Cap.

II Trăsături esențiale ale infracțiunii

În acest capitol vom analiza cele trei trăsături esențiale ale infracțiunii precum și
cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, după cum urmează:
1. Tipicitatea – se vor avea în vedere categoriile de subiecți activi și pasivi precum
și latura obiectivă și latura subiectivă a infracțiunii astfel cum este prevăzută de
norma de incriminare;
2. Antijuridicitatea – se vor analiza condițiile subiective și obiective prevăzute de
lege pentru reținerea existenței unei cauze justificative, precum și efectele în
materie penală și civilă produse de acestea;
3. Imputabilitatea – se vor studia condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi
reținută o cauză de neimputabilitate, precum și efectele acestora în materie
penală și civilă.
1.Noțiunea. Structura trăsăturilor esențiale ale infracțiunii
Codul penal a regândit instituția infracțiunii, renunțând la vechea definiție dată
de art. 17 alin. 1 C. penal din 1969 potrivit căruia, infracțiunea era definită drept fapta
care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lega penală.
Astfel în actualul Cod penal în art. 15 infracțiunea este fapta prevăzută de legea
penală, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o; astfel au fost avute în
vedere atât definițiile date infracțiunii cât și concepția tradițională în această materie a
dreptului penal român interbelic;
Observăm faptul că actualul Cod penal a eliminat pericolul social dintre
trăsăturile esențiale ale infracțiunii, urmând ca pentru infracțiunile care prezintă un
pericol social concret extrem de redus și pentru care nu se justifică continuarea
procesului penal prin aplicarea mecanismelor oportunității, procurorul să poată
dispune renunțarea la urmărirea penală, potrivit art. 318 C. procesual penal , iar
instanța renunțarea la aplicarea pedepsei, potrivit art. 80 C. penal.
- instituția infracțiunii este strâns legată de instituția răspunderii penale, art. 15 alin. 2
C. penal Prevede că „infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale”; pe cale de
consecință Codul penal a eliminat instituția înlocuirii răspunderii penale cu
răspunderea administrativă în cazul în care se constată săvârșirea unei infracțiuni;
săvârșirea unei infracțiuni nu conduce în toate situațiile la tragerea la răspundere
penală a făptuitorului, legiuitorul prevăzând și cauze în care este înlăturată
răspunderea penală;
- instituția răspunderii penale se află în legătură cu cea a sancțiunilor penale (pedepse
sau măsuri educative), care nu pot fi aplicate decât dacă a fost săvârșită o infracțiune,
iar făptuitorul răspunde penal;
1
- din însăți definiția infracțiunii rezultă cele trei trăsături esențiale ale acesteia
(comune tuturor infracțiunilor):
-tipicitatea (prevederea în legea penală a faptei atât sub aspect subiectiv cât și
sub aspect obiectiv)
-antijuridicitatea ( fapta să fie nejustificată (ilicită))
-imputabilitatea (fapta să fie imputabilă celui care a săvârșit-o); în acest sens,
Curtea Constituțională a arătat că plecând de la noua reglementare a infracțiunii și
modul în care aceasta a fost redată în doctrină, Curtea a reținut că, în prezent,
trăsăturile esențiale ale infracțiunii sunt prevederea faptei de legea penală (tipicitatea),
caracterul nejustificat (cauzele justificative) și caracterul imputabil (cauzele de
neimputabilitate), a se vedea DCC (Decizia Curții Constituționale nr. 82/2016, parag.
20 (M. Of. nr. 370 din 13 mai 2016));
- deși vinovăția este enumerată de legiuitor printre trăsăturile esențiale ale infracțiunii,
aceasta nu constituie în fapt o trăsătură esențială distinctă, ci elementul de factură
subiectivă din cuprinsul normei de incriminare (intenția, culpa, praeterintenția); astfel
tipicitatea ca trăsătură esențială a infracțiunii va îngloba două dintre mențiunile din
cuprinsul definiției prevăzute de art. 15 alin. 1 C. penal respectiv prevederile faptei în
legea penală (tipicitatea obiectivă) și vinovăția (tipicitatea subiectivă); în acest sens
legea penală în art. 16 alin. 1 C. penal la tipicitatea subiectivă a faptei stipulează că
fapta constituie infracțiune numai dacă a fost săvârșită cu forma de vinovăție cerută de
legea penală, adică de modul abstract conținut de norma de incriminare;
- în logica Codului penal vinovăția este prevăzută ca element constitutiv al infracțiunii,
fiind astfel analizată în cadrul trăsăturii esențiale a tipicității. Vinovăția ca trăsătură
generală a infracțiunii este denumită de Codul penal imputabilitate, regăsindu-se,
astfel, în cea de-a treia trăsătură esențială a infracțiunii;
2. Tipicitatea (prevederea faptei în legea penală)
Noțiune
- tipicitatea, prev. de art. 15 alin. 1 C. penal drept prima trăsătură esențială a
infracțiunii, rezultă din principiul legalității incriminării și presupune corespondența
dintre fapta concretă săvârșită, direct sau indirect, de o persoană (acțiunea/ inacțiunea
comisă cu o formă de vinovăție care a determinat o anumită urmare) și elementele de
natură obiectivă și subiectivă stabilite de legiuitor în modelul abstract (tip) prevăzut de
norma de incriminare (legi organice sau ordonanțe de urgență ale Guvernului);
- tipicitatea nu se referă numai la săvârșirea de către autor a unei fapte în formă
consumată, ci și la comiterea unei tentative incriminate sau la participația penală;

2
- fapta tipică nu constituie întotdeauna o infracțiune, fiind necesar să fie întrunite și
celelalte trăsături esențiale, respectiv antijuridicitatea și imputabilitatea;
- analiza tipicității presupune studierea: obiectului infracțiunii, a subiecților
infracțiunii, a laturii obiective și a laturii subiective ale acesteia;
Obiectul infracțiunii
- în analiza obiectului infracțiunii trebuie să facem distincție între obiectul juridic și
obiectul material.
Obiectul juridic
- obiectul juridic reprezintă valoarea socială și relațiile formate în jurul acesteia,
protejate prin norma de incriminare, cărora li se aduce atingere prin săvârșirea
infracțiunii (de exemplu, patrimoniul, în cazul infracțiunii de furt, sau relațiile sociale
referitoare la buna desfășurare a raporturilor de serviciu, în cazul infracțiunii de luare
de mită);
- nu există infracțiune fără obiect juridic;
- în funcție de obiectul juridic, poate fi determinat subiectul pasiv al infracțiunii care
este titularul valorii lezate;
Categorii de obiect juridic al infracțiunii:
a. obiect juridic generic; este obiectul juridic comun unei categorii de infracțiuni
( de ex. al infracțiunilor contra patrimoniului); titlurile părții speciale a Codului
penal sunt structurate în funcție de obiectul juridic generic al infracțiunilor
b. obiect juridic special; este obiectul juridic specific unei anumite infracțiuni sau
grup de infracțiuni (de ex. infracțiunile contra libertății persoanei, care fac parte
din titlul infracțiunilor contra persoanei)
c. obiect juridic principal; constă în relațiile sociale ocrotite de legea penală ce
sunt vătămate sau periclitate prin acțiunea principală a unei infracțiuni
complexe (de ex. în cazul infracțiunii de tâlhărie, obiectul juridic principal îl
constituie patrimoniul)
d. obiect juridic secundar; constă în relațiile ocrotite de legea penală ce sunt
vătămate sau periclitate prin acțiunea secundară a unei infracțiuni complexe ( de
pildă, obiectul juridic secundar poate fi viața, sănătatea, integritatea sau
libertatea persoanei în cazul infracțiunii de tâlhărie); pot exista însă și
infracțiuni complexe care să nu aibă un obiect juridic secundar (de ex. în cazul
omorului calificat comis împotriva a două sau mai multe persoane ori a
vătămării corporale din culpă a mai multor victime sau a furtului calificat comis
prin efracție).
Obiectul material
- obiectul material este lucrul sau ființa vătămată sau pusă în pericol în mod nemijlocit
prin acțiunea/inacțiunea prevăzută de norma de incriminare (de ex. lucrul sustras prin
săvârșirea infracțiunii de furt, corpul persoanei în viață, în cazul infracțiunilor contra

3
vieții sau integrității corporale, sau corpul unei persoane decedate, în cazul infracțiunii
de profanare de cadavre sau morminte);
- nu toate infracțiunile au un obiect material (de ex. determinarea sau înlesnirea
sinuciderii, amenințarea, lipsirea de libertate în forma de bază, violarea domiciliului,
violarea sediului profesional, nedenunțarea, omisiunea sesizării, inducerea în eroare a
organelor judiciare, favorizarea făptuitorului, mărturia mincinoasă, ultrajul judiciar
comis prin amenințare, evadarea sau înlesnirea evadării în forma de bază, uzurparea de
calități oficiale în forma de bază sau asimilată, luarea și darea de mită, traficul de
influență, falsul în înscrisuri sub semnătură privată comis prin contrafacere, falsul
privind identitatea, incestul, abandonul de familie); constatăm că, în principiu,
infracțiunile contra justiției și infracțiunile mai importante de corupție nu au obiect
material;
- de regulă infracțiunile de rezultat au și un obiect material
- în principiu, infracțiunile de pericol nu au obiect material (infracțiunea de mărturie
mincinoasă, evadare, etc. ) există însă și infracțiuni de pericol care au un obiect
material (de ex. distrugerea și semnalizarea falsă prev. De art. 332 alin. 1 C. penal);
- infracțiunile complexe pot avea un obiect material principal și unul secundar (de ex.
în cazul infracțiunii de tâlhărie, obiectul material principal este bunul mobil corporal
aflat în proprietatea, posesia sau detenția altuia, iar obiectul material secundar poate fi
corpul persoanei tâlhărite);
- mijloacele folosite sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei infracțiuni de natură
juridică a unor mijloace materiale de probă (corpuri delicte potrivit ar. 197 alin. 2 C.
procesual penal) și nu constituie, totodată, și obiect material al infracțiunii (de
exemplu, în cazul furtului calificat săvârșit prin efracție, obiectul cu care se forțează
încuietoarea nu reprezintă obiectul material al infracțiunii, ci mijlocul folosit la
săvârșirea acesteia);
- în mod întemeiat s-a reținut în doctrină faptul că obiectul material al infracțiunii
poate servi fie la circumscrierea factorului intelectiv al intenției, fie la stabilirea
prejudiciului ori la determinarea încadrării juridice.
Subiecții infracțiunii
-constituie subiect al infracțiunii, respectiv persoana asupra căreia se răsfrânge
urmarea infracțiunii.
1. Subiectul activ al infracțiunii
Subiectul activ al infracțiunii este persoana (fizică sau juridică) care a săvârșit
nemijlocit sau a participat la săvârșirea infracțiunii; prin urmare, va fi subiect activ al
infracțiunii nu numai autorul acesteia ci și coautorii, complicii ori instigatorii
- în procesul penal subiectul activ al infracțiunii poate fi suspect sau inculpat (subiect
pasiv al acțiunii penale);
1.1 Persoana fizică-subiect activ al infracțiunii

4
- din punct de vedere al analizei tipicității faptei, orice persoană fizică poate fi subiect
activ al infracțiunii (de ex. un minor cu vârsta de 13 ani sau o persoană lipsită de
discernământ poate comite o faptă tipică);
- aspectele referitoare la aptitudinea psihico-fizică a persoanei de a înțelege
semnificația acțiunilor sau inacțiunilor sale ori a urmărilor acestora (factorul
intelectiv) și de a fi stăpână pe ele (factorul volitiv) vor fi analizate la studiul
imputabilității;
- decesul persoanei fizice care a comis o infracțiune conduce fie la dispunerea unei
soluții de clasare, fie la pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal; așadar,
răspunderea penală ori calitatea de suspect sau inculpat nu se transmite pe cale
succesorală.
1.2 Persoana juridică-subiect activ al infracțiunii
Reguli generale
- persoana juridică are o răspundere penală generală (pentru orice infracțiune la care
poate participa în calitate de autor, coautor, complice sau instigator), directă pentru
fapta proprie, iar nu pentru fapta altei persoane;
- există însă și infracțiuni care nu pot fi săvârșite în calitate de autor de către persoana
juridică datorită unor particularități ale elementului material sau ale subiectului activ
nemijlocit al infracțiunii (de ex. uciderea sau vătămarea nou-născutului de către mamă,
mărturia mincinoasă, represiunea nedreaptă, cercetarea abuzivă, evadarea, bigamia,
abandonul de familie, trădarea etc.); aceasta nu exclude posibilitatea participației
penale a persoanei juridice la aceste infracțiuni în calitate de instigator sau complice
( de pildă, o persoană juridică poate fi instigator la infracțiunea de mărturie
mincinoasă);
- răspunderea penală a persoanei juridice nu este întotdeauna condiționată de
identificarea persoanei fizice care a angajat persoana juridică (de ex., în ipoteza
votului secret în cadrul organului de conducere) și nici exclude răspunderea penală a
persoanei fizice care a contribuit în orice mod, la săvârșirea aceleași fapte (art. 135
alin. 3 C. penal);
- Codul penal nu conține nici o mențiune cu privire la sfera persoanelor fizice care prin
faptele concrete săvârșite angajează răspunderea penală a persoanei juridice, acestea
putând fi administratori sau gestionari de fapt, prepuși, reprezentanți, etc)
- nu este exclusă tragerea la răspundere penală a unei persoane juridice pentru faptele
concrete comise de o altă persoană juridică (de ex. când infracțiunea este comisă de o
persoană juridică ce acționează ca mandatar în interesul unei alte persoane juridice);
- persoanei juridice care a comis o infracțiune i se aplică pedeapsa amenzii, alături de
care poate fi dispusă, în principiu, una sau mai multe pedepse complementare; există
însă și situații în care anumitor persoane juridice nu li se poate aplica întreaga paletă
de sancțiuni penale prevăzute de lege (de ex. sindicatelor, patronatelor, organizațiilor
5
religioase sau celor aparținând minorităților naționale, persoanelor juridice care își
desfășoară activitatea în domeniul presei nu li se poate aplica pedeapsa complementară
a dizolvări sau suspendării activității).
Condiții pentru tragerea la răspundere penală a persoanei juridice
Pentru ca o entitate care are personalitate juridică să poată fi subiect activ al
infracțiunii, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a. persoana juridică să nu fie exceptată de lege de la răspundere penală (imunitate
de jurisdicție penală a persoanei juridice);
b. legea penală nu se aplică oricărei entități care are personalitate juridică; potrivit
art. 135 alin.1 C. penal nu sunt subiecți activi ai infracțiunii statul și autoritățile
publice; Prin autorități publice se va înțelege: Parlamentul, Președintele
României ( privit ca instituția prezidențială), Guvernul, administrația publică
centrală de specialitate sau locală, autoritatea judecătorească ( Instanțele,
Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Conturi, Curtea
Constituțională);
c. pot fi subiecți activi ai infracțiunii, nefăcând parte din categoria instituțiilor
publice care desfășoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat:
spitale, unități de învățământ e stat, regiile autonome (naționale sau locale),
sindicatele, fundațiile etc.
Categorii de subiecți activi
a. subiect activ calificat (subiect propriu) este autorul sau coautorul pentru care
legea impune îndeplinirea unei anumite calități la data comiterii faptei prevăzute
de legea penală (de ex. calitatea de funcționar public pentru săvârșirea
infracțiunii de luare de mită, calitatea de administrator sau gestionar pentru
infracțiunea de delapidare, organe de urmărire penală sau judecător in cazul
infracțiunii de cercetare abuzivă etc. );
-legea nu impune cerința unei anumite calități pentru instigatorul sau complicele
la comiterea faptei prevăzute de legea penală, urmând a se stabilii fapta pentru
care aceștia vor răspunde în funcție de modul de evaluare a calității speciale a
subiectului calificat drept o circumstanță personală subiectivă sau de
individualizare
-în cazul în care pentru comiterea unei anumite infracțiuni legea prevede
calitatea de subiect activ nemijlocit calificat, lipsa acestei calități la data
comiterii faptei (indiferent dacă aceasta este dobândită sau nu ulterior) poate
conduce la:
1. lipsa tipicității faptei (de ex. în cazul infracțiunilor de luare de mită când
autorul nu este funcționar public și nici funcționar privat);
2. schimbarea încadrării juridice a faptei și reținerea unei alte infracțiuni ( de ex.
în cazul în care în urma activității de gestiune a unei universalități de bunuri se
6
 produce o pagubă, lipsa calității de funcționar public a gestionarului va conduce
la imposibilitatea reținerii comiterii infracțiunii de delapidare, fapta putând fi
încadrată juridic în infracțiunea de gestiune frauduloasă);
3. schimbarea încadrării juridice a faptei și reținerea unei variante atenuante a
infracțiunii (de ex. în ipoteza în care infracțiunea de delapidare nu este comisă
de un funcționar public, ci de un funcționar privat astfel cum este definit de art.
308 C. Penal);
4. schimbarea încadrării juridice a faptei și reținerea formei de bază a
infracțiunii, iar nu a unei variante agravante a acesteia (de ex. în cazul în care nu
se probează că falsul material în înscrisuri oficiale există, însă nu a fost comis
de către un funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu)
-în ipoteza în care pentru comiterea unei anumite infracțiuni în forma de bază
legea nu prevede calitatea de subiect activ nemijlocit calificat la data comiterii
faptei prevăzute de legea penală, anumite calități ale autorului pot conduce
totuși la:
1. reținerea unei cauze de nepedepsire (de ex. calitatea de membru de familie a
persoanei acuzate de nedenunțarea sau de favorizare a făptuitorului);
2. reținerea unei circumstanțe agravante legale (de ex. în situația în care un
major comite în coautorat o infracțiune cu un minor);
3. schimbarea încadrării juridice a infracțiunii (de ex. reținerea sustragerii de
sub sechestru comise de către custode (varianta agravată a infracțiunii), când
acuzația a fost formulată în considerarea formei de bază a infracțiunii pentru
care legea nu cere vreo calitate a subiectului activ
b. subiect activ unic (exclusiv)-este subiectul infracțiunilor ce nu pot fi comise, în
calitate de autor, decât de o singură persoană-"in persona propria"- (de ex. în
cazul infracțiunii de uciderea sau vătămarea nou-născutului de către mamă,
prev. De art. 200 C. penal subiect activ unic este mama aflată într-o stare de
tulburare, care ucide sau provoacă vătămarea corporală a copilului nou-născut,
imediat după naștere, dar nu mai târziu de 24 de ore de la aceasta);
c. subiecți activi plurali-sunt subiecți ai infracțiunilor ce nu pot fi comise decât de
două sau mai multe persoane (de ex. în cazul infracțiunilor de incest (art. 377 C.
penal) sau bigamie (art. 376 C. penal) etc.
2. Subiectul pasiv al infracțiunii
Noțiune. Importanță
- subiectul pasiv al infracțiunii este persoana (fizică sau juridică) titulară a valorii
sociale ocrotite penal, împotriva căreia s-a îndreptat infracțiunea și asupra căreia se
răsfrânge urmarea socialmente periculoasă a infracțiunii;

7
- poate fi subiect pasiv al infracțiunii persoana fizică, persoana juridică de drept public
sau privat, statul, în măsura în care sunt titularii valorii juridice protejate;
- o persoană concepută dar nenăscută poate fi subiect pasiv al infracțiunii de
întrerupere a cursului sarcinii, prev. De art. 201 C. penal sau de vătămare a fătului,
prev. De art. 202 C. penal;
- nu există infracțiuni fără subiect pasiv;
- subiectul pasiv al infracțiunii poate participa în cadrul procesului penal ca persoană
vătămată sau ca parte civilă când exercită acțiunea civilă în procesul penal;
- nu se poate reține în toate cazurile că partea civilă are și calitatea de subiect pasiv al
infracțiunii, deoarece această noțiune nu este identică cu aceea de "persoană
prejudiciată prin infracțiune", fiind posibil ca paguba rezultată din comiterea unei
infracțiuni să fie cauzată unei alte persoane decât subiectul pasiv (de ex. în cazul în
care în urma unui accident rutier se produce decesul unei persoane, prejudiciul
material poate fi localizat în patrimoniul persoanelor aflate în întreținerea celui
decedat, care nu sunt și subiecți pasivi ai infracțiunii);
- nu poate fi subiect pasiv al infracțiunii: o persoană decedată (nici în cazul infracțiunii
de profanare de cadavre sau morminte prevăzute de art. 383 C. penal), o persoană
juridică care și-a încetat existența sau un animal;
- în principiu, comiterea unei infracțiuni simple (formă a unității naturale de
infracțiune) împotriva mai multor subiecți pasivi atrage reținerea unei pluralități de
infracțiuni; ca excepție, în cazul infracțiunilor contra vieții pluralitatea de victime
ucise atrage reținerea omorului calificat (art. 189 alin. 1 lit. f C. penal) aflându-ne în
fața unei infracțiuni complexe; tot astfel pluralitatea de victime în cazul comiterii unei
ucideri din culpă ori a unei vătămări corporale din culpă atrage reținerea variantei
agravate a infracțiunii prev. De art. 192 alin. 3 C. penal respectiv art. 196 alin. 4 C.
penal care au fiecare în parte natura unei infracțiuni complexe (unitate legală de
infracțiune);
- determinarea subiectului pasiv al infracțiunii poate prezenta importanță în procesul
penal pentru:
1. stabilirea încadrării juridice (de ex. atunci când subiectul pasiv este calificat
(procuror), exercitarea de acte de violență asupra acestuia în timpul exercitării
atribuțiilor de serviciu va conduce la reținerea infracțiunii de ultraj judiciar, iar
nu a celei de loviri sau alte violențe sau de ultraj);
2. reținerea lipsei tipicității faptei (de ex. În cazul în care subiectul pasiv al
acuzației de corupere sexuală a minorilor era o persoană care la data comiterii
faptei împlinise vârsta de 18 ani);
3. reținerea unei cauze de nepedepsire (de ex. în cazul în care la data comiterii
faptei actul sexual este întreținut de un minor care avea vârsta de 14 ani și 6 luni
cu un minor care avea vârsta de 16 ani, întrucât diferența de vârstă dintre aceștia
nu este mai mare de 3 ani);
8
 4. individualizarea pedepsei (de ex. în cazul în care acțiunea infracțională a fost
comisă pentru motive relative la rasă sau naționalitate ori față de o persoană
aflată într-o stare de vădită vulnerabilitate);
5. comunicarea drepturilor procesuale, ori pentru a i se aduce la cunoștință
posibilitatea de a se constitui parte civilă sau de a formula plângere prealabilă,
ori pentru a se determina admisibilitatea unor acte procesuale ale acesteia;
deopotrivă, persoana vătămată poate retrage plângerea prealabilă, se poate
împăca ori poate încheia un acord de mediere.
Categorii de subiecți pasivi:
a. subiect pasiv general (mediat) –este statul ca reprezentant al societății;
b. subiect pasiv special (imediat) – este persoana vătămată direct prin infracțiune
(de ex. proprietarul bunului furat);
c. subiect pasiv calificat- este subiectul pasiv pentru care legea impune
îndeplinirea unei anumite calități la dat comiterii faptei (de ex. funcționarul
public care exercită atribuții ce implică exercițiul autorității de stat în cazul
infracțiunii de ultraj sau copilul nou-născut în cazul infracțiunii de ucidere sau
vătămare a nou-născutului de către mamă;
d. subiect pasiv principal – este persoana ale cărei interese sunt ocrotite, în
principal, prin norma de incriminare (de ex. statul în cazul infracțiunii de ultraj);
e. subiect pasiv secundar – este persoana ale cărei interese sunt ocrotite, în
subsidiar, prin norma de incriminare (de ex. funcționarul în cazul infracțiunii de
ultraj);
Latura obiectivă
În cadrul tipicității obiective a infracțiunii vom analiza:
- situația permisă;
- elementul material;
- urmarea imediată;
- legătura de cauzalitate;
- locul sau timpul săvârșirii infracțiunii.
1.Situația permisă
-presupune existența unei situații de fapt sau de drept, prealabilă săvârșirii actului
prevăzut de norma de incriminare și pe care acest act se grefează (de ex. existența unui
raport prealabil de deținere a unui bun mobil în baza unui titlu în cazul infracțiunii de
abuz de încredere; existența unei persoane în viață, pentru săvârșirea infracțiunii de
omor sau existența unei obligații legale de întreținere, în cazul infracțiunii de abandon
de familie);
-nu toate infracțiunile au o situație permisă;

9
-situația permisă este mai degrabă o secțiune creată artificial de doctrină în structura
laturii obiective a infracțiunii; o analiza atentă a acestei noțiuni relevă faptul că, în
realitate, situația premisă este o veritabilă componentă a elementului material al
infracțiunii, nu o structură distinctă de acesta, ca urmare a reținerii unor justificări
cronologice inutile.

10