CUPRINS

CAPITOLUL 1. Obiectul, functiile si raporturile criminologice 2 Sectiunea I. Obiectul criminoloigiei 2 Sectiunea a II-a Cauzalitatea in criminologie 3 Sectiunea a III-a Functiile criminologiei. 4 3.1 .Functia explicativ descriptiva .4 3.2. Functia aplicativ- prospectiva 6 3.3. Functia predictive- profilactica ..7 Sectiunea a IV-a Criminologia si stiintele sociale ...7 4.1 Criminologia si politica penala ..7 4.2 Criminologia si psihologia 8 4.3 Criminologia si sociologia...9 4.4 Criminologia si statistica9 4.5 Criminologia , dreptul penal si detentologia ..9 CAPITOLUL 2. Metode si metodologia de investigare criminologica . 9 Sectiunea I Metode de investigare in criminologie ...10 1. Metoda Observarii..10 2. Metoda Experimentului .11 3. Metoda Clinica ...11 4. Metoda Tipologica .12 5. Metoda Comparativa ..12 6. Metoda de Predictie ...13 CAPITOLUL 3. Tehnici de cercetare............................................................................14 1. Observarea 14 2. Chestionarul14 3. Interviul . 14 4. Tehnica de documentare 15 BIBLIOGRAFIE 16

CRIMINOLOGIA CA STIINTA CAP.I. OBIECTUL, FUNCTIILE SI RAPORTURILE CRIMINOLOGICE SECTIUNEA I . OBIECTUL CRIMINOLOGIEI

Criminologia este stiinta care studiaza cauzele si conditiile definitorii ale criminalitatii savarsita pe teritoriul statului, efectele criminalitatii asupra caracteristicilor umane, si strategia apararii socio- umane. Criminologia, ca stiinta, abordeaza sistemele de drept penal, drept procesual penal si de drept executional penal, precum si raportul dintre criminal- victima stat, fiind o stiinta descriptiva ( prin crearea unor teorii, specifice bazate pe rezultatele din viata sociala) , dar si o stiinta aplicativa(prin adoptarea masurilor si mijloacelor de diminuare a criminalitatii), aflata in stransa legatura cu celalalte stiinte : psihologia, sociologia, criminalistica, dreptul penal, agresologia, victimologia, detentologia, penalogia, possologia, preventologia. In acest mod, criminologia pastreaza caracterul de stiinta pluridimensionala, devenind o metoda pentru stiintele care explica faptele si fenomenele sociale, precum si faptele prevazute de legea penala, chiar daca le lipseste unul dintre elementele componente (1). Obiectul criminologiei este teoria generala a categoriilor de criminalitate aparenta(relevata, dovedita), separata ca forma de studio prin procesul integral de cunoastere si a criminalitatii reale ( efectiv, comisa) , analizata in spetele si formele sale speciale (2) . Criminologia studiaza cauza generala a fenomenelor criminale ( etiologia acestora), produse in societate, insa nedescoperite un timp, modul cum se conditioneaza fenomenele criminale in evolutina lor. Obiectul criminologiei este reprezentat si de fenomenul social rezultat din crima savarsita si pedeapsa aplicata pentru crima. Conceptul de crima a fost definit de DURKHEIM, ca fiind un act care vatama starile puternice ale constiintei commune . In alte opinii crima reprezinta, un act social determinat, avand o natura particulara, o specialitate. De asemenea, crima este considerate a fi o boala sociala. In general, insa, crima este considerate ca fiind un fenomen social, normal, care apare in orice tip de organizare sociala, fiind dependent atat de factori individuali, cat si de factori sociali.
1

. A. Dincu, Bazele criminologiei, editura PROACADIA, Bucuresti 1993, p.3 2. I. Tanasescu, C. Tanasescu, G.Tanasescu, Criminologie, editura ALL BECK, Bucuresti 2003, p.193

In definitia scopului criminologiei, se manifesta tendinta delimitarii si definirii unui scop specific (reprezentat de reconstituirea elementelor distincte, care u determinat producerea actului agresional) si de scopul general ( reprezentat de analiza fenomenelor generale care determina crima si procedeele de reformare sociala a agresorilor, prin stabilirea mijloacelor ce urmeaza a fi adoptate de dreptul penal si de politica penala ) . Criminologia stabileste cauzele si conditiile producerii infractiunilor , pentru a se adopta masurile de aparare a valorilor fundamentale, umane de catre dreptul penal (3) .

SECTIUNEA. a II- a. CAUZALITATEA IN CRIMINOLOGIE Fenomenul criminalitatii a fost constatat si reprimat in toate societatile ( atat in cele bazate pe cutuma, cat si cele bazate pe lege), urmarindu-se adoptarea unor metode de combatere a comportarii delicventiale. Pentru realizarea acestei activitati, trebuie studiate conditiile sociale care determina actul criminogen ( cauzalitatea fenomenului , personalitatea criminalului, reactia sociala la actul criminal ) , urmanad a se propune o noua regula de restrangere a fenomenului deviant ( eradicarea crimei nu este posibila, intrucat nu exista societate fara crima ). Crima trebuie sa fie studiata in esenta sa, ca fenomen social, in conexiune cu persoana criminalului ( examen clinic, antecedentele, influentele exercitate de structura sociala, deficientele fizice si morale suferite, consecintele sociale asupra persoanei crminale ). Concluziile rezultate releva geneza si tipologia criminala, dar si evolutia ideilor societatii, reactia sociala, fata de crima. Crima in abstracto este dependenta de structura si nivelul social, atat sub aspectul aparitiei, cu tendinta evolutiva, sub aspectul repedierii acesteia, cat si sub aspectul pedepsei pentru crima. Interferenta, cauzata in fenomenul infractional, determina anumite efecte care sunt influentate, de interventia unor conditii. In mod concret, aceasta situatie impune interpretarea relatiilor cauzale intre variabile , dar si masurarea dependentei cauzale. In cazul structurilor cauzale apare corelatia dintre necessitate si intamplare, definite ca modalitate de manifestare a unor stari ( care deriva din interior pentru necessitate si din exterior- pentru intamplare ) , in sensul ca doar anumite fenomene ( cauze) produc anumite rezultate ( efecte).
23.

A. Dincu, op. cit. p. 177

O structura cauzala este complet identificabila doar daca nu contrazice a priori posibilitatea realizarii actului, iar gradul de probabilitate al implinirii nu va avea un coeficient de dependenta prea scazut. Se poate astfel aprecia ca individual poate realiza toate treptele de transformare a posibilitatii in realitate, insa fiind necesar un criteriu de cunoastere a posibilitatilor care sa permita acceptarea sau respingerea unor conditii, in mod constient, pentru a evalua actul ( in sens de actiune). Fara a pune in discutie primatul incontestabil al deliberarii individuale privind adoptarea deciziei in functie de utilitarea acesteia sau scopul actiunii inactiunii, in cadrul desfiintarii evenimentiale se regaseste momentul subiectivitatii si al responsabilitatii. Daca prin structura de defineste sistemul de relatii si de reguli ce leaga termenii de ansamblu, astfel incat aceste relatii si reguli imprima sensul fiecarui element, rezulta ca individual participant si responsabil efectiv asupra actului propriu isi va conditiona comportamentul in scopuri economice, imorale, conform unui sistem de trebuinte proprii sau sociale. Opozitia dintre trebuintele individuale si cele sociale creaza nepotriviri temporare datorita lipsei mijloacelor de a le satisface sau a nivelurilor acestora. Felul trebuintelor individuale ( trebuintelor economice, de securitate si stabilitate, de instructie si informatie) , precum si al trebuintelor de relatii sociale justifica alegerea rolului de indeplinit de catre individual. Scopul in comportamentul social este trebuintele individuale care apar dominate de necessitate sa respecte trebuintele sociale.

SECTIUNEA a III-A . FUNCTIILE CRIMINOLOGIEI 3.1 . Functia explicativ descriptiva Studiind natura , structura, functiile si evolutia fenomenelor infractionale si modalitatile de aparare socio umane, criminologia
(4),

explica aceste fenomene si modalitati in interdependenta si cauzalitatea

lor istorica si urmareste determinarea sensului acestora. Principiile generale pe care le stabileste criminologia rezulta din fenomenele si faptele sociale din toate epocile istorice, continutul lor putand si variabil. Explicarea fenomenelor sociale existente prin crearea obiectului propriu de cercetare cu continut social real ( care se deosebeste de filosofie , etica, economie, statistica, psihologie, sociologie, insa in stransa legatura cu acestea), determinandu-se caracterul de stiinta sintetica, integrala al criminologiei.
34.

R.M.Stanoiu, Introducerea in criminologie, ed. ACADEMIEI, Bucuresti 1989,p.32-36.

Aspectul structural, cel dinamic- functional, precum si aspectul static al fenomenului criminalitatii, in diferite faze si tipuri socio- umane, care se pot generaliza,complexitatea de raporturi in domeniul psihicului si socialului, dupa indelungate si repetate experiente, dezvaluie legaturile cauzale ( cauzalitatea) si finalitatea fenomenelor. Evolutia sociala prin conditiile concrete, creaza mentalitati ( cu multipla lor valabilitate subiectiva), reductibile la raporturi si legi cauzale permanente, de care depend faptele si fenomenele sociale, si dupa care se conditioneaza. Explicarea criminological nu, subliniaza doar subiectivitatea faptelor, ci si conditiilor de producere a subiectivitatii, fundamentand influenta si consecintele sociale ale criminalitatii, naturale, dezvoltarea progresiva, ideea de determinism si de cauzalitate, precum si liberul joc al unor conceptii, mentalitati, imprevizibilitatea evenimentelor si discontinuitatea acestora, imposibilitatea de a proclama valoarea universala a legii pentru toate tipurile sociale. Conceptele generale cu care opereaza criminologia, indicatorii statistici, metodele si tehnicile de evaluare a criminalitatii, indicele modus operandi reprezinta un fond institutional pentru a identifica, dar si eliberarea individului de germenii criminalitatii relevate, cat si ai criminalitatii reale. Observarea si verificarea practica a modului de asimilare, validare si colaborare a consecintelor provocate de criminalitate, forta si intensitatea acestora asupra delicventului, a victimei, si factorului social, colaborarea individului cu societatea, reprezinta premise utile in procesul cenceperii instrumentului necesar reducerii criminalitatii. Criminologia evalueaza sinteza celor 2 factori care participa la creatia acesteia : societatea ( realitatea obiectiva, existenta reala) si individual ( forta transformatoare exteriorizata in idei , actiuni). Societatea ofera individului ideile si continutul actiunilor, iar acesta, desi este inspirit, ajutat sau impiedicat de societate, este capabil sa se indeparteze de fortele sociale sis a sporeasca sau sa restranga rezultatul actiunilor sale de incalcare a legii. Caracterul descriptiv al criminologiei rezulta din imposibilitatea intrebuintarii experimentului social, in sensul ca nu urmareste sa explice conditionarea materiala directa a actiunilor, a formelor si scopurilor acestora, precum si celalalte stiinte. Pe langa partea empirista( care cuprinde realitatea sociala), criminologia cuprinde si partea fenomenologica ( constand in natura subiectivitatii individuale, individual ca entitate subiectiva). Prin studiul descriptiv al totalitatii si dinamicii fenomenului criminogen se stabilesc determinarile si cauzalitatile semnificative intre categoriile de infractori si restul populatiei ( non infractori), folosindu-se conceptele de: personalitate, mediu agresional, act criminogen.

Functia descriptiva se realizeaza prin descrierea fenomenului criminalitatii ( starea si dinamica acestuia), prin identificarea procentelor de criminalitate si interpretarea acestora.Conceptele operationale adoptate de criminologio Karl Peterson, R.A. Fischer si G. Spearman sunt : act, personalitate si mediu. 3.2. Functia aplicativ prospectiva In cadrul fenomenelor naturale, morale si sociale, nu exista o unitate specifica, dimpotriva, acestea sunt influentate si depend unele de altele datorita interventiei legilor, evolutiei bazate pe materie si miscare. In evolutia realitatii sociale, investigate de criminologie se constata ca fenomenul criminalitatii se dezvolta, si descreste in mod invariabil, tipic, explicarea stiintifica a acestuia constand in reducerea fenomenelor compleze la elementele simple, componente pentru a masura cantitativ si calitativ. Complexitatea fenomenelor psihosociale, variatia formelor de manifestare in timp, consideratiile generale asupra vietii sociale, precum si explicarea fenomenelor concrete, reprezinta obiectul propriu de cercetare , reprezentand obiectul propriu de cercetare, iar metodele de investigatie stiintifica si legile specifice implica criminologia in domeniul stiintelor de fapte reale. Desi criminologia presupune contopirea rezultatelor unor stiinte eterogene : psihologia, biologia, criminalistica, pedagogia, prin separarea elementelor speciale ale fiecaruia, apreocuparilor practice de evidentiere a criminalitatii , de devenire necontenita a acestora, se releva cunoasterea factorilor criminogeni existenti, precum si evolutia lor concreta. Societatea reprezinta mediul in care criminalitatea apare prin intermediul contradictiilor in cadrul interdependentei absolute a tuturor factorilor sociali, a fenomenelor culturale, educationale, economice. Vointa libera individuala, precum si normele sale de manifestare sunt determinate de surse socioumane, bazate pe interese subiective, dar si obiective, primare si secundare, insa nu trebuie sa genereze anarhia, deoarece societatea reprezinta o realitate obiectiva mai presus de individ. Cunoasterea motivelor, a mobilurilor, a vointei si instinctului individual, precum si a atitudinii individului fata d esocietate si de valorile acesteia, identificarea conditiilor si circumstantelor in care a actionat agresorul determina sistematizarea si tendinta fenomenelor criminale, adoptarea fundamentelor preventive- educationale, ca principii de conduita si de viata. Traind in societate, individual se informeaza , judeca si isi confrunta necesitatile proprii, cu necesitatile altora ( opinia) si decide prin confruntarea opiniei individuale cu conceptiile si relatiile caracterisitce procesului social.

3.3 Functia predictiva- profilactica Certitudinile privind dimensionarea fenomenului criminogen datorita innoirilor civilizatorii, criteriilor economice, functionale, in conditii speciale sau in conditii normale, impun adoptarea masurilor de previziune predictive. Cunoasterea elementelor cauzale si a efectelor fenomenului criminogen, orientat spre o anumita finalitate, determina functia profilactica a criminologiei. In acest mod se procedeaza la reformarea individului (constiinta si caracterul acestuia), ca subiect al actiunii si cunoasterii elementului rational identic, la elaborarea politicii penale, cat si a strategiei de lupta globala impotriva criminalitatii.

SECTIUNEA a IV- a CRIMINOLOGIA SI STIINTELE SOCIALE 1. Criminologia si politica penala Societatea , prin organizarea sa unitara, prin forta institutiilor sale, influenteaza si conditioneaza viata individului (in sfera care se refera la social), in totalitate. Opinia publica, prin forta moral coercitiva, dirijeaza actiunea individului, schimba mentalitatea dupa anumite tipare, determinand sa- si insuseasca sis a actioneze in limitele si dupa judecatile societatii. Criminologia, fiind una dintre stiintele realitatii sociale
(5)

privind categorii de fenomene si fapte

umane, rezulta ca are ca functie principala identificarea si explicarea acestor fapte si fenomene. Criminologia descrie atitudinea externa,conformista sau atipica a infractorului, determinarile exterioare si o parte din procesul intim de formare a opiniei agresionale, codul in care se gandeste si actioneaza ( perioada cand se situeaza in interiorul grupului indiferent, neglijent, antagonist, si perioada de retragere din comunitate, care implica revolta individului), opinia rebela. Stiinta politicii penale precizeaza natura si frontierele stiintelor sociale, care participa la adoptarea strategiei privind natura si frontierele stiintelor sociale care participa la adoptarea strategiei privind apararea valorilor morale in societate, integrand investitiile sistematice ( politice, sociale, juridice) intr-o sociogama unica, permanenta, obiectiva, realizand astfel combaterea fenomenului criminogen.
4

45.

A. Dincu, op.cit. p. 22

2. Criminologia si psihologia Psihologia reprezinta stiinta care se preocupa cu studiul caracterizeaza un individ sau o colectivitate. Psihologia va descrie trairile sufletesti si va stabili conditiile in care acestea se produc, influentele legate de personalitatea individului faptuitor, conditionarea acestora de procesele materiale, edificand sistemul perceptual conceptual. Criminologia va studia efectele acestor descarcari emotionale concrete sau virtuale, reprezentarea lor in efectele si cauzalitatea sociala, producand ipoteze, simboluri, definitii stiintifice, principii si legi pentru intelegerea generala a acestora. Viata individului, educata de mediul social, determina reactinarea in mod spontan la stimuli externi ai individualitatii constiente de legile cauzale ale existentei. Studiul psihologic al introspectiei si intuitiei individuale va determina posibilitatea prevederii unui anumit comportament, relatia logica a acestuia cu realitatea psihologica, atitudine si aservirea eului psihozei afective (7) . Actul voluntar, produs al individualitatii, reprezinta definirea motivate a constiintei in vederea realizarii unui scop, a atitudinii complicate a eului, a sentimentelor, afectiunilor, dispozitiilor acesteia cand nu ai caracter patologic.5 Notiunile fundamentale de intentie si semnificatie, raporturile dintre agresor si victima, legaturile lor irationale, psihanaliza aventuroasa a criminalului, sau a victimei, vor permite criminologiei metodele proprii sa interpreteze aceste observatii directe, de la cauza, la efect. 3. CRIMINOLOGIA SI SOCIOLOGIA Fenomenele sociale societate.
(9) (8) (6)

activitatii fenomenelor psihice ce

ca prin

dintr-un punct de vedere special, regulile si legile generale de evolutia a

constiintei in cadrul grupului social, ofera criminologiei legitimitatea raporturilor dintre individ si

N. Mitrofan si colab., Victimologie, editura PHOBOS, Bucuresti 2000, p.22/ M. Zlate, Introducerea in psihologie, Casa de editura si presa SANSA- S.R.L, Bucuresti 1996, p.13 7. A. Dincu, op.cit.p.13 8. A. Dincu ( idem), p.28 / M. Zlate, op.cit. p. 25 9. A. Dincu, op.cit. p.102 / C. Belu , Elemente de sociologie juridica, Reprografia Univ. Craiova, 1993, p.32 : Dreptul are in atentie valorile de finalitate, orientate indeosebi spre valorile normative determinate prin reguli; asigura securitatea persoanei, stabileste principiile de baza al convietuirii sociale .

6.

Faptul ca si sociologia si criminologia utilizeaza acelasi material de cercetare, precum si unii factori ce determina implicatiile sociale ale criminalitatii, dovedeste raportul dintre stiinte in sensul ca sociologia sistematizeaza in mod rational evenimentul si fenomenul social oferite de criminologie. Deoarece sociologia este o stiinta a faptelor umane care adopta metode proprii pentru cunoasterea si prezentarea acestora, criminologia, pentru identificarea faptelor penale, va adopta metodele specifice de investigare a fenomenului criminalitatii si va propune masurile de reformare a delicventilor. Sociologia delicventei, prin descrierea fenomenelor sociale, reprezinta o treapta preliminara, folosita de criminologie pentru stabilirea diferitelor tipuri devolutive, criminogene, formuland concluzii in care se sistematizeaza domeniul deviantei sociale, si se finalizeaza in ceea ce au propriu si caracteristic: modelul etiologic. 4. CRIMINOLOGIA SI STATISTICA Legile statisticii
(10)

stabilind fenomenele de repetitie si de succesiune in dinamica criminalitatii,

stratifica observatiile, si se vor prezenta domeniului criminologic sistemul de norme privind : marimea, volumul, rata si intensitatea. Criminalitatea este masurata prin factorii principali de statistica, iar metodologia inregistrarii fenomenului criminogen este cea a probabilitatilor matematice. 5. CRIMINOLOGIA ,DREPTUL PENAL SI DETENTOLOGIA (11) Criminologia a aparut prin desprinderea obiectului propriu din alte discipline, parcurgand traseul sinuos al teoriei si practicii, strabatut de speculativism si empirism. Devenind o stiinta complexa, diversificata, cu un obiect de studiu al realitatiilor sociale concrete, capatand un caracter de combatere a criminalitatii. Complexitatea criminologiei rezulta din domeniul explorarii cauzalitatii socio umane si a dinamicii criminalitatii ireductibile , si la metoda adoptata cercetarii empirice privind principiile si sanctiunile dreptului penal, oferind semnificatiile starii dinamice si a legilor criminalitatii.
6

aplicativ

operational, cu functia practica (criminalitatea, delicventa) asigura functionarea optima a mecanismului

CAPITOLUL II. METODE SI METODOLOGII DE INVESTIGARE CRIMINALA

6

10. A. Dincu , op. cit p.7 11. Definim detentologia ca fiind o stiinta de cercetare a modului de executare a pedepselor penale, neprivative de libertate, a pedepselor privative de drepturi, a masurilor educative si a celor privative de bunuri- reglementate de ramura dreptului executional penal, precum si a modului de executare a pedepselor privative de libertate- reglementate de ramura dreptului penitenciar.

Metoda de cercetare reprezinta o conditie pentru constituirea domeniului specific al oricarei stiinte. Rezultatul fenomenelor psihice subiective in viata sociala cu multiplele si variatele ei probleme nu poate fi cunoscut decat in mod general, prin studiul reactiei individuale la stimuli externi. Aceste 2 mari grupe de fenomene pot fi studiate pornind au generat fiecare fenomen (12) . In acest sens, se cerceteaza originea, certitudinea, intinderea si consecintele actelor prejudecabile, luand in considerare, natura si semnificatia sociala a acestora pentru a dobandi abilitatea sociala de ocrotire a relatiilor sociale. de la evenimentul concret, in sens invers, cautand conditionarile abstracte si pe cele speciale pana la identificarea semnificatiilor materiale si subiective care

SECTIUNEA I . METODE DE INVESTIGARE IN CRIMINOLOGIE Studiind natura, structura, functiile si evolutia fenomenelor infractionale si modalitati de interdependenta si cauzalitatea lor istorica se urmareste determinarea sensului acestora. Explicarea fenomenelor sociale existente prin crearea obiectului propriu de cercetare cu un continut social real, care se deosebeste de filosofie, etica, economie, statistica, s.a, insa in stransa legatura cu acestea, determina caracterul de stiinta sintetica- integrala a criminologiei. Criminologia evalueaza sinteza celor 2 factori, care participa la creatia acestora : societatea( realitatea obiectiva, existenta reala), si individual ( forta transformatoare, exteriorizata in idei , actiuni ). 1. Metoda Observarii Prin caracterul sau cuprinzator, si indispensabil tuturor celorlalte metode, prin calitatea sa se a decala frecventa fenomenelor, de a le surprinde in stare naturala, de a le sesiza dependentele complexe si conditionarile factoriale (13).
7

Nici una dintre metodele particulare ( clinica, tipologica, predictiva) nu se poate dispensa de observare, aceasta reprezentand momentul contactului initial intre cercetare si obiectul de studiu.

12. I. Tanasescu, G. Tanasescu, C, Tanasescu, op. cit. p . 209 13. R.M.Stanoiu, Metode si tehnici de cercetare in criminologie, ed. ACADEMIEI , Bucuresti 1981, p.62

10

Observarea empirica ia nastere spontan in contactul zilnic dintre individ si realitatea inconjuratoare, fiind limitata la sfera de interese ale individului, la grupul social din care face parte.Ea este incapabila sa ofere o imagine completa a fenomenului observat, aceasta avand un caracter subiectiv. Observarea stiintifica presupune o contemplare intentionata si metodica a realitatii, fiind orientate catre un scop bine determinat. Calitatea sa depinde de nivelul cunostiintelor teoretice ale criminologului, de stapanirea aparatului conceptual. In criminologie, observarea va avea ca obiect domeniul comportamentului delicvent, individual si de grup, actiunile prin care aceasta se manifesta, reactiile pe care faptele anti sociale le provoaca in randul membrilor societatii. 2. Metoda Experimentului Experimentul , ca metoda criminologica, reprezinta o observare provocata in conditii alese de experimentator. Pe aceasta cale, omul de stiinta urmareste sa sesizeze legaturile de interactionare intre deiferite fenomene, dar mai ales , sa descopere inlantuirea cauzata dintre acestea. Particularitatile metodei experimentale sunt provocarea, varierea si repetarea fenomenului studiat, prin interventia active a cercetatorului. Realizarea oricarui experiment presupune alegerea unei probleme de studio so elaborarea unor ipoteze al caror adevar sau falsitate vor fi dovedite sau infirmate in cursul cercetarii stiintifice. 3. Metoda Clinica Metoda experimentala ofera, de regula posibilitatea unei explorari a infractorului in general, si mai putin a unui infractor individualizat, procedand la fragmentarea personalitatii acestuia in elemente singulare, isolate, susceptibile de a fi comparata prin grupul de control. Din acest motiv, ea se cere a fi completata prin alte metode care sa permita o abordare a personalitatii infractorului in unitatea si dinamica sa. O astfel de metoda este metoda clinica. Subliniind caracterul complementar al acelor 2 metode M.GRWITZ specifice de realizare a fiecaruia.8
(14)

releva totodata, aspectele care le

diferentiaza, deosebirile care privesc atat obiectul investigat si scopul urmarit, precum si mijloacele

14. M. Grawitz, Methodes des scienes sociales, Paris, ed. DAELOZ, 1973, p.382

11

Metoda clinica cerceteaza cazul individual in scopul formularii unui diagnostic si prescrierii unui tratament.In privinta mijloacelor de realizare, metoda clinica nu opereaza cu variabile ci se bazeaza pe anamneza ( istoria cazului sau studiul de caz). 4. Metoda Tipologica Este una din cele mai vechi metode de cercetare criminological si a servit la : noncriminal; descrierea unor tipuri particulare de criminali ( de ocazie, profesionist, pasional, violent, escroc ); stabilirea unei tipologii criminologice a actului infractional. Metoda tipologica a fost imbratisata de partizanii tendintei bio- antropologice in criminologie, preocupati sa argumenteze existenta unui tip constitutional de infractor. Ea se prezinta, insa, si in cea de orientare psihologico- psihiatrica. Metoda tipologica are la baza notiunea de tip. Tipul reprezinta o combinatie de trasaturi caracteristice pentru fenomenul studiat.O grupare de tipuri in care se repartizeaza diferitele trasaturi caracteristice ale fenomenului studiat, constituie o tipologie, aceasta clasificandu-se in tipologii specifice , si in tipologii de imprumut., iar pe de alta parte, in tipologii constitutionale, psihologice, sociologice, in raport cu orientarea lor teoretica. Cei care au creat primele tipologii specifice au fost: CESARE LOMBROSSO si ENRICO FERRI, dar si MAX WEBER,promotorul metodei tipologice (15) . 5. Metoda Comparativa Este utilizata in paralel sau asociata cu alte metode in toate fazele procesului de cercetare criminologica, de la descrierea si explicarea fenomenului infractional, pana la prognozarea acestuia, la toate nivelurile de interpretare- fenomen, fapta penala, faptuitor- , atat in cercetarea cantitativa cat si in cea calitativa. Nu intamplator , A. BRIMO, afirma ca, prin vocatie si utilizare, metoda comparative reprezinta metoda cu cel mai lung camp de aplicare in stiintele sociale. (16)
9

descrierea unui asa numit tip- criminal, in contrast cu tipul

15. M. Weber, Essay in sociology, New York, 1946, p.173 16. A. Brimo, Les methods des scienes sociales, Paris, ed. MONTCHRESTIN, 1972, p.289

12

Referindu-se la metoda comparativa, EDUARD DURKHEIM arata: Nu avem decat un anumit mod de a demonstra ca intre doua fapte exista o relatie logica, un raport de cauzalitate, acela de a compara cazurile in care ele sunt prezente sau absente simultan si de a cerceta daca variatiile pe care le prezinta in aceste combinatii diferite de imprejurari dovedesc ca unul depinde de celalalt. (17).

6. Metoda de Predictie Cercetarea de tip previzional este o problema foarte compleza, ea atingand in egala masura dreptul penal, politica penala, penalogia dar si criminologia. Problemele legate de previziunea stiintifica in domeniul criminologiei privesc: infractional; fenomenului infractional.10 abtinerea cu privire la factorii de predictie de natura individuala activitatea de planificare in domeniul prevenirii si combaterii raportul dintre legitatile statistice si prognosticul fenomenului

10

17. Conf. A. Brismo , op.cit.p. 289-292

13

CAPITOLUL III. TEHNICI DE CERCETARE

1. Observarea 2. Chestionarul 3. Interviul 4. Tehnici de documentare 1. Observarea Ca tehnica fundamentala de pricepere sistematica si planificata a fenomenului infractional, onservarea ridica probleme legate de adaptarea sa la obiectivele concrete ale cercetarii criminologice, de adecvarea acesteia la esantioanele studiate si limitele relatiei dintre observatori si observanti. 2. Chestionarul Chestionarul reprezinta una din tehnicile de cercetare la care criminologii apeleaza des incat ea, poate fi utilizata in cele mai diferite scopuri, pe esantionare mari, cu o structura eterogena, dispensate territorial. Acesta este folosit, in mod deosebit, in acele cercetari ce urmaresc sa stabileasca o evaluare de ansamblu a fenomenului infractional, in afara datelor statistice oficiale. Studiile de victimizare sau de autoportret se bazeaza pe tehnica chestionarului, pentru a se obtine cifra neagra a criminalitatii. Chestionarul este aplicat si in studiile privind reintegrarea post- condamnatorie, predictia comportamentului delicvent, reactia sociala fata de faptele antisociale, etc. 3. Interviul Interviul este o tehnica de cooperare verbala intre doua persoane, anchetatorul si anchetatul, ce permite anchetatorului sa culeaga de la anchetat anumite date cu privire la o anumita tema. Aceasta constituie o alta tehnica fundamentala de explorare stiintifica utilizata frecvent in criminologie. El s-a impus ca o tehnica mai flexibila de investigare si aprofundare a unor laturi sau trasaturi legate nemijlocit de cunoasterea faptelor, si de persoana infractorului ( opinii, atitudinii, motivatii ). Acesta se deosebeste de chestionar, care este o tehnica adecvata mai ales cercetarilor efectuate la scara mare, studierii globale a fenomenului.

14

4. Tehnica documentara Aceasta este o tehnica speciala de recoltare si manipulare a datelor cuprinse in documente. Operand prin intermediul lecturii documentelor si nu prin contactul uman cu consiferata ca fiind o observatie indirecta. Aceasta tehnica documentara presupune o gama variata de procedee de examinare stiintifica a documentelor. Pe langa procedeele clasice ( analiza literara, istorica,lingvisitca, etc) au aparut tehnici noi, in masura sa permita o mai buna impartire a ansamblului criminalitatii in unitati mai usor de masurat, numarat, clasat, ierarhizat. Intre aceste tehnici noi se evidentiaza analiza de continut si analiza statistica a criminalitatii. realitatea, ea a fost

15

BIBLIOGRAFIE

1. 2. 3. 4. 5.

Iancu Tanasescu, Gabriel Tanasescu, Camil Tanasescu, Metacriminologie, ed, CH BECK, Gheorghe Nistoreanu, Costica Paun, Criminologie, ed. EUROPA NOVA, Bucuresti 1996 Prof. univ. dr. Florin Sandu, Lect. Univ. dr. Gheorghe- Iulian Ionita, Criminologie Valeriu Cioclei , Manual de criminologie, editia a IV-a, ed. CH BECK, Bucuresti 2007 Prof. univ. Dr. Tudor Amza, Lect. Univ. dr. Cosmin Petronel Amza, Criminologie- tratat 6. Stanoiu Rodica Mihaela, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1998

Bucuresti 2008

teoretica si aplicata, editia a III-a , editura Universul Juridic Bucuresti 2010

de teorie si politica criminologica, ed. LUMINA LEX, Bucuresti 2008

16

17