disponibile si
contextul învățării, care include și profesorul .
• Teoria contemporană a învățări- gravitează în jurul a doua demersuri esențiale
pentru teoria si practica educațională.
1. Primul demers :învățarea eficientă tinde a fi autoreglata. Studenții eficienți se angajează activ
în propriile procese de învățare: le orientează conform intereselor individuale. În conformitate
cu abordarea constructivistă `` cadrele didactice predau cârma învățării în mâinile studentilor”.
2. Al doilea demers :învățarea eficientă este un proces de interacțiune activă cu noile informații:
Cel care învăța trebuie sa depășească condiția de receptor pasiv al informație. El nu o „preia``, ci
„o prelucrează, raportându-se la ea``.
• Conform cercetărilor recente, învățarea este un proces activ , cognitiv,
constructiv, semnificativ, mediat și autoreglat (Beltran, 1996)