TEMA: INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI

1. Noţiunea, semnele, formele şi tipurile sustragerilor.

2. Furtul (art.186 C.pen.);
3. Jaful (art.187 C.pen.);
4. Tâlhăria (art.188 C.pen.);
5. Şantajul (art.189 C.pen.);
6. Escrocheria (art.190 C.pen.);
7. Delapidarea averii străine (art.191 C.pen.);
8. Pungășia (art.192 C.pen.);
9. Răpirea mijlocului de transport (art.1921 C.pen.);
10. Distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor (art.197 C.pen.).

1. Caracterizarea generală a infracţiunilor contra patrimoniului

Obiectul juridic generic – relaţiile sociale ce sunt condiţionate de protejarea patrimoniului

persoanelor fizice şi juridice.
Potrivit art.284 alin.(1) C.civ.: “Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor
patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active şi pasive strîns legate
între ele, aparţinînd unor persoane fizice şi juridice determinate”.
Obiectul juridic special îl formează, după caz, relaţiile sociale privitoare la posesia bunurilor
(în cazul sustragerilor – art.186-192 C.pen.); relaţiile sociale privitoare la posesia bunurilor imobile
(art.193 C.pen.); integritatea bunurilor (art.197 C.pen.) etc.
Unele infracţiuni din acest capitol pot avea un obiect juridic complex, care adiacent mai
atentează şi la alte relaţii sociale, precum ar fi cele referitoare la protejarea vieţii şi sănătăţii
persoanei: (art.187 alin.(2) lit.e); art.188; 189 C.pen. etc.)
Obiectul material îl formează, de regulă, bunurile mobile.
În cazul art.193 C.pen. obiectul material este reprezentat doar de bunurile imobile.
Latura obiectivă – în majoritatea cazurilor se exprimă prin acţiune. Doar infracţiunea
prevăzută de art.197 C.pen. poate fi comisă atât în forma acţiunii, cât şi inacţiunii.
De asemenea, majoritatea infracţiunilor incriminate la acest capitol au o componenţă materială.
Infracţiunile cu o componenţă formală sunt descrise la art.189, 192/1, 199 C.pen.
Pe când infracţiunile prevăzute la art.188 şi 192 C.pen. au o componenţă formal-redusă.
Pentru sustragerile, incriminate la art.186-188, 190-191 C.pen., metoda constituie un semn
obligatoriu al laturii obiective (de exemplu, în cazul furtul metoda de săvârşire a infracţiunii este
ascunsă, pe când în cazul jafului metoda este deschisă).
Latura subiectivă – la majoritatea infracţiunilor se exprimă prin intenţie directă.
Infracţiunile incriminate la art.197 C.pen., poate fi comisă atât prin intenţie directă, cât şi
indirectă.
Infracţiunea de la art. 199/1 C.pen. se comite atât din intenţie, cît şi din imprudenţă.
Doar infracţiunea incriminată la art.192/2 se comite cu intenţie faţă de faptă şi imprudenţă faţă
de urmarea prejudiciabilă.
Pentru majoritatea infracţiunilor din acest Capitol scopul de comitere a infracţiunii este cupidant
(de exemplu, pentru sustrageri).
Scopul de profit nu este obligatoriu pentru infracţiunile incriminate la art. 193, 197, 199, 199/1,
199/2, 199/3, 199/5 C.pen.
În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 192/1 şi 192/2 C.pen. este necesar ca infracţiunea să nu
fie comisă în scop de profit sau, după cum se exprimă legiuitorul în scop de însuşire.
Subiectul infracţiunii – este persoana fizică responsabilă, cu vârsta de 16 ani.
 În cazul faptelor descrise la articolele 186-188, 189 alin. (2)–(6), art. 190 alin. (2)–(5), art. 192
alin. (2)–(4), art. 1921 alin. (2) şi (3), 196 alin.(4), art.197 alin.(2) C.pen. persoana poate fi supusă
răspunderii penale de la vârsta de 14 ani.
La unele infracţiuni subiectul este special, fiind necesar ca acesta să întrunească şi anumite
calităţi: de exemplu la art.191 este obligatoriu ca infracţiunea să fie săvârşită de către
administratorul bunurilor.
Tipologia infracţiunilor contra patrimoniului se face în baza a două criterii: specificul faptei şi
natura scopului infracţiunii:
- Infracţiuni contra patrimoniului săvârşite prin sustragere (art.186-188, 190-192 C.pen);
- Infracţiuni contra patrimoniului săvârşite în scop cupidant, fără semnele sustragerilor (189, 193-196,
199/4 C.pen.);
- Infracţiuni contra patrimoniului săvârşite fără scop cupidant (art. 192/1,192/2, 197, 199, 199/1,199/2,
199/3, 199/5 C.pen.).

2. Noţiunea, trăsăturile, formele şi tipurile sustragerilor

NOŢIUNE:
Potrivit Hotărârii Plenului CSJ din 28.06.2004, Cu privire la practica judiciară în procesele
penale despre sustrageri (Buletinul CSJ a RM 8/5, 2004), în sensul legii penale, se consideră
sustragere luarea ilegală şi gratuită a bunurilor din posesia altuia, care a cauzat un prejudiciu
patrimonial efectiv acestuia, săvârşită în scop acaparator.
Trăsăturile definitorii ale sustragerilor:
- acţiunea de luare bunurilor;
- ilegalitatea luării;
- titlu gratuit al sustragerii;
- bunurile trebuie să fie posesia altei persoane;
- este comisă în scop acaparator;
- sustragerea cauzează un prejudiciu patrimonial victimei.
Formele sustragerilor, în funcţie de metoda de comitere a faptei sunt:
- furtul (art.186 C.pen.);
- jaful (art.187 C.pen.);
- tâlhăria (art.188 C.pen.);
- escrocheria (art.190 C.pen.);
- delapidarea averii străine (art.191 C.pen.);
- pungăşia )art.192 C.pen.).
Tipurile sustragerilor se stabilesc în funcţie de dauna cauzată:
- sustrageri în proporţii mici (până la 20 % din salariul mediu prognozat). Pentru sustragerile săvârşite
în proporţii mici prin metoda furtului, escrocheriei şi a delapidării averii străine persoana urmează a
fi supusă răspunderii contravenţionale în baza art.105 C.contv.;
- sustrageri în proporţii esenţiale (de la 20% din salariu mediu prognozat pe economice până la 20 de
salarii medii prognozate pe economie).;
- sustrageri în proporţii mari (depăşesc 20 de salarii medii lunare pe economie prognozate).
- sustrageri în proporţii deosebit de mari (depăşesc 40 de salarii medii lunare pe economie prognozate).
În funcţie de valoarea pagubei materiale pricinuite victimei infracţiunii dauna poate fi
considerabilă, fiind definită de art.126 alin.(2) C.pen.
La stabilirea daunei în proporţii considerabile se vor aplica două criterii:
- Subiectiv - însăşi victima trebuie să declare că dauna este una considerabilă pentru starea sa
materială;
- Obiectiv - organele de drept trebuie să constate că din punct de vedere obiectiv dauna este una
considerabilă. Se stabileşte în funcţie de venitul victimei, persoanele aflate la întreţinere,
însemnătatea bunului pentru victimă etc.

3. FURTUL
Articolul 186. Furtul
(1) Furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane,
se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.
(2) Furtul săvîrşit:
[Lit.a) alin.(2) art.186 abrogată pri n Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare
24.05.2009]
b) de două sau mai multe persoane;
c) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
d) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 650 la 1350 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 4 ani.
(21) Furtul bunurilor de patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din zonele cu
potenţial arheologic
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de la 2 la 5 ani.
(3) Furtul săvîrşit:
a) în timpul unei calamităţi;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1350 la
3350 unităţi convenţionale.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1)-(3) săvîrşite în proporţii mari
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1)-(3) săvîrşite în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 12 ani.
[Art.186 modificat prin Legea nr.207 din 29.07.2016, în vigoare 07.11.2016]
[Art.186 modificat prin Legea nr.75 din 21.04.2016, în vigoare 13.05.2016]
[Art.186 modificat prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009]

Obiectul juridic special - relaţiile sociale ce sunt condiţionate de protejarea dreptului de

posesie asupra bunurilor mobile.
Obiectul material - bunurile mobile.
Condiţii cumulative:
- bunul trebuie să fie mobil;
- bunul trebuie fi sunt introduse în circuitul mărfar în urma investirii muncii omului sau detaşării lor
din natură;
- bunul trebuie să fie străin pentru făptuitor;
- bunul trebuie să aibă o valoare materială (economică).
Excepţie o formează art. 186 alin. (2/2) C.pen. la care în calitate de obiect material pot forma
doar bunurile din patrimoniul cultural.
Latura obiectivă a infracţiunii – cuprinde patru semne:
1. Fapta preudiciabilă - adică acţiunea de sustragere. În cazul furtului sustragerea presupune
deposedarea, adică luarea bunului din posesia victimei şi imposedarea, adică trecerea acestuia în
posesia ilegală a făptuitorului.
2. Metoda - ascunsă de săvârşire a sustragerii. Potrivit pct. 3 al Hotărârii Plenului CSJ din 28.06.2004,
sustragerea are un caracter ascuns atunci când:
- fost săvârşită în lipsa victimei sau a unor persoane străine;
- a fost comisă în prezenţa lor, dar ei n-au observat faptul;
- a fost observată de victimă sau de persoana străină, dar infractorul, bazându-se pe situaţia creată,
consideră că acţionează pe ascuns;
- a fost săvârşită în prezenţa unei persoane pe care infractorul o consideră inaptă a înţelege caracterul şi
esenţa celor ce se întâmplă din cauza vârstei fragede, a unei stări psihice sau a altei stări
bolnăvicioase, dacă dormea sau se afla în stare de ebrietate etc.;
- a fost săvârşită în prezenţa persoanelor în privinţa cărora infractorul e convins că, din motive
personale, nu vor împiedica săvârşirea infracţiunii
Studiu de caz 1.
C.N., aflându-se în localul unei săli de computere, profitând de faptul că G.B. a adormit cu
capul pe masă, tainic i-a sustras din buzunar telefonul mobil în valoare de 4 000 de lei şi bani în
sumă de 400 de lei.
Calificarea se face în baza art.192 C.pen. – pungăşie deoarece pungăşia este o formă
specială de sustragere pe ascuns a bunurilor persoanei din buzunar, genţi sau alte obiecte aflate la
persoană.
Studiu de caz 2.
M.B., împreună cu numita P.I., în scopul consumării băuturilor alcoolice, au venit în
apartamentul prietenului lor S.F., care era plecat în deplasare şi care a încredinţat locuinţa sus-
numitului pentru a o supraveghea. M.B., găsind bani ascunşi în sumă de 9 000 de lei, i-a propus lui
P.I. să-i sustragă. Primind refuzul, acesta i-a sustras de unul singur.
Calificarea se face în baza art.186 CP, întrucât sustragerea a fost săvârşită în prezenţa unei
persoane despre care vinovatul era încredinţa că nu va împiedica săvîrşirea sustragerii.
3. Urmarea prejudiciabilă, care constă în provocarea unei daune patrimoniale victimei infracţiunii, de
la 20% din salariu mediu prognozat pe economice. Dacă paguba este mai mică, făptuitorul va fi
supus răspunderii contravenţionale şi.
4. legătura de cauzalitate dintre faptă şi urmarea prejudiciabilă.
Infracţiunea de furt, are o componenţă materială şi se consideră consumată din momentul în
care bunurile au fost sustrase şi făptuitorul are posibilitatea reală de a se folosi şi de a dispune de
ele.
Latura subiectivă a furtului se caracterizează prin intenţie directă şi scop de profit (cupidant).
Subiectul infracţiunii este persoana fizică, responsabilă care a atins vârsta de 14 ani
Circumstanţele agravante prevăzute de art.186 alin.(2):
- lit.b) săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane.
Există şi atunci când cel puţin doi dintre făptuitori realizează parţial latura obiectivă a
infracţiunii (de exemplu, persoana stă de pază pentru a veghea ca cei care comit nemijlocit
sustragerea să nu fie descoperiţi etc.).
Circumstanţele agravante prevăzute de art.186 alin.(2):
- lit.c) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă.
Pătrunderea trebuie să fie:
 Ilegală, adică să fie realizată fără consimţământul victimei.
 Intenţia de sustragere să preexiste momentului pătrunderii.
Încăpere - sunt construcţiile, edificiile, beciurile, hambarele, garajele şi alte construcţii
gospodăreşti, menite pentru amplasarea bunurilor.
Alt loc pentru depozitare - sectoare de teritoriu, inclusiv şi curţi ale caselor, menite pentru
păstrarea permanentă sau temporară a bunurilor, utilate cu gard sau mijloace tehnice sau asigurate
cu altă pază; magazine-ambulante, limuzine, refrigeratoare, containere, safeuri şi alte depozite de
acest fel.
Locuinţă - este o încăpere sau un grup de încăperi destinate traiului permanent sau temporar al
persoanelor, în care se află o parte sau întreaga avere de care dispun ele. În afară de aceasta, se
 consideră drept "locuinţă" nu numai încăperile de locuit (odăile, antreurile, bucătăriile), dar şi cele
alăturate nemijlocit lor, alcătuind o parte indivizibilă, cum ar fi: balcoanele, lodgiile, iar în casele
individuale - verandele, mansardele, beciurile, cămările etc.
Circumstanţele agravante prevăzute de art.186 alin.(2):
- lit.d) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile (a se vedea comentariile făcute la tipurile
sustragerilor).
La art. 186 alin. 2/1 este prevătută o pedeapsă mai aspră pentru Furtul bunurilor de patrimoniu
cultural din siturile arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic .
Patrimoniu arheologic – ansamblu de bunuri materiale, apărute ca rezultat al activităţii umane
din trecut, păstrate în condiţii naturale la suprateran, subteran sau subacvatic, sub formă de situri
arheologice (aşezări, necropole, morminte izolate, tumuli, cetăţi, valuri, construcţii, biserici, clădiri,
anexe gospodăreşti etc.) sau bunuri mobile (obiecte sau fragmente ale acestora), care, pentru a fi
identificate şi studiate, necesită aplicarea metodelor arheologice
Circumstanţele agravante prevăzute de art.186 alin.(3):
- lit.a) în timpul unei calamităţi.
Calamitatea – situaţia de fapt determinată de un eveniment neaşteptat care poate provoca urmări
grave pentru o anumită colectivitate sau pentru un grup relativ numeros de persoane.
Calamitatea poate fi de mai multe feluri:
 Naturală - cutremur de pământ; inundaţie; alunecări de teren; întroienire; furtună; uragan etc.;
 Tehnogenă – avarii industriale; accidente de proporţie în transport; prăbuşirea bruscă a edificiilor şi
construcţiilor etc.
 Socială – război, intervenţie militară străină, conflict militar local, lovitură de stat, puci militar etc.
Circumstanţele agravante prevăzute de art.186 alin.(3):
- lit.b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală – fapta e comisă de o reuniune
stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni.
Spre deosebite de două sau mai multe persoane, grupul criminal organizat se caracterizează, în
special, prin stabilitate, prin prezenţa în componenţa lui a unui organizator şi printr-un plan dinainte
elaborat al activităţii infracţionale comune, precum şi prin repartizarea obligatorie a rolurilor între
membrii grupului criminal organizat, în timpul pregătirii sustragerii.
Circumstanţa agravantă prevăzută de art.186 alin.(4) – furtul săvârşit în proporţii mari (a se
vedea comentariile făcute la clasificarea tipurilor de sustragere).
Circumstanţa agravantă prevăzută de art.186 alin.(5) – furtul săvârşit în proporţii deosebit mari
(a se vedea comentariile făcute la clasificarea tipurilor de sustragere).

4. JAFUL
Articolul 187. Jaful
(1) Jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 850 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.
(2) Jaful săvîrşit:
[Lit.a) alin.(2) art.187 abrogată prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare
24.05.2009]
b) de două sau mai multe persoane;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
e) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu
ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe;
f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 7 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 850 la
1350 unităţi convenţionale.
 (21) Jaful bunurilor de patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din zonele cu
potenţial arheologic
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 8 ani cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi
convenţionale.
(3) Jaful săvîrşit:
a) în timpul unei calamităţi;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 10 ani.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1)-(3) săvîrşite în proporţii mari
se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 12 ani.
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1)-(3) săvîrşite în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 15 ani.
[Art.187 modificat prin Legea nr.207 din 29.07.2016, în vigoare 07.11.2016]
[Art.187 modificat prin Legea nr.75 din 21.04.2016, în vigoare 13.05.2016]
[Art.187 modificat prin Legea nr.119 din 23.05.2013, în vigoare 21.06.2013]

Obiectul juridic special are un caracter complex:

Principal - relaţiile sociale a căror existenţă şi normală desfăşurare este condiţionată de
apărarea dreptului de posesie asupra bunurilor mobile.
Secundar – relaţiile sociale ce sunt condiţionate de apărarea integrităţii corporale şi sănătăţii
persoanei (art.187 alin.(2) lit. e) C.pen.) .
Obiectul material - bunurile mobile.
În cazul jafului violent, însoţit de aplicarea sau ameninţarea aplicării violenţei nepericuloase
pentru viaţa şi sănătatea persoanei (art.187 alin.(2) lit. e) C.pen.) în calitate de obiect material
evoluează şi corpul fizic al persoanei.
Latura obiectivă a jafului include patru semne:
1. Fapta prejudiciabilă - adică acţiunea de sustragere;
2. Metoda - adică sustragerea se comite în mod deschis. Urmează a fi evaluat în baza a două
criterii:
 criteriul obiectiv, sustragerea se realizează în prezenţa proprietarului sau a unui posesor, ori în
prezenţa unei terţe persoane care înţelege caracterul ilicit al acţiunii săvârşite de către făptuitor. Prin
terţă persoană se înţelege orice altă persoană decât victima, care se află la locul de comitere a
sustragerii şi înţelege că bunurile sustrase nu aparţin făptuitorului;
 criteriul subiectiv, făptuitorul înţelege că acţionează în prezenţa uneia dintre persoanele nominalizate
şi că acesta din urmă conştientizează caracterul acţiunilor săvârşite.
3. urmarea prejudiciabilă, care constă în dauna materială provocată victimei în urma comiterii
infracţiunii. Spre deosebire de furt, jaful săvârşit în proporţii mici se califică ca infracţiune şi nu
ca contravenţie.
4. legătura de cauzalitate dintre faptă (acţiune sau inacţiune) şi urmarea prejudiciabilă.
Jaful are o componenţă materială de infracţiune se consideră infracţiune consumată din
momentul în care bunurile au fost sustrase şi făptuitorul are posibilitatea reală de a se folosi şi de a
dispune de ele după propria dorinţă.
Acţiunile iniţiate ca furt, însă care n-au fost duse pînă la capăt, din cauza că au fost descoperite
de către victimă sau de alte persoane, dar neţinîndu-se cont de aceasta au fost prelungite de către
infractor cu scopul însuşirii bunurilor sau reţinerii lor, se încadrează în infracţiunea de jaf, iar în
cazul aplicării unei violenţe periculoase pentru viaţă şi sănătate sau ameninţării cu o astfel de
violenţă - în cea de tîlhărie.
Studiu de caz 1.
C.M., urmărind scopul de însuşire a bunurilor, s-a apropiat de masa unei tarabe şi în prezenţa
vânzătoarei şi a unui cumpărător, a luat un pachet de ţigări şi a fugit. Prin fapta comisă victimei i-a
fost provocată o daună materială în mărime de 10 lei.
 Fapta se califică ca jaf infracţional, deoarece sustragerea deschisă, comisă în proporţii mici nu
se califică ca contravenţie, ci ca infracţiune.
Studiu de caz 2.
H.F., fiind în stare de ebrietate, a pătruns în curtea lui B.N., de unde pe ascuns a încercat să
sustragă bunuri materiale. Fiind descoperit de către proprietar, acesta şi-a continuat acţiunile de
sustragere, îmbrâncind şi lovind stăpânul. În urma loviturilor primite, lui B.N. i-au fost provocate
vătămări corporale, pentru vindecare având nevoie de 5 zile de îngrijiri medicale.
Sustragerea începută în mod ascuns, însă care ulterior a continuat în mod deschis se
transformă din furt în jaf. În speţă fapta se califică potrivit art.187 alin.(2) lit.e) CP.
Latura subiectivă – intenţie directă, scop de profit.
Subiect – persoana fizică responsabilă, cu vârsta de 14 ani.
Circumstanţele agravante ale infracţiunii de jaf prevăzute de art.187 alin.(2) C.pen.:
b) de două sau mai multe persoane;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită.
Este mascat făptuitorul care-şi acoperă faţa astfel încât să nu fie recunoscut (mască,
stofă,dantelă etc.).
Este deghizat făptuitorul care îşi creează o înfăţişare sau se îmbracă în aşa fel încât să nu
poată fi recunoscut. De exemplu, îşi pune barbă falsă, ochelari, foloseşte îmbrăcămintea sexului
opus etc.
Este travestit cel care-şi schimbă înfăţişarea astfel încât să pară o persoană de sex opus.
d) prin pătrunderea n încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă (a se vedea comentariile
făcute la infracţiunea de furt);
e) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea
aplicării unei asemenea violenţe.
Violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei e considerată cauzarea unei
vătămări neînsemnate integrităţii corporale sau sănătăţii care nu a pricinuit o dereglare de scurtă
durată sănătăţii precum şi aplicarea intenţionată a loviturilor sau a altor acţiuni violente care au
cauzat numai dureri fizice. (Vătămare neînsemnată; pierde de la 5 la 10 % din capacitatea de
muncă; mai puțin de 6 zile îngrijire medicală).
Violenţa poate fi aplicată până la deposedare de bunuri, concomitent cu aceasta sau după
deposedare.
Ameninţarea trebuie să fie reală şi imediată.
Făptuitorul trebuie să ceară transmiterea imediată a bunurilor, şi nu pentru viitor. În caz
contrar fapta va fi calificată ca şantaj;
f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile.
La art. 187 alin. 2/1 este prevătută o pedeapsă mai aspră pentru Jaful bunurilor de
patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic .
Patrimoniu arheologic – ansamblu de bunuri materiale, apărute ca rezultat al activităţii
umane din trecut, păstrate în condiţii naturale la suprateran, subteran sau subacvatic, sub formă de
situri arheologice (aşezări, necropole, morminte izolate, tumuli, cetăţi, valuri, construcţii, biserici,
clădiri, anexe gospodăreşti etc.) sau bunuri mobile (obiecte sau fragmente ale acestora), care, pentru
a fi identificate şi studiate, necesită aplicarea metodelor arheologice
Circumstanţele agravante prevăzute de art.187 alin.(3) C.pen.:
5. în timpul unei calamităţi;
6. de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală.
La art.187 alin.(4) este agravată răspunderea penală pentru jaful săvârşit în proporţii mari, iar la
alin.(5) – deosebit de mari.
5. Tâlhăria
Articolul 188. Tîlhăria
 (1) Tîlhăria, adică atacul săvîrşit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor,
însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu
aplicarea unei asemenea violenţe,
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 8 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 950 la
1350 unităţi convenţionale.
(2) Tîlhăria săvîrşită:
[Lit.a) alin.(2) art.188 abrogată prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare
24.05.2009]
b) de două sau mai multe persoane;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
e) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă;
f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 10 ani.
(21) Tîlhăria în scopul sustragerii bunurilor de patrimoniu cultural din siturile arheologice
sau din zonele cu potenţial arheologic
se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 10 ani cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi
convenţionale.
(3) Tîlhăria săvîrşită:
a) în timpul unei calamităţi;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
c) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
d) cu deosebită cruzime
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 12 ani.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1)-(3) săvîrşite în proporţii mari
se pedepsesc cu închisoare de la 11 la 14 ani.
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1)-(3) săvîrşite în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 15 ani.
[Art.188 modificat prin Legea nr.207 din 29.07.2016, în vigoare 07.11.2016]
[Art.188 modificat prin Legea nr.75 din 21.04.2016, în vigoare 13.05.2016]
[Art.188 modificat prin Legea nr.119 din 23.05.2013, în vigoare 21.06.2013]
[Art.188 modificat prin Legea nr.252 din 08.11.2012, în vigoare 21.12.2012]

Obiectul juridic special este complex:

obiect principal - relaţiilor de apărare a dreptului de posesie asupra bunurilor mobile.
obiect secundar - viaţa şi sănătatea persoanei.
Obiectul material – bunurile mobile şi corpul fizic al persoanei.
Latura obiectivă – acţiunea de atac, săvîrșit asupra unei persoane, în scopul sustragerii
bunurilor, însoţit de aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei sau de
ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe.
Potrivit pct.6 al HP SJ din 28.06.2004, prin "atac" trebuie de înţeles acţiunile agresive ale
făptuitorului, surprinzătoare pentru victimă.
Atacul trebuie să fie însoţit:
- de aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea victimei;
- ameninţarea aplicării acestea.
Violenţa periculoasă pentru viaţă şi sănătate are două forme:
- vătămarea uşoară (6-21 zile, pînă la 10%) sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii(m.m.21
zile, 10-33%);
- săvârşirea altor acţiuni violente care, deşi nu au pricinuit vătămările menţionate, au creat la momentul
aplicării lor un pericol real pentru viaţa şi sănătatea victimei (aruncarea victimei de la înălţime,
dintr-un mijloc de transport aflat în mers etc.).
Ameninţarea cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa şi sănătatea victimei trebuie să aibă
fie:
- reală;
- imediată.
Forme de manifestare a ameninţării:
- prin cuvinte;
- prin gesturi;
- demonstrare a armei a cuţitului şi a altor obiecte a căror folosire poate cauza daune vieţii ori sănătăţii
persoanei atacate etc.
Infracţiunea are o componenţă formal-redusă şi se consideră consumată din momentul
începerii atacului.
Latura subiectivă – intenţie directă. Este necesar ca atacul să fie săvârşit cu scopul de a
sustrage bunurile victimei.
Subiect – persoana fizică, responsabilă cu vârsta de 14 ani.
Circumstanţele agravante prevăzute de art.188 alin.(2) C.pen.:
- de două sau mai multe persoane;
- de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
- prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
- cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă.
La art. 188 alin. 2/1 este prevătută o pedeapsă mai aspră pentru Tâlhăria în scopul sustragerii
bunurilor din patrimoniul cultural din siturile arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic .
Patrimoniu arheologic – ansamblu de bunuri materiale, apărute ca rezultat al activităţii umane
din trecut, păstrate în condiţii naturale la suprateran, subteran sau subacvatic, sub formă de situri
arheologice (aşezări, necropole, morminte izolate, tumuli, cetăţi, valuri, construcţii, biserici, clădiri,
anexe gospodăreşti etc.) sau bunuri mobile (obiecte sau fragmente ale acestora), care, pentru a fi
identificate şi studiate, necesită aplicarea metodelor arheologice
Legea cu privire la arme nr.110-XIII din 18.05.94. Prin "armă" se are în vedere:
- arme de infanterie (de foc, cu tuburi cu gaze, pneumatică, mecanică);
- arme albe (cu lamă, percutantă, balistică);
- arme de autoapărare (cu gaze toxice neutralizante, cu aerosol, cu cartuşe cu gaze, pulverizator
mecanic, electrocutantă).
Prin "aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă" se înţelege folosirea acestor
obiecte în vederea anihilării victimei (tragerea ţintită a focurilor de armă, aplicarea loviturilor,
demonstrarea armei sau a obiectului folosit în calitate de armă în scopul intimidării etc.).
Prin alte obiecte folosite în calitate de armă se vor înţelege orice obiecte care au o altă destinaţie
decît cea de atacare a unei persoane, ori de apărare contra unui atac dar care pot cauza daune
sănătăţii sau vieţii persoanei (cuţit de bucătărie, topor, bîtă, vargă de metal, lanţ etc.);
- cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
Circumstanţele agravante prevăzute de art.188 alin.(3) C.pen.:
- în timpul unei calamităţi;
- de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
- cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Atacul în scopul însuşirii averii, însoţit de violenţă, care a atras după sine cauzarea unor
vătămări grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei trebuie încadrat în baza lit.c), alin.3
din art.188 CP fără încadrarea suplimentară în baza alin.1 art.151 CP.
Dacă în urma vătămărilor integrităţii corporale sau a sănătăţii a survenit moartea victimei, cele
săvârşite trebuie să fie încadrate prin concurs de infracţiuni prevăzute de lit.c) alin.3 art.188 CP şi
alin.4 art.151 CP.
Tâlhăria săvârşită cu un omor intenţionat trebuie să fie încadrată conform concursului de
infracţiuni, prevăzute de lit.b) alin.2) art.188 CP şi lit.b) alin.2 art.145 CP.
- prin schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant
 Prin "schingiuire" trebuie de înţeles acţiunile care provoacă victimei suferinţe prin privaţiunea
de hrană, apă sau căldură, ori prin plasarea sau abandonarea victimei în condiţii nocive pentru viaţă.
Tortura se manifestă prin acţiuni care produc victimei dureri acute, repetate sau îndelungate
(prin biciuiri, pişcături, prin împunsături cu obiecte înţepătoare, prin cauterizări cu agenţi termici
sau chimici, prin electrocutări).
Prin "tratament inuman" trebuie de înţeles orice tratament, altul decît tortura, de natură să
provoace intenţionat grave suferinţe fizice ori psihice, care nu se pot justifica.
Prin "tratament degradant" trebuie de înţeles orice tratament, altul decît tortura, care umileşte în
mod grosolan individul în faţa altora, sau îl impune să acţioneze împotriva voinţei şi conştiinţei
sale, sau este de natură să producă victimei sentimente de teamă, de inferioritate, de îngrijorare în
stare să o înjosească şi să-i înfrîngă rezistenţa fizică şi morală.
La art.188 alin.(4) este agravată răspunderea penală pentru tâlhăria săvârşită în proporţii mari,
iar la alin.(5) – deosebit de mari.

6. Şantajul
Articolul 189. Şantajul
(1) Şantajul, adică cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau
deţinătorului ori dreptul asupra acestora sau de a săvîrşi alte acţiuni cu caracter patrimonial,
ameninţînd cu violenţă persoana, rudele sau apropiaţii acesteia, cu răspîndirea unor ştiri
defăimătoare despre ele, cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului,
deţinătorului ori cu răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor
acestora,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 750 la 950 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de la 3 la 5 ani.
(2) Şantajul săvîrşit:
[Lit.a) alin.(2) art.189 abrogată prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare
24.05.2009]
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate;
d) prin ameninţare cu moartea;
e) cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor;
f) împotriva donatorilor partidelor politice sau ai concurenţilor electorali,
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 7 ani cu amendă în mărime de la 850 la 1350 unităţi
convenţionale.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
a) săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) săvîrşite cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă;
c) însoţite de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate;
d) săvîrşite cu deosebită cruzime;
e) urmate de dobîndirea bunurilor cerute;
f) soldate cu alte urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 10 ani cu amendă în mărime de la 1850 la 2350 unităţi
convenţionale.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), însoţite de răpirea proprietarului, posesorului
sau deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora,
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 13 ani.
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2), (3) sau (4) săvîrşite în proporţii mari
se pedepsesc cu închisoare de la 11 la 13 ani.
(6) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2), (3) sau (4) săvîrşite în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu închisoare de la 13 la 15 ani.
[Art.189 modificat prin Legea nr.207 din 29.07.2016, în vigoare 07.11.2016]
[Art.189 completat prin Legea nr.36 din 09.04.2015, în vigoare 14.04.2015]
[Art.189 modificat prin Legea nr.119 din 23.05.2013, în vigoare 21.06.2013]
[Art.189 modificat prin Legea nr.252 din 08.11.2012, în vigoare 21.12.2012]
 Obiectul juridic special – are un caracter complex:
Obiect principal – relaţiile sociale ce sunt condiţionate de protejarea patrimoniului.
Obiectul secundar – relaţiile sociale condiţionate de protejarea vieţii şi sănătăţii persoanei,
libertăţii fizice etc.
Obiectul material – bunurile mobile, corpul fizic al persoanei.
Victimă a infracţiunii:
- proprietarul, deţinătorul sau posesorul bunului;
- rudele proprietarului, deţinătorului sau posesorului bunului;
- persoanele apropiate ale acestora.
Latura obiectivă a infracţiunii – se realizează prin două acţiuni:
- acţiunea principală - cererea;
- acţiunea secundară - amenințarea.
Acţiunea principală poate fi săvârşită prin trei forme:
- cererea de a se transmite bunurile proprietarului, ale posesorului sau ale deţinătorului;
- cererea de a se transmite dreptul asupra bunurilor proprietarului, posesorului sau deţinătorului;
- cererea de a săvîrşi acţiuni cu caracter patrimonial.
Acţiunea secundară prevăzută de art.189 alin.(1) se realizează prin:
- ameninţarea cu violenţă a persoanei, a rudelor sau a apropiaţilor acesteia;
- ameninţarea cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre persoană, despre rudele sau apropiaţii
acesteia;
- ameninţarea cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, ale posesorului sau ale
deţinătorului;
- ameninţarea cu răpirea proprietarului, a posesorului sau a deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor
acestora.
În cazul circumstanţelor agravante acţiunea adiacentă poate îmbrăca următoarele forme:
- aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă şi sănătate (art.189 alin.(2) lit.c) CP);
- ameninţarea cu moartea (art.189 alin.(2) lit.d) CP);
- deteriorarea ori distrugerea bunurilor(art.189 alin.(2) lit.e) CP);
- aplicarea violenţei periculoase pentru viaţă sau sănătate (art.189 alin.(3) lit.c) CP);
- aplicarea schingiuirii, a torturii, a tratamentului inuman sau degradant (art.189 alin.(3) lit.d) CP);
- răpirea proprietarului, a posesorului sau a deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora (art.189
alin.(4) CP).
Nota bene: A se vedea HP CSJ al RM Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre
şantaj, nr.16 din 07.11.2005.
Infracţiunea are o componenţă formală şi se consumă din momentul înaintării cererii însoţite
de ameninţare.
Latura subiectivă – intenţie directă şi scop cupidant.
Subiect – persoana fizică, responsabilă cu vârsta de 16 ani. În cazul circumstanţelor agravante
(art.189 alin.(2) – (6) C.pen. persoana fizică poate fi trasă la răspunderea penală de la 14 ani.
Prin alte urmări grave:
- survenirea vătămărilor grave;
- moartea sau sinuciderea victimei;
- stoparea activității profesionale;
- stoparea activității interprinderii.

7. Escrocheria (art.190 C.pen.)

Articolul 190. Escrocheria
 (1) Escrocheria, adică dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare
a unei sau a mai multor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca
mincinoasă a unei fapte adevărate, în privinţa naturii, calităţilor substanţiale ale obiectului,
părţilor (în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al încheierii actului juridic)
actului juridic nul sau anulabil, ori dacă încheierea acestuia este determinată de comportamentul
dolosiv sau viclean care a produs daune considerabile,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 850 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani.
(2) Escrocheria săvîrşită:
[Lit.a) alin.(2) art.190 abrogată prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare
24.05.2009]
b) de două sau mai multe persoane;
[Lit.c) alin.(2) art.190 abrogată prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018]
d) cu folosirea situaţiei de serviciu
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 850 la 1350 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.
(21) Dobîndirea prin escrocherie a bunurilor de patrimoniu cultural din siturile arheologice
sau din zonele cu potenţial arheologic
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1850 la 2350 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de la 5 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
(3) Escrocheria săvîrşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 8 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1350 la
3350 unităţi convenţionale.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1)-(3) săvîrşite în proporţii mari
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1)-(3) săvîrşite în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
[Art.190 modificat prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018]
[Art.190 modificat prin Legea nr.207 din 29.07.2016, în vigoare 07.11.2016]
[Art.190 modificat prin Legea nr.75 din 21.04.2016, în vigoare 13.05.2016]

Obiectul juridic special – relaţiile sociale ce sunt condiţionate de protejarea dreptului de

posesie asupra bunurilor.
Obiectul material – bunurile mobile.
Latura obiectivă – cuprinde patru semne:
1. Fapta – acţiunea de sustragere, care constă în dobândirea ilicită a bunurilor. Spre deosebire de
celelalte sustrageri în cazul escrocheriei victima transmite benevol bunurile făptuitorului prin
inducere în eroare.
2. Metoda de comitere a faptei. Escrocheria se comite prin:
- Inducerea în eroare – presupune prezentarea unor informaţii false (activă) sau neperezantarea unor
date pe care făptuitorul era obligat să le transmită (pasivă);
3. Urmarea prejudiciabilă – cauzarea unei daune patrimoniale în proporții considerabile.
4. Legătura de cauzalitate dintre faptă şi urmarea prejudiciabilă.
Infracţiunea are o componenţă materială şi se consideră consumată din momentul în care
făptuitorul a sustras bunurile şi are posibilitatea reală de a le folosi după propria voinţă.
Latura subiectivă – intenţie directă şi scop cupidant.
Subiectul infracţiunii – persoana fizică responsabilă cu vârsta de 16 ani. În cazul agravantelor
prevăzute de art.190 alin.(2) – (5) CP, vârsta răspunderii penale este de 14 ani.
 8. Delapidarea averii străine (art.191 C.pen.)
Articolul 191. Delapidarea averii străine
(1) Delapidarea averii străine, adică însuşirea, dispunerea sau folosirea ilegală a bunurilor
altei sau ale altor persoane de către cel căruia i-au fost încredinţate în baza unui titlu şi cu un
anumit scop ori refuzul de a le restitui, care a produs daune considerabile,
se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 850 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de
a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.
(2) Delapidarea averii străine, săvîrşită:
[Lit.a) alin.(2) art.191 abrogată prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare
24.05.2009]
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile;
d) cu folosirea situaţiei de serviciu,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 850 la 1350 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
(21) Delapidarea averii străine săvîrşită de administratorul unei bănci,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
(22) Delapidarea bunurilor de patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din zonele cu
potenţial arheologic
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1850 la 2350 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1)-(22), săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o
organizaţie criminală,
se pedepsesc cu închisoare de la 4 la 8 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1)-(3) săvîrşite în proporţii mari
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 12 ani.
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1)-(3) săvîrşite în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani.
[Art.191 modificat prin Legea nr.179 din 26.07.2018, în vigoare 17.08.2018]
[Art.191 modificat prin Legea nr.207 din 29.07.2016, în vigoare 07.11.2016]
[Art.191 modificat prin Legea nr.75 din 21.04.2016, în vigoare 13.05.2016]
[Art.191 modificat prin Legea nr.180 din 25.07.2014, în vigoare 15.08.2014]

La art. 191 C.pen. este consacrată răspunderea penală pentru trei infracţiuni:
- Delapidarea averii străine de către cel căruia i-au fost încredințate în baza unui titlu și cu un anumit
scop (art. 191 alin. (1) C.pen.);
- Delapidarea averii străine de către administratorul unei băcni (art. 191 alin. (2/1) C.pen.);
- Delapidarea bunurilor de patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din zonele cu potenţial
arheologic
Obiectul juridic special
Principal – relaţiile sociale condiţionate de protejarea dreptului de posesie a bunurilor mobile.
Secundar – relațiile sociale cu privire la executarea corectă a atribuțiile de administrare a
bunurilor încredințate,
Obiectul material – bunurile mobile în cazul infracţiunii prevăzute la art. 191 alin. (1) C.pen.
Bunurile sunt încredinţate.
Latura obiectivă – include trei semne.
Fapta prejudiciabilă - acţiunea de sustragere – constă în trecerea bunurilor ce i-au fost
încredinţate făptuitorului în posesia sa ilegală (însuşire, irosire, trecerea bunurilor la pierderi etc.).
 Urmarea prejudiciabilă – cauzarea unei daune în proporții considerabile.
Legătura de cauzalitate dintre faptă şi urmarea prejudiciabilă.
Infracţiunea are o componenţă materială şi se consumă din momentul în care bunurile au fost
sustrase şi făptuitorul are posibilitatea reală de a dispune şi de a se folosi de ele.
Latura subiectivă – intenţie directă şi scop cupidant.
Subiectul infracţiunii la art. 191 alin. (1) este special – persoana fizică responsabilă cu vârsta
de 16 ani, care are calitatea de administrator al bunului (vânzător, şef de depozit, casier etc.).
La art. 191 alin. (2/1) subiect poate fi doar administratorul unei bănci. În cazul art. 191 alin. 2/2
subiect poate fi doar administratorul bunurilor din patrimoniul arhiologic.
În cazul agravantelor prevăzute de art.191 alin.(2) lit.d) CP, subiect al infracţiunii poate fi numai
o persoană cu funcţie de răspundere sau o persoană care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau altă organizaţie nestatală.

9. Pungășia(art.192 CP)
 Articolul 192. Pungăşia
                (1) Pungăşia, adică acţiunea în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare,
genţi sau din alte obiecte prezente la persoană,
                se pedepseşte cu amendă în mărime de la 650 la 850 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.
                (2) Pungăşia săvîrşită:
                b) de două sau mai multe persoane,
                se pedepseşte cu închisoare de pînă la 4 ani cu amendă în mărime de la 550 la 1350
unităţi convenţionale.
                (3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) săvîrşite în proporţii mari
se pedepsesc cu închisoare de la 4 la 7 ani.
                (4) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) săvîrşite în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 10 ani.

Obiectul juridic special - relații sociale condiționate de protejarea posesiei asupra bunurilor
mobile.
Obiectiv material – bunuri mobile străine pentru făptuită. (nu fac parte: bunuri
găsite/abandonate, substanțe stupifiante, psihotrope, arme de foc).
Latura obiectivă este compusă din 2 semne:
a) faptă prejudiciabilă – acțiunea de sustragere;
b) locul săvârșirii infracțiunii – din:
-buzunare
-genți
-alte obiecte prezente la victim,inclusive de pe tarabe, mase, bănci ș.a. (astfel încât să
fie clară apartenența bunului la persoana respectivă).
Infracțiunea de „pungășie” nu este altceva decât un furt săvârșit în împrejurări specific și incriminată
sub forma infracțiunii fapt-tentantiv. Astfel, la infracțiunea dată nu există etapa de tentativă.
Infracțiunea are o componență formal-redusă și se consideră consumată din momentul
începerii acțiunii de sustragere.
Laruta subiectivă - vinovăția sub formă de intenție direct.
Scopul este un semn obligatoriu și anume este de cupiditate.
Subiect al infracțiunii este persoană fizică responsabilă ce a atins vârsta de 16 ani pentru
alin. (1), 14 ani alin. (2).

10. Răpirea mijlocului de transport (art.1921 CP)

Articolul 1921. Răpirea mijlocului de transport
(1) Răpirea mijlocului de transport fără scop de însuşire
 se pedepseşte cu amendă în mărime de la 850 la 1350 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de la 1 la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune:
a) săvîrşită de două sau mai multe persoane;
b) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea victimei sau de ameninţarea
cu aplicarea unei asemenea violenţe;
c) săvîrşită prin pătrundere în garaj, în alte încăperi sau spaţii îngrădite ori păzite
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) însoţite de violenţă periculoasă pentru viaţa sau
sănătatea victimei sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 7 ani.
[Art.1921 modificat prin Legea nr.207 din 29.07.2016, în vigoare 07.11.2016]
[Art.1921 modificat prin Legea nr.119 din 23.05.2013, în vigoare 21.06.2013]

Obiectul juridic special are un character complex:

1) Obiectul juridic principal – relații sociale condiționate de protejarea directă de posesie
asupra mijloacelor de transport.
2) Obiectul juridic secundar - relații sociale cu privire la protejarea vieții și sănătății
persoanelor.
Obiectiv material : mijlocul de transport și corpul fizic al persoanei.
În conformitate cu art.132 CP: „Prin mijloace de transport se înțelege toate tipurile de
automobile,tractoare și alte tipuri de mașini autopropulsate,tramvaiele și troleibuzele,precum și
motocicletele și alte mijloace de transport mecanice.”
! Nu constituie obiect material al infracțiunii următoarele bunuri: mopedul, motoreta,
ciclomotorul a căror capicitate cilindrică nu depășește 50cm3 .
Latura obiectivă reprezintă fapta prejudiciabilă care se realizează prin acțiunea de răpire a
mijlocului de transport, care presupune punerea în mișcare a acestuia prin conectarea motorului sau
deplasarea acestuia prin alte metode.
Totodată acțiunea de răpire presupune 2 etape succesive :
a)deposedarea
b)imposedarea bunului sustras
Răpirea mijloacelor de transport poate fi:
-în mod deschis
-în mod închis
Infracțiunea are o componență formală și se consideră consumată din momentul punerii în
mișcare a mijlocului de transport indiferent de distanța parcursă.
! În cazul în care răpirea mijlocului de transport este însoțită de sustragerea bunurilor din
mojlocul de transport,fapta urmeză a fi calificată în concurs cu referire la acele articole care prevăd
sustragerile.
Latura subiectivă reprezintă vinovăția sub formă de intenția directă.
Pentru atestarea existenței componentei de infracțiune este obligatoriu de stabilit că fapta se
săvârșește fără scop de însușire (sustragere).
Subiectul infracțiunii reprezintă persoana fizică responsabilă ce a atins vârsta de 16 ani.

11. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor (art.197 CP)

Articolul 197. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor
(1) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 1350 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de 240 de ore.
(2) Aceleaşi acţiuni:
a) săvîrşite prin incendiere, explozie sau prin o altă modalitate periculoasă;
 b) săvîrşite din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
c) săvîrşite asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către aceasta a obligaţiilor de
serviciu sau obşteşti;
d) care au provocat din imprudenţă decesul persoanei
se pedepsesc cu închisoare de pînă la 6 ani.
(3) Distrugerea sau risipirea bunurilor băncii de către administratorul acesteia în procesul de
administrare,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 850 la 1350 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de
a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 8 ani.
[Art.197 modificat prin Legea nr.207 din 29.07.2016, în vigoare 07.11.2016]
[Art.197 completat prin Legea nr.180 din 25.07.2014, în vigoare 15.08.2014]
 
Obiectul juridic special – relațiile sociale cu privire la substanța, integritatea și potențialul de
utilizare a bunurilor.
Obiectul material - bunurile care au o existenţă materială, sunt create prin munca omului,
dispun de valoare materială şi cost determinat, fiind bunuri mobile sau imobile şi străine pentru
făptuitor.
Latura obiectivă cuprinde 3 semne:
1. Fapta prejudiciabilă - acţiunea sau inacţiunea de distrugere ori deteriorare;
2. Urmarea prejudiciabilă - daune în proporţii mari;
3. Legătura de cauzalitate.
Prin „distrugere” trebuie de înţeles influenţarea nemijlocită infracţională asupra bunului, care
presupune încetarea existenţei fizice a acestuia sau aducerea bunului respectiv într-o asemenea stare,
care exclude - în totalitate şi definitiv - utilizarea conform destinaţiei sale funcţionale; bunul nu mai
poate fi restabilit pe calea reparaţiei sau restaurării, fiind scos complet din circuitul economic.
Prin „deteriorare” se are în vedere o astfel de influenţare nemijlocită infracţională asupra
bunului, care presupune o modificare a calităţilor lin utile, o înrăutăţire considerabilă a stării acestuia,
bunul devenind inutilizabil parţial sau temporar. înrăutăţirea lui calitativă poate fi înlăturată pe calea
reparaţiei, restaurării, tratării animalului sau prin alt procedeu de reabilitare.
Infracțiunea are o componență material.
Latura subiectivă – intenție direct sau indirectă.
Subiect – persoană fizică responsabilă cu vârsta de 16 ani (alin.(1)); 14 ani (alin.(2),(3)).