TEMA 6

INFRACŢIUNI CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIŢIEI

1. Ce înseamnă infracțiuni contra înfăptuirii justiției

a) Noțiuni generale
b) Utilitatea noțiunilor în profesia de agent de penitenciare
c) De ce a incriminat legiuitorul astfel de fapte?
d)Care sunt efectele răspunderii în cazul savârșirii de infracțiuni contra
înfăptuirii justiției?

2. Care sunt infracțiunile contra înfăptuirii justiției?

Infracțiuni cu privire la sesizarea justiției
2.1. Nedenunţarea (art. 266 C. pen.)
2.2. Inducerea în eroare a organelor judiciare (art. 268 C. pen.)
2.3. Influenţarea declaraţiilor (art. 272 C. pen.)

Infracțiuni cu privire la exercitarea activității judiciare

2.4. Compromiterea intereselor justiţiei (art. 277 C. pen.)
2.5. Obstrucţionarea justiţiei (art. 271 C. pen.)
2.6. Cercetarea abuzivă (art. 280 C. pen.)
2.7. Mărturia mincinoasă (art. 273 C. pen.)
2.8. Favorizarea făptuitorului (art. 269 C. pen.)
2.9. Tăinuirea (art. 270 C. pen.)
2.10. Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri (art. 275 C.pen.)
2.11. Represiunea nedreaptă (art. 283 C. pen.)

!!! Infracțiuni contra autorității justiției și hotărârilor judecătorești (care pot fi

comise în mediul penitenciar, de către deținuți sau de către polițiștii de
penitenciare)

2.12. Omisiunea sesizării (art. 267 C. pen.)

2.13. Ultrajul judiciar
2.14. Încălcarea solemnităţii şedinţei
2.15. Evadarea
2.16. Înlesnirea evadării
2.17. Supunerea la rele tratamente
2.18. Tortura
2.19. Nerespectarea hotărârilor judecătorești
2.20. Neexecutarea sancțiunilor penale
2.21. Introducere, în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la
distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a
adatelor și alcool (faptă prevăzută și pedepsită de art. 185 alin.1 din Lg. nr. 254/2013)

Alte infracțiuni împotriva înfăptuirii justiției

2.22. Răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei (art. 274 C. pen.)
2.23. Asistența și reprezentarea neloială

3. 7 reguli pentru a evita săvârșirea de infracțiuni împotriva înfăptuirii justiției

 1. CE ÎNSEAMNĂ INFRACȚIUNI CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIȚIEI?
a) Noțiuni generale
În statul nostru de drept justiţia are un rol important deoarece soluţionează litigiile care
apar între oameni, între instituţii şi unităţi economice, între persoane fizice şi persoane
juridice etc. dar şi sancţionează pe cei care încalcă, sub diferite modalităţi, legea.
Înfăptuirea justiţiei este apărată şi prin mijloace de drept penal. Astfel, în Titlul IV al
Codului penal sunt incriminate ca fapte penale infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei. Sediul
materiei este prevăzut în art. 266-288 al Noului Cod Penal. Ele se săvârşesc cât timp se
desfăşoară activitatea judiciară prin neîndeplinirea obligaţiilor sau garanţiilor procesuale şi
care împiedică înfăptuirea justiţiei. De înfăptuirea justiţiei depinde asigurarea ordinii sociale.
Ea se va respecta în numele legii cu imperativitatea principiului că judecătorii sunt
independenți şi se supun numai acesteia.
Obiectul juridic generic al acestor infracţiuni îl constituie relaţiile sociale apărate de
legea penală care asigură buna înfăptuire a justiţiei potrivit principiilor fundamentale ale
statului, Constituţiei şi legilor ţării.
b) Utilitatea noțiunilor în profesia de agent de penitenciare
General vorbind, instanța trebuie sa-și desfășoare activitatea jurisdicțională în ceea ce
privește cercetarea și stabilirirea dreptății în cauzele pe care le soluționează. Această
activitate încetează în momentul formării actului de justiție ce are ca izvor legea și deține
forță executorie. Astfel, aici intră în scenă și funcționarul public cu statut special din cadrul
Administrației Naționale a Penitenciarelor, ca și reprezentant al mediului execuțional penal,
actor important care veghează la punerea în executare a sancțiunilor penale și care este
totodată garant al înfăptuirii justiției.
c) De ce a incriminat legiuitorul astfel de fapte?
Obiectul juridic al acestor infracţiuni îl reprezintă valorile sociale ce privesc înfăptuirea
justiţiei ce devin raporturi juridice ce conţin drepturi şi obligaţii protejate de legea penală. Ca
şi obiect secundar mai întâlnim: libertatea, demnitatea persoanei, nedenuțarea, supunerea la
rele tratamente ori relaţiile de serviciu. Obiectul material constă în activităţile ce le efectuează
organele de justiţie, unele infracţiuni deţinând acest obiect, altele nu. Subiectul activ poate fi
orice persoană care are calificarea de: expert, funcţionar public etc, iar uneori poate constitui
o circumstanţă agravantă.
Statul este subiectul pasiv principal, iar cel secundar este persoana fizică vătămată
prin săvârşirea infracţiunii. Ele se comit, de regulă, cu intenţie directă sau indirectă, dar în
cazul înlesnirii evadării se poate săvârşi din culpă. Tentativa este posibilă în cazul
infracţiunilor de tortură, represiune nedreaptă, evadare sau înlesnirea evadării.
d) Care sunt efectele răspunderii juridice în cazul savârșirii de infracțiuni
contra înfăptuirii justiției?
Pedepsele prevăzute de lege sunt, în general, cele cu închisoarea deoarece se apără
valorile sociale importante. Răspunderea penală se poate înlătura în cazul mărturiei
mincinoase, nedenunțării, favorizării făptuitorului.
Circumstanţele atenuante se întâlnesc la mărturia mincinoasă, iar cele personale de
atenuare a răspunderii penale la nedenunțarea şi favorizarea făptuitorului. De asemenea,
agravante întâlnim la înlesnirea evadării.

2. CARE SUNT INFRACȚIUNILE CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIȚIEI?

Așa cum am mai menționat, în Titlul IV al Codului Penal sunt incriminate ca fapte
penale infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei. Pentru o mai bună înțelegere am considerat
necesar să împărțim aceste infracțiuni după cum urmează:
Infracțiuni cu privire la sesizarea justiției
2.1. Nedenunţarea (art. 266 C. pen.)
Conţinut legal (art. 266 alin.(1) C. pen.) Fapta persoanei care, luând cunoştinţă de
comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieţii sau care a avut ca urmare
moartea unei persoane, nu înştiinţează de îndată autorităţile se pedepseşte cu închisoare de
la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
2
 Explicarea termenilor:
Infracțiunea de nedenunțare constă într-o omisiune, aceea de a nu înştiinţa de îndată
autorităţile despre comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieţii sau care a
avut ca urmare moartea unei persoane, despre care a luat cunoştinţă.
Existenţa infracţiunii presupune în mod necesar comiterea unei fapte prevăzute de
legea penală contra vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane.
Faptele prevăzute de legea penală contra vieţii sunt prevăzute în Titlul I, Infracţiuni
contra persoanei, capitolul I, Infracţiuni contra vieţii, respectiv: omorul (art. 188 C. pen.),
omorul calificat (art. 189 C. pen.), uciderea la cererea victimei (art. 190 C. pen.),
determinarea sau înlesnirea sinuciderii (art. 191 C. pen.) şi uciderea din culpă (art. 192 C.
pen.).
Faptele prevăzute de legea penală care au avut ca urmare moartea unei persoane
sunt prevăzute în mai multe capitole din C. pen. Aceste fapte sunt următoarele: lovirile sau
vătămările cauzatoare de moarte (art. 195 C. pen.), încăierarea (art. 198 C. pen.),
întreruperea cursului sarcinii (art. 201 C. pen.), vătămarea fătului (art. 202 C. pen.), lipsirea
de libertate în mod ilegal (art. 205 C. pen.), violul (art. 218 C. pen.), agresiunea sexuală (art.
219 C. pen.), tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei (art. 236 C. pen.), distrugerea
calificată (art. 254 C. pen.), tortura (art. 282 C. pen.), nerespectarea atribuţiilor privind
verificarea tehnică ori efectuarea reparaţiilor (art. 340 C. pen.), nerespectarea regimului
materialelor nucleare sau al altor materii radioactive (art. 345 C. pen.), nerespectarea
regimului materiilor explozive (art. 346 C. pen.), transmiterea sindromului imunodeficitar
dobândit (art. 354 C. pen.), infracţiuni de război contra persoanelor (art. 440 C. pen.),
infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor (art. 442 C. pen.).

O altă cerinţă esenţială pentru existenţa infracţiunii este aceea că făptuitorul nu

înştiinţează, de îndată, autorităţile. Înştiinţarea se consideră făcută “de îndată” atunci când
a avut loc în cel mai scurt timp posibil, ţinându-se seama de locul, timpul şi împrejurările în
care persoana a luat cunoştinţă despre săvârşirea faptei prevăzute de legea penală contra
vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane.

Nedenunţarea are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru

desfăşurarea normală a înfăptuirii justiţiei. Pentru existenţa infracţiunii este deci indiferent
dacă s-a produs sau nu o întârziere sau împiedicare a urmăririi faptei respective, fiind
suficient doar să fie creată această posibilitate.
Tipul de pedeapsă – infracțiunea de nedenunțare se pedepsește cu închisoare de la
6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Forma de vinovăţie se manifestă sub aspectul intenţiei sau culpei.
Fiind o infracţiune care se săvârşeşte prin omisiune, nedenunţarea nu este
susceptibilă de tentativă.

De reținut! Fapta nu se pedepseşte dacă făptuitorul are calitatea de membru de

familie cu autorul infracţiunii nedenunţate (art. 266 alin. 2 C. pen.).
Prin membru de familie, în conformitate cu art. 177 C. pen. se înţelege:
a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele
devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;
b) soţul;
c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi
şi copii, în cazul în care convieţuiesc.
De asemenea, nu se pedepseşte persoana care, înainte de punerea în mişcare a
acţiunii penale împotriva unei persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate,
încunoştinţează autorităţile competente despre aceasta sau care, chiar după punerea în
mişcare a acţiunii penale, înlesneşte tragerea la răspundere penală a autorului sau a
participanţilor (art. 266 alin. 3 C. pen.).

3
 2.2. Inducerea în eroare a organelor judiciare (art. 268 C. pen.)
Conţinut legal (art. 268 alin. (1) şi ( 2) C. pen.)
(1) Sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei
fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o
anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei
fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană, se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Explicarea termenilor:
În cazul prevăzut la alin. (1), infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare
constă în sesizarea penală, făcută prin plângere sau denunţ cu privire la existenţa unei fapte
prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o
anumită persoană.
Sesizarea trebuie să aibă caracter de plângere sau denunţ (în înţelesul Codului de
procedură penală), adică să fie adresată unui organ judiciar şi să aibă conţinutul cerut de
lege pentru a fi considerată plângere sau denunţ. Un element important este că în conţinutul
plângerii sau denunţului trebuie menţionată o persoană individualizată prin date de
identificare.
De asemenea, sesizarea trebuie să se refere la săvârşirea unei fapte prevăzute de
legea penală.
În cazul formei prevăzute în alin. (2), elementul material se poate realiza fie prin
producerea de probe nereale, fie prin ticluirea unor astfel de probe.
Producerea de probe nereale înseamnă a aduce sau a depune în faţa organelor
judiciare a unor probe în care adevărul este alterat.
Ticluirea de probe nereale înseamnă crearea unor aparenţe care să fie interpretate
drept probe, inventarea unor elemente de fapt care pot fi interpretate ca probe şi care nu
corespund realităţii.
Urmarea imediată este crearea unei stări de pericol pentru normala desfăşurare a
activităţii de înfăptuire a justiţiei. Dacă însă sesizarea penală a determinat luarea unor măsuri
procedurale sau procesuale împotriva unei persoane se adaugă şi vătămarea efectivă adusă
acelei persoane.
Forma de vinovăție: inducerea în eroare a organelor judiciare se săvârșește cu
intenţie.
Făptuitorul are reprezentarea faptului că formulează o sesizare penală ori că produce
sau ticluieşte probe cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală sau în
legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte, care nu corespund realităţii.
Săvârşirea faptei din culpă nu este incriminată.
Tipul de pedeapsă: în închisoare și/sau amendă.
Tentativa este posibilă, însă nu se pedepseşte.
Nu se pedepseşte persoana care a săvârşit inducerea în eroare a organelor judiciare,
dacă declară, înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare a acţiunii penale
împotriva celui faţă de care s-a făcut denunţul sau plângerea ori s-au produs probele, că
denunţul, plângerea sau probele sunt nereale (art. 268 alin. (3) C. pen.).

2.3. Influenţarea declaraţiilor (art. 272 C. pen.)

Conţinut legal (art. 272 alin. (1) C. pen.)
Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea
acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant,
săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele
de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii
mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură
judiciară, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
4
 Explicarea termenilor:
Prezenta infracțiune constă fie în acţiunea de „a încerca determinarea” fie în
„determinarea” unei persoane, indiferent de calitatea acesteia să nu sesizeze organele de
urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase
ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară.
Încercarea de a determina constituie o tentativă, deci o acţiune fără rezultatul scontat
de făptuitor. Determinarea presupune punerea în executare a activităţii infracţionale de către
o altă persoană şi producerea uneia dintre situaţiile prevăzute de textul incriminator.
A încerca determinarea sau a determina „prin constrângere” înseamnă a sili, a obliga,
o persoană să accepte în mod forţat săvârşirea infracţiunii, pe care de bună voie nu ar face-
o. Constrângerea trebuie să creeze o stare de temere în urma exercitării unor acte de
violenţă (constrângere fizică) sau prin ameninţare (constrângere morală).
„Coruperea” înseamnă a oferi sau promite bani, bunuri sau alte foloase materiale unei
persoane în scopul abaterii acesteia de la corectitudine, de la obligaţia morală şi legală de a
contribui la buna înfăptuire a justiţiei într-o cauză penală.
„Fapta cu efect vădit intimidant” poate fi interpretată, din punct de vedere a exercitării
acesteia, ca fiind similară unei activităţi de constrângere, dar rezultatul pe plan psihic asupra
persoanei asupra căreia este exercitată, duce la o stare de jenă, de ruşine, de timorare a
acesteia, care conduce la acelaşi rezultat incriminat de textul de lege.
În cazul încercării de a determina, urmarea constă într-o stare de pericol iar în cazul
determinării, acţiunea este pusă în executare iar unul dintre rezultatele de mai sus s-a produs
în totalitate sau în parte.
Legiuitorul nu a introdus, ca cerinţă legală, o anumită calitate a persoanei asupra
căreia se exercită încercarea de a determina sau determinarea, dar din textul legal se
înţelege că aceasta trebuie să aibă o calitate în procesul penal sau anumite obligaţii ce au
legătură cu o cauză penală (obligaţii referitoare la sesizarea organelor de urmărire penală,
administrarea probelor, ascultarea părţilor sau persoanelor în procesul penal).
Dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică
regulile privind concursul de infracţiuni.
Forma de vinovăție este manifestată sub aspectul intenţiei.
Tentativa este posibilă, însă nu se pedepseşte.
Tipul de pedeapsă: forma tipică a infracțiunii se pedepsește cu închisoare.
Nu constituie infracţiune înţelegerea patrimonială dintre infractor şi persoana
vătămată, intervenită în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la
plângere prealabilă sau pentru care intervine împăcarea (art. 272 alin. 2 C. pen.).

Infracțiuni cu privire la exercitarea activității judiciare

2.4. Compromiterea intereselor justiţiei
Conţinutul legal (art. 277)
(1) Divulgarea, fără drept, de informaţii confidenţiale privind data, timpul, locul,
modul sau mijloacele prin care urmează să se administreze o probă, de către un magistrat
sau un alt funcţionar public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, dacă prin
aceasta poate fi îngreunată sau împiedicată urmărirea penală, se pedepseşte cu închisoare
de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o
cauză penală, înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de soluţionare
definitivă a cauzei, de către un funcţionar public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea
funcţiei, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
(3) Dezvăluirea, fără drept, de informaţii dintr-o cauză penală, de către un martor,
expert sau interpret, atunci când această interdicţie este impusă de legea de procedură
penală, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
(4) Nu constituie infracţiune fapta prin care sunt divulgate ori dezvăluite acte sau
activităţi vădit ilegale comise de autorităţi într-o cauză penală.
Explicarea termenilor:
5
 În doctrină s-a susţinut că infracţiunea de compromitere a intereselor justiţiei este
complexă, constând, în principal în relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei penale,
pentru a căror normală desfăşurare este necesară prevenirea şi combaterea, prin
mijloacele dreptului penal, a scurgerilor, fără drept, de informaţii confidenţiale dintr-o cauză
penală şi a dezvăluirii, fără drept, de mijloace de probă ori de înscrisuri oficiale dintr-o astfel
de cauză, ceea ce poate influenţa semnificativ aflarea adevărului sau dreptul la un proces
echitabil al suspectului sau inculpatului, iar în secundar, relaţiile sociale referitoare la unele
atribute esenţiale ale persoanei afectate prin realizarea actului de conduită incriminat
(libertatea, demnitatea, patrimoniul).
Norma de incriminare nu sancţionează tentativa şi actele pregătitoare. Consumarea
infracţiunii are loc în momentul divulgării informaţiilor confidenţiale sau al dezvăluirii
mijloacelor de probă, înscrisurilor oficiale ori a informaţiilor dintr-o cauză penală.
Infracţiunea se poate comite în mod continuat dacă se divulgă sau dezvăluie la diferite
intervale de timp informaţii, mijloace de probă sau date şi sunt îndeplinite celelalte condiţii
prevăzute de art. 35 C. pen.
Tipul de pedeapsă:
Varianta tip a infracţiunii, prevăzută de alin. (1) al art. 277 C.P. este sancţionată cu
pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda de la 120 la 240 de zile-amendă al
cărei cuantum este stabilit în conformitate cu art. 61 alin. (2) şi (4) lit. b) C. pen., suma
corespunzătoare unei zile-amendă fiind cuprinsă între 10 lei şi 500 lei. Pentru cele două
variante atenuate, prevăzute de alin. (2) şi (3) ale art. 277 C. pen., sancţiunea este
închisoarea de la o lună la un an sau amenda de la 120 la 240 de zile-amendă.
Forma de vinovăție este intenția sau culpa.
Cauză justificativă
Potrivit alin. (4) al art. 277 C. pen., „nu constituie infracţiune fapta prin care sunt
divulgate ori dezvăluite acte sau activităţi vădit ilegale comise de autorităţi într-o cauză
penală". Legiuitorul a susţinut că prin introducerea cauzei justificative s-a urmărit „să nu se
permită ascunderea sub motivarea protejării intereselor justiţiei a unor manifestări contrare
acestor interese comise de autorităţi". Se impune ca ilegalitatea să fie fără echivoc,
evidentă.

2.5. Obstrucţionarea justiţiei (art. 271 C. pen.)

Conţinut legal (art. 271 alin. (1) C. pen.)
Persoana care, fiind avertizată asupra consecinţelor faptei sale:
a) împiedică, fără drept, organul de urmărire sau instanţa să efectueze, în condiţiile
legii, un act procedural;
b) refuză să pună la dispoziţia organului de urmărire penală, instanţei sau
judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute,
care i-au fost solicitate în mod explicit, în condiţiile legii, în vederea soluţionării unei cauze, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Explicarea termenilor:
Infracțiunea de obstrucţionarea justiţiei se poate realiza printr-o acţiune sau o
inacţiune, astfel:
- acţiunea constă în împiedicarea, fără drept, a organului de urmărire penală sau a
instanţei să efectueze, în condiţiile legii, un act procedural;
Act procedural - este mijlocul juridic prin care se aduce la îndeplinire o sarcină ce
decurge din actele procesuale şi din măsurile procesuale intervenite şi respectiv luate în
cursul procesului penal. Acte procedurale a căror realizare poate fi împiedicată pot fi:
înmânarea unei citaţii, executarea unui mandat de aducere, ascultarea unui martor etc.
Efectuarea, în condiţiile legii presupune respectarea dispoziţiilor legale în vigoare
referitoare la desfăşurarea actelor procedurale (de exemplu, dispoziţiile din Codul de
procedură penală referitoare la efectuarea actelor premergătoare).
- inacţiunea constă în refuzul de a pune la dispoziţia organului de urmărire penală,
instanţei sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscrisurile sau

6
 bunurile deţinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condiţiile legii, în vederea
soluţionării unei cauze.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca organul de urmărire penală, instanţa sau
judecătorul sindic să ceară în mod explicit făptuitorului să pună la dispoziţia acestora date,
informaţii, înscrisuri sau bunuri deţinute necesare soluţionării unei cauze.
Pentru existenţa infracţiunii se cere în plus ca făptuitorul să deţină datele, informaţiile,
înscrisurile sau bunurile necesare soluţionării unei cauze.
Tipul de pedeapsă pentru aceasta infracțiune constă în închisoare sau amenda.
Forma de vinovăție: intenția sau culpa
Tentativa este posibilă, însă nu se pedepseşte.
Fapta persoanei urmărite sau judecate pentru infracţiunea care formează obiectul
procesului penal nu se pedepseşte (art. 271 alin. (2) C. pen.).

2.6. Cercetarea abuzivă

Conținutul legal
Art. 280 (1) Întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei
persoane urmărite sau judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală,
un procuror sau un judecător, pentru a o determina să dea ori să nu dea declaraţii, să dea
declarații mincinoase ori să îşi retragă declaraţiile, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7
ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează producerea, falsificarea ori ticluirea de
probe nereale de către un organ de cercetare penală, un procuror sau judecător.
Explicarea termenilor:
Prin incriminarea infracțiunii de cercetare abuzivă, legiuitorul a urmărit ocrotirea valorilor
sociale cu privire la libertatea, demnitatea şi integritatea corporală a persoanei aflate în situaţia
de a fi urmărită sau judecată într-o cauză penală, asupra căreia se exercită promisiunile,
ameninţările, violenţele, astfel încât această faptă poate avea şi un obiect juridic special
secundar.
Autor al infracţiunii, în varianta tip, nu poate fi decât un organ de cercetare penală,
procuror sau judecător ce are competenţa de a lua declaraţii într-o cauză penală. Judecătorul
de drepturi şi libertăţi poate comite această infracţiune în ipoteza în care este sesizat cu o
cerere a procurorului de administrare anticipată a probatoriului, astfel cum prevede art. 308 C.
pr. pen.
Forma de vinovăție pentru această infracțiune se manifestă cu intenţie directă
calificată prin scop. Făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte producerea acestuia.
Actele preparatorii şi tentativa, deşi sunt posibile, nu au fost incriminate.
Tipul de pedeapsă
Deşi un element definitoriu pentru noul Cod penal este acela al pedepselor situate între
limite legale mai reduse pentru majoritatea dintre incriminări, în ceea ce priveşte infracţiunea de
cercetare abuzivă constatăm că legiuitorul a optat pentru pedeapsa principală a închisorii de la
2 la 7 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică, faţă
de reglementarea anterioară, ce stabilea pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani.

2.7. Mărturia mincinoasă (art. 273 C. pen.)

Conţinut legal (art. 273 alin. (1) şi (2) C. pen.)
(1) Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care
se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau
împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Mărturia mincinoasă săvârşită:
a) de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a martorilor;
b) de un investigator sub acoperire;
c) de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un interpret;

7
 d) în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori
închisoarea de 10 ani sau mai mare se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Explicarea termenilor:
Infracțiunea de mărturie mincinoasă se realizează sub aspectul elementului material
prin două modalităţi alternative, astfel:
- acţiunea martorului de a face afirmaţii mincinoase într-o cauză penală, civilă sau în
orice altă procedură în care se ascultă martori;
„A face afirmaţii mincinoase” presupune a face unele relatări nesincere, în
neconcordanţă cu cele ştiute de făptuitor.
„Cauza penală” presupune un proces penal ce se desfăşoară în faţa organelor de
urmărire penală sau a instanţelor de judecată.
„Cauza civilă” are înţelesul restrâns de proces civil ce are loc în faţa instanţelor
judecătoreşti civile (de exemplu: un proces de divorţ).
Prin „orice altă procedură în care se ascultă martori” înţelegem alte cauze decât cele
penale şi civile care se desfăşoară în faţa unor organe judiciare şi în cadrul cărora pot fi
ascultaţi martori.
Infracţiunea de mărturie mincinoasă nu există în situaţia când martorul redă sincer,
corect împrejurările şi faptele pe care le cunoaşte, însă dă acestora o semnificaţie eronată,
deoarece sarcina aprecierii probelor revine organelor judiciare. De asemenea, această
infracţiune nu există atunci când martorul relatează că a văzut sau a auzit anumite lucruri,
care au avut loc în realitate, dar pe care nici nu le-a văzut, nici nu le-a auzit, ci doar le-a
cunoscut indirect, pentru că declaraţia făcută nu conţine o probă mincinoasă în raport cu
obiectul de probat, lipsind astfel posibilitatea de a aduce un prejudiciu înfăptuirii justiţiei.
Dacă prin afirmaţiile mincinoase martorul urmăreşte să evite tragerea sa la
răspundere penală, fapta nu mai constituie infracţiune.
Toate acestea se referă în principiu la afirmaţiile mincinoase cu conţinut pozitiv.
Afirmaţia mincinoasă poate însă să aibă şi un conţinut negativ, adică afirmarea că ceva nu ar
fi existat, dar despre care ştie că există în realitate (de exemplu: martorul afirmă că nu ştie,
nu cunoaşte nimic despre o anumită faptă, că ea nu a avut loc, deşi în realitate a avut loc).
- inacţiunea martorului de a nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau
împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat.
„A nu spune tot ce ştie” înseamnă a avea reticenţă în cele declarate, a trece sub
tăcere, a ascunde totul sau în parte din ceea ce ştie martorul.
Tăcerea trebuie să privească ceva ce martorul ştia, iar nu ceea ce ar fi putut cunoaşte.
Are semnificaţie penală numai acea omisiune, care este de natură să inducă în eroare
organul judiciar.
Afirmaţiile sau omisiunile martorului trebuie să se refere la faptele sau împrejurările
esenţiale cu privire la care este întrebat.
Prin „fapte sau împrejurări esenţiale” se înţeleg acele situaţii şi împrejurări care se
referă la faptul principal al cauzei şi nu la aspecte adiacente ce nu au legătură cu acestea (de
exemplu: pot fi considerate împrejurări esenţiale pentru cauză: elementele constitutive şi
circumstanţele atenuante sau agravante într-un proces penal, temeiurile de fapt în cazul unui
proces de divorţ în materie civilă, precum şi celelalte fapte probatorii care pot servi la
soluţionarea cauzei şi la aflarea adevărului).
Caracterul esenţial trebuie determinat în funcţie de obiectul probei, în sensul că este
concludentă în raport cu învinuirea adusă inculpatului sau cu orice alt aspect de natură să
influenţeze răspunderea penală a acestuia.
O altă cerinţă pentru existenţa infracţiunii este ca martorul să fi fost întrebat cu privire
la faptele sau împrejurările esenţiale ale cauzei.
Atunci când fapta s-a comis atât prin afirmaţii mincinoase, cât şi prin omisiuni, este
vorba de o singură infracţiune cu caracter unitar, întrucât afirmaţiile ori omisiunile constituie
modalităţi alternative de săvârşire a faptei incriminate.

8
 Simpla contradicţie între ceea ce relatează martorul şi ceea ce s-a întâmplat nu este o
dovadă că afirmaţiile acestuia au caracter mincinos, deoarece uneori realitatea se poate
percepe în mod deformat, în sensul că se pot uita anumite aspecte care sunt esenţiale.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care făptuitorul a realizat una dintre
modalităţile alternative prevăzute în textul incriminator. Fiind o infracţiune formală de pericol
nu se cere un rezultat, astfel, chiar dacă neadevărurile n-au fost luate în considerare la
soluţionarea cauzei, tot se va reţine infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Tot în practica judiciară s-a decis că infracţiunea se consumă în momentul în care
martorul semnează declaraţia după ce audierea s-a terminat1.
Forma de vinovăție este manifestată sub aspectul intenţiei.
Forme agravate
Infracţiunea de mărturie mincinoasă este sancţionată mai aspru dacă este săvârşită:
a) de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a martorilor;
Martorul protejat este martorul, membrii familiei sale şi persoanele apropiate acestuia
incluse în Programul de protecţie a martorilor, conform prevederilor Legii nr. 682/2002,
privind protecţia martorilor, cu modificările şi completările ulterioare.
b) de un investigator sub acoperire;
Investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi în cadrul poliţiei judiciare, în cazul
investigării infracţiunilor contra securităţii naţionale şi infracţiunilor de terorism. Pot fi folosiţi
ca investigatori sub acoperire şi lucrători operativi din cadrul organelor de stat care
desfăşoară, potrivit legii, activităţi de informaţii în vederea asigurării securităţii naţionale.
c) de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un interpret;
Expertul este persoana fizică care posedă cunoştinţe temeinice într-un anumit
domeniu de activitate şi care este solicitată de organele judiciare sau de părţi pentru a lămuri
aspecte sau situaţii de specialitatea sa ce interesează cauza.
Interpretul este persoana chemată în proces pentru a servi ca traducător când vreuna
dintre părţi sau altă persoană care urmează să fie ascultată nu cunoaşte limba română ori nu
se poate exprima, iar organul de urmărire penală sau instanţa nu are posibilitatea de a se
înţelege cu aceasta.
d) în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori
închisoarea de 10 ani sau mai mare.
Tipuri de pedeapsă: închisoarea sau amenda.
Tentativa este posibilă, însă nu se pedepseşte.
Autorul nu se pedepseşte dacă îşi retrage mărturia, în cauzele penale înainte de
reţinere, arestare sau de punerea în mişcare a acţiunii penale ori în alte cauze înainte de a
se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie, ca urmare a mărturiei mincinoase
(art. 273 alin. (3) C. pen.).

2.8. Favorizarea făptuitorului (art. 269 C. pen.)

Conţinut legal (art. 269 alin. (1) C. pen.)
Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză
penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de
libertate se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Explicarea termenilor:
În cazul infracţiunii de favorizare a făptuitorului, textul incriminator nu cere nicio
condiţie de loc, dar prevede o condiţie de timp, în ideea că făptuitorul este ajutat după ce a
comis fapta penală. Mobilul constă în acţiunea favorizatorului de a da ajutor unui alt făptuitor.
Ajutorul poate fi acordat prin acte comisive sau omisive, poate fi dat personal de
favorizator sau prin intermediar.
Nu constituie ajutor declaraţiile mincinoase date de o persoană. În acest caz dacă
sunt îndeplinite toate condiţiile, se va putea reţine infracţiunea de mărturie mincinoasă.

1
Trib. Supr., Secţ.pen., dec. nr. 2553/1973, în R.R.D. nr. 2/1974, pag. 166.

9
 Dacă ajutorul dat unei persoane constituie prin el însuşi o infracţiune se vor aplica
regulile concursului de infracţiuni.
Pentru existenţa laturii obiective trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:
- ajutorul să privească cel puţin un act al activităţii infracţionale a autorului;
- ajutorul trebuie acordat autorului altei infracţiuni;
Nu interesează dacă acesta este autor sau participant la săvârşirea unei infracţiuni,
sub forma instigării sau complicităţii.
- ajutorul dat unui făptuitor trebuie să aibă ca destinaţie obiectivă împiedicarea sau
îngreunarea cercetărilor într-o cauză penală, tragerea la răspundere penală, executarea unei
pedepse sau măsuri privative de libertate;
Acordarea acestui ajutor înseamnă a da orice sprijin pentru a împiedica identificarea
autorului, descoperirea probelor etc. (de exemplu: favorizatorul îl ascunde pe făptuitor sau
ţine în depozit bunuri provenite din săvârşirea infracţiunii).
Actele de ajutor trebuie date în intervalul de timp de la săvârşirea infracţiunii până la
trimiterea în judecată, pe tot parcursul judecăţii sau după ce hotărârea a rămas definitivă.
Ajutorul poate consta în acte care au drept scop împiedicarea sau îngreunarea efectuării
oricărui act de procedură sau poate privi întârzierea executării sau sustragerea
condamnatului de la executarea pedepsei (de exemplu: ascunderea acestuia).
Urmarea imediată a infracţiunii este crearea unei stări de pericol pentru normala
desfăşurare a activităţii de înfăptuire a justiţiei.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care favorizatorul dă ajutor
făptuitorului, iar acest ajutor este apt să realizeze unul din scopurile prevăzute în art. 269 C.
pen .
Forma de vinovăţie a făptuitorului este manifestată sub aspectul intenţiei.
Tipuri de pedeapsă: închisoarea sau amenda.
Tentativa este posibilă, însă nu se pedepseşte.
Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de
lege pentru fapta săvârşită de autor (art. 269 alin. (2) C. pen.).
Favorizarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte (art. 269 alin. (3) C.
pen.).

2.9. Tăinuirea (art. 270 C. pen.)

Conţinut legal (art. 270 alin. (1) C. pen.)
Primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o
persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaşte natura acesteia, se
pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Explicarea termenilor:
Infracțiunea de tăinuire se poate realiza prin săvârşirea uneia dintre următoarele
acţiuni: primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, provenit din
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Primirea presupune acţiunea făptuitorului care acceptă să deţină cu orice titlu bunul ce
provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, sub formă de gaj, depozit sau
comodat.
Dobândirea presupune achiziţionarea bunului de către făptuitor, în sensul că devine
proprietar al bunului prin intermediul unui contract de vânzare-cumpărare, schimb, donaţie,
dare în plată etc.
Transformarea presupune a modifica substanţa sau forma bunului, în funcţie de
natura acestuia, prin prelucrare, montare, demontare, dezmembrare etc.
Înlesnirea valorificării înseamnă a ajuta, a sprijini în orice mod o persoană să
valorifice, să vândă bunul provenit din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Legiuitorul foloseşte expresia „faptă prevăzută de legea penală” de aceea latura
obiectivă va fi realizată chiar dacă bunul provine din săvârşirea unei fapte care nu constituie
infracţiune (de exemplu: dacă fapta a fost săvârşită de un minor care nu răspunde penal).
10
 Urmarea imediată a infracţiunii constă în schimbarea situaţiei de fapt a bunului, prin
trecerea lui în altă sferă patrimonială ori prin modificarea substanţei bunului în cazul
transformării acestuia.
Forma de vinovăţie a făptuitorului este manifestată sub aspectul intenţiei.
Pentru existenţa infracţiunii se cere în plus ca făptuitorul să fi cunoscut sau să fi
prevăzut din împrejurările concrete ale cauzei, că bunul provine din săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală.
Nu interesează dacă făptuitorul a cunoscut sau nu natura faptei prevăzute de legea
penală din care provine bunul.
Tipul de pedeapsă: închisoare sau amenda
Tentativa este posibilă, însă nu se pedepseşte.
De reținut! Pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa
prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor (art. 270 alin. (2) C. pen.).
Tăinuirea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte (art. 270 alin. (3) C. pen.).

2.10. Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri

Conținutul legal
Art. 275 (1) Sustragerea, distrugerea, reţinerea, ascunderea ori alterarea de mijloace
materiale de probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o
procedură judiciară, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează împiedicarea, în orice alt mod, ca un înscris
necesar soluţionării unei cauze, emis de către un organ judiciar sau adresat acestuia, să
ajungă la destinatar.
Explicarea termenilor:
Infracțiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri se realizează prin
comiterea uneia dintre cele cinci acţiuni prevăzute în mod alternativ: sustragere, distrugere,
reţinere, ascundere ori alterare a mijloacelor de probă sau înscrisurilor.
Forma de vinovăție:
În varianta tip, infracţiunea se comite numai cu intenţie directă calificată prin scopul
urmărit - acela al împiedicării aflării adevărului într-o procedură judiciară. Subiectul activ îşi
reprezintă fapta pe care urmează să o comită sub aspectul elementelor obiective, cunoaşte că
acţiunea sa se îndreaptă asupra unui mijloc material de probă sau înscris ce are aptitudinea de a
contribui la aflarea adevărului în cauză, astfel încât urmăreşte producerea rezultatului, acela de
a perturba activitatea de înfăptuire a justiţiei.
Tipul de pedeapsă: Pedeapsa pentru ambele variante de comitere a faptei este
închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Actele pregătitoare şi tentativa nu sunt incriminate. Legiuitorul a apreciat că numai fapta
consumată generează pericolul social necesar pentru a se impune protecţia penală a acestor
valori.

2.11. Represiunea nedreaptă

Conținutul legal
(1) Fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a lua o măsură preventivă
neprivativă de libertate ori de a trimite în judecată o persoană, ştiind că este nevinovată, se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa
o funcţie publică.
(2) Reţinerea sau arestarea ori condamnarea unei persoane, ştiind că este
nevinovată, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului
de a ocupa o funcţie publică.
Explicarea termenilor:
Infracţiunea de represiune nedreaptă apără valorile sociale ce vizează activitatea de
înfăptuire a justiţiei sub aspectul respectării legalităţii cu privire la luarea sau dispunerea
unora dintre cele mai importante măsuri procesuale într-un proces penal. Exercitarea funcţiei
de represiune împotriva comiterii de fapte prevăzute de legea penală trebuie să se realizeze
11
de către cei însărcinaţi cu această activitate fără folosirea în mod discreţionar sau abuziv ori
nedrept a puterii conferite prin lege. Infracţiunea de represiune nedreaptă se comite prin
acţiune, aceasta putându-se manifesta în trei modalităţi respectiv: punerea în mişcare a
acţiunii penale, luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate, trimiterea în judecată a
unei persoane nevinovate. Întrucât acţiunile sunt prevăzute în mod alternativ, comiterea
oricăreia dintre acestea duce la consumarea infracţiunii în varianta tip.
Forma de vinovăție: infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Tipul de pedeapsă: Sancţiunea pentru varianta tip este închisoarea de la 3 luni la 3
ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. Varianta agravată se
sancţionează cu pedeapsa principală a închisorii de la 3 luni 3 la ani şi pedeapsa
complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Actele preparatorii şi tentativa, deşi sunt posibile, nu au fost incrirninate.

!!! Infracțiuni contra autorității justiției și hotărârilor judecătorești (care por fi comise
în mediul penitenciar, de către deținuți sau de către polițiștii de penitenciare
2.12. Omisiunea sesizării (art. 267 C. pen.)
Conţinut legal (art. 267 alin. (1) C. pen.)
Funcţionarul public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea
penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de
îndată a organelor de urmărire penală se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau
cu amendă.
Explicarea termenilor: Infracțiunea de omisiunea sesizării constă în omisiunea
funcţionarului public, de a sesiza organele de urmărire penală (procurorul, organele de
cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală speciale) de săvârşirea
unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte
sarcinile. Poate fi o faptă prevăzută de legea penală săvârşită de un funcţionar public din
acelaşi serviciu cu făptuitorul sau de o persoană din afară, care intră într-o relaţie ce vizează
activitatea serviciului respectiv.
Sesizarea despre săvârşirea infracţiunii trebuie făcută de îndată. Explicaţiile cu privire
la această cerinţă sunt aceleaşi ca la infracţiunea de nedenunţare.
Omisiunea sesizării are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru
desfăşurarea normală a înfăptuirii justiţiei.
Nu săvârşeşte infracţiunea de omisiunea sesizării funcţionarul public care a comis sau
a participat la săvârşirea infracţiunii în legătură cu care a omis să sesizeze organele de
urmărire penală.
Forma de vinovăție se manifestă sub aspectul intenţiei sau culpei.
Tipul de pedeapsă:
Când fapta este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an
sau amenda (art. 267 alin. 2 C. pen.).
Când nedenunţarea este făcută în scopul de a da un ajutor celui care a comis
infracţiunea, pentru a îngreuna cercetările într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală
sau executării unei pedepse, va exista concurs de infracţiuni cu infracţiunea de favorizare a
infractorului, prev. de art. 269 C. pen.
Fiind o infracţiune care se săvârşeşte prin omisiune, omisiunea sesizării nu este
susceptibilă de tentativă.

2.13. Ultrajul judiciar

Conținutul legal
Art. 279 (1) Ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau
vătămările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător sau procuror
aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege
pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.
(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui judecător sau procuror ori împotriva
bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea
12
atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea
infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.
(3)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă
privesc un membru de familie al judecătorului sau al procurorului.
(4)Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi faptelor comise împotriva
unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei.

Explicarea termenilor:
Ultrajul a apărut ca o faptă săvârşită prin cuvinte, gesturi sau acte prin care se aducea
atingere onoarei sau prestigiului unui funcţionar public, prin violenţă sau ameninţări grave, în
timpul exercitării funcţiei, pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiei.
Infracțiunea de ultraj judiciar reprezintă o forma agravată a infracțiunii de ultraj și
urmărește protejarea persoanelor cu atribuții judiciare importante în realizarea actului
de justiție împotriva manifestărilor de violență psihică sau fizică pe durata exercitării
acestor atribuții .
Forma de vinovăție pentru infracțiunea de ultraj judiciar poate fi intenția directă,
indirectă sau praeterintenția.
Tipul de pedeapsă: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă și care
face parte din infracțiunea de ultraj judiciar.
Actele preparatorii și tentativa nu au fost incriminate.

2.14. Încălcarea solemnităţii şedinţei

Conținutul legal
Art. 278 Întrebuinţarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene, de natură să
perturbe activitatea instanţei, de către o persoană care participă sau asistă la o procedură
care se desfăşoară în faţa instanţei, se pedepseşte cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau
cu amendă.
Explicarea termenilor:
Asigurarea ordinii şi solemnităţii şedinţei de judecată revine, aşa cum rezultă din
conţinutul art. 359 C. pr. pen., preşedintelui completului, care poate lua măsurile necesare în
acest scop.
Infracțiunea constă într-o acţiune (comisiune), comportare activă, voluntară şi
conştientă, ce se înfăptuieşte prin cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene. Făptuitorul
proferează cuvinte de ocară, insultătoare, face gesturi cu caracter obscen.
Forma de vinovăție
Potrivit descrierilor din conţinutul legal, vinovăţia poate să se prezinte sub forma
intenţiei directe sau indirecte, făptuitorul prevăzând posibilitatea tulburării ordinii şi
solemnităţii şedinţei de judecată, rezultat pe care îl urmăreşte sau acceptă.
Tipul de pedeapsă: închisoarea de la o lună la trei luni sau amenda.
Actele pregătitoare şi tentativa nu sunt incriminate. Consumarea infracţiunii are loc
atunci când sunt întrebuinţate cuvintele sau gesturile jignitoare sau obscene.

2.15. Evadarea

Conținutul legal
Art. 285
(1) Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu
închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Când evadarea este săvârşită prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa este
închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Se consideră evadare:
a) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la
expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate;
13
 b) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă,
aflat în exteriorul locului de deţinere.
(4) Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la restul rămas
neexecutat din pedeapsă la data evadării.
(5)Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) și alin. (2) se pedepseşte.

Explicarea termenilor:
În varianta de bază (tip), infracţiunea se poate comite numai prin acțiunea de
„evadare", legiuitorul recurgând la formularea unui conţinut deschis al normei de incriminare.
Legea nu defineşte „evadarea", astfel încât în doctrină s-a reţinut, în mod tradiţional, că prin
„evadare" se înțelelege părăsirea în mod voit şi ilegal, prin fugă, părăsirea în orice alt mod şi
cu orice mijloace a locului de reţinere sau deţinere, ieşirea, scăparea sau sustragerea
acesteia de sub paza sau supravegherea la care a fost supusă, pentru a reveni în stare de
libertate. Acţiunea de evadare se poate comite în orice mod şi prin orice mijloace, prin
escaladare, travestire, chei false, înşelăciune, mituire, substituire de persoane. Dacă unul
dintre mijloacele folosite constituie prin el însuşi o infracţiune, se reţine concursul de
infracţiuni.
Varianta agravată se poate comite în două modalităţi alternative prin folosirea de
violențe sau arme.
Forma de vinovăție: Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă. Mobilul
sau scopul nu sunt prevăzute în norma de incriminate, astfel încât nu vor fi avute în vedere
decât la individualizarea sancţiunii, dacă în acest sens se constată aspecte particulare.
Tipul de pedeapsă: Varianta de bază a infracţiunii este sancţionată cu pedeapsa
închisorii de la 6 luni la 3 ani, în timp ce varianta agravată este sancţionată cu închisoarea de
la unu la 5 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi.
Actele preparatorii, deşi posibile, nu sunt incriminate.
Tentativa se pedepseşte la variantele prevăzute în alin. (1) şi (2) ale art. 285 C. pen.,
atunci când a existat un act de executare început, executare ce a fost întreruptă independent
de voinţa subiectului activ ori a rămas fără rezultat. Potrivit alin. (4) al art. 285 C. pen., în
cazul în care infracțiunea de evadare a fost comisă în timpul executării unei pedepse cu
închisoarea pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la restul rămas
neexecutat din pedeapsă la data evadării. Aceste dispoziţii legale devin incidente numai în
situaţia în care exista, la data comiterii infracţiunii de evadare, o sentinţă definitivă de
condamnare; în caz contrar, sancţionarea pluralităţii de infracţiuni se face potrivit regulile
concursului, prevăzute de art. 39-40 C. pen.

2.16. Înlesnirea evadării

Conținutul legal
Art. 286 (1) înlesnirea prin orice mijloace a evadării se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) înlesnirea evadării:
a) săvârşită prin folosire de violenţe, arme, substanţe narcotice sau paralizante;
b)a două sau mai multor persoane în aceeaşi împrejurare;
c)unei persoane reţinute sau arestate pentru o infracţiune sancţionată de lege cu
pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare ori
condamnate la o astfel de pedeapsă se sancţionează cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(3)Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) sunt săvârşite de o persoană care
avea îndatorirea de a-l păzi pe cel reţinut sau deţinut, limitele speciale ale pedepsei se
majorează cu o treime.

14
 (4)Înlesnirea evadării, săvârşită din culpă, de către o persoană care avea
îndatorirea de a-l păzi pe cel care a evadat, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la
2 ani.
(5)Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepseşte.

Explicarea termenilor:
Legiuitorul a prevăzut pentru infracţiunea de înlesnire a evadării un conținut deschis,
fapta putându-se comite prin acţiune sau omisiune, nefiind precizate modalităţile concrete
prin care se poate realiza, înlesnirea evadării presupune orice sprijin dat persoanei reţinute
sau deținute, pentru a evada. Sprijinul poate fi unul material, constând în procurarea
mijloacelor care să ajute la evadare, oferirea de bani necesari pentru achiziţionarea unor
mijloace, înlăturarea unor obstacole.
Forma de vinovăție
Infracţiunea se poate comite cu intenţie directă, indirectă şi din culpă. Modalităţile
intenţie directă şi indirectă sunt prevăzute pentru varianta tip şi variantele agravate, în timp
ce culpa este reglementată numai cu privire la varianta atenuată ce are ca subiect activ o
persoană care avea îndatorirea de a-l păzi pe cel care a evadat.
Tipul de pedeapsă: Pedepsele sunt prevăzute în mod diferenţiat pentru fiecare
variantă de incriminare. Astfel, în cazul variantei tip, sancţiunea este închisoarea de la unu la
5 ani, în timp ce pentru varianta agravată prevăzută de art. 286 alin. (2) C. pen. pedeapsa
este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Infracţiunea este susceptibilă de toate fazele de desfăşurare. Actele pregătitoare nu
sunt incriminate, însă, în măsura în care sunt realizate de o altă persoană decât autorul
înlesnirii evadării, pot avea rolul de acte de complicitatea anterioară şi pot fi sancţionate ca
atare.
Tentativa este pedepsită pentru toate variantele infracţiunii, cu excepţia faptei
comise din culpă. Doctrina a reţinut că evadarea trebuie să se producă sau să fie încercată
pentru ca actele de înlesnire a ei să primească o relevanţă penală.

2.17. Supunerea la rele tratamente

Conținutul legal
Art. 281 (1) Supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de
siguranţă sau educative în alt mod decât cel prevăzut de dispoziţiile legale se pedepseşte cu
închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Supunerea la tratamente degradante ori inumane a unei persoane aflate în stare de
reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative, privative de
libertate, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de
a ocupa o funcţie publică.
Explicarea termenilor
În varianta tip, infracţiunea se poate comite prin acţiune sau omisiune, respectiv prin
supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative în
alt mod decât cel prevăzut de dispoziţiile legale. Varianta agravată a infracțiunii de supunere la
rele tratamente constă în tratamentele degradante ori inumane aplicate unei persoane aflate în
stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative, privative
de libertate.
Forma de vinovăție
Infracţiunea presupune, sub aspect subiectiv, vinovăţia sub forma intenţiei directe sau
indirecte.
Tipul de pedeapsă
Actele pregătitoare şi tentativa nu sunt incriminate. Pentru varianta tip, pedeapsa este
închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie
publică. Varianta agravată este sancționată cu pedeapsa de la unu la 5 ani şi interzicerea
exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

15
 2.18. Tortura

Conținutul legal
Art. 282 (1) Fapta funcţionarului public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat sau a altei persoane care acţionează la instigarea sau cu consimţământul
expres ori tacit al acestuia de a provoca unei persoane puternice suferinţe fizice ori psihice:
a) în scopul obţinerii de la această persoană sau de la o terţă persoană (de - n.r.)
informaţii sau declaraţii;
b) în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis
ori este bănuită că l-a comis;
c) în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face
presiuni asupra unei terţe persoane;
d) pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare, se pedepseşte cu închisoarea de la
2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a avut ca urmare o vătămare corporală, pedeapsa
este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Tortura ce a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoarea de la 15
la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (1) se pedepseşte.
(5) Nicio împrejurare excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de război
sau de ameninţări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de
excepţie, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura. De asemenea, nu poate fi invocat
ordinul superiorului ori al unei autorităţi publice.
(6) Nu constituie tortură durerea sau suferinţele ce rezultă exclusiv din sancţiuni legale şi
care sunt inerente acestor sancţiuni sau sunt ocazionate de ele.
Explicarea termenilor:
Infracțiunea se poate realiza prin acţiune sau inacţiune incriminarea având un conţinut
deschis, întrucât nu se face o enumerare a modalităţilor în care se poate concretiza fapta de
tortură, aceasta fiind definită prin raportare la urmarea pe care o produce subiectului pasiv -
puternice suferinţe fizice sau psihice. Noțiunea de tortură este definită în jurisprudența
organelor CEDO prin raportare la tratamentul inuman, distingându-se de acesta prin
intensitatea suferințelor victimei. Spre exemplu este considerat act de tortură supunerea, în
timp ce se află în stare de reținere, a unei persoane la tratamentul numit “spânzurătoarea
palestiniană” (CEDO- hotărârea Aksoy c. Turciei – Potrivit reclamantului, în a doua zi a
detenției sale a fost dezbrăcat, a fost legat cu mâinile la spate și a fost spânzurat de mâini. În
timp ce el era spânzurat, poliția i-a conectat electrozi la organele genitale și a aruncat apă
peste el în timp ce-l electrocutau. Deținutul a fost ținut legat la ochi în timpul acestei torturi,
care a continuat timp de aproximativ treizeci și cinci de minute.)
Forma de vinovăţie pentru varianta tip a infracţiunii nu poate fi decât intenţia directă,
concluzie determinată de precizarea din conţinutul normei de incriminare cu privire la scopul
sau motivul special pe care trebuie să-l urmărească subiectul activ.
Tipul de pedeapsă: Sancţiunile prevăzute de norma de incriminare sunt: pedeapsa
închisorii de la 2 la 7 ani pentru varianta tip, de la 3 la 10 ani pentru prima variantă agravată,
prevăzută de alin. (2) al art. 282 C. pen., şi de la 15 la 25 ani pentru varianta agravată
prevăzută de alin. (3). Pentru fiecare variantă de incriminare a fost prevăzută şi pedeapsa
complementară a interzicerii exercitării unor drepturi.
Actele pregătitoare nu sunt incriminate.
Tentativa se pedepseşte doar în cazul variantei tip, astfel cum rezultă; din conţinutul
art. 282 alin. (4) C. pen.

2.19. Nerespectarea hotărârilor judecătorești

Conținutul legal
Art. 287 (1) Nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti săvârşită prin:
16
a) împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistenţă faţă de organul de
executare;
b) refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin
care este obligat să îndeplinească un anumit act;
c) refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii, de către
persoanele care au această obligaţie conform legii;
d) neexecutarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a
unui salariat;
e) neexecutarea hotărârii judecătoreşti privind plata salariilor în termen de 15 zile de la
data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată;
f) nerespectarea hotărârilor judecătoreşti privind stabilirea, plata, actualizarea şi
recalcularea pensiilor;
g) împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deţinut în baza
unei hotărâri judecătoreşti, de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
h) Nerespectarea unei măsuri de protecție dispuse în executarea unui ordin european
de protecție, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) În cazul faptelor prevăzute în lit. d)-g), acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(3) În cazul faptei prevăzute la alin. (1) lit. h, împăcarea părților înlătură răspunderea
penală.
Explicarea termenilor
Infracțiunea se realizează prin acţiunea de împotrivire la executare, prin opunerea de
rezistenţă faţă de organul de executare, care trebuie să fie una concretă, efectivă şi să nu
însemne numai un simplu refuz al debitorului executării. Aceste aspecte se referă la refuzul
organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care este obligat
să îndeplinească un anumit act, refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în
aplicarea hotărârii, de către persoanele care au această obligației conform legii, neexecutarea
hotărârii judecătorești privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare
adresate angajatorului de către partea interesată, precum și nerespectarea hotărârilor
judecătorești privind stabilirea, plata, actualizarea, și recalcularea pensiilor.
Forma de vinovăție
Infracțiunea se poate comite în oricare dintre variantele de incriminare, cu intenție
directă sau indirectă.
Tipul de pedeapsă
Actele de pregătire și tentativa nu sunt incriminate. Tentativa nu este posibilă în cazul
variantelor ce se comit prin omisiunea îndeplinirii unui act la care este obligat subiectul activ.
Sancțiunea este aceeași pentru fiecare dintre variantele de comitere a faptei, respectiv
pedeapsa de la 3 luni la 2 ani și amenda.

2.20. Neexecutarea sancțiunilor penale

Conținutul legal
Art. 288 (1) Sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei
pedepse complementare ori accesorii sau a măsurii de siguranţă prevăzute în art. 108 lit. b)
și lit. c) de către persoana fizică faţă de care s-au dispus aceste sancţiuni, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai
gravă.
(2) Sustragerea de la executarea unei măsuri educative privative de libertate prin părăsirea
fără drept a centrului educativ sau a centrului de detenţie ori prin neprezentarea după
expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate se pedepseşte cu închisoarea
de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(3) Neexecutarea, de către mandatar sau administrator, a pedepselor complementare
aplicate unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 141 se pedepseşte cu
amendă.
17
 Explicarea termenilor
Pentru varianta tip (de bază) sunt posibile două modalităţi normative: sustragerea
de la executare sau neexecutarea conform legii a unei pedepse complementare ori accesorii,
a măsurii de siguranţă a internării medicale sau interzicerii ocupării unei funcţii sau exercitării
unei profesii. Pentru varianta atenuată de la alin. (2) s-a dorit instituirea unui regim mai blând
decât în cazul infracțiunii de evadare, neexecutarea sancțiunilor penale în această variantă
de comitere constituind o variantă atenuată specială a infracțiunii de evadare, cu referire
strictă la persoane condamnate pentru fapte savârșite în timpul minorității la executarea unor
măsuri privative de libertate (internarea într-un centru educativ și internarea într-un centru de
detenție). Infracțiunea de neexecutarea sancțiunilor penale se reține numai în cazul
persoanei condamnate definitiv la executarea unei măsuri educative privative de libertate, nu
și în cazul luării unei măsuri preventive privative de libertate față de aceasta. În cazul
minorului care se sustrage de de la executarea unei măsuri preventive, fapta sa va constitui
infracțiunea de evadare.
Forma de vinovăție: În toate variantele sale infracțiunea se comite cu intenție
directă sau indirectă.
Tipul de pedeapsă: Sancţiunile ce se pot aplica pentru varianta tip sunt pedeapsa
închisorii de la 3 luni la 2 ani sau amenda, iar pentru prima variantă atenuată s-a prevăzut
închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda.
Actele de pregătire și tentativa nu sunt incriminate.

2.21. Introducere, în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de

comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii
de stocare a datelor și alcool (faptă prevăzută și pedepsită de art. 185 alin. (1) din
Legea nr. 254/2013)
Conținutul legal
(1) Introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare
la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a
datelor și alcool într-un penitenciar, centru de reținere și arestare preventivă, centru de
arestare preventivă, centru educativ și centru de detenție, în scopul folosirii lor de către
deținuți, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă.
(2) Dacă fapta este săvârșită de către personalul administrației locului de deținere
sau personalul centrelor de reținere și arestare preventivă, pedeapsa este închisoarea de la
un an la 5 ani.
(3) Tentativa se pedepsește.
Explicarea termenilor
Referitor la infracțiunea analizată, de observat este faptul că, potrivit art. 82 lit. j
din Legea nr. 254/2013, persoanelor condamnate le este interzisă introducerea în
penitenciar, procurarea, confecționarea, deținerea, schimbul, primirea, utilizarea sau
transmiterea de arme, materiale explozive, obiecte și substanțe care pun în pericol siguranța
penitenciarului, misiunilor sau a persoanelor, bani, medicamente, telefoane mobile,
accesorii ale telefoanelor mobile, bunuri sau alte valori, în alte condiții decât cele admise, cu
posibilitatea aplicării unei sancțiuni disciplinare pentru nerespectarea acestei obligații.
Introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la
distanţă, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor
şi alcool într-un penitenciar, centru de reţinere şi arestare preventivă, centru de arestare
preventivă, centru educativ şi centru de detenţie, în scopul folosirii lor de către deţinuţi,
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Aici putem exemplifica cu un caz real: Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a
trimis în judecată, în anii trecuți, trei persoane acuzate că au introdus bunuri interzise în
Penitenciarul Bacău. Mai precis, 2 telefoane mobile, 1 încărcător, 2 cartele SIM şi un cablu
de date, obiecte ascunse în talpa adidaşilor cu care era încălţat unul dintre inculpaţi. La
urmărirea penală, U.G. a povestit cum a ajuns el să fie “păcălit” de alţi doi cunoscuţi să intre
în penitenciar cu obiecte interzise, ascunse în adidaşi: “U.G. a declarat că în jurul datei de
18
19.08.2016, a fost contactat telefonic de către M.S. care i-a intermediat o întâlnire cu L.B.
care i-a solicitat să transporte un pachet la Penitenciarul Bacău, pachetul conţinând, după
spusele lui L.B., produse alimentare. (…) Ajunşi în municipiul Bacău, în apropierea
penitenciarului, inculpatul L.B. l-a pus să-şi schimbe încălţămintea spunându-i că îi va da el o
pereche de adidaşi. Inculpatul U.G. şi-a schimbat adidaşii, a luat sacoşele şi în timp ce se
deplasa spre poarta penitenciarului a simţit ceva în talpa adidasului drept, motiv pentru care
s-a întors la maşină, spunându-i inculpatului L.B. că nu intră în penitenciar cu încălţămintea
pe care i-a dat-o. Acesta, de faţă cu inculpata C.I., l-a asigurat că în talpa adidasului este
doar un încărcător pentru telefon şi că poate sta liniştit”, se arată în rechizitoriu.
Pentru că inculpatul U.G. refuza să intre în penitenciar de frică să nu fie prins, L.B. l-ar
fi dus la o benzinărie unde i-a luat de băut. După ce l-a îmbătat, L.B. l-a convins pe U.G. să-
şi schimbe şi pantalonii cu alţii mai largi care acopereau adidaşii în care erau ascunse
telefoanele. Inculpata C.I. i-a spus să meargă cu încredere spre penitenciar că nu va avea
probleme. Ajuns în penitenciar, unul dintre agenţi i-a spus să predea toate bunurile care sunt
interzise. “În momentul în care a fost supus controlului cu aparatul antitero, lucrătorul de
penitenciare l-a pus să se descalţe, iar în urma controlului efectuat, a fost găsit în talpa
adidasului drept un încărcător de telefon, iar în talpa adidasului stâng au fost găsite două
telefoane mobile”, arată anchetatorii.
Judecătoria Bacău l-a condamnat pe U.G. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru
infracţiunea de introducere de bunuri interzise în penitenciar. Pentru că inculpatul mai are o
condamnare definitivă de 4 ani închisoare, pedeapsa rezultată după contopire este de 4 ani
şi 4 luni închisoare. L.B. a primit o pedeapsă de 9 luni închisoare, pentru instigare, amânată
pe un termen de 2 ani. C.I. a fost achitată, pentru infracţiunea de complicitate, instanţa
considerând că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţie. Sentinţa nu este definitivă.
Dacă fapta este săvârşită de către personalul administraţiei locului de deţinere sau
personalul centrelor de reţinere şi arestare preventivă, pedeapsa este închisoarea de la un
an la 5 ani.
Forma de vinovăție în acest caz este intenția.
Tipul de pedeapsă: închisoarea sau amenda.
Tentativa se pedepseşte.

Alte infracțiuni împotriva înfăptuirii justiției

2.22. Răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei (art. 274 C. pen.)
Conţinut legal (art. 274 C. pen.)
Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unei persoane ori a unui membru de familie al
acesteia, pe motiv că a sesizat organele de urmărire penală, a dat declaraţii ori a prezentat
probe într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură dintre cele prevăzute în art. 273,
se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite
speciale se majorează cu o treime.
Explicarea termenilor:
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca făptuitorul să comită infracţiunea
împotriva victimei, pe motiv că aceasta a sesizat organele de urmărire penală, a dat declaraţii
ori a prezentat probe într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă
martori. Infracțiunea poate fi săvârșită atât direct, împotriva persoanei care a sesizat
organele de urmărire penală, a dat declarații ori a prezentat probe într-o cauză penală, civilă,
sau în orice altă procedură, cât și împotriva unui membru de familie al acesteia, în sensul
prevăzut în art. 177 C. pen. De exemplu se consideră a fi infracțiunea de răzbunare pentru
ajutorul dat justiției fapta de deraiere a unui tren de către un angajat al companiei feroviare,
tren în care acesta știa că se găsește persoana care a depus mărturie împotriva sa într-un
proces, făptuitorul dorind prin aceasta vătămarea corporală gravă sau moartea persoanei
respective.
Forma de vinovăție Vinovăţia făptuitorului manifestată sub forma intenţiei.
Tipul de pedeapsă: pedeapsa pentru această infracțiune este pedeapsa prevăzută
de lege pentru infracțiunea absorbită, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
Tentativa este posibilă, însă nu se pedepseşte.
19
 2.23. Asistența și reprezentarea neloială
Conținutul legal
(1) Fapta avocatului sau a reprezentantului unei persoane care, în înţelegere
frauduloasă cu o persoană cu interese contrare în aceeaşi cauză, în cadrul unei proceduri
judiciare sau notariale, vătăma interesele clientului sau ale persoanei reprezentate se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează înţelegerea frauduloasă dintre avocat sau
reprezentantul unei persoane şi un terţ interesat de soluţia ce se va pronunţa în cauză, în
scopul vătămării intereselor clientului sau ale persoanei reprezentate.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Explicarea termenilor:
În varianta tip, elementul material constă în înţelegerea frauduloasă pe care o încheie
avocatul sau reprezentantul unei persoane, cu o persoană cu interese contrare în aceeaşi
cauză, în cadrul unei proceduri judiciare sau notariale. Situaţia premisă este deci
reprezentată de existenţa unei proceduri judiciare sau notariale, ce presupun o
contradictorialitate a intereselor părţilor.
Fapta săvârşită în afara unor astfel de proceduri nu va întruni conţinutul constitutiv al
infracţiunii analizate. Observăm şi că, pentru existenţa infracţiunii în această variantă, textul
incriminator prevede cerinţa producerii unui rezultat: acela de vătămare a intereselor legitime
ale clientului sau ale persoanei reprezentate. Vătămarea poate consta în pierderea sau
nevalorificarea unui drept al clientului sau persoanei reprezentate, ca rezultat al activităţii
făptuitorului.
În cazul variantei asimilate de la alin. (2), textul incriminator nu prevede cerinţa
producerii unui rezultat. Aşadar, infracţiunea va subzista şi dacă nu se produce o vătămare
efectivă. În doctrina recentă s-a arătat deja, pe bună dreptate credem, că este criticabil faptul
că, legiuitorul a considerat la fel de gravă înţelegerea frauduloasă dintre avocat sau
reprezentant cu un terţ, care are interese într-o procedură judiciară sau notarială, ca
înţelegerea dintre avocat sau reprezentant şi partea adversă într-o procedură judiciară sau
notarială. Mai mult decât atât, legiuitorul prevede, aşa cum am arătat mai sus, cerinţa ca
fapta în varianta tip să producă un anumit rezultat, o anumită vătămare, iar în cazul variantei
asimilate doar punerea în pericol a intereselor legitime ale clientului sau reprezentatului.
Forma de vinovăție: forma de vinovăţie este intenţia directă sau indirectă, iar în cazul
variantei asimilate intenţia directă calificată prin scop
Tipul de pedeapsă: În cazul ambelor variante, infracţiunea se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

3. 7 REGULI PENTRU A EVITA SĂVÂRȘIREA DE INFRACȚIUNI ÎMPOTRIVA

ÎNFĂPTUIRII JUSTIȚIEI

 Informează-te permanent și cunoaște bine faptele care constituie infracțiuni

infracțiuni împotriva înfăptuirii justiției;
 Fii un bun specialist și respectă întocmai regulile și deontologia profesională;
 Fii responsabil în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, ținând cont de domeniul
în care lucrezi;
 Nu uita că răspunderea juridică penală este individuală;
 Fii un bun coleg și, dacă observi că un camarad greșește, avertizează-l cu
discreție și sfătuiește-l de bine;
 Dacă iei cunoștință de săvărșirea unei infracțiuni, nu uita că trebuie să-l informezi
imediat pe șeful tău;
 Nu uita, fii mereu conștient și îndeplinește-ți cu calm îndatoririle de serviciu
pentru a nu fi pus în situația de a săvârși infracțiuni împotriva înfăptuirii justiției.
20