CURS II – 09.03.

2018, Ioana Varga

Înscrisul sub semnătură privată

O să vedeți ca partea de probațiune este foarte interesantă din perspectivă practică, deși din
punct de vedere teoretic pare așa, mai plictisitor. Ați mai discutat de înscrisurile sub
semnătură privată în anul I și în anul III.

În ceea ce privește înscrisul sub semnătură privată, avem definiția propusă la art. 272 NCPC:
Înscrisul sub semnătură privată este acela care poartă semnătura părților, indiferent de
suportul său material. El nu este supus niciunei alte formalități, în afara excepțiilor anume
prevăzute de lege.

 „Suportul material” – ca o discuție, putem să îl scriem pe ce dorim noi, la fel ca la

testament
 „nu este supus niciunei alte formalități” – pe cale de consecință, conform art. 272,
este înscrisul asupra căruia nu se pune amprenta pe formalitate, pentru că părțile îl
încheie. Asta înseamnă un înscris sub semnătură privată. Veți vedea și care este
puterea lui doveditoare. Nu o să insist pe faptul că sunt necesare și alte formalități,
aici sunt cu totul și cu totul alte situații.

Practic, printre condițiile sale de valabilitate există semnătura de mână (vom discuta și
despre semnătura electronică, dar aceea este un altfel de înscris), alături de alte condiții
speciale: data certă și dublul exemplar (cea de a doua condiție specială este necesară la
contractele sinalagmatice, deoarece, practic, ar trebui încheiate în multiplu exemplar,
conform art. 274 NCPC).

Art. 274, alin. (1) NCPC: Înscrisul sub semnătură privată, care constată un contract
sinalagmatic, are putere doveditoare numai dacă a fost făcut în atâtea exemplare originale
câte părți cu interese contrare sunt.

 Articolul nu vorbește despre contractele unilaterale, vom discuta despre ele ceva mai
încolo.
 „Are putere doveditoare” – pe cale de consecință, este o condiție ad probationem.
 „atâtea exemplare originale” – atenție, nu copii, ci originale.
 „câte părți cu interese contrare sunt” – și de la această condiție există anumite
excepții, respectiv în situația în care este dată spre păstrare unui terț. Sigur, dacă
părțile au încheiat un singur exemplar și l-au dat spre păstrare unui terț, nu mai este
nevoie de multiplu exemplar, oricare dintre părți poate să meargă și să consulte acel
înscris, dar nu acest lucru este important. Nu este posibil să fie modificate. De aceea
este necesar multiplul exemplar. Practic, avem obligații reciproce și interdependente.
Dacă avem un singur înscris care este păstrat de o singură parte, riscul este ca acea
parte să vină și să modifice. Dacă avem două sau trei înscrisuri și fiecare parte să aibă
un înscris original, în această situație fără doar și poate nu va putea să intervină
cealaltă parte și să îl modifice la cea care îl are în păstrare, deoarece poate veni partea
adversă și îl va arăta pe cel original, nemodificat.
1
 Excepție 2: hotărârea care ține loc de contract, adică hotărârea care este prevăzută
în situația în care avem o promisiune sinalagmatică, iar promitentul, fie el vânzător
sau cumpărător, după caz, nu își îndeplinește obligația de a încheia contractul
autentic, ipoteză în care vom apela la dispozițiile de la art. 1669 NCC. Desigur,
instanța vine și analizează dacă sunt îndeplinite condițiile pentru a se pronunța o
hotărâre, dacă sunt îndeplinite toate condițiile, cu excepția formei, după RIL-ul recent,
moment în care va pronunța o hotărâre care ține loc de contract autentic. Totuși, sigur
că este una singură, și o să vedeți și cred că am mai discutat anul trecut, că această
hotărâre, în mod normal, este asemenea unui contract. Din punctul de vedere al
civiliștilor, ar putea la fel de bine să fie atacată pentru situații de dol, de cauze ilicite,
de cauză imorală, în cazul în care instanța nu a verificat aceste lucruri. Pe cale de
consecință, aici avem un singur exemplar.

Întrebare din sală, care desigur că nu se aude. Răspuns I.V: corect, avem un contract autentic
care este nul pentru necompetența notarului, deoarece este cel mai îndemână, situație în care
ajungem nu neapărat la reconversiune, dar din punct de vedere al formei, la un ad validitatem.
Părțile au convenit, există acordul lor, situație în care vom putea valorifica înscrisul sub
semnătură privată. Desigur că este unul singur, pentru că unul singur a eliberat notarul.

Excepție 3: oferta-acceptare. Eu trimit oferta, cealaltă parte trimite acceptarea, iar

momentul în care se întâlnesc oferta cu acceptarea se formează contractul. Mă rog, nu
e o formulă finală, fiecare are oferta și acceptarea.

Excepție 4: Atunci când s-a executat obligațiile la momentul încheierii

contractului. Nu am nevoie de multiplu exemplar dintr-o rațiune foarte simplă:
fiecare parte și-a executat obligațiile sale. Sigur că aici poate apărea o discuție pentru
că mai sunt și alte clauze asupra cărora la un moment dat părțile ar putea să aibă
dispute, eventual o rezoluțiune. Sigur, și rezoluțiunea atunci când ți-a executat deja
obligațiile…....Nulitate, eventual.

Excepție 5: Înscrisurile încheiate de profesioniști – foarte multe reguli din materia

probațiunii nu se aplică profesioniștilor, pentru că activitatea lor este una care se
desfășoară cu o rapiditate mult mai mare. Din această cauză lor nu li se aplică multe
dintre aceste reguli, inclusiv modul de probațiune peste un înscris sau în completarea
unui înscris, formalitatea „bun și aprobat”, toate acestea nu se aplică înscrisurilor
încheiate între profesioniști.

În ceea ce privește formalitatea „bun și aprobat”, care este cerută potrivit 275 NCPC: (1):
Înscrisul sub semnătură privată, prin care o singură parte se obligă către o alta să-i
plătească o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie să fie în întregime scris
cu mâna celui care îl subscrie sau cel puţin ca, în afară de semnătură, să fie scris cu mâna sa
bun şi aprobat pentru.........., cu arătarea în litere a sumei sau a cantităţii datorate.

Aici avem un contract bilateral, adică un contract prin care o singură parte se obligă față de
alta să plătească o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile. Ipoteză: dacă eu
împrumut autovehiculul meu, am nevoie de „bun și „aprobat” în înscris? Nu. Foarte mare

2
atenție, discutăm aici, în ipoteza prezentată de art. 275, atunci când avem o sumă de bani sau
o cantitate de bunuri fungibile, deoarece o parte se obligă a restitui acea sumă de bani sau
acea cantitate de bunuri fungibile la un anumit termen, moment în care sigur că este necesară
această formulă tocmai pentru a nu interveni modificări. În ce sens? În sensul în care, eu,
împrumutătorul, pot să modific să nu coincidă sumele. Dacă nu coincid sumele, se va aplica
suma cea mai mică, pentru că în formula „bun și aprobat” sau altă formulă similară, precum
„am primit suma de… și voi restitui” sau oricare altă formulă din care rezultă că într-adevăr,
persoana respectivă a primit banii și că îi va restitui. În această situație, sigur că formula este
necesară.

Ce se întâmplă în lipsa formulei? Se poate considera cel mult un început de dovadă scrisă
sau, nu este nicio problemă, îl putem pune pe debitor, cel care se obligă să restituie suma să
înscrie în întregime contractul cu mâna sa. Este similar și are practic aceleași efecte. Dacă
niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită, atunci doar va putea să constituie cel mult
un început de dovadă scrisă. În practică, foarte puține contracte de împrumut conțin această
formulă sau îl pune pe cineva pe debitor să scrie cu mâna proprie întreg contractul. Practic,
contractul fiind real, el se încheie la momentul remiterii sumei de bani. Tocmai de aceea este
nevoie de formula supliment, dar să știți că sunt instanțe care, chiar în prezența acestei
formule sau în situația în care contractul a fost scris de mână de debitor, solicită a se face
proba cu martori pentru că se poate imagina faptul că debitorul spune că nu a primit nici un
ban. Și el spune că doar a semnat. Sau „nu am primit nici un ban, era dobândă, creditorul este
cămătar, ceea ce am semnat eu era planul în care mă obligam să îi dau dobânda și în aceste
condiții, din punctul meu de vedere, este nul absolut”. Este o poezie învățată de debitori.
Adică există și cămătari și debitori care sunt deja învățați ce să răspundă. În această situație,
instanțele de foarte multe ori audiază și martori. În opinia mea, este greșit, e adevărat că e
foarte greu altfel fără martori. Dacă vreți să dați bani împrumut, vă sfătuiesc să vă înregistrați.

Întrebare: și dacă înscrisul este peste 250 de lei, se poate folosi proba cu martori? I.V.: Da.
Nu se poate proba, dar se audiază martori. Când, bineînțeles, este început de dovadă scrisă,
aceasta se completează cu martori, prezumții, alte probe. Când nu este, pentru că este un
înscris întocmit în toată regula, în această situație instanța preferă să audieze martori pentru a
se dovedi remiterea materială. Ceea ce este greșit.

Am spus că în situația în care, așa cum prevede art. 275, alin. (2) NCPC, suma arătată în
cuprinsul înscrisului este diferită de cea arătată în formula bun şi aprobat, se prezumă că
obligația nu există decât pentru suma cea mai mică. Atenție la excepția din cuprinsul
alineatului (grile Barou + INM): „afară numai dacă se dovedește în care parte este greșeala
sau dacă prin lege se prevede altfel.” Nu este o regulă că se va aplica suma cea mai mică, ci
este posibilă efectuarea unei dovezi din care să reiasă că este greșită suma dintr-o anumită
parte a înscrisului.

Sancțiunea prevăzută pentru neîndeplinirea condițiilor de la art. 274 și art. 275 este aceea că
nu va fi un înscris doveditor, ci va fi doar un început de dovadă scrisă, care va putea și va
trebui să fie completat cu alte probe, asta pentru a se dovedi ipoteza și situația faptică pe care
o invocă reclamantul.

3
În ceea ce privește înscrisurile dintre profesioniști, și aici v-am spus că există reguli speciale,
274 și 275 nu se aplică. Art. 277 alin. (2) NCPC: Înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod
obişnuit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face
dovada cuprinsului său, cu excepţia cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăşi
dovedirea actului juridic. Pe cale de consecință, un înscris pe care societatea/profesionistul
folosește în mod obișnuit un înscris, chiar nesemnat, va face dovadă, ca să vedeți cât de
lejere, practic, sunt înscrisurile între profesioniști. Alin. (3): Înscrisul sub semnătură privată
întocmit în exercițiul activității unei întreprinderi este prezumat a fi fost făcut la data
consemnată în cuprinsul său. Din nou, vedeți în ceea ce privește data, dacă pentru înscrisul
sub semnătură privată încheiat între persoane fizice se solicită dată certă pentru a se putea
face proba, în cazul înscrisurilor între profesioniști, această probă este mult ușurată, deci
avem o prezumție. Este prezumat că a fost încheiat la data încheierii sale. Dacă nu conține
nicio dată, data poate fi stabilită în raporturile dintre părți cu orice mijloc de probă (Alin. 4).
Din nou o măsură favorabilă profesioniștilor.

Data certă în raporturile dintre persoanele fizice

Când primește un înscris dată certă? Când este înscris într-un registru public, când
avocatul/notarul/ executorul judecătoresc/autoritatea publică (de exemplu, ANAF – avem un
contract de locațiune pe care îl înregistrez la administrația financiară, care devine apoi titlu
executoriu, ocazie cu care primește și dată certă).

Ipoteză din sală, nu se aude. I.V.: orice înscris va primi dată certă la data decesului celui care
l-a întocmit, deoarece „este ultimul moment în care l-ar mai putea scrie”. Pe cale de
consecință, este logic ca acel moment va dobândi dată certă. Mai dobândește dată certă și în
momentul în care intervine imposibilitatea fizică de a mai scrie (de exemplu, este paralizat
din ziua X). Desigur că data în care l-a întocmit este mult anterioară, însă sigur de la acel
moment nu se va mai putea întocmi înscrisuri.

Art. 278, pct. 5 NCPC: din ziua în care cuprinsul lor este reprodus, chiar şi pe scurt, în
înscrisuri autentice întocmite în condițiile art. 269, precum încheieri, procese-verbale pentru
punerea de sigilii sau pentru facere de inventar. Este clar deoarece dacă cuprinsul lor a fost
introdus în acel înscris, data sa este cu siguranță anterioară sau concomitentă și va primi dată
certă.

Întrebare care nu se aude parțial, probabil dacă se aplică doar la înscrisuri autentice. I.V.: Da.
Tocmai pentru a evita modificările. Eu pot modifica data după cum cred de cuviință, dacă
este înscris sub semnătură privată. În această situație, în momentul în care este reluat în
cuprinsul unei hotărâri judecătorești, nu se consideră că data este cea a înscrisului, pe care eu
puteam să o pun aleatoriu, ci data în care a fost inclus în acea hotărâre sau acel act autentic.
Totodată,

Art. 278, pct. 6 NCPC: din ziua în care s-a petrecut un alt fapt de aceeași natură care
dovedește în chip neîndoielnic anterioritatea înscrisului. Adică orice situație în care se face
vorbire sau apare o altă situație din care rezultă că, fără îndoială, că înscrisul a fost îndeplinit
anterior.

4
Testamentul olograf când primește dată certă? Are nevoie de dată certă? Nu, ne interesează
când l-am întocmit, însă el produce efecte la data deschiderii succesiunii, așadar testatorul
poate să îl modifice, să revină asupra lui sau chiar să îl distrugă. Se pornește de la ideea că
testamentul este un act esențialmente revocabil, fiind act unilateral.

Întrebare: Nu ne interesează nici în ipoteza revocării testamentului, în sensul că se

poate ca unul dintre moștenitori să vină și să treacă altă dată? I.V: aceasta este o
chestiune la care vom reveni ulterior. Pentru situația în care s-ar revoca pentru un alt
testament, tot olograf, în această situație în care a interveni unul dintre moștenitori, acesta va
deveni nedemn. Testamentul olograf oricum este ținut de testator într-un loc oarecum sigur,
asta este ideea pentru care realizează un testament olograf, pentru că altfel ar fi mers la notar
dacă voia altceva. Desigur, distrugem „un plic surpriză”, dacă îi dăm dată certă, să zic așa.

Ideea este că potrivit art. 278, de ce este necesară data certă? Vă spune alin. (1): pentru
opozabilitatea față de alte persoane decât cele care l-au întocmit. Poate să fie vorba de
creditori, succesori, rezervatari. În aceste situații și față de aceștia ar trebui să se facă dovada.

Mai există o situația în ceea ce privește chitanțele liberatorii: instanța poate să înlăture
dispozițiile de la art. 278, alin. (1) NCPC. Ce sunt acestea? Răspuns coleg (ceea ce se aude în
înregistrare): Documente prin care s-a dovedit că s-a făcut plata. I.V: Corect. De ce instanța
ar putea să înlăture ipotezele de la alin. (1) privind data certă? Răspuns coleg: pentru că de
multe ori chitanțele liberatorii nu ajung la autorități în situații în care să le dea dată certă și
cumva ar fi excesiv să primească dată certă pentru a fi opozabile, s-ar ajunge la situații în care
plata a fost făcută și nu ar mai fi recunoscută. Răspuns alt coleg: creditorul îi dă debitorului
dovada că a făcut plata și nu ar mai avea nevoie de o dată certă.

I.V: ce sunt chitanțe liberatorii și cine le deține? Debitorul le deține și creditorul este cel care
le întocmește. Și ce interes are? Doar în situația în care, căci de aceea spune și codul că se
poate ca instanța să înlăture această cerință, doar în ipoteza în care ar putea fi vorba ulterior
de anumite dobânzi sau penalități în funcție de momentul în care s-a făcut plata. Dacă cumva
se invocă de una dintre părți următoarele: „eu am făcut plata mult mai repede”, pentru că a
intervenit asupra lor după ce a predat creditorul o altă dată, ei bine discutăm cu totul și cu
totul altceva. Putem să discutăm despre fals întocmit asupra acelui înscris, putem vorbi de
situația de a face probe suplimentare. Dar în mod normal nu am de ce să cer dată certă pe o
chitanță liberatorie.

Puterea doveditoare a înscrisului sub semnătură privată

Art. 301 alin. (1) NCPC: Recunoașterea sau contestarea înscrisului sub semnătură privată:
Acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să
conteste scrierea ori semnătura. Contestarea scrierii sau semnăturii poate fi făcută, la
primul termen după depunerea înscrisului, sub sancțiunea decăderii.

5
Vom discuta imediat despre verificarea înscrisurilor și înscrierea în fals. Ideea este că în
momentul în care se depun înscrisuri prin întâmpinare sau prin cererea de chemare în
judecată sau se depune în instanță, acela căreia i se opune, adică acela care este parte a
înscrisului respectiv, trebuie să recunoască sau să conteste semnătura sa. În cazul în care
contestă, vor interveni alte mecanisme de administrare a probelor. În principiu, dacă
recunoaște, în acea situație va avea putere doveditoare deplină între părți, în conformitate cu
dispozițiile art. 273 NCPC. Totodată, moștenitorii sunt cei care pot contesta semnătura sau
ceea ce s-a scris în cuprinsul înscrisului în procedura de verificare de scripte, în procedura
înscrierii în fals sau să se facă plângere penală, după caz.

Art. 273 Putere doveditoare (semnătură privată)

(1) Înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz,
socotit de lege ca recunoscut, face dovadă între părți până la proba contrară.
(2) Mențiunile din înscris care sunt în directă legătură cu raportul juridic al părților fac, de
asemenea, dovadă până la proba contrară, iar celelalte mențiuni, străine de cuprinsul
acestui raport, pot servi doar ca început de dovadă scrisă.

Vă rog să constatați că în față de înscrisul autentic al cărui cuprins face dovadă pentru
mențiunile pentru care a fost constatat de notarul public sau de funcționarul până la înscrierea
în fals, înscrisul sub semnătură privată face dovada până la proba contrarie, astfel că avem o
mică diferență între puterea doveditoare între înscrisul sub semnătură privată și cel autentic.

O să trecem rapid și peste problema celorlalte înscrisuri, respectiv registrele și hârtiile

domestice care nu fac dovadă pentru cel care le-a scris, dar pot face dovadă împotriva lui.
Cum le va depune, că nu va depune ceva ce îi este nefavorabil? Răspuns coleg: dacă cealaltă
parte cunoaște și cere instanței să îl oblige să le depună? I.V: Da, e nasol că cealaltă parte știe
prea multe și solicită instanței, conform art. 292 NCPC, să mă oblige să depun acele
înscrisuri și instanța mă va obliga, în măsura în care acea parte face credibil ceea ce susține,
pentru că altfel aș putea să ajung într-un impas. Dacă nu depun înscrisul pe care instanța mă
obligă să îl depun, automat s-ar putea, conform art. 295 NCPC, ca instanța să socotească ca
fiind dovedite afirmațiile cu privire la conținutul respectiv. Pe cale de consecință, cel care
solicită a fi depus un înscris deținut de partea potrivnică, va trebui să facă în mod credibil
existența lui. Altfel, oricine poate veni să spună că „am depus înscrisul acela, alt înscris etc,
pentru că știu eu că există și fac dovada în sensul următor (adică dovada favorabilă celui care
solicită)”. Vine reclamantul și spune că „nu îl am”. În această situație vine instanța și spune:
„eu refuz și voi aplica 295”. Greșit? Nu, trebuie să vină și să facă dovada că acele înscrisuri
că există?

OBS I.V: Știți unde este cel mai nasol? Cel mai nasol este la angajator, pentru că angajatorul
știe tot ceea ce există. Au fost situații în care angajatul știa că au fost întocmite niște rapoarte
cu privire la activitate sau la ceea ce nu merge și este împotriva legislației, a venit în instanță
și a spus că „știu că există și rog instanța să îl obligați să îl depună”. Și ce credeți că a făcut
instanța? L-a obligat. Credeți că a mai câștigat angajatorul? Chiar deloc. Este destul de
neplăcut, dacă instanța este credibilă și este convinsă, îl va obliga să depună înscrisul.

6
Art. 280 - Registrele profesioniştilor
(1) Registrele profesioniștilor, întocmite şi ținute cu respectarea dispozițiilor legale, pot face
între aceștia deplină dovadă în justiție, pentru faptele şi chestiunile legate de activitatea lor
profesională.
(2) Registrele prevăzute la alin. (1), chiar neținute cu respectarea dispozițiilor legale, fac
dovadă contra celor care le-au ținut. Cu toate acestea, partea care se prevalează de ele nu
poate scinda conținutul lor.

Ajungem la aceeași ipoteză prevăzută de art. 279 NCPC. Nu au fost ținute cu respectarea
dispozițiilor legale, registre care privesc contabilitatea, de exemplu, atunci nu pot face dovada
pentru, dar pot face dovada împotriva. Din nou, și registrele contabile de multe ori sunt un
lucru care poate să dăuneze, decât să ajute, mai ales când în litigii este ANAF-ul.

(3) În toate cazurile, instanța este în drept a aprecia dacă se poate atribui conținutului
registrelor unui profesionist o altă putere doveditoare, dacă trebuie să se renunțe la această
probă în cazul în care registrele părților nu concordă sau dacă trebuie să atribuie o
credibilitate mai mare registrelor uneia dintre părți.

Sigur, aceste înscrisuri care aparțin unui profesionist ar trebui să le utilizez de o manieră sau
alta și voi încerca să identific o altă sau să le folosesc în litigiu o altă putere doveditoare.

Art. 281 - Mențiunile făcute de creditor

Orice mențiune făcută de creditor în josul, pe marginea sau pe dosul unui titlu care a rămas
neîntrerupt în posesia sa face dovada, cu toate că nu este nici semnată, nici datată de el,
când tinde a stabili liberațiunea debitorului. Aceeași putere doveditoare o are mențiunea
făcută de creditor în josul, pe marginea sau pe dosul duplicatului unui înscris sau al unei
chitanțe, dacă duplicatul sau chitanța este în mâinile debitorului.

În ce ipoteze se aplică? Dacă îl liberează debitorul. Dacă el spune: „azi mi-a plătit 10.000 de
euro, în data de X mi-a plătit 20.000 de euro, scris cu mâna mea”, este un fel de chitanță
liberatorie, dacă a rămas la mine acel înscris pe toată această perioadă, desigur că va face pe
deplin dovada plății. Și pe duplicatul unui înscris se poate face aceeași mențiune și va avea
aceeași dovadă sau a unei chitanțe dacă rămâne în mâinile debitorului.

Înscrisurile pe suport informatic

V-aș ruga să faceți diferența între acestea, pe de o parte, și înscrisurile în formă electronică.
Atunci când vorbim de înscrisurile în formă electronică, luăm ca atare și analizăm dispozițiile
Legii nr. 455/2001, în special art. 4 și art. 5 din această prevedere legală. Pe scurt, desigur că
acele înscrisuri în format electronic (nu este o noțiune palpabilă), sunt o colecție de date în
format prevăzut de lege pentru un format electronic și acesta poate fi utilizat ca proba dar nu
se confundă cu înscrisurile pe suport informatic. În ceea ce privește această categorie, nu o să
vă plictisesc cu definiții legale, în această ipoteză se va apela la un expert, se înțelege prea
greu conținutul său sau puterea doveditoare, dar în afară de dispozițiile greoaie oferite de

7
lege, foarte multe lucruri nu se poate spune prea multe într-un curs de procedură civilă (se
găsește în cartea lui Boroi). În 2000-2001, se discuta foarte mult de contracte electronice,
contracte la distanță, semnătură electronică, certificat etc, toate acestea sunt cuprinse în Legea
nr. 455/2001, care „a apărut fulminant, dar s-a suflat ca un balon”. Nu face nimeni contracte
electronice. E prea puțin utilizată în domeniul dreptului.

În ceea ce privește înscrisurile pe format electronic, aici este o altă discuție. Sunt des
utilizate: e-mail-uri, CD-uri, CIP-uri de memorii în care pot fi introduse înscrisurile, însă
corespunzător veți vedea prezumția doveditoare și care este mijlocul de probă pe de o parte,
care este proba în sine, pentru că proba în sine este înscrisul, iar mijlocul de probă este
suportul în care se introduc înscrisurile.

Art. 282 Noțiune

(1) Când datele unui act juridic sunt redate pe un suport informatic, documentul care
reproduce aceste date constituie instrumentul probator al actului, dacă este inteligibil şi
prezintă garanții suficient de serioase pentru a face deplină credință în privința conținutului
acestuia şi a identității persoanei de la care acesta emană.

Dacă se poate dovedi că nu s-a intervenit peste acel suport, practic înscrisul și ceea ce conține
poate să poarte garanții suficiente astfel încât să facă proba conținutului său.

(2) Pentru a aprecia calitatea documentului, instanța trebuie să țină seama de circumstanțele
în care datele au fost înscrise şi de documentul care le-a reprodus.

Art. 283 - Prezumția de validitate a înscrierii

Înscrierea datelor unui act juridic pe suport informatic este prezumată a prezenta garanții
suficient de serioase pentru a face deplină credință în cazul în care ea este făcută în mod
sistematic și fără lacune și când datele înscrise sunt protejate contra alterărilor și
contrafacerilor, astfel încât integritatea documentului este deplin asigurată. O astfel de
prezumție există și în favoarea terților din simplul fapt că înscrierea este efectuată de către
un profesionist

Avem aici trei condiții în care funcționează prezumția, nu trebuie să dovedesc că are
validitate înscrierea respectivă, ci am o prezumție care mă scutește de dovada probatorie.
Adică, în mod sistematic s-au făcut acele înscrieri, fără lacune, și sunt protejate împotriva
alterării. Ce să spun, sunt unele registre pe care eu le țin pe un suport informatic, sunt niște e-
mail-uri pe care eu le arhivez, și stabilesc un fapt conex, deoarece așa este la orice prezumție,
într-adevăr nu am sarcina probei faptului respectiv, dar am sarcina probei faptului conex.
Dacă eu împlinesc toate aceste trei condiții, prezumția este una validă și partea adversă
trebuie să vină să facă proba contrarie că nu este așa.

8
Art. 284 Puterea doveditoare
(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, documentul care reproduce datele unui act, înscrise
pe un suport informatic, face deplină dovadă între părţi, până la proba contrară. La fel ca la
un înscris sub semnătură privată.

(2) Dacă suportul sau tehnologia utilizată pentru redactare nu garantează integritatea
documentului, acesta poate servi, după circumstanţe, ca mijloc material de probă sau ca
început de dovadă scrisă.

Ora a doua

Regimul duplicatelor

Care credeti ca este regimul duplicatelor? Ce credeti ca sunt duplicatele? Nu sunt

simple copii. Nu stiu daca ati observat,dar la un moment a intervenit o schimbare la
inscrisurile eliberate de notari. Nu aveti niciun inscris semnat. Mergeti la notar, incheiati
contractul de vânzare-cumpărare si va elibereaza o fituica nesemnata, care are aceeasi
putere doveditoare precum originalul așa cum spune și legea notarilor dar o spune si art.
285 C.pr.civ: inlocuiesc originalul si au aceeasi putere doveditore. Ca urmare a modificarii
legilii notarilor publici, ei elibereaza doar duplicate si originalul ramane la arhiva lor, iar
aceste duplicate au aceeasi valoare probatoare. Mie mi se pare ciudățel pt că am văzut astfel
de duplicate eliberate si de către consulate sau ambasade. Vine cu o simpla stampilă și nimic
altceva, iar eu trebuie să cred că acel înscris a fost semnat de părți. Daca vreau n-am decât sa
solicti date sau informatii de la notar, daca mi se pare ca exista o chestiune ciudată. De
exemplu, timbrul sec se poate contraface? Stiti ca sunt practic instrumente cu caracter special.
Adica modul in care se eliberează.. dar se pot, orice se poate.

In ceea ce priveste înscrisul autentic nu pot sa discut despre verificare de scripte,de

verificare de timbru sec, dar pot sa ma inscriu in fals.

Regimul copiilor – art. 286 C.pr.civ.

Potrivit art. 286 C.pr.civ. este similar înscrisului original, nu poate face dovadă decât în
privința a ceea ce cuprinde înscrisul original. Este și logic, ce proba ar putea sa faca o copie
decât cuprinsul înscrisului pe care îl copiază?
Părtile in schimb pot cere confruntarea copiilor cu originalul. Aici este foarte interesant
pentru că în mod normal, partea adversă ar trebui să poata sa ceră oricand prezentarea
originalului in instanta, iar partea care se prevaleaza de el ar trebui sa aiba tot timpul asupra ei
originalul. Credeti ca ar trebui instanta să ii dea un termen pentru a putea aduce înscrisul în
situația in care nu are originalul asupra ei? Eu nu ma duc cu originale la termen, s-ar putea sa
le pierd,s-ar putea să-mi fure dosarul, înscrisurile.. instata nu este obligată, dar de cele mai
multe ori se acordă un termen pentru a putea aduce originalul. De ce spun că nu este
obligată? La alin 2 se spune că părțile pot să ceara confruntarea copiei cu originalul putand fi
întotdeauna orfonată de instanță în condițiile art. 292 (2). Mergând la dispozițiile art. 292 alin
2 C.pr.civ. observăm că partea care l-a depus este obligată să aibă asupra sa originalul și la

9
cerere să îl prezinte instanței. Avem și alin 3 de la art. 286 în conformmitate cu care: „ dacă
esste imposibil să fie prezentat originalul sau duplicatul înscrisului autentic ori originalul
înscrisului sub semnătură privată, copia legalizată de pe acestea constituie un început de
dovadă scrisă”. Pe cale de consecință, există și o soluție. Dacă vă este frică că instanta nu vă
va acorda un termen pentru a depunde originalul puteti să vă faceti copii legalizate. Pe cale de
consecință, eu consider că această probă ar trebui privită flexibil, iar instanta să acorde un
termen astfel ca orginalul să fie prezentat. Exemplu: am un testament olograf prin care
testatorul imi lasa jumătate din clădirile din Cluj. Doar nu credeti ca o sa il port după mine la
instanta? Chiar nu o sa ma duc cu el ca poate il pierd. Ideea este ca se va acorda de principiu
un termen.

Alin (4): Copiile de pe copii nu au nicio putere doveditoare. Dar cine stie ca este o
copie dupa copie? Doar cel care a intocmit-o. Dacă semnează își asumă ca este conform cu
originalul. Eu fac de multe ori copii după copii. Faceti altceva, scanati inscrisul si obtineti
cate copii doriti.

Alin (5): Extrasele sau copiile parțiale fac dovada numai asupra părtii pe care o redau
și au putere doveditoare independent de părtile din original care nu au fost reproduse.

Copiile de pe microfilme sau pe suporturi informatice- art. 287 Cpc. din înscrisurile
autentice sau sub semnatura privata au aceeasi putere doveditoare ca si inscrisurile autentice
sau sub semnătură privată care au fost redate. Pe cale de consecinta, fac o copie pe suport
informatic si practic, acea proba va avea aceeasi putere doveditoare ca si inscrisul pe care il
redă.

Înscrisurile recognitive sau reînnoitoare- art. 288 Cpc.

Mai sunt si inscrisurile recognitive sau reinnoitoare care fac dovada impotriva
debitorului, moștenitorilor sau succesorilor săi în drepturi, in afara de situatia in care
recunoasterea este eronată.

Contractele incheiate pe formulare tipizate sau standardizate-art. 289

Contractele incheiate pe formulare tipizate, sau standardizate (Contractele cu bancile)

sau incorporând condiții din acestea sun contracte de principiu, de adeziune si sunt
considerate inscrisuri sub semnatura priviata cu exceptia situației in care legea prevede altfel.
Bilete, tichete si alte documente au tot forta juridica a unor inscrisuri sub semnatura privata.
Telexul, telegrama care sunt depuse la oficiul postal si au fost semnate de expeditor fac
aceeasi dovada ca si inscrisul sub semnatura privata.

Daca am o stampila de la posta, documentul care este depus in plic, avem data certa?
Da, si ar mai trebui ca sa fie cu continut declarat pt ca altfel as putea pune ce vreau eu in plic.
Intotdeauna mi s-a parut ciudat faptul că iau pe cuvant reclamantul, sau paratul a trimis
recursul, a trimis intampinarea in termen doar pentru ca a trimis-o in plic cu confirmare de
primire. Va dati seama ca in plic poate fi orice. Răspuns din sală: si daca e cu continut
declarat ar putea fi orice pentru ca nu se verifică. Răspuns: asa este, dar parca am o garantie
suplimentara atunci cand este cu continut declarat.

10
 Am trimis altceva tribunalului. Mi s-a intamplat in instanta sa se sustina ca s-a depus
recursul in termen, sa vina cu o confirmare de primire si cu o recipisă de la poștă, trimisă
către tribunalul specializat în acea zi și recursul să nu se găseasă la dosar nicăieri. Păi s-a
pierdut. asta este problema. L-a pierdut cine mergea la arhivă, incepem sa cercetam,dar eu am
dovada ca l-am trimis. Atata timp cat nu pot să fac proba a documentului ce era in act, din
punctul meu de vedere, nu este suficient să depun o confirmare de primire. Atunci cand
primesc plicurile, doamnele de la registratură nu verifică ce este in plic, iar pe confirmarea de
primire eu nu scriu ce este in plic, o sa vada ea ce este in plic. Din acest punct de vedere cred
ca aici ar trebui intervenit sa se solicite continut declarat pt documentele ce se solicită trimise.
Altfel, exista posibilitatea de a eluda dispozitiile legale.

Art. 291 C.p.c. Stersăturile, radierile si orice alte modificari nu vor fi luate in
considerare decat daca sunt semnate, cum este in cazul testamentului olograf. Daca am o
stersatura va trebui semnata ca sa fie luată în considerare.

Administrarea probei cu inscrisuri

Cand se depune inscrisul? Odata cu ccj, intampinarea, raspunsul la intampinarea, cu

modificarea in conformitate cu art. 204 sau odata cu intampinarea depusa cu 10 zile inainte
tot in conformitate cu art. 2014 Cpc, si daca reiese din cercetarea judecatoarească poate fi
depus cu 5 zile inainte pt a putea fi studiat. In 5 zile „de la”doar in cazul martorului sau a
plătii onorariului expertului pentru că am nevoie de timp pt. a cita martorul sau pentru a-i
aduce la cunoștință expertului că a fost numit sa faca expertiza.

În ce altă situație am putea sa discutam despre depunerea unui inscris? Cand părțile
sunt de acord. (Exista conventie asupra probelor). Daca se solicita in instanta originalul?
Discutam de art. 292 C.civ. de obligatia părții de a depune originalul. Mai precis atata timp
cat se prevaleaza de un inscris, exista doar o copie, instanta o va putea obliga sa depuna
originalul. (este un alt mod de administrare a inscrisurilor)

In ce situatie mai discutam? Se poate retrage originalul si se poate depune o copie. Din
nou se administrează înscrisuri în conformitate cu art. 292 alin (4) C.pr.civ.

Traducerea unui inscris poate fi vreodata contestata? In mod normal, traducerea poate
să fie depusă odată cu înscrisul si ar trebui să fie depusă odată cu înscrisul fiindcă limba in
care se desfășoară procesul civil este limba română. Orice inscris depun ar trebui tradus.
Sigur in motivare dacă înscrisul nu este tradus am putea avea o problemă pentru că n-ar putea
să facă referire la inscrisul care nu indeplineste condițiile pentru a fi depus in instanta de
judecata, respectiv nu are traducerea. La fel de bine as putea să ma inteleg cu traducătorul si
să traducă ce vreau eu. Doar daca am ghinion o sa stie instanta.

Obligația părții adverse de a prezenta înscrisul- art. 293 C.pr.civ.

Dar daca inscrisul se afla in posesia celeilate parti cum se aplică? Potrivit art. 293 când
partea învederează că partea adversa detine un inscris probatoriu referitor la proces, poate
ordona înfățișarea lui. Nu este obligatoriu, am mai discutat. Trebuie sa faca proba ca exista,
ca este util, pertinent si concludent astfel încât să fie admisibilă proba respectiva. În orice caz

11
proba este admisibilă dacă înscrisul este comun părților, dacă însăși partea adversă s-a referit
la acel înscris sau dacă este obligată potrivit legii să înfățișeze înscrisul. Aici v-aș putea da un
exemplu: potrivit art 13 din legea 554 din legea contenciosului administrativ, în litigiile
având ca obiect contestarea unui act administrativ, autoritatea este obligata sa depuna
inscrisurile care au stat la baza emiterii actului contestat. Acolo legea impune obligativitatea
de a depune întreg dosarul. Nu poate autoritatea sa refuză depunerea înscrisului.

Potrivit art. 294 C.pr.civ. se va respinge cererea de depunere a unui înscris în

următoarele situații: si este logic să existe ipoteze in care sa nu se poată depune înscrisul,
ipoteze care ar provoca vătămări părtii care il detine sau unei alte părți. Sunt însrisuri care
sunt acoperite de secretul profesional, înscrisuri întocmite de avocati, înscrisuri care ar putea
vătăma partea din alte puncte de vedere nu neapărat procesual pentru că i-ar face un
deserviciu datorită probelor pe care le aduc, motiv pentru care, instanta, constatand ca exista
astfel de motive, va refuza, adica va respinge cererea de infătisare a inscrisului.

Ipoteze:

1. conţinutul înscrisului se referă la chestiuni strict personale privind demnitatea

sau viaţa privată a unei persoane; - principiul respectării vietii private este mult mai
important si totodată va fi ocrotit cu prioritate fata de necesitatea procesuala de a solutiona
litigiul si de a administra toate probele necesare. Într-un proces de divort va puteti inchipui ca
acel inscris contine elemente care ar putea atenta la demnitatea sotului parat sau a altei
persoane iar instanta sigur va respinge proba. Instanta ar putea să ceară înfățisarea
înscrisului, dar nu il lasă la dosar, nu-l face public. Este discutabil în ceea ce privește o
scrisoare. Eu zic că dacă mărturisește foarte clar sentimentele ar trebui cenzurată. În procese
de divorț am văzut mailuri, scrisori, smsuri, nici nu vă închipuiți ce pot conține și toate
depuse la dosar. Și da sedinta poate fi secretă, de exemplu divorțează un avocat sau un
judecător de pe raza curții. Și altii pot să ceară pt ca nu ar vrea sa fie in sedinta publică.

2. depunerea înscrisului ar încălca îndatorirea legală de păstrare a secretului; Am

avut situatii de acest gen în care s-a solicitat depunerea unui raport pentru partea pe care o
reprezenta. Sigur că dacă avocatul reprezinta in activitatea de zi cu zi societatea, o va
reprezenta de principiu și in litigii. Partea adversă, stiind că s-a încheiat un astfel de raport, a
solicitat depunerea lui. Instanța l-a respins pt că acel raport era protejat de secretul
profesional în conformitate cu legea profesiei de avocat. Nu mi-a cerut înscrisul, dar este
suficient să se invoce legea si statutul pentru ca instanta sa spuna ca nu este acoperit si
eventual să facă proba cu alte înscrisuri.

3. depunerea înscrisului ar atrage urmărirea penală a părţii, a soţului sau a unei

rude ori afin până la gradul al treilea inclusiv. Adică, daca am un inscris falsificat, in care
recunosc ca l-am omorât pe Y, pe Z, sigur că instanta nu il va obliga să il depună. La
instantele penale nu cred ca se poate refuza depunerea unui astfel de înscris.

(2) Dacă legea nu dispune altfel, incidenţa vreunuia dintre cazurile de mai sus va fi
verificată de judecător, prin cercetarea conţinutului înscrisului. În încheierea de şedinţă se va
face o menţiune corespunzătoare. – așa cum vă spuneam, nu este întotdeauna o regulă. De

12
multe ori se poate întâmpla ca judecatorul să creadă partea pentru ca sunt aduse suficiente
argumente mai ales atunci cand este vorba de secret profesional, astfel încat sa nu se mai
depuna înscrisul respectiv. Dacă refuză, oricum și obligat fiind să depună înscrisul sau il
ascunde sau il distruge, dovedindu-se existența înscrisului, instanta va putea socoti ca
dovedite afirmațiile cu privire la conținutul său. Deci aceasta este sancțiunea, cu singura
subliniere ca existeanta acestuia va trebui dovedită de către partea care l-a invocat și care il
solicita.

Cercetarea inscrisului prin judecator delegat

Dacă inscrisul nu se poate prezenta, avem si ipoteza cercetării lui potrivit art. 296 prin
judecător delegat. Din nou, asemenea comisiei rogatorii sau a judecatorului care poate face
orice alte cercetare, se va prezenta la locul unde se gasesc si se poate prezenta si un alt
membru a completului daca suntem in apel sau in recurs. Prin exceptie de la dispozițiile alin
1 se pot prezenta doar extrase sau copii certificate. Spre exemplu, sunt foarte voluminoase,
sunt niste registre cu sute de mii de pagini –nu le pot trimite la instanta. Nu am posibilitatea
fizica sau nu pot fi scoase din insitutie, va merge judecatorul si le va consulta sau se solicita
extrasul care intereseaza. In acea situatie, cei care administreaza registrele respective, vor
extrage si vor face copii pe care le vor trimite instantei.

Putem obliga si tertul să depună inscrisul. Un tert detine un contract de vânzare-

cumpărare, sau detine un inscris care ma intereseaza, un testament. În acea situatie, potrivit
art. 297 il voi cita ca martor, punandu-i-se in vedere sa aduca inscrisul in instanta ca sa dea
lămuriri. In aceste situatii s-ar putea ca instanta sa doreasca sa-l audieze cu privire la situatia
in care a primit inscrisul si alte elemente de fapt importante.

Întrebare din sală în legătură cu art. 295. Răspuns: va dovedi existenta acelor inscrisuri
pe care reclamantul, de exemplu, nu vrea să le depună prin alte inscrisuri sau eventual prin
martori. Cum va decide? Daca a dat dovadă de rea-credință și sunt documente importante si
sunt necesare pentru că schimbă deznodământul, eu zic ca le va putea socoti ca fiind
dovedite. Instanta se ferește de obicei să considere ca să aplice astfel de prezumții.Mai este
una la interogatoriu, daca refuza sa se prezinte sau dacă nu răspunde, instanța va putea
considera ca sunt dovedite faptele incluse in intrebarile respective. Dar instanta de obiecei,
evita sa isi intemeieze rationamentul doar pe asta si de cele mai multe ori coroboreaza si cu
alte probe. Deci fără a corobora si cu alte probe, aceasta nu este suficient pt a considera că e
dovedita pretentia reclamantului sa a pârâtului. Deci trebuie foarte mare atentie cu privire la
modul cum se administreaza si se apreciaza probele. O singură proba de acest gen, prezumtie,
socotirea ca fiind dovedit, nu este suficienta pentru a pronunta hotărârea. Niciodata nu am
vazut sau rarisim am vazut hotarâri care se bazeaza pe simple prezumtii în civil.

Daca detinatorul inscrisului este o persoana juridică, vor fi citati reprezentatii acestuia.
Terțul va putea refuza depunerea înscrisului în aceleași condiții pe care deja le-am discutat
(294)

Daca tertul vine, se prezinta, spune am inscrisul, dar acest înscris ar putea să contravina
dispozitiilor art. 294 pt că el contine dispozitii strict personale. Sau, eu sunt terț, sunt avocat,

13
am inscrisul, dar înscrisul respectiv este protejat de secretul profesional. In aceste situatii,
tertul va putea sa refuze depunerea inscrisului iar instanta nu va putea decat sa accepte aceste
situații.

Obligația autorității sau instituției publice de a prezenta înscrisul- art. 298

C.pr.civ.

Instanţa va lua măsuri, la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu, pentru aducerea lui,
în termenul fixat în acest scop, punând în vedere conducătorului autorităţii sau instituţiei
publice deţinătoare măsurile ce se pot dispune în caz de neconformare. Ii va pune în vedere
că dacă nu se vor conforma, vor aplica sancțiuni.

(paranteză: au fost situatii in care am depus înscrisuri, am refuzat initial sa fie depuse
tocmai pentru că încălca dispozitiile art. 294 și ne incadram pe acele dispozitii legale si am
blurat/barat astfel încat sa nu se poata lectura dispozitiile care contraveneau secretului
profesional sau se poate fotocopia cu ceva peste)

(2) Autoritatea sau instituţia publică deţinătoare este în drept să refuze trimiterea
înscrisului când acesta se referă la apărarea naţională, siguranţa publică sau relaţiile
diplomatice. Extrase parţiale vor putea fi trimise dacă niciunul dintre aceste motive nu se
opune. Dispoziţiile art. 252 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.- dacă este vorba de orice
alt fel de ipoteze si sunt multe, dar si litigiul ar trebui sa fie suficient de important pt a putea
fi solicitat un astfel de înscris care ar putea sa atenteze la siguranta publica sau apararea
nationala. Sancțiunea pentru netrimiterea înscrisului este amenda. Este amendata autoritatea
sau chiar si reprezentantul daca nu se conformeaza. Deja la al treilea termen la care nu se
trimite cu siguranta instanta aplica amenda. Pe cale de consecință, de obicei dacă judecatorul
spune, le vor trimite.

Exista si inscrisuri care nu pot fi trimise instantei potrivit art. 299 C.pr.civ.

(1) Instanţa nu va putea cere trimiterea în original a cărţilor funciare şi a planurilor, a

registrelor autorităţilor sau instituţiilor publice, a testamentelor depuse la instanţe, notari
publici sau avocaţi, precum şi a altor înscrisuri originale ce se găsesc în arhivele acestora.
Se vor putea însă cere copii certificate ale acestora. - Cartile funciare nu se misca de la biroul
de cartea funciara. Nici arhiva mea nu merge în instanță, dar dacă instanța imi va pune în
vedere să depun o copie, ce voi face? Voi invoca secretul profesional. Doar in ipoteza in care
clientul spune că poti să o trimiti instantei o voi trimite.

(2) Cercetarea acestor înscrisuri, dacă este necesară, se va face, cu citarea părţilor, de
un judecător delegat sau, dacă înscrisul se găseşte în altă localitate, prin comisie rogatorie, de
către instanţa respectivă. – se invoca ca este un fals, poate să mearga judecatorul delegat si sa
cerceteze. Doar daca acel original care se află in arhiva sau la cartea funciară este defăimat a
fi un fals cred că cel mai bine ar fi să mearga la organele de cercetare penală.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), când procedura verificărilor
înscrisurilor o impune, instanţa va putea ordona prezentarea testamentelor originale sau a
altor înscrisuri originale, depuse la instanţe, notari publici sau avocaţi, pentru efectuarea

14
expertizei grafoscopice în laboratoarele de specialitate dacă expertiza actului nu se poate
efectua la sediul arhivei. -- se invoca faptul ca testamentul nu este semnat de testator, sigur că
este necesar efectuarea expertizei, moment în care dacă institutia sau avocatul care detin acel
înscris va fi obligat sa il trimita in vederea efectuării expertizei.

Prezentarea registrelor profesioniștilor- art. 300 C.civ.

În ceea ce priviste administrarea, cred ca ar mai fi de discutat registrele profesionistilor

, care vor fi înfățișate dacă instanța ordonă astfel. Pot fi cerute atat de părti cât și ordonate din
oficiu în situația în care instanța constată că sunt imperios necesare pentru solutionare cauzei.

Verificarea inscrisurilor

Așa cum vă spuneam, in situatia in care unei părti i se impune un inscris, sa

presupunem ca este un testament olograf, ne incadram pe dispozitia alin 2 al art 301 respectiv
mostenitorii sau succesorii in drepturi pot sa arate că nu recunosc scrisul. Ex: nu este scrisul
tatălui meu, pe cale de consecință, nu tatal meu a intocmit acest testament. Ce fac? solicit
verificarea de scripte. In ceea ce priveste dispozițiile art. 301 avem un termen foarte clar in
care poate să fie efectuată, respectiv la primul termen după depunerea inscrisului, sub
sancțiunea decăderii.

Pe cale de consecintă, daca s-a depus înscrisul prin cererea de chemare in judecata, prin
intampinare si la primul termen de judecata nu este solicitata aceasta verificare de scripte (nu
vine pârâtul să spună: nu este un inscris semnat de tatal meu), in acea ipoteză, el este decăzut
din dreptul de a mai solicita verificarea de scripte. Si ce poata sa faca? Instanta din oficiu nu
prea mai poate să faca nimic pt că el este decăzut. Înscrierea în fals este discutabilă pt că si ea
trebuie făcută tot așa la primul termen sub sancțiunea decăderii. Întotdeauna poate să se
adreseze organelor de cercetare penală. Nu se va pronunța o hotărâre în temeiul unui înscris
fals. Partea are la dispozitie toate parghiile necesare, dar in fata organelor de cercetare.

Si ce facem pana se misca organele de cercetare penala? O suspendam dar numai dupa
ce este inceputa urmarirea penala. In rem sau in personam? Aici este o discutie, pentru că în
ceea ce priveste suspendarea, avem dispozițiile art. 413 alin 1 pct 2 în conformitate cu care
instanța poate suspenda, este o suspendare facultativă, când s-a început urmărirea penală
pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea,
dacă legea nu prevede altfel. În momentul in care am depus plangerea se începe urmarirea in
rem si pot sa suspend cauza, doar trebuie sa dovedesc faptul ca acea problema penală ar putea
să aibă o înrârurie asupra cauzei mele.

Dacă practic, plangerea penală priveste persoana si ma interesează foarte mult faptele
acelei persoane, spre exemplu, e nedemna sau nu e nedemna, ar trebui să înceapă in
personam din punctul meu de vedere. Dar dacă este vorba de un înscris folosit în cauză,
atunci este suficient să înceapă in rem pentru a suspenda litigiul. Automat, acea înrâurire
există atat timp cat inscrisul este cel care e cercetat de OCP. Mai avem dispozitiile art. 27 din
CPP, potrivit cărora, in momentul in care se pune în mișcare actiunea penală, actiunea civilă
se suspendă în mod obligatoriu. Atunci cum corelăm acest art. 413, care este o suspendare

15
facultativa cu suspendarea obligatorie? E clar că cei care au citit codul penal, nu au citit si
codul de procedura civilă, doar au găsit o soluție.

Practic asa se interpretează: pana se pune in miscare actiunea penala, suspendarea

este facultativa, adica instanta poate suspenda daca considera ca exista acea înrârurire care ar
putea să stopeze soluționarea litigiului, iar în momentul în care se pune în mișcare
acțiunea penală e obligată să suspende. Deci avem două cazuri: de suspendare facultativa
si de suspendare obligatorie.

Cert este că în ipoteza de care discutam, ar putea sa formuleze o plangere penală daca a
fost decăzut din posibilitatea de a solicita verificarea de scripte.

Cum va proceda instanța? Verificarea de scripte o face instanta sau il pune sa semneze
in fata ei, sau solicita expertiza. De principiu, nu ar trebui să solicite de la inceput expertiza
grafologica pt analiza scrisului, dar numai dupa ce verifica cu propriile simturi. Daca nu
poate aprecia ca acea semnatură apartine sau nu apartine, va putea apela la expertiza sau la
alte înscrisuri. Inscrierea în fals însă, presupune sesizarea organelor de urmărire penală.

Ora a treia

Continuam cu verificarea de scripte. Obiectul acestora sunt doar inscrisurile sub

semnatura privata, sub nicio forma nu se va putea face aceasta procedura a verificarii de
scripte asupra unui inscris autentic. De ce? Pentru ca acesta face proba pana la inscrierea in
fals, pe care in conseciinta nu trebuie sa il verific. A fost notarul acolo, s-a semnat in fata
notarului, presupunem ca este valid.

Conditiile pentru a se trece la verificarea de scripte sunt ca partea careia i se opune

acest inscris sa declare ca nu-si insuseste semnatura sau scrisul, si bineinteles sa fie invocata
aceasta procedura la primul termen dupa depunerea inscrisului. Pe cale de conseciinta, altfel
este decazut.

Cum se efectueaza? Care sunt modalitatile prin care se efectueaza? De instanta direct,
asa cum de altfel spune art.302 si art. 303 CPC, iar daca instanta nu este lamurita, va ordona
efectuarea unei expertize, obligand partile sau o alta persoana (poate sa ceara chiar notarului)
sa depunde de indata (acest „de indata„ este cu continut variabil) inscrisuri de comparatie.
Inscrisurile de comparatie reprezinta alte inscrisuri pe care le-a semnat. Daca suntem in
situatia unui testament olograf ar trebui depuse alte inscrisuri pe care defunctul le-a semnat,
inainte de deces bineinteles, respectiv inscrisuri autentice, scrisori semnate sau orice alte
documente asemenea, cu conditia a fi suficiente pentru ca expertul sa poata compara.
Rezultatul comparatiilor se va trece intr-o incheiere de sedinta, indiferent daca instanta
constata ca inscrisul apartine sau nu persoanei in cauza. Care credeti ca este natura juridica a
acestei incheieri de sedinta? M-am pronuntat asupra acestui procedeu al verificarii de scripte,
si am constatat ca inscrisul apartine persoanei careia i s-a opus. Incheierea de sedinta este
interlocutorie. Daca am o expertiza care sa constate ca inscrisul apartine persoanei, e clar ca
nu pot sa spun decat ce reiese din expertiza.

16
 Intrebare colega – si daca admite verificarea de scripte si pe urma constata ca nu isi da
seama, e o incheiere preparatorie cea prin care revine asupra expertizei? Daca se solicita
expertiza, de pilda, si o respinge initial pentru ca spune ca va verifica cu scripte si o sa fie
suficient?

Raspuns I. Varga – instanta ar trebui sa fie prudenta, in primul rand. In acest caz, da,
incheirea ar trebui sa fie preparatorie si sa poata reveni. In ceea ce priveste admisibilitatea
probei, daca instanta spune este sau nu admisibila proba, nu mai poate reveni asupra
incheierii. In aceasta situatie instanta si-a format deja opinia, si deja a analizat daca proba este
pertinenta, concludenta si veridica. Iar in situatia in care analizeaza toate aceste elemente si
ajunge la concluzia ca proba nu este admisibila incheierea este de asemenea interlocutorie, nu
mai poate reveni asupra ei. Daca se pronunta, de exemplu, asupra numarului de martori, nu
este vorba de admisibilitate, ci este vorba despre administrare, ipoteza in care instanta poate
sa revina, incheierea fiind preparatorie. Aici, desigur, instanta va fi prudenta, mai intai
verifica ea si daca nu reuseste sa isi dea seama in cadrul unei proceduri simple de verificare
de scripte, atunci va solicita proba cu expertiza, fara a se pronunta pintr-o incheiere
preparatorie intre timp. Expertiza se efectueaza in subsidiarprocedeului verificarii de scripte.

De principiu instanta verifica inscrisurile in aceasi sedinta, poate si sa dea un termen

ulterior daca nu isi da seama pe loc de veridicitatea inscrisurilor. Inscrisurile de comparatie
primite sunt inscrisuri autentice, pentru ca acelea desigur fac dovada pana la inscrierea in fals
si sunt semnate. In conditiile in care avem duplicate nu avem semnatura, deci degeaba depun
duplicatul. Partile ar putea sa conteste si inscrisurile depuse pentru comparatie, exista avocati
care procedeaza de maniera aceasta pentru a amana litigiul la nesfarsit, nefiind deontologic si
moral desigur. In aceasta situatie avocatul poate fi amendat sau se poate face contestatie
pentru tegiversarea procesului. Pot sa iau in considerare si partea din inscris care nu este
contestata sau partea isi semneaza intampinarea sau cererea de chemare in judecata. Pot sa
iau direct acea semnatura pentru comparatie. Exista situatii cu contracte de imprumut de
exemplu, in care debitorul a semnat contractul cu alta semnatura si a venit in instanta si a
sustinut ca inscrisul e fals, nu e semnatura lui. E real inscrisul? Este, problema fiind ca a
semnat cu o alta semnatura. Instanta va constata ca nu este semnatura lui, fara sa mai apeleze
la expertiza decat daca insista cealalta parte.

! Instanta se pronunta asupra admisibilitatii probei – incheiere INTERLOCUTORIE.

! Instanta se pronunta asupra administrarii probei – incheiere PREPARATORIE.

Inscrisurile sunt semnate de catre presedintele instantei, grefier si parti atunci cand se
face verificarea de scripte, partiile luand cunostiinta de aceste inscrisuri depuse pentru
comparatie in sedinta publica, pe cale de consecinta, pe loc trebuie sa se pronunte daca le
recunosc sau daca le contesta. Nu au timp pentru a se pregati si a verifica inscrisurile. Instanta
poate totusi atunci cand trebuie sa cerceteze inscrisurile, cand trebuie sa analizeze anumite
situatii, sa dea un nou termen pentru punerea concluziilor.

17
 Daca am un inscris autentic se aplica o alta procedura, si anume denuntarea inscrisului
ca fals art.304 CPC. De aici nu se mai ajunge la o expertiza grafologica pe care o analizeaza
instanta si decide daca ia sau nu in considerare un inscris. In cazul denuntarii inscrisului ca
fals, instanta verifica daca sunt indeplinite conditiile sesizand parchetul.

Care este obiectul inscrierii in fals? De principiu este inscrisul autentic.

Din nou, conditiile sunt ca acel inscris in fals sa fie denuntat de partea careia i se
opune si totodata sa fie facuta aceasta denuntare la primul termen dupa depunerea inscisului
sub sanctiunea decaderii.

Cum se poate realiza falsul si in ce consta acest fals? O spune art.304 alin.(1)., prin
falsificarea scrierii sau semnaturii. Daca spun fals prin falsificarea scrierii sau semnaturii, la
ce fel de fals ma refer, material sau intelectual? Poate falsul intelectual sa intre aici? De
exemplu, imputernicirea avocatiala are aceasi forta probanta ca a unui inscris autentic.
Impotriva acetuia se poate utiliza procedura falsului invocandu-se chiar si falsul intelectual.

In opinia profesoarei (I. Varga) in cazul falsului intelectual ar trebui sa ne adresam direct
instantei penale.

Care este procedura in concret? Este denuntat inscrisul, fiind nevoie de prezenta partii
care se foloseste de el pentru ca instanta analizeaza in concret daca se mai foloseste de inscris
sau daca il retrage si astfel va trebui sa ii adreseze intrebari. Daca nu este prezenta, se va
prezenta personal la urmatorul termen si i se solicita sa depuna originalul si sa dea explicatiile
necesare. Judecatorul poate ordona prezentarea partilor chiar si la primul termen de judecata
daca se contesta inscrisul prin intampinare. In cazuri temeinic justificate si cu incuviintarea
instantei partea poate sa fie reprezentata si de mandatar. Instanta va verifica starea materiala a
inscrisului potrivit dispozitiilor art.305 CPC, iar ulterior verificarii starii materiale care va fi
inclusa in incheierea de sedinta, inscrisul va fi semnat de instanta, grefier si parti pentru a
avea certitudinea ca inscrisul nu va fi schimbat de la dosar. Potrivit art.306 CPC, la acelasi
termen sau la termenul urmator daca partea nu este prezenta, instanta va mai intreba inca o
data partea daca intelege sa se foloseasca de inscris. Deci partea are posibilitatea, daca stie ca
ceva nu este cum ar trebui sa fie, sa spuna ca nu se mai foloseste de acel inscris. Pe cale de
consecinta, inscrisul se indeparteaza de la dosar fara a mai parcurge restul procedurii. Daca
partea alege sa se foloseasca de inscris atunci sigur ca partea va alege sa il pastreze in litigiu
astfel incat instanta sa isi pronunte hotararea si in temeiul puterii doveditoare a acestuia. In
aceasta situatie instanta va proceda mai departe.

Sa urmarim art. 307 CPC. In primul rand, daca partea staruie sa foloseasca inscrisul, atunci
se va proceda mai departe la procedura denuntarii inscrisului ca fals. In al doilea rand, este
necesar sa fie indicat autorul falsului sau complicele acestuia, fara indicare nu se poate
solicita inscrierea in fals. Este o conditie sine qua non. Daca partea doreste sa se inscrie in
fals trebuie sa indice autorul falsului. In al treilea rand, instanta poate suspenda cauza si
trimite sesizarea la parchet impreuna cu procesul-verbal. Din dispozitie art. 307 reiese ca
instanta poate sa nu suspende judecata procesului civil si sa trimita inscrisul denuntat
impreuna cu procesul verbal-parchetului. Si jurisprudenta considera ca este obligatorie

18
sesizarea parchetului, suspendarea procesului civil fiind facultativa. Inainte si suspendarea era
obligatorie. In opinia doamnei profesoare (I.Varga) sesizarea parchetului ar trebui sa fie de
asemenea facultativa in situatiile in care instanta are dovezi clare ca nu este vorba de un fals.
Partea poate merge in fata parchetului sa sustina ca nu a facut nicio sesizare acestuia, aceasta
fiind facuta de instanta. Daca se dovedeste ca nu este vorba de fals material sau intelectual, va
raspunde cine a facut sesizarea si anume instanta? Doamna profesoara e de parere ca da. Din
acest motiv, cei mai multi judecatori aleg sa nu se complice cu astfel de sesizari, indreptand
partea sa faca sesizare la parchet si sa isi asume in intregime sesizarea cu toate conseciintele
care pot deriva. Instanta nu poate sub nicio forma sa suspende cauza fara sa o inainteze
parchetului. In temeiul art.509 alin.(1) pct.3 CPC, se poate revizui hotararea daca un inscris
pe care s-a intemeiat hotararea a fost declarat fals in cursul ori in urma judecatii. Este logic ca
in ipoteza in care avem un fals constatat sa ajunga sa revizuiasca hotararea. Ce inseamna
revizuire? Este o cale de atac extraordinara, de retractare. Sunt anumite situatii expres si
limitativ prevazute de lege in care judecatorul poate sa retracteze hotararea pe care a
pronuntat-o. De ce? Pentru ca a intervenit condamndarea judecatorului sau pentru ca a
intervenit condamnarea avocatului, deci a intervenit un element care schimba intru totul
premisele pe care s-a intemeiat hotararea sa ori daca inscrisul care a constituit temeiul
hotararii pronuntate de catre instanta a fost declarat fals de catre o alta instanta penala e logic
ca va ajunge sa revizuiasca hotararea.

Nu se face procedura de inscriere in fals decat daca se indica autorul falsului sau
complicele. Art. 307 cand vorbeste de suspendare procesului si sesizarea parchetului spune ca
se vor face doar daca se indica autorul sau complicele. De ce? Pentru ca fiind in personam isi
asuma sau ar trebui sa isi asume intru totul sesizarea facuta, cu consecintele penale pe care le-
ar putea suporta in ipoteza in care se dovesdeste ca inscrierea in fals a fost facuta cu rea-
credinta.

Trimiterea catre parchet este o trimitere administrativa, se trimite provesul-verbal,

eventual incheierea de sedinta si ar trebui trimis si inscrisul impreuna cu inscrisurile care
contin semnaturile spre neschimbare iar organele de cercetare in momentul in care primesc
urmeaza sa solutioneze. Daca se suspenda procesul civil, cu atat mai bine. Nu se poate
suspenda procesul fara sa trimita prachetului. Trimiterea poate impune sau nu suspendarea,
suspendarea insa nu se poate face fara trimitere. De ce as suspenda cauza daca nu am trimis
parchetului? Deci este vorba despre o suspendare facultativa, incident procedural, care poate
fi dispusa pentru ca exista o suspiciune si va exista un dosar penal. Indiferent daca se
intampla ceva sau nu, dosar penal va exista. In aceasta situatie, coroborand ipoteza art.307
CPC cu art.413 al (2) CPC, instanta are din nou posibilitatea sa suspende, dar numai daca
trimite parchetului evident, aceasta fiind premisa suspendarii. Daca nu trimite cauza
inseamna ca nu are de ce sa suspende, nu are temei de suspendare. Cand trimite poate sa
suspende sau nu, iar daca nu trimite nu se intampla nimic. Daca nu suspenda, si pana la urma
se constata de catre instanta penala ca inscrisul este un fals atunci va avea posibilitatea sa
revizuiasca hotararea.

Credeti ca aceste probe, verificarea de scripte si denuntarea unui inscris ca fals, pot fi
utilizate direct in recurs? Potrivit art. 492 singurele probe noi care pot fi depuse in recurs sunt

19
inscrisurile noi. Atunci daca acestea sunt singurele probe, pot sa ajung la verificare de scripte
si la inscrierea in fals? Da, se poate, pentru ca tine de administrarea inscrisurilor respective.
Retineti, in recurs, chiar daca este o procedura mult mai expeditiva tocmai pentru ca se pot
depunde doar inscrisuri noi, se poate proceda potrivit dispozitiilor art.301 sau art.304.

Intrebare coleg – (nu se aude)

Raspuns I. Varga – Asta va spuneam, poate sa aiba de principiu ca obiect inscrisurile

autentice, dar se accepta, in ipoteza in care nu se poate proceda la verificarea de scripte cu
privire la inscrisurile sub semnatura privata, ca ar putea sa procedeze asemenea si in cazul
acestora. Ma rog, cu discutii desigur.

Credeti ca poate instanta civila sa cerceteze falsul? Da, instanta civila poate cerceta
falsul. Cand? Ne spune art.308 CPC, cand actiunea penala nu poate fi pusa in miscare ori nu
poate continua. Instanta va putea sa cerceteze falsul prin orice mijloace de proba, de principiu
expertiza. Mai sunt ipoteze in care instanta poate sa cerceteze falsul si in caz de revizuire.
Practic, isi preia niste prerogative pe care le-ar avea instanta penala. Sa retinem ca poate
atunci cand legea ii permite exprez acest lucru, numai in situatia in care actiunea penala nu se
mai poate pune in miscare ori nu mai poate continua din diverse ratiuni.

Trecem mai departe si discutam despre proba cu martori. Stiti ca am mai analizat
saptamana trecuta problema admisibilitatii probei cu martori si am ajuns la concluzia ca de
principiu este admisibila in orice situatie, existand ipoteze in care legea dispune altfel, si
avem la art.309 al (2) CPC, atunci cand ar trebui dovedit un act a carui valoare este mai mare
de 250 de lei. In aceasta ipoteza actul nu poate fi dovedit cu martori. In schimb, in cazul
profesionistilor nu tinem cont de aceasta regula, acel inscris este folosit in activitatea sa
profesionala. Deci le permite profesionistilor sa probeze mult mai larg, si avem mult mai
multe exceptii in cazul profesionistilo, dar numai in ceea ce priveste documentele, actele
efectuate in cursul exercitarii activitatii lor. Ratiunea este aceea ca activitatea profesionistilor
se desfasoara mult mai rapid, astfel incat sa impuna legiuitorului sa ii scuteasca de anumite
conditii pentru a proba.

Intrebare coleg – Daca partea isi da acordul ca avocatul sa inainteze acele inscrisuri care tin
de activitatea sa personala, avocatul poate sa refuze?

Rapuns I. Varga – Nu. Avocatul nu ar trebui sa refuze daca inscrisul priveste partea. Daca
sunt inscrisuri acoperite de secretul profesional, daca partea isi da acordul si solicita
depunerea lor in instanta avocatul nu poate refuza. Secretul profesional nu il apara pe avocat,
il apara pe client.

Nu putem dovedi cu martori existenta inscrisului nici in situatia in care legea cere
forma scrisa pentru validitatea actului juridic.

20
 Exista si exceptii de la regula inadmisibilitatii probei cu martori. Art.309 al(4)

 Situatia in care partea s-a aflat in imposibilitatea morala sau materiala de a-si
intocmi inscrisul, situatie ce trebuie analizata de catre instanta in mod
pertinent. Ce vrea sa spuna prin imposibilitate morala? De exemplu daca
dumneavoastra ii dati tatalui o suma de bani imprumut nu incheiati un inscris
pentru ca exista o imposibilitate morala.
Intrebare coleg – la art.309 al (4) cere forma scris ad probationem?

Raspuns I. Varga – aveti dreptate, pentru situatiile in care legea cere forma scrisa ad
probationem, nu ad validitatem, voi putea daca am fost in imposibilitate materiala sau morala
de a preconstitui un inscris. Al (4) reprezinta exceptii de la al(2) nu si al(3).

 Daca exista un inceput de dovada scrisa, v-am mai spus, de exemplu avem un
contract de imprumut, nu avem formula „bun si aprobat„ fiind considerat un
inceput de dovada scrisa, pe cale de consecinta il voi putea completa cu orice
mijloc de proba.
 Daca partea a pierdut inscrisul doveditor intr-un caz de forta majora sau caz
fortuit, care sigur trebuiesc dovedite.
 Atunci cand partile convin fie si tacit sa foloseasca proba, insa numai asupra
unor drepturi de care partile pot dispune. Intotdeauna cand exista posibilitatea
de a conveni asupra probelor, retineti, se pot incheia conventii care privesc
doar drepturi de care partile pot sa dispuna.
 Actul juridica poate fi atac pentru frauda, dol, eroare sau cauza ilicita si
morala. In aceste ipoteze este evident ca voi putea face proba cu orice mijloc
de proba, dat fiind temeiul pentru care atac actul respectiv.
 In situatia in care se cere lamurirea clauzelor incluse in contract, si nu dovada
propriu-zisa a acetuia, voi putea sa fac si proba cu martori.

Nu se mai poate dovedi cu martori in contra sau peste ceea ce prevede un inscris. Adica
inscrisul prevede ca eu trebuie sa restitui o suma de 30000 de euro si vreau sa dovedesc ca
defapt nu trebuie sa restitui decat 20000 de euro. Sigur, nu se aplica profesionistilor aceasta
regula si se excepteaza toate ipotezele de la al (4) in mod evident. In ipotezele de la al(4) pot
sa dovedesc orice, si peste si contra si oricum impotriva inscrisului respectiv. Dar, retineti, in
ipoteza in care nu ne aflam intr-o situatie prevazuta la al(4) eu nu pot sa vin sa fac proba cu
martori peste sau in contra a ceea ce prevede inscrisul respectiv pentru ca inscrisul, in aceasta
ipoteza, ar avea putere juridica superioara. De multe ori insa, imbracand aceasta proba cu
martori in alta „piele„ aratand ca defapt nu vreau sa dovedesc peste sau in contra, ca vreau sa
dovedesc defapt fapte colaterale, ajung sa administrez probe. Este adevarat ca aceasta
administrare contravine dispozitiilor art.309, dar se poate ajunge la administrarea unor probe
care nu ar fi neaparat in concordonta cu aceasta prevedere legala. Mai include o teza
probatorie care este usor adiacenta problemei care este administrata in fata instantei, desi nu
ar trebui permis. Retineti ca profesionistii au liber din acest punct de vedere.

21
 Intrebare coleg – ar putea fi considerat forta majora exemplul in care ni se fura un
inscris, daca se face dovada?

Raspuns I. Varga – da, este un caz de forta majora cand se fura inscrisul. Nu este un
caz de forta majora atunci cand il ascund. Discutia este daca reprezinta un caz de forta
majora atunci cand uit inscrisul undeva? Raspunsul este nu.

Ora a patra

Să continuăm problema administrării probei cu martori. Ce sunt martorii?

Întrebare din sală: În cazul înscrisului autentic care nu * necompetență sau alte vicii, el pe ce
procedură va merge la fals sau la...?

Răspuns: Nu va face procedura falsului, ci va trebui să facă – da, este foarte bună întrebarea!
Înscrisul la valoare poate să aibă valoarea unui înscris sub semnătură privată. Pe cale de
consecință nu luăm în considerare constatările notarului ca să mergem pe ideea de înscriere în
fals, că nu prea avem cum – deși logic ar fi: doar s-a semnat în fața notarului, acesta a
constatat. Bun, că a fost necompetent teritorial este cu totul și cu totul altceva.

Întrebare: Dar poate partea profită fix de viciul acesta ca să meargă pe verificare...

Răspuns: Dar știți cum e? Mă duc pe verificare, mă duc pe procedura falsului - tot acolo
sunt. Se va efectua expertiză și dacă se constată că nu este înscrisul sau semnătura mea, se va
înlătura înscrisul.

Întrebare: Dar în principiu mergem pe verificare înscrisuri?

Răspuns: Da, dacă este valorificat un înscris sub semnătură privată din punctul meu de
vedere. Pentru că deja înscrisul acela nu are validitatea unui înscris autentic. Cred că v-am
spus. Totodată, în cazuri excepționale se poate iniția și o procedură a falsului cu privire la un
înscris sub semnătură privată. Sigur, dacă partea are intenția să supsende cât mai mult, să țină
cât mai mult pe rol procedura, va apela la tot felul de tertipuri – mereu și mereu și mereu.

Deci martorii ar trebui să fie persoane obiective și care să cunoască elemente care țin de
litigiul care se desfășoară în fața instanței. Dacă nu știu numic înseamnă că proba cu martori
nu este utilă, nu e concludentă. Totodată, nu vor fi încuviințați, pentru că atunci când se
solicită încuviințarea probei cu martori automat trebuie să fie dovedită și teza probatorie.
Adică: bun, ce cunoaște acest martor? Ce știe în plus față de înscrisuri? Se verifică
admisibilitatea din toate punctele de vedere. Și prin raportare la art. 309 fără doar și poate,
dar și prin raportare la ceea ce partea spune că cunoaște acest martor și partea invocă sau
arată că ar putea să dovedească prin audierea martorului respectiv. V-am spus că
admisibilitatea probei în ceea ce privește actele juridice este limitată prin art. 309; în ceea ce
privește faptele juridice este nelimitată: se poate dovedi orice fapt juridic cu ajutorul probei
cu martori.

22
ÎNCEPUTUL DE DOVADĂ SCRISĂ este definit de art. 310 pentru că art. 309 face referire
la acesta: orice scriere nesemnată și nedatată care provine de la o persoană căreia acea scriere
i se opune, ori de la cel al cărui succesor în drepturi este, face credibil faptul pretins.
Constituie început de dovadă scrisă și înscrisul, nesemnat chiar, dar întocmit în fața unui
funcționar competent, care atestă că declarațiile cuprinse în acel înscris sunt conforme celor
făcute de acea persoană. Constatați – se oferă o declarație notarului, este nesemnat, dar
notarul atestă că declarația, respectivă s-a făcut în fața acestuia și că a auzit; ipoteză care ar
putea să constituie început de dovadă scrisă. Deci nu este un înscris autentic, dar esteun
început de dovadă scrisă. Iar acest început de dovadă scrisă – pentru a avea putere probatorie
– este necesar să fie completată cu alte probe. Dar dacă avem doar un început de dovadă
scrisă și nu putem să completăm cu nimic înseamnă că nu avem probe suficiente pentru a
susține pretenția adusă în fața instanței sau pentru a susține apărarea.

Cum se administrează proba cu martori? Avem dispozițiile art. 311, în conformitate cu care
după momentul în care se admite proba cu martori se trece la ascultarea acestora, bineînțeles
după ce au fost citați. De principiu, textul legal spune: ar putea fi audiați chiar la termenul la
care au fost încuviințați – rarisim se întâmplă. Martorul nu prea este prezent la termenul la
care a fost încuviințat, decât dacă vine partea și spune: „Hai, că vreau să justific că nu
pricinuiești amânarea.” sau are și cealaltă parte martori: „Uite, pe tine te cer și eu.” Dar cu
rezervele de rigoare, întrucât partea adversă trebuie să cunoască martorul, el trebuie să fie
propus. În această ipoteză în care eu îl duc și el rămâne la ușă până se audiază ceilalți aș
putea să invoc cel mult 254 alin. 2 pct 2, dar partea cealaltă n-ar trebui luată prin surprindere.
Tocmai de aceea avem acea etapă scrisă în care propunem probele, explicităm probele, știe
partea adversă ce martori vreau să propun, știe cine este, își poate da seama ce cunoaște,
poate să propună o contraprobă. Motiv pentru care ideea de a sta la ușă cu martorul și a-l
introduce așa spontan, de a face surpriză ar trebui să fie dintr-început exclusă – dacă mă
întrebați pe mine.

Când se pot înlocui martorii? E.g. s-a îmbolnăvit, are pneumonie... În conformitate cu
dispozițiile legale dacă nu se poate pronunța, instanța poate să le înlocuiască dar bineînțeles
această lipsă trebuie să fie motivată.

Instanța trebuie să citeze martorul (să primească citația cu zile înainte de termen); a primit
citația, de principiu ar cam trebui să vină – poate să lipsească, justificat. Instanța poate chiar
să-l aducă cu mandat. În practică se citează odată dar dacă nu vine se va dispune aducerea cu
mandat, care înseamnă că merge jandarmul , îi bate dimineața la ușă și spune: „Astăzi trebuie
să veniți cu mine!” Nu merge la 6:00 ca și mascații...

Întrebare din sală: Dacă în perioada în care îl citează el se află la serviciu de exemplu, de
fiecare dată pentru că lucrează până seara, poate fi amendat angajatorul pentru că nu îl lasă să
se prezinte?

Răspuns: Da. Dacă nu se prezintă, va fi amendat și el. Dar de principiu martorul poate fi
învoit în baza citației și totodată i se vor acoperi toate cheltuielile. Deci el poate să refuze să
se prezinte numai în situații temeinic justificate.

23
Întrebare: Dacă el este învoit, ziua respectivă este plătită de angajator sau este oarecum
decontat de parte;

Răspuns: Ar trebui să fie plătită de parte dacă, bineînțeles, solicită. Iar o să vedeți că
încheierea prin care se dispune achitarea cheltuielilor făcute de martori este una executorie, la
fel ca și în cazul expertului.

Întrebare: Și angajatorului i se poate acoperi cumva prejudiciul rezultat din faptul că îi

lipsește un om esențial în activitate, de exemplu?

Răspuns: Nu în cadrul litigiului, ci eventual într-un alt litigiu, pentru că angajatorul nu este
parte, nu este nici participant. Motiv pentru care nu va putea el să ceară în cadrul litigiului să-
i fie acoperite pagubele. Singurul care poate să ceară ceva este martorul care este participant
la procedură. Pe cale separată sigur că ar putea să solicite angajatorul dacă a pierdut enorm
pentru că în ziua respectivă a stat la instanță (e.g. lucrează la bursă, nu știu ce aș mai putea
imagina...), atunci se poate îndrepta împotriva celui care a solicitat pentru a-i acoperi toate
pagubele. Dar pe calea unui litigiu separat.

În situația în care se înlocuiește martorul, sub sancțiunea decăderii lista cu martorii sau
propunerea lui va trebui făcută în termen de zile de la încuviințarea înlocuirii. Totodată
fiecare parte va putea să se împotrivească ascultării unui martor: este rudă, este în rlație de
dușmănie – o să vedeți care sunt persoanele care nu pot să fie audiate ca martori. Iar dacă
partea este decăzută din posibilitatea de a administra această probă, prezența martorului
acoperă această sancțiune.

Întrebare: Și în ipoteza în care am avea un martor care ar fi singura persoană care ar putea
relata despre chestiunile respective, s-ar putea dispune o amânare pentru motive temeinic
justificate? De exemplu e în spital și va mai fi acolo o săptămână, nu am cu cine să-l
înlocuiesc.

Răspuns: Da, se poate dispune amânarea și de obicei se procedează la amânare dacă se fac
astfel de probe în măsura în care partea sau instanța consideră că este esențială. Înlocuirea are
loc în caz extrem: moarte, dispariție, dar și alte situații de acest gen.

Instanța poate să audieze martorii chiar și fără a fi citați iar partea poate să se oblige să aducă
martorul fără citare. Dacă nu-l va aduce va putea fi amendată dacă acționează cu rea-credință,
iar instanța – dacă partea nu-și îndeplinește obligația – va putea să citeze martorul pentru
termenul următor.

Dacă martorul refuză să se prezinte, am spus că îl va aduce cu mandat de aducere.Dacă nu

poate fi găsit, nu se prezintă sau de exemplu „soțul va veni acasă după un an” – instanța
procedează la judecată și nu mai ține cont de solicitarea audierii martorului respectiv. Și
revine, bineînțeles, asupra probei, întrucât nu o poate administra (în conformitate cu
dispozițiile art. 313 alin. 3). Dacă martorul nu este deplasabil instana de poate deplasa la locul
unde se găsește: în spital, pe patul de moarte – oriunde este, pentru a-l audia. Cu grefier, cu
absolut tot ce presupune această deplasare. În astfel de cazuri compunerea instanței trebuie să
fie completă. E adevărat că poate fi doar un judecător, dar dacă este o cauză la care participă

24
procurorul (o punere sub interdicție,...) – în acestă situație va trebui să meargă și procurorul,
și grefierul, chiar dacă în caz de complete colegiale (apel, recurs) se va prezenta doar un
judecător. Pentru respectarea principiului nemijlocirii este suficient să se prezinte un singur
judecător din complet.

Întrebare: Și dacă audierea se face la locul unde se află martorul se va mai înregistra?

Răspuns: Nu, nu se înregistrează. Ședința de judecată se înregistrează la instanță. În egală

măsură să știți că sunt săli la Judecătoria Cluj-Napoca unde nu au posibilitatea de înregistrare.
Unde nu există posibilitate, nu se înregistrează.

Întrebare: Și în situația asta cum se mai aplică prev potrivit cărora se poate solicita
înregistrarea și eventual îndreptarea erorilor din încheierea de ședință?â

Răspuns: Am solicitat ănregistrarea iar președintele instanței mi-a răspuns că nu există

mijloace de înregistrare în sala X, pe cale de consecință nu mi-o poate da.

Întrebare: Și asta nu e un motiv de... Recurs, de exemplu?

Răspuns: Nu, pentru că aș putea să verific în caietul grefierului. Deci există un caiet al
grefierului în care el își notează absolut tot ceea ce susțin părțile, iar în ipoteza în care eu
contest cuprinsul încheierii de ședință, ea ar trebui să fie comparată cu caietul grefierului
pentru a se vedea dacă există erori. Dar puteți să contestați încheierea de ședință și
judecătorul să vă întrebe: „Doriți să înscrieți în fals? Pentru că sunt elemente pe care eu le-am
constatat cu propriile simțuri și e-am inclus în hotărâre.” Deci mare atenție! Pentru că într-
adevăr și încheierea de ședință poate fi contestată prin înscrierea în fals. Îndreptare, lămurire,
completare – avem dispoziții legale în acest sens pt hotărâri, dar pentru alte elemente am
putea alege și înscrierea în fals.

Persoanele care nu pot fi audiate ca martori – art. 315; deci există limite în această
posibilitate, pe de o parte cele de ordin procedural de la art 309 și pe de altă parte cele care țin
de persoana martorului, de la art. 315. Rudele și afinii până la gradul al 3-lea inclusiv,
excepție în alin. 2), atunci când părțile convin expres sau tacit să fie ascultate și art 316.
Rețineți că în procesele privitoare la filiație, divorț și la alte raporturi de familie se pot asclta
rudele și afinii în afară de descendenți: descendenții, copiii nu vor putea fi audiați ca martori
în procesele de divorț. Ei pot fi audiați, o să vedeți la procedurile speciale, dacă au 10 ani,
instanța poate decide să-i audieze în camea de consiliu, să vadă unde va stabili locuința
copilului și alte elemente care țin de el, pentru că interesul superior al copilului o impune. Dar
nu pot să fie audiați ca martori, sub prestare de jurământ. Nu confundați ascultarea minorului
cu audierea sub jurământ! Între ascultare și audiere NU există diferență în fapt, înseamnă
același lucru, important este ca minorul să nu se afle în poziția de martor.

În procedura de divorț nu poate fi ascultat descendentul, indiferent dacă este un descendent

comun sau doar descendentul uneia dintre părți. De obicei sunt ascultate soacrele. 

Întrebare: Descendentul major poate fi audiat ca martor în procedura de divorț?

25
Răspuns: Nu, este o chestiune morală și legea prevede destul de clar.

Soțul, fostul soț, logodnicul ori concubinul – sigur că nu pot fi audiați; fostul
logodnic/concubin nu intră aici, ei pot fi audiați ca martori. Prevederea nu este similară cu
cea de la incompatibilități și cererile de recuzare, unde este puțin mai larg privită ipoteza în
care judecătorul sau procurorul sunt incompatibili.

Cei aflați în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părți – sunt într-un proces,
au făcut o plângere penală,... Sigur că legătura de dușmănie sau de interese ar trebui să fie
probată. Este cel care realizează mai multe lucrări pentru X și are tot interesul să facă o
depoziție favorabilă lui –de ce? Pentru că îl plătește. Aici intră inclusiv angajații. În această
ipoteză practic partea adversă se poate opune. Dar la fel de bine poate fi propus de partea
adversă și atunci nu est absolut nicio problemă și nu se poate opune ceaaltă parte – pentru că
nu este în principiu defavorabil și nu se aplică dispozițiile pct 3.

Persoanele puse sub interdicție judecătorească – e clar. Nu pot fi ascultate niciodată ca

martori sub jurământ, în conformitate cu dispozițiile legale și nu poate fi aplicabil nici alin. 2
al art. 315. Instanța însă ar putea să audieze copiii care nu au împlinit vârsta de 14 ani și cei
care sunt lipsiți de discernământ în momentul audierii fără a fi puși sub interdicție. Deci cei
puși sub interdicție nu vor fi audiați niciodată, nici măcar în condițiile art. 320.

De asemenea, nu vor fi audiați cei condamnați pentru mărturie mincinoasă – niciodată, sub
nicio condișție. Este logic: dacă ai o condamnare pentru mărturie mincinoasă înseamnă că ai
o problemă. Nu te mai audiem și nu te mai credem niciodată. Martorul trebuie să aibă aceste
calități la momentul la care este audiat. Poate să fie condamnat pentru mărturie mincinoasă
ulterior și este motiv de revizuire dacă este condamnat pentru mărturie mincinoasă depusă în
dosarul respectiv. Dacă este o mărturie depusă în alt dosar, nu este motiv de revizuire.

Așa cum vă spuneam, minorul nu poate fi audiat sub jurământ și nici cei lipsiți de
discernământ la momentul audierii. Pot fi audiați potr. art. 320 dar fără a depune jurământul,
instanța atrăgându-le atenția că trebuie să spună adevărul și tot ceea ce știu.

Sunt persoane care sunt scutite de a depune mărturie (art. 317): sunt practic trei categorii de
persoane

– slujutori ai cultelor religioase, medici, famaciști, notari, etc.: cei cărora este impus să
păstreze secretul de serviciu sau secretul profesional, chiar și după încetarea activității. De
ce? Am luat cunoștiință de un fapt, un element, de o chestiune în timpul exercitării activității.
Ulterior nu îmi mai exercit profesia de avocat, mă hotărăsc să fac altceva. Ei bine, în aceea
ipoteză eu oricum nu voi putea să depun mărturie cu privire la ceea ce am constatat și ceea ce
se află sub secret profesional, întrucât sunt în continuare scutit. Sigur, în măsura în care am
acordul persoanei, atunci este cu totul și cu totul altceva: voi putea practic să depun mărturie.
Aceste persoane de la pct 1 pot să aibă acceptul clientului/persoanei care este protejată de
secretul profesional, cu o singură excepție: alin. 2) – slujitorii cultelor.

Întrebare: Avocații au obligația să denunțe infracțiunile de care au cunoștiință?

26
Răspuns: Era o discuție, s-a schimbat legea... Din pct meu de vedere nu ar trebui, cum să mă
duc să denunț propriul client? Asta e o discuție foarte lungă.

– judecătorii, procurorii și funcționarii publici, chiar după încheierea funcției; este logic, dar
vor putea să depună mărturie dacă autoritatea sau instituția le dă încuviințare.

– cei care prin răspunsurile lor s-ar expune pe ei înşişi sau ar expune pe vreuna din persoanele
arătate la art. 315 alin. (1) pct. 1 şi 2 la o pedeapsă penală sau la dispreţul public. Deci nu poț
să fiu audiat pentru elemente care mi-ar atrage condamnarea penală. Exemplu dispreț public:
audierea unei angajate dintr-un „salon de masaj”.

În momentul în care se prezintă în fața instanței, instanța îl identifică, îl întreabă dacă poate să
depună jurământul. Jurământul o să vedeți că este de mai multe feluri: există jurământul
religios sau pt persoanele care nu sunt religioase sau care tocmai dincauza religiei nu pot să
depună jurământul pe cruce sau pe Biblie există obligația luată prin alin. 6: „Mă oblig că voi
spune adevărul”. Ideea este să i se pună în vedere că mărturia mincinoasă se pedepsește cf
dispozițiilor Codului penal. Sunt scutiți de jurământ copiii și cei lipsiți de discernământ.

Fiecare martor va fi audiat separat. Cel care încă nu a fost audiat este invitat să părăsească
sala și așteaptă în afara acesteia până va fi audiat, dar nu va părăsi incinta deoarece poate fi
chemat pentru confruntare sau pentru lămuriri. Ordinea audierilor este stabilită de către
instanță care este suveran în cee ce privește administrarea probelor.

Declarația martorului se va consemna de către grefier, iar după consemnare sigur va fi

verificat de către martor. Instanța este cea care dictează grefierului, după ce îi dă o formă
juridică acelei declarații. Întrebările se adresează de instanță și prin intermediul instanței:
avocatul nu întreabă niciodată direct martorul, ci roagă instanța să î întrebe. Întrebările
trebuie să treacă prin filtrul instanței care verifică dacă sunt pertinente, concludente, dacă nu e
o întrebare care l-ar pune într-o poziție în care să-i fie încălcată viața privată, etc. Martorul nu
ar trebui să răspundă înainte ca instanța să-i dea cuvântul.

Art 324 – instanța apreciază proba cu martori și va ţine seama de sinceritatea acestora şi de
împrejurările în care au luat cunoştinţă de faptele ce fac obiectul declaraţiei respective. Există
o reticență cu privire la sesizarea organelor de urmărire penală în cazul mărturiei mincinoase,
instanța lăsând la latitudinea părții să meargă și să depună denunț în acest sens. În schimb
instanța poate să înlăture mărturia nesinceră și să nu țină cot de această probă la motivarea
hotărârii.

Martorii pot să ceară achitarea transportului, cazării, a sumei aferente zilei de muncă în
funcție de venitul lor. Instanța se va pronunța cu privire la aceste cheltuieli printr-o încheiere
executorie. În consecință dacă ele nu se achită va fi executată silit de către martor,
bineînțeles.

În ceea ce privește PREZUMȚIILE, sunt acele consecințe pe care legea sau judecătorul le
trage dintr-un fapt cunoscut pt a stabili un fapt necunoscut. Exemplu: tăgada de paternitate –
s-a născut în timpul căsătoriei? S-a născut înainte? După? Eu trebuie doar să dovedesc că s-a
născut într-o anumită perioadă de timp; trebuie doar să probez faptul cunoscut vecin și conex

27
pentru a fi scutit de dovadă. Aceasta mă pune într-o situație procesuală favorabilă: partea
cealaltă trebuie să probeze faptul contrar. Pentru că port. art. 328, prezumția legală poate fi
înlăturată prin proba contrară.

Există atât prezumții legale cât și prezumții judiciare. Cele din urmă – art 329 – sunt lăsate la
luminile și înțelepciunea judecătorului; nu le găsim prevăzute în lege așa cum regăsim
prezumția de paternitate, ci judecătorul stabilește aceste prezumții în măsura în care consideră
necesar sau în funcție de aprecierea concretă.

EXPERTIZA – alt mijloc de probă foarte important. Este utilă – art 330 – pentru lămurirea
unor împrejurări de fapt și când este necesară practic opinia unui specialist. Sunt împrejurări
de fapt care necesită pregătire și cunoștiințe de specialitate; judecătorul nu are această
pregătire. E.g. realizarea unor calcule complexe, verificări asupra unui autoturism, etc.

Sunt trei tipuri de experți la care poate să apeleze instanța:

– experții judiciari, cei care se află pe listele MJ

– experții din cadrul unor institute, cum este INEC-ul

– dacă nu avem specialist pe domeniul respectiv, se face adresă la un institut de specialitate,

cu menționarea domeniului, pentru a recomanda un specialist (exemplu: conținutul unei
melodii – adresă la Conservator); de asemenea, părțile pot veni cu specialistul asupra căruia
au convenit anterior

În domeniul dreptului nu se fac expertize. Atunci când instanța solicită o lămurire cu privire
la legea străină, de la un specialist din străinătate, aceea este o opinie. Opinii juridice de
specialitate pot fi depuse și de părți. Instanța nu solicită opinii cu privire la legea română, cu
excepția cazului în care acest lucru este chiar prevăzut (RIL – pentru o interpretare unitară a
legii; se solicită opinii inclusiv de la facultățile de drept).

Se pot numi 1 sau 3 experți, de principiu un expert se numește atunci când instanța dorește să
se realizeze expertiza dar trei experți doar în caz de comisie. Adică s-a efectuat o expertiză, s-
a ai efectuat o expertiză și niciuna nu este convingătoare, instanța va numi o comisie de trei
experți care să realizeze o contraexpertiză. Art 330 alin. 5 – pot să participe la realizarea
expertizei și experți aleși de parte, se numesc experți asistenți. Trebuie încuviințat de instanță
pe de o parte, pe de altă parte vor fi plătiți de către partea care îi alege, fiindcă el îi solicită. Și
expertul numit de cărte instanță va fi plătit de una dintre părți, dar prin alte modalități: dacă
între expertul ales și parte se încheie un contract, cu expertul numit nu se încheie niciun
contract, ci se achită suma stabilită de către instanță în contul Biroului local de Expertize
Judiciare. Expertul numit de instanță nu se află în relație contractuală cu partea, așa cum se
întâmplă în cazul expertului-parte. (Contract de antrepriză!)

La alin. 5 este evoie de încuviințarea instanței. Expertul-parte este notificat de către expert să
participe (trebuie să participe la efectuarea expertizei atunci când se fac cercetări la fața
locului, etc). El trebuie să semneze expertiza depusă de expert: în lipsa semnăturii expertului-

28
parte nu este valabilă expertiza principală, poate să formuleze un propriu raport sau să-și
expună propriile opinii. Tocmai de aceea trebuie încuviințat de instanță.

Numirea expertului: de principiu de comun acord, care nu prea există în litigii. Moment în
care instanța – art 331 – va stabili numele expertului prin tragere la sorți. Încheierea prin care
este numit expertul va conține numirea, onorariul provizoriu al expertului, pe care trebuie să
stabilească instanța, obiectivele expertizei. În ceea ce privește onorariul, poate fi stabilit un
onorariu provzoriu de instanță; poate la fel de bine instanța să citeze în camera de consiliu și
să-l întrebe: „Cât ar putea să coste expertiza, aproximativ și în ce perioadă poate fi
finalizată?” – instanța va consema aceste aspecte. La fel de bine poate să-i dea un termen el,
să precizeze atât costul expertizei cât și termenul în care ea să fie finalizată.

Onorariul expertului trebuie plătit de principiu în 5 zile de la momentul numirii expertului,

dar poate fi achitat și mai târziu dacă instanța pemite acest lucru. Totodată, poate să fie
depusă expertiza dacă expertul a făcut-o chiar și în lipsa plății acestui avans din onorariu:
instanța va acoperi această lipsă și va da un alt termen părții pt a plăti întreg onorariul. Acel
avans de onorariu care este stabilit expertului poate fi majorat, și de obicei chiar este majorat
cu o sumă care trebuie achitată. De foarte multe ori însă părțile – văzându-se cu toate
lucrurile rezolvate și instanța neavând un element de constrângere decât eventual amenda –
nu vor să îl plătească pe expert. Încheierea prin care s-a stabilit onorariul este executorie, deci
expertul nu are decât să meargă la executorul judecătoresc să-și recupereze dacă are de unde
sumele de bani. La fel ca și martorul. Pe cale de consecință de foarte multe ori instanța nu are
ce să facă, trece mai departe la soluționarea cauzei chiar dacă nu s-a depus onorariulpt că deja
expertiza este acolo. Dacă ar exista o prevedere care să-i impună depunerea raportului numai
la momentul la care onorariul este achitat, ar fi cu totul altceva. Dar aici este o altă problemă.
În momentul în care se depune raportul de expertiză părțile îl analizează și trebuie să
formuleze obiecțiuni. Tocmai de aceea avem și termenul prevăzut în articolul 336, în
conformitate cu care raportul de expertiză trebuie depus cu 10 zile înainte – pentru ca partea
să poată examina, analiza, etc.

Instanța – după ce a analizat obiecțiunile părților – le va trimite expertului care trebuie să

răspundă. În măsura în care instanța nu se consideră lămurită expertul poate să fie citat în fața
ei cf cu dispozițiile art 337, pentru a da lămuririle necesare. Dacă nici așa nu este lămurită, va
dispune efectuarea unei noi expertize. Expertul poate să fie recuzat, iar prevederile referitoare
la recuzarea expertului sunt practic unele specifice și nu concordă cu cele generale de la
recuzarea judecătorului, chiar dacă practic cauzele/motivele de recuzare sunt aceleași. Art
332: pot fi recuzați pentru aceleași motive ca și judecătorii dar procedura este diferită. în
primul rând recuzarea trebuie cerută în termen de 3-5 zile de la numirea expertului dacă
există motive și în celelalte cazuri de la momentul la care s-a ivit cazul de recuzare.
Recuzările se judecă cu citarea părților și a expertului, deci nu în cameră de consiliu. Art 335
– când este necesară efectuarea unei cercetări la fața locului (de multe ori expertul face astfel
de cercetări): va trebui să citeze părțile cu cel puțin 5 zile înainte, sub sancțiunea nulității
expertizei. În situația în care nu face dovada că a citat părțile cu cinci zile înainte, prin
scrisoare recomandată, cu conținut declarat aici și confirmare de primire, nu este valid
raportul de expertiză, fiind sancționat cu nulitatea. În situația în care părțile se opun efectuării

29
expertizei și nu dau concursul pt realizarea ei așa cum trebuie, instanța poate să le ordone
acest lucru, pot să fie amendați și totodată poate autoriza utilizarea forței publice (NU a forței
expertului!) – să apeleze la poliție ori jandarmerie.

În măsura în care expertul are obiecțiuni cu privire la suma stabilită: nu are cale de atac, pt că
nu este parte. El poate solicita completarea încheierii în cazul în care instanța nu a dispus cu
privire la onorariu, dar nu are posibilitatea să atace. Practic atunci când se depune raportul se
constată cât anume este dferența, moment în care instanța poate (la solicitarea părților sau din
oficiu) să spună: „Nu este suficient./Este prea mult.”

Ultimele ore

În ceea ce priveşte obligativitatea cunoaşterii din oficiu, instanţa nu este obligata să cunoască
textele care nu sunt publicate in Monitorul Oficial, ci este obligată să cunoască din oficiu
dreptul în vigoare în România. Toate celelalte reprezintă, în principiu, elemente care trebuie
invocate. Există, pe de altă parte, posibilitatea cunoaşterii din oficiu a dreptului unui stat
străin, prevăzută la art. 253 NCP.

Art.253 Posibilitatea cunoaşterii din oficiu

Instanţa de judecată poate lua cunoştinţă din oficiu de dreptul unui stat străin, cu condiţia ca
acesta să fie invocat. Proba legii străine se face conform dispoziţilor Codului civil referitoare
la conţinutul legii străine.

În ceea ce priveşte art. 254 NCP, trebuie ştiut până în cel mai mic amănunt. Aspectele cele
mai întâlnite în grile sunt cele referitoare la alin. (2), până în ce moment se propun probele,
care este sancţiunea şi care sunt excepţiile care permit propunerea probelor peste termenul
legal.

Alin. (4) însă este cel care pune cele mai multe probleme. Privitor la martori, lista trebuie să
fie depusă în termen de 5 zile de la termenul de judecată la care am fost încuviinţaţi. Dacă
este vorba de interogatoriul persoanelor juridice sau în situaţia în care interogatoriul se ia şi
trebuie comunicat (cum ar fi ipoteza în care partea nu poate veni, iar interogatoriul este luat
prin mandatar) instanţa va pune în vedere că interogatoriul trebuie depus tot în 5 zile de la
încuviinţare. Şi în cazul expertului onorariul trebuie depus în 5 zile de la momentul numirii.
Practic se calculează tot de la termen întrucât expertul se numeşte la termenul de judecată şi
se menţionează în încheierea de şedinţă împreună cu numele,specializarea, obiectivele,
onorariul provizoriu. În esenţă, chiar dacă textul legal stabileşte că este vorba de încuviinţarea
probei sau de numirea expertului, tot de la termenul la care au fost încuviinţaţi se calculeaza.
Termenul de 5 zile se calculează pe zile libere.

În ceea ce priveşte copiile certificate, acestea trebuie depuse cu 5 zile înainte de următorul
termen.

Pot exista convenţii asupra probelor, ceea ce înseamnă că probele sunt dispozitive, nu
imperative. Însă astfel de convenţii se pot întocmi numai şi numai în situaţia în care sunt
referitoare la drepturi de care părţile pot să dispună. Nu sunt acceptate convenţiile încheiate

30
după ce probele au fost acceptate şi administrate. Atunci când se renunţă la o probă, cealaltă
parte poate să şi-o însuşească în apel cum poate să o administreze şi instanţa dacă o consideră
pertinentă, concludentă şi utilă cauyei. Încheierea cu privire la probele incuviinţate este
preparatorie şi se poate reveni asupra ei. Dar în ceeace priveşte admisibilitatea, încheierea
este interlocutorie. Mai precis, dacă am spus că proba este admisibilă, îndeplineşte toate
condiţiile, înseamnă că deja m-am pronunţat şi nu pot reveni asupra acesteia. De exemplu,
dacă am încuviinţat 4 martori, am considerat admisibilă proba şi revin asupra ei şi spun că m-
am lămurit dupa ce i-am ascultat pe primii 2, practic are în vedere concludenţa probei.
Încheierea este preparatorie cu privire la constatările instanţei, asupra admisibilităţii nu este
posibil să se răzgândească. Se poate răzgândi doar în cea ce priveşte concludenţa şi utilitatea
probei, dar nu şi asupra pertinenţei.

Art. 254 Propunerea probelor. Rolul instanţei

(1) Probele se propun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în
judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse şi
oral, în cazurile anume prevăzute de lege.

(2) Dovezile care nu au fost propuse în condiţiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute şi
încuviinţate în cursul procesului, în afară de cazurile în care:

1. necesitatea probei rezultă din modificarea cererii;

2. nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească şi partea nu o putea

prevedea;

3. partea învederează instanţei că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în
termen probele cerute;

4. administrarea probei nu duce la amânarea judecăţii;

5. există acordul expres al tuturor părţilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), partea adversă are dreptul la proba contrară numai
asupra aceluiaşi aspect pentru care s-a încuviinţat proba invocată.

(4) În cazul amânării, pentru motivele prevăzute la alin. (2), partea este obligată, sub
sancţiunea decăderii din dreptul de a administra proba încuviinţată:

a) să depună lista martorilor în termen de 5 zile de la încuviinţarea probei, când se cere proba
cu martori;

b) să depună copii certificate de pe înscrisurile invocate cu cel puţin 5 zile înainte de termenul
fixat pentru judecată, dacă s-a încuviinţat proba cu înscrisuri;

c) să depună interogatoriul în termen de 5 zile de la încuviinţarea acestei probe, în cazurile în

care interogatoriul trebuie comunicat, potrivit legii;

31
d) să depună dovada plăţii cheltuielilor necesare efectuării expertizei, în termen de 5 zile de la
numirea expertului sau în termenul stabilit de instanţă potrivit dispoziţiilor art. 331 alin. (2),
dacă s-a încuviinţat proba expertizei.

(5) Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului,
instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din
oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate
ordona chiar dacă părţile se împotrivesc.

(6) Cu toate acestea, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din
oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

Opinia d-nei Varga: comisiile rogatorii pot fi formate la nivelul instanţelor de acelaşi grad
sau de grad inferior din considerente de ordin administrativ. Însă, legal privind, este posibil
ca acestea să fie formate şi la nivelul instanţelor de grad superior întrucât dacă o instanţă
poate face mai mult, poate face şi mai puţin. Textul legal este cel care contează.

În ceea ce priveşe dovada cu înscrisuri, importante sunt: puterea doveditoare, nulitatea şi

conversiunea înscrisului autentic, elementele legate de condiţia dublului exemplar şi
menţiunea "bun şi aprobat". Totodată, trebuie cunoscute şi condiţiile care nu se aplică
înscrisurilor întocmite de profesionişti sau profesioniştilor (art.254-255, dispoziţiile
referitoare la administrarea probei cu martori, art. 309 alin. (2)).

Referitor la verificare înscrisului şi denunţarea înscrisului ca fals, trebuie reţinut modul în

care se desfăşoară şi condiţiile necesare.

Cu privire la proba cu martori, de ştiut foarte bine ce nu se poate demonstra cu martori, ce

persoane nu pot fi ascultate ca martori (rude şi afini de gradul 2, 3, 4 în funcţie de situaţie),
persoanele scutite de a depune mărturie (şi excepţiile).

În art. 320 nu se stabileşte decât că copiii care nu au împlinit vărsta de 14 ani pot fi ascultaţi.
Instanţa va aprecia în consecinţă declaraţia martorului minor, o va putea cenzura. În această
situaţie, minorul va putea fi ascultat fără prestare de jurământ.

Expertul poate fi audiat conform art. 334+337 însă fără a depune jurământ. Declaraţia sa va
fi consemnată în aceleaşi condiţii ca şi declaratiile martorilor. Expertul chemat să-şi exprime
opinia cu privire la o anumita situaţie nu are calitatea de martor propiu-zis!

Avocatul în cauză nu poate fi audiat în calitate de martor. Calitatea de avocat primează. Nu

este posibil ca un avocat să se angajeze într+o cauză la care a particpat în calitatea anterior ca
martor. Există un conflict de interese.

32
Dacă judecătorul citează, înainte de primul termen, martorii, părţile şi numeşte expertul:

1. expertul nu poate fi numit înainte de primul termen de judecată

2. cu privire la citarea martorilor, instanţa se poate pronunţa cu privire la admisibilitatea

probei cu martori doar în contradictorialitate, putând să citeze martorii abia la următorul
termen de judecată

3. principiul contradictorialităţii trebuie respectat atât în privinţa probei cu expertiza, cât şi în

privinţa probei testimoniale. Până când instanţa nu s-a pronunţat asupra admisibilităţii unei
probe, nu poate dispune administrarea acesteia. Citarea martorului, numirea expertului sunt
deja măsuri de administrare a probelor.

Regula: Instanţa se pronunţă mai întâi cu privire la admisibilitatea probei şi abia apoi dispune
administrarea ei. Excepţie!! În cazul ASIGURĂRII DE PROBE mai întâi de
administrează şi apoi se admite -> art. 362-363 NCP!! Atenţie! Va exista totuşi o analiză
de principiu asupra admisibilităţii. Instanţa trebuie să verifice la nivel sumar dacă sunt
îndeplinite condiţiile legale chiar dacă nu se pronunţă asupra admisibilităţii. Ceea ce
cercetează cu certitudine instanţa este legat de acele motive care justifică urgenţa. Chiar şi
înainte de a se introduce litigiul poate fi solicitată o asigurare de dovezi. Pe cale de
consecinţă, la acel moment este foarte greu să ceri instanţei să analizeze admisibilitatea. Cert
este că va analiza motivele şi va aprecia sumar asupra admisibilităţii, iar instanţa însărcinată
cu soluţionarea fondului are sarcina de a se pronunţa asupra admisibilităţii.

Speţe:

1) Prin cererea de chemare în judecată A a solicitat obligarea lui B la plata sumei de 30.000
euro plus dobândă datoraţi în temeiul contractului de împrumut încheiat în data de
15.03.2014, la aproape aproape 3 ani de la momentul convenţiei. În probaţiune a solicitat
proba cu înscrisuri constând în contractul de împrumut, proba testimonială cu martorul C şi
interogatoriul lui B. Prin întâmpinarea depusă la dosar, B a arătat că nu a încheiat niciun
contract cu A şi nici nu a semnat documentul intitulat ''contract de împrumut''.În apărarea sa
depune un înscris prin care înţelege să dovedească faptul că în perioada în care A susţine că
ar fi încheiat contractul de împrumut era plecat din ţară. În egală măsură îi învederează că
înscrisul pus în probaţiune nu are nicio valoare întrucât nu are dată certă. Nu în ultimul rând
solicită a se constata că înscrisul este un fals şi cere urmarea procedurii corespunzătoare.
Propune un martor fără a indica teza probatorie. Prin răspunsul la întâmpinare A depune o
ordonanţă de clasare şi o hotărâre de judecătorească prin care s-a pronunţat asupra plângerii
formulate împotriva ordonanţei. Din cuprinsul acestora rezultă că a fost cercetat pentru
infracţiunea de fals dar s-a constatat că înscrisul blamat este original, purtând semnătura lui
B. La primul termen de judecată B insistă la administrarea procedurii falsului solicitând
întemeiat pe disp. art. 254 alin. 2 pct. 2 audierea martorului E care a văzut momentul
falsificării.

-prin cererea de chemare în judecată trebuia justificată teza probatorie: de ce am solicitat

proba cu înscrisuri (este necesară pentru a demonstra că semnătura lui B este trecută în

33
contract), proba cu martorul C (a fost prezent la momentul remiterii banilor), interogatoriul
lui B (pentru a obţine eventual o mărturisire sau pentru a corobora cu alte probe şi a constata
că sunt contradictorii)

- teza probatorie poate fi indicată şi în faţa instanței la termenul de judecată. Important este să
se menţioneze numele martorului pentru a nu fi decăzut din dreptul de a propune proba cu
martori. Dacă se propune proba cu martori şi nu se menționează numele lui nu putem
considera ca a propus proba şi va fi decăzut.

- la momentul cercetării judecătorești, a administrării probei, judecătorul, în perspectiva

efectuării procedurii falsului, poate să citeze părțile în acest scop la primul termen de judecată
pentru a-şi lua măsuri astfel încât la primul termen să poată elimina această problemă sau să o
poată analiya după caz

- proba cu înscrisuri este admisibilă ca un început de dovadă scrisă şi poate fi completată cu

martori dacă înscrisul nu are formula ''bun şi aprobat''. Dacă are formula este dovedită ca
atare. Formalitatea multiplului exemplar este cerută doar pentru contractele sinalagmatice
pentru că sunt mai multe părţi cu interese contrare.

- data certă este necesară doar pentru opozabilitate

- martorul C se va încuviința în condiţiile în care înscrisul este un început de dovadă scrisă

pentr a completa acest început

- interogatoriul lui B este admisibil fără doar şi poate. Orice interogatoriu se poate lua dacă
teza probatorie este justificată şi priveşte, totodată, fapte personale (fapte săvârşite de
persoana supusă interogatoriului). Dacă priveşte fapte săvârşite de o altă persoană, persoana
chemată în faţa instanţei va fi audiată în calitate de martor.

- se poate proba dacă un înscris a fost antedatat sau are altă dată certă

- proba cu martori solicitată de B fără a indica numele acestuia este inadmisibilă. Procedura
inscrierii în fals solicitată prin aceeaşi întâmpinare este şi ea inadmisibilă. Verificarea de
scripte primează. Mai mult, s-a exercitat deja dreptul de a face plângere penală, iar cauza s-a
clasat, iar plângerea făcută împotriva ordonanţei a fost respinsă prin hotărâre. Hotărârea
penală are autoritate de lucru judecat. In această situaţie nici măcar verificarea de scripte nu
mai este posibilă. Procedura înscrierii în fals nu este nici pertinentă, nici concludentă şi nici
utilă. Verificare de scripte şi procedura falsului sunt probe pertinente şi pot fi administrate în
măsura în care pe cale separată nu s-a făcut o plângere penală în acest sens şi există o
hotărâre penală.

- dacă se dovedeşte că partea care a iniţiat procedura falsului sau a solicitat verificarea de
scripte a fost de rea-credinţă (reaua-credinţă va fi prezumată în momentul în care se
dovedeşte că înscrisul este real) va fi amendată. Dincontră, dacă se dovedeşte că nu este
scrisul părţii respective sau a antedecesorului părţilor atunci când procedurile sunt solicitate
de succesori, atunci înscrisul va fi înlăturat şi se va soluţiona procesul fără înscris. Instanţa
civilî evită în principiu să sesizeze parchetul cu procedura înscrierii în fals.

34
- A trebuie să demontreze că remiterea banilor a avut loc întrucât contractul de împrumut se
consideră încheiat doar la momentul predării sumei de bani. Martorul C este admis.

- martorul lui B care trebuie să dovedească faptul că l-a văzut pe A că a întocmit falsul nu va
fi acceptat. Instanţa penală s-a pronunţat deja cu privire la această situaţie

2) Dacă A introduce în instanţă o cerere de chemare în judecată a soţului B solicitând

desfacerea căsătoriei. În dovedirea cererii A a solicitat încuviinţarea a 2 martori: soacra şi fiul
de 19 ani. La primul termen solicită şi audierea copilului minor de 10 ani.

- audierea descendentului ca martor va fi respinsă

- audierea minorului poate fi admisă, dar nu în calitatea de martor

- audierea soacrei ca martor poate fi admisă. Fiind divorţ, art. 316 permite audierea mamei/
soacrei şi nu se poate opune nimeni.

3) Prin cererea de chemare în judecată B solicită obligarea societăţii A la aflarea despăgubirii

cuvenite în temeiul poliţei de asigurare XYZ. În sensul dovedirii pretenţiilor sale, A solicită
încuviinţarea probei cu expertiza având ca obiect stabilirea dinamicii producerii accidentului
şi avariile rezultate, ca de altfel şi costul necesar reparaţiei. B contestă existenţa accidentului,
susţinând că A şi-a avariat singur autovehiculul, iar coliziunea cu autovehiculul lui C
(asiguratul) nu a avut niciodată loc. Instanţa încuviinţează la al doilea termen proba cu
expertiza, numind un expert judiciar pe care l-a ales. A respins însă solicitarea părţilor de a le
încuviinţa experţi asistenţi. După depunerea raportului, A solicită acordarea unui termen
pentru studiu întrucât raportul e stufos şi nu a avut timpul necesar să îl analizeze. Instanţa îi
respinge solicitarea întrucât raportul a fost depus cu 15 zile înainte. B solicită reducerea
onorariului definitiv întrucât din punctul acestuia de vedere munca depusă de expert nu
justifică acele costuri. Instanţa respinge solicitarea şi obligă ambele părţi la plata diferenţei de
onorariu. La acelaşi termen de judecată B formulează o cerere de recuzare a expertului
întrucât acesta este rudă cu A. Întrebat fiind de instnaţă când a aflat, acesta arată că la
termenul anterior. Insstanţa suspendă soluţionarea cauzei pentru a soluţiona cererea de
recuzare în camera de consiliu cu citarea expertului. Analizaţi dispoziţiile instanţei de
judecată.

- în temeiul contractului de asigurătorul ar trebui să plătească fără a se ajunge la litigiu. Se

constată avariile şi automat se formulează o cerere. Asiguratul merge cu autovehiculul într-un
service auto şi în acest sens asiguratorul trebuie să achite reparaţiile.

- instanţa de judecată poate numi expertul dacă părţile nu se inţeleg, însă nu-l poate numi
automat ab initio. Ea va trebui să întrebe mai întâi părţile dacă se înţeleg şi abia apoi, în
conformitate cu disp. art. 331 NCP, prin tragere la sorţi va numi un expert şi nu pe cel care îl
doreşte ea (pentru că altfel ar putea să existe o înţelegere între expert şi instanţă).

- Instanta, cf. art.330 alin. 5, nu poate respinge numirea experţilor asistenţi dacă solicitarea nu
este tardivă

35
- respingerea acordării unui termen de studiu este justificată. Raportul trebuie să fie
extraordinar de stufos şi complicat pentru a se ajunge la admiterea acestei solicitări. Expertul
trebuie sa depună raportul de expertiză cu cel puţin 10 zile înainte

- instanţa poate să reducă onorariul expertului şi poate, în egală măsură, să respingă

solicitarea de reducere a onorariului întrucât ea este cea care analizează câte ore a lucrut
expertul, cât este de stufos şi complex raportul, care este calificarea pe care o are expertul. În
schimb, instanţa nu poate pune în sarcina lui A plata expertizei întrucât B a fost cel care a
solicitat-o si el este cel căruia îi profită. Încheierea prin care s-a pronunţat asupra onorariului
este executorie, iar expertul se poate îndrepta împotriva lui A. A poate ataca încheierea doar
odată cu fondul.

- cererea de recuzare poate fi formulată în 5 zile de la numirea expertului şi a aflat despre

cazul de incompatibilitate. Cum B a aflat de cazul de recuzare la termenul anterior, a depăşit
termenul impus de lege şi, prin urmare, este decăzut din dreptul de a recuza. Cererea de
recuzare nu conduce la suspendarea procesului ( abţinerea, da). Instnaţa nu poate să citeze
doar expertul în camera de consiliu. Procedura de soluţionare a recuzării expertului nu este
similară cu cea a judecătorului: nu se suspendă, nu se dă termen în acelaşi mod ca şi în cazul
recuzării judecătorului, se audiază expertul cu citarea părţlor.

- expertul nu se poate abţine, dar poate să învedereze faptul că se află în relaţii de rudenie sau
în conflict de interese cu partea respectivă. Expertul riscă sancţiuni până la excludere.

36