CONTINUTUL INFRACTIUNII

Notiunea, clasificarea si structura continuturilor de infractiune Continutul infractiunii poate fi definit ca totalitatea conditiilor cerute de lege pentru ca o fapta sa constituie infractiune. Aceste conditii sunt cerute pentru normele incriminatoare. Continutul infractiunii este echivalent cu continutul notiunilor diferitelor infractiuni. Pe baza continutului infractiunii are loc calificarea acesteia, adica caracterizarea unei fapte ca infractiune si incadrarea ei in textul de lege care o prevede si o sanctioneaza. Continutul infractiunii are un rol important in realizarea principiului legalitatii in domeniul dreptului penal. El poate imbraca doua aspecte: continutul legal, adica, cel descris prin norma de incriminare ce cuprinde conditiile obiective si subiective in care o fapta devine infractiune. continutul concret, cel al unei fapte determinate, savarsite in realitatea obiectiva de catre o persoana si care se inscrie prin elementele sale in tiparul abstract pevazut in norma incriminatoare. In doctrina penala se face distinctie intre continutul juridic si continutul constitutiv al infractiunii. Continutul constitutiv fiind dat intotdeauna in norma de incriminare, nu poate lipsi din continutul juridic al infractiunii; continutul juridic al infractiunii poate cuprinde pe langa continutul constitutiv si conditii privitoare la celelalte elemente.El este continutul propriu-zis al infractiunii asa cum apare el in norma legala. O alta clasificare poate fi facuta in: continuturi unice (simple) sau complexe.Sunt continuturi simple acelea care cuprind conditii necesare pentru existenta infractiunii intr-o singura varianta sau modalitate normativa si sunt continuturi complexe acelea care cuprind conditii penru doua sau mai multe sau modalitati ale aceleiasi infractiuni. Continuturi de baza tipice, continuturi agravate si continuturi atenuate. Continuturile de baza cuprind conditiile necesare pentru existenta infractiunilor in configuratia lor tipica, iar cele attenuate si agravate corespund variantelor agravate si atenuate ale aceleiasi infractiuni. O alta clasificare, ar fi in: continuturi integrale si continuturi trunchiate. Cele integrale sau tipice cuprind toate conditiile ce alcatuiesc continutul juridic al infractiunii, iar continuturile trunchiate sau atipice corespund formelor atipice ale infractiunii (tentativa si actele preparatorii) sau actelor de participare la savarsirea unei infractiuni ca instigator sau complice. Continutul generic al infractiunii cuprinde un ansamblu de conditii obiective si subiective, comune continuturilor infractiunilor. Cunoasterea continutului generic al infractiunii necesita cunoasterea structurii acestuia, a elementelor componente si a raporturilor dintre ele. Prin structura continutului infractiunii, intelegem modul cum se grupeaza in cadrul continutului infractiunii diferitele elemente care il alcatuiesc si raporturile dintre acestea. In continutul infractiunii sunt prevazute conditii cu privire la anumite elemente ce privesc fapta, faptuitorul, valoarea sociala careia i se aduce atingere, imprejurarile de timp si de loc in care se savarseste fapta. Avand in vedere ca infractiunea este o fapta , o manifestare in sfera relatiilor sociale , s-a sustinut ca in continutul acesteia nu poate intra cel ce savarseste fapta subiectul infractiunii si nici valoarea sociala careia i se aduce atingere obiectul infractiunii. Obiectul si subiectul infractiunii sunt elemente extrinseci continutului infractiunii, conditii preexistente oricarei infractiuni. Conditiile prevazute in continutul diferitelor infractiuni se clasifica dupa mai multe criterii: dupa elementele la care se refera: conditii cu privire la fapta, cu privire la faptuitor, cu privire la obiectul infractiunii, cu privire la locul si timpul savarsirii infractiunii. dupa situarea in timp a conditiilor cerute de lege, fata de savarsirea faptei se disting conditii : preexistente, concomitente si subsecvente. in functie de rolul si importanta lor in caracterizarea faptei ca infractiune, conditiile pot fi: esentiale sau constitutive si accidentale sau circumstantiale. Obiectul infractiunii Notiune

Obiectul infractiunii poate fi definit ca fiind valoarea sociala si relatiile sociale formate in jurul si datorita acestei valori, impotriva carora se indreapta fapta ce constituie elemental material al infractiunii si care sunt vatamate sau puse in pericol prin savarsirea acesteia. Prin infractiune se vatama ori se pericliteaza o valoare sociala ocrotita printr-o norma de drept penal. Ocrotirea acestei valori sociale prin normele de drept penal, confera obiectului infractiuniicaracterul de obiect juridic. Forme ale obiectului infractiunii In teoria dreptului penal se face distinctia intre mai multe categorii de obiecte ale infractiunii. Se disting astfel: a) obiect juridic general, care ar fi format din totalitatea relatiilor sociale ocrotite prin normele dreptului penal. b) obiect juridic generic( de grup ) este format dint fascicolul, grupul de valori sociale de aceeasi natura ocrotite prin normele penale.Acesta este comun pentru un grup de infractiuni c) obiectul juridic specific este valoarea sociala concreta careia i se aduce atingere prin infractiune. Aceasta categorie de obiect serveste la determinarea individualitatii unei infractiuni in cadrul unui grup. d) obiect direct nemijlocit ( material). Infractiunea fiind o fapta socialmente periculoasa se indreapta impotriva unor valori sociale ocrotite penal si nu impotriva aspectului material al obiectului infractiunii.Obiect material nu au toate infractiunile, ci doar acelea la care valoarea sociala este exprimata intr-o entitate materiala.Infractiunile care au obiect material sunt infractiuni de rezultat, iar cele care nu au obiect material sunt infractiuni de pericol , de punere in primejdie. Necesitatea cunoasterii aspectului material al obiectului infractiunii, este ceruta de legiuitor, care prin unele dispozitii se refera la obiectul infractiunii in sensul lor material. e) obiectul juridic complex este specific infractiunilor complexe si este format dintr-un obiect juridic principal (relatia sociala principala careia i se aduce atingere) si dintr-un obiect juridic adiacent, secundar ( relatia sociala secundara careia i se aduce atingere prin fapta infractionala. Subiectii infractiunii Definitia subiectelor infractiunii Prin notiunea de subiecti ai infractiunii, se desemneaza in doctrina penala, persoanele implicate in savarsirea unei infractiuni, fie prin insasi savarsirea infractiunii, fie prin suportarea consecintelor acesteia. Sunt asadar subiecti ai infractiunii atat persoana fizica ce nu si-a respectat obligatia din cadrul raportului juridic penalde conformare si si a savarsit fapta interzisa, cat si persoana fizica sau persoana juridical beneficiare a ocrotirii juridice penale si care prin savarsirea infractiunii au suportat consecintele acesteia. In functie de modul in care sunt implicati in savarsirea infractiunii, se face distinctie intre subiecti activi sau propriu-zisi ai infractiunii( persoanele fizice ce au savarsit infractiunea) si subiectii pasivi sau persoanele vatamate care sufera raul produs prin infractiune. Subiectul activ- persoana fizica Subiectul activ al infractiunii este persoana fizica ce a savarsit fapta direct si nemijlocit ( in calitate de autor) ori a participat la savarsirea infractiunii ( in calitate de instigator ori complice ). Persoana care a savarsit o infractiune este infractor. In legislatie cat si in doctrina penala, se foloseste atat notiunea de infractor cat si de faptuitor pentru a desemna persoana care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala.Avand in vedere ca infractiunea reprezinta fapta prevazuta de legea penala, savarsita cu vinovatie si care prezinta pericol social, lipsa vinovatiei ori a pericolului social face ca fapta savarsita prevazuta de legea penala sa nu fie infractiune, iar persoana care a savarsit-o sa nu fie infractor ci doar faptuitor. Destinatar al obligatiei de conformare in cadrul raportului juridic de drept penal este numai persoana fizica. Conditii generale ale subiectului active Conditiile necesare pentru existenta subiectului activ al infractiunii privesc, asadar, persoana fizica. Conditiile generale, fiind conditii sine qua non pentru calitatea de subiect activ al infractiunii in general, nu sunt prevazute in continutul juridic al infractiunilor, ci rezulta din normele cu caracter general cuprinse in partea generala a codului penal.

Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o persoana pentru a putea fi subiect general activ al infractiunii sunt urmatoarele Sa fie persoana fizica. Persoanele juridice nu pot fi subiecti de drept penal, deoarece s-ar contraveni principiului fundamental al raspunderii penale personale ( art.2 si art.72, C.pen.) Persoana sa fi implinit varsta de 14 ani.Pana la aceasta varsta nu exista raspundere penala(art. 99, alin.1 C.p.) , fiindca persoana nu a ajuns la acel grad de dezvoltare fizica si psihica care sa-i permita intelegerea caracterului periculos al urmarilor actiunii sau inactiunii sale, deci nu are discernamant. Sa fie responsabil, adica starea psihofizica sa-i permita sa inteleaga caracterul penal al faptei sale, sa-si dea seama de valoarea si urmarile acesteia, precum si de a dispune de capqacitatea de a-si determina si dirija in mod normal vointa in raport cu propriile fapte, adica sa posede insusirile psihice ( inteligenta si ratiune). Responsabilitatea este o conditie sine qua non pentru ca o persoana sa fie trasa la raspundere penala pentru faptele savarsite, adica sa se afle in stare psihica normala. Responsabilitatea este o categorie psihologica, iar raspunderea penala este o categorie juridical, intre ele existand o corelatie. Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca faptuitorul in momentul savarsirii unei fapte, nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale, ori nu putea fi stapan pe ele din cauza alienatiei mintale sau din alte cauze (art. 48 C.p.). Libertatea de vointa si actiune. Persoana care a savarsit infractiunea trebuie sa fi avut posibilitatea de a decide in mod liber asupra savarsirii actiunii sau inactiunii interzise de legea penala, si totodata, sa fi avut libertatea de a actiona conform propriei sale decizii, fara o constrangere din afara asupra constiintei si vointei sale. Daca faptuitorul a fost constrans prin amenintare sa savarseasca fapta , ori a savarsit-o sub imperiul unei forte careia nu i-a putut rezista, lipsind libertatea de vointa si de actiune, fapta nu poate fi imputata faptuitorului; lipseste vinovatia si prin aceasta se inlatura caracterul infractional al faptei.( art.46 C.p. ) Categorii de subiecti activi ai infractiunii Distingem intre diferite categorii de subiecti activi ai infractiunii, folosindu-se drept criteriu, varsta, numarul sau calitatea acestora. Sunt cunoscute astfel de clasificari, ca: 1-subiecti activi ( infractori) majori, minori si tineri infractori. Subiectii activi ai infractiunii (infractorii) pot fi impartiti in infractori majori , cei care implinisera 18 ani in momentul savarsirii faptei si infractori minori , care nu implinisera aceasta varsta, dar implinisera 14 ani si indeplinesc conditiile pentru a raspunde penal. La aceste categorii se poate adauga si aceea a tinerilor infractori in varsta de 18-21ani, aceasta perioada de varsta corespunzand cu aceea a asa-numitei postadolescente. Clasificarea aceasta aduce in atentia politicii de aparare sociala categorii de tineri fata de care trebuie aplicat un regim special de masuri de aparare sociala si masuri educative. - subiecti activi unici (singulari) si subiecti activi plurali. Subiect activ unic este persoana care savarseste o infractiune care nu poate avea decat un singur autor ( in persoana proprie). Subiect activ plural, alcatuit din doisau mai multi subiecti, exista la acele infractiuni care nu potfi savarsite decat de 2 sau mai multe persoane impreuna. Aceasta clasificare intereseaza calificarea corecta a faptei si stabilirea raspunderii penale a fiecarui participant la infractiune. - subiecti activi simpli ( necircumstantiati ) si subiecti activi calificati ( proprii, circumstantiati). Clasificarea decurge din existenta calitatii speciale cerute pentru existenta anumitor infractiuni. La cele mai multe infractiuni subiectul este simplu sau necircumstantiat, in sensul ca persoana care savarseste fapta nu trebuie sa aiba o calitate anume pentru a fi subiect activ al infractiunii. Acolo unde subiectul trebuie sa indeplineasca o anumita calitate 9 functionar, cetatean roman sau strain etc. ) el poarta denumirea de subiect calificat sau propriu. Aceasta clasificare intereseaza pentru corecta calificare a faptei, servind la mai buna cunoastere a conditiilor de existenta a infractiunii. Subiectul pasiv Faptuitorul se mai numeste si subiect activ al infractiunii, iar persoana asupra careia se indreapta actiunea (inactiunea) periculoasa, subiect pasiv ( victima infractiunii). Daca subiect activ poate fi numai o persoana fizica , subiect pasiv general poate fi , in principiu, orice persoana fizica sau juridica ori chiar statul. Subiectului pasiv i se poate pretinde, de asemenea, prin continutul infractiunii tip sa aiba o anumita calitate, caz in care este denumit subiect pasiv special. Spre exemplu, supunerea la rele tratamente( art.267 C.p.). Calitatea subiectului

pasiv special poate fi insa o trasatura care face sa agraveze continutul infractiunii. De exemplu, omorul deosebit de grav se realizeaza cand s-a comis asupra unei femei gravide( art.176, lit.e) Locul si timpul savarsirii infractiunii Sunt elemente preexistente infractiunii, fara de care nu poate fi conceputa savarsirea unei infractiuni. In legea penala au fost inscrise dispozitii cu privire la incidenta acesteia in raport cu locul de savarsire a infractiunii ( art.3- art.9 C.p. ) si in raport cu timpul ( art.10- art.16C.p. ). In continutul celor mai multe infractiuni, nu sunt prevazute conditii cu privire la timpul si locul de savarsire, aceasta presupunand ca se vor realiza infractiunile respective indiferent de locul si timpul savarsirii lor. Dar locul si timpul pot aparea in continutul unei infractiuni influentand existenta acesteia, ori realizand un continut calificat al infractiunii. Laturile continutului constitutive Latura obiectiva a infractiunii - Notiune si structura Continutul constitutiv al infractiunii desemneaza totalitatea conditiilor prevazute in norma de incriminare cu privire la actul de conduita interzis ( prohibit )pe care ( conditii ) le indeplineste faptuitorul ori devin relevante prin savarsirea actiunii sau inactiunii de catre acesta . Continutul constitutiv are o sfera de cuprindere mai restransa decat continutul juridic al infractiunii care poate cuprinde si alte conditii privitoare la alte elemente ale infractiunii. Intrucat continutul constitutiv nu poate lipsi din continutul juridic al oricarei infractiuni, cercetarea acestuia are importanta deosebita in doctrina penala. Componenta esentiala a continutului constitutiv, actiunea faptuitorului interzisa prin norma penala, este cercetata in doctrina penala sub doua aspecte: obiectiv si subiectiv. Aspectul obiectiv sau latura obiectiva si aspectul subiectiv sau latura subiectiva, consacrate in stiinta dreptului penal sunt aspecte sau laturi ale aceleiasi manifestari ( actiuni ori inactiuni ) voluntar constiente a faptuitorului in sfera relatiilor sociale. In cercetarea actului de conduita vom avea tot timpul in vedere ca acesta reprezinta un tot indivizibil, o unitate indestructibila intre vointa si constiinta, cu care se pregateste si se executa acesta( actul de conduita ). Aspectul obiectiv sau latura obiectiva a continutului constitutiv al infractiunii desemneaza totalitatea conditiilor cerute de norma de incriminare privitoare la actul de conduita pentru existenta infractiunii. Cercetarea laturii obiective a infractiunii se face prin examinarea elementelor sale componente, recunoscute in doctrina penala ca fiind: elemental material, urmarea imediata si legatura de cauzalitate intre elemental material si urmarea imediata Elementul material Elementul material al laturii obiective desemneaza actul de conduita interzis prin norma de incriminare. Este continutul juridic al infractiunii. Sub acest aspect este elementul esential al oricarei infractiuni daca avem in vedere ca infractiunea este fapta periculoasa, savarsita cu vinovatie si prevazuta de lege. Ca modalitate de realizare, elementul material poate consta fie intr-o atitudine pozitiva ( comisiune ), fie intr-o atitudine negativa (omisiune ), deci poate consta fie intr-o actiune, fie intr-o inactiune. Cand actul de conduita consta dintr-o omisiune, el nu realizeaza elementul material al infractiunii decat daca exista obligatia de a nu ramane in pasivitate in ce priveste indeplinirea unei anume activitati. In continutul anumitor infractiuni, pot fi prevazute doua sau mai multe actiuni sau inactiuni, care pot forma alternativ elementul material al aceleiasi infractiuni. Infractiunea comisiva consta din savarsirea( comiterea ) unui act pe care legea il interzice, iar infractiunea omisiva consta din nesavarsirea unui act pe care legea il ordona. Pentru existenta elementului material la unele infractiuni este necesar ca fapta sa fie savarsita intr-un anumit loc( pe drumurile publice accident de circulatie) , intr-un anumit timp ( imediat , in timpul serviciului, noaptea ) cu anumite mijloace (prin violenta, exercitarea unei profesii fara drept ). Urmarea sau rezultatul produs Prin savarsirea actiunii sau inactiunii impotriva obiectului infractiunii se produce o vatamare , o periclitare a acestuia.

Vatamarea adusa valorii sociale ocrotite prin fapta interzisa reprezinta tocmai urmarea socialmente periculoasa element al laturii obiective a continutului constitutive al infractiunii. Urmarea socialmente periculoasa trebuie sa fie imediata, adica sa fie rezultatul nemijlocit al actiunii sau inactiunii. Este un element necesar al continutului constitutiv al infractiunii pe cand celelalte urmari mai indepartate pot fi elemente de circumstantiere in continutul agravat al infractiunii. Uneori in continutul infractiunii se intalnesc referiri la urmarea produsa prin infractiune. Infractiunile ce au in continut referiri la rezultatul produs , sunt infractiuni materiale de rezultat. Rezultatul este perceptibil si trebuie constatat pentru calificarea faptei ca infractiune. Daca rezultatul nu s-a produs, atunci infractiunea nu s-a consumat. Cand in continutul infractiunii nu sunt referiri cu privire la rezultat, astfel de infractiuni se numesc infractiuni de pericol , infractiuni formale . La infractiunile care au in continutul lor prevazuta o urmare, sau mai multe urmari este necesara stabilirea legaturii de cauzalitate intre elementul material (actiunea sau inactiunea ) si urmarea produsa. Legatura de cauzalitate intre elementul material si urmarea imediata desi nu este prevazuta in continutul juridic al infractiunii caracterizeaza orice infractiune. Cercetarea acestui raport ( legaturii de cauzalitate ) trebuie stabilit mai ales in cadrul infractiunilor materiale., adica la infractiunile in care urmarea imediata se materializeaza printr-un rezultat. In doctrina penala sunt cunoscute mai multe teorii cu privire la raportul de cauzalitate in infractiune.