Sunteți pe pagina 1din 28

Continutul Infractiunii

1. Generalitati despre continutul infractiunii


Notiunea continutului infractiunii. Continutul infractiunii totalitatea conditiilor cerute de lege pentru ca o fapta sa constituie infractiune. Prof. Bulai- continut al infractiunii- totalitatea elementelor care compun infractiunea sau totalitatea elementelor constitutive ale infractiunii. Prof. Basarab continutul infractiunii este format din totalitatea caracteristicilor specific tipice si esentiale ale celor patru elemente ale sale prevazute in norma de incriminare, datorita careia o infractiune se disstinge de toate celelalte infractiuni fie din grupe (subgrupe) diferite, fie subgrupe diferite, fie din aceeasi grupa/subgrupa. Acesta este continutul abstract sau legal al infractiunii. Continutul infractiunii este susceptibil de doua interpretari: a) Continutul constitutive conditiile privitoare la fapta (actul de conduita), adica latura oobiectiva sau fizica si latura subiectiva; b) Continutul juridic propriu-zis cuprinzand pe langa continutul constitutive si conditiile privitoare la obiect, la subiectii infractiunii, la locul si timpul savarsirii acesteia. Continutul constitutiv este dat intotdeauna de norma de incriminare el nu poate lipsi din continutul juridic al infractiunii. Continutul juridic al infractiunii cuprinde pe langa continutul constitutive ssi alte conditii, privitoare la celelalte elemente ale infractiunii. Fiecare infractiune are un continut concret, care cuprinde pe langa caracteristicile specific tipice si esentiale ale continutului legal si altele, care nu au relevant juridical in privinta considerarii faptei ca infractiune. Caracteristicile aratate in norma penala de incriminare impreuna cu celelalte formeaza continutul concret al infractiunii. Continutul generic al infractiunii o constructive logica ce insumeaza trasaturile ceracteristice commune ale tuturor continuturilor specific existente in sistemul legislatiei penale. Trasaturile caracteristice pe care legiuitorul le foloseste la construirea continuturilor diferitelor infractiuni se refera la conditiile ce trebuie indeplinite cu priviree la actul de conduit al faptuitotului, conditii referitoare la obiectul si subiectii infractiunii sau cele referitoare la locul si timpul savarsirii acesteia. Pentru existent a numeroase infractiuni este necesara si preexistenta unor conditii specifice ce alcatuiesc asa numita situatie premise pe care trebuie sa se grefeze faptaa si conditiile care o insotesc pentru ca ea sa constituie infractiune. In structura continutului genetic al infractiunii, se disting : conditii privind situatia premisa, conditii privind continutul constitutiv;

Conditii privind obiectul infractiunii; Conditii privind subiectii; Conditii privind timpul , locul savarsirii infractiunii.

2. Structura continutului infractiunii


Infractiunea are patru elemente: 1. 2. 3. 4. 5. Obiect; Latura obiectiva; Subiect; Latura subiectiva; Toate fiind obligatorii pentru existenta sa.

Obiectul si subiectul nu constituie elemente ale infractiunii pentru ca sunt preexistente acesteia ca si conditiile sale. Astfel, spre obiect se indreapta fapta , iar subiectul creeaza si declanseaza infractiunea. Infractiunea are trei elemente: 1. Un element legal 2. Un element material; 3. Un element moral Prof. Basarab suntem de parere ca traasaturile/caract privesc cele patru elemente ale infractiunii, fiindca daca acestea sunt commune fiecarei infractiuni, caracteristicile lor cele in baza carora se distinge io infractiune de orice alta infractiune fie din aceeasi grupa, fie din alta grupa, precum si de o fapta neincriminata. Cele patru elemente formeaza o unitate dialectica infractiunea. Definitie. Prin sturctura continutului infractiunii intelegem modul cum se grupeaza in cadrul continutului diferitele elemente care il alcatuiesc si raporturile dintre acestea. Tinand seama de cerintele pe care legiuitorul le prevede ptr existenta infractiunii se considera ca acestea vizeaza : 1. Conditii privind actul de conduit al unei persoane sub ambele sale sensuri, adica obiectiv si subiectiv; 2. Valoarea sociala si relatiile corespunzatoare acestor valori impotriva careia se indreapta actul de conduit si care constituie obiectul juridic al infractiunii; 3. Conditii privind subiectii infractiunii 4. Conditii privind timpul si locul savarsirii infractiunii. Prof. Dongoroz nu se poate concepe o infractiune fara o dispozitie de lege care sa o proclame ca atare; - nu se poate concepe o infractiune fara un interes sau un lucru care sa fie vatamat sau primejduit prin savarsirea faptelor care constituie infractiune; - nu se poate concepe o infractiune fara o persoana care sa o comita(infractor) si fara o alta persoana(fiz sau juridical) care sa fie vatamata sau amenintata in interesele sale;

- nu poate fi conceputa o infractiune fara un loc in care s-a comis si un moment in care a fost savarsita. Toate aceste date sau entitati sunt preexistente infractiunii. Prof. Mitrache obiectul si subiectul sunt elemente extrinseci continutului infractiunii, sunt factori conditii preexistente oricarei infractiuni savarsite. Infractiunea cuprinde patru elemente constitutive: 1.obiectul 2.latura oiectiva; 3.subiectul; 4.latura subiectiva. In structura continutului unei infractiuni intra: Un subiect activ persoana fizica sau juridical care infaptuieste actiunea sau inactiunea, o actiunea /inactiune desfasurata de subiectul active. Un obiect asupra careia este indreptata actiunea O forma de vinovatie.

2.1.Clasificarea conditiilor prevazute de legiuitor in structura continutului infractiunii


A. Criteriul care are in vedere elementele constitutive ale infractiunii Distingem conditii cu privire la obiectul infractiunii, la latura obiectiva a infractiunii, la subieect si la latura subiectiva. Legiuitorul mai poate prevedea conditii cu privire la timpul si locul savarsirii infractiunii. B. Criteriul care are in vedere importanta conditiilor pentru existent infractiunii. Conditiile pot fi: 1. Conditii constitutive sau esentiale acele conditii care formeaza continutul infractiunii in configuratia tipica sau de baza. Lipsa unei astfel de conditii duce la inexistenta infractiunii in configuratia sa tipica. 2. Conditiile acidentale sau circumstantiale acelea prevazute de legiuitor pentru alcatuirea continutului infractiunii intr-o varianta agaravata sau intr-o variant atenuanta. In legislatia noastra penala majoritatea infractiunilor au un continut unic simplu. In functie de gradul de pericol social pe care il prezinta aceeasi infractiune poate avea pe langa acest continut tip si un continut agravat /calificat sau un continut atenuat/mai mutin grav. In lipsa vreuneia din conditiile accidentale sau circumstantiale ale infractiunii nu conduce la inexistenta ei in conditia tipica, ci numai la inexistenta variantei aggravate sau attenuate a acesteia.

C. Criteriul care are in vedere existent conditiilor in raport cu momentul savarsirii faptelor Conditiile pot fi : 1. Preexistente 2. Concomitente 3. Subsecvente. 4. 1. Conditiile preexistente se situeaza anterior comiterii faptei si ele pot viza subiectul activ al infractiunii sau in alte cazuri obieectul material al acesteia. 2. Conditiile concomitente sunt cele in care se savarseste fapta in mod concret si pot privi locul si timpul concomiterii faptei interzise.

3. Conditii subsecvente sunt cele care se situeaza in timp dupaa comiterea infractiunii si pot privi producerea unor anumite urmari.

3. Clasificarea continuturilor de infractiuni.

a) Continut juridic si contitutiv Continutul juridic totalitatea conditiilor cerute de norma de incriminare ptr existenta unei anumite infractiuni. Continutul constitutive numai conditiile referitoare la actul de conduita pe care trebuie sa-l realizeze subiectul pentru a infrange legea penala si a da nastere raportului juridic penal de conaflict. Continutul constitutive al unei infractiuni totalitatea conditiilor cerute de lege cu privire la natura obiectiva si subiectiva a infractiunii.

b) Continut simplu si complex Continutul simplu exista cand norma de incriminare prevede doar conditiile necesare pentru existenta infractiunii intr-o singura varianta sau modaliate normativa. Continutul complex exista atunci cand norma de incriminare cuprinde conditii ptr doua sau mai multe variante sau modalitati ale aceleasi infractiuni. Continutul complex sau alternative al unei infractiuni poate fi identificat dupa termenii folositi de legiuuitor (sau ori fie) atunci cand prevede variantele in care se poate savarsi infractiunea.

Legea prevede ca infractiunea se poate savarsi prin : Insusirea Folosirea sau traficarea de bani, valori sau alte bunuri pe care subiectul le gestioneaza sau administreaza.

c) Continutul de baza(tipic), agravat si atenuat. Continutul de baza/tipic exista atunci cand norma de incriminare sunt prevazute doar conditiile necesare pentru existenta infractiunii in configuratie ei tipica. Continutul agravat sau calificat exista atunci cand norma de incriminare cuprinde pe langa conditiile necesare ptr existenta infractiunii in configuratia ei tipica si altele fie obiective fie subiective, denumite si circumstante de agravare. Acestea fac ca infractiunea sa capete un caracter agravat.

Continutul atenuat exista atunci cand datorita existentei in norma de incriminare a unor conditii de norme de ordin obiectiv sau subiectiv infractiunea prezinta un pericol social mai redus in raport cu o alta norma care disciplineaza aceleasi relatii sociale.

d) Continut integral si trunchiat Continuturile integrale sau tipice conditiile care alcatuiesc continutul juridic al infractiunii. Continuturile trunchiate sau atipice corespund formelor atipice ale infractiunii ( tentative si actele pregatitoare) sau actelor de participare la savarsirea unei infractiuni ca instigator sau complice.

e) Continut genetic si specific continut specific- continutul propriu-zis al infractiunii asa cum acesta este stabilit prin norma de incriminare. Continutul genetic sau continutul infractiunii constructie logica care insumeaza trasaturile caracteristice commune tuturor continuturilor specifice existente in sistemul legislatiei penale.

In legatura cu clasif continuturilor de infractiune prof. Dobrinoiu remarca ca acestea se raporteaza la continutul abstract sau legal al infractiunii prin care se intelege anasamblul unor trasaturi de ordin obiectiv si subiectiv care sunt cerute de lege pentru o anumita actiune sau inactiune sa contituie un anumit tip particular de infractiune. Pe langa continutul abstract sau legal al infractiunii exista si un continut concret sau faptic prin care se intelege ansamblul aspectelor concrete care materializandu-se in cadrul fiecarei actiuni sau inactiuni savarsite trasturile constitutive ale continutului abstract al infractiunii tip individualizeaza fapta facand-o sa se deosebeasca de celelalte infractiuni concrete de acelasi tip.

Analiza structurii continutului infractiunii

Prof. Tanoviceanu isi expunea punctul de vedere in legatura cu structura continutului infractiunii. Spunea el ca o infractiune presupune: a) b) c) d) e) Un subiectiv activ=infractorul; Un subiect pasiv=victim; Un obiect material, fiinta sau lucru catre care se indreapta infractiunea; Un obiect juridic, textul de lege violat; O actiune sau inactiune generatoare a actului pedepsibil.

Factorii preexistenti ai infractiunii 1. Obiectul infractiunii si categoriile lui 1.1.Obiectul juridic


Obiectul juridic al unei infractiuni consta intr-o valoare sociala lezata sau pusa in pericol prin savarsirea unei actiuni sau inactiuni ilicite. Obiectul juridic al infractiunii il contituie relatiile sociale ocrotite prin normele dreptului penal carora li se adduce atingere prin fapta infractionala. Nu exista infractiune care sa nu fie indreptata impotriva unor valori ocrotite penaliceste. O infractiune este considerate periculoasa pentru societate tocmai ca ea vatama sau pune in pericol valori fundamentale pe care ea le ocroteste prin edictarea normelor de drept penal incriminatoare.

1.2.Categorii ale obiectului juridic


Se disting: a) Obiectul juridic general al infractiunii Format din totalitatea relatiilor sociale ocrotite prin normele dreptului penal, deoarece se considera ca in ultima instant orice infractiune lezeaza societatea, ordinea de drept penal statornicita de legiuitor.

b) Obiectul juridic generic sau de grup Se intelege obiectul juridic comun unui grup de infractiuni, constituit dintr-un fascicule de valori sociale de aceeasi natura vatamate sau puse in pericol de un grup de infractiuni.

c) Obiectul juridic specific (individual) sau special Serveste la determinarea individualitatii unei infractiuni in cadrul unui grup. In timp ce obiectul juridic generic al infractiunii rezulta de regula, in mod explicit, din titulatura grupului de infractiuni din care face parte fapta penala respective, obiectul specific (individual) se deduce din elementele infractiunii astfel cum sunt descries in textul incriminator ori din titulatura unor subdespartaminte create de legiuitor in cadrul anumitor grupe de infractiuni sau chiar din denumirea marginala a unor norme de incriminare.

Intre obiectul juridic generic sau de grup sic el specific (individual) exista un raport de subordonare, in sensul ca obiectul juridic specific reprezinta o parte din obiectul juridic generic. Orice infractiune aduce atingere atat obiectului sau specific, cat si unui anumit obiect juridic generic.

d) Obiectul juridic principal si obiectul juridic adiacent sau secundar Se intelege valoarea sociala impreuna cu relatiile sociale impotriva carora se indreapta si care sunt aparate prin incriminarea actiunii principale din cadrul unei infractiuni complexe. Prin obiect juridic secundar sau adiacent se intelege valoarea sociala si reltiile sociale corespunzatoare acesteia, impotriva carora se indreapta si care sunt aparate prin incriminarea actiunii secundare sau adiacente din cadrul unei infractiuni complexe.

Exista infractiuni care, in raport cu dispozitia legala de incriminare, se caracterizeaza prin aceea ca lovesc in doua sau mai multe valori sociale, motiv pentru care aceste infractiuni au doua obiecte juridice din care unul principal si altul secundar (adiacent). Situarea infractiunilor complexe intr-o grupa de infractiuni sau in alta pe baza obiectului juridic este determinate de obiectul juridic principal, astfel incat, din aceasta cauza talharia este considerate ca o infractiune contra patrimoniului si nu o infractiune contra persoanei desi aduce atingere si acestei valori sociale.

e) Obiectul juridic special alternative Exista fapte ilicite prin a caror incriminare sunt ocrotite valori sociale alternative. Infractiunile chiar si cele caracterizate printr-un obiect juridic special alternative au un singur obiect juridic in sensul ca pentru existent lor, este sufficient ca fapta sa aduca atingere uneia dintre valorile sociale ocrotite de legea penala. In aceste cazuri spunem , ca este vorba de un obiect juridic special simplu.

1.3.Obiectul material

Obiectul material al unei infractiuni il constituie lucrul sau persoana asupra careia se axecuta direct actul de conduit illicit.

Poate fi obiect material al infractiunii onul viu sau mort, un animal sau orice lucru neinsufletit. La unele infractiuni, obiectul material se identifica cu subiectul pasiv al infractiunii, cum este in cazul infractiunii de omor. Obiectul material al infractiunii nu constituie un element al acesteia ci un factor preexistent care uneori reprezinta o conditie esentiala pentru existent infractiunii Sunt infractiuni care nu au un obiect material (de exemplu bigamia, marturia mincinoasa, asocierea in vederea comiterii de infractiuni), deoarece valoarea sociala lezata sau pusa in pericol nu este susceptibila de a fi incorporate intr-o entitate materiala. Infractiunile care un obiect material fac parte din categoria infractiunilor de rezultat, iar cele care nu au un obiect material fac parte din categoria infractiunilor de pericol sau de punere in primejdie. Nu trebuie confundat cu instrumentele folosite de faptuitor la comiterea infractiunii ( de exemplu yale, clesti, o bormasina etc). Obiectul material al infractiunii il poate constitui si mijlocul prin care aceasta a fost comisa, de exemplu uniforma de politest purtata de infractor la savarsirea infractiunii de talharie. Intr-o astfel de situatie, infractorul I se va retine si infractiunea de port illegal de uniforma. Nu trebuie confundat nici cu lucrurile produse prin infractiune (de exemplu bancnote, bancnote contrafacute). Cunoasterea este importanta din cel putin doua puncte de vedere: 1. Pentru ca obiectul material fiind expresia materiala a valorii sociale ocrotite prin incriminare, ajuta la determinarea obiectului juridic, de care este legata in mod hotarator incadrarea juridical a infractiunii. 2. Pentru vatamarea produsa prin actiunea sau inactiunea incriminate se produce asupra obiectului material. Iar natura si gravitatea acestei vatamari constituie un criteriu de individualizare a pedepsei.

2.Subiectii infractiunii
2.1. Subiecti de drept penal si subiecti ai infractiunii Prin subiect de drept penal se inteleg persoane fizice sau juridice implicate in raporturile juridice penalee de conformare sau deconflict fie ca destinatari ai obligatiilor de conformare sau, dupa caz, a obligatiei de a raspunde penal pentru nerespectarea acestor oligatii, fie ca beneficiari ai ocrotorii juridice penale.

Persoanele fizice sau juridice implicate in savarsirea unei infractiuni, fie prin savarsirea infractiunii, fie prin suportarea consecintelor, a raului cauzat prin savarsirea acesteia, sunt subiecti ai infractiunii. Notiunea de subiecti ai infractiunii nu este identical cu aceea de subiecti de drept penal. Dupa pozitia pe care o au in cadrul raportului juridic penal de conflict se disting subiecti activi sau infractori si subiecti pasivi sau persoane vatamate.

2.2.

Persoane fizica, subiect active al infractiunii

-intelegem persoana care comite o infractiune consumata dar sic ea care comite o tentative pedepsibila sau participala comiterea faptei in calitate de autor, instigator sau complice. -subiectul active care savarseste infractiunea ori participa in orice mod la savarsirea ei se mai numeste si infractor.

2.2.1.Conditiile generale ce trebuie indeplinite de o persoana fizica pentru a fi subiect active al unei infractiuni

a) Varsta minima ceruta de lege

Art. 99 alin. (1) C. pen. minorul care nu a implinit varsta de 14 ani, nu raspunde penal. Aceasta prezumtie legala are un caracter absolute, pe considerentul ca, pana ;a 14 ani minorul nu are discernamant datorita insuficientei dezvoltarii psihofizica, motiv pentru care nu-si poate da seama si nu poate fi stapan pe faptele sale. Minoritatea faptuitorului(sub 14 ani) constituie o cauza care inlatura caracterul penal al faptei (art. 50 C.pen.). Nici dupa varsta de 14 ani dezvoltarea bio-psihica nu este aceeasi la toti minorii, in art,99 alin. (2) minorul care are varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant. Discernamant se intelege capacitatea de a actiona in deplina cunostinta de cauza cu privire la o fapta concreta, faptuitorul avand constiinta periculozitatii acesteia si a urmarilor ei, deci constiinta semnificatiei sale sociale. Pentru minorii intre 14 si 16 ani, legiuitorul a instituit o prezumtie reltiva pentru ca acestia sa raspunda penal, si anume sa fi savarsit fapta cu discernamant. Aceasta prezumtie relativa permite sa se dovedeasca in proces ca minorul, desi are varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani a savarsit fapta cu discernamant. Conform art. 99 alin (3) minorul care a implinit varsta de 16 ani raspunde penal potrivit legii. Si aceasta prezumtie este relativa, deoarece in process se poate dovedi contrariul, anume ca a savarsit fapta fara discernamant.

b) Responsabilitatea

Art. 48 care stabileste regula ca fapta prevazute de legea penala savarsita de o persoana iresponsabila nu constituie infractiune. Responsabilitatea a fost definite ca fiind aptitudinea unei persoane de a-si da seama de faptele sale precum si de a-si putea determina si dirija in mod constient vointa in raport cu aceste fapte. Starea de responsabilitate a unei persoane presupune ca aceasta poseda insusirule psihice care o fac capabila sa inteleaga caracterul socialmente periculos al actiunilor pe care le savarseste sis a fie stapana pe acestea, adica sa fie capabila sa se abtina de la savarsirea actiunilor interzise sau sa efectueze o actiune ordonata de lege. Responsabilitatea se apreciaza prin prisma a doi factori:. 1. Unul intelectiv in capacitatea persoanei de a-si da seama de actiunile sau inactiunile sale, de semnificatia lor sociala si de urmarile acestora; 2. Unul volitiv aptitudinea aceleiasi persoane de a fi stapana pe faptele sale, in sensul de a le putea dirija in mod constient. Ambii factori sunt necesari in stabilirea responsabilitatii. Daca lipseste factorul intelectiv fapta numai constituie infractiune, deoarece intervine responsabilitatea pe motivul ca lipseste vinovatia. Daca lipseste factorul volitiv, inseamna ca a intervenit constrangerea si fapta nu constituie infractiune. Nu poate fi subiect al infractiunii persoana care desi isi da seama de caracterul socialmente periculos al faptei sale, nu are capacitatea de a se abtine de la savarsirea ei datorita unor impulsuri carora nu le poate rezista( de exemplu un toxicoman sparge o farmacie pentru a-si procura stupefiante necesare consumului propriu.) Starea de responsabilitate starea psiho-fizica normal a omului, pe cand iresponsabilitatea constituie o stare psiho-fizica anormala, fiind o stare de exceptie. In lipsa responsabilitatii, persoana fizica nu poate fi subiect active al infractiunii dar pastreaza calitatea de subiect de drept penal si impotriva ei se pot lua masuri de siguranta atunci cand ea prezinta o stare de pericol ce trebuie inlaturata. Responsabilitatea nu trebuie confundata cu raspunderea penala. Responsabilitatea este o categorie psihologica, in timp ce raspunderea penala este o categorie juridical.

c) Libertatea de vointa si actiune

Daca faptuitorul a savarsit fapta ca urmare a unei constrangeri fizice careia nu i-a putut rezista sau din cauza unei constrangeri morale, acestuia nu I se poate imputa si deci fapta neconstituind infractiune, nu va putea fi tras la raspundere penala.

2.2.2.Conditii special pentru existent subiectului active al infractiunii

Pentru existenta unor infractiuni, legiuitorul cere ca subiectul active sa indeplineasca o anumita calitate. Nu poate savarsi infractiunea de delapidare decat o persoana care are calitatea de functionar care gestioneaza sau administreaza bunuri , bani sau alte valori. Calitatea de cetatean roman sau persoana fara cetatenie domiciliata pe teritoriul statului roman trebuie sa aiba subiectul care savarseste infractiunea de tradare prevazute de art 155. In cazul infractiunii de traffic de droguri prin prescrierea acestora in mod netemeinic unei persoane, subiectul active nu poate fi decat un medic autorizat sa prescrie pacientilor astfel de substante. Infractiunile pentru a caror existent se cere ca subiectul active sa aiba o anumita calitate se numesc infractiuni proprii, iar un astfel de subiect se mai numeste si subiect calificat sau circumstantiat. 2.2.3.Categorii de subiecti activi ai infractiunii persoane fizice a) dupa criteriul varstei

Se disting subiecti active (infractori) majori (cei care implinisera varsta de 18 ani in momentul savarsirii faptei ilicite0 si subiecti active minori (cei cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani) si indeplinesc si conditiile pentru a raspunde penal. Categoria tinerilor infractori 18-21 de ani. Varstnici 60/barbati si 55 /femei. c) dupa criteriul persoanelor care pot savarsi in calitate de coautori o anumita infractiune

Distingem: -infractiuni cu subiect active unic sau singular in cazul acestor infractiuni nu poate exista decat un sg subiect in calitate de autor. -infractiuni cu subiecti active plurali(coautori) nu pot fi intalniti decat la infractiunile ce nu se pot savarsi decat de doua sau mai multe persoane impreuna. c)dupa criteriul antecedentelor penale Distingem: - infractori primari; - infractori recidivisti. Aceasta diferentiere se rasfrange asupra sistemului de sanctionare si de executare a pedepsei.

d) dupa criteriul calitatii cerute de lege pentru subiectul active in vederea existentei unei anumite infractiuni Distingem: -subiect activ simplu, necircumstantiat; - subiect active calificat.

2.4.Subiectul pasiv al infractiunii

Se numeste subiect pasiv al infractiunii sau persoana vatamata acea persoana fizica sau juridical, titular a valorii sociale impotriva careia s-a indreptat infractiunea, care sufera raul cauzat prin savarsirea infractiunii. Subiect pasiv poate fi orice persoana fizica sau juridical care a suferit raul produs prin infractiune. In unele situatii, raul produs prin infractiune se poate extinde si asupra altei persoane decat aceea care a fost lezata nemijlocit prin aceasta. Aceasta persoana este cunoscuta sub numele de persoana daunata prin infractiune sau subiect pasiv de drept civil. Subiectul pasiv sau persoana vatamata, nu trebuie confundat cu subiectul de drept civil sau persoana daunata. Subiectul pasiv al infractiunii esti si persoana daunata cu ar fi spre exemplu in cazul infractiunii de furt, talharie, inselaciune, distrugere,etc dar sunt situatii cand aceste calitati nu se suprapun. De la regula generala ca orice persoana poate fi subiect pasiv al infractiunii sunt si exceptii, cand pentru existenta unor infractiuni este necesar ca subiectul pasiv sa aiba o anumita calitate. Daca subiectul pasiv in momentul savarsirii infractiunii nu avea calitatea ceruta de lege, fapta nu va constitui acea infractiune. O infractiune se constituie cu un singur subiect pasiv, dar sunt si infractiuni care sunt conditionate de existent mai multor subiecti pasivi. Prin astfel de infractiuni se aduce atingere unei pluralitati de persoane. De exemplu: omorul este deosebit de grav daca este savarsit asupra a doua sau mai multor persoane; uciderea din culpa se pedepseste mai sever daca s-a savarsit asupra a doua sau mai multor persoane.

2.4.1.Categorii de subiecti pasivi ai infractiunii Cele mai cunoscute clasificari sunt: a) subiect pasiv general si subiect pasiv special

- orice infractiune are ca subiect pasiv general statul, deoarece orice infrractiune aduce atingere ordinii de drept penal statornicita de catre stat prin normele de drept penal. - orice infractiune lezeaza o anumita valoare sociala ocrotita penaliceste de catre stat, este normal ca atunci cand se savarseste o infractiune, statul sa apara ca subiect pasiv general. - statul este titular al actiunii penale pe care o exercita in numele societatii, garantand astfel apararea interselor subiectului pasiv special. Subiectul pasiv special si imdeiat este persoana fizica sau juridical titular a valorii sociale vatamate sau puse in pericol prin savarsirea infractiunii.

b)subiect pasiv principal si subiect pasiv secundar (adiacent)

Subiectul pasiv principal si secundar il intalnim in special in cazul infractiunilor complexe, deoarece in cazul savarsirii unei astfel de infractiuni, prin actiunea infractionala sunt lezate sau puse in pericol doua valori sociale, ambele ocrotite de legea penala, din care o valoare constituie obiectul juridic principal iar cealalta constituie obiectul juridic secundar sau adiacent. Cel mai classic exemplu este acela al infractiunii complexe de talharie, savarsita in dauna unei societati comerciale. In cazul acestei infractiuni statul apare ca subiect pasiv general, dar pe langa el, mai apar doi subiecti pasivi, din care unul principal (respective societatea ale carei bunuri au fost sustrase prin violenta) si un altul secundar (adiacent) in persoana paznicului care pazea bunurile si impotriva careia au fost exercitate actele de violent. Este subiect pasiv principal al infractiunii persoana fizica sau juridical, titular a valorii in principal ocrotita prin incriminarea si sanctionarea unei fapte si este subiect pasiv secundar sau adiacent al infractiunii persoana fizica sau juridical titular a valorii ocrotie in mod secundar sau adiacant prin incriminarea si sanctionarea aceleiasi fapte. Subiectul pasiv secundar este si consumatorul de droguri in cazul infractiunii de traffic de droguri, care sufera consecintele produse sau pe cale de a se produce (toxicomania), fiindu-I periclitata sanatatea. Subiectul pasiv secundar este intruchipat in persoana celui care sufera consecintele consumului illicit de droguri. Atunci cand subiectul active ofera sau vinde unei persoane droguri pe care aceasta la consuma, ea devine subiect pasiv secundar al infractiunii de traffic de droguri.

c)subiect pasiv simplu (necircumstantiat) si calificat (circumstantiat)

Subiectul pasiv este simplu atunci cand el nu are o anume calitate. De exemplu, o persoana este victim unui accident de circulatie si sufera o vatamare grava a integritatii corporale. Subiectul pasiv este calificat atunci cand legea care ca el sa aiba o anumita calitate, fie pentru existent infractiunii in forma tip sau simpla fie pentru existent anumitor forme agravanta ale acesteia. Pentru existent formei aggravate a infractiunii de viol, legiuitorul prevede si situatia in care subiectul pasiv (victim), este o persoana care se afla in ingrijirea, ocrotirea, paza, educarea au tratamentul faptuitorului. Este cazul tatalui care isi violeaza fiica sau a medicului care isi voleaza pacienta internata in spital si aflata sub tratamentul sau.

3.Timpul si locul savarsirii infractiunii

3.1.Timpul savarsirii infractiunii

Orice infractiune se comite intr-un interval de timp. Acest interval de timp este marcat de un moment al inceperii executarii faptei ilicite si un moment in care activitatea infractionala ia sfarsit. Timpul in care s-a savarsit fapta ilicita prezinta un interes deosebit sub aspectul consecintelor pe care le poate produce. In raport cu timpul cand s-a savarsit infractiunea, se determina legea penala care trebuie aplicata in cazul succesiunii legilor penale in timp. Timpul poate juca un rol hotarator si in planul raspunderii penale. Daca in momentul savarsirii faptei subiectul nu implinise varsta de 14 ani, atunci el nu va raspunde penal. Dimpotriva, daca in momentul savarsirii faptei subiectul implinise 14 ani, atunci se va punde problema rasponsabilitatii sale penale. Prescriptia raspunderii penale este o institutie de drept penal ce se bazeaza pe trecerea timpului. Termenul de prescriptive a raspunderii penale se calculeaza de la data savarsirii infractiunii. In cazul infractiunii continue termenul de prescriptive a raspunderii penale curge de la data incetarii actiunii sau inactiunii infractionale, iar in cazul celor continuate, de la data savarsirii ultimei actiuni sau inactiuni. Tot in timp, se determina si punctual de plecare al prescriptiei actiunii penale dar si al termenul pentru introducerea plangerii prealabile in cazul in care persoana vatamata a stiut inca din momentul comiterii infractunii cine este autorul. Timpul prezinta importanta si in aplicarea actelor de clement ( aministie si gratiere) , dar si pentru stabilirea starii de recidiva. Trecerea unui anumit interval de timp este hotaratoare in functionarea institutiei reabilitarii.

Infractiuni precum capitularea, parasirea campului de lupta, coborarea pavilionului, defetismul, jefuirea celor cazuti pe campul de lupta etc. nu se pot comite decat in timp de razboi. Timpul in care se comite o infractiune poate sa o agraveze. De exemplu: furtul comis in timpul noptii sau al unei calamitati.

3.2.Locul savarsirii infractiunii

Infractiunea fiind o activitate umana, o fapta a omului sau a unei persoane juridice, se plaseaza intr-un anumit spatiu, se realizeaza intr-un anumit loc. In raport cu orice infractiune, se pune problema de a determina locul comiterii infractiunii. Locul savarsirii unei infractiuni reprezinta un element preexistent fara de care nu poate fi conceputa savarsirea unei infractiuni. Locul savarsirii unei fapte conditioneaza insasi existent acelei fapte infractionale. Savarsirea unei fapte intr-un anumit loc face ca infractiunea sa capete o forma agravata ( de exemplu: infractiunea de furt este calificata atunci cand este savarsita intr-un loc public sau intr-un mijloc de transport in comun)

Latura obiectiva si latura subiectiva a infractiunii

1. Latura obiectiva a infractiunii

Latura obiectiva totalitatea conditiilor cerute de norma de incriminare privitoare la actul de conduit pentru existent infractiunii. Latura obiectiva cuprinde urmatoarele component: a) Elementul material; b) Urmarea imediata; c) Legatura sau raportul de cauzalitate. Pentru existenta unor infractiuni, latura obiectiva mai cuprinde si una sau mai multe conditii cerinte atasate elementului, material si absolute necesare pentru ca fapta savarsita sa poata constitui elementul material al infractiunii.

1.1.Elementul material al laturii obiective a infractiunii

Elementul material al infractiunii denumit si element obiectiv a fost definit ca activitatea fizica (actus reus) prin care se savarseste o infractiune, adica o manifestare externa, o consumare sau o infranare de energie fizica prin care se produce o modificare in lumea externa. Spre deosebire de morala, dreptul nostrum penal consacra principiul materialitatii actiunii (nullum crime sine action) exteriorizat susceptibil de o constatare senzoriala si care sa exprime procese ale lumii exterioare. Dreptul penal roman nu sanctioneaza o simpla ide criminal si nici comunicarea gandurilor altei persoane decat in mod exceptional, cand aceste din urma manifestari prezinta prin ele insele, un pericol social sporit, fiind prevazute ca infractiuni autonome. In dreptul nostru numai actele exterioare pot cadea sub incidenta legii penale deoarece numai ele vatama sau pun in pericol valorile sociale ocrotite de aceasta. Maanifestarea exterioara se infatiseaza sub forma unui act, adica o singura miscare corporala cu relevant penala, fie sub forma unei succesiuni de acte de acelasi fel. In cazul in care manifestarea exterioara ia forma unui singur act, aceasta poate epuiza singur continutul unei infractiuni ( de exemplu impuscarea mortal a unei persoane) ori se poate infatisa ca o succesiune de acte difertite in cadrul unei maniifestari mai complexe ( in cazul infractiunii de rele tratamente aplicate minorului). Cand manifestarea exterioara consta in repetarea mai multor acte de un numar de ori suficient incat sa denote obisnuinta, vom fi in prezenta unei infractiuni de obicei ( de exemplu prostitutia). Cand se savarseste in mod repetat acelasi act, impotriva aceleiasi persoane, cu aceeasi ocazie si in mod neintrerupt, va exista o unitate de infractiuni ( de exemplu : aplicarea mai multor lovituri de cutit unei persoane cu aceeasi ocazie). Daca actele successive aduc atingere corpului unor persoane diferite va exista un concurs de infractiuni, cu exceptia cazurilor cand legea formeaza din pluralitatea victimelor o unitate legala de infractiune ( de exemplu: omorul savarsit asupra a doua sau mai multor persoane). In cuprinsul unei norme de incriminare elementul material poate fi descries ca o manifestare unica ( de exemplu : furtul luarea unui bun) sau ca manifestari multiple alternative ( de exemplu: in cazul infractiunii de delapidare elementul material consta in insusire, folosire, ori traficare). Elementul material (actul material) din norma de incriminare care desemneaza activitatea interzisa este mentionat de legiuitor printr-un cuvant( de exemplu: uciderea, lovirea) sau printr-o expresie( de exemplu: lipsirea de libertate). Cuvantul sau expresia care indinca activitatea fizica ce constituie elementul material al incriminarii poarta denumirea de verbum regens. Verbum regens se poate realize fie prin cuvinte, cum ar fi spre exemplu in cazul infractiunilor de marturie mincinoasa sau prin scris, cum ar fi spre exemplu in cazul infractiunii de denuntare calomnioasa (259), fie prin acte material cum ar fi spre exemplu in cazul infractiunii de loviri sau alte violente ( 180) vatamare corporala ( 181), represiunea nedreapta ( 268) sau distrugerea de inscrisuri (242). Manifestarea exterioara (elementul material) poate imbraca forma actiunii ( comisiunii ) sau a inactiunii ( de exemplu: nepredarea bunului gasit).

Elementul material al laturii obiective poate consta in una sau mai multe actiuni, fiecare actiune la randul sau putand fi rezultatul unuia sau mai multor acte. Actiunea este activitatea prin care se face, se realizeaza ceva printr-o singura miscare sau manifestarea exterioara a omului sau dirijata de om sau chiar printr-o pluralitate de astfel de acte. Actiunea o comportare pozitiva si de aceea fapta antisociala savarsita in acest mod este definite ca o fapta comisiva, iar infractiunea ca infractiune comisiva. Actiunea infractionala este aceea prin care se face ceva ce nu trebuie facut, ce este interzis printr-o norma de conduit prohibitive. Ea realizeaza incalcarea unei interdictii si reprezinta o actiune ilicita. Inactiunea ca fapta omisiva, consta in a nu face ceva ce trebuie facut, adica omisiunea de a indeplini un act ordonat printr-o norma imperativa sau impus printr-o obligatie legala sau conventional. Inactiunea infractionala reprezinta o comportare negative a subiectului, fiind definite ca un act negative, ca o fapta omisiva, constitutive de infractiune. Prin omisiune se savarseste infractiunea de lasarea fara ajutor ( 315) care consta omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a instiinta autoritatea, de catre cel care a gasit o persoana a carei viata, sanatate sau integritate corporala este in primejdie si care este lipsita de putinta de a se salva. De exemplu: o persoana gaseste la ghena de gunoi a unui bloc un nou nascut care era viu si nu ia masuri pentru a-l salva. Infractiunile savarsite prin omisiune, ca cele din exemplul mai sus mentionat, sunt cunoscute in doctrina penala sub denumirea de infractiuni omisive proprii. Specific acestor infractiuni este faptul ca ele constau doar in incalcarea unei obligatii prevazute de lege, de unde decurge si caracterul lor format, ele consumandu-se prin insasi neexecutarea actiunii cerute de lege. Infractiuni omisive improprii se mai numesc si comisive prin omisiune. Specific infractiunilor comisive prin omisiune este faptul ca ele sunt intotdeauna infractiuni de rezultat. In cazul infractiunilor de comisiune prin omisiune infractiunea nu subzista decat daca subiectul avea obligatia juridical de a impiedica pproducerea rezultatului. Infractiunea comisiva se poate savarsi printr-o omisiune iar infractiunea omisiva se poate comite printr-o comisiune. Omisiunea presupune intotdeauna o obligatie legala de a actiona intr-un anumit mod pentru a nu fi considerat ca un autor al unui rezultat oarecare. Ori de cate ori printr-o abtinere nu se violeaza o obligatie impusa de lege dar se urmareste un rezultat pedepsit de lege vom avea o adevarata comisiune. Pentru existent unor infractiuni sunt necesare uneori si indeplinirea unor conditii cerinte esentiale prevazute de lege si atasate elementului material. Uneori locul si timpul constituie elemente de calificare a unei infractiuni. Din latura obiectiva a unor infractiuni in afara locului si timpului mai pot face parte si alte imprejurari cum sunt modul si mijloacele de savarsire a infractiunii.

1.2.Urmarea imediata
Urmarea imediata consta in rezultatul pe care il produce actiunea sau inactiunea faptuitorului, care se materializeaza in schimbarea ce se produce in realitatea obiectiva. Urmarea imediata se poate materialize fie intr-un rezultat palpabil, fie intr-o stare de pericol. Urmarea imediata nu trebuie identificata numai in producerea unui rezultat material (palpabil) deoarece acesta se poate materialize si intr-o stare de pericol. Atunci cand pentru consumarea unei infractiuni legea cere producerea unui anumit rezultat, ne aflam in prezenta asa-numitelor infractiuni de rezultat ( De exemplu: infractiunea de omor exista doar atunci cand se produce un rezultat si anume moartea victimei). Daca la infractiunile de rezultat faptuitorul realizeaza actiunea tipica ce constituie elementul material al infractiunii si rezultatul nu se produce, atunci ne gasim in fata tentative la acea infractiune. De exemplu: autorul trage un foc de arma asupra victimei, dar aceasta nu moare. In aceasta situatie ne aflam in fata unei tentative de omor. Sunt si o serie de infractiuni care se consuma fara producerea unui rezultat vatamator palpabil. Este vorba de asa-numitele infractiuni formale, de atitudine sau de pericol. Cu toate ca legea nu conditioneaza existenta lor de producerea unui anumit rezultat concret, aceasta nu inseamna ca priin savarsirea lor nu s-ar produce o urmae socialmente periculoasa. Aceasta urmare exista si consta in starea de pericol ce se creeaza prin savarsirea faptei pentru valoarea sociala ocrotita de norma penala. Starea de pericol consta intr-o starea contrara celei existente anterior savarsirii infractiunii. In cazul infractiunilor formale, de atitudine sau de pericol, urmarea imediata nu trebuie dovedita, deoarece starea de pericol se declanseaza automat, prin insasi savarsirea faptei, asa incat prevazandu-se in lege fapta, se prevede implicit si urmarea imediata a acesteia. Urmarea imediata a infractiunii nu trebuie confundata cu consecintele subsecvente ale acesteia deoarece urmarea imediata este o component a laturii obiective a infractiunii de care depinde existenta acesteia, pe cand consecintele subsecvente constituie un element circumstantial in continutul agravat al unor infractiuni, de exemplu : pagube importante aduse economiei nationale, dezastru, consecinte deosebit de grave, fie o simpla circumstanta.

1.3.Raportul de cauzalitate
Raportul de cauzalitate constituie si el o component a laturii obiective a infractiunii. Raportul de cauzalitate in dreptul penal presupune necesitatea de a se dovedi ca in cazul savarsirii unei infractiuni exista o legatura cauzala intre actiunea sau inactiunea faptuitorului si rezultatul material cerut de norma incriminatoare. Nu se poate concepe faptul ca exisa vreo infractiune care sa nu aiba un rezultat illicit, adica sa nu produca o urmare socialmente neconvenabila, constand in vatamarea sau punerea in pericol a unor valori sociale ocotite prin normale dreptului penal. Infractiunile formale se caracterizeaza prin aceea ca ca urmarea imediata este inerenta actiunii sau inactiunii, inseparabila de aceasta, motiv pentru care in cazul lor raportul de cauzalitate este prezumat.

Situatia se schimba in cazul infractiunilor de rezultat (de exemplu infractiunea de omor). In astfel de infractiuni, rezzultatul illicit nu mai este inerent actiunii, ci apare ca o entitate distinct separate chronologic si logic de actiune, motiv pentru care raportul de cauzalitate nu mai poate fi prezumat, ci trebuie dovedit atat sub aspect obiectiv (ex post) cat si sub aspect subiectiv (ex ante) ceea ce inseamna ca nici elementul subiectiv nu mai poate fi prezumat, ci trebuie demonstrat. Atunci cand fapta infractionala este comisa printr-o singura actiune/inactiune, prin care s-a urmarit producerea unui anumit rezultat, stabilirea raportului de cauzalotate nu prezinta dificultati in a se stabili ca intre actiunea ilicita si rezultatul produs exista o legatura cauzala. De exemplu: x urmareste sa-l ucida pe y si pentru aceasta il impusca cu o arma de foc. In acest caz, antecedent cauzala consta in impuscare iar rezultatul este moartea victimei. Rezulta ca in acest exemplu sunt intrunite toate cerintele obiective si subiective ale continutului constitutive al infractiunii de omor intentionat. Un exemplu: in urma unei altercatii x il injunghie pe y cauzandu-I o hemoragie puternica. Este chemata salvarea spre a-l transport ape y la spital pentru a primi ingrijiri medicale. In drum spre spital, soferul de pe salvare a intrat intr-o intersectie fara a se asigura si se ciocneste cu un autocamion. In urma impactului, y sufera multiple traumatisme. De la locul accidentului y este prelua de un autoturism particular si dus de urgenta la spital. Ajuns la camera de garda y era in viata. Dar la ora cand y a ajuns la camera de garda medical de serviciu a fost de negasit. Y mai traieste 30 de minute si moare dupa care apare si medical de garda care constata decesul. In urma constatarii medico legale se stabileste cauza mortii si se apreciaza ca daca medical de garda ar fi intervenit la timp y ar fi putut fi salvat. Intr-o asemenea speta se pune intrebarea cine va fi tras la rasp penala pentru moartea lui y? In abordarea stabilirii existentei raportului de cauzalitate in spete ca cea mai sus descrisa, in doctrina se apreciaza ca trebuie facuta o analiza obiectiva ( ex post) in raport cu legitatile generale ale cauzalitatii si o analiza subiectiva ( ex ante) privind capacitatea umana de a prevedea aparitia rezultatului tipic illicit. Raportul de cauzalitate trebuie stabilit in mod exclusive intre actiunea/inactiunea faptuitorului si rezultatul survenit urmand ca mai apoi dupa identificarea feenomenului sau fenomenelor cauza sa se verifice in cadrul unei operatii subsecvente daca actiunea/inactiunea carora li s-a recunoscut valoare cauzala au fost comise cu vinovatie sip e aceasta baza sa se constate existenta sau inexistenta raspunderii penale. In abordarea raportului de cauzalitate in cazul savarsiriii unei infractiuni de rezultat trebuie pornit de la necesitatea stabilirii faptului daca rezultatul produs este consecinta actiunii sau inactiunii subiectului active al acesteia sau a participantilor la aceasta atunci cand la producerea rezultatului au cooperat mai multe persoane. Specificul raportului de cauzalitate in dreptul penal consta in faptul ca intotdeauna cauza care declanseaza efectul trebuie sa fie urmare a unei activitati ilicite desfasurate de o persoana fizica sau juridica. Pentru determinarea raportului de cauzalitate in cazul existentei mai multor actiuni care au contribuit la producerea rezultatului, in doctrina au fost formulate mai multe teorii care sunt circumscrise in doua curente principale si anume: curentul monist si curentul pluralist. Curentul monist ideea central sustinuta de promoterii acestui current ar consta in faptul ca urmarea imediata (rezultatul) ca subelement al laturii obiective a infractiunii, ar avea intotdeauna o singura cauza. Monistii sustin ca in ipoteza unei pluralitati de contributii umane sau imprejurari care au contribuit la producerea acelei urmari, acestea trebuie considerate ca simple conditii fara o semnificatie juridical penala. Toti sustinatorii tezei

moniste sunt de accord ca urmarea imediata (rezultatul) este consecinta unei singure cause, unanimitatea dispare atunci cand se pune problema identificarii in concret din multitudnea de conditii a acesteia care va fi considerate drept unica cauza.

1.4.Teoria cauzei adecvate


Actiunile umane se clasifica din punctul de vedere al eficientei lor cauzale in doua categorii si anume actiuni tipice care sunt apte sau susceptibile sa produca singure aparitia efectului /a rezultatului socialmente periculos si actiuni tipice care singure sunt inapte sa determine prin ele insele aparitia efectului, dar care pot dobandi eficienta cauzala daca sunt associate cu alti factori contributive indispensabili/sine qua non, formand impreuna cu acestia un complex cauzal. Sustinatorii teoriei cauzei adecvate au pretins ca din punct de vedere juridic sa fie considerate drept cauza unica numai acea actiune tipica adecvata capabila sa produca singura rezultatul illicit, urmand sa fie excluse din notiunea juridical de cauza toate acele actiuni care nu poseda eficienta cauzala intrinseca chiar daca s-ar stabili ca fara ele rezultatul nu ar fi survenit. De exemplu: un tinichigiu punea table pe acoperisul unei case. O persoana care stia ca acesta este suferind de inima, voind sa-l sperie arunca o petard la baza imobilului. Ca urmare a bubuiturii, tinichigiul se sperie se dezechilibreaza si cade de pe acoperis, ocazie cu care sufera mai multe traumatisme in urma carora moare. Conform teoriei cauzei adecvate persoana care a aruncat petarda nu poate raspunde penal, deoarece ar lipsi raportul de cauzalitate intrucat o bubuitura prin insasi natura ei nu este apta sa provoace moartea unei persoane.

1.5.Teoria cauzei eficiente


Dintre multiplele conditii care formeaza antecedent cauzala a unui rezultat socialmente periculos sau daunator constituie cauza acea conditie care a avut o eficacitate precumpanitoare in producerea rezultatului. Conform acestei teorii, apreciereea unei conditii ca fiind precumpanitoare in producerea rezultatului se face dupa experienta comuna de viata dupa bunul simt al omului.

1.6.Teoria cauzei preponderente


Se considera cauza a rezultatului acea conditie care a fost determinate in producerea rezultatului socialmente periculos, a avut cea mai mare contributie in producerea acelui rezultat.

1.7.Teoria cauzei proxime


Ptr identificarea cauzei proxima din campul cauzalitatii sunt eliminate toate conditiile necesare care au contribuit la producerea unui rezultat socialmente periculos sau daunator in afara de una singura cea de pe urma causa proxima. Este cauza potrivit acestei teorii energia care a precedat nemijlocit rezultatul.

Curentul pluralist spre deosebire de curentul monist, adeptii tezei pluraliste considera ca producerea efectului poate fi datorata unui concurs de cause. Intr-o astfel de situatie (concurs de cauze), este necesar sa se determine contributiile umane in legatura cu rezultatul produs si sa se stabileasca care dintre acestea sunt relevante din punct de vedere penal.

1.8.Teoria achivalentei conditiilor


Si sub denumirea de teoria conditiei sine qua non a fost formulate pentru prima oara de penalistul german Von Buri in anul 1860. A ramas si pana in zilele noastre de cea mai larga aplicare practica in stabilirea raportului de cauzalitate. La baza elaborarii acestei teorii au stat trei reguli principale si anume: a) Cauzalitatea este de regula plurala; b) Trebuie considerate cauza orice conditie premergatoare fara de care rezultatul nu s-ar fi produs; c) Toate evenimentele premergatoare rezultatului si fara de care acesta nu s-ar fi produs au valoare contributiva egala neputandu-se stabili o ierarhie sub raport contributive intre cauze si conditii.

1.9.Toria conditiei necesare


Trebuie sa fie considerate drept cauza a rezultatului socialmente periculos orice conditie necesara pentru producerea rezultatului tinandu-se seama de contributia diferita adusa de fiecare conditie. Pentru stabilirea legaturii de cauzalitate se recomanda izolarea temporare si artificial a cauzelor mecanice, chimice, biologice, pentru a se retine numai faptele omenesti care au contribuit la producerea rezultatului ca fiind conditii sine qua non pentru ivirea acestuia.

2. Latura subiectiva a infractiunii


Notiune prin latura subiectiva a infractiunii se intelege atitudinea psihica a infractorului formata din stari intellective (atitudinea constitiintei , scop) stari affective si volitive ( motive) atitudine psihica ce precede si insoteste fapta infarctionala si urmarile ei. Pentru existenta unei infractiuni nu este suficient sa se constate ca in realitatea obiectiva s-a comis o fapta socialmente periculoasa prevazuta de legea penala ci mai trebuie sa se stabileasca ca acea fapta a fost comisa de catre subiect cu vointa si constiinta. Structura laturii subiective. In structura laturii subiective a infractiunii intra totdeauna ca element component elementul subiectiv la care sunt atasate uneori una sau mai multe conditii cerinte esentiale necesare pentru completarea laturii subiective a anumitor infractiuni. In structura laturii subiective a unei infractiuni intra: elementul subiectiv (vinovatia) iar la unele infractiuni se mai adauga mobilul si scopul. Prin elementul subiectiv atitudinea psihica a persoanei care a savarsit o fapta, fata de fapta si de urmarile acesteia atitudine exprimata in vinovatia ceruta de lege pentru existenta acelei infractiuni, vinovatia ca

parte component a laturii subiective exista atunci cand fapta prevazuta de legea penala este savarsita cu intentie din culpa sau praeterintentie. Vinovatia si o trasatura esentiala a unei infractiuni , motiv pentru care ea nu trebuie confundata cu vinovatia ca element al continutului constitutive al unei infractiuni. Existenta vinovatiei ca trasatura esentiala nu presupune intotdeauna si existenta vinovatiei ca element al continutului constitutive al infractiunii. De exemplu: in cazul savasrsirii unei fapte din culpa se realizeaza vinovatia ca trasatura esentiala a infractiunii dar poate lipsi elementul subiectiv daca legiuitorul incrimineaza acea fapta numai daca este savarsita cu intentie. Mobilul si scopul. Actiunile/inactiunile umane sunt determinate de anumite necesitati , dorinte, interse, emotii, sentimente, pasiuni, care in anumite situatii devin adevarate motive sau mobiluri ale infractiunii si care stau in spatele efortului de vointa care determina savarsirea faptei. Mobilul sau cauza interna a actului de conduit illicit, desemneaza acel sentiment (dorinta, tendinta, pasiune) ce a condus la nasterea in mintea faptuitorului a ideii savarsirii unei anumite fapte. Lipsa unui mobil, a unei motivatii a faptei este un indiciu de anormalitate psihica a faptuitorului ce impune cercetarea responsabilitatii acestuia. Stabilirea mobilului in procesul penal prezinta importanta pentru instant deoarece se va putea intelege mai bine gradul de pericol social al inculpatului si va ajuta la individualizarea judiciara a sanctiunii de drept penal. Mobilul nu constituie un element necesar pentru existenta infractiunii considerandu-se ca prezenta vinovatiei este suficienta pentru a atribui faptei pericolul social al unei infractiuni dar sunt si unele exceptii. Infractiunea de abuz in serviciu prin ingradirea unor drepturi nu se poate realize decat in prezenta existentei unui anumit mobil si anume savarsirea abuzului pe temei de nationalitate, rasa, sex sau religie. Mobilul poate constitui o circumstanta generala de agravare a pedepsei cum ar fi spre exemplu savarsirea faptei din motive josnice. ( art. 75 lit.d) C.pen. gelozia, invidia, tendinta de inavutire fara munca etc.) Scopul infractiunii se intelege finalitatea urmarita prin savarsirea faptei ce constituie elementul material al infractiunii, obiectivul propriu sireprezentat de faptuitor ca rezultat al actiunii sau inactiunii sale. Scopul urmarit de infractor prin savarsirea faptei intregeste elementul subiectiv al infractiunii si presupune reprezentarea clara a rezultatului acesteia. Ca si mobilul, scopul este caracteristic activitatii voluntare dar tot ca mobilul scopul nu este prevazut ca element in continutul inffractiunii decat in mod exceptional si anume la acele infractiuni la care latura subiectiva trebuie sa cuprinda pe lanaga elementul subiectiv si conditia cerinta esentiala a unui scop urmarit de faptuitor. Exemple- carte pg 190.

Clasificarea infractiunilor 1. Clasificarea infractiunilor dupa obiectul social juridic si dupa subiect 1.1.Clasificarea infractiunilor dupa obiectul social-juridic
Sunt infractiuni prin a caror savarsire se incalca concomitant mai multe relatii sociale nascute in jurul unor valori fundamentale ocrotite prin normele dreptului penal. De exemplu: infractiunea de talharie are un obiect juridic complex. Pe de o parte prin savarsirea ei se incalca relatiile sociale privind dreptul de proprietate al persoanei dar si relatiile sociale privind viata, sanatatea , integritatea corporala a persoanei umane. Legiuitorul, clasificand infractiunea de talharie in categoria infractiunilor contra patrimoniului a apreciat ca obiectul juridic principal al acestei infractiuni il constituie dreptul de proprietate, iar obiectul juridic secundar sau adiacent il constituie dreptul persoanei la sanatate si integritate corporala. Un prim criteriu al clasificarii il constituie obiectul juridic lor social juridic. In baza acestui criteriu sunt grupate infractiunile in partea speciala a codului penal. Aceasta grupare a infractiunilor dupa obiectul lor social juridic ajuta atat pe teoreticieni cat si pe practicieni in orientarea si identitatea diferitelor infractiuni . Dupa obiectul social juridic prezinta un intreit aspect: 1. Clasificarea reflecta consecinta felului si importantei relatiilor social-juridice ocrotite de dr penal; 2. clasificarea reflecta o ierarhie a grupelor de infractiuni dupa gravitatea lor, in sensul ca unele grupe de infractiuni cuprind infractiuni mai grave decat alte grupe;

3. din clasificarea infractiunilor in partea speciala a codului penal dupa obiectul social juridic periclitat mai rezulta unele consecinte in privinta individualizarii pedepselor, a gradului de raspundere a participantilor la savarsirea infractiunilor mai grave precum si in fecventa pedepsirii tentative la unele grupe de infractiuni.

1.2.Clasificarea infractiunilor dupa subiect 1.2.1. Clasificarea in raport cu subiectul active


In raport cu subiectul activ infractiunile se clasifica in: a) Infractiuni comune: sunt socotite infractiuni commune acelea care pot fi comise de orice persoana care are capacitate penala. de exemplu : furtul art.208; omorul art. 174; vatamarea corporala 181. Majoritatea infractiunilor prev in legislatia noastra se pot incadra ca fiind infractiuni commune. b) Infractiuni savarsite in persoana proprie: ele nu pot fi comise in mod nemijlocit decat numai de catre o singura persoana. De exemplu: infractiunea de marturie minicinoasa -260; infractiunea de dezertare 332.

c) Infractiuni proprii: sunt acele infractiuni pentru existenta carora legiuitorul pretinde ca autorul sa aiba o anumita calitate. De exemplu: calitatea de functionar, cand este vorba de infractiunea de luare de mita 254 ; calitatea de military cand este vorba de subgrupa de infractiuni prev in art. 331-336. d) Infractiuni cu autor unic si infractiuni cu pluralitate naturala sau constituita: -infractiunea cu autor unic exista atunci cand pentru comiterea ei este sufficient un singur subiect active/ autor, spre exemplu in cazulinfractiunii de viol. -infractiunile cu pluralitate de autori se intalnesc fie in cazul pluralitatii natural cand savarsirea infractiunii presupune in mod natural cooperarea a doua sau mai multor persoane cum ar fi spre exemplu infractiunea de bigamie, infractiunea de incest sau jocul de noroc. -pluralitatea constituita atunci cand legea penala incrimineaza si sanctioneaza simpla asociere sau grupare de persoana in scopuri infractionale ( de exemplu: cazul infractiunii de complot sau al infractiunii de asociere in vederea comiterii de infractiuni).

1.2.2. Clasificarea in raport cu subiectul pasiv(victima)


In raport cu subiectul pasiv, infractiunile se clasifica in: a) Infractiuni cu subiect indeterminate: - La majoritatea infractiunilor subiectul pasiv imediat nu este determinat prin vreo calitate speciala. b) Infractiuni cu subiect pasiv determinat: - Subiectul pasiv determinat general statul ale carui interese bunuri , valori sau drepturi sunt vatamate sau periclitate prin savarsirea unei infractiuni. - Exista totusi unele infractiuni al caror subiect pasiv imediat este determinat printr- o anumita calitate speciala. - De exemplu: in cazul infractiunilor de atentat care pune in pericol securitatea nationala, subiectul pasiv imediat trebuie sa fie o persoana care indeplineste o activitae importanta de stat sau alta activitate publica importanta; in cazul infractiuniii de seductive victim trebuie sa fie mai mica de 18 ani. - Categoria infrac cu subiect pasiv determinat prin vointa legiuitorului necesita totdeauna verificarea faptului daca in momentul savarsirii infractiunii victima avea calitatea ceruta de lege, iar pe de alta parte pentru a se putea retine in sarcina faptuitorului savarsirea unei astfel de infractiuni, trebuie dovedit ca aceasta cunostea calitatea ce o avea victim in momentul comiterii faptei. - De exemplu : in cazul furtului ce se urmareste penal numai la plangere prealabila, trebuie dovedita calittea victimei de a fi sotul sau o ruda apropiata a faptuitorului in momentul savarsirii infractiunii.

2. Clasificarea infractiunilor dupa latura obiectiva si latura subiectiva a infractiunii 2.1.Clasificarea infractiunilor dupa latura obiectiva
a) Infractiuni comisive: -se savarsesc printr-o actiune interzisa de lege ( infractiunea de pruncucidere, de furt, de viol). b) Infractiuni omisive: -al caror element material consta intr- o inactiune, o abtinere de la ceea ce legea ordona. De exemplu: infractiunea de nedenuntare a unor infractiuni indreptate contra sigurantei statului art.170. c) Infractiuni momentane: -se mai numesc instantanee. -acele infractiuni a caror savarsire nu se poate prelungi in timp dup ace au atins momentul consumarii. De exemplu: amenintarea este o infractiune momentana fiindca actiunea de a ameninta o persoana cu savarsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare indreptate impotriva ei,a sotului ori a a unei rude apropiate se consuma de indata ce au fost preferate cuvintele amenintatoare fara o durata intinsa de timp. -omorul este de asemenea o infractiune momentana deoarece consumarea lui nu dureaza in mod deosebit in timp. -care se poate savarsi intr-o clipa sau aceea care se termina de indata ce se savarseste si sunt intrunite toate elementele constitutive ale acesteia. De exemplu: furtul unui portofel intr-un mijloc de transport in comun. d) Infractiuni continue: -a caror latura obiectiva se prelungeste in timp intr-o stare identical chiar si dupa ce au atins momentul consumarii. La aceste infractiuni se distinge si un moment al epuizarii lor care coincide cu data incetarii actiunii sau inactiunii infractionale. De exemplu: infractiunea de lipsire de libertata ein mod illegal, abandonul de familie in modalitatile neplatii pensiei de intretinere. e) Infractiuni continuate: -in situatia in care o persoana savarseste la diferite intervale de timp dar in realizarea aceleiasi rezolutii, actiuni care prezinta fiecare in parte continutul aceleiaisi infractiuni. De exemplu: este considerta infractiune continuata fapta unui casier care sustrage zilnic anumite sume de bani din gestiune pana este descoperit. f) Infractiuni de obicei sau din obisnuinta: -exista atunci cand se savarsesc cu intentie mai multe acte ilicite repetate sufficient intr-atat incat sa dovedesc deprinderea sau obisnuinta faptuitorului. De exemplu: este considerate infrac din obisnuinta prostitutia. g) Infractiuni simple: -atunci cand elementul sau material const intr-o unica actiune sau inactiune care intruneste trasaturile unei singure fapte prevazute de legea penala. De exemplu: infractiunea de pruncucidere, de omor sau de violare de domiciliu in forma tip.

h) Infractiuni complexe: -atunci cand in continutul sau intra ca element sau ca circumstanta agravanta o actiune sau inactiune care constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala. De exemplu: infractiunea de talharie deoarece pe langa sustragerea bunului care este o actiune principal ea mai cuprinde si alte actiuni cum sunt actiuni violente sau amenintarea care constituie fapte prevazute de legea penala in mod distinct. -infractiunea complexa nu trebuie confundata cu complexitatea naturala. Este complexitate naturala atunci cand continutul unui singur fapt penal sunt in mod natural cuprinse elemente apartinand altor fapte prevazute de legea penala.

2.2.Clasificarea infractiunilor dupa latura subiectiva


Dupa latura subiectiva infractiunile pot fi clasificate in fractiuni intentionate, din culpa / neintentionate, si infractiuni praeterintentionate. Interesul distinctiei intre o infractiune intentionata si una neintentionata / din culpa este importanta deoarece faptuitorul care a comis o infractiune cu intentie trebuie sa fie pedepsit mai sever decat faptuitorul care a comis aceeasi infractiune dar din culpa. Tot dupa latura subiectiva infrac mai sunt clasif si in : infractiuni spontane, premeditate, cu un mobil special si fara un mobil special. Infractiuni spontane: este faptul ca latura subiectiva este data de o intentie ce se formeaza in mod spontan in imprejurari special, neprevazute. De exemplu : o persoana este lovita de o alta persoana si imediat in mod spontan riposteaza si loveste si ea. Infractiunile premeditate: intentia cu care se savarseste fapta( de ex omorul) nu mai este spontana ci in procesul formarii vinovatiei intervine factorul constient care pregateste din timp si in cele mai mici amanunte modul in care se va executa infractiunea propusa(de exemplu: omorul cu premeditare. De exemplu si actiunile teroriste. De exemplu: in cazul infrac de spionaj legiuitorul cere ca procurarea de documente ce constituie secrete de stat sa se faca in scopul transmiterii lor de catre o putere straina. Existenta scopului in cazul savarsirii unor infrac trebuie dovedite in process deoarece in cazul lor scopul devine un element al infractiunii. Majoritatea infractiunilor se savarsesc avand la baza un anumit mobil. Sub acest aspect n doctrina se face distinctive intre infractiuni cu un anumit mobil si infractiuni fara un anumit mobil. De exemplu: infract de abuz in serviciu prin ingradirea unor drepturi se savarseste pe temei de nationalitate, rasa sex sau religie (mobilul). La alte inactiuni mobilul se prezinta ca un element de agravare a acesteia. De exemplu savarsirea unei infractiuni din motive josnice.

3. Alte clasificari
a) Dupa criteriul gravitatii infractiunilor: - Infractiunile pot fi simple , calificate sau usoare. - Infractiunea poate sa fie simpla sau calificata in functie de subiectul active al infractiunii. Daca subiectul este calificat si infrac poate fi mai grava. - De exemplu: un functionar ce primeste mita pentru a indeplini sau nu indeplini un act ce intra in atributiile sale de serviciu. - Elemente ce pot duce ca o infrac sa fie grava sau mai putin grava sunt urmarile faptei modul de savarsire, timpul sau locul unde s-a savarsit aceasta. - De exemplu: delapidarea care a avut consecinte deosebit de grave este mai aspru pedepsita deci va fi socotita infractiune grava. - De exemplu: daca infractiunea de distrugere se savarseste prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc, daca rezulta pericol public, va f socotita ca o infractiune grava. - Timpul in care se savarseste I infrac poate duce la agravarea ei. Astfel, furtul este calificat deci mai grav atunci cand se savarseste in timpul noptii. Infractiunea de talharie devine mai grava daca este savarsita intr-un loc public, intr-un mijloc de transport sau intr-o locuinta ori dependinte ale acesteia. - La fiecare grup de infrac si aproape la fiecare infractiune se prevede forma simpla (tip), forma agravata(calificata) iar la unele se prevede si forma mai usoara adica mai putin grava decat forma tipica. b) Dupa criteriul punerii in miscare a actiunii penale: Distingem infractiuni pentru care: 1. Punerea in miscare a actiunii penale se face din oficiu; 2. Punerea in miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila a persoanei vatamate; 3. Punerea in micare a actiuniii penale nu se poate face decat cu autorizarea unui organ competent. c) Dupa criteria procedural tinand seama de momentul savarsirii lor: Pot fi flagrante sau neflagrante. Este flagranta infractiunea descoperita in momentul savarsirii sau imediat dupa savarsire. Este de asemenea flagranta si infractiunea al carei faptuitor imediat dupa savarsire este urmarit de persoana vatamata de martorii ocular sau strigatul public ori este surprins aproape de locul comiterii infractiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natura a-l presupune participant la infractiune. Vor fi infractiuni neflagrante acelea care nu intrunesc conditiile mai sus enumerate.