TEMA nr.

1:

„Noţiuni despre balistica internă şi externă.”

Formator al DFCM al DDP a Academiei ”Ștefan cel Mare” , comisar principal Iurie Ionel
 NOŢIUNI GENERALE DESPRE BALISTICĂ

Cunoaşterea proceselor ce se petrec în cadrul balisticii interioare şi care factori

influenţează asupra zborului glontelui după părăsirea ţevii este necesar pentru a
putea ochi corect şi a lovi ţinta la diferite distanţe.

Balistica (provine din germana Ballistik, ori din greaca Ballo – arunc). Ştiinţa
despre mişcarea glontelui, grenadelor, obuzelor, rachetelor etc în timpul tragerii.
Se împarte în balistica interioară şi balistica exterioară.
Aparenţa balisticii ca ştiinţă prima dată apare (este cunoscută) în secolul 16.
La rîndul său balistica se împarte în două dispărţituri : balistica internă şi externă.
Ca o ramură a balisticii este şi balistica experimentală: se referă la studierea
a proceselor ce se petrec în momentul arderii pulberii, mişcării glontelui etc. sau
a modelului acestuea.

Balistica internă – este ştiinţa, care studiază procesele ce se produc în

momentul tragerii în deosebi la mişcarea glonţelui (grenadei) în canalul ţevii,
apariţia gazelor ce se produc după arderea pulberii cît şi altele procese ce se
produc în timpul în timpul deplasării glontelui prin canalul ţevii.

Un rol important în procesul tragerii joacă ţeava armei.

Ţeava serveşte pentru:
- Îndreptarea zborului glonţelui;
- Arderea pulberii şi crearea presiunii necesare pentru
aruncarea glonţelui din ţeavă;
- Redă glonţelui mişcarea de rotaţie în jurul axei sale (cu ajutorul ghinturilor)
pentru stabilizarea glonţelui în timpul zborului.

Balistica externă - este ştiinţa care studiează mişcarea glontelui, minei,

rachetei, obuzului din momentul părăsirii ţavei şi acţiunii asupra sa a gazelor din
momentul părăsirii ţevii, mişcării glontelui după inerţie şi factorii ce influenţează
asupra sborului acesteia.
Balistica externă studiează puterea şi etapele ce influenţează asupra
glontelui (în continuare sub glonte vom înţelege şi obuz, mină, rachetă etc.) în zbor
studiează mişcarea centrului glontelui pentru a cunoaşte felul traectoriei.

BALISTICA INTERNĂ SE ÎMPARTE ÎN:

-PIROSTATISTICA – procesul arderii pulberii şi transformării (apariţiei)

gazelor în volum constant (în cartuş).

Formator al DFCM al DDP a Academiei ”Ștefan cel Mare” , comisar principal Iurie Ionel
 -PIRODINAMICA – ce studiază procesele ce se produc în ţeavă în timpul
tragerii şi leagă capacităţile armei şi modul de încărcare a armei.
Tragerea are loc în timp foarte scurt, 0,06-0,001 sec.

În timpul tragerii deosebim patru perioade consecutive:

I. Perioada prealabilă-durează de la momentul loviturii capsei cu aprinderea

pulberii pînă la infingerea glontelui în ghinturi.

II.Prima sau perioada de bază: decurge de la începutul mişcării glonţelui

pînă la arderea deplină a pulberii, cu puţin timp înainte ca glonţul să fie aruncat
din ţeavă.

III.Perioada a două: durează din momentul arderii depline a pulberii pînă la

ieşirea glontelui din ţeavă, viteza glonţului în momentul aruncării din ţeavă este
puţin mai mică decăt viteza iniţială. La unele modelede arme în deosebi cele cu
ţeava scurtă, de exemplu pistolul Makarov perioada a doua lipseşte deoarece în
momentul ieşirii glonţelui din ţeavă arderea definitivă a pulberi inu are loc.

IV.Perioada a treia sau perioada acţiunii gazelor – decurge din momentul

aruncării glonţului din canalul ţevii pînă la încetarea acţiunii gazelor asupra
glonţelui. În acest timp gazele ieşind din ţeavă cu o viteză de 1200 – 2000 m/s
continuă să acţioneze asupra glonţului şi-i comunică o viteză suplimentară. La
sfărşitul perioadei a treia la o depărtare de 20-30 cm. de retezătura ţevii glonţul
atinge viteza maximă de zbor şi această perioadă i-a sfărşit în momentul cînd
presiunea gazelor asupra glonţelui va fi echilibrată (nu va influenţa asupra
clonţelui) de rezistenţa aerului.

Formator al DFCM al DDP a Academiei ”Ștefan cel Mare” , comisar principal Iurie Ionel
 FENOMENUL TRAGERII
Prin fenomenul tragerii înţelegem aruncarea glonţului (grenadei) din
canalul ţevii armei sub presiunea energiei gazelor, create la arderea încărcăturii
de pulbere.

La efectuarea tragerii au loc următoarele fenomene:

Percutorul sub influenţa arcului de luptă (cocoşului, etc.) loveşte capsa

cartuşului. În urma aceasta substanţa explozivă din capsă se aprinde şi flăcări de
foc prin orificii sunt transmise în tubul cartuşului unde aprinde încărcătura de
pulbere. În timpul arderii pulberii se crează o cantitate mare de gaze încălzite, care
la rîndul său efectuează influenţa asupra glontelui şi tubul cartuşului. Forţa de
gaze influenţează la fel (acţionează cu o anumită putere egală) în toate direcţiile,
sub influenţa gazelor glontele îşi începe micarea înainte dezlipinduse de tub, iar
tubul la rîndul său se lipeşte fix în camera cartuşului şi nu permite ieşirea gazelor
încălzite înapoi. Glontele mişcîndu –se prin înteriorul ţevii este supus acţiunii de
către ghinturile din ţeavă asupra sa şi rotinduse se deplăsează către ieşire din ţeavă
paralel cu creşterea vitezei de mişcare. La momentul ieşirii din ţeavă glontele este
aruncat afară pe direcţia axului ţevii. Gazele care sau creat în momentul arderii
pulberii cu aruncarea glontelui efectuează acţiunea asupra tubului cartuşului şi
provoacă mişcarea armei înapoi.
Mişcarea prin ţeavă a glontului se efectuează prin rotaţie care se datorează
ghinturilor (glontele cu cămaşa întră forţat în ghinturi şi este supus să se rotească).
Concomitent în timpul tragerii se produce încălzirea a ţevii şi vibraţia
acesteia.
Gaze care sau creat în timpul arderii pulberii în interiorul ţevii împreună cu
rămăşiţele de pulbere care nu au ars în ţeavă - în momentul ieşirii după glonte din
canalul ţevii provoacă (dau naştere la) o flacără şi o undă de şoc. Bubuitura este
gazele care au ieşit din ţeavă, iar flacăra este rămăşiţele de pulbere care se aprind
din timpul contactului cu atmosfera (aerul) în rezultatul ieşirii din ţeavă.
La unele tipuri de arme o parte de gaze sunt folosite pentru a reîncărca arma
şi extragerea tubului după tragere.
La armele automate de exemplu AKM, СВД, СКС o parte din gaze care
parcurg prin tubul de gaze participă pentru reincarcarea şi efectuarea tragerii
automate. La pistoale energia se foloseşte pentru reîncărcarea armei.
La arderea pulberii proximativ 25-30% de energie se consumă pentru a
comunica glontelui o viteză, 15-25% de energie se consumă pentru înşurubarea
glontelui în ghinturi pentru forţele de frecare care apar între glonte şi pereţii ţevii,
la încălzirea glonţului, tubului şi ţevii, pentru punerea în mişcare a părţilor mobile
a armei pentru încărcare, iar în jur de 40% nu se foloseşte şi se pierde după
aruncarea glontelui din ţeavă.

Formator al DFCM al DDP a Academiei ”Ștefan cel Mare” , comisar principal Iurie Ionel
 VITEZA INIŢIALĂ A GLONŢULUI

Viteza iniţială (de zbor) a glonţelui se numeşte viteza pe care o are glonţul în
momentul ieşirii din canalul ţevii şi este mai mare decît viteza din ţeavă şi puţin
mai mică decît cea maximă, care se fixează pe cale experimentală.
Viteza iniţială este una din caracteristici principale a armei care influenţează
asupra capacităţilor tactice a armei. În urma creşterii vitezei iniţiale creşte şi
distanţa de zbor a glontelui, efectul omorîtor a glonţelui şi de străpungere, forma
traectoriei de zbor, distanţa loviturii razante.
Viteza inţiala a glonţelui depinde de:
- lungimea ţevii,
- greutăţii şi formei glonţelui,
- temperaturii şi umedităţii pulberii,
- formei şi intensităţii încărcăturii.
Densitatea încărcăturii este raportul greutăţii pulberii către volumul
tubului cu glonţul montat în tub (camera arderii pulberii).

Variante a formei pulberii(GRANULE)

Viteza iniţială de zbor a glontelui depinde de mulţi factori inclusive un rol

mare în aprecierea vitezei iniţiale îl joacă:
- Greautatea glontelui. Cu mărirea greutăţii glontelui avînd o cantitate de
pulbere constanta viteza iniţială scade, iar cu micşorarea greutăţii glontelui viteza
creşte.
- Cantitatea pulberii – tot ca şi la glonte (mai sus).
- Lungimea ţevei – cu cît este mai lungă ţeava cu atît şi mai mare va fi viteza
iniţială de zbor, fiindcă acţiunea gazelor asupra glontelui creşte în timp. Lungimea
pre mare a ţevii tot odată poate adduce la micşorarea vitezei atunci cînd forţa de
rezistenţă va fi mai mare decăt forţa de acţiune a gazelor asupra glontelui – va
scădea viteza.
- Timpul de ardere a pulberii. Cu cît mai repede arde pulberea cu atît mai
repede glontele este supus influenţii din partea gazelor ce adduce la creşterea
vitezei de la început.

Formator al DFCM al DDP a Academiei ”Ștefan cel Mare” , comisar principal Iurie Ionel
 RECULUL ARMEI

Recul se numeşte mişcarea armei (ţevii) înapoi în momentul tragerii. Reculul

armei este provocat datorită mişcării înapoi a ţevii armei cu aruncarea ei în sus.

Aruncarea părţii dinainte a ţevii armei în sus la tragere în rezultatul acţiunii reculului

Îmbinarea acţiunilor ca vibraţia ţevii, reculul armei şi alte cauze produc

unghiul de zvâcnire format din poziţia axei ţevii atunci când ochirea a fost
efectuată şi poziţia pe care o capătă în momentul plecării glonţului din canalul
ţevii.

Rezistenţa ţevii este determinată de capacitatea pereţilor ţevii de a rezista la o

anumită presiunea a gazelor care se formează în interiorul acesteia.
Pentru a mări rezistenţa ţevilor şi exploatarea îndelungată a armei grosimea
ţevilor se produc în aşa măsură ca să poată să suporta o presiune de 1,3 – 1,5 ori
mai mare decât la cele la care este supusă în mod normal.
Dacă presiunea este mai mare ca aceste mărimi se produce fenomenul
umflării (explozie) ţevii.
Umflarea ţevii poate aduce la defectarea armei iar explozia ţevii poate aduce
încă şi traumarea persoanei ce efectuează tragerea.

Cauzele care pot aduce la umflarea (explozia) ţevii pot fi:

a) aflarea în canalul ţevii obiectelor străine (nisip, glonte, aţe ori bucăţi de
materie etc.);
b) folosirea cartuşelor, care nu corespund standardului armei date;
c) uzura mecanică a ţevii.

Formator al DFCM al DDP a Academiei ”Ștefan cel Mare” , comisar principal Iurie Ionel
 Vivacitatea ţevii – este capacitatea ţevii de a rezista la tragere unui anumit
număr de cartuşe, în mediu 20 - 30 mii de trageri, după care ţeava îşi schimbă
calităţile de luptă, care se reflectă la viteza iniţială de zbor, traectoria zborului,
împrăştierea gloanţelor. În unele tipuri de arme unde poate fi efectuat tragere în
regim automat îndelungat este necesar de a efectua răcirea ţevii. Pentru acest scop
la mitraliere se anexează ţeavă de rezervă, pentru schimbarea în timpul tragerii.
Ca rezultat uzarea ţevii se poate observa în timpul tragerii – lovirea
(nimerirea) gloanţelor în ţintă ce aduce la schimbarea calităţilor (capacităţilor) de
luptă a armei.
Regimul focului – este volumul maxim de lovituri într-o unitate de timp, la
care caracteristicele de luptă a armei nu se schimbă, de exemplu pistolul Makarov
efectuează 30 lovituri în minută.

În timpul expluatării îndelungate ţeava este supusă uzării. Cauzele ce pot

aduce la defectarea ţevii pot fi clasificate în trei grupe :

I grupă – de caracter mecanic. Efectuarea periodică a delatării ţevei şi

reîntoarcerea ei la poziţia iniţială aduc la schimbarea structirii metalului din
interiorul ţevii, iar în urma mişcării glonţelui prin ţeavă rade o mică parte din
suprafaţa interiorul ţevii.

II grupă – cu caracter termic. Temperatura mare ce se crează în urma arderii

pulberii (deseori ajunge la temperatura topirii metalului) într-un timp scurt aduc la
topirea neînsemnată a interiorului ţevii. Părticelile mici a metalului topit sunt
extrase cu gazele şi glonţele în timpul tragerii plus şi efectul de delătarea a ţevii.

III grupă – cu caracter (parverenţă) chimică. O mare parte asupra uzării şi

defectării ţevii îl joacă zgura după arderea pulberii. Cantitatea de zgură depinde de
la numărul efectuării tragerilor şi de la starea ţevii. Cu ît mai rea e starea ţevii şi
mai multe împuşcături au fost efectuate cu atît este mai mult zgură.
Zgura este compusă din substanţe ce se descompun şi nu în proporţie de 12-
25% cele ce se descompun şi 88-75% ce nu se descompun.
La cele ce se descompun pot fi enumerate sărurile ce se crează în urma arderii
pulberii. La amestecarea între zgura şi umeditatea aerului se crează condiţii pentru
ruginirea interiorului ţevii.

Formator al DFCM al DDP a Academiei ”Ștefan cel Mare” , comisar principal Iurie Ionel
 NOŢIUNI DESPRE TRAGERE ŞI OCHIRE
Pentru ca glonţul să ajungă la obiectiv şi să-l lovească este necesar ca înainte
de darea focului ţeava armamentului să capete o anumită poziţie în plan orizontal
şi vertical.
Toate operaţiunile efectuate pentru îndreptarea ţevei armamentului în plan
vertical şi orizontal în aşa fel încît traectoria glonţului să treacă printr-un punct
ales pe obiectiv se numeşte ochire.
Pentru executarea tragerii din orice poziţie este necesar: să se aleagă punctul
de ochire; fără a înceta observarea obiectivului, se întinde mâna dreaptă cu pistolul,
înainte, ţinându-l de mâner cu palma mânii drepte;
- se aşează prima falangă a degetului arătător de la această mână pe trăgaci;
- se întinde pe partea stângă a mânerului degetul mare de la palma dreaptă,
paralel cu direcţia ţevii; mâna dreaptă întinsă se ţine liber şi nu se încordează,
încheietura acestei mâini trebuie să fie ţinută în planul care trece prin axul
canalului ţevii şi cotul mâinii; nu trebuie să se strângă cu putere mânerul pistolului
şi în măsura posibilităţilor să fie ţinut cât mai uniform.

Cum se ţine pistolul în timpul tragerii

Poziţia în timpul executării tragerii în picioare

Pentru ochire se opreşte respiraţia pe timpul unei expiraţii normale, se
închide ochiul stâng, iar cu cel drept se priveşte cătarea prin crestătură în aşa fel
încât cătarea să fie la mijlocul crestăturii, iar vârful ei să fie !a înălţimea umerilor

Formator al DFCM al DDP a Academiei ”Ștefan cel Mare” , comisar principal Iurie Ionel
crestăturii ţelului; pistolul în această poziţie se aduce (fără a-l apleca) sub punctul
de ochire şi se începe totodată apăsarea pe trăgaci.
Observaţie: Dacă trăgătorul fi vine greu să închidă ochiul stâng, se admite
ochirea, ambii ochi fiind deschişi.
Pentru declanşarea cocoşului este necesar: oprind respiraţia, să se apese lin
cu prima falangă a degetului arătător pe trăgaci până când cocoşul pe neobservate
pentru trăgător scapă, parcă de la sine, de pe pragul de armare, adică - pleacă
lovitura.
- în cazul când cocoşul este armat în mod preliminar, trebuie să se aibă în vedere
că trăgaciul are o oarecare cursă liberă în care lovitura nu va pleca (ruperea primei
piedici).
Apăsarea pe trăgaci trebuie să se facă drept înapoi. Trăgaciul trebuie să
mărească lin apăsarea pe trăgaci în decursul întregului timp cât cătarea bine prinsă
se suprapune peste punctul de ochire; când cătarea se abate de la punctul de ochire,
trăgătorul nu trebuie să mărească sau să micşoreze apăsarea, ci să corecteze
ochirea şi de îndată ce cătarea bine prinsă se suprapune iarăşi' peste punctul de
ochire, să mărească din nou lin apăsarea pe trăgaci.
- în timpul declanşării cocoşului, nu trebuie să fie luate în consideraţie
oscilaţiile neînsemnate ale cătării faţă de punctul de ochire; tendinţa de a declanşa
cocoşul numaidecât în momentul când cea mai bună linie de ochire coincide cu
punctul de ochire, atrage după sine smucirea trăgaciului, şi ca urmare - tragerea
fără precizie. Dacă trăgătorul, apăsând pe trăgaci, simte că nu-şi mai poate reţine
respiraţia, este necesar să respire fără a micşora sau a mării apăsarea şi, oprindu-şi
apoi din nou respiraţia, să continue apăsarea pe trăgaci.

Alegerea locului tragerii

Tragerea cu pistolul se execută din orice loc din orice poziţie care asigură
nimicirea obiectivului în cel mai scurt timp.
În timpul luptei, trăgătorul îşi alege independent locul pentru tragere. La
alegerea locului de tragere trebuie să se ţină seama de situaţia şi caracterul
terenului.
Locul ales pentru tragere trebuie să asigure comoditatea acţiunilor în cel mai
înalt grad, cea mai mare eficacitate a focului şi cea mai bună acoperire faţă de
focul inamicului.
Alegerea obiectivului de tragere

Obiectiv pentru tragere cu pistolul în timpul luptei sânt ostaşii şi ofiţerii

izolaţi a adversarului, persoane aplicarea şi folosirea armei de foc împotriva cărora
este reglementată de legislaţia în vigoare, aflaţi pe un teren deschis sau închis, şi
care apar prin surprindere sau se deplasează.
La alegerea obiectivului se ţine seama de importanţa lui, alegându-se
totodată cel mai apropiat şi cel mai vulnerabil obiectiv.

Formator al DFCM al DDP a Academiei ”Ștefan cel Mare” , comisar principal Iurie Ionel
 Alegerea punctului de ochire

Pentru o cât mai sigură lovire a obiectivului se ţine seama de distanţa pînă la
obiectivul respectiv şi de săgeata traiectoriei.
În timpul tragerii asupra obiectivelor nemişcate, la distanţe de până la 50
metri, punctul de ochire se alege de fiecare dată, în funcţie de situaţia în care se
găsesc şi de înălţimea lor.
Tragerea asupra obiectivelor ce se mişcă în planul de tragere, se face la fel
ca şi asupra obiectivelor nemişcătoare.
Pentru lovirea obiectivelor care se mişcă sub un unghi oarecare faţă de
planul de tragere, punctul de ochire se ia în faţa obiectivului pe direcţia mişcării
acestuia, ţinându-se seama de viteza lui de deplasare.
Tragerea asupra obiectivelor care apar pentru o durată scurtă sau prin
surprindere, se execută prin automare şi focul se deschide pe direcţie, în momentul
când obiectivul se află în poziţia cea mai convenabilă.

Tragerea în condiţii de vizibilitate redusă

Tragerea în timpul nopţii cu iluminare artificială din partea trăgătorului o
mare îndemânare pentru a putea executa tragerea într-un interval de timp scurt. În
cazul iluminării terenului, trăgătorul trebuie să găsească cu rapiditate obiectivul şi
să tragă pe direcţie unul sau câteva focuri, în funcţie de durata iluminării.
În timpul nopţii, când nu există posibilitatea să se ilumineze obiectivul şi să
se facă ochirea, se deschide focul pe direcţia asupra sunetelor sau în direcţia
flamelor de focuri şi a diverselor zgomote ce răzbat din direcţia inamicului.
Tragerea în amurg sau nopţile luminoase (cu lună) se execută după aceleaşi
reguli ca şi în timpul zilei.

Tragerea în condiţiile de acţionare a substanţelor toxice

Particularităţile tragerii cu mască de gaze pusă, sânt următoarele:

- aburirea geamurilor măştii de gaze din care cauză respiraţiei, în urma cărui
fapt obiectivele nu se disting cu suficienţă claritate;
- o oarecare îngreunare a respiraţiei.
Deprinderea necesară unei ochiri precise, având masca de gaze pusă, se
obţine în urma unui antrenament efectuat cu insistenţă şi regularitate.
Pentru tragerea cu pistolul, având masca de gaze pusă, trăgătorul trebuie să
îmbrace corect masca de gaze şi anume în aşa fel, încât geamul ochelarilor măştii
de gaze, din dreptul ochiului cu care ocheşte, să se aşeze perpendicular pe raza
vizuală.

Formator al DFCM al DDP a Academiei ”Ștefan cel Mare” , comisar principal Iurie Ionel
 Aprovizionare cu cartuşe şi consumul lor în timpul luptei

Rezerva de cartuşe pentru pistol se poartă în toc. Fiecare colaborator, dotat

cu pistol, este dator să se îngrijească de completarea rezervei şi să o consume cu
economie în timpul luptei.

ELEMENTELE TRAIECTORIEI

Traectoria de zbor a glonţelui este linia curbă, descrisă de glonte (grenadă)

în aer.

În literatura străină se mai întilneşte şi următoarea descriere a

traectoriei – drumul urmat de centrul de greutate al unui glonte din momentul
părăsirii ţevii şi pînă la punctul de impact sau pînă la momentul exploziei.

Glonţul (grenada) în aer este acţionată de două forţe:

- forţa gravităţii,
- forţa rezistenţei aerului.

Forţa gravităţii impune glonţul (grenada) treptat să coboară, iar forţa de

rezistenţă a aerului continuă micşorează mişcarea glonţului şi tinde să-l oprească.
Ca rezultat acţiunilor acestor forţe scade viteza şi traectoria reprezintă o linie
curbă neuniformă. Mărirea forţei de rezistenţă a aerului depinde de viteza
zborului, forma şi calibrul glonţului, de asemenea de suprafaţa şi densitatea
aerului. Pentru a permite parcurgerea şi deplasarea pe o distanţă mai lungă
glontelui i se adaugă rotaţia datorită ghinturilor din canalul ţevii ce ajută la
micşorarea rezistenţei aerului. Mişcarea lentă este cînd glonţul zboară înainte sub
acţiunea rezistenţei aerului.

Formator al DFCM al DDP a Academiei ”Ștefan cel Mare” , comisar principal Iurie Ionel
 DIRECŢIA TRAGERII

DERIVAŢIA

Elementele şi traectoria zborului glonţului

1. Originea traectoriei - centrul retezăturii de dinainte a ţevii,

reprezintă punctul de plecare a glonţelui din gura ţevii.
2. Orizontala armei – planul orizontal care trece prin originea
traectoriei.
3. Linia de tragere (ascensiune) – linia directă, prelungire imaginată a
axului ţevii după ce ochirea a fost terminată.
4. Unghiul de tragere (ascensiune) – unghiul format între linia de
tragere şi orizontala armei.
5. Linia de aruncare (proecţie) – linia direct care reprezintă prelungirea
a axului ţevii în momentul plecării glonţului din ţeavă.

Formator al DFCM al DDP a Academiei ”Ștefan cel Mare” , comisar principal Iurie Ionel
 6. Unghiul de aruncare (proecţie) – unghiul format între linia de
aruncare şi orizontala armei.
7. Punctul de cădere – punctul de intersecţie a traectoriei cu orizontală
armei.
8. Unghiul de cădere – unghiul format între tangenta la traectorie în
punctul de cădere şi orizontala armei.
9. Distanţa de tragere – distanţa de la originea traectoriei pînă la
punctul de cădere, măsurată pe orizontală armei.
10. Punctul de ochire – punctul de pe obiectiv sau în afara acestuiea
asupra căruia se ocheşte cu arma.
11. Linia de ochire – linia directă care uneşte ochiul trăgătorului, prin
mijlocul crestăturii înălţătorului şi prin vîrful cătării, cu punctul de ochire.
12. Distanţa ochită – distanţa măsurată pe linia de ochire de la punctul de
plecare (originea) pînă la intersecţia traectoriei cu linia de ochire.
13. Linia obiectivului – linia directă care uneşte originea traectoriei cu
baza obiectivului.
14. Lovitura razantă – lovitura a căreia traectorie nu se ridică mai sus de
înălţimea obiectivului pe întreaga întindere a distanţei de ochire.
Influenţa condiţiilor tragerii asupra zborului glonţului
Condiţile normale care sunt necesare pentru tragere se împart în următoarele
grupe :
a) Condiţii meteo.
b) Condiţii balistice.
c) Condiţii topografice.

La condiţii meteo sunt clasificate aşa ca: presiunea atmosferă la orizontala

armei de 750 mm. col. mr., temperatura aerului +15 oC, umeditatea relativă a
aerului 50%, lipseşte vîntul.
La condiţii balistice sunt clasificate: greutatea glonţului, viteza iniţială de
zbor a glonţului, temperatura glonţului, forma şi calibrul glonţului, cătarea este
fixată la bătaea normală a armei, înălţătorul corespunde datelor din tabel despre
unghiul de ochire, temperatura încărcăturii +15oC.
La condiţii topografice sunt clasificate : ţinta se află la orizontul armei,
înclinarea laterală a armei lipseşte. Cu alte cuvinte cum se află ţinta faţă de armă.
În cazul deabaterii de la condiţiile normale de tragere se schimbă poziţia
trăgătorului faţă de ţintă, se schimbă traectoria de zbor a glonţului ce aduce la
necesitatea de a efectua corectarea poziţiei de tragere şi a tractotie de zbor a
glonţului la distanţa de ochire. Cu creşterea presiunii atmosferice densitatea aerului
creşte ce aduce la aceia că creşte rezistenţa aerului şi scade distanţa de zbor a
glontelui. În caz dacă presiunea atmosferă scade , scade şi rezistenţa aerului faţă de
glonte şi creşte distanţa de zbor a glontelui. În timpul tragerii pe teren drept
corectarea la distanţa de zbor a glontelui în relaţie cu presuinea atmosferică este
Formator al DFCM al DDP a Academiei ”Ștefan cel Mare” , comisar principal Iurie Ionel
mică şi deseori nu se efectuează corectarea tragerii. În localităţi cu relief muntos cu
înălţime de peste 2000m de-a supra mării este necesar de a efectua corectarea
tragerii în conformitate cu cerinţele cursului de tragere şi a tipului armei. În cazul
creşterii temperaturii densitatea aerului scade ce aduce la creşterea distanţei de
zbor a glonţului, cu scăderea temperaturii de la temperatura normală pentru tragere
+15oC densitatea şi rezistenţa aerului creşte ce aduce la micşorarea distanţei de
zbor a glonţului. În cazul creşterii temperaturii încărcăturii se micşorează şi timpul
de ardere a pulberii, creşte viteza iniţială a zborului glontelui şi distanţa de zbor.
În timpul petrecerii tragerilor pe timp de vară deabaterile sun neisenţiale şi nu
este necesar de a efectua modificarea (de la cele stabilite) pentru tragere, iar pe
timp de iarnă (în legătură cu temperaturile joase) este necesar de a efectua
modificarea şi a se conduce cu cerinţele înaintate pentru trageri pe timp de iarnă.
În cazul cînd bate vîntul din direcţia în care noi efectuăm tragerea, viteza de
zbor a glonţului scade. De exemplu, dacă viteza de zbor a glonţului este egală cu
700 m/s , iar viteza vîntului este de 20 m/s atunci viteza reală a glontelui va fi de
680 m/s.
În cazul scăderii vitezei de zbor a glontelui scade şi rezistenţa aerului asupra
glonţelui. Deacea dacă vîntul bate de la trăgător în direcţia ţintei distanţa de zbor a
glontelui va creşte în comparaţie cînd nu este vînt şi invers va scădea în caz cînd
vîntul bate din faţă.
În cazurile cînd noi efectuăm tragerea asupra ţintelor ce se află la un unghi mare de
la noi ori este închlinarea laterală a armei – în deosebi cînd efectuăm tragerea
asupra ţintelor zburătoare ori care se află la o înălţime faţă de noi, este necesar de a
efectua corectarea tragerii.

Formator al DFCM al DDP a Academiei ”Ștefan cel Mare” , comisar principal Iurie Ionel