REFERAT - PSIHOLOGIE GENERALA SI

PSIHOLOGIA PERSONALITATII

UITAREA - CE ESTE, METODE DE

COMBATERE

CANANENCO (BALA) RALUCA

ANUL I , SEM I , ID
 UITAREA - CE ESTE, METODE DE COMBATERE

Faptul ca nu toate cunostintele, informatiile pe care le achizitionam sunt pastrate si

reactualizate este foarte raspandit, de aceea si foarte cunoscut. Este stiut ca multe dintre datele
experientei noastre anterioare se diminueaza, se dezagrega, dispar din mintea noastra. Intervine
asa-numitul fenomen al uitarii care de cele mai multe ori a fost interpretat ca fiind reversul
pastrarii. Desi, la prima vedere, s-ar parea ca uitarea este un fenomen relativ simplu, in realitate
lucrurile nu stau deloc asa. Inca cu multi ani in urma, el a constituit preocuparea de seama a
multor cercetatori psihologi, preocupati indeosebi de cresterea potentelor memorative ale
indivizilor, de productivitatea acestei facultati umane.
Ce este uitarea? Oricat s-ar parea de ciudat, uitarea este, in anumite limite, un fenomen
natural, normal si mai ales relativ necesar. Poporul spune, dealtfel, ca uitarea este 'inscrisa in
legile omenesti'. Asa cum un depozit de materiale s-ar umple, in conditiile supraincarcarii
lui nedandposibilitatea de a se depozita si alte materiale, tot asa si depozitul memoriei s-ar putea
supraincarca, n-ar da posibilitatea individului sa pastreze noi si noi cunostinte, ca urmare a
experientelor curente si recente de viata. De aceea, uitarea intervine ca o supapa care lasa sa se
scurga, sa se elimine ceea ce nu mai corespunde noilor solicitari puse in fata individului. In
raport cu memoria care tinde, dupa cum am vazut, spre fixarea si pastrarea informatiilor, uitarea
este un fenomen negativ. In schimb in raport cu necesitatile practice, cu solicitarile cotidiene, ea
este un fenomen pozitiv si aceasta deoarece uitarea treptata, graduala a anumitor informatii
contribuie la echilibrarea sistemului cognitiv al individului, acorda acestuia un caracter suplu,
dinamic, pasibil de a se automisca fara a fi stanjenit de ceea ce ar fi 'prea mult' si mai ales de
'prisos”. Uitarea este cea care acorda memoriei caracterul ei selectiv, caci, datorita ei, noi nu
pastram si nu reactualizam absolut totul, ci doar ceea ce trebuie sau ceea ce ne intereseaza.
Asadar, caracterul necesar al uitarii decurge din faptul ca ea are importante functii de reglare si
autoreglare a sistemului mnezic al individului, in sensul ca da posibilitatea 'descarcarii' si
'eliminarii' din acesta a ceea ce este fie inutil, pentru a face loc-noului material informational ce
trebuie sa fie insusit.Astfel numai in anumite conditii uitarea este un fenomen natural si relativ
necesar. Cand aceste conditii sau limite nu sunt respectate, ea devine o piedica in calea adaptarii
la solicitarile mediului, o povara pentru memorie care este nevoita sa reia de la inceput procesele
sale. Intre memorie si uitare exista deci relatii dinamice, fiecare dintre ele actionand una asupra
alteia prin intermediul feed-back-ului (a legaturii inverse) si completandu-se sau sprijinindu-se,
dar si impiedicandu-se uneori reciproc.
Care sunt formele uitarii? De obicei, in literatura de specialitate sunt descrise trei forme
de uitare. Una dintre ele este uitarea totala, bazata pe stergerea, suprimarea, disparitia integrala a
datelor memorate si pastrate, care implica, de regula, imposibilitatea de a reactualiza. Aceasta
forma este mai rar intalnita in cazurile normale si mai mult in cele patologice. Asa cum nu exista
un om care sa memoreze si sa pastreze absolut toate informatiile, tot asa nu exista un om care sa
uite absolut tot ceea ce a asimilat candva, sa nu pastreze deci nimic. In realitate, aceasta forma nu
este intalnita ca atare ci sub o alta infatisare si anume: putem uita totul in legatura cu o anumita
intamplare, cu o anumita persoana sau problema. Ea functioneaza nu sub aspect totalitar ci,
fragmentar, insular.
Mai raspandita este o alta forma a uitarii si anume aceea care presupune realizarea unor
recunoasteri si reproduceri partiale, mai putin adecvate si chiar eronate. Diferenta dintre ma-

2
terialul memorat si cel reactualizat (ca valoare, ca fidelitate) ne indica tocmai interventia uitarii.
Exista si o alta forma de uitare, momentana, care tine doar o anumita perioada de timp (pentru ca
apoi sa ne reamintim) care poarta denumirea de reminiscenta. Fiecaruia dintre noi i s-a intamplat
uneori sa uitam ceva exact atunci cand ar fi trebuit sa stim, pentru ca dupa o anumita perioada de
timp sa ne aducem cu usurinta aminte despre ce anume a fost vorba. Aceasta li se intampla mai
ales elevilor, care uita tocmai atunci cand sunt ascultati, cu o ora mai tarziu sau a doua zi
aducandu-si aminte aproape perfect tot.
Cum se explica uitarea? In legatura cu aceasta problema s-au constituit de-a lungul
timpurilor doua modalitati mai importante de explicare a uitarii. Una dintre ele, bazata pe asa-
numitele teorii pasive al e uitarii, considera ca aceasta s-ar datora stergerii urmelor mnezice, ca
urmare a lipsei de reactivare a lor, lipsei exercitiului. Fara a fi total gresita, aceasta modalitate
explicativa este unilaterala, deoarece nu ia in considerare dinamismul vietii psihice si mai ales al
celui neurofiziologic. Tocmai de aceea, teoriile active ale uitarii pun un accent deosebit pe
dinamica mecanismelor neurocerebrale in explicarea fenomenului respectiv. In cadrul acestor
teorii, se porneste de a ipoteza ca activitatea nervoasa nu inceteaza dupa incetarea actiunii
stimulului, ci continua, fapt faciliteaza consolidarea urmei nervoase lasata de stimul.
Continuarea activitatii nervoase si dupa actiunea stimulului ne este demonstrata de faptul
ca reinvatarea materialului respectiv se face, de obicei foarte usor. Numai ca aceasta activitate
nervoasa poate fi impiedicata in desfasurarea ei de o alta activitate, care urmeaza si care
ingreuneaza astfel consolidarea urmei nervoase anterioare, deoarece celula nervoasa este
acaparata aproape in intregime de noua activitate. In acest caz, intervine asa-numitul fenomen de
interferenta care poate fi retroactiva (elementul A este mai slab retinut daca dupa el urmeaza B,
aici intervenind influenta negativa a lui B asupra lui A, deci a ulteriorului asupra anteriorului)
sau proactiva, bazata pe influenta negativa a anteriorului asupra posteriorului. Aceste doua tipuri
de interferente sunt insa in functie de similaritatea materialelor, de gradul lor de invatare, de
volumul lor etc. De exemplu, daca A si B sunt similare, atunci insusirea lui B imediat dupa A va
influenta in si mai mare masura retinerea lui A, decat daca B ar fi fost mai distinct,
mai heterogen. La fel daca B a fost invatat mult mai bine decat A, atunci influenta lui negativa
asupra lui A va fi foarte mare. Toate aceste date ne dau indicatii pretioase cu privire la
organizarea procesului invatarii, in vederea evitarii uitarii.
Desi aceste teorii se apropie mai mult de explicarea adecvata a uitarii, nici ele nu iau in
considerare in suficienta masura rolul proceselor nervoase fundamentale (excitatia si inhibitia) si
mai ales legile de functionare a lor ca si diversele lor forme de manifestare. Se pare ca
mecanismul cel mai plauzibil care explica uitarea, este mecanismul inhibitiei, proces nervos care
semnifica diminuarea starii de activitate celulei corticale si nicidecum incetarea ei, cum se crede
uneori in mod eronat. Astfel, la baza primei forme de uitare (imposibilitatea reamintirii) sta me-
canismul inhibitiei conditionate de stingere care presupune stingerea (stergerea) legaturilor
temporar e in conditiile nerepetarii lor; cea de-a doua forma de uitare (recunoasteri si reproduceri
eronate) are la baza tulburarea functionarii inhibitiei conditionate de diferentele, adica a
capacitati de delimitare, de distingere a legaturilor temporare; cea de a treia forma de uitare
(reminiscenta) presupune interventia inhibitiei conditionate de intarziere, adica amanarea reactiei
adecvate, exact atunci cand ea este necesara. Si unele forme ale inhibitiei neconditionate pot
explica insa uitarea. De exemplu, atunci cand are loc un proces de suprainvatare, cand celula
nervoasa este obosita peste masura, in mod automat ea isi ia masuri de aparare, de protectie si
intra in inhibitie. Aceasta nu este altceva decat inhibitia de protectie. Asa se explica de ce unii
elevi care invata in asalt pana in preajma examenului, chiar si noaptea, la examen nu stiu nimic.

3
Fara "stirea" sau "dorinta" lor, celula nervoasa si-a luat singura masuri de protejare, de evitare a
epuizarii. Dar, pe scoarta cerebrala functioneaza si un alt fenomen, si anume: un focar de
excitatie aparut intr-o zona a scoartei produce in jurul sau (in zonele invecinate) inhibitia,
conform legii inductiei negative. Se, intelege ca cu cat inhibitia va fi mai intensa, cu atat
posibilitatea reactualizarii legaturilor temporare corespunzatoare acelei zone va fi mai mica.
Uneori ne miram de ce sub influenta unor evenimente mai puternice, deosebite, uitam lucruri
foarte bine cunoscute sau de ce avem lapsusuri curioase. Cu timpul insa, pe masura ce zonele
respective se dezinhiba, vom avea din nou posibilitatea sa reactualizam legaturile temporare. Un
asemenea fapt ne atrage atentia asupra necesitatii ca in cazurile de examen, care produc emotii
puternice, sa lasam candidatul pentru a se linisti, si abia apoi sa-i solicitam raspunsul.
Ce si de ce uitam? De obicei, uitam informatiile care isi pierd actualitatea, care se
devalorizeaza, care nu mai au semnificatie pentru noi si nici pentru rezolvarea problemelor
practice, care nu mai raspund deci unor necesitati. De asemenea, uitam informatiile neesentiale,
amanuntele, detaliile, ceea ce, de obicei, reprezinta un balast. Se uita informatiile care sunt
dezagreabile si care, prin continua lor reamintire, ar produce disconfort psihic. Se uita ceea ce nu
este utilizat frecvent, ceea ce nu este repetat. Este de la sine inteles ca prezenta in rezervorul
memoriei a acestor informatii mai mult ar impiedica comportamentul nostru decat 1-ar favoriza.
Tocmai de aceea, ele sunt uitate, lasate de o parte. Din pacate, noi uitam nu numai astfel de
informatii ci si unele care ne sunt necesare, utile, care au mare semnificatie pentru 'reusita'
noastra. Cauzelor uitarii acestor informatii, fiind foarte numeroase si variind de la individ la
individ. Unii dintre cei mai intalniti factori sunt stresul, oboseala, imbolnavirea creierului,
absenta intelegerii (memorarea mecanica), atitudinea pasiva fata de material (doar citirea),
materiale nestructurate (neorganizate logic), absenta scopului si a motivatiei, ambianta
nefavorabila, subinvatarea (numar mai mic de repetitii decat este necesar), suprainvatarea (numar
mai mare de repetari decat este necesar).Intervalul prea mare dintre invatarea initiala si repetarile
ulterioare. Nerecunoasterea si nerespectarea factorilor si legilor memoriei.
Motive pentru care uităm pot fi diverse:
- de la uitarea motivată, când oamenii vor să uite anumite amintiri, mai ales cele traumatizante
care le provoacă durere, când omul suprimă amintirile sale;
- la incapacitatea de a stoca informaţii, adică uneori oamenii uită informaţii pentru că acestea nu
ajung în memoria de lungă durată sau incapacitatea de a reda informaţii;
-la fel, interferenţa, când anumite amintiri intră în competiţie şi interferează cu alte amintiri.
Atunci când informaţia este asemănătoare cu cea stocată în memorie anterior, există o mare
probabilitate ca să se petreacă o interferenţă, concurând practic pentru un loc în memorie. Adler
spunea că: "Nu există amintiri întâmplătoare: din numărul incalculabil al impresiilor avute de un
individ, el alege să şi le amintească numai pe cele care simte el. Astfel, amintirile sale reprezintă
Povestea Vieţii Mele; o poveste pe care şi-o repetă pentru a se avertiza sau linişti, a-l ţine
concentrat asupra scopului său şi a-l pregăti prin experienţe trecute pentru întâmpinarea viitorului
cu un stil de acţiune deja încercat."
Ştergerea amintirilor triste este uşurată prin îndreptarea gândurilor către noi preocupări.
Lectura, călătoriile, activitatea profesională, bucuriile vieţii personale, fac să se destrame
amintirile vechi, aducând altele noi în locul lor. De obicei spunem că timpul este acela care

4
slăbeşte şi în cele din urmă şterge amintirile. Dar timpul nu are înţeles prin el însuşi, ci numai
prin evenimentele pe care le aduce cu el. Uneori noi uităm unele informaţii întrucât este în
beneficiul nostru să nu ni le amintim. Astfel, uităm repede numele persoanelor pe care nu le
considerăm importante sau pe care nu le simpatizăm, informaţiile neesenţiale, anumite detalii.
Freud considera această uitare, drept mecanism de autoapărare împotriva anxietăţii considerând
uitarea ca fiind un efect al refulării, constând din îndepartarea din conştiinţă a amintirilor
neplăcute şi în dezacord cu exigenţele morale.
Uitarea se manifestă în situaţii în care individul nu poate nici să recunoască, nici să
reproducă elemente stocate anterior. La fel ca şi memoria, uitarea, are un caracter selectiv, ce este
influenţat de interese, sentimente, de faptul că un anume lucru este considerat la un moment dat
mai puţin important. După memorarea unui număr de silabe fără înţeles, se constată că o
proporţie mult mai mare din ele este uitată după şase ore de veghe decît după şase ore de somn.
În somn, uitarea se poate face aproape numai după primele două ore de la adormire; de aici
procesul uitării se poate opri. Mai rău este pentru cei care uită să preţuiască lucrurile frumoase,
să zâmbească sau uită să spună "mulţumesc".
Uitarea este reversul memoriei. Cunoştinţele care nu mai sunt utilizate, care nu ne sunt
necesare, se transferă din zona conştientului în subconştient, de unde se actualizează la nevoie.
Unele nu mai pot fi aduce în conştiinţă şi în acest caz avem de a face cu uitarea totală.
La persoanele vârstnice are loc fenomenul de reminiscenţă, prin care sunt reamintite fapte ce
păreau uitate, se ameliorează funcţia reproductivă a memoriei după un interval lung de fixare.
Aşa se explică de ce bunicii îşi amintesc poezii învăţate în şcoală, dar nu îşi amintesc titlul
filmului pe care l-au vizionat cu o zi în urmă. Adeseori adulţii se plâng că au uitat ceea ce au
învăţat în copilărie şi tinereţe. În realitate, ei nu au un motiv să regrete ceea ce au uitat. Nu
amănuntele sunt importante, ci noţiunile generale, care rămân după uitarea amănuntelor. Pe de
altă parte, chiar noţiunile uitate lasă după ele o urmă care face ca reînvăţarea aceluiaşi material să
fie mult mai uşoară.
Lapsusul - o formă de uitare cu care majoritatea dintre noi ne-am confruntat, adică să-ţi
stea pe vârful limbii, să nu-ţi poţi aminti un anumit lucru. Lapsusul este o incapacitate a funcţiei
de evocare a memorării. Ceea mai populară metodă de a-ţi aminti când ai uitat ceva este să
identifici un indiciu. Din păcate indiciile există în măsura în care codificarea a fost făcută la nivel
cognitiv, semantic şi la nivel senzorial. Adică dacă acel ceva a fost memorat prin asociere cu
ceva, prin atribuirea unei însemnătăţi cu siguranţă că va putea să fie amintit prin indicii.
Totusi, cea care primeaza este insuficienta sau proasta organizare a procesului de invatare. O
invatare nerationala care ia frecvent forma subinvatarii sau forma suprainvatarii este la fel de
periculoasa pentru memorie ca si lipsa ei.
Care este ritmul uitarii? H. Ebbinghaus, psiholog german care s-a ocupat printre primii de
aceasta problema, a fixat (pe baza memorarii unui material fara sens) curba uitarii care a devenit
clasica. Potrivit acestei curbe, uitarea este destul de mare, masiva chiar, imediat dupa invatare si
apoi din ce in ce mai lenta, aproape stagnanta. Daca suntem tentati sa dam crezare acestei curbe
in raport cu materialul fara sens memorat, nu putem crede ca ea ar fi universal valabila.
Dimpotriva, o serie de factori, cum ar fi: volumul materialului, lungimea, semnificatia lui,
particularitatile de varsta si individuale ale oamenilor vor face ca aceasta curba sa ia forme dife-

5
rite. Cand materialul cu sens si cel fara sens sunt fie de mici proportii, fie prea extinse, atunci
curbele uitarii tind sa se asemene; cand insa cele doua categorii de material au un volum
mijlociu, cel fara sens se uita mai repede decat cel cu sens. Intervine apoi si varsta: copiii uita, de
regula, evenimentele recent intamplate, dar le pot evoca bine dupa cateva zile sau saptamani;
batranii uita evenimentele recente, dar le pot evoca pe cele indepartate. Uitarea are deci ritmuri
diferite, fie in functie de particularitatile materialului, fie in functie de trasaturile individuale si
chiar pentru procesele memoriei.
Cum putem combate uitarea? Este important, de asemenea, să îţi impui un anumit ritm în
învăţare, mai degrabă prin recitirea materialului decât prin acumularea lui într-o singură sesiune.
Atunci când faci acest lucru, ar trebui să încerci să profiţi de momentele cheie ale recitirii. Dacă
înveţi pentru un examen care va avea loc peste o săptămână, îţi vei aminti mai mult dacă iei o
pauză de o zi între prima şi a doua parcurgere a materialului. Pentru un test care va avea loc peste
6 luni, revizuirea materialului ar trebui să aibă loc după o lună de la începerea cursurilor.
În afară de a-ţi păstra trupul şi în consecinţă şi materia cenuşie într-o stare în general bună
de sănătate, un pic de exerciţiu fizic poate oferi beneficii imediate pentru oricine încearcă să
înveţe un material nou. Într-un studiu, studenţii care făcuseră o plimbare de 10 minute au putut
învăţa mai uşor o listă de 30 de substantive, comparativ cu alţi studenţi care au stat degeaba,
probabil pentru că mişcarea contribuise la creşterea stării de vigilenţă mentală.
Câteodată nu ne-am dori să ne amintim doar anumite informaţii, ci şi evenimente întregi
din trecut, atunci când ne lăsăm copleşiţi de amintiri ale zilelor frumoase de odinioară. Asemenea
sentimente de nostalgie nu sunt doar un simplu răsfăţ, căci au fost descoperite o serie de beneficii
ale lor, cum ar fi combaterea singurătăţii şi a sentimentelor de anxietate. Dacă îţi e greu să-ţi
reaminteşti trecutul ai putea să împrumuţi un şiretlic de la Andy Warhol. El obişnuia să păstreze
o serie bine organizată de parfumuri, fiecare din ele fiind asociată cu o perioadă specifică din
viaţa lui. Mirosirea fiecărei sticluţe în mod repetat îi readucea în memorie o serie de amintiri din
acea perioadă, oferindu-i astfel un fel de mementouri pentru momentele când vroia să-şi
amintească de zilele bune de altădată. Abordarea lui Warhol şi-a găsit suport într-o serie de studii
recente care au arătat că mirosurile au capacitatea de a activa în principal amintirile de tip
emoţional, cum ar fi emoţia unei petreceri organizate cu ocazia unei zile de naştere; mirosurile
sunt, de asemenea, foarte eficiente în aducerea aminte a unor momente din copilărie. Chiar s-a
sugerat că ne-am putea spori performanţele la anumite teste prin mirosirea unui anumit parfum
atât atunci când studiezi, cât şi în ziua examenului.
Câteodată suntem bântuiţi de amintiri neplăcute: poate un moment penibil sau o despărţire
dureroasă. Îndepărtarea unor asemenea amintiri din planul conştient este dificilă, dar ar putea
exista modalităţi prin care să prevenim ca amintirile proaspete ale unor evenimente dureroase să
fie consolidate în amintiri pe termen lung. De exemplu, Emily Holmes de la Universitatea
Oxford a cerut unor subiecţi să urmărească un filmuleţ stânjenitor, înainte ca aceştia să se implice
în diverse activităţi. Cei care au jucat Tetris, de exemplu, au experimentat mult mai puţine
momente retrospective cu scenele neplăcute din filmuleţ decât cei care s-au mulţumit cu un test
de cunoştinţe generale, probabil pentru că acel joc a ocupat acele resurse mentale care sunt
asociate în general cu cimentarea amintirilor. Ascultarea unei muzici relaxante după un
eveniment pe care ţi l-ai dori dat uitării, de asemenea pare a ajuta, posibil din cauză că absoarbe
din presiunea acelor sentimente negative care sunt cauza memorării evenimentelor neplăcute.
După unele studii, pe parcursul a 24 de ore, uităm cam 80% dintre ceea am învăţat sau
observat. Specialistii recomanda cateva metode de imbunatatire a memoriei:
• Încercaţi să asociaţi nume cu obiecte şi imagini

6
• Repetaţi în gând ceea ce ştiţi că e bine să reţineţi, repetiţia e mama reţinerii
• Exploraţi-vă amintirile şi încercaţi să refaceţi diverse scene petrecute în ultimul timp în viaţa
voastră
• Cafeaua băută fără excese e un psihostimulent foarte bun
• Concentraţi-vă atenţia pe ceea ce auziţi sau faceţi, fiindcă atenţia e foarte importantă în
memorare
• Nu ezitaţi să vă notaţi lucrurile importante
• Fiţi ordonaţi cu activităţile zilnice şi astfel se evită uitarea
• Nu faceţi un lucru având gândul la un altul
• Aveţi grijă să dormiţi măcar opt ore pe noapte fiindcă doar aşa vă puteţi concentra, deci veţi
reţine!
• Încercaţi zilnic să luaţi o pauză şi să faceţi linişte în creier, încercaţi să meditaţi.
Cauza principală a scăderii capacităţii cognitive se datorează unei din ce în ce mai slab
articulate motivaţii pentru cunoaştere, apariţia delăsării şi instaurarea unei stări apatice.
Pe baza unei stări mereu constructive şi active se explică atât forma bună, fizică şi
psihică, cât şi prelungirea, pe cât posibil, a vieţii. În cele din urmă, uitarea, ca fenomen psihic,
trebuie înţeleasă ca un fenomen firesc, necesar chiar. În absenţa sa, percepţiile şi reprezentările s-
ar amesteca cu imaginile vii şi ar fi dificilă, chiar imposibilă, orientarea în prezent.
Prevenirea uitării este condiţionată de educarea memoriei, adică de folosirea acelor
procedee care să ducă la consolidarea cunoştinţelor sau deprinderilor memorate: repetarea,
sistematizarea, asigurarea unei motivaţii eficiente, aplicarea în practică a cunoştinţelor.

Bibliografie:

Ghitescu M., Intre uitare si memorie , ed. Humanitas 2013 ;

Freud Sigmund , Psihopatologia vietii cotidiene (despre uitare, greseala de vorbire, superstitie si
eroare) , ed.Trei ;