CURSUL 2 – Balistica interioară

Balistica interioară – fenomenele desfășurate în interiorul țevii până când se obține viteza
inițială la părăsirea gurii de foc
Balistica exterioară – mișcarea proiectilului pe traiectorie
Balistică terminală – fenomenele care au loc la impactul cu ținta
Parametrii balisticii interioare:
- Presiunea gazelor în gura de foc
- viteza proiectilului : crește de la 0 în momentul când proiectilul se află în camera de
încărcare, până la viteza maximă la părăsirea tubului de foc, care este înregistrată
puțin după (în perioada când are o mișcare de tranziție, acționează forțele de presiune
și cele aerodinamice).
Gurile de foc de artilerie se împart în : mitraliere (calibru < 20 mm ; glonț) și tunuri de foc (>
20 mm ; proiectil).
O lovitură de artilerie este compusă din:
- proiectil (elementul util pe care dorim să îl transportăm la țintă)
- focos - dacă proiectilul are o componentă de luptă explozivă, altfel dacă proiectilul
este doar perforant nu e nevoie de focos. Focosul are rolul de a iniția explozivul din
proiectil
- tub cartuș
- pulbere de azvârlire – pulbere care nu se aprinde foarte rapid
- capsă de aprindere – conține o pulbere mult mai sensibilă care se aprinde la un impuls
extern, ce poate fi o percuție sau capsă electrică
Fenomenul de bază în cadrul balisticii interioare: se inițiază capsa de aprindere, pulberea
începe să ardă și se generează o anumită cantitate de gaz. Când presiunea din tubul cartuș
devine mai mare decât forța prin care este sertizat proiectilul la tubul cartuș, proiectilul
începe să se miște și se deplasează în țeavă. Pulberea arde în continuare și se generează o
forță de presiune mare, după la un moment dat pulberea se termină de ars. În interiorul țevii
avem o anumită presiune, proiectilul încă nu a părăsit gura de foc, în spatele proiectilului încă
se află o presiune suficient de mare care accelerează proiectilul. Volumul ocupat de gaz
crește, presiunea scade. La final, proiectilul iese din țeavă.
Principalele probleme abordate de balistica interioară sunt următoarele:
 studierea arderii pulberilor şi formării gazelor de pulbere la volum constant;
Volum constant = înainte ca proiectilul să se miște, cât proiectilul este încă fix, nu s-a
obținut o forță de presiune suficient de mare
 stabilirea modului de variaţie a presiunii şi vitezei în funcţie de spaţiul parcurs de
proiectil în ţeavă şi în funcţie de timp (problema fundamentală sau directă);
Ne interesează care este zona de pe lungimea țevii unde avem presiune maximă, acolo țeava
este cea mai vulnerabilă, există posibilitatea deteriorării în această zonă datorită acțiunii
presiuni gazelor în țeavă.
 determinarea caracteristicilor ţevii gurii de foc (ne interesează în special viteza la
gura țevii) pentru a imprima unui proiectil de calibru şi masă date o viteză la gură
impuse (problema inversă sau de proiectare balistică a unei guri de foc);
 studiul influenţei variaţiilor mici ale diferiţilor parametrii balistici asupra presiunii şi
vitezei la gură (teoria corecţiilor). Care sunt elementele care vor influen
Parametrii care influențează presiunea și viteza la gură sunt:
- cantitatea totală de pulbere ω, în funcție de ea rezultă o anumită presiune/viteză mai
mare sau mai mică, acestea sunt direct proporționare cu ω
- calitatea pulberii – parametrul principal care stabilește acest lucru este
forța pulberii f = cantitatea de căldură maximă care poate fi generată la arderea unui
kg de pulbere până la destinderea la presiunea atmosferică. În timpul balisticii
interioare, destinderea gazelor nu se face până la atmosfera atmosferică, la părăsirea
gurii de foc vom avea în continuare, în spatele proiectilului o presiune mai mare ca
cea atmoferică => o cantitate de energie generată în timpul arderii nu se va imprima
proiectilului, ar însemna să facem o țeavă foarte lungă pentru a transmite toată energia
obținută prin arderea pulberii către proiectil. Forța pulberii este definită ca fiind
cantitatea totală de energie care este obținută prin arderea pulberii și prin destinderea
gazelor până la transformarea completă a energiei chimie în energie calorică și în final
cinetică. Este direct proporțională cu p, v.
- greutatea proiectilului, care este invers proporțională cu variabilele principale ale
balisticii interioare. Pe timpul cât proiectilul se deplasează în țeavă ,există o forță de
frecare între proiectil și țeavă care se neglijează, însă în compensare nu avem doar
greutatea proiectilului, ci considerăm un factor suplimentar înmulțit cu m (masa
proiectilului) φ> 1 astfel încât masa proiectilului să fie mai mare ca cea reală.
- volumul camerei de încărcare – volumul inițial
- secțiunea transversală a țevii – dată de calibrul proiectilului
- densitatea de încărcare – direct proporțională cu energia calorică

Arderea pulberii se va desfășura în cadrul a 4 perioade :

- Perioada preliminară : pulberea este aprinsă ca urmare a inițierii cartușului de
amorsare și aceasta arde, se generează o anumită cantitate de gaze care generează o
anumită presiune ce crește de la presiunea de amorsare pa până la presiunea de forțare
în ghinturi p0. Brâul forțator al proiectilului va fi frânat de ghinturile țevii și nu se
poate deplasa în țeavă doar dacă presiunea din spatele proiectilului este mai mare
decât p0. p0depinde de caracteristicile brâului forțator, adică partea de material din
proiectil care este în contact direct cu ghinturile țevii și de forța ghinturilor. Când
această forță este mai mare (presiunea din interiorul tubului cartuș devine mai mare ca
p0), brâul foțator cedează și proiectilul începe să se miște. Reținem că în perioada
preliminară proiectilul este fix, nu se deplasează, volumul în care are loc arderea
pulberii este constant, presiunea crește de la pa până la atingerea presiunii de forțare
când proiectilul începe să se deplaseze.
 - Perioada I (principală) – perioada în care are loc arderea încărcăturii de pulbere.
Proiectilul a început să se deplaseze în țeavă, pulberea arde în totalitate. Volumul
ocupat de gazele rezultate în urma arderii crește de la valoarea inițială W 0 + un volum
variabil Sl( S – secțiunea transversală, l – spațiul parcurs de proiectil în țeavă ),
generând scăderea presiunii. De asemenea, pulberea arde, deci are loc creșterea
presiunii ( când proiectilul se deplasează cu o viteză mai mică neaccelerată în țeavă ).
Scăderea presiunii se datorează cantității de pulbere nearsă din ce în ce mai mică. Pe
durata perioadei I, presiunea crește de la p0 la pmax (crește mai repede datorită arderii
pulberii și scade mai puțin datorită creșterii volumului), apoi scade ușor având în
continuare o valoare mare (efectul deplasării proiectilului este mai mare decât efectul
creșterii presiunii, cantitatea pulberii se diminuează), deci proiectilul este continuu
accelerat și viteza sa crește.
- Perioada a II-a (destindere adiabatică) : deplasarea proiectilului în țeavă sub
acțiunea gazelor existente în țeava de gurii de foc, nu mai există pulbere care să ardă.
Avem o anumită cantitate de gaz formată în perioada I, care se găsește într-un anumit
volum variabil ce crește pe măsură ce proiectilul se deplasează în țeavă. Proiectilul se
deplasează sub acțiunea unei presiuni care scade din ce în ce mai mult. Într-un mod
ideal, ar trebui ca țeava să fie suficient de lungă astfel încât la finalul perioadei a II-a
proiectilul să aibă în spatele său presiunea atmosferică, adică să poată să capteze
întreaga cantitate de energie generată prin arderea pulberii, lucru imposibil deoarece
ar însemna ca forța de frecare dintre proiectil și țeavă să fie mai mare decât câștigul de
viteză generat de acea presiune (ar genera o diminuare a vitezei proiectilului). Atunci,
părăsirea țevii se realizează într-un moment în care presiunea gazelor în spatele
proiectilului este încă mare. La finalul perioadei II, în spatele proiectiluli avem o
presiune mai mare decât presiunea atmosferică.
- Perioada a III-a (acțiunea posterioară a gazelor): proiectilul este în continuare
accelerat. Forțele de frecare dintre proiectil și țeavă vor fi înlocuite de forțele
aerodinamice. Presiunea gazelor care ies din țeavă și sunt în spatele proiectilului va
împinge în continuare proiectilul și va genera o creștere a vitezei. Viteza maximă a
proiectilului nu este la gura țevii, ci este imediat după (în vecinătatea gurii de foc), în
cadrul perioadei a III-a. Când proiectilul se deplasează la o distanță considerabil mai
mare de gura țevii, presiunea din spatele proiectilului devine egală cu presiunea
atmosferică și efectul gazelor de pulbere nu mai influențează proiectilul și se termină
perioada a III-a.

Ipoteze simplificatoare
- Arderea pulberii se desfășoară conform legii geometrice : pe partea exterioară a
pulberii (care poate avea diferite forme și dimensiuni; dacă e sferică, pe măsură ce
pulberea arde, raza sferei se micșorează; dacă e cilindrică – suprafața de ardere e
suprafața laterală și cele frontale ale cilindrului). Frontul de ardere se deplasează cu o
anumită viteză dată de relația de mai jos.
- Legea vitezei de ardere : u=ul∗p (viteza crește odată cu presiunea). P poate avea și o
putere (υ ¿ care este un coeficient ce dă influența presiunii asupra vitezei de ardere
- Presiunea la care arde pulberea se consideră presiunea medie p
- Forțele care acționează asupra proiectilului în țeavă au în componență forța de frecare
pe care o neglijăm, deoarece considerăm un coeficient de masă fictivă , φ , care
înmulțit cu masa reală proiectilului ne dă masa fictivă a proiectilului care ține cont și
de forța de frecare. Considerăm un fenomen de deplasare a proiectilului fără frecare în
țeavă astfel, prin considerarea unui proiectil mai mare decât cel real.
- Nu toată cantitatea de căldură generată prin arderea gazelor se transformă în energie,
pierderile se evaluează prin forța pulberii ce se obține ca fiind f =R∗T 1 . Folosim un
indice θ=γ −1
- Tăierea brâului forțator în ghinturile țevii se consideră un fenomen instantaneu, deci
la atingerea p0 brâul forțator cedează brusc. În realitate, o anumită cantitate se pierde
în momentul în care brâul forțator cedează.
- Compoziția gazelor de pulbere nu se schimbă în interior