Curs de Drept Penal Special II

NOTE DE CURS
SEMESTRUL II
CAPITOLUL V: INFRACŢIUNI CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIŢIEI

(art. 266-288)
1. Trăsături generale ale infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei
2. Nedenunţarea
3. Omisiunea sesizării
4. Inducerea în eroare a organelor judiciare
5. Favorizarea făptuitorului
6. Tăinuirea
7. Obstrucţionarea justiţiei
8. Influenţarea declaraţiilor
9. Mărturia mincinoasă
10. Răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei
11. Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri
12. Compromiterea intereselor justiţiei
13. Încălcarea solemnităţii şedinţei
14. Ultrajul judiciar
15. Cercetarea abuzivă
16. Supunerea la rele tratamente
17. Tortura
18. Represiunea nedreaptă
19. Asistenţa şi reprezentarea neloială
20. Evadarea
21. Înlesnirea evadării
22. Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti
23. Neexecutarea sancţiunilor penale
V. 1. Trăsături generale ale infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei.
Denumirea acestei grupe de infracţiuni este dată de valoarea socială ocrotită prin
intermediul incriminărilor cuprinse în ea. Puterea judecătorească reprezintă una din cele
trei puteri ale statului, iar activitatea de înfăptuire a justiţiei, în sensul Codului penal,
acoperă o paletă largă, incluzând întregul complex de activităţi prin care se înfăptuieşte
justiţia.
Obiectul juridic generic al acestei grupe de infracţiuni este format din relaţiile
sociale referitoare la protejarea activităţii de înfăptuire a justiţiei. Fiecare infracţiune are
şi un obiect juridic special propriu, în funcţie de aspectul concret vizat prin incriminarea
respectivă, iar la unele infracţiuni regăsim alături de obiectul juridic special principal şi
un obiect juridic special secundar (de ex. viaţa, integritatea corporală, sănătatea).
Uneori vom regăsi şi obiect material.
Subiecţi activi ai infracţiunilor contra justiţiei pot fi orice persoane, dar la unele
dintre ele, subiectul activ este calificat (de ex. martor, expert, interpret, investigator sub
acoperire, persoană deţinută, etc.). Subiect pasiv general este statul ca titular al valorii
1
ocrotite. În unele cazuri vom avea şi subiect pasiv secundar, fie el persoană fizică sau
juridică şi este posibil ca şi subiectul pasiv secundar să fie calificat, legea pretinzându-i
o anumită calitate.
Latura obiectivă. În general aceste infracţiuni sunt comisive, elementul material
constând în aceea că făptuitorul face ceea ce legea îi interzice. Avem însă şi infracţiuni
omisive, făptuitorul neacţionând aşa cum legea îi ordonă (de ex., nedenunţarea,
omisiunea sesizării).
Urmarea imediată constă de regulă, într-o stare de pericol, nefiind excluse şi
cazurile în care urmarea imediată secundară constă într-o vătămare adusă subiectului
pasiv secundar.
Latura subiectivă. Aceste infracţiuni se săvârşesc de regulă cu intenţie directă
sau indirectă, dar există şi situaţii în care se pedepseşte şi săvârşirea lor din culpă (de
ex. înlesnirea evadării, omisiunea sesizării). Unele infracţiuni au incluse în latura
subiectivă şi elemente psihice caracteristice mobilului sau scopului, caz în care intenţa
nu poat fi decât directă.
Tentativa de cele mai multe ori nu este incriminată, dar în anumite cazuri ea
este incriminată şi pedepsită (tortura, evadarea, înlesnirea evadării).
Dezincriminare. Prin Legea nr. 159/20141, a fost abrogat art. 276 din acest
capitol care incrimina sub denumirea „Presiuni asupra justiţiei”, fapta persoanei care în
timpul unei proceduri judiciare aflate în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la
săvârşirea de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau
a unei abateri disciplinare grave, legate de instrumentarea acelei cauze, în scopul de a
le influenţa sau intimida.
V. 2. Nedenunţarea (art. 266)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care având cunoştinţă despre

săvârşirea unei fapte penale contra vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei
persoane, omite să încunoştinţeze de îndată organele competente.
Incriminarea a fost preluată cu anumite modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale care asigură înfăptuirea
justiţiei, prin îndeplinirea de către toţi cetăţenii, a obligaţiei de a anunţa de îndată
organele competente, cu privire la săvârşirea anumitor infracţiuni.
Subiectul activ poate fi orice persoană, cu excepţia autorilor, participanţilor,
tăinuitorilor şi favorizatorilor infracţiunii nedenunţate. Acestora din urmă nu li se poate
opune obligaţia de a se autodenunţa. Nu sunt posibile nici coautoratul şi nici
complicitatea deoarece este o faptă care se săvârşeşte în persoană proprie. În schimb,
este posibilă instigarea ca formă a participaţiei penale. Subiect pasiv este statul.
Latura obiectivă. Elementul material constă omisiunea de a denunţa săvârşirea
unei fapte prevăzute de legea penală din cele enumerate în text. Este aşadar o
infracţiune omisivă.
Cerinţele esenţiale ale elementului material presupun ca:
- fapta prevăzută de legea penală să fie din cele care s-au comis contra vieţii sau
au avut ca urmare moartea unei persoane, indiferent de forma de vinovăţie cu care s-a
1 Publicată în Monitorul Oficial nr. 887 din 5 decembrie 2014
2
comis fapta: intenţie, culpă sau intenţie depăşită (omor, omor calificat, ucidere din
culpă, uciderea la cererea victimei, determinarea sau înlesnirea sinuciderii, uciderea din
culpă, uciderea nou-născutului, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, alte infracţiuni
săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea victimei).
- omisiunea trebuie să se refere la denunţarea de îndată, adică fără întârziere,
oral sau în scris, în mod direct sau prin intermediul altei persoane.
Latura subiectivă. Elementul subiectiv constă în forma de vinovăţie a intenţiei.
Tentativa nu este posibilă.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la 6 luni
la 2 ani sau cu amendă.
Cauze de nepedepsire. Alineatele 2 şi 3 ale art. 266 introduc două situaţii în
prezenţa cărora fapta de nedenunţare nu va fi pedepsită:
- nedenunţarea săvârşită de un membru de familie al vreunui participant la
săvârşirea faptei nedenunţate (conf. art. 177 din C. penal, prin membru de familie se
înţelege: ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi
persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude; soţul; persoanele care au
stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care
convieţuiesc. Calitatea de membru de familie se păstrează în privinţa persoanei
adoptate ori a descendenţilor ei, faţă de rudele ei fireşti, aşa cum sunt menţionate la
alin. 1).
- atunci când persoana, deşi nu denunţă de îndată, înainte de a se pune în
mişcare acţiunea penală pentru fapta nedenunţată, înştiinţează autorităţile competente
despre acea faptă sau chiar dacă s-a pus în mişcare acţiunea penală şi autorii au fost
descoperiţi, a înlesnit tragerea la răspundere penală a autorilor sau a participanţilor.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine judecătoriei.
V. 3. Omisiunea sesizării (art. 267)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public care luând cunoştinţă

de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul
căruia îşi desfăşoară activitatea, nu sesizează de îndată organele de urmărire penală.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale care asigură înfăptuirea
justiţiei. Nu avem obiect material.
Subiectul activ este calificat, neputând fi decât un funcţionar public. Coautoratul
nu este posibil, fiind vorba de o infracţiune care se săvârşeşte în nume propriu. Este
însă posibilă participaţia sub forma instigării. Subiect pasiv este statul.
Latura obiectivă. Elementul material constă în omisiunea funcţionarului public
de a sesiza organele de urmărire penală în legătură cu săvârşirea unei fapte prevăzute
de legea penală în legătură cu serviciul în care îşi desfăşoară activitatea şi de care a
luat cunoştinţă cu ocazia exercitării funcţiei.
Prin specificul elementului material, este vorba de o infracţiune omisivă. Cerinţele
esenţiale ale elementului material sunt următoarele:
3
- funcţionarul public să fi luat cunoştinţă de săvârşirea acelei fapte în
timpul exercitării atribuţiilor de serviciu;
- sesizarea despre săvârşirea infracţiunii să nu fi fost făcută de îndată,
adică fără întârziere, oral sau în scris, în mod direct sau prin intermediul altei persoane.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie (alin. 1) sau din culpă (alin.
2).
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru fapta săvârşită cu
intenţie este închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda, iar atunci când omisiunea
sesizării se comite din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau
amenda.
V. 4. Inducerea în eroare a organelor judiciare (art. 268)
Noţiune. Considerată drept cauza principală a erorilor judiciare, această faptă a

fost incriminată în legislaţia noastră din cele mai vechi timpuri şi constă în fapta
persoanei care prin denunţ sau plângere, învinuieşte în mod mincinos o altă persoană,
că a săvârşit o infracţiune sau prin care se reclamă existenţa unei fapte prevăzute de
legea penală, deşi aceasta nu este reală.
Incriminarea a fost preluată cu anumite modificări din vechiul Cod penal unde era
intitulată denunţare calomnioasă.
Obiectul juridic special este complex şi este format pe de o parte din relaţiile
sociale referitoare la îndeplinirea în bune condiţii a activităţii de justiţie şi pe de altă
parte, din relaţiile sociale care privesc demnitatea, onoarea şi libertatea persoanei.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă sub
toate formele, inclusiv sub forma coautoratului (de ex., cei care semnează împreună un
denunţ penal)2. Subiect pasiv general şi imediat este statul, iar subiect pasiv
secundar poate fi persoana învinuită pe nedrept.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de a formula un denunţ
penal sau o plângere penală.
- denunţul sau plângerea penală să se refere la existenţa unei fapte prevăzute de
legea penală sau la împrejurarea că o persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea
penală;
- sesizarea să fie făcută prin denunţ sau plângere (fie în scris, fie oral3);
- sesizarea să fie făcută cu privire la o anumită persoană indicată prin nume,
prenume sau prin alte elemente care fac posibilă identificarea ei
- sesizarea să se refere la fapte nereale.
Urmarea imediată constă pe de o parte, într-o stare de pericol pentru valoarea
ocrotită, dar şi în vătămarea adusă persoanei învinuite pe nedrept.
2 Maria Oprea, Noua reglementare a infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, în
Revista de Drept Penal, nr. 2/2013, p. 86

3 Avram Filipaş, Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, Editura Academiei, Bucureşti, 1985, p. 22-
23
4
Latura subiectivă. Infracţiunea de inducere îneroare a organelor judiciare se
comite cu intenţie directă sau indirectă, cu precizarea că făptuitorul ştie că persoana
învinuită este nevinovată, iar cele relatate de el nu corespund adevărului, fapta sesizată
neavând corespondent în realitate.
Dacă însă făptuitorul a avut anumite motive să creadă că persoana învinuită este
autoarea faptei, lipseşte reaua credinţă şi fapta nu va constitui infracţiune.
Tentativa este posibilă, dar nu este pedepsită.
Regimul sancţionator. Varianta simplă de la alin. 1 se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Forme agravate. În alin. 2 este descrisă forma agravată a infracţiunii, constând
în producerea sau ticluirea de probe nereale în scopul de a dovedi existenţa unei fapte
prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o persoană.
A produce probe mincinoase înseamnă a le prezenta sau aduce în faţa organelor
judiciare, iar a ticlui probe mincinoase înseamnă a crea sau a aranja într-o manieră
abilă, ingenioasă probe, urme, fotografii, înscrisuri ce se pot referi la bunuri şi
persoane4.
Cerinţele esenţiale ale elementului material presupun:
- probele produse sau ticluite să fie mincinoase, neadevărate, nereale.
- aceste probe mincinoase să se refere la existenţa unei fapte prevăzute de
legea penală sau la împrejurarea că o persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea
penală.
Varianta agravată de la alin. 2 se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Cauză de nepedepsire. În alineatul al 3-lea este inserată o cauză de
nepedepsire, aceasta constând în împrejurarea că denunţătorul arată, mai înainte de
reţinerea, arestarea sau punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva persoanei faţă
de care s-a făcut sesizarea ori s-au produs ori ticluit probele, că acea sesizare este
nereală.
V. 5. Favorizarea făptuitorului (art. 269)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care ajută un făptuitor, pentru a

împiedica sau a îngreuna cercetările într-o cauză penală, tragerea la răspundere
penală, executarea pedepsei ori a măsurii privative de libertate.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la realizarea
justiţiei prin împiedicarea acţiunilor de natură a ajuta un făptuitor.
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană, dar nu şi participanţii la
săvârşirea faptei în legătură cu care se comite favorizarea. Participaţia este posibilă.
Subiect pasiv general este statul.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de a da ajutor unui
făptuitor (prin acte comisive sau omisive, materiale sau morale, direct sau indirect), în
scopul ca acesta să evite tragerea la răspundere penală, executarea pedepsei ori a
4 Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, op. cit. vol. IV, p. 170
5
măsurii privative de libertate sau pentru a se împiedica sau îngreuna cercetările într-o
cauză penală.
Acest ajutor trebuie să intervină după săvârşirea unei fapte prevăzute de legea
penală de către o altă persoană, indiferent dacă s-a început urmărirea penală sau s-a
pronunţat o condamnare pentru acea faptă şi independent de împrejurarea că persoana
favorizată va putea fi sau nu trasă la răspundere penală (de ex. este minor sub 14 ani,
iresponsabil).
- ajutorul să fie dat pentru a împiedica sau a îngreuna ori cercetările într-o cauză
penală, judecata sau executarea pedepsei, ori executarea pedepsei sau a măsurii
privative de libertate. Scopul ajutorului este în acest caz o cerinţă esenţială ataşată
elementului material, cu înţelesul de „destinaţie” şi nu influenţează latura subiectivă;
- acest ajutor să fie dat ulterior săvârşirii faptei şi să nu fie consecinţa unei
înţelegeri anterioare ori concomitente5, altfel am fi în ipoteza complicităţii (art. 48 alin. 2
din Codul penal).
Nu interesează pentru existenţa infracţiunii, ce mijloace a folosit favorizatorul, dar
dacă mijlocul utilizat constituie prin el însuşi o infracţiune, se vor aplica regulile
concursului de infracţiuni.
De asemenea, nu contează dacă făptuitorul favorizat a săvârşit o faptă
consumată sau doar o tentativă, o faptă intenţionată sau din culpă,
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Tentativa este posibilă, dar nu este incriminată.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la unu
la 5 ani sau cu amendă.
Potrivit alineatului al 2-lea, pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare
decât pedeapsa prevăzută în lege pentru fapta săvârşită de autor.
Cauză de nepedepsire. Alineatul al 3-lea introduce o cauză specială de
nepedepsire, constând în împrejurarea comiterea favorizării de către un membru de
familie.
V. 6. Tăinuirea (art. 270)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care a cunoscut sau prevăzut că

un bun provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală şi cu toate acestea,
îl primeşte, îl dobândeşte, îl transformă ori înlesneşte valorificarea acelui bun.
Incriminarea a fost preluată din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format în principal din relaţiile sociale referitoare la
înfăptuirea justiţiei. Obiect material al infracţiunii este bunul sau bunurile provenite din
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Subiectul activ poate fi orice persoană, cu excepţia acelor persoane care sunt
membri de familie ai făptuitorului, aceştia fiind exoneraţi de răspundere penală. Subiect
5Decizia penală nr. 1072/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, în Revista de Drept Penal nr.
3/2003, p. 117
6
pasiv este persoana faţă de care s-a comis fapta penală din săvârşirea căreia provine
bunul tăinuit.
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii constă în una din următoarele
acţiuni:
- primirea, adică acceptarea, preluarea bunului în detenţie cu orice titlu juridic
(depozit, gaj, împrumut, etc.);
- dobândirea, adică luarea bunului în stăpânire definitivă, cu titlu de proprietar
(prin cumpărare, schimb, donaţie, etc.);
- transformarea bunului, adică modificarea parţială a substanţei şi formei, ori a
aspectului exterior astfel încât acesta nu mai poate fi recunoscut (vopsire,
recondiţionare, prelucrare, etc.);
- înlesnirea valorificării acestuia presupune orice ajutor dat pentru a uşura
înstrăinarea bunului, schimbarea lui cu altul, vânzarea lui, etc.
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca bunul asupra căruia se
comite tăinuirea, să provină dintr-o altă faptă prevăzută de legea penală (furt,
înşelăciune sau orice altă infracţiune). Nu este necesar ca tăinuitorul să cunoască
natura exactă a faptei din care provine bunul.
În practica judiciară s-a ridicat problema încadrării juridice a actelor de tăinuire
repetată, iar prin Decizia nr. 2/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în recurs
în interesul legii, s-a statuat că în situaţia existenţei unui prim act de tăinuire, urmat de o
altă acţiune a aceluiaşi tăinuitor care promite că va asigura valorificarea în continuare şi
a altor bunuri sustrase, sunt întrunite elementele constitutive ale complicităţii la furt în
concurs real cu infracţiunea de tăinuire, chiar dacă promisiunea anticipată de tăinuire a
bunurilor nu a mai fost îndeplinită.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Pentru existenţa laturii subiective, mai trebuie întrunită o cerinţă esenţială şi anume:
făptuitorul să cunoască că bunul tăinuit provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de
legea penală sau el să fi prevăzut din împrejurările concrete acest lucru. Această
împrejurare poate rezulta din condiţiile concrete în care s-a comis fapta de tăinuire (de
ex. cumpărarea unui bun sustras de altul cu un preţ ridicol de mic, în condiţii de
clandestinitate, etc.), ceea ce face ca făptuitorul să bănuiască în mod rezonabil,
provenienţa ilicită a bunului6.
Tentativa nu este incriminată.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută de lege pentru tăinuire este
închisoarea de la unu la 5 ani sau amenda, fără ca sancţiunea aplicată să poată depăşi
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea din care provine bunul tăinuit.
Cauză de nepedepsire. Alineatul al 3-lea introduce o cauză specială de
nepedepsire, constând în împrejurarea comiterea tăinuirii de către un membru de
familie.
6 Tudorel Toader şi colaboratorii, Noul Cod penal. Comentarii pe articole, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2014, p. 438
7
V. 7. Obstrucţionarea justiţiei (art. 271)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care fiind avertizată asupra

consecinţelor faptei sale, împiedică fără drept, organul de urmărire penală sau instanţa
să efectueze un act procedural sau refuză să pună la dispoziţia organului de urmărire
penală, instanţei sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele informaţiile,
înscrisurile sau bunurile deţinute care i-au fost solicitate în vederea soluţionării unei
cauze.
Acest articol introduce o incriminare nouă, inexistentă în vechea legislsaţie
penală.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea
justiţiei. Nu există obiect material.
Subiectul activ poate fi orice persoană, dar nu şi persoanele urmărite sau
judecate pentru infracţiunea faţă de care se desfăşoară procesul penal. Participaţia
penală este posibilă sub toate formele. Subiect pasiv este statul ca titular val valorii
ocrotite.
Latura obiectivă. Elementul material constă în una din următoarele acţiuni:
- împiedicarea organului de urmărire penală sau a instanţei să efectueze un act
procedural. Cerinţele esenţiale ale acţiunii impun ca împiedicarea să se realizeze fără
drept, nejustificat, iar actul procedural trebuie să fie efectuat în condiţii legale.
- refuzul de a pune la dispoziţia organului de urmărire penală, instanţei sau
judecătorului sindic, a datelor, informaţiilor, înscrisurilor sau bunurile deţinute. Cerinţa
esenţială a acţiunii se referă la faptul că datele informaţiile, înscrisurile sau bunurile
deţinute au fost cerute în mod explicit şi conform legii de către organul judiciar.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru activitatea de înfăptuire a
justiţiei.
Tentativa este posibilă dar nu se pedepseşte.
la un an sau amenda.
V. 8. Influenţarea declaraţiilor (art. 272)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care prin constrângere sau

corupere încearcă să determine sau determină o altă persoană să nu dea declaraţii, să
facă declaraţii mincinoase, să îşi retragă declaraţiile, să nu sesizeze organele de
urmărire penală ori să nu prezinte probe într-o cauză penală, civilă sau altă cauză
judiciară.
Incriminarea are caracter de noutate, însă preia şi anumite elemente ale
infracţiunii de încercare de a determina mărturia mincinoasă din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la activitatea
de înfăptuire a justiţiei. Există obiect material când fapta se comite prin constrângere
sau altă formă de intimidare asupra corpului persoanei.
8
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participaţia este posibilă. Subiect pasiv
este persoana constrânsă, intimidată sau persoana faţă de care s-a exercitat
coruperea.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de a încerca
determinarea unei persoane sau de a determina o persoană să dea declaraţii
mincinoase, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să nu sesizeze organele de
urmărire penală ori să nu prezinte probe.
Infracţiunea se realizează printr-o activitate de instigare sau o tentativă de
instigare a unei persoane, activitate rămasă însă fără rezultat. Dacă persoana faţă de
care se instigă, a comis fapta (a dat declaraţii mincinoase ori şi le-a retras, etc.), atunci
făptuitorul va răspunde pentru instigare la mărturie mincinoasă şi nu pentru influenţarea
declaraţiilor. În lipsa acestei incriminări nu era posibilă pedepsirea instigării neurmate de
executare sau a încercării de instigare.
Cerinţele esenţială ale elementului material presupun ca:
- acţiunea să se realizeze prin constrângere, corupere sau altă faptă cu caracter
intimidant (comisă asupra persoanei sau asupra unei membru de familie).
Constrângerea poate fi fizică (prin acte de violenţă) sau morală (ameninţare) şi
trebuie să inspire celui constrâns, o stare de temere care îi îngrădeşte libertatea.
Prin corupere se înţelege ademenirea martorului sau persoanei, cu bani sau alte
foloase, să realizeze o mărturie necorespunzătoare realităţii ori să adopte o altă
conduită judiciară .
- acţiunea să aibă loc într-o cauză penală, civilă sau altă cauză judiciară.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valoarea ocrotită:
activitatea de înfăptuire a justiţiei.
Tentativa este posibilă, dar nu e pedepsită.
la 5 ani. Potrivit alin. 2, nu constituie infracţiune, înţelegerea patrimonială intervenită
între infractor şi victimă în cazul infracţiunilor pedepsite la plângere prealabilă sau al
celor la care este posibilă împăcarea părţilor.
V. 9. Mărturia mincinoasă (art. 273)
Noţiune. Pedepsită din cele mai vechi timpuri şi denumită în legiuirile de atunci
„jurământ mincinos” ori „mărturie strâmbă”, în actualul Cod penal, mărturia mincinoasă
constă în fapta martorului care în cauza la care participă în această calitate, face
afirmaţii mincinoase sau nu spune tot ce ştie cu privire la împrejurările esenţiale, asupra
cărora este întrebat.
Obiectul juridic special este complex, fiind format din relaţiile sociale care
privesc înfăptuirea justiţiei în conformitate cu adevărul judiciar şi din relaţiile referitoare
la libertatea, demnitatea ori patrimoniul persoanei.
9
Subiectul activ al infracţiunii poate fi numai persoana care are calitatea de
martor. Dacă infracţiunea se comite de către un martor protejat, de un investigator sub
acoperire, de expert sau interpret, această circumstanţă conferă un caracter mai grav
faptei, iar limitele de pedeapsă sunt majorate.
Martorul este persoana care are cunoştinţe despre o faptă sau împrejurare de
natură să ajute la aflarea adevărului în cauză. În literatură7 s-a arătat că poate fi subiect
activ al infracţiunii şi martorul ascultat fără prestare de jurământ, soţul sau membrul de
familie al inculpatului, chiar dacă nu i s-a atras atenţia că are dreptul să nu depună ca
martor. Martorul protejat este acel martor cu identitate protejată sau care se află în
programul de protecţie a martorilor, conform dispoziţiilor C.proc.pen.
Investigatorul sub acoperire este persoana care furnizează date şi informaţii
despre comiterea unei infracţiuni, organelor judiciare şi care acţionează cu o altă
identitate decât aceea reală.
Expertul este persoana care prin pregătirea sa posedă cunoştinţe de specialitate
într-un anumit domeniu, iar interpretul este persoana care prin cunoştinţele pe care le
posedă, asigură traducerea într-o altă limbă.
Această infracţiune se poate săvârşi doar de către un singur subiect activ,
coautoratul nefiind posibil.
Subiect pasiv general şi imediat este statul, iar subiect pasiv secundar este
persoana a cărei demnitate sau libertate este ameninţată prin săvârşirea faptei.
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii constă una din cele două
acţiuni:
- a face afirmaţii mincinoase, adică a nu relata adevărul;
- a nu spune (a omite, a trece sub tăcere) tot ce ştie privitor la împrejurările
esenţiale asupra cărora este întrebat.
Acţiunea trebuie să aibă loc în cadrul unei proceduri judiciare, adică în faţa unui
organ jurisdicţional care soluţionează o cauză penală, civilă, administrativă, disciplinară,
comercială, etc.
Împrejurările esenţiale sunt acelea care pot servi la aflarea adevărului în cauza
respectivă, iar cerinţa esenţială a legii este ca făptuitorul să fi fost întrebat cu privire la
acele împrejurări esenţiale.
Urmarea imediată constă pe de o parte într-o stare de pericol pentru valoarea
ocrotită.
Latura subiectivă. Mărturia mincinoasă se săvârşeşte cu intenţie directă sau
indirectă.
Tentativa este posibilă dar nu este incriminată.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 6 luni la 3
ani sau amenda.
Forme agravate. Potrivit alin. 2 al art. 273, fapta este mai gravă dacă se comite
de către un martor protejat, de un investigator sub acoperire, de expert sau interpret ori
în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau
închisoarea de 10 ani sau mai mare. În acest caz, limitele de pedeapsă sunt de la unu
la 5 ani.
Cauze de nepedepsire. În alineatul al 3-lea este inserată cauza de nepedepsire
care constă în împrejurarea că înainte de a se da o soluţie în cauză sau în cauzele
7 Eugen Stoina, Declaraţii de martor.Jurământ, în Revista de Drept Penal, nr. 1/2000, p. 65
10
penale, înainte de a se produce reţinerea, arestarea inculpatului, punerea în mişcare a
acţiunii penale, martorul îşi retrage mărturia mincinoasă.
Pentru a fi considerată retragere a mărturiei mincinoase, ea trebuie să intervină
în acelaşi cadru jurisdicţional în care s-au făcut afirmaţiile mincinoase şi nu în faţa
organului judiciar care cercetează sau judecă infracţiunea de mărturie mincinoasă, unde
ea va echivala doar cu recunoaşterea faptei.
V. 10. Răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei (art. 274)
Noţiune. Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unei persoane ori a unui membru
al familiei acesteia, pe motiv că a sesizat organele de urmărire penală, că a dat
declaraţii ori a prezentat probe într-o cauză penală, civilă sau în orice procedură în care
se ascultă martori, constituie răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei.
Incriminarea are caracter de noutate, neexistând în vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este complex, fiind format din relaţiile sociale care
privesc înfăptuirea justiţiei şi din relaţiile referitoare la viaţa, integritatea corporală,
sănătatea, libertatea, patrimoniul persoanei faţă de care se comite fapta.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Subiect pasiv principal este statul,
întrucât el înfăptuieşte justiţia prin organele sale specializate, iar subiect pasiv
secundar este persoana care a sesizat organele de urmărire penală, a dat declaraţii ori
a prezentat probe într-o cauză sau un membru al familiei sale.
Latura obiectivă. Elementul material constă în săvârşirea unei infracţiuni,
oricare ar fi aceasta (de ex. ameninţare, lovire, lipsire de libertate, etc.), împotriva unei
persoane care a sesizat organele de urmărire penală, a dat declaraţii ori a prezentat
probe într-o cauză sau împotriva unui membru al familiei sale.
Deşi în literatură8 s-a susţinut că această infracţiune trebuie reţinută în concurs
ideal neomogen cu fapta al cărei conţinut constitutiv este realizat, considerăm că
făptuitorului i se va reţine doar răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, întrucât este o
infracţiune complexă care absoarbe infracţiunea de bază. În cazul reţinerii unui concurs
de infracţiuni s-ar ajunge la o dublă agravare a tratamentului penal.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei.
Latura subiectivă. Fapta se poate comite numai cu intenţie directă datorită
prezenţei motivului cu care se comite fapta: răzbunarea pentru conduita unei persoane
care a sesizat organele de urmărire penală, a dat declaraţii ori a prezentat probe într-o
cauză.
Tentativa este posibilă, dar nu se sancţionează. Prin urmare, dacă fapta rămâne
în stare de tentativă, autorul va fi pedepsit pentru tentativa la infracţiunea concretă pe
care a săvârşit-o şi nu pentru tentativa de răzbunare pe motivul ajutorului acordat
justiţiei, cu condiţia ca tentativa să fie incriminată şi pedepsită în cazul acelei infracţiuni.
Regimul sancţionator. Pedeapsa aplicabilă este aceea prevăzută în lege pentru
infracţiunea concretă comisă, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
8 Florin Radu, Răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, în Revista de Drept Penal, nr. 2/2013, p.
57 şi 60
11
V. 11. Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri (art. 275)
Noţiune. Infracţiunea este reglementată în două variante şi anume:

- fapta persoanei care reţine, distruge, ascunde ori alterează mijloace de probă
sau înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară;
- fapta persoanei care împiedică în orice mod ca un înscris destinat unuia din
aceste organe să ajungă la ele, dacă asemenea înscrisuri sunt necesare soluţionării
unei cauze.
Obiectul juridic special este format din acele relaţii sociale care privesc
înfăptuirea justiţiei prin accesul nestingherit al organelor judiciare la mijloacele de probă
sau înscrisurile care o privesc în mod direct. Obiect material sunt mijloacele materiale
de probă, înscrisurile, dar şi copiile lor ori manuscrisele.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Dacă acesta are calitatea de funcţionar,
va exista concurs de infracţiuni între art. 275 şi 297 (abuz în serviciu). Subiect pasiv
general este statul, iar subiect pasiv adiacent este persoana ale cărei interese au fost
lezate prin comiterea faptei.
Latura obiectivă. Elementul material constă la cele două variante de comitere în
oricare din următoarele acţiuni:
- reţinerea mijoacelor de probă sau a înscrisurilor, (adică oprirea, păstrarea lor);
- distrugerea mijoacelor de probă, a înscrisurilor, (adică nimicirea, desfiinţarea în
totul sau în parte);
- ascunderea mijoacelor de probă, a înscrisurilor, (adică punerea lor în locuri în
care nu pot fi găsite sau în care nu sunt accesibile);
- alterarea mijoacelor de probă, a înscrisurilor, (adică modificarea, deteriorarea
substanţei lor, a conţinutului, astfel încât nu mai pot fi utilizate în cauze);
- împiedicarea în orice mod ca un înscris să ajungă la organul judiciar.
Cerinţele esenţiale ale elementului material sunt următoarele:
- pentru varianta I: reţinerea sau distrugerea să privească un mijloace materiale
de probă sau înscrisuri
- pentru varianta a II-a: împiedicarea trebuie să privească înscris destinat unui
organ judiciar şi înscrisul să fie necesar soluţionării unei cauze.
Latura subiectivă. În varianta din alin. 1, infracţiunea se comite numai cu
intenţie directă datorită prezenţei elementelor psihice specifice scopului în latura
subiectivă (în scopul de a împiedica aflarea adevărului).
Varianta din alin. 2 se poate comite atât cu intenţie directă cât şi indirectă.
Regimul sancţionator. Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
12
V. 12. Compromiterea intereselor justiţiei (art. 277)
Noţiune. În forma tipică descrisă la alin. 1, infracţiunea constă în fapta

magistratului sau a funcţionarului public care divulgă fără drept, informaţii confidenţiale
privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmează să se administreze o
probă în procesul penal, dacă prin aceasta poate fi îngreunată sau împiedicată
urmărirea penală.
Incriminarea este nouă, neavând corespondent în legislaţia penală anterioară.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea
justiţiei, cu referire la necesitatea de a proteja activitatea de probaţiune a organelor
judiciare, prin împiedicarea divulgării de informaţii privitoare la administrarea probelor.
Nu există obiect material.
Subiectul activ este calificat, legea cerând ca acesta să fie un magistrat
(judecător, procuror) sau un alt funcţionar public care a luat cunoştinţă de acele
informaţii în virtutea funcţiei.
În cazul formelor atenuate ale infracţiunii din alineatele 2 şi 3, subiect activ nu
poate fi decât un funcţionar public, respectiv un martor, un expert sau un interpret.
Participaţia penală este posibilă numai sub forma instigării şi a complicităţii, fiind
exclus coautoratul, întrucât fiecare subiect activ care divulgă astfel de informaţii
răspunde pentru o faptă proprie. Subiectul pasiv principal este statul ca titular al
valorii ocrotite (activitatea de justiţie), dar poate exista şi un subiect pasiv secundar,
persoana fizică sau juridică prejudiciată prin divulgarea acelor informaţii.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie acţiunea de divulgare a
informaţiilor confidenţiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care
urmează să se administreze o probă în cursul urmăririi penale.
Cerinţele esenţiale ale elementului material pretind ca:
- divulgarea să se realizeze fără drept, adică neîndreptăţit, nejustificat,
neautorizat;
- informaţiile divulgate să se refere la data, timpul, locul, modul sau mijloacele
prin care urmează să se administreze o probă în procesul penal;
- divulgarea informaţiilor să creeze posibiltatea îngreunării sau împiedicării
urmăririi penale.
Comite această faptă de exemplu, judecătorul de drepturi şi libertăţi care face
publice momentul şi adresa la care urmează să se efectueze o percheziţie domiciliară
sau datele de identificare a unui telefon pus sub supraveghere tehnică, astfel încât
aceste activităţi probatorii nu şi-ar mai putea atinge scopul în care au fost dispuse.
Urmarea imediată se concretizează într-o stare de pericol pentru activitatea de
urmărire penală. Nu este necesar pentru existenţa infracţiunii ca activitatea de divulgare
să fi compromis interesele justiţiei, fiind suficientă crearea stării de pericol.
Tentativa nu se pedepseşte
Forme atenuate. În alineatele al 2-lea şi al 3-lea sunt descrise două forme
atenuate ale infracţiunii.
Alin. 2: fapta constă în dezvăluirea fără drept de mijloace de probă sau înscrisuri
oficiale dintr-o cauză penală, înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată
13
ori de soluţionare definitivă a cauzei, de către un funcţionar public care a luat cunoştinţă
de acestea în virtutea funcţiei.
Alin. 3: această formă atenuată presupune dezvăluirea fără drept de informaţii
dintr-o cauză penală, de către un martor, expert sau interpret, atunci când această
interdicţie este impusă de legea de procedură penală
Regimul sancţionator. Forma tipică din alineatul 1 este sancţionată cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, iar formele atenuate din alineatele 2 şi 3 se
pedepsesc cu închisoare de la o lună la un an sau amendă.
Cauză justificativă. Alineatul al 4-lea descrie o cauză justificativă specială
potrivit căreia, fapta prin care sunt divulgate ori dezvăluite acte sau activităţi vădit
ilegale comise de autorităţi într-o cauză penală nu constituie infracţiune.
Cauza justificativă se aplică tuturor variantelor de incriminare a faptei,
reprezentând un mijloc de protecţie pentru aceia care ar putea dezvălui abuzuri ale
autorităţilor judiciare într-o cauză penală.
Competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine judecătoriei, iar urmărirea
penală se efectuează de către procuror.
V. 13. Încălcarea solemnităţii şedinţei (art. 278)
Noţiune. Această infracţiune constă în folosirea de cuvinte ori gesturi jignitoare

sau obscene, de natură să perturbe activitatea instanţei, de către o persoană care
participă sau asistă la o procedură care se desfăşoară în faţa instanţei .
Incriminarea a fost introdusă în vechiul Cod penal prin O.U.G. nr. 198/2008 sub
denumirea de sfidare a organelor judiciare şi a fost preluată în noul Cod penal cu unele
modificări.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la necesitatea
de a se asigura un cadru solemn procedurilor judiciare în curs de desfăşurare.
Subiectul activ poate fi orice persoană sau o persoană care asistă sau participă
la o procedură care se desfăşoară în faţa instanţei, nu însă şi magistratul care conduce
şedinţa ori se află în completul de judecată.
Participaţia este posibilă sub forma instigării şi complicităţii. Coautoratul nu este
posibil deoarece fapta se săvârşeşte în persoană proprie de fiecare făptuitor.
Subiectul pasiv principal este statul ca titular al valorii ocrotite, dar poate exista
un subiect pasiv secundar: judecătorul, procurorul, avocatul, părţile sau alte persoane
care se află în sala de şedinţă.
Latura obiectivă. Elementul material constă în întrebuinţarea de cuvinte ori
gesturi jignitoare sau obscene, de natură să perturbe activitatea instanţei.
Cerinţele esenţiale ale acţiunii ce formează elementul materal presupun ca acele
cuvinte sau gesturi să fie de natură să perturbe activitatea instanţei, adică să se creeze
acest pericol, iar manifestărle să aibă loc întimpul şedinţei de judecată.
Urmarea socialmente periculoasă constă într-o stare de pericol pentru buna
desfăşurare a activităţilor judiciare din faţa instanţei.
Latura subiectivă. Fapta se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
14
Tentativa nu este posibilă şi nu este incriminată, infracţiunea fiind de execuţie
promptă.
Regimul sancţionator. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la o lună la
3 luni sau amendă.
V. 14. Ultrajul judiciar (art. 279)
Noţiune. Infracţiunea constă în ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea

corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârşie împotriva
unui judecător sau procuror aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu sau împotriva unui
avocat în legătură cu exercitarea profesiei.
Variantele de specie sancţionează săvârşirea unei infracţiuni (alta decât acelea
menţionate în forma de bază a infracţiunii) împotriva unui judecător, procuror, avocat
sau împotriva bunurilor sale, în legătură cu activităţi îndeplinite în exerciţiul
funcţiei/profesiei, în scop de intimidare sau răzbunare.
De asemenea, se mai sancţionează şi infracţiunile săvârşite împotriva unui
membru de familie a judecătorului sau procurorului, în scop de intimidare sau
răzbunare.
Incriminarea este nouă, neavând corespondent în legislaţia penală anterioară.
Obiectul juridic special este complex şi constă în principal în relaţiile sociale
privitoare la prestigiul şi protecţia persoanelor care îndeplinesc o anumită funcţie în
cadrul autorităţii judecătoreşti, iar în subsidiar în relaţiile care se referă la integritatea
corporală, sănătatea sau viaţa magistratului, avocatului, ale membrului sau de familie.
Obiect material este corpul magistratului, avocatului, ale membrului de familie ori
bunurile acestuia.
Subiect activ al infracţiunii de ultraj judiciar poate fi orice persoană. Fapta se
poate comite în participaţie, sub toate formele acesteia. Subiect pasiv poate fi
judecătorul sau procurorul, avocatul, membrul de familie al acestuia.
Subiect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv secundar este
magistratul, avocatul, membrul de familie faţă de care se comite fapta.
Pluralitatea subiectului pasiv secundar va atrage întotdeauna, existenţa unui
concurs de infracţiuni.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiuni alternative, fiecare dintre
ele fiind suficientă pentru existenţa infracţiunii.
Astfel, elementul material poate consta în acţiuni de: ameninţare nemijlocită sau
prin mijloace de comunicare directă: telefon, telegramă, SMS, e-mail; lovire sau alte
violenţe, vătămare corporală, lovire sau vătămare cauzatoare de moarte şi respectiv,
omor, aşa cum au fost analizate cu ocazia studierii incriminărilor respective.
Cerinţa esenţială a elementului material pentru toate variantele de incriminare
constă în aceea că acţiunea trebuie să fie îndreptată contra unui magistrat/avocat care
se află în exerciţiul funcţiunii ori profesiei sau pentru acte îndeplinite în exerciţiul
funcţiunii ori profesiei.
15
Pentru a se afla sub protecţia incriminării din art. 279, magistratul/avocatul
trebuie să fi acţionat însă în conformitate cu atribuţiile de serviciu şi nu abuziv. În caz
contrar, fapta va fi încadrată exclusiv conform art. 206, 193, 194, 195, 188, 189 din C.
penal, iar subiectul pasiv nu mai beneficiază de protecţia instituită prin art. 279, fapta
constituind o altă infracţiune decât ultraj judiciar.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru buna înfăptuire a justiţiei,
dar se poate produce şi o atingere integrităţii corporale, sănătăţii, libertăţii sau vieţii
subiectului pasiv secundar.
Cerinţa esenţială a laturii subiective presupune că făptuitorul cunoaşte:
- calitatea persoanei pe care o agresează;
- împrejurarea că aceasta se află în exerciţiul funcţiunii ori profesiei;
- că faptele la care se referă acţiunea au fost îndeplinite de magistrat/avocat în
exerciţiul funcţiunii/profesiei.
Tentativa este posibilă şi se sancţionează conform reglementării privitoare la
infracţiunea de origine.
Variante de specie şi agravate.
În alin. 2 şi alin. 3 sunt descrise două variante de specie, constând în săvârşirea
unei infracţiuni (alta decât acelea enumerate în alin. 1, asupra unui magistrat, sau
asupra unui membru al familiei sale, ori asupra bunurilor acestora, în scop de intimidare
sau răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.
De această dată, fapta se poate comite numai cu intenţie directă, calificată prin
scopul urmărit (intimidarea funcţionarului) sau prin mobilul făptuitorului (răzbunarea).
Alineatul al 4-lea descrie o variată de specie a faptelor descrise în primele trei
alineate, diferenţa constând în calitatea subiectului pasiv: aceea de avocat.
Regimul sancţionator. În forma tipică din alineatul 1, ultrajul se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută în lege pentru infracţiunea comisă, ale cărei limite speciale se
majorează cu jumătate.
În literatura de specialitate9 s-a făcut observaţia că această majorare cu jumătate
a limitelor de pedeapsă nu ar putea să conducă la aplicarea unei pedepse peste
maximul general al pedepsei de 30 de ani, dar fără îndoială că este posibil ca în
asemenea situaţii să se aplice pedeapsa detenţiunii pe viaţă, cu condiţia ca legea să
prevadă această pedeapsă.
În ceea ce priveşte variantele din alin. 2-4, pedeapsa este aceea prevăzută de
lege pentru infracţiunea de bază, ale cărei limite se majorează cu jumătate.
9 Gavril Paraschiv şi Daniel Ştefan Paraschiv, Ultrajul judiciar în noul Cod penal, în Revista de
Drept Penal, nr. 2/2013, p. 40
16
V. 15. Cercetarea abuzivă (art. 280)
Noţiune. Acest text incriminează abuzurile organelor judiciare şi constă în

întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane aflată în
curs de urmărire penală sau de judecată, pentru a o determina să dea ori să nu dea
declaraţii, să dea declaraţii mincinoase ori să îşi retragă declaraţiile.
Alineatul al 2-lea se referă la o variantă de specie care constă în producerea,
falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ de cercetare penală,
procuror sau judecător.
Incriminarea a fost preluată cu unele modificări, din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din acele relaţii sociale care protejează
justiţia de abuzurile săvârşite de organele judiciare. Obiectul juridic special secundar
cuprinde relaţiile sociale ocrotite prin apărarea persoanei. Obiect material este corpul
persoanei împotriva căreia se comit astfel de fapte.
Subiectul activ este calificat putând fi numai un organ judiciar cu atribuţii din
cele menţionate în text: un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător.
Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv secundar este persoana aflată în
curs de urmărire penală ori judecată.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de întrebuinţare a
promisiunilor, violenţelor sau ameninţărilor împotriva unor persoane aflate în curs de
urmărire penală ori judecată. Deşi textul nu prevede în mod expres, este evident că
pesoana se poate afla şi în cursul procedurii de cameră preliminară, având în vedere
dispoziţiile noului Cod de procedură penală.
Cerinţa esenţială presupune ca întrebuinţarea acelor metode să se facă pentru a
determina obţinerea de declaraţii în sensul dorit de cel care realizează urmărirea penală
ori judecata.
Urmarea imediată la ambele infracţiuni constă într-o stare de pericol pentru
valoarea ocrotită. Poate exista şi o urmare imediată adiacentă atunci când este vătămat
corpul persoanei faţă de care se comite activitatea infracţională din ambele incriminări.
Latura subiectivă. Infracţiunea de cercetare abuzivă se comite numai cu intenţie
directă, calificată prin scopul urmărit: obţinerea anumitor declaraţii, respectiv
nedeclararea, retragerea acestora.
Variante de specie. Alin. al 2-lea introduce o variantă de specie care presupune
producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ de cercetare
penală, procuror sau judecător.
Noţiunea de probă este definită în Codul de procedură penală (element de fapt
care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea
persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa
soluţionare a cauzei). Nu prezintă importanţă dacă proba falsificată a produs sau nu
consecinţe pentru urmărirea penală ori pentru judecata cauzei, dacă s-a realizat în
favoarea sau în defavoarea unei părţi sau subiect procesual.
Regimul sancţionator. Cercetarea abuzivă se pedepseşte cu închisoare de la 2
la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
17
V. 16. Supunerea la rele tratamente (art. 281)
Noţiune. Infracţiunea este reglementată în două variante: una simplă descrisă în

alin. 1 şi o variantă agravată prevăzută în alin. 2.
Potrivit alin. 1, infracţiunea constă în fapta celui care supune o persoană la
executarea unei pedepse ori măsuri de siguranţă sau educative, în alt mod decât cel
prevăzut în dispoziţiile legii.
În varianta agravată din alin. 2, este incriminată fapta funcţionarului care supune
o persoană aflată în stare de reţinere, deţinere ori de executare a unei măsuri educative
sau de siguranţă, unor tratamente inumane sau degradante.
Obiectul juridic special este format din acele relaţii sociale privitoare la
înfăptuirea justiţiei şi la drepturile fundamentale ale fiinţei umane. Obiect material este
corpul persoanei supuse la rele tratamente.
Subiectul activ este calificat deoarece nu poate fi decât un funcţionar public
care are autoritatea să dispună cu privire la tratamentul aplicat persoanelor reţinute,
deţinute ori aflate în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative.
Fapta este susceptibilă de comitere în participaţie.
Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv secundar este persoana
aflată în stare de reţinere, deţinere ori de executare a unei măsuri educative sau de
siguranţă.
Latura obiectivă. Elementul material al formei simple, tipice constă în acţiunea
de a supune o persoană la executarea unei pedepse/măsuri de siguranţă/măsuri
educative, în alt mod decât cel prevăzut de lege.
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca acţiunea să se realizeze
în alt mod decât cel prevăzut de lege: mai sever decât permite legea, în alte condiţii de
detenţie decât cele legale, etc.
Fapta se poate comite prin acţiune sau prin inacţiune. Trebuie să fie vorba de o
măsură privativă de libertate.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valoarea ocrotită.
Adiacent, poate surveni şi o vătămare adusă demnităţii ori integrităţii corporale sau
sănătăţii persoanei asupra căreia se comite infracţiunea.
Consumarea faptei presupune o anumită durată în timp sau o repetare a actelor
de un număr suficient de ori, astfel încât să poată fi considerate, luate împreună, drept
un tratament rău. Un act izolat nu poate întregi elementul material al acestei infracţiuni,
dar poate constitui o altă infracţiune (purtare abuzivă de exemplu).
Forma agravată. Potrivit alin. 2., fapta este mai gravă dacă persoana aflată în
stare de reţinere, deţinere ori de executare a unei măsuri educative sau de siguranţă,
este supusă unor tratamente inumane sau degradante este sancţionată
18
Elementul material constă în acţiunea de a supune la tratamente inumane sau
degradante, persoana aflată sub puterea unei pedepse sau măsuri privative de
libertate, adică victima trebuie să suporte în mod continuu sau cu întreruperi, prigoniri,
privaţiuni, ori alte condiţii grele care îi periclitează sănătatea fizică sau psihică.
Aceste condiţii se pot referi la încălcări ale normelor şi regulilor privind cazarea,
igiena, îmbrăcămintea, hrana, odihna, regimul de muncă, de plimbare ori de asistenţă
medicală.
Suferinţele cauzate victimei nu trebuie confundate cu acelea inerente oricărei
privări de libertate aplicată în condiţiile legii.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru varianta simplă este
închisoarea de la 6 uni la 3 ani, iar pentru forma agravată, pedeapsa este este
închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea dreptului de a mai ocupa o funcţie publică.
V. 17. Tortura (art. 282)
Noţiune. Această infracţiune a fost introdusă în Codul penal ca urmare ratificării

de către ţara noastră, a Convenţiei împotriva torturii şi a altor pedepse şi tratamente
inumane.
Ea constă în fapta funcţionarului public ce îndeplineşte o funcţie care implică
exerciţiul autorităţii de stat sau a altei persoane care acţionează la instigarea ori cu
consimţământul acestuia, de a provoaca unei persoane cu intenţie, suferinţe puternice
fizice sau psihice cu scopul de a obţine de la ea sau de la o terţă persoană, informaţii
sau mărturisiri, cu scopul de a o pedepsi pentru un act pe care ea sau terţa persoană l-
a comis ori este bănuită că l-a comis, cu scopul de a o intimida sau de a face presiuni
asupra unei terţe persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de
discriminare.
În alineatele 2 şi 3 sunt incriminate formele agravate ale infracţiunii, constând în
tortura care a avut ca rezultat o vătămare corporală şi respectiv tortura care a avut ca
urmare moartea victimei.
Obiectul juridic special este complex, fiind format pe de o parte din relaţiile
sociale care privesc îndeplinirea activităţii de către agenţii autorităţilor publice în condiţii
legale, iar pe de altă parte din relaţiile sociale referitoare la apărarea drepturilor
fundamentale ale omului. Obiect material al infracţiunii este corpul persoanei asupra
căreia se comit actele de tortură.
Subiectul activ este calificat şi anume un agent al autorităţii publice sau o
persoană care acţionează cu titlu oficial, la instigarea ori cu consimţământul expres sau
tacit al acesteia. Participaţia penală este posibilă. Subiect pasiv general este statul, iar
subiect pasiv secundar este persoana supusă torturii.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiuni sau inacţiuni diverse prin
care se cauzează unei persoane durere, suferinţe puternice sau chiar moartea. Dacă
suferinţele nu sunt puternice, adică de o intensitate mare, fapta va constitui după caz
19
infracţiunea de purtare abuzivă sau supunere la rele tratamente. Aprecierea cu privire la
intensitatea suferinţelor psihice sau fizice va fi făcută de către organul judiciar.
Urmarea imediată constă în producerea unor suferinţe de intensitate mare
victimei.
Latura subiectivă. Fapta se comite numai cu intenţie directă, calificată fie prin
scopul urmărit: obţinerea de informaţii, pedepsirea, intimidarea sau supunerea la
presiuni, fie prin mobilul care îl determină pe făptuitor să acţioneze: orice formă de
discriminare.
Tentativa faptei din alin. 1 se pedepseşte.
Forma agravate. Alineatele 2 şi 3 introduc forme agravate ale faptei, iar
elementele circumstanţiale de agravare constau în:
- alin. 2: fapta a avut ca urmare o vătămare corporală (urmările arătate în art.
194: o infirmitate; o vătămare care necesită pentru vindecare peste 90 de zile de îngrijiri
medicale; un prejudiciu estetic grav şi permanent; avortul sau punerea în primejdie a
vieţii persoanei).
În acest caz pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi;
- alin. 3: fapta a avut ca urmare moartea victimei. Pedeapsa este detenţiunea pe
viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani.
Textul mai arată în alin. 5 că nici o împrejurare excepţională nu poate fi invocată
pentru a justifica tortura, iar în alin. 6 sunt exceptate de la încadrarea ca acte de tortură,
a durerii şi suferinţelor care rezultă exclusiv din aplicarea unor sancţiuni legale şi sunt
inerente acestora sau ocazionate de ele.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru forma simplă a
infracţiunii este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine tribunalului, iar urmărirea
V. 18. Represiunea nedreaptă (art. 283)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care pune în mişcare acţiunea

penală, ia o măsură preventivă neprivativă de libertate sau trimite în judecată o altă
persoană, ştiind că aceasta este nevinovată.
Forma agravată din alin. 2 se comite prin reţinerea, arestarea sau condamnarea
unei persoane, ştiind că este nevinovată.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la necesitatea
de a realiza justiţia numai faţă de persoane vinovate. Adiacent, există şi un obiect
juridic special secundar format din relaţiile sociale privind libertatea şi demnitatea
persoanei.
Subiectul activ este calificat, neputând fi decât un judecător, procuror sau care
are atribuţiile enumerate în text. Participaţia este posibilă. Subiect pasiv general este
statul, iar subiect pasiv secundar este persoana faţă de care s-au comis actele de
represiune nedreaptă.
20
Latura obiectivă. Elementul material constă în una din următoarele acţiuni
alternative: punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea unei măsuri preventive
neprivative de libertate sau trimiterea în judecată.
Punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată sunt acte de
dispoziţie ale procurorului, iar luarea unei măsuri preventive neprivative de liberate
poate fi dispusă atât de judecător, cât şi de către procuror.
Dacă acelaşi subiect activ comite mai multe acţiuni alternative faţă de aceeaşi
persoană, vom avea o singură infracţiune.
Cerinţa esenţială a elementului material este ca acţiunea ce formează elementul
material să fie îndreptată împotriva unei persoane nevinovate, adică faţă de care s-a
putea face aplicarea art. 16, lit. a-c din Codul de procedură penală.
Urmarea imediată presupune o stare de pericol pentru valoarea ocrotită. Există şi
o urmare adiacentă concretizată în vătămarea adusă libertăţii şi demnităţii subiectului
pasiv.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă. Cerinţa
esenţială a laturii subiective presupune ca făptuitorul să ştie că persoana faţă de care a
comis actul de represiune este nevinovată.
Dacă făptuitorul crede persoana ca fiind nevinovată, dar ulterior se dovedeşte că
aceasta era vinovată, nu există infracţiune.
Tentativa este posibilă dar nu este incriminată.
Forma agravată din alin. 2 se referă la reţinerea, arestarea (preventivă ori la
domiciliu) sau condamnarea unei persoane, ştiind că este nevinovată.
Subiectul activ poate fi organul de cercetare penală sau procurorul pentru
acţiunea reţinerii, respectiv judecătorul, pentru luarea măsurii preventive a arestării şi
pentru condamnare.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru forma simplă este
închisoarea de la 3 luni la 3 ani, iar pentru forma agravată, închisoarea de la 3 la 10 ani
şi interzicererea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
V. 19. Asistenţa şi reprezentarea neloială (art. 284)
Noţiune. Fapta descrisă în art. 284 reprezintă o incriminare nouă, fără

corespondent în vechea legisaţie penală şi constă în fapta avocatului sau a
reprezentantului unei persoane care în înţelegere frauduloasă cu o persoană având
interese contrare în aceeaşi cauză, în cursul unei proceduri judiciare sau notariale,
vatămă interesele clientului său ori ale persoanei reprezentate.
Varianta de specie din alin. 2 constă în înţelegerea frauduloasă dintre avocat sau
reprezentantul unei persoane şi un terţ interesat de soluţia care se va pronunţa în
cauză, în scopul de a vătăma interesele clientului ori ale persoanei reprezentate.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea
justiţiei în condiţiile unei comportări oneste şi corecte a avocatului sau reprezentantului
unei persoane.
21
Subiectul activ este calificat, neputând fi decât avocatul sau reprezentantul
legal al unei persoane. Subiect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv
secundar este clientul avocatului sau persoana reprezentată
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de a încheia o
înţelegere frauduloasă cu o parte adversă, având interes contrar, în cauza judiciară sau
notarială. Fapta se poate comite prin acţiune (acceptarea unor termeni sau condiţii
dezavantajoase, a unui preţ disproporţionat), sau prin inacţiune (nedeclararea unei căi
de atac, nedepunerea unor mijloace de probă, etc.)
Cerinţele esenţiale ale elementului material se referă la următoarele împrejurări:
înţelegerea frauduloasă trebuie să se încheie cu o parte adversă din aceeaşi cauză;
înţelegerea trebuie să survină în cursul unei proceduri judiciare sau notariale.
Urmarea imediată reprezintă atât o stare de pericol pentru justiţie ca valoare
socială, dar şi un anumit rezultat: o vătămare a intereselor clientului ori persoanei
reprezentate (prejudicii patrimoniale sau neptrimoniale).
Tentativa nu se pedepseşte.
Forme agravate. În alin. 2 este incriminată înţelegerea frauduloasă dintre avocat
sau reprezentantul unei persoane şi un terţ interesat de soluţia care se va pronunţa în
cauză, în scopul de a vătăma interesele clientului ori ale persoanei reprezentate.
De această dată, înţelegerea frauduloasă se încheie cu un terţ interesat de
soluţie, nu cu partea adversă, ca în forma de la alin. 1, iar forma de vinovăţie este
intenţia directă, calificată prin scopul urmărit: acela de a vătăma interesele clientului sau
persoanei reprezentate.
Regimul sancţionator. În ambele variante de incriminare, infracţiunea se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau amendă.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate, iar retragerea plângerii ori lipsa acesteia înlătură
răspunderea penală. Competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine
judecătoriei.
V. 20. Evadarea (art. 285)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care se sustrage stării legale de

privare a libertăţii, adică din starea legală de reţinere sau de deţinere.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la executarea
în condiţii legale a măsurilor preventive şi a pedepselor privative de libertate. Există şi
un obiect juridic special adiacent în cazul formei agravate a infracţiunii, constând în
relaţiile sociale privitoare la integritatea fizică şi sănătatea persoanei. De asemenea, în
cazul formei agravate vom avea şi obiect material: corpul persoanei asupra căreia s-
au aplicat violenţele sau bunurile distruse cu ocazia evadării.
Subiectul activ este calificat neputând fi decât o persoană aflată în stare legală
de reţinere sau deţinere (suspect reţinut, inculpat arestat preventiv sau persoană
condamnată la închisoare şi executare în regim de detenţie).
22
Nu poate fi subiect activ o persoană supusă unei măsuri de siguranţă sau măsuri
educative. De asemenea, nu poate fi subiect activ al infracţiunii o persoană reţinută sau
deţinută nelegal.
Infracţiunea este susceptibilă de săvârşire în participaţie. În anumite condiţii,
complicitatea la evadare este considerată infracţiune distinctă şi anume, aceea de
înlesnire a evadării.
Dacă evadarea este săvârşită de două sau mai multe persoane împreună se va
aplica circumstanţa agravantă generală prevăzută în art. 77 alin. 1.
Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv adiacent este persoana
asupra căreia s-au folosit violenţe cu ocazia evadării.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de sustragere din starea
legală de reţinere sau deţinere: plecarea din penitenciar sau arestul poliţiei, din locul în
care se munceşte, sau din alt loc unde s-ar putea afla făptuitorii (sediul instanţei de
judecată, spital, sediul parchetului, autovehiculul destinat transportării persoanelor
private de libertate, etc.).
Potrivit alin. 3, se consideră evadare chiar dacă făptuitorul nu se află sub pază:
- neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la
expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate şi
- părăsirea fără autorizare a locului de muncă aflat în exteriorul locului de
deţinere.
Nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii, împrejurarea că făptuitorul
este ulterior găsit nevinovat pentru fapta care a condus la arestarea sau reţinerea sa.
Nu constituie evadare, sustragerea de la executarea unei măsuri educative ori de
siguranţă, chiar privative de libertate, fapta întrunind elementele constitutive ale
infracţiunii de neexecutare a sancţiunilor penale (art. 288).
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol, iar la forma agravată şi într-o
vătămare adusă vieţii sau integrităţii corporale.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte.
la 3 ani.
Dacă cel care evadează este o persoană care execută o pedeapsă definitivă,
pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la restul rămas neexecutat
din pedeapsă la data evadării.
Când evadatul săvârşeşte şi o altă infracţiune în cursul stării de evadare, pentru
aceasta se vor aplica dispoziţiile legale care reglementează recidiva.
Forme agravate. Potrivit alineatului al 2-lea fapta este considerată mai gravă
dacă se săvârşeşte prin folosire de violenţe (cele descrise la art. 193) sau prin folosire
de arme (armele aşa cum sunt definite în art. 179). Armele trebuie să fi fost efectiv
utilizate la executarea faptei.
Această formă agravată se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
23
V. 21. Înlesnirea evadării (art. 286)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta prin se care înlesneşte în orice fel,

evadarea unei persoane din starea legală de reţinere sau deţinere.
Incriminarea a fost preluată cu unele modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special principal este format din relaţiile sociale referitoare la
executarea în condiţii legale a măsurilor preventive şi a pedepselor privative de
libertate. Există şi un obiect juridic special adiacent în cazul formei agravate a
infracţiunii, constând în relaţiile sociale privitoare la integritatea fizică şi sănătatea
persoanei. De asemenea, în cazul formei agravate vom avea şi obiect material: corpul
persoanei asupra căreia s-au aplicat violenţele cu ocazia evadării.
Subiectul activ poate fi orice persoană, inclusiv o altă persoană reţinută sau
deţinută. La varianta de comitere din culpă a faptei, subiect activ poate fi numai o
persoană care avea îndatoriri de a-l păzi pe cel evadat. Subiect pasiv general este
statul, iar subiect pasiv adiacent este persoana asupra căreia s-au folosit violenţe cu
ocazia evadării.
Latura obiectivă. Elementul material constă în înlesnirea, adică sprijinirea sau
ajutorarea prin orice mijloace a evadării.
Legea nu enumeră acţiunile prin care se poate comite fapta, astfel că acestea
pot fi acte comisive sau acte omisive, pot avea caracter de contribuţie materială sau
morală, pot fi anterioare sau concomitente evadării. Ajutorul dat unei persoane după
evadarea sa constitue infracţiunea de favorizare a făptuitorului.
Înlesnirea trebuie să se refere la evadarea dintr-o stare legală de reţinere sau
deţinere (măsură preventivă sau pedeapsă definitivă).
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol, iar la forma agravată şi într-o
vătămare adusă vieţii sau integrităţii corporale.
Latura subiectivă. Fapta se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă, iar
varianta din alineatul al 4-lea se comite din culpă de către persoana care avea
îndatorirea de a-l păzi pe cel evadat.
Tentativa la fapta săvârşită cu intenţie este pedepsită, deşi ca regulă generală,
tentativa la complicitate nu este incriminată. Infracţiunea se consumă în momentul în
care cel care a beneficiat de sprijin, a evadat sau a încercat să evadeze.
Regimul sancţionator. Forma simplă din alineatul 1 se pedepseşte cu
închisoare de la 1 la 5 ani.
Forme agravate. Pentru această infracţiune, în alin. 2 sunt descrise trei forme
agravate şi anume:
a) fapta se comite prin folosirea de violenţe, arme, substanţe narcotice sau
paralizante;
b) se înlesneşte evadarea a două sau mai multe persoane în aceeaşi
împrejurare;
c) se înlesneşte evadarea unei persoane reţinute, arestate sau condamnate
pentru o infracţiune în privinţa căreia legea prevede o pedeapsă cu închisoarea 10 ani
sau mai mare ori cu detenţiune pe viaţă.
Pedeapsa în aceste cazuri este este închisoarea de la 2 la 7 ani.
În alin. 3 este incriminată o altă formă agravată a infracţiunii, iar elementul
circumstanţial de agravare este dat de calitatea subiectului activ al infracţiunii: fapta se
24
comite de către o persoană care avea îndatorirea de a-l păzi pe cel evadat. Limitele de
pedeapsă se majorează faţă de dispoziţiile alin. 1 şi 2 cu o treime.
Forme atenuate. Alineatul al 4-lea descrie şi o formă atenuată: înlesnirea din
culpă a evadării, săvârşită de o persoană care avea îndatorirea de a-l păzi pe cel
evadat. Pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi
competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine judecătoriei.
V. 22. Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (art. 287)
Noţiune. Infracţiunea este prevăzută în şapte variante alternative de comitere

care constau în:
- a) fapta persoanei care se împotriveşte la executarea unei hotărâri
judecătoreşti prin opunerea de rezistenţă faţă de organul de executare;
- b) refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre
judecătorescă prin care este obligat să îndeplinească un anumit act;
- c) refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a unei
hotărâri de către persoanele care au această obligaţie legală;
- d) neexecutarea unei hotărâri jdecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea în
muncă a unui salariat;
- e) neexecutarea hotărârii judecătoreşti privind plata salariilor în termen de 15
zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată;
- f) nerespectarea hotărârilor judecătoreşti privind stabilirea, plata, actualizarea şi
recalcularea pensiilor;
- g) fapta persoanei căreia îi este opozabilă hotărârea judecătorescă de a
împiedica o altă persoană să folosească, în tot sau în parte, un imobil deţinut în baza
unei hotărâri judecătoreşti.
Incriminarea este preluată cu modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale care privesc activitatea
de înfăptuire a justiţiei prin punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti. Obiectul
juridic special adiacent va consta din relaţiile sociale care privesc drepturile
persoanelor lezate prin încălcarea hotărârilor judecătoreşti. Obiect material poate fi
corpul persoanei când fapta se comite prin acte de violenţă.
Subiectul activ poate fi orice persoană, exceptând variantele de specie de la
punctele b, c, d, e şi f unde subiectul activ este o persoană cu atribuţii în exeutarea
hotărârilor judecătoreşti, iar la varianta de la lit. g, subiectul activ este persoana căreia îi
e opozabilă hotărârea judecătorească.
Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv adiacent este executorul
judecătoresc împiedicat să execute hotărârea, persoana vătămată prin neexecutarea
hotărârii ori persoana împiedicată să folosească imobilul.
Latura obiectivă. Elementul material constă într-o acţiune de nerespectare a
unei hotărâri judecătoreşti, particularizat în funcţie de varianta de comitere.
În cazul variantei de la punctul a), elementul material este format din acţiunea de
opunere sau împotrivire la executarea unei hotărâri judecătoreşti. Împotrivirea este
25
întotdeauna un act comisiv şi se poate săvârşi la începutul executării sau în cursul ei.
Cerinţele esenţiale presupun ca:
- hotărârea judecătorească să fie executabilă în fapt şi în drept;
- împotrivirea la executare să se facă prin opunere de rezistenţă;
- opunerea de rezistenţă să fie adresată organului de executare.
Dacă modalitatea concretă prin care se opune rezistenţă constituie prin ea însăşi
o infracţiune, se vor aplica regulile concursului de infracţiuni.
Variantele de comitere de la lit. b)-c) se realizează prin refuzul de a pune în
aplicare o hotărâre judecătorescă sau prin refuzul de a acorda ajutor organului de
executare. Refuzul trebuie precedat de o cerere expresă de punere în executare a
hotărârii sau de a acorda sprijin organului de executare.
Variantele de la punctele d)-f) se comit prin neintegrarea în muncă a persoanei,
neplata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii ori neexecutarea dispoziţiilor
privind stabilirea, plata, actualizarea şi recalcularea pensiilor.
Varianta ultimă de la punctul g) se comite prin împiedicarea unei alte persoane
să folosească, în tot sau în parte, un imobil deţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti.
Împiedicarea se poate realiza prin modalităţi diferite: blocarea uşilor, a accesului la
anumite încăperi sau dependinţe, etc. Imobilul poate fi o clădire, o locuinţă, un teren.
Cerinţele esenţiale presupun următoarele condiţii:
- împiedicarea de a folosi să privească un imobil sau parte din imobil;
- imobilul să fie deţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valoarea ocrotită, iar
adiacent poate consta în vătămări fizice sau psihice.
Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
Regimul sancţionator. Infracţiunea se pedepseşte, indiferent de varianta
alternativă de comitere, cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Aspecte procesuale. Pentru variantele de la punctele d-g, acţiunea penală se
pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Retragerea plângerii
prelabile sau lipsa ei înlătură răspunderea penală.
V. 23. Neexecutarea sancţiunilor penale (art. 288)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei fizice care se sustrage ori nu

execută o pedeapsă complementară, o pedeapsă accesorie sau o măsură de siguranţă
din cele prevăzute la art. 108 lit. b şi c: internarea medicală sau interdicţia de a ocupa o
funcţie sau o profesie.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la protejarea
înfăptuirii justiţiei, inclusiv prin respectarea pedepselor complementare, accesorii, a
măsurilor educative şi de siguranţă.
Subiectul activ este calificat, neputând fi decât o persoană căreia i s-a aplicat o
pedeapsă accesorie, complementară sau de siguranţă ori în cazul variantei din alin. 2,
un minor faţă de care s-a luat o măsură educativă. În cazul variantei atenuate din alin.
26
3, subiectul activ poate fi numai administratorul sau mandatarul persoanei juridice.
Subiect pasiv este statul ca titular al valorii ocrotite.
Latura obiectivă. Elementul material al formei tipice din alin. 1 constă în
acţiunea de sustragere de la executarea unei hotărâri prin care s-au aplicat pedepse
accesorii, complementare ori măsuri de siguranţă.
Fapta se poate comite prin acţiune sau prin inacţiune. Cerinţa esenţială este ca
subiectului activ să-i fi fost aplicată o pedeapsă accesorie, complementară printr-o
hotărâre penală definitivă sau să se fi luat faţă de ea o măsură de siguranţă, chiar şi
provizorie (a se vedea internarea medicală).
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei.
Forme atenuate. Potrivit alin. 2, fapta este mai puţin gravă dacă se comite de
către un minor sau de un minor devenit major, prin sustragerea de la executarea unei
măsuri educative privative de libertate; părăsirea fără drept a centrului educativ sau a
centrului de detenţie; neprezentarea la centru după expirarea perioadei în care s-a aflat
legal în stare de libertate. Fapta se comite prin acţiune sau prin inacţiune.
Varianta atenuată din alin. 3 are ca element material, acţiunea de neexecutare a
pedepselor complementare aplicate unei persoane juridice. Fapta se poate comite
numai de reprezentantul legal al unei persoane juridice, adică mandatarul sau
administratorul său.
Persoana juridică trebuie să fie dintre acelea prevăzute în art. 141 (adică aceste
dispoziţii nu se vor aplica instituţiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor
şi organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor naţionale sau persoane juridice
care acţionează în domeniul presei, constituite potrivit legii).
Regimul sancţionator. Pentru forma tipică din alin. 1 pedeapsa este
închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă, dacă fapta nu constituie o o infracţiune
mai gravă.
Pentru varianta atenuată din alin. 2, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un
an sau amendă, iar pentru varianta din alin. 3, pedeapsa prevăzută este amenda.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi
27
CAPITOLUL VI: INFRACŢIUNI DE CORUPŢIE ŞI DE SERVICIU
(art. 289-309)
1. Trăsături generale ale infracţiunior de corupţie şi de
serviciu
2. Infracţiuni de corupţie
3. Infracţiuni de serviciu
VI. 1. Trăsături generale ale infracţiunilor de corupţie şi de

serviciu
Infracţiunile din această grupă se pot săvârşi de către funcţionari publici, precum
şi de angajaţi ai persoanelor juridice din mediul privat ori de către liber profesionişti, prin
acte de încălcare a atribuţiilor de serviciu, precum şi de alte persoane în legătură cu
îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către funcţionari.
Alăturarea celor două grupe de infracţiuni într-un singur titlu a fost criticată în
doctrină10, deoarece fiecare dintre cele două subgrupe au obiect juridic distinct, aspect
care ar fi impus sistematizarea lor în două titluri diferite sau cu o altă denumire care le-
ar fi putut îngloba pe toate.
Potrivit art. 293, dispoziţiile art. 289 (luarea de mită) şi ale art. 290 (darea de
mită) sunt aplicabile şi persoanelor care în baza unui acord de arbitraj sunt chemate să
pronunţe o hotărâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre soluţionare de către părţile
la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se desfăşoară în baza legii române
ori în baza unei alte legi.
În art. 294 se arată că dispoziţiile întregului capitol referitor la infracțiunnile de
corupție și de serviciu, se aplică şi următoarelor persoane, dacă prin tratatele
internaţionale la care România este parte, nu se dispune altfel:
 funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui
contract de muncă sau altor persoane care exercită atribuţii similare în
cadrul unei organizaţii publice internaţionale la care România este parte
(ONU, FMI, Consiliul Europei, UNESCO, etc);
 membrilor adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale la care
România este parte;
 funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui
contract de muncă ori care exercită atribuţii similare în cadrul Uniunii
Europene;
 persoanelor care exercită funcţii juridice în cadrul instanţelor internaţionale
a căror competenţă este acceptată de România, precum şi funcţionarilor
la grefele acestor instanţe;
 funcţionarilor unui stat străin;
 membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin,
precum şi juraţilor din cadrul unor instanţe străine.
10George Antoniu, Observaţii cu privire la anteproiectul unui al doilea nou Cod penal, în Revista
de Drept Penal, nr. 1/2008, p. 26
28
Obiectul juridic generic al acestor infracţiuni este format din relaţiile sociale a
căror existenţă e asigurată prin apărarea anumitor valori sociale: buna desfășurare a
relațiilor de serviciu, ceea ce reclamă din partea funcționarilor și salariaților o anumită
conduită, inclusiv abținerea de la a realiza foloase materiale necuvenite din exercitarea
îndatoririlor de serviciu.
Subiectul activ al acestor infracţiuni este de cele mai multe ori calificat şi anume
un funcţionar public sau alt salariat/angajat al unei persoane juridice. Subiectul activ
poate fi însă şi orice persoană. Dacă infracţiunea este opera unui colectiv de persoane,
toţi membrii acelui colectiv vor fi coautori.
Latura obiectivă. Elementul material al acestor fapte constă într-o acţiune sau
inacţiune.
Latura subiectivă. Infracţiunile se săvârşesc cu intenţie sau din culpă.
Tentativa se pedepseşte în cazul delapidării, obţinerii ilegale de fonduri şi
deturnării de fonduri.
Regimul sancţionator. Pedepsele prevăzute sunt amenda şi închisoarea, în
limite diferenţiate în funcţie de gravitatea faptei.
VI. 2. Infracţiuni de corupţie (art. 289-294)

VI. 2. 1. Luarea de mită (art. 289)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public sau a altui funcţionar

care direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul pretinde ori primeşte bani sau alte
foloase sau acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea,
neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale
de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Luarea de mită este considerată corupţie activă.
Incriminarea este preluată, cu unele modificări, din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din acele relaţii sociale referitoare la buna
desfăşurare a activităţii organelor de stat, a instituţiilor şi a altor organizaţii. Obiectul
material al infracţiunii constă în banii, valorile sau bunurile primite de funcţionar şi care
sunt supuse confiscării.
Subiectul activ poate fi un funcţionar public sau un funcţionar asimilat celui
public, aşa cum este definit în art. 175 din Codul penal, deci avem subiect activ calificat.
Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv special este organizaţia sau
instituţia în al cărei serviciu se află funcţionarul.
Latura obiectivă. Elementul material care poate consta din acţiuni sau o
inacţiune, se poate prezenta sub una din următoarele forme:
- pretindere,
- primire,
- acceptarea promisiunii de bani ori de alte foloase
Toate cele trei variante de comitere trebuie să se refere la bani sau alte foloase.
Acestea pot fi pretinse sau primite direct de către funcţionar ori prin interpuşi.
Prin foloase se înţeleg avantaje de ordin patrimonial sau nepatrimonial şi cerinţa
esenţială a acestora este ca ele să fie necuvenite (nedatorate).
29
Pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca pretinderea banilor/foloaselor sau
înţelegerea în privinţa primirii lor, să fi fost urmată de executare. Simpla pretindere ori
simpla înţelegere (acceptare a promisiunii) cu privire la bani/alte foloase constituie
infracţiunea de luare de mită.
Cerinţa esenţială ale elementului material presupune ca acţiunea/inacţiunea
săvârşită de făptuitor să fie în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori
întârzierea îndeplinirii actului sau îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Urmarea imediată a faptei constă într-o stare de pericol pentru bunul mers al
activităţii organizaţiei sau instituţiei din care face parte funcţionarul.
Tentativa. Această infracţiune este de consumare instantanee sau anticipată
deoarece se consumă de îndată ce a avut loc acţiunea incriminată, tentativa fiind
asimilată faptei consumate.
Regimul sancţionator. Forma simplă a infracţiunii se pedepseşte cu închisoare
de la 3 la 10 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Forma asimilată. Alineatul al 2-lea descrie varianta asimilată a faptei, iar
elementul circumstanţial de diferenţiere constă în calitatea subiectului activ, aceea de
funcţionar în sensul alin 2 al art. 175: persoana care exercită un serviciu de interes
public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă
controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu
public (de ex. notarul public, executorul judecătoresc).
Acest subiect activ poate comite luarea de mită doar în legătură cu
neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau
îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, nu şi în legătură cu îndeplinirea conformă
ori urgentarea îndeplinirii acelor îndatoriri.
Limitele de pedeapsă sunt aceleaşi ca la alin. 1 (de la 3 la 10 ani închisoare).
Forma atenuată. Potrivit art. 308, luarea de mită se sancţionează şi atunci când
este săvârşită de către persoanele care exercită temporar sau permanent cu sau fără
remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice din cele
prevăzute la art. 175 alin. 2 ori în cadrul oricărei persoane juridice.
Limitele de pedeapsă se reduc cu o treime pentru faptele de luare de mită
comise aceste persoane.
Măsuri de siguranţă. Potrivit alineatului al 3-lea, banii, valorile sau bunurile care
au făcut obiectul luării de mită se confiscă.
Nu se vor confisca valorile sau bunurile promise, ci doar cele efectiv primite.
Dacă aceste valori nu se găsesc, făptuitorul va fi obligat la plata echivalentului lor
bănesc.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, iar
competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine tribunalului. Urmărirea
30
VI. 2. 2. Darea de mită (art. 290)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care promite, oferă sau dă bani
ori alte foloase necuvenite, în condiţiile art. 289.
Dacă luarea de mită este considerată corupţie activă, darea de mită este privită
drept corupţie pasivă.
Obiectul juridic special şi obiectul material sunt asemănătoare cu cele ale
infracţiunii de luare de mită.
general este statul, iar subiect pasiv special este organizaţia sau instituţia în al cărei
serviciu se află funcţionarul căruia i se dă mită.
Latura obiectivă. Elementul material constă în una din cele trei acţiuni
alternative:
- promisiunea;
- oferirea;
- darea de bani ori alte foloase.
Termenii folosiţi de legiuitor au sensul uzual din vorbirea curentă.
Cerinţele esenţiale ale elementului material presupun că banii sau foloasele
trebuie să fie necuvenite, adică nedatorate, iar promisiunea, oferirea sau darea lor să fie
în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea, întârzierea îndeplinirii actului ori
îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Urmarea imediată a faptei constă într-o stare de pericol pentru bunul mers al
activităţii organizaţiei sau instituţiei din care face parte funcţionarul.
Tentativa este asimilată faptei consumate, la fel ca la art. 289 deoarece şi
această faptă este de consumare instantanee.
Cauză de neimputabilitate. Potrivit alineatului al 2-lea, darea de mită nu
constituie infracţiune, dacă mituitorul a fost constrâns de către cel mituit, prin orice
mijloace, să dea mită. Nu va opera această cauză de neimputabilitate dacă mituitorul a
avut iniţiativa oferirii mitei.
Cauză de nepedepsire. În alineatul al 3-lea se arată că fapta nu se pedepseşte
dacă mituitorul denunţă fapta, mai înainte ca organul de urmărire penală să fie sesizat
cu acea infracţiune.
Regimul sancţionator. Pedeapsa pentru dare de mită este închisoarea de la 2
la 7 ani.
Banii, valorile sau alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat în cazurile
de la alin. 2 (constângerea mituitorului) şi alin. 3 (denunţarea faptei), cu condiţia ca în
acest ultim caz, banii valorile sau bunurile să fi fost date după denunţarea faptei .
În celelalte situaţii, banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date se
confiscă, iar când acestea nu se mai găsesc, se vor confisca prin echivalent bănesc. Nu
se vor confisa bunurile, valorile sau foloasele care au fost doar promise.
31
VI. 2. 3. Traficul de influenţă (art. 291)
Noţiune. Traficul de influenţă constă în fapta persoanei care, având influenţă sau
lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pretinde, primeşte
sau acceptă bani ori alte foloase, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul şi care
promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să
urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu ori
să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
Această infracţiune poate fi considerată în esenţă, o înşelăciune comisă în
legătură cu influenţa asupra unui funcţionar.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la buna
desfăşurare a activităţii instituţiilor publice sau altor persoane juridice.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Cerinţa esenţială a subiectului activ este
ca acesta să aibă influenţă ori să lase să se creadă că are influenţă asupra
funcţionarului. Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Cumpărătorul de influenţă nu este participant la această infracţiune, el săvârşind
o infracţiune distinctă, aceea de cumpărare a influenţei.
Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv special este organizaţia
sau instituţia în al cărei serviciu lucrează funcţionarul.
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii are caracter dual şi se poate
realiza în primul rând, prin oricare din următoarele acţiuni alternative: primirea;
pretinderea; acceptarea de bani sau alte foloase, la care se adaugă în mod necesar și
cumulativ o altă acţiune şi anume aceea de a promite determinarea funcţionarului să
adopte o anumită conduită în legătură cu îndatoririle sale de serviciu.
Banii ori foloasele trebuie să fie necuvenite, adică nedatorate şi să reprezinte un
preţ al influenţei, nu un bacşiş (o mulţumire, o atenţie sau un cadou)11.
Pentru existenţa infracţiunii nu interesează dacă intervenţia pe lângă funcţionar
s-a produs sau nu şi nici dacă actul urmărit este sau nu licit.
De asemenea, nu prezintă importanţă dacă iniţiativa aparţine făptuitorului sau
cumpărătorului de influenţă. Totodată, nu interesează dacă banii sau foloasele sunt
destinate făptuitorului ori altei persoane.
În practica judiciară12 s-a decis că pentru existenţa infracţiunii de trafic de
influenţă nu este necesar ca făptuitorul să arate identitatea precisă a funcţionarului pe
lângă care are sau pretinde că are influenţă, fiind suficient că este indicată doar funcţia
ori calitatea pe care o are persoana sau instituţia în care lucrează.
Dacă funcţionarul în cauză primeşte şi el o parte din bunuri sau foloase de la
traficantul de influenţă, se vor reţine şi infracţiunile de luare şi dare de mită.
Tentativa este asimilată faptei consumate, fiind vorba tot de o infracţiune de
consumare anticipată.
11 Valerică Dabu şi Remus Borza, Traficul de influenţă în noul Cod penal, în Revista de Drept
Penal nr. 2/2011, p. 70

12 Decizia penală nr. 2383/1999 a Curţii Supreme de Justiţie, în Revista de Drept Penal nr.
4/2001, p. 158
32
Regimul sancţionator. Pedeapsa pentru această infracţiune este închisoarea
de la 2 la 7 ani.
Măsuri de siguranţă. Potrivit alineatului al 2-lea, banii, valorile sau bunurile
primite se confiscă. Dacă aceste valori nu se găsesc, făptuitorul va fi obligat la plata
echivalentului lor bănesc.
VI. 2. 4. Cumpărarea de influenţă (art. 292)
Noţiune. Infracţiunea de cumpărare de influenţă constă în fapta persoanei care

promite, oferă sau dă bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct sau
indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influenţă asupra
unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu
îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle
sale de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
Această incriminare a fost preluată în Codul penal din art. 6 1 al Legii nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie13.
Obiectul juridic special şi obiectul material sunt asemănătoare cu acelea ale
infracţiunii de trafic de influenţă.
general este statul, iar subiect pasiv special este organizaţia sau instituţia în al cărei
serviciu se află funcţionarul pe lângă care se pretinde că are loc ori chiar are loc
intervenţia.
Latura obiectivă. Elementul material constă în oricare din următoarele acţiuni:
promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase. Aspectele analizate cu privire
la elementul material al traficului de influenţă rămân valabile.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valorile apărate.
Latura subiectivă. Fapta se comite numai cu intenţie directă, calificată prin
scopul urmărit de făptuitor: acela de a determina funcţionarul să îndeplinească, să nu
îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle
sale de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
Scopul are aici înţelesul de finalitate, ceea ce înseamnă că pentru consumarea
infracţiunii nu este necesar ca acel scop să se realizeze.
Tentativa este asimilată faptei consumate, fiind vorba tot de o infracţiune de
consumare anticipată.
Regimul sancţionator. Pedeapsa pentru această infracţiune este închisoarea
de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Măsuri de siguranţă. Potrivit alineatului al 4-lea, banii, valorile sau bunurile date
ori oferite se confiscă. Dacă aceste valori nu se găsesc, făptuitorul va fi obligat la plata
echivalentului lor bănesc.
Cauză de nepedepsire. În alineatul al 2-lea se arată că fapta nu se pedepseşte
dacă cumpărătorul de influenţă denunţă fapta, mai înainte ca organul de urmărire
13 Publicată în Monitorul Oficial nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare.
33
penală să fie sesizat cu acea infracţiune. Denunţul trebuie aşadar adresat organului de
urmărire penală, chiar şi necompetent să instrumenteze cauza.
Banii, valorile sau alte bunuri date după formularea denunţului se restituie
persoanei care le-a dat în acest caz.
Nu se vor restitui banii sau foloasele date înainte de formularea denunţului, ci
acestea se vor confisca.
VI. 3. Infracţiuni de serviciu (art. 295-309)

VI. 3. 1. Delapidarea (art. 295)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public cu atribuţii de gestiune

sau administrare, de a sustrage bunuri din avutul pe care îl gestionează.
Conform art. 308, fapta se poate comite și de către persoanele care exercită
temporar sau permanent cu sau fără remuneraţie, o însărcinare în serviciul unei
persoane fizice din cele prevăzute la art. 175 alin. 2 ori în cadrul oricărei persoane
juridice.
Incriminarea este preluată din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale care privesc buna
desfăşurare a raporturilor de serviciu. Obiectul material al infracţiunii constă în valorile
sau bunurile asupra cărora se comite infracţiunea de sustragere. Ele pot fi bunuri
mobile, cu existenţă materială şi valoare economică.
Subiectul activ al infracţiunii este un subiect activ dublu calificat, trebuind să fie
funcţionar public cu atribuţii de gestionare sau administrare ori o persoană care exercită
temporar sau permanent cu sau fără remuneraţie, o însărcinare de gestiune ori
administrare, în serviciul unei persoane fizice din cele prevăzute la art. 175 alin. 2 ori în
cadrul oricărei persoane juridice.
Activitatea de gestiune presupune ca atribuţii principale de serviciu, primirea,
păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinţa ori deţinerea unei
unităţi publice sau altei persoane juridice.
Administrarea presupune un complex de acte de dispoziţie care privesc operaţii
asupra bunurilor ce aparţin acelei unităţi: planificare, aprovizionare, desfacere,
repartizare, plăţi, etc.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele. Actele de sustragere comise
de o persoană care nu are calitatea de gestionar/administrator, în coautorat împreună
cu subiectul activ calificat, vor fi încadrate drept acte de complicitate.
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii de delapidare constă în una
din cele trei acţiuni de sustragere:
- însuşire (luare, înstrăinare); se realizează prin luarea bunului din posesia sau
detenţia unităţii şi trecerea lui în stăpânirea infractorului.
34
- folosire (întrebuinţarea bunului sustras); presupune scoaterea temporară a
bunului din gestiunea unităţii şi întrebuinţarea lui în interesul făptuitorului.
-traficare (specularea bunului pentru obţinerea unui profit prin închiriere, gajare,
etc.); şi în acest caz, bunul este scos temporar din gestiunea unităţii şi utilizat de
făptuitor în scopuri speculative: vânzarea pe credit în schimbul unui folos personal,
închirierea lui pe o anumită perioadă, etc.
Nu interesează dacă sustragerea s-a comis în interesul făptuitorului ori pentru
altul.
Urmarea imediată a oricăreia din acţiunile care formează elementul material
constă în scoaterea bunului, din sfera patrimonială a unităţii. Trebuie să existe legătură
de cauzalitate între acţiunea incriminată şi urmarea imediată.
Tentativa se pedepseşte. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-
a realizat însuşirea bunului sau când acesta a fost folosit ori traficat.
Regimul sancţionator. Forma simplă a delapidării se pedepseşte cu închisoare
de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Formă agravată. Delapidarea este mai gravă atunci când produce consecinţe
deosebit de grave, aşa cum sunt ele descrise în art. 183 din C.penal, adică o pagubă
materială mai mare de 2.000.000 lei.
În cazul formei agravate, limitele pedepsei se majorează cu jumătate.
Formă atenuată. Conform art. 308, delapidarea săvârşită de persoanele care
exercită permanent sau temporar, cu sau fără remuneraţie, o însărcinare de orice
natură în serviciul unei persoane fizice din cele prevăzute în art. 175 alin. 2 sau în
cadrul oricărei persoane juridice, se pedepseşte, iar limitele menţionate mai sus se
reduc cu o treime.
Această variantă de comitere reprezintă conform Deciziei nr. 1/2015 a I.C.C.J. 14,
dată în recurs în interesul legii, o formă atenuată a infracțiunii de delapidare și nu o
cauză de reducere a pedepsei ori vreo infracțiune autonomă.
VI. 3. 2. Purtarea abuzivă (art. 296)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta oricărei persoane care în exerciţiul

atribuţiilor de serviciu, întrebuinţează expresii jignitoare faţă de o persoană, o ameninţă,
o loveşte sau exercită împotriva ei alte violenţe.
Fapta este incriminată în 3 variante distincte, descrise în alineatele 1-2.
Incriminarea este preluată, cu anumite deosebiri, din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale care privesc activitatea
organelor şi instituţiilor publice precum şi demnitatea, onoarea, integritatea corporală ori
sănătatea persoanei. Obiect material va exista atunci când fapta se comite prin lovire
sau alte acte de violenţă şi va fi corpul persoanei.
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, trebuind să aibă calitatea de
persoană, angajat aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Subiect pasiv general
14 Decizia nr. 1/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii și
publicată în Monitorul Oficial nr. 105 din 10 februarie 2015
35
este statul, iar subiecţi pasivi speciali sunt unitatea din care face parte angajatul
precum şi persoana agresată.
Latura obiectivă. Elementul material constă pentru varianta de comitere din alin.
1 în acţiunea de întrebuinţare de expresii jignitoare; sintagma se poate referi la cuvinte
ori expresii, vorbite sau chiar cântate15. Acestea pot fi cuvinte sau expresii injurioase,
vulgare, triviale, obscene, umilitoare. Ele trebuie adresate fie în mod direct (prin viu
grai), fie în mod indirect (prin telefon, SMS, e-mail, telegramă, mass-media, etc).
În alin. 2 sunt descrise formele agravate ale infracţiunii, iar elementul material
poate consta în:
- ameninţare; noţiunea are în vedere fapta descrisă la art. 206;
- lovire sau alte acte de violenţă; această sintagmă are de asemenea un conţinut
mai larg decât cel arătat în art. 193, putând consta şi în acte violente comise asupra
obiectelor unei persoane.
Cerinţa esenţială a elementului material pentru toate variantele de comitere a
infracţiunii de purtare abuzivă este ca acţiunea să fie comisă de o persoană aflată în
exerciţiul atribuţiilor de serviciu.
Regimul sancţionator. Pedepsele pentru variantele de comitere a infracţiunii
sunt următoarele:
- alineatul 1: închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
- alineatul 2: limitele prevăzute în lege pentru ameninţare ori lovire sau alte
violenţe se majorează cu o treime.
De remarcat că în ipoteza comiterii faptei prin vătămare corporală, se va reţine
un concurs de infracţiuni între art. 296 şi infracţiunea de bază, întrucât absorbţia
operează numai cu privire la modalităţile de săvârşire enumerate în lege.
VI. 3. 3. Abuzul în serviciu (art. 297)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public care în exerciţiul

atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi
astfel cauzează o pagubă ori o vătămare drepturilor sau intereselor legitime ale unei
persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
În alin. 2 este descrisă forma asimilată a infracţiunii, constând în îngrădirea de
către un funcţionar public, a exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean sau crearea pentru
acesta, a unei situaţii de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică,
limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate,
boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA
Incriminarea este preluată cu anumite modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este complex, fiind format pe de o parte din relaţiile
sociale pentru desfăşurarea cărora este necesară asigurarea bunului mers al activităţii
15Daniel Soare, Unele discuţii privind latura obiectivă a infracţiunii de purtare abuzivă, în Revista
de Drept Penal, nr. 4/2011, p. 116-117
36
instituţiilor şi persoanelor juridice, precum şi din cele referitoare la apărarea drepturilor
şi intereselor persoanelor.
Subiectul activ este calificat, putând fi un funcţionar public, precum şi orice
persoană asimilată funcţionarului (conform art. 308, o persoană care exercită o
însărcinare în cadrul oricărei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin, 2 sau persoane
juridice).
Participaţia penală este posibilă. Instigatorii sau complicii nu trebuie să aibă
calitatea cerută de lege pentru autor, putând fi orice persoane. Subiectul pasiv
general este statul, iar subiect pasiv special este persoana fizică sau juridică şi căreia
i s-a cauzat o vătămare importantă a intereselor legale.
Latura obiectivă. Elementul material constă în îndeplinirea defectuoasă (adică
cu încălcarea legii) sau neîndeplinirea unui act care trebuie efectuat de subiectul activ.
Acest act poate fi o acţiune sau inacţiune şi reprezintă o operaţiune sau
activitate ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului. Aceste atribuții trebuie
raportate la acele obligații de serviciu care derivă din legislația primară (legi și
ordonanțe ale Guvernului, nu și alte acte de regementare secundară cum ar fi ordinele,
hotărârile, regulamentele, etc.16.
Fapta s-ar putea comite şi în coautorat de membrii unei comisii, ai unui consiliu,
etc, care acţionează concomitent sau succesiv.
Cerinţa esenţială a elementului material este ca acea acţiune sau omisiune să fi
fost săvârşită de funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.
Urmarea imediată presupune cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a
drepturilor şi intereselor legale ale unei persoane. Prin interes legal se înţelege un
interes ocrotit sau garantat printr-o dispoziţie normativă.
Pentru ca fapta să constituie infracţiune, vătămarea trebuie să aibă o anumită
gravitate, altfel fapta va fi considerată o abatere disciplinară. Vătămarea poate fi morală,
fizică sau materială.
Între activitatea prin care s-a realizat elementul material şi vătămarea suferită
trebuie să existe legătură de cauzalitate.
Latura subiectivă. Fapta se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. Culpa
este exclusă. Dacă fapta s-ar comite din culpă, ea ar constitui o altă infracțiune și
anume infracţiunea de neglijenţă în serviciu (art. 298).
Tentativa este posibilă doar la fapta săvârşită prin comisiune, dar nu se
pedepseşte.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută de lege pentru forma de bază este
închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie
publică.
Această incriminare are un caracter subsidiar, ea aplicându-se doar atunci când
fapta nu este incriminată în mod special printr-o altă dispoziţie legală (fals intelectual,
delapidare, uz de fals, etc.).
Forma asimilată. În alin. 2 al art. 297 este descrisă forma asimilată, constând în
îngrădirea de către un funcţionar public, a exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean sau
crearea pentru acesta, a unei situaţii de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate,
16 Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 8 iulie
2016
37
origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă,
dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.
Elementul material constă în una din cele două acţiuni alternative descrise în
text:
- îngrădirea exerciţiului unor drepturi ale cetăţenilor;
- crearea pentru cetăţeni, a unei situaţii de inferioritate, pe temei de rasă,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică,
avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.
Acţiunea se poate realiza prin comisiune sau omisiune, iar cerinţa esenţială a
elementului material presupune ca acţiunea să se realizeze în exerciţiul atribuţiilor de
serviciu ale făptuitorului.
Urmarea imediată trebuie să constea în lezarea materială sau morală a unui
drept ori crearea unei situaţii de inferioritate pentru cetăţeanul respectiv.
Latura subiectivă. Fapta se comite numai cu intenţie directă, deoarece
elementul subiectiv presupune şi prezenţa unui anumit mobil cu care acţionează
făptuitorul. El acţionează motivat de acele temeiuri (mobil în sensul legii penale)
enumerate de către legiuitor: rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex,
orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică
necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută de lege pentru forma asimilată este
aceeași ca în cazul formei de bază: închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării
dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Forma agravată. Potrivit art. 309 din Codul penal, când fapta a produs
consecinţe deosebit de grave (o pagubă mai mare de 2.000.000 lei) se sancţionează cu
pedeapsa din alin. 1 ale cărei limite se majorează cu jumătate.
VI. 3. 4. Neglijenţa în serviciu (art. 298)
Noţiune. Această infracţiune constă în fapta funcţionarului care din culpă,

încalcă o îndatorire de serviciu prin neîndeplinirea ei sau prin îndeplinirea ei
defectuoasă şi astfel cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor
legitime ale unei persoane fizice sau juridice.
Incriminarea este preluată cu anumite modificări, din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este complex, fiind format din relaţiile sociale referitoare
la desfăşurarea în bune condiţii a activităţii oricărui organ, instituţii publice sau unităţi,
precum şi din relaţiile privind interesele legale ale persoanelor. Obiectul material de
regulă lipseşte, dar uneori poate exista.
Subiectul activ este calificat, cele arătate la art. 297 rămânând valabile. În
practica judiciară s-a stabilit că şi notarul public poate răspunde pentru neglijenţă în
serviciu dacă a legalizat un contract de vânzare cumpărare, fără procura specială
38
necesară17. Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv special este
persoana căreia i s-a cauzat o pagubă sau persoana căreia i s-au vătămat drepturile
sau interesele legitime.
Latura obiectivă prezintă aceleaşi componente ca şi latura obiectivă a
infracţiunilor de abuz în serviciu, elementul material realizându-se prin neîndeplinirea
unei îndatoriri de serviciu sau prin îndeplinirea ei defectuoasă (adică cu încălcarea
legii). Aceste îndatoriri trebuie raportate la acele obligații de serviciu care derivă din
legislația primară (legi și ordonanțe ale Guvernului, nu și alte acte de regementare
secundară cum ar fi ordinele, hotărârile, regulamentele, etc.
Urmarea imediată poate consta în:
- o pagubă în patrimoniul persoanei fizice sau juridice.
- o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane (fizice sau
juridice).
Trebuie să existe legătură de cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea ce
formează elementul material şi urmarea imediată.
Latura subiectivă. Fapta se săvârşeşte cu forma de vinovăţie a culpei, în
ambele ei modalităţi: culpa simplă şi culpa cu previziune.
Tentativa nu este posibilă datorită elementului subiectiv. Din acelaşi motiv nu
este posibilă nici săvârşirea faptei în formă continuată.
Regimul sancţionator. Neglijenţa în serviciu în forma simplă, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Pentru celelalte persone asmiliate
funcţionarilor, conform art. 308, limitele pedepselor se reduc cu o treime.
Forma agravată. Potrivit art. 309 din Codul penal, când fapta a produs
consecinţe deosebit de grave (o pagubă mai mare de 2.000.000 lei) se sancţionează cu
pedeapsa din art. 298 ale cărei limite se majorează cu jumătate.
VI. 3. 5. Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual (art. 299)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public care în scopul de a

îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la
îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri,
pretinde ori obţine favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau
indirect de efectele acelui act de serviciu.
Incriminarea este nouă şi nu are corespondent în legislaţia anterioară.
de serviciu.
Subiectul activ este calificat fiind un funcţionar public precum şi orice persoană
asimilată funcţionarului public (conform art. 308, o persoană care exercită o însărcinare
în cadrul oricărei persoane fizice prevăzute la art. 175, alin. 2 sau al unei persoane
juridice). Subiectul pasiv este de asemenea calificat, fiind o persoană interesată direct
sau indirect de efectele actului care intră în atribuţiile de servicu ale funcţionarului .
17 T. C. Medeanu, Neglijenţă în serviciu. Notar public, în Revista de Drept Penal nr. 1/2007 p.
126-129
39
Latura obiectivă. Elementul material presupune săvârşirea oricăreia dintre
următoarele acţiuni alternative: pretinderea sau obţinerea de favoruri sexuale.
Dacă fapta se comite prin obţinerea de favoruri sexuale, nu prezintă importanţă
cui aparţine iniţiativa. Noţiunea de favoruri sexuale constă în orice manifestare aptă să
conducă la obţinerea satisfacţiei sexuale18.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru bunul mers al serviciului
ori instituţiei din care provine funcţionarul şi o atingere adusă demnităţii subiectului
pasiv
scopul urmărit de făptuitor: acela de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia
îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act
contrar acestor îndatoriri.
Regimul sancţionator. Forma simplă prevăzută în alin. 1 se sancţionează cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicererea dreptului de a ocupa o funcţie publică
sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
Pentru ceilalţi funcţionari sancţionaţi conform art. 308, limitele pedepselor se
reduc cu o treime.
Forma atenuată. În alineatul al 2-lea este descrisă forma atenuată acestei fapte,
constând în pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală de către un
funcţionar public care se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate sau
superioritate asupra victimei, ce decurge din funcţia deţinută.
Subiect pasiv poate fi orice persoană faţă de care faptuitorul are autoritate sau
este superior prin funcţia deţinută, inclusiv un subaltern al său.
Elementul circumstanţial de atenuare îl reprezintă împrejurarea că subiectul activ
comite fapta prevalându-se sau profitând de o situaţie de autoritate ori superioritate
asupra victimei.
De această dată, legiuitorul nu a mai inserat condiţia scopului în care se comite
fapta, ceea ce înseamnă că varianta atenuată se poate comite cu intenţie directă sau
indirectă.
Pedeapsa pentru forma atenuată este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau
amendă şi şi interzicererea dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita
profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
VI. 3. 6. Uzurparea funcţiei (art. 300)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public care în timpul

serviciului, îndeplineşte un act ce nu intră în atribuţiile sale, dacă prin aceasta s-a
produs vreuna din urmările arătate în art. 297 (se cauzează o pagubă ori o vătămare
drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane
juridice ori îngrădirea exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean sau crearea pentru acesta,
40
a unei situaţii de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă,
religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală
cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA).
Incriminarea este nouă şi nu are corespondent în legea veche.
de serviciu care presupun ca funcţionarii să se abţină de la executarea actelor care nu
intră în atribuţile lor de serviciu pentru a nu provoca pagube ori vătămări ale drepturilor
persoanelor.
Subiectul activ este un funcţionar public, sau un funcţionar asimilat celui public,
aşa cum este definit în art. 175 din Codul penal, deci avem subiect activ calificat.
Participaţia penală este posibilă. Subiect pasiv poate fi orice persoană.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de îndeplinire a unui
act care nu intră în atribuţiile de serviciu ale făptuitorului, aşa cum sunt ele descrise în
fişa postului ocupat.
Cerinţa esenţială a elementului material pretinde ca îndeplinirea actului să aibă
loc în timpul serviciului desfăşurat de către subiectul activ, la locul său de muncă.
Urmarea imediată presupune producerea unei pagube ori a unei vătămări aduse
drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane
juridice ori îngrădirea exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean sau crearea pentru acesta,
a unei situaţii de inferioritate pe anumite temeiuri (de rasă, naţionalitate, origine etnică,
limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate,
boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA).
În lipsa vreuneia dintre consecinţele indicate mai sus, fapta nu constituie
infracţiune, putând fi cel mult o abatere disciplinară.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie directă su indirectă.
Tentativa nu se pedepseşte
Regimul sancţionator. În forma tipică, fapta se sancţionează cu închisoare de
la unu la 5 ani sau cu amendă. Pentru funcţionarii asimilaţi, sancţionaţi conform art.
308, limitele pedepselor se reduc cu o treime.
Forme agravate. Fapta este mai gravă şi va fi sancţionată potrivit art. 309 atunci
când va produce consecinţe deosebit de grave (o pagubă peste 2.000.000 lei).
VI. 3. 7. Folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane (art. 301)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public care în exerciţiul

atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru
sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv.
Incriminarea este preluată cu modificări, din vechiul Cod penal, unde se intitula
conflictul de interese.
desfăşurare a activităţii organelor şi instituţiilor statului. Nu avem obiect material.
41
Subiectul activ este calificat, neputând fi decât un funcţionar public sau un alt
funcţionar public asimilat, în sensul art. 175 alin. 2. Participaţia este posibilă. Subiect
pasiv este instituţia, autoritatea, persoana juridică din care face parte făptuitorul.
Latura obiectivă. Elementul material presupune săvârşirea acţiunii de
îndeplinire a unui act, adică a unei operaţiuni sau activităţi care intră în atribuţiile sale de
serviciu. Actul trebuie realizat de către făptuitor însuşi.
Cerinţa esenţială a elementului material este ca prin actul sau decizia respectivă
să se fi realizat un folos material pentru sine, soţul său, o rudă sau un afin până la
gradul II inclusiv.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru valoarea ocrotită: bunul mers al
activităţii în instituţia din care face parte făptuitorul.
Tentativa este posibilă, dar nu se pedepseşte.
Regimul sancţionator. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5
ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Cauză de neaplicare a legii. Alineatul al 2-lea introduce două asemenea
ipoteze şi potrivit textului, incriminarea nu se aplică:
 activităţilor de emitere, aprobare sau adoptare a actelor normative și
 în situațiile de exercitare a unui drept recunoscut de lege sau în
îndeplinirea unei obligații impuse de lege, cu respectarea condițiilor și
limitelor prevăzute de aceasta.
VI. 3. 8. Violarea secretului corespondenţei (art. 302)
Noţiune. Violarea secretului corespondenţei reprezintă o gravă ingerinţă în

exerciţiul dreptului persoanei de a avea libertate de comunicare19.
În varianta tip din alin. 1, infracţiunea constă în deschiderea, sustragerea,
distrugerea sau reţinerea fără drept a unei corespondenţe adresate altuia, precum şi
divulgarea fără drept a conţinutului unei asemenea corespondenţe, chiar dacă aceasta
a fost trimisă deschisă sau deschisă din greşeală.
În Codul penal anterior, această infracţiune era inclusă în grupa infracţiunilor
contra libertăţii persoanei, iar această sistematizare a fost considerată mai corectă în
literatura de specialitate20, arătându-se că în realitate, obiectul juridic al acestei
infracţiuni îl constituie relaţiile sociale care se referă la libertatea persoanei şi nu relaţile
sociale care privesc buna desfăşurare a atribuţiilor de serviciu.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la dreptul
persoanei de a se bucura de inviolabilitatea secretului corespondenţei, acest drept fiind
prevăzut în Constituţie, dar şi acelea privitoare la relaţiile de serviciu.
19 L. Sabău, Protecţia penală a dreptului la respectarea vieţii private, în Revista de Drept Penal,
nr. 2/2002, p. 58
20 Ion Ifrim, Reflecţii asupra infracţiunii de violare a secretului corespondenţei, în Revista de
Drept Penal, nr. 1/2011, p. 128
42
Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României prevede că nici o
persoană nu poate fi urmărită pentru opiniile sale şi nu poate face obiectul vreunei
imixtiuni în viaţa sa particulară, domiciliul său, proprietăţile sale, în corespondenţă sau
comunicaţii, decât dacă săvârşeşte vreuna din faptele care constituie o ameninţare la
adresa siguranţei naţionale.
Obiectul material este reprezentat de corespondenţa adresată altuia şi pe care
făptuitorul o deschide din greşeală, o sustrage sau o reţine fără drept.
Subiectul activ poate fi orice persoană, iar participaţia penală este posibilă sub
toate formele.
Latura obiectivă. În sens larg, elementul material constă într-o acţiune de
violare fără drept a corespondenţei care se poate săvârşi în una din următoarele
variante:
- deschiderea fără drept a corespondenţei altuia;
- sustragerea, distrugerea sau reţinerea fără drept a corespondenţei;
- divulgarea conţinutului corespondenţei sau unei convorbiri ori comunicări
interceptate, chiar atunci când corespondenţa a fost trimisă deschisă sau a fost
deschisă din greşeală.
Violarea secretului corespondenţei trebuie să aibă loc fără drept, adică
nejustificat, nelegal (fără dispoziţia organelor judiciare).
Nu va constitui această infracţiune, deschiderea de către părinţi a
corespondenţei copiilor minori, dat fiind că aceştia trebuie să vegheze asupra educaţiei
şi comportamentului lor.
Tentativa nu se pedepseşte. Infracţiunea se consumă în momentul producerii
urmării periculoase, adică atunci când se realizează atingerea relaţiilor de serviciu sau a
libertăţii persoanei.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3
luni la un an sau amenda.
Forme agravate. În alineatele 2-4 sunt descrise formele agravate ale acestei
infracţiuni, după cum urmează:
Alin. 2: fapta este mai gravă dacă se comite prin interceptarea fără drept a unei
convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon sau prin orice alte mijloace electronice
de comunicaţii.
Se va reţine această infracţiune şi în cazul violării comunicărilor efectuate prin
poşta electronică (e-mail).
Pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
Alin. 3: faptele din alin. 1-2 sunt mai grave dacă sunt comise de un funcţionar
public care are obligaţia legală de a respecta secretul profesional şi confidenţialitatea
informaţiilor la care are acces.
Pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
Alin. 4: de asemenea, fapta se sancţionează mai sever dacă se comite prin
divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea către o altă persoană sau către
public, fără drept, a conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar dacă
făptuitorul a luat cunoştinţă de ea din greşeală sau din întâmplare.
43
Alin. 6: sunt incriminate şi sancţionate deţinerea sau confecţionarea fără drept,
de mijloace specifice de interceptare ori de înregistrare a comunicaţiilor.
Deşi aceste acţiuni reprezintă în esenţă, acte de pregătire care de regulă nu sunt
pedepsite, legiuitorul a decis să le incrimineze datorită gradului ridicat de pericol social
şi mai ales pentru a-i descuraja pe aceia care ar deţine ori ar confecţiona asemenea
mijloace care pot fi folosite pentru a încălca secretul comunicaţiilor.
Cauză justificativă. În alineatul 5 este introdusă o cauză justificativă specială,
alta decât cele enumerate în partea generală a codului penal, care se va aplica în două
situaţii:
- dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea
săvârşirii unei infracţiuni;
- dacă făptuitorul surprinde fapte de interes public care au semnificaţie pentru
viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul
produs persoanei vătămate.
Ori de câte ori sunt întrunite condiţiile pentru existenţa cauzei justificative, fapta
nu va constitui infracţiune, legiuitorul acordând prioritate interesului public şi nu păstrării
secretului corespondenţei.21
Aspecte procesuale. Acţiunea penală pentru infracţiunea de violare a secretului
corespondenţei în forma simplă din alin. 1, se pune în mişcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate, iar retragerea plângerii înlătură răspunderea penală.
VI. 3. 9. Divulgarea informaţiilor secrete de stat (art. 303)
Noţiune. Potrivit alin. 1, infracţiunea constă în divulgarea fără drept a unor

informaţii secrete de stat, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu,
dacă prin aceasta sunt afectate interesele unei persoane juridice dintre cele prevăzute
în art. 176.
Fapta este incriminată în două variante normative: varianta tipică din alineatul 1
şi varianta atenuată din alin. 2
Alineatul al 2-lea se referă la varianta deţinerii în afara îndatoririlor de serviciu a
documentelor ce conţin informaţii secrete de stat, dacă poate fi afectată activitatea
uneia dintre persoanele juridice din art. 176 (adică a unei autorități publice, instituții
publice sau altei persoane juridice care administrează sau exploatează bunuri
proprietate publică.
Incriminarea conţine elemente ale infracţiunii de divulgare a secretului care
periclitează securitatea naţională, existentă în art. 169 din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din acele relaţii sociale referitoare la
activitatea persoanelor juridice de interes public prin protejarea secretelor de stat.
Obiect material al infracţiunii sunt acele documente care conţin secrete de stat.
44
Subiectul activ al infracţiunii în ambele variante este calificat, adică un
funcţionar public care cunoaşte informaţii secrete de stat datorită atribuţiilor de serviciu.
Subiect pasiv este o persoană juridică dintre cele prevăzute în art. 176, (o autoritate
publică, o instituţie publică sau altă persoană juridică ce administrează sau exploatează
bunuri proprietate publică).
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii forma tip, din alin. 1, constă în
acţiunea de divulgare a informațiilor secrete de stat. Prin divulgare se înţelege aducerea
la cunoştinţa altor persoane, a datelor şi informaţiilor din documentele secrete, parţial
sau în totalitate.
Cerința esențială a acestei acțiuni presupune ca divulgarea să se realizeze fără
drept, adică neîndreptățit, abuziv, nejustificat.
Pentru forma atenuată din alin. 2, elementul material constă în acțiunea de
deţinere a unor informaţii secrete de stat, iar cerința sa esențială pretinde ca deținerea
să se realizeze fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu.
Deţinerea documentelor ce conţin informaţii secrete de stat, în afara îndatoririlor
de serviciu presupune că ele sunt deţinute fără îndreptăţire legală (de ex. la domiciliu
sau în alt loc decât acela autorizat).
Art. 178 defineşte informaţiile secrete de stat ca fiind acele informaţii clasificate
astfel potrivit legii, adică după procedura instituită prin Legea nr. 182/2002 privind
protecţia informaţiilor clasificate.
Urmarea imediată constă în atingerea adusă intereselor persoanei juridice de
interes public. La varianta atenuată, urmarea imediată se prezintă sub forma unei stări
de pericol pentru interesele subiectului pasiv.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă. Dacă
fapta descrisă la alin. 1 se comite din culpă, se va pedepsi cu închisoare de la 3 luni la
un an sau amendă, conform art. 305 alin. 2.
Tentativa este posibilă numai în cazul săvârşirii infracţiunii în forma divulgării,
dar nu se pedepseşte. Infracţiunea se consumă în momentul în care o altă persoană ia
cunoştinţă de conţinutul documentelor divulgate sau atunci când făptuitorul intră în
posesia lor.
Regimul sancţionator. Pedepsele prevăzută în lege pentru varianta prevăzută
în alineatul 1 sunt închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, iar pentru
varianta atenuată, închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
Forme agravate. Fapta este mai gravă şi va fi sancţionată potrivit art. 309, cu
limite speciale ale pedepselor majorate cu jumătate, atunci când va produce consecinţe
deosebit de grave (o pagubă peste 2.000.000 lei).
Cauză specială de nepedepsire. Alineatul al 3-lea inserează o clauză de
nepedepsire care se aplică numai în cazul variantei atenuate din alin. 2, astfel că
făptuitorul nu se pedepseşte dacă predă de îndată, documentul, la organul sau instituţia
emitentă. Predarea de îndată înseamnă că aceasta trebuie să aibă loc imediat ce
făptuitorul a intrat în posesia acelor informaţii şi predarea este posibilă.
competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine tribunalului.
45
VI. 3. 10. Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice (art.
304)
Noţiune. Infracţiunea constă potrivit alin. 1, în divulgarea fără drept a unor

informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le
cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau
activitatea unei persoane.
Fapta este incriminată în trei variante normative: varianta tipică din alineatul 1, o
variantă atenuată în alin. 2 şi o variantă agravată în alin. 3.
Varianta atenuată din alin. 2 constă în divulgarea fără drept a unor informaţii
secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care ia cunoştinţă
de acestea.
Varianta agravată din alin. 3 are în vedere împrejurarea că urmare săvârşirii
faptelor din alin. 1 sau 2, s-a comis o infracţiune împotriva investigatorului sub
acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse în Programul de protecţie a
martorilor ori o infracţiune intenţionată contra vieţii.
Incriminarea preia anumite elemente din vechiul Cod penal, precum şi din Legea
nr. 683/2002 privind protecţia martorilor.
Obiectul juridic special este format din acele relaţii sociale referitoare la relaţiile
de serviciu, prin protejarea secretelor de serviciu ale instituţiilor. Obiect material al
infracţiunii sunt documentele sau suporturile în care sunt înglobate informaţiile secrete.
Subiectul activ al formei tip este calificat, trebuind să aibă calitatea de
funcţionar public sau alt salariat care cunoaşte prin natura atribuţiilor de serviciu,
informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii. Subiect pasiv este
persoana fizică sau juridică ale cărei interese sunt afectate prin săvârşirea faptei.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de divulgare a unor
informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicitătății.
Prin divulgare se înţelege aducerea la cunoştinţa altor persoane, a datelor şi
informaţiilor din documentele secrete, parţial sau în totalitate.
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca acţiunea de divulgare să
se realizeze fără drept, adică fără îndreptăţire, neautorizat, nelegal.
Urmarea imediată constă în atingerea adusă intereselor pe care le are subiectul
pasiv.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă. Dacă
fapta se comite din culpă, se va pedepsi cu închisoare de la 3 luni la un an sau
amendă, conform art. 305 alin. 2.
Forma atenuată a infracțiunii este descrisă în alin. 2 și presupune divulgarea
fără drept a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de
către cel care ia cunoştinţă de acestea.
Subiectul activ al acestei forme atenuate poate fi orice persoană care ia
cunoștință de asemenea informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate
publicității.
Forme agravate. Varianta agravată din alin. 3 are în vedere împrejurarea că
urmare săvârşirii faptelor din alin. 1 sau 2, s-a comis o infracţiune împotriva
46
investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse în
Programul de protecţie a martorilor ori o infracţiune intenţionată contra vieţii.
Dacă fapta va produce consecinţe deosebit de grave (pagubă peste 2.000.000
lei), limitele speciale ale pedepselor se vor majora cu jumătate.
Regimul sancţionator. Pentru varianta tipică din alin. 1, pedeapsa este
închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda, iar pentru forma atenuată din alin. 2
pedeapsa prevăzută este închisoarea de la o lună la un an sau amenda.
Când fapta din alin. 1 sau 2 are ca urmare comiterea unei infracţiuni împotriva
investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse în
Programul de protecţie a martorilor ori a unei infracţiuni intenţionate contra vieţii,
pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, respectiv de la 5 la 12 ani. În astfel de
situaţii se va reţine un concurs real de infracţiuni.
VI. 3. 11. Neglijenţa în păstrarea informaţiilor (art. 305)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului a cărui neglijenţă are ca

urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce conţine
informaţii secrete de stat ori de a prilejui aflarea unui asemenea secret de către o altă
persoană.
Incriminarea este preluată cu unele modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale de serviciu, referitoare la
necesitatea de a păstra secretul de stat. Obiect material al infracţiunii îl constituie
documentul ori suportul care conţine secretul de stat, în ipoteza distrugerii, alterării sau
sustragerii. În varianta care presupune aflarea secretului de stat, infracţiunea nu are
obiect material.
Subiectul activ este calificat şi anume un funcţionar public sau alt funcţionar sau
salariat. Subiect pasiv este o instituţie sau autoritate publică ori altă persoană juridică.
Latura obiectivă. Elementul material constă în comportarea neglijentă a
funcţionarului în ceea ce priveşte păstrarea documentelor şi care are drept consecinţă,
distrugerea, pierderea, alterarea, sustragerea ori aflarea acestora. Noţiunea de
neglijenţă are un conţinut mai larg decât cel din vorbirea uzuală, putând fi o lipsă de
grijă, imprudenţă, nepăsare, neîndemânare, etc. Ea poate îmbrăca aspect comisiv sau
omisiv.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru valoarea ocrotită, relaţiile de
seriviciu care impun protejarea informaţiilor secrete de stat.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite din culpă sub ambele ei forme: culpa
simplă sau cu prevedere.
Tentativa nu este posibilă datorită formei de vinovăție cu care se comite fapta.
la un an sau cu amendă.
47
VI. 3. 12. Obţinerea ilegală de fonduri (art. 306)
Noţiune. Infracţiunea constă în folosirea ori prezentarea de documente sau date

false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare
acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat
obţinerea pe nedrept a acestor fonduri.
Infracţiunea nu are corespondent în vechiul cod penal.
Obiectul juridic special este format din acele relaţii referitoare la disciplina
bugetară şi la activitatea de acordare a finanţărilor din fondurile publice.
Subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridică, solicitantă de finanţări
din fonduri publice. Subiect pasiv este statul, el fiind titularul bugetului.
Latura obiectivă. Elementul material are caracter alternativ putându-se realiza
prin oricare din cele două acţiuni menţionate: folosirea ori prezentarea de de documente
sau date false, inexacte ori incomplete.
Drept cerinţă esenţială a elementului material, este necesar ca acţiunile să se
refere la primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau
garantate din fonduri publice.
Urmarea imediată se prezintă sub forma unui rezultat şi anume obţinerea pe
nedrept, a fondurilor publice.
Tentativa este incriminată şi se pedepseşte conform alin. 2 al art. 306. Fapta va
rămâne în fază de tentativă dacă nu s-au obţinut fondurile publice, deşi s-au folosit ori
prezentat documentele sau datele false, inexacte ori incomplete.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la 2 la
7 ani.
VI. 3. 13. Deturnarea de fonduri (art. 307)
Noţiune. Infracţiunea constă în schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a

resurselor materiale alocate unei autorităţi sau instituţii publice, fără respectarea
prevederilor legale.
Varianta asimilată din alineatul 2 se comite prin schimbarea destinaţiei fondurilor
provenite din finanţări obţinute sau garantate din fonduri publice, fără respectarea
prevederilor legale.
Incriminarea este preluată din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la disciplina
financiară şi corecta utilizare a fondurilor băneşti puse la dispoziţia persoanelor juridice.
Subiectul activ poate fi orice persoană implicată în gestionarea fondurilor sau
resurselor materiale alocate autorităţilor ori instituţiilor publice, respectiv a celor
48
provenind din fonduri publice. Subiect pasiv este statul ca titular al bugetului din care
provin fondurile.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie acţiunea de schimbare a
destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale. Schimbarea destinaţiei
înseamnă că fondurile sau resursele sunt folosite în alt mod sau în alte scopuri decât
cele pentru care au fost prevăzute.
Cerinţa esenţială a elementului material al ambelor variante pretinde ca acţiunea
de schimbare a destinaţiei fondurilor sau resurselor să aibă loc fără respectarea
dispoziţiilor legale, adică prin încălcarea legii.
Urmarea imediată presupune o stare de pericol pentru disciplina bugetară.
Tentativa este incriminată şi se pedepseşte conform alin. 3 al art. 307.
la 5 ani, atât pentru forma tip, cât şi pentru forma asimilată din alin. 2.
49
CAPITOLUL VII: INFRACŢIUNI DE FALS
(art. 310-328)
1. Trăsături generale ale infracţiunilor de fals

2. Falsificarea de monede, timbre sau alte valori
3. Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de
marcare
4. Falsuri în înscrisuri
VII. 1. Trăsături generale ale infracţiunilor de fals

În sens larg, prin fals înţelegem orice fel de alterare ori modificare adusă
adevărului.
Legea penală înţelege să protejeze prin intermediul acestei grupe de
infracţiuni, încrederea şi adevărul care trebuie să existe în relaţiile dintre oameni.
În cazul infracţiunilor de fals, alterarea adevărului se realizează prin acţiuni
asupra unor bunuri sau entităţi cărora le este conferită din punct de vedere juridic,
aptitudinea de a servi drept probă a unui anumit adevăr: bancnote, monede, bilete
de transport, titluri de credit, sigilii, înscrisuri, etc.
Falsificarea presupune operaţia de alterare a adevărului care poate fi
săvârşită prin mijloace diferite: plăsmuire, contrafacere, alterare, denaturare, etc.
Toate infracţiunile de fals sunt fapte comisive şi se realizează prin comisiune.
VII. 2. Falsificarea de monede, timbre sau alte valori

(art. 310-316)
VII. 2. 1. Falsificarea de monede (art. 310)
Noţiune. Falsul de monedă a fost incriminat de-a lungul timpurilor în legislaţiile

tuturor ţărilor, fiind considerat o infracţiune de fals deosebit de gravă.
Infracţiunea constă în falsificarea de monedă metalică sau monedă de hârtie
aflată în circulaţie.
Alineatul 2 introduce o variante asimilată şi anume: falsificarea unei monede
emise de autorităţile competente, înainte de punerea oficială în circulaţie.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la încrederea
publică în monede şi în operaţiunile care se efectuează cu aceste valori. Obiectul
material constă în monedele metalice ori de hârtie, iar când fapta se comite prin
contrafacere, obiectul material sunt materialele din care se confecţionează monedele,
bancnotele, etc.
toate formele. Este considerat autor şi făptuitorul care a executat chiar şi numai o
operaţie din întregul proces de falsificare.
50
Când aceeaşi persoană falsifică şi apoi pune în circulaţie valorile falsificate, vom
avea un concurs de infracţiuni între fapta din art. 310 şi fapta din art. 313 (punerea în
circulaţie de valori falsificate).
Subiect pasiv este instituţia emitentă a valorilor care au fost falsificate.
Latura obiectivă. Pentru fapta din ambele alineate, elementul material constă în
acţiunea de falsificare, iar aceasta la rândul ei se poate realiza prin:
- contrafacere (plăsmuire), adică o confecţionare prin imitare a unei
monede aflate în circulaţie;
- alterare, adică o modificare a conţinutului sau aspectului unei monede
adevărate.
Nu contează cantitatea monedelor şi nici valoarea lor nominală. În sensul legii
penale, noţiunea de monedă presupune atât piesele metalice cât şi piesele din hârtie,
plastic sau orice alt material (bancnotele).
Pentru fapta din alin. 1, cerinţa esenţială se referă la condiţia ca moneda să se
afle în circulaţie, adică în circuitul civil.
Cerinţa esenţială a elementului material de la varianta a doua de comitere este
aceea a momentului la care se comite acţiunea: înainte de punerea monedelor în
circulaţie.
Tentativa este posibilă şi este sancţionată de lege.
Regimul sancţionator. Pentru faptele descrise în alin. 1 şi 2, pedeapsa este
închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Dispoziţiile legii se aplică, în conformitate cu art. 316 şi atunci când infracţiunea
priveşte monede aflate în circulaţie, emise de alte state.
VII. 2. 2. Falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată (art. 311)
Noţiune. Infracţiunea constă în falsificarea de titluri de credit, titluri sau orice

instrumente pentru efectuarea plăţilor, sau a oricăror alte titluri ori valori asemănătoare.
În alineatul al doilea este introdusă o variantă agravată care constă în falsificarea
instrumenteloer de plată electronică.
Incriminarea este preluată parţial din vechiul Cod penal şi din Legea nr. 365/2002
privind comerţul electronic.
publică în titlurile de credit, instrumentele de plăţi şi în operaţiunile care se efectuează
cu aceste valori. Obiectul material constă în titlurile de credit, cecurile, instrumentele
de orice fel alterate sau modificate, iar când fapta se comite prin contrafacere, obiectul
material sunt materialele din care se confecţionează titlurile de credit sau instrumentele
de plată, etc.
Subiectul activ poate fi, ca şi în cazul infracţiunii precedente, orice persoană.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele. Este considerat autor şi făptuitorul
care a executat chiar şi numai o operaţie din întregul proces de falsificare.
51
Când aceeaşi persoană falsifică şi apoi pune în circulaţie valorile falsificate, vom
avea un concurs de infracţiuni între fapta din art. 311 şi fapta din art. 313 (punerea în
circulaţie de valori falsificate).
Subiect pasiv este instituţia emitentă a valorilor care au fost falsificate.
Latura obiectivă. Pentru fapta din alin. 1, elementul material constă în acţiunea
de falsificare, iar aceasta la rândul ei se poate realiza prin:
- contrafacere (plăsmuire), adică o confecţionare prin imitare a unei valori
aflate în circulaţie;
- alterare, adică o modificare a conţinutului sau aspectului unei valori
adevărate.
Urmarea imediată reprezintă o stare de pericol pentru sistemul titlurilor şi
instrumentelor de plată precum şi pentru operaţiunile care se desfăşoară cu ele.
Tentativa este posibilă şi este sancţionată de lege.
Forme agravate. Alin. al 2-lea introduce o formă agravată a infracţiunii şi anume:
dacă falsificarea priveşte un instrument de plată electronică.
Potrivit art. 180 din Codul penal, instrumentul de plată electronică este acel
instrument care permite titularului să efectueze retrageri de numerar, încărcarea şi
descărcarea unui instrument de monedă electronică, precum şi transferuri de fonduri,
altele decât cele ordonate şi executate de către instituţii financiare (de exemplu, carduri
de credit, carduri de salarii, etc.).
Regimul sancţionator. Pentru faptele descrise în alin. 1, pedeapsa este
Forma agravată descrisă în alin. 2 se sancţionează cu închisoare de la 3 la 10
ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Dispoziţiile legii se aplică în conformitate cu art. 316 şi atunci când infracţiunea
priveşte valori străine.
VII. 2. 3. Falsificarea de timbre sau efecte poştale (art. 312)
Noţiune. Infracţiunea constă în falsificarea de timbre de orice fel, mărci poştale,

plicuri poştale, cărţi poştale sau cupoane răspuns internaţional.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la încrederea
publică în autenticitatea şi veridicitatea timbrelor de orice fel, mărcilor poştale, plicurilor
poştale, cărţilor poştale sau a cupoanelor răspuns internaţional. Obiect material al
infracţiunii comise prin contrafacere sunt materialele din care se confecţionează
falsurile, iar dacă infracţiunea se comite prin alterare, obiect material sunt înseşi valorile
falsificate.
Subiectul activ poate fi orice persoană, iar participaţia este posibilă sub toate
formele. Subiect pasiv este instituţia emitentă a valorilor care au fost falsificate.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de falsificare a entităţilor
menţionate în lege.
52
Falsificarea se poate realiza prin contrafacere sau prin alterare, aşa cum au fost
ele definite la infracţiunile precedente.
Cerinţa esenţială a elementului material este ca acţiunile de falsificare sau
punere în circulaţie să aibă loc asupra unor valori (timbre, mărci poştale, cupoane, etc.)
aflate în circulaţia publică.
Tentativa este posibilă şi se sancţionează. Dacă produsul infracţiunii este în
realitate un fals grosolan care nu ar putea fi pus în circulaţie, nu va exista faptă
consumată, ci doar tentativă.
la 3 ani sau amenda.
Dispoziţiile legii se aplică în conformitate cu art. 316 şi atunci când infracţiunea
priveşte timbre ale altor state ori valori străine.
VII. 2. 4. Punerea în circulaţie de valori falsificate (art. 313)
Noţiune. Infracţiunea constă în punerea în circulaţie a valorilor falsificate arătate

în art. 310-312, precum şi în primirea, deţinerea sau transmiterea acestora, în vederea
punerii lor în circulaţie.
În alineatul 2 este descrisă o variantă alternativă care constă în punerea în
circulaţie a valorilor falsificate arătate la art. 310-312, săvârşită de un autor sau de un
alt participant la infracţiunea de falsificare.
Alineatul al 3-lea se referă la varianta atenuată a infracţiunii care constă în
repunerea în circulaţie a uneia dintre valorile arătate la art. 310-312, de către o
persoană care a constatat ulterior intrării în posesia acesteia, că este falsificată.
publică în valorile menţionate în art. 310-312. Obiect material al infracţiunii îl reprezintă
valorile falsificate (moneda, titlurile de credit, alte instrumente de plată electronice,
timbrele, mărcile poştale, plicurile poştale sau cupoanele răspuns internaţional).
Subiectul activ poate fi orice paersoană, iar participaţia penală este posibilă. În
cazul variantei asimilate din alin. 2, subiect activ este autorul ori participantul la
infracţiunea de falsificare a acelor valori, iar în cazul variantei atenuate din alin. 3,
subiect activ este persoana care a constatat că acele valori sunt false după ce a intrat
în posesia lor. Subiect pasiv este instituţia emitentă a valorilor care au fost falsificate.
Latura obiectivă. Pentru varianta tipică şi aceea alternativă de incriminare din alin. 2,
elementul material constă în punerea în circulaţie a valorilor de acest fel, falsificate.
Punerea în circulaţie se poate realiza prin folosire personală, prin transmiterea
lor altei persoane, prin expedierea unei corespondenţe, etc.
La forma de bază din alin. 1, elementul material se mai poate prezenta sub forma
acţiunilor de primire, deţinere sau transmitere.
53
Cerinţa esenţială pentru aceste ultime trei modalităţi de realizare a elementului
material este acela al scopului în care sunt primite, deţinute ori transmise acele valori
falsificate: în vederea punerii în circulaţie. Scopul acţiunii are însă înţelesul de destinaţie
şi caracterizează exclusiv latura obiectivă a infracţiunii, neavând influenţă asupra formei
de vinovăţie cu care se comite fapta.
Urmarea imediată este crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale
protejate.
Tentativa este incriminată şi se pedepseşte.
Regimul sancţionator. Forma tipică şi forma asimilată din alineatele 1 şi 2 se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de falsificare prin care
au fost produse. Autorul sau participantul la infracţiunea de falsificare va răspunde
pentru un concurs de infracţiuni.
Forme atenuate. Alin. al 3-lea descrie o variantă atenuată care presupune
repunerea în circulaţie a valorilor falsificate de către persoana care a constatat ulterior
intrării în posesie, că sunt false. Fapta se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracţiunea de falsificare prin care au fost produse, ale cărei limite se reduc cu
jumătate.
VII. 2. 5. Deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori (art. 314)
Noţiune. Infracţiunea constă în fabricarea, primirea, deţinerea sau transmiterea

de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor
enumerate în art. 310, 311 alin. 1 şi art. 312.
În alineatul 2 este descrisă o formă agravată care constă în fabricarea, primirea,
deţinerea sau transmiterea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul
de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică.
publică în valorile enumerate în acele texte de lege. Obiect material sunt înseşi
instrumentele sau materialele fabricate, primite, transmise ori deţinute.
Subiectul activ poate fi orice persoană, iar participaţia penală este posibilă.
Latura obiectivă. Elementul material constă în oricare din următoarele acţiuni
alternative: fabricarea, primirea, deţinerea sau transmiterea.
Fabricarea înseamnă producere, confecţionare, adaptare; primirea înseamnă
preluarea lor de la altcineva, deţinerea presupune păstrarea, depunerea într-un anume
loc, iar transmiterea semnifică transportul, trimiterea, expedierea etc.
Cerinţa esenţială a elementului material este ca aceste acţiuni să poarte asupra
materialelor şi instrumentelor de natură a putea fi folosite la falsificarea unor titluri sau
valori.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru valorile ocrotite.
54
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă, caracterizată prin
scopul urmărit: falsificarea valorilor sau titlurilor menţionate în art. 310, 311 alin. 1 şi art.
312. Aceeaşi formă de vinovăţie se regăseşte şi în cazul variantei agravate din alin. 2.
Regimul sancţionator. Forma de bază din alin. 1 se pedepseşte cu închisoare
de la unu la 5 ani.
Forma agravată din alin. 2 se sancţionează cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Cauză de nepedepsire. În alineatul 3 este inserată o cauză de nepedepsire
aplicabilă acelora care după comiterea vreuneia din faptele descrise la alineatele
precedente, înainte de descoperirea acestora şi înainte de a se fi trecut la săvârşirea
infracţiunii de falsificare, predau autorităţilor judiciare, instrumentele sau materialele
deţinute ori încunoştiinţează autorităţile despre existenţa lor.
Încunoştiinţarea autorităţilor trebuie să se refere la locul precis unde se află acele
materiale.
VII. 2. 6. Emiterea frauduloasă de monedă (art. 315)
Noţiune. În forma de bază din alin. 1, infracţiunea constă în confecţionarea de

monedă autentică, prin folosirea de instalaţii sau materiale destinate acestui scop, cu
încălcarea condiţiilor stabilite de autorităţile competente sau fără acordul lor.
Forma asimilată este descrisă în alin. 2 şi constă în punerea în circulaţie a
monedei confecţionate în condiţiile alin. 1, precum şi în primirea, deţinerea sau
transmiterea ei în vederea punerii în circulaţie.
Incriminarea nu are corespondent în vechea legislaţie.
Obiectul juridic special este acelaşi ca şi în cazul falsificării de monedă. Obiect
material este moneda confecţionată nelegal.
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană, dar în mod necesar sunt
acele persoane care prin natura funcţiilor deţinute, lucrează sau au acces la instalaţiile
ori materialele folosite la confecţionarea de monedă autentică
Latura obiectivă. Elementul material este format din acţiunea de confecţionare a
monedei autentice. Confecţionare înseamnă fabricare, făurire, producere.
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca acţiunea de confecţionare
să se realizeze fără acordul autorităţilor competente sau cu încălcarea condiţiilor
stabilite de acele autorităţi (de ex., se confecţionează mai multă monedă ori cu altă
valoare nominală decât cantitatea comandată ).
Pentru forma asimilată din alin. 2, elementul material constă într-una din
următoarele acţiuni alternative: punerea în circulaţie a monedei confecţionate în
condiţiile alin. 1, primirea, deţinerea sau transmiterea ei în vederea punerii în circulaţie.
Termenii au acelaşi înţeles ca şi în cazul incriminărilor precedente.
Urmarea imediată se concretizează în crearea unei stări de pericol pentru
valoarea ocrotită şi în apariţia unei cantităţi de monedă confecţionată fraudulos.
55
Regimul sancţionator. Ambele forme de comitere a infracţiunii se pedepsesc cu
închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Dispoziţiile se aplică şi în cazul în care este vorba de valori străine.
VII. 3. Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de

marcare (art. 317-319)
VII. 3. 1. Falsificarea de instrumente oficiale (art. 317)
Noţiune. Infracţiunea constă în falsificarea unui sigiliu, a unei ştampile sau a unui
instrument de marcare de care se folosesc persoanele prevăzute în art. 176 sau
persoanele fizice menţionate în art. 175 alin. 2.
Alineatul al 2-lea conţine o variantă atenuată, care presupune falsificarea unui
sigiliu, a unei ştampile sau a unui instrument de marcare de care se folosesc alte
persoane decât acelea prevăzute în alin. 1.
Incriminarea este preluată cu unele modificări, din vechiul Cod penal.
publică care trebuie să existe în veridicitatea instrumentelor de autentificare ori marcare
utilizate de persoanele prevăzute în art. 176 sau persoanele fizice menţionate în art.
175 alin. 2. Obiect material sunt sigiliile, ştampilele sau instrumentele de marcare.
toate formele. Subiect pasiv este instituţia, persoana juridică sau autoritatea care se
foloseşte de instrumentul oficial respectiv.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de falsificare, înţeleasă
atât drept contrafacere, cât şi ca alterare.
Ceea ce se contraface este partea destinată aplicării amprentei instrumentului
falsificat (de ex. discul de cauciuc în care sunt modelate inscripţia şi imaginea ştampilei
– simbolul şi legenda ei).
Dacă se falsifică doar amprenta lăsată de aceste instrumente pe anumite
înscrisuri, va exista infracţiunea prevăzută de fals material în înscrisuri oficiale (art. 320)
sau infracţiunea de înşelăciune (dacă spre exemplu, se imită pe un obiect care nu este
din aur, marcajul de autenticitate al Băncii Naţionale) .
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru încrederea care trebuie să
existe în instrumentele oficiale.
Tentativa se pedepseşte.
Dispoziţiile legale se aplică şi în cazul instrumentelor de autentificare sau de
marcare folosite de autorităţile unui stat străin.
56
VII. 3. 2. Folosirea instrumentelor oficiale false (art. 318)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care foloseşte instrumentele

false arătate în art. 317: un sigiliu, o ştampilă sau un instrument de marcare .
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale care privesc încrederea
publică în autenticitatea instrumentelor oficiale. Obiectul material al faptei descrise
sunt sigiliile, ştampilele sau instrumentele de marcare falsificate,
toate formele. Subiect pasiv este instituţia, persoana juridică sau autoritatea care se
foloseşte de instrumentul oficial respectiv.
Latura obiectivă. Elementul material 1 constă în acţiunea de folosire a unui
instrument fals (sigiliu, ştampilă sau instrument de marcat). Dacă făptuitorul este
aceeaşi persoană care a şi falsificat instrumentul respectiv, în sarcina sa se va reţine un
concurs de infracţiuni.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru încrederea care trebuie să
existe în instrumentele oficiale.
Latura subiectivă. Infracţiunea se poate comite cu intenţie directă sau indirectă.
Regimul sancţionator. Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani
sau cu amendă.
Dispoziţiile legale se aplică şi în cazul instrumentelor de autentificare sau de
marcare folosite de autorităţile unui stat străin.
VII. 4. Falsul în înscrisuri (art. 320-328)

VII. 4. 1. Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 320)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care falsifică un înscris oficial,

prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură
să producă consecinţe juridice.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale care privesc încrederea
publică ce trebuie să existe în înscrisurile oficiale. Obiect material al infracţiunii este
înscrisul asupra căruia se săvârşeşte acţiunea incriminată.
Art. 178 alin. 2 defineşte înscrisul oficial, acesta constând în orice înscris care
emană de la o persoană din cele la care se referă art. 176 ori de la persoana prevăzută
în art. 175 alin. 2 sau care aparţine unei asemenea persoane.
Sunt considerate înscrisuri oficiale: certificatele, autorizaţiile, cărţile de identitate,
permisele de conducere, diplome de studiu, tichetele, biletele (de loterie, de teatru,
cinematograf, etc.), cărţile de muncă, actele autentice şi copiile lor legalizate, precum şi
altele.
57
toate formele. Dacă fapta se comite de către un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de
serviciu, calitatea subiectului activ constituie o circumstanţă agravantă şi fapta este
pedepsită mai sever, ea constituind o variantă agravată descrisă la alin. 2 al art. 320.
Subiect pasiv este autoritatea, organul sau instituţia căreia i se atribuie în mod nereal
înscrisul falsificat.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de falsificare, în mod
material a unui înscris oficial. Falsificarea se poate comite prin contrafacerea scrierii ori
a subscrierii (adică a semnăturii) ori prin alterare (modificare) în orice mod.
Prin contrafacere se înţelege imitarea prin reproducere, a conţinutului uzual al
unui înscris, plăsmuirea lui, ticluirea lui de aşa manieră încât să aibă aparenţa unui
înscris oficial autentic.
Alterarea înseamnă modificarea, schimbarea, transformarea unui înscris oficial
autentic, într-unul fals, fără corespondent în realitate.
Cerinţa esenţială a elementului material este ca actul falsificat să fie susceptibil
să producă consecinţe juridice.
Pentru existenţa infracţiunii, nu interesează mobilul sau scopul urmărit.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru forma simplă este
închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Forme agravate. Alineatul al 2-lea introduce o formă agravată care constă în
aceea că falsificarea este comisă de un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de
serviciu. Pedeapsa este în acest caz închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
VII. 4. 2. Falsul intelectual (art. 321)
Noţiune. Infracţiunea constă în falsificarea unui înscris oficial, cu prilejul

întocmirii acestuia de către un funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu,
prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, sau prin
omisiunea cu ştiinţă de a insera în act, unele date sau împrejurări.
Spre deosebire de infracţiunea precedentă, unde acţiunea de falsificare poartă
asupra substanţei materiale a unui înscris oficial, falsul intelectual presupune întocmirea
încă de la început, a unui act al cărui conţinut nu este conform cu realitatea.
Obiectul juridic special şi obiectul material sunt aceleaşi ca la infracţiunea
precedentă.
Subiectul activ al infracţiunii nu poate fi decât un funcţionar public, deci este un
subiect activ calificat. Participaţia este posibilă, sub toate formele, cu menţiunea că în
cazul coautorilor, aceştia trebuie să aibă calitatea de funcţionari publici şi întocmirea
acelui înscris intră în atribuţiile lor de serviciu (de ex., membrii unei comisii). Subiect
pasiv este autoritatea, organul sau instituţia din care face parte subiectul activ.
Latura obiectivă. Elementul material constă în una din cele două acţiuni
alternative:
58
- atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului (acţiune),
- omisiunea cu ştiinţă de a insera anumite date sau împrejurări (omisiune).
Cerinţa esenţială a elementului material este ca acţiunea de falsificare să fie
comisă cu prilejul întocmirii înscrisului, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu ale subiectului
activ.
Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă,
inclusiv aceea săvârşită prin omisiune („cu ştiinţă”, deci presupune intenţia).
Regimul sancţionator. Infracţiunea de fals intelectual se pedepseşte cu
închisoare de la unu la 5 ani.
VII. 4. 3. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 322)
Noţiune. Infracţiunea constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată,

prin vreunul din modurile arătate în art. 320 sau art. 321 din C. pen., dacă făptuitorul
foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează unei alte persoane spre folosire, în
vederea producerii unei consecinţe juridice.
publică în înscrisurile sub semnătură privată. Obiectul material este înscrisul sub
semnătură privată asupra căruia se comite acţiunea incriminată.
Înscrisul sub semnătură privată este acel înscris care emană de la o persoană
fizică sau juridică (altele decât cele menţionate în art. 176 ori art. 175 alin. 2 din C.
pen.), poartă o semnătură şi este apt să producă efecte juridice: de exemplu, chitanţe
de plată, contracte de vânzare-cumpărare, închiriere, avize de expediţie, borderouri de
vânzare, etc.
Înscrisurile sub semnătură privată care au fost autentificate devin înscrisuri
oficiale.
toate formele. Subiect pasiv este persoana ale cărei interese au fost lezate prin
utilizarea înscrisului falsificat.
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii presupune săvârşirea
succesivă şi cumulativă a celor două acţiuni distincte:
- 1) falsificarea înscrisului (prin contrafacerea scrierii, a subscrierii sau alterare în
orice mod, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau
prin omisiunea cu ştiinţă de a insera anumite date sau împrejurări);
- 2) folosirea înscrisului falsificat, ori încredinţarea sa spre folosire altei persoane.
Urmarea imediată presupune o stare de pericol pentru încrederea care ar trebui
să existe în înscrisurile sub semnătură privată.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie directă, calificată prin scopul
urmărit: producerea unei consecinţe juridice
59
VII. 4. 4. Uzul de fals (art. 323)
Noţiune. Această infracţiune constă în folosirea unui înscris oficial sau sub
semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii de consecinţe juridice.
Obiectul juridic special este acelaşi cu cel al infracţiunilor precedente. Obiectul
material îl constituie înscrisul oficial sau sub semnătură privată, falsificat.
Dacă înscrisul sub semnătură privată este folosit de însăşi persoana care l-a falsificat,
aceasta va răspunde doar pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură
privată, nu şi pentru uz de fals.
Subiect pasiv este persoana ale cărei interese au fost lezate prin utilizarea
înscrisului falsificat.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de folosire a unui înscris

oficial fals sau a unui înscris sub semnătură privată falsificat. Folosirea presupune
prevalarea de acel înscris, invocarea ori prezentarea lui.
Cerinţa esenţială a elementului material este ca înscrisul folosit să fie susceptibil
să producă consecinţe juridice, adică să servească drept probă.
Urmarea imediată presupune o stare de pericol pentru încrederea care ar trebui
să existe în înscrisurile oficiale sau sub semnătură privată.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite numai cu intenţie directă, calificată
prin scopul urmărit, înţeles ca finalitate.
Regimul sancţionator. Folosirea unui înscris oficial fals se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, iar folosirea unui înscris sub semnătură
privată falsificat se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
VII. 4. 5. Falsificarea unei înregistrări tehnice (art. 324)
Noţiune. Infracţiunea constă în falsificarea unei înregistrări tehnice prin

contrafacere, alterare ori prin determinarea atestării unor împrejurări necorespunzătoare
adevărului sau omisiunea înregistrării unor date sau împrejurări, dacă a fost urmată de
folosirea de către făptuitor a înregistrării ori de încredinţarea acesteia, unei alte
persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice.
Forma asimilată din alineatul al 2-lea constă în folosirea unei înregistrări tehnice
falsificate, în vederea producerii unei consecinţe juridice.
60
Incriminarea nu are corespondent în vechea legislaţie penală.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la utilizarea
înregistrărilor tehnice pentru producerea de consecinţe juridice şi la încrederea care
trebuie să existe în ele.
Obiectul material îl reprezintă înregistrarea tehnică. Noţiunea de înregistrare
tehnică este definită în alineatul al treilea al acestui articol şi prin ea se înţelege
atestarea unei valori, greutăţi, măsuri ori a desfăşurării unui eveniment, realizată în tot
sau în parte în mod automat, prin intermediul unui dispozitiv tehnic omologat şi care
este destinată a proba un anumit fapt, în vederea producerii de consecinţe juridice.
Subiect pasiv poate fi deţinătorul legitim al înregistrărilor tehnice sau persoana căreia
i-au fost afectate drepturile ori interesele prin folosirea înregistrării tehnice falsificate.
Latura obiectivă. Elementul material are caracter dual şi constă în comiterea a
două acţiuni succesive şi cumulative:
1) acţiunea de falsificare a a unei înregistrări tehnice, urmată de
2) folosirea înregistrării tehnice ori încredinţarea spre folosire către o altă
persoană.
Falsificarea trebuie să se realizeze prin vreuna din următoarele metode:
contrafacere, alterare, determinarea atestării unor împrejurări necorespunzătoare
adevărului sau omisiunea înregistrării unor date sau împrejurări.
În cazul formei asimilate din alin. 2, elementul material constă în acţiunea de
folosire a unei înregistrări tehnice falsificate. Folosirea se realizează de o altă persoană
decât autorul falsificării.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valoarea ocrotită.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite numai cu intenţie directă, calificată
prin scopul urmărit de făptuitor: producerea unei consecinţe juridice. Cerinţa esenţială a
scopului este introdusă de legiuitor în text cu ajutorul unei expresiei echivalente „în
vederea” şi are înţelesul de finalitate.
Regimul sancţionator. În ambele variante de comitere, fapta se pedepseşte cu
VII. 4. 6. Falsul informatic (art. 325)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta de a introduce, modifica sau şterge, fără

drept, date informatice ori de a restricţiona, fără drept, accesul la aceste date, rezultând
obţinerea de date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea
producerii unei consecinţe juridice.
Incriminarea este preluată din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru
asigurarea transparenţei în exercitareas demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în
mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corpuţiei.
61
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale care privesc
corectitudinea datelor informatice. Obiect material este suportul pe care se află stocate
datele informatice.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participaţia este posibilă sub toate
formele. Subiect pasiv este persoana care deţine datele informatice sau persoana ale
cărei intererse au fost afectate prin comiterea faptei.
Latura obiectivă. Elementul material constă în vreuna din următoarele acţiuni:
introducerea, modificarea, ştergerea datelor informatice ori restricţionarea accesului la
acele date.
Cerinţa esenţială a elementului material petinde ca oricare dintre acţiuni să se
realizeze fără drept, adică nejustificat, neîndreptăţit, neautorizat.
Urmarea imediată se concretizează într-un anumit rezultat: obţinerea de date
necorespunzătoare adevărului.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă, calificată prin
scopul urmărit de făptuitor: acela de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinţe
juridice.
Tentativa nu este pedepsită.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la unu
la 5 ani.
VII. 4. 7. Falsul în declaraţii (art. 326)
Noţiune. Infracţiunea constă în declararea necorespunzătoare a adevărului,

făcută unei persoane din cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi
desfăşoară activitatea, în vederea producerii de consecinţe juridice pentru sine sau
pentru altul, atunci când potrivit legii, declaraţia făcută serveşte pentru producerea
acelei consecinţe.
Spre deosebire de falsul intelectual unde funcţionarul însuşi întocmeşte un
înscris neconform cu realitatea, în cazul acestei infracţiuni, funcţionarul întocmeşte actul
pe baza unei declaraţii mincinoase date de subiectul activ al infracţiunii.
Obiectul juridic special este acelaşi ca la infracţiunile precedente. Obiectul
material este înscrisul în care s-a consemnat declaraţia falsă.
Subiectul activ poate fi orice persoană îndreptăţită să facă o a numită
declaraţie. Subiect pasiv este persoana ale cărei interese au fost lezate prin declaraţia
falsă.
Latura obiectivă. Elementul material se realizează prin acţiunea de a face o
declaraţie nereală, adică necorespunzătoare adevărului, fie în tot, fie în parte. Ea se
poate face în scris sau oral (fiind apoi consemnată ca atare de funcţionarul competent).
Comite o astfel de infracţiune de exemplu, moştenitorul legal care declară în mod
neadevărat, în faţa notarului că este singurul fiu al defunctului pentru a intra în posesia
întregii moşteniri, ori acela care completează la primărie, o declaraţie pe proprie
răspundere cu date nereale, pentru a obţine ajutor social sau ajutor pentru încălzire.
62
Cerinţa esenţială a elementului material este ca declaraţia făcută să fie din
acelea care potrivit legii, servesc la producerea unei consecinţe juridice.
Dacă declaraţia făcută nu poate servi la producerea unei consecinţe juridice, nu
avem infracţiune.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă, calificată prin
scopul urmărit: în vederea producerii unei consecinţe juridice. Nu prezintă importanţă
pentru existenţa infracţiunii dacă făptuitorul şi-a atins sau nu scopul.
Regimul sancţionator. Infracţiunea prevăzută în lege este închisoarea de la 3
luni la 2 ani sau amenda.
VII. 4. 8. Falsul privind identitatea (art. 327)
Noţiune. Infracţiunea este prevăzută în trei variante: aceea de bază din alin. 1, o
variantă agravată în alin. 2 şi o variantă atenuată în alin. 3.
Forma de bază constă în prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei
asemenea identităţi altei persoane, făcută unei persoane din cele prevăzute în art. 175
sau transmisă unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, prin folosirea
frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile
sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a a menţine în eroare un
funcţionar public, în vederea producerii unei consecinţe juridice.
Varianta agravată din alineatul 2 se comite prin întrebuinţarea identităţii reale a
unei alte persoane.
Alineatul al treilea cuprinde varianta atenuată constând în încredinţarea unui act
ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile, spre a fi folosit fără
drept.
Obiectul juridic special este alcătuit din relaţiile sociale referitoare la încrederea
publică în activitatea organelor competente, cu privire la constatarea identităţii
persoanelor. Obiect material este mijlocul de care s-a folosit făptuitorul pentru a se
prezenta sub o altă identitate.
toate formele. Subiect pasiv este instituţia sau autoritatea în faţa căreia s-a uzat de
identitatea falsă ori persoana fizică a cărei indentitate a fost folosită.
Latura obiectivă. Elementul material la forma tip din alineatul 1 constă în una din
următoarele acţiuni:
- prezentarea sub o identitate falsă,
- atribuirea unei asemenea identităţi, altei persoane.
Prezentarea sub o identitate falsă înseamnă că făptuitorul îşi atribuie o altă
identitate decât aceea pe care o are, fără corespondent realitate. Atribuirea unei
asemenea identităţi altei persoane înseamnă că făptuitorul afirmă despre o altă
persoană că are o anumită identitate, diferită de cea reală.
63
Cerinţele esenţiale ale elementului material presupun următoarele:
1) prezentarea sau atribuirea identităţii trebuie să aibă loc în faţa unei persoane
din cele prevăzute la art. 175 ori transmisă unităţi în care aceasta îşi desfăşoară
activitatea;
2) prezentarea sau atribuirea identității trebuie să se realizeze prin anumite
mijloace calificate: folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare
ori dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat.
Pentru forma agravată din alin. al 2-lea, elementul material constă în prezentarea
prin întrebuinţarea identităţii reale a altei persoane (făptuitorul se prezintă în mod
mincinos ca fiind o altă persoană, existentă în realitate, decât aceea care este).
Cerințele esențiale ale elementului material analizate la forma tip se mențin și în ceea
ce privește forma agravată (Decizia nr. 20/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) 22.
Varianta atenuată din alin. al 3-lea, are ca element material, acţiunea de
încredinţare către o altă persoană, a unui înscris care serveşte pentru dovedirea stării
civile, identificare ori legitimare (carte de identitate, buletin de identitate, paşaport,
legitimaţie de serviciu, etc,). Încredinţarea înseamnă remiterea, înmânarea actului.
Actul încredinţat trebuie să fie real, autentic, altfel ne-am afla în prezenţa
infracţiunii din art. 323 şi este încredinţat pentru a fi folosit fără drept.
Latura subiectivă. Faptele din alin. 1 şi 2 se comit cu intenţie directă, calificată
prin scopul (înţeles ca finalitate) precizat: pentru a induce în eroare sau a a menţine în
eroare un funcţionar public, în vederea producerii unei consecinţe juridice.
Varianta atenuată din alin. al 3-lea se poate comite atât cu intenţie directă cât şi
cu intenţie indirectă, aici scopul având înţelesul de destinaţie.
Tentativa este posibilă, dar nu se sancţionează.
Regimul sancţionator. Pedeapsa este diferenţiată în funcţie de gravitatea
faptelor.
Pentru forma de bază din alin. 1, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani;
pentru forma agravată din alin. 2 este de la unu la 5 ani, în timp ce varianta atenuată din
alin. 3 se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
22 Decizia nr. 20/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 573
din 30 iulie 2015
64
CAPITOLUL VIII: INFRACŢIUNI CONTRA SIGURANŢEI PUBLICE
(art. 329-366)
1. Trăsături generale ale infracţiunilor contra siguranţei public
2. Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate
3. Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice
4. Nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor
nucleare şi al materiilor explozive
5. Infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activităţi
reglementate de lege
6. Infracţiuni contra sănătăţii publice
7. Infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor
informatice
VIII. 1. Trăsături generale ale infracţiunilor contra siguranţei

publice
Importanţa anumitor activităţi cum sunt activitatea de transport pe calea ferată
sau circulaţia pe drumurile publice a determinat instituirea unui cadrul legal care să
cuprindă reguli stricte pentru desfăşurarea lor în condiţii de siguranţă şi eficienţă.
Ocrotirea acestor activităţi are loc şi prin intermediul mijloacelor dreptului penal, iar
capitolul prezent include o serie de infracţiuni care vizează aceste valori sociale.
Referitor la activitatea de transport pe calea ferată, trebuie ştiut că toţi cetăţenii
sunt ţinuţi să respecte integritatea bunurilor care aparţin sectorului căilor ferate, iar
fiecare angajat trebuie să îşi îndeplinească sarcinile de serviciu în condiţii de disciplină,
la timp şi de calitate.
Cel mai grav eveniment care poate avea loc pe căile ferate este accidentul de
cale ferată şi el este definit de legiuitor în art. 333.
Potrivit art. 333, accidentul de cale ferată constă în distrugerea sau degradarea
adusă mijloacelor de transport, materialului rulant sau instalaţiilor de cale ferată în
cursul circulaţiei sau manevrei mijloacelor de transport, manevră, întreţinere sau
intervenţie pe calea ferată.
Similar, amploarea pe care a luat-o circulaţia pe drumurile publice, împrejurarea
că această activitate angrenează numeroase persoane şi mijloace materiale importante
au determinat includerea incriminărilor din acest domeniu în Codul penal, renunţându-
se la reglementarea separată printr-o lege specială cum se procedase până la 1
februarie 2014.
De asemenea, periculozitatea anumitor obiecte, materii şi materiale cum sunt
armele, muniţiile, explozibilii ori materialele nucleare impun ca activităţile de producere,
transport ori manipulare a acestora să fie foarte strict reglementate.
Tot în acest titlu sunt incluse şi infracţiunile care aduc atingere sănătăţii publice
ori siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice, dar şi incriminări cu caracter
general, aplicabile oricărui sector de muncă.
65
VIII. 2. Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate
(art. 329-333)
VIII. 2. 1. Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor
defectuoasă (art. 329)
Noţiune. Potrivit alin. 1 al art. 329, infracţiunea constă în neîndeplinirea

îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor necorespunzătoare de către angajaţii care
gestionează infrastructura feroviară ori operatorii de transport, intervenţie sau manevră,
dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport,
intervenţie sau manevră pe căile ferate.
Obiectul juridic special îl reprezintă relaţiile sociale referitoare la siguranţa
circulaţiei pe căile ferate, precum şi cele referitoare la relaţiile patrimoniale. Obiect
material există în ipoteza formei agravate care presupune producerea anumitor urmări
şi acesta poate consta în bunurile din sectorul feroviar.
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, el trebuind să aibă calitatea de
angajat care gestionează infrastructura feroviară ori operator de transport, intervenţie
sau manevră. Participaţia penală este posibilă. Subiect pasiv principal este Compania
Naţională a CFR, dar pot exista şi subiecţi pasivi secundari, în măsura în care fapta a
produs urmarea agravată a accidentului de cale ferată.
Latura obiectivă. Elementul material constă în una din cele două acţiuni
alternative:
- neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, adică omiterea executării anumitor acte
care potrivit sarcinilor de serviciu ar fi trebuit efectuate (de ex., necoborârea barierei la
trecerile de nivel cu calea ferată ar putea crea o stare de pericol pentru siguranţa
circulaţiei pe căile ferate),
- îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu adică actele de serviciu care
trebuie efectuate, sunt executate în mod necorespunzător, contrar normelor instituite.
Pentru existenţa elementului material al infracţiunii este suficientă existenţa unui
singur act îndeplinit necorespunzător sau neîndeplinirea unui singur astfel de act.
Cerinţa esenţială a elementului material este ca neîndeplinirea actului sau
îndeplinirea lui defectuoasă să fi pus în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de
transport, intervenţie sau manevră pe căile ferate.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranţa circulaţiei pe căile
ferate.
Tentativa este posibilă, dar legea nu o incriminează.
Regimul sancţionator. Fapta se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Forma agravată. Potrivit alin. al 2-lea, fapta este mai gravă dacă a avut ca
urmare un accident de cale ferată. Pentru forma agravată, pedeapsa este închisoarea
de la 3 la 10.
În ceea ce priveşte forma agravată, elementul subiectiv constă în intenţie, iar
pentru urmarea mai gravă, poziţia subiectivă este aceea a intenţiei sau a culpei. Ca
66
atare, forma agravată a infracţiunii se poate comite cu intenţie sau cu preterintenţie
(intenţie depăşită).
VIII. 2. 2. Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor

defectuoasă din culpă (art. 330)
Noţiune. Infracţiunea presupune aceeaşi faptă descrisă în articolul precedent,

deosebirea constând doar în forma de vinovăţie cu care se comite fapta şi anume culpa
sub amebele ei form: culpa simplă şi neglijenţa.
Aspectele legate de latura obiectivă sunt aceleaşi cu cele analizate la
infracţiunea precedentă.
Subiect activ şi subiect pasiv. Consideraţiile făcute la articolul precedent
rămân valabile, cu singura diferenţă că participaţia penală este posibilă numai sub
forma participaţiei improprii (instigare şi complicitate la fapta săvârşită din culpă), nu şi
sub forma coautoratului.
Modalităţi normative: La fel ca în alineatul precedent, infracţiunea se prezintă în
două modalităţi normative:
- alineatul 1: forma simplă a faptei care ar fi putut pune în pericol siguranţa
circulaţiei mijloacelor de transport pe căile ferate,
- alineatul 2: forma agravată se va reţine atunci când fapta a avut ca urmare un
accident de cale ferată.
Regimul sancţionator. Pentru forma simplă din alin. 1, pedeapsa este
închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendă.
Pentru forma agravată, (urmarea fiind un accident de cale ferată), pedeapsa este
închisoarea de la unu la 5 ani.
VIII. 2. 3. Părăsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului

sau a altor substanţe (art. 331)
Noţiune. Infracţiunea este descrisă în două modalităţi normative distincte:

părăsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Astfel potrivit art. 331 alin. 1, părăsirea postului în orice mod şi sub orice formă,
de către angajaţii cu atribuţii privind siguranţa mijloacelor de transport, intervenţie sau
manevră pe calea ferată este infracţiune dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa
circulaţiei acestor mijloace.
În alineatul 2 se incriminează exercitarea atribuţiilor de serviciu de către angajaţii
cu atribuţii privind siguranţa mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea
67
ferată, având în sânge o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge ori
se află sub influenţa substanţelor psihoactive.
Alineatul al 3-lea descrie forma agravată a acestor fapte care au avut ca urmare
un accident de cale ferată.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale care asigură
desfăşurarea în condiţii de siguranţă a circulaţiei pe calea ferată, iar în secundar alte
relaţii patrimoniale. Obiect material există la formele agravate când se deteriorează şi
alte bunuri aparţinând unor persoane fizice sau juridice.
Subiectul activ este calificat, putând fi doar un angajat cu atribuţii privind
siguranţa mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată.
Pentru varianta din alin. 2, angajatul trebuie să aibă în sânge o anumită îmbibaţie
alcoolică, fie să se afle sub influenţa substanţelor psihoactive , iar îmbibaţia alcoolică se
dovedeşte cu buletinul de analiză toxicologică din care rezultă valoarea alcoolemiei.
Consumul de alcool ori de substanţe psihoactive trebuie să fie voluntar şi nu să
constituie o intoxicaţie involuntară, în sensul art. 29 din C.pen. Participaţia este
posibilă.
Subiect pasiv principal este Compania Naţională a CFR, dar pot exista şi
subiecţi pasivi secundari, în măsura în care fapta a produs urmarea agravată a
accidentului de cale ferată.
Latura obiectivă. Elementul material constă în:
- alin. 1: părăsirea postului, adică plecarea din postul respectiv (acţiunea), dar şi
nerevenirea după o învoire acordată (inacţiune sau omisiune). Nu are importanţă durata
absenţei sau motivul acesteia. Fapta este infracţiune numai dacă este realizată cerinţa
esenţială a elementului material: acţiunea de părăsire a postului să fi putut pune în
pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport.
- alin. 2: exercitarea atribuţiilor de serviciu având în sânge o îmbibaţie alcoolică
superioară limitei de 0,80 g/l alcool pur în sânge sau sub influenţa unei substanţe
psihoactive. În cazul acestei variante normative nu interesează dacă fapta a pus ori ar fi
putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe
calea ferată, fiind suficientă realizarea acţiunii.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranţa circulaţiei pe căile
ferate.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă. Nu
interesează mobilul sau scopul urmărit de făptuitor.
Regimul sancţionator. Formele simple ale infracţiunilor din alineatele 1 şi 2 se
pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Forme agravate. Cele două modalităţi normative ale infracţiunii descrise în alin.
1 şi 2 se sancţionează cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar dacă a avut ca urmare un
accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 de ani şi interzicerea
unor drepturi.
68
VIII. 2. 4. Distrugerea sau semnalizarea falsă (art. 332)
Noţiune. După cum arată şi denumirea, în articolul 332 legiuitorul a grupat două
infracţiuni diferite, din raţiuni de tehnică legislativă şi similaritate a obiectului juridic
special vizat.
Potrivit alin. 1, infracţiunea constă în distrugerea, degradarea sau aducerea în
stare de neîntrebuinţare a liniei ferate, a materialului rulant, a instalaţiilor de cale ferată
ori a celor de comunicaţii feroviare, precum şi a oricăror alte bunuri sau dotări aferente
infrastructurii feroviare ori în aşezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta s-
ar fi putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe
calea ferată.
În alineatul 2, infracţiunea constă în săvârşirea de acte de semnalizare falsă sau
săvârşirea oricăror acte de natură a induce în eroare personalul căilor ferate, în timpul
exercitării atribuţiilor de serviciu, dacă fapta ar fi putut expune la un pericol de accident
de cale ferată.
Obiectul juridic special şi obiectul material este acelaşi ca la infracţiunile
precedente.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Când faptele sunt comise de angajaţii
căilor ferate, această calitate a subiectului pasiv constituie o agravantă legală.
Participaţia penală este posibilă. Dacă faptele sunt comise din culpă, nu este posibil
coautoratul, dar este posibilă participaţia improprie.
Subiect pasiv principal este Compania Naţională a CFR, dar pot exista şi
subiecţi pasivi secundari.
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii descrise în alin. 1, prima
variantă constă în una din cele trei acţiuni alternative:
- distrugerea,
- degradarea sau
- aducerea în stare de neîntrebuinţare
a liniei ferate, a materialului rulant, a instalaţiilor de cale ferată ori a celor de comunicaţii
feroviare, precum şi a oricăror alte bunuri sau dotări aferente infrastructurii feroviare.
Noţiunile au fost deja analizate la infracţiunea de distrugere din art. 253 şi nu necesită
explicaţii suplimentare.
A doua variantă descrisă în alin. 1 constă în aşezarea de obstacole pe linia
ferată, dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de
transport.
La fapta prevăzută în alineatul 2, elementul material constă în acte de
semnalizare falsă sau orice alte acte de natură a induce în eroare personalul căilor
ferate. Actele de semnalizare trebuie să fie din cele utilizate curent de personalul de
transport feroviar şi să fie mincinoase.
Latura subiectivă. Infracţiunile se săvârşesc cu intenţie sau din culpă.
Tentativa se pedepseşte la faptele comise cu intenţie.
Regimul sancţionator. Faptele prevăzute în forma simplă din alineatele 1 şi 2
se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
69
Forme agravate. Alin. 3 descrie formele agravate ale faptele din alin. 1 şi 2, iar
elementul circumstanţial de agravare îl constituie împrejurarea că au avut ca urmare un
accident de cale ferată (pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10).
Forme atenuate. În alin. 4 este descrisă posibilitatea săvârşirii tuturor faptelor
din alin. 1-3 cu forma de vinovăţie a culpei, caz în care limitele speciale ale pedepselor
se reduc cu jumătate.
VIII. 3. Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile

publice (art. 334-341)
VIII. 3. 1. Punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat
(art. 334)
Noţiune. Potrivit alin. 1 al art. 334, infracţiunea constă în fapta de a pune în

circulaţie sau de a conduce pe drumurile publice, un autovehicul sau un tramvai
neînmatriculat sau neînregistrat potrivit legii.
Incriminarea este preluată cu modificări din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia
pe drumurile publice.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la siguranţa
circulaţiei vehiculelor pe drumurile publice. Nu există obiect material
Subiectul activ poate fi orice persoană. Subiect pasiv este statul ca titular al
valorii sociale ocrotite: siguranţa circulaţiei rutiere.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de a pune în circulaţie
sau de a conduce un autovehicul sau un tramvai pe drumurile publice. A pune în
circulaţie înseamnă a dispune, a decide ca acel autovehicul să fie introdus în circulaţia
rutieră, ceea ce se şi întâmplă.
Cerinţa esenţială este ca autovehiculul sau tramvaiul pus în circulaţie ori condus
să nu fie înmatriculat sau înregistrat potrivit legii.
În legătură cu noțiunea de „autovehicul” în sensul legii penale, prin Decizia nr.
11/2017 a I.C.C.J.23, emisă de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a
decis că activitatea de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau
forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii sau de către o persoană care nu
posedă permis de conducere nu întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii
prevăzute în art. 334 alin. 1, respectiv art. 335 alin. 1 din Codul penal, tractorul nefiind
considerat autovehicul, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile
publice (tramvaiele și tractoarele forestiere și agricole nu intră în această categorie).
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranţa circulaţiei rutiere.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă. Pentru
existenţa infracţiunii nu prezintă importanţă mobilul sau scopul comiterii faptei.
23 Decizia nr. 11/2017 a ICCJ, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din26 iunie 2017
70
Regimul sancţionator. Sancţiunea prevăzută este închisoarea de la unu la 3 ani
sau amenda.
Formă agravate. În alin. 2 este descrisă o formă agravată a faptei constând în
punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a un autovehicul sau un
tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare. Această formă se sancţionează
cu închisoare de la unu la 5 ani.
Forme atenuate. Alineatele 3 şi 4 incriminează forme atenuate ale faptei astfel:
Alin. 3: tractarea unei remoci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals
de înmatriculare sau înregistrare se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
amendă.
Alin. 4: conducerea pe drumurile publice a un autovehicul sau tractarea unei
remoci ale cărei plăcuţe de înmatriculare sau înregistrare au fost retrase sau a unui
vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte
cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.
VIII. 3. 2. Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art. 335)
Noţiune. Infracţiunea constă în conducerea pe drumurile publice a unui

autovehicul sau a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de
conducere.
Incriminarea este preluată din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile
publice.
circulaţiei vehiculelor pe drumurile publice. Nu există obiect material
Subiectul activ poate fi orice persoană care nu posedă permis de conducere.
Subiect pasiv este statul ca titular al valorii sociale ocrotite: siguranţa circulaţiei rutiere.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de a conduce pe
drumurile publice un autovehicul sau tramvai. Cerinţa esenţială presupune că acţiunea
de conducere se realizează de către o persoană care nu posedă premis de conducere.
Decizia nr 11/2017 a I.C.C.J. menționată mai sus este aplicabilă și în această
situație deoarece activitatea de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol
sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere nu întrunește
condițiile de tipicitate ale infracțiunii prevăzute în art. 335 alin. 1, tractorul nefiind
considerat autovehicul, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile
publice (tramvaiele și tractoarele forestiere și agricole nu intră în această categorie).
Anterior însă, prin Decizia nr. 224/201724, Curtea Constituțională a decis că
soluția legislativă care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui
tractor agricol sau forestier fărăr permis de conducere este neconstituțională. Cu toate
acestea, până în prezent legiuitorul nu a intervenit pentru a corecta această eroare de
reglementare, astfel că Decizia nr. 11/2017 a I.C.C.J. își păstrează încă valabilitatea.
24 Decizia nr. 224/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 427 din 9 iunie 2017
71
Regimul sancţionator. Sancţiunea prevăzută este închisoarea de la unu la 5
ani.
Forme atenuate. În alin. 2 şi 3 sunt descrise două forme atenuate ale infracţiunii,
după cum urmează:
Potrivit alin. 2, constituie infracţiune şi conducerea pe drumurile publice a unui
autovehicul, de către o persoană care posedă permis de conducere necorespunzător
categoriei autovehiculului sau al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia dreptul
de a conduce i-a fost suspendat sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în
România. Această formă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
În alin. 3 este descrisă fapta de încredinţare a unui vehicul pentru care legea
prevede obligaţia deţinerii permisului de conducere, pentru a fi condus pe drumurile
publice de către o persoană despre care se ştie că se află într-una din situaţiile
prevăzute la alin. 1, sau 2 ori se află sub influenţa alcoolului sau a unei substanţe
psihoactive.
Această formă se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
VIII. 3. 3. Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor

substanţe (art. 336)
Noţiune. În forma tipică din alin. 1, infracţiunea constă în conducerea pe

drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligaţia deţinerii permisului
de conducere, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l
alcool pur în sânge.
circulaţiei vehiculelor pe drumurile publice. Nu există obiect material.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Subiect pasiv este statul ca titular al
valorii sociale ocrotite: siguranţa circulaţiei rutiere.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de a conduce pe
drumurile publice un autovehicul pentru care legea pretinde deţinerea permisului de
conducere.
Cerinţa esenţială constă în aceea că acţiunea de conducere se realizează de o
persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l.
Anterior intervenției Curții Constituționale, incriminarea inițială prevedea ca
îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l să existe la momentul prelevării probelor biologice.
Această sintagmă ”la momentul prelevării mostrelor biologice” a fost declarată
neconstituțională prin Decizia nr. 732/2014 a Curții Constituționale a României25.
25 Decizia nr. 732/2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 69 din 27
ianuarie 2015
72
Recoltarea mostrelor biologice se efectuează de personal medical calificat.
Stablirea valorii îmbibaţiei alcoolice se realizează de către institutele medico-legale,
după o procedură prevăzută şi reglementată în norme metodologice emise de Ministerul
Sănătăţii. În situația unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu
relevanță penală este cel dat de prima prelevare26.
Regimul sancţionator. Fapta se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani
sau cu amendă.
Forme asimilate. În alin. al 2-lea este descrisă o formă asimilată constând în
conducerea pe drumurile publice, a unui vehicul pentru care legea prevede obligaţia
deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care se află sub influenţa
substanţelor psihoactive.
Starea de influenţă a unor substanţe psihoactive se determină de către
personalul medical autorizat. Substanţe psihoactive sunt stupefiantele sau produsele
medicamentoase similare acestora.
Formă agravată. Alin. al 3-lea cuprinde forma agravată a faptelor descrise la
alin. 1 şi 2, săvârşite de o persoană care efectuează transport public de persoane,
transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire
practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul
defăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere.
Pedeapsa pentru această formă este închisoarea de la 2 la 7 ani.
VIII. 3. 4. Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice

(art. 337)
Noţiune. Infracţiunea constă în refuzul ori sustragerea conducătorului unui

vehicul pentru care lege prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a
instructorului auto aflat în procesul de instruire sau a examinatorului aflat în timpul
defăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere,
de a se supune prelevării de mostre biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei ori
a prezenţei substanţelor psihoactive.
Subiectul activ poate fi orice conducător de autovehicul care necesită un permis
de conducere, instructorul auto aflat în procesul de instruire sau examinatorul aflat în
desfăşurarea probelor practice ale examenului pentru obţinerera permisului de
26 Decizia nr. 3/2014 a I.C.C.J. dată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,
publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 28 mai 2014
73
conducere. Subiect pasiv este statul ca titular al valorii sociale ocrotite: siguranţa
circulaţiei rutiere.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de a refuza sau de se
sustrage de la recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau a
prezenţei substanţelor psihoactive.
Refuzul înseamnă respingerea explicită a cererii de deplasare la unitatea
sanitară pentru recoltarea mostrelor biologice sau a solicitării adresate de medic în
acest sens .
Sustragerea de la recoltare se poate realiza prin amânarea deplasării la unitatea
sanitară, fuga de sub escorta organelor de poliţie, părăsirea locului accidentului, etc.
Mostre biologice înseamnă sânge sau urină, ambele purtând servi la stabilirea
alcoolemiei.
la 5 ani.
VIII. 3. 5. Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea

urmelor acestuia (art. 338)
Noţiune. În forma de bază din alin. 1, infracţiunea constă în părăsirea locului

accidentului fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea
locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto aflat în
procesul de instruire ori de către examinatorul aflat în timpul desfăşurării probelor
practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un
accident de circulaţie.
Incriminarea este preluată cu modificări, din O.U.G. nr. 195/2002 privind
circulaţia pe drumurile publice.
Subiectul activ este calificat, trebuind să aibă una din următoarele calităţi:
conducător de vehicul, instructor auto aflat în procesul de instruire sau examinator aflat
în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de
conducere. Subiect pasiv este statul ca titular al valorii sociale ocrotite: siguranţa
circulaţiei rutiere.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de părăsire a locului
accidentului, acţiune care ar putea periclita activitatea de stabilire a cauzelor şi
condiţiilor accidentului, precum şi a identităţii sau a vinovăţiei persoanelor implicate.
Părăsire înseamnă a pleca, a se îndepărta dintr-un loc.
Cerinţa esenţială presupune ca subiectul activ să fie implicat într-un accident de
circulaţie.
74
Definiţia accidentului de circulaţie este dată de art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002:
evenimentul survenit în cadrul circulaţiei rutiere datorită încălcării regulilor de circulaţie
sau normelor privind verificarea tehnică a autovehiculelor, produs prin tamponare,
lovire, răsturnare, căderea încărcăturii sau orice alt mod şi care are ca urmare moartea,
vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii persoanelor, avariarea unor bunuri ori
care înterupe desfăşurarea traficului.
Locul accidentului este perimetrul de teren în care s-a săvârşit evenimentul rutier
şi în care există urme ale acestuia.
Forme asimilate. În alin. 2 este descrisă o formă asimilată constând în
modificarea stării locului sau ştergerea urmelor accidentului de circulaţie din care a
rezultat moartea, vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii persoanelor, fără
acordul echipei de cercetare la faţa locului.
Regimul sancţionator. Ambele forme se sancţionează cu închisoare de la 2 la 7
ani.
Cauze justificative speciale. Alin. 3 introduce anumite cauze justificative,
menţionându-se că nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului atunci când:
- în urma acestuia au rezultat doar pagube materiale;
- conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi
persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară şi la care a declarat datele
persoanle de identitate şi numărul de înmatriculare/înregistrare a vehiculului, dacă se
înapoiază imediat la locul accidentului;
- conducătorul autiovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată
poliţia, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie în a cărei rază
teritorială s-a produs accidentul;
- victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat
evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie.
VIII. 3. 6. Împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice

(art. 339)
Noţiune. Potrivit alin. 1, infracţiunea constă în instalarea de mijloace de

semnalizare rutieră sau modificarea poziţiilor acestora, fără autorizaţie eliberată de
autorităţile competente, de natură să inducă în eroare participanţii la trafic ori să
îngreuneze circulaţia pe drumul public.
În alineatele 2-4 sunt descrise şi alte variante asimilate de comitere a faptei:
Alin. 2: participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate
pe drumurile publice;
75
Alin. 3: aşezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulaţia pe
drumul public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere
dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic.
Alin. 4: lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a drumului public a unui
vehicul care transportă produse sau substanţe periculoase.
irculaţiei vehiculelor pe drumurile publice. Obiect material îl constituie mijloacele de
semnalizare rutieră.
Subiectul activ poate fi orice persoană sau un conducător de vehicul pentru
variantele din alin. 2 şi 4. Participaţia este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv este statul ca titular al valorii sociale ocrotite: siguranţa circulaţiei
rutiere.
Latura obiectivă. Elementul material pentru variantele în care este incriminată
fapta îl constituie următoarele acţiuni:
- instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea poziţiilor
acestora; acţiunea se realizează fără autorizaţia emisă de organele competente şi
trebuie să fie de natură să inducă în eroare participanţii la trafic (de ex., se inversează
ordinea de prioritate, sau se permite circulaţia în ambele sensuri pe un drum cu sens
unic) ori să îngreuneze circulaţia pe drumul public;
- participarea la întreceri neautorizate;
- aşezarea de obstacole; trebuie să fie vorba de obstacole care care îngreunează
sau împiedică circulaţia, cu condiţia să se pună în pericol siguranţa circulaţiei ori se
aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic (de ex., se
depozitează pe drum grămezi de moloz)
- lăsarea fără supraveghere a unui vehicul care transportă produse sau
substanţe periculoase;
Cerinţa esenţială comună pentru toate aceste acţiuni presupune ca ele să aibă
loc pe drumul public sau pentru ultima variantă, pe partea carosabilă a drumului public.
Urmarea imediată presupune o stare de pericol pentru siguranţa circulaţiei
rutiere.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie sub ambele ei forme: directă sau
indirectă.
Regimul sancţionator. Forma incriminată în alin 1 se sancţionează cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, variantele din alin. 2 şi 3 se pedepsesc
cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, iar cea de-a patra variantă a faptei
se sancţionează cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
76
VIII. 3. 7. Nerespectarea atribuţiilor privind verificarea tehnică ori
efectuarea reparaţiilor (art. 340)
Noţiune. Infracţiunea constă în îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea

atribuţiilor de verificare tehnică ori inspecţie tehnică periodică a autovehiculelor,
remorcilor sau a tramvaielor ori a celor referitoare la efectuarea unor reparaţii sau
intervenţii tehnice, de către persoanele care au asemenea atribuţii, dacă din cauza stării
tehnice a vehiculului s-a pus în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.
În alineatul 2 este descrisă o forma agravată care presupune producerea unui
accident de circulaţie cu vătămări corporale sau moartea unor persoane; alineatul al
treilea se referă la săvârşirea ambelor variante din alineatele precedente, din culpă, iar
alineatul al 4-lea conţine o variantă de specie a formei tipice din alin. 1.
irculaţiei vehiculelor pe drumurile publice. Nu există obiect material.
Subiectul activ este calificat, trebuind să fie o persoană care au atribuţii de
verificare tehnică (de ex., inspectori tehnici) sau de efectuare a reparaţiilor ori
intervenţiilor tehnice (de ex., mecanici auto, lucrători, etc). Subiect pasiv este statul ca
titular al valorii sociale ocrotite: siguranţa circulaţiei rutiere.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie o acţiune sau o inacţiune:
îndeplinire defectuoasă şi respectiv, neîndeplinirea anumitor atribuţii. Atribuţiile la care
face referire elementul material sunt cele de verificare tehnică, inspecţie tehnică
periodică şi de efectuare a unor reparaţii sau intervenţii tehnice.
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca starea tehnică deficitară
să fi pus în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie.
Tentativa nu este sancţionată.
Forme agravate. În alin. 2 este introdusă varianta agravată, iar elementul
circumstanţial de agravare îl reprezintă un rezultat mai grav al faptei descrise în alin. 1:
producerea unui accident de circulaţie care a avut ca urmare vătămarea integrităţii
corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane sau moartea uneia sau mai
multor persoane.
Această formă se sancţionează cu închisoare de la unu la 5 ani, iar dacă s-a
produs moartea, închisoarea de la 3 la 10 ani.
Forme atenuate. În alin. 3 este incriminată comiterea faptelor descrise în
primele două alineate, cazuri în care limitele pedepselor se reduc cu o treime.
Varianta de specie este descrisă în alin. al 4-lea şi constă în repararea
autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau a mopedelor având urme de accident fără a
fi îndeplinite condiţiile legale.
Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
77
VIII. 3. 8. Efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public (art.
341)
Noţiune. Infracţiunea constă potrivit alin. 1, în efectuarea unor lucrări de

construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public ori de amenajare a
accesului rutier la drumul public, fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile
legii ori cu încălcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie.
În alineatele 2-4 sunt introduse variante atenuate ale infracţiunii.
circulaţiei vehiculelor pe drumurile publice. Obiect material sunt elementele drumului
public asupra cărora se intervine.
Subiectul activ poate fi orice persoană care intervine asupra drumului public.
Pot fi persoane fizice sau juridice care au în obiectul de activitate, efectuarea de
asemenea lucrări. Subiect pasiv este statul ca titular al valorii sociale ocrotite:
siguranţa circulaţiei rutiere.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie acţiunea de efectuare a unor
lucrări la drumurile publice. Aceste lucrări trebuie să fie de lucrări de construire,
modificare, modernizare sau reabilitare ori de amenajare a accesului rutier la drumul
public.
Cerinţa esenţială presupune ca aceste lucrări să se realizeze nelegal, adică fără
autorizaţie sau cu încălcarea condiţiilor impuse de acea autorizaţie.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie.
Regimul sancţionator. Forma de bază descrisă în alin. 1 se sancţionează cu
Forme atenuate. Alin. 2 introduce o variantă atenuată de săvârşire constând în
amplasarea unor construcţii, panouri sau reclame publicitate în zona drumului, fără
autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii ori cu încălcarea condiţiilor stabilite
în autorizaţie, dacă prin aceasta se creează un pericol pentru siguranţa circulaţiei
rutiere.
Sancţiunea este închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
Potrivit alin. 3 şi 4 sunt sancţionate atât persoana autorizată de administratorul
căii ferate care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel
cu calea ferată, cât şi persoana autorizată de administratorul unui drum public sau
executantul unei lucrări pe partea carosabilă care nu ia măsurile corespunzătoare
pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrărilor pe drumurile publice, dacă prin
aceasta s-a produs un accident de circulaţie.
Pedeapsa aplicabilă în cazul ambelor variante este închisoarea de la 3 luni la 2
ani sau amenda.
78
VIII. 4. Nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor
nucleare şi al materialelor explozive (art. 342-347)
VIII. 4. 1. Nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor (art. 342)
Noţiune. Potrivit textului din alineatul 1, în forma sa de bază, infracţiunea constă

în deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţie privind circulaţia armelor
letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea
atelierelor de reparat a armelor letale, fără drept.
Incriminarea este preluată cu modificări, din vechiul Cod penal şi din Legea nr.
295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la
respectarea regimului legal al armelor şi muniţiilor. Obiectul material constă în armele
sau muniţiile, piesele sau dispozitivele acestora, asupra cărora se desfăşoară
activitatea infracţională. În sensul art. 179 alin. 1 din C.pen, prin arme se înţeleg
instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţii legale.
Actul normativ care defineşte arma este Legea nr. 295/2004 privind regimul
armelor şi muniţiilor, iar în art. 2 se arată că arma este orice obiect sau dispozitiv a cărui
funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe explozive,
aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare ori împrăştierea de gaze nocive, iritante
sau de neutralizare.
Potrivit aceluiaşi act normativ, muniţia este ansamblul format din proiectil şi după
caz, încărcătură de azvârlire, capsa de aprindere, precum şi celelalte elemente de
asamblare care îi asigură funcţionarea şi realizarea scopului urmărit.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă.
Subiect pasiv principal este statul ca titular al valorii ocrotite, dar poate exista şi un
subiect pasiv secundar, în măsura în care fapta aduce atingere intereselor unei alte
persoane.
alternative: deţinere, port, confecţionare sau orice operaţiune privind circulaţia armelor
letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor
de reparat arme letale fără drept.
A deţine înseamnă a avea armele sau muniţiile în posesie; a purta înseamnă a
avea asupra sa. A confecţiona înseamnă a crea, a produce, iar operaţiune privind
circulaţia armelor şi muniţiilor înseamnă a orice acţiune prin care aceste bunuri trec de
la un deţinător la altul, cu sau fără un titlu juridic, inclusiv transport.
Armele letale sunt acele arme prin a căror utilizare se poate cauza moartea ori
rănirea gravă a persoanelor.
Cerinţa esenţială a elementului material este ca toate aceste acţiuni să se
realizeze fără drept, adică fără vreo justificare legală, fără autorizaţia emisă de organele
competente.
Urmarea imediată presupune crearea unei stări de pericol pentru valoarea
ocrotită.
Latura subiectivă. Varianta prevăzută în alin. 1 se comite cu intenţie directă sau
indirectă.
Tentativa faptelor descrise în alin. 1 şi 3 este sancţionată.
79
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru forma de bază din
alin. 1 este închisoarea de la unu la 5 ani.
Forme atenuate. În alin. 2 este incriminată o formă atenuată a infracţiunii
constând în deţinerea sau portul fără drept de arme neletale, din categoria celor supuse
autorizării.
Armele neletale sunt acelea destinat unui scop utilitar sau pentru agrement ori
autoapărare, confecţionate astfel încât prin utilizarea lor să nu se cauzeze moartea
persoanelor. În aceeaşi categorie intră şi armele vechi.
Pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda.
În alin. 6, este descrisă o altă formă atenuată constând în nedepunerea armei şi
a muniţiei la un armurier autorizat, în termenul de 10 zile de la expirarea perioadei de
valabilitate a permisului. Elementul material constă într-o inacţiune şi anume,
nedepunearea armei şi a juniţiei.
Pedeapsa prevăzută în lege este la 6 luni la 3 ani.
Forme agravate. Alineatele 3, 4, 5 şi 7 introduc formele agravate ale infracţiunii,
iar elementele circumstanţiale care agravează fapta sunt:
- alin. 3: Sustragerea armelor sau muniţiilor prevăzute în alin. 1 şi 2. Fapta se
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
- alin. 4: Portul armelor pevăzute în alin. 1 şi 2, fără drept în sediul autorităţilor
publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile
rezervate procesului electoral. Fapta se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani şi
interzicerea unor drepturi.
- alin. 5: faptele descrise în alin. 1 şi 3 (adică operaţiunile interzise şi
sustragerea) au ca obiect arme interzise sau muniţii, mecanisme ori dispozitive ale
acestora. Limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
- alin. 7: fabricarea sau asamblarea de arme letale de piese sau muniţie pentru
acestea
- din orice componente esenţiale traficate ilicit;
- fără autorizaţie eliberată de o autoritate competentă a statului în care are
loc fabricarea sau asamblarea;
- fără marcarea armelor letale asamblate la data producerii lor, conform
dispoziţiilor legale.
Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
VIII. 4. 2. Uzul de armă fără drept (art. 343)
Noţiune. Infracţiunea constă potrivit alin. 1, în uzul de armă letală sau interzisă,
fără drept.
În alin. 2 este introdusă forma atenuată a infracţiunii care presupune uzul de
armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept.
Incriminarea este preluată cu modificări, din Legea nr. 295/2004 privind regimul
armelor şi muniţiilor.
80
respectarea regimului legal al armelor şi muniţiilor. Obiectul material îl constituie
armele folosite fără drept.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Subiect pasiv principal este statul ca
titular al valorii ocrotite, dar poate exista şi un subiect pasiv secundar, în măsura în
care fapta aduce atingere intereselor unei alte persoane.
Latura obiectivă. Elementul material constă pentru ambele variante de
incriminare în acţiunea de a uza de armă, adică de a o folosi potrivit scopului în care a
fost creată: pentru a trage cu ea asupra persoanelor, bunurilor sau animalelor.
Cerinţa esenţială presupune ca acţiunea de folosire a armei să se realizeze fără
drept, adică fără justificare legitimă, abuziv.
Persoanele care sunt autorizate să deţină, să folosească şi să poarte arme
pentru pază şi autoapărare pot face uz de armăîn legitimă apărare sau în cau de
necesitate.
ocrotită.
Regimul sancţionator. Forma de bază din alin. 1 se sancţionează cu
închisoarer de la unu la 3 ani, iar forma atenuată din alin.2 cu închisoare de la 6 luni la
2 ani.
VIII. 4. 3. Falsificarea sau modificarea. Ştergerea sau modificarea

marcajelor de pe arme letale (art. 344)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta de a falsifica, şterge, înlătura sau modifica

fără drept, marcajele existente pe armele letale.
Incriminarea este preluată cu modificări, din Legea nr. 295/2004 privind regimul
armelor şi muniţiilor.
Denumirea marginală a infracţiunii s-a realizat defectuos în lege, deoarece
menţionează de două ori operaţiunea de modificare, omiţând-o pe aceea de înlăturare.
Denumirea corectă a infracţiunii ar trebui să fie: „Falsificarea sau modificarea. Ştergerea
sau înlăturarea marcajelor de pe arme letale”.
respectarea regimului legal al armelor şi muniţiilor. Obiectul material îl constituie
marcajele aflate pe armele letale.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participaţia este posibilă. Subiect
pasiv principal este statul ca titular al valorii ocrotite, dar poate exista şi un subiect
pasiv secundar, în măsura în care fapta aduce atingere intereselor unei alte persoane.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie una din următoarele acţiuni:
falsificarea, ştergerea, înlăturarea sau modificarea marcajelor de pe armele letale.
Cerinţa esenţială presupune ca acţiunea să se realizeze fără drept, adică fără
autorizaţie, fără justificare legală.
81
ocrotită.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de un an
la 3 ani, alternativ cu amenda.
VIII. 4. 4. Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor

materii radioactive (art. 345)
Noţiune. Infracţiunea constă în primirea, deţinerea, folosirea, cedarea,

modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, producţia, procesarea, manipularea,
depozitarea intermediară, importul, exportul ori depozitarea finală, transportul sau
deturnarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum şi orice operaţie
privind circulaţia acestora, fără drept.
Incriminarea este preluată cu modificări, din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la anumite
drepturi fundamentale: dreptul oamenilor la siguranţă, la viaţă, sănătate, integritate
corporală. Obiectul material constă în materialele nucleare sau materiile radioactive
asupra cărora se comite activitatea infracţională.
Subiect pasiv pasiv principal este statul ca titular al valorii ocrotite, dar poate exista şi
un subiect pasiv secundar, în măsura în care fapta aduce atingere intereselor unei
alte persoane.
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii constă în oricare dintre
următoarele acţiuni alternative: primirea, deţinerea, folosirea, cedarea, modificarea,
înstrăinarea, dispersarea, expunerea, producţia, procesarea, manipularea, depozitarea
intermediară, importul, exportul ori depozitarea finală, transportul sau deturnarea
materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum şi orice operaţie privind
circulaţia acestora,
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca oricare dintre aceste
acţiuni să se realizeze fără drept.
Tentativa este posibilă şi se sancţionează în cazul faptei prevăzute în art. 345
alin. 1 şi 2.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută pentru forma simplă din alin. 1 este
Forme agravate. Alineatele 2-7 introduc anumite circumstanţe agravante şi ca
atare fapta va fi mai gravă dacă:
- alin. 2: s-au sustras ori distrus materiale nucleare sau radioactive. Pedeapsa
este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi;
82
- alin. 3: dacă faptele descrise în alin. 1 şi 2 au pus în pericol alte persoane sau
bunuri, au produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane. Pedeapsa
este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi
- alin. 4: dacă faptele descrise în alin. 1 şi 2 au produs moartea uneia sau mai
multor persoane. Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor
drepturi;
- alin. 5: dacă faptele descrise în alin. 1, 3 şi 4 au fost săvârşite din culpă, limitele
speciale ale pedepselor se reduc la jumătate.
VIII. 4.5. Nerespectarea regimului materiilor explozive (art. 346)
Noţiune. Având un pericol social deosebit de ridicat, această infracţiune constă

potrivit alin. 1 care incriminează forma simplă, în producerea, experimentarea,
prelucrarea, deţinerea, transportul ori folosirea materiilor explozive sau orice alte
operaţiuni privind circulaţia acestora, fără drept.
Obiectul juridic special este format din acelaşi mănunchi de relaţii sociale
arătate la art. 345. Obiectul material îl constituie materiile explozive.
toate formele. Subiect pasiv pasiv principal este statul ca titular al valorii ocrotite, dar
poate exista şi un subiect pasiv secundar, în măsura în care fapta aduce atingere
intereselor unei alte persoane.
Latura obiectivă. Elementul material constă în oricare din următoarele acţiuni
alternative: producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul ori folosirea
materiilor explozive sau orice alte operaţiuni privind aceste materii.
Cerinţa esenţială a elementului material este ca toate aceste acţiuni să fie
săvârşite fără drept.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte în cazul faptei prevăzute în art. 346
alin. 1 şi 2.
Regimul sancţionator. Forma simplă a infracţiunii din alineatul 1 se pedepseşte
cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Forme agravate. În alineatele 2-7 sunt descrise formele agravate ale acestei
infracţiuni, care presupun următoarele:
- alin. 2: sustragerea materiilor explozive. Această formă agravată se pedepseşte
cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
- alin. 3: dacă faptele din alin. 1 şi 2 privesc o cantitate mai mare de 1 kg.
echivalent trotil sau când cantitatea de exploziv este însoţită de materiale de iniţiere,
pedeapsa este închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
- alin. 4: când faptele prevăzute în alin. 1, 2 şi 3 au avut ca urmare moartea uneia
sau mai multor persoane. Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea unor drepturi;
83
VIII. 5. Infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte

activităţi reglementate de lege (art. 348-351)
VIII. 5. 1. Exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi (art. 348)
Noţiune. Infracţiunea constă în exercitarea fără drept a unei profesii sau a

oricărei alte activităţi pentru care legea cere autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte
condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unei astfel de
fapte se pedepseşte conform legii penale.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la regimul
juridic de exercitare a unor profesii şi activităţi. Nu există obiect material.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă numai
sub forma complicităţii şi instigării, nefiind posibil coautoratul. Va fi reţinută o astfel de
infracţiune în sarcina fiecărei persoane care comite fapta. Subiect pasiv pasiv
principal este statul ca titular al valorii ocrotite, dar poate exista şi un subiect pasiv
secundar, în măsura în care fapta aduce atingere intereselor unei alte persoane.
Latura obiectivă. Elementul material constă în oricare din cele două acţiuni
alternative: exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere
autorizaţie sau exercitarea acestora în alte condiţii de cât cele legale.
Nu interesează în ceea ce priveşte prima modalitate alternativă, dacă s-a
practicat acea profesie sau activitate ca îndeletnicire ori s-a comis un singur act
specific.
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca legea specială care
reglementează exercitarea acelei profesii ori activităţi să prevadă că săvârşirea unei
astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale (este cazul spre ex. al următoarelor
profesii: medic, avocat, arhitect, farmacist, medic veterinar, activitatea notar, consultant
fiscal, detectiv particular,psiholog, mediator,biolog, chimist, etc.)
În acest sens, prin Decizia nr. 15/2015 a ICCJ, emisă în judecarea recursului în
interesul legii, s-a stabilit că fapta unei persoane care exercită activități specifice
profesiei de avocat în cadrul unor entități care nu aparțin formelor de organizare
profesională recunoscute de Legea nr.51/1995, constituie infracțiunea de exercitare fără
drept a unei profesii sau activități27.
Tentativa nu este pedepsită.
27 Decizia nr. 15/2015 a I.C.C.J., publicată în Monitorul Oficial nr. 816 din 3 noiembrie 2015
84
VIII. 5. 2. Neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă (art.

349)
Noţiune. Infracţiunea constă în neluarea vreuneia dintre măsurile legale de

securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste
măsuri, dacă se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau
îmbolnăvire profesională.
În alin. 2 este descrisă forma atenuată a faptei care are aceeaşi latură obiectivă,
cu singura diferenţă a săvârşirii ei din culpă.
Incriminarea este preluată din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în
muncă.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale care privesc asigurarea
securităţii şi a sănătăţii persoanelor angrenate în procesul muncii. Nu există obiect
material.
Subiectul activ este calificat, fiind doar o persoană care are îndatorirea de a lua
măsurile privind securitatea muncii şi sănătatea, indiferent dacă este persoană fizică
sau juridică. Subiect pasiv pasiv principal este statul ca titular al valorii ocrotite, dar
poate exista şi un subiect pasiv secundar, în măsura în care fapta aduce atingere
intereselor unei alte persoane.
Latura obiectivă. Elementul material constă într-o inacţiune sau omisiune:
aceea de a nu lua vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă.
Aceste măsuri au caracter obligatoriu, fiind impuse prin lege. Comite această faptă de
ex., şeful de echipă care nu distribuie muncitoriilor centuri şi căşti de protecţie pentru
lucrul la înălţime.
Dacă urmare neluării acestor măsuri de securitate şi sănătate în muncă se
produce un accident de muncă, făptuitorul va răspunde pentru două infracţiuni: aceea
prevăzută în art. 349 precum şi pentru infracţiunea contra vieţii ori integrităţii corporale
sau sănătăţii care s-a comis, în funcţie de rezultatul concret. În practica judiciară s-a
reţinut că inacţiunea inculpatului de a nu lua măsurile referitoare la protecţia muncii în
efectuarea unei operaţiuni de montaj a condus la producerea unui accident mortal de
muncă şi ca atare, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din
culpă, în concurs formal cu infracţiunea din art. 34928.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru valoarea ocrotită.
forma atenuată din alin. 2, care are acelaşi element material, forma de vinovăţie este
culpa.
28 Decizia penală nr. 903/2000 a Curţii Supreme de Justiţie, în Revista de Drept Penal nr. 3/2001,
p. 141
85
Regimul sancţionator. Pedeapsa pentru forma de bază din alin. 1 care este
săvârşită cu intenţie este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. Forma atenuată
comisă din culpă se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la un an sau amendă.
VIII. 5. 3. Nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă
(art. 350)
Noţiune. Infracţiunea constă în nerespectarea de către orice persoană, a

obligaţiilor şi a măsurilor stabilite cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă, dacă
prin aceasta se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau
îmbolnăvire profesională.
Alin. 2 descrie o formă asimilată, constând în repunerea în funcţiune a
instalaţiilor, maşinilor şi utilajelor, anterior eliminării tuturor deficienţelor pentru care s-a
luat măsura opririi lor.
În alin. 3 este descrisă forma atenuată a faptelor descrise în alin. 1 şi 2, care au
aceeaşi latură obiectivă, cu singura diferenţă a săvârşirii lor din culpă.
Incriminarea este preluată cu modificări, din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi
sănătăţii în muncă.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale care privesc asigurarea
securităţii şi a sănătăţii persoanelor angrenate în procesul muncii. Nu există obiect
material.
Subiectul activ poate fi orice persoană fizică ori juridică. Subiect pasiv pasiv
principal este statul ca titular al valorii ocrotite, dar poate exista şi un subiect pasiv
secundar, în măsura în care fapta aduce atingere intereselor unei alte persoane.
Latura obiectivă. Elementul material al formei de bază din alin. 1, constă în
acţiunea de nerespectare sau încălcare a obligaţiilor şi a măsurilor stabilite cu privire la
securitatea şi sănătatea în muncă.
Pentru forma asimilată din alin. 2, elementul material constă în repunerea în
funcţiune a instalaţiilor, maşinilor şi utilajelor pentru care s-a luat măsura opririi lor.
Cerinţa esenţială presupune ca repornirea să se realizeze anterior eliminării
tuturor deficienţelor care au impus oprirea utilajelor, ceea ce ar conduce la crearea unui
nou pericol pentru securitatea şi sănătatea în muncă.
Dacă nerespectarea sau încălcarea obligaţiilor şi măsurilor stabilite ori repornirea
a instalaţiilor, maşinilor şi utilajelor a condus la producerea unui accident de muncă,
făptuitorul va răspunde tot pentru un concurs de infracţiuni, în funcţie de rezultatul
concret cauzat.
Latura subiectivă. Faptele din alin. 1 şi 2 se comit cu intenţie directă sau
indirectă. Pentru forma atenuată din alin. 3, care are acelaşi element material, forma de
vinovăţie este culpa.
Regimul sancţionator. Pedeapsa pentru forma de bază din alin. 1 şi forma
asimilată din alin. 2 care sunt săvârşite cu intenţie este închisoarea de la 6 luni la 3 ani
sau amenda. Formele atenuate comise din culpă se sancţionează cu închisoare de la 3
luni la un an sau amendă.
86
VIII. 5. 4. Camăta (art. 351)
Noţiune. Infracţiunea constă în darea de bani cu dobândă ca îndeletnicire, de

către o persoană neautorizată.
Incriminarea este preluată din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii
de cămătărie.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la activitatea
bancară de creditare. Obiect material sunt sumele de bani împrumutate şi percepute
ca dobânzi.
Subiectul activ poate fi orice persoană fizicvă sau juridică, cu condiţia să nu
deţină autorizaţie pentru darea de bani cu dobândă. Subiect pasiv pasiv principal
este statul ca titular al valorii ocrotite, dar poate exista şi un subiect pasiv secundar, în
măsura în care fapta a produs pagube în patrimoniul unei persoane.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie acţiunea de a împrumuta bani
cu dobândă. Pentru împrumuturi e necesar să se perceapă dobânzi, indiferent în ce
procentaj, chiar dacă acesta este inferior celor practicate de instituţiile autorizate.
Infracţiunea de camătă este sub aspectul elementului material o infracţiune de
obicei, iar cerinţa esenţială presupune ca acţiuea să se repete de un număr suficient de
ori astfel încât să se poată trage concluzia că făptuitorul practică această activitate ca
îndeletnicire sau ocupaţie. Un act izolat de împrumutare cu dobândă sau câteva acte
sporadice efectuate la intervale mari de timp nu pot întregi conţinutul infracţiunii. De
asemenea, este nevoie ca pentru împrumuturi să fie percepute dobânzi, indiferent în ce
procentaj, chiar dacă acesta este inferior celor practicate de instituţiile autorizate.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru valoarea ocrotită şi pentru
patrimoniul persoanelor.
Regimul sancţionator. Pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
87
VIII. 6. Infracţiuni contra sănătăţii publice (art. 352-359)
VIII. 6. 1. Zădărnicirea combaterii bolilor (art. 352)
Noţiune. Fapta constă în încălcarea măsurilor privind prevenirea sau

combaterea bolilor molipsitoare, dacă a avut ca urmare răspândirea unei astfel de boli.
Incriminarea este preluată din vechiul Cod penal cu anumite modificări.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la ocrotirea
sănătăţii publice, prin prevenirea răspândirii bolilor molipsitoare.
Subiectul activ poate fi orice persoană care răspunde penal. Participaţia penală
este posibilă sub toate formele.
Latura obiectivă. Elementul material constă în nerespectarea (încălcarea)
măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor molipsitoare şi se poate realiza
atât prin acţiune, cât şi prin inacţiune.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca acţiunea ce formează elementul
material să conducă la răspândirea unei boli molipsitoare, deci este vorba de o
infracţiune de rezultat.
Infracţiunea se consumă în momentul producerii urmării periculoase pentru
sănătatea publică: răspândirea bolii molipsitoare.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru forma tip a acestei
infracţiuni este închisoarea de la 6 luni la 2 ani, alternativ cu amenda.
Forma atenuată. În alin. 2 este descrisă o formă atenuată a infracţiunii, iar
elementul de atenuare îl constituie forma de vinovăţie şi anume culpa. Dacă fapta se
comite din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda.
VIII. 6.2. Contaminarea venerică (art. 353)
Noţiune. Potrivit alin. 1 al art. 353, infracţiunea constă în transmiterea unei boli
venerice prin raport sexual sau alte acte sexuale, de către o persoană care ştie că
suferă de o astfel de boală.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la ocrotirea
sănătăţii publice, prin prevenirea răspândirii bolilor venerice.
Subiectul activ poate fi numai o persoană care suferă de o boală venerică.
Subiect pasiv este persoana care s-a îmbolnăvit de o boală venerică.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de transmitere a unei
boli venerice.
Transmiterea bolii venerice trebuie să se facă numai prin raport sexual sau prin
alte acte sexuale. Ori de câte ori raportul sexual sau actul sexual constituie prin el
însuşi o altă infracţiune (de ex. viol, agresiune sexuală, act sexual cu un minor, etc.), se
va reţine un concurs de infracţiuni.
88
Pentru existenţa infracţiunii este necesar să se producă rezultatul socialmente
periculos: contaminarea victimei cu boala venerică.
Cerinţa esenţială a laturii subiective presupune ca subiectul activ să cunoască
împrejurarea că suferă de o astfel de boală venerică.
Dacă transmiterea bolii are loc de la victima unei agresiuni sexuale, la agresor,
ea nu va răspunde pentru această infracţiune, neputându-şi exprima voinţa în legătură
cu eventualitatea contaminării.
Regimul sancţionator. Infracţiunea de contaminare venerică se pedepseşte cu
Potrivit alin. 2 al art. 353, instanţa va putea lua faţă de făptuitor, măsura de
siguranţă a obligării la tratament medical.
VIII. 6. 3. Transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit (art. 354)
Noţiune. Noţiune. Potrivit alin. 1 al art. 354, infracţiunea constă în transmiterea

sindromului imunodeficitar dobândit (SIDA), de către o persoană care ştie că suferă de
această boală.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la ocrotirea
sănătăţii publice, prin prevenirea răspândirii SIDA.
Subiectul activ poate fi numai o persoană care suferă de SIDA. Subiect pasiv
este persoana care s-a îmbolnăvit de sindromul imunodeficitar dobândit.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de transmitere a
sindromului imunodeficienţei dobândite.
Transmiterea SIDA se poate realiza în orice modalitate, inclusiv acte sau
raporturi sexuale, muşcături, zgârieturi, etc.
Dacă transmiterea bolii are loc de la victima unei agresiuni sexuale, la agresor,
ea nu va răspunde pentru această infracţiune, neputându-şi exprima voinţa în legătură
cu eventualitatea contaminării.
Ori de câte ori fapta se comite prin raport sexual sau act sexual şi acesta
constituie prin el însuşi o altă infracţiune (de ex. viol, agresiune sexuală, act sexual cu
un minor, etc.), se va reţine un concurs de infracţiuni.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar să se producă rezultatul socialmente
periculos: contaminarea victimei cu SIDA.
Cerinţa esenţială a laturii subiective presupune ca subiectul activ să cunoască
împrejurarea că suferă de SIDA.
de la 3 la 10 ani,
Forme agravate. În alin. 2 al art. 354 este descrisă o primă formă agravată care
constă în transmiterea prin orice mijloace, a sindromului imunodeficitar dobândit (SIDA),
de către o altă persoană decât aceea prevăzută în alin. 1.
89
Această formă se sancţionează cu închisoare de la 5 la 12 ani. Instanţa va putea
lua măsura de siguranţă a obligării la tratament medical.
Alin. 3 se referă la agravarea faptelor descrise în alin. 1 şi 2 care au produs
moartea victimei. Fapta se comite în aceste situaţii cu intenţie depăşită şi se
sancţionează cu închisoare de la 7 la 15 ani.
În alin. 4 sunt prevăzute două forme atenuate ale infracţiunii, iar elementul de
atenuare îl reprezintă forma de vinovăţie şi anume culpa. Ori de câte ori fapta din alin. 2
a fost săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar dacă
această faptă comisă din culpă a produs moartea victimei, pedeapsa este închisoarea
de la 2 la 7 ani.
Tentativa faptelor descrise în alin. 1 şi 2 se pedepseşte.
VIII. 6. 4. Răspândirea bolilor la animale sau plante (art. 355)
Noţiune. Potrivit alin. 1, infracţiunea constă în nerespectarea măsurilor privitoare

la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase la animale sau plante ori a
dăunătorilor, dacă a avut ca urmare răspândirea bolii sau a dăunătorilor.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la prevenirea
şi combaterea bolilor sau a dăunătorilor la animale ori plante, în vederea asigurării
sănătăţii oamenilor şi a menţinerii unui echilibru ecologic optim.
toate formele acesteia. Subiect pasiv este persoana ale cărei animale ori plante au fost
afectate prin răspândirea bolilor ori a dăunătorilor.
Latura obiectivă. Elementul material constă în nerespectarea (încălcarea)
anumitor măsuri luate de organele competente pentru prevenirea bolilor sau a
dăunătorilor, ceea ce înseamnă că fapta se poate comite atât prin acţiune cât şi prin
inacţiune.
Pentru existenţa infracţiunii trebui să se producă rezultatul cerut de norma de
incriminare şi anume, răspândirea bolii sau a dăunătorilor.
Tentativa nu se sancţionează.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru această faptă este
închisoarea de la 3 luni la 3 ani, alternativ cu amenda.
Forma atenuată. Dacă fapta descrisă în alin. 1 se comite din culpă, limitele
speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
90
VIII. 6. 5. Infectarea apei (art. 356)
Noţiune. Fapta constă în infectarea prin orice mijloace, a surselor sau reţelelor
de apă, dacă aceasta devine dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor.
Obiectul juridic special constă în relaţiile sociale privitoare la asigurarea
sănătăţii publice, prin menţinerea purităţii surselor sau reţelelor de apă. Obiectul
material îl constituie sursa sau reţeaua de apă asupra căreia se comite fapta
incriminată.
Sursa de apă poate fi artificială (construită prin activitatea omului): fântâni, puţuri,
uzine de filtrare, sau naturală: lacuri, izvoare, râuri, fluvii, etc.
toate formele.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie acţiunea de infectare a
surselor sau reţelelor de apă, prin răspândirea de substanţe ori de microorganisme
vătămătoare.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar să se producă un rezultat concret şi
anume ca apa să devină dăunătoare (periculoasă) pentru sănătatea oamenilor,
animalelor sau a plantelor.
Dacă însă se produce şi rezultatul vătămării sănătăţii oamenilor, atunci fapta
poate intra în concurs ideal cu infracţiunea de vătămare corporală, respectiv de
distrugere, dacă este vorba de animale sau plante.
Când fapta are ca efect otrăvirea în masă a unei colectivităţi şi este de natură să
slăbească puterea de stat, se va reţine concurs ideal între infracţiunea de infectare a
apei şi aceea de atentat contra unei colectivităţi (art. 402 din Codul penal).
Tentativa se pedepseşte
la 3 ani, alternativ cu amenda.
VIII. 6. 6. Falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse (art. 357)
Noţiune. Sub această denumire, în art. 357 sunt incriminate două fapte diferite şi
anume:
- alineatul 1 se referă la prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de
alimente, băuturi ori alte produse falsificate sau substituite dacă sunt vătămătoare
sănătăţii;
- alineatul 2 incriminează prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de
medicamente contrafăcute sau substituite care sunt vătămătoare sănătăţii.
Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale privitoare la protejarea
sănătăţii publice, prin măsuri de asigurare a calităţii alimentelor, băuturilor, produselor
ori medicamentelor destinate consumului uman. Obiectul material al faptei îl constituie
91
alimentele sau băuturile falsificate/alterate, mărfurile substituite sau falsificate, respectiv
medicamentele contrafăcute sau substituite.
toate formele.
Latura obiectivă. Elementul material este diferit, în funcţie de variantele de
incriminare:
- alin. 1: elementul material constă în una din următoarele acţiuni alternative:
prepararea, oferirea sau expunerea spre vânzare de alimente, băuturi sau alte produse
falsificate sau substituite, dacă sunt vătămătoare sănătăţii.
Alimentele sau băuturile falsificate sunt acelea asupra cărora s-a intervenit, în
sensul denaturării calităţii acestora, astfel încât par autentice, dar în realitate au un
conţinut diferit. Falsificarea alimentelor sau băuturilor se realizează prin adăugarea unor
substanţe, înlocuirea unor componente, etc.
Alimentele ori băuturile substituite sunt acelea au fost înlocuite cu altele de
acelaşi tip, dar de o calitate inferioară29.
Cerinţa esenţială presupune ca alimentele, băuturile sau produsele să fi devenit
prin falsificare ori substituire, vătămătoare sănătăţii.
Pentru existenţa infracţiunii nu este necesar să se producă vreun rezultat concret
(îmbolnăvire ori vătămare a sănătăţii), fiind suficient că ele sunt vătămătoare pentru
sănătate.
- alin. 2: elementul material constă în prepararea, oferirea sau expunerea spre
vânzare de medicamente contrafăcute sau substituite.
Medicamentele contrafăcute sunt acelea falsificate, iar acelea substituite sunt
acelea înlocuite cu unele de calitate inferioară.
Nu este necesar ca activitatea incriminată să fi produs anumite rezultate, fiind
suficient că prin substituire sau falsificare, medicamentele au devenit vătămătoare
sănătăţii.
Latura subiectivă. Faptele se comit cu intenţie directă sau indirectă.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru varianta din alin. 1
este închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Fapta din alineatul al 2-lea se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
VIII. 6. 7. Comercializarea de produse alterate (art. 358)
Noţiune. Sub această denumire, în art. 358 sunt incriminate trei fapte diferite şi
anume:
- alin. 1: vânzarea de alimente, băuturi ori alte produse cunoscând că sunt
alterate ori cu perioada de valabilitate depăşită, dacă sunt vătămătoare sănătăţii;
- alin. 2: punerea în consum de carne sau produse din carne, provenite din
tăieri de animale sustrase controlului veterinar, dacă sunt vătămătoare sănătăţii;
29 Valerică Dabu şi T. B. Enoiu, Înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor. Falsificarea de

alimente sau alte produse. Deosebiri, în Revista de Drept Penal, nr. 1/2001, p. 105
92
- alin. 3: vânzarea de medicamente cunoscând că sunt contrafăcute, alterate ori
cu perioada de valabilitate depăşită, dacă sunt vătămătoare sănătăţii ori şi-au pierdut în
tot sau în parte eficienţa terapeutică.
Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale privitoare la protejarea
sănătăţii publice, prin măsuri de asigurare a calităţii alimentelor şi băuturilor, cărnii,
produselor din carne şi a medicamentelor. Obiectul material al faptei îl constituie
alimentele, băuturile sau produsele alterate ori cu valabilitatea depăşită; carnea sau
produsele din carne sustrase controlului veterinar, respectiv medicamentele
contrafăcute, alterate ori cu valabilitatea depăşită.
toate formele.
Latura obiectivă. Elementul material este diferit, în funcţie de variantele de
incriminare:
alin. 1: elementul material constă în acţiunea de vânzare a alimentelor băuturilor
sau altor produse. Acestea trebuie să fie alterate ori cu perioada de valabilitate
depăşită.
Cerinţa esenţială presupune ca alimentele, băuturile sau produsele să fie
vătămătoare sănătăţii. Pentru existenţa infracţiunii nu este necesar să se producă vreun
rezultat concret (îmbolnăvire ori vătămare a sănătăţii), fiind suficient că ele sunt
vătămătoare pentru sănătate.
- alin. 2: elementul material constă în punerea în consum de carne sau produse
din carne. Punerea în consum poate însemna vânzarea, înglobarea în preparate care
sunt oferite spre consum, etc. Acestea trebuie să provină din tăieri de animale sustrase
controlului veterinar, iar cerinţa esenţială are în vedere împrejurarea că ele sunt
vătămătoare sănătăţii;
- alin. 3: elementul material presupune vânzarea de medicamente. Acestea
trebuie să fie contrafăcute, alterate ori cu perioada de valabilitate depăşită. Cerinţa
esenţială presupune ca ele să fie vătămătoare sănătăţii ori să-şi fi pierdut în tot sau în
parte eficienţa terapeutică.
Latura subiectivă. Faptele se comit cu intenţie directă sau indirectă, iar pentru
faptele din alineatele 1 şi 3 există condiţia ca făptuitorul să fi cunoscut că alimentele,
băuturile sau medicamentele sunt contrafăcute, alterate ori cu perioada de valabilitate
depăşită.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru primele două
variante de comitere este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda şi interzicerea
Fapta din alineatul al 3-lea se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi
93
VIII. 6. 8. Traficul de produse sau substanţe toxice (art. 359)
Noţiune. Infracţiunea constă în producerea, deţinerea sau orice operaţiune

privind circulaţia produselor ori substanţelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a
plantelor care conţin astfel de substanţe ori experimentarea produselor sau substanţelor
toxice, dacă toate aceste operaţii se realizează fără drept.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la asigurarea
sănătăţii publice prin interzicerea operaţiunilor care au ca obiect substanţele toxice.
Obiectul material îl constituie produsele sau substanţele toxice, ori plantele care
conţin asemenea substanţe.
toate formele.
Latura obiectivă. Elementul material poate consta în oricare dintre acţiunile
enumerate de legiuitor: producere, deţinere de substanţe toxice, cultivare în scop de
prelucrare a plantelor care conţin asemenea substanţe, experimentarea produselor ori
substanţelor toxice, precum şi orice operaţiune cu aceste substanţe sau produse.
Producere înseamnă fabricare, preparare ori transformare. Deţinerea se referă la
primirea, păstrarea lor. Cultivarea în scop de prelucrare presupune însămânţarea,
sădirea, îngrijirea acelor plante, iar experimentarea înseamnă efectuarea unor operaţii
de dozare, combinare sau încercare în condiţii de laborator30. Orice operaţie se poate
referi la vânzare, împrumutare, transmitere, transportare, depozitare, etc.
Cerinţa esenţială a elementului material în oricare dintre formele sub care se
prezintă este aceea ca acţiunea incriminată să se realizeze fără drept, adică fără
autorizaţie sau prin încălcarea dispoziţiilor legale.
Latura subiectivă. Fapta se poate comite cu intenţie directă sau in directă.
Regimul sancţionator. Forma tip a infracţiunii se pedepseşte cu închisoare de
la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar varianta agravată cu detenţiune pe viaţă
sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
30 Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, op. cit. vol. IV, p. 611
94
VIII. 7. Infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi
datelor informatice
VIII. 7. 1. Accesul ilegal la un sistem informatic (art. 360)
Noţiune. Potrivit alin. 1 al art. 360, infracţiunea în forma sa simplă constă în

accesul fără drept, la un sistem infomatic.
Incriminarea este preluată cu modificări din art. 42, Titlul III al Cărţii I din Legea
nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţeiîn exercitarea
demnităţilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi combaterea corupţiei 31.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la integritatea
şi inviolabilitatea sistemelor informatice care trebuie accesate doar de către persoanele
îndreptăţite (proprietari, utilizatori legali, etc.). Obiect material este însuşi sistemul
informatic ori acele entităţi pe care sunt stocate informaţiile.
toate formele. Subiect pasiv este acea persoană deţinătoare, proprietară sau
utilizatoare legală a sistemului informatic.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie acţiunea de accesare a
sistemului informatic, adică intrarea totală sau parţială înt-un sistem informatic,
capacitatea de a lansa comenzi, de a accesa date informatice, de a efectua operaţiuni
informatice32.
Nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii, metoda concretă folosită
pentru intrarea în sistemul informatic: atacarea parolelor, atacarea prin exploatarea
slăbiciunilor electronice, atacul de acces liber, atacurile prin inginerie socială,
deturnarea sesiunii, etc.33. Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca
făptuitorul să fi acţionat fără drept.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru sistemul informatic
accesat fără drept.
Tentativa se sancţionează conform art. 366.
de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Forme agravate. În alineatele 2 şi 3 sunt descrise formele agravate ale faptei.
Potrivit alin. 2, fapta este mai gravă dacă se săvârşeşte în scopul obţinerii de
date informatice. Datele informatice sunt acele reprezentări ale unor fapte, informaţii
sau concepte, într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic. De
această dată, datorită prezenţei scopului, înţeles ca finalitate, fapta se poate comite
numai cu intenţie directă. Pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Alin. 3 descrie o altă formă agravată care se reţine atunci când fapta se comite
cu privire la un sistem informatic la care prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau
31Publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 21 aprilie 2003.

32Ioana Vasiu şi Lucian Vasiu, Afaceri electronice. Aspecte legale, tehnice şi manageriale, Cluj-
Napoca, Editura Albastră, 2007, p. 124-125
33 Lars Klander, Antihacker, Ed. All Educational, Bucureşti, 1999, p. 22-25, 250, 431 şi 508
95
programe specializate, accesul este restricţionat sau interzis pentru anumite categorii
de utilizatori. Pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 2 la 7 ani.
VIII. 7. 2. Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice

(art. 361)
Noţiune. Infracţiunea constă în interceptarea fără drept a unei transmisii de date

informatice care nu este publică şi care este destinată unui sistem informatic, provine
dintr-un asemenea sistem sau se efectuează în cadrul unui sistem informatic.
În forma asimilată din alin. 2, fapta constă în interceptarea fără drept a unei
emisii electromagnetice provenite dintr-un sistem informatic ce conţine date informatice
care nu sunt publice.
demnităţilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi combaterea corupţiei.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la securitatea
transmisiilor de date informatice nepublice. Obiectul material îl reprezintă pachetul
virtual care conţine datele informatice nedestinate publicităţii.
Subiect pasiv este persoana care deţine sistemul informatic ori transmisiunile de date
sau destinatarul acestor transmisii.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie acţiunea de interceptare a
transmisiilor de date informatice (forma de bază) sau a emisiilor electromagnetice
provenite dintr-un sistem informatic (forma asimilată).
„A intercepta” înseamnă a capta cu un echipament specializat intrus, impulsurile
electrice sau emisiile electromagnetice prin intermediul cărora circulă transmisiile de
date între sistemele informatice.
Transmisia datelor informatice interceptate nu este publică, adică nu este
destinată oricărei persoane, ci numai celor autorizate.
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca interceptarea să se
realizeze fără drept, nejustificat.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru siguranţa transmisiilor de
date.
Regimul sancţionator. Indiferent de forma de comitere (de bază ori asimilată),
fapta se sancţionează cu închisoare de la unu la 5 ani.
96
VIII. 7. 3. Alterarea integrităţii datelor informatice (art. 362)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta de a modifica, şterge sau deteriora date

informatice ori de a restricţiona accesul la aceste date, fără drept.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la integritatea
datelor informatice. Obiectul material îl reprezintă înseşi datele informatice
concretizate într-un anumit număr de biţi.
toate formele. Subiect pasiv este persoana care deţine în mod legal datele informatice.
Latura obiectivă. Elementul material constă în oricare dintre următoarele
acţiuni: modificarea, ştergerea, deteriorarea datelor informatice sau restricţionarea
accesului la aceste date.
Cele mai uzuale forme de alterare a datelor informatice sunt virusurile (acele
programe care se ataşează fără acordul utilizatorului şi infectează sistemul) şi viermii
informatici (programele care determină căderea şi blocarea unui sistem prin
automultiplicarea sa repetată).
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca alterarea datelor să se
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru integritatea datelor
informatice.
Regimul sancţionator. Fapta se sancţionează cu închisoare de la unu la 5 ani.
VIII. 7. 4. Perturbarea funcţionării sistemelor informatice (art. 363)
Noţiune. Infracţiunea constă în perturbarea gravă, fără drept, a funcţionării unui

sistem informatic, prin introducerea, transmiterea, modificarea, ştergerea sau
deteriorarea datelor informatice ori prin restricţionarea accesul la aceste date.
funcţionare a sistemelor informatice care conţin date informatice. Obiectul material îl
reprezintă înseşi sistemele informatice.
toate formele. Subiect pasiv este persoana care deţine în mod legal sistemul
informatic.
Latura obiectivă. Elementul material constă în perturbarea funcţionării unui
sistem informatic. Perturbarea (adică tulburarea) se poate realiza prin oricare dintre
97
următoarele operaţiuni: introducerea, transmiterea, modificarea, ştergerea sau
deteriorarea datelor informatice ori prin restricţionarea accesul la aceste date.
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca perturbarea să se
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru integritatea datelor
informatice.
Regimul sancţionator. Infracţiunea se sancţionează cu închisoare de la 2 la 7
ani.
VIII. 7. 5. Transferul neautorizat de date informatice (art. 364)
Noţiune. Infracţiunea constă în transferul neautorizat de date dintr-un sistem

informatic sau dintr-un mijloc de stocare a datelor informatice.
Incriminarea este preluată cu modificări din art. 44 alin. 2 şi 3, Titlul III al Cărţii I
din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţeiîn
exercitarea demnităţilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi combaterea
corupţiei.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la
inviolabilitatea datelor informatice. Obiect material îl constituie înseşi datele informatice
transferate fără drept.
toate formele. Subiect pasiv este persoana care deţine în mod legal datele informatice.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie acţiunea de transferare a
datelor informatice. „Transferare” înseamnă copiere sau mutare în alt loc.
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca transferarea să se
realizeze neautorizat, adică fără drept, nejustificat.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru inviolabilitatea datelor
informatice.
98
VIII. 7. 6. Operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice (art.
365)
Noţiune. În forma de bază descrisă în alin. 1, infracţiunea constă în fapta

persoanei care fără drept produce, importă, distribuie sau pune la dispoziţie sub orice
formă:
- dispozitive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul
comiterii vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 360-364;
- parole, coduri de acces sau alte asemenea date informatice care permit
accesul total sau parţial la un sistem informatic, în scopul săvârşirii vreuneia dintre
infracţiunile prevăzute în art. 360-364.
În esenţă, în art. 365 sunt incriminate distinct anumite acte preparatorii sau
pregătitoare ale infracţiunilor din art. 360-364.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la protecţia
sistemelor şi datelor informatice. Obiect material îl constituie înseşi dispozitive sau
programele informatice, parolele, codurile de acces sau alte asemenea date
informatice.
toate formele. Subiect pasiv este persoana care deţine în mod legal sistemele ori
datele informatice.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie oricare dintre următoarele
acţiuni enumerate în text: producere, import, distribuire sau punere la dispoziţie a
dispozitivelor sau programelor informatice ori a parolelor, codurilor de acces sau a altor
asemenea date informatice care permit accesul total sau parţial la un sistem informatic.
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca operaţiunea să se
realizeze neautorizat, adică fără drept, nejustificat.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru siguranţa datelor şi
sistemelor informatice.
scopul urmărit: săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 360-364.
Regimul sancţionator. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la
3 ani sau amendă.
Forme atenuate. În alin. 2 este descrisă o formă atenuată a infracţiunii care
constă în deţinerea fără drept a unui dispozitiv sau program informatic, a unei parole, a
unui cod de acces sau a altor date informatice dintre cele prevăzute în alin. 1, în scopul
săvârşirii vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 360-364.
Această formă a infracţiunii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
amendă.
99
CAPITOLUL IX: INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR
RELAŢII PRIVIND CONVIEŢUIREA SOCIALĂ
(art. 367-384)
1. Aspecte generale privind infracţiunile care aduc atingere

unor relaţii privind convieţuirea socială
2. Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice
3. Infracţiuni contra contra familiei
4. Infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat
persoanelor decedate
IX. 1. Aspecte generale privind infracţiunile care aduc atingere

unor relaţii privind convieţuirea socială
Obiect juridic generic. Infracţiunile grupate în acest titlu au ca obiect juridic
generic, acele relaţii sociale care se dezvoltă între oameni cu ocazia vieţuirii în comun,
dar din punct de vedere al pericolului social, ele reprezintă fapte de o anumită gravitate
care trebuie reprimate prin intermediul sancţiunilor penale.
Aceste relaţii sociale protejate privesc ordinea şi liniştea publică, relaţiile de
familie, libertatea religioasă, precum şi, în strânsă legătură cu aceasta din urmă,
respectul cuvenit persoanelor decedate şi monumentelor funerare.
Obiect material regăsim în cazul infracţiunii de port au folosire fără drept de
obiecte periculoase (art. 372), pornografia infantilă (art. 374), profanarea lăcaşurilor sau
a obiectelor de cult (art. 382), profanarea de cadavre sau morminte (art. 383), etc., dar
majoritatea infracţiunilor din acest cxapitol nu au obiect material.
Subiecţii infracţiunilor nu sunt de regulă circumstanţiaţi de lege şi deci orice
persoană poate fi subiect activ al acestora. Cu toate acestea, există şi incriminări pentru
care legiuitorul pretinde ca subiectul activ să aibă o anumită calitate, de ex. aceea de
persoană căsătorită (în cazul infracţiunii de bigamie - art. 376), persoană care are o
obligaţie legală de întreţinere (abandonul de familie – art. 377), părinte sau persoană
care are un minor încredinţat (nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului şi
împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu - art. 379 şi 380).
Latura obiectivă. Din punct de vedere al elementului material, infracţiunile din
acest titlu sunt infracţiuni comisive şi se pot comite de regulă prin acţiune, dar şi prin
inacţiune. Există însă şi infracţiuni omisive cum este abandonul de familie, în formele
descrise la literele „b” şi „c” ale art. 378 alin. 1 (neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere şi
neplata pensiei de întreţinere).
Urmarea socialmente periculoasă constă de cele mai multe ori într-o stare de
pericol pentru valoarea ocrotită.
Latura subiectivă. Infracţiunile din acest titlu se săvârşesc cu intenţie directă sau
indirectă. Uneori, pentru întregirea laturii subiective mai sunt necesare anumite cerinţe
esenţiale: de ex. făptuitorul trebuie să acţioneze cu rea-credinţă (art. 378 alin. 1 lit. b şi
alin. 2 – abandon de familie).
100
Tentativa este posibilă la cele mai multe dintre infracţiuni, dar se pedepseşte
numai în cazul infracţiunii de pornografie infantilă (art. 374).
Sancţiunile prevăzute în lege sunt închisoarea şi amenda. În cazul infracţiunii de
constituire a unui grup inbfracţional organizat (art. 367) este prevăzută şi pedeapsa
complementară a interzicerii unor drepturi.
IX. 2. Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice

IX. 2. 1. Constituirea unui grup infracţional organizat (art. 367)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta de a iniţia sau de a constitui un grup

infracţional organizat, de a adera la el ori de a-l sprijini sub orice formă.
Dacă de regulă, acţiunile de asociere a cetăţenilor nu cad sub incidenţa legii
penale, ori de câte ori asocierea unor persoane urmăreşte ca scop comiterea de
infracţiuni, legea penală este datoare să reprime asemenea asociaţii sau grupări.
În alin. 6 al articolului este definit grupul infracţional organizat drept acel grup
structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă
de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor
infracţiuni.
Incriminarea este preluată cu modificări din vechiul Cod penal şi din Legea nr.
39/2003 privind prevenirea şi combarera criminalităţii organizate.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la ordinea şi
securitatea socială care trebuie protejate împotriva grupărilor infracţionale. Nu există
obiect material.
Subiectul activ în cazul formei de comitere prin constituire a grupului este
multiplu, prezentându-se sub forma unei pluralităţi constituite. În privinţa celorlalte forme
de comitere (iniţiere, aderare, sprijinire), subiectul activ poate fi orice persoană, chiar şi
una singură.
Diferenţele dintre participaţia penală obişnuită şi constituirea unui grup
infracţional organizat constau în următoarele:
- la participaţia penală, pericolul social este dat de infracţiunea concretă comisă,
pe când în cazul constituirii unui grup infracţional organizat, pericolul social derivă din
însăşi activitatea de asociere;
- grupul infracţional organizat presupune o anumită existenţă în timp şi de sine
stătătoare, o organizare şi o împărţire a rolurilor fiecărui membru,
- în cazul participaţiei penale, activitatea fiecărui participant se absoarbe în
conţinutul infracţiunii concrete comise în această modalitate, pe când în cazul constituirii
unui grup infracţional organizat, aceasta va fi reţinută distinct de infracţiunile concrete
comise de grupul respectiv.
Subiect pasiv al infracţiunii este statul ca titular al valorii ocrotite.
Latura obiectivă. Elementul material este exprimat în formă alternativă, putând
consta din următoarele acţiuni: iniţierea, constituirea, aderarea la un grup infracţional
organizat sau sprijinirea sub orice formă a unei asemenea asocieri.
Iniţierea unui grup infracţional organizat presupune activităţile de propunere a
constituirii unei asociaţii ori grupări criminale, enunţarea unor astfel de idei, precum şi
101
atragerea de adepţi ai asociaţiei sau grupării, efectuarea de acte prin care se
pregăteşte înfiinţarea unui asemenea grup;
Constituirea unui grup infracţional organizat se referă la crearea în fapt a unei
asociaţii/grupări, înţelegerea sau acordul lor de voinţă în acest sens, dar şi acordul
membrilor de a coopera în vederea realizării scopurilor organizaţiei;
Aderarea la un grup infracţional organizat înseamnă alăturarea la o astfel de
organizaţie, intrarea efectivă în grupare sau asociaţie, în deplină cunoştinţă a scopurilor
ei şi cu voinţa de a participa la acţiunile acesteia;
Sprijinirea sub orice formă a unei asemenea asocieri desemnează acţiunile de
ajutor date de persoane din afara organizaţiei şi poate consta în ajutor material sau
moral sau înlesnirea funcţionării acelei asocieri.
Oricare dintre aceste acţiuni poate forma singură elementul material al
infracţiunii, dar ultimele două forme de comitere presupun o situaţie premisă şi anume
preexistenţa unei asocieri la care se aderă sau care este sprijinită în orice fel. Persoana
care comite mai multe din aceste acţiuni alternative, cu aceeaşi rezoluţie infracţională
va răspunde numai pentru o singură infracţiune.
Ori de câte ori grupul infracţional organizat a trecut şi la comiterea unei
infracţiuni, potrivit dispoziţiilor alin. 3, se vor aplica regulile referitoare la concursul de
infracţiuni.
Urmarea socialmente periculoasă constă într-o stare de pericol pentru relaţiile de
convieţuire socială.
datorită
Regimul sancţionator. Infracţiunea este pedepsită cu închisoare de la unu la 5
ani.
Forme agravate. În alin. 2 este descrisă forma agravată, iar elementul
circumstanţial de agravare îl constituie împrejurarea că în scopul grupului infracţional
organizat intră săvârşirea unei infracţiuni care este pedepsită cu pedeapsa detenţiunii
pe viaţă sau cu închisoare mai mare de 10 ani.
Cauza specială de nepedepsire. Potrivit alin. 4, sunt apăraţi de răspundere
penală acei membri ai grupării care denunţă autorităţilor, existenţa grupului, mai înainte
ca acesta să fi fost descoperit şi de a se fi început săvârşirea faptelor care intră în
scopul grupării.
Cauza de reducere a pedepsei. Alin. 5 conţine şi o cauză specială de reducere
a pedepsei constând în aceea că persoana care a comis vreuna din faptele descrise în
alin. 1-3, înlesneşte în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la
răspundere penală a unui sau mai multor membri ai grupării, limitele speciale ale
pedepsei se reduc la jumătate.
IX. 2. 2. Instigarea publică (art. 368)
Noţiune. Fapta constă în îndemnarea publicului prin viu grai, în scris sau orice
alte mijloace să săvârşească infracţiuni.
102
convieţuirea socială care presupun respectarea ordinii de drept prin interzicerea oricăror
forme de apologie a infracţiunilor. Nu există obiect material al infracţiunii.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participaţia este posibilă sub toate
formele.
Dacă subiectul activ are calitatea de funcţionar public, această împrejurare
constituie element circumstanţial de agravare, iar fapta săvârşită de o astfel de
persoană va fi pedepsită mai aspru, potrivit dispoziţiilor din alin. 2. Subiect pasiv este
statul.
Latura obiectivă. Elementul material se realizează prin acţiunea de îndemnare a
publicului să comită infracţiuni.
Fapta se poate comite verbal (prin viu grai în adunări, întruniri, etc), în scris (prin
articole din ziar, manifeste, mesaje virtuale, etc.) sau orice alte mijloace (de ex., sau
prin intermediul televiziunii, radioului, etc.)
După cum se observă, cerinţa esenţială a elementului material constă în
săvârşirea acţiunii în condiţii de publicitate.
Urmarea socialmente periculoasă presupune producerea unei stări de pericol
pentru regulile de convieţuire socială.
la 3 ani sau amenda, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
Dacă fapta la care s-a instigat public a fost săvârşită, se va aplica pedeapsa
prevăzută de lege pentru acea faptă.
Forma agravată. Pentru forma agravată din alin. 2, când subiectul activ este
calificat, pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea
unor drepturi, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la
săvârşirea căreia s-a instigat.
IX. 2. 3. Incitarea la ură sau discriminare (art. 369)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care incită publicul, prin orice
mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane.
Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale privind convieţuirea socială
care sunt astfel protejate prin reprimarea oricărei forme de discriminare între oameni.
Nu există obiect material.
Subiectul activ poate fi orice persoană responsabilă penal, iar participaţia
penală este posibilă sub toate formele. Fapta se poate comite şi de către o persoană
juridică. Subiect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv secundar este grupul
de persoane împotriva cărora s-a incitat la ură ori discriminare.
103
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de instigare, adică de
apologie sau propagandă a discriminării persoanelor în funcţie de anumite criterii.
Acţiunea incriminată se poate realiza prin orice mijloace: prin viu grai, în scris
(afişe, manifeste, etc), prin mijloace de comunicare în masă, sau alte mijloace (desene,
picturi, filme sau alte manifestări artistice cu un astfel de conţinut).
Urmarea imediată presupune o stare de pericol pentru valorile ocrotite.
Tentativa deşi este posibilă, nu este pedepsită.
Regimul sancţionator. Potrivit legii, fapta se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 3 ani, alternativ cu amenda.
IX. 2. 4. Încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni (art. 370)
Noţiune. Infracţiunea constă în încercarea de a determina o persoană prin

constrângere sau corupere, să comită o infracţiune pentru care legea prevede
pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privind convieţuirea
socială care se opun încercărilor de instigare a persoanelor să comită fapte cu un grad
ridicat de pericol social. Nu există obiect material.
Subiect pasiv este statul.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de a încerca
determinarea unei persoane să comită o infracţiune.
Din punct de vedere al formelor infracţiunii, fapta este în realitate o tentativă de
instigare nereuşită. În lipsa incriminării din art. 370, pedepsirea unei încercări neizbutite
de instigare nu ar putea fi sancţionată.
Cerinţele esenţiale ale elementului material au în vedere următoarele aspecte:
- încercarea de determinare trebuie să aibă loc prin constrângere (fizică sau
morală) sau prin corupere (oferire de bani, foloase sau alte servicii);
- instigarea să se refere la săvârşirea unei infracţiuni pedepsită cu detenţiunea
pe viaţă sau închisoare mai mare de 10 ani.
Latura subiectivă. Fapta se comite numai cu intenţie care poate fi directă sau
indirectă.
Tentativa nu este posibilă, fapta însăşi fiind o tentativă de instigare nereuşită.
Dacă instigarea a reuşit şi cel instigat a săvârşit infracţiunea la care s-a instigat, atunci
făptuitorul instigator va răspunde pentru instigare la acea infracţiune şi nu pentru
încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni.
competenţa de soluţionare revine judecătoriei.
104
IX. 2. 5. Tulburarea ordinii şi liniştii publice (art. 371)
Noţiune. Potrivit textului, infracţiunea constă în fapta persoanei care tulbură

ordinea şi liniştea publică prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori
prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, în public.
Obiectul juridic special este format din acele relaţii sociale privitoare la
convieţuirea socială, ordinea şi liniştea publică.
Ordinea şi liniştea publică presupun un climat de convieţuire paşnică, încredere
şi securitate personală.
Dacă fapta este îndreptată împotriva persoanei sau a unor bunuri, acestea vor
deveni obiect material al infracţiunii.
Subiectul activ poate fi orice persoană responsabilă penal. Participaţia penală
Latura obiectivă. Elementul material constă în una din următoarele acţiuni:
săvârşirea de violenţe, de ameninţări ori de atingeri grave aduse demnităţii persoanelor.
Urmează ca organele judiciare să stabilească în funcţie de urmările produse,
dacă manifestările concrete (de ex. proferarea de cuvinte obscene într-un local public,
expunerea nudului în public într-o manieră care au produs vreunul din rezultatele cerute
de norma de incriminare, indignarea cetăţenilor, etc.) au adus atingere bunelor
moravuri, au provocat tulburarea ordinii şi liniştii publice).
Cerinţa esenţială a oricăreia dintre acţiunile ce formează elementul material este
ca aceasta să aibă loc în public.
Pentru existența infracțiunii nu este necesar ca violențele, amenințările sau
atingerile aduse demnității să fie comise împotriva mai multor persoane, fiind suficient
că acestea s-au săvârșit împotriva unei singure persoane, în public34.
Urmarea imediată se concretizează într-o atingere adusă ordinii şi liniştii
publice35.
2 ani sau amendă.
IX. 2. 6. Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase (art. 372)
Noţiune. Potrivit alin. 1, infracţiunea constă în fapta de a purta fără drept, la

adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate
pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a următoarelor
obiecte: cuţit, pumnal, box sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate
34 Decizia nr. 9/2016 a I.C.C.J., pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de
drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 356 din 10 mai 2016

35 Tudorel Toader, Drept penal român, Partea specială, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007, p.
427
105
anume pentru tăiere, înţepare sau lovire, arme neletale care nu sunt supuse autorizării
ori dispozitive pentru şocuri electrice, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect
paralizant.
În alin. 2 este introdusă o altă modalitate de comitere, fapta constând în folosirea
fără drept la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi
autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun, a
obiectelor menţionate în alineatul 1.
Deşi în doctrină36 s-a susţinut că modalitatea normativă din alin. 2 reprezintă o
formă agravată a faptei descrise în primul alineat, considerăm că este vorba de o altă
infracţiune deoarece elementul material este diferit.
Incriminarea este preluată cu modificări din Legea nr. 61/1991 pentru
sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii
publice37.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale de convieţuire socială
conform cărora anumite obiecte periculoase nu pot fi purtate în locuri publice, pentru a
se împiedica incidentele violente. Obiect material sunt înseşi obiectele a căror purtare
este interzisă.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă,
excepţie făcând coautoratul deoarece fiecare persoană care săvârşeşte acţiunea
interzisă comite o infracţiune în nume propriu. Subiect pasiv este statul.
Latura obiectivă. Elementul material al faptei din alin. 1 constă în fapta de a
purta (adică de a avea asupra sa, fie în mână, în buzunar, geantă, poşetă, rucsac, etc.)
anumite obiecte cu potenţial periculos: cuţit, pumnal, box sau alte asemenea obiecte
fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire, arme neletale care
nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru şocuri electrice, substanţe iritant-
lacrimogene sau cu efect paralizant.
Pentru fapta descrisă în alin. 2, elementul material se realizează prin acţiunea de
a folosi aceste obiecte periculoase, în locurile menţionate la alin. 1.
Cerinţele esenţiale ale elementului material pentru ambele variante de comitere,
presupun ca:
- portul/folosirea obiectelor să aibă loc fără drept (adică nejustificat, neautorizat),
- acţiunea să fie comisă în anumite locuri, expres menţionate de legiuitor: la
adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate
pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun.
Dacă făptuitorul a purtat întâi obiectul într-unul din locurile menţionate de legiuitor
şi apoi l-a şi folosit, în sarcina sa se va reţine doar a doua modalitate normativă a faptei,
aceea din alin. 2, portul obiectelor fiind absorbit în acţiunea de folosire.
36 Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială, conform Noului Cod penal. Editura C.H.Beck,
Bucureşti, 2011, p. 610; Tudorel Toader şi colaboratorii, Noul Cod penal. Comentarii pe articole,
Editura Hamangiu, Bucureşti, 2014, p. 571
37 Republicată în Monitorul Oficial nr. 77 din 31 ianuarie 2011.
106
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru forma infracţiunii din
alin. 1 este închisoarea de 3 luni la un an sau amenda, iar pentru forma descrisă în alin.
2 este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda.
Forme agravate. În alin. 3 este introdusă o formă agravată a faptei din alin. 1,
care este pedepsită mai sever dacă făptuitorul poartă fără drept, în sediul autorităţilor
publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile
rezervate desfăşurării procesului electoral, obiectele menţionate în alineatul 1.
Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la unu la 3 ani sau amenda.
IX. 2. 7. Împiedicarea desfăşurării unei adunări publice (art. 373)
Noţiune. Infracţiunea constă în împiedicarea prin orice mijloace a desfăşurării

unei adunări publice care a fost autorizată potrivit legii.
Incriminarea are caracter de noutate şi nu se regăseşte în legislaţia penală
anterioară.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privind convieţuirea care
presupun ca persoanele să-şi exercite nestingherit dreptul la liberă exprimare a opiniilor
lor în cadrul unor adunări publice. Nu există obiect material.
Subiectul activ poate fi orice persoană, chiar şi o persoană juridică. Participaţia
penală este posibilă. Subiect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv secundar
este grupul de persoane împiedicat să ţină adunarea publică.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de împiedicare (adică
obstrucţionare, stânjenire) a desfăşurării unei adunări publice. Această acţiunea de
împiedicare se poate comite prin orice mijloace, de ex. prin acte de violenţă contra
manifestanţilor, strigăte sau zgomote puternice, organizarea unei alte adunări publice în
acelaşi loc sau în apropiere, etc.
Cerinţa esenţială a elementului material impune ca adunarea publică să fi fost în
prealabil autorizată potrivit legii. Prin urmare împiedicarea desfăşurării unei adunări
publice neautorizată nu constituie infracţiune.
IX. 2. 8. Pornografia infantilă (art. 374)
Noţiune. Infracţiunea constă în producerea, deţinerea în vederea expunerii sau

distribuirii, achiziţionarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum şi
punerea la dispoziţie în orice mod, de materiale pornografice cu minori.
107
Incriminarea este preluată cu modificări din legislaţia penală cu caracter special
anterioară noului Cod penal (Legea nr. 678/2001 privind combaterea traficului de
persoane şi Legea nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei38.
Obiectul juridic special este format din relaţiile privind convieţuirea socială care
impun un comportament demn şi respectarea bunelor moravuri faţă de minori. Obiect
material sunt materialele pornografice cu minori.
Subiectul activ poate fi orice persoană, iar participaţia penalăp este posibilă.
Subiect pasiv este minorul reprezentat în acele materiale.
Latura obiectivă. Elementul material se realizează prin oricare dintre acţiunile
enumerate cu titlu exemplificativ de către legiuitor: producerea, deţinerea în vederea
expunerii sau distribuirii, achiziţionarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea,
precum şi punerea la dispoziţie în orice mod a materialelor pornografice.
Cerinţa esenţială a elementului material impune ca aceste materiale pornografice
să se refere la minori, adică la persoane cu vârsta mai mică de 18 ani. Potrivit alin. 4,
prin materiale pornografice cu minori se înţelege orice material care prezintă un minor
având un comportament sexual explicit sau care deşi nu prezintă o persoană reală,
simulează în mod credibil, un minor având un astfel de comportament.
la 5 ani.
Forme agravate şi atenuate. În alin. 2 regăsim o formă agravată a faptei care
presupune săvârşirea faptelor din alin. 1 prin intermediul unui sistem informatic sau
printr-un alt mijloc de stocare a datelor.
Caracterul grav este dat de posibilitatea mai mare de răspândire a unor astfel de
materiale în mediul virtual prin reţelele de comunicare.
Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Alin. 3 introduce o formă atenuată a faptei care constă în accesarea fără drept,
de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau a altor
mijloace de comunicaţii electronice.
Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda.
IX. 2. 9. Ultrajul contra bunelor moravuri (art. 375)
Noţiune. Infracţiunea constă în expunerea sau distribuirea fără drept, în public,

de imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât pornografia infantilă ori
săvârşirea în public, a actelor de exhibiţionism sau a altor acte sexuale explicite.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privind convieţuirea
socială în conformitate cu care oamenii sunt ţinuţi să respecte bunele moravuri. Aşa
38 Republicată în Monitorul Oficial nr. 87 din 4 februarie 2008.
108
cum a fost definită în doctrină39, noţiunea de bune moravuri semnifică acele obiceiuri,
deprinderi şi comportări în societate care implică respectul reciproc, păstrarea decenţei
şi considerarea demnităţii umane. Nu există obiect material.
toate formele. Subiect pasiv sunt persoanele care au fost lezate prin comportamentul
indezirabil al făptuitorului.
Latura obiectivă. Elementul material constă în oricare dintre acţiunile enumerate
de legiuitor: expunerea sau distribuirea fără drept, de imagini ce prezintă explicit o
activitate sexuală, alta decât pornografia infantilă, săvârşirea actelor de exhibiţionism
sau a altor acte sexuale explicite.
Expunerea înseamnă etalare, arătarea către alţii; distribuirea înseamnă
împărţirea, înmânarea de asemenea imagini, unor alte persoane. Exhibiţionism
înseamnă expunerea publică a organelor genitale.
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca toate aceste acţiuni să
aibă loc în public. În ceea ce priveşte acţiunile de expunere şi distribuire, mai există o
cerinţă suplimentară şi anume ca activităţile să se desfăşoare fără drept, adică
neautorizat. Dacă aceste acţiuni se realizează de către persoane autorizate (de ex.
distribuitori de ziare şi reviste care desfăşoară astfel de activităţi în condiţiile legii), fapta
nu constituie infracţiune
IX. 3. Infracţiuni contra familiei

IX. 3. 1. Bigamia (art. 376)
Noţiune. Statul nostru consacră caracterul monogam al familiei, iar potrivit art.
376, infracţiunea de bigamie constă în încheierea unei noi căsătorii de către o persoană
căsătorită.
Se pedepseşte de asemenea şi persoana necăsătorită care încheie o căsătorie
cu o persoană pe care o ştie căsătorită.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la instituţia
căsătoriei monogame. Nu există obiect material.
Subiectul activ poate fi persoana (bărbat sau femeia) care are calitatea de
persoană căsătorită ori persoana necăsătorită care cunoaşte că partenerul este deja
căsătorit. Subiect pasiv este soţul persoanei căsătorite
39G. Marcov, Criterii de delimitare a formei agravate de forma simplă a infracţiunii de ultraj
contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, în „Revista Română de Drept”, nr. 10/1971, p. 94
109
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de încheiere a unei noi
căsătorii, în sensul de act juridic valabil întocmit de către persoana competentă (ofiţerul
de stare civilă din cadrul primăriei)..
Nu contează dacă soţii trăiau împreună sau erau despărţiţi în fapt.
Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru bigamie este
închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
În alineatul 2 se arată că persoana necăsătorită care se căsătoreşte cu o
persoană pe care o ştie căsătorită, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an
sau cu amendă. Acest alineat incriminează în realitate, complicitatea la bigamie, dar o
sancţionează mai blând.
IX. 3. 2. Incestul (art. 377)
Noţiune. Fapta constă în raportul sexual consimţit între rude în linie directă sau
între fraţi şi surori şi a fost sancţionată aspru din cele mai vechi timpuri.
Obiectul juridic special îl formează pe de o parte relaţiile referitoare la
moralitatea vieţii sexuale, dar şi relaţiile care se formează în legătură cu sănătatea
biologică a speciei umane.
Subiectul activ. În mod necesar, fapta este o infracţiune bilaterală, adică
presupune cooperarea a două persoane de sex opus, chiar dacă numai una poate fi
pedepsită. Subiecţii activi trebuie să fie înrudiţi între ei, fie în linie directă ori să fie frate
şi soră.
Participaţia penală este posibilă sub forma instigării şi complicităţii.
Latura obiectivă. Elementul material constă în raportul sexual, consimţit şi
normal care are loc între două persoane de sex opus.
Cerinţa esenţială a legii este ca raportul sexual să fie consimţit şi să aibă loc între
rude în linie directă (mamă-fiu, tată-fiică, bunic-nepoată sau bunică-nepot, etc.) sau
între frate şi soră.
Dacă raportul sexual are loc prin constrângere sau asupra unei persoane în
imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, făptuitorul va răspunde doar
pentru viol în formă agravată, nu şi pentru incest.
Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă. Eroarea
asupra existenţei relaţiilor de rudenie înlătură caracterul penal al faptei.
la 5 ani.
110
IX. 3. 3. Abandonul de familie (art. 378)
Noţiune. Abandonul de familie constă în săvârşirea de către cel care obligaţia

legală de întreţinere a uneia din următoarele fapte:
a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunând persoana îndreptăţită
la întreţinere, la suferinţe fizice sau morale;
b) neîndeplinirea cu rea credinţă a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;
c) neplata cu rea credinţă timp de 3 luni a pensiei de întreţinere, stabilită pe cale
judecătorească.
Obiectul juridic special constă în relaţiile sociale referitoare la necesitatea
îndeplinirii obligaţiei legale de întreţinere care derivă din relaţiile de familie.
Subiectul activ poate fi numai persoana care are faţă de subiectul pasiv o
obligaţie de întreţinere. Potrivit Codului civil, obligaţia de întreţinere există între
următoarele persoane: soţ şi soţie; rudele în linie dreaptă, chiar şi în situaţia adopţiei;
fraţi şi surori, chiar şi în situaţia adopţiei; între foştii soţi, în anumite condiţii.
Dreptul la întreţinere îl are numai acela care se află în nevoie, neavând
posibilitatea să obţină câştiguri din muncă, din cauza incapacităţii de a munci (este
minor, este major, dar urmează studii superioare forma de învăţământ la zi şi nu
depăşeşte vârsta de 26 de ani, este bolnav, etc).
Latura obiectivă. Infracţiunea este reglementată sub forma a trei modalităţi
alternative pe care le vom analiza separat în cele ce urmează:
- părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor. Elementul material constă în una
din cele trei acţiuni enumerate de legiuitor. Cerinţa esenţială a oricăreia din aceste
acţiuni este aceea ca cel îndreptăţit la întreţinere să fie expus prin fapta comisă la
suferinţe fizice sau morale.
- neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere prevăzută de lege. Fapta se comite prin
inacţiune şi presupune ca făptuitorul să nu-şi îndeplinească cel puţin două luni această
obligaţie;
- neplata pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească. Această variantă
alternativă se comite de asemenea prin inacţiune, iar cerinţa legii este ca să existe o
hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a stabilit plata unei astfel de pensii.
Săvârșirea faptei prin neplata pensiei de întreținere stabilite printr-o singură hotărâre
judecătorească, în favoarea mai multor persoane va constitui o infracțiune unică,
continuă.40
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă, iar
pentru ultimele două variante de incriminare legiuitorul pretinde ca făptuitorul să fie de
rea-credinţă: adică are posibilităţi materiale să-şi îndeplinească această obligaţie, dar
nu o face. Organele judiciare sunt obligate să facă dovada relei credinţe a făptuitorului.
Regimul sancţionator. Toate variantele de comitere, inclusiv varianta asimilată
din alin. 2 se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
Forma asimilată. În alin. 2 este incriminată şi neexecutarea cu rea-credinţă, de
către persoana condamnată a prestaţiilor periodice stabilite nprin hotărâre
40 Decizia nr. 4/2017 a I.C.C.J., pronunțată de Completul competent să judece recursul în

interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 360 din 16 mai 2017
111
judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptăţite la întreţinere din paete victimei
infracţiunii.
prealabilă a persoanei vătămate, iar competenţa de soluţionare revine judecătoriei.
Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală.
Dacă în cursul procesului penal, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile de
întreţinere, dar nu a fost retrasă plângerea prealabilă, instanţa va pronunţa împotriva
inculpatului o hotărâre de amânare a aplicării pedepsei sau cu suspendarea sub
supraveghere a executării pedepsei, chiar dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de
lege pentru aceasta.
IX. 3. 4. Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului (art. 379)
Noţiune. Legea incriminează această faptă în două modalităţi normative şi

anume:
- reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt
părinte sau al persoanei căreia minorul i-a fost încredinţat potrivit legii;
- fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească
spre creştere şi educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre părinţi să aibă
legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul
competent.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la existenţa
unui cadru familial normal privind creşterea şi educarea copiilor.
Subiectul activ al infracţiunii este la prima variantă de incriminare, părintele
minorului, iar la a doua variantă de incriminare, numai persoana căreia i s-a încredinţat
minorul printr-o hotărâre judecătorească. Această persoană poate fi unul din părinţi, o
rudă sau o altă persoană.
Latura obiectivă. Elementul material al primei variante constă în reţinerea
minorului de către părintele său. Această acţiunea trebuie să se săvârşească în mod
abuziv, în lipsa consimţământului celuilalt părinte sau al persoanei căreia i s-a
încredinţat minorul.
Pentru a doua variantă, elementul material constă în împiedicarea repetată a
părintelui de a avea legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau
stabilite de către instanţa judecătorească.
Cerinţa esenţială a legii presupune ca împiedicarea să aibă loc în mod repetat,
adică să aibă caracterul unui tratament sistematic de natură a compromite bunele relaţii
care trebuie să existe între părinte şi copilul său minor.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la o
lună la 3 luni sau amenda.
112
IX. 3. 5. Împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu (art.
380)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta părintelui sau a persoanei căreia i-a fost
încredinţat minorul potrivit legii, de a-l retrage sau de a-l împiedica prin orice mijloace să
urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu.
Incriminarea are caracter de noutate şi nu se regăseşte în legislaţia penală
anterioară
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la dreptul
minorului la învăţătură. Nu există obiect material.
Subiectul activ este calificat şi trebuie să fie părintele minorului sau persoana
căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii. Subiectul pasiv este minorul căruia i se
interzice accesul la învăţământul general obligatoriu, dar până la vârsta de 16 ani,
deoarece după această vârstă învăţământul general nu mai este obligatoriu.
Latura obiectivă. Elementul material constă în oricare dintre cele două acţiuni:
retragerea minorului de la şcoală sau împiedicarea lui să meargă la şcoală.
Retragerea minorului înseamnă că acesta este scos din evidenţele şcolare, iar
acţiunea de împiedicare se poate realiza prin orice mijloace: nu este înscris în clasa I,
nu este lăsat să plece la şcoală, este trimis în alt loc, etc.
Cerinţa esenţială presupune ca minorul să nu poată urma cursurile
învăţământului general obligatoriu (durata acestuia este în prezent de 11 clase conform
Legii educaţiei naţionale nr. 1/201141.În acest sens, obligaţia de a frecventa
învăţământul obligatoriu de 11 clase, la forma cu frecvenţă, încetează la vârsta de 18
ani.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru educaţia minorului.
un an sau amendă.
Cauză de nepedepsire. Potrivit alin. 2, fapta nu se sancţionează dacă îniante de
a se termina urmărirea penală, inculpatul reia frecventarea cursurilor de către minor.
Dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul asigură
reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanţa va pronunţa împotriva
inculpatului o hotărâre de amânare a aplicării pedepsei sau cu suspendarea sub
supraveghere a executării pedepsei, chiar dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de
lege pentru aceasta.
41 Publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011 şi modificată prin Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului nr. 117/2013 privind modificarea şi completarea şi pentru luarea unor măsuri în
domeniul învăţământului (publicată în Monitorul Oficial nr. 843 din 30 decembrie 2013).
113
IX. 4. Infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat
persoanelor decedate
IX. 4. 1. Împiedicarea exercitării libertăţii religioase (art. 381)
Noţiune. Infracţiunea este incriminată în două variante alternative de comitere şi

anume:
- în alineatul 1 este descrisă fapta persoanei care împiedică sau tulbură libera
exercitare a ritualului unui cult religios care funcţionează şi este organizat în mod legal.
- în alineatul 2 regăsim o variantă de specie care constă în obligarea unei
persoane prin constrângere să participe la serviciile religioase ale vreunui cult sau să
îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult
- în alineatul 3 este prezentată forma asimilată a variantei de incriminare din
alineatul precedent, constând în obligarea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare,
să îndeplinească un act interzis de cultul organizat potrivit legii, căruia îi aparţine.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la libertatea
conştiinţei, întrucât nimeni nu poate fi obligat să practice un anumit cult religios, iar cei
care doresc să practice un astfel de cult care funcţionează legal, nu pot fi tulburaţi ori
împiedicaţi să-l exercite.
Obiect material al infracţiunii poate fi corpul persoanei împiedicată sau tulburată
prin violenţă de la exercitarea cultului religios ori obiectele şi lucrurile care servesc la
practicarea acelui cult.
Subiectul activ poate fi orice persoană responsabilă penal. Participaţia penală
este posibilă sub toate formele. Subiect pasiv este persoana împiedicată ori
constrânsă să participe la cultul religios.
Latura obiectivă. La varianta din alin. 1, elementul material constă în două
acţiuni alternative: împiedicarea sau tulburarea, acte care se pot realiza prin orice fel de
mijloace, legea neindicându-le în mod expres (de ex. împiedicarea accesului enoriaşilor
în biserici sau temple în intervalele în care au loc servicii religioase; încuierea bisericilor
sau altor lăcaşe de cult, etc).
Pentru varianta din alin. 2, elementul material constă în acţiunea de constrângere
(prin ameninţare sau violenţă fizică) a unei persoane să participe la serviciile religioase
ale unui anumit cult sau să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult.
În cazul variantei de specie din alin. 3, elementul material constă în acţiunea de
obligare a persoanei să îndeplinească un act interzis de cultul organizat potrivit legii,
căruia îi aparţine acea persoană. Obligarea trebuie să se realizeze prin violenţă sau
ameninţare, aceasta fiind cerinţa esenţială a elementului material.
Urmarea imediată presupune o stare de pericol pentru valoarea ocrotită.
Regimul sancţionator. Sancţiunea prevăzută în lege pentru varianta de
incriminare din alin. 1 este închisoarea de la 3 luni la 2 ani, alternativ cu amenda.
Pentru variantele de specie din alin. 2 şi 3, pedeapsa prevăzută în lege este
închisoarea de la unu la 3 ani sau amenda.
114
IX. 4. 2. Profanarea lăcaşurilor sau a obiectelor de cult (art. 382)
Noţiune. Respectul datorat lăcaşurilor de cult sau a obiectelor folosite pentru

practicarea credinţelor religioase reprezintă pentru societatea noastră, o valoare morală
şi religioasă de importanţă deosebită, astfel că în noul Cod penal a fost introdusă o
incriminare cu caracter de noutate prin care sunt protejate astfel de simboluri.
Infracţiunea constă în profanarea unui lăcaş sau a unui obiect de cult, aparţinând
unui cult religios care este organizat şi funcţionează potrivit legii.
Obiectul juridic special constă în relaţiile juridice referitoare la convieţuirea
socială care reclamă manifestarea sentimentelor de respect faţă de lăcaşurile sau
obiectele de cult.
Obiectul material îl reprezintă lăcaşul sau obiectul de cult asupra căruia se
comite fapta.
toate formele. Subiect pasiv este statul.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de profanare, care se
poate realiza prin orice mijloace. Prin „profanare” se înţelege orice atingere lipsită de
respect, injurioasă ori batjocoritoare a valorilor ocrotite (de ex. executarea de desene,
inscripţii obscene, etc).
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca lăcaşul sau obiectul de
cult asupra căruia se realizează acţiunea să fie dintre acelea ce aparţin unui cult religios
care este organizat şi funcţionează potrivit legii.
IX. 4. 3. Profanarea de cadavre sau morminte (art. 383)
Noţiune. Din cele mai vechi timpuri, respectul datorat morţilor a reprezentat
pentru societatea noastră o valoare morală de mare importanţă, astfel că şi Codul penal
ocroteşte sentimentele de pietate pe care cetăţenii trebuie să le manifeste în raport cu
cei decedaţi.
Varianta din alin. 1 se referă la cadavre ori cenuşa umană şi constă în
sustragerea, distrugerea sau profanarea unui cadavru ori a cenuşii rezultate din
incinerarea acestuia.
115
Varianta de specie din alin. 2 se referă la construcţiile sau obiectele conţinând
rămăşiţe umane şi se comite prin profanarea prin orice mijloace, a unui mormânt, a unei
urne funerare sau a unui monument funerar.
Obiectul juridic special constă în relaţiile juridice referitoare la convieţuirea
socială care reclamă manifestarea sentimentelor de pietate faţă de cei dispăruţi ori faţă
de obiectele care simbolizează amintirea acestora. Obiectul material îl reprezintă
cadavrul, cenuşa umană, mormântul, monumentul funerar sau urna funerară asupra
căreia se comite fapta.
Latura obiectivă. Elementul material al faptei din alin. 1 constă în oricare din
următoarele acţiuni: sustragere, distrugere sau profanare, care se poate realiza prin
orice mijloace.
Sustragerea presupune acţiunea analizată la art. 228 (furtul), iar distrugerea pe
aceea din art. 253 (distrugerea). Prin profanare se înţelege orice atingere lipsită de
respect, injurioasă ori batjocoritoare a valorilor ocrotite.
Infracţiunea de profanare de morminte poate intra în concurs ideal cu alte
infracţiuni cum ar fi tulburarea ordinii şi liniştii publice, etc.
De asemenea, prin decizia nr. 35/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
pronunţată în recurs în interesul legii, s-a statuat că infracţiunea de profanare de
cadavre poate intra în concurs real cu infracţiunea de omor dacă inculpatul, prin
dezmembrarea sau incendierea cadavrului, urmăreşte ascunderea infracţiunii de omor
comise anterior.
Elementul material al variantei de specie din alin. 2 se realizează prin acţiunea
de profanare a unui mormânt, a unei urne funerare sau a unui monument funerar.
Profanarea se poate realiza prin orice mijloace.
Urmarea imediată este atingerea adusă sentimentelor de pietate
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru varianta din alin. 1
este închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar pentru varianta de specie din alin. 2 sancţiunea
este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
IX. 4. 4. Prelevarea ilegală de ţesuturi sau organe (art. 384)
Noţiune. Infracţiunea constă în prelevarea de ţesuturi sau organe de la un

cadavru, fără drept.
Incriminarea este preluată cu modificări din Legea nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătăţii42.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale care se formează în
legătură cu sănătatea publică. Obiect material sunt organele ori ţesuturile prelevate.
42 Publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 28 aprilie 2006
116
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de prelevare a
organelor sau ţesuturilor de la un cadavru. Prin prelevare se înţelege luare, ridicare a
unei cantităţi sau părţi dintr-un întreg.
Potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ţesutul este
gruparea diferenţiată de celule care formează împreună o asociere topografică şi
funcţională (de ex. ţesut epitelial, hepatic, renal, etc.), iar organul este partea
diferenţiată din structura unui organism, adaptată la o funcţie definită şi care este
formată din ţesuturi ori tipuri celulare, prezentând vascularizaţie şi inervaţie proprii (de
ex. splina, tiroida, inima, pielea, etc.)
Cerinţa esenţială presupune ca acţiunea să aibă loc fără drept, adică fără
îndreptăţire legală, neautorizat.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru sănătatea publică, precum şi
atingerea adusă cadavrului de la care s-a realizat prelevarea.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege închisoarea de la 6 luni la 3
ani sau amenda.
117
CAPITOLUL X: INFRACŢIUNI ELECTORALE
(art. 385-393)
1. Aspecte generale privind infracţiunile electorale
2. Împiedicarea exercitării drepturilor electorale
3. Coruperea alegătorilor
4. Frauda la vot
5. Frauda la votul electronic
6. Violarea confidenţialităţii votului
7. Nerespectarea regimului urnei de vot
8. Falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale
X.1. Aspecte generale privind infracţiunile electorale.
Această grupă de infracţiuni a fost preluată în Codul penal din legislaţia

electorală anterioară. Printre actele normative anterioare care au reglementat procesul
electoral din ţara noastră se regăsesc: Legea nr. 3/2000 privind organizarea
referendumului, Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor admininistraţiei publice
locale, Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, Legea nr. 33/2007
privind organizarea şi dsfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European şi Legea nr.
35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Existenţa unei ample legislaţii consacrate procesului democratic al alegerilor şi
exercitării dreptului la vot a condus la apariţia unor paralelisme şi repetări ale
incriminărilor din acest domeniu, aspecte care au fost avute în vedere de legiuitor şi
care au determinat introducerea infracţiunilor electorale în noul Cod penal.
Obiectul juridic generic este format din relaţiile sociale privitoare la
desfăşurarea alegerilor în România şi la exercitarea dreptului de vot.
Obiect material vom regăsi în cazul anumitor infracţiuni cum sunt de exemplu:
frauda la vot (art. 387), frauda la votul electronic (art. 388), nerespectarea regimului
urnei de vot (art. 390).
Subiect activ al infracţiunilor electorale poate fi orice persoană. Uneori, legea
pretinde o anumită calitate subiectului activ: aceea de persoană care votează (art. 387
– frauda la vot), aceea de membru al biroului electoral sau al secţiei de votare (art. 389
– violarea confidenţialităţii votului). În acest din urmă caz, calitatea subiectului activ
constituie un element circumstanţial de agravare a faptei. Participaţia penală este
posibilă.
Subiect pasiv principal este statul român, prin instituţiile sale organizatoare ale
alegerilor, dar pot exista şi subiecţi pasivi secundari: persoanele împiedicate să voteze,
persoanele agresate, etc..
Latura obiectivă. Din punct de vedere al elementului material, infracţiunile
electorale sunt infracţiuni comisive.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru stabilitatea şi corectitudinea
procesului electoral.
118
Latura subiectivă. Infracţiunile din acest capitol se comit numai cu intenţie, fie
ea directă sau indirectă. În anumite cazuri vor exista şi cerinţe esenţaile referitoare la
scopul urmărit (art. 386 - coruperea alegătorilor).
Tentativa. Cu excepţia infracţiunii menţionate în art. 386 (coruperea alegătorilor),
pentru toate celelalte infracţiuni, tentativa este incriminată şi sancţionată, aşa cum se
disune în art. 393.
Regimul sancţionator. Pedepsele prevăzute în lege sunt închisoarea (de la 6
luni la 7ani) şi amenda.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu pentru toate
infracţiunile din această grupă, iar competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă
revine judecătoriei.
Dispoziţiile art. 385-391 care incriminează faptele săvârşite în dauna procesului
electoral se vor aplica şi în cazul în care faptele sunt comise cu prilejul unui referendum
(art. 392).
X. 2. Împiedicarea exercitării drepturilor electorale (art. 385)
Noţiune. Infracţiunea constă în împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului

exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la exercitarea
dreptului fundamental de a alege sau a dreptului de a fi ales. Nu există obiect material.
toater formele. Subiect pasiv este persoana împiedicată să voteze sau să fie aleasă.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de împiedicare a
liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales. Acţiunea se poate comite prin
orice mijloace.
A împiedica înseamnă a nu permite ceva unei persoane, a o opri să realizeze o
anumită acţiune. Astfel, fapta se poate comite prin interzicerea accesului în secţia de
votare, prin omiterea intenţionată de pe listele electorale, închiderea secţie de votare,
etc.
Urmarea imediată se concretizează într-o stare de pericol pentru liberul exerciţiu
al dreptului de a alege şi de a fi ales.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie indirectă sau indirectă.
Tentativa este posibilă şi este sancţionată.
Regimul sancţionator. Forma simplă din alin. 1 se sancţionează cu închisoare
de la 6 luni la 3 ani.
Forme agravate. În alin. 2 este descrisă forma agravată a faptei, constând în
atacul prin orice mijloace asupra localului secţiei de votare.
Atacul înseamnă o acţiune violentă comisă de două sau mai multe persoane,
care pot fi înarmate sau nu. Violenţele se pot exercita fie asupra persoanelor, asupra
bunurilor sau asupra localului secţiei. În acest caz vom avea obiect material: corpul
presoanelor agresate sau bunurile lezate.
Pedeapsa pentru forma agravată este închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicererea unor drepturi.
119
X. 3. Coruperea alegătorilor (art. 386)
Noţiune. Infracţiunea constă în oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte
foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de
candidaţi ori un anumit candidat.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la
corectitudinea procesului electoral. Nu avem obiect material.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie oricare dintre cele două acţiuni
alternative: oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru corectitudinea care trebuie să
caracterizeze procesul electoral.
Latura subiectivă. Fapta se poate comite numai cu intenţie directă, calificată
prin scopul urmărit: acela al determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o
anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat.
Tentativa nu este sancţionată.
Regimul sancţionator. Potrivit legii, sancţiunea este închisoarea de la 6 luni la 3
X. 4. Frauda la vot (art. 387)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care votează: a) fără a avea

acest drept; b) de două sau mai multe ori; c) prin introducerea în urnă a mai multor
buletine de vot decât are dreptul un alegător.
În alineatul al doilea este descrisă o variantă de specie care presupune utilizarea
unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot
fals.
corectitudinea operaţiilor care au loc cu ocazia alegerilor şi la caracterul real al
documentelor utilizate în acest scop. Obiect material vom avea în ipoteza din alin. 2,
acesta fiind reprezentat de cartea de alegător, actul de identitate nul ori fals sau
buletinul de vot fals.
forma instigării şi a complicităţii, dar nu este posibil coautoratul deoarece acţiunea se
săvârşeşte de fiecare persoană în nume propriu. Subiect pasiv este statul.
Latura obiectivă. Elementul material pentru forma de bază din alin. 1 o
constituie oricare dintre cele trei acţiuni alternative menţionate de legiuitor:
- a vota fără drept;
120
- a vota de două sau mai multe ori,
- a introduce în urnă mai multe buletine de vot decât are dreptul un alegător.
Oricare dintre aceste acţiuni sunt specifice exercitării frauduolase a dreptului de
a alege.
A vota fără drept înseamnă că persoana votează, dar nu are vârsta de 18 ani,
este pusă sub interdicţie sau i s-a interzis ca pedepasă accesorie ori complementară,
exerciţiul dreptului de a alege.
A vota de două sau mai multe ori presupune că deşi oricare cetăţean are dreptul
la un singur vot, el şi-a exercitat abuziv acest drept, repetând în mod nelegal
operaţiunea de a alege, în aceeaşi zi.
A introduce în urnă mai multe buletine de vot decât are dreptul un alegător
reprezintă tot o încălcare a regulii unicităţii votului pe care şi-l poate exprima fiecare
cetăţean.
Pentru varianta de specie din alin. 2, elementul material îl constituie acţiunea de
a utiliza pentru exprimarea votului, o carte de alegător sau un act de identitate nul ori
fals sau un buletin de vot fals.
Cerinţa esenţială presupune ca votarea să aibă loc fie în baza unor documente
de identitate nereale (nule sau false) ori să se realizeze pe buletine de vot false.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru încrederea ce trebuie să existe
în desfăşurarea corectă a procesului electoral.
Latura subiectivă. Faptele se comit cu intenţie directă sau indirectă.
Tentativa este pedepsită.
Regimul sancţionator. Ambele variante de incriminare se sancţionează cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
X. 5. Frauda la votul electronic (art. 388)
Noţiune. Infracţiunea constă în tipărirea şi utilizarea de date de acces false,

accesarea frauduloasă a sistemului de vot electronic sau falsificarea prin orice mijloace
a buletinelor de vot în format electronic.
corectitudinea operaţiilor care au loc cu ocazia alegerilor în sistem electronic. Obiect
material al infracţiunii este sistemul electronic de vot sau buletinele de vot în format
electronic.
activităţi:
- tipărirea şi utilizarea de date de acces false, (acţiuni cumulative);
- accesarea frauduloasă a sistemului de vot electronic sau;
- falsificarea prin orice mijloace a buletinelor de vot în format electronic.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru integritatea sistemului de vot
electronic.
121
X. 6. Violarea confidenţialităţii votului (art. 389)
Noţiune. Infracţiunea constă în violarea prin orice mijloace, a secretului votului.

confidentialitatea ce trebuie să caracterizeze exprimarea votului. Nu există obiect
material.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Dacă subiectul activ are calitatea de
membru al biroului electoral sau al secţiei de votare, fapta are caracter mai grav, fiind
descrisă în alin. 2 al art. 389. Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv este statul.
Latura obiectivă. Elementul material se realizează prin acţiunea de violare a
confidenţialităţii votului. Legea arată că această violare poate avea loc prin orice
mijloace (prin fotografierea buletinului de vot, prin supravegherea votanţilor, prin citirea
buletinului de vot înainte de a fi introdus în urnă, etc.).
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru corectitudinea procesului
electoral.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru forma tip a faptei
descrise în alin. 1 este amenda.
Forme agravate. În alin. 2 este descrisă forma agravată a faptei, care
presupune violarea confidenţialităţii votului de către un membru al biroului electoral sau
al secţiei de votare.
Elementul circumstanţial de agravare îl reprezintă calitatea subiectului activ,
aceea de membru al biroului electoral sau al secţiei de votare, adică o persoană care
are printre alte atribuţii, asigurarea condiţiilor pentru buna desfăşurare a procesului
electoral.
Această formă agravată se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau
amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
X. 7. Nerespectarea regimului urnei de vot (art. 390)
Noţiune. Potrivit alin. 1, infracţiunea constă în deschiderea urnelor înainte de ora

stabilită pentru închiderea votării.
În alin. 2 este descrisă o variantă de specie a acestei infracţiuni care se comite
prin încredinţarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al
122
secţiei de votare ori transportarea acesteia de către alte persoane sau în alte condiţii
decât cele prevăzute de lege.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la respectarea
regulilor de manipulare a urnelor electorale. Obiect material sunt urnele deschise prea
devreme sau urnele speciale manipulate defectuos.
Subiectul activ poate fi orice persoană, dar apreciem că n-ar putea fi decât un
membru al al biroului electoral, deoarece doar aceste persoane au acces la urne.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele. Subiect pasiv este statul.
Latura obiectivă. Elementul material este realizat în ceea ce priveşte varianta
din alin. 1, prin acţiunea de deschidere a urnelor.
Cerinţa esenţială a elementului material este o condiţie temporală: pentru ca
fapta să constituie infracţiune, deschiderea urnelor trebuie să aibă loc înainte de ora
stabilită pentru închiderea votării. În mod obişnuit, procesul de votare are loc între ora 7
şi ora 21, astfel că o deschidere cu caracter penal a urnei se va realiza înainte de ora
21.
Pentru varianta din alin. 2, elementul material constă în oricare dintre
următoarele acţiuni alternative:
- încredinţarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al
secţiei de votare ori
- transportarea acesteia de către alte persoane sau în alte condiţii decât cele
prevăzute de lege.
Urna specială este o urnă mobilă utilizată pentru exercitarea dreptului de vot în
anumite condiţii, strict reglementate de lege, de către persoanele netransportabile din
motive de boală sau invaliditate. Această urnă trebuie manipulată doar cu respectarea
condiţiilor impuse de lege, de către cel puţin doi membri ai biroului electoral al secţiei de
votare şi numai în raza teritorială arondată secţiei de votare.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru corectitudinea cu care trebuie să
se desfăşoare alegerile.
Regimul sancţionator. Pentru forma tip din alin. 1, pedeapsa este închisoarea
de la unu la 3 ani sau amenda şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar pentru varianta
de specie din alin. 2, pedeapsa este închisoarea de 3 luni la 2 ani sau amenda şi
X. 8. Falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale (art. 391)
Noţiune. Infracţiunea constă în falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la

birourile electorale.
În alin. 2 este descrisă o variantă de specie a faptei care presupune înscrierea în
copia de pe lista electorală permanentă ori de pe lista electorală complementară, a unor
persoane care nu figurează în această listă.
123
Alin. 3 se referă la introducerea în uz sau folosirea unui program informatic cu
vicii care alterează înregistrarea ori însumarea rezultatelor obţinute în secţiile de votare
sau determină repartizarea mandatelor în afara prevederilor legale.
Potrivit alin. 4, constituie infracţiune, introducerea de date, informaţii sau
proceduri care duc la alterarea sistemului informaţional naţional necesar stabilirii
rezultatelor alegerilor.
corectitudinea documentelor, înscrisurilor şi programelor informatice utilizate în procesul
electoral, precum şi a listelor electorale. Obiect material sunt înscrisurile, documentele,
listele electorale ori programele informatice viciate.
Subiectul activ poate orice persoană, chiar şi un membru al biroului electoral.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele. Subiect pasiv este statul.
Latura obiectivă. Elementul material pentru varianta din alin. 1 este realizat prin
acţiunea de falsificare a înscrisurilor de la birourile electorale. Falsificarea se poate
realiza prin orice mijloace (alterare sau contrafacere).
Pentru varianta de specie din alin. 2, elementul material îl formează acţiunea de
înscriere în copiile listelor electorale, a unor persoane care nu figurează în acele liste
(fictive, decedate, etc.).
La varianta din alin. 3, elementul material îl constituie introducerea în uz sau
folosirea unui program informatic cu vicii. Viciile programului informatic trebuie să fie de
natură să altereze înregistrarea ori însumarea rezultatelor obţinute în secţiile de votare
sau să conducă la repartizarea mandatelor în afara prevederilor legale.
În fine, pentru ultima variantă de incriminare, aceea din alin. 4, elementul
material este reprezentat de acţiunea de introducere unor date, informaţii sau proceduri
care conduc la alterarea sistemului informaţional pentru stabilirea rezultatelor alegerilor.
Urmarea imediată este în toate cazurile, o stare de pericol pentru corectitudinea
procesului electoral.
Regimul sancţionator. Pentru primele două variante de incriminare, pedeapsa
este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Pentru variantele de incriminare din alin. 3 şi 4, pedeapsa este închisoarea de 2
la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
124
CAPITOLUL XI: INFRACŢIUNI CONTRA SECURITĂŢII
NAŢIONALE (art. 394- 412)
1. Trăsături generale ale infracţiunilor contra securităţii naţionale
2. Trădarea
3. Trădarea prin transmitere de informaţii secrete de stat
4. Trădarea prin ajutarea inamicului
5. Acţiuni împotriva ordinii constituţionale
6. Înalta trădare
7. Acţiunile ostile contra statului şi spionajul
8. Atentatul care pune în pericol securitatea naţională
9. Atentatul contra unei colectivităţi
10. Actele de diversiune
11. Comunicarea de informaţii false
12. Propaganda pentru război
13. Compromiterea unor interese de stat
14. Divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională
15. Infracţiuni contra persoanelor care se bucură de protecţie
internaţională
16. Constituirea de structuri informative ilegale
17. Nedenunţarea unor infracţiuni contra securităţii naţionale
XI. 1. Trăsături generale ale infracţiunilor contra securităţii naţionale
Această grupă de infracţiuni este consacrată apărării unor valori de importanţă

deosebită. Faptele care aduc atingere acestor valori prezintă o periculozitate ridicată,
aspect reflectat şi în limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor.
Obiectul juridic comun al acestor infracţiuni îl constituie relaţiile sociale ce se
constituie în legătură cu dreptul statului nostru la existenţă şi dezvoltare, ceea ce se
regăseşte în atributele fundamentale ale puterii de stat: independenţă, suveranitate,
unitate şi indivizibilitate.
In cazul anumitor infracţiuni din această grupă, obiectul juridic comun coincide cu
obiectul juridic special (de exemplu, la infracţiunea de trădare, acţiuni ostile contra
statului, spionajul).
Alteori, obiectul juridic special al acestor infracţiuni este complex, incluzând şi
relaţii sociale ocrotite prin alte incriminări: relaţii sociale patrimoniale, relaţii sociale
referitoare la atributele persoanei, etc.
Obiectul material. De regulă, aceste infracţiuni nu au obiect material, dar uneori
putem identifica obiect material la infracţiunea de trădare, spionaj, actele de diversiune.
Subiectul activ al infracţiunilor contra securităţii statului poate fi orice persoană,
însă la anumite infracţiuni, autorul lor trebuie să aibă o anumită calitate: aceea de
cetăţean român sau de persoană fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul statului român,
cetăţean străin, etc.
Infracţiunile se pot comite de regulă în participaţie penală, dar unele dintre ele nu
admit coautoratul, reţinându-se atâtea infracţiuni câţi făptuitori există (nedenunţarea
125
unor infracţiuni); pe când altele presupun o pluralitate de făptuitori cum este cazul
constituirii de structuri informative ilegale.
Subiectul pasiv principal este statul român, dar în unele cazuri poate exista şi
un subiect pasiv secundar (de ex. persoana care deţine o funcţie de demnitate
publică în cazul atentatului care pune în pericol securitatea naţională - art. 401 ori
membrii unei colectivităţi în cazul atentatului contra unei colectivităţi – art. 402))
Latura obiectivă. Elementul material al acestor infracţiuni constă de regulă într-o
acţiune, singura infracţiune al cărei element material constă într-o inacţiune fiind
nedenunţarea unor infracţiuni.
Unele dintre infracţiuni au conţinuturi alternative, legiuitorul descriind în norma de
incriminare mai multe acţiuni, fiecare din ele putând realiza singură elementul material
al infracţiunii (de exemplu, actele de diversiune se pot săvârşi prin distrugere,
degradare sau aducere în stare de neîntrebuinţare).
Caracteristică pentru infracţiunile contra securităţii statului este condiţia
producerii unei stări de pericol pentru valorile ocrotite prin incriminarea faptelor. Această
cerinţă este menţionată expres de legiuitor în normă.
Latura subiectivă. Aceste infracţiuni se săvârşesc de regulă cu intenţie, care
poate fi directă sau indirectă. Uneori, latura subiectivă poate include ca element
necesar, scopul, caz în care intenţia nu poate fi decât directă, calificată prin scop:
acţiunile de trădare se comit în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea, şi
indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului.
Singura infracţiune care se poate comite şi din culpă este nedenunţarea unor
infracţiuni.
Desfăşurarea activităţii infracţionale. Prin excepţie de la regula nesancţionării
actelor de pregătire, legiuitorul a asimilat tentativei actele de procurare sau producere a
mijloacelor, instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor
contra securităţii statului (art. 412 alin. 2).
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte la toate infracţiunile din acest titlu, mai
puţin în cazul nedenunţării unor infracţiuni care se săvârşeşte prin inacţiune şi
atentatului unde legiuitorul a asimilat faptei consumate şi tentativa.
Regimul sancţionator. Datorită importanţei excepţionale a valorilor ocrotite,
unele infracţiuni contra securităţii statului sunt sancţionate foarte sever; cele mai grave
cu detenţiune pe viaţă, alternativ cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi. Infracţiunile cu un grad de pericol mai scăzut sunt
pedepsite cu închisoarea în limite mai reduse.
Cazuri de reducere a pedepsei. Conform art. 411, în cazul participantului la
aceste infracţiuni care înlesneşte în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului, şi
tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanţilor, limitele speciale ale
pedepsei se reduc la jumătate.
XI. 2. Trădarea (art. 394)
De-a lungul istoriei, infracţiunea de trădare a fost considerată drept cea mai
gravă faptă a omului, fiind adeseori pedepsită cu moartea. În concepţia legiuitorului
126
român, trădarea semnifică abdicarea de la datoria de fidelitate faţă de ţară şi de apărare
a ei.
Codul nostru penal incriminează sub denumirea de trădare, faptele intenţionate
ale unui cetăţean român, prin care se aduce atingere atributelor fundamentale ale
statului în interesul altor state sau puteri străine.
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta de a intra în legătură cu o putere sau
organizaţie străină ori cu agenţii acesteia, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi
indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin acţiuni provocatoare de
război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine, ori de subminare
economică, politică sau a capacităţii de apărare a statului, ori de aservire faţă de o
putere străină sau de ajutare a unei puteri/organizaţii străine pentru desfăşurarea de
activităţi duşmănoase împotriva statului român.
Obiectul juridic special constă în relaţiile sociale referitoare la suveranitatea,
independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului nostru, adică acele atribute
fundamentale în lipsa cărora România nu ar putea fi considerată un stat de sine
stătător.
Subiect activ al infracţiunii de trădare poate fi numai un cetăţean român.
Participaţia este posibilă sub toate formele: coautorat, instigare şi complicitate. În
cazul în care la săvârşirea faptei a contribuit nemijlocit un cetăţean străin sau o
persoană fără cetăţenie, se consideră că acesta din urmă va răspunde pentru
infracţiunea de acţiuni ostile contra statului (art. 399) şi nu pentru complicitate la
trădare, întrucât deşi elementul material al infracţiunilor este acelaşi, încadrările juridice
diferă datorită calităţilor speciale ale făptuitorilor43. Subiectul pasiv este statul român.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea persoanei de a intra în
legătură cu o putere sau organizaţie străină sau agenţi ai acestora, adică stabilirea unui
contact cu unul din aceşti factori.
Nu prezintă importanţă cui aparţine iniţiativa, nici dacă s-a ajuns sau nu la o
înţelegere şi nici modalităţile ori locul în care s-a realizat contactul. Factorii cu care se
poate intra în legătură sunt:
- o putere străină, adică orice stat străin sau organ reprezentativ al acestuia;
- o organizaţie străină, adică o organizaţie din altă ţară sau chiar internaţională şi
care poate fi partid politic, organizaţie economică, socială, religioasă, culturală, etc.;
- agenţi ai acestora, adică persoane care acţionează pentru o putere străină sau
o organizaţie străină.
Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei stări de pericol pentru
atributele fundamentale care caracterizează existenţa României ca stat, iar legătura de
cauzalitate între acţiunea persoanei şi urmarea produsă rezultă din însăşi săvârşirea
infracţiunii.
Latura subiectivă. Fapta se comite numai cu intenţie directă, dar alături de
procesele psihice specifice acestei forme de vinovăţie le vom regăsi şi pe cele specifice
scopului: acela de a suprima sau ştirbi unitatea, indivizibilitatea, independenţa şi
suveranitatea statului.
43 Octavian Loghin şi Tudorel Toader, Drept penal român , partea specială. Casa de editură şi
presă „Şansa” SRL, Bucureşti, 1994, p. 23
127
Prin prezenţa scopului intenţia devine calificată. Acest scop se realizează prin
una din următoarele acţiuni enumerate de lege: acţiuni de provocare de război contra
ţării, înlesnire a ocupaţiei militare străine, subminare economică sau politică a statului,
aservire faţă de o putere străină sau ajutare a unei puteri străine pentru desfăşurarea
unei activităţi duşmănoase împotriva României. Nu trebuie ca scopul să fie efectiv
realizat, fiind suficient că el a existat în momentul acţiunii de intrare în legătură.
Tentativa. La această infracţiune tentativa este posibilă atât în formă imperfectă
(întreruptă) cât şi în formă perfectă (terminată)44 şi se pedepseşte.
Regimul sancţionator. Trădarea se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă,
alternativ cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
Cauză de reducere a pedepsei. Potrivit art. 411, dacă persoana care a săvârşit
infracţiunea, înlesneşte în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la
răspundere penală a autorului sau a participanţilor, atunci limitele de pedeapsă se
reduc la jumătate.
competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine curţii de apel. Urmărirea
XI. 3. Trădarea prin transmiterea de secrete (art. 395)
Noţiune. Secretele de stat sunt considerate valori de interes naţional, de

protejarea cărora este condiţionată securitatea statului. Transmiterea acestor secrete
unor puteri străine reprezintă o încălcare gravă a obligaţiei de fidelitate faţă de ţară.
Forma tipică a infracţiunii constă în transmiterea informaţiilor secrete de stat,
unor puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, precum şi în procurarea ori
deţinerea de documente sau date ce constituie informaţii secrete de stat de către cei
care nu au calitatea de a le cunoaşte, în scopul transmiterii lor unei puteri sau
organizaţii străine ori agenţilor acestora.
Obiectul juridic special este acelaşi cu cel al infracţiunii de trădare descrisă la
art. 394. Secretele de stat sunt definite în art. 178 alin. 1 şi sunt acele informaţii
clasificate astfel, potrivit legii. Obiectul material al infracţiunii este constituit din
documentul sau suportul fizic care conţine un secret de stat sau care prin caracterul şi
importanţa a face ca fapta să pericliteze securitatea statului.
Subiect activ al infracţiunii poate fi numai un cetăţean român. Participaţia penală
este posibilă sub forma coautoratului, instigării şi complicităţii. Subiectul pasiv este
statul român.
alternative:
- transmiterea informaţiilor secrete de stat unei puteri sau organizaţii străine ori
agenţilor acestora;
44 Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. III, Partea
specială, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1971, p. 37
128
- procurarea de documente sau date care constituie informaţii secrete de stat, de
către cei care nu au calitatea de a le cunoaşte;
- deţinerea de astfel de documente sau date de către cei care nu au calitatea de
a le cunoaşte.
Prin transmitere se poate înţelege trimitere, remitere, predare, divulgare, etc.
Procurarea presupune achiziţionare, culegere, sustragere, obţinere prin orice
modalitate.
Deţinerea înseamnă posesia de fapt a documentelor care constituie secrete de
stat.
Procurarea şi deţinerea pot avea ca obiect atât documente, cât şi date ce
constituie informaţii secrete de stat. Ambele acţiuni trebuie să aibă loc în scopul
transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine, dar în această ipoteză, scopul este o
cerinţă esenţială ataşată elementului material, având sensul de destinaţie şi nu acela de
finalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie şi aceasta poate fi
directă sau indirectă.
În legătură cu această cerinţa esenţială a scopului, existentă în modalitatea
normativă a infracţiunii sub forma procurării ori deţinerii de documente, în doctrină a fost
exprimată opinia45 că fapta se poate săvârşi numai cu intenţie directă, calificată prin
scopul urmărit, dar în realitate, expresia desemnează un element al laturii obiective:
destinaţia obiectivă a secretelor de stat. Prin urmare, fapta se poate comite atât cu
intenţie directă, cât şi indirectă46.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte. La forma de săvârşire prin deţinere,
tentativa nu este posibilă, fapta consumându-se imediat ce începe executarea.
Regimul sancţionator. Fapta săvârşită în varianta tipică a alineatului 1 se
pedepseşte cu detenţiune de viaţă, alternativ cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi
reduc la jumătate.
XI. 4. Trădarea prin ajutarea inamicului (art. 396)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta cetăţeanului român care, pe timp de război

comite acţiuni de natură să favorizeze inamicul sau să slăbească puterea de luptă a
armatei române sau a celor aliate.
45 Matei Basarab şi colaboratorii, Codul penal comentat, vol. II, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2008, p. 11
46 Elisabeta Boţian, Mobilul şi scopul în dreptul penal, Editura Academiei Forţelor Terestre
„Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2011, p. 75
129
Obiectul juridic special. Este compus din relaţiile sociale referitoare la
suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului nostru. Alături de acest
obiect juridic principal regăsim şi un obiect juridic secundar care constă în relaţiile
sociale referitoare la capacitatea de apărare a ţării. La această infracţiune regăsim şi
obiect material care constă în ipotezele de la literele a, b şi c, în teritorii, oraşe,
depozite, instalaţii, valori materiale de orice fel.
Subiecţii infracţiunii. Subiect activ poate fi numai un cetăţean român. Subiect
pasiv este statul român.
Latura obiectivă. Elementul material al acestei infracţiuni constă generic în acte
de ajutare a inamicului pe care legiuitorul le enunţă, fără a realiza o enumerare
limitativă. Aceste acţiuni pot fi:
a) predarea teritoriilor, oraşelor, poziţiilor de apărare, depozitelor ori instalaţiilor
care aparţin forţelor armate române sau care servesc apărării;
b) predarea de nave, aeronave, maşini, aparate, armament sau orice alte
materiale care pot sluji purtării războiului;
c) procurarea pentru duşman de oameni, valori şi materiale de orice fel;
d) trecerea de partea inamicului sau efectuarea de orice alte acţiuni care sunt da
natură să favorizeze activitatea duşmanului, ori să slăbească puterea de luptă a forţelor
armate române sau a armatelor aliate;
e) lupta sau apartenenţa la formaţii de luptă împotriva statului român sau a
aliaţilor săi.
Toate aceste acţiuni trebuie realizate în timp de război, adică în intervalul de timp
de la data declanşării mobilizării forţelor armate sau durata stării de război (art. 185).
Urmarea imediată a faptei constă într-o stare de pericol pentru valorile ocrotite,
iar legătura de cauzalitate rezultă din însăşi săvârşirea faptei.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte. Infracţiunea se consumă în momentul
realizării oricăreia din acţiunile ce formează elementul material.
Regimul sancţionator. Trădarea prin ajutarea inamicului se pedepseşte cu
detenţiune pe viaţă, alternativ cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani şi
reduc la jumătate.
XI. 5. Acţiuni împotriva ordinii constituţionale (art. 397)
Noţiune. Potrivit alin. 1, infracţiunea constă în acţiunea armată întreprinsă în

scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării
puterii de stat.
130
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la necesitatea
menţinerii ordinii constituţionale şi a exerciţiului normal al puterii de stat. Obiectul
material constă în bunurile sau persoanele asupra cărora se realizează acţiunile
violente.
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană, legea neprevăzând vreo
calitate specială a acestuia. Subiect pasiv al infracţiunii este statul român.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea armată, iar potrivit legii,
aceasta este îndreptată împotriva ordinii constituţionale a cărei schimbare se urmăreşte
ori împotriva puterii de stat căreia i se îngreunează ori împiedică exercitarea.
Urmarea imediată se concretizează într-o stare de pericol pentru ordinea
constituţională.
Tentativa se pedepseşte. Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea
mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii acestei
infracţiuni (art. 412 alin. 2).
Regimul sancţionator. Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Forme atenuate. În alin. 2 este descrisă forma atenuată a infracţiunii constând
în întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau a bunurilor săvârşite de
mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al
îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea
naţională.
Această formă se sancţionează cu cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi
reduc la jumătate.
XI. 6. Înalta trădare (art. 398)
Noţiune. Potrivit acestui articol, faptele de trădare, trădare prin transmitere de

informaţii secrete de stat, trădare prin ajutarea inamicului ori acţiunile împotriva ordinii
constituţionale (art. 394-397) comise de către Preşedintele României sau de către un alt
membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, constituie infracţiunea de înaltă
trădare.
Incriminarea are caracter de noutate, neexistând în vechea legislaţie penală.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale menţionate cu ocazia
analizării art. 394-397.
Subiectul activ este calificat, trebuind să aibă calitatea de Preşedinte al
României sau de membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Latura obiectivă. Elementul material se poate realiza prin oricare dintre acţiunile
incriminate în cazul faptelor descrise în art. 394-397.
131
Urmarea imediată se concretizează într-o stare de pericol pentru securitstea
naţională.
Tentativa se sancţionează, iar aşa cum prevede art. 412 alin. 2, se consideră
tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea
de măsuri în vederea comiterii acestei infracţiuni.
Regimul sancţionator. Înalta trădare se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă su
închisoarea de la 15 la 25 de ani. şi interzicerea exercitării unor drepturi.
reduc la jumătate.
Aspecte procesuale Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, iar
competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie.
Urmărirea penală se efectuează de către procuror.
XI. 7. Acţiunile ostile contra statului (art. 399)

şi spionajul (art. 400)
Noţiune. Faptele de trădare şi trădare prin ajutarea inamicului comise împotriva

statului nostru de către cetăţeni străini sau de către apatrizi sunt incriminate în articolul
399, sub denumirea generică de acţiuni ostile contra statului, deoarece acestor
persoane nu li se poate cere să respecte vreo obligaţie de fidelitate faţă de ţara noastră.
Atunci când acţiunile de transmitere a informaţiilor secrete de stat se comit de
către cetăţeni străini sau de apatrizi, ele nu constituie infracţiunea de trădare prin
transmitere de informaţii secrete de stat (art. 395), ci infracţiunea de spionaj (art. 400).
Incriminările sunt preluate cu modificări, din vechiul Cod penal.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ al acestor infracţiuni este calificat şi nu
poate fi decât un cetăţean străin sau un apatrid (o persoană fără cetăţenie).
Aceste infracţiuni pot fi comise în participaţie penală.
Obiectul juridic special, latura obiectivă, latura subiectivă sunt aceleaşi ca
şi la infracţiunile deja analizate şi descrise în art. 394-396.
Tentativa se pedepseşte şi conform art. 412 alin. 2, se consideră tentativă şi
producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în
vederea comiterii acestei infracţiuni.
Regimul sancţionator. Acţiunile ostile contra statului şi spionajul se
sancţionează cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerera exercitării unor drepturi.
reduc la jumătate.
132
XI. 8. Atentatul care pune în pericol securitatea naţională (art. 401)
Noţiune. Prin atentat care pune în pericol securitatea naţională se înţelege un

atac material şi violent săvârşit contra vieţii unei persoane care deţine o funcţie de
demnitate publică, dacă fapta pune în pericol securitatea naţională.
Autorii atentatelor urmăresc să perturbe activitatea instituţiilor statului, să creeze
panică şi să tulbure liniştea publică, creându-se astfel o stare de nesiguranţă şi temere
în rândul populaţiei.
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni este complex şi constă pe de o
parte în relaţiile sociale care privesc existenţa statului şi a instituţiilor sale, iar pe de altă
parte în relaţiile sociale referitoare la viaţa, persoanelor care îndeplinesc funcţii de
demnitate publică. Obiect material este corpul persoanei împotriva căreia se îndreaptă
atacul.
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană. Infracţiunea se poate săvârşi
în participaţie penală. Subiect pasiv principal este statul român, iar subiect pasiv
secundar este persoana care deţine o funcţie de demnitate publică.
Latura obiectivă. Elementul material constă în săvârşirea unui atentat, adică un
act material şi violent47, apt să conducă la moartea persoanei, neputându-se concepe
vreun astfel de atac produs prin omisiune. Din analiza termenului folosit de legiuitor în
denumirea acestei infracţiuni, se desprinde concluzia că s-a dorit asimilarea tentativei
cu faptul consumat, iar consecinţele în plan penal sunt aceleaşi, indiferent dacă fapta a
rămas în faza de tentativă ori s-a consumat.
O primă cerinţă esenţială a elementului material este ca acţiunea violentă să fie
îndreptată împotriva unei persoane care îndeplineşte o funcţie de demnitate publică,
chiar dacă este vorba de un cetăţean străin sau un apatrid, singura condiţie fiind aceea
că desfăşoară activitatea de stat sau publică în ţara noastră.
A doua cerinţă esenţială a acţiunii ce formează elementul material presupune ca
prin actul violent comis împotriva unei astfel de persoane să fie pusă în pericol
securitatea naţională. Dacă această cerinţă nu este îndeplinită, fapta nu va constitui
infracţiunea de atentat, ci eventual omor ori tentativă de omor.
Săvârşirea faptei aduce atingere celor două valori ocrotite şi se vor produce
aşadar două urmări periculoase: una principală şi alta secundară. Urmarea principală
constă în producerea unei stări de pericol pentru securitatea naţională, iar urmarea
secundară în crearea unei stări de pericol pentru viaţa persoanelor vizate sau chiar
vătămarea acestor valori. Trebuie să existe legătură de cauzalitate între acţiunea
făptuitorului şi cele două urmări periculoase.
Latura subiectivă. Fapta se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă, autorul
ei cunoscând că victima îndeplineşte o funcţie de demnitate publică şi urmărind sau
acceptând producerea urmărilor periculoase.
Mobilul cu care acţionează făptuitorul nu influenţează forma de vinovăţie, dar se
poate ţine seama de el la individualizarea pedepsei.
Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. III, Editura
47
Academiei R.S.R., Bucureşti, 1971, p. 99
133
Tentativa este aşa cum arătat, asimilată faptului consumat, neavând importanţă
din punct de vedere al consecinţelor penale dacă fapta este o tentativă întreruptă sau
terminată, ori faptul s-a consumat.
Regimul sancţionator. Infracţiunea se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă,
alternativ cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
reduc la jumătate.
XI. 9. Atentatul contra unei colectivităţi (art. 402)
Noţiune. Infracţiunea se săvârşeşte prin otrăviri în masă, provocare de epidemii

sau prin oricare alt mijloc, în scopul îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat.
De această dată, pericolul faptei constă în numărul mare al victimelor vizate de
făptuitor/făptuitori, împrejurare de natură să provoace teroare şi panică în rândul
populaţiei precum şi slăbirea autorităţii statului.
Obiectul juridic special este complex şi asemănător cu cel prevăzut în articolul
401, cu singura diferenţă că relaţiile sociale referitoare la apărarea vieţii, integrităţii
corporale şi a sănătăţii privesc o întreagă colectivitate umană şi nu o singură persoană.
Obiect material al infracţiunii este corpul persoanelor care alcătuiesc colectivitatea.
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană, iar subiectul pasiv este o
colectivitate umană.
Latura obiectivă. Elementul material constă într-o acţiune îndreptată împotriva
unei colectivităţi, legea menţionând doar exemplificativ câteva din modalităţile de
săvârşire a faptei: otrăviri, provocare de epidemii. Actele trebuie să vizeze însă anumite
atribute ale persoanelor care formează colectivitatea şi anume: viaţa, integritatea
corporală şi sănătatea acestora.
Trebuie să existe legătură de cauzalitate între acţiunea ce formează elementul
material şi urmările periculoase ale faptei care constau în slăbirea puterii de stat şi
punerea în pericol ori vătămarea vieţii, integrităţii corporale sau a sănătăţii indivizilor
care formează colectivitatea.
Latura subiectivă. Fapta se săvârşeşte cu intenţie directă calificată prin scopul
urmărit: acela al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat.
Tentativa. Această infracţiune ca şi precedenta, nu este susceptibilă de
săvârşire în forma tentativei deoarece legiuitorul a asimilat tentativa, faptului consumat.
Actele de pregătire a săvârşirii acestei infracţiuni vor constitui însă conform art. 412
alin. 2, tentativă.
134
Regimul sancţionator este acelaşi cu cel prevăzut pentru atentatul care pune în
pericol securitatea naţională: detenţiune pe viaţă, alternativ cu închisoarea de la 15 la
25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
reduc la jumătate.
XI. 10. Actele de diversiune (art. 403)
Noţiune. Infracţiunea constă în distrugerea, degradarea sau aducerea în stare

de neîntrebuinţare în întregime sau în parte, prin explozii, incendii sau în orice alt mod,
instalaţiilor industriale, a căilor de comunicaţie, a mijloacelor de transport, a mijloacelor
de telecomunicaţie, a construcţiilor, a produselor industriale sau agricole, ori a altor
bunuri, dacă fapta pune în pericol securitatea naţională.
Din însăşi denumirea infracţiunii rezultă că legiuitorul a apreciat că astfel de fapte
sunt periculoase nu numai prin urmările lor directe, dar şi prin starea de panică şi
temere pe care o pot insufla populaţiei.
Obiectul juridic special este complex şi constă pe de o parte în relaţiile sociale
referitoare la infrastructura economică a ţării, iar pe de altă parte în acele relaţii sociale
care privesc dreptul de proprietate asupra instalaţiilor industriale, mijloacelor de
transport, etc.
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană. Infracţiunea se poate comite
în participaţie penală (coautori, instigatori şi complici). Subiect pasiv principal este
statul, iar subiect pasiv secundar este persoana care deţine instalaţiile industriale,
construcţiile produsele industriale, etc.
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii constă în una din următoarele
acţiuni: distrugere, degradare şi aducere în stare de neîntrebuinţare.
Prin distrugere se înţelege nimicirea totală sau parţială a unui bun, astfel încât nu
se mai poate repara ori aduce la starea anterioară acţiunii.
Degradarea înseamnă o acţiune prin care bunul este deteriorat, ori îi este
micşorată valoarea şi capacitatea de întrebuinţare, însă poate fi remediat.
Aducerea în stare de neîntrebuinţare presupune ca bunul respectiv să nu mai
poată fi folosit potrivit destinaţiei sale de regulă prin demontarea unor componente sau
prin orice acţiune datorită căreia bunul nu mai poate funcţiona corespunzător (de ex.
defectare).
Legea enumără exemplificativ modalităţile de comitere: explozii, incendii şi
precizează că este posibil orice alt mijloc.
Urmarea imediată. Fapta trebuie să pună în pericol securitatea naţională. Dacă
această cerinţă nu este îndeplinită, fapta va constitui eventual o altă infracţiune
(distrugere calificată, etc.).
135
Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă şi indirectă.
Atunci când fapta se comite din culpă, nu va constitui această infracţiune, ci eventual
aceea de distrugere din culpă.
Tentativa se pedepseşte. Infracţiunea se consumă în momentul în care se
produce rezultatul: crearea stării de pericol pentru siguranţa statului
Regimul sancţionator. Actele de diversiune se pedepsesc cu închisoare de la
10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
reduc la jumătate.
XI. 11. Comunicarea de informaţii false (art. 404)
Noţiune. Această infracţiune constă în comunicarea sau răspândirea prin orice

mijloace de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, atunci când fapta
pune în pericol securitatea naţională.
Obiectul juridic special îl formează acele relaţii referitoare la dreptul statului
român de a-şi fundamenta siguranţa şi relaţiile cu alte state, pe documente şi date
corecte.
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană. Subiect pasiv este statul
român.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie acţiunea de comunicare sau de
răspândire a datelor sau informaţiilor false.
Comunicarea se poate realiza prin orice mijloace: prin viu grai, în scris, prin
mass-media, etc. Esenţial pentru existenţa elementului material este ca acţiunea să fie
de natură să pericliteze securitatea naţională .
În literatura de specialitate48 s-a arătat că această cerinţă esenţială este
îndeplinită dacă prin însemnătatea şi importanţa ştirilor, fapta s-a repercutat negativ
asupra stabilităţii interne a statului.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru securitatea naţională.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se comite fapta este intenţia
directă sau indirectă. Autorul trebuie să cunoască împrejurarea că ştirile, datele,
informaţiile sau documentele sunt false.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 la
5 ani.
48 Vasile Dobrinoiu, Infracţiunea de comunicare de informaţii false, în RDP nr. 1/2003, p. 21
136
reduc la jumătate.
XI. 12. Propaganda pentru război (art. 405)
Noţiune. Infracţiunea constă în propaganda pentru război de agresiune, precum

şi în răspândirea de ştiri tendenţioase sau inventate, în scopul provocării unui război de
agresiune.
Forma asimilată din alin. 2 constă în faptele descrise în primul alineat, săvârşite
în scopul provocării unui război de agresiune împotriva României sau a unui conflict
armat intern.
Obiectul juridic special îl reprezintă relaţiile sociale referitoare la dreptul
fundamental al naţiunii române de a se bucura de o existenţă paşnică.
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană, iar participaţia penală este
posibilă sub toate formele. Subiect pasiv este statul român.
Latura obiectivă. Elementul material. Fapta se săvârşeşte prin acţiuni de
propagandă sau prin răspândire de ştiri.
Propagandă înseamnă răspândirea în mod sistematic sau apologia unei idei,
concepţii sau doctrine cu intenţia de a convinge şi de a atrage noi adepţi în favoarea
războiului de agresiune.
Legea nu descrie mijloacele de comitere a faptei care pot fi prin radio,
televiziune, prin presă sau alte materiale tipărite, prin viu grai, dar trebuie să aibă loc în
public, adică în condiţiile descrise de articolul 184 din Codul penal.
Acţiunea de răspândire de ştiri are ca obiect doar ştirile tendenţioase (adevărate,
dar prezentate eronat în mod voit) ori pe acelea inventate (neadevărate, false).
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă ,calificată prin
scopul urmărit: provocarea unui război de agresiune sau a unui conflict armat intern.
Tentativa este posibilă, excepţie făcând cazul în care fapta se comite prin viu
grai şi este deci de consumare imediată.
Regimul sancţionator. Sancţiunile prevăzute pentru această infracţiune,
indiferent de modalitatea de comitere sunt închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea
reduc la jumătate.
137
XI. 13. Compromiterea unor interese de stat (art. 406)
Noţiune. Infracţiunea constă în distrugerea, alterarea sau ascunderea unui

document sau înscris în care sunt stabilite drepturi ale statului român în raport cu o
putere străină, dacă fapta pune în pericol sau vatămă interesele de stat.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale şi juridice referitoare la
ansamblul drepturilor statului român în raport cu alte state.
În doctrină s-a arătat că aceste relaţii nu pot privi decât drepturi sau interese de
stat actuale, prezente sau viitoare şi nicidecum din cele cu valoare istorică sau
arhivistică.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie documentul sau înscrisul distrus,
alterat ori ascuns de făptuitor.
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană. Participaţia penală este
posibilă.
Latura obiectivă. Elementul material se realizează prin una din următoarele
acţiuni: distrugerea, alterarea sau ascunderea documentului.
Distrugerea documentului înseamnă adică nimicirea acestuia având ca urmare
încetarea existenţei sale materiale şi se poate realiza prin orice mijloace: ardere,
rupere, tăiere, etc.
Alterarea documentului constă în deteriorarea, modificarea conţinutului
documentului ori înscrisului astfel încât nu mai poate fi folosit la dovedirea drepturilor
statului în raport cu puterea străină, prin: ştersături, adăugiri, etc.
Ascunderea documentului/înscrisului semnifică luarea sa din locul în care este
păstrat în mod obişnuit şi punerea lui în alt loc accesibil doar făptuitorului, astfel încât
cei răspunzători cu deţinerea şi utilizarea lui nu au acces la el.
Dacă drepturile statului în raport cu acea putere străină se pot realiza şi prin alte
mijloace decât documentul respectiv, fapta va constitui o altă infracţiune: distrugere de
documente, fals intelectual etc.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru intersele de stat sau chiar
o vătămare adusă acestora.
Tentativa se pedepseşte conform prevederilor art. 412 alin. 1 din C. pen. Fapta
se consumă în momentul distrugerii, alterării sau ascunderii documentului când se
creează şi starea de pericol pentru interesele de stat.
Regimul sancţionator. Pedepsele prevăzute de lege sunt închisoarea de la 7 la
15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
reduc la jumătate.
138
XI. 14. Divulgarea secretului care periclitează
securitatea naţională (art. 407)
Noţiune. Această faptă constă în divulgarea unor documente sau a aunor date
care constituie informaţii secrete de stat de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor
de serviciu, dacă fapta pune în pericol securitatea naţională.
Fapta este incriminată în trei variante normative, corespunzătoare celor trei
alineate ale articolului: varianta de bază în alin. 1 şi două forme atenuate în alin. 2 şi 3.
Alineatul al 2-lea se referă la varianta deţinerii în afara îndatoririlor de serviciu a
documentelor ce conţin informaţii secrete de stat.
În fine, în alineatul al 3-lea se incriminează divulgarea fără drept a unor
documente sau date care constituie informaţii secrete de stat de către cel care ia
cunoştinţă de acestea în afara îndatoririlor de serviciu.
Obiectul juridic special este format din acele relaţii sociale referitoare la dreptul
statului român de a-şi proteja secretele de stat şi alte documente importante. Obiect
material al infracţiunii sunt acele documente care conţin secrete de stat sau alte date
importante.
Subiect activ al infracţiunii în variantele descrise în alin. 1 şi 2 trebuie să aibă
calitatea de funcţionar, iar la varianta din alin. 3, subiectul activ poate fi orice persoană.
Subiect pasiv este statul român.
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii constă fie în acţiunea de
divulgare, fie în acţiunea de deţinere a unor documente care conţin informaţii secrete de
stat.
Prin divulgare se înţelege aducerea la cunoştinţa altor persoane a datelor şi
informaţiilor din documentele secrete, parţial sau în totalitate. Deţinerea documentelor
ce conţin informaţii secrete de stat, în afara îndatoririlor de serviciu presupune că ele
sunt deţinutede funcţionar fără îndreptăţire legală (de ex. documentele sunt luate acasă
ori sunt scoase din instituţie).
Cerinţa esenţială pentru faptele descrise în alin. 1 şi 2 este ca acestea să pună
în pericol securitatea naţională.
Tentativa este posibilă numai în cazul săvârşirii infracţiunii în forma divulgării, nu
şi în cazul deţinerii.
Infracţiunea se consumă în momentul în care o altă persoană ia cunoştinţă de
conţinutul documentelor divulgate sau atunci când făptuitorul intră în posesia lor.
Regimul sancţionator. Pedepsele prevăzută în lege pentru varianta prevăzută
în alineatul 1 sunt închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi,
iar pentru celelalte variante de la 5 la 10 ani (alin. 2) şi respectiv de la unu la 5 ani (alin.
3).
Forme atenuate. Variantele descrise în alin. 2 şi 3 constituie forme atenuate ale
faptei.
139
reduc la jumătate.
XI. 15. Infracţiuni contra persoanelor care se bucură de protecţie

internaţională (art. 408)
Noţiune. Faptele săvârşite împotriva reprezentanţilor unui stat străin au fost

considerate dintotdeauna deosebit de grave, astfel că legiuitorul nostru a prevăzut în
articolul 408 că atentatul săvârşit contra vieţii, integrităţii corporale, sănătăţii sau
libertăţii, împotriva reprezentantului unui stat străin sau altei persoane care se bucură
de protecţie în conformitate cu convenţiile internaţionale şi se află în misiune oficială în
România constituie infracţiune.
Acest text apare ca o agravantă legală specială care se aplică ori de câte ori se
săvârşeşte vreuna din aceste fapte împotriva reprezentantului unui stat străin, neavând
un conţinut propriu.
Obiectul juridic special este constituit din relaţiile privitoare la siguranţa statului
şi cele referitoare la viaţa, integritatea corporală, sănătatea sau libertatea persoanei
care reprezintă un stat străin. Obiect material al infracţiunii este corpul persoanei care
reprezintă acel stat străin.
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană. Participaţia penală este
posibilă sub toate formele. Subiect pasiv principal este statul român, iar subiect
pasiv secundar este persoana reprezentantă a statului străin sau persoana care se
bucură de protecţie în conformitate cu convenţiile internaţionale: şef de stat, ministru,
membru al misiunilor diplomatice din cadrul corpului diplomatic, al misiunilor oficiale.
Latura obiectivă. Elementul material presupune aceleaşi acţiuni ori inacţiuni
care caracterizează infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale, sănătăţii, libertăţii sau
demnităţii persoanei.
Urmarea imediată a faptei constă atât în crearea unei stări de pericol pentru
securitatea naţională, cât şi în vătămarea adusă valorilor personale.
Latura subiectivă este aceea a infracţiunii concrete care se săvârşeşte, putând
să fie vorba de intenţie, culpă ori preterintenţie.
Este absolut necesar ca făptuitorul să ştie ori să-şi fi dat seama că victima este
reprezentant al unui stat străin, altfel făptuitorul va răspunde numai pentru o infracţiune
contra persoanei şi nu pentru o infracţiune contra securităţii naţionale.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte în cazurile în care se sancţionează
tentativa şi la infracţiunile contra persoanei.
Regimul sancţionator. Atentatul contra vieţii se pedepseşte cu detenţiune pe
viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Pentru faptele comise contra integrităţii corporale, sănătăţii sau libertăţii, limitele
speciale pentru infracţiunea concretă săvârşită se majorează cu jumătate.
140
reduc la jumătate.
XI. 16. Constituirea de structuri informative ilegale (art. 409)
Noţiune. Infracţiunera constă în iniţierea, organizarea sau constituirea pe

teritoriul României a unor structuri informative în scopul culegerii de informaţii secrete
de stat ori desfăşurarea de către acestea, a unei activităţi de culegere sau prelucrare de
asemenea informaţii, în afara cadrului legal.
Incriminarea este preluată cu modificări din Legea nr. 51/1991 privind securitatea
naţională a României.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la securitatea
naţională care ar putea fi periclitată prin formarea neautorizată a unor asemenea
structuri de informaţii.
Subiectul activ poate fi orice persoană, iar de cele mai multe ori este vorba de o
pluralitate constituită de subiecţi activi. Subiect pasiv este statul român.
acţiuni alternative: iniţierea, organizarea sau constituirea unor structuri informative,
precum şi culegerea sau prelucrarea de informaţii secrete de stat.
Structura informativă este o formă de asociere a cel puţin două persoane care
urmăresc culegerea de informaţii secrete de stat.
Iniţierea presupune activităţile de propunere a constituirii unei asociaţii ori
grupări, enunţarea unor astfel de idei, precum şi atragerea de adepţi ai asociaţiei sau
grupării, efectuarea de acte prin care se pregăteşte înfiinţarea unui asemenea grup.
Organizarea înseamnă activităţi de stabilire a obiectivelor, a ierarhiei, a sarcinilor
concrete, etc.
Constituirea se referă la crearea în fapt a unei asociaţii/grupări, înţelegerea sau
acordul lor de voinţă în acest sens, dar şi acordul membrilor de a coopera în vederea
realizării scopurilor organizaţiei.
Culegerea de informaţii se referă la adunarea, colectarea de informaţii.
Prelucrarea de informaţii are în vedere analizarea, procesarea, interpretarea,
modificarea informaţiilor culese.
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca oricare dintre acţiuni
(iniţiere, organizare constituire) să aibă loc pe teritoriul României, iar culegerea seu
prelucraresa de informaţii să aibă loc neautorizat, nelegal.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru securitatea naţională.
Regimul sancţionator. Infracţiunea se sancţionează cu închisoare de la 3 la 10
141
reduc la jumătate.
XI. 17. Nedenunţarea unor infracţiuni contra securităţii naţionale şi cauze

de reducere a pedepsei (art. 410)
Noţiune. Fapta constă în omisiunea de a denunţa de îndată pregătirea sau

săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile contra securităţii naţionale, prevăzute în art. 394-
397, 399-403 şi art. 406-409.
Legiuitorul apreciază că prin ameninţarea pe care o reprezintă la adresa statului
asemenea fapte, este necesar ca fiecare cetăţean care ia cunoştinţă în orice mod, de
pregătirea ori de săvârşirea vreuneia din aceste fapte, să le denunţe organelor
îndreptăţite.
Obiectul juridic special este format din acele relaţii sociale care se referă la
dreptul statului român la existenţă şi securitate, iar pe de altă parte la necesitatea
înfăptuirii justiţiei prin denunţarea imediată a faptelor care pun în pericol securitatea
naţională. Fiind o infracţiune omisivă, fapta nu are obiect material.
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană. Nu este posibil coautoratul
deoarece fiecare persoană săvârşeşte fapta în nume propriu. Este însă posibilă
participaţia penală sub forma instigării.
Latura obiectivă. În ceea ce priveşte elementul material, infracţiunea se
săvârşeşte printr-o inacţiune: omisiunea de a înştiinţa de îndată autorităţile despre
pregătirea sau săvârşirea vreuneia dintre faptele indicate de legiuitor şi de care
făptuitorul are cunoştinţă.
Nu are importanţă dacă fapta se pregăteşte, se consumase sau rămăsese în
faza de tentativă, ori dacă făptuitorul cunoştea toate detaliile legate de faptă sau numai
o parte din ele.
Este necesar ca denunţarea infracţiunii să se facă de îndată pentru ca făptuitorul
să nu fie tras la răspundere penală pentru nedenunţare. Acest termen „de îndată” se
apreciază de la caz la caz, ţinându-se seama durata de timp scursă şi de posibilitatea
reală de realizare a denunţului.
Pentru a constitui infracţiune, nedenunţarea trebuie să se refere doar la acele
fapte indicate expres de legiuitor în text.
Tentativa nu este posibilă întrucât infracţiunea este omisivă
Regimul sancţionator. Legea pedepseşte această infracţiune cu închisoare de
la 2 la 7 ani.
142
Cauze de nepedepsire. Textul instituie şi cauze speciale de nepedepsire la
alineatele 2 şi 3 şi anume:
Alin. 2: nedenunţarea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se
sancţionează.
Alin. 3: nu se pedepseşte acela care înainte de punerea în mişcare a acţiunii
penale împotriva unei persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate, încunoştinţează
autorităţile despre aceasta sau care chiar după punerea în mişcare a acţiunii penale a
înlesnit tragerea la răspundere penală a autorului şi a partiipanţilor.
reduc la jumătate.
143
CAPITOLUL XII: INFRACŢIUNI CONTRA CAPACITĂŢII DE
LUPTĂ A FORŢELOR ARMATE (art. 413-437)
1. Aspecte generale privind infracţiunile contra capacităţii de
luptă a forţelor armate
2. Infracţiuni săvârşite de militari
3. Infracţiuni săvârşite de militari sau de civili
XII. 1. Aspecte generale privind infracţiunile contra capacităţii de

luptă a forţelor armate
Apărarea Naţională este definită în Legea nr. 45/199449 a apărării naţionale a

României, drept ansamblul de măsuri şi activităţi adoptate şi desfăşurate de statul
român în scopul de a garanta suveranitatea naţională, independenţa şi unitatea statului,
integritatea teritorială a ţării şi democraţia constituţională.
Legea penală a ocrotit încă din cele mai vechi timpuri organizarea activităţilor de
apărare a patriei, disciplina în rândurile armatei, respectul datorat superiorilor militari
precum şi autoritatea acestora.
Legiuitorul român a inclus în Titlul XI al părţii speciale a Codului penal
infracţiunile contra capacităţii de apărare a României pe care le-a grupat în două
categorii şi anume: infracţiuni săvârşite de militari și infracţiuni săvârşite de militari sau
civili.
În prima grupă, a infracţiunilor săvârşite de militari sunt cuprinse
- absenţa nejustificată (art. 413)
- dezertarea (art. 414)
- încălcarea consemnului (art. 415)
- părăsirea postului sau a comenzii (art. 416)
- insubordonarea (art. 417)
- constrângerea superiorului (art. 418)
- abuzul de autoritate (art. 419)
- lovirea superiorului ori a inferiorului (art. 420)
- capitularea (art. 421)
- părăsirea câmpului de luptă (art. 422)
- zborul neautorizat (art. 423)
- părăsirea navei (art. 424)
- părăsirea comenzii (art. 425)
- neluarea măsurilor necesare în operaţiile navale (art. 426)
- coborârea pavilionului (art. 427)
- coliziunea (art. 428).
Următoarea grupă de infracţiuni săvârşite de militari sau de civili conţine:
- sustragerea de la serviciul militar în timp de război (art. 432)
- agresiunea împotriva santinelei (art. 433)
- sustragerea de la luarea în evidența militară (art. 434)
49 Publicată în Monitorul Oficial nr. 17 din 7 iulie 1994
144
- neprezenatarea la încorporare sau concentrare (art. 435)
- jefuirea celoir căzuți pe câmpul de luptă (art. 436)
- folosirea emblemei Crucea Roşie în timpul operaţiunilor militare (art.437)
Obiectul juridic comun al acestor infracţiuni este format din relaţiile sociale care
privesc apărarea ţării precum şi asigurarea capacităţii de apărare. Obiectul juridic
special se concretizează pentru fiecare infracţiune într-un anumit fascicul de relaţii
sociale care se pot referi la valori dintre cele mai diverse: ordinea şi disciplina din
structurile militare, realizarea obligaţiilor impuse de serviciul militar, curajul pe câmpul
de luptă, în operaţiile navale, etc.
Obiect material putem regăsi în cadrul anumitor infracţiuni şi anume: lovirea
superiorului sau a inferiorului (corpul victimei), jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă
(bunurile aflate asupra morţilor sau răniţilor), coliziunea (nava care a intrat în coliziune
sau a fost pusă pe uscat) folosirea emblemei Crucii Roşii în timpul operaţiilor militare
(emblema respectivă).
Subiect activ al infracţiunilor din acest titlu este de regulă un militar, uneori cu o
anumită funcţie (încălcarea de consemn). În alte cazuri, subiectul activ poate fi militar
sau civil ori numai un civil.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele. Unele dintre infracţiuni se pot
săvârşi doar în persoană proprie, nefiind posibil coautoratul (absenţa nejustificată,
dezertarea, neprezentarea la încorporare sau concentrare).
Acolo unde legea pretinde ca subiectul activ să aibă o anumită calitate, cel care
efectuează acte de executare a infracţiunii fără să aibă acea calitate, va răspunde
pentru complicitate şi nu pentru autorat.
Latura obiectivă. Elementul material se realizează de regulă prin acţiuni, dar
sunt cazuri în care se poate realiza prin inacţiuni (absenţa nejustificată, neluarea
măsurilor necesare în operaţiile navale, etc).
Cerinţele esenţiale ale elementului material se pot referi la:
- condiţii de timp (în timp de război, pe durata stării de asediu, pe
durata stării de urgență, în timpul luptei, în timpul operaţiunilor de
luptă) sau
- condiții de spaţiu (pe câmpul de luptă).
Urmarea imediată constă de cele mai multe ori într-o stare de pericol, dar sunt şi
cazuri când ea se concretizează într-un anumit rezultat: vătămarea integrităţii corporale
(art .420), avarierea gravă a navei (art.428).
Latura subiectivă. Cele mai multe dintre infracţiunile din acest titlu se comit cu
intenţie directă sau indirectă.
Pe lângă forma de vinovăţie cerută de legiuitor, la unele infracţiuni, elementul
subiectiv cuprinde şi anumite procese psihice specifice scopului: cu scopul de a servi
cauza duşmanului (art. 422, 427), în scopul de a se sustrage serviciului militar (art.
432), iar în aceste cazuri, infracţiunea se poate comite doar cu intenţie directă, calificată
prin scop.
Tentativa se pedepseşte numai la anumite infracţiuni (art. 421-425, 427, 428
alin. 1).
Regimul sancţionator. Infracţiunile din acest titlu sunt pedepsite cu închisoare,
iar limitele variază între 3 luni şi respectiv detenţiune pe viaţă, alternativ cu pedeapsa
închisorii de 15 - 25 ani. Uneori sunt prevăzute şi pedepse complementare
145
Se remarcă prin urmare faptul că că unele infracţiuni sunt prevăzute sub
pedepse foarte mari, justificate de gravitatea faptelor incriminate.
Aspecte procesuale. Pentru unele infracţiuni, acţiunea penală se pune în
mişcare doar la sesizarea comandantului (art. 413-417: absenţa nejustificată,
dezertarea, încălcarea consemnului, părăsirea postului sau a comenzii și
insubordonarea).
146
CAPITOLUL XIII: INFRACŢIUNI DE GENOCID, CONTRA
UMANITĂŢII ŞI DE RĂZBOI (art. 438-445)
Consideraţii generale. Acest capitol cuprinde incriminările faptelor de cea mai

mare gravitate pentru existenţa umanităţii şi anume cele care aduc atingere valorilor
supreme: omenia şi pacea50.
Existenţa acestor incriminări în Codul penal român se datorează atrocităţilor
săvârşite în anii celui de-al doilea război mondial, ceea ce a făcut necesară prevenirea
repetării lor. Aderarea ţării noastre la convenţiile internaţionale încheiate după sfârşitul
războiului a atras pe cale de consecinţă, introducerea în Codul penal a acestor
incriminări.
Aceste infracțiuni sunt sistematizate în două subgrupe și anume:
I. Infracțiuni de genocid și contra umanității:
- genocidul (art. 438)
- infracțiuni contra umanității (art. 439)
II. Infracțiuni de război:
- infracțiuni de război contra persoanelor (art. 440)
- infracțiuni de război contra proprietății și altor drepturi (art.441)
- infracțiuni de război contra operațiunilor umanitare și emblemelor
(art. 442)
- utilizarea de metode interzise în operațiunile de luptă (art.443)
- utilizarea de mijloace interzise în operațiunile de luptă (art.444)
Obiectul juridic comun tuturor acestor infracţiuni este format din relaţiile social-
juridice care privesc existenţa colectivităţilor umane indiferent de apartenenţa lor etnică,
rasială ori religioasă, asigurate prin apărarea păcii şi a omenirii51.
Prin valorile sociale ocrotite, aceste infracţiuni absorb o mare parte din faptele
incriminate deja în alte capitole ale Codului penal (infracţiuni contra persoanei, contra
patrimoniului), astfel că explicaţiile date pentru acele incriminări îşi păstrează
valabilitatea.
Obiectul material al infracţiunilor poate consta din corpul persoanelor (la
genocid, infracțiuni contra umanității, infracțiuni de război contra persoanelor), sau
bunurile cu o anumită valoare (infracțiuni de război contra proprietății și altor drepturi,
infracțiuni de război contra operațiunilor umanitare și emblemelor).
Subiect activ al acestor infracţiuni poate fi orice persoană, iar participaţia penală
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunilor constă de regulă în acte
comisive.
Cerinţele esenţiale ale elementului material se pot referi la: timpul comiterii (în
timp de conflict armat), lipsa unei necesităţi militare, realizarea acțiunii fără drept, etc.
Urmarea imediată presupune crearea unei stări de pericol pentru existenţa
colectivităţilor umane şi pentru pacea omenirii.
50 Ioana Vasiu, op. cit., p. 418

51 Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol .IV, p. 915
147
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se comit aceste infracţiuni poate
consta din intenţie directă sau indirectă. La infracţiunea de genocid, legiuitorul pretinde
pe lângă intenţie şi scopul comiterii (pentru a distruge în întregime sau în parte, o
colectivitate sau un grup etnic), ceea ce înseamnă că forma de vinovăţie este doar
intenţia directă, calificată prin scop.
Tentativa tuturor infracţiunilor din această grupă este pedepsită.
Regimul sancţionator. Datorită gradului ridicat de pericol social, aceste
infracţiuni sunt sancţionate cu pedepse deosebit de severe, începând de la 2 ani cât
este limita minimă în cazul incitării la genocid (art. 438 alin. 4) şi până la detenţiunea pe
viaţă în cazul genocidului şi infracțiunilor contra umanității.
Aspecte procesuale. Pentru toate infracţiunile din acest titlu, punerea în
mişcare a acţiunii penale se realizează din oficiu.
148
Bibliografie
- în ordinea alfabetică a autorilor -
George Antoniu, Vinovăţia penală, Editura Academiei Române, Bucureşti,

1995;
George Antoniu, Tâlhăria, unitate sau pluralitate de infracţiuni, Revista de Drept
Penal, nr. 4/2006
George Antoniu, Revista de Drept Penal. Studii şi practică judiciară 1994-2006,
Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006
George Antoniu, Observaţii cu privire la anteproiectul unui al doilea nou Cod
penal, în Revista de Drept Penal, nr. 1/2008
George Antoniu, Noul Cod penal. Reflecţii asupra infracţiunilor contra
persoanei, în Revista de Drept Penal, nr. 4/2013
George Antoniu, Versavia Brutaru și alții, Explicațiile noului Cod penal, vol. III,
Editura Universul Juridic, București, 2015
Matei Basarab, Drept penal, partea generală. Editura Lumina Lex, Bucureşti,
1997;
Matei Basarab şi colaboratorii, Codul penal comentat, vol. I şi II, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2008;
Alexandru Boroi, Infracţiuni contra vieţii, Editura All Beck, Bucureşti, 1999
Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială, conform Noului Cod penal.
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2011
Elisabeta Boţian, Mobilul şi scopul în dreptul penal, Editura Academiei Forţelor
Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2011;
Costică Bulai şi George Antoniu, Practica judiciară penală, vol. III, Editura
Academiei, Bucureşti, 1992
Constantin Butiuc, Instituţii de drept penal, vol. II, Bucureşti, Editura Lumina
Lex, 2003
Versavia Brutaru, Sorin Corlăţeanu, Abuzul de încredere, Revista de Drept
Penal, nr. 3/2007
Dorin Ciuncan, Bancruta frauduloasă, în Revista de Drept Penal nr. 3/2000
Nicolae Conea, Reflecţii asupra infracţiunii de prostituţie, în Revista de Drept
Penal, nr. 4/1996;
Nicolae Conea, Eliodor Tanislav, Petru Hilipică, Infracţiuni contra siguranţei
circulaţiei pe căile ferate, Revista de Drept Penal, nr. 3/2007
Valerică Dabu şi T. B. Enoiu, Înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor.
Falsificarea de alimente sau alte produse. Deosebiri, în Revista de Drept Penal, nr.
1/2001;
Valerică Dabu şi Remus Borza, Traficul de influenţă în noul Cod penal, în
Revista de Drept Penal nr. 2/2011
Ştefan Daneş, „Combaterea prin mijloace de drept penal, a unor fapte de
parazitism social”, în Revista Română de Drept, nr. 11/1972;
Ioan Dobrinescu, Infracţiuni contra vieţii persoanei, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1987,
V. Dobrinoiu, Drept penal. Partea specială, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2000;
149
Vasile Dobrinoiu, Infracţiunea de comunicare de informaţii false, în RDP nr.
1/2003;
V. Dobrinoiu şi W. Brânză, Consideraţii privind infracţiunea de hărţuire sexuală,
în Revista de Drept penal, nr. 4/2002
Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului penal român,
vol. I-IV, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1971;
Vasile Drăghici, Obiectul juridic al infracţiunii, Editura Lumina Lex, Bucureşti;
Constantin Duvac, Infracţiunile privind autoritatea şi frontiera de stat din
perspectiva noului Cod penal şi a Codului penal în vigoare, în Revista de Drept Penal,
nr. 2/2013
Constantin Duvac, Infracţiunile contra patrimoniului din perspectiva noului Cod
penal şi a Codului penal în vigoare, în Revista de Drept Penal, nr. 1/2013
Constantin Duvac, Infracţiunile contra persoanei din perspectiva noului Cod
penal şi a Codului penal în vigoare, în Revista de Drept Penal, nr. 4/2012,
Constantin Duvac, Înșelăciunea privind asigurările, în Dreptul, nr. 6/2012,
Constantin Duvac, Noul Cod penal şi Codul penal anterior, studiu comparativ,
Revista de Drept Penal, nr. 1-2/2015
Avram Filipaş, Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, Editura Academiei, Bucureşti,
1985,
G & G Consulting, Norme de Drept penal comunitar, Colecţia EUROLEX
Ioan Gârbuleţ, Traficul de persoane, proxenetismul, lipsirea de libertate şi
înşelăciunea, în Revista de Drept Penal, nr. 1/2011
M. A. Hotca, Codul penal. Comentarii şi explicaţii, Editura C.H.Beck, Bucureşti,
2007
Ion Ifrim, Reflecţii asupra infracţiunii de violare a secretului corespondenţei, în
Revista de Drept Penal, nr. 1/2011
Gheorghe Ivan, Infracţiunea de furt calificat comisă asupra unei persoane aflate
în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra, în Dreptul, nr. 2/1999
Gheorghe Ivan, Bancruta, o infracţiune specifică mediului de afaceri, în Revista
de Drept Penal, nr. 2/2010
Lars Klander, Antihacker, Ed. All Educational, Bucureşti, 1999
Octavian Loghin şi Tudorel Toader, Drept penal român. Partea specială, Casa
de editură şi presă ŞANSA, Bucureşti, 2001,
Octavian Loghin şi Tudorel Toader, Drept penal român. Partea specială, Casa
de Presă şi Editură Şansa SRL, Bucureşti, 1994;
Teodor Manea, Infracțiunea de viol într-o nouă formulare, în Revista de Drept
penal, nr. 2/2012;
G. Marcov, Criterii de delimitare a formei agravate de forma simplă a infracţiunii
de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, în Revista Română de
Drept, nr. 10/1971;
Gheorghiţă Mateuţ, Drept penal special. Sinteză de teorie şi practică judiciară.
Vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999
T. C. Medeanu, Neglijenţă în serviciu. Notar public, în Revista de Drept Penal nr.
1/2007
Maria Oprea, Noua reglementare a infracţiunii de inducere în eroare a organelor
judiciare, în Revista de Drept Penal, nr. 2/2013
150
Gavril Paraschiv şi Daniel Ştefan Paraschiv, Ultrajul judiciar în noul Cod penal,
în Revista de Drept Penal, nr. 2/2013
Ilie Pascu, Pluralitate de subiecți pasivi, în Revista de Drept Penal, nr. 3/2004
V. Paşca, În legătură cu problema dacă poate constitui vătămare corporală
gravă pierderea unui organ a cărui funcţionare încetase anterior loviturilor, în Dreptul,
nr. 2-3/1991
Ana Pârvu, Infracţiunile de şantaj şi tâlhărie. Analiză comparativă, în Revista de
Drept Penal, nr. 3/2006
Tudor R. Popescu, Drept civil, vol. I, Editura Romcart SA București, 1993;
Florin Radu, Răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, în Revista de Drept Penal,
nr. 2/2013
L. Sabău, Protecţia penală a dreptului la respectarea vieţii private, în Revista de
Drept Penal, nr. 2/2002
Daniel Soare, Unele discuţii privind latura obiectivă a infracţiunii de purtare
abuzivă, în Revista de Drept Penal, nr. 4/2011
Eugen Stoina, Declaraţii de martor. Jurământ, Revista de Drept Penal, nr.
1/2000,
Eugen Stoina, Subiectul pasiv al infracţiunii de ultraj, în Revista de Drept Penal,
nr. 3/2000
Tudorel Toader şi colaboratorii, Noul Cod penal. Comentarii pe articole,
Editura Hamangiu, Bucureşti, 2014,
Tudorel Toader, Folosirea clandestină a unui post telefonic, în Revista de Drept
Penal, nr. 1/2003
Tudorel Toader, Drept penal român. Partea specială, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2007
Tudorel Toader, Drept penal român. Partea specială, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2012;
Ioana Vasiu, Drept penal; Partea specială Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2001;
Ioana Vasiu şi Lucian Vasiu, Afaceri electronice. Aspecte legale, tehnice şi
manageriale. Editura Albastră, Cluj-Napoca, 2007
Gheorghe Voinea, Abuz de încredere, gestiune frauduloasă. Prezentare
comparativă, în Dreptul nr. 2/1996
151

Curs de Drept Penal Special II

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs de Drept Penal Special II

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

NOTE DE CURS

CAPITOLUL V: INFRACŢIUNI CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIŢIEI

V. 1. Trăsături generale ale infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei.

V. 2. Nedenunţarea (art. 266)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care având cunoştinţă despre

1 Publicată în Monitorul Oficial nr. 887 din 5 decembrie 2014

V. 3. Omisiunea sesizării (art. 267)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public care luând cunoştinţă

V. 4. Inducerea în eroare a organelor judiciare (art. 268)

Noţiune. Considerată drept cauza principală a erorilor judiciare, această faptă a

2 Maria Oprea, Noua reglementare a infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, în

Revista de Drept Penal, nr. 2/2013, p. 86

V. 5. Favorizarea făptuitorului (art. 269)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care ajută un făptuitor, pentru a

4 Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, op. cit. vol. IV, p. 170

V. 6. Tăinuirea (art. 270)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care a cunoscut sau prevăzut că

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care fiind avertizată asupra

V. 8. Influenţarea declaraţiilor (art. 272)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care prin constrângere sau

V. 9. Mărturia mincinoasă (art. 273)

7 Eugen Stoina, Declaraţii de martor.Jurământ, în Revista de Drept Penal, nr. 1/2000, p. 65

V. 10. Răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei (art. 274)

V. 11. Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri (art. 275)

Noţiune. Infracţiunea este reglementată în două variante şi anume:

Noţiune. În forma tipică descrisă la alin. 1, infracţiunea constă în fapta

V. 13. Încălcarea solemnităţii şedinţei (art. 278)

Noţiune. Această infracţiune constă în folosirea de cuvinte ori gesturi jignitoare

V. 14. Ultrajul judiciar (art. 279)

Noţiune. Infracţiunea constă în ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea

Noţiune. Acest text incriminează abuzurile organelor judiciare şi constă în

V. 16. Supunerea la rele tratamente (art. 281)

Noţiune. Infracţiunea este reglementată în două variante: una simplă descrisă în

V. 17. Tortura (art. 282)

Noţiune. Această infracţiune a fost introdusă în Codul penal ca urmare ratificării

V. 18. Represiunea nedreaptă (art. 283)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care pune în mişcare acţiunea

V. 19. Asistenţa şi reprezentarea neloială (art. 284)

Noţiune. Fapta descrisă în art. 284 reprezintă o incriminare nouă, fără

V. 20. Evadarea (art. 285)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care se sustrage stării legale de

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta prin se care înlesneşte în orice fel,

V. 22. Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (art. 287)

Noţiune. Infracţiunea este prevăzută în şapte variante alternative de comitere

V. 23. Neexecutarea sancţiunilor penale (art. 288)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei fizice care se sustrage ori nu

VI. 1. Trăsături generale ale infracţiunilor de corupţie şi de

VI. 2. Infracţiuni de corupţie (art. 289-294)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public sau a altui funcţionar

Penal nr. 2/2011, p. 70

VI. 2. 4. Cumpărarea de influenţă (art. 292)

Noţiune. Infracţiunea de cumpărare de influenţă constă în fapta persoanei care

VI. 3. Infracţiuni de serviciu (art. 295-309)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public cu atribuţii de gestiune

VI. 3. 2. Purtarea abuzivă (art. 296)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta oricărei persoane care în exerciţiul

VI. 3. 3. Abuzul în serviciu (art. 297)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public care în exerciţiul

VI. 3. 4. Neglijenţa în serviciu (art. 298)

Noţiune. Această infracţiune constă în fapta funcţionarului care din culpă,

VI. 3. 5. Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual (art. 299)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public care în scopul de a

VI. 3. 6. Uzurparea funcţiei (art. 300)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public care în timpul