1.

ARMAMENTUL AUTOMAT (CLASIC) DE AVIAŢIE

 particularitati.
o Folosirea armamentului automat este foarte avantajoasă şi economică la
tragerile împotriva ţintelor aeriene slab înarmate cu rachete şi asupra ţintelor
terestre slab apărate. Prin puterea ridicată a focului şi numărul mare de lovituri
ce pot fi trase, armamentul automat constituie un instrument eficace al
avioanelor şi elicopterelor în lupta împotriva personalului neadăpostit,
autovehiculelor şi blindatelor precum şi împotriva mijloacelor radiotehnice şi de
transmisiuni.
 organizarea loviturii pentru armamentul automat de
aviaţie.
o tub cartuş;
o pulbere de azvârlire;
o proiectil;
o capsă de aprindere.
Modul de organizare şi funcţionare este aelaşi ca la armamentul individual.
Diferenţa dintre lovitura armamentului individual şi cea a armamentului automat de
aviaţie este dată doar de funcţionarea capsei de aprindere şi compunerea
proiectilului (glonţului).

Capsa de aprindere are rolul de aprindere a încaărcăturii de azvârlire. Comanda

capsei se poate face prin percuţie sau electric.

Proiectilul reprezintă partea din lovitură care este trimisă spre ţintă în urma
arderii încărcăturii de azvârlire
 funcţionarea armei automate.
Funcţionarea armei automate presupune executarea unor operaţiuni într-o ordine cronologică
strictă în cele două faze ale mişcării închizătorului: mişcarea spre înapoi (deschidere, evacuare) şi
mişcarea spre înainte (încărcare, închidere).

a) Deschiderea ţevii presupune armamentul gata de tragere, mişcarea proiectilului şi sub acţiunea
forţei de presiune a gazelor se realizează următoarele operaţiuni:
- dezăvorârea închizătorului de la ţeavă;
- deschiderea ţevii;
- extragerea tubului cartuş tras din ţeavă;
- aruncarea tubului cartuş;
- armarea arcurilor recuperatoare;
- alimentarea cu următoarea lovitură;
- armarea percutorului.
b) Închiderea ţevii implică armamentul gata de tragere şi acţionând asupra butonului de tragere se
efectuează următoarele operaţiuni:
- declanşarea;
 - alimentarea cu o nouă lovitură;
- încărcarea armei;
- închiderea ţevii;
- zăvorârea închizătorului la ţeavă;
- percuţia capsei.
o
 clasificarea armamentului automat de aviaţie.
A) Armamentul automat care funcţionează pe baza energiei de recul:
1. Armament automat cu reculul închizătorului;
2. Armament automat cu reculul ţevii.
B) Armamentul automat care funcţionează pe baza împrumutului de gaze:
1. cu împrumut de gaze prin peretele ţevii;
2. cu împrumut de gaze prin fundul tubului cartuş;
3. cu împrumut de gaze pe la gura ţevii.
 tipuri de tunuri din dotarea FA.
o Tunul Gs-23

2. ARMAMENTUL REACTIV DE AVIAŢIE.

clasificarea rachetelor de aviaţie
După tipul ţintei: - rachete aer-aer;

- rachete aer-sol;

- rachete aer-navă.

După tipul motorului: - cu combustibili solizi (MRCS);

- cu combustibili lichizi (MRCL).

După modul de asigurare a joncţiunii cu ţinta: - nedirijate;

- dirijate.

Proiectilele reactive nedirijate nu pot fi cuprinse in nici o clasificare, deoarece nu au suprafeţe

de comandă, sistem sau metodă de dirijare.

elementele componente ale unei rachete de aviatie

1 – capul de dirijare;
2 – destabilizatori;
 3 – comenzi cârme;
4 – cârme;
5 – pilot automat;
6 – compartiment generatori electrici;
7 – focos;
8 – componenta de luptă;
9 – aripi;
10 – eleroane;
11 – ajutajul motorului (comenzi eleroane şi cârme gazodinamice).

componente de luptă şi focoase

Componentele de luptă (CL) sunt acele părţi ale rachetelor care generează efectul dorit de trăgător,
după ce racheta a fost dirijată în apropierea ţintei. Funcţionarea CL este comandată de focos. CL pot fi
clasice, cu efecte speciale şi nucleare.

CL. clasice – distrugerea ţintelor prin detonarea unor cantităţi de exploziv din construcţie sau
evacuarea în mediu a unor încărcături incendiare şi chimice

CL. explozive – distrugerea obiectivelor pe baza efectului de suflu al gazelor de explozie şi al

schijelor care rezultă din fragmentarea corpului CL.

CL. exploziv cumulative – se folosesc contra tehnicii blindate. CL. este în partea anterioară a
rachetei.

CL. explozive cu fragmentare dirijată a corpului – se folosesc pentru scoaterea din luptă în
special a ţintelor uşor apărate. Efectul distructiv se manifestă prin schijele rezultate din fragmentarea
corpului. Pentru fragmentarea dirijată a corpului CL. acesta prezintă striaţiuni cu rol de concentratori sau
explozivul este turnat într-un înveliş subţire cu o configuraţie care favorizează apariţia locală a efectului
cumulativ.

CL. explozive cu bare sau tije – identice cu CL. explozive cu fragmentare dirijată a corpului,
având însă corpul format din tije dispuse longitudinal faţă de axa rachetei. Se folosesc cu preponderenţă
asupra ţintelor aeriene bine protejate-dispersia acestor tije după explozie este foarte redusă dar masa
ridicată a acestora face posibilă distrugerea ţintei.

CL. explozive perforante – sunt asemănătoare cu CL. exploziv cumulative, diferind grosimea
pereţilor care trebuie să reziste eforturilor necesare pentru străpungerea unui blindaj. Iniţierea
explozivului trebuie să se facă cu o anumită întârziere faţă de impact, pentru a permite străbaterea
ţintei.
 CL. incendiare – folosite contra ţintelor terestre şi maritime. Faţă de CL.explozive în loc de
exploziv şi detonator conţin substanţe incendiare. Încărcătura poate fi constituită din substanţe care se
autoaprind în contact cu aerul sau substanţe ce se aprind în urma exploziei care le împrăştie.

CL. chimice – similare cu CL. Incendiare diferenţa constând în faptul că efectul util se obţine prin
folosirea unor substanţe toxice de luptă. Acestea pot fi evacuate la survolarea unei zone sau după
impactul cu un obiectiv din zona vizată.

CL. SPECIALE: - au construcţie mai complicată, efectele obţinute cu ajutorul acestora

fiind substanţial diferite.

CL: cu submuniţii – se folosesc pentru împrăştierea unor încărcături pe o anumită suprafaţă.

Aceste încărcături pot fi grenade explozive, mine, substanţe incendiare sau recipienţi cu substanţe toxice
de luptă. Împrăştierea submuniţiilor se face de la înălţimi suficient de mari pt. a acoperi întreaga
suprafaţă iar funcţionarea poate să înceapă fie după evacuarea din corpul rachetei, fie după atingerea
solului. Se folosesc în special contra trupelor şi tehnicii uşor blindate sau asupra obiectivelor economice.

CL. pentru iluminare – se folosesc pentru iluminarea câmpului de luptă în condiţii de vizibilitate
redusă. Interiorul rachetei conţine un calup de substanţe cu puternic efect luminos şi o paraşută. După
evacuare şi deschiderea paraşutei are loc aprinderea compoziţiei luminoase. Efectul luminos se menţine
o bună bucată din timpul de coborâre a paraşutei. Se folosesc în general la rachete nedirijate.

FOCOASE

Au rolul de amorsare a detonatorului sau dispozitivelor pirotehnice din CL.

După momentul în care are loc amorsarea acestea se împart în trei tipuri:

- focoase de proximitate;
- focoase fuzante;
- focoase de impact.
Focoase de impact – au rol de amorsare a detonatorului CL. În momentul în care racheta a lovit
obiectivul. După timpul scurs de la impact până la realizarea amorsării se clasifică astfel:

- ultrainstantanee;

- instantanee;

- cu întârziere.

Focoasele ultrainstantanee – prezintă întârzieri de ordinul microsecundelor şi sunt folosite în

special la CL. Cumulative sau ca dubluri ale focoaselor de proximitate. Nu sunt de natură mecanică.

Focoasele de impact instantaneu – prezintă întârzieri de ordinul zecimilor de milisecunde. Sunt

de natură mecanică şi funcţionează pe baza forţelor de inerţie care apar la impactul rachetei cu ţinta.
Are în compunere: - un mecanism percutant;

- o capsă de aprindere;

- o capsă de detonaţie;

- arcuri de siguranţă.
 Focoase de impact cu întârziere – funcţionarea începe în momentul lovirii obiectivului timpul
scurs până la iniţierea capsei detonante este mult mai mar. Acestea se folosesc pentru CL. cu efect
perforant la care efectul exploziv trebuie să se manifeste după străpungerea blindajului.

Focoase fuzante – rol de amorsare a detonatorului CL. la un anumit moment faţă de lansare. Se
folosesc pentru autodistrugerea rachetelor în cazul în care nu a reuşit interceptarea ţintei. Timpul de
întârziere corespunzător autodistrugerii trebuie să fie superior timpului de funcţionare al sistemelor de
comandă şi de dirijare.

Focoase de proximitate – se folosesc pentru determinarea momentului optim de funcţionare a CL.

Pe baza energiei emise sau reflectate de ţintă.

Focoase de proximitate de tip pasiv – funcţionează pe baza undelor electromagnetice emise de

ţintă în spectrul infraroşu, radio sau vizibil. Un mare neajuns al acestor focoase este faptul că semnalul
emis de ţintă poate fi discontinuu ceea ce poate produce nefuncţionarea sau funcţionarea prematură a
rachetei.

Focoase de proximitate de tip activ – funcţionarea se bazează se bazează pe metodele

radiolocaţieipentru măsurarea distanţei faţă de obiactiv.

a) Focoase de proximitate ce funcţionează pe baza efectului Doppler – constă în

modificarea frecvenţei unui semnal recepţionat după reflexia pe o ţintă în
mişcare relativă faţă de sursă (receptor).
b) Focoase radio care funcţionează pe baza metodei de modulaţie în frecvenţă –
spre deosebire de focoasele Doppler, schema constructivă a acestor focoase
diferă prin prezenţa unui modulator care modulează periodic frecvenţa
oscilaţiilor generatorului.
c) Focoase de proximitate radio ce funcţionează pe bază de impulsuri –
funcţionează pe acelaşi principiu ca şi staţiile de radiolocaţie în impuls folosite
pentru determinarea distanţelor până la obiectiv.

sisteme şi metode de dirijare a rachetelor de aviaţie

Reprezintă complexul constituit din rachetă, ţintă şi punctul de dirijare plasat pe avionul lansator.
Din aceste subsisteme pot fi active pe toată traiectoria de zbor, pe anumite porţiuni ale acesteia sau
inactive.

Sistemul de telecomandă, teledirijare sau dirijare comandată – realizează dirijarea rachetelor de la

distanţă către ţintă. În cadrul acestor sisteme, toate cele trei subsisteme prezentate sunt active acest
procedeu numindu-se şi sistem de dirijare în trei puncte.

Sistemele de autodirijare – realizează dirijarea rachetelor folosind exclusiv mijloacele de la bordul

acesteia, fără acţionarea Punctelor de Dirijare (avionul). Se mai numeşte sistem de dirijare în două
puncte.

Sistemele autonome de dirijare – în cursul procesului de dirijare nu se urmăreşte direct şi continuu

ţinta. Se controlează numai poziţia rachetei prin mijloace proprii fără a fi necesară prezenţa unui PD
(punct de dirijare). Dirijarea se face după un program stabilit, pe ţinte fixe sau cu mişcare cunoscută. Se
mai numeşte şi sistem de dirijare cu un singur punct activ.

Sisteme combinate de dirijare – se caracterizează prin faptul că numărul punctelor active este
diferit pe traiectorie.

CAPETE DE AUTODIRIJARE

Au rolul de culegere a datelor referitoare la evoluţia ţintei şi de transmitere a acestora la pilotu

automat al rachetei. Acestea se pot clasifica după natura purtătorului semnalului util în capete radio şi
capete optice (laser, vizibil şi infraroşu)

Capete de autodirijare radio – funcţionează pe baza principiilor radiolocaţiei (active, semiactive şi

pasive). Au avantajul de a funcţiona pe orice tip de vreme indiferent de condiţiile meteo, dar pot fi şi
bruiate prin mai multe metode.

Capete de autodirijare în infraroşu – au rolul de a furniza date asupra orientării liniei de vizare a
ţintei faţă de axa rachetei pe baza captării radiaţiilor termice emise de ţintă.

3. ARMAMENTUL REACTIV NEDIRIJAT

tipuri de proiectile
Avioanele de tip MIG-21 pot utiliza ca armament reactiv nedirijat urmatoarele tipuri de
proiectile:

 S-5M - cu efect exploziv-brizant - destinat pentru distrugerea tintelor aeriene, sau a tintelor
terestre neblindate, alimentarea electrica prin stecher;
 S-5M1 - cu efect exploziv-brizant - destinat pentru distrugerea tintelor aeriene, sau a tintelor
terestre neblindate; alimentarea electrica prin inel;
 S-5K - cu efect cumulativ - destinat pentru distrugerea tintelor terestre blindate (tancuri si
transportoare blindate); alimentarea electrica prin stecher;
 S-5K1 - cu efect cumulativ - destinat pentru distrugerea tintelor terestre blindate (tancuri si
transportoare blindate); alimentarea electrica prin inel;
 S-24 - cu efect exploziv-brizant - destinat pentru distrugerea tintelor terestre usor fortificate sau
nefortificate (adaposturi de tip usor).
Proiectilele S-5M, S-5K, S-5M1 si S-5K1 se lanseaza din blocuri de proiectile de tip UB-16-57U,
sau UB-32 care se monteaza la pilonii de de armament, in lacatele MRU. In astfel de blocuri se dispun 16
si respectiv 32 proiectile.

Proiectilele S-24 se lanseaza, cate unul, de pe lansatoare de tipul APU-7D care se acroseaza la pilonii de
armament, in lacatele MRU.

Toate proiectilele reactive nedirijate se aseamana din punct de vedere constructiv. Ele se
diferentiaza prin  gabarit, tipul incarcaturii de lupta si al focosului, prin tipul motorului reactiv, prin
forma si constructia ampenajului.
 Elementele de baza componente ale oricarui tip de proiectil reactiv nedirijat sunt:

 incarcatura de lupta cu focosul - asigura efectul la tinta;

 motorul reactiv - asigura forta de tractiune pentru deplasarea proiectilului pe
traiectorie;
 stabilizatorul - asigura stabilizarea proiectilului pe  traiectorie.

4. ARMAMENTUL DE BOMBARDAMENT
clasificarea bombelor de aviaţie
Bombele de aviaţie sunt proiectile cu ampenaj destinate a fi lansate de la bordul aeronavelor asupra
obiectivelor terestre, de pe apă sau sub apă, urmând a se mişca pe traiectorie sub acţiunea forţei
gravitaţionale şi a vitezei iniţiale imprimată de aeronava purtătoare. Bombele de aviaţie au calibre
neriguros stabilite (prin calibrul bombelor de aviaţie se înţelege masa nominală a acesteia exprimată în
kg.), iar focoasele lor au alte principii de funcţionare. Rolul aviaţiei de bombardament este, teoretic, de a
lovi cât trebuie, când trebuie şi unde trebuie pentru a produce perturbaţii în capacitatea de apărare
până la neutralizarea ei.

În funcţie de destinaţia, misiunile şi efectul lor, bombele de aviaţie se împart în:

- bombe cu destinaţie de bază (fugase, exploziv-fugase, expoziv-medii, exploziv-mină, perforant-

explozive, perforant-cumulative, incendiare, chimice) care sunt folosite pentru lovirea
nemijlocită a ţintei;
- bombe speciale (de iluminare, fumigene, pentru difuzare de materiale tipărite, cu bile) folosite
în misiuni specifice, limitate în obiective;
- bombe cu destinaţie auxiliară (de instrucţie, lestate, de învăţământ, pentru încercări).
compunerea bombei si descrierea elementelor componente
Compunerea bombei

1 – ogiva bombei;
2 – corpul bombei (încărcătura de luptă);
3 – inel de agăţare;
4 – focos şi detonator;
5 – elice pentru armarea focosului;
6 – tijă pentru armarea focosului;
7 – ampenaj cilindro-conic;
8 – focos de ogivă.
Corpul bombei (carcasa) – poate fi confecţionat, funcţie de natura sau destinaţia lor, din oţel
forjat, plăci de oţel sudate, oţel turnat, aluminiu, lemn, ceramică, tablă de fier moale, carton presat,
masă plastică sau sticlă.

Ampenajul bombelor – pentru ca bombele să nu fie răsturnate de pe traiectoria lor, este nevoie
ca centrul de presiune să se afle în spatele centrului de greutate. Pentru aceasta este necesar ca în
partea de coadă a bombelor să fie montat un stabilizator sau ampenaj. Cele mai obişnuite forme de
ampenaj sunt:

 pătrate;
 conice cu patru aripi;
 conice cu cerc;
 cilindrice;
 prismatice (închise la ambele capete);
 paraşute din pânză tare;
 benzi din pânză tare.
Ogiva bombelor – rolul ogivelor este de a asigura o formă aerodinamică necesară atât pentru a se
putea asigura stabilitatea bombei pe traiectorie cât şi o viteză mai mare de cădere. În cazul în care
bombele, în partea de coadă, au aceeaşi formă conică sau tronconică, se obişnuieşte a se numi în sens
pirotehnic tot ogivă, de unde şi denumirea de bombe mono şi biogivale. În funcţie de destinaţia
bombelor, ogivele pot avea următoarele forme:

- conică scurtă (la bombe explozive, exploziv-fugase sau unele bombe incendiare);
- conică alungită (la bombele perforante);
- semisferică (la unele bombe explozive, exploziv-fugase, incendiare, toxice şi de marcare a
şintelor, la bombele luminoase şi fotoluminoase);
- plată (pentru bombele fugase, antisubmarine, antitanc, incendiare, etc.).
Fundul bombelor – partea opusă ogivei unde se aplică în general ampenajul. Poate fi conic,
tronconic, semisferic sau cilindric simplu.

Ochiul (gaura) focosului – prin ochiul focosului se introduc în corpul bombei iniţiatorii, detonatorii şi
apoi mecanismul de iniţiere – focosul.

Cârligul de acroşare – prinderea bombelor în lansatoare se realizează cu ajutorul unor cârlige de

oţel, care sunt fixate pe corpul bombelor, la ogivă, la fund sau cu ajutorul unor chingi de oţel, care
cuprind bomba în zona centrului de greutate.

Încărcătura bombelor – bombele de aviaţie pot fi încărcate cu anumite substanţe, capabile prin
proprietăţile lor, să provoace distrugeri prin schije, suprapresiune, prin schije şi suprapresiune, prin
incendii, prin gazări, infectări şi epidemii, acţionând direct asupra forţelor vii şi asupra tehnicii de luptă.
Bombele mai pot fi încărcate cu materiale propagandistice sau cu obiecte trucate care produc teroare şi
diversiune.

5. Enumerati 2-3 tipuri de bombe din dotarea FA. Caracteristici, mod de

dirijare si particularitati.
Bomba exploziva- mină de aviație BEM-100

Destinație
Este o bomba de tip exploziva daca este echipata cu focos fc-1, sau de tip exploziv-mina daca
este echipata cu focos fui. Este destinata echiparii aeronavelor, sub forma de acrosaj simplu
sauciorchine, asigurand nimicirea fortei vii a inamicului si distrugerea tehnicii de lupta
neblindate sau usor blindate, a constructiilor civile si militare, a podurilor si nodurilor de cale
ferata, a statiilor de radiolocatie, a aerodromurilor militare sau civile, etc.
Caracteristici
Efectul bombei: prin schije si suflu
Masa bombei complet echipate: 125 kg
Masa incarcaturii explozive: 36 kg
Diametrul bombei: 280 mm
Distanta varf- c.g.:1065 mm
Anvergutra ampenajului: 310 mm
Focoase ce echipeaza bomba: fc-1, fui
Raza de actiune: 400m
Raza de siguranta: min 800 m
Inaltime de lansare: 600m
Viteza de lansare: 0-800km/h
Tipul incarcaturii: tetril
Timp de cadere: 22,08 s
Mod de dirijare
La comnda de lansare a bombei pe activ, lacatul de pe avion se deschide, urechea de acrosare a
bombei iese din carligul lacatului si se departeaza de avion.
Stabilizatorul este o constructie sudata din tabla, cu rol de a deplasa centrul de presiune c.p. in
spatele centrului de greutate si astfel, de a asigura o buna stabilitate a bombei pe traiectorie.
Bomba explozivă de aviație BE-50

NIMICIREA FORTEI VII NEADAPOSTITE SI DISTRUGEREA TEHNICII DE LUPTA

NEBLINDATE AFLATE IN PCT OBLIGATORII DE TRECERE SAU IN ZONELE DE
CONCENTRARAE PRECUM SI A CONSTRUCTIILOR MILITARE SI CIVILE
NEFORTIFICATE DE IMPORTANTA STRATEGICA
Caract: masa bombei: 55kg
Masa incarcaturii: 19.5 kg
Raza de siguranta: 400m
Tipul incarcaturii explozive tnt
raza de actiune 60m
H min de lansare 400m
Focoase ce echipează bmb FC-1(de cap) și FUI(de fund)
Vit de lansare 0-800 km/h
Efectul distructiv se asigura prin schije și suflu
 Bomba luminoasă de aviație SAB-100

Vit max de zbor a avionului lansator:

2000 km/h la h 5-20 km

1500 km/h la maxim 5km

Calibrul : 100kg

Diametrul bombei: 280 mm

Temperatura de intrebuintare: +- 60 C

Viteza medie de coborare a tortei arzande cu parasuta max: 4,5 m/s

Poate fi folosita drept tinta la tragerile aeriene sau sol-aer

H normaa pt buna functionare a bombei: max 5000m

Compozitia pe baza de salpetru de natriu

Intensitatea luminoasa a bombei de 4000000 candelă

7 torțe

Modul de dirijare este dat de catre parasuta cu voaluri de franare

Iluminarea terenului în scopul asigurarii cercetării aeriene și vizuale si a bombardamentuui ochit in

timpul noptii cu aparatura de ochire obisnuita.

L.G.B.
-este o bmb dirijată prin laser, (nu balistica) cu o traictorie comandată –
-sistemul de ghidare este atasat la bomb de tip vest MK-82
- lansarea este similară cu cea a bomb medirijate
• etapele zborului: etapa balistică, etapa dirijată.
Caracteristici L.G.B.: > încărcătură de luptă BMB MK-82
• mod de lansare: orizontală, picaj say cabraj
> distanta de recunoastere a tintei 4km
raza de lansare 8 km
raza de acoperire un perimetru 900 449 x1500 m
Compunere ・sistemul de dirijare: sistemul de receptie, bloc procesare, sistemul
servomecanismelor. ・
adaptor protectie com perforat (penetrant)・
componenta de bombă luptă (bmb MK-82) si focosul de fund,343 ansamblul de coadă
(aerodinamic) Sistemul de diriare ・subansamblele sistemelor dedinjare -sistemul de
 receptie (ansambbel senzorului) -bloc procesare (calculator) (are loc verificarea codului,
combinarea lor, etc.) - sist. Servomecanismelor

6. Enumerati 2-3 tipuri de rachete din dotarea FA. Caracteristici mod de

dirijare si particularitati.

Rachete de pe F-16
AIM-120
Ghidată radar

70-80 km raza de actiune

Aer-aer dinstata medie

Componente: motor, munitie de lupta, elemente de ghidaj, capul rachetei

Lungime de 144 inch

Greutate aprx 120 kg

Racheta supersonica 3300-3500 km/h

AGM-65
Dirijata, folosita pt distrugerea tintelor terestre

Poate fi dirijata prin camere televizate infrarosu, prin laser sau prin intermediul camerelor de
termoviziune

Noi avem cu capete de termoviziune și infrarosu

Montate pe 3,4 sau 6,7 datorita greutătii de aprx 400 kg

AIM-9 SIDEWINDER
are 3 fare distincte de operare -zbor captiv, zbor liber si lansare

Sw- este alimentat de lansator în timpul zborului captiv, iar pe timpul lansării si a zborului liber este
alimentat de baterie termică.

Clasa:Ain Intercept Missile (AIM)

ghidaj: control pasiv de orientare în infrarosu

alcatuire : 4 wings + 4 fins

racheta supersonica, se ghideaza dupa caldura

racheta aer-aer plasata pe un avion de vanatoare

are un focos puternic exploziv si un sistem de ghidare în infrarosu

contine un rezervor cu lichid care produce racirea pe timpul zborului captiv(elem. Sensibil al
cautatorului)

alcatuit din 5 componente majore

functioneaza pe baza de combustibil solid

durata de viata 2.5 ani

ptr prima variant din 1953- lung 3m, greutate 80kg, viteza de lansare 2.5 mach. Ro a cumparat si blocul 2

Racheta Phyton- 3
Phyton- racheta autoghidata in infrarosu aer-aer
Caracteristici:
Lungime 299cm
Diametru 16cm
Marimea ampenajului 85cm
Greutate121kg
Alimentare cu energie electrica
Campul de vedere al senzorului 2,9 grade
Mod de dirijare:
Prin infrarosu

7. Sistemul dipoli şi capcane termice (Chaff & Flare CH/FL)

rol
particularitati
mod de utilizare

Sistemul de contramasuri CH/FL Chaff & Flare) Dipolii magnetici (Chaff) si capcanele termice (Flare)
formeaza pachetele contramasuri impotriva radiatilor in infrarosu sau radar, materializate in incarcaturi
cu pastile de magneziu si fasii de tabla. Lansarea acestor incarcaturi se poate face conform unor
programe de lansare numar de opt, stabilite inaintea misiunii. Fiecare program se compune din mai
multe salve avand fiecare mai multe incarcaturi explozive cu dipoli magnetici si cate una cu capcane in
termice. Aceste programe pot fi facute atat inaintea misiunii, cat si in timpul zborului de catre echipaj.
Programele de lansare sunt realizate in functie de urmatorii parametrii 1. tipul incarcaturii 2. intervalul
intre incarcaturi la o salva: 3. numarul de incarcaturi la o salva: 4. intervalul intre salve; 5. numarul
salvelor: 6. intervalul intre lansari: 7. numarul lansarilor

CH/FL

Sistemul se poate afla in una din urmatoarele stari:

STANDBY: este pozitia de asteptare sau de selectare a programului de lansare;

JETTISON: la care se lanseaza in mai putin de 1,5 secunde toate pachetele de contramasuri:

ESCAPE: la acest mod se lanseaza o cantitate mare de incarcaturi din ambele tipuri, conform unui
program;

TEST: testarea starii sisatemului se face automat la pornire prin initierea BIT( built-in test)

FAIL detectarea defectiunilor ce pot duce la imposibilitatea lansarii incarcaturilor

Pachetele de contramasuri sunt inmagazinate in doua cutii de forma dreptunghiulara pozitionate in

partea posterioara a fuselajului (inapoia pilonului de acrosare), avand fiecare cate 30 de celule pentru
dipolii magnetici si 15 pentru capcanele termice. Incarcaturile sunt detonate electric prin intermediul
unui bloc cu contacte electrice, care fac legatura cu capsele pirotehnice din fiecare celula

Electronic Counter Measures oferă F-16 o capacitate de deviere împotriva urmăririi radar și a rachetelor
de căutare în infraroșu. Este compus din două tipuri de dozatoare. Fiecare unitate de distribuire poate
găzdui fie un modul de pleavă, fie un modul de flare. Modulele sunt primite de echipajul de încărcare
preîncărcat cu cartușe de pleavă sau flare. Modulul pleavă este desemnat ca MJU-11/A și modulul flare
ca MJU 12/A. F-16 folosește Chaff și Flares ca diversiuni pentru rachetele de căutare RADAR și infraroșu.
Chaff RR-170A/AL este alcătuit din metal mărunțit subțire și este folosit pentru a distrage atenția și a
deruta. Rachete care emit RADAR. Flares MJU-7A/B sunt momeli extrem de strălucitori și fierbinți
folosite pentru a distrage atenția și a momela rachetele de căutare în infraroșu. La sfârșitul acestui
modul, stagiarul trebuie să fie capabil să identifice contramăsurile electronice, componentele și
caracteristicile acestora. De asemenea, cunoașterea cerințelor generale de siguranță relevante pentru
pregătirea, manipularea și încărcarea ECM, conform instrucțiunilor tehnice. Setul de dozatoare de
pleavă/flare este format din două distribuitoare de pleavă/flare. Scopul distribuirii unei încărcături utilă
de flare, pleavă și/sau pleavă/flare este de a contracara o amenințare cunoscută a aeronavei. F-16 îl
folosește pentru autoapărare în timpul misiunilor aer-aer