CURSUL 1 – Principii de înarmare a aeronavelor militare

Sistemele de armament presupun elemente pirotehnice.

Tipul de armament cu care este echipată o aeronavă depinde de misiune.
Misiunea unei aeronave militare este fie atacul unor ținte aeriene (misiune aer-aer), fie atacul
unor ținte terestre (aeri-sol), fie misiune de însoțire (protecția altei aeronave de transport),
misiune de transport etc.
În funcție de misiune, trebuie stabilite vulnerabilitățile și amenințările.
Exemple:
 misiune atac aer-aer – aeronavă inamică ce trebuie atacată / trecem printr-o zonă în
care se află o unitate de apărare antiaeriană (2 amenințări). Sistemul de apărare
antiaeriană poate fi eliminat cu ajutorul unei bombe de aviație, iar aeronava inamică
poate fi eliminată fie cu o rachetă aer-aer sau un tun de bord.
 misiune atac aer-sol – Ne gândim care este tipul țintei, în funcție de asta identificăm
cel mai bun și ieftin sistem de armament cu care o putem distruge. Bombele nedirijate
sunt mai ieftine, cele dirijate mai scumpe (500000 euro). Este posibil să întâlnim o
aeronavă inamică, trebuie deci să includem și rachete aer-aerm tunul de bord tot
timpul prezent (sistemul apropiat și cel mai la îndemână de apărare de urgență).
Racheta este mult mai eficientă față de celelalte sisteme. Cele 3 sisteme de armament
se completează reciproc.

1. Principii de înarmare cu armament artileristic – tunul de bord sau mitraliera de

bord
Bariera dintre tun și mitralieră o reprezintă calibrul, care este diametrul dintre 2 plinuri
(spațiul dintre ghinturi). Calibrul muniției reprezintă diametrul muniției. (dimensiune
geometrică exprimată în mm)
Calibrul unei bombe de aviație este masa bombei (se calculează în kg).
Diferența dintre un tun de bord și o mitralieră de bord o dă calibrul.
Armamentul artileristic cu calibrul mai mic de 20 mm : 14, 12.7, 7.62 – mitraliere.
Armamentul artileristic cu calibrul mai mare de 20 mm – tunuri de bord.
Sistemul de armament este complex, tragerea se execută din cabină de către pilot.
 Condiții impuse armamentului automat
Eficacitatea armei :
- Efectul proiectilului la țintă : depinde de calibru și de cantitatea și calitatea
explozibilului din proiectil
- Cadența armei individuală sau în comun. La tunurile de bord cadență foarte mare
- Precizia tragerii care depinde de sistemele fixe în special
Manevrabilitatea armei
Putem avea armament în montaj fix sau montaj mobil pe aeronavă. De exemplu, armament în
montaj mobil întâlnim în cazul unui elicopter, atunci țeava se poate dirija independent de
poziția elicopterului pe o anumită direcție, cu o anumită viteză, pe anumite direcții și cu
anumite unghiuri. Se poate ca unghiurile pe care putem dirija sa fie limitate de structura
aeronavei, atunci ne interesează unde se află tunul montat și dacă la o anumită valoare a
unghiului țeava nu atinge un anumit element (jamba) al aeronavei.

Soliditatea instalației
Ține de fiabilitatea aeronavei : este sigură în funcționare, asigură securitatea echipajului și a
aeronavei, fiabilă în orice condiții atmosferice, poate fi ușor scoasă din luptă, rezerva de
muniție, greutatea armei/a muniției. O aeronavă are sute de cartușe în componența ei.
Elemente componente ale unui sistem de armament artileristic :
- Tunul de bord ca un sistem mecanic care are ca misiune principală stabilirea unei
viteze inițiale pe care muniția să o aibă la părăsirea armei de foc
- Muniția (proiectilul – pentru tunuri de bord – calibru mai mare de 30 mm; glonț –
mitralieră, armă de bord)
- Instalația de armament (interfața dintre tun și aeronavă)

2. Principii de înarmare cu bombe de aviație

Bombele pot fi nedirijate sau dirijate.
Diferența dintre cele 2 tipuri o reprezintă un kit de dirijare, care înseamnă niște elemente
componente suplimentare bombei nedirijate care contribuie la activitatea de a dirija racheta
către o anumită poziție asupra țintei. Ne trebuie o componentă care identifică ținta (capul de
dirijare) și una care modifică traiectoria ( un sistem de acționare și niște aripi de comandă).
Bomba nedirijată este o muniție simplă : avem un corp exterior în care e inclusă componenta
utilă (explozibil) și un focos care generează explozia. Bomba dirijată are în plus aripi de
comandă, sistem de acționare care acționează aripile și un cap de dirijare care preia
informația de la țintă și o transformă în comandă.
În plus, față de elementele standard ale unei bombe, avem instalația e lansare, care este un
lansator, o interfață mecanică, informațională și energetică între bombă și aeronavă. Trebuie
să existe o comptibilitate între bombă, instalația de lansare, lansare și aeronavă, aceasta fiind
realizată prin intermediul sistemului integrat de avionică și armament.
Compatibilitatea mecanică este dată de distanța dintre urechile de acroșare: bomba este prinsă
în 2 puncte numite urechi de acroșare. Distanța dintre ele este diferită pe modelele est
(NATO) de vest (Tratatul de a Varșovia).
Condiții tehnico-tactice impuse bombei de aviație
 - Efectul la țintă – depinde de caracteristicile constructive ale bombei: carcasa bombei,
din ce material este făcut, dacă are corpul preformat astfel încât să genereze schije de
anumite dimensiuni, masa schijelor, cantitatea și calitatea lor, explozibilul care se află
în bombă (ce forță generează, ce calități are)
- Distanța de tragere – ne interesează să fim la o distanță cât mai mare pentru a asigura
siguranța și securitatea aeronavei trăgătoare.
IMPORTANT EXAMEN:
 cele 3 categorii de armament ( armament artileristic, bombe, rachete) este dat de
sistemul de propulsie. Cum ajunge această muniție la țintă?
Tunul de bord asigură propulsia muniției către țintă prin pulberea aflată în tuvul cartuș și pe
timpul cât proiectilul se deplasează în țeavă, asupra proiectilului se imprimă o viteză înițială,
cu care proiectilul se deplasează asupra țintei fără să mai aibă un surplus de energie, ci
dimpotrivă pe traiectorie se consumă energia prin frecarea cu aerul. Propulsia proiectilului
către țintă se realizează prin energia inițială asigurată prin arderea pulberii de azvârlire în
camera cartușului și respectiv prin funcționarea în țeavă.
La rachetă, propulsia se face prin intermediul motorului rachetă. La funcționarea motorului e
aviație avem nevoie de aer, pe când racheta funcționează și fără aer. Combustibilul
(carburant+comburant) conține ambele elemente amestecate la rachetă, acesta arde și
generează gaze ce ies printr-un ajutaj unde se accelerează viteza de curgere a gazelor arse
până la o viteză supersonică ce generează o forță de tracțiune. Apare un fenomen legat de
modificarea masei: cantitatea de combustibil scade pe măsură ce acesta este ars, avem deci o
masă variabilă care generează un surplus de tracțiune. Racheta este transportată la țintă prin
energia generată pe parcursul zborului pe traiectorie de motorul rachetă. Glonțul este
transportat la țintă prin intermediul energiei inițiale obținută în țeavă.
Bomba este transportată la țintă prin energia potențială: este lansată de la o anumită
altitudine, preia și viteza aeronavei din momentul lansării. Mai există un sistem care îi dă un
impuls inițial mic (1-2 m/s) suficient pentru a îndepărta bomba de aeronavă.
 Există o bombă numită antipistă, care are în componență motor rachetă. La impact
trebuie să aibă o viteză mare pentru a face o gaură în pistă. Are o parașută de frânare
care îi stabilește o traiectorie cât mai verticală și o și frânează. Pe ultima porțiune a
traiectoriei funcționează un motor rachetă care accelerează bomba pentru a îi asigura
efectul la țintă, deci acest motor rachetă nu este un motor de transport, ci accelerează
bomba pentru a produce un efect mai mare. Bomba nu se poate numi rachetă, pentru
că transportul către țintă nu se face prin forța de tracțiune generată de motorul rachetă,
ci se face ca la orice bombă prin energia inițială dată de aeronavă în momentul
lansării.
 Avem bombă dirijată, deci și rachetă dirijată. Diferența dintre ele este dată de
manevrabilitatea acestora. Bomba dispune doar de energia primită de la aeronavă,
dacă este dirijată avem posibilitatea să îi modificăm traiectoria astfel încât să lovească
o țintă specifică dintr-o zonă acoperită de traiectoria balistică. La rachetă, traiectoria
rachetei se poate schimba esențial, pentru că motorul rachetei are o energie
suplimentară. Gradul de libertate al rachetei (când discutăm despre dirijarea acesteia)
 este mult mai mare decât al unei bombe. Racheta are sistem energetic de propulsie
propriu, bomba nu are (doar cel inițial).

Revenim la distanța de tragere

- Depinde de înălțimea de la care se execută tragerea, trebuie asigurațp o distanță de
siguranță : aeronava trebuie să fie suficient de deprte de punctul de impact pentru a fi
în siguranță
Greutatea totală a bombei
- Greutate mare => efect la țintă mare, dar și o limitare a caracteristicilor aeronavei
(limitează cantitatea de combustibil, alegerea altor tipuri de armament etc)
Intervalul de temperatură pentru folosire și depozitare
- Elemente și componente din structura bombei care se pot deteriora în timp : carcasa
bombei - foarte puțin; elementele pirotehnice - explozibilul – DA, are o caracteristică
numită sensibilitate (capacitatea acestuia de a se iniția, la început sensibilitatea
explozibilului este mare). Depozitarea trebuie făcută în condiții foarte bune, mai ales
de temperatură și umiditate pentru ca explozibilul să nu își schimbe caracteristicile.
De asemenea, componentele electronice și cele mecanice se pot deteriora foarte
repede.
Siguranța în funcționare a întregului sistem
Siguranța în manipulare și exploatare

3. Principii de înarmare cu armament reactiv

Armament reactiv – sistem de armament, muniție transportată cu ajutorul motorului rachetă.

Energia de transport a muniției către țintă o reprezintă motorul rachetă.
Condiții esențiale pentru armament reactiv:
- Masa componentei utile
- Viteza suplimentară
- Unghiurile de picaj
Avem rachete dirijate și nedirijate.
Racheta nedirijată (proiectil reactiv nedirijat) funcționează ca un proiectil, pentru că viteza
inițială este dată de motorul rachetă care funcționează doar pe prima porțiune a traiectoriei.
Avem o componentă principală de luptă (corp încărcat cu exploziv care are un focos), motor
rachetă și aripioare. Motorul rachetă începe să funcționeze în momentul lansării (2-3-5
secunde, 10-15 % din traiectorie). Viteza rachetei crește de la viteza inițială (aeronavei din
momentul lansării) până la o viteză maximă dată de motorul rachetă. Racheta funcționează ca
un proiectil clasic, este transportată către țintă prin energia din momentul respectiv.
La racheta dirijată, avem câteva componente suplimentare – kit-ul de dirijare.

Întrebări

1. Diferența dintre un proiectil tras de un tun de bord și o rachetă.

Racheta este transportată la țintă prin energia generată pe parcursul zborului pe traiectorie de
motorul rachetă. Glonțul este transportat la țintă prin intermediul energiei inițiale obținută în
țeavă.