Memoria si rolul ei in invatare

Mere-Albe Mihail
Facultatea de Teologie-gr. 6
 Memoria este mecanismul psihic de encodare (memorizare),stocare
si actualizare a informatiilor asigurand continuitatea si consistenta vietii
psihice. In absenta sa individual ar fi dominat de experiente ”hic et
nunc”,s-ar afla intr-o permanenta reluare a activitatii de cunoastere, nu
ar putea intelege si invata noi continuturi,fara nici o raportare la
experiente anterioare, nu ar face fata situatiilor problematice cu care s-ar
confrunta.
Exista anumite insusiri care o individualizeaza in raport cu alte
procese psihice:
-caracterul activ (transformarea materialului mnezic si nu copia
fotografica a acestuia)
- selectiv (stocarea si actualizarea informatiilor relevante,in functie de
tema abordata preocuparii intense )
- situational ( contextul in care se realizeaza memorarea,dispozitia
afectiva a persoanei)
-relativ fidel (retinerea si actualizarea intr-o forma apropiata de
materialul original)
-mijlocit (folosirea unor modalitati de optimizare a stocarii pe termen
lung-mnemotehnici)
-inteligibil (organizarea materialului mnezic in functie de semnificatii).
Studiul stiintific al memoriei a debutat cu cercetarile experimentale
realizate in 1885 de psihologul german Hermann Ebbinghaus. Savantul
german cerea subiectilor de experiment sa memoreze liste de silabe fara
semnificatie, pe care le citea rapid si le repeta pana cand acestia reuseau
sa le reproduca fara greseala. Prin repetarea listei se obtinea un progres
in memorare, asemenea bulgarelui de zapada care, prin rostogolire,
devine tot mai voluminos. Hermann Ebbinghaus a pus in evidenta
existenta unei relatii liniare directe intre volumul informatiilor
achizitionate si timpul consacrat memorarii. A identificat, de asemenea,
procedee de optimizare a memorarii prin distribuirea temporara a
repetitiilor. Ceea ce interesa era determinarea cantitatii de informatii ce
puteau fi tratate mnezic, afectate sau nu de memorarile anterioare sau de
uitare.
 Dupa mai mult de un secol de investigare stiintifica, memoria
constituie inca “un laborator enigmatic”, ale carui rezultate sunt
“oarecum descurajatoare” (U. Neisser, 1978).
Se accepta insa de catre specialisti ca memoria reprezinta un sistem de
stocare si recuperare a informatiilor, constand din trei etape strans
legate intre ele:
1. codificarea (encoding) – este faza memoriei in care informatia se
traduce intr-un cod (imagine, sunet, propozitie), astfel incat sa
poata patrunde in sistemul memoriei.
2. stocarea(storage) – se refera la retinerea informatiilor pentru o
perioada mai lunga sau mai scurta de timp;
3. regasirea(retrieval)/reactualizare – are in vedere aducerea la
suprafata a informatiilor retinute in vederea utilizarii lor in
activitatea umana. Reactualizarea se poate realiza sub forma
recunoasterii (se produce in prezenta materialului anterior
memorat) sau a reproducerii (se produce in absenta materialului);
Se accepta de asemenea ca la om functioneaza o memorie de scurta
durata (short-term
memory) si o memorie de lunga durata (long-term memory).
Memoria de scurta durata asigura stocarea informatiei timp de
aproximativ 15-20 de secunde; dupa acest interval informatia este uitata
sau este trecuta in ceea ce se cheama memorie de lunga durata.
Memoria de scurta durata este limitata nu numai in ceea ce priveste
durata conservarii informatiilor, ci si in ceea ce priveste volumul ei.
Cercetarile au aratat ca volumul sau capacitatea acestui tip de memorie
este de 7±2 elemente; totusi, s-a constatat ca volumul informatiei pe
care o putem retine pe termen scurt creste considerabil daca vom realiza
o grupare a unitatilor informationale dupa criterii de semnificatie.
Memoria de lunga durata cuprinde totalitatea informatiilor
receptate care pot fi pastrate un timp nelimitat (ore, zile, ani si chiar
intreaga viata), capacitatea acesteia fiind foarte mare, intrucat ea
fixeaza aproape tot ce ni se intampla: evenimente zilnice, cunostinte,
deprinderi, trairi afective. Cantitatea mare si diversitatea informatiilor
stocate in memoria de lunga durata necesita o organizare fara de care o
mare parte a acestui material ar deveni inaccesibila reactualizarii, astfel
ca informatiile sunt grupate in functie de semnificatia lor, intr-o vasta
retea de scheme, operatii, notiuni.
Abordarea moderna a memoriei impune distinctia propusa de pishologul
canadian Endel Tulving(1972) intre memoria semantica, prin
intermediul careia cunoastem lumea, si memoria episodica, ce consta
in capacitatea de aducere in memorie (rapel) a evenimentelor specifice.
Asa cum remarca Alan D. Baddeley(1994, 731), care a facut cercetari
laborioase in domeniul memoriei de scurta durata si al relatiilor ei cu
limbajul, “psihologii au studiat mai mult memoria episodica,
prezentand subiectilor de experiment liste de cuvinte ( cu sau fara sens )
si cerandu-le apoi sa le reproduca sau sa le recunoasca”. Spre deosebire
de memoria episodica, cu ajutorul careia retraim o experienta
particulara intr-un context dat, memoria semantica este detasata de
contextul concret, este generica, permitand stocarea trasaturilor comune
ale mai multor evenimente asemanatoare. Se poate spune ca memoria
semantica reprezinta un “reziduu al mai multor episoade”. In studiul
anterior citat Alan D. Baddeley (1994) atrage atentia asupra faptului ca
uitarea poate fi si benefica, nu numai catastrofala: ne permite sa ne
debarasam de informatiile fara utilitate.
Psihologul german Hermann Ebbinghaus a studiat fenomenul uitarii,
rezultatele sale cele mai cunoscute fiind prezentate in curba uitarii.

Alte tipuri de memorie

Memoria implicita sau procedurala -cuprinde cunostinte legate

de actiune (reflexe conditionate,deprinderi motrice sau
intelectuale,reguli de executie).Are un caracter
involuntar,indirect,continuturile sale nefiind accesibile constiintei.
Memoria explicita sau declarativa are un caracter
constient,direct,voluntar (continuturile pot fi actualizate in mod
intentionat,fiind accesibile constiintei) si stimuleaza stocarea
informatiilor despre situatii,fapte,stari de lucru.
Memoria mecanica-se bazeaza pe repetarea materialului,fara a fi
intelese semnificatiile acestuia.Este avuta in vedere doar in forma
verbala.Exista situatii in care memoria mecanica este necesara-cand
materialul nu dispune de diverse semnificatii,de o structura logica sau
cand operatiile sunt insuficient formate (denumiri geografice,date
istorice).Chiar si in aceste situatii pot fi introduse semnificatii in
material, pentru a optimiza retentia pe termen lung.
Memoria constienta-presupune descifrarea semnificatiilor
materialului,precum si a implicatiilor acestuia.

Memoria are un rol foarte important in actul de invatare. De-a

lungul timpului, invatarea a fost definita in diverse moduri. In nici una
din definitiile invatarii nu lipseste raportarea acesteia la comportament si
la schimbare: Thorndike afirma ca“este o problema de convenienta daca
vom considera invatarea drept achizitie de raspunsuri si schimbare a
fortei conexiunilor cu situatile din viata, sau numai ca schimbare”, pe
de alta parte, Itelson spunea ca “invatarea consta in producerea unui
sistem unitar al comportamentului, al structurii proceselor psihice si al
personalitatii, sub actiunea unor situatii unitare”; din perspectiva
genetica se vorbeste despre invatare “numai in masura in care un rezultat
(cunostinta sau performanta) este achizitionat in functie de experienta,
aceasta experienta putand fi de tip fizic sau de tip logico-matematic”
(Piaget, 1972, p11).
Din perspectiva psihologica, invatarea reprezinta orice noua
achizitie a organismului ca urmare a simularii, a interiorizarii
informatiilor externe, achizitie care are ca efect o schimbare in
comportament.

Termenii memorie si invatare sunt destul de greu de delimitat,

intrucat au multe aspecte comune:
 In timp ce memoria este, in special, o modalitate de
reflectare, invatarea se defineste in special ca o activitate prin care
ne fixam cunostintele in memorie
 Invatarea este o activitate mai complexa decat simpla
memorare. Invatarea implica un efort de intelegere, de sistematizare
 si organizare a cunostintelor, exercitii de utilizare a acestora in
practica

 Invatarea acopera o arie mai larga de fenomene decat simpla

memorare. Astfel, de exemplu, un elev rezolvand probleme la
matematica, isi perfectioneaza, prin acestea, priceperea de a rezolva
probleme, de a-si utiliza cunostintele matematice in mod
independent si original etc. Aceasta perfectionare este o forma de
invatare. Termenul memorare insa nu exprima cele ce se petrec in
cazul dat. Un specialist in domemeniul culorilor invata sa distinga,
exercitandu-se, nuante foarte fine de culoare. Este o perfectionare a
sensibilitatii sale cromatice careia de asemenea i se aplica bine
termenul de invatare.

 Invatarea este o activitate si se aplica oricarei forme de

activitate - inclusiv cea motorie. Spunem de aceea ca un copil invata
sa mearga, un om invata sa inoate. Invatarea presupune intodeauna
memoria adica reflectarea experientei anterioare dar ea implica atat
in fixarea cat si in utilizarea celor retinute o arie mai larga de
fenomene psihice mobilizate si o mai intima si variata integrare in
comportamentul individului. Spunem despre cineva care invata o
limba straina ca a memorat o serie de cuvinte noi dar nu spunem ca
a “memorat’’ sa vorbeasca, sa se exprime in aceea limba. In general
putem defini invatarea ca fiind activitatea care duce la achizitii
individuale relativ stabile in sfera comportamentala.
Memoria are un rol foarte important in actul de invatare. Fara o
memorie trainica nu se poare asigura insusirea temeinica a cunostintelor.
Este necesar ca memoria sa se bazeze pe inteligenta, care are menirea sa
construiasca, sa rezolve si sa solutioneze situatii problematice noi.
Succesul in activitatea de invatare depinde in egala masura de efortul
voluntar depus, de concentrarea si mobilizarea resurselor motivationale,
de stapanire a unor strategii adecvate de organizare a invatarii. In
invatare, succesul inseamna a invata cum sa invatam sau, cu alte
cuvinte, cum sa insusim un volum mai mare de cunostinte intr-o
perioada mai scurta de timp si cu efort redus. Invatarea inteligenta
presupune o metoda care inseamna a stapani un ansambul de reguli ale
unei invatari organizate care sa ne fereasca de pericolul unei invatari
haotice, intamplatoare.