Tema 3: Partiţionarea HARD-DISK-ULUI

Un computer pentru a fi util are nevoie de programe care să fie instalate pe HDD. În primul rând are
nevoie de un sistem de operare şi de driverele componentelor hardware.
Discul dur (sau fix; în engleză hard disk) este un dispozitiv electronico-mecanic
pentru stocarea sau memorarea nevolatilă (permanentă) a datelor. Stocarea datelor se
face pe o suprafață magnetică dispusă pe platane (cercuri de oţel) rotunde metalice
rigide.
În general discurile dure sunt utilizate ca suport de stocare extern principal
pentru servere și calculatoare personale, dar și pentru anumite aparate electronice
(playere și recordere DVD, playere MP3). Dacă la începuturi capacitatea unui disc dur
nu depășea 20 megaocteți (MO) = 20 megabait (MB), astăzi (2019) un disc dur
obișnuit de 2 1/2 țoli poate depăși 10 TB.
Pentru ca un hard-disk să poată stoca software necesare funcţionării calculatorului, iar mai apoi
fişierele şi datele cu care se operează pe acel calculator, este necesar ca acel hard-disk să fie formatat, şi în
funcţie de necesităţi şi partiţionat.
O partiţie reprezintă o diviziune
logică a unui disc fizic, care conţine un
anumit sistem de fişiere stabilit cu ocazia
formatării. Atunci când pe un calculator se
instalează mai multe sisteme de operare,
este absolut necesară crearea mai multor
partiţii atribuite fiecărui sistem în parte.
Dar şi în cazul unui singur sistem de operare pot fi necesare existenţa mai multor partiţii.
Deosebim următoarele tipuri de partiţii, în funcție de sisteme de fişiere:
 partiţia cu date: conţine fişierele normale ale SO necesare pentru a porni şi rula sistemul,
comenzile de bază, biblioteci sistem, fişiere ale utilizatorilor etc.
 partiţia swap: aici sunt ţinute toate informaţiile care trec din memoria RAM pe hard-disk
eliberând-o pentru alte aplicaţii.
În cazul unui sistem Windows, crearea mai multor partiţii duce la o mai bună organizare a fişierelor pe
hard-disk şi implicit la o viteză mai mare de accesare şi gestionare a lor.
Sistemele de fişiere diferă de la un sistem de operare la altul, chiar existând serioase incompatibilităţi
între ele. De exemplu, sistemele de operare care utilizează una dintre sistemele de fişiere FAT nu vor putea
gestiona partiţiile cu sistemul de fişiere NTFS, ne mai vorbind de sistemele de fişiere EXT pentru
Linux/UNIX.
În funcţie de sistemul de operare care urmează să fie instalat pe hard-disk, partiţiile acestuia pot fi
formatate pentru a găzdui următoarele sisteme de fişiere:
 vfat - sistem de fişiere Windows;
 FAT16 - sistem de fişiere MS-DOS;
 FAT32 - sistem de fişiere Windows pe 32 bit;
 NTFS - noul sistem de fişiere Windows 2000/XP și mai sus;
 EXT2 - sistemul clasic de fişiere Linux, compatibil cu standardele UNIX;
 EXT3 - sistem de fişiere mai nou, bazat pe ext2, cu suport pentru jurnalizare.
 EXT4 - sau al patrulea sistem de fișiere extins este un sistem de fișiere cu jurnalizare
dezvoltat ca succesor pentru ext3.
 După partiţionarea hard-disk-ului - MS-DOS, Linux, Mac OS sau Windows vor avea fiecare partiţia lor
specială.
Partițiile pentru SO Windows sunt de trei tipuri: partiția primară ("primary"), partiția extinsă
("extended") și discurile logice ("logical drives"). Acestea din urma sunt incluse în partiția extinsă.
Partiționarea se face foarte ușor în modul DOS cu ajutorul utilitarului FDISK. În cazul SO Windows XP şi
mai sus, partiţionarea se face direct din mediul Windows.

Tabele de partiții:
 MBR provine de la Master Boot Record şi reprezintă standardul vechi (pe 32 de biţi) pentru
administrarea partiţiilor hardului. Aici sunt memorate informaţii despre organizarea partiţiilor,
dar şi codul executabil ce încarcă sistemul de operare. A fost cel mai răspândit în trecut (fiind
lansat de IBM încă din anul 1983) şi este încă extrem de utilizat şi în ziua de azi.
MBR permite:
− doar 4 partiţii primare, mai multe partiţii putând fi făcute cu ajutorul unei partiţii
extinse în care se pot crea alte partiţii logice.
− crearea partiţiilor de maxim 2 TB fiecare.
 GPT provine de la GUID Partition Table şi reprezintă cel mai nou standard de administrare a
hardului (pe 64 de biţi). Este parte a standardului nou UEFI şi utilizează identificatori unici
globali (GUID) pentru definirea partiţiilor.
GPT permite:
− teoretic oricâte partiţii, însă sistemele de operare setează totuşi o limitare la 128 de
partiţii primare.
− partiţii de bilioane de TB însă, ca şi în cazul numărului de partiţii, sistemele de operare
setează totuşi o limitare pentru mărimea partiţiilor la 256 TB fiecare.

Aplicații pentru lucrul cu partiții:

 EASEUS Partition Master Home Edition, program de modificat și administrat partiții;
 Acronis Disk Director;
 O&O Partition Manager;
 Paragon Partition Manager.