Infractiuni Contra Patrimoniului

TEMA 7:
INFRACŢIUNI CONTRAPATRIMONIULUI
Autor:
Radion COJOCARU,prof. univ., dr.
Subiecte
1. Caracterizarea generală a infracţiunilor contra patrimoniului.
2. Noţiunea, semnele, formele şi tipurile sustragerilor.
3. Furtul (art.186 C.pen.);
4. Pungăşia (art. 192 C.pen.);
5. Jaful (art.187 C.pen.);
6. Tâlhăria (art.188 C.pen.);
7. Escrocheria (art.190 C.pen.);
8. Delapidarea averii străine (art.191 C.pen.);
9. Şantajul (art.189 C.pen.);
10. Răpirea mijlocului de transport (art.192/1 C.pen.).
Caracterizarea generală a infracţiunilor contra patrimoniului
Obiectul juridic generic al infracţiunilor contra patrimoniului îl constituie totalitatea relaţiilor sociale
ce sunt condiţionate de protejarea drepturilor patrimoniale ale persoanelor fizice şi juridice.
Potrivit art.453 alin.(1) C.civ.: “Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale
(care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active şi pasive legate între ele, aparţinînd unor
persoane fizice şi juridice determinate”.
Prin incriminarea infracţiunilor din Capitolul VI din Partea specială a C.pen. s-a urmărit protejarea
drepturilor patrimoniale şi nu a patrimoniului în integritatea sa, care pe lângă drepturi mai presupune şi
existenţa obligaţiilor patrimoniale.
Obiectul juridic special al infracţiunilor examinate se stabileşte de în funcţie de natura drepturilor
patrimoniale vătămate sau puse în pericol prin comitere infracțiunii. De exemplu, în cazul infracţiunii
de furt (art. 186 C.pen.) obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale ce sunt condiţionate de
protejarea dreptul de posesie al asupra bunurilor mobile, iar obiectul juridic special al infracţiunii de
şantaj (art. 189 C.pen.) – relaţiile sociale ce sunt condiţionate de protejarea drepturilor patrimoniale. Se
poate observa că gama relaţiilor sociale referitoare la drepturilor patrimoniale protejate prin șantaj este
mai largă decât gama drepturilor patrimoniale protejate prin incriminarea infracţiunii de furt.
Unele infracţiuni din acest capitol pot avea un obiect juridic complex atentând şi la alte relaţii sociale
decât cele referitoare la drepturile patrimoniale. Din acest grup fac parte asemenea infracţiuni precum ar
fi: jaful (art. 187 C.pen.), tâlhăria (art. 188 C.pen.), şantajul (art. 189 C.pen.) etc., infracţiuni care
suplimentar sau adiacent mai atenuează la relaţii sociale referitoare la viaţa şi sănătatea persoanei.
Obiectul material al infracţiunilor în majoritatea cazurilor este reprezentat de bunurile mobile. Ca
excepţie, bunurile imobile de rând cu cele mobile pot forma obiect material al infracţiunii prevăzute la
art. 197 C.pen., la care se prevede răspunderea pentru distrugerea sau deteriorarea intenţionată a
bunurilor.
Caracterizarea generală a infracţiunilor contra patrimoniului
Latura obiectivă a infracţiunilor patrimoniale în majoritatea cazurilor se exprimă prin acţiune. Excepţie o formează
infracţiunea prevăzută de art.197 C.pen., care poate fi poate fi comisă atât sub forma forma acţiunii, cât şi inacţiunii.
Majoritatea infracţiunilor incriminate la acest capitol au o componenţă materială şi se consideră a fi consumate din
momentul în care survin urmările prejudiciabile prevăzute de norma incriminatoare. Urmarea prejudiciabilă a acestor
infracţiuni, după cum este şi firesc, constă în provocarea unui prejudiciu patrimonial.
Sunt infracţiuni care au o componenţă formală, care se consideră consumate din momentul comiterii acţiunii criminale. Din
această categorie fac parte, de exemplu, infracţiunea de şantaj (art.189 C.pen.), de răpire a mijlocului de transport (art. 192
C.pen.) etc.
Infracţiunile prevăzute la art. 188 şi 192 C.pen. au o componenţă formală-redusă şi se consideră consumate din momentul
începerii săvârşirii acţiunii criminale. În primul caz este vorba de infracţiunea de tâlhărie, iar în cel de al doilea de
infracţiunea de pungăşie. Pentru anumite infracţiuni incriminate în Capitolul analizat metoda constituie un semn obligatoriu
al laturii obiective (de exemplu, în cazul furtului metoda de săvârşire a infracţiunii este ascunsă, pe când în cazul jafului
metoda este deschisă).
Latura subiectivă infracţiunilor contra patrimoniului se exprimă, de regulă, prin intenţie directă.
Excepţie, o formează infracţiunea incriminată la art.197 C.pen. (distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor), care
poate fi comisă atât prin intenţie directă, cât şi indirectă. De asemenea, infracţiunea incriminată la art. 1991 C.pen.
(deteriorarea sau distrugerea bunurilor de patrimoniu cultural) se comite atât din intenţie, cît şi din imprudenţă.
Pentru majoritatea infracţiunilor din acest Capitol scopul de comitere a infracţiunii este special, fiind unul cupidant, de
profit (de exemplu, pentru sustrageri).
Scopul cupidant nu este obligatoriu pentru infracţiunile incriminate la art. 193, 197, 199, 1991 , 1992, 1993, 1995 C.pen.
În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 1991 şi 1992 C.pen. este necesar ca infracţiunea să nu fie comisă în scop de profit sau,
după cum se exprimă legiuitorul în scop de însuşire.
Subiectul infracţiunilor contra patrimoniului, în majoritatea cazurilor poate fi persoana fizică responsabilă, cu vârsta de 16
ani. În cazul faptelor descrise la articolele 186-188, 189 alin. (2)–(6), art. 190 alin. (2)–(5), art. 192 alin. (2)–(4), art. 1921
alin. (2) şi (3), 196 alin.(4), art.197 alin.(2) C.pen. persoana poate fi supusă răspunderii penale de la vârsta de 14 ani.
La unele infracţiuni subiectul este special, fiind necesar ca acesta să întrunească şi anumite calităţi: de exemplu la art.191 este
obligatoriu ca infracţiunea să fie săvârşită de către persoana căreia bunurile i-au fost încredinţate.
Tipologia infracţiunilor contra patrimoniului se face în baza a două criterii: specificul faptei şi natura scopului infracţiunii:
1. Infracţiuni contra patrimoniului săvârşite prin sustragere (art.186-188, 190-192 C.pen);
2. Infracţiuni contra patrimoniului săvârşite în scop cupidant, fără semnele sustragerilor (189, 193-196, 199, 1994
C.pen.);
3. Infracţiuni contra patrimoniului săvârşite fără scop cupidant (art. 1921, 1922, 197, 1991 , 1992, 1993, 1995 C.pen.).
Noţiunea, trăsăturile, formele şi tipurile sustragerilor
Noţiunea de sustragere:
Potrivit Hotărârii Plenului CSJ din 28.06.2004, Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre
sustrageri (Buletinul CSJ a RM 8/5, 2004), în sensul legii penale, se consideră sustragere luarea ilegală şi
gratuită a bunurilor din posesia altuia, care a cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv acestuia, săvârşită
în scop acaparator.
Din această noţiune rezultă următoarele trăsăturile definitorii ale sustragerilor:
- acţiunea de luare bunurilor. De regulă, în cazul sustragerilor acţiunea de luare a bunurilor se realizează
prin comiterea a două acte succesive: deposedarea şi imposedarea. Deposedarea presupune scoaterea
bunului din posesia victimei, iar imposedarea presupune trecerea bunului în posesia ilegală a făptuitorului
- bunurile sunt mobile. Pot fi sustrase doar bunurile mobile, adică bunurile care pot fi strămutate dintr-un
loc sau în alt loc. Excepţie o formează infracţiunea de escrocherie, caz în care pot fi dobândite şi bunuri
imobile, prin obţinerea frauduloasă a drepturilor asupra acestor bunuri;
- bunurile trebuie să fie în posesia altei persoanei. Este obligatoriu ca bunul să nu aparţină făptuitorului,
adică să fie în posesia altei persoane. Potrivit legislaţiei penale a R. Moldova nu este posibilă sustragerea
propriului bun.
- ilegalitatea luării. Acţiunea de luare este realizată fără consimţământul persoanei şi fără ca făptuitorul să
aibă vre-un drept asupra acestuia;
- titlu gratuit al sustragerii. Bunurile sunt luate cu titlu gratuit, adică fără compensarea daunei materiale
cauzate;
- este comisă în scop acaparator. Va exista scop acaparator atunci când făptuitorul acţionează în scop de
profit, adică pentru obţinerea bunului prin intrarea în posesia ilegală a acestuia.
- sustragerea cauzează un prejudiciu patrimonial victimei. Prejudiciul are un caracter patrimonial atunci
când poate fi evaluat în bani, reieşind din costul de piaţă al bunului/bunurilor sustrase.
Noţiunea, trăsăturile, formele şi tipurile sustragerilor
Formele sustragerilor se stabilesc de în funcţie de metoda sau modul de operare pe care îl aplică făptuitorul pentru sustragerea
bunurilor:
 furt (art. 186 C.pen.);
 jaf (art. 187 C.pen.);
 tâlhărie (art. 188 C.pen.);
 escrocherie (art. 190 C.pen.);
 delapidare a averii străine (art. 191 C.pen.)
 pungăşie (art. 192 C.pen.).
Tipurile sustragerilor se stabilesc în funcţie de mărimea daunei patrimoniale cauzate:
• sustrageri în proporţii mici. Potrivit art. 18 C.contr.: „Se consideră mici proporţiile valoarea bunurilor sustrase, dobîndite,
primite, fabricate, distruse, utilizate, transportate, păstrate, comercializate, trecute peste frontiera vamală sau valoarea pagubei
pricinuite care, la momentul săvîrşirii contravenţiei, nu depăşeşte 20% din cuantumul salariului mediu lunar pe economie
prognozat, aprobat de Guvern pentru anul în curs la data săvîrșirii faptei”. Pentru anul 2022 salariul mediu prognozat pe
economie este de 9900 lei, astfel proporţiile mici constituind cuantumul de până la 1980 lei. Pentru sustragerile săvârşite în
proporţii mici prin metoda furtului, escrocheriei şi a delapidării averii străine persoana urmează a fi supusă răspunderii
contravenţionale în baza art.105 C.contv.;
• sustrageri în proporţii esenţiale. Aceste proporţii nu sunt definite de legea penală, însă pot fi deduse din normele privitoare
la incriminarea sustragerilor. Cuantumul proporţiilor esenţiale este de la 20% dintr-un salariu mediu prognozat pe economice
până la 40 de salarii medii prognozate pe economie (de la 1980 lei până la 396 000 lei).
• sustrageri în proporţii ce depăşesc 40 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărârea de Guvern în
vigoare la momentul săvârşirii faptei. Estimate în bani aceste proporţii depășesc cuantumul de 396 000 lei.
• sustrageri în proporţii ce depăşesc 100 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărârea de
Guvern în vigoare la momentul săvârşirii faptei. Estimate în bani aceste proporții depăşesc cuantumul de 990 000 lei.
O categorie aparte o formează daunele în proporții considerabile, care se stabilesc în fiecare caz în parte în funcţie de criteriile
din care rezultă starea materială a victimei. Aceste criterii sunt definite la art.126 alin.(2) C.pen.: „Caracterul considerabil sau
esenţial al daunei cauzate se stabileşte luîndu-se în considerare valoarea, cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru victimă,
starea materială şi venitul acesteia, existenţa persoanelor întreţinute, alte circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării
materiale a victimei”.
La stabilirea în practică a daunelor în proporţii considerabile se vor aplica două criterii:
1. subiectiv – presupune că însăşi victima trebuie să declare că dauna este una considerabilă pentru starea sa materială;
2. obiectiv – presupune că organele de drept trebuie să constate că din punct de vedere obiectiv dacă dauna în mod real
este una considerabilă pentru starea materială a victimei. Se stabileşte în funcţie de venitul victimei, persoanele aflate la
întreţinere, însemnătatea bunului pentru victimă etc.
Furtul
Noţiune legală (art. 186 C.pen.):
(1) Furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane,
se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul
comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.
(2) Furtul săvîrşit:
(b) de două sau mai multe persoane;
c) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
d) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 650 la 1350 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în
folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 4 ani.
(21) Furtul bunurilor de patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.
(3) Furtul săvîrşit:
a) în timpul unei calamităţi;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1350 la 3350 unităţi
convenţionale.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1)–(3), dacă valoarea bunurilor depăşeşte 40 de salarii medii lunare pe economie
prognozate, stabilite prin hotărârea de Guvern în vigoare la momentul săvârşirii faptei,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1)–(3), dacă valoarea bunurilor depăşeşte 100 de salarii medii lunare pe
economie prognozate, stabilite prin hotărârea de Guvern în vigoare la momentul săvârşirii faptei,
Furtul
Obiectul juridic special al infracţiunii de furt îl formează relaţiile sociale ce sunt condiţionate de protejarea
dreptului de posesie asupra bunurilor mobile. Nu are relevanță dacă posesia este legală sau ilegală, permanentă sau
temporară. De asemenea nu are relevanță dacă posesia este mijlocită sau nemijlocită. Potrivit art. 483 alin. (1) C.civ.
posesia este nemijlocită dacă stăpînirea de fapt este exercitată de către posesor personal sau prin prepusul său, iar
potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol posesia este mijlocită dacă stăpînirea de fapt este exercitată prin intermediul
posesorului de drept limitat.
Este posesor de drept limitat persoana care exercită posesia asupra bunului:
a) în calitate de titular al unui drept real limitat, în calitate de locatar, comodatar sau coproprietar, în privința cotelor-
părți ale celorlalți coproprietari, precum și în alte cazuri cînd exercită posesia cu intenția de a acționa astfel în
interesul său, în baza unui anumit raport juridic cu posesorul sub nume de proprietar prin care posesorul de drept
limitat a dobîndit dreptul să posede bunul; sau
b) în calitate de antreprenor, transportator, depozitar, precum și în alte cazuri cînd exercită posesia cu intenția de a
acționa astfel la indicația posesorului sub nume de proprietar, în baza unui anumit raport juridic cu posesorul sub
nume de proprietar prin care posesorul de drept limitat are dreptul de a reține bunul pînă cînd cheltuielile sau costurile
aferente posesiei nu au fost achitate de către posesorul sub nume de proprietar.
Obiectul material al infracţiunii îl formează bunurile mobile.
Pentru ca un bun să formeze obiect material al infracţiunii de furt, este obligatoriu ca acesta să întrunească
următoarele condiţii cumulative:
• bunul trebuie să fie mobil;
• bunul trebuie fi sunt introdus în circuitul mărfar în urma investirii muncii omului sau detaşării lui din natură. Nu
pot forma obiect material al furtului şi al celorlalte sustrageri bunurile care se află în existenţa naturală, precum ar fi:
arborii şi arbuști din păduri, piatra din stânci, peştele din râuri etc. Acestea pot forma obiect material al furtului după
ce sunt scoase din starea lor naturală de către om şi introduse în circuitul civil. De exemplu, va forma obiect material
al furtului copacii care au fost tăiaţi şi depozitaţi pentru vânzare, piatra care a fost extrasă şi depozitată în carieră etc.;
• bunul trebuie să fie străin pentru făptuitor, adică să nu-i aparţină acestuia;
• bunul trebuie să aibă o valoare materială (economică), valoarea bunului trebuie să poată fi estimată în bani.
Excepţie o formează forma specială a furtului prevăzută la art. 186 alin. (2 1) C.pen. la care în calitate de obiect
material pot forma doar bunurile din patrimoniul cultural.
Furtul
Latura obiectivă a infracţiunii de furt se caracterizează prin patru semne obligatorii:
1. Acţiunea de sustragere. În cazul furtului sustragerea presupune deposedarea, adică luarea bunului din
posesia victimei şi imposedarea, adică trecerea acestuia în posesia ilegală a făptuitorului. În rest, noţiunea
de sustragere a fost explicată la paragraful 2 al acestui Capitol;
2. Metoda ascunsă de săvârşire a sustragerii. Potrivit pct. 3 al Hotărârii Plenului CSJ din 28.06.2004, Cu
privire la practica judiciară în procesele penale despre sustrageri (Buletinul CSJ a RM 8/5, 2004),
sustragerea are un caracter ascuns atunci când:
a) Este săvârşită în lipsa victimei sau a unor persoane străine.
Exemplu: G.L. a intrat în apartamentul prietenului său A.B. Văzând că în locuinţă nu este nimeni, i-a apărut
intenţia de a sustrage o scurtă din piele.
Comentariu: Sustragerea va fi calificată ca furt întrucât a fost comisă în lipsa victimei sau a unei terţe
persoane.
b) Sustragerea este comisă în prezenţa lor, dar ei n-au observat faptul sustragerii;
Exemplu: H.Z., profitând de neatenţia vânzătoarei unui magazin de bijuterii, a sustras 5 inele de aur, pe care
ulterior le-a vândut la jumătate de preţ.
Comentariu: Sustragerea va fi calificată ca furt. Deşi acţiunea de sustragere a fost comisă în prezenţa
vânzătoarei, aceasta nu a observat faptul luării bunului de către infractor.
c) Sustragerea a fost observată de victimă sau de persoana străină, dar infractorul, bazându-se pe situaţia
creată, consideră că acţionează pe ascuns.
Exemplu: H.F., fiind în stare de ebrietate, a pătruns în curtea lui B.N., de unde pe ascuns a încercat să
sustragă bunuri materiale. Fiind descoperit de către proprietar, dar neobservând acest lucru H.F. şi-a
continuat acţiunile de sustragere, întrucât proprietarului i-a fost frică să intervină pentru a curma acţiunile
criminale.
Comentariu: Fapta va fi clarificată ca furt întrucât la momentul comiterii sustragerii H.F. nu şi-a dat seama
că este văzut de către proprietar.
Furtul
c) Sustragerea a fost săvârşită în prezenţa unei persoane pe care infractorul o consideră inaptă a
înţelege caracterul şi esenţa celor ce se întâmplă din cauza vârstei fragede, a unei stări psihice sau a
altei stări bolnăvicioase, dacă dormea sau se afla în stare de ebrietate etc.;
Exemplu: A.M., văzând-o pe G.B., care era în stare de ebrietate şi dormea pe o bancă din parc, i-a
sustras o scurtă de blană în valoare de 5 500 de lei. G.B. a declarat că nu ţine minte în ce condiţii i-a
fost sustrasă scurta întrucât se afla într-o stare avansată de ebrietate.
Comentariu: Sustragerea va fi calificată ca furt. Fapta a fost comisă în prezenţa victimei, care din cauza
stării de ebrietate avansate nu a conştientizat faptul sustragerii.
d) Sustragerea a fost săvârşită în prezenţa persoanelor în privinţa cărora infractorul e convins că, din
motive personale, nu vor împiedica săvârşirea infracţiunii
Exemplu: M.B., împreună cu numita P.I., în scopul consumării băuturilor alcoolice, au venit în
apartamentul prietenului lor S.F., care era plecat în deplasare şi care a încredinţat locuinţa sus-numitului
pentru a o supraveghea. M.B., găsind bani ascunşi în sumă de 9 000 de lei, i-a propus lui P.I. să-i
sustragă. Primind refuzul, acesta i-a sustras de unul singur.
Comentariu: Sustragerea va fi calificată ca furt întrucât a fost comisă în prezenţa unei persoane despre
care făptuitorul era încrezut că nu va împiedica comiterea sustragerii.
3) Urmarea prejudiciabilă, care constă în provocarea unei daune patrimoniale victimei infracţiunii.
Pentru existenţa componenţei de infracţiunii este obligatoriu ca dauna să depăşească proporţia mică,
adică cuantumul de 20% din salariul mediu prognozat pe economie prin Hotărâre de Guvern, care
estimat în bani este de până la 1980 de lei.
4) Legătura de cauzalitate dintre acţiunea de sustragere şi urmarea prejudiciabilă.
Infracţiunea de furt, are o componenţă materială şi se consideră consumată din momentul în care
bunurile au fost sustrase şi făptuitorul are posibilitatea reală de a se folosi şi de a dispune de ele. În
cazul în care sustragerea este săvârşită de pe teritoriul unor întreprinderi, depozite, uzine, curţi ale
caselor de locuit etc., furtul se consideră consumat din momentul ieşiri de către din aceste spaţii. În caz
contrar fapta va fi calificată ca tentativă de infracţiune.
Furtul
Latura subiectivă a infracţiunii de furt se exprimă prin intenţie directă, adică făptuitorul îşi dă seama de
caracterul prejudiciabil al acţiunii de sustragere, prevede posibilitatea provocării unei daune patrimoniale
victimei drept rezultat al deposedării acesteia de bun/bunuri şi doreşte survenirea acesteia.
Un semn obligatoriu al laturii subiective îl constituie scopul cupidat, adică scopul de însuşire ilegală a
bunului. În baza scopului infracţiunea de furt poate fi delimitată de alte infracţiuni omogene, precum ar fi
infracţiunea de răpire a mijlocului de transport fără scop de însuşire (art. 192 C.pen.). Astfel dacă
deposedarea se comite în scop de imposedare (însuşire) a mijlocului de transport fapta va fi calificată în
baza art. 186 C.pen., iar dacă deposedarea se comite fără scop de însuşire, fapta va fi calificată în baza art.
192 C.pen.
Subiectul infracţiunii este persoana fizică care întruneşte semnele generale ale subiectului infracţiunii
adică condiţia de responsabilitate şi vârsta de 14 ani.
Forme agravante [art. 186 alin. (2) C.pen.]:
b) Furtul de două sau mai multe persoane. Pentru existenţa agravantei sunt necesare următoarele
condiţii:
 cel puţin două dintre persoanele participante trebuie să posede semnele subiectului infracţiunii, adică
vârsta şi responsabilitate;
 cel puţin două dintre persoanele participante trebuie să realizeze latura obiectivă a infracţiunii. Nu este
obligatoriu ca coautorii să realizeze integral latura obiectivă a infracţiunii, fiind suficientă realizarea
parţială, adică a unei părţi a acesteia (de exemplu, persoana stă de pază pentru a veghea ca cei care comit
sustragerea să nu fie descoperiţi etc.).
 existenţa unei intenţii unice, adică făptuitorii îşi dau seamă că comit împreună sustragerea şi doresc
acest lucru.
Acţiunile persoanelor care nu au luat parte la săvîrşirea sustragerii, dar care au contribuit la comiterea
acesteia prin sfaturi, indicaţii, prin promisiunea prealabilă că vor tăinui urmele infracţiunii, vor vinde
bunurile sustrase etc. trebuie calificate drept complicitate la sustragere [art. 42 alin.(5) C.pen.].
Furtul
c) Furtul prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă.
Potrivit pct. 29 al Hotărârii Plenului CSJ din 28.06.2004, Cu privire la practica judiciară în procesele penale
despre sustrageri, „pătrunderea” este intrarea ilegală, pe ascuns sau deschis, într-o încăpere, în alt loc pentru
depozitare sau locuinţă cu scopul sustragerii. Ea poate fi comisă atît cu învingerea piedicilor şi a rezistenţei, cît şi
fără aceasta. Pătrunderea poate fi realizată şi cu ajutorul dispozitivelor cînd infractorul extrage obiectele fără a intra
în încăperea respectivă.
Pentru existenţa agravantei este obligatoriu ca acţiunea de „pătrundere” să întrunească două condiţii obligatorii:
1. trebuie să fie ilegală, adică să fie realizată fără consimţământul victimei;
2. intenţia de sustragere trebuie să preexiste momentului de pătrundere, adică făptuitorul trebuie să realizeze
pătrunderea în scop de sustragere a bunurilor şi acest lucru urmează a fi probat în cadrul procesului penal.
Studiu de caz: G.L. a intrat în apartamentul prietenului său A.B. Văzând că în locuinţă nu este nimeni, i-a apărut
intenţia de a sustrage o scurtă din piele în valoarea de 2300 de lei. După ce a însuşit scurta, în timp ce ieşea din
locuinţă a fost reţinut de către proprietar. În privinţa lui G.L. a fost intentat un dosar penal în baza art.186 alin.(2),
lit.c) C.pen.
Comentariu: G.L. nu va putea fi suspus răspunderii penale în baza agravantei prevăzute la art.186 alin.(2) lit.c)
C.pen. întrucât intenția de sustragere a bunurilor a apărut la făptuitor după momentul pătrunderii în locuinţă.
Acţiunile sale v-or fi calificate ca tentativă de furt în baza art. 27, 186 alin. (1) C.pen.
Noţiunea de “încăpere” înglobează construcţiile, edificiile, beciurile, hambarele, garajele şi alte construcţii
gospodăreşti, menite pentru amplasarea bunurilor. Ea poate fi atît permanentă, cît şi temporară, staţionară sau
mobilă.
Prin „alt loc pentru depozitare” se are în vedere sectorul de teritoriu sau dispozitivul care este destinat, adaptat sau
special utilat pentru păstrarea permanentă sau provizorie a bunurilor şi care este înzestrat în acest scop cu anumite
accesorii ce împiedică pătrunderea în el (mecanisme de zăvorîre, sigilii, îngrădituri etc.) sau este asigurat cu pază
(paznici, mecanisme de semnalizare, camere video de supraveghere non-stop etc.), pentru a împiedica accesul la
bunurile depozitate. Exemple de alte locuri pentru depozitare: platformele şi semivagoanele feroviare păzite,
cisternele, furgoanele auto, magazinele ambulante, caroseriile camioanelor în stare sigilată, safeurile, containerele,
colectoarele maşinilor de casă şi control sau ale automatelor comerciale etc.
Furtul
Prin „locuinţă” se are în vedere o încăpere sau un grup de încăperi destinate traiului permanent sau temporar al
persoanelor, în care se află o parte sau întreaga avere de care dispun ele. La aceasta se referă părţile componente ale
locuinţei (încăperi unice), în care oamenii pot să nu se afle temporar sau să nu locuiască nemijlocit. În afară de aceasta, se
consideră drept "locuinţă" nu numai încăperile de locuit (odăile, antreurile, bucătăriile), dar şi cele alăturate nemijlocit lor,
alcătuind o parte indivizibilă, cum ar fi: balcoanele, lodgiile, iar în casele individuale - verandele, mansardele, beciurile,
cămările etc.
În cazul sustragerii săvîrşite prin pătrundere în locuinţă nu este necesară calificarea suplimentară conform art.179 C.pen.,
deoarece sustragerea, comisă în această modalitate agravantă, absoarbe infracţiunea de violare de domiciliu.
d) Furtul cu cauzarea de daune în proporţii considerabile. Acest proporţii au un caracter estimativ sau măsurabil şi se
stabilesc în fiecare caz în parte în funcţie de două criterii:
- criteriul subiectiv;
- criteriu obiectiv.
Aceste criterii au fost explicate în contextul prezentării tipurilor sustragerilor.
Forme agravante prevăzute de [art.186 alin.(3) C.pen.]:
a) în timpul unei calamităţi. Prin „calamitate” se are în vedere situaţia de fapt determinată de un eveniment neaşteptat
care poate provoca urmări grave pentru o anumită colectivitate sau pentru un grup relativ numeros de persoane.
Circumstanţa agravantă “în timpul unei calamităţi” poate fi reţinută numai în raport cu faptele săvîrşite în zona calamitată,
adică în raza de acţiune a efectelor calamităţii. De asemenea, după cum rezultă din sensul legii, este obligatoriu ca
făptuitorul să profite de starea de calamitate, ceea ce înseamnă că acesta îşi dă seama că eforturile autorităţilor şi ale
populaţiei sunt îndreptate cu precădere spre salvarea de vieţi omeneşti şi că măsurile de pază a bunurilor lipsesc ori sunt
reduse, iar făptuitorul se foloseşte de prilejul dat pentru a săvîrşi furtul, jaful sau tîlhăria.
Calamitatea poate fi de mai multe feluri:
 naturală – cutremur de pământ, inundaţie, alunecări de teren, întroienire, furtună, uragan etc.;
 tehnogenă – avarii industriale, accidente de proporţie în transport, prăbuşirea bruscă a edificiilor şi construcţiilor etc.
 socială – război, intervenţie militară străină, conflict militar local, lovitură de stat, puci militar etc.
Furtul
b) Furtul de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală. Reieşind din prevederile art.
46 C.pen. săvîrşirea sustragerii de un grup criminal organizat are loc în cazul în care această faptă e
comisă de o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai
multe infracţiuni.
Spre deosebite de furtul săvârşit de două sau mai multe persoane, care s-au înţeles în prealabil despre
săvîrşirea sustragerii, grupul criminal organizat se caracterizează, în special, prin stabilitate, prin
prezenţa în componenţa lui a unui organizator şi printr-un plan dinainte elaborat al activităţii
infracţionale comune, precum şi prin repartizarea obligatorie a rolurilor între membrii grupului
criminal organizat, în timpul pregătirii sustragerii.
Reieşind din prevederile art. 47 C.pen. săvîrşirea sustragerii de o organizaţie criminală are loc în cazul
în care această faptă e comisă de o reuniune de grupuri criminale organizate, formînd o comunitate
stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a
funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a
influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla, în
alte forme, în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice, financiare sau politice.
Forma agravată prevăzută de art.186 alin.(4) C.pen:
Furtul săvârşit în proporţii ce depășesc 40 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin
hotărârea de Guvern în vigoare la momentul săvârşirii faptei. Estimate în bani proporţiile deosebit mari există
atunci când paguba pricinuită depăşeşte cuantumul de 396 000 lei.
Formă agravată prevăzută de art.186 alin.(5) C.pen.:
Furtul săvârşit în proporţii ce depăşesc 100 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite
prin hotărârea de Guvern în vigoare la momentul săvârşirii faptei. Estimate în bani aceste proporţii
depăşesc 990 000 lei.
Furtul
Forme speciale ale furtului
În Capitolul VI din Partea specială a C.pen. sunt prevăzute două forme speciale ale infracţiunii de furt:
1. Furtul bunurilor de patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic
[art. 186 alin. (21) C.pen.]. Acest tip de furt se particularizează de furtul general prin două semne:
- obiectul material care este reprezentat de bunuri mobile din patrimoniul cultural;
- locul de comitere a infracţiunii, care-l constituie fie siturile arheologice, fie zonele cu potenţial
arheologic.
Potrivit Legii Nr. 280 din 27-12-2011 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, prin
patrimoniu naţional mobil se înţelege un ansamblu de bunuri culturale mobile, clasate în patrimoniul
cultural naţional cu valoare deosebită sau excepţională istorică, arheologică, documentară, etnografică,
artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă,
cartografică, epigrafică, estetică, etnologică şi antropologică, reprezentînd mărturii materiale ale evoluţiei
mediului natural şi ale relaţiei omului cu acest mediu, ale potenţialului creator uman.
Potrivit Legii Nr. 218 din 17-09-2010 privind protejarea patrimoniului arheologic prin sit arheologic
declarat zonă de interes naţional se are în vedere zonă de interes arheologic prioritar care se instituie
asupra teritoriului ce cuprinde siturile arheologice a căror cercetare ştiinţifică, protecţie şi punere în
valoare sînt de importanţă excepţională pentru istoria şi cultura naţională şi internaţională prin mărturiile
materiale, bunurile mobile sau imobile, care fac parte sau sînt propuse să facă parte din categoria „Tezaur
al patrimoniului cultural naţional mobil” sau, după caz, din categoria monumentelor istorice aflate în
Lista patrimoniului mondial;
2. Pungăşia [art. 192 C.pen.]. Infracţiunea de pungăşia va fi descrisă în cele ce urmează
Pungăşia
Noţiunea legală (art. 192 C.pen.):
(1) Pungăşia, adică acţiunea în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 650 la 850 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240
de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.
(2) Pungăşia săvîrşită:
[Lit.a) alin.(2) art.192 abrogată prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009]
b) de două sau mai multe persoane,
se pedepseşte cu închisoare de pînă la 4 ani cu amendă în mărime de la 550 la 1350 unităţi convenţionale.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), dacă valoarea bunurilor depăşeşte 40 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin
hotărârea de Guvern în vigoare la momentul săvârşirii faptei,
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), dacă valoarea bunurilor depăşeşte 100 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin
Obiectul juridic special îl constituie totalitatea relaţiilor sociale ce sunt condiţionate de protejarea dreptului de posesie asupra bunurilor
mobile.
Obiectul material al infracţiuni îl formează bunurile mobile aflate în buzunare, genţi sau alte obiecte aflate la persoană.
Latura obiectivă a infracţiunii include două semne obligatorii:
1. acţiunea săvârşită în scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane. Este obligatoriu ca metoda de realizare a sustragerii să fie
ascunsă. Modul ascuns al sustragerii a fost analizat în contextul infracţiunii de furt prevăzute la art. 186 C.pen. Atunci când acţiunea de
sustragere a bunurilor din buzunare, genţi sau alte bunuri aflate la persoane se comite în mod deschis sau prin atac tâlhăresc, fapta va fi
clarificată fi ca jaf (art. 187 C.pen.), fie ca tâlhărie (art. 188 C.pen.);
2. locul de comitere a infracţiunii este un semn obligatoriu al laturii obiective, fiind necesar ca fapta să fie comisă din buzunare, genţi sau alte
obiecte aflate la persoană.
Studiu de caz: C.N., aflându-se în localul unei săli de computere, profitând de faptul că G.B. a adormit cu capul pe masă, tainic i-a sustras din
buzunar telefonul mobil în valoare de 4 000 de lei şi bani în sumă de 400 de lei.
Comentariu: Fapta va fi calificată în baza art. 192 C.pen. întrucât sunt prezente semnele infracţiunii de pungăşie.
Pungăşia
Infracţiunea are o componenţă formală-redusă şi se consideră consumată din momentul începerii săvârşirii acţiunii de
sustragere, indiferent dacă acţiunea a fost sau nu dusă până la capăt ori dacă făptuitorul a intrat sau nu în posesia
bunurilor.
Acest lucru reiese din însăşi formularea art. 192 C.pen., „ …acţiunea în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din
buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană…”, legiuitorul necondiţionând existenţa infracţiunii de
producerea unui efect, adică de sustragerea efectivă a bunului.
Tentativa nu este posibilă sub nici o formă, întrucât legiuitorul incriminează înseşi tentativa de pungăţia ca fapt
consumat.
Pentru existența infracţiunii nu este prevăzută vreo limită minimă de proporţii. Astfel va exista componenţa infracţiunii
de pungăşie şi atunci când fapta este comisă în proporţii mici.
Acţiunea de sustragere a documentelor altei persoane, care se află în buzunare, în genţi sau în alte obiecte prezente la
acea persoană, trebuie calificate conform art.360 C.pen.
Latura subiectivă a infracţiunii de pungăşie se exprimă prin intenţie directă, adică făptuitorul îşi dă seama de caracterul
prejudiciabil al acţiunii sale şi doreşte comiterea acesteia.
Un semn obligatoriu al laturii subiective îl constituie scopul cupidat, adică scopul de însuşire ilegală a bunului.
Subiectul infracțiunii este persoana fizică, responsabilă, care la momentul comiterii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani
în cazul art. 192 alin. (1) C.pen. sau vârsta de 14 ani în cazul art. 192 alin. (2)-(4) C.pen.
Formă agravată [art. 192 alin. (2) C.pen.]:
De două sau mai multe persoane – a se vedea comentariile de la art. 186 alin. (2) lit. b) C.pen.
Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) săvîrşite în proporţii ce depăşesc 40 de salarii medii prognozate pe economie – a
se vedea comentariile de la art. 186 alin. (4) C.pen.
Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) săvîrşite în proporţii ce depăşesc 100 de salarii medii prognozate pe economie – a
se vedea comentariile de la art. 186 alin. (5) C.pen.
Jaful
(1) Jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 850 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de
la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.
(2) Jaful săvîrşit:
b) de două sau mai multe persoane;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
e) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe;
f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile;
g) din motive de prejudecată
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 7 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 850 la 1350 unităţi convenţionale.
(21) Jaful bunurilor de patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 8 ani cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale.
(3) Jaful săvîrşit:
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 10 ani.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1)–(3), dacă valoarea bunurilor depăşeşte 40 de salarii medii lunare pe economie prognozate,
stabilite prin hotărârea de Guvern în vigoare la momentul săvârşirii faptei,
Jaful
Obiectul juridic special al infracţiunii are un caracter complex întrucât jaful poate atenta la mai multe categorii de
valori şi relaţii sociale:
a. Obiectul juridic principal este format din relaţiile sociale a căror existenţă şi normală desfăşurare este condiţionată de
protejarea dreptului de posesie asupra bunurilor mobile.
b. Obiectul juridic secundar încorporează relaţiile sociale ce sunt condiţionate de apărarea integrităţii corporale şi
sănătăţii persoanei. Acesta din urmă este prezent doar în cazul jafului violent prevăzut în cadrul agravantei de la art.187
alin.(2) lit. e) C.pen., adică a jafului însoţit de aplicarea sau ameninţarea aplicării violenţei nepericuloase pentru viaţa sau
sănătatea persoanei.
Obiectul material al infracţiunii îl formează bunurile mobile ale căror trăsături au fost prezentate la art. 186 C.pen.
În cazul jafului violent, însoţit de aplicarea sau ameninţarea aplicării violenţei nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea
persoanei [art.187 alin.(2) lit. e) C.pen.] în calitate de obiect material adiacent evoluează şi corpul fizic al persoanei.
Latura obiectivă a infracţiunii de jaf include patru semne:
1. Acţiunea de sustragere. Noţiunea de sustragere care are acelaşi înţeles ca şi la infracţiunea de furt.
2. Metoda, adică sustragerea deschisă a bunurilor. Caracterul deschis al sustragerii urmează a fi stabilit în baza a două
criterii cumulative:
a. criteriul obiectiv, presupune că sustragerea se realizează în prezenţa posesorului, ori în prezenţa unei terţe persoane
care înţelege caracterul ilicit al acţiunii săvârşite de către făptuitor. Prin terţă persoană se înţelege orice altă persoană
decât posesorul, care se află la locul de comitere a sustragerii şi înţelege că bunurile sustrase nu aparţin făptuitorului;
b. criteriul subiectiv, făptuitorul îşi dă seama că acţionează în prezenţa uneia dintre persoanele sus-menţionate care
conştientizează caracterul acţiunilor ilicite. Cu alte cuvinte făptuitorul îşi dă sau conştientizează faptul că seama că este
văzut şi acţionează cu bună-ştiinţă în prezenţa victimei sau a unei terţe persoane.
Exemplu: P.M., în timp ce se afla într-o alimentară, în momentul când vânzătoarea încasa plata de la un cumpărător, fiind
observat de ultima, a sustras de pe tejghea 100 de lei după care a fugit de la locul de comitere a infracţiunii.
Comentariu: În speţă, fapta va fi calificată în baza art. 187 C.pen., întrucât, pe de o parte, vânzătoarea a observat faptul
sustragerii, iar, pe de altă parte, înseşi făptuitorul şi-a dat seama că este văzut. Acţiunile iniţiate ca furt, însă care n-au fost
duse pînă la capăt, din cauza că au fost descoperite de către victimă sau de alte persoane, dar neţinîndu-se cont de
aceasta au fost prelungite de către infractor cu scopul însuşirii bunurilor sau reţinerii lor, se încadrează în infracţiunea de
jaf, iar în cazul aplicării unei violenţe periculoase pentru viaţă şi sănătate sau ameninţării cu o astfel de violenţă - în cea
de tîlhărie (a se vedea pct. 4 al Hotărârii Plenului CSJ din 28.06.2004, Cu privire la practica judiciară în procesele penale
despre sustrageri).
Jaful
3. urmarea prejudiciabilă, care constă în dauna patrimonială provocată victimei drept rezultat al sustragerii.
Spre deosebire de furt, jaful săvârşit în proporţii mici se califică ca infracţiune în baza art. 187 C.pen.
4. legătura de cauzalitate dintre acţiunea de sustragere şi urmarea prejudiciabilă.
Infracţiunea de jaf are o componenţă materială şi se consideră consumată din momentul în care bunurile au fost
sustrase şi făptuitorul are posibilitatea reală de a se folosi şi de a dispune de ele după propia voinţă.
Latura subiectivă a infracţiunii de jaf se exprimă prin intenţie directă, adică făptuitorul îşi dă seama de
caracterul prejudiciabil al acţiunii de sustragere, prevede posibilitatea provocării unei daune patrimoniale
victimei drept rezultat al deposedării acesteia de bun/bunuri şi doreşte survenirea acesteia.
Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care întruneşte semnele generale ale subiectului
infracţiunii adică condiţia de responsabilitate şi vârsta de 14 ani.
b) de două sau mai multe persoane – a se vedea comentariile de la art. 186 alin. (2) lit. b) C.pen.;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită.
Jaful se consideră săvîrşit de o persoana mascată, atunci cînd aceasta şi-a ascuns faţa cu careva obiecte, ori a
folosit diferite măşti. De asemenea, o persoana este deghizată, atunci cînd persoana îşi schimbă înfăţişarea prin
machiaj, prin folosirea perucilor, mustăţi, bărbi, ochelari etc.. Dacă pe lîngă deghizarea sa într-un reprezentant al
autorităţilor publice (colaborator al poliţiei, al procuraturii, al SIS-ului, al inspectoratului fiscal etc.). făptuitorul
mai uzurpează calităţile oficiale (prezintă o legitimaţie falsă, săvîrşeşte acţiuni pe care le poate comite doar un
reprezentant al autorităţii publice, semnează documente oficiale etc.), cele săvîrşite trebuie calificate conform
art.187 alin. (2) lit. c) C.pen. [a se vedea pct. 11 al Hotărârii Plenului CSJ din 28.06.2004, Cu privire la practica
judiciară în procesele penale despre sustrageri]. O persoană este travestită atunci când se deghizează sau îşi
schimbă vestimentaţia astfel încât să pară a fi o persoană de sex opus (de exemplu, din bărbat în femeie sau
invers, din femeie în bărbat).
d) prin pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă – a se vedea art. 186 alin. (2) lit. c)
C.pen.
Jaful
e) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea aplicării
unei asemenea violenţe.
Drept violenţă nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei se consideră vătămări neînsemnate care nu
au generat o dereglare a sănătăţii mai mult de 6 zile sau aplicarea intenţionată de lovituri ori săvârşirea altor
acţiuni violente care au cauzat o durere fizică (art.78 alin.(1) Cod contravenţional), dacă aceste acţiuni nu au
creat pericol pentru viaţa şi sănătatea victimei.
Violenţa nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate se poate exprima prin două forme:
- provocarea de vătămări neînsemnate care nu au generat o dereglare a sănătăţii mai mult de 6 zile;
- aplicarea intenţionată de lovituri ori săvârşirea altor acţiuni violente care au cauzat o durere fizică (art.78
alin.(1) Cod contravenţional), dacă aceste acţiuni nu au creat pericol pentru viaţa şi sănătatea victimei.
Pentru calificarea acţiunilor nu are importanţă faptul cînd a fost aplicată violenţa nepericuloasă pentru viaţa
sau sănătatea persoanei ori ameninţarea cu o astfel de violenţă, şi anume: pînă la deposedarea de bunuri,
concomitent cu aceasta sau nemijlocit după deposedare (dar pînă la consumarea sustragerii). Este esenţial
ca, în toate acestea cazuri, violenţa nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori ameninţarea
aplicării acesteia să aibă destinaţia de facilitare a săvîrşirii sustragerii sau de reţinere la făptuitor a celor
sustrase.
Dacă după consumarea furtului, făptuitorul aplică violenţa sau ameninţă cu aplicarea violenţei avînd scopul
de a scăpa de urmărire sau de a evita reţinerea sa, atunci fapta nu mai poate fi calificată în conformitate cu
art.187 alin.(2) lit.e) C.pen. De această dată, cele săvîrşite formează concursul real dintre infracţiunea de furt
şi, în dependenţă de gradul de violenţă sau de caracterul ameninţării cu violenţa, una din infracţiunile
prevăzute la art.145, 151, 152 sau 155 CP ori la art.78 din Codul contravenţional [a se vedea pct. 5 al
Hotărârii Plenului CSJ din 28.06.2004, Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustrageri].
Jaful
Jaful violent urmează a fi delimitat de infracţiunea de şantaj prevăzută la art. 189 C.pen. În cazul jafului cererea de
transmitere a bunului este imediată, iar în cazul şantajului cererea de transmitere a bunului este proiectată pentru viitor.
f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile - a se vedea art. 186 alin. (2) lit. d) C.pen.
g) din motive de prejudecată . Potrivit art. 13421 C.pen.: Prin motive de prejudecată se înţeleg idei preconcepute ale
făptuitorului bazate pe considerente de rasă, culoare, origine etnică, naţională sau socială, cetăţenie, sex, gen, limbă,
religie sau convingeri religioase, opinii politice, dizabilitate, orientare sexuală, identitate de gen, stare de sănătate,
vârstă, stare civilă, indiferent dacă fapta este comisă în privinţa persoanei care posedă astfel de caracteristici protejate,
în privinţa bunurilor acesteia ori asociate cu aceasta sau în privinţa persoanei care acordă suport persoanelor ce posedă
astfel de caracteristici protejate ori se asociază cu acestea, această asociere fiind una reală sau percepută ca fiind reală.
Forme agravate [art. 187 alin. (3) C.pen.]:
a) în timpul unei calamităţi – a se vedea comentariile de la art. 186 alin. (3) lit. a) C.pen.;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală – se vedea comentariile de la art. 186 alin. (3) lit. b)
C.pen.
Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) săvîrşite în proporţii ce depăşesc 40 de salarii medii prognozate – a se vedea
comentariile de la art. 186 alin. (4) C.pen.
Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) săvîrşite în proporţii ce depăşesc 100 de salarii medii prognozate pe economie –
a se vedea comentariile de la art. 186 alin. (5) C.pen.
O formă specială a infracţiunii jaf este consacrată la art. 187 alin. (2 1) C.pen. şi constă în jaful bunurilor de patrimoniu
cultural din siturile arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic.
Această formă specială a jafului se particularizează prin două semne specifice:
 obiectul material, reprezentat de bunurile mobile din patrimoniul cultural;
 locul de comitere a infracţiunii, reprezentat de siturile arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic (A se
vedea comentariile de la art. 186 alin. (21) C.pen).
Tâlhăria
Tâlhăria (art. 188 C.pen.):
(1) Tîlhăria, adică atacul săvîrşit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau
sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe,
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 8 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 950 la 1350 unităţi convenţionale.
(2) Tîlhăria săvîrşită:
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
e) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă;
f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile;
g) din motive de prejudecată
(21) Tîlhăria în scopul sustragerii bunurilor de patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic
(3) Tîlhăria săvîrşită:
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
c) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
d) cu deosebită cruzime
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1)–(3), dacă valoarea bunurilor depăşeşte 40 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite
prin hotărârea de Guvern în vigoare la momentul săvârşirii faptei,
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1)–(3), dacă valoarea bunurilor depăşeşte 100 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite
prin hotărârea de Guvern în vigoare la momentul săvârşirii faptei,
Tâlhăria
Infracţiunea de tâlhăria face parte din categoria infracţiunilor cu obiect juridic special complex în
sensul că atentează la mai multe categorii de valori şi relaţii sociale:
• obiectul principal, adică relaţiile sociale ce sunt condiţionate de apărarea dreptului de
posesie asupra bunurilor mobile;
• obiectul secundar îl formează relaţiile sociale privitoare la protejarea vieţii şi sănătăţii
persoanei.
Obiectul material al infracţiunii are şi el, la rândul său un caracter complex:
a. Obiect material principal care este format din bunurile mobile, caracterizarea cărora a fost
făcută în contextul infracţiunii de furt.
b. Obiect material secundar care reprezentat de corpul fizic al persoanei.
Latura obiectivă a infracţiunii de tâlhărie se exprimă prin două acţiuni: acţiunea principală
(acţiunea scop) şi acţiunea secundară (acţiunea mijloc).
Acţiunea principală o formează acţiunea de „atac”. Prin „atac” trebuie de înţeles acţiunile agresive
ale făptuitorului, surprinzătoare pentru victimă [a se vedea pct. 6 al Hotărârii Plenului CSJ din
28.06.2004, Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustrageri].
Acţiunea secundară este reprezentată de acţiunea de „aplicare sau ameninţare cu aplicarea violenţei
periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei”.
Pentru existenţa componenţei de infracţiune este obligatoriu ca acţiunea scop, adică atacul, să fie
săvârșită prin acţiunea mijloc, adică fie prin aplicarea, fie prin ameninţarea aplicării violenţei
periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei.
Tâlhăria
Prin „violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei” [art.188 alin.(1) C.pen.] se are în vedere violenţa
care s-a soldat cu vătămare medie sau uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori care, deşi nu a cauzat
aceste urmări, comportă la momentul aplicării sale, datorită metodei de operare, un pericol real pentru viaţă şi
sănătate (a se vedea pct. 6 al Hotărârii Plenului CSJ din 28.06.2004, Cu privire la practica judiciară în procesele
penale despre sustrageri).
Violenţa periculoasă pentru viaţă şi sănătate are două forme:
1. vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Atît vătămarea intenţionată medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, cît şi vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale intră sub
incidenţa art.188 alin.(1) C.pen. Astfel, nu este necesară o calificare în concurs cu art. 152 C.pen. sau art.
78 alin. (2) C.contr. ;
2. acţiuni violente care, deşi nu provoacă vătămările menţionate, creează la momentul aplicării lor un
pericol real pentru viaţa şi sănătatea victimei. Sub incidenţa noţiunii “violenţa periculoasă pentru viaţă şi
sănătate” nimeresc şi cazurile: de compresiune a gîtului cu mîinile sau cu ajutorul unui şnur; de ţinere
îndelungată a capului victimei sub apă; de îmbrăcare pe capul victimei a unei pungi de polietilenă; de
aruncare a victimei de la înălţime ori dintr-un mijloc de transport etc. Deşi asemenea acţiuni violente pot
să nu provoace nici moartea victimei, nici vătămarea medie sau uşoară a integrităţii corporale sau a
sănătăţii acesteia, totuşi, datorită caracterului lor, ele creează un pericol real pentru viaţă şi sănătate (a se
vedea pct. 6 al Hotărârii Plenului CSJ din 28.06.2004, Cu privire la practica judiciară în procesele penale
despre sustrageri).
Ameninţarea cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa şi sănătatea victimei trebuie să fie reală. În acest
scop se v-or analiza toate circumstanţele şi împrejurările în prezenţa cărora a fost realizată ameninţare:
caracteristicile obiectelor cu care ameninţa făptuitorul; locul şi timpul săvîrşirii infracţiunii; numărul
făptuitorilor raportat la numărul victimelor; forţa fizică a făptuitorilor raportată la forţa fizică a victimelor etc. La
evaluarea caracterului real al ameninţării este necesar a se lua în calcul atît percepţia subiectivă a victimei asupra
celor comise, cît şi orientarea intenţiei făptuitorului. Acţiunea de ameninţare poate fi realizată prin următoarele
forme: cuvinte, gesturi, demonstrare a armei a cuţitului şi a altor obiecte a căror folosire poate cauza daune vieţii
ori sănătăţii persoanei atacate etc.
Tâlhăria
În unele cazuri, ameninţarea cu care este însoţită sustragerea poate avea un caracter nedeterminat, astfel
încât organului de urmărire penală î-i este dificil de constata conţinutul ameninţării: violenţă periculoasă
sau violenţă nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate. Cu alte cuvinte din analiza tuturor circumstanţelor
faptei săvîrşite nu poate fi formulată o concluzie certă privind gradul de violenţă - nepericuloasă sau
periculoasă pentru viaţă sau sănătate - cu care se ameninţă. În asemenea cazuri, întrucît orice
incertitudini legate de calificare trebuie tratate în folosul făptuitorului (conform principiului in dubio pro
reo), cele comise nu pot fi calificate ca tîlhărie, în consecinţă, fapta urmează a fi calificată în baza
art.187 alin.(2) lit.e) C.pen. (a se vedea pct. 6 al Hotărârii Plenului CSJ din 28.06.2004, Cu privire la
practica judiciară în procesele penale despre sustrageri).
Infracţiunea de tâlhărie are o componenţă formal redusă şi se consideră consumată din momentul
începerii atacului asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, săvîrşite cu aplicarea violenţei
periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori cu ameninţarea aplicării unei asemenea
violenţe.
Pentru delimitarea infracţiunii de tâlhărie de infracţiunea de șantaj se va ţine cont de faptul că în cazul
infracţiunii de șantaj cererea de transmitere a bunului este proiectată pentru viitor, iar în cazul
infracţiunii de tâlhărie făptuitorul cere transmiterea imediată a bunului sub efectul ameninţării sau
aplicării violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei.
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă, adică făptuitorul îşi dă seama de
caracterul prejudiciabil pe care îl comportă acţiunea de atac şi doreşte săvârşirea acesteia. Scopul este
un semn obligatoriu al laturii subiective şi constă în scopul de sustragere a bunurilor persoanei.
Subiectul infracţiunii este persoana fizică, responsabilă care la momentul comiterii faptei a atins vârsta
de 14 ani.
Tâlhăria
b) de două sau mai multe persoane – a se vedea comentariile de la art. 186 alin. (2) lit. b) C.pen..
Exemplu: C.P. împreună cu B.K., prin înţelegere prealabilă, având măşti pe faţă, l-au agresat în stradă
pe numitul A.S. Ulterior, C.P., ameninţându-l cu aplicarea violenţei, exprimată prin punerea la gâtul
acestuia a unui cuţit de bucătărie, iar B.K., provocându-i lovituri cu pumnul, i-au sustras deschis bani şi
alte bunuri materiale în valoare totală de 10 550 de lei.
Comentariu: Acţiunile persoanelor v-or fi calificate în baza 188 alin. (2) lit. b) şi e) C.pen. Ambele
persoane au executat latura obiectivă a infracţiunii exprimată prin atac: C.P. a pus la gâtul victimei
cuţitul de bucătărie, iar B.K. i-a provocat lovituri cu pumnul, ambii urmărind scopul de sustragere a
bunurilor.
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită – a se vedea comentariile de la art. 187 alin. (2) lit.
c) C.pen.;
d) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă – a se vedea comentariile de
la art. 186 alin. (2) lit. b) C.pen.;
e) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă; Calitatea de armă urmează a fi
determinată în concordanţă cu art.129 alin.(1) C.pen. coroborat cu prevederile Legii privind regimul
armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă, nr.130 din 08.06.2012, precum şi în baza raportului de
expertiză balistică.
În conformitate cu Legea cu privire la regimul armelor şi munitiilor din 08.06.2012 în sensul prezentei
legi, noţiunea de „arme” semnifică obiect sau dispozitiv, conceput sau adaptat, prin care un plumb, un
glonţ ori un alt proiectil sau o substanţă nocivă gazoasă, lichidă ori în altă stare, pot fi descărcate cu
ajutorul unei presiuni explozive, gazoase sau atmosferice ori prin intermediul unor alți agenţi
propulsori, în măsura în care se regăseşte în una din categoriile prevăzute la Anexa Nr. 1.
Tâlhăria
Infracţiunea poate fi comisă fie prin aplicarea armei de foc, armei albe sau altor categorii de arme ce cad sub
incidenţa noţiunii sus-menţionate.
Arma albă presupune un obiect sau dispozitiv care poate pune în pericol sănătatea ori integritatea corporală a
persoanelor prin lovire, tăiere, împungere, cum ar fi: baioneta, sabia, spada, floreta, cuţitul, arbaleta, arcul etc.
Prin armă de foc se are în vedere armă portabilă cu țeavă care poate arunca, este concepută să arunce sau poate fi
transformată să arunce alice, un glonț ori un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie. Se consideră că
un obiect poate fi transformat pentru a arunca o alice, un glonț sau un proiectil prin acțiunea unui combustibil de
propulsie dacă are aspectul unei arme de foc și, ca urmare a construcției sale ori a materialului din care este
confecționat, poate fi transformat în acest scop.
În sensul Legii cu privire la regimul armelor şi munitiilor, în definiția armelor de foc nu sînt incluse armele
prevăzute la categoriile C și D din Anexa nr. 1.
Prin alte categorii de arme se au în vedere armele prevăzute la categoriile C și D din Anexa nr. 1 a Legii cu privire
la regimul armelor şi munitiilor, precum ar fi de exemplu: armele scurte sau lungi cu propulsie cu aer comprimat
care, pentru aruncarea proiectilului, folosesc forţa de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune cu
energia la gura ţevii mai mică de 7,5 J; pistoalele de start folosite în competiţiile sportive, precum şi muniţia
aferentă; arme cu cartuşe de tip Flobert, cu energia la gura ţevii mai mică etc.
Studiu de caz: P.S., fiind anterior condamnat pentru jaf, a aflat că vânzătorul unei gherete nu preda zilnic banii din
casă. În una din zile, P.S. a intrat în gheretă şi, ameninţând vânzătorul cu aplicarea unei machete din plumb a
pistolului „Makarov”, a cerut să-i transmită toţi banii care îi avea în casă. În cadrul cercetărilor efectuate victima a
declarat că a perceput macheta pistolului drept o armă adevărată.
Comentariu: Fapta nu poate fi calificată în baza art. 188 alin. (2) lit. e) C.pen., întrucât macheta pistolului
„Makarov” nu constituie o armă. Calificarea însă, reieşind din împrejurările descrise poate fi făcută în baza art. 188
alin. (1) C.pen., întrucât victima a perceput amenințarea ca una reală.
Tâlhăria
Studiu de caz: Într-unul din baruri, B.M., observând că N.G. deţine bani la el, a hotărât ca după ce
acesta va părăsi localul să-l urmărească şi să-i sustragă banii. Într-adevăr, când victima a părăsit
localul, făptuitorul a urmărit-o până într-o zonă mai întunecoasă unde a acostat-o şi, după ce i-a
pulverizat în faţă un spray paralizant , a lovit-o de mai multe ori trântind-o la sol. Când N.G. era
imobilizat, în neputinţă de a se apăra, B.M. i-a luat din buzunarul interior al hainei suma de 945 lei,
după care a părăsit locul faptei.
Comentariu: Fapta va fi calificată în baza art. 188 alin. (2) lit. e), întrucât spray-urile cu gaze
lacrimogene sunt prevăzute în calitate de obiecte ce constituie armă în Anexa nr. 1 a Legi cu privire la
regimul armelor şi munitiilor din 08.06.2012.
Prin „alte obiecte folosite în calitate de armă” se au în vedere obiectele cu care victimei i sau cauzat,
sau putea să i se cauzeze vătămări periculoase pentru viaţă ori sănătate (cuţite, inclusiv de bucătărie,
bricuri, topoare, răngi şi etc.). Acţiunile persoanei, care săvîrşeşte atacul în scopul sustragerii, cu
folosirea unor cîini sau a altor animale ce prezentă pericol pentru viaţa sau sănătatea persoanei
agresate, ori cu ameninţarea folosirii acestora, trebuie calificate, ţinînd cont de circumstanţele concrete
ale cauzei, conform lit.e) alin.(2) art.188 C.pen. (a se vedea pct. 10 al Hotărârii Plenului CSJ din
28.06.2004, Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustrageri).
f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile – a se vedea explicaţiile de la art. 186 alin. (2) lit.
d) C.pen.
g) din motive de prejudecată – a se vedea explicaţiile de la art. 187 alin. (2) lit. g) C.pen.
a) în timpul unei calamităţi – a se vedea comentariile de la art. 186 alin. (3) lit. a) C.pen.;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală – a se vedea comentariile de la art.
186 alin. (3) lit. a) C.pen.;
Tâlhăria
c) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Dacă atacul de tîlhărie a fost însoţit de vătămarea
intenţionată gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii victimei, fapta urmează a fi calificată doar în baza art.188
alin.(3) lit.c) C.pen. În acest caz vătămarea intenţionată gravă se absoarbe de componenţa infracţiunii de tâlhărie.
Dacă ulterior a survenit decesul victimei din imprudenţă încadrarea se va face şi conform art. 188 alin. (1) dacă
lipsesc alte agravante şi art.151 alin.(4) C.pen.
Dacă în timpul actului de tîlhărie persoana săvîrşeşte şi omorul intenţionat al victimei acţiunile urmează să se
încadreze prin concurs de infracţiuni, prevăzute de art.145 şi 188 C.pen.;
d) cu o deosebită cruzime. La calificarea acţiunilor făptuitorului, în baza art.188 alin.(3) lit.d) CP urmează a se ţine
seama că prin „deosebită cruzime” se va înţelege acţiunea sau inacţiunea intenţionată a făptuitorului care are drept
scop de a provoca victimei sau apropiaţilor acesteia o suferinţă suplimentară, de natură fizică sau psihică, mai gravă
decît suferinţa ce ar deriva din violenţa primară prin care s-a consumat iniţial infracţiunea.
Forme agravată [art. 188 alin. (4) C.pen.]:
Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) săvîrşite în proporţii ce depăşesc 40 de salarii medii prognozate pe
economie– a se vedea comentariile de la art. 186 alin. (4) C.pen.
Forme agravată [art. 188 alin. (5) C.pen.]:
Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) săvîrşite în proporţii ce depăşesc 100 de salarii medii prognozate pe
economie – a se vedea comentariile de la art. 186 alin. (5) C.pen.
Forme speciale ale infracţiunii de tâlhărie.
O formă specială a infracţiunii de tâlhărie este consacrată la art. 188 alin. (2 1) C.pen. şi constă în jaful bunurilor de
patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic.
Această formă specială a tâlhăriei se particularizează prin două semne specifice:
 locul de comitere a infracţiunii, reprezentat de siturile arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic (A se
Escrocheria
Noţiune legală (art. 190 C.pen):
(1) Escrocheria, adică sustragerea bunurilor altei persoane prin abuz de încredere, inducere sau menţinere în eroare,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 1000 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii
de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.
(2) Escrocheria săvârşită:
a) cu folosirea de documente false, înscrisuri false;
c) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile;
d) cu folosirea situaţiei de serviciu
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 850 la 1350 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 1 la 5 ani, în ambele cazuri
cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
(3) Faptele prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite în scopul dobândirii bunurilor de patrimoniu cultural naţional mobil din siturile
arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1850 la 2350 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 4 la 7 ani, în ambele cazuri
cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
(4) Faptele prevăzute la alin.(1)–(3), săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală,
se pedepsesc cu închisoare de la 4 la 8 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1350 la 3350 de unităţi convenţionale.
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate
pe un termen de până la 5 ani.
se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate
pe un termen de până la 5 ani.
Escrocheria
Obiectul juridic special al infracţiunii de escrocherie îl formează totalitatea relaţiilor sociale ce sunt
condiţionate de protejarea dreptului de posesie asupra bunurilor mobile sau imobile. Spre deosebire de celelalte
sustrageri (furtul, jaful, tâlhăria, delapidarea averii străine) în cazul infracţiunii de escrocherie în afară de bunurile
mobile, pot fi sustrase şi bunuri imobile.
Obiectul material al infracţiunii este reprezentat de bunurile mobile. În cazul în care prin escrocherie sunt
dobândite bunuri imobile infracţiunea nu are obiect material deoarece făptuitorul nu acţionează asupra acestora, ci
prin inducere în eroare sau abuz de încredere obţine fraudulos dreptul de posesie asupra lor.
Latura obiectivă a infracţiunii de escrocherie include următoarele semne:
1. Acţiunea principală de a bunurilor altei persoanei. Spre deosebire de celelalte sustrageri în cazul
escrocheriei victima fiind sub influența abuzului de încredere, inducerii sau menţinerii în eroare transmite
benevol bunurile sau drepturile asupra acestor bunuri făptuitorului;
2. Acţiunea secundară care constă în abuzul de încredere, inducerea în eroare sau menţinerea în eroare a
victimei. Inducerea în eroare se realizează „prin prezentarea ca adevărate a unei fapte mincinoase” sau
„prezentarea ca mincinoase a unei fapte adevărate”. Aceste informații se pot referi la natura bunului, calităţile
substanţiale ale obiectului tranzacţiei, părţilor, în cazul în care identitatea acestora este motivul determinant al
încheierii actului juridic. Abuzul de încredere constituie o varietate specifică a înșelăciunii, care constă în
faptul că infractorul până la primirea averii sau a dreptului asupra acesteia, folosind unele relații de serviciu
sau contractuale, fie chiar o naivă încredere a victimei, își asumă obligațiuni patrimoniale care apar drept
condiție pentru ca victima să-i cedeze averea pe cale legal.
3. Urmarea prejudiciabilă care constă în provocarea unei daune patrimoniale victimei. În cazul în care dauna
patrimonială rezultată în urma sustragerii este în proporţii mici fapta va fi calificată în baza art. 105 C.contrv.
Escrocheria
4. Legătura de cauzalitate dintre acţiunea de sustragere şi urmarea prejudiciabilă survenită.
Infracţiunea are o componenţă materială şi se consideră consumată din momentul în care bunurile au fost sustrase şi
făptuitorul are posibilitate reală de a se folosi şi de a dispune de bunurile sustrase după propria voinţă.
Exemplu: C.R. se prezenta ca fiind reprezentantul unei firme care se ocupă cu instalarea geamurilor la balcoane şi,
luând bani în sumă de 3000 de lei de la clienţi în calitate de arvună, pentru lucrările ce urmau a fi efectuate, fără intenţia
de a le realiza, îi însuşea. În total, de la diferite victime făptuitorul a sustras 27 000 de lei.
Comentariu: Fapta va fi calificată ca escrocherie în baza art. 190 C.pen. săvârşită prin metoda inducerii în eroare cu
privire la calitatea făptuitorului. Activitatea infracţională descrisă mai sus este comisă sub forma unei infracţiuni
prelungite întrucât făptuitorul a acţionat cu o intenţie unică determinată în acelaşi timp şi de un scop unic de comitere a
infracţiunii.
Exemplu: T.S. a privatizat ilegal un apartament din mun. Chişinău. Ulterior, T.S. a vândut apartamentul lui G.J. cu suma
de 470 000 de lei. În aceeaşi zi, în baza unui alt contract de vânzare-cumpărare, făptuitorul a vândut apartamentul lui
M.P. cu 477 500 de lei.
Comentariu: Fapta va fi calificată ca escrocherie în baza art. 190 alin. (5) C.pen., săvârşită prin metoda dolului sau
vicleşugului, în sensul că făptuitorul a ascuns anumite informaţii de la victime, fără de care acestea nu ar fi participat la
încheiere tranzacţiei. Ca şi la speţa anterioară, activitatea infracţională este comisă sub forma unei infracţiuni prelungite
întrucât făptuitorul a acţionat cu o intenţie unică şi scop unic de comitere a infracţiunii.
Escrocheria
Latura subiectivă a infracţiunii de escrocherie se exprimă sub forma de intenţie directă, adică
făptuitorul î-şi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sale, prevede posibilitatea survenirii
urmării prejudiciabile şi doreşte survenirea acesteia.
Scopul este un semn obligatoriu al componenţei de infracţiune şi constă în scopul de sustragere (scop
cupidant) a bunului. Pentru calificarea faptei în baza art. 190 C.pen. este obligatoriu ca scopul să apară la
făptuitor înainte de transmiterea bunului.
Aceste lucru este prevăzut în pct. 15 al Hotărârii Plenului CSJ din 28.06.2004, Cu privire la practica
judiciară în procesele penale despre sustrageri: „Primirea bunurilor cu condiţia îndeplinirii unui
angajament poate fi calificată ca escrocherie doar în cazul în care făptuitorul, încă la momentul intrării în
stăpînire asupra acestor bunuri, urmărea scopul sustragerii lor şi nu avea intenţia să-şi execute
angajamentul asumat. Alături de alte circumstanţe, intenţia este demonstrată prin: situaţia financiară
extrem de neprielnică a persoanei, care-şi asumă angajamentul, la momentul încheierii tranzacţiei; lipsa
de fundamentare economică şi caracterul nerealizabil al angajamentului asumat; lipsa unei activităţi
aducătoare de beneficii, necesare onorării angajamentului; achitarea veniturilor către primii deponenţi
din contul banilor depuşi de deponenţii ulteriori; prezentarea, la încheierea tranzacţiei, a unor documente
false; încheierea tranzacţiei în numele unei persoane juridice inexistente sau înregistrate pe numele unei
persoane de care se foloseşte o altă persoană pentru a-şi atinge interesele etc.”.
Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă care la momentul comiterii infracţiunii a atins
vârsta de 16 ani în cazul art. 190 alin. (1), iar în cazul art. art. 190 alin. (2)-(5) persoana poate fi supusă
răspunderii penale de la vârsta de 14 ani.
Escrocheria
Forme agravante [art. 190 C.pen. alin. (2) C.pen.]:
a) cu folosirea de documente false, înscrisuri false. Dobîndirea ilicită a bunurilor în rezultatul folosirii de către făptuitor a unui
document, falsificat anterior de o altă persoană urmează a fi calificată doar conform art.190 C.pen. În acest caz, nu este necesară
calificarea suplimentară conform art.361 C.P., deoarece, reieşind din prevederile art.118 C.pen, prezentarea unor asemenea documente
apare ca varietate a înşelăciunii, deci şi a componenţei de escrocherie. În acelaşi timp, falsificarea unor astfel de documente, urmată de
folosirea lor de către falsificator în vederea sustragerii bunurilor trebuie calificată conform art.190 şi art.361 C.pen. [a se vedea în pct.
15 al Hotărârii Plenului CSJ din 28.06.2004, Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustrageri].
b) de două sau mai multe persoane [a se vedea explicaţiile de la art. 186 alin. (2) lit. b) C.pen.];
c) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile [a se vedea explicaţiile de la art. 186 alin. (2) lit. d) C.pen.];
d) cu folosirea situaţiei de serviciu.Prin „folosirea situaţiei de serviciu” se înţelege săvîrşirea unor acţiuni sau inacţiuni care decurg din
atribuţiile de serviciu ale făptuitorului şi care sunt în limitele competenţei sale de serviciu. Atunci cînd abuzul de putere sau abuzul de
serviciu reprezintă metoda de săvîrşire a escrocheriei, trebuie aplicate numai prevederile de la art. 190 alin. (2) lit.d) C.pen. Reieşind din
dispoziţia art.118 C.P., în acest caz nu este necesară calificarea suplimentară conform art.327 sau 335 CP.
Subiectul infracţiunii în acest caz este special şi poate fi persoana care are calitatea de persoană publică [art. 123 alin. (2) C.pen.],
persoană cu funcţie de demnitate publică [art. 123 alin. (3) C.pen.], persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau
altă organizaţie nestatală (art. 124 C.pen.).
Escrocheria săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală – a se vedea comentariile de la art. 186 alin. (3) lit. a)
C.pen.;
Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) săvîrşite în proporţii ce depăşesc 40 de salarii medii prognozate pe economie – a se vedea
Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) săvîrşite în proporţii ce depăşesc 100 de salarii medii prognozate pe economie – a se vedea
Forme speciale ale infracţiunii de escrocherie. O formă specială a infracţiunii de escrocherie este consacrată la art. 190 alin. (3)
C.pen. şi constă în săvârşitrea escrocheriei în scopul dobândirii bunurilor de patrimoniu cultural naţional mobil din siturile arheologice
sau din zonele cu potenţial arheologic. Această formă specială a escrcoheriei se particularizează prin două semne specifice:
 locul de comitere a infracţiunii, reprezentat de siturile arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic (A se vedea comentariile
de la art. 186 alin. (21) C.pen).
Delapidarea averii străine
(1) Delapidarea averii străine, adică însuşirea, dispunerea sau folosirea ilegală a bunurilor altei sau ale altor persoane de către cel
căruia i-au fost încredinţate în baza unui titlu şi cu un anumit scop ori refuzul de a le restitui, care a produs daune considerabile,
se pedepseşte cu amendă în mărime pînă la 850 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau
fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.
(2) Delapidarea averii străine, săvîrşită:
a) - exclusă
c) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile;
d) cu folosirea situaţiei de serviciu,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 850 la 1350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri
cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
(21) Delapidarea averii străine săvîrşită de administratorul unei bănci,
(22) Delapidarea bunurilor de patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din zonele cu potenţial archeologic
(3) Acţiunile prevăzute la alin. (1)–(22), săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală,
se pedepsesc cu închisoare de la 4 la 8 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1)–(3), dacă valoarea bunurilor depăşeşte 40 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1)–(3), dacă valoarea bunurilor depăşeşte 100 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin
Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale ce sunt condiţionate de protejarea dreptului de posesie asupra
bunurilor mobile.
Obiectul material al infracţiunii îl formează bunurile mobile. Spre deosebire de celelalte sustrageri în cazul
infracţiunii de delapidare a averii străine bunurile mobile trebuie să fie încredinţate făptuitorului cu un anumit titlu
şi cu anumit scop.
Astfel, făptuitorul sustrage bunuri care-i sunt încredințate în baza unui titlu şi într-un anumit scop, de exemplu
pentru vânzare, pentru depozitare, pentru păstrare, pentru folosire temporară, pentru expediere etc.
Latura obiectivă a infracţiunii include următoarele semne obligatorii:
1. Acţiunea de delapidare – spre deosebire de celelalte sustrageri în cazul infracţiunii prevăzute la art. 191 C.pen. al
R. Moldova are loc doar imposedare, adică trecerea bunului în stăpânirea sau posesia ilegală a făptuitorului.
Deposedarea nu caracterizează această formă a sustragerii întrucât la momentul comiterii faptei bunurile deja se
află în posesia făptuitorului pentru anumite scopuri social-utile. Delapidarea poate fi realizată prin patru forme:
a. însuşirea ilegală a bunurilor – presupune acţiunea prin care bunurile sunt trecute în posesia ilegală a
făptuitorului (de exemplu, vânzătoarea sustrage banii din casă proveniţi din comercializarea bunurilor vândute,
şoferul sustrage benzina ce i-a fost repartizată pentru folosirea mijlocului de transport etc.);
b. dispunerea ilegală a bunurilor – presupune acţiunea prin care făptuitorul dă dispoziţie ilegale asupra
bunurilor (de exemplu le trece la pierderi, le donează unor alte persoane, le schimbă pe alte bunuri etc.);
c. folosirea ilegală a bunurilor – presupune acţiune de utilizare, de întrebuințare a bunului prin depăşirea
prerogativelor ce ia-u fost acordate în baza titlului (de exemplu, vânzătoarea unui market pentru a-şi sărbători ziua
de naştere foloseşte anumite produse alimentare ce i-au fost încredinţate pentru vânzare);
d. refuzul de a restituire a bunurilor – presupune neexecutarea obligaţiei de restituire a bunurilor în cazul în care
făptuitorul nu le întoarce posesorului la cerere acestuia (de exemplu, cel ce a luat o sumă de bani pentru a cumpăra
victimei un autoturism din străinătate refuză restituirea acestora).
2. Urmarea prejudiciabilă care constă în cauzarea victimei unei daune în proporţii considerabile. Este obligatoriu
ca cuantumul daunei considerabile să depăşească suma proporţiilor mici, întrucât pentru delapidarea în proporţii
mici este prevăzută răspunderea contravenţională la art. 105 C.contr. Criteriul obiectiv şi criteriul subiectiv de
măsurare a daunelor în proporţii considerabile sunt valabile şi pentru infracţiunea incriminată la art. 191 C.pen.
3. Legătura de cauzalitate dintre acţiunea de sustragere şi urmarea prejudiciabilă survenită.
Infracţiunea incriminată la art. 191 C.pen. al R. Moldova are o componenţă materială şi se consideră consumată din
momentul în care făptuitorul a intrat în posesia bunurilor şi are posibilitatea de a le folosi şi de a dispune de ele
după propria voinţă.
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă, adică făptuitorul îşi dă seama de caracterul
prejudiciabil al acţiunii sale, prevede posibilitatea cauzării unei daune patrimoniale drept rezultat al săvârşirii acesteia şi
doreşte acest lucru. Scopul este un semn obligatoriu şi-l constituie scopul de profit sau scopul cupidant.
Subiectul infracţiunii incriminate la art. 191 alin. (1) C.pen. este calificat (special) şi poate fi persoana fizică
responsabilă cu vârsta de 16 ani căreia bunurilor i-ai fost încredinţate pentru administrarea sau pentru realizarea altor
acţiuni (de exemplu, vânzător, şef de depozit, casier, expeditor, cărăuş etc.).
Bunurile pot fi încredinţate în virtutea funcţiei de răspundere a făptuitorului, a raporturilor contractuale sau a însărcinării
speciale din partea proprietarului. Încredinţarea bunurilor în virtutea raporturilor contractuale poate fi făcută de oricare
subiecte ale drepturilor civile, atît persoane fizice, cît şi persoane juridice. Încredinţarea bunurilor în celelalte cazuri se
face, în principal, în privinţa bunurilor persoanelor juridice, în cadrul raporturilor de muncă (A se vedea pct. 17 al
Hotărârii Plenului CSJ din 28.06.2004, Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustrageri).
Soluţionînd chestiunea cu privire la delimitarea însuşirii sau delapidării de furt, judecătoriile vor ţine cont de faptul că
drept însuşire sau delapidare sunt considerate acţiunile persoanelor care, conform funcţiilor lor de răspundere,
raporturilor contractuale sau însărcinării speciale a proprietarului, înfăptuiesc în privinţa bunurilor încredinţate
împuterniciri de dispunere, administrare, transportare sau păstrare (depozitar, expeditor, vînzător, casier etc.). (A se vedea
pct. 17 al Hotărârii Plenului CSJ din 28.06.2004, Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustrageri).
Sustragerile bunurilor săvîrşite de către şoferi, tractorişti, căruţaşi şi alte persoane cărora aceste bunuri li s-au încredinţat
conform unui document valabil pentru o singură dată (bon de livrare, tichet de schimb etc.), prin evidenţă pentru
transportarea de pe cîmp la locul de păstrare nemijlocit în gospodărie sau în afara ei, urmează a fi calificate drept
sustrageri săvîrşite prin metode de însuşire şi delapidare a bunurilor care sunt încredinţate făptuitorului.
Dacă, însă, sustragerea a fost săvîrşită de persoane cărora nu li s-au încredinţat bunurile dar ei au avut acces la cele
sustrase în legătură cu lucrul executat (combaineri, hamali, paznici, îngrijitori de vite etc.), acţiunile lor urmează a fi
încadrate drept sustragere prin furt [A se vedea pct. 17 al Hotărârii Plenului CSJ din 28.06.2004, Cu privire la practica
judiciară în procesele penale despre sustrageri].
Studiu de caz: B.K. însoţea un vagon de vin, care era exportat de firma la care lucra în Rusia. La una din staţii,
acestuia s-a adresat S.L., care l-a rugat să-i vândă 100 de sticle de vin pentru a-şi sărbători nunta. B.K. a căzut de
acord şi, după ce a vândut cantitatea de vin solicitată, a cheltuit banii în sumă de 50 000 în scop personal.
Comentariu: Fapta va fi calificată în baza art. 191 alin. (1) C.pen., întrucât B.K. are calitatea de persoană căreia
bunurile sustrase i-au fost încredinţate pentru asigurarea transportării acestora.
Studiu de caz: S.L., activând în calitate de şef al Secţiei de control şi revizie al unei întreprinderi municipale,
efectuând trecerea la pierderi a bunurilor materiale uzate din subdiviziunile primăriei, a înscris în actul respectiv
date vădit false, prin care a denaturat gradul de uzare a anumitor bunuri şi prin această metodă a sustras bunuri
în valoare de 11 550 de lei.
Comentariu: Fapta va fi încadrată în conformitate cu art. 191 alin. (2) lit. d) C.pen. (delapidare comisă prin
folosirea situaţiei de serviciu, întrucât făptuitorul are calitatea de persoană publică) şi art. 322 C.pen. (falsul în
acte publice).
Studiu de caz: Studiu de caz: Numita P.L., fiind director de gimnaziu şi profitând de funcţia pe care o ocupa, l-a
înscris în ştatele de evidenţă a timpului de lucru pe D.P., precum că acesta lucrase în cadrul gimnaziului pe
perioada aprilie-iunie a anului 2018, calculându-i salariul de 5688 lei. De asemenea, sus-numita l-a înscris ilegal
şi pe T.P., precum că lucrase pe perioada aprilie-august a aceluiaşi an, calculându-i salariul în sumă de 7333 lei.
În continuare, pe listele de plată a salariilor pe lunile indicate, în drept cu familiile sus-numiţilor, P.L. a falsificat
semnăturile acestora la primirea salariilor, iar banii i-a însuşit. În total P.L. a însuşit prin această metodă o sumă
totală de 68450 de lei
Comentariu: Fapta va fi încadrată în conformitate cu art. 191 alin. (2) lit. d) C.pen. (delapidare comisă prin
folosirea situaţiei de serviciu, întrucât făptuitorul are calitatea de persoană publică) şi art. 322 C.pen. (falsul în
acte publice).
Forme agravante [art. 190 C.pen. alin. (2) C.pen.]:
b) de două sau mai multe persoane. Pentru existenţa agravantei este obligatoriu ca la săvârşirea faptei să participe cel
puţin două persoane care au calitatea specială a subiectului infracţiunii. Dacă o persoană nu are această calitatea şi
participă la comiterea infracţiunii de rând cu o persoană căreia bunurile i-au fost încredinţate, atunci aceasta va fi
suspusă răspunderii penale pentru complicitate la infracţiunea de delapidare a averii străine [art. 42, alin. (5), art. 191
alin. (1) C.pen.];
d) cu folosirea situaţiei de serviciu. Prin "folosirea situaţiei de serviciu" se înţelege săvîrşirea unor acţiuni sau inacţiuni
care decurg din atribuţiile de serviciu ale făptuitorului, şi care sunt în limitele competenţei sale de serviciu. Atunci cînd
abuzul de putere sau abuzul de serviciu reprezintă metoda de săvîrşire a delapidării străine, trebuie aplicate numai
prevederile de la art. 191 alin. (2) lit.d) C.pen. Reieşind din dispoziţia art.118 C.P., în acest caz nu este necesară
calificarea suplimentară conform art.327 sau 335 CP.
Subiectul infracţiunii în acest caz este special şi poate fi persoana care are calitatea de persoană publică [art. 123 alin.
(2) C.pen.], persoană cu funcţie de demnitate publică [art. 123 alin. (3) C.pen.], persoană care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală (art. 124 C.pen.).
Infracţiunea de delapidare a averii străine comisă prin folosirea situaţiei de serviciu urmează a fi delimitată de
infracţiunea de abuzul de putere sau abuzul de serviciu incriminat la art. 327 C.pen., şi respectiv, art. 335 C.pen. Astfel,
abuzul de putere sau abuzul de serviciu deşi a fost săvîrşit din interes material şi a cauzat un prejudiciu patrimonial, însă
nu este legat de luarea gratuită a bunurilor (de exemplu, tăinuirea bunurilor pe calea denaturării datelor privind evidenţa
deficitului bunurilor, creat ca urmare a neglijenţei în serviciu; cheltuirea banilor pentru organizarea banchetelor,
recepţiilor etc.), nu poate forma componenţele de infracţiune de la lit.d) alin.(2) art.191 C.P. Astfel de fapte trebuie
calificate conform normelor corespunzătoare din Capitolele XV şi XVI din Partea Specială a Codului pen
Delapidarea averii străine săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală – a se vedea
comentariile de la art. 186 alin. (3) lit. a) C.pen.;
Acţiunile prevăzute la alin.(1)-(3) săvîrşite în pproporții ce depășesc 40 de salarii medii prognozate pe economie– a se
vedea comentariile de la art. 186 alin. (4) C.pen.
Acţiunile prevăzute la alin.(1)-(3) săvîrşite în proporţii de depăşesc 100 de salarii medii prognozate pe econmoie– a se
vedea comentariile de la art. 186 alin. (5) C.pen.
Forme speciale ale infracţiunii de delapidare a averii străine:
1. Delapidarea averii străine săvîrşită de administratorul unei bănci – art. 191 alin. (21) C.pen.
Această formă de delapidare se particularizează prin două trăsături fundamentale:
• Obiectul material al sustragerii îl formează bunurile mobile susceptibile de a fi sustrase din bănci (bani, acţiuni etc.);
• Subiect special reprezentat de administratorul unei bănci, prin care potrivit Legii instituţiilor financiare Nr. 550 din
21-07-1995 se are în vedere persoana angajată într-un post de conducere în cadrul unei instituţii financiare sau unei
alte unităţi ·economice, precum şi membru al consiliului instituţiei, al comisiei de cenzori, sau o altă persoană care
este învestită să-şi asume obligaţii de sine stătător sau împreună cu alţii în numele unităţii economice.
2. Delapidarea bunurilor de patrimoniu cultural din siturile arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic – art.
191 alin. (22) C.pen.
Această formă specială a delapidării averii străine se particularizează prin două semne specifice:
 Obiectul material, reprezentat de bunurile mobile din patrimoniul cultural;
 Locul de comitere a infracţiunii, reprezentat de siturile arheologice sau din zonele cu potenţial arheologic (A se
 Subiectul infracţiunii este special şi poate fi doar persoana căreia bunurile mobile din patrimoniul cultural i-au fos
încredinţate.
Şantajul
(1) Şantajul, adică cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deţinătorului ori dreptul asupra acestora sau de
a săvîrşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, ameninţînd cu violenţă persoana, rudele sau apropiaţii acesteia, cu răspîndirea unor
ştiri defăimătoare despre ele, cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului, deţinătorului ori cu răpirea
proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora,
(2) Şantajul săvîrşit:
a) - exclusă
c) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate;
d) prin ameninţare cu moartea;
e) cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor
f) împotriva donatorilor partidelor politice sau ai concurenţilor electorali.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
a) săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) săvîrşite cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă;
c) însoţite de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate;
d) săvîrşite cu deosebită cruzime;
e) urmate de dobîndirea bunurilor cerute;
f) soldate cu alte urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 10 ani cu amendă în mărime de la 1850 la 2350 unităţi convenţionale.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), însoţite de răpirea proprietarului, posesorului sau deţinătorului, a rudelor sau a
apropiaţilor acestora,
(5) Acţiunile prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4) săvîrşite în proporţii mari
(6) Acţiunile prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4) săvîrşite în proporţii deosebit de mari
Şantajul
Obiectul juridic special al infracţiunii de șantaj are un caracter complex întrucât infracţiunea este susceptibilă de a atenta
la mai multe categorii de relaţii sociale şi este format din :
1. Obiect principal care include relaţiile sociale ce sunt condiţionate de protejarea drepturilor patrimoniale ale persoanei.
2. Obiectul secundar care încorporează relaţiile sociale ce sunt condiţionate de protejarea vieţii şi sănătăţii persoanei,
libertăţii fizice etc.
Obiectul material al șantajului îl formează bunurile mobile precum şi corpul fizic al persoanei.
Victimă a infracţiunii de șantaj poate fi:
- proprietarul, deţinătorul sau posesorul bunului;
- rudele proprietarului, deţinătorului sau posesorului bunului. Prin "rude" trebuie de înţeles persoanele indicate în art.134
C.pen.
- persoanele apropiate ale acestora. Potrivit HP Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre şantaj nr.16 din
07.11.2005 prin „apropiaţi” se are în vedere persoanele, ale căror viaţă, sănătate şi bunăstare sunt importante pentru
destinatarul cererii, în virtutea relaţiilor personale care s-au creat între el şi acele persoane.
Latura obiectivă a infracţiunii de şantaj are un caracter complex şi se exprimă prin două acţiuni:
1. Acţiunea principală care constă „cererea”, adică cerinţa ilegală şi neîntemeiată înaintată de către făptuitor prin care acesta
solicită insistentă şi categoric transmiterea bunurilor proprietarului, posesorului sau deţinătorului ori dreptul asupra acestora
sau de a săvîrşi alte acţiuni cu caracter patrimonial. Cererea poate îmbrăca trei forme:
a. cererea de a se transmite bunurile proprietarului, ale posesorului sau ale deţinătorului, se referă la bunurile care au o
existenţă materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială şi cost determinat, fiind bunuri mobile
şi străine pentru făptuitor (de exemplu, cererea de transmitere a banilor, a unei părţi din profit, a mărfurilor etc.);
b. cererea de a se transmite dreptul asupra bunurilor proprietarului, posesorului sau deţinătorului. Acest drept poate
avea ca obiect un bun mobil sau un bun imobil (de exemplu, cererea de transmitere a dreptului de proprietate asupra
unui apartament, lot etc.);
c. cererea de a săvîrşi acţiuni cu caracter patrimonial. Prin alte acţiuni cu caracter patrimonial se înţelege executarea de
lucrări sau prestarea de servicii care pot fi evaluate în bani (de exemplu, repararea unui autoturism, apartament, oferirea
gratis a unui serviciu medical etc.).
Şantajul
2. Acţiunea secundară, care însoţeşte acţiunea principală şi exprimă modul prin care este realizată cererea. Acţiunea
secundară constă în ameninţarea victimei, care se exprimă prin influenţarea psihică a acesteia, care o determină să
adopte o conduită cerută de făptuitor. La calificarea infracţiunii nu contează dacă a existat sau nu în realitate năzuinţa
de a realiza ameninţarea. Este suficient ca victima să perceapă ameninţarea ca pe una reală.
În cadrul componenţei de bază [art. 189 alin. (1) C.pen.] sunt prevăzute patru forme alternative de ameninţarea a
victimei:
a. ameninţarea cu violenţă a persoanei, a rudelor sau a apropiaţilor acesteia. Nu are relevanţă dacă făptuitorul este
ameninţat cu violenţă periculoasă sau nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate;
b. ameninţarea cu răspîndirea unor ştiri defăimătoare despre persoană, despre rudele sau apropiaţii acesteia.
Reprezintă inspirarea temerii că făptuitorul va divulga informaţii compromiţătoare despre proprietar, posesor,
deţinător, despre rudele sau apropiaţii acestora, în căzul în care proprietarul, posesorul sau deţinătorul nu-i va
îndeplini cererea. Ştirile defăimătoare reprezintă informaţia veridică sau falsă, a cărei divulgare poate aduce
atingere onoarei şi demnităţii persoanei (de exemplu, informaţia despre infracţiunile comise, despre bolile
venerice sau psihice suferite, despre alte fapte ruşinoase din biografie etc.);
c. ameninţarea cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, ale posesorului sau ale deţinătorului.
Constituie insuflarea victimei a temerii că, dacă ea nu se va conforma cererii făptuitorului, atunci bunurilor ei le
va fi cauzat un astfel de prejudiciu, încît li se va înrăutăţi calitatea şi va fi exclusă sau limitată utilizarea acestor
bunuri fără o reparaţie prealabilă (în cazul ameninţării cu deteriorarea bunurilor), ori bunurile vor fi aduse într-o
asemenea stare, încît ele îşi vor pierde completamente calitatea şi valoarea, neputînd fi utilizate conform
destinaţiei chiar după efectuarea reparaţiei (în cazul ameninţării cu distrugerea bunurilor).;
d. ameninţarea cu răpirea proprietarului, a posesorului sau a deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora.
Presupune inspirarea temerii că făptuitorul va răpi proprietarul, posesorul, deţinătorul, rudele sau apropiaţii
acestora, în cazul în care proprietarul, posesorul sau deţinătorul nu-i va îndeplini cerinţa.
Şantajul
Caracterul real al ameninţării poate fi atestat chiar şi în cazul expunerii aparent cuviincioase, printr-o purtare corectă, a
cererii făptuitorului. În astfel de cazuri însăşi ambianţa, creată de către făptuitor, impune victima să se conformeze
cererii acestuia, (de exemplu, victima este înfricoşată de zvonurile şi faptele legate de răfuiala cu cei care au refuzat să
îndeplinească cererile făptuitorului). În afară de ambianţă, percepţia ameninţării ca fiind una reală este condiţionată de
următoarele circumstanţe: numărul făptuitorilor; condiţia fizică a acestora; comportamentul lor; frazele pronunţate;
intonaţia vocii lor; gesturile şi mimica făptuitorilor [pct. 5 al HP Cu privire la practica judiciară în procesele penale
despre şantaj nr.16 din 07.11.2005].
Forma ameninţării (orală, scrisă, prin intermediul unor terţe persoane etc.) nu are importanţă la calificarea şantajului.
Infracţiunea de şantaj are o componenţă formală şi se consideră consumată din momentul înaintării cererii însoţite de
ameninţare, indiferent dacă a fost sau nu satisfăcută cerinţa făptuitorului.
De regulă infracţiunea de şantaj este o infracţiune de executare imediată astfel încât tentativa nu este posibilă. Ca
excepţie tentativa devine posibilă atunci când făptuitorul realizează infracţiunea printr-o formă care presupune derularea
activităţii infracţionale în timp, precum a fi înaintarea cererii în formă scrisă.
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă, adică făptuitorul îşi dă seama de caracterul
prejudiciabil al acţiunii sale şi doreşte comiterea acesteia. Infracţiunea se comite în scop cupidant sau de profit.
Subiectul infracţiunii este persoana fizică, responsabilă care la momentul comiterii infracţiunii are vârsta de 16 ani în
cazul art. 189 alin. (1) C.pen. şi de 14 ani în cazul formelor agravate prevăzute la art. 189 alin. (2)-(5) C.pen.
b) de două sau mai multe persoane. Pentru existenţa agravantei este necesar ca măcar două dintre persoanele
participante să execute măcăia şi parțial latura obiectivă a infracţiunii. Astfel, va avea calitatea de coautor atât cel care
realizează cererea, cât şi cel care realizează ameninţarea.
c) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate [a se vedea explicaţiile noţiunii de „violenţă
nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate” făcute în cadrul art. 187 alin. (2) lit. e) C.pen.]. Şantajul însoţit de aplicarea
violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate se deosebește de jaful violent prin aceea că făptuitorul în cazul
şantajului cere ca bunurile să-i fie transmise pe viitor şi nu imediat;
Şantajul
d) prin ameninţare cu moartea. Ameninţarea cu moartea trebuie să aibă un caracter real. Infracţiunea de șantaj absoarbe
în acest caz infracţiunea de ameninţare cu omor incriminată la art. 155 C.pen. ca infracţiune mijloc, astfel că făptuitorul
va fi suspus răspunderii penale doar în baza art. 189 alin. (2) lit. d) C.pen.
e) cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor. În sensul dispoziţiei de la art.189 alin.(2) lit.e) C.pen, deteriorarea ori
distrugerea bunurilor este săvârşită, în vederea înfrângerii voinţei victimei, pentru ca ea să execute cerinţele
patrimoniale ale făptuitorului. În asemenea cazuri, nu este necesară reţinerea suplimentară în sarcina făptuitorului a
art.197 C.pen. sau a art.104 C.Contr.
f) împotriva donatorilor partidelor politice sau ai concurenţilor electorali. Este agravată răspunderea penală în cazul în
care cererea este adresată donatorilor partidelor politice sau concurenților electorali.
a) săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală – a se vedea comentariile de la art. 186 C.pen.
alin. (3) lit. a) C.pen.;
b) săvîrşite cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă – a se vedea comentariile de art. 188 alin.
(2) lit. e) C.pen.;
c) însoţite de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate. Noţiunea de violenţă periculoasă are acelaşi înţeles ca şi la
infracţiunea de tâlhărie. Dacă în procesul aplicării violenței victimei i se provoacă intenţionat o vătămare gravă a
integrităţii corporale făptuitorul va fi suspus răspunderii penale în baza unui concurs de infracţiuni: art. 189 alin. (1) şi
art. 151 C.pen. Fapta va fi calificată după regulile conclusului de infracţiuni şi atunci când victima este omorâtă în
procesul aplicării actelor de violenţă;
d) săvîrşite cu deosebită cruzime. Prin „deosebită cruzime” se va înţelege acţiunea sau inacţiunea intenţionată a
făptuitorului care are drept scop de a provoca victimei sau apropiaţilor acesteia o suferinţă suplimentară, de natură fizică
sau psihică, mai gravă decît suferinţa ce ar deriva din violenţa primară prin care s-a consumat iniţial infracţiunea;
Şantajul
e) urmate de dobîndirea bunurilor cerute. În acest caz este agravată răspunderea penală pentru șantajul care s-a soldat cu obţinerea
bunurilor cerute de către făptuitor. Comis în această modalitate infracţiunea de șantaj are o componenţă materială şi se consideră
consumată din momentul survenirii urmării prejudiicabile consemnate.
f) soldate cu alte urmări grave. Această formulare a agravantei nu corespunde cerințelor de constituţionalitate întrucât legiuitorul nu
prevede expres urmările prejudiciabile ce pot surveni în urma comiterii faptei. Ipotetic agravanta ar îngloba asemenea urmări precum
ar fi: decesul din imprudenţă al victimei, sinuciderea ei etc.
Formă agravată [art. 189 alin. (4) C.pen.]: Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), însoţite de răpirea proprietarului,
posesorului sau deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora
În sensul dispoziţiei de la art.189 alin.(4) C.pen., săvîrşirea răpirii presupune succesiunea următoarelor acţiuni: 1) capturarea
victimei; 2) luarea în pofida voinţei şi deplasarea victimei de la locul permanent sau provizoriu (locul de trai, de muncă, de odihnă,
de tratament etc.); 3) reţinerea victimei, inclusiv cu privarea deplină de libertate. În cazul săvîrşirii şantajului prin răpire nu este
necesară calificarea suplimentară conform art.164 C.pen.
Este necesară delimitarea faptei prevăzute la art.189 alin.(4) C.pen., de răpirea unei persoane săvîrşită din interes material (art.164
alin.(2) lit.f) C.pen.). În conformitate cu prevederile art.164 alin.(2) lit.f) C.pen. vor fi calificate acţiunile infracţionale în situaţiile:
cînd victima este răpită pentru o anumită perioadă de timp pentru a o lipsi de posibilitatea de a încheia o tranzacţie profitabilă sau de
a lua parte la o licitaţie etc.; cînd făptuitorul îşi sporeşte activul patrimonial pe seama victimei; cînd făptuitorul manifestă dorinţa de
obţinere a unui cîştig material pentru a executa în schimb comanda de răpire; în alte cazuri cînd făptuitorul răpeşte o persoană, avînd
scopul de a obţine sau a reţine la el un cîştig material, ori de a se elibera de cheltuieli materiale, deşi nu formulează cererea de a se
transmite bunuri străine sau dreptul asupra acestora, ori de a săvîrşi acţiuni cu caracter patrimonial [pct. 15 al HP Cu privire la
practica judiciară în procesele penale despre şantaj nr.16 din 07.11.2005].
Acţiunile prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4) săvîrşite în proporţii ce depăşesc 40 de salarii medii prognozate pe economie.
Acţiunile prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4) săvîrşite în proporţii ce depăşesc 100 de salarii medii prognozate pe economie.
Răpirea mijlocului de transport
(1) Răpirea mijlocului de transport fără scop de însuşire
(2) Aceeaşi acţiune:
a) săvîrşită de două sau mai multe persoane;
b) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea victimei sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe;
c) săvîrşită prin pătrundere în garaj, în alte încăperi sau spaţii îngrădite ori păzite
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) însoţite de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea victimei sau de ameninţarea cu
aplicarea unei asemenea violenţe
Infracţiunea de răpire a mijlocului de transport este susceptibilă de a atenta la mai multe categorii de relaţii sociale, fapt pentru care
are două obiecte de atentare:
1. Obiectul juridic special principal al infracţiunii îl formează relaţiile sociale ce sunt condiţionate de protejarea dreptului de
posesie asupra mijloacelor de transport.
2. Obiectul juridic special adiacent al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale condiţionate de protejarea vieţii şi sănătăţii
persoanei. Acest din urmă este prezent doar în cazul săvârşirii infracţiunii prin modalităţile agravate prevăzute la art. 192 alin.
(2) lit. b) şi a celei prevăzute la art. 192 alin. (3) C.pen.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie mijlocul de transport.
Potrivit art.132 C.pen. prin mijloace de transport se înţeleg toate tipurile de automobile, tractoare şi alte tipuri de maşini
autopropulsate, tramvaiele şi troleibuzele, precum şi motocicletele şi alte mijloace de transport mecanice.
Prin alte tipuri de maşini autopropulsate se înţelege mijloacele de transport care circulă în mod ocazional pe drumurile publice, fiind
destinate executării unor lucrări de construcţie, agricole, silvice sau altor activităţi (macarale, excavatoare, combine de recoltare
etc.).
Prin alte mijloace de transport mecanice se înţelege orice mecanisme puse în mişcare cu ajutorul unui motor cu volumul de lucru nu
mai mic de 50 cm/3.
Atunci când infracţiunea se comite prin aplicarea violenţei în condiţiile prevăzute la art. 192 alin. (2) lit. b) şi a celei prevăzute la art.
192 alin. (3) C.pen. obiectul material mai este format şi din corpul fizic al persoanei.
Răpirea mijlocului de transport
Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiunea de răpire a mijlocului de transport. Acţiunea de răpirea presupune
luarea ilegală a mijlocului de transport, fără consimţământul posesorului, urmată de deplasarea cu acesta. Infracţiunea se comite de
regulă prin pornirea motorului şi deplasarea cu mijlocul de transport fără consimţământul posesorului. Nu este exclusă însă
tractarea mijlocului de transport sau urnirea acestui printr-o altă metodă.
Pentru existenţa componenţei de infracţiune nu are relevanţa distanţa parcursă de către făptuitor cu mijlocul de transport, lucru de
care se va ţine cont însă la individualizarea pedepsei penale. Este obligatoriu ca făptuitorul să nu aibă acces la mijlocul de
transport.
Infracţiunea are o componență formală şi se consideră consumată din momentul punerii în mişcare a mijlocului de transport.
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă, adică făptuitorul îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al
acţiunii sale şi doreşte comiterea acesteia.
Este obligatoriu ca fapta să fie săvârşită fără scop de însuşire, adică în scop de folosire temporară a mijlocului de transport. În caz
contrar, dacă acţiunea se comite în scop de însuşire fapta va fi calificată ca sustragere fie ca furt, fie ca jaf sau tâlhărie.
Studiu de caz: D.P., intenţionând să demonstreze amicilor săi că poate conduce automobilul, prin efracţie a pătruns în maşina de
marca „Mercedes-200”, care era parcată în stradă, a pornit motorul şi s-a deplasat pe o distanţă de circa 500 de metri, după care a
abandonat mijlocul de transport.
Comentariu: Fapta va fi calificată ca răpire a mijlocului de transport în baza art. 192 C.pen. întrucât a fost comisă fără scop de
însuşire.
Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul comiterii faptei a atins vârsta de 16 ani în cazul art. 192
alin. (1) şi 14 ani în cazul formelor agravate prevăzute la art. 192 alin. (2)-(3) C.pen.
a) săvîrşită de două sau mai multe persoane ;
b) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea victimei sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe;
c) săvîrşită prin pătrundere în garaj, în alte încăperi sau spaţii îngrădite ori păzite.
Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) însoţite de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea victimei sau de ameninţarea cu
aplicarea unei asemenea violenţe.

Infractiuni Contra Patrimoniului

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Infractiuni Contra Patrimoniului

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TEMA 7:

S-ar putea să vă placă și