Sunteți pe pagina 1din 39

MEDIAS, 2014

APLICAREA TEHNICILOR DE INTEGRARE


SENZORIALA IN TULBURARILE DE
COMPORTAMENT ALE COPIILOR
PRESCOLARI

Asistent social, ADELINA MARIA BIRIS

PLANUL LUCRARII

APLICAREA TEHNICILOR SI IN TULBURARILE DE COMPORTAMENT ALE


COPIILOR PRESCOLARI

I. INTRODUCERE
I.1. SCOPUL LUCRARII
I.2. DEFINIREA TERMENILOR
a) Copilul prescolar
b) Tulburarea de comportament
c) Integrarea senzoriala
II. TULBURARILE DE COMPORTAMENT LA PRESCOLARI
II.1. Tipuri si caracteristici
II.2. Probleme de comportament versus tulburari de comportament
III. TEHNICI DE INTEGRARE SENZORIALA SI APLICAREA LOR IN
COMPORTAMENTUL DE TIP OPOZANT/NEGATIVIST
III.1. Tulburarea de comportament de tip opozant/negativist
III.2. Importanta tehnicilor SI in corectarea comportamentului de tip
opozant/negativist la prescolari
IV. CONCLUZII
V. ANEXE

I. INTRODUCERE

Teoria integrarii senzoriale a fost munca de o viata a Dr. A. Jean Ayres


(1920-1988) si continua sa se dezvolte si sa fie completata de cercetatori si clinicieni
din intreaga lume. Teoria descrie modul in care creierul lucreaza ca intreg cu scopul
imbunatatirii abilitatilor functionale ale persoanei (Kinnnealey M., & Miller L.J., Sensory
Integration/ Learning Disabilities.).

I.1. SCOPUL LUCRARII


Scopul acestei lucrari este sintetizarea cunostintelor referitoare la integrarea
senzoriala (SI) ca forma de organizare a informatiilor senzoriale in sistemul nervos si la
aplicarea tehnicilor SI astfel incat sa poata influenta corectarea comportamentului
copilului pentru a asigura o cat mai buna functionare a acestuia in mediul in care
traieste.
Metoda de lucru folosita este cea a compilatiei si sintetizarii informatiilor deja existente
in bibliografia de specialitate, iar lucrarea de fata are ca obiectiv crearea premiselor
pentru un studiu ulterior mai aprofundat pe diferite teme de interes, in functie de
specificul profesional al fiecarui educator/parinte/profesionist din domeniul medicosocial, etc.
I.2. DEFINIREA TERMENILOR
a) Copilul prescolar
Copilul prescolar este copilul cu varsta intre 3-6 ani care nu a atins nc vrsta de
coal si se refer la educaia, nvmntul copiilor sub aceast vrst, care aparine
acestora (DEX 1998).
Perioada precolar (dup Ursula chiopu, Verza, 1997, p. 127, i Golu, Verza,
Zlate, 1993, p. 77) poate fi mprit n 3 subperioade: precolarul mic (3-4 ani),
precolarul mijlociu (4-5 ani) i precolarul mare (5-6 ani). Jocul rmne activitatea
dominant a acestei etape, dar el ncepe s se coreleze cu sarcinile de ordin educativ.

Precolarul mic se caracterizeaz printr-o puternic expansiune, copilul triete


frenezia explorrii mediului. Perioada precolar mic este cea de trecere de la
centrarea organismului pe satisfacerea necesitilor imediate spre activiti n care
modalitile de satisfacere sunt mai complexe i mai ales de tip psihologic.
Precolarul mijlociu se adapteaz mai uor mediului din grdini, jocul este n mai
mare msur bazat pe aciuni, iar activitile obligatorii sunt mai solicitante. Cunotinele
despre mediul nconjurtor sunt mult mbogite. Precolarul mijlociu manifest o
maxim receptivitate fa de mediul nconjurtor, fapt ce i dezvolt percepia, care
devine un proces orientat, cu sarcini i modaliti proprii de realizare.
Reaciile emoionale sunt mai controlate i mai n acord cu cerinele prinilor sau
educatorilor. O alt caracteristic este ritmul accelerat al socializrii copilului. Se
instaleaz mai evident unele trsturi caracteriale care contureaz viitoarea
personalitate.
Precolarul mare 5-6/7 ani. Activitile precolarului mare sunt din ce n ce mai
sistematice, dei activitatea de baz rmne jocul. ncepe pregtirea pentru coal.
Percepia transformat n observaie se exerseaz i devine pricepere, limbajul capt
o structur mult sistematizat i nchegat, fiind constituit dup regulile gramati-cale;
apar primele forme ale gndirii logice, orientate spre sistematizare i observarea
faptelor particulare; sunt utilizate unele procedee de memorare; atenia voluntar devine
de mai lung durat (Gratiela Sion, Psihologia varstelor, p.102-103).
Asadar, in decursul primilor 7 ani, copilul invata corpul si lumea inconjuratoare,
devenind capabil sa se ridice in picioare, sa se deplaseze, invata sensul diferitelor
sunete si apoi dezvolta limbajul ca si mijloc de comunicare. Copilul invata sa relationeze
cu tot ce exista in mediul inconjurator si cu ceilalti oameni. Cand observam un copil,
observam comportamentul acestuia, care reprezinta oglindirea activitatii creierului (I.D.
TAIR, O introducere in lumea senzoriala, p.4). Legatura dintre creier si comportament
este foarte puternica. Un creier care proceseaza informatiile senzoriale in mod
dezorganizat conduc la multe aspecte din comportamentul copilului care sunt
dezorganizate. Dezvoltarea generala a copilului este dezordonata, iar participarea la
experientele copilariei este ocazionala, fara chef sau inadecvata. Incapacitatea sa de a

functiona fara probeleme nu se datoreaza faptului ca nu vrea, ci faptului ca nu poate


(Kranowitz, Copilul desincronizat...pp.42-43).
Parintii sunt ingrijorati de problemele de comportament tot mai dese ale copiilor lor. Cei
aflati in aceasta situatie incearca sa gaseasca solutii pentru a rezolva problema.
Apeleaza la pauze, pedepse, rationament, recompense si in disperare, recurg chiar si
la bataie. Insa toate acestea nu dau nici un rezultat pozitiv. Ei incearca prin toate
mijloacele rezolvarea problemei, sperand ca una dintre ele va fi eficienta.
Atunci cand vrei sa schimbi comportamentul micutului tau, primul pas si cel mai
important este acela de a intelege care este cauza care a dus la acea purtare.
Intelegerea acelui comportament si a cauzelor actiunilor lui comportamentale te ajuta sa
il ghidezi spre o conduita adecvata.

b) Tulburarea de comportament
Conform DEX, aceste notiuni sunt definite astfel: Comportament = din fr. Comportement
= modalitate de a actiona n anumite situatii, mprejurari; conduita, comportare, purtare;
n literatura se fac multe comentarii privind comportamentul normal si anormal;
Tulburare de comportament este definita ca o conduita antisociala persistenta la copil si
adolescent.
Putem spune ca multi copiii sunt la un moment dat autorii unor acte care
contravin normelor sociale si ncalca drepturile personale sau de proprietate. De
asemenea, multi dintre copii au avut n dezvoltarea lor evenimente izolate de tip furt sau
minciuna si chiar la copilul normal pot aparea, accidental si destul de rar, gesturi
agresive, cu lovire intentionata.
Copilul considerat a avea o tulburare de comportament/conduita difera de toti
ceilalti prin intensitatea, extinderea si severitatea comportamentelor antisociale. Din
pacate, nu exista o linie neta de demarcatie ntre comportamentul social normal si cel
anormal (scritub.com/sociologie).
Tulburarea de comportament reprezinta expresia relatiei dintre dezvoltarea unica,
mai cu seama a personalitatii si mediul ambiant, n care traieste individul. Acesta este
confruntat cu o serie de situatii carora trebuie sa le faca fata si sa adopte raspunsuri cu
caracter adaptativ sa nteleaga si sa poata anticipa momentele mai importante, sa
5

actioneze asupra mediului si sa se integreze n normele de convietuire sociala.


Pentru aceasta, comportamentul este dependent, pe de o parte, de nivelul intelectului,
de cunostintele si experienta de viata ale subiectului, pe de alta parte, de caracteristicile
organizarii sociale si functionalitatea relatiilor intersubiective.
Copilul se dezvolta si se modeleaza progresiv, printr-o raportare continua la
statuturile si rolurile parintilor, iar ulterior si n functie de alte persoane si de mediul
inconjurator. La nceput imita comportamentul adultilor si adopta modele din mediul
familial, ca apoi sa nvete si sa experimenteze noi comportamente. Sunt considerate
tulburari comportamentale, n raport de vrsta si mprejurari, chiar si fenomenele de
tipul obrazniciei si folosirii unui limbaj trivial, pna la fenomene etichetate ca fiind cu un
grad

ridicat

de

gravitate

numite,

adeseori,

prin

termenul

de

delicventa.

Ca atare, paleta devierilor de comportament este foarte mare si cuprinde o serie variata
de manifestari ce apar dominant n una din formele principale ale comportamentului
afectiv, cognitiv, verbal, ludic, psihomotor, dar care imprima un stil deviant specific
global pentru fiecare individ ce se abate de la normele de convietuire n societate .

c) Integrarea senzoriala
Integrarea senzoriala este un termen care se refera la modul in care sistemul
nervos primeste mesaje de la simturi si le transforma in raspunsuri motrice si
comportamentale adecvate (spdfoundation.net).
Toate informatiile pe care le primim de la mediul inconjurator trec prin sistemele
noastre senzoriale. Deoarece multe procese senzoriale au loc in cadrul sistemului
nervos la nivelul subconstientului, de obicei nu ne dam seama de ele. Pe de alta parte
suntem constienti de simturile care implica gustul, mirosul, sunetul, dar cei mai multi
dintre noi nu realizeaza ca sistemul nostru nervos proceseaza (simte) atingerea,
miscarea, forta gravitationala si pozitia corpului. Asa cum ochii detecteaza informatiile
vizuale si le trimit creierului pentru interpretare, asa au toate sistemele senzoriale,
receptori care preiau informatia pentru a fi perceputa de catre creier (A Parents Guide
to Understanding Sensory Integration).

Integrarea este partea continua a procesului prin care senzatiile provenite de la


unul sau mai multe sisteme senzoriale se imbina in creier (Kranowitz, Copilul
desincronizat senzorial..p.97)
Disfunctiile de integrare senzoriala apar atunci cand semnalele senzoriale nu se
pot organiza n rspunsuri adecvate. Jean Ayres a asemnat disfunctiile de integrare
senzoriala cu un "blocaj in trafic" , adica incapacitatea de a procesa si de a folosi
informatiile primite de la simturi pentru a avea o activitate normala in viata de zi cu zi
(idem, p.38).
Copiii cu disfunctie de integrare senzoriala se straduiesc sa-si controleze emotiile si
comportamentul precum si abilitatile motorii ca rspuns la stimularea senzorial.
Stimularea senzoriala poate include atingerea, vazul, sunetul, gustul, mirosul, senzaia
de micare n spaiu i gradul de contientizare a poziiei corpului n spaiu.
O persoan cu disfunctie de integrare senzoriala consider c este dificil s
proceseze i sa acioneze conform informaiilor primite prin intermediul simurilor, ceea
ce creeaz probleme n ndeplinirea nenumratelor sarcini de zi cu zi. Nendemnarea,
problemele de comportament, anxietatea, depresia, eecul colar, i alte efecte pot
rezulta n cazul n care aceasta tulburare nu este tratat n mod eficient
(spdfoundation.net/about-sensory-processing-disorder). Acesti copii au dificultati in a-si
pastra calmul, in a-si activa starea de alarmare sau a avea o dispozitie afectiva pozitiva.
Copiii care au dificulti de ajustare i procesare a stimulilor senzoriali prezint
urmatoarele simptome:

Probleme de modulare senzoriala, se refera la modul in care un copil isi


ajusteaza reactiile la diverse senzatii (acesti copii sunt hiperreactivi, subreactivi,
in cautare de senzatii sau oscilanti).

Probleme de discriminare senzoriala (felul in care un copil distinge cu greu o


senzatie de alta).

Probleme motorii cu baza senzoriala (posturi corporale neobisnuite, dificultati


de a concepe o actiune, de a planifica si organiza miscarea corpului si de a duce
la indeplinire planul respectiv).

Probleme comportamentale si de reglare asociate, se refera la probleme pe


care le pot provoca procesarea senzoriala ineficienta. (Kranowitz, Copilul
desincronizat senzorial..p.43)

In concluzie, i nte gra rea se nzor iala (IS ) es te procesul de primire,


organizare si interpretare a informatiilor care devin baza planificarii
motrice, a invatarii si a comportamentului. Cand acest proces este
dezorganizat, vorbim despre disfunctie de integrare senzoriala.

II. TULBURARILE DE COMPORTAMENT LA PRESCOLARI


II.1. Tipuri si caracteristici
Parintii ar dori sa aiba o bagheta magica prin care sa schimbe numaidecat
problemele de comportament ale copiilor. In realitatea, educatia si disciplinarea copilului
reprezinta un proces complex si de lunga durata.
Ei cred ca o masura drastica si imediata va corecta comportamentul copiilor lor. Din
pacate, de obicei nu se intampla asta. Unele comportamente nu se schimba asa de
repede.
Copiii sa se invete minte trebuie sa treaca inainte prin experiente repetate de aceasta
natura, si probabil sa simta in mai multe randuri aceleasi consecinte negative ale
comportamentului lor. Este, de asemenea, posibil sa simta nevoia de a fi rasplatiti
pentru buna purtare de mai multe ori inainte ca ei sa fie gata sa se schimbe.
Daca se sare de la o masura de corectare la alta, nu vei stabili niciodata o strategie
buna de disciplinare. Se pot experimenta mai multe tehnici de disciplinare inainte, dar
trebuie sa se ramana la una singura. Daca ai rabdare si aloci suficient timp pentru
metoda aleasa, dar totusi rezultatele nu apar, atunci poti face cateva modificari.
Indiferent de cat de mult ne dorim ca problema sa se rezolve imediat, adesea trebuie sa
o abordam cu pasi mici si siguri si din mai multe perspective.
Tulburarea de comportament se manifesta prin comportament persistent in directia
violarii drepturilor celorlalti si a regulilor sociale de baza.
Cele mai frecvente tulburari comportamentale la copii sunt urmatoarele:

tulburarea obsesiv compulsiva;


8

tulburarea bipolara;

ticurile;

ADHD;

autismul etc

tulburarea de opozitie
1. Tulburarea obsesiv compulsiva (TOC)
Este un tip de tulburare de anxietate caracterizata prin prezenta unor obsesii sau
compulsii pe care copilul se simte incapabil sa le controleze rational si care interfereaza
cu activitatile cotidiene.
Apar obsesii repetate, ganduri nedorite si compulsiile sunt recurente si se manifesta
dorinta de a face anumite lucruri in mod repetat pentru a bloca gandurile care ii
infricoseaza. Aceste comportamente sunt menite sa dimuneze anxietatea cauzata de
gandurile obsesive. Spre deosebire de adulti, copii nu au abilitatile cognitive necesare
sau experienta de viata pentru a recunoaste faptul ca obsesiile sau compulsiile sunt
excesive sau nerezonabile.
Cauza TOC
Se considera ca tulburarea are la origini o cauza neurologica. Mai multi cercetatori au
descoperit ca tulburarea obsesiv compulsiva este asociata cu deficienta serotoninei din
creier. Afectiunea se declanseaza si pe linie ereditara, apare la copii ai caror membri ai
familiei au aceasta tulburare.
Simptomele acestei tulburari si cele mai frecvente tipuri de comportament
Simptomele pot sa apara si sa dispara in mod repetat. Nu au o frecventa anume.
Adesea nu exista o relatie logica intre obsesie sau compulsii si temerile concepute
pentru a le compensa:
Obsesii: teama constanta si nejustificata de microbi, germeni etc., performante scolare
scazute brusc, ipohondria frica exagerata de boli, imagini si ganduri necurate si
dezgustatoare uneori cu conotatie sexuala, obsesii religioase, preocupare excesiva
pentru ordine, curatenie, organizare etc., teama ca cineva din familie ar putea pati ceva
rau, frica exagerata de a nu pierde lucruri sau de a le arunca din greseala, etc.
Compulsii: apare spalarea excesiva pe maini, aspect de maini crapate; folosirea in
exces a sapunului, prosopului si detergentilor; facerea si refacerea obsesiva a aceleiasi
9

teme pentru acasa in incercarea de a fi perfecta; imposibilitatea de a finaliza anumite


lucrari rescrierea lor constanta cu impresia ca niciodata nu este suficient de buna;
repetarea excesiva a unor ritualuri uzuale (punerea si repunerea hainutelor in sifonier
de mai multe ori, a jucariilor etc.); verficarea constanta a dulapurilor si usilor (frica ca
niciodata nu inchide usa suficient de bine, ca usa de la dulap nu sta bine inchisa etc.).
Copilul cu TOC este adesea rusinos, manifesta un respect exagerat, este perfectionist
si uneori poate manifesta accese de furie, ca forma de ascundere a unei neputinte a lui.
Legatura intre TOC si procesul de integrare senzoriala
Cercetarile medicale au stabilit o legatura directa intre procesarea senzoriala si
comportamentele ritualice ale copiilor. Astfel s-a constatat ca acei copii care sunt
hipersenzitivi, dezvolta comportamente ritualice pentru a se putea adapta mai usor
mediului in care traiesc si care poate deveni o posibila patologie pentru TOC, mai tarziu.
De cele mai multe ori hipersensibilitatea la atingere, miros sau gust in copilarie a
dezvoltat in adultul de mai tarziu comportamente ritualice asociate TOC. Cand copiii
sunt extrem de sensibili la anumite atingeri sau mirosuri, ei se simt intr-un fel at acati
sau in pericol in mediul inconjurator. Comportamentul ritualic se dezvolta ca un
mecanism de aparare care le da acestor copii sentimentul de control (studio aparut
in Journal of Behavior Therapy and Experimental Psychiatry, sciencedaily.com).
2. Tulburarea bipolara la copii
Tulburarea bipolara se caracterizeaza prin schimbari bruste de dispozitie ale unui
copil intr-o combinatie de depresii extrem de severe si episoade maniace. Este o
tulburare maniaco-depresiva cu simptome care pot aparea din copilarie si care difera de
cele ale afectiunii la adulti.
Tulburarea bipolara are asa cum ii spune si numele 2 poli in componenta ei: una
depresiva si alta maniacala. Ea este confundata adesea cu depresia, insa trebuie
clarificat faptul ca simptomele acesteia din urma sunt lipsite de episoadele maniacale
specifice sindromului bipolar.
Simptomele acestei tulburari si cele mai frecvente tipuri de comportament

10

Exista doua tipuri de simptome interrelationate intre ele in diagnosticarea acestei


afectiuni. Unele sunt specifice depresiei, altele sunt conectate cu episoade maniacale.
Cand acestea survin impreuna, se numeste ca acel copil sufera de tulburare bipolara.
Simptome asociate depresiei: lipsa de interes sau chef, asociata adesea cu
plistiseala; agitatie si iritabilitate; somn prelungit sau insomnii frecvente; schimbari
semnificative in apetit; schimbari in nivelul de activitate zilnic, obisnuit; lipsa de energie;
incapacitate de concentrare; tristete accentuata frecventa; plans din senin si frecvent;
scadere a memoriei; manifestare a unor sentimente de vinovatie sau inutilitate;
comportament autodistructiv (ganduri de suicid, autovatamare).
Simptome asociate maniei: stare de spirit frecvent iritabila/euforica; stima de sine
supraapreciata (inflatia autostimei care ofera si sentimente de marire si grandoare);
nevoie scazuta de somn; limbaj precipitat (logoree - vorbire rapida, cu intercalarea unor
cuvinte intre ele etc.); distractibilitate; implicare excesiva in diverse proiecte si activitati
(hiperactivitate); abuzarea de activitati riscante care ofera placere (droguri, alcool, sex);
dezinhibitie.
Cauzele tulburarii bipolare la copii
Specialistii considera ca factorii genetici stau la baza etiologiei afectiunii. Desi multi
considerau ca si factorii psihologici, emotionali sau sociali sunt cauze ale sindromului
bipolar, se considera ca acestia doar favorizarea declansarea lui.
Din punct de vedere neurobiologic se considera ca exista un dezechilibru intre
neurotransmitatori, precum si o densitate sau sensibilitate modificata a receptorilor care
stau la baza sindromului.
Legatura intre TB si procesul de integrare senzoriala
Aceasta afectiune este extrem de grava si intervine in calitatea vietii copilului. Ea poate
declansa probleme la scoala in familie si chiar in comunitatea in care traieste.
Tulburarea bipolara netratata conduce pe termen lung la spitalizare, abuz de droguri,
accidente si chiar suicid.
Terapia are o abordare multipla si se bazeaza in general pe ameliorarea simptomelor:
medicatie (stabilizatoare ale dispozitiei), psihoterapie (ajuta copilul sa recapete
incredere in sine), alte abordari alternative considerate de catre psihologi si psihiatri ca
fiind importante in terapia acestei afectiuni.
11

Conform informatiilor prezente in cap. 5 din Bipolar Disorders: A Guide to Helping


Children and Adolescents by Mitzi Walsh, copyright 2000 by O'Reilly & Associates, Inc.
pentru copiii cu TB, terapiile alternative sunt interventii care se bazeaza pe simptome si
nevoi individuale si de multe ori au dat rezultate bune. Ele includ: formarea integrarii
auditive, terapia ocupationala, integrarea senzoriala, terapia limbajului.
Integrarea senzoriala poate reduce sau spori nivelul reactivitatii copilului dupa nevoie.
Tulburarile de integrare senzoriala sunt destul de comune la persoanele cu TB si
acestea includ hiper sau hiporeactivitate la miros, gust, textura, atingere sau la forta
gravitationala. Terapia de integrare senzoriala a fost folosita mult la copiii cu alte
probleme neurologice de tip ADHD, autism, si mai rar in cazul copiilor cu TB.
In TB tulburarile de procesare senzoriala pot fi clinice. Un copil in faza maniacala poate
avea un raspuns intens la anumite tipuri de senzatii si le poate percepe ca fiind placute
in unele cazui, iar in alte cazuri sunt percepute ca dureroase sau deranjante. Copiii cu
TB sunt cel mai adesea hipersensibili cand se afla in faza depresiva, fiind iritabili, uneori
neputand sa-si poarte propriile haine pe care le percep ca fiind incomode, sau sa
manance masa obisnuita (totul miroase urat, are un gust oribl, le vine sa vomit, etc.).
Terapia SI foloseste tehnici simple pentru a echilibra sistemele senzoriale ale copiilor cu
TB: periajul, compresia usoara a corpului, exercitii de imbunatatire si consolidare a partii
senzoriale a sistemului nervos cum ar fi leganatul in hamac, saritul pe minge si alte
tehnici care vizeaza in mod direct tulburarile senzoriale specifice. Cele mai bune
rezultate in terapia SI s-au obtinut la copiii cu probleme de alimentatie. Anumite texturi
si gusturi nu sunt acceptate de catre copiii cu TB astfel ca se poate actiona pentru a
reduce hipersensibilitatea nervilor din gura si gat suficient cat sa permita copilului sa
manance si alt tipuri de hrana, introducand in mod gradual diferite tipuri de texturi,
mirosuri si gusturi in activitatile zilnice ale copilului acasa, la scoala si in alte medii in
care traieste.

3. Ticurile nervoase la copii


Atunci cand un copil incepe sa isi roada foarte des unghiile, sa clipeasca
continuu sau sa se balbaie, parintii intra adesea in panica, iar singura lor reactie este
aceea de a-i certa sau de a le spune sa nu mai faca asta.
12

Din ce motive? Ce se intampla daca fac in continuare aceste gesturi si cum le pot
dauna? Ticurile nervoase trebuie mai intai de toate analizate si apoi "tratate"!
Ticurile nervoase sunt actiuni (cotractii ale unor muschi) repetitive, involuntare, regasite
in general la nivelul fetei si al extremitatilor. Acestea nu au niciun rol eficient in
dezvoltarea copilului, se dezvolta in general in perioada copilariei, iar in timp ce unele
dintre ele sunt pasagere si dispar dupa un timp relativ scurt, altele devin o adevarata
problema permanenta, putand afecta viata la maturitate.
Simptomele acestei tulburari si cele mai frecvente tipuri de comportament
In general, ticurile nervoase apar in prima decada a vietii, cam pe la varsta de 2-3 ani si
pot fi temporare sau de lunga durata in functie de implicatiile pe care le au asupra
micutilor. Exista mai multe manifestari ale ticurilor nervoase la nivel fizic si
comportamental.
Cele mai frecvente la copii sunt: la nivelul fetei - clipitul in exces, dilatarea narilor,
ridicarea sau miscarea sprancenelor, muscarea buzelor; lovituri incontrolabile ale
mainilor si picioarelor; balbaiala; miscarea involuntara a capului; rosul unghiilor; tusea;
scrasnitul dintilor; intinderea gatului.
Cauzele ticurilor nervoase
In timp ce cauzele exacte au fost greu de identificat de catre specialisti, exista totusi
cativa factori notabili care contribuie la declansarea lor:
Stresul este unul dintre principalii factori care determina aparitia acestor ticuri. Desi este
greu de inteles pentru unii parinti faptul ca micutii sunt stresati, acestia au si ei tot soiul
de nelinisti si framantari, ceea ce ii face sa devina anxiosi. Iar daca nu se pot manifesta
verbal, spunand ceea ce ii "doare", micutii dezvolta aceste ticuri nervoase, care-i ajuta
sa se descarce in astfel de momente si sa se elibereze de tensiuni.
Deficiente alimentare - s-a constatat ca un deficit de magneziu din alimentatie ar putea
conduce la aparitia acestor actiuni involuntare.
Predispozitii genetice - exista, se pare, o vulnerabilitate de ordin ereditar, care ar
explica aparitia acestora pe baza unor antecedente psihice din familie.
Climatul familial si educativ - acesti factori pot influenta declansarea ticurilor, deoarece
micutii predispusi la aparitia lor sunt extrem de sensibili si hiperemotivi. Eventualele
conflicte aparute in sanul familiei (parinti care se cearta, un eventual divort, lipsa unui
13

parinte, favoritisme pentru unul dintre copii atunci cand sunt mai multi frati etc), o
educatie prea severa (expectante prea mari ale parintilor, impunerea unor reguli severe
in educatie).
Oboseala, suprastimulare si excitabilitatea maxima - sunt factori care declanseaza
aparitia ticurilor si chiar le maresc frecventa si intensitatea.
Legatura intre TN si procesul de integrare senzoriala
Copiii cu probleme de SI incearca sa-si pastreze un nivel de concentrare, atentie,
apeland la tot felul de miscari sau ticuri nervoase care-i ajuta sa reactioneze intr-un mod
adecvat atat la stimulii externi cat si interni. Cand raspunsurile la stimuli devin prea
intense, agasante, persoanele din jur considera comportamentul copilului ca fiind
deranjant. Aceste comportamente, uneori extreme sau deranjante, nu arata despre
copil ca este ignorant, dereglat psihic sau ca nu este capabil sa isi desfasoare
activitatile zilnice ci doar ca acest copil incearca sa faca tot ce-i sta in putinta sa
integreze informatiile care-i parvin prin sistemele senzoriale. In unele situatii copilului
cu TN ii este imposibil sa stea locului si sa taca in acelasi timp; ca sa-si controleze
vorbirea trebuie uneori sa se miste, sa faca anumite gesturi fara sens, iar ca sa-si
controleze actiunile trebuie sa vorbeasca cu el insusi sau sa se linisteasca. In aceste
cazuri pot fi de folos anumite jucarii de framantat sau o muzica discreta in casti, care
sa-l ajute pe copil sa nu devina prea deranjant.
Asadar este bine sa analizam cu atentie ticurile copilului inainte de a intra in panica si
de a lua masuri. Daca exista o tensiune psihica care genereaza aparitia lor, nu va
scapa de ele decat de-ndata ce acel factor de stres este indepartat. Un stil de viata
echilibrat, o alimentatie corecta (bogata in magneziu si zinc), dar si odihna, contribuie la
reducerea frecventei acestor gesturi involuntare ale copiilor, prin diminuarea stresului.
Daca ticurile copilului devin deranjante si invadeaza din ce in ce mai mult viata copilului,
atunci se impune vizita la psiholog si terapia de specialitate.

4. ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder)


ADHD sau deficitul de atentie reprezinta un "defect" neurologic, datorat structurii
particulare si chimiei creierului si se manifesta prin incapacitatea copilului de a se
concentra pe o sarcina sau activitate, prin hiperactivitate este foarte dinamic si
14

deseori actioneaza fara sa gandeasca, prin temperament dificil sau abilitati sociale
scazute.
Simptome ale

deficitului

de

atentie

Acest comportament este, in general, observat inainte de varsta de 7 ani. Simptomele


trebuie sa fie observate in cel putin doua locuri, spre exemplu la scoala, acasa, in
comunitate, in crese, si pentru cel putin 6 luni.
Iata cateva simptome ale deficitului de atentie: nu este atent la detalii; nu pare ca
asculta cand i te adresezi direct; este usor distras; intampina dificultati in organizarea si
finalizarea sarcinilor; da din maini si din picioare, neputand sta locului; vorbeste
continuu; intrerupe conversatiile si deranjeaza jocurile altor copii; evita sarcinile care
necesita efort mental (de pilda exercitiile pe care trebuie sa le faca in clasa, temele,
jocurile); face lucruri care sunt periculoase fara sa se gandeasca la posibilele
consecinte.
Ce inseamna toate acestea pentru copilul tau?
Copiii cu ADHD pot fi intarziati cu aproape 30 % din varsta actuala in capacitatea de fi
atenti si de a tine minte. Acest lucru inseamna ca un copil de 9 ani poate sa se
comporte ca unul de 6 ani in ceea ce priveste capacitatea de concentrare si control. De
aceea, este foarte greu pentru copiii cu ADHD sa se integreze in grupuri de aceeasi
varsta cu ei. Asta nu inseamna ca este mai putin inteligent, ci ii este afectata doar
abilitatea de controlare a impulsurilor.
ADHD intarzie dezvoltarea creierului
In timp ce unele regiuni ale creierului se dezvolta cu cativa ani mai tarziu decat in mod
normal la copiii cu deficit de atentie cu hiperactivitate, celelalte parti ale creierului se
dezvolta normal, arata un nou studiu realizat de cercetatori.
Specialistii au observat ca aceasta intarziere in dezvoltarea creierului la copiii cu ADHD
este mai proeminenta in regiunile din fata ale cortexului (invelisul superior al creierului),
care are rol in gandire, planificare si atentie.
Cauze posibile ale ADHD
Televizorul, o cauza a ADHD-ului?
Desi s-a stabilit ca factorii genetici influenteaza aparitia ADHD-ului la copii, cercetatorii
cred ca si factorii de mediu au un rol important in aparitia deficitului de atentie.
15

Televizorul afecteaza abilitatea copilului de a fi atent


Cercetatorii au descoperit ca acei copii care petrec foarte mult timp in fata televizorului
pot, mai tarziu, sa devina impulsivi, neastamparati, agitati si sa aiba probleme de
concentrare, toate acestea fiind simptome ale ADHD-ului.
Cercetatorii ne explica: "Creierul copiilor creste de trei ori mai mult in primii ani de viata.
In momentul de fata toata lumea isi lasa copilul chiar micut sa se uite la televizor.
Suntem in mijlocul unui experiment international necontrolat in ceea ce priveste
viitoarea generatie de copii si adevarul este ca nu facem nimic sa schimbam ceea ce se
intampla si viitorul copiilor nostri. Ii expunem la muntele de informatie oferita de media
la varsta la care creierul lor se dezvolta incredibil de repede."
Televizorul ofera si avantaje, in special atunci cand continutul, pasnic si calitativ il ajuta
la invatare sau ii creeaza un mediu sanatos.
Legatura intre ADHD si procesul de integrare senzoriala
Tratamentul in cazul copiilor cu ADHD se concentreaza in principal pe tratarea
simptomelor in parte si cuprinde:
terapie comportamentala (modificarea comportamentului) care este si partea cea
mai importanta a acestui tratament;
terapia medicamentoasa care trebuie individualizata de la caz la caz si se asociaza
cu terapia comportamentala.

Integrarea senzoriala
Strategia terapeutica se stabileste de catre specialistul in neuropsihiatrie infantila, in

colaborare cu pediatrul, logopedul, eventual psihoterapeutul, dupa o evaluare


diagnostica cu stabilirea simptomelor tinta si a gradului initial de afectare.
O parte importanta a tratamentului o reprezinta monitorizarea simptomelor (urmarirea
rezultatelor scolare, a procesului de memorare, interactiunile familiale si relatiile cu
persoanele de aceeasi varsta atat acasa, cat si in colectivitate) si adaptarea strategiei la
evolutia copilului.
Cu toate ca tulburarea de procesare senzoriala nu este acelasi lucru cu sosia ei
ADHD-ul, cele doua tulburari il pot afecta simultan pe copilul desincronizat senzorial.
Dr. Lucy Jeane Miller este principalul cerecetator in domeniul procesarii senzoriale si
colaboreaza cu alti terapeuti ocupationali pentru a defini bazele psihologice si
16

neurologice ale tulburarii de procesare senzoriala. Obiectivele acestei investigatii


riguroase includ:
1. Stabilirea distinctiei dintre tulburarea de procesare senzoriala si ADHD
sau alte dizabilitati;
2. Determinarea celui mai bun tratament pentru copiii cu diferite tipuri de
tulburare de procesare senzoriala, intrucat nu tuturor li se potriveste
acelasi tratament;
Printre descoperirile cerecetatorilor se numara si dovada ca multi copii cu tulburare de
procesare senzoriala difera de copiii cu ADHD in cea ce priveste reactiile la senzatii
neasteptate, de pilda, atingerile usoare, sunetele puternice, luminile intermitente,
mirosurile tari si senzatia pe care o ai cand ti se face vant pe spate cu scaunul.
Copiii cu ADHD tind sa se alarmeze atunci cand simt aceste senzatii noi, dar apoi, ca
majoritatea oamenilor se obisnuiesc cu ele. Unii copiii care sufera de tulburarea de
procesare senzoriala, nu se alarmeaza insa la aparitia acestor senzatii cotidiene. Pe ei
viata nu-i afecteaza prea mult. Alti copii cu tulburare de procesare senzoriala se afla,
dimpotriva, intr-o continua stare de alerta si e posibil sa nu se obisnuiasca deloc cu
aceste senzatii. Pe ei viata ii afecteaza prea mult. Parintii si profesorii pot observa si
alte diferente dintre tulburarea de procesare senzoriala si ADHD. Spre exemplu, multi
copii cu tulburare de procesare senzoriala, prefera cararile batatorite situatiile de
rutina intr-un mediu familiar, in vreme ce copiii cu ADHD prefera noutatea si
diversitatea. Multi copii cu tulburare de procesare senzoriala au o coordonare motorie
defectuoasa, in vreme ce copiii cu ADHD sunt adesea foarte buni la sport. Daca nu sunt
deranjati de diverse senzatii, multi copii cu TPS isi controleaza bine impulsurile, in timp
ce copiiii cu ADHD nu reusesc sa se controleze mai deloc (Kranowitz, Copilul
desincronizat..., pp.41-43 ).
O abordare terapeutica multipla (terapie comportamentala si terapie SI) poate avea
rezultate benefice in ameliorarea simptomelor copiilor cu ADHD si tulburare de
procesare senzoriala. Exista mai multe tehnici SI care pot ajuta copilul sa dea un
raspuns adaptativ sistemului nervos central: periajul si compresia usoara care
stimuleaza receptorii muschilor si reflexele tendoanelor, patura cu greutati sau vesta cu
greutati pentru a da presiune externa si impulsuri proprioceptive; de asemenea activitati
17

motrice dificile pot fi folosite ca sa calmeze copilul hiperreactiv si sa-l ajute sa aiba un
mai mare grad ce constientizare a propriului corp in spatiu. La un nivel mai avansat a
problemelor care provin din incapacitatea copilului de a se calma sau a face fata la
hiperstimulare se poate crea pentru copil un mediu inconjurator favorabil: jocuri de
lumini cu bule, sau proiector cu lava, fibre optice care sa-l ajute pe copil sa se relaxeze.
De asemenea, leganatul, saritul, invartitul pot stimula sistemele senzoriale proprioceptiv
si vestibular ale copilului cu ADHD si-l pot ajuta sa dea un raspuns adaptativ adecvat.
Jucariile de ros, vibratiile pot de asemenea sa calmeze un sistem senzorial
hiperstimulat.

5. Autismul
Autismul este o boala ce poate afecta comportamentul unui copil, modul in care
acesta gandeste, comunica si interactioneaza cu ceilalti. Copiii care sufera
de autism sunt afectati in mai multe feluri. Unii dintre acestia au doar simptome blande
incat se pot dezvolta si pot trai independent, in timp ce altii pot avea simptome severe si
au nevoie de ingrijiri speciale. Aceasta tulburare este mai comuna la baieti decat la fete
si este de obicei diagnosticata la varstele cuprinse intre 15-36 luni, desi simptomele pot
aparea mai devreme.
Caracteristici, simptome
Autismul este o tulburare a spectrului, insemnand faptul ca acesta afecteaza copiii in
diferite moduri, la diferite grade de severitate, cu privire la abilitatea de a comunica, de
a se gandi si de a interactiona la nivel social.
Deoarece nu exista nimic anormal cu privire la partea fizica a unui bolnav de autism si
deoarece copiii se dezvolta fiecare in felul sau, tulburarea poate fi greu de
recunoscut. Autismul este caracterizat de:

de cuvinte;

18

omportament neobisnuit privind miscarea mainilor. Pentru un sfert din copiii


bolnavi de autism, dezvoltarea poate fi normala in primii 2 ani de viata, ca apoi sa
regreseze in privinta interactiei sociale si a comunicarii. Posibil ca ei sa:

entizeze faptul ca se joaca langa alti copii;

In cazul in care semnalati unul dintre aceste semne cu privinta la copilul dvs, pe baza
unui comportament izolat, nu inseamna neaparat ca acesta sufera de autism. De obicei
este o colectie de astfel de tipare ce duc la realizarea unui diagnostic. Desi copiii cu
autism sunt afectati in diferite moduri, in toate cazurile, capacitatea lor de a comunica si
de a interactiona cu ceilalti este precara. Alte comportamente ale copiiilor cu autism
sunt:

aginare si fantastice;

icol;

Nu toti copiii cu autism prezinta astfel de comportamente.


Cauzele autismului Nu exista o cauza anume pentru autism. Cercetarile s-au bazat pe
dezechilibrul chimic, dezvoltarea creierului sau sistemul imunitar al pacientului.Alergiile
la mancare, cantitatile excesive in tractul intestinal si expunerea la un mediu toxic, au
19

fost vazute ca posibile cauze ale autismului. Insa nu exista dovezi clare in acest sens.
Cativa dintre cercetatori considera faptul ca thimerisolul ( este un ingredient al
vaccinului) si vaccinurile pot avea legatura cu autismul deoarece diagnosticul bolii
coincide cu varsta la care copilul necesita vaccinuri. Insa nu exista dovezi in acest sens,
chiar teoria fondata pe acest subiect in 1998 a fost discreditata in 2004.
Integrare senzoriala si copii cu autism
Cautarea si gasirea unui program special pentru copiii cu autism este foarte importanta
si trebuie facuta rapid. Aceste programe sunt utilizate pentru a oferi educatie si suport
copilului dvs, dupa ce a fost diagnosticat cu tulburari fizice sau psihice de
comportament. Aceste programe sunt cele care reusesc sa integreze partial copilul in
societate, folosindu-se de diferite metode precum limbaje de semn sau diverse poze.
Acestea ajuta de asemenea copilul sa renunte la tiparul repetitiv si sa ii ghideze spre
alte activitati. Pentru majoritatea copiilor se folosesc medicamente, pentru a le tine
acestora simptomele sub control, precum antidepresive pentru a minimaliza tiparele
repetitive sau pentru a le stimula activitatea, anticonvulsive pentru a trata agresivitatea.
Unora li se dau si medicamente antipsihotice pentru a controla comportamentul repetitiv
si agresiv.
Ajutorul dat copiiilor cu autism
Mersul la scoala. Membrii echipei medicale te pot ajuta sa ii gasesti copilului un mediu
cat mai propice acestuia, atunci cand este vorba de educatie, ca de exemplu mersul
la scoala. Ei pot alege:

O scoala normala cat mai aproape de casa;

O scoala privata ce ofera suport intens pentru copiii cu probleme;

O scoala speciala pentru copiii ce sufera de autism.


Parintii joaca un rol foarte important in viata copilului dvs. La fel ca orice copil, copiii cu
autism invata jucandu-se, de aceea este important ca parintii sa se joace impreuna cu
acesta.
Acestea sunt cateva din caile pe care le pot adopta acasa cu copilul: sa fie constanti si
sa stabileasca anumite rutine atat pentru casa, cat si pentru afara; gasirea unui loc
unde copilul sa se simta in siguranta; gasirea a diverse metode pentru a reusi sa se
comunice cat mai simplu cu copilul si sa fie ajutat sa-si restabileasca increderea in sine;
20

Desi acestia au probleme in a primi si oferi afectiune, este foarte important pentru
tratamentul lor sa se simta iubiti si ocrotiti.
Muli dintre copiii cu autism manifest tulburri de procesare senzorial. Acest
lucru se traduce prin faptul c au mari dificulti de a se adapta mediului n care triesc,
sistemul lor nervos aflndu-se ntr-o stare de dezechilibru.
Fiecare dintre simurile noastre: vizual, auditiv, olfactiv, gustativ, tactil, proprioceptiv i
vestibular furnizeaz informaii despre mediul care ne nconjoar. Creierul integreaz
toate aceste simuri, organizeaz informaiile primite prin intermediul lor i i transmite
corpului ce trebuie s fac. n cazul disfunciilor de integrare senzorial creierul nu
reuete s gestioneze informaiile din mediu, nu tie unde s le integreze, persoana
nemaiputnd astfel s se conecteze cu propriul corp. Din cauza acestei desincronizri
poate deveni sensibil la: atingere, lumin, zgomot,etc sau poate s nu aib nicio
reacie

la

astfel

de

stimuli;

poate

deveni

hipersensibil

sau

hiposensibil.

Comportamentele n care se angajeaz copilul cu autism sunt: impulsivitate,


autostimulare, comportamente provocatoare.
Caracteristici:
Tactil:
-

fie nu i place s fie atins fie simte nevoia s fie mbriat, s se apropie mereu

de cte o persoan;
-

insist s in tot timpul un obiect n mn, s ating toate obiectele din jur;

nu suport s fie murdar pe mini;

nu i place s fie pieptnat;

Vizual:
-

aeaz obiectele unul dup cellalt n ir:

privete insistent corpuri de iluminat;

nu poate vedea ntregul (ex: atunci cnd privete faa cuiva poate vedea doar

gura sau nasul);


-

poate observa particulele din aer;

Auditiv:
-

manifest atracie pentru obiectele care scot anumite sunete;

poate auzi sunete de frecven foarte sczut;


21

sensibil la zgomote puternice (i acoper urechile);

i place s fac mult zgomot, s ipe;

Gustativ i olfactiv:
-

gust i miroase orice;

recunoate persoanele dup miros;

este selectiv n ceea ce privete alimentele;

respinge anumite arome;

Vestibular:
-

activ, mereu n micare;

se car tot timpul;

echilibru slab, se mpiedic;

ameete cu uurin n timpul activitilor fizice;

Proprioceptiv:
-

nu este contient de propriul corp, nu tie unde este localizat fiecare parte a

corpului;
-

adopt poziii ciudate ale corpului;

tonus muscular slab;

se ntoarce cu tot corpul pentru a privi ceva;

Pentru a reduce excesul senzorial din mediu sau pentru a obine mai mult stimulare
senzorial copilul cu autism apeleaz la comportamente de autostimulare (stimming).
Aceste comportamente sunt inadecvate, copiii cu TSA se angajeaz n activiti
repetitive, pare c se rup n totalitate de mediul extern trind ntr-o lume a lor.
Pentru a-i putea forma abiliti, copilul cu autism care manifest disfuncii de integrare
senzorial, are nevoie n primul rnd ca toate simurile lui s funcioneze normal pentru
a nu fi copleit de mediu. Are nevoie s i se ofere oportunitatea de a se implica n
activiti senzoriale din care s obin stimularea necesar pentru a funciona adecvat.
n funcie de nevoile fiecruia se pot face diverse activiti ( de exemplu , pentru a
mbunti simul tactil: masaj, pictura cu degetele, plastilina, jocul cu spum de ras,
nisip; pentru sistemul vestibular: trambulin, tobogan, scaune sit-n-spin, leagne).
Modul de a reactiona la stimulii senzoriali depinde de nivelul de vigilenta/alerta. Uneori
nivelul de vigilenta este prea scazut (cand suntem obositi, plictisiti, aproape de
22

adormire), iar alteori prea ridicat (in momentele de suparare, frica, agitatie, nerabdare
etc). Nivelul optim de vigilenta este atunci cand se reactioneaza la stimulii nici prea
puternici, nici prea slabi, cand individul reuseste sa selecteze bine stimulii.
Fiecare persoana doreste sa mentina tot timpul zilei un nivel optim de vigilenta/alerta,
ca sa reactioneaze cat mai bine. Aceasta se face, inconstient, prin utilizarea stimularii
senzoriale.
Stimulii senzoriali au functia de ,,schimbatori de motor" (modalitati de stimulare cu
scopul de a schimba nivelul de vigilenta). Acestia au o legatura mare cu organele
senzoriale:

Activitate la nivelul organului gustativ (are un efect pe o durata scurta de timp).


de exemplu: mananci o bomboana, un fruct.

Activitate la nivelul organelor vizual si auditiv (efect de scurta durata). de


exemplu: privesti un obiect interesant etc.

Activitate la nivel tactil (efect de lunga durata). de exemplu: presiunea efectuata


asupra umerilor, mainilor etc.

Activitate la nivelul proprioceptiv si vestibular (efect de lunga durata). de


exemplu: a face sport/ a urca scarile.
Tehnici de scadere a nivelului de vigilenta/alerta la copiii cu autism

Miscari lente.

Activitati sau miscari repetate.

Miscari sau activitati fara multe variatii.

Activitatile previzibile si dorite duc la linistire.

Lucrurile cunoscute duc la calmare.

Activitatile de lunga durata.


Tehnici de ridicare a nivelului de vigilenta/alerta la copiii cu autism

Miscarile rapide.

Schimbarile in miscare sau activitati.

Includerea schimbarilor in miscari sau activitati creste nivelul de vigilenta/alerta.

Prezenta lucrurilor noi ridica nivelul de vigilenta/alerta.

Prezenta lucrurilor neasteptate duce la cresterea vigilentei/alertei.

Activitati de scurta durata.


23

Sugestii

Inventariati reactiile in urma perceptiilor senzoriale ale copilului cu autism (prin


metoda observatiei).

Cotati nivelul de alerta in diverse momente ale zilei.

Cautati punctele lui forte.

Terapia (activitati senzoriale) sau adaptarile (la nivelul materialelor/mediului) pot


contribui

la

ridicarea

calitatii

vietii

si

pot

crea

noi

sanse

de

dezvoltare

(www.cursuriautism.ro/integrarea_senzoriala_in_cazul_persoanelor_cu_autism.)
Terapia SI este adesea folosita la copiii cu autism si poate fi inclusa in terapia
neuromotorie. Activitatile motorii, concentrate pe cele 7 simturi trebuie adaptate fiecarui
copil in parte tinand cont de simptomele manifestate. Acest lucru poate fi indeplinit prin
crearea unei diete senzoriale.

Dieta senzoriala inseamana o varietate de metode folosite in tulburarile de procesare


senzoriala a copiilor care pot include mai ales pentru copiii cu autism: terapie
comportamanetala, ingrijire speciala, adaptarea mediului in care traieste, tehnici de
stimulare si integrare senzoriala, etc. Dieta senzoriala are rolul de a prevedea un control
adecvat asupra stimularii senzoriale pentru a asigura functionabilitatea optima a individului
si, in acelasi timp, previne suprastimularea, cel mai adesea intalnita la copiii cu autism.
Se bazeaza foarte mult pe factorii motivationali care il stimuleaza pe copil si ii dau o stare
de bine.
Se pot aplica cu succes urmatoarele tehnici:
-

impinsul copilului la perete sau pe scaun;

folosirea benzilor elastice pentru a creea presiune pe picioare;

vesta cu greutati;

miscari ample ale bratelor;

folosirea unor ciorapi pentru corp;

folosirea mingii bobath pentru a presa corpul intins la podea (sandwich)

mersul/saritul in cercuri;

folosirea castilor cu muzica relaxanta;

patura cu greutati, etc.


24

Aceste metode pot fi folosite impreuna sau separat, dar trebuie tinut cont de ceea ce
are nevoie fiecare copil cu autism in parte.

II.2. Probleme de comportament versus tulburari de comportament


Problemele de comportament care presara copilaria si chiar si adolescenta sau
maturitatea sunt multiple si au cauze si solutii proprii. Unele sunt considerate firesti
pentru varsta copilului, altele sunt patologice (in aceasta categorie intra tulburarile
comportamentale) si necesita ingrijiri de specialitate.
Iata cateva dintre cele mai des intalnite:

accesele de furie: Un acces de furie al copilului este echivalentul emotional al


unei furtuni de vara, este spontan si uneori aprig

muscatul: Pe masura de cresc, copii apeleaza la muscat atunci cand sunt


frustrati si doresc ceva de la parinti sau de la alt copil. Atunci cand copii nu au dezvoltat
foarte bine limbajul si nu pot exprima verbal ceea ce doresc, muscatul devine o forma
primitiva de comunicare.

lovitul, aruncatul, agresivitatea/furia (bataile, violenta fizica etc.): Agresivitatea la


copil se manifesta in urma refuzului de a-i indeplini unele dorinte, este modul lui de a
comunica propriile exigente fata de ceea cel inconjoara, si mai ales de a atrage atentia
asupra lui. Comportamentul agresiv persista din nevoia copilului de a fi in centrul
atentiei

sfidarea parintilor (neascultarea, obraznicia etc.). Pe cat de frustrant poate


parea, copiii mici au tendinta fireasca de a testa limitele si asteptarile celor mari. La
aceasta varsta sfidarea sau infruntarea parintilor reprezinta pentru copii o modalitate de
a se afirma pe ei insisi.
Tulburrile de comportament i problemele de comportament la copil se
difereniaza prin caracteristicile lor temporale, calitative i cantitative.
Parintii si profesorii trebuie sa aiba grija sa nu confunde copiii care pur si simplu
au nevoie de atentie cu cei care sufera de sindromul deficitului de atentie.
Cercetatorii spun ca multe tipuri comportamentale pot fi observate in momentul in care
copiii

cauta

ceva

de

facut.

Comportamentele

asociate

cu

ADHD,

precum

hiperactivitatea, concentrarea scazuta si impulsivitatea, pot aparea si la copii care doar


25

doresc mai multa

atentie.

III. TEHNICI DE INTEGRARE SENZORIALA SI APLICAREA LOR IN


COMPORTAMENTUL DE TIP OPOZANT/NEGATIVIST
III.1. Tulburarea de comportament de tip opozant/negativist
Principala caracteristica a tulburarilor de tip opozant este

comportamentul negativist, neascultator si chiar dusmanos al copilului in raport cu


persoana care reprezinta autoritatea. Copiii se infurie rapid, se cearta cu adultii, se
opun activ regulilor, dau vina pe altii pentru propriile lor greseli, sunt impulsivi si
iritabili.
Aceste comportamente sunt evidente in relatia cu persoanele adulte apropiate sau
cu copiii de aceeasi varsta. Studiile arata ca unii copii care prezinta tulburari
opozante au si deficite la nivelul performantei scolare, fapt explicat prin tendinta lor
de a nu indeplinii sarcinile scolare.
Criteriile tulburarii de conduita sociala cu comportament de tip opozant (ICD-10) si
ale tulburarii opozitionismului provocator (DSM-IV) sunt urmatoarele:
1. Are crize de furie neobisnuit de frecvente sau intense (se enerveaza repede);
2. Se cearta adesea cu adultii;
3. Se opune des ori in mod activ indicatiilor sau regulilor adultilor sau refuza sa le
urmeze;
4. Ii agreseaza deseori pe altii in mod intentionat;
5. Ii invinuieste pe altii pentru propriile greseli sau propriul comportament inadecvat;
6. Deseori este iritabil sau se lasa usor enervat de ceilalti;
7. Deseori este coleric si plin de resentimente;
8. Deseori este ranchiunos sau razbunator.
Diagnosticul unei tulburari de comportament de tip opozant ar trebui luat in

considerare numai un cazul in care patternurile comportamentale prezinta o mare


frecventa de aparitie si consecinte de amploare, in comparatie cu cele observate in mod
tipic la copiii de aceeasi varsta si in cazul in care sunt afectate domeniile familial, social

26

sau scolar.
Simptomele asociate acestui tip de comportament sunt:

probleme de interactiune cu copiii: se sustrag cerintelor, incalca regulile in


grupul cu copiii de aceeasi varsta;

tulburari de comportament agresiv-antisocial, care se pot dezvolta in


adolescenta ;

tulburari hiperchinetice;

deficite la nivelul performantelor scolare;

tulburari emotionale, indeosebi depresive.


Tulburarile de comportament de tip opozant debuteaza in copilaria timpurie, cu
crize puternice de furie, negativism si refuz; in adolescenta, la aproape jumatate din
acesti copii problemele pot disparea, iar restul vor dezvolta un comportament antisocial.
La varsta scolara mica sau mai tarziu, acesti copii vor fi evitati de cei de aceeasi varsta
si

in

acelasi timp,

ei

prezinta

un

risc

crescut

de

a avea

esec

scolar.

Principala cauza a acestui tip de comportament se refera la inconsistenta in educatie si


nivelul redus de control din partea parintilor. Comportamentul agresiv al copiilor
coreleaza cu anumite caracteristici familiale, ca: venituri reduse, nivel educational
scazut

al

parintilor

si

lipsa

sprijinului

social

din

partea

comunitatii.

In terapia tulburarilor de comportament opozant se vor utiliza demersuri centrate pe


copil, ce au ca scop diminuarea tulburarilor opozante si demersuri centrate pe familie, in
vederea modificarii conditiilor familiale care mentin simptomatologia copilului. Eficienta
terapiei facute cu parintii acestor copii a fost dovedita prin studiile realizate cu copii cu
varste cuprinse intre 3 si 8 ani. Deoarece in cazul tulburarilor de tip opozant sunt
afectate mai multe domenii ale vietii, este necesara o terapie multimodala care sa
combine mai multe forme de interventie.
Un copil care manifesta emotii negative poate fi descris, de exemplu, in felul urmator:
tipa, sparge, arunca, se tavaleste pe jos, fuge, se razvrateste, da din maini si din
picioare, se retrage si se izoleaza, nu vorbeste, este tot timpul trist si asa mai departe.
Este important sa fie sprijinit sa descopere si sa identifice aceste sentimente ajutandu-l
cu intrebari. In loc sa il pedepsesti, mai bine incearca sa il ajuti sa se descurce cu
propriile emotii si sa le depaseasca.
27

I se pot pune tot felul de intrebari: ce simti in acest moment? ce te-a determinat sa tipi
sau sa arunci? cine sau ce anume te-a suparat? crezi ca un asemenea comportament
te ajuta sa rezolvi ceva? ce pot face pentru a se simti mai bine?
Trebuie invatat sa reactioneze calm si cu prudenta data viitoare cand mai se simte
astfel si sa vorbeasca cu cei din jur despre ce simte si ce doreste inaintea de a
reactiona comportamental. Copiii trebuie ajutati sa faca fata emotiilor negative, nu sa fie
pedepsiti pentru ele!
Comportamentul agresiv
Comportamentul agresiv rmne stabil din copilria mic i pe perioada vieii adulte i
este una din cele mai invariabile trasturi umane. Copiii agresivi au o probabilitate mare
s devin aduli agresivi, care se angajeaz n abuz fizic i comportamente n afara
legii. Pot fi necesare intervenii timpurii, eficiente pentru a schimba aceast traiectorie.
Cei ce profeseaz confund adesea furia cu agresivitatea, deoarece frecvent apar
mpreun. Furia este o emoie, pe cnd agresivitatea se refer la angajarea n aciuni
fizice sau verbale. O persoan poate fi furioas fr a manifesta agresivitate i, de
asemenea, poate s se comporte agresiv, fr a fi furioas. Agresiunea este tendina
spre comportamente ncrcate de reacii brutale, distructive i de atacare.
Putem vorbi despre dou tipuri de agresiune:
a) agresiunea care vine dintr-un sentiment de ur i este asociat cu aceasta (trebuie
s in seama, n acest caz, c n spatele sentimentului de ur exist o anumit stare
de conflictualitate care genereaz tensiune psihic; astfel, redus tensiunea psihic);
b) agresiunea care izvorte din tendina pulsional a individului (de aceast dat,
avem de-a face cu un copil cu o structur dizarmonic, nclinat spre ru, care chiar
simte bucurie atunci cnd face ru).
Agresiunea poate fi cauzat i de unele idei delirante sau de anxietate. Nevroticii
agresioneaz total, pentru a nu fi ei agresionai. La copiii cu agresivitate reactiv,
emoiile de furie determin comportamentul agresiv. Frecvent, copiii agresivi sunt
clasificai fie ca avnd Tulburarea Opoziionismului Provocator (ODD), fie tulburare de
conduit (CD). Majoritatea criteriilor pentru CD implic comportament agresiv ndreptat

28

spre oameni, animale, proprieti. Majoritatea simptomelor acestei tulburri-CD-pot


avea repercusiuni legale.
ODD este un pattern comportamental caracterizat prin neascultare, negativism,
provocare i opoziie fa de autoritate. S-a constatat c diagnosticul de tulburare de
conduit coreleaz cu un anumit profil de personalitate al tatlui biologic (comportament
antisocial, antecedente penale, suspendri de la coal, tulburare de personalitate de
tip antisocial) i cu condamnri pe linie criminalistic ale rudelor biologice.
Minciuna
Minciuna - este un act psihosocial, o simpl opiune nonconformist ntre realitate i
ficiune, o abatere deliberat, contient de la sistemul de corespondente social admise
ntre realitate i anumite forme de exprimare. Pe plan psihic, minciuna este un act de
comportament deosebit de complex, care trebuie evideniat, elucidat i apreciat n
contextul tuturor factorilor de personalitate i n funcie de vrsta psihic i de starea de
normalitate sau anormalitate psihic general sau secundar.
Minciuna, ca manifestare morbid a comportamentului deviant, se manifest, de obicei,
sub aspectul psihoplastic al fabulaiei i mitomaniei. Motivrile sociale care determin
minciuna acioneaz pe un teren psihic mai mult sau mai puin afectat constituional sau
n stare de imaturitate ideo-afectiv, sau alterat de erori n educaie, de o slbiciune
sau, din contr, de o rigiditate exagerat din partea educatorilor. Minciuna apare ca un
act agresiv sau de aprare consumat pe plan verbal. La vrsta cnd copilul prezint o
sugestibilitate crescut, minciuna este foarte puin patologic. Ea se poate datora mai
degrab imitrii prinilor care mint n faa copiilor.
Copilul mic, pn la 6-7 ani, este un pseudomincinos care triete ntr-o lume mic,
proprie, ce-i apare alterat doar adultului, care nu ptrunde sensurile simbolice ale
limbajului copilului. Pentru educator singura grij este ca jocul acesta s nu se
transforme n obinuin i ndeosebi s nu aduc avantaje copilului. Dac la vrsta
anteprecolar minciuna copilului se poate confunda cu spiritul sau specificul de
fabulaie, mai tarziu se contureaz, n plan paralel cu fabulaia, dar n progresie invers
cu aceasta, minciuna de aprare contra agresiunilor adulilor. Minciuna se dezvolt

29

acum ca reacie la teama de pedeaps, modalitate de aprare a unei fiine slabe


supuse unei proceduri educative i neconvenabile.
n general, dac la copii mici minciuna apare mai mult ca o eroare izvort dintr-o
insuficient percepere i apreciere a realitii sau ca o reacie de aprare i deci ca o
pseudominciun, la vrsta colaritii se pot manifesta unele tipuri de minciun cu
caracter patologic, care au la baz, de regul, vanitatea i uneori perversiunea. Practic,
gravitatea minciunii trebuie apreciat n funcie de intenia de nela. Minciuna
patologic este caracterizat prin spirit de rutate premeditat i se prezint ca un
simptom prevalent al unei tulburri de personalitate, avnd un substrat constituional i
fiind ntr-o oarecare msur determinat de mediu. n acest caz, minciuna se prezint
ca un produs al insuficienei autocontrolului, ca o expresie a srciei afective, a
nedezvoltrii personalitii sau a unui deficit mintal, i are de regul un caracter
distructiv, generator de tulburri mai grave n viitor. Minciuna la aceast vrst trebuie
considerat ca un rebut n relaiile copil-mediu. Motivrile sunt variate: pentru a evita o
pedeaps, pentru a-i crea un avantaj, din plcere, pentru a ajunge n centrul ateniei
adultilor. Profilaxia acestor minciuni, pentru a fi att cuprinztoare, ct i ncununat de
succes, trebuie s se desfoare ntr-un climat de ncredere reciproc, fr suspiciuni i
fr ocolirea dezvluirii vreunui adevr, chiar atunci cnd el implic distrugerea unor
false mituri ale copilului. Educatorul nu trebuie s uite nici o clip adevrul: copilul care
minte este fie nesatisfcut de realitatea - nconjurtoare, fie nemulumit de sine nsui.
Modificrile constituionale sau ctigate ale structurii psihice pot orienta copilul
mincinos ctre inadaptare social i chiar spre delicven, minciun asociindu-se cu
furtul, fuga, vagabondajul i consecinele lor infracionale.

III.2. Importanta tehnicilor SI in corectarea comportamentului de tip


opozant/negativist la prescolari
Sunt parinti carora li se par chiar amuzante descarcarile de furie ale micutului sau
care ajung sa le ignore, sa le treaca intr-un plan secundar, declansand ei insisi, de la
comportamentele copilului, interminabile certuri in care se acuza unul pe altul sau
amandoi pe bunici de vinovatia aparitiei acestor comportamente ale copilului.

30

Este foarte usor astfel sa se generalizeze comportamentul agresiv al copilului si, ca


reactie la stimuli neutri, el va reactiona in acest mod si atunci cand nu este neaparat
nevoie sa isi impuna punctul de vedere.
La gradinita, pentru orice frustrare va reactiona extrem de violent, daca i se va parea ca
cineva ii ameninta dorintele marturisite sau nu, va reactiona agresiv.
Educatoarea va spune ca este violent fara ca cineva sa ii fi facut sau spus ceva. Refuza
sa faca ceea ce fac ceilalti copii daca nu are chef si, in general, refuza sau se opune
initiativelor celorlalti.
Nu e de mirare ca, in scurt timp, agresivitatea lui va fi escaladata de reactia copiilor nu
ne mai jucam cu tine, nu iti dau jucaria, ca esti rau, pleaca de aici, tu nu stai langa
mine, uneori si a cadrelor didactice: tu stai mai departe de copii/stai in fata, langa
mine/ramai ultimul, copii, nu va mai jucati cu el etc.
La scoala, problemele se accentueaza si mai mult. Desi probabil ca i se va spune ca
intra intr-un colectiv nou, unde nimeni nu va mai fugi de el pentru ca e rau si ca are
sansa sa o ia de la capat, sa isi faca noi prieteni, sa nu o supere si pe Doamna cea
noua, si copilul chiar va reusi sa faca impresie 2-3 saptamani, comportamentul
inadecvat va erupe uneori mai de nestapanit ca la gradinita. Si mai diversificat, ca acum
copilul este mai mare si mai creativ.
Si stie ca violenta adultilor este pedepsita prin lege. Reactia parintilor va fi de cele mai
multe ori de furie, disperare, vinovatie si se va rasfrange amplu asupra copilului, care,
evident, va amplifica comportamentul. Din momentul in care va reaparea (si va
reaparea) respingerea din partea noilor colegi si a invatatoarei, lucrurile scapa deja de
sub control. Copilul intra intr-un cerc vicios al agresivitatii.
Din acest cerc ar fi trebuit sa iasa cu ajutor specializat cu ani in urma (cand copilul avea
4-5 ani). Dar nu stiu cum se face ca abia in clasele primare parintii iau cu adevarat in
serios problema. Poate pentru ca sunt amenintati de invatatoare si directorul scolii cu
eliminarea din scoala, iar daca la gradinita nu e nicio dificultate in a-si inscrie copilul in
alta parte, cu scoala nu mai e la fel.
Deoarece in cazul tulburarilor hiperchinetice si de comportament opozant si
agresiv sunt afectate mai multe domenii ale vietii copilului, este necesara o terapie care
sa combine mai multe forme de interventie.
31

Daca se constata ca un copil cu TO are probleme de procesare senzoriala, multe


din manifestarile lui provin din cauza faptului ca nu reuseste sa integreze bine
informatia care-i parvine prin sistemele senzoriale si sa o transforme intr-un raspuns
adaptativ pentru a face fata mediului. Astfel, de cele mai multe ori copilul se simte
amenintat sau suparat din cauza unor lucruri simple, absolut normale pentru altii si se
manifesta intr-un mod opozant sau negativist, dupa cum urmeaza:
-

Nu are capacitatea sa-si controleze temperamentul, daca accesul de furie


este singura modalitate prin care poate reusi sa opreasca activitatile ca
nu-i fac placere;

Lovesc parintii sau pe ceilalti copii din grup daca nu le sunt luate in
considerare nevoile senzoriale;

Nu se supun regulilor daca simt nevoia sa faca altceva care le ofera


confort fizic si control;

Refuza indeplinirea sarcinilor daca cerintele nu li se par rezonabile pentru


ei;

Se comporta intr-un mod deranjant/plictisitor pentru cei din jur daca nu au


capacitatea de modulare senzoriala si de control asupra miscarilor sau a
volumului vocii;

Se supara repede pe cei din jur daca acestia fac lucruri pe care le
considera amenintatoare sau greu de gestionat;

Sunt incapabili sa-si asume responsabilitatea pentru comportamentul lor


atata timp cat nu inteleg ca lucrurile care pe ei ii deranjeaza sunt normale
pentru ceilalti;

Sunt mereu prost dispusi si frustrati daca sunt coplesiti in mod constant de
senzatii puternice carora nu stiu cum sa le faca fata si sa le ajusteze;

Se comport ntr-un mod care este rzbuntor i urt cu cei care sunt
prea insistenti cu lucrurile care ii deranjeaza;

Intelegerea problemelor de procesare a copiilor care se confrunta cu TO dau


posibilitatea celor din jur sa ajute copilul sa gaseasca moduri acceptabile din punct de

32

vedere social de a le face fata si pe termen lung poate duce la eliminarea


comportamentului opozant/negativist.
Tulburarea de integrare senzorial poate avea grade de intensitate diferite de la
persoan la persoan, n funcie de simul sau simurile afectate i poate perturba
comportamentul i abilitile sociale, procesul de nvare, dezvoltarea copilului.
Probleme de integrare senzorial se manifest diferit la nivelul fiecrui sim. Unii copii
pot avea o sensibilitate ridicat fa de anumii stimuli (cum ar fi cei tactili: s nu suporte
s fie atini) sau dimpotriv, ei pot avea unele simuri subdezvoltate (cad, se lovesc
foarte tare, le curge snge, dar nu simt nimic; nu schieaz niciun gest).
La

nivelul simului

tactil disfunciile

se

pot

manifesta

prin

urmtoarele

comportamente: s nu suporte s fie atins, mbriat sau s evite anumite materiale


sau haine; s aib nevoie de anumite senzaii tactile i de aceea s pipie tot timpul
diferite suprafee sau s ating mereu obiecte i persoane.
Tulburarea simului auzului l poate face pe copil s i acopere urechile cnd
cineva vorbete pe un ton mai ridicat sau cnd se aud anumite sunete, iar la polul opus
face ca copilul s aib nevoie s asculte muzic sau s scoat tot felul de sunete, s
ipe.
Atunci cnd simul vizual este afectat copilul poate s nu suporte lumina, anumite
culori, camerele ncrcate de stimuli, privirea celorlai. Sau dac simul vizual este
subdezvoltat l determin pe copil s caute astfel de stimuli vizuali (s priveasc becul,
s priveasc anumite linii sau modele de pe obiecte).
Tulburarea simurilor olfactiv (miros) i a celui gustativ pot avea ca urmri refuzul
unor alimente (copilul s vomite atunci cnd insistm s mnnce ceva), dificulti n
nghiirea alimentelor, refuzul splrii pe dini, refuzul de a mnca ceva datorit
mirosului mncrii respective etc. O hiposensibilitate olfactiv i gustativ l poate face
de copil s ling obiectele, s nu disting mirosurile neplcute care de obicei i
deranjeaz pe ceilali, s miroas excesiv obiectele sau oamenii cu care vine n contact.
Disfuncia la nivelul simului vestibular se manifest prin dificulti de coordonare,
echilibru i micare voluntar. Copilul poate aprea ca fiind lipsit de coordonare,
nendemnatic, poate s refuze s mearg pe biciclet sau s urce scrile unui tobogan

33

sau, dimpotriv, s adore s se plimbe cu maina, s i plac s fie aruncat n aer, s i


plac micrile brute.
Cnd simul proprioceptiv este afectat, copilul are dificulti de coordonare, se
mic greu, prefer s nu fac activiti sau are nevoia de a se mica ncontinuu, de a
sri continuu, de a-i mica picioarele cnd st pe scaun.
Tulburrile de procesare senzorial au un impact major asupra vieii copilului i
interfereaz cu procesul de nvare. Este important ca la evaluarea iniial s se aib
n vedere comportamentele care pot avea ca i cauz o astfel de disfuncie. Stereotipiile
copilului (comportamentele autostimulante i repetitive) l ajut pe copil s evite o
situaie care este mult prea tensionat pentru el (sunt prea muli stimuli pe care el nu le
poate integra datorit tulburrii de integrare senzorial i atunci ncepe s ipe sau s i
astupe urechile sau s i fluture minile) sau i sunt de folos atunci cnd prezint o
anumit hiposenzitivitate i are nevoie de a-i provoca senzaiile respective (miroase
obiectele, ascult muzic, sare).
Organizarea spaiului i crearea unui mediul senzorial structurat prin dotarea cu
echipamente speciale asigur o bun desfurare a interveniei psihoeducaionale i
susin dezvoltarea abilitilor psiho-motorii ale copilului i a ncrederii n sine.
Aplicarea tehnicilor SI in vederea integraii senzoriale ale copiilor isi are reusita
folosind factorul principal al interventiei care este MOTIVATIA. Copilul motivat prin joc
este mai usor de ajutat in integrarea informatiilor senzoriale care au o mare influenta
asupra comportamentului si invatarii. Deasemenea, teoria integrarii senzoriale are la
baza 5 principii:
1. Creierul prezinta plasticitate, poate fi modelat;
2. Procesul SI se dezvolta secvential (creierul nu dezvolta alte abilitati pana
nu a parcurs o anumita etapa)
3. Creierul functioneaza integrat, dar sistemul senzorial prezinta o ierarhie
4. Determinarea unui raspuns adaptativ influenteaza integrarea senzoriala si
se bazeaza pe tehnicile SI (construim activitati care sunt o provocare
pentru copil si creierul se adapteaza acestei provocari)
5. Exista o nevoie interna de integrare senzoriala (pentru activarea celor trei
sisteme senzoriale primitive: vestibular, tactil, proprioceptiv)
34

Pornind de la aceste principii, este nevoie sa fie aplicate tehnicile de stimulare


senzoriala cele mai potrivite nevoii copilului. Pentru a intelege care tehnici SI sunt cele
mai potrivite pentru a ajuta copilul cu tulburare de procesare senzoriala, trebuie
identificat si inteles in ce masura sunt afectate cele trei sisteme senzoriale primitive.
Pentru a influenta in bine comportamentul si a reduce simptomele tulburarii de opozitie
sunt foarte importante urmatoarele aspecte:

MODIFICAREA MEDIULUI INCONJURATOR pentru a reduce nivelul de stres al


copilului (asigurarea unui spatiu care sa nu aiba elemente ce pot deveni obstacole
pentru copii, organizarea unui program de activitati zilnice bine structurat si pe
masura capacitatii copilului, asigurarea uni saptiu larg de joaca sau stramt cu locuri
in care copilul se poate ascunde, dupa caz).

FOLOSIREA UNUI LIMBAJ POZITIV care sa-l motiveze pe copil sa adopte un


comportament pozitiv (ex: esti prea pretentios poate deveni tu chiar stii ce-ti
place, esti incapatanat poate deveni tu nu te dai batut, esti impulsiv poate
deveni tu nu te temi sa incerci ceva nou, etc).

COPILUL TREBUIE LUAT IN SERIOS cand insista ca nu intelegi ce-ti transmite


deoarece poate este chiar asa.

COPILUL TREBUIE AJUTAT SA-SI EXTERIORIZEZE EMOTIILE SI


PREOCUPARILE (prin desen, pictura, muzica, scris, copilul se poate calma si relaxa
si isi poate exprima mai usor emotiile, se poate organiza mai usor in activitatile
zilnice, scazandu-i nivelul frustrarii).

TREBUIE LUATE MASURI DIN TIMP. Odata ce colapsul a inceput e prea tarziu;
copilul trebuie prevenit cand adultul stie ca urmeaza ceva ce-i va creea disconfort
astfel incat copilul va avea timp sa se calmeze si sa nu fie luat prin surprindere.
Astfel se evita reactiile impulsive-agresive-negative ( www. -diagnosis
sengifted.org/archives/articles/when-your-childs-exceptionality-is-emotional-lookingbeyond-psychiatric).

IV. CONCLUZII
Copiii cu tulburri de integrare senzorial nu pot s prelucreze informaiile din
jocurile lor, deci nu pot s dezvolte rspunsuri adaptative necesare organizrii
35

creierului. Cu alte cuvinte, chiar dac copilul se joac, el nu integreaz stimulii adecvat.
Acest copil are nevoie de un mediu adecvat special nevoilor lui. Societatea pune accent
tot mai mult pe dezvoltarea abilitilor academice i dezvoltarea intelectual i mai puin
pe construirea bazei senzo-motrice, baz necesar dezvoltrii nivelelor academice.
Terapeutul SI deine cunotine n neurologie i poate depista eventualele
probleme din sistemele senzoriale ale copilului, formndu-i un mediu adecvat de
terapie, dndu-i posibilitatea de a-i stimula organizarea informaiilor senzoriale ntr-un
mod adecvat.
Ideea central a terapiei SI este controlul stimulilor senzoriali, n special a celor
vestibulari si kinestezici, n aa fel nct copilul i formeaz spontan rspunsul
adaptativ, prin asta copilul integrnd percepiile senzoriale.
Terapia trebuie s se desfoare prin JOC.
Efectivitatea const n posibilitatea copilului de a-i alege singur activitile n timp ce
terapeutul controleaz mediul terapeutic al acestuia. Terapeutul nu l nva pe copil
modul de desfurare a unei activiti, sau o abilitate motric, dar asigur acestuia un
mediu n care el poate s descopere singur aceste abiliti.
Obiectivul

central

al

terapeutului

este

comportamentale i academice a copilului.

36

mbuntirea

strii

fizice,

emoional-

V. ANEXE
Aa cum un copil are nevoie de alimente sntoase pentru a crete i a se
dezvolta, la fel are nevoie de informaii senzoriale corecte pentru a putea s nvee
i s se dezvolte. Krisanne Lewis

1. BIBLIOGRAFIE
KRANOWITZ, Copilul desincronizat senzorial,
I.D. TAIR, O introducere in lumea senzoriala,
GRATIELA SION, Psihologia varstelor
KINNNEALEY M., & MILLER L.J., Sensory Integration/ Learning Disabilities
VERZA, Psihologia varstelor
DEX 1998
Site-uri: www.scritub.com/sociologie, www.spdfoundation.net/about-sensory-processingdisorder - A Parents Guide to Understanding Sensory Integration, www.sciencedaily.com Journal of Behavior Therapy and Experimental Psychiatry,
www.cursuriautism.ro/integrarea_senzoriala_in_cazul_persoanelor_cu_autism., www.

diagnosis sengifted.org
2. In loc de POSTFATA.......
INTEGRAREA SENZORIALA
Simturile-mparatiei
Fac o mare galagie:
S-au gasit, asa deodata,
Functiile sa isi imparta!
Si s-au pus la mare sfat
Cu CREIERUL imparat,
Caci GURA, ca o stapana,
Cerea sa fie regina.
URECHIUSELE, printese,
Pline de podoabe alese,
NASUL vroia gradinar,
Ca sa puna in hambar
37

Plantele inmiresmate,
Sa mearga, la fete, frate!
Sa le duca parfumior
Cu accent de drag si dor.
MEMBRELE, fiindca au trac,
S-au cuibarit in hamac.
Stau acol ca un copil,
Ascunzand simtul tactil,
Lasand pe prorpioceptiv
Sa fie mai receptiv,
Sa-si ceara functie mai buna,
Cand consiliul se aduna.
Dar bogatul, imparatul,
CREIERUL cel intelept,
Ca sa para mai destept,
A chemat la sfat tot satul,
Sa faca electorate
Cu alegeri democrate:
S-a pus pe el candidat
La functia suprema-n stat;
Si-a pus popa in altar
Pe simtul vestibular,
In echilibru sa-l tina
Cand i se-atribuie-o vina!
Si-nainte de alegeri
A organizat petreceri,
A transmis cate-un slogan,
Fara a mai da vre-un ban;
Folosind cuvinte line,
Le-a transmis: SA TRAITI BINE !!!
Cand au auzit mesajul,
Simturile-ngalcevite
S-au retras ingalbenite,
Fiindca si-au gasit nanasul.
Concluzie:
Sistemele senzoriale
Nu vreau bunuri materiale,
Vreau doar functii integrate
38

Sa le domine pe toate.
....Simtirea lor este fina,
Stimularea e de vina !
(Asistent social, Adelina-Maria Biris)

3. Fotografii

39