I.

Noţiuni introductive privind unitatea de infracţiune

Definirea conceptului de unitate a constituit obiectul preocupărilor autorilor de

specialitate şi ale practicii judiciare.În majoritatea lucrărilor de specialitate, unitatea de
infractiune este definită ca find acea activitate infractională formată dintr-o singură
actiune/inactiune ori din mai multe actiuni/inactiuni, săvârşite de aceeaşi persoană în baza
unei rezolutii unice şi care constituie , potrivit legii sau potrivit stării de fapt, o singură
infractiune1.
Potrivit unei alte opinii2, unitatea infractională desemnează activitatea infractională
formată dintr-o singură actiune/inactiune ce decurge din natura faptei sau din vointa
legiuitorului, săvârşite de o persoană, activitate în care se identifică existenta continutului
unei singure infractiuni.
Alti autori3 , consideră că atunci când săvârşirea unei fapte descrie elementele
constitutive ale unei singure infractiuni, vom avea unitate de infractiune, iar atunci când
fapta sau faptele săvârşite descriu elementele constitutive ale mai multor infractiuni , vom
avea pluralitate de infractiuni.
Distinctia dintre unitate şi pluralitate de infractiune se traduce în planul răspunderii
penale printr-o sanctionare distinctă , mai blândă în cazul unitătii, când răspunderea este
angajată pentru o singură infractiune, şi mai aspră în cazul pluralitătii, când răspunderea
este angajată pentru mai multe infractiuni, în acest caz şi pericolul social şi
periculozitatea infractorului fiind mai accentuate.
De asemenea, anumite institutii de drept penal(aplicarea legii penale în timp şi
spatiu, actele de clementă, prescriptia răspunderii penale, suspendarea conditionată a
executării pedepsei etc.) se aplică diferentiat în caz de unitate sau pluralitate.Faptul că o
activitate infractională concretă se încadrează în continuturile mai multor infractiuni sau
al uneia singure, se răsfrânge asupra încadrării juridice a acelei fapte, asupra răspunderii
penale a infractorului,asupra individualizării şi aplicării pedepsei.
În materia participatiei , dacă o persoană ia parte la o singură infractiune din cele ce
alcătuiesc pluralitatea, va răspunde numai pentru aceasta, în timp ce în cazul infractiunii
unice,participarea la un singur act de executare atrage răspundeea pentru întraga
infractiune , în măsura în care participantul a cunoscut împrejurarea că actul respectiv se
integrează într-o pluralitate de asemenea acte.Retinerea acestei solutii este criticabilă în
cazul infractiunii de obicei,deoarece, din moment ce autorului îi sunt necesare o
pluralitate de acte care să probze obisnuinta pentru a se retine infractinea, ar fi absurd ca
unui complice, de pildă, să îi fie suficient un singur act pentru a răspunde penal.
Dacă aplicarea actului de clementă (amnistie, gratiere) este conditionată de
cuantumul prejudiciului produs prin infractiune, în caul pluralitătii de infractiuni se va lua
în calcul prejudicial produs prin fiecare infractiune , pe când în cazul unitătii, se va avea
în vedere prejudiciul global.
Infractiunea unică se sanctionează cu pedeapsa prevăzută în norma de icriminare
(exceptie face infractiunea continuata), în timp ce formele pluralitătii infractionale-
1
M. Zolyneak, Drept penal.Partea generală, Editura “Fundației Chemarea”, Iaşi , 1993, p.413.
2
C. Mitrache, Drept penal.Partea generala, Editura “Universul Juridic”, Bucureşti, 2004, p.105.
3
Victor Ponta, Daniel Mihai Dragnea, Mihai Mitroi, Drept penal.Partea generală, Editura “Hamangiu”,
Bucureşti, 2006 , 118.

1
recidiva şi concursul de infractiuni-reprezintă cause de agravare facultativă a pedepsei,
instanta puând adăuga un spor la cuantumul pedepsei aplicate pentru infractiunea cea mai
grea.Şi în cazul infractiunii continuate se poate aplica un spor, fără însă ca acesta să
cunoască limitările prevăzute pentru concursul de infractiuni.
În cazul pluralitătii de infractiuni, dacă după epuizarea primei infractiuni intervine
un act de amnistie au de gratiere , infractorul va putea beneficia de prevederile acesteia,
pe când în cazul infractiunii unice, beneficiile actului de clementă nu sunt incidente în
măsura în care infractiunea s-a epuizat.

II.Definirea infracţiunii complexe

Infractiunea complexă este consacrată legislativ în art.41 lin.3 C.Pen.,potrivit căruia

infractiunea complexă atunci când în continutul său intră , ca element sau ca

2
circumstantă agravantă, o actiune sau o inactiune care constituie prin ea însăşi o
faptă prevăzută de legea penală.
Crearea infractiunii complexe a fost determinată de necesitatea combaterii mai
eficiente a infractiunilor contopite, între care există o strânsă conezixiune (etiologică,
consecventională, de împrejurare, etc.).În lipsa complexitătii legale, infractiunile reunite
ar urma să se retină în concurs, ceea ce ar oferi judecatorului largi posibilităttde
sanctionare, de la aplicarea pedepsei de bază până la aplicarea sporului maxim prevăzut
de lege.Legiuitorul a apreciat însă, că datorită acestei conexităti , infractiunile săvârşte
prezintă un pericol socil mai ridicat şi, în consecintă, trebuie supuse unui regim juridi
particularizat.Infractiunile absorbite îşi pierd autonomia, aşa încât ele nu pot face obiectul
unei cauze de înlăturare a răspunderii penale (prescriptie, amnistie, gratiere), ci trebuie să
urmeze soarta infractiunii complexe absorbante4.De asemenea, legea penală mai
favorabilă este incidentă cu privire la infractiunea complexă, nu la infractiunea
absorbită5.Deşi infractiunea complexă, spre deosebire de alte forme de unitate legală ,este
definită în partea generală a Codului Penal,s-au ivit totuşi discutii cu privire la
mecanismul de formare.Au fost folosite în acest sens notiunile de “contopire”,
“absorbtie”,”reunire”, fără a li se da o semnificatie precisă.
În doctrină6,s-a apreciat faptul că echivalează notiunea de actiune/inactiune cu cea
de faptă prevăzută de legea penală.Actiunea/inactiunea este doar un element al laturii
obiective a infractiunii , care , la rândul ei, este un element din continutul incriminării,
alături de obiect,subiect şi latură subiectivă.
De asemenea, s-a considerat că nici notiunea de faptă prevăzută de legea penală nu
este cel mai fericit aleasă, legiuitorul trebuind să fi folosit notiunea de infractiune, care,
pe lângă prevederea în legea penală trebuie să prezinte pericol social şi să fie comisă cu
vinovătie.

III.Formele infracţiunii complexe

4
V. Dongoroz , Explicații teoretice ale Codului penal roman.Partea generală, Vol.I, Ediția a II-a,
Editura “Academiei Române”, Bucureşti, 2003, p.263.
5
M. Basarab, Drept penal.Partea generală, Editura “All”, Bucureşti,2003, p.118.
6
C. Butiuc, Infracțiunea complexă , Editura “All Beck”, Bucureşti,1999 , p.39.

3
 III.1.Infracţiunea complexă creată prin absorbţia unei singure
infracţiuni

Potrivit art.41 alin.3 C.Pen.,infractiunea complexă absoarbe în continutul său o

actiune sau o inactiune care constituie ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.Textul
legal foloseşte singularul, ceea ce înseamnă că nu poate exista infractiune complexă fără
absorbtia a cel putin unei fapte prevăzute de legea penală,fără să fie putine exemplele în
care sunt absorbite două sau mai multe.Această formă a infractiunii complexe, denumită
în doctrină “formă monovalentă” cuprinde aşadar o singură infractiune absorbită.Ceea ce
i se adaugă sunt acele “elemente supraordonate” despre care vorbeşte doctrina 7 sau
“calităti speciale” care au determinat crearea complexitătii legale.Avem exemplul
infractiunii de ultraj (art.239 C.Pen.) unde la actiunea corespunzătoare infractiunii de
amenintare, lovire,vătămare corporală , vătămare corporală gravă, se adaugă calitatea
specială a subiectului pasiv, aceea de functionar aflat în exercitiul atributiilor de
serviciu8.Tot aşa şi la purtarea abuzivă (art.250 C.Pen.), infractiunilor de
amenintare,lovire vătămare corporală ,vătămare corporală gravă li se adaugă calitatea
specială a subiectului activ de dataaceasta, de functionar aflat în exercitiul atributiilor de
serviciu.
Ratiunea creării acestei forme de infractiune complexă o constituie ocrotirea unor
valori sociale diferite de cele ocrotite prin infractiunea absorbită.Astfel, în cazul
ultrajului, obiectul juridic principal îl constituie autoritatea de stat, iar cel secundar,
libertatea psihică sau integritatea corporală a victimei.Acelaşi obiect juridic secundar şi în
cazul purtării abusive,cel principal find reprezentat de desfăsurarea normală a relatiilor de
serviciu.
Aceste elemente supraordonate pot fi foarte diverse,diferind de la o infractiune la
alta.Poate fi vorba,de exemplu, de caitatea specială a subiectulu activ sau pasiv ,ca în
exemplele de mai sus,sau ca în cazul atentatului care pune în pericol siguranta statului,
infractiuni contra reprezentantuli unui stat străin, de importanta obiectului material lezat
în cazul actelor de diversiune,scopul ilicit urmărit prin comiterea infractiunii absorbite.
Uneori ,elemental supraordonat pate consta într-o actiune, fără să constituie o faptă
prevăzută de legea penală.Este cazul violului, unde elemental supraordonat constrangerii
îl reprezintă actul sexual.Prezenta a două actiuni,chiar dacă e absorbită o singură
infractiune are consecinte importante,pentru că de data aceasta, actiunea infractiunii
absorbite, nu mai este identical cu cea a infractiunii absorbite, ca în restul cazurilor
prezentate până acum.De unde o serie de implicatii care ar face mai nimerită încadrarea
violului în cea de-a doua formă a infractiunii complexe.
Spre deosebire de anumite infractiuni în al căror continut sunt cuprinse actiuni
desemnate prin termini de o largă generalitate , care pun problema delimitări infractiunii
complexe de oncursul de infractiuni, în formularea continutului infractiunilor arătate au
fost folositi termini cu o semificatie circumscrisă domeniului juridic.Prin folosirea
termenilor de violentă sau constrângere,legiuitorul a urmărit ,în mod cert,desemnarea
7
V. Papadopol, D. Pavel , Formele unității infracționale în dreptul roman, Casa de editură şi presă
Şansa SRL, Bucureşti, 1992, p.197.
8
În literatura de specialitate s-a arătat că loviturile sunt absorbite ca şi circumstanță agravantă, nu ca şi
element în structura ultrajului.

4
unor fapte prevăzute de legea penală şi astfel, crearea unei complexităti legale.Aşa cum
autori teoriei enuntate recunosc, nu se poate ca legiuitorul să indice de fiecare dată , cu
maxim de precizie, infractiunile absorbite.Acolo unde însă el si-a exrimat vointa de a
absorbi o infractiune în continutul alteia, doctrina nu poate sintetiza pe calea interpretării
complexitatea astfel creată.Tâlhăria va cuprinde întotdeauna o infractiune contra
integritătii corporale, atunci când se comite în această modlitate alternativă , în caz
contrar, nu va mai exista tâlhărie , ci furt.Art. 180 alin.1 C.pen. are o sferă foarte largă de
cuprindere, incluzând şi acele de imobilizare a victimei.Incriminarea este suficient de
clară pentru a cuprinde în sfera sa numai actele cu semnificatie penală.Iar notiunea de
constrangere desemnează violenta şi amenintarea.
Atunci când una din modalitătile alternative de comitere a infractiunii nu
desemnează o faptă prevăzută de legea penală , vom avea o infractiune simplă.Este cazul
violului comis asupra unei persoane profitând de impoibilitatea ei de a se apăra sau de a-
şi wxprima vointa , unde nu se poate identifica o actiune/inactiune absorbită care să
reprezinte o faptă prevăzută de legea penală.În cazul în care agentul este cel care produce
această stare victimei, vom avea un act de violentă şi deci o infractiune complexă.
Pentru a fi în prezenta acstei forme a infractiuni complexe,este necesar ca ea să
poată exista prin asorbtia unei singure infractiuni ,fără să fie exclus să poată absorbi două
sau mai multe.Este voba despre infractiunile complexe cu contint alternativ ,la care
modalitătile de comitere sunt reprezentate de fapte prevăzute de legea penală.De
exemplu,ultrajul (art.239 C.Pen.),care se poate comite numai prin amenintare,de pildă,
sau prin amenintare,loviri, vătămare corporală sau vătămare corporală gravă.Pentru a se
retine ultrajul,este necesară comiterea a cel putin uneia din infractiunile absobite, fiind
însă posibilă comiterea tuturor modalitătilor alternative prevăzute (mai putin lovirile sau
vătămarea corporală, care vor determina un concurs de infractiuni atunci când sunt
comise împreună cu celelalte).În acest caz,ultrajul nu devine o infractiune complexă
creată prin absorbtia necesară a două sau mai multor actiuni.Tot aşa şi violul, care poate
exiata numai prin absorbtia amenintării sau a violentei,dar care poate absorbi şi alte
infractiuni , ca circumstantă agravantă( vătămarea corporală gravă , loviri sau vătamari
cauzatoare de moarte).

5
 III.2.Infracţiunea complexă creată prin absorbţia a două sau mai
multor infracţiuni

A.Absorbtia ambelor infractiuni ca element

Este vorba de crearea unei infractiuni prin absorbtia necesară a două sau mai multor
infractiuni,fără de care infractiunea nu poate exista.Dacă în cazul infractiunii complexe
create prin absorbtia unei infractiuni ca şi circumstantă agravantă ,lipsa acesteia din urmă
face ca fapta să se încadreze în forma de bază şi să îşi piardă caracterul complex, în cazul
de fată reunirea celor două infractiuni este cerută de continutul constitutiv al infractiunii,
în lipsa oricărei infractiuni absorbite nu mai poate exista infractiunea respectivă.
Ca exemplu constant s-a dat infractiunea de tâlhărie, ce absoarbe , pe de o parte
furtul ca şi infractiune principală ,pe de altă parte, violenta sau amenintarea.Nu este vorba
aici de lemente supraordonate care pot avea semnificatie penală9.Reunirea celor două
infractiuni în cuprinsul unei a treia care ia astfel naştere, nu este întâmplătoare, între cele
două infractiuni există o legătură de la scop la mijloc(conexitate etiologică).Actele de
violentă , amenintare reprezintă mijloc pentru comiterea furtului, ceea ce nu înseamnă că
este necesar ca infractiunea secundară să o preceadă pe cea principală.Poate exista şi o
conexitate consecventională între cele două infractiuni(atunci când furtul este urmat de
întrebuintarea de violente sau amenintări pentru păstrarea bunului furat, înlăturarea
urmelor infractiuni sau scăparea făptuitorului).În acest caz între cele două infractiuni
există o legătură de tip cauză-efect , antecedentă-consecintă10.
Infractiunile absorbite pot fi simple sau calificate.De exemplu, tâlhăria în formă
simplă absoarbe atât furtul simplu, cât şi furtul calificat, dar numai acele circumstante
care nu califică şi tâlhăria ,adică furtul în conditiile art.209 alin.1 lit.i şi alin.2 lit.a şi
b.Dacă furtul se încadrează în art.209 alin.3, nu va putea fi absorbit nici în forma simplă a
tâlhăriei ,datorită pericolului social mai ridicat al furtulu , nici în formele calificate ale
tâlhăriei , care nu includ această cauză de agravare.În consecintă, se va retine în concurs
cu tâlhăria în foma simplă.Infractiunile absorbite pot fi simple sau complexe(tâlhăria
poate absorbi furtul simplu sau furtul prin efractie).
Această formă de infractiune complexă poate cunoaşte şi varianta absorbtiei unei a
treia infractiuni, ca şi circumstantă agravantă.De exemplu, tâlhăria care a avut ca urmare
vătămarea gravă sau moartea victimei , absoarbe ca şi agravantă vătămarea corporală
gravă respectiv , lovirile , vătămarile cauzatoare de moarte.

B.Absorbtia unei infractiuni ca şi circumstantă agravantă

9
V. Papadopol, D. Pavel, Formele unității infracționale în dreptul penal roman, Editura“Casa de
editură şi presă Şansa SRL”, Bucureşti, 1992, p.191.”
10
C. Mitrache,Drept pena.Partea generală, Editura “Şansa”, Bucureşti, 1994,p.128.

6
 În acest caz, infractiunea complexă va absorbi tot două infractiuni, dar una ca şi
element, infractiune de bază , iar alta ca şi circumstantă agravantă.Exemplul classic este
cel al furtului prin efractie(aer.209 alin.1lit.i), care absoarbe ca şi infractiune de bază
furtul şi ca şi circumstantă agravană distrugerea, făcând din această formă calificată a
unei infractiuni simple, furtul , în acest caz.
Această formă a infractiunii complexe cuprinde şi omorul deosebt de grav(art.176
lit.b C.Pen.) sau uciderea din culpă a două sau mai multor persoane (art.178 alin.5
C.Pen.).Infractiunea complexă se creează prin absorbtia ca şi circumstantă agravantă a cel
putin unei ucideri din culpă.Diferenta fată de cazul precedent constă în aceea că
actiunile/inactiunile au caracter omogen, întrucât lezează două sau mai multe obircte
juridice identice.Fiind vorba de o pluralitate de subiecti pasivi, infractiunile s-ar fi aflat
in concurs, însă pentru a restrânge posibilitătile largi ale instantei de sanctionare a
concursului,legiuitorul a decis reunirea lor într-o singură infractiune ,cu o pedeapsă care
să răspundă gradului lor de pericol social.
Tot în această formă se include şi infractiunile complexe praeterintentionate:actul
sexual cu un minor(art.198 C.Pen.),perversiunea sexuală care au avut ca urmare
vătămarea corporală gravă a victimei sau moartea(art.201 alin.7), lipsirea de libertate care
a avut ca rmare moartea victimei(art.189 alin.6), neîndeplinirea cu ştiintă a atributiilor de
serviciu de către angajatii CFR, care are ca urmare o catastrofă decale ferată(art.274 lin.2)
constând în moartea a două sau mai multor persoane,etc.Va exista în acest caz o singură
actiune care produce însă două urmări,corespunzătoare celor două infractiuni
absorbite.Infractiunea absorbită, de vătămare corporală gravă sau loviri,vătămări
cauzatoare de moarte, imprimă faptei caracter calificat fată de forma simplă , intentionată
şi în acelaşi timp, caracter complex.
Se pune problema în cazul acestor infractiuni dacă ceea ce se absoarbe este uciderea
din culpă sau infractiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.De
exemplu,avortul care a avut ca urmare moartea victimei absoarbe lovirile, vătămările
cauzatoare de moarte pentru că actiunea care produce moartea victimei este incriminată
de lege ca şi avort.
În cazul infractiunii prevăzute de art.274 alin.2 C.Pen. comisă în varianta producerii
unei catastrophe de cale ferată contend în moartea a două sau mai multor persoane, vor fi
absorbite o pluralitate de infractiuni de loviri,vătămări cauzatoare de moarte, pentru că
această din urmă infractiune se poate comite si ea prin omisiune.Dacă moare o singură
persoană se va retine concurs între infractiunea prevăzută de art.274 alin.1 şi loviri,
vătămări cauzatoare de moarte, pentru că art.277 alin.2 care defineşte catastrofa de cale
ferată vorbeşte numai de moartea sau vătămrea integritătii corporale a mai multor
persoane.Dacă neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu are loc din culpă iar fapta are ca
urmare tot o catastrofă de cale ferată constând în moartea a două sau mai multor
persoane, vom avea tot o infractiune complexă care de data aceasta absoarbe o altă
infractiune complexă, de ucidee din culpă a două sau mai multor persoane.Nu se va putea
absorbi o infractiune praeterintentionată pentru că de data aceasta actul initial,deşi
incriminat,nu se comite cu intentie.

7
 În doctrină s-au propus şi alte criterii de clasificare a formelor infractiunii
complexe.Astfel,într-o opinie ,pornind de la definitia legală a infractiunii complexe,s-a
arătat că aceasta se poate prezenta în două forme11:
a) Infractiuni complexe în al căror continut infractiunea absorbită se integrează ca
element (numită şi forma simplă sau de bază).La rândul ei, această formă se prezintă în
două modalităti.Prima constă în reunirea de către legiuitor a două infractiuni distincte,
procedeu în urma căruia rezultă o nouă infractiune (tâlhăria).Cea de-a doua modalitate
constă în absorbtia unei singure infractiuni, la care se adaugă acele elemente
aupraordonate.
b) Infractiuni complexe în al căror continut infractiunea absorbită se integrează ca şi
circumstantă agravantă (forma agravată,calificată).Ca şi forma de bază, şi forma
calificată are două modalităti.Prima se realizează atunci când o infractiune simplă
absoarbe o altă infractiune simplă , ca şi circumstantă agravantă (furtul pri efractie).A dua
modalitate se realizează atunci când o infractiune complexă în formă simplă absoarbe o
altă infractiune ca şi circumstantă agravantă(violul, tâlhăria care a avut ca urmare
moartea victimei).Într-o altă opinie12, se arată că această formă cuprinde alte două
modalităti:prima se realizează atunci când infractiunea absorbită ca şi circumstantă
agravantă e o consecintă a infractiunii de bază, iar a doua, atunci când infractiunea
absorbită se află în conexitate etiologică sau consecventională cu infractiunea de bază.
Într-o altă opinie, se consideră că infractiunea complexă prezintă două forme:o
formă tipică şi o formă atipică.
a) Infractiunea complexă tipică este formată prin absorbtia a două infractiuni şi
prezintă la rândul ei două forme:o formă simplă , creată prin reunirea a două
infractiuni(tâlhăria) şi o formă agravată, creată prin absorbtia unei infractiuni ca şi
element circumstantial agravat.
b) Infractiunea complexă atipică este creată prin absorbtia unei singure infractiuni ,
la care se adaugă acele conditii speciale despre care vorbeam mai sus.Caracterul tipi car
rezulta din aceea că infractiunea complexă nu apare constituită în considerarea a două
infractiuni preexistente.

11
V. Papadopol, D. Pavel, Formele unității infracționale în dreptul penal roman , Editura“Casa de
editură şi presă Şansa SRL”, Bucureşti, 1992, p.190.”
12
C. Bulai, Manual de drept penal.Partea generală, Editura AL, Bucureşti,1997,p.482.

8
 IV.Structura infractiunii complexe
IV.1.Obiectul infracţiunii complexe
A.Obiectul juridic

Obiectul juridic reprezintă valoarea socială protejată de norma juridică penală şi

căreia I se adduce atingere prin comiterea infractiunii 13.În doctrina traditională ,obiectul
juridic se clasifică în obiet juridic general,generic şi special14.
Infractiunile complexe vor fi întotdeauna infractiuni pluriofensive, întrucât
presupun lezarea mai multor valori sociale ocrotite, spre deosebire de cele
monoofensive,prin comiterea cărora se lezează o singură valoare socială.
Chiar şi în cazul în care valorile sociale protejate sunt identice, vom avea tot o
pluralitate de obiecte juridice.De exemplu,omorul asupra două sau mai multor
persoane(art.176 lit.b C.Pen.), sau uciderea din culpă a două sau mai multor persoane(art.
178 alin.5 C. Pen), aduc ambele atingere unor valori sociale identice,viata persoanei.
În structura obiectului juridic al infractiunii complexe,vom întâlni ,de regulă, valori
sociale diferite,ierarhizate.Vom avea un obiect juridic principal,reprezentat de valoarea
socială principală, şi unul secundar,corespunzător valorii sociale secundare.Determinarea
valorii sociale principale se face cel mai uşor în functie de locul situării infractiunii în
partea specială a Codului penal.Ca exemplu constant se dă tâlhăria şi
şantajul.Astfel,tâlhăria are ca obiect juridc principal posesia bunului, întrucât a fost
reglementată de legiuitor în Titlul III al Codului penal (“Infractiuni contra
patrimoniului”),iar ca obiect juridic secundar ,integritatea corporală sau libertatea psihică
a victimei, întrucât este inclus în Titlul II (“Infractiuni contra persoanei”) şi în subsidiar,
integritatea patrimoniului,atunci când prin săvârşirea faptei se urmăreşun folos
material.Pe de altă parte,în literatura de specialitate s-a considerat că infractiunea de
şantaj nu poate avea ca obiect juridic secundar patrimoniul.Aceasta deoarece şantajul este
o infractiune de pericol ce se consumă în momentul constrângerii persoanei în scopul
dobândirii unui folos (material) fără să fie necesar ca victima să remită bunul cerut.
Un alt exemplu ar fi cel al atentatului care pune în pericol siguranta statului (art.160
C.Pen.), prin care se adduce atingere atât sigurantei statului cât şi vietii, integritătii
corporale şi sănătătii victimei.Obiectul juridic principal este siguranta statului.
Pentru determinarea obiectului juridic principal nu trebuie să se recurgă la
aprecierea in abstracto a importantei valorilor sociale protejate.Astfel, în cazul tâlhăriei
care a avut ca urmare moartea victimei, este evident că între cele două valori protejate,
integritatea patrimoniului şi viata vitimei, cea de-a doua este mai importantă.Cu toate
acestea, obiectul juridic principal este integritatea patrimoniului, pentru că această
infractiune este o formă calificată a tâlhăriei, care este o infractiune contra
patrimoniului.Locul incriminării infractiunii complexe ne va ajuta să identificăm obiectul
juridic principal şi cel secundar şi în situatia în care infractiunea adduce atingere unor
valori sociale de aceeaşi natură.De pildă,furtul prin efractie adduce atingere unor obiecte
juridice de natură patrimonială.Plasarea acestei infractiuni complexe ca formă agravată a
13
Fl. Streteanu, Drept penal.Partea generală, p.309.
14
M. Basarab,Drept penal.Partea generală, Vol. I,p.46-47.

9
furtului arată că obiectul juridic principal este posesia bunului, iar cel secundar este
existenta materială nealterată a altor bunuri.

B.Obiectul material

Reprezintă lucrul sau fiinta împotriva căreia se îndreaptă nemijlocit

actiunea/inactiunea ce adduce atingere obiectului juridic şi care este vătămat în
integritatea sa, sau periclitat ca urmare a acestei actiuni.Obiectul material nu există în
cazul oricarei infractiuni, de unde clasificarea acestora în infractiuni materiale, care au
obiect material, şi infractiuni formale, fără un asemenea obiect.
Există infractiuni complexe care au întotdeauna obiect material.Dintre acestea,
unele au un singur obiect material-violul(art. 197 C.Pen.), avortul care a avut ca urmare
vătămarea corporală gravă sau moartea victimei(art.185 alin.3 C.Pen.),actul sexual cu un
minor, care a avut aceleaşi urmări(art 198 alin.6), atentatul care pune în pericol siguranta
statului (art.160 C.Pen.),etc.Altele pot avea unul sau mai multe obiecte materiale , după
cum se săvârşesc într-una sau alta din modalitătile alternative:tâlhăria (art.211 C.Pen.)
poate avea ca obiect material numai bunul sstras, atunci când se comite prin amenintare,
sau atât bunul sustras cât şi corpul victimei, atunci când se comite prin violentă.Există
infractiuni complexe cu continut alternativ care au sau nu obiect material după cum sunt
comise într-una sau alta din modalităti.De pildă, şantajul este o infractiune formală atunci
când se comite prin amenintare şi o infractiune materială atunci când se comite prin
violentă.

10
 IV.Latura obiectivă a infractiunii complexe

A.Acţiunea/inacţiunea

Latura obiectivă a infractiunii complexe cuprinde una sau mai multe

actiuni/inactiuni, în functie de forma pe care aceasta o îmbracă.
Astfel, prima formă cuprinde o singură actiune/inactiune, corespunzătoare laturii obictive
a infractiunii absorbite.Purtarea abuzivă cuprinde în latura sa obiectivă o singură actiune
corespunzătoare infractiunilor de amenintare, lovire sau alte violente, vătămare corporală
sau vătămare corporală gravă. Ultrajul se poate comite prin utilizarea de amenintări şi
exercitarea de violente în aceeaşi împrejurare, caz în care actiunea are un caracter
complex,cuprinzând acte de executare de natură eterogenă, ceea ce nu afectează unitatea
ei aceste modalităti alternative având aceeaşi semnificatie penală.Aceeaşi situatie şi în
cazul hărtuirii sexuale care poate fi săvârşită numai prin amenintare sau numai prin
constrangere (loviri sau alte violente) , in acest caz actiunea va cuprinde acte de executare
omogene sau şi prin amenintare şi prin constrângere, actele de executare fiind în acest caz
eterogene.
Vom avea o singură actiune şi în cazul infractiunilor praeterintentionate complexe,
întrucât rezultatul mai grav se produce fără vreo nouă interventie a agentului.
În cazul infractiunilor complexe care cuprind o pluralitate de actiuni , vom avea de
regulă, o actiune principală, prin care se adduce atingere obiectului juridic principal şi o
actiune secundară, prin care se lezeazăobiectul juridic secundar.Astfel,latura obiectivă are
un caracter complex în cazl furtului prin efractie, cuprinzând o actiune de sustragere,
principală şi una de distrugere,secundară.
Şi în cazul tâlhăriei ,actiunea va avea un caracter complex,cuprinzând o actiune
principală, de sustragere şi una secundară, de violentă, amenintare,punerea victimei în
inconştientă sau în neputintă de apărare.Actiunea secundară o poate precede pe cea
principală sau ii poate succeda, cu conditia ca, în acest caz să nu intervină la o durată
mare de timp de la săvârşirea celei principale.
Putem identifica şi infractiuni complexe comise în întregime prin inactiune.Este
cazul infractiunii prevazute de rt.274 alin.2 C.Pen.,constând în neîndeplinirea cu ştiintă a
îndatorirrilor de serviciu de către angajati CFR dacă fapta are ca urmare o catastrofă de
cale ferată constând în moartea a două sau mai multor persoane.În acest caz, infractiunea
complexă absoarbe o infractiune omisivă şi o pluralitate de infractiuni de loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte.Aceasta din urmă este o infractiune comisivă prin
omisiune,putând fi comisă şi prin inactiune.

B.Rezultatul sau urmarea periculoasă

Infractiunea complexă ,însumând o pluralitate de obiecte juridice, va avea o

pluralitate de urmări.
Chiar şi acele infractiuni complexe care cuprins în latura obiectivă o singură
actiune/inactiune vor avea o pluralitate de urmari.De exemplul,şantajul comis prin

11
violentă, va produce un rezultat corespunzător infractiunii absorbite, vătămarea
integritătii corporale a victimei , şi o urmare specifică infractiunii absorbante,atingerea
adusă libertătii psihice a victimei.
În cazul infractiunilor complexe praeterintentionate ,va exista o singură
infractiune,dar tot două urmari:una specifică infractiunii de bază, intentionate, şi un
rezultat constând în vătămarea gravă sau moartea victimei.De exemplu,avortul
praeterintentionat produce un rezultat constând în distrugerea produsului de conceptie şi
un alt rezultat, vătămarea gravă sau moartea femeii însărcinate.
La infractiunile complexe în continutul cărora se întâlnesc două actiuni pluralitatea
de urmări este evidentă.Fiecare acţiune produce urmarea proprie ,aceste urmări se
conjugă ,se împletesc ,dând naştere rezultatului amplu,al infracţiunii complexe.De
exemplu,la tâlhărie ,acţiunea de sustragere produce un rezultat, de trecere a bunului din
detenţia victimei în detenţia agentului,iar acţiunea de violenţă produce un alt rezultat, de
vătămare a integrităţii corporale a victimei.Cele două rezultate parţiale se îmbină,dând
naştere rezultatului amplu al tâlhăriei.
În funcţie de urmarea produsă , şi infracţiunile complexe se pot clasifica în
infracţiuni de rezultat şi infracţiuni de pericol.Sunt infracţiuni de rezultat cele care produc
un rezultat material, o modificare fizică, perceptibilă în realitatea înconjurătoare.Sunt
infracţiuni de pericol cele care nu presupun o urmare materială, ci produc o stare de
pericol pentru valoarea socială protejată prin norma de incriminare.Având în vedere că
infracţiunea complexă are o pluralitate de urmări , caracterizarea ei ca infracţiune de
pericol sau de rezultat trebuie făcută raportându-se la valoarea socială principală.Sunt
infracţiuni de pericol ultrajul, atentatul care pune in pericol siguranţa statului, purtarea
abuzivă, şantajul , chiar dacă ele pot produce rezultate perceptibile.Vor fi infracţiuni de
rezultat omorul deosebit de grav , uciderea din culpă, furtul prin efracţie , tâlhăria.

12
 V.Subiectul infracţiunii complexe
V.I.Subiectul activ

Este persoana fizică sau juridică ce comite o faptă conformă faptei descrise în
norma de incriminare.
Dacă în general, în cazul infracţiunii complexe, orice persoană poate fi subiect activ
al infracţiunii , există norme de incriminare care cer ca pentru săvârşirea faptei tipice,
subiectul active sa aibă o calitate specială.Această calitate specială poate fi cerută de
conţinutul de bază al infracţiunii (de ex.la purtarea abuzivă, subiectul activ trebuie să aibă
calitatea de funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu;la hărţuirea
sexuală, de persoana aflată într-o poziţie de autoritate la locul de muncă), sau de
conţinutul agravat(de ex.: violul comis de un membru de familie, sau de cel care are în
sarcina sa îngrijirea, ocrotirea , educarea ,paza sau tratamentul victimei;actul sexual cu un
minor care are ca urmare vătămarea corporală gravă sau moartea victimei , dacă este
comis de un tutore, curator,supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau
educator.Uneori, calitatea specială nu este prevăzută expres de normă, dar ea se desprinde
din text.Aşa este cazul infracţiunii de cercetare abuzivă care nu poate fi săvârşită decât de
o persoană care are calitatea de organ de urmărire penală sau de judecător 15.Calitatea de
subiect activ apartine autorului , instigatorului şi complicelui, şi potrivit doctrinei şi
juridprudenţei , şi coautoratului.

V.1.Subiectul pasiv

Poate fi definit în doctrină ca fiind persoana titulară a valorii sociale care constituie
obiectul juridic al infracţiunii.La fel ca şi subiectul activ, şi cel pasiv poate fi simplu sau
calificat , special, caracterizat şi în cazul infracţiunii complexe.Sunt infracţiuni complexe
cu subiect pasiv calificat ultrajul, care cere ca victima să fie funcţionar public în
exerciţiul atribuţiilor de serviciu, atentatul care pune în pericol siguranţa statului, comis
împotriva unei persoane care îndeplineşte o activitate importantă de stat sau altă activitate
publică importantă , infracţiunile contra reprezentantului unui stat străin , violul asupra
unui membru de familie, împiedicarea participării în proces comisă asupra unui martor ,
expert , interpret sau apărător.
În cazul infracţiunii complexe , subiectul pasiv poate fi o persoană fizică, o
persoană juridică sau ambele.De exemplu, un furt prin efracţie comis în dauna unei
societăţi comerciale , sau o tâlhărie, atunci când bunul sustras aparţine unei persoane
juridice.Caracteristică infracţiunii complexe este însă existenţa unei pluralităţi de subiecţi
pasivi.Aceasta datorită faptului că infracţiunea complexă are, în toate cazurile o
pluralitate de obiecte juridice.Atunci când există un obiect juridic principal şi unul
secundar, va exista , de regulă şi un subiect pasiv principal şi unul secundar.De pildă,
tâlhăria atunci când bunul sustras apartine unei persoane , iar violenţele se exercită asupra
15
C. Butiuc, op. cit., p.72.

13
alteia.Sau în cazul ultrajului, care are o singură victimă, dar două subiecte pesive-unul
principal-statul, în calitate de titular al valorii sociale principale, autoritatea de stat-şi unul
secundar-funcţionarul care materializează această valoare , în calitate de titular al valorii
sociale secundare-integritatea fizică , demnitatea , libertatea psihică.
Pot fi întâlnite şi cazuri în care deşi există două obiecte juridice, subiectul pasiv va
fi unic şi anume atunci când el este titularul ambelor valori socialeprotejate prin
infracţiunea complexă.De exemplu,furtul prin efracţie din apartamentul detentorului
bunului sustras , sau tâlhăria,atunci când violenţele se exercită împotriva detentorului.În
cazul infracţiunii complexe, regula potrivit căreia pluralitatea de subiecţi pasivi determină
pluralitatea de infracţiuni, trebuie privită nuanţat.Uneori chiar această pluralitate l-a
determinat pe legiuitor să creeze infracţiunea complexă (cazul uciderii din culpă sau a
omorului , a nerespectării cu ştiinţă de catre un angajat CFR a obligaţiilor de serviciu ,
care are ca urmare o catastrofă constând în moartea mai multor persoane).În cazul în care
există o pluralitate de subiecţi pasivi principali, regula reţinerii unui concurs de
infracţiuni îşi găseşte pe deplin aplicarea, indiferent dacă ei sunt titulari ai unor valori
sociale personale sau patrimoniale.Dacă există mai mulţi subiecţi pasivi ai furtului, va
exista o pluralitate de tâlhărrii, indiferent dacă există una sau mai multe victime agresate
în scopul sustragerii bunurilor16.Curtea Supremă de Justiţie a decis că sustragerea prin
violenţă de către inculpaţi , în calitate de coautori , de îmbrăcăminte , de la doi elevi,
întruneşte elementele constitutive a două infracţiuni de tâlhărie17.Sau dacă ,de pildă,
agentul pătrunde prin efracţie în apartamentul în care locuiau mai multe persoane, de
unde sustrage bunuri ce apartin acestora, se va reţine un concurs de furturi calificate în
raport de numărul patrimoniilor lezate.
În cazul în care există un singur subiect pasiv , dar doi sau mai mulţi subiecţi pasivi,
în doctrină şi practică soluţiile sunt divergente.
Astfel,în cazul tâlhăriei, unii autori au arătat că deşi este lezat un singur patrimoniu ,
ar trebui retinut un concurs de infracţiuni, dacă sunt agresate mai multe persoane.În
primul rand pentru că agenrul a luat în privinţa fiecărei victime o rezoluţie infracţională
distinctă.De asemenea, exercitarea violenţelor sau a ameninţărilor asupra mai multor
persoane imprimă faptei un pericol social mai ridicat;necesitatea unei ocrotiri diferenţiate
a fiecărei persoane, chiar dacă este subiect pasiv secundar, este mai corespunzător
asigurată în cadrul unei pluralităţi decât în cazul unei infracţiuni unice.Totodată, chiar
dacă valori precum viaţa, integritatea corporală, libertatea fizică şi psihică a persoanei
sunt obiecte juridice secundare ale tâlhăriei , ele rămân totuşi valori sociale mai
importante decât patrimoniul.În acelaşi sens s-a exprimat şi un alt autor 18, care consideră
chiar că există o tâlhărie unică dacă s-au lezat mai multe patrimonii şi un concurs de
tâlhării dacă au fost agresate mai multe victime.De asemenea,s-a arătat că reţinerea unei
singure infracţiuni ar putea ridica serioase probleme în practică, atunci când violenţele
sunt de intensitate diferită.De pildă, agenntul pentru a-şi asigura scaparea, loveşte mai
multe persoane, cauzându-le vătămări care pot varia ca intensitate de la art.180 până la
art.183 C.Pen.

16
I. Pascu, Tâlhărie.Pluralitate de subiecţi pasivi, R.D.P. nr.3/2004, p.66, V. Papadopol, D. Pavel,
Formele unităţii infracţionale în dreptul penal roman, p.150.
17
C.S.J.,secţia penală, dec. nr.68/2000, P.R. nr.3/2001,p.62.
18
C. Mitrache, Pluralitatea de victime în cazul tâlhăriei , R.D.P. nr.2/1995,p.116-118.

14
 În cealaltă opinie19, se arată că unitatea infracţională în cazul infracţiunii complexe
se raportează numai la acţiunea principală, numărul acţiunilor adiacente neavând nici o
importanţă.Se argumentează că diferenţa de pericol social poate fi evidenţiată şi printr-o
corectă individualizare a pedepsei.De exemplu, s-a considerat că fapta unei persoane de a
sustrage dintr-un magazin de confecţii un costum de haine şi de a lovi trei vânzătoare
pentru a-şi asigura scăparea, constituie o singură infracţiune de talharie.În acelaşi sens,s-a
decis că tâlhăria fiind o infracţiune contra patrimoniului şi nu a persoanei, dacă au fost
agresate două sau mai multe persoane, trebuie să se reţină o infracţiune unică.Într-o altă
speţă, inculpatul care a pătruns înt-o locuinţă de unde a sustras diferite bunuri,dupa care,
fiind surprins de doi poliţişti, i-a lovit pentru a-şi asigura scăparea, a fost condamnat tot
pentru o infracţiune unică de tâlhărie20.Sau fapta inculpatului de a fi pătruns în locuinţa
părţilor vătămate , o familie, pe care le-a lovit, după care a sustras mai multe bunuri din
patrimonial comun, constituie o singură tâlhărie21.
În cazul infracţiunii de ultraj, lucrurile au fost privite altfel faţă de tâlhărie.Şi în
acest caz există un subiect pasiv principal-statul, ca titular al valorii sociale principale,
autoritatea de stat, şi un subiect pasiv secundar-funcţionarul lezat.În cazul ultrajului,
făptuitorul adduce atingere o singură dată autorităţii de stat, chiar dacă lezează mai mulţi
funcţionari( de exemplu, cu prilejul efectuării unei percheziţii domiciliare sau a executării
unui mandate de arestare).Cu toate acestea, în practică s-a decis în mod constant că în
asemenea împrejurări se va reţine un concurs de infracţiuni.În doctrină, opinia reţinerii
unei infracţiuni unice a fost susţinută în mod izolat, cu argumentul că obiectul juridic al
ultrajului-autoritatea de stat, este diferit de cel al infracţiunilor absorbite:ameninţarea,
lovirea.Prin urmare, dacă o persoană săvârşeşte cu aceeaşi ocazie aceste infracţiuni
împotriva mai multor persoane care nu au calitatea specială cerută de art.238 C.pen., se
va reţine un concurs de infracţiuni.Opinia majoritară susţine teza concursului de
infracţiuni.În argumentare se arată că elementul de care trebuie să se ţină seama în
caracterizarea unei activităţi infracţionale ca unitate sau pluralitate infracţională este
rezultatul , nu obiectul juridic.Obiectul juridic nu poate constitui un criteriu de distincţie ,
deoarece relaţiile sociale ce constituie obirectul juridic al unei incriminări sunt
considerate în totalitatea lor, ele nu se divid în raport cu numărul persoanelor lezate.În
cazul agresiunilor sau ameninţărilor comise la adresa mai multor funcţionari se produce o
pluralitate de rezultate, reţinându-se un concurs de infracţiuni.

19
I. Pascu, Tâlhărie.Infracţiune continuată sau concurs de infracţiuni, R.D.P. nr.4/2004, p.49-52.
20
C.S.J., Secţia Penală, dec.nr.4271/2003, Dreptul nr.11/2004, p.306.
21
C.S.J., Secţia Penală, dec. nr.1/1996, P.R. nr.4/1997,p.121-122.

15
 VI.Latura subiectivă a infracţiunii complexe

VI.1.Intenţia

Există intenţie, potrivit art.19 alin.1, lit. b, C.Pen. atunci când făptuitorul prevede
rezultatul faptei sale şi doreşte sau acceptă producerea acestuia.De exemplu,în cazul
ultrajului , autorul trebuie să prevadă nu numai urmarea acţiunii sale (lezarea integrităţii
corporale sau a libertăţii psihice a victimei), ci şi calitatea specială a subiectului pasiv.
Dacă făptuitorul nu are de la început reprezentarea celor două infracţiuni, unitatea
de infracţiune se desface, dând naştere unui concurs de infracţiuni.De pildă, într-o speţă
s-a reţinut că inculpatul a încercat să întreţină relaţii sexuale cu concubine lui, motiv
pentru care a lovit-o cu o sticlă în cap, după care, la plecare, a sustras câteva lucruri din
casă.Aşa cum a reţinut instanţa, în speţă nu se putea reţine o tâlhărie, întrucât prin lovirea
victimei, inculpatul nu a urmărit deposedarea ei de bunuri, ci răzbunarea 22.În motivare se
arată că “penrtu existenţa infracţiunii de tâlhărie , intenţia directă trebuie sa fie prezentă
în ambele acţiuni ale făptuitorului, atât în cea de furt , cât şi în cea de exercitare a
violenţelor-in realizarea scopului de deposedare”.Instanţa Supremă a reţinut într-o speţă
că inculpatul a intrat intr-un restaurant în căutarea unei persoane cu care avusese un
conflict.În local,a întâlnit părţile vătămate, cărora le-a reproşat că au baut împreună cu
aceasta,după care le-a lovit cu un cuţit, provocându-le leziuni care au necesitat 5-7 zile de
îngrijiri medicale.După ce părţile vătămate au părăsit localul , inculpatul şi-a însuşit de pe
masă o bancnotă de 10 lei, pe care acestea o uitaseră pe masă23.Într-o altă cauză,s-a
reţinut că există conexitate consecvenţională între cele două infracţiuni absorbite atunci
când violenţele au fost exercitate nu pentru a înlătura eventuala rezistenţă a victimei, ci
pentru a o oblige să-i arate locul unde se află obiectul material al furtului.

VI.2.Praeterintenţia

În ceea ce privesc infracţiunile complexe comise cu această formă de vinovăţie, ele

apar, de regulă, ca şi forme de agarvare ale unor infracţiuni intenţionate, fie simple, fie
complexe(de exemplu, violul , tâlhăria, avortul, actul sexual cu un minor, perversiunea
sexuală care a avut ca urmare moartea victimei).În literatura de specialitate s-a exprimat
părerea că toate infracţiunile praeterintenţionate ar fi infracţiuni complexe 24.Se
argumentează că în cazul infracţiunii praeterintenţionate există întotdeauna două rezultat,
cauzate de o activitate infracţională unică.
Sunt infracţiuni praeterintenţionate simple infracţiunile care au ca urmare
sinuciderea victimei , deoarece infracţiunea de determinare a sinuciderii se poate comite
numai cu intenţie, nu şi din culpă.Sunt astfel de infracţiuni lipsirea de libertate în mod
illegal,violul, actul sexual cu un minor, perversiunea sexuală, traficul de migranţi.
22
Curtea de Apel Suceava, dec. pen. Nr.235/2003, Dreptul nr.6/2004,p.215.
23
Î.C.C.J., secţia penală, dec.nr.2175/2004, Dreptul nr.8/2005, p.232.
24
V. Papadopol, D. Pavel, Formele unităţii infracţionale în dreptul penal roman, p.209.

16
 VI.3.Culpa

Un exemplu de infracţiune complexă săvârşită din culpă este uciderea din culpă
prevăzută de art.178 alin.5 C.Pen.Împrejurarea că această formă agravată îşi împrumută
pedeapsa de la celalalte forme,la care prevede posibilitatea adăugării unui spor de până la
3 ani,nu are nicio importanţă asupra calificării ei ca infracţiune complexă.
Un alt exemplu de infracţiune complexă comisă în această formă de vinovăţie este
neîndeplinirea din culpă de către un angajat CFR a atribuţiilor de serviciu, care are ca
urmare o catastrofă de cale ferată(art.273 alin.2 C.Pen.), constând în moartea a două sau
mai multor persoane care absoarbe uciderea din culpă a două sau mai multor persoane,
tot o infracţiune complexă.

17
 VII.Tentativa

În doctrină au fost formulate diverse opinii referitor la tentativa infracţiunii

complexe ce absoarbe două sau mai multe infracţiuni.
Potrivit unui punct de vedere, pentru a se reţine tentativa la infracţiunea complexă ,
este necesar ca inculpatul să fi săvârşit acte de executare corespunzătoare ambelor
infracţiuni25.
În opinia majoritară, poziţia psihică a făptuitorului nu este cu totul
irelevantă.Trebuie făcută distincţia dintre situaţia în care acţiunea pricipală o precede pe
cea secundară sau invers.Între cele două acţiuni-secundară şi principală-există un raport
de la mijloc la scop, de unde şi succesiunea logică a lor-acţiunea secundară o precede pe
cea principală.Uneori această succesiune este obligatorie , ca în cazul infracţiunii de viol,
unde constrângerea trebuie să preceadă actul sexual.
Dacă făptuitorul , deşi poartă asupra sa instrumente de spargere, găseşte uşa
deschisă şi sustrage bunul din locuinţă , se va reţine doar furt în concurs cu violarea de
domiciliu.Sau dacă, deşi e pregătit să înlăture orice rezistenţă , în calea comiterii furtului ,
nu gaseste pe nimeni la locul faptei, se va reţine doar furt.
Probleme deosebite a ridicat infracţiunea complexă prevăzută la art.176 lit.b C.Pen.,
omorul asupra a două sau mai multor persoane.
În primul rand, prin omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane se
întelege nu numai fapta consumată , întrucât, aşa cum arată art.144 C.Pen., prin
săvârşirea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le
pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă.Prin urmare, dacă nici una din
victime nu a decedat, fapta va fi sancţionată potrivit prevderilor art.20 şi 21 C.Pen. ,
combinate cu cele ale art.176 lit.b C.Pen.
Situaţia se complică atunci când infractorul acţionează în scopul uciderii a două
persoane dar decedează numai una.Soluţia legală ar fi reţinerea tot a unei tentative la
infracţiunea complexă, pentru că scopul a fost doar parţial atins.Se observă însă că
această soluţie este inacceptabilă, pentru că s-ar ajunge astfel la aplicarea unor sancţiuni
invers proporţionale cu gradul de pericol social al faptelor comise.Astfel, dacă s-ar reţine
o tentativă la infracţiunea complexă, limitele de pedeapsă ar fi de la 7,6 ani la 12,6 ani
pentru un omor consumat si o tentativă de omor, pe când, dacă ar fi comis doar un omor
consumat, deci o infracţiune simplă , ar fi fost sancţionat cu o pedeapsă cuprinsă între 10
şi 20 de ani.
Tribunalul Suprem a adoptat o decizie de înfrumare pentru a pune capăt
controverselor doctrinare de până atunci şi a imprima o jurisprudenţă unitară în
materie.Potrivit deciziei de îndrumare nr.4/1970, dacă numai una din victimea decedat,
“fapta va constitui atât infracţiunea de omor-simplu, calificat sau deosebit de grav,
comisă asupra unei singure persoane, cât şi tentativa de omor, după caz, simplu, calificat
sau deosebit de grav, aflate în concurs26.
Un caz special de tentativă întâlnim la infracţiunea de atentat care pune în pericol
siguranţa statului.Infracţiunea se consumă atunci când începe executarea acţiunii de
ucidere sau vătămare a integrităţii corporale sau sănătăţii victimei, indiferent dacă această
25
V. Dongoroz, Infracţiuni contra avutului obştesc, Editura “Academiei”, Bucureşti, 1963, p.255.
26
Aceeaşi soluţie a fost reluată şi în alte decizii:T.S.,s.p.,dec. nr. 3511/1971, în R.R.D. nr.1/1972,p.155,
C.S.J., s.p., dec.nr.3507/2002, în Dreptul nr.4/2000, p.259.

18
acţiune a fost dusă până la capăt sau întreruptă.Tentativa constă , potrivit art.173 alin.2
C.Pen., în producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor , precum şi în luarea
de masuri în vederea comiterii faptei.Întâlnim aici un caz în care legiuitorul a asimilat
actele de pregătire tentativei, având în vedere importanţa valorii sociale ocrotite precum
şi necesitatea prevenirii lezării ei prin infracţiuni mai grave27.

27
M. Basarab, Drept penal.Partea generală, Vol. I, Editura “Fundaţiei Chemarea”, Iaşi, 1992, p.201.

19
 VIII.Participaţia

Pentru a fi în prezenţa coautoratului, la fel ca şi a autoratului, este necesar ca

fiecare să comită acte de executare a infracţiunii complexe.La fel ca şi autorul, coautorul
este persoana care comite nemijlocit fapta prevăzută de legea penală.Astfel,s-a decis că
fapta unei persoane de a fi prezentă la comiterea unei tâlhării, fără a contrbui nemijlocit la
comiterea actelor de violenţă şi de a primi de la unul dintre coinculpaţi un bun aparţinând
victimei, pe care ulterior îl înstrăinează, nu reprezintă coautorat la tâlhărie.
În cazul infracţiunilor complexe cu două sau mai multe acţiuni în latura obiectivă
(indiferent dacă acestea sunt toate elemente ale unor infracţiuni autonome sau elemnte
supraordonate), coautoratul prezintă anumite particularităţi.Va exista coautorat la tâlhărie
atunci când fiecare participant comite atât acte de violenţă cât şi de sustragere a
bunurilor.De pildă, dacă unul dintre făptuitori ameninţă victima sau o loveşte, iar celălalt
o deposedează de bunul său, amândoi sunt coautori la tâlhărie, deşi fiecare comite acte
deexecutare distincte, căci ele se completează reciproc.S-a decis că dacă cei doi inculpaţi
s-au pregătit şi au plecat împreună să sustragă porumb, având asupra lor saci, iar unul
dintre ei un ciomag, fiind înţeleşi să se opună în cazul în care ar fi surprinşi, dacă numai
unul din ei a utilizat ciomagul, fapta nu se fracţionează în tâlhărie penttru acesta şi furt
pentru celălalt.
În doctrină s-a aratat că uneori simpla prezenţa fizică la locul comiterii infracţiunii
poate fi considerată coautorat, chiar dacă nu se comite nici un act de executare.Se susţine
că atunci când impactul psihic este atât de puternic încât să contribuie hotărâtor la
diminuarea posibilităţilor victimei de a se apăra, trebuie reţinut coautoratul 28.De exemplu,
atunci când autorul sustragerii e un tânăr lipsit de forţă fizică sau o femeie ,dar este însoţit
de un bărbat cu o constituţie fizică robustă , sau dacă în momentul comiterii faptei se află
alături de făptuitor un număr mare de persoane, care fără a ameninţa în mod explicit, au o
atitudine de natură a inhiba victima,creând condiţii ca acţiunea de luarea a bunului să se
realizeze fără mare dificultate.
Regula potrivit căreia actele de executare constituie acte de coautorat comportă o
singură excepţie.Este cazul infracţiunilor cu subiect activ special(purtarea abuzivă,
hărţuirea sexuală,etc).Coautori ai infracţiunii pot fi numai cei care deţin calitatea specială
cerută de norma de incriminare.Dacă unuia dintre participanţi îi lipseşte această calitate,
s-a opinat că acesta ar răspunde numai pentru complicitate la infracţiunea complexă.
Probleme pot apărea atunci când nu există de la început intenţia de a comite
infracţiunea complexă, aceasta intervenind pe parcursul comiterii faptei, adică atunci
când există intenţie supravenită.Dacă cei doi autori pornesc cu intenţia de a comite un
furt fiind convinşi că victima nu se găseşte în apartament, dar sunt surprinşi de aceasta şi
pentru a se salva, o lovesc amândoi, vor fi tot coautori la tâlhărie.Dar dacă numai unul
din ei o loveşte, apare întrebarea dacă se poate extinde această intenţie şi asupra celuilalt?
Se consideră că vor fi amândoi coautori la tâlhărie, nu unul autor al tâlhăriei , iar celălalt
al furtului, întrucât exercitarea violenţelor a servit amândurora.În acelaşi sens, s-a decis
că fapta inculpaţilor de a sustrage motorină din rezervoarele unei ferme, moment în care,

28
S. Ivan, Unele criterii de delimitare a coautoratului de complicitate la infracţiunea de tâlhărie,
R.D.P. nr.2/1994,p.57-60.

20
fiind surprinşi de paznic, unul din ei îl ameninţă cu o bară metalică pentru ca ceilalţi să
poată continua, se califică drept coautorat la tâlhărie pentru toţi participanţii.
La fel ca şi în cazul celorlalte infracţiuni, coautoratul nu este posibil la acele
infracţiuni complexe comise din culpă, datorită lipsei legăturii subiective între
participanţi.Unii autori au arătat că este posibil coautoratul în cazul infracţiunilor din
culpă, deoarece se constată voinţa comună a mai multor persoane de a coopera la
săvârşirea unei fapte al cărei rezultat periculos nu l-au prevăzut, sau,deşi l-au prevăzut, au
crezut că nu se va produce29.
Potrivit art.26 C.pen., complice este persoana care cu intenţie înlesneşte sau ajută în
orice mod, la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.Contribuţia complicelui la
comiterea faptei prevăzute de legea penală este una indirectă, mediată, constând în acte
de sprijinire a activitătii autorului, coautorilor.În ceea ce priveşte poziţia subiectivă,
complicele acţionează numai cu intenţie(directă sau indirectă).Intenţia complicelui
trebuie să se raporteze la toate împrejurările relevante penal ce caracterizează fapta
comisă de autor, precum şi la faptul că acţiunile lui creează condiţiile care dau autorului
posibilitatea de a comite fapta.
Probleme ridică stabilirea răspunderii complicelui în situaţia în care fapta comisă de
autor este alta decât cea aflată în reprezentarea complicelui(de exemplu,complicele
înlesneşte o tâlhărie iar autorul comite un furt sau invers),precum şi situaţia în care fapta
autorului produce un rezultat praeterintenţionat.Potrivit art.28 alin.2 C.Pen.,
circumstanţele privitoare la faptă se răstrâng asupra participanţilor, dacă aceştia le-au
cunoscut sau le-au prevăzut.Dacă participantul înţelege să contribuie la săvârşirea unei
infracţiuni complexe(ex.tâlhăria), dar autorul comite numai infracţiunea absorbită(furtul,
sau numai violenţa, fără a reuşi să fure bunul),complicele va răspunde numai pentru
participare la infracţiunea efectiv săvârşită(furt, tentativă de tâlhărie).Dacă complicele
intenţionează să înlesnească comiterea unei infracţiuni simple(un furt) , dar autorul
comite o infracţiune complexă (o tâlhărie), se va reţine o complicitate la furt.Săvârşirea
unei alte infracţiuni decât cea la care complicele a înţeles să îşi aducă sprijinul, este o
circumstanţă reală care nu se răsfrânge asupra sa.
Dacă coautorii plănuiesc comiterea unei tâlhării în locuinţa victimei, în timp ce
complicele le va asigura paza, împrejurarea că după ce au comis tâlhăria, au ucis pe una
din victime, nu poate fi imputată complicelui, întrucât aceştia au reconsiderat rezoluţia
infracţională iniţială.Prin urmare, se va reţine o complicitate la tâlhărie, nu la omor
deosebit de grav(art.176 lit.d, C.Pen.), nici la tâlhărie care a avut ca urmare moartea
victimei.30
Problema complicităţii la infracţiunea complexă praeterintenţionată se pune în
ipoteza în care poziţia psihică a complicelui faţă de rezultatul mai grav produs este
identică cu cea a autorului-culpa, cu sau fără prevedere.În doctrină, s-a arătat că, deşi
potrivit art.26 C.Pen.,complicitatea se poate comite numai cu intenţie, praeterintenţia este
o formă mixtă de vinovăţia ce cuprinde în structura sa o faptă intenţiontă,indiscutabil
susceptibilă de participaţie31.S-a mai arătat că art.28 alin.2 C.Pen. implică forma de
vinovăţie a intenţiei numai pentru că legiuitorul nu reglementează în partea generală a
codului praeterintenţia.
29
C. Bulai,Drept penal.Partea generală, Vol. II, Bucureşti, 1985,p.285.
30
C. Butiuc, Aspecte ale instigării şi complicităţii în cazul infracţiunii complexe, Dreptul
nr.7/1998,p.63-68.
31
V. Papadopol, D. Pavel, Formele unităţii infracţionale în dreptul penal roman,p.218.

21
 Mai trebuie precizat că, spre deosebire de coautorat, complicitatea este posibilă şi la
infracţiunile cu subiect activ special, fără a fi necesar ca şi complicele să aibă calitatea
specială cerutăde lege.
Potrivit art.25 C.Pen., instigator este persoana care, cu intenţie, determină prin orice
mijloace pe o altă persoană să comită o faptă prevăzută de legea penală.Intenţia trebuie să
se raporteze la întreaga faptă comisă de autor.De aceea, nu este posibilă instigarea la o
infracţiune comisă cu praeterintenţie, instigatorul urmând să raspunda numai pentru
infracţiunea de bază, intenţionată, la care a înţeles să participe.

22
 Bibliografie

Tratate, cursuri, monografii

 Basarab, M., Drept penal.Partea generală, Vol. II, Editura”Lumina Lex”,

Bucureşti, 2001.
 Bulai, C., Manual de drept penal.Partea generală, Editura”ALL”,
Bucureşti, 1997.
 Butiuc, C., Infracţiunea complexă, Editura “All Beck”, Bucureşti, 1999.
 Dobrinescu ,I., Infracţiuni contra vieţii persoanei, Editura “Academiei”,
Bucureşti, 1987.
 Dongoroz, V., Explicaţii teoretice ale Codului penal roman.Partea
generală, Editura “Academiei Române”, Bucureşti, 2003.
 Dongoroz, V.,Infracţiuni contra avutului obştesc, Editura”Academiei”,
Bucureşti, 1963.
 Mitrache, C., Drept penal. Partea generală, Editura “Universul Juridic”,
Bucureşti, 2004.
 Papadopol, V., Pavel, D., Formele unităţii infracţionale în dreptul penal
roman, “Casa de editură şi presă Şansa SRL”, Bucureşti, 1992.
 Oancea , I., Tratat de drept penal.Partea generală, Editura “All”,
Bucureşti, 1994.

Studii, articole de specialitate

 Antoniu, G., Unitatea de infracţiune, R.D.P. nr.3/1999.

 Antoniu, G., Unele reflecţii cu privire la tentativa în cazul infracţiunii
complexe, R.D.P. nr.3/1995.
 Basarab, M., Unele aspecte teoretice şi practice cu privire la latura obiectivă
a infracţiunii de tâlhărie, R.D.P. nr.10/1983.
 Bulai, C., Tâlhăria şi lipsirea de libertate în mod illegal:infracţiune unică sau
concurs de infracţiuni, R.D.P. nr.2/1994.
 Butiuc , C., Aspecte ale instigării şi complicităţii în cazul infracţiunii
complexe, Dreptul nr.7/1998.
 Ivan, S., Unele criterii de delimitare a coautoratului de complicitate la
infracţiunea de tâlhărie, R.D.P. nr.2/1994.
 Papadopol , V., Participaţia improprie, R.R.D. nr.3/1971.
 Zolyneak, M., Aspecte ale coautoratului şi ale complicităţii în literatura şi
practica judiciară penală, R.R.D. nr.1-2/1990.

Culegeri de jurisprudenţă

 Antoniu, G., Bulai, C., Practică judiciară penală, Vol. I, Editura”Academiei”,

Bucureşti,1988.

23
 CUPRINS

I.Notiuni introductive privind unitatea de infractiune.........................................................1

II.Definirea infractiunii complexe.......................................................................................3

III.Formele infractiunii complexe.......................................................................................4

III.1.Infractiunea complexă creată prin absorbtia unei singure infractiuni.....................4
III.2.Infractiunea complexă creată prin absorbtia a două sau mai multor infractiuni.....6
A.Absorbtia ambelor infractiuni ca element...............................................................6
B.Absorbtia unei infractiuni ca şi circumstantă agravantă.........................................7

IV.1.Obiectul infractiunii complexe................................................................................9

A.Obiectul juridic........................................................................................................9
B.Obiectul material....................................................................................................10
IV.Latura obiectivă a infractiunii complexe......................................................................11

IV.1.Actiunea/inactiunea...............................................................................................11
IV.2.Rezultatul sau urmarea periculoasă.......................................................................11
V.Subiectul infracţiunii complexe.....................................................................................13

V.1.Subiectul activ.........................................................................................................13
V.2.Subiectul pasiv........................................................................................................13

VI.Latura subiectivă a infracţiunii complexe....................................................................16

VI.1.Intenţia...................................................................................................................16
VI.2.Praeterintenţia........................................................................................................16
VI.3.Culpa......................................................................................................................17

VII.Tentativa......................................................................................................................18

VIII.Participaţia.................................................................................................................20

Bibliografie........................................................................................................................23

24