MINISTERUL APĂRĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA MILITARĂ A FORŢELOR ARMATE

REFERAT
Regulile de tragere din armamentul de
infanterie în relief muntos

Autor:
student Dumitru ARMAȘ

Conducător:
locotenent colonel Vladislav PROCOPII

Chişinău
2022
1 Principiile şi regulile generale de tragere cu armamentul de infanterie........................ 3
2 Tragerea asupra obiectivelor fixe și care apar, în teren muntos.................................... 14
3 Bibliografie.................................................................................................................... 16
CUPRINS

2
 Capitolul I
Principiile şi regulile generale de tragere cu armamentul de infanterie

Lovitură (împuşcătură) - se numeşte aruncarea glonţului (proiectilului)

din canalul ţevii armei sub acţiunea energiei gazelor formate în urma arderii
încărcăturii de pulbere.
Viteza iniţială a glontelui se numeşte viteza mişcării glontelui la gura
canalului ţevii. Viteza iniţială a glontelui depinde de:
 lungimea ţevii;
 greutatea glontelui;
 greutatea, temperatura şi umiditatea încărcăturii de pulbere, formele şi
mărimea granulelor de pulbere şi densitatea încărcăturii.
La mărirea vitezei iniţiale se măreşte:
 distanţa de zbor a glontelui;
 distanţa loviturii directe;
 puterea de lovire şi pătrunderea glontelui;
 se micşorează acţiunea factorilor exteriori asupra lui în zbor.
Mişcarea glontelui în mediu este influenţată de forţa de gravitaţie şi forţa
de rezistenţă a aerului. Forţa de rezistenţa a aerului variază în funcţie de:
 densitatea aerului;
 temperatura aerului;
 direcţia şi viteza de mişcare a maselor de aer.
Glonţul în aer se mişcă pe o traiectorie. Traiectoria este curba care o
descrie glontele (proiectilul) în zbor. Forma traiectoriei depinde de mărimea
unghiului de tragere. Unghiul de tragere influențează înălţimea traiectoriei şi
distanţa de tragere.

3
Orizontul armei - este planul orizontal care trece prin originea traiectoriei
(punctul de plecare a glontelui din canalul ţevii).
Linia de ochire – linia dreaptă, care uneşte ochiul trăgătorului, prin mijlocul
crestăturii înălţătorului şi prin vârful cătării, cu punctul de ochire; planul vertical
care conţine această linie se numeşte – plan de ochire.
Linia de tragere - prelungirea imaginară a axei canalului ţevii după ce ochirea a
fost terminată (înainte de plecarea glonţului din canalul ţevii).
Unghiul de tragere - unghiul format între linia de tragere şi orizontală armei.
Linia de aruncare - prelungirea imaginară a axului canalului ţevii în momentul
plecării glontelui din ţeavă. Planul vertical care conţine această linie se numeşte
- plan de aruncare.
Unghiul de aruncare - unghiul format între linia de aruncare şi orizontul armei.
Linia de teren al obiectivului – linia dreaptă care uneşte originea traiectoriei cu
baza obiectivului.
Unghiul de teren al obiectivului – unghiul format între linia de teren al
obiectivului şi orizontala armei.
Distanţa de tragere - distanţa de la originea traiectoriei până la punctul de
cădere, măsurată pe orizontală armei.
Punctul de ochire - punctul de pe obiectiv sau în afara acestuia asupra căruia se
ocheşte cu arma.
Distanţa ochită - distanţa măsurată pe linia de ochire de la punctul de plecare
(originea) până la intersecţia traiectoriei cu linia de ochire.
Punctul de incidenţă - punctul în care traiectoria intersectează suprafaţa
obiectivului.
Unghiul de incidenţă - unghiul format între tangenta la traiectorie şi tangenta la
suprafaţa obiectivului.
Punctul de cădere - punctul de intersecţie a traiectoriei cu orizontul armei.
Unghiul de cădere - unghiul format între tangenta la traiectorie în punctul de
cădere şi linia de ochire.

Lovitura, a cărei traiectorie nu se ridică deasupra liniei de ochire mai sus de

înălţimea unui obiectiv (ţinte) pe distanţa ochită, se numeşte lovitură directă.
Distanţa pe care glonţul nu depăşeşte înălţimea unui obiectiv, se numeşte
distanţa loviturii directe. Distanţa loviturii directe depinde de înălţimea
obiectivului şi razanta traiectoriei.
În limitele distanţei loviturii directe, obiectivele pot fi lovite fără a modifica

4
înălţătorul: în acest caz, punctul de ochire în înălţime se stabileşte la marginea
de jos a obiectivului.

Cu cât este mai înalt obiectivul şi mai razantă traiectoria, cu atât este mai
mare întinderea de teren pe care obiectivele pot fi lovite fără schimbarea
înălţătorului.
Spaţiu, în limitele căruia poate fi lovită ţinta de o anumită înălţime la
tragerea cu acelaşi înălţător, se numeşte spaţiu periculos.
Adâncimea spaţiului periculos pe suprafaţa orizontală la tragerea cu
armament cu glonţ se formează din împrăştieri depline pe direcţie şi a spaţiului
periculos pentru ţinta dată. Lăţimea spaţiului periculos este egală cu mărimea

împrăştierii depline pe direcţia laterală.

Adâncimea spaţiului periculos în teren înclinat (unghi de pantă) de atâtea ori
este mai mică (mare), decât pe suprafaţa orizontală, de câte ori unghiul de
întâlnire mai mare (mic) unghiul de cădere.
Spaţiul periculos depinde de:
 înălţimea obiectivului;
 razanta traiectorie;
 relieful terenului;
 unghiul de incidenţă.

5
 Porţiunea de teren din spaţiul defilat, în care obiectivul nu poate fi lovit de
gloanţe cu traiectoria dată, se numeşte spaţiul mort.
Spaţiul protejat (mort) va fi cu atât mai mare, cu cât mai înalt va fi
adăpostul, mai mică înălţimea ţintei şi mai razantă traiectoria.
Porţiunea de teren din urma unei adăpostiri, pe care nu poate cădea nici un
glonţ, dacă traiectoria rămâne neschimbată, se numeşte spaţiul acoperit.

2. Condiţiile normale (tabelare) de tragere. Influenţa condiţiilor exterioare

asupra zborului glonţului (grenadei, proiectilului). Formula miimii şi
utilizarea ei.

Glonţul în timpul zborului este supus influenţei diferitelor condiţii

meteorologice. Aceste condiţii pot fi normale sau speciale. Pentru caracterizarea
stării fizice a atmosferei într-un anumit moment au fost adoptate o serie de
noţiuni, care poartă denumirea de condiţii (elemente) meteorologice.

Condiţiile meteorologice cele mai importante sunt:

- temperatura aerului;
- presiunea atmosferică;
- densitatea şi umiditatea aerului;
- viteza şi direcţia vântului.

Paralel cu noţiunea de condiţii meteorologice în domeniul de specialitate

este larg răspândită şi noţiunea de fenomene atmosferice: ceaţă, ploaie, viscol,
etc.

Tragerile cu armamentul de infanterie se pot executa în condiţii normale sau

speciale (diferite de cele normale). Sunt considerate condiţii meteorologice
normale de tragere următoarele:
• presiunea atmosferică la orizontala armei egală cu 750 mm Hg (mm coloană de
mercur), care corespunde unei altitudini de 110 m deasupra nivelului mării;
• temperatura aerului la orizontala armei = +15oC;
• umiditatea relativă a aerului 50-65% (umiditatea relativă reprezintă raportul
dintre cantitatea vaporilor de apă existenţi în aer şi cantitatea maximă de vapori
care pot exista în aer la temperatura respectivă, ceea ce corespunde densităţii
normale a aerului 1,206 kg/m3);

6
• lipsa totală de vânt.

Pe lângă aceste condiţii normale legate de elementele meteorologice trebuie

asigurare condiţiile balistice şi topografice optime.
Condiţii balistice:
• greutatea glonţului (grenadei), viteza iniţială, unghiul de ieşire corespund
indicaţiilor tabelare;
• temperatura încărcăturii de pulbere: +15gr.C;
• forma glonţului (grenadei) corespunzătoare datelor de fabricaţie;
• înălţimea cătării corespunde datelor de reglare a armei;
• diviziunile înălţătorului corespund unghiurilor tabelare de ochire.

Condiţii topografice:
• ţinta se află pe orizontul armei;
• înclinaţia lateral a terenului lipseşte.

La abaterile de la condițiile normale de tragere, apare necesitatea de a

corecta datele pentru ochire.
Cu mărirea presiunii atmosferice se măreşte densitatea aerului şi, ca
rezultat, se măreşte forţa de rezistenţă a aerului şi se micşorează distanţa de zbor
a glonţului (grenadei). La micşorarea presiunii atmosferice densitatea şi forţa de
rezistenţă a aerului se micşorează, iar distanţa de zbor a glonţului se măreşte. Pe
măsura creşterii altitudinii la fiecare 100 m presiunea în mediu se micşorează cu
9 mm Hg.
Variaţiile presiunii atmosferice până la altitudinea de 500 m sânt
neînsemnate şi nu exercită o influenţă hotărâtoare asupra formei traiectoriei
glonţului.

Pentru a calcula corecţia de înălţător se procedează astfel:

- se face diferenţa de altitudine de la cea normală, la cea la care se execută
tragerea;
- se calculează valoarea diferenţei presiunii atmosferice, înmulţind diferenţa de
sute de metri dintre altitudinea la care se execută tragerea şi altitudinea normală
cu 9 mmHg;
- se înmulţeşte diferenţa de presiune cu coeficientul pentru diferenţa de presiune
luat din tabele, la distanţa de tragere respectivă şi ținându-se cont de categoria de
armament cu care se trage.

7
 Schimbările bruşte a temperaturii aerului modifică considerabil densitatea
lui şi pot influenţa foarte mult asupra formei traiectoriei şi asupra lungimii ei
astfel: când temperatura aerului este ridicată peste 15oC, densitatea aerului se
micşorează, în consecinţă se reduce şi forţa de rezistenţă a acestuia.
În asemenea situaţii se măreşte simţitor lungimea traiectoriei şi, prin
urmare, este necesar să micşorăm corespunzător corecţiile calculate.
Când temperatura aerului este scăzută (ger) densitatea şi forţa de rezistenţă a
aerului se măresc, ca urmare a acestui fapt se micşorează simţitor traiectoria
glonţului. În aceste condiţii, trebuie să mărim înălţătorul corespunzător corecţiei
calculate.
Asupra traiectoriei glonţului acţionează în mare măsură viteza vântului.
Astfel, în cazul când vântul bate din spatele glonţului, forţa de rezistenţă a
aerului se micşorează, iar distanţa de tragere (bătaia) a glonţului creşte. În cazul
când vântul bate din faţă, forţa de rezistenţă a aerului creşte şi se
micşorează distanţa de tragere (bătaia).
Vântul lateral exercită o presiune asupra suprafeţei laterale a glonţului şi îl
abate, faţă de planul de tragere, în direcţia de deplasare a vântului, astfel: vântul
din dreapta abate glonţul spre stânga, iar vântul din stânga abate glonţul spre
dreapta. Vântul care bate sub un unghi ascuţit faţă de planul de tragere
influenţează în acelaşi timp atât asupra distanţei de tragere, cât şi asupra devierii
laterale.
Influența vântului este considerabilă îndeosebi asupra zborului grenadei
datorită dimensiunii și construcției, de aceia este necesar de luat în consideraţie
la tragerea din aruncătoare de grenade.
Grenada pe partea activă a zborului (lucrul motorului reactiv) se abate în
direcţia de unde bate vântul: la vânt din dreapta – în dreapta, la vânt din stânga –
în stânga. Aceasta se datorează faptului, că vântul lateral întoarce partea de fund
a grenadei în direcţia vântului, iar partea de cap împotriva vântului şi sub
acţiunea forţei reactive, direcţionată de-a lungul axei, grenada se abate de la
planul tragerii în direcţia de unde bate vântul. Pe partea pasivă a traiectoriei
grenada se abate în direcţia unde bate vântul.
Umiditatea aerului nu influenţează considerabil asupra densităţii aerului şi, ca
rezultat, asupra distanţei de zbor a glontelui (grenadei), de aceea ea nu se ia în
consideraţie la tragere.

8
 Infanteristul este lipsit de aparate de
măsură a distanțelor, de aceia pentru
măsurarea distanțelor larg se
folosește formula miimii, care
permite executarea măsurării
folosind obiectele la îndemână.

3. Legea dispersării proiectilelor (grenadelor, gloanţelor). Cauzele

dispersării şi măsurile de diminuare a lor. Determinarea poziţiei punctului
mediu de lovire.

La tragerea cu unul şi acelaşi tip de armament, prin respectarea cu stricteţe a

preciziei şi unităţii tragerii, fiecare glonţ descrie traiectoria sa şi are punctul său
de cădere, ce nu coincide cu altele.
Fenomenul dispersării loviturilor, la tragerea cu una şi aceeaşi armă, în
condiţii pe cât posibil identice poartă numele de împrăştierea normală a
gloanţelor, sau împrăştierea traiectoriilor.
Totalitatea traiectoriilor obţinute ca urmare a împrăştierii normale a
gloanţelor, se numeşte snopul traiectoriei.
Suprafaţa, pe care se dispun punctele de incidenţă ale gloanţelor (grenadelor) la

9
intersecţia snopului traiectoriilor cu un plan, se numeşte suprafaţa de
împrăştiere, care are formă de elipsă.
Traiectoria care trece prin mijlocul snopului, se numeşte traiectorie medie.
Punctul de intersecţie al traiectoriei medii cu suprafaţa obiectivului
(obstacolului), se numeşte centrul împrăştierii.
Liniile perpendiculare care trec prin centrul suprafeţei de împrăştiere, se
numesc axele de împrăştiere. BB1 – axa de împrăştiere în direcţie; AA1 - axa de
împrăştiere în înălţime; CC1 - axa de împrăştiere în bătaie
Depărtarea punctelor de incidenţă faţă de intersecţia axelor de împrăştiere, se
numeşte abatere.

Suprafaţa, pe care se dispun punctele de incidenţă ale gloanţelor

(grenadelor) la intersecţia snopului traiectoriilor cu un plan, se numeşte
suprafaţa de împrăştiere, care are formă de elipsă.
Împrăştierea este un fenomen inevitabil. Înlăturarea sa este posibilă,
deoarece nu pot fi create condiţii cu desăvârşire identice pentru toate loviturile.

Acest fapt este determinat de un număr de cauze, care pot fi împărţite în

trei grupe:
1. variaţia greutăţii încărcăturii de pulbere şi a gloanţelor, a formei şi
dimensiunilor gloanţelor şi a tuburilor, a calităţii pulberii, a densităţii pulberii
etc.;
2. variaţia temperaturii încărcăturii, care depinde de încărcătura aerului şi de
timpul cât cartuşul se află pe ţeava încălzită în timpul tragerii;
3. variaţia gradului de încălzire şi a stării calitative a ţevii.

Aceste cauze duc la variaţii ale vitezelor iniţiale şi, prin urmare, şi ale
distanţelor de zbor ale gloanţelor, ele depinzând în principal de muniţii şi
armament.

10
Cauze care produc variaţia unghiurilor de aruncare şi a direcţiei de
tragere:
- inconstanţa ochirii orizontale şi verticale a armei (erori de ochire); o greşeală
de ochire de 1mm în direcţia la tragere cu pistolul-mitralieră AKM la distanţa de
100 m. creează o abatere de 26cm, în direcţia în care trăgătorul a făcut greşeala;
- variaţia unghiurilor de ieşire şi a deplasărilor unghiulare ale armei obţinute în
urma pregătirii neuniforme pentru tragere, a menţinerii instabile şi neuniforme a
armei şi apăsării bruşte pe coada trăgaciului;
- variaţiile unghiulare ale ţevii la tragerea la foc automat, care apar ca urmare a
deplasărilor laterale ale armei pe parapet şi a reculului.
Aceste cauze duc la împrăştierea gloanţelor în direcţie laterală şi în bătaie, ele
depinzând în principal de deprinderile trăgătorului, construcţia patului armei,
jocurile între piesele armei, modul cum a fost instalată arma pe poziţia de tragere
etc.

Cauzele care provoacă variaţia condiţiilor atmosferice, în care se produce

mişcarea gloanţelor:
 micile diferenţe ce au loc la tragerea unei serii de cartuşe la alta, în special în
ceea ce priveşte direcţia şi intensitatea curenţilor de aer;
 micile diferenţe ce au loc de la tragerea unei serii de cartuşe la alta în
presiunea atmosferică;
 variaţia greutăţii, formei şi dimensiunilor gloanţelor care duc la modificarea
valorii forţei de rezistenţă a aerului;
 variaţia condiţiilor atmosferice, în special a direcţiei şi vitezei vântului între
lovituri.

Aceste cauze duc la creşterea gradului de împrăştiere în direcţie şi bătaie, în

principal, ele depinzând de condiţiile atmosferice şi de calitatea muniţiei. De
evitat toate aceste cauze este imposibil. Însă, cunoscând cauzele de care depinde
împrăştierea, este posibil de micşorat influenţa lor asupra împrăştierii sau, altfel
spus, măreşte densitatea tragerii.

Legile împrăştierii.
La tragerea unui număr mare de gloanţe (grenade) în dispunerea punctelor
de incidenţă, pe suprafaţa de împrăştiere se observă o anumită regularitate.
Împrăştierea gloanţelor se supune legii normale a erorilor întâmplătoare, care se

11
numeşte legea împrăştierii. Această lege se caracterizează prin alte 3 legi:
• punctele de incidenţă se dispun neuniform, mai grupate la centrul elipsei
împrăştierii şi mai rare către extremităţi;
• în cazul tragerii unui număr mare de cartuşe (grenade), punctele de incidenţă se
dispun simetric faţă de centrul împrăştierii;
• punctele de incidenţă nu se dispun pe o suprafaţă infinită, ci pe o suprafaţă
limitată, având formă elipsoidală (la distanţe apropiate având forma circulară).

Pe scurt, legile împrăştierii pot fi formulate

astfel: împrăştierea este neuniformă,
simetrică şi limitată.

Determinarea punctului mediu de lovitură.

PML se determină, în scopul aflării bătăii

normale a armei şi abaterii de la punctul de
ochire
Determinarea PML prin metoda împărţirii
succesive a segmentelor.
• se unesc cu o linie dreaptă două puncte de incidenţă oarecare şi distanţa între
ele se împarte în două părţi egale;
• mijlocul segmentului obţinut prin împărţire se uneşte cu al treilea punct de
incidenţă şi distanţa dintre ele se împarte în trei părţi egale;
• punctul cel mai apropiat faţă de primele două puncte de incidenţă se uneşte cu
cel de-al patrulea punct de incidenţă şi distanţa dintre ele se împarte în patru
părţi egale;
• punctul cel mai apropiat faţă de primele trei puncte de incidenţă va fi punctul
mediu (PML) al celor patru lovituri trase.
Se admite o lovitură în afara ţintei (cu una desprinsă).

12
Devierea punctului mediu de lovire de cel de referinţă nu trebuie să
depăşească 5 cm.

Determinarea PML prin metoda împărţirii succesive a segmentelor.

La un număr mare de lovituri trase:
• se numără de jos (de sus) jumătate din numărul total al punctelor de incidenţă,
după care se trasează axa orizontală a împrăştierii;
• se numără de la stânga (de la dreapta) jumătate din numărul total al punctelor
de incidenţă, după care se trasează axa verticală a împrăştierii.

13
 Capitolul II
Tragerea asupra obiectivelor fixe și care apar, în teren muntos
La tragerea în teren muntos, în funcţie de unghiul de teren al obiectivului
(ţintei) şi de distanţă, pentru a se realiza trecerea traiectoriei medii prin centrul
obiectivului sau cât mai aproape de acesta, este necesară aplicarea unei corecţii
complementare a unghiului de teren în gradaţii de înălţător sau numai
schimbarea poziţiei punctului de ochire în înălţime. Punctul de ochire în
direcţie se stabileşte în condiţii identice ca la tragerea în teren obişnuit.
Pentru practica tragerilor se pot aplica regulile arătate mai jos.
La distanţe de tragere până la 400 m:
- când obiectivele sunt dispuse sub unghiuri de teren mai mici de + sau - 15°
nu se aplică nici o corecţie de înălţător, iar punctul de ochire în înălţime se
stabileşte ca în condiţii normale de teren, indiferent de genuliera obiectivelor
şi felul tragerii (de sus în jos sau de jos în sus);
- când obiectivele sunt dispuse sub unghiuri de teren mai mari de + sau - 15°
nu se aplică nici o corecţie de înălţător, iar punctul de ochire în înălţime se
stabileşte astfel: la marginea de jos a obiectivului, în cazul tragerii de jos în
sus asupra obiectivelor de genulieră mică şi în cazul tragerii de sus în jos —
indiferent de genuliera obiectivelor; în centrul obiectivului, în cazul tragerii
de jos în sus asupra obiectivelor de genulieră mare.

La distanţe de tragere mai mari de 400 m:

- când obiectivele sunt dispuse sub unghiuri de teren mai mici de + sau - 15° nu
se aplică nici o corecţie de înălţător, iar punctul de ochire în înălţime se
stabileşte la marginea de jos a obiectivelor, indiferent de genuliera lor şi felul
tragerii: de sus în jos sau de jos în sus;
- când obiectivele sunt dispuse sub unghiuri de teren mai mari de + sau - 15°,
înălţătorul corespunzător distanţei înclinate pînă la obiectiv se micşorează cu o
gradaţie, iar punctul de ochire în înălţime se stabileşte: în centrul obiectivelor, în
cazul tragerii de jos în sus; la marginea de jos a obiectivelor, în cazul tragerii de
jos în sus asupra obiectivelor de genulieră mică, precum şi în cazul tragerii de
sus în jos asupra obiectivelor de orice genulieră;
Punctul de ochire în direcţie se stabileşte ca în condiţiile terenului obişnuit,
cu menţiunea că la armamentul prevăzut cu corector de derivă nu este indicat să
se aplice corecţia pentru vînt lateral pe corectorul de derivă, întrucât în munţi, de
regulă, vîntul nu are o viteză constantă şi în acelaşi sens decît perioade foarte
scurte de timp, iar folosirea corectorului de derivă în aceste condiţii ar determina
întîrzieri în deschiderea focului.

14
 Stabilirea corecţiilor de înălţător datorită creşterii altitudinii: la distanţe de
tragere pînă la 500 m, chiar în terenuri cu munţi înalţi, nu este necesară aplicarea
corecţiilor de înălţător;
La distanţe de tragere mai mari de 500 m se procedează astfel:
I. la distanţa de 600 m:
- pînă la altitudinea de 2 000 m nu se aplică nici o corecţie;
- la altitudinea de 2 000 m şi mai mare, înălţătorul trebuie micşorat cu 1/2
gradaţii;
II. la distanţa de 700 m:
- pînă la altitudinea de 1 500 m nu se aplică nici o corecţie;
- la înălţimi cuprinse între 1 500 şi 2 000 m, înălţătorul trebuie micşorat cu
1/2 gradaţie, iar la altitudini mai mari de 2 000 m, cu 1 gradaţie;
III. la distanţa de 800 m:
- pînă la altitudinea de 1 000 m nu se aplică nici o corecţie;
- la altitudini cuprinse între 1000 m şi 2 000 m, înălţătorul trebuie micşorat cu
1/2 gradaţie, iar la altitudini de 2 000 m şi mai mari, cu 1 gradaţie;
IV. la distanţa de 900 m şi 1 000 m:
- pînă la altitudinea de 800 m nu se aplică nici o corecţie;
- la altitudini cuprinse între 800 m şi 1 500 m, înălţătorul trebuie micşorat cu
1/2 gradaţie;
- la altitudini cuprinse între 1500 m şi 2 500 m, înălţătorul trebuie micşorat
cu 1 gradaţie, iar la altitudini mai mari de 2 500 m, cu 1 şi 1/2 gradaţie.

La tragerile în teren muntos, felul focului se foloseşte ca în condiţiile

terenului obişnuit, cu excepţia focului în serii lungi, care nu este indicat,
deoarece greutăţile în aprecierea distanţelor pot determina consumuri inutile de
muniţie.

15
 Capitolul V
Bibliografie
1 Suportul de curs – Sisteme de armament de infanterie
2 https://ro.wikipedia.org/wiki/Mosin-Nagant
3 https://lumeaarmelor.wordpress.com/2014/11/30/psl-pusca-semi-automata-
cu-luneta/
4 https://ro.wikipedia.org/wiki/Pu%C8%99c%C4%83_semiautomat
%C4%83_cu_lunet%C4%83
5 https://koaha.org/wiki/Mosin-Nagant

16