CURS 2017-1018

CURS 1
Contract, conventie- ambele noțiuni provin din dreptul roman. Fac însă o mențiune, ca noțiune, apare în
dreptul roman foarte târziu, romanii nu foloseau noțiunea, nu aveau conceptul de contract, până în
dreptul clasic.

Contract- nu are o prenotație latină. Ex- în română, am contractat o boală. Cam asta era noțiunea
inițială, după s-a ajuns la noțiunea de a contracta o obligație.

Convenție- tot din latină. La origine însemna faptul ca 2 sau mai multe persoane se adunau la un loc,
deci nu avea nici o semnificație juridică. Târziu , in dr roman, convenția se referă la un acord între 2 sau
mai multe persoane.

De ce e important să înțelegeți diferența? Dacă vă întreb ce e contractul o să îmi spuneți poveștile de la

partea generală (act prin care 2 sau mai multe pers....) și o să vi se pară o chestie foarte evidentă că
contractul e un acord de voințe, ca poate genera efecte juridice, că părțile își exprimă consimțământul
etc. Să știți că ceea ce vouă vi se pare foarte firesc nu a fost deloc așa întotdeauna. Mai exact, la origini,
erau două chetiuni diferite față de ce știm noi acum și pe care le prezentăm în oglindă pentru a sublinia
niște chestiuni ale contractului din prezent. Care sunt cele 2 chestiuni?

1. Contractul nu presupunea un acord de voință, ci presupunea un anumit formalism pe care

trebuie să ni-l aducem aminte de la dr roman. Nu conta dacă cineva își exprimă
consimțământul. Dacă era îndeplinită formalitatea, contractul își producea efectele juridice,
chiar și în lipsa conimțământului. În prezent pare de neconceput un contract fără conimțământ.
Ei, să știți că și în prezent există destule situații în care contractul se încheie fără consimțământ.
Un exemplu în acest sens- promisiunea în materia vânzării, care pot fi executate silit. În sitația
asta, eu am promis că o să închei un contract, dar nu mai vreau. În situația asta, instanța
pronunță o hotărâre care generează un contract care are forță obligatorie, deși lipsește
consimțământul. Eu sunt parte în contract, deși nu am consimțit.
Ex 2 oferta cu termen de acceptare. Dacă ți-am făcut o ofertă de vânzare cu termen de
acceptare de 2 luni, iar eu o revoc după 2 săptămâni, actul meu unilateral de revocare prin care
eu îmi retrag consimțământul nu produce nici un efect față de tine. Dar eu mi-am retras
conimțământul, voința care e o chetiune faptică prin care doresc să închei contractul. Are juridic
vreo relevanță? Nu. Dacă tu în intervalul acela de 2 luni zici, eu îmi exprim dorința de a încheia
contractul de v-c, contractul se încheie chiar dacă una dintre părți nu își exprimă voința.

2. Contractul este un izvor de drepturi și obligații. Așa a fost dintotdeauna- nu . De ce? Pentru
simplul fapt că în dreptul roman nu exista noțiunea de drept subiectiv, nu exista nici noțiunea
de drept de creanță și implicit nici noțiunea de obligație. Deci romanii nu au putut spune că
contractul genera drepturi și obligații, pentru că nu exista conceptul de drepturi+ obligații. Și
atunci ce făcea contractul? Majoritatea nu aveau forță obligatorie, doar o anumita categorie
produceau efecte, te angajau juridic. De ce? Pentru că ele erau înzestrate cu acțiuni care îți
permiteau obligarea celuilalt de a executa contractul.

1
CURS 2017-1018

Drepturile și obligațiile, așa cum le înțelegeți, apar doar în evul mediu. Aka dr subiectiv+
obligații

Semestrul asta discutăm de contracte speciale. De ce speciale? Pentru că ele beneficiază de o

reglementare legală. Ele sunt contracte numite, reglementate în codul civil. Atenție !! să nu credeți că
tot timpul aceleași contracte au fost speciale. Sunt unele contracte care mai recent au devenit speciale
de ex. contractul de întreținere, nu exista în vechiul cod civil , a fost un contract nenumit până la noul
cod civil.

Cum pornește la drum contractul ? există câteva chestiuni reglementate expres pentru a fi valabil
contractul, pentru a produce efecte obligatorii între părți.

În prezent avem contracte numite și contracte nenumite. Care e diferența? Libertatea de voință. Adică,
cum se manifestă ea ??

1. Poți să creezi orice tip de contract vrei, atâta timp câta vreme repecți normele imperative de
ordine publică și bunele moravuri.
2. În al doilea rând sunt contractele numite. Majoritatea textelor de la contractele numite sunt
norme supletive, adică doar prin excepție normele care reglementează contractele sunt norme
imperative, de la care părțile nu pot deroga. Ca regulă, sunt norme supletive.

Ex 1698 modificarea sau înlăturarea convențională a garanției pentru evicțiune- garanția pentru
evicțiune în linii mari

pare că e o normă supletivă .

dacă vrei să vinzi un bun care e ipotecat sau grevat, deci un bun cu sarcini se produce o evicțiune
parțială , pentru care vânzătorul răspunde pentru garanția pentru evicțiune

???? nu stiu ce e aici, se opreste inregitrarea

deci dacă vinzi un bun care nu îți aparține, iar ulterior se dovedește că altcineva e proprietar, iar el
evinge pe cumpărător, evingi față de el

1698 începe foarte promițător, deci s-ar părea că normele în materia evicțiunii ar fi norme supletive- le
poți modifica, le poți înlătura.

Uitați-vă la al 2- Stipulaţia prin care obligaţia de garanţie a vânzătorului este restrânsă sau înlăturată nu
îl exonerează pe acesta de obligaţia de a restitui preţul, cu excepţia cazului în care cumpărătorul şi-a
asumat riscul producerii evicţiunii.

Deci regula e că poți modifica, o poți și înlătura, dar cu certitudine 1968 al 2 ne spune că obligația de
restituire a prețului nu poate fi înlăturată (textul adaugă ,,că excepţia cazului în care cumpărătorul şi-a
asumat riscul producerii evicţiunii”), dar aici dicutăm despre o modificare structurală, în care
cumpărătorul își asumă riscul evicțiunii, deci avem un element alea? , și de regulă, dacă cumpărătorul

2
CURS 2017-1018

știe că există un risc de evicțiune îl și asumă, deci în momentul acela și prețul va fi unul mai mic. (ambii
își asumă riscuri, eu ca cumpărător, la diferența asta de preț, îmi asum ricul că în cazul în care adevăratul
proprietar vine, să fiu eu cel care e evins, nu tu- e o stuație de nișă, ca regulă, vânzarea nu e aleatorie,
prin urmare se aplică art 1, deci nu poți modifica obligația de restituire a prețului atunci când intervine
evicțiunea)

Chiar dacă s-a convenit că vânzătorul nu va datora nicio garanţie, el răspunde totuşi de evicţiunea
cauzată ulterior vânzării prin faptul său personal ori de cea provenită din cauze pe care, cunoscându-le
în momentul vânzării, le-a ascuns cumpărătorului. Orice stipulaţie contrară este considerată nescrisă.

Ultima frază ne interesează. Din nou normă imperativa, care seamănă cu ceva ce a-ți mai studiat-
clauzele generale de plafonare a răspunderii contractuale de la obligații- poți plafona răspunderea, însă
nu în situația în care fapta ilicită a co-contractantului e ilicită, adică e făcută cu intenție.

Deci poți să înlături garanția sau să o modifici, dar nu și atunci când provine din fapta cumpărătorului.

Ex vinde același bun la 2 persoane, (...) se angajează garanția de evicțiune a vânzătorului. Atunci vine
vânzătorul și spune că a avut o cauză în contract. Acea cauză nu e valabilă când fapta e produsă cu
intențe.

Astea sunt 3 texte atipice, regula e dată de normle dispozitive, care se aplică doar în lipsă de stipulație
contractuală a părților.

În concluzie, contractul începe în dr roman prin a fi o instituție procedurală și, să spunem așa,numită,
adică nu puteai creea contracte noi și produceau efecte juridice numai acele contracte special
reglementate.

În prezent, pot fi inventa câte contracte vrei tu, iar inclusiv contractele numite unt reglementate de
norme dispozitive, de la care părțile pot deroga.

Regula norme supletive

Excepția norme imperative

Deci, ceea ce avem noi de studiat noi semestrul asta sunt niște cuburi date de codul civil pentru a
construi o mașinuță. Ele nu trebuie prevăzute ca un mod de a restrânge libertatea contractuală. Ele sunt
niște piese prefaricate, puse la dipoziție, pe care le primești, dar îți poți face altele. Dar cum majoritatea
dintre noi suntem comozi, ne plac piesele prefabricate, ne folosim de regulă de contractile speciale,
numite în codul civil.

Însă prefabricatele astea nu au vreo legătură cu cele din codul penal sau cu cărțile voastre frumoase.
Cum v-am spus mai devreme, majoritatea sunt norme supletive, adică părțile au poibilitatea să deroge
de la ele. Dacă o să gasiți un contract care conține prevederi care nu coincide cu codul civil, sa nu vă
descărcați în fibrilații. Trebuie să vedeți dacă e o normă supletivă sau imperativă, iar regula este că
normele sunt supletive, iar excepția e ca sunt norme imperative.

3
CURS 2017-1018

Mai mult, deschideți codul la art 1170.

Art 1170 buna credință - Părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă atât la negocierea şi încheierea
contractului, cât şi pe tot timpul executării sale. Ele nu pot înlătura sau limita această obligaţie.

Deci din nou, atipic, avem o normă imperativă care reglementează materia contractelor, normă care se
referă atât la negocierea contractelor, cât și la executarea lor. De ce e importantă? Drumul contractelor
prin peisajul juridic a început ca formele alea de prăjitură, steluță etc. Deci la origine dreptul roman era
limiat. Dacă o parte voia o stea cu 5 colțuri iar legea spunea o ca trebuie să aiba 4 colțuri, a 5-lea colț nu
conta. Dacă faceai alt contract nu conta juridic. Acum poți să faci o stea cu 200 de colțuri. Și aici intră în
dicuție articolul 1170. De ce ? pentru că la origine erau cele 4 colțuri, adică părțile nu pot deroga de la
forma dată de lege, adică un contract producea numai acele efecte juridice pe care legea le stabilea
pentru el. Părțile nu puteau să deroge, nu puteau să inventeze nimic.

În prezent, ele au această posibilitate. Și atunci utilitatea lui 1170 e una foarte simplă. Și atunci, 1170
ce ne spune? În cazul oricărui contract, indiferent că e un contract numit sau nenumit, părțile nu se pot
ascunde în spatele unor prevederi legale supletive din cod sau în spatele prevederilor clauzelor cuprinse
în contract. Adică, părțile nu pot spune ,,eu am avut numai 3 obligații, și pe alea mi le-am îndeplinit”. În
măsura în care din natura contractului, din finalitatea urmărită de părți sau de legiutor atunci când
reglementează rezultă că existau și alte tipuri de obligații suplimentare pentru buna derulare a
contractului, acelea trebuiau îndeplinite chiar dacă nu sunt prevăzute de codul civil sau reglementate în
contract.Și toate obligațiile alea ,subînțelese, intră sub umbrela mare a obligației de bună credință.
Îndatorirea de buna credință în materie contractuală asta vrea să spună că, pe lângă obligațiile exprese
pe care legea, prin norme supletive, sau contract, redactat de părți, ți le impune, e posibil, ca tu, co-
contractant să ai și îndatoriri suplimentare necesare pentru buna derulare a contractul. Toate acele
îndatoriri trebuie respectate pentru că există această supra-obligațiile de bună credință.

Care e rațiunea ei? Tocmai pt că există acestă libertate în materie contractuală, de stea cu 10 colțuri, nu
putem anticipa toate prestațiile pe care părțile trebuie să le îndeplinească în derularea contractului. Și
nu putem să ne riscăm și să zicem că le-am prevăzut pe toate în Codul Civil. Întotdeauna o să ne scape
ceva.

Și atunci, pe lângă ceea ce am prevăzut punctual în Codul Civ sau întru-un contract dat,există obligația
generală de bună-credință, care se traduce nu pe perioada negocierii contractului, ci și pe parcursul
derulării lui . Și atenție, această obligație de bună credință nu-l vizează doar pe debitor, ci poate să îl
vizeze și pe creditor. Adică, printre altele, creditorul nu trebuie să facă nimic care să îngreuneze
executarea obligației debitorului, sau să o facă mai numeroasă. Aceste îndatoriri, chiar dacă nu apar într-
un contract dat, țin de regula generală care ne spune că trebuie să acționăm cu bună-credință. Dacă vă
aduceți aminte, în anul 2, când am discutat de buna-cred, în materia drepturilor reale, buna-credință
vizează invariabil, 99% din cazuri eroarea (buna-cred eroare). La drepturi reale bun-cr viza o eroare
scuzabilă, neimputabilă celui care a acționat fiindcă a avut o reprezentare eronată asupra realității.

Lucrurile se schimbă în materia contractelor. La contracte, atunci când discutăm despre executarea cu
bun-cr a obligațiilor contractuale, nu mai avem în vedere o eroare, ci avem în vedere un deziderat de

4
CURS 2017-1018

comportament, și anume comportamentul unui părinte de familie, comportamentul unei persoane

avizate, care nu face nimic prin care să încalce drepturile celorlalți. Deci în materia contractelor, nu ne
mai referim la bun-cr eroare, ci ne interesează bun-cr comportament.

De ce e importantă distincția asta? Pentru că devine aplicabilă prezumția de bun-cr din art 14, atunci
când avem în vedere bun-cr eroare, nu discutăm de art 14. Când dicutăm de bun-cr comportament din
materie contractuală, redevine aplicabilă prezumția din art 14.

Deci părțile, în momentul în care încheie și execută contractul sunt ținute:

1. Dincolo de obligațiile punctuale pe care le asumă, să acționeze cu bun-cr, adică cu diligență, cu

grijă față de co-contractant.
2. Pe lângă că sunt ținute, se mai și prezumă până la proba contrară că ele au și acționat cu bun-cr.

De ce ne interesează prezumția asta? Păi ați putea să vă aduceți aminte,din materia obligațiilor, că
regula pentru obligațiile contractuale este că aceste obligații sunt obligații de mijloace, iar prin excepții
ele sunt obligații de rezultat. Fiind obligații de mijloace, dacă nu sunt executate, se prezumă caracterul
ilicit al debitorului (debitorul nu trebuie să demontreze o culpă a sa). În momentul în care acesta nu a
executat obligația, se prezumă că neexecutarea este datorată debitorului obligației. Aceată prezumție
funcționează pentru obligațiile punctuale (de a preda lucrul, de a executa o contrucție), obligații de
rezultat găsite în contract.

În schimb, în cazul obligațiilor generale de bun-cr, prezumția este că ambele părți au acționat în acest
sens, iar de data asta trebuie să răstorni prezumția și să demnstrezi că co-contractantul tău a acționat cu
rea-credință, adică a conștientizat faptul ca ți-a cauzat un prejudiciu prin modul în care acesta își execută
obligația sau își exercită drepturile contractuale.

Deci recapitulând, libertatea contractuală din zilele nostre se traduce în mai multe consecințe, dintre
care noi am punctat:

1. Nu mai avem o limită la niște contracte numite reglementate legal. Putem să imaginăm căte
contracte numite vrem.
2. Inclusiv contractele speciale din Codul Civ se reglementează prioritar prin norme supletive,
dispozitive.
3. Conecința acestui fapt este că, dincolo de obligațiile punctuale care se regăsesc în contracte,
legiutorul vine și introduce obligația generală de bună-credință. De ce? Pt că nu mai putem
să reglementăm într-un contract absolut toate obligațiile la care vor fi ținute părțiile. Iar
dacă părțile nu au în contract o anumită obligație prevăzută, iar ea rezultă din natura
contractului, ele nu se vor putea apăra spunând că nu scria în contract. De ce? Pt ca 1170

La ce ne mai interesează distincția făcută?

Vă pun o întrebare foarte simplă. Contractul de vânzare-cumpărare este sau nu un contract real ?

Ce înțelegem prin contract real?

5
CURS 2017-1018

(...) deci vânzarea nu este un contract real, ci este un contract consensual. Ce e este un contract
consensual ? se încheie valabil prin acordul de voință. Contractul real nu se încheie valabil prin acordul
de voință ?

Deci încă o chestiune pe care o regăsim noi în zilele noastre și care ne diferențiază de dreptul roman-
formlalismul. Colegii voștrii au zis corect- pt încheierea valabilă a contractului nu e necesară nici o formă.
Regula e contractele sunt consensuale. Ce înseamna asta? Libertatea formei. Asta nu înseamnă că nu ai
nevoie de nici o formă, ci că poți să alegi ce formă vrei tu pt a-ți exprima voința. Legea nu-ți impune o
anumită formă.

Unde se întămplă ca legea să impună? În cazul contractelor solemne și în cazul contractelor reale.

Vânzarea poate fi un contract solemn? Când se vinde un bun imobil. Dar dacă pârțile vând un bun mobil
și stabilesc să îl încheie în formă autentică?

(este un art în codul civil care spune că părțile pot încheia contractul în formă autentică)

Dacă părțile aleg forma autentică, se transformă contractul în unul solemn ? nu .

De ce nu ? contract solemn nu înseamnă contract în formă autentică. Contractul solemn e acel contract
care se încheie valabil numai dacă părțile își exteriorizează voința într-o anumită formă determinată.

( se poate întâmpla și la contract, și la acte unilaterale)

Deci un contract este solemn doar dacă legea impune o anumită formă pentru încheierea sa valabilă.
Dacă legea nu impune nici o formă- tu poți să vinzi o bicicletă prin act autentic. Asta nu înseamnă că
vânzarea va deveni contract solemn.

Celălalt text (??) pe care vi l-am zi se referă la faptul că, pe durata negocierilor părțile pot să stabilească

Acum negociem, iar la un moment dat o parte spune: degeaba ajugem noi să ne înțelegem, că din pct
meu de vedere eu îmi voi exprima consimțământul doar când semnez înscrisul. Asta nu înseamnă că voi
transforma contractul în unul solemn, ci înseamnă că eu vreau să amân exprimarea consimțământului
meu, chiar dacă nu se ajunge la un acord.

Ex- mergi la piață, dai roșiile cu 10 lei. Prea mult, îți cer 7 lei .

- 9 lei
- Bine, 8.5 ))

În momentul asta, părțile au negociat, au ajun la un numitor comun, iar contractul s-a încheiat. Nu
spune nimeni-hai sa ne oprim. Ești de acord să vinzi ..

Ei, părțile pot să stabilească de la începutul negocierii unui contract că, chiar dacă negociem și ajungem
la un numitor comun, contractul nu e încheiat până în momentul în care, unul dintre negociatori nu
revăd ce am negociat până acum și spun că sunt de acord, fără ca acest contract să devină solemn.

6
CURS 2017-1018

Deci ce trebuie să rețineți de aici:

1. pe lângă suplimentele pe care le-a obținut libertatea contractuală din dreptul roman până în
zilele noastre, unul pe care îl are de adăugat este consensualimul. Consensualimul ne spune că
contractele se încheie valabil, independent de formă. Prin excepție avem contracte solemne,
care presupun o anumită formă care condiționează validitatea.

În dreptul civil roman regula era forma imperativă. În dreptul civil român excepția e forma
imperativă. E corect? Adică ce era în dr roman se aplică azi sub formă de excepție.

Evident că nu. V-am spus, ca în plus, a apărut faptul că contractul presupune o manifestare de voință
a părților- adică ești liber, și numai dacă tu vrei poți să restrângi libertatea asumând obligațiile dintr-
un contract.

În prezent forma nu mai are valoare de scop în sine în materie contractuală. Ea are doar are doar
valoare de exteriorizare a voinței.

Ex merg la notar să vândă un teren și constată că unul dintre ei nu are discernământ

Dacă dr roman- ghinion, s-a făcut formalimul, există contract

Dacă dr civ actual- contract lovit de nulitate

Deci ce ne interesează:

1. contracte numite-nenumite. Faptul că avem voie să facem nenumite

2. cele numite sunt reglementate prin norme supletive
3. regula bun-cr în materia contractelor e foarte importantă, ne ajută să acoperim ipotezele
nereglementate contractual, dar subînțelese de părți.
4. Consensualismul presupune libertatea formei în încheierea contractului.

Ceea ce rămâne de o parte sunt contractele reale și contractele solemne. Majoritatea contractelor care
neceită o anumită formă sunt contracte cu titlu gratuit(solemne) . De regulă, contractele oneroase intră
în zona consensualimului, iar cele cu titlu gratuit sunt cele la care mai rămâne o anumită cerință de
formă.

De ce ?

Nu faceți confuzia între încheierea valabilă a contractului și proba contractului. Cod de proced civ la art
309- proba uni act jur civ cu valoare mai mare de 250 lei se face prin înscris- pentru necomercianți.

În cazul profesioniștilor, proba se poate face și alfel decât prin înscris. Deci dacă cumpărătorul va dori să
probeze și prin alte mijloace decât înscriul- orice mijloc de dovadă.

Zicem de remiterea bunului și la vânzare și la contracte reale. O să vedem pe parcurs că nu e același

lucru. Deci la contractul real , pentru a fi valabil, când spui remitere, înseamnă că bunul trece din

7
CURS 2017-1018

stăpânirea materială a unuia în stăpânirea materială a altuia. În schimb la vânzare, remitere nu

înseamnă că a trecut în stăpânirea materială a celuilalt.

Ex îți dau în depozit un bun mobil. Contractul se încheie valabil când bunul e remis, iar tu ai intrat în
stăpânirea lui.

Dacă îți vând un bun mobil care se găsește în o hala la adresa x, bunul se găsește acolo, la dispoziția ta.
Poți să mergi oricând să îl ridici. Eu mi-am îndeplinit obligația de a-ți remite bunul, de a ți-l pune la
dipoziție.

Dacă e vorba de un contract real, nu e suficent.

Deci există o diferență între condițiile de valabilitate a contractelor reale și contractele translative de
proprietate.

1. Legiuitorul nu agreeaza contractele cu titlu graturi. Ele sunt privite ca o ciudățenie. De ce?
Pentru că dreptul civil e afacerit, e la interes. Prin urmare, dreptul civil descurajează contractele
gratuite.
2. Veți vedea la succesiuni că, prin asigurarea acestor forme se asigură și o verificare a contractelor
cu titlu gratuit, pentru că acolo veți învăța și de rezerve. Adică cel care trebuie să moară poate
să lase o anumită parte din succesiune obligatoriu la moștenitori, iar prin acte notariale se pot
verifica donațiile pe care el le-a făcut.

De ce se cerea forma când a apărut contractul ? Pentru că forma părea o garanție a seriozității. Adică,
la fel când tu mergi la biserică și îi spui la popă să îți citească numele , la fel s-a întâmplat și cu
contractele. Trebuia să fie un ritual, iar el presupunea formă.

Pe parcusul derulării contractelor s-a întâmplat altceva. Pe parcurs, a intervenit în schemă un alt
element de la partea generală- cauza. Adică cel care da ceva, primește ceva în schimb. Cauza ne
garantează că ei chiar vor să se garanteze juridic. Cauza funcționează doar la contractele oneroase, unde
fiecare primește o prestație. La cele cu titlu gratuit nu există un beneficiu jur, ci intenția de a gratifica.

Și atunci s-a mers așa: la cele gratuite, tocmai pentru că nu putem să mergem pe raționamentul cu
cauza, lăsăm în continuare forma. De asta, la majoritatea contractelor gratuite se cere forma.

Contracte consensuale vs contracte reale

Contractele cu executare uno ictu și cu executare succesivă.

Contracte translative vs contracte netranslative de proprietate

Contracte oneroase vs contracte cu titlu gratuit

8
CURS 2017-1018

CURS 2
Pe lângă instanțele de drept comun există și instanțe arbitrale. La instanțele arbitrale, de
regulă, nu o să mergem noi persoanele obișnuite, ci vor merge comercianții (profesioniștii).
Instanțele arbitrale există în raza fiecărei Curți de Apel. Pe lângă ele există și Curtea Națională
de arbitraj de la București. Acolo se află pe rol litigii unde cel puțin una dintre părți, nu este un
național român (ex:o firmă din străinătate care vine în România și contractează de exemplu cu o
firmă românească și apare un litigiu în legătură cu relția lor contractuală și atunci se ajunge la
arbitraj).

Să ne înțelegem la arbitraj nu se ajunge decât dacă vrei tu. Aia înseamnă că se inserează
în contract o clauză prin care părțile stabilesc de la început: “Noi nu mergem la instanța de drept
comun, mergem la arbitraj”.

De ce anume procedăm în felul ăsta?

Care este miza inovării în felul ăsta într-un contract?

Exemplu – un contract de antepriză. De ce ai face? Dacă tu ești avocat și redactezi un contract de

antepriză pentru clientul tău, de ce ai sugera așa ceva?

=> datorită unei chestiuni esențiale, mai ales în ceea ce îi privește pe comercianți, și anume
faptul că instanțele de drept comun presupun un interval foarte lung de timp în caz de litigiu.
Spre deosebire de ele, instanțele arbitrale soluționează litigiile mult mai repede.

Deci procedura de drept comun este foarte lungă, ea poate să dureze ani de zile.

Vă dați seama dacă ai avea un contract de lucrări să construiești un pod, să repari o casă,
și începi să te judeci la instanțele de drept comun, tu fiind comerciant poți să te împuști.

De ce?

Pentru că din perspectiva comercială, lucrurile nu se prezintă ca și la un contract de drept civil

clasic. Comerciantulinvestește niște bani, el riscă dacă se blochează un contract, mai ales dacă
este un contract mare să intre chiar în insolvență, mai ales dacă este vorba despre un contract
mare. Și atunci el preferă chiar să piardă niște bani, decât să meargă la o instanță de drept comun.

Dacă nu se poate remedia extrajudiciar, rămâne pasul2 și anume tot nu mergem la instanța de
drept comun, mergem la instanța arbitrală. Instanța arbitrală soluționează într-un maxim de
câteva luni un litigiu care la instanțele de drept comun ar putea să dureze ani 3/4 ani. Când te uiți
la orizontul de 3/ 4 ani la cel de 6 luni, oricând vei prefera în calitate de comerciant o instanță
arbitrală.

9
CURS 2017-1018

Deci da este util întotdeauna, dacă veți redacta contracte pentru comercianți să le atrageți
atenția că există posibilitatea de a insera o clauză compromisorie care permite părților să se
adreseze instanțelor arbitrale în eventualitatea unui litigiu.

- o singură chestiune procedurală în cazul în care vă întrebați: Dar instanțele de drept comun sunt
căi de atac și alte povești. Ce se întâmplă la cele arbitrale?

Nu se întâmplă nimic. Câștigi/Pierzi, după care există o singură cale de atac la instanțele de drept
comunprin care să ataci hotărârea arbitrală, dar acea cale vizează niște situații- ipoteze care
tehnic vorbind, instanța de drept comun nu va mai putea să funcționeze ca o instanță de apel,
adică să reanalizeze starea de fapt, așa cum a făcut-o instanța arbitală.

Speța 1

Sentința această arbitrală vizează un contract de antepriză. Instanța este sesizată cu o ipoteză de
blocaj în executarea unui contract de antepriză, mai precis este vorba de subantepriză. Imaginați-
vă că avem Autostrada Cluj-Sebeș să facă drumul acela. Dar ea face drumuri: asfaltează, face
poduri etc. Pe lângă asta proiectul în sine presupune și realizarea unor instalații de dronaj a apei,
trebuie făcute niște șanțuri pe marginea drumului. Alea nu le face ea. Ce face firma noastră?
Subcontractează. Adică încheie un contract de subantepriză cu o firmă românească care să se
ocupe de șanțurile, scrugerile, canalizările respective. În contract se specifică faptul că
subanteprenorul-firma trebuie să execute șanțurile respective până la 30.08.2012.

Ce spune instanța despre contract?

“ Din verificarea actelor, lucrărilor dosarului, tribunalul arbitral reține că între părți s-a încheiat
contract de execuție lucrări- nu-l califică.”

De foarte multe ori, instanțele fac lucrul acesta și voi ca avocați sau judecători va fi important să
nu mergeți pe varianta aceasta. De ce nu? Pentru că dacă îl calificăm că este un contract de
antepriză știm că este un contract numit și i se aplică reglementările din Codul Civil. Dacă o
lăsăm așa cum au zis părțile –contract de execuție lucrări-o să ne întrebăm ce e aia?.

Deci calificarea contractului este o chestiune foarte importantă, pe care instanța nu o face,
având ca obiect executarea de către reclamant a 100 de podețe etc.

Se mai reține că potrivit articolelor 4 și 8 din contract reclamantul – subanteprenorul s-a obligat
să execute și să finalizeze în totalitate lucrările ce fac obiectul contractului până cel târziu la data
de 30.08.2012. *Mențiune- prin cererea de chemare în judecată, reclamanta solicitase, în esență,
să se continue executarea contractului.

Ce zice instanța față de solicitarea ei: Instanța vine și spune următorul lucru “Rezultă din actele
și documentele de la dosar că reclamanta a considerat ea însăși că durata contractului încheiat cu

10
CURS 2017-1018

pârâta a expirat la data de 30.08.2012. Ea nefăcând nici dovada prelungirii contractului.” Față de
expirarea duratei contractului la data de 30.08.2012 urmează a nu fi examinate declarațiile
contradictorii ale părților, adică-având în vedere câ în momentul în care judecăm noi, deja
contractul a cărei soluționare se solicită a expirat nu mai avem ce să discutăm de argumentele pro
sau contra, executării pentru simplul fapt că nu mai avem contract. Procesul se întâmpla pe
undeva în 2014, reclamanta nici nu a făcut dovada că, contractul s-ar fi prelungit ulterior și noi
avem termenul acesta din 30.08.2012.

Ce părere aveți?

=> reclamantul venea cu gura mare dintr-un motiv simplu: nu am vrut să intru în detaliul acesta,
dar colega dvs., reclamantul ne spunea următorul lucru:Nu aveam cum să execut șanțurile pentru
că era un drum național de mulți km. Eu trebuia să fac 13 km. Tu ai subcontractat cu mai multe
firme, nu făceam eu toți km.de șanț că nu puteam, dar nu mi-ai zis unde anume să execut eu ce
aveam de executat și atunci nu am putut să execut eu ce aveam de executat.

Dar pe noi, nu ne interesează detaliul acesta.

Întrebarea este dacă raționamentul instanței este corect sau nu? Instanța vine și ne spune „Nu mai
avem ce povesti acum în anul 2014 despre executarea contractului expirat în 30.08.2012”. Este
corect ce afirmă instanța?

Noi tot semestrul vom face distincții între tipul de executare a contractelor. Mai precis, există
contracte care generează obligații cu executare succesivă și obligații cu executare ino ictu. De ce
am ales contractul de antepriză?

=> articolul 1852 Cod Civil

- articolul 1872 C.C. => avem rezoluțiunea sau rezilierea. Avem un text de lege care vorbește
despre rezoluțiune sau reziliere. De ce?

=> rezoluțiunea este specifică contractelor cu executare uno ictu

=> rezilierea e specifică contractelor cu executare succesivă.

Atunci ce facem cu antepriza? De ce este textul redactat așa?

Răspunsul este că în mod atipic antepriza poate să fie atât un contract cu executare uno ictu cât și
un contract cu executare succesivă. El este atipic din punctul acesta de vedere. Restul
contractelor o să le calificăm mereu.

Antepriza poate fi un contract cu executare uno ictu atunci când este o antepriză de lucrări și
poate fi o antepriză cu executare succesivă când e antepriză de servicii.

De ce ne interesează?

11
CURS 2017-1018

Pentru că dacă discutăm de o antepriză de lucrări-exemplu: construirea unei case, acesta este un
contract cu executare, dar cu executare uno ictu. Dacă în schimb, discutăm despre o antepriză de
servicii, exemplu- îți adun gunoiul săptămânal, acesta este un contract cu executare succesivă.

Consecința= dacă avem un contract de antepriză de lucrări, ea este cu executare uno ictu-chiar
dacă durează mai mult executarea ei, pe când dacă aceasta este de servicii, ea este cu executare
succesivă și antepriza de lucrări este supusă rezoluțiunii cu efect pentru trecut-retroactiv,
antepriza de servicii va fi supusă rezilierii cu efect doar pentru viitor.

În cazul nostru, în speța noastră, avem antepriză de lucrări, cu executare uno-ictu. Fiind cu
executare uno-ictu-era ea susceptibila ea de un termen extinctiv?

NU, termenele extinctive, se regăsesc numai la cele cu executare succsivă.

În ceea ce privește, distincția între contractele cu executare uno-ictu și cele cu executare

succesivă, doar obligațiile generate de acestea din urmă, sunt susceptibile de modalitatea
termenului extinctiv. În cazul contractelor cu executare uno ictu-pe tipul contractelor de vânzare,
termenul extinctiv poate fi util. Exclusiv ca modalitate a altor efecte juridice decât obligațiile
(e.g. vânzarea unui drept de servitute constituit pe 7 ani).

O să ziceți “Cum nu se poate?” Dacă îți vând un drept de locațiune (se poate vinde aproape
orice= poți vinde un drept de locațiune). Și o să și ziceți: “Păi este termen extinctiv pentru că
contractul de locațiune este cu executare succesivă și dreptul de locațiune are un termen. Fie îți
vând un drept de locațiune care are 5 ani. Uite avem o vânzare și un termen extinctiv.”

ATENȚIE!

Termenul extinctiv nu e din vânzare, TERMENUL EXTINCTIV E DIN LOCAȚIUNE!!!

=> vânzarea nu se reduce la simpla vânzare a dreptului de proprietate

Revenind la speță

Ce mai zice instanța? Colega dvs. a zis: “Ce să vină debitorul să ceară, el este debitor, să vină să
facă șanțul nu să meargă prin instanță.”

Repet. Acțiunea debitorului era felul următor: “Obligați-l pe creditor să-mi indice unde să fac
șanțurile!” Instanța zice “Rezultă că în contractul de subantepriză nu a fost formalizată în mod
expres o obligație a pârâtei-anteprenorul principal care făcea drumul, de a arăta reclamantei locul
de execuție…” Așa cum pretinde reclamanta în mod neântemeiat.

Ce părere aveți?

Colegul spune că nu poți veni instanță pe unde să dai cu mașinăriile.

12
CURS 2017-1018

Colega –reclamantul poate să invoce buna credință în contracte, nu înseamnă doar obligațiile
expres scrise și trecute în contract, cât și fiecare dintre părți să aibă obligațiile necesare pentru ca
contractul să se execute.

Prof:lucru foarte important: Să nu penalizați materia contractelor speciale. Adică contractele

speciale cuprind tot felul de norme speciale, derogatorii și voi aveți tendința să ziceți: „Srie în
contract?” ”NU. ” Trebuie să înțelegeți că inclusiv la contracte, dreptul civil, își păstrează
structura lui semantică.

Ideea foarte importantă este că avem o sumă de norme supletive care guvernează contractele, dar
normele acestea:

1. Nu acoperă toate ipotezele care pot fi întânite în zona contractelor.

2. Ele pot fi completate/derogate/etc. de către părți.

Și atunci tot timpul să aveți în vedere că ce găsiți în Codul Civil este o structură anemică,
niște generalități, dar de acolo și la a înțelege un contract propriu-zis e o cale foarte lungă.

Unul dintre criteriile care ne ajută sunt obligațiile generale de bună-credință, care se
manifestă vizibil în materia contractuală, atât la negociere, cât și la
executarea/interpretarea/calificarea contractelor. Aia ce înseamnă?

=> că dincolo de conținutul expres/literar al unui contract va trebui mereu să avem în

vedere intenția comună a părților și părțile vor fi ținute una față de cealaltă să conlucreze
în executarea contractului. Trebuie să nu facă nimic de natură să îngreuneze sau de a
pune pe celălalt în imposibil șă-și execute obligațiile sale contractuale. Exemplul din
speța noastră și ați văzut reacția instaței.
=> Buna credință se verifică atât în persoana debitorului, cât și în persoana creditorului.
Obligația generală de b-c nu este un raport clasic, generat de contract, ea este o obligație
legală care se verifică inclusiv în raporturile contractuale și se traduce în obligația
creditorului de a asigura toate mijloacele necesare pentru ca debitorul său să își poată
executa obligația fără sporirea onerozibilității ei. Cu atât mai mult, creditorul nu trebuie
să facă nimic prin care să îl pună în imposibilitate pe debitorul său să execute. Care e
mijlocul prin care debitorul poate să se protejeze, înafară de a-l da pe creditor în
judecată? – articolele 1510-1511 Cod Civil

Contractul de VÂNZARE-CUMPĂRARE

=> este un act juriric, bilateral, oneros, cu executare uno-ictu și care are ca element
esențial transferul definitiv (sau prin excepție-temporar-fiducia) a dreptului de
proprietate, a unui dezmembrământ al acestuia, a unui drept de creanță sau a unui drept
potestativ preexistent sau a unui ansamblu de astfel de drepturi patrimoniale.

13
CURS 2017-1018

Având în vedere că este vorba despre un contract oneros și sinalagmatic transferul

dreptului preexistent presupune o contraprestație, prețul care este întotdeauna exprimat în
bani în cazul contractului de vânzare. Dacă prețul nu este exprimat în bani
atuncicontractul este unul de schimb.
Articolul 1854 Cod Civil, vă rog să observați că în cazul contractului nostru de antepriză,
prețul poate fi exprimat într-o sumă de bani sau orice alte prestații. Asta ce înseamnă?
=> că contractantul își păstrează noțiunea de antepriză, dacă eu spun că îți renovez casa și
în schimbul lucrărilor, îmi dai 50 de schele metalice. Mi-am exprimat contraprestația – nu
este o sumă de bani-dar, contractul rămâne unul de antepriză care are preț, dar nu este
exprimat în bani.
REȚINEȚI!
În cazul contractului de vânzare, prețul este invariabil exprimat în bani. În secunda în
care prețul nostru este exprimat în alte bunuri/ prestații de a face, ieșim din zona
contractului de vânzare. Dacă eu spun’îți vând mașina contra prețului presupunând 5
trotinete noi-nouțe’-în mod evident, nu mai este vorba de contractul de v-c, ci va fi vorba
de contractul de schimb. Dacă spun “îți vând mașina contra prestației tale de a-mi asigura
transportul zilnic copilului la școală pe următoarele 6 luni?”= va fi vorba despre antepriză
succesivă. De aia trebuie avut grijă. Criteriile acestea ne vor ajuta să calificăm contractul.
Calificarea e esențială la contractele speciale, pentru că va stabili care norme speciale se
aplică și care nu. Sau dacă ajungem la concluzia ca e vorba de un contract nenumit vom
ști că se aplică normele speciale și normele generale de la contractul cu care se aseamănă
cel mai mult.
V -am zis că e contract oneros și sinalagmatic!
1. Putem spune că vânzarea este un contract oneros și comutativ?
2. Poate fi vânzarea aleatorie?
Colegul: vânzarea unor bunuri viitoare.
Prof: Dacă firma Dacia vinde 20 de autoturisme pe care urmează să le producă în luna
Decembrie. Aici e contract aleatoriu?
Trebuie să vă gândiți dacă e vânzare sau antepriză! (trebuie construite Daciile)/ dacă e
promisiune?
Este suficient să spunem că vânzarea este și oneroasă și sinalagmatică, sau este
suficient să spunem că e sinalagmatică? Nu este o suprapunere perfectă între cele 2
noțiuni?
Colegul:cele oneroase-fiecare parte urmărește un beneficiu patrimonial și la cele
sinalagmatice obligațiile sunt interdependente.
Colega: a vorbi despre donația cu sarcină.Sarcina poate să nu fie oneroasă.
Prof: păi ca o donație să rămână donație pornește de la condiția esențială că valoarea
bunului donat este mai mare decât valoarea sarcinii. Dar, până la limita valorii
sarcinii există 2 contraprestații patrimoniale. Ce e peste e într-adevăr peste!
Colega: și dacă avem donație cu sarcină, atunci nu avem un contract comutativ, dar
cu titlu gratuit?

14
CURS 2017-1018

Pro:comutativ este oneros.

Colega: sinalagmatic am vrut să spun 
Prof: colega spune că donația cu sarcină ar fi un contract sinalagmatic cu titlu gratuit?
Aici vine o discuție.
Ideea este următoarea: în situația în care există o sarcină, esențial, scopul donatorului
este intenția de a gratifica. Niciodată într-o donație, esențială este ce? Sarcina. Plus,
dacă de multe ori, dacă sarcina este în beneficiul unui terț, tehnic, vorbind noi vom
discuta despre o donație directă și o donație indirectă, pentru că eu îi donez lui A o
casă cu sarcina pentru A de a-i da o sumă de bani lui B.
În situația asta, tehnic eu îl gratific pe A cu valoarea casei minus suma de bani și-l
gratifică mai departe pe B. De aia spunem că este mai degrabă o donație indirectă
pentru că nu execut eu mai departe transferul patrimonial direct din patrimoniul meu
în patrimoniul lui B, dar actul juridic dintre A și B care asigură transferul este cauzal
explicat de intenția mea de a gratifica pentru că dacă pică donația principală,
transferul ăla dintre A și B rămâne fără cauză.
Un răspuns mai simplu cu privire la discuția noastră- trebuia să vă gândiți la
contractele reale și oneroase. Adica: de exemplu, dacă facem un contract de
împrumut, sau un contract de depozit contra unei sume de bani,- unei renumerații. În
situația aia contractul este real, pentru că Codul Civil îl clasifică, ca și contract real,
aia ce înseamna? Că se încheie valabil numai prin remiterea bunului, aia înseamnă că
el nu mai poate să genereze el însuși obligația de a remite bunul împrumutat sau dat
în depozit din care deja s-a executat prestația ce se va încheia valabil. Prin urmare,
din contractul ăla real, se naște numai obligația de a restitui și poate obligația de plată
a unei dobânzi. Consecința care este?
Există contract oneros, pentru că ambele părți urmăresc să obțină un beneficiu
patrimonial, dar contractul nu este sinalagmatic, pentru că nu generează obligații
corelative în sarcina ambelor părți. Deci aveți mare grijă la chestiunile astea de nuanță
pentru că avem probleme legate de caracterul sinalagmatic.
A -2-a întrebare era legată de vânzarea aleatorie sau nu?
Exemplul nostru era că se cumpără 20 de Dacii care trebuie să fie gata în luna
Decembrie. Este aleatorie sau nu?
Care e diferența dintre exemplul cu recolta –exemplul colegului, și exemplul cu
Daciile?
Cum poți în așa fel încât să nu fie contract aleatoriu?
- stabilești prețul pe kg. la recolta viitoare.
Dacă este vorba despre o sumă fixată de părți, acuma prețul recoltei de la anul este de
1500lei , într-adevăr vom discuta despre un contract aleatoriu. De ce ?
- pentru că recolta poate să fie senzațională și să valoreze 3000lei, să fie varză și să
valoreze 500 de lei. Părțile se supun unui câștig sau unei pierderi.
Unde mai întâlnim acelaș sistem? Ca acesta cu recolta viitoare?

15
CURS 2017-1018

- la contractul de antepriză. La contractul de antepriză, la momentul la care

antreprenorul asumă executarea unei lucrări există 2 variante:
1. se stabilește un preț acum, lucrarea va fi executată- să zicem că ridici o casă cu
prețul de 30.000euro- și am stabilit acuma suma
2. prețul se va stabili pe parcursul lucrărilor pe fiecare etapă de lucrări.
Care e diferența? Dacă am zis eu acuma 30.000euro s-ar putea ca atunci când încep
eu să sap fundația să constat că e teren mlăștinos, trebuie să scot apa, să fac ziduri, pe
care eu nu le-am luat în calcul, când am zis suma de 30.000euro. Atunci voi ieși în
pierdere. La fel s-ar putea să spun eu 30.000euro care e camuflat și să constat că
lucrările merg bine și că costurile s-ar ridica la 22.000euro. Astfel, s-ar putea ca
antepiza să fie aleatorie în sensul că fiecare dintre părți are șanșa unui câștig sau
riscul unei pierderi sau atunci când prețul se determină pe măsura executării
lucrărilor, atunci ea nu mai este aleatorie,ci este comutativă.
Acelaș lucru cu vânzarea – deci în exemplul nostru, cu Daciile, evident că vânzarea
Daciilor viitoare, nu este un contract aleatoriu, ea este un contract oneros, dar nu
aleatoriu, pentru că nu există pentru niciuna dintre părți șansa de a obține un câștig
sau riscul de a suporta o pierdere. De ce nu? Pentru că întinderea prestației de care
beneficează ambele părți nu depinde de un eveniment viitor și incert.
Aveți grijă la ideea cu riscurile.
Riscul bunului și riscul obligației în contract.Atenție! să nu vă gândiți că da, apariția
unui caz fortuit/ forță majoră transformă contractul într-un contract aleatoriu.
Dacă avem un contract de vânzare care este oneros și comutativ și se întâmplă
următorul lucru- se încheie un contract azi, predarea bunului urmează să se facă peste
10 zile. Și în intervalul de 10 zile bunul piere fortuit. Iată s-a produs un eveniment
viitor care nu putea fi prevăzut de părți la încheierea contractului. Putem să spunem
că în momentul acesta contractul devine un contract aleatoriu? De ce nu?
- ideea este următoarea: evident că avenimentele imprevizibile pot să apară și-n
contracte comutative. Dar, asta nu înseamnă că un astfel de eveniment transformă
contractul din comutativ în aleatoriu. NU. De ce nu? Pentru că într-un contract
comutativ dacă intervine cazul fortuit/forța majoră avem 2 ipoteze:
Ipoteza 1
Discutăm despre un caz fortuit/forță majoră, care temporar face imposibil de executat
obligația și atunci obligația este suspendată pe intervalul acela de timp, după care se
reexecută pe mai departe contractul.
Ipoteza 2
Un eveniment fortuit care face imposibil de executat contractul. Atunci contractul
nostru care este oneros și comutativ,devine caduc și-și încetează cu totul efectele.
REGULA: CONTRACTUL DE VÂNZARE –CUMPĂRARE este unul oneros și
comutativ, doar prin EXCEPȚIE: el poate dobândi natura aleatorie, atunci când cel
puțin una dintre prestații poate fi influențată ca existență sau întindere de un

16
CURS 2017-1018

eveniment fortuit, imprevizibil, independent de voința părților, iar părțile asumă riscul
acestui eveniment incert acceptând ab-initio executarea integrală a contractului de
vânzare chiar dacă evenimentul aleatoriu ar genera o disproporție majoră între
prestațiile lor.
Suportarea riscului bunului în sensul articolului 1274 C.C. nu transformă contractul
de vânzare într-unul aleatoriu. Aceasta deoarece survenirea evenimentului fortuit
atrage încetarea contractului în ansablul său, nicidecum, executarea unor prestații
dezechilibrate.
Colega: ce fel de contract este, de exemplu, contractul de v-c la acțiuni/părți sociale.
Dacă de exemplu, se face predarea în momentul acesta, este contract comutativ. Dar,
dacă se stabilește o dată ulterioară la care se predau acțiunile sociale, se stabilește
prețul acum și valoarea acestora poate crește/scădea. Atunci dacă îi cu termen este
aleatoriu și dacă e fără termen e comutativ?
Prof: întrebarea colegei era următoarea: ce se întâmplă dacă facem contractul acuma
și stabilim că bunul se va preda peste 6 luni. Nu trebuie să fie părți sociale/acțiuni ,
poate fi un apartament. Îl vindem acuma și predarea se face peste 6 luni. În alea 6
luni, crește foarte mult prețul de piață. Colega voastră zice: Păi, nu-și asumă părțile
noastre aici un risc? Se poate întâmpla să scadă prețul de piață. Nu ar fi acesta un
contract aleatoriu?
Ideea este următoarea, evident că-n ipoteza aceasta contractul este comutativ, nu este
aleatoriu. Practic, ipoteza se întâlnește nu la vânzări,ci la promisiuni.
Faci promisiunea anul acesta, și zici că o să faci vânzarea la anul. Și între timp, crește
prețul de piață și promitentul vânzător nu mai are chef să vândă la prețul stabilit în
promisiune. Și de acolo apr tot felul de litigii. Acum răspunzând la întrebarea colegei
voastre, evident că contractul rămâne unul comutativ și-n ipoteza dată de ea, pentru
că dacă am merge pe raționamentul ei aproape orice contract ar fi aleatoriu. Valoarea
de piață a unui bun poate să fluctueze, dar nu ai nicio certitudine.
Dar ideea care este? La momentul la care noi determinăm prestațiile, ele să fie
echilibrate. Dacă ele sunt la momentul acela echilibrate, atunci nu putem dicuta
despre un contract aleatoriu, pentru că contractual noi nu asumăm speranța unui
dezechilibru, ci a unui câștig.
Încă un exemplu sunt contractele de credit bancar. Și la contractele de credit bancar în
care s-a invocat impreviziunea poate să intervină un eveniment imprevizibil,
independent de voința părților, care să genereze un dezechilibru, dar aia nu înseamnă
că contractele de credit bancar sunt contracte aleatorii.
Aleatoriu este atunci când părțile urmăresc, acela e scopul, finalitatea lor este de a
obține un câștig în speranța unui dezechilibru între prestații. Aia înseamnă aleatoriu,
finalitatea dată de mine dincolo de dreptul de proprietate este de da un preț mai mic
decât valoarea bunului.

17
CURS 2017-1018

Colega: Asta îmi era clar la momentul predării și stabilirii prestațiilor în acest
moment. Dar, dacă se stabilește un termen. Acolo ambele părți speră că o să se
dezechilibreze în favoarea lui.
Prof: N-aș spune că speră. Gândește în felul următor: dacă amân predarea bunului cu
6 luni, tu nu ai amânat transferul de proprietate, tu nu ai amânat nici plata prețului. La
momentul încheierii contractului te-ai raportat la condițiile de piață de atunci. Nu te
poți raporta la condițiile de piață de la momentul nu știu care. Te raportezi la
momentul acesta. Sigur că pot să intervină tot felul de fluctuații, dar tu nu le iei pe
alea în calcul pentru a avea un dezechilibru, pentru că tu stabilești prestațiile acuma
pe amândouă (eu mă oblig mai încolo, dar eu devin proprietar acum). La momentul la
care eu primesc proprietatea și tu prețul ele sunt relativ (niciodată nu sunt la
milimetru) echilibrate. Ca să discutăm despre situația aceasta, trebuie să avem
prestații, efectele contractului sunt determinabile și ele vor depinde de un eveniment
viitor și incert.
Dar, acum nu, tu îmi oferi atâția bani și eu transfer dreptul de proprietate.
Ne-am stabilit cât se poate de clar. Apoi, că ulterior, …Gândiți-vă așa, sunt oameni
care fac investiții imobiliare, în ideea că cumpăr oricum 3 apartamente în speranța că
o să le crească valoarea și în loc să-și țină banii în bancă, mai bine investesc în
apartamente. Aia nu înseamnă că, speranța lor de creștere a valorii (ei fac plasamente)
face ca, contractul să fie aleatoriu.
Predarea nu amână și nici nu condiționează transferul dreptului de proprietate, și nici
plata prețului. Prestațiile sunt determinate la momentul contractului în funcție de
condițiile de la momentul contractării. Că tu speri că la momentul la care-l dobândești
că o să crească valoarea, da, adr, nu transformă contractul în aleatoriu. La o grămadă
de contracte se întțmplă asta post-factum.
Vă citesc o hotărâre judecătorească.
Pe rol, în soluționarea acțiunii civile-având ca obiect prestație tabulară,analizând
altele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele: prin act sub semnătură privată
încheiat la data de pârâtul a vândut reclamanților dreptul său de proprietate asupra
imobilului teren în suprafață de 1140 metri pătrați. Obligația principală a unui
vânzător este de a transmite proprietatea. În cazul în care în obiectul acestui contract
intră și un teren, forma autentică a actului este cerută ad validitatem.
Astfel, din obligația de a transmite proprietatea decurg și obligația de a face și anume
de a ăncheia contractul în forma autentică și de a-și da consimțământul la întabulare
în CF. Admite acțiunea civilă și-n consecință obligă pârâtul să încheie actul de
vânzare-cumpărare al unui teren, în caz contrar hotărârea ținând loc de act autentic.
Dispune întabularea în CF a dreptului de proprietate în suprafață de 1140 metri
pătrați.
Instanța face o varză și amestecă 3 lucruri. Pe acestea vreau să le punctăm:
1. Instanța spune : din contractul de v-c se naște obligația de a transfera proprietatea,
obligația aceasta o executăm prin act sub formă privată
18
CURS 2017-1018

2. Această obligație presupune și obligația de a face: de a încheia un act autentic

translativ de proprietate.
3. Amestecă promisiunea, acțiunea în promisiune de v-c cu celebra acțiune în
prestație tabulară

Intervalul precontractual în cazul contractului de vânzare:

1. Promisiunea unilaterală și sinalagmatică de vânzare
2. Pactul de opțiune în materia contractului de vânzare
3. Alte antecontracte în materia contractului de vânzare : Acordul de principiu/
Negociere și Contractul Cadru
4. Preemțiunea legală, respectiv convențională

1. Promisiunea de vânzare și pactul de opțiune în materia vânzării.

Distincția esențială între cele 2 contracte este dată de efectul caracteristic
al lor în materia promisiunii, indiferent că ea este o promisiune
unilaterală/bilaterală, se generează invariabil exclusiv obligația de a
încheia în viitor contractul definitiv de vânzare. Situația rămâne
neschimbată și atunci când promisiunea conține clauze anticipatorii. În
ceea ce privește pactul de opțiune acesta cuprinde consimțământul
anticipat al uneia dintre părți la contractul definitiv de vânzare, generând
în aceste condiții un drept potestativ în favoarea contractantului.
Consecința este aceea că în timp ce executarea promisiunii depinde de
voința promitentului putându-se ajunge și la executarea silită, dreptul
conferit de paxtul de opțiune, este unul de executare nemijlocită, care nu
mai depinde de voința promitentului.
Consimțământul anticipat al acestuia a fost deja exprimat și nu mai poate
fi juridic retras fiind indisponibilizat prin efectul pactului de opțiune.

CURS 3
Săptămân trecută am discutat despre promisiunea de vânzare și pactul de opțiune în materia vânzării.

Art. 1176

Contractul-cadru

(1) Contractul-cadru este acordul prin care părţile convin să negocieze, să încheie sau să menţină
raporturi contractuale ale căror elemente esenţiale sunt determinate de acesta.
(2) Modalitatea de executare a contractului-cadru, în special termenul şi volumul prestaţiilor,
precum şi, dacă este cazul, preţul acestora sunt precizate prin convenţii ulterioare.

19
CURS 2017-1018

Găsim o reglementare asemănătoare cu ce am făcut săptămâna trecuta ?, iar ea e contractul-cadru.

Aruncați o privire și spuneți-mi ce înțelegeți de acolo, și, mai mult, contractul asta cadru se aseamănă cu
promisiunile, respectiv cu pactul de opțiune?

Contractl cadru nu se suprapune și nu are nimic de-a aface, și nu există nici un resc de a-l confunda nici
cu promisiunea, nici cu pactul de opțiune. De ce nu ? Care e diferența esențială între cele 2 contracte de
care am început să vorbim, și contractul cadru?

Diferența esețială este următoare: în ambele contracte, pact de opțiune și promisiune, există un
angajament. Luați generic angajamentul ăsta, pentru că voi a-ți dat-o în lambada(ce :))) ) când a-ți spus
că la pactul de opțiune una dintre părți se obligă. La pactul de opțiune, nu e vorba despre o obligație de
a încheia un contract în viitor, ci e vorba despre un consimțământ anticipat la acel contract.

Bun, în orice caz, dincolo de formulare, în orice caz una dintre părți se angajează, promite să încheie în
viitor un contract care se va numi contractul definitiv. Acestea sunt ante-contracte, iar celălalt va fi
contract definitiv.

În cazul contractului cadru, care e urmat de contracte de aplicație (2,10,50 de contracte), nici una din
părți niciodată nu se angajează să încheie un contract. Contractul-cadru este doar un ansamblu de
norme stabilite de părți în avans prin care ele doresc să regleze posibilele ipoteticele, dar incertele
raporturi juridice viitoare dintre ele.

Ex- noi ne găndim că o să avem de acum încolo foarte multe contracte între noi. Eu sunt distribuitor, iar
tu folosești materialele pe care eu le distribui. Și atunci, ca să nu facem în fiecare zi un contract și să îl
renegociem, încheiem la început un contract-cadru în care stabilim liniile generale care se vor aplica la
toate contractele ulterioare pe care le vom aplica noi. Însă, prin acest contract cadru, nici unul din noi
nu asumă sarcina, într-un fel sau altul, de a și încheia contracte de aplicare.

Asta e diferența esențială.

Dacă ar fi în proză ), el ar suna cam așa:

,,Dacă vreodată părțile vor dori să încheie vreun contract de vânzare, acel contract de vânzare, va
conține, în lipsa unei stipulații contrare, următoarele clauze:..”

Nu angajează acele clauze cu nimic. Nu le angajează, nici la alte chestiuni, cum ar fi ,,cumperi doar de la
mine”. El stabilește doar liniile generale, pentru ca părțile să nu mai piardă vremea cu negocierea
fiecărui contract în parte. Dar nu se angajează nimeni.

Să revenim la început, și anume promisiunea și pactul de opțiune.

Am spus săptămâna trecută că pactul de opțiune conține un contract care include oferta pentru un al
doilea contract, pe care o face una dintre părți. Am spus noi că este un contract care conține
consimțământul anticipat pentru încheierea contractului definitiv de vânzare, consimțământ pe care una
din părți îl dă deja, la momentul pactului de opțiune, după care stă și așteaptă, în termenul stabilit

20
CURS 2017-1018

contractual ca cealaltă parte să accepte sau să nu accepte această ofertă. Dar cel care și-a exprimat deja
consimțământul este ținut de acest consimțământ, propriu-zis pactul de opțiune (la fel ca la
indisponibilizarea bunurilor-că nu poți să dispui de el) îți indisponibilizeză consimțământul.

Ex- ai dat consimțământul cuiva și nu mai poți să te răzgândești. Dacă, între timp, voința ta s-a schimbat
și exclude orice voință ulterioară, este irelevantă pentru beneficiarul pactului de opțiune, care
dobândește un drept potestativ.

În cazul promisiunii, indiferent că e unilaterală sau bilaterală, nu avem un consimțământ anticipat la

contractul de vânzare. Ci avem doar asumarea obligației de a încheia în viitor vânzarea. Dacă obligația e
asumată doar de una singură dintre părți, atunci promisiunea e unilaterală. Dacă e asumată de ambele
părți, promisiunea e sinalagmatică.

Diferența esențială între cele 2 acte juridice e că pactul de opțiune generează un drept cu exercitare
nemijlocită, un drept potestativ, pe când promisiunea de vânzare generează un drept de creeanță cu
exercitare mijlocită- asta ce înseamnă? Înseamnă că, în timp ce beneficiarul promisiunii, pentru a-și
putea exercita dreptul, are nevoie de concursul promitentului,beneficiarul pactului de opțiune își poate
exercita dreptul independent de vreo manifestare de voință din partea promitentului.

Tocmai de aceea, dicuția legată de eventuala executare silită prin pronunțarea hotărârii judecătorești,
care să țină loc de act definitiv de vânzare, intervine exclusiv în cazul promisiunilor de vânzare, în ceea
ce îl privește titularul dreptului potestativ născut din pactul de opțiune, are posibilitatea de a-și exercita
nemijlocit dreptul prin intermediul unui act juridic unilateral care va produce efecte și față de promitent.

*se folosește sintagma de promitent și în cazul celui care se obligă la promisiune, și în cazul celui
care consimte anticipat prin intermediul unui pact de opțiune *

Pornim de la distincția între efecte între cele 2, în cazul pactului de opțiune, nu la vânzare, ci la textul
general, ni se spune că atât pactul de opțiune în sine,care e un contract unilateral, cât și acceptarea pe
care o face ulterior beneficiarul pactului de opțiune, trebuie să respecte forma ad validitatem impusă
pentru contractul definitiv.

Ex dacă avem un pact de opțiune pentru o vânzare imobiliară, pactul de opțiune trebuie să fie încheiat în
formă autentică. La fel, actul juridic unilateral, prin care beneficiarul pactului de opțiune își manifestă
intenția de încheiere a vânzării definitive, va trebui să fie încheiat tot în formă autentică. ICCJ a precizat
că, în cazul promisiunilor, chiar dacă ele au ca obiect încheierea unor vânzari cu privire la bunuri imobile,
promisiunile în sine sunt valabil încheiate fără a fi necesară respectarea condiției formei autentice.

Deci rețineți că, urmarea faptului că doar pactul de opțiune conține consimțământul anticipat la
contractul definitiv de vânzare, legea impune în mod expres, numai pentru pactul de opțiune ca acesta
să fie încheiat cu respectarea eventualei condiții ad validitatem de formă, impusă pentru contractul de
vânzare. Promisiunea, indiferent de caracterul unilateral sau sinalagmatic, va putea fi încheiată valabil,
independent de formă, păstrându-și caracterul consensual.

21
CURS 2017-1018

Deci ce putem observa până aici: în ceea ce privește încheierea celor două contracte, fiecare dintre ele
este legată de formă. Dacă vânzarea este un act solemn, în cazul dat, atunci promisiunea divine
consensuală, în schimb pactul de opțiune devine și el un act solemn.

La fel acceptarea beneficiului pactului de opțiune va trebui să fie sub formă autentică.

Tot vizavi de încheiere, fiți atenți la :

(1) Capacitatea la momentul încheierii- la pactul de opțiune lucrurile ar părea relativ simple- dacă
una dintre părți consimte la vănzare, înseamnă că ea face un act de dispoziție
La promisiune, părțile nu fac nici un act de dispoziție, nu transferă nici o proprietate, dau doar
angajamente.

Trebuie să știm la momentul la care încheiem promisiunea sau pactul de opțiune, părțile trenbuie să
aibă capacitatea de a face acte de dispoziție sau nu?

Nu e doar o chestiune de capacitate. Actul se poate încheia prin reprezentant. Dacă reprezentantul face
un act de conervare, administrare, atunci el are nevoie de un mandat general, pe când, dacă face un act
de dispoziție are nevoie de un mandat special. Trebuie să lămurim care e soluția în cazul celor două
contracte despre care discutăm noi.

Dacă am avea o cauză de nulitate, faptul că până la invocarea ei omul nostru devine major și el ar putea
să confirme că dispare cauza de nulitate, el are capacitatea de a face acte de dispoziție și poate să facă și
acte de confirmare.

Poate cineva fără capacitate să facă o promisiune, în condițiile în care o promisiune poate fi executată
silit printr-o hotărâre judecătoreacă?

Minorul face o promisiune, cu privire la un autoturim, după care promitentul cumpărător așteaptă să se
îndeplinească vârsta legală și solicită încheierea contractului. Va putea minorul să spună că nu refuză, și
îi dă în judecată, prevalându-se în instanță de promisiunea aia. Va putea minorul să spună ,,tu mă
constrângi pe mine să execut silit un act juridic care va genera până la urmă un tranfer de proprietate, în
condițiile în care eu nu am capacitate deplină de evercițiu la momentul la care a început promisiunea?

În cazul pactului de opțiune, credeți că trebuie să aibă capacitate de exercițiu ? Da.

(se dau exemple de către colegi, nu se înțelege nimic)

Și beneficiuarul pactului de opțiune? Da, pentru că în sarcina lui se va naște obligația de a preda o sumă
de bani .

La promisiune e necesară capacitatea ? toată discuția vizavi de formă la promisiune (pe vcc și acum) și
este în continuare, chiar dacă ICCJ a zic că nu e o problemă de formă, merge pe următorul raționament:

În momentul în care tu îți dai consimțământul la promisiune, deja te angajezi juridic, iar acest
angajament va putea să îți fie folosit împotriva ta, prin faptul că, se va putea pronunța o hotărâre

22
CURS 2017-1018

judecătorească care să țină loc de un contract definitiv. Și atunci, nu e normal să ți se poată obține acest
angajament la promisiune fără forma autentică.

Raționamentul dus până la capăt era în felul următor: când vinzi un imobil e un act mai grav de o
importanță mai mare. Și atunci legea, pentru a-ți proteja consimțământul, solicită ca tu să închei
contractul în prezența unui notar, care să îți explice consecințele juridice. Bun, dacă raționamentul ar fi
asta și forma era numai de protejare a consimțământului, s-ar ajunge la situația foarte dubioasă în care,
iei promisiunea fără formă autentică, adică fără un consimțământ protejat, după care ești achitat în
judecată și nu mai ai cum să te aperi, pentru că se poate pronunța hotărârea care să țină loc de act de
vânzare. Ei și acum, dacă raționamentul asta ar fi valabil, aceeași întrebare s-ar pune și în materie de
capacitate. Pai dacă, prin promisiune, eu ajung să pot să fiu constrâns la încheierea unui contract
trasnlativ de proprietate, nu ar fi firesc, ca la momentul la care închei promisiunea să am deja
capacitatea necesară pentru a încheia contractul de v-c?

Din punctul meu de vedere, lucrurile se prezintă în felul următor: în ceea ce privește pactul de opțiune,
partea care consimte anticipat la vânzare, este necesar să dispună de capacitatea deplină de exercițiu,
la momentul la care se încheie pactul de opțiune. În ceea ce privește beneficiarul pactului de opțiune,
acesta e suficient să dobândească capacitatea deplină de exercițiu anterior momentului la care alege să
își exercite dreptul, prin actul juridic unilateral, de acceptare a beneficiului pactului de opțiune, ducând
la încheierea contractului definitiv de vânzare.

De asemenea, în cazul în care, partea care consimte anticipat, încheie pactul de opțiune prin mandatar
(adică reprezentant) este necesar ca acesta să dispună de un mandat special.

În cazul promisiunii de v-c, tocmai faptul că încheierea ei semnifică asumarea de către promitent a unei
obligații patrimoniale,alături de faptul că, aceasta poate fi pusă în executare silită, independent de
voința promitentului, reprezintă argumente în sensul că promitentul trebuie să dispună de capacitate
deplină de exercițiu la momentul la care exprimă consimțământul la încheierea promisiunii.

În ceea ce privește încheierea valabilă a 2 contracte, atât promisiunea, cât și, în anumite condiții, pactul
de opțiune, vor deveni utile în situațiile în care regimul juridic special al bunului care se dorește a fi
vândut nu permite, la momentul actual, încheierea valabilă a contractului definitiv de vânzare (e.g. e
perfect valabilă promisiunea de vânzare a unui bun afectat de inalienabilitate temporară, pentru măsura
în care în contract se specifică valabil faptul că scadența obligației dintre părți este ulterioară
momentului la care își încetează efectele inalienabilitatea) .

Legea 112/95

,,apartamentele dobândite în condițiile al 1, adică conform legii 112 nu pot fii înstrăinate 10 ani de la
data cumpărării.

Art 11- actele care încalcă ce scrie mai sus sunt lovite de nulitate absolută. „

Deci dacă în anul 1998 achizitonați un apartament, aveți obligația legală ca timp de 10 ani să nu îl mai
înstrăinați acest imobil. În situația asta există o inalineabilitate legală, sancționată cu nulitate absolută.

23
CURS 2017-1018

În situația în care îl agreează, totuși obținem niște pacturi, ce putem să facem ?

Se încheia o promisiune de vânzare cu privire la imobil și părțile stabileau că o parte din preț (20%) se
dă acum, iar restul îl dai când încheiem vânzarea definitivă.

Ce părere aveți? Era valabilă promisiunea în 2000 cu privire la un imobil din legea din 1995 ? e o
promisiune?

Nu era deja încheiat contractul dacă începea să se achite prețul? Nu,era o clauză anticipatorie, care se
pot regăsi în contract sau în promisiune, și care nu presupun că avem deja contractul definitiv de
vânzare.

Răspunsul de principiu ar trebui să fie că nu prea e valabilă promisiunea în cazul nostru. De ce nu? Pai în
exemplul pe care vi l-am dat promisiunea nu cuprindea un termen suspensiv care să amâne scadența
obligației de a încheia contractul definitiv. Ori, pentru a putea să spui că este valabilă asumată obligația,
ea ar trebui să aibă un termen suspensiv mai mare decât ?

pt că, care regula într-un contract? Dacă se asumă o obligație fără termen de plată, când devine ea
scadentă?

Asta însemna că, teoretic, cealaltă parte ar fi putut să implice încheierea contractului definitiv în ziua
următoare. În mod evident, în condițiile astea, obligația de a încheia un contract de vânzare-cumpărare
înainte de împlinirea termenului de 10 ani era asumată cu încălcarea normei legale imperative care
impunea inalienabilitatea legală. Deci de aia v-am spus, și aveți grijă: poți să folosești o promisiune la fel
cum poți să folosești un pact de opțiune, în cazul unui bun afectat de inalienabilitate, însă atenție cu ce
condiții, cu condția de a stipula contractual că contractul definitiv se va încheia numai la un termen
ulteror intervalul în care bunul este afectat de inalienabilitate.

Executarea antecontractului (promisiune+pact)

1168-1169

Art. 1168 Regulile aplicabile contractelor nenumite

Contractelor nereglementate de lege li se aplică prevederile prezentului capitol, iar dacă acestea nu sunt
îndestulătoare, regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult

Art. 1169 Libertatea de a contracta

Părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de
lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri

Art. 1278 Pactul de opţiune

(1) Atunci când părţile convin ca una dintre ele să rămână legată de propria declaraţie de voinţă, iar
cealaltă să o poată accepta sau refuza, acea declaraţie se consideră o ofertă irevocabilă şi produce
efectele prevăzute la Art. 1191.

24
CURS 2017-1018

(2) Dacă părţile nu au convenit un termen pentru acceptare, acesta poate fi stabilit de instanţă prin
ordonanţă preşedinţială, cu citarea părţilor.

(3) Pactul de opţiune trebuie să conţină toate elementele contractului pe care părţile urmăre

sc să îl încheie, astfel încât acesta să se poată încheia prin simpla acceptare a beneficiarului opţiunii.

(4) Contractul se încheie prin exercitarea opţiunii în sensul acceptării de către beneficiar a declaraţiei de
voinţă a celeilalte părţi, în condiţiile convenite prin pact.

(5) Atât pactul de opţiune, cât şi declaraţia de acceptare trebuie încheiate în forma prevăzută de lege
pentru contractul pe care părţile urmăresc să îl încheie

Art. 1279 Promisiunea de a contracta

(1) Promisiunea de a contracta trebuie să conţină toate acele clauze ale contractului promis, în lipsa
cărora părţile nu ar putea executa promisiunea.

(2) În caz de neexecutare a promisiunii, beneficiarul are dreptul la daune-interese.

(3) De asemenea, dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanţa, la cererea părţii care
şi-a îndeplinit propriile obligaţii, poate să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract, atunci când
natura contractului o permite, iar cerinţele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite. Prevederile
prezentului alineat nu sunt aplicabile în cazul promisiunii de a încheia un contract real, dacă prin lege nu
se prevede altfel

(4) Convenţia prin care părţile se obligă să negocieze în vederea încheierii sau modificării unui contract
nu constituie promisiune de a contracta.

În cazul pactului de opțiune, lucrurile nu sunt foarte spectaculoase încă. De ce nu sunt foarte
spectaculoase ? pentru că executarea contractului se traduce prin faptul că beneficiarul pactului de
opțiune își exercită dreptul potestativ și prin simpla lui notificare se încheie contractul de vânzare.

Singurele discuții importante aici sunt cele legate de perioada în care el dispune de acest drept. Asta
înseamnă că avem 2 variante: fie prin pact s-a stabilit că ai 5 săptămâni să te hotărăști dacă îl cumperi
sau nu, dacă beneficiarul își exercită dreptul în aceste 5 săptămnii, contractul de vânzare se încheie,
chiar dacă ulterior promitentul spune că nu mai vrea să contracteze, etc. Dacă însă termenul respectiv
expiră fără ca beneficiarul pactului de opțiune să își fi exercitat într-un fel sau altul dreptul, pactul este
lovit de nulitate, dreptul se stinge la momentul la care se împlinește termenul.

Dacă părțile nu au stabilit contractual un anumit termen în care să se exercite acest drept, legea prevede
la 1279 al 2 că instanța poate stabili un termen, prin ordonanță prezidențială. Același raționament e
valabil și la promisiune. De ce?

25
CURS 2017-1018

Ambele contracte sunt contracte care prin natura lor generează efecte care presupun un anumit interval
de timp. Adică nu are nici o noimă să închei azi un pact/promisiune, pentru ca după aia să zici în 5
secunde – contractul definitiv de vânzare.

Când faci antecontracte înseamnă că nu dorești, sau sunt alte impedimente legale de altă natură, care te
împiedică să închei acum contractul de vânzare. Așadar, dorești să câștigi un anumit interval de timp.

Prin urmare, de esența efectelor asumate de cele 2 contracte este existența unui interval de timp.

Înseamna că, în măsura în care părțile nu stabilesc în mod expres acest termen, instanța i se recunoște
posibilittea ca la solicitarea beneficiarului sau pactului de opțiune să stabilească ea un interval de timp
rezonabil.

Deci rețineți există obligații care prin natura lor impun un anumit interval de timp. Ex iei împrumut o
sumă de bani. Contractul de împrumut omite să specifice când se va restitui suma. Indiferent dacă
împrumutul e cu dobândă sau fără, e evident că pentru una dintre părți, interesul e dat tocmai pentru a
putea folosi suma de bani într-un anumit interval de timp. Și acolo, avem efecte juridice care presupun,
a căror efecte presupun ca la promisiune/pact, un interval de timp.

Cosecința- dacă părțile omit să prevadă acest termen, instanța poate să o facă ea.

S-ar părea că lucrurile sunt clare la pactul de opțiune- eu am un drept potestativ, nu am un debitor de
care să depind. Atenție- și în cazul pactului de opțiune, promitentul poate să îl fenteze pe beneficiar.
Cum ? Vinde la altul.

Ex- deci am încheiat cu tine contractul prin care ți-am oferit un drept de a cumpăra un bun la un preț
determinat- trebuie ca tu să îl exerciți la un interval de 2 luni. În perioada asta eu vând bunul unui terț.
Tu mă notifici că vrei să .. și constați că eu nu mai sunt proprietar, prin urmare contractul este încheiat
între noi, dar nu mai este susceptibil să îți transfere proprietatea.

În cazul promisiunii, beneficiarul e într-o situație mai delicată. De ce? Pt că în măsura în care co-contr,
mai bine consimte la vânzare, el poate, prin simpla lui voință să determine încheierea contractului de
vânzare. Și atunci are nevoie de pronunțarea hot jud care să.... o sa ajungem și acolo.

Tocmai de aia, dacă vă uitați la 1279 al 2 neexecutării promisiunii, beneficiarul are dreptul la daune
interese. Dacă vă uitați la 1278, nu spune niciunde că în caz de neexecutare se pot obține daune
interese. De ce nu ? pt că la pact nu ai o obligație pe care să o exerciți. La promisune e necesară
exercitarea obligației promitentului. Dacă el refuză să o exercite, i se angajează răspunderea
contractuală- vezi daune interese.

Atenție, daunele interese de la 1279 al 2 nu reprezintă o executare prin echivalent. Adică nu vor
reprezenta valoare bunului promis la vânzare. Ele vor acoperi paguba care a fost cauzată beneficiarului
prin neîncheierea contractului de vânzare, pagubă care e de altă natură decât valoare bunului promis.

26
CURS 2017-1018

1279 al 3 daca promitentul refuză, instanța, la cerera părții care și-a îndeplinit propriile obligații, poate
pronunță o hotărâre , nu și la contractele reale

1669 o parte promis bilaterală de vânzare refuză nejustificat, cealaltă parte poate cere pronunțare
hotărâre care să țină loc de contract.

Cele 2 texte sunt identice- de ce?

 La vânzare se vorbește de promisiune bilaterală, la 1279 de promisiune în general,

 Al 3 1279 partea care și-a îndeplinit propriile obligații, al 1 1669 una din părțile care a încheiat
refuză să încheie contractul promis,
Deci 1279 ne spune- tu, partea unei promisiuni care ți-ai îndeplinit propriile obligații, poți să ceri
pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de vânzare definitivă.
La 1669 ne spune- că cealaltă parte, promitentul, refuză nejustificat să încheie contractul de
vânzare. Ce regim au?

La ce obligații se referă textul din 1279? Obligație de a plăti o parte din preț.

Ex – tu promiți că o să îmi vinzi, tu în executarea promisiunii îmi plătești 20% din preț.

Deci plătești 20%, mergem la notar, se încheie contractul de v-c, după care tu predai bunul, evident mi
se transferă proprietatea, iar eu îți predau și restul din preț. După care contractul e anula- retroactiv.

Eu îți dau bunul, tu îmi dai suma de bani-cum ? câți bani îi dă înapoi cumpărătorul?

Îi dă 80%din preț? Promisiunea o desființează cineva ?

Deci promisiunea poate cuprinde referiri la obligația de a plăti anumite părți din preț. 1670- sumele
plătite în temeiul unei promisiuni de vânzare reprezintă un avans din preţul convenit.

De ce ne intereseaza? Chiar dacă parte din preț e stabilită obligațiilor din cadrul promisiunii, obligația
asta există doar temporar, până la momentul la care se încheie contractul de vânzare, după care
obligația de predare a prețului se mută la contractul de vânzare. Dacă se desființează vânzarea, prețul se
restituie integral.

Ce e mai poate întâmpla? Din vari motive nu se mai întemeiază vânzarea. Promisiunea nu e
responsabilă. Din momentul în care devine cert că vânzarea nu se va mai încheia, avansul din preț dat în
încheierea promisiunii se restituie, pentru că el devine cauză juridică, pentru că chiar dacă tu ai plătit
20% din preț în executarea promisiunii, cauza, finalitatea pe care tu o urmăreai prin asumarea obligației
de plată a prețului, nu se găsea în promisiune, ci se găsea în contractul de vânzare.

Care e finalitatea pentru cumpărător? Transferul dreptului de proprietate. Ori promisiunea niciodată nu
poate să asigure transferul dreptului de proprietate. Și atunci, în momentul în care devine absolut sigur
că transferul de proprietate nu se mai poate realiza, înseamnă că sumele de bani plătite în executarea
promisiunii revin lipsite de cauză și trebuie restituite.

27
CURS 2017-1018

Ce faci în măura în care ala nu vrea să încheie contractul? (vorbim de promisiune)

Am zis deja, poți să îi ceri despăgubiri. Dar ca să îi ceri despăgubiri, trebuie să îi demonstrezi o pagubă pe
care ți-a cauzat-o. Și paguba (subliniez !! ) nu e valoarea bunului. Deci dacă ți-a promis că îți vinde o casă,
nu poți să îi ceri despăguri valoarea casei. Despăgubirea ce o să fie- păi între timp a crescut prețul de
casă al unor case de genul acela. Tu mi-ai promis acum 6 luni, că îmi vei vinde, iar tu după 6 luni
(vânzător) constați că nu ai suficienți bani ca să termini casa, că nevestei îi plăcea mai mult la bloc.
Beneficiarul promisiunii nu o să îți poată cere valoare în bani a apartamentului, cu titlu de daune
interese. El o să îți spună: prețul casei nu mai e 100000, ci 110000. Înseamnă că eu, pentru a putea să
cumpăr un bun de acelși fel, o să trebuiască sa scot în plus, încă 10.000- asta e prejudiciul care mi-a fost
cauzat mie, prin faptul că nu mai cumpăr de la tine și cumpăr un apartament de la altul- asta îl cer in
temeiul art 1279 al 2.

Orice promisiune/pact trebuie să cuprinde elementele esențiale ale contractului definitv- în speță o
vâzare, deci bunul și prețul, dar în textele pe care le-am citit noi ne spune așa: promitentul/beneficiarul
care cere pronunțarea hotărârii, trebuie să își fi îndeplinit propriile obligații. Celălalt (textul de la
vânzare) nu mai spune nimic de executarea propriilor obligații. Ce înțelegem de aici?

Textul general de la 1279 e un text general inspirat de practica judiciară din ani 90, care spunea ceva de
genul- hai să zicem că e promisiune și hai să zicem că dacă tu ai executat ceva, atunci ai putea să..

Însă, lucrulile se prezintă în modul următor. De foarte multe ori, prin natura lor, promisiunile nu vor
conține alte obligații decât aia de a încheia

Dacă eu am încheiat o promisiune sinalagmatică, eu m-am obligat să cumpăr, tu să vinzi, iar la final tu nu
respecți obligația ta, eu nu am decât să cer pronunțarea hotărârii judecătorești. Nu se pune problema ca
eu să nu îmi fi executat obligația pentru că nu exista nici o obligație în sarcina mea.

Ce obligații pot să apară în promisiune? Sunt obligații anticipate, adică mutate din vânzare, adue mai
aproape în timp ( ex de predare a bunului, de plată a prețului) sau mai pot să apară obligații de felul
următor ( e valabilă și la pact) : obligația de indisponibilizare a bunului- adică eu stau după tine cu
promisiunea 6 luni, pt intervalul asta de timp în care eu stau și aștept și îți recunosc ție un drept de
opțiune, fie că e crență sau drept potestativ, tu mă plătești cu o sumă de bani.

În situația noastră, dacă nu sunt stipulte astfel de obligații nici o problemă. Dacă obligațiile există,
instanța va verifica, inclusic în contractul de v-c, dacă cel care le solicită și-a îndeplinit aceste obligații.

De ce ? pentru că, de principiu, se consideră că dacă nu ți-ai îndeplinit aceste obligații promitentul are
posibilitatea de a refuza să înncheie contractul definitiv pe baza excepției de neexecutare.

De principiu, promisiunea de vânzare și pactul de opțiune, nu presupun obligații, presupun un ansamblu

de obligații în sarcina părților contractante. Singura obligație care se regăsește invariabil în
promisiune(lipsește din pact) este aceea de a exprima în viitor consimțământul pentru încheierea
contractului definitiv de vânzare. Părțile au însă posibilitatea de a introduce în alte contracte
(promis/pact) un preț al indisponibilizării bunului sau au opțiunea de a introduce în contract așa numite

28
CURS 2017-1018

clauze anticipatorii prin care sunt aduse cu titlu temporar în antecontract obligații specifice contractului
definitiv încheiat. (eg obligația de plată a prețului, obligația de predare a bunului), obligații care fac
obiectul clauzelor anticipatorii vor beneficia doar cu titlu temporar de forța obligatorie a promisiunii sau
a pactului de opțiune, în măsura în care :

1. Devenind cert că contractul defintiv nu se va mai încheia sau

2. Contractul definitiv este ulterior desființat cu efect retroactiv

Toate prestațiile executate în considerarea clauzelor anticipatorii vor trebui integral restituite. Această
ipoteză confirmă caractetul esențialmente temporar provizoriu al legăturii dintre ante-contract și
obigațiile cuprinse în clauzele anticipatorii, obligații care vor putea fi menținute doar în măsura și cu
condiția încheierii ulterioare a contractului definitiv de vânzare.

Dacă avem aceasta succesiune- promisiune/pact de vânzare , urmată de încheierea contractului definitv
de vânzare. Se constată că există o clauză de nulitate care vizeză promisiunea sau pactul de vânzare și
se desființează promisiunea și pactul . Mai e valabilă vânzarea?

Regula: dacă pactul e nul, e nulă vânzarea, pentru că el cuprinde consimțământul uneia dintre părți la
vânzare.

Vânzarea e independenă de promisiune. Dacă promisiunea e nulă, vânzarea e în lumea ei.

Excepția: în urma pronunțării unei hotărâri judecătorești care să țin loc de contract de vânzare.

De ce? Pactul de opțiune privește și vânzarea, pentru că pactul de opțiune ține consimțământul la
vânzare.

La promisiune, se reiterează consimțământul. Se execută când dau un nou consimțământ- vânzarea.

În spatele consimțământului se ascunde ideea de cauză- adică dacă eu am decis că închei vânzarea, sigur
că mi-am asumat anterior obligația din promisiune. Dar acum, când am încheiat vânzarea, nu am
încheiat-o ca o plată, adică dorind să sting vânzarea, raționamentul e invers- când fac promisiunea, deja
mă gândesc că vreau să fiu proprietar.

Când consimți, urmărești un scop, ceea ce face ca vânzarea să fie independentă de promisiune, ea
asigură un interes pentru ambele părți.

Când tu nu mai vrei să contractezi, îți mai dai consimțământul ? la hotărârea judecătorească aceentul
cade pe obligația pe care ți-ai asumat-o anterior și care se execută silit. Pai bun , și dacă constatăm că
toată procedura de executare silită a promisiunii este o plată nedatorată, fiindcă promisiunea era nulă.

În cazul desființării ulterioare a pactului de opțiune va fi inevitabil și invarabil afectat automat inclisiv
contractul definitiv de vânzare care își va înceta la rândul său efectele, tocmai pentru că pactul de
opțiune deja desființat conține consimțământul la vânzare al uneia dintre părți.

29
CURS 2017-1018

În cazul promisiunii de vânzare, lucurile se prezinta diferit- ca regulă , vânzarea definitivă este
independentă de promisiune, deoarece implică un nou consimțământ din partea contractanților, nefiind
așadar condiționată cauzal de promisiune.

Situația se schimbă atunci când contractul definitiv de vânzarea rezultat în urma pronunțării hotărârii
judecătorști prin care s-a executat silit, în mod atipic, obligația promitentului.

În cazul asta, dacă ulterior promisiunea e desființată, atunci va fi desființat și contractul de vânzare.

Curs 4- Contracte

Vreau să începem discuția prin a recapitula niște chestiuni pe care le-am discutat săptămâna
trecută. Discuția noastră de săptămâna trecută a vizat în paralel promisiunea de vânzare
respectiv pactul de opțiune cu privire la contractul de vânzare cumpărare. Mă voi opri să discut
doar despre chestiunile privind

Asemănări între promisiunea de vânzare si pactul de opțiune:

1. Amândoua intervin în etapa precontractuală, dacă ne raportăm la contractul de

vânzare-cumpărare.
2. Amândouă pregătesc încheierea viitoare a unui contract de vânzare-cumpărare
3. Amândouă sunt contracte, chiar dacă le spunem antecontracte sau precontracte, să nu
cădem în confuzie să credem că au o altă natură juridică.
Chestiune esnțială: ca să discutăm de o promisiune de vânzare valabil încheiată sau de un pact
de opțiune, este absolut necesar ca oricare dintre cele două să cuprindă elementele esențiale
ale vânzării preconizate, pe care o anticipează, o presupun. Acele elemente sunt: BUNUL și
PREȚUL. Dacă se identifică un bun și se spune că se face, se drege, dar nu se specifică prețul, nu
putem să discutăm nici de promisiune și nici de pact de opțiune. Elementele esnțiale trebuie să
se regăsească în cele două.

Deosebirile dintre promisiunea de vânzare și pactul de optiune:

1. Pactul de opțiune trebuie să fie încheiat ad validitatem în forma cerută pentru

contractul de vânzare. Această cerință nu se regăseste în promisiune. Promisiunea
rămâne consensuală. Pactul de opțiune, în schimb, întotdeauna urmărește, sub regimul
formei ad validitatem, regimul juridic al contractului definitiv de vânzare.
2. Dacă discutăm de o promisiune unilaterală de vânzare și beneficiarul promisiunii îl
notifică pe promitent ,, vezi că eu m-am hotărât și vreau să âncheiem contractul de

30
CURS 2017-1018

vânzare. Vreau să te prezinți la notar,,. Notificarea asta nu trebuie să respecte vreo

condiție de formă, ea poate fi făcută în orice formă dorește omul nostru. În schimb,
acceptarea pe care o face beneficiarul unui pact de opțiunetrebuie să fie făcută în forma
cerută de lege ad validitatem pentru vânzare. Raționamentul este: în momentul în care
se încheie o promisiune niciuna dintre părți nu consimte la vânzarea viitoare, ci doar una
dintre ele promite că va consimți sau ambele promit, dacă e o promisiune
sinalagmatică. În schimb, atunci când se încheie pactul de opțiune, promitentul își dă
anticipat consimțământul la vînzare. Atunci când beneficiarul promisiunii zice ,, da
doresc să facem vânzarea,,, nu face el însuși o ofertă de vânzare. El doar acceptă
beneficiul din promisiune și ulterior, când părțile se vor întălni, spre exemplu, ca să pună
în scris pentru a avea un mijloc de probă, ambele părți își vor exprima consimțământul la
vânzare. În schimb, atunci când beneficiarul pactului de opțiune ridică opțiunea și zice
,,da, doresc să închei vânzarea,, , el face o acceptare a ofertei de vânzare care e regăsită
în pactul de opțiune. Prin urmare, acceptarea lui trebuie să îmbrace forma ad
validitatem cerută, dacă e cazul, pentru contractul definitiv de vânzare.
Deci grijă mare, promisiunea înseamnă un rînd de consimțăminte din promisiune, urmat
de un nou consimțământ al părților la vânzare, pactul de opțiune nu înseamnă două
rânduri de consimțăminte. Înseamnă ca:
 Promitentul consimte anticipat la vânzare;
 Beneficiarul când va accepta acest beneficiu, consimte și el la
vânzare și automat se încheie contractul definitiv de vânzare.
Vă mai atrag atenția asupra unui alt aspect care reprezintă o foarte mare relevanță la nivel
practic: de foarte multe ori se poate întâmpla ca într-un pact de opțiune sau într-o promisiune
să avem două variante:

1. Eu promitent sunt dispus să mă pun la dispoziția ta făcând o promisiune de vânzare sau

încheiinnd un pact de opțiune, dar, în schimbul acestei disponibilități, îți percep ție o
sumă de bani. O sumă de bani ca un preț al faptului că eu îmi indisponibilizez bunul sau,
în cazul unui pact de opțiune, îmi indisponibilizez consimțământul, pentru că eu îmi dau
deja consimțământul anticipat și aștept după tine. Deci se poate să existe un preț pe
care tu îl plătești în contul dreptului pe care tu îl ai din promisiune sau din pactul de
opțiune, dar pe lângă acest preț care nu prezintă dificultăți de înțelegere, apar clauzele
anticipatorii. De foarte multe ori părțile stabilesc plata prețului sau predarea bunului.
Alte obligații care țin de vânzare se vor naște și se vor executa anticipat câtă vreme
există doar promisiunea sau doar pactul de opțiune chiar dacă nu s-a încheiat vânzarea.
Aveți foarte mare grijă: aceste clauze anticipatorii (că e vorba de preț, că e vorba de
predare a bunului) pot să aibă forță juridică din promisiune sau din pactul de opțiune,
nu numai cu titlu provizoriu și temporar, asta înseamnă ca ele, în momentul în care se va
încheia și contractul definitiv de vânzare , se mută în contractul de vânzare. Sunt
efectele lui numai anticipat. Promisiunea sau pactul de opțiune genereaza anticipat

31
CURS 2017-1018

niște efecte juridice care nu îi aparțin, dar această generare anticipată poate să fie
numai cu titlu provizoriu și sunt două varinate:
Varianta 1: se încheie vânzarea , iar atunci aceste efecte se mută în vânzare
Varianta 2: vânzarea nu se mai încheie, consecința este că toate aceste clauze
anticipatorii își încetează eficacitatea și toate prestațiile trebuie restituite.
Diferența fundamentală pe care nu trebuie să o uitați între pactul de opțiune și
promisiune ține de modul de executare și anume:
- dacă executarea e voluntară, lucrurile se diferențiază foarte tare atunci când una
dintre părți refuză să execute contractul (promitentul).
Promitentul nu poate să refuze încheierea contractului atunci când discutăm despre un
pact de opțiune.
De ce?
Pentru că el nu mai are calitate de debitor. Pentru că din pactul de opțiune, pentru
beneficiar se naște un drept potestativ. În momentul în care există un drept potestativ,
exercitarea acelui drept potestativ nu mai depinde de promitent. Dacă îți asumi ceva și
nu îndeplinești ce ți-ai asumat, se poate ajunge la executare silită, deoarece există o
obligație juridică. Dar executarea silită vizează exclusiv obligații. Ea nu intervine la
drepturile potestative, respectiv la drepturile reale. Ambele categorii de drepturi sunt
drepturi cu exercitare nemijlocită. Nu ai nevoie de un debitor care să execute o prestație
ca să poți să îți realizezi dreptul.
Exemplu: dacă ai de încasat o sumă de bani trebuie să vină debitorul să îți plătească.
Depinzi de el. asta este o creanță. În schimb, dacă trebuie să accepți o succesiune,
accepți sau nu accepți. E voința ta, nu depinzi de nimeni. Asta e un drept potestativ.
Același lucru, promisiune versus pact de opțiune. La promisiune ai numai o creanță,
depinzi de executarea obligației asumate de promitent, la pactul de opțiune nu depinzi.
Consecințe:
Pactul de opțiune nu depinde de executarea silită. Promisiunea ridică astfel de
probleme. Executarea silită în cazul promisiunilor se face prin intermediul hotărârii
judecătorești. Atenție!!! Hotărârea judecătorească prin care se execută silit promisiunea
poate să opereze chiar dacă promisiunea nu este încheiată în forma cerută de lege ad
validitatem pentru un anumit tip de vânzare.
De exemplu: dacă ți-am promis că îți vând un teren sau un apartament și promisiunea
este făcută sub semnătură privată, pot să merg în instanță să obțin pronunțarea unei
hotărâri care ține loc de vânzare definitivă, chiar dacă promisiunea nu a fost încheiată în
forma cerută ad validitatem pentru contractul definitiv de vânzare.

La pactul de opțiune, faptul că respectivul nu mai vrea, pe promitent nu îl mai

interesează, pentru că voința ta nu mai produce niciun fel de consecință juridică. Ce

32
CURS 2017-1018

înseamnă pactul de opțiune? Că oferta e făcută cu termen de acceptare. În termenul

respectiv de acceptare ești legat de mâini și de picioare. În termen juridic, voința ta este
zero.
În schimb, în cazul promisiunii, ești ținut să faci o anumită prestație. Prestația aia
depinde de voința ta, că tu ești debitor. Tu s-ar putea să strâmbi din nas, că uite eu nu
vreau, moment la care discutăm despre pronunțarea hotărârii.
Ce se întâmplă în situația în care promitentul, indiferent că e promisiune sau pact de
opțiune, se aduce în situația de a nu mai avea, la momentul la care s-ar pune problema
ridicării opțiunii, calitatea de proprietar al bunului respectiv. Ce se întâmplă dacă bunul
se vinde, se înstrăinează cu alt titlu, noi zicem vânzare că e mai simplu, îl înstrăinează cu
alt titlu către un terț. În situația asta mai prezintă vreun avantaj pactul de opțiune față
de un simplă promisiune de vânzare sau nu? Mai are beneficiarul pactului de opțiune
sau promisiune vreo modalitate de a-și proteja interesul juridic sau e eventual o
răspundere contractuală?
Coleg: bunul este afectat de o inalienabilitate.
Prof: într-adevăr avem 627-628 la care se adaugă și o prevedere ăn materie de vânzare
pe care o regăsim numai la pactul de opțiune (1668). 1668 ne spune în alin. 1 pe final că
până la expirarea termenului de opțiune, nu se poate dispune bunul care constituie
obiectul pactului. Textul reia regula de la art. 627 și anume că în orice contract din care
se naște obligația de a transfera în viitor proprietatea, se subînțelege clauza de
inalienabilitate. Sigur că tehnic vorbind dintr-o promisiune, respectiv dintr-un pact de
opțiune nu se naște obligația de a transfera în cviitor proprietatea. Nici unul dintre astea
nu are treabă cu transferul de proprietatew în viitor, daaaaar generic, tocmai pentru că
legiuitorul nu a exprimat foarte coerent ceea ce voia el să spună, se subînțelege că 627
ar fi aplicabil și în cazul acestor contracte. Consecința foarte firească este aceea că, în
măsura în care promitentul în promisiune sau în pactul de opțiune dispune, deci încheie
un act juridic, ac de dispoziție cu privire la bun, aterior expirării termenului de opțiune
sau anterior momentului la care în acel termen beneficiarul ar spune ,, nu ma
interesează,, consecința va fi că se încalcă inalienabilitatea subînțeleasă și actul de
înstrăinare este susceptibil de a fi anulat.
Două observații foarte importante:
1. În materie imobiliară, pentru ca inalienabilitatea aceasta convențională subînțeleasă
să fie opozabilă față de terț, în speța noastră cumpărătorul care să zicem că ar
cumpăra cu încălcarea promisiunii sau a pactului de opțiune anterior, este necesar
ca această inalienabilitate să facă obiectul notării în cartea funciară.
Dacă nu s-a făcut notarea în cartea funciară, consecința este că inalienabilitatea
atrasă de promisiune sau de pactul de opțiune este inopozabilă față de terți.

33
CURS 2017-1018

Art. 902- Regula este că în măsura în care terțul care încheie contractul cu încălcarea
promisiunii și a inalienabilității presupuse de A, cunoaște efectiv existența
promisiunii efectiv sau a pactului de opțiune, dacă e cazul, promisiunea, pactul de
opțiune și inalienabilitatea presupusă vor fi opozabile independent de înscrierea în
cartea funciară.
Deci aveți grijă, în materia imobiliară, două variante în care promisiunea, pactul plus
inalienabilitatea pe care o atrag pot să devină opozabile fașă de terț:
 Notare în cartea funciară
 Chiar independent de notare, atunci câ,d se demonstrează ( se poate proba)
că la momentul în care s-a încheiat actul juridic, terțul cunoștea efectiv
existența promisiunii anterioare sau a pactului de opțiune.
Art. 906 care vizează exclusiv notarea antecontractelor și a pactelor de opțiune. Ne interesează
906 alin.1. ce ne interesează de aici? Faptul că înscrierea promisiunii este condiționată de un
anumit element care prom isiunea sau pactul de opțiune poate face obiectul notării în cartea
funciară doar atunci când prevede în mod expres termenul de exercitare a opțiunii. Deci, dacă
veți încheia vreodată o promisiune prin care se va vinde un apartament sau un pact de opțiune
cu privire la vânzarea unui apartament, o să vă puneți problema să îl notați în cartea funciară.
Să vă fie foarte limpede că notarea în cartea funciară se va putea face doar în măsura în care în
antecontractul vostru se specifică în mod expres termenul până la care se poate exercita
opțiunea. Dacă termenul nu e specificat, sigur noi avem posibilitatea să sesizăm instanța, iar ea
prin ordonanță peșidențială să stabilească un termen, dar procedura aia nu ne ajută unde? La
cartea funciară.
Dacă antecontractul nu prevede termenul de opțiune, consecințele sunt multiple:
- nu va putea fi notat în cartea funciară
-neputând fi notat în cartea funciară, va fi inopozabil terților.
Deci rețineți 906 pentru că nu e prevăzut la vânzare și de regulă este omis.
2. În materie mobiliară: pactul de opțiune și promisiunea, repectiv inalienabilitatea pe
care ar atrage-o ele. Cum operează?
Colega: prin faptul că cel care are posesia se presupune a fi proprietar.
Exemplu: deții în proprietate o trotinetă electrică. Ți-ai dat seama că este puțin
jenant să ai așa ceva  și dorești să o înstrăinezi. Vecinul tău care încă nu a realizat,
dar va realiza și el în curând, dorește și el să o cumpere. N u are momentan
suficiente resurse în acest sens. El zice ,, bă, a-și cumpăra-o în rate,, , eu: ,, nu mă lua
cu din aste, doar cu banii jos,,. Se încheie între cei doi o promisiune de vânzare sau
un pact de opțiune și se stabilește că părțile se obligă să încheie contractul, asta dacă
e promisiune sinalagmatică, se încheie contractul definitiv de vânzare în termen de
trei luni. Omul nostru rămâne cu trotineta și aăteaptă să treacă cele trei luni. Ce se
întâmplă după o lună și 7 zile? Explodează piața de trotinete electrice. În sensul în

34
CURS 2017-1018

care cresc exploziv ( că de aia explodează) prețurile la trotinete. Omul nostru își dă
seama că ofertase cu 4200 de lei. Vine unul acum și îi oferă pe loc suma de 6400 lei.
Ce face omul nostru? Se pierde cu firea, vă dați seama, și vinde trotineta. În situația
dată, celălalt vecin, pasionat de trotinete, care strânge banii, își ia de la gură și de la
copil și de la nevastă-sa, strânge cei 4200 lei, se prezintă cu două săptămâni în avans
cu banii la vecinul său. Promitentul îi spune că a vândut-o. Ce poate să facă
beneficiarul promisiunii? Poate el să se ducă în instanță și să ceară anularea
contractului de vânzare ca fiind încheiat cu încălcarea inalienabilității prevăzute de
articolul 607?
Colegă: dacă terțul era de rea credință poate să ceară anularea.
Prof: deci e condiționată admisibilitatea unei astfel de acțiuni de cerințe vizavi de
încheiere? Promisiunea are dată certă, anterioară vâzării făcute către terți.
Colega: dacă terțul e de bună credință dar nu a intrat în posesia trotinetei și atunci
se poate anula contractul.
Prof: E suficient ca terțul să fie de bună credință sau trebuie și să fi intrat în posesie?
Colega: ambele.
Prof: modificăm speța. Terțul a plătit prețul, dar încă nu i s-a predat trotineta și este
acționat în judecată. Trotineta este încă la vânzător. Ce va decide instanța? Admite
sau nu admite acțiunea în anularea vânzării formulată de beneficiarul promisiunii?
Coleg: O admite, deci se aplică art. 937
Prof: dacă se discută despre art. 937, acțiunea nu se admite. 937 beneficiază
cumpărătorului. Deci dacă se aplică 937 ar trebui să se repingă acțiunea.
Coleg: cât timp beneficiarul acțiunii du poate să probeze faptul că terțul cunoștea de
existența promisiunii, acțiunea se respinge.
Profu: ne uităm la art. 628 alin. 3. Zice ce zice colegul vostru? Articolul spune că nu
este suficient ca terțul să fie de bună credință.
Colegă: nu se aplică art. 938 alin. 3?
Profu: înainte să ajungem la acel articol care este de detaliu, noi trebuie să stabilim
principial. Noi avem în concurs două acte juridice: promisiunea plus clauza de
inalienabilitate subînțeleasă și vânzarea. Noi trebuie să stabilim dacă la momentul la
care s-a încheiat contractul de vânzare, promisiunea plus inalienabilitatea erau sau
nu erau opozabile față de terț. Același raționament il aplicăm ca și în materie
imobiliară. Acolo ne uitam să vedem dacă a fost înscris în cartea funciară ca să fie
opozabil, păi și aici în materie mobiliară trebuie să verificăm dacă promisiunea plus
inalienabilitatea erau sau nu opozabileterțului cumpărator. Două variante de
răspuns:
- dacă nu erau opozabile înseamnă că față de el bunul se cumpără de la proprietar
liber de sarcini, adică față de el nu opera inalienabilitatea și atunci el e relaxat.

35
CURS 2017-1018

Paralelă cu situația de la imobiliare când promisiunea nu ar fi înscrisă în cartea

funciară. Și atunci, dacă el cumpără bunul liber de sarcini de la proprietare, are
nevoie să se prevaleze de art. 937?

Când invocai art. 937? Atunci când ai dobândit de la un neproprietar. Păi el a

dobândit e la un proprietar, bunul nu e afectat de inalienabilitate față de el că nu e
opozabilă înseamnă că nu are nevoie. Are contractul, la revedere. De ce să se mai
complice cu 937. Vă mai întreb încă un lucru: în ce condiții devine opozabilă
inalienabilitatea aceasta față de terți? Dacă cunoștea. Dacă nu cunoștea, spunem că
terțul ar fi fost de bună credință. Înseamnă că dacă terțul e de bună credință, după
raționamentul vostru, promisiunea și inalienabilitatea trebuie să fie față de el
inopozabile, dacă sunt inopozabile, mai are el nevoie să invoce 937? Nu.

Dar uitați-vă la 628. Ce spune? Că dacă el e de bună credință, față de el se va aplica

dobândirea de bună credință (937). Înseamnă că textul nostru contrazice ce spuneți
voi. Adică textul nostru ce zice? Deși terțul este de bună credință, el tot are nevoie
de art. 937. Când are nevoie de acest articol? Când dobândeși bunul de la
neproprietar sau când bunul este grevat de sarcini, sarcini care sunt față de tine
inopozabile. Ce ne spune 628 alin 3? Că în materie mobiliară promisiune plus
inalienabilitatea subînțeleasă sunt opozabile inclusiv față de terțul care habar nu
avea de existența lor. Deci 628 ne spune că spre deosebire de materia imobiliară,
unde opozabilitatea e condiționată clar de înscrierea în cartea funciară, în materie
mobiliară, dreptul, că este potestativ sau de creanță, din promisiune sau din pactul
de opțiune plus inalienabilitatea care îl insoțește sunt opozabile automat din
momentul în care se încheie promisunea sau pactul de opțiune. Sunt opozabile chiar
și terțului care nu le cunoaște. Și atunci, singura scăpare a terțului este să se
prevaleze nu numai de buna credință (n-am știut și nu îmi era imputabil că nu am
știut), ci trebuie să probeze întrunirea condițiilor dobândirii posesiei de bună
credință. Asta e toată șmecheria.

Revenind la speță, dacă se ajunge la următoarea situație, fac promisiune, după care ăla vinde
trotineta unui terț și nu îi predă bunul terțului. După care, eu, beneficiar al promisiunii, dau în
judecată, prin acțiune în nulitate, pe cine chem în judecată? Ce act vreau să anulez? Contractul
de vânzare. Atunci, logic, pe cine credeți că o să chem în judecată? Pe părțile contractului. Se
numește coparticipare procesuală pasivă obligatorie, adică, dacă o să anulez un act juridic, nu o
să cu o hotărâre judecătorească prin care anulez față de vânzător, dar care contractul este
neanulat față de cumpărător. E aberant. Și atunci chem în judecată pe toată lumea.

36
CURS 2017-1018

În momentul în care am chemat în judecată pe cumpărător, din acel moment, ce i se întâmplă

cumpărătorului? Află că există promisiunea plus clauza de inalienabilitate care nu îi devin de
atunci opozabile, că ele erau opozabile de când s-a încheiat. Din acel moment el nu poate să se
apere de inopozabilitatea. Terțul ar fi trebuit să fie de bună credință pentru a invoca 937, în
momentul în care ar fi dobândit posesia asupra trotinetei, dar el încă nu a primit trotineta. Deci
el devine de rea credință când îl dau în judecată, impropriu spus. Adică el nu mai poate să se
prevaleze de buna credință fiindcă știe, nu i se mai aplică 937 și atunci el nu va mai putea să
opună 937 pentru a bloca acțiunea în anulare. Consecința: se anulează vânzarea trotinetei și se
poate pronunța o hotărâre care ține loc de vânzare în beneficiul reclamantului. Rețineți
mecanismul. De regulă, apar de foarte multe ori bunuri de valoare mai mare, de exemplu
autoturisme, în cazul cărora se întâmplă astfel de situații. Se pune problema cum te vei proteja,
tu, beneficiar de promisiune. În acest fel te protejezi. Ce se întâmplă cu dobânditorul?
Dobânditorul este protejat dacă sunt întrunite condițiile de la 937. Simpla lui bun credință nu
este suficientă.

Deci rețineți: în materie imobiliară, promisiunea, pactul de opțiune și inalienabilitatea pe care o

presupun își văd condiționată opozabilitatea față de terți de notarea lor în cartea funciară, spre
deosebire de această situație, în materie mobiliară, efectele promisiunii de vânzare, respectiv
ale pactului de opțiune, în materie de vânzare, sunt opozabile erga omnes din momentul
încheierii antecontractului, eventualul terț care ar contracta ulterior cu încălcarea
antecontractului fiind în măsură să își protejeze interesele doar dacă va proba întrunirea
condițiilor impuse de art 937 (simpla lui necunoaștere cu privire la antecontract nu îi este
suficientă).

Domnul profesor a venit la a doua oră cu un contract și cu două hotărâri

Deci avem un contract intitulat Convenția nr. X/ dată. Acest contract spune mai multe lucruri.
Eu o să vă spun în esență conținutului lui, apoi vă voi citi modul în care clarifică acest contract
două instanțe care s-au pronunțat în aceeași cauză cu privire la contractul acesta.
Contractul începe așa: părțile x,y, după care un soi de preambul. ,, având în vedere comanda
fermă transmisă via email, contractul de vânzare ce urmează a se semna între alții doi (nu
părțile acestea). Era un alt contract ce era legat de contractul nostru. Acum ce ne interesează
pe noi ,, prestatorul, parte în contractul nostru, va efectua carosare, omologare, certificare
balistică pentru 110 autovehicule.,,
Obiectul convenției: în baza prezentei convenții, beneficiarul se obligă să plătească
prestatorului suma de z euro la care se adaugă tva, reprezentând avans în cuantumul de 40%
din valoarea toatală de z pentru geamuri balistice etc. și demararea ulterioară a lucrărilor de
carosare, omologare, certificare balistică. Atenție, acelor 15 unități ce constituie primul lot de

37
CURS 2017-1018

autoutilitare din cele 110. Lucrările menționate mai sus vor face obiectul unui contract distinct
de prezenta convenție, care urmează a se semna ulterior de către părți. Restul de plată pt
carosarea celor 15 unități din cele 110, în valoare de..., se va achita de către beneficiar în
conformitate cu termenii și condițiile stabilite în contractul final. Plata se va efectua prin
transfer bancare. Termenul de finalizare a lucrărilor de carosare, omologare, certificare balistică
a celor 15 autovehicule este de 16 zile. Prestatorul este de acord ca în cazul unei întârzieri,
acesta să plătească penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere din valoarea
totală a bunurilor.
Obligațiile părților:
-obligațiile prestatorului: lucrări de transformare în autovehicule blindate, teste balistice,
obținerea de certificate de omologare la RAR, achizționează elemente de înaltă securitate etc.
Răspundere contractuală: în cazul în care prestatorul întârzie finalizarea lucrărilor de carosare,
blindare, va datora penalități de întârziere în cuantum de ....

Pronunțarea primei instanțe: ,,din analiza acestor prevederi contractuale instanța reține că
părțile din prezenta au încheiat contractul nr. x/ dată. De asemenea, din analiza acestor
prevederi contractuale, instanța reține: faptul că acest contract este ,,un contract cadru,, care
stabilește modul de desfășurare în viitor a relațiilor contractuale dintre părțile din prezenta
cauză în legătură cu carosarea, omologarea, certificarea balistică a celor 110 autoutilitate.
Prezentul contract nu stabilește obligația în sarcina prestatorului de a finaliza lucrările de
carosare, omologare, certificare a 15 autovehicule în 60 de zile. Deci asta e calificarea dată de
prima instanță, Tribunalul.
În atac, Curtea de Apel: ,,contractul cadru este acordul prin care părție conving să negocieze, să
încheie sau să mențină raporturi contractuale ale căror elemente esențiale sunt determinate în
contractul cadru. Astfel, 1976 alin 2 se prevede că modalitatea de executare a contractului
cadru, în special termenul, volumul prestațiilor, precum și, dacă este cazul, prețul, sunt
precizate prin convenții ulterioare.rezultă ca un contract cadru dă naștere, de regulă, doar
obligației de a contracta care înseamnă că părțile sunt ținute să încheie în viitor o pluralitate de
contracte de aplicație sau de executare, cu un caracter subordonat față de regulile generale
dictate de contractul cadru. Ori, se observă că părțile nu si-au calificat convenția încheiată ca
fiind o convenție cadru. Din interpretarea clauzelor, având în vedere determinarea tipului de
act stabilit de lege, nu se permite ajungerea la o asemenea concluzie (că ar fi un contract
cadru). Convenția nu stabilește doar principalele reguli la care ar urma să se supună relațiile
contractuale. În cuprinsul contractului sunt menționate expres obligațiie sub aspectul prețului
pentru 15 unități. Natura și volumul prestațiior, termenul de îndeplinire a obligațiilor însoțide
de sancțiuniunea penalității în cazul întârzierii. În anexe fiind stabilite și datele programate
pentru livrare.

38
CURS 2017-1018

Și acum, o întrebare foarte simplă: ce e ăsta? Noi nu ne rezumăm la contract cadru că așa a zis
instanța. Este el un contract de vânzare propriu-zis sau poate unul de antepriză? Este el o
promisiune a unui astfel de contract sau este un contract-cadru? Ce părere aveți?

Colega: e antepriză.
Prof: dar ce părere aveți cu privire la calificarea de contract-cadru pe care o dă prima instanță?
Deci prima înstanță zice că e un contract cadru, a doua instanță spune că nu e. în condițiile în
care se specifică că se achită suma de 40% din valoarea de carosare pentru 15 autoturisme din
totalul de 110. În 60 de zile trebuie făcute, dacă nu se face acest lucru, se datorează penalități
de întârziere. Asta spune contractul nostru.
Colega: contractul cadru nu impune niște obligații. Contractul cadru este doar un schelet.
Prof: deci are dreptate prima sau a doua instanță?
Colega: a doua.
Prof: prima instanță, în speță Tribunalul București, vine și spune că este contract cadru pentru
că anticipează blindarea restului de 110 autoutilitare. A doua instanță spune că nu este contract
cadru pentru că din acesta se nasc obligații concrete ori un contract cadru nu poate să genereze
obligații concrete altele decât obligației de a contracta. Care înseamnă că pîrțile sunt ținute să
încheie în viitor o pluralitate de contracte de aplicație.
Colega: nu există obligația de a contracta în viitor prin contractul cadru.
Proful: dacă ar fi așa, contractul cadru se suprapune cu o promisiune. Ceea ce nu e cazul. Vă rog
să observați că noi le-am luat în sens invers deoare ce ceea ce credem că stăpânim cel mai bine
este contractul de vânzare. Și atunci de la vânzare ne lovim mai întâi de promisiune și de pactul
de opțiune, după care dîm de contractul cadru, contract cadru care în mod corect reține a doua
înstanță că ,,nu generează niciun fel de obligații concrete de a face prestații impuse în sarcina
părților, dar în mod greșit reține că acest contract cadru va genera o obligație specifică
promisiunii. Deci notați:

Spre deosebire de promisiune și pactul de opțiune, contractul-cadru nu instituie nici obligația

de a încheia în viitor contracte de aplicație (vânzările propriu-zise) și nici nu îi conferă vreuneia
dintre părți dreptul potestativ de a determina în mod unilateral încheierea în viitor a unuia sau
mai multor contracte propriu-zise de vânzare. Mai mult, ca regulă, contractul cadru nu impune
părților nici măcar obligații generice de a nu face cum ar fi cea rezultată din clauza de
exclusivitate.

Explicație: dincolo de faptul că contractul cadru nu există, nici nu impune obligația de a încheia
în viitor vânzări, nici nu dă dreptul potestativ ca printr-o simplă acceptare să închei una sau mai
multe vânzări cu contractantul tău. Pe lângă că nu conferă aceste drepturi, nu conferă nici
măcar drepturi mai restrânse, cum ar fi exclusivitatea. Ce înseamnă exclusivitate? Nu o să

39
CURS 2017-1018

cumperi materiale de acest gen decât de la mine, nu de la alți competitori de ai mei. Deci nici
măcar o astfel de exclusivitate nu conferă contractul cadru.

Care este rațiunea contractului cadru?

Contractul cadru intră în zona antecontractelor deoarece pregătește eventuala încheiere
ulterioară a unor vânzări propriu-zise (numite contracte de aplicație). Contractul cadru se
rezumă la a conține, a stabili prin norme supletive condițiile în care se vor încheia contractele
de apliație, respectiv condițiile de executare a acestora și clauzele esențiale standardizate, care
nu vor mai face obiectul unor negocieri ulterioare între părți. Dincolo de formularea generică a
articlului 1176, contractul cadru nu își schimbă natura juridică nici atunci când prevede, pentru
contractele viitoare de aplicație, termenul și volumul prestațiilor sau prețul acestora. Esențială
în calificarea contactului cadru este, dincolo de lipsa transferului de proprietate efectiv,
realitatea că acest antecontract nu impune încheierea ulterioară a unuia sau mai multor
contracte de vânzare, decizia cu privirea la încheierea acestora râmînînd pe mai departe la
latitudinea părților. În aceeași ordine de idei, ca regulă, contractul cadru nu conferă nici măcar
dreptul de preempțiune în beneficiul vreuneia dintre părțile contractante.

Explicații: contractul cadru, dincolo de faptul că nu impune obligația de a încheia o vânzare,

dincolo de faptul că nu cuprinde, din partea unuia dintre contractanți, o ofertă cu privirea la
vânzarea viitoare, mai mult el nu impune nici obligații ceva mai diluate cum ar fi obligația de a
nu contracta, de a nu cumpăra produse de genul acela de la altcineva, decât de la cel cu care a
încheiat contractul cadru, dar mai mult nu impune sau nu conferă, ca regulă, nici măcar un
drept de preempțiune. De ce am zic că nu conferă nici măcar un drept de preempțiune? Pentru
că elementul caracteristic pentru contractul cadru este nu ceea ce face, ci ceea ce nu face.
Contractul cadru NU afectează voința părților cu privire la încheierea viitoare a unui contract de
vânzare. Deci părțile își păstrează libertatea contractuală chiar dacă au încheiat un contract
cadru. Și în cazul dreptului de preempțiune părțile își păstrează libertatea contractuală, în
sensul că, dacă ți se conferă dreptul de preempțiune, proprietarul bunului în continuare poate
să decidă dacă vinde sau nu vinde. Dreptul tău poate deveni activ în momentul în care el se
hotărăște să vândă. La rândul tău, tu, beneficiarul dreptului de preempțiune ai acest beneficiu
convențional sau legal, dar cu siguranță nu ești constrâns sub nicio formă să cumperi acel bun.
Ceea ce am vrut să spun este că în prezența unui contract cadru nu avem nici obligația din
promisiune, nici dreptul potestativ din pactul de opțiune și cu certitudine nu avem nici măcar
un drept de preempțiune.
Colega voastră întreabă de ce tot zicem ,,ca regulă,, pentru că părțile pot, într-un contract
cadru, spre exemplu, să insereze și o clauză de exclusibilitate. Noi stabilim într-un contract
cadru că dacă tu vei cumpăra anumite produse de la mine, livrarea se va face în condițiile alea,
contractul se va încheia în condițiile alea, prețul se va stabili în condițiile de preț mediu pe piață

40
CURS 2017-1018

din data zilei în care tu îmi faci comanda și pe lângă toate acestea mai adăugăm că, spre
exemplu:
1. Dacă vei face o comandă de la mine, vei comanda o cantitate minimă. Adică, de
exemplu, cumperi de la mine țiglă, nu vei putea face comenzi de mai puțin de 5000 de
bucăși de țiglă la o comandă pentru că nu sunt rentabile pentru mine. Eu, tot din
contractul cadru ți-am asigurat transportul țiglei și atunci nu voi face vânzări de mai
puțin de 5000 de bucăți.
2. Tot prin contractul cadru se mai poate stabili durata. De exemplu noi stabilim că
efectele contractului vor fi pe o perioadă de un an. În anul respectiv, orice comandă pe
care tu o vei face la mine se va plia pe contractul cadru, dacă noi nu decidem să
derogăm de la contractul cadru. În intervalul ăsta de timp mai stabilim că la fiecare
vânzare tu va trebui să cumperi de un minim și mai stabilim că în acest an de zile, tu nu
vei mai putea cumpăra țiglă de la alt producător. Deci noi putem face asta. Contractul
rămâne cadru, dar noi am mai inserat în el o clauză de exclusibilitate.

Contractul cadru prin natura lui nu generează nici măcar astfel de efecte. Dacă noi putem să
inserăm astfel de efecte, asta nu înseamnă că acest aspect îl caracterizează. Singurul lucru care
îl caracterizează, criteriul care îl face să îl distingem de pactul de opțiune sau ce o fi, este faptul
că el se limitează în a stabili criterii de executare a contractelor ulterioare încheiate între părți,
fără a le constrânge în vreun fel de a și încheia contractul.
Esența contractului cadru este că el stabilește regula pentru încheierea ulterioară, respectiv
executarea ulterioară a contractului de aplicație. El mai poate să cuprindă și alte obligații
punctuale, însă nu obligațiile pe care le găsim spre exemplu într-o promisiune de vânzare. În
momentul în care ți se impune să închei contractul viitor, deja nu mai este contract cadru.
Distingem un contract cadru de o promisiune sau de un pact de opțiune raportându-ne la
efectul caracteristic, specific, tipic al acelui contract. Că acestea pot genera și efecte
suplimentare, sigur că se poate, dar noi așa le distingem.
Spre exemplu promisiunea poate să genereze obligația de plată a prețului? Da. Este de esența
promisiunii această obligație? Nu. Dacă o astfel de obligație care în mod normal se regăsește în
contractul de vânzare, apare anticipat în promisiune, putem spune că se transformă
promisiunea într-o vânzare? Nu. De ce?
1. Pentru că promisiunea rămâne netranslativă de proprietate și a aceasta e esența ( se
transmite un drept de proprietate sau un alt drept prezent).
2. Pentru că clauza aceasta anticipată poate să subziste în promisiune numai cu titlu
temporar.

Am zis mai devreme că un contract cadru nu conferă nici măcar dreptul de preemțiune. Mai
vreau să clarificăm două chestiuni vizavi de dreptul de preemțiune.

41
CURS 2017-1018

În ceea ce privește dreptul de preemțiune:

1. Ceea ce am discutat până acum nu are legătură cu preemțiunea. Adică să nu confundăm
promisiunea și pactul de opțiune cu un act juridic prin care se conferă un drept de
preempțiune convențional, de exemplu. Cum distingem acest drept de preemțiune de
ceea ce am povestit până acum?
Antecontractele, respectiv promisiunea și pactul de opțiune, restrâng libertatea
contractuală a proprietarului. Cum o restrâng? Prin faptul că proprietarul fie consimte
anticipat la vânzare, dacă discutăm de un pact de opțiune, fie își asumă obligația să
încheie în viitor o vânzare, dacă discutăm de o promisiune. În ambele situații libertatea
lui contractuală nu mai poate să curgă așa de vesel, că va trebui în principiu să încheie
un contract cu X, dacă X se hotărăște să cumpere.
În ceea ce privește dreptul de preempțiune, indiferent dacă el e legal sau dacă e
convențional, e adevărat că și el aduce o antenuare, o restrângere a libertății
contractuale, dar totuși restrângerea este mult, mult, mult mai temperată decât în cazul
celorlaltor antecontracte. De ce? Pentru că la fel ca la contractul cadru, esențial pentru
preempțiune este că ea nu instituie sarcina proprietarului de a încheia în viitor
contractul de vânzare!!! Proprietarul este liber ca mai departe să contracteze sau nu.
Concluzie: diferența majoră este libertatea de a încheia sau nu contractul.
Spre deosebire de contractul cadru, în cazul pactului de preferință care generează un
drept de preempțiune convențional, lucrurile se schimbă prin aceea că, odată ce se
naște un asemenea drept, dacă proprietarul se va hotărî să vândă el este ținut în condiții
egale de preț să vândă către o anumită persoană.
Dar dacă proprietarul nostru face o donație cu sarcini, se aplică dreptul de preempțiune
sau nu?
Dacă vă uitați la donație, la art. 1018 alin. 2 și art. 1019 alin. 3 observați că ambele texte
spun că dacă donația cuprinde sarcini, în limita sarcinilor se aplică regulile de la vânzare.
Și atunci întrebarea firească: preempțiunea este o regulă de la vânzare. Dacă bunul
asupra caruia poartă dreptul de preemțiune face obiectul unei donații cu sarcini, s-ar
putea pune problema ca preemptorul să zică că își exercită dreptul de preempțiune în
limita valorii sarcinii? 46:48
Dar dacă bunul care face obiectul dreptului de preempțiune este înstrăinat cu titlu de
dare în plată? Se va putea exercita dreptul de preempțiune?
Ipoteză:

Eu sunt proprietar al unui bun grevat de dreptul de preempțiune și eu datorez o sumă

de 10000 de euro. La scadență eu nu am banii respectivi și îi propun creditorului meu să
transfere proprietatea asupra bunului respectiv în contul sumei de 10000 euro. În
situația asta va putea preemptorul, aflând despre contractul de dare în plată, să-și

42
CURS 2017-1018

exercite dreptul și să se substituie în acest contract spunând că este el dispus să

plătească cei 10000 de euro cu titlu de preț al bunului?

Ipoteză:

Se vinde bunul, afectat de preempțiune, către o altă persoană decât preemptorul și

plata prețului se face prin compensație convențională. Poate preemptorul să intervină
să intre în schemă sau nu?

Să rețineți două lucruri:

1. Preempțiunea este un drept potestativ care vizează exclusiv contractele de vânzare.
Așadar , dacă bunul face obiectul unei donații sau face obiectul unui act oneros,
translativ de proprietate, altul decât vânzarea (a se vedea cazul schimbului), în toate
aceste ipoteze, dreptul de preempțiune nu va putea fi invocat de către titularul său.
Dreptul de preempțiune este aplicabil numai și numai în cazul în care se încheie o
vânzare a bunului respectiv.
2. Dacă discutăm despre o dare în plată, raspunsul este același și anume: deși în
materia contractului de dare în plată se aplică reguli de la vânzare fiindcă are loc un
transfer de proprietate, nu va putea fi invocat în această situație de către
beneficiarul lui dreptul de preempțiune.
De ce nu?
Pentru că darea în plată nu este un contract de vânzare-cumpărare. Darea în plată
este o modalitate de stingere a obligației preexistente altfel decât prin executarea
prestației datorate.

Dacă se face o vânzare prin plata prețului prin compensație convențională, suntem
în prezența unui contract de vânzare, chiar dacă compensația intervine ca mod de
plată obligației cu privire la preț, beneficiarul dreptului de preempțiune are
posibilitatea să își exercite dreptul substituindu-se în contractul de vânzare încheiat
cu nesocotirea dreptului.
O altă diferență între dreptul de preempțiune si promisiune sau pactul de opțiune:

Am discutat până acum doar despre drepturi care au o natură convențională. Dreptul de
preempțiune se poate naște și din lege. De ce ne interesează acest aspect?
Inalienabilitatea de la art 627 nu este una legală, ci una convențională. Art. 627 este o normă
supletivă . în schimb dreptul de preempțiune poate să aibă o natură convențională sau legală.
De ce ne interesează acest lucru?
Pentru că, dacă discutăm de o preempțiune legală, ea este un efect al legii opozabil erga
omnes, de plin drept din momentul în care se naște. Pe când preempțiunea convențională, dacă

43
CURS 2017-1018

discutăm despre imobile, este condiționată la opozabilitate de înscrierea în cartea funciară. O

ultimă diferență: în materie mobiliară, drepturile sunt opozabile automat fiindcă nu avem
sistem de publicitate. Același lucru se întâmplă și cu preempțiunea și am discutat că terții se pot
apăra invocând dobândirea prin posesie de bună credință. Dobândirea prin posesie de bună
credință funcționează pentru a-i proteja pe terți de alte drepturi opozabile lor, însă numai în
măsura în care acele drepturi au o natură convențională. Dacă acele drepturi au o natură legală,
terțul de bună credință nu se poate apăra de ele invocând art. 937.

Deci în materie mobiliară, dacă preempțiunea este convențională, terțul poate să se apere
învocând 937, dacă a fost de bună credință, în schimb, dacă preempțiunea a fost legală, ea nu
poate fi blocată prin dobândirea terțului în temeiul posesiei de bună credință.

CURS 5

Obiectul contractului de V-C : bun vandut si pretul.

Efectele contractului de V-C: transfer proprietate si riscurile bunului, obligatia de predare a
bunului catre cumparator.
Va voi da o ipoteza concreta si voi va trebui sa-l calificati, sa spuneti daca ii valabil
incheiat in conditiile prevazute de lege.
Ipoteza: X societate de constructii, urmeaza sa construiasca o cladire cu mai multe
etaje, care se va finaliza la finalul anului 2019. X incepe sa incheie contracte cu privire la
spatiile din cladire. Ratiunea din perspectiva constructorului e foarte simpla, sa nu
trebuiasca sa se imprumute foarte mult ca sa construiasca, sa poata sa obtina in avans niste
sume cu care sa poata finaliza constructia, in masura in care el nu are banii lui sa o termine
si abia apoi sa o vanda pe bucuati.
Se specifica: ca este un contact de vanzare, si in el se fac urmatoarele mentiuni:
1. Vanzatorul X, se obliga sa transfere in proprietatea cumparatorului o suprafata de
85.000 mp din cladirea pe care o va finaliza la sfarsitul anului 2019.
2. Cumpartorul accepta tarnsferul in aceste conditii si isi da consimtamantul la vanzare
3. Pretul se achita in 6 luni de la momentul incheierii contractului de vanzare
4. Pretul stabilit in conditiile de piata din Cluj-Napoca, cartier Muresanu la un pret mediu
de piata de la data scadentei lui

44
CURS 2017-1018

D.p.d.v e valabil?
Coleg – zice ca e valabil incheiat, doar ca e o vanzare de bunuri viitoare
David - Necesita vreo cerinta de forma pentru incheiere valabila a acestui contract?
Consensual sau solemn? - Forma autentica (parere coleg)
Poate fi incheiat acest contract in forma autentica? – (coleg) nu, pentru ca bunul nu
exita
Atunci sa intelegem ca nu se poate incheia in forma autentica contractile de bucuri
viitoare?
Antecontract? Promisiune sinalagmatica pentru ca partile se oblige sa incheie in
viitor(coleg)
Conditii de valabilitate cu privire la obiect, sunt indeplinite? (coleg) Bunul nu e
individual determinat, pentru ca se mentioneaza doar suprafata. (alt coleg) spune ca se
vinde un bun de gen
Vanzare in bloc?
Ipoteza noua – daca iti zic ca iti vand 5 kg de grau din cele 5 tone pe care le am eu in
depozit, este o vanzare in bloc sau nu? Daca iti zic ca iti vand 85 metri din suprafata totala
de 2300 pe care o avea cladirea, asta este o vanzare in bloc?
Recapitulam: Ati zis ca trebuie sau nu trebuie foarma autentica/ se poate sau nu
pentru ca e un bun viitor. Ca am avea o indoiala cu privie la valabilitate vis-à-vis de faptul
ca obiectul nu e determinat.
Dar in ce priveste pretul? Ei au stabilit un criteriu (colega). Pretul ar trebui stabilit
clar la momentul de fata, nu un criteriu viitor. Sau cel putin zice ea ca trebuie sa avem foarte
clar stabilit criteriul utilizabil la momentul asta nu unul viitor care va aparea dupa (colega2).
Discutii…
Ar fi avut posibilitatea sa nu stipuleze niciun pret? Daca erau profesionisti. Deci sa
nu fie stipulate nici un pret in contract si totusi contractual sa fie valabil. Numai in situatia
asta?
*Mentiune- nu erau profesionisti, fara nicio clauza in contract*.
Colegi – promisiune, contract cadru etc.
V-am zis ca firma are ca obiect realizarea de contractii. Deschideti la 1664 (2).
Urmatoarele texte sunt atipice pentru ca ele dau posibilitatea ca in anumite conditii ca

45
CURS 2017-1018

partile sa nu stipuleze un pret in contract si cutoate astea contractual sa fie valabil incheiat.
Alealalte, care daca stabilesc ca un tert va determina pretul, sau folosesc alte criterii – astea
nu sunt cu nimic iesite din comun pentru ca de fiecare data se determina/puncteaza in
contract clar o madalitate de determinare a pretului. La cele doua articole, caracterul atipic
consta in faptul ca nici nu se determina pretul, nici nu se insereaza in contract un criteriu
de determinare. Singurul criteriu va fi unul exterior contractului. E permis doar contractelor
incheiate intre doi profesionisti si situatia atipica a vanzarii, cand se demonstreaza ca e
vorba despre un profesionist vanzator care vinde in mod regulat bunuri de felul celui care
face obiectul contractului.
Art 1664 alin (2); (3)1 + art. 12332
Doi profesionisti sau un profesionist vanzator, care face asta in mod obisnuit -
singurele situatii in care pretul nu e determinat si contractul poate fi valabil incheiat.
In ceea ce priveste pretul, in cazul contractului de V-C, spre deosebire de alte
contracte speciale (e.g. antrepriza), pretul este in mod invariabil exprimat in BANI. In
masura in care contraprestatia ar presupune altceva decat plata unei sume de bani, vom fi in
prezenta unui alt contract (e.g. Contract de schimb).
Valabilitatea contractului de vanzare, implica cerinta ca pretul sa fie unul real si
serios.
- Art 1665 alin (1)3- pret stabilit fara intentia de a fi platit - pret fictiv. Pretul este fictiv atunci
cand suntem in prezenta unei simulatii- partile stabilesc actul public-contract V-C, act secret
– Vanzatorul pastreaza dreptul de proprietate. Alta ipoteza cu text fictive este cand se

1
(2) Când contractul are ca obiect bunuri pe care vânzătorul le vinde în mod obişnuit, se prezumă că părţile au avut
în vedere preţul practicat în mod obişnuit de vânzător.
(3) În lipsă de stipulaţie contrară, vânzarea unor bunuri al căror preţ este stabilit pe pieţe organizate este presupusă a
se fi încheiat pentru preţul mediu aplicat în ziua încheierii contractului pe piaţa cea mai apropiată de locul încheierii
contractului. Dacă această zi a fost nelucrătoare, se ţine seama de ultima zi lucrătoare.
2
Determinarea preţului între profesionişti
Dacă un contract încheiat între profesionişti nu stabileşte preţul şi nici nu indică o modalitate pentru a-l determina,
se presupune că părţile au avut în vedere preţul practicat în mod obişnuit în domeniul respectiv pentru aceleaşi
prestaţii realizate în condiţii comparabile sau, în lipsa unui asemenea preţ, un preţ rezonabil.

3
Preţul fictiv şi preţul derizoriu (1) Vânzarea este anulabilă atunci când preţul este stabilit fără intenţia de a fi
plătit.

46
CURS 2017-1018

deghizeaza o donatie (contract care nu necesita pret) sub forma unui contract de V-C. Deci
avem doua ipoteze, unul in care din varii motive vanzatorul are interesul de a crea ca bunul
a iesit din patrimonial lui, de regula in momentul in care impotriva lui este iminenta
executarea silita, sau varianta 2 cand se doreste mascarea unui act gratuit sub forma unui
contract de V-C. Care e relatia dintre 1665 in legatura cu pretul fictiv? Ne zice alin (1) ca
vanzarea este anulabila atunci cand pretul este stabilit fara intentia de a fi platit. Ce parere aveti? Ii
buna aceasta sanctiune? David - textul e total inutil. Ce ipoteze am zis ca avem la pretul
fictive? 1. Fictivitate, 2. Deghizare
1. fictivitate – inseamna ca in realitate nu s-a incheiat nicio vanzare. Pai si daca nu s-a
incheiat V-C ce o sa se anuleze? Ca nu exista contractual
2. deghizare – daca s-a deghizat o donatie sub forma unui contract de V-C, iarasi actul
juridic real este contractual de donatie, prin urmare nu putem anula un act juridic care in
realitate nu exista.
Deci 1665 (1) aduce o sanctiune complet inutila in contextual in care porneste de la premisa
ca a intervenit o simulatie. Daca intervene o simulatie si ea se descopera, v-am zis ca
singurul act care ne intereseaza este actul real si secret, actul public este doar o fatada el nu
exista.
Pretul fictive poate interveni in ipoteza in care se simuleaza sub forma fictivitatii,
adica vanzarea nu exista si transferal de proprietate nu a operat; sau deghizare, in masura in
care se va proba intentia “vanzatorului” de a-l gratifica pe cocontractant.
In aceste conditii, sanctiunea instituita de art 1665 este inutila si contrazice premiza
simulatiei de la care porneste textul legal. Mai mult, prevederile art 1665 alin (1) nu vor
putea fi utilizate de vanzatorul aparent impotriva eventualilor subdobanditori de buna-
credinta ai bunului respectiv.
• Pretul derizoriu - opusul unui pret serios.
Pretul serios este cel care denota intentia cumparatorului de a se anagaja juridic prin
incheierea unul contract de vanzare. Dat fiind regimul juriric diferit, pretul derizoriu nu
trebuia confundat cu pretul lezionar.

47
CURS 2017-1018

Ipoteză:
Avem o promisiunea de vanzare, cu privire la un imobil teren, aflat in CJ, valoarea
de piata a terenului este undeva la 20 mil euro, iar pretul stabilit de parti este de 300 mii de
euro. Pret lezionar sau derizoriu?
Inainte de a-mi raspunde aveti idee de ce ma intereseaza distinctia asta? Sanctionarea
leziunii difera fata de cele de la pretul derizoriu.
- pretul deriozriu - nulitate relativa; Leziune - nulitate relativa (s-ar parea ca stau la fel
lucrurile), dar in materia leziunii este rastransa aplicabilitatea la cazul majorilor, pentru
anumite situatii care trebuie probate, cum ar fi starea de nevoie, lipsa de cunostiinte etc.,
mai exact un dezechilibru intre parti care sa justifice leziunea In al doilea rand, conditiile
pentru care se poate invoca leziunea, ma refer la actiunea de anulare a contractului, sunt
si ele mai restrictiv reglementate decat in cazul nostrum pentru un pret derizoriu, unde in
principiu, se aplica regulile generale, in sensul ca actiunea in nulitate este prescriptibila in
3 ani.
- deci cum distingem acuma in ipoteza noastra? Nu exista alte detalii, deci nu e vorba de
un bun litigious unde sa existe riscul unei evictiuni sau alte lucruri. Diferenta asta de
valoare nu e justificata de situatia specifica a bunului, in sensul in care cumparatorul si-ar
asuma anumite riscuri suplimentare.
- Cum verificam leziunea? Daca exista o disproportie intre cele doua prestatii si atunci
putem discuta de un pret lezionar. Totusi disproportia nu merge pana la a anula orice
manifestare de vointa serioasa din partea cumparatorului, deci nu ajunge la un pret
derizoriu. Dupa ce am stabilit ca pretul ar fi lezionar, verificam daca cumparatorul are
posibilitatea sa invoce leziunea.
- In ipoteza de mai sus: pretul resprezinta o cauza pentru vanzator, ar fi lezionar (colega);
disproportie prea mare- derizoriu (coleg2). David- si de und ear incepe sa fie lezionar? –
(coleg) de la jumatate
Art. 12214 + art 12225(2), actiunea in anulare este admisibila doar daca leziunea
depaseste jumatate din valoarea contraprestatiei. Nu e neaparat sa fie disproportie de 50%.

4
Leziunea

48
CURS 2017-1018

- deduce de aici ca avem leziune numai daca o prestatie este cel putin de doua ori mai mare
decat cealalta? In cazul leziunii singura sanctiune este nulitatea? Exista mai multe
alternative ale partii care e afectata de leziune? Da. Acele alternative sunt operante chiar
daca leziunea nu este atat de mare ( una dintre prestatii e 60% din cealalta )? Da. Prin
urmare, nu ne putem folosi de criteriul cu 50%.
Nu exista un criteriu de distingere intre pretul lezionar si cel neserios. Pot sa va
dau eu unul pe care il impartasesc eu, voi puteti sa aveti alte opinii, important este sa nu
cadem in arbitrariu. In exemplul asta vi se pare ca diferenta este foarte mare. De la 20 mil la
300 mii. Riscu de a pune problema in felul asta (adica ca nu poate fi leziune ca e mult prea
mare) ca nu vom stii de unde incepe diferenta foarte mare si va fi o chestier arbitrara. Nu
uitati ca judecatorul apreciaza daca este o dif atat de mare, incat sa avem un pret lezionar.
David – distintia din punctul meu de vedere este‫ ׃‬pret neserios – exista atuncia cand
lipseste intentia vadita, serioasa, neechivoca a cumparatorului de a se angaja juridic,
adica in momentul in care spre exemplu cumpar o motoreta care valoreaza 3 mii euro si dau
pe ea 10 lei. Aici pretul e derizoriu, neserios. De ce? Pt ca e vadit ca eu nu am avut in niciun
moment intentia de a ma ingaja la un contract de vanzare. DAR, daca dau (exemplul de
mai sus), 300 mii de euro, ma scuzati dar dpdv meu de vedere e o suma destul de mare
pentru a dovedi intentia de a se angaja juridic, obligatie susceptibila de a fi pusa in executare
silita. De acolo in colo, intr-adevar va intra in discutie leziunea.Insa nu va intra in discutie

(1) Există leziune atunci când una dintre părţi, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de
cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestaţie de o valoare considerabil
mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestaţii.
(2) Existenţa leziunii se apreciază şi în funcţie de natura şi scopul contractului.
(3) Leziunea poate exista şi atunci când minorul îşi asumă o obligaţie excesivă prin raportare la starea sa
patrimonială, la avantajele pe care le obţine din contract ori la ansamblul circumstanţelor.

5
Sancţiune
(1) Partea al cărei consimţământ a fost viciat prin leziune poate cere, la alegerea sa, anularea contractului sau
reducerea obligaţiilor sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţită.
(2) Cu excepţia cazului prevăzut de Art. 1221 alin. (3), acţiunea în anulare este admisibilă numai dacă leziunea
depăşeşte jumătate din valoarea pe care o avea, la momentul încheierii contractului, prestaţia promisă sau executată
de partea lezată. Disproporţia trebuie să subziste până la data cererii de anulare.
(3) În toate cazurile, instanţa poate să menţină contractul dacă cealaltă parte oferă, în mod echitabil, o reducere a
propriei creanţe sau, după caz, o majorare a propriei obligaţii. Dispoziţiile Art. 1213 privitoare la adaptarea
contractului se aplică în mod corespunzător.

49
CURS 2017-1018

pretul neserios. De ce e importanta distinctia asta? Pentru ca leziunea este reglementata

foarte sever sau considerabil mai sever decat orice alta cauza de nulitate.
Distinctia dintre pretul neserios si pretul care e doar lezionar va utiliza drept criteriu
constatarea ca in cazul pretului neserios poate fi dedusa lipsa unui cosimtamant serios la
vanzare din partea cumparatorului, asadar, lipsa intentiei acestuia de a asuma o veritabila
obligatie juridica deplata a pretului, susceptibila de punere in executare silita.
Pe de alta parte, leziunea nu urmareste sanctionarea lipsei unui cosimtamant serios,
ci exclusiv existenta unei discrepante majore intre valoarea prestatiilor corelative. Prin
urmare, in cazul identificarii unui pret lezionar, nu se poate reprosa cumparatorului lipsa
intentiei ferme de a se anagaja juridic prin incheiere unui contract de vanzare. Mai mult,
spre deosebire de pretul neserios, pretul lezionar poate desemna un dezechilibru contractual
intervenit in dezavantajul cumparatorului.
Distinctie intre pret derizoriu si pret mai mic in scop fraudulos. Nu confundati
cerinta pretului real care presupune inexistanta simulatiei, cu cerinta pretului serios, chiar in
lipsa simulatiei in realitate se cere ca pretul sa reprezinte o cauza suficienta din partea
vanzatorului si un angajament serios din partea cumparatorului.
Detaliem‫ ׃‬In masura in care ne referim la pret real, dicutia se axeaza intotdeauna in
relatia cu tertii. Adica cand nu avem un pret real, adica avem un pret fictive, inseana ca
partile, nu exista niciun risc de a fi dezavantajate, ele urmarind inducerea in eroare a
tertilor. Consecinta e ca vom avea un act public, care stabileste un anumit pret si un act real,
secret, care stipuleaza fie ca nu exista niciun pret, fie ca exista un anumit pret pe care ei nu-l
declara. S-ar putea intampla, ca in urma descoperirii simulatiei, sa constatam ca pretul din
actul secret e neserios sau lezionar, dar cerita pretului real, avem in vedere situatia in care ar
putea interveni simulatia. Cand se spune ca nu avem un pret real, inseamna ca in spatele
actului public, nu se ascunde un veritabil contract de V-C, lipseste cu totul acest contract si
lipseste propriu-zis si un pret.
Ca pretul sa fie lezionar sau neserios trebuie sa stabilim ca partile (sau cel putin una
dintre ele) au/a dorit sa incheie un contract de V-C. Daca pretul nu e real inseamna ca
partile nu au voit sa faca o V-C.
Colega … David da un exemplu‫ ׃‬Se duc la notar sa cumpere un apartament/teren si
declara un pret mult mai mic decat cel real, pentru a plati impozite mai mici. In situatia asta

50
CURS 2017-1018

avem o simulatie facuta in frauda unei norme de ordine publica de drept fiscal care atrage
nulitatea absoluta a intregii operatiuni, adica a actului secret. Nu se pune problema ca pretul
declarant la notar sa spui ca e lezionar sau neserios, pentru ca oricum nu ai intentia partilor.
Tu trebuie sa te raportei la pretul real, ala e numai declarant pentru a-I pacali pe terti.
Pentru a verifica asta, inlaturi simulatia si verifici cu privire la pretul real daca este serios,
respectiv lezionar sau nelezionar.

- In speta de inceput partile stabileau ca pretul urmeaza a fi pretul de piata la data la care va
deveni scadenta obligatia platii pretului (6 luni). Valabil contractul? DA.
Care e idea cu modul de determinare a pretului? E acceasi cu cea de la pretul neserios. In
masura in care partile nu stabilesc un criteriu independent de ele si pretul este suscepti de o
negociere ultetioara, reiese faptul ca cel putin una din ele nu a/au consimtit cu intentia
serioasa de a produce efecte juridice. Ratiunea pentru care pretul trebuie sa nu mai fie
susceptibil pentru renegociere este pentru a verifica consimtamantul serios al partilor la
vanzare. Prin urmare, ori de cate ori, vor exista criterii independente de vointa partilor,
vom avea un contract valabil incheiat. Asta inseamna ca pot fi creterii cu totul exterioare
contractului, exemplul nostru cu pretul de piata, sau pot fi criterii determinate tot prin
contract. Exemplul tertului care va stabili cuantumul pretuluila momentul la care sa devina
scadent. De ceea ce ne intereseaza este ca trebuie sa avem un criteriu fie stabilit de parti, fie
preexistent si la care partile se raporteaza, dar care sa fie independent de vointa partilor,
excluzand o renegociere a contractului cu ocazia platii pretului.
Pe langa situatia asta, mai avem 3 ipoteze‫׃‬
1. partile stabilesc pretul
2. partile nu stabilesc pretul, dar se raporteaza la un criteriu care este independent de
ele. Criteriul e fie stabilit de ele, fie preexista, e exterior contractului si ele se
raporteaza la el (speta noastra).
3. Art. 1233 6si 1664 (2) (3)7 partile nici nu stabilesc pretul, nici nu se raporteaza la un
anumit criteriu obiectiv, independent de ele/inventat de ele sau preexistent. In

6
Determinarea preţului între profesionişti
Dacă un contract încheiat între profesionişti nu stabileşte preţul şi nici nu indică o modalitate pentru a-l determina,
se presupune că părţile au avut în vedere preţul practicat în mod obişnuit în domeniul respectiv pentru aceleaşi
prestaţii realizate în condiţii comparabile sau, în lipsa unui asemenea preţ, un preţ rezonabil.

51
CURS 2017-1018

situatia asta, in mod normal contractual ar trebui sa fie nul pentru ca lipseste intentia
serioasa a partilor de a se angaja juridic. Si totusi avem 2 ipoteze in care vanzarea va
fi valabila chiar daca partile nici nu au determinat pretul nici nu au folosit un criteriu
obiectiv de determinare ulterioara a lui.
-ipoteza 1 (1233): contract intre 2 profesionisti. Regasim in articol un criteriu legal – pretul
practicat in mod obisnuit in domeniul respectiv.
-ipoteza 2 (1664 alin 2): vanzator profesionist - pretul va fi pretul practicat in mod obisnuit
de vanzator.
Ce se intampla in situatia in care avem ambele parti profesionisti si avem cele 2 texte
legale. Una dintre parti, in speta vanzatorul care practica un pret mai ridicat decat nivelul
practicat de piata, invoca 1664, iar cumparatorul invoca articolul 1233 pentru ca el este
interest ca pretul sa fie mai mic decat cel pe care-l practica vanzatorul.
Exemplu: pret de piata 5 lei, pret practicat de vanzator 7.5, ambii profesionisti. In contract
nu s-a stipulate nimic. Care articol se aplica? 1233 norma generala, aplicabila si in cazul
contractelor nenumite. Are prioritate 1664, norma speciala, daca amandoi sunt
profesionisti.

Cum determinam nulitatile? In masura in care discutam despre un contract si despre

incheierea lui nevalabila, ca principiu ce interes se protejeaza? Ne zice colega ca nulitatile
absolute sunt expres prevazute, dar se poate intampla ca ele sa nu fie expres prevazute.
Regula: nulitatea este relativa, daca avem un dubiu cu privire la ea. Nulitatile pot fi absolute
chiar daca nu sunt prevazute expres, insa daca rezulta ca norma incalcata protejeaza un
interes general.
Colega… David- prevederea legata de obiect se refera si la pret sau la bun? Sa nu cumva sa
cadeti in pacatul de a crede ca tot timpul daca in contract nu avem un pret determinat de
parti sau determinabil automat asta nu-i o vanzare, ca eventual ar fi o donatie pentru ca

7
Lipsa determinării exprese a preţului
(2) Când contractul are ca obiect bunuri pe care vânzătorul le vinde în mod obişnuit, se prezumă că părţile au avut în
vedere preţul practicat în mod obişnuit de vânzător.
(3) În lipsă de stipulaţie contrară, vânzarea unor bunuri al căror preţ este stabilit pe pieţe organizate este presupusă a
se fi încheiat pentru preţul mediu aplicat în ziua încheierii contractului pe piaţa cea mai apropiată de locul încheierii
contractului. Dacă această zi a fost nelucrătoare, se ţine seama de ultima zi lucrătoare.

52
CURS 2017-1018

lipseste contraprestatia. Nu uitati va rog frumos ca intentia de a gratifica un tert nu se

prezuma niciodata. Noi nu putem adauga si nici sa prezumam.
Speta noastra de la care am pornit, am zis ca se vand 85 metri patrati din constructia
care urmeaza sa fie edificata. Dup ace se incheie acest contract, se constata ca terenul nu e
construibil. In situati asta, cel care a promis transferal de proprietate il anunta pe
cumparator ca el nu poate sa mai edifice constructia si prin urmare, nu mai e obligat sa ii
dea cei 85.000 mp. Care e consecinta erorii? Pe el nu il intereseaza sa desfiinteze
contractual, ci spatial.
Cum se poate apara cumparatorul? Sa ii dea cei 85.000 in alta parte, fiindca nu a fost
individual determinat bunul
David Ce ne-a zis colega e bine si o sa va si explic de ce. Dincolo de faptul ca voi folositi
asta cu bunuri de gen la un imobil, observatia e corecta de ce? Pentru ca partile nu au spus
ca se vand 85 de metri de spatiu locuibil, ci au specificat ca este vorba despre 85 care se vor
gasi intr-o anumita constructie. In masura in care in sine, in ansamblul sau nu mai poate fi
edificata in mod fortuit, obligatia devine imposibil de executat din perspectiva vanzatorului.
Daca el ar fi spus iti vand 85 metri de spatiu locuibil in Mun. Cluj-Napoca, pe o raza de 2
km jumate, in jurul centrului, atunci sigur ca discutia era in alti termini, dar era sfecificat
faptul ca este vorba de 85 metri care sa se gaseasca intr-o anumita constructie determinata.
In ceea ce priveste bunul care face obiectul contractului de V-C, se impun a fi
calificate cerintele legale care conditioneaza valabilitatea contractului de vanzare, trebuind
clarificate mai multe intrebari:
1. Este necesar ca bunul sa existe la momentul incheierii contractului de vanzare?
-Art 16598: daca bunul este pierit la mom incheierii contractului de vanzare, bunul nu
preduce niciun efect.

8
Art. 1659

Vânzarea bunului pierit în întregime sau în parte

Dacă în momentul vânzării unui bun individual determinat acesta pierise în întregime, contractul nu produce niciun
efect. Dacă bunul pierise numai în parte, cumpărătorul care nu cunoştea acest fapt în momentul vânzării poate
cere fie anularea vânzării, fie reducerea corespunzătoare a preţului.

53
CURS 2017-1018

O atare conditie, ce se impune a fi respectata exclusiv in cazurile in care obiectul

contractului de vanzare il fac bunuri preexistente si individualizate. Aceasta nu le impiedica
insa pe parti sa incheie cu buna stiinta un contract devanzare avand ca obiect un bun viitor
sau bunuri de gen care nu au fost individualizate. Asadar, vanzarea ar fi desfiintata pentru
inexistenta bunului vandut doar in masura in care partile au avut in vedere un bun
individualizat care a avut o existenta reala la un moment anterior incheierii contractului.
Prevederile art. 1659 CC nu vor fi aplicabile asadar atunci cand vanzarea are ca obiect un
bun viitor sau bunuri de gen.
Se aplica 1659, daca e vorba de o vanzare in bloc? Da, presupune o multime de
bunuri de gen care au fost individualizate tocmai la momentul la care se face referire la
vanzarea in bloc. Se distinge aceasta multime de restul bunurilor de acelasi fel, bunurilor de
gen fiindu-le aplicabile regulile de la 1659.
Art. 1659 isi pastreaza aplicabilitatea atunci cand bunurile de gen vandute au fost
individualizate prin contractul de vanzare indiferent de modul concret in care s-a realizat
individualizarea lor (e.g. Cazul vanzarii in bloc).
Ipoteza: se vand 85.000 mp patrati si se constata ulterior ca aceasta cladire nu poate fi
construita. Se aplica art 1659? Nu, nu s-a individualizat bunul (coleg).
Daca ar fi zis: “Cladirea va avea 5 etaje si ti se vinde et 2.”
=>Art 1659 NU este aplicabil in cazul bunurilor de gen chiar daca sursa de provenienta a
acestora a fost individualizata prin contract. De asemenea, art 1659 NU e aplicabil in cazul
bunurilor viitoare chiar daca partile au identificat prin contract caracteristicile acestora
(intindere, pozitionare, material din care urmeaza a fi construit etc.).
De principiu, nu se cere ca obiectul sa existe la mom incheirii contractului. Se poate
face o vanzare a unui bun viitor. La fel de bine se poate face o vanzare a unui bun de gen
neindividualizat. In ambele cazuri, bunul vandut in sine, fie nu exista faptic, ca e un bun
viitor, fie nu exista juridic, pentru ca e un bun de gen care inca nu a fost individualizat, deci
nu e susceptibil de a se asigura transferal de proprietate asupra lor, insa aceasta regula nu se
mai aplica atuncia cand vanzarea are ca obiect bunuri individual determinate si
preexistente contractului. Daca ele pier, anterior incheierii contractului, devine aplicabil
articolul 1659.

54
CURS 2017-1018

2. Bunul sa fie determinat sau determinabil?

David‫ ׃‬In mod normal, nu avem ce povesti ca deja cunoasteti asta de la partea generala, si
anume ca obiectul acutului juridic trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil.
Acelasi rationament l-am aplicat si la pret.
In speta noastra, daca spui ca se vand 85 mp dintr-un imobil ce urmeaza a fi construit, ar fi
obiect determinat sau cel putin determinabil din perspectiva vanzatorului sau nu?
Determinabil (colega).
Imaginativa ca e un spatiu de birouri si ca fiecare etaj are o suprafata de 400 mp. In functie
de cum se va vinde bunul, se vor face si delimitari, dar la momentul asta e un spatiu deschis.
Si spune ca din 450 mp, iti vand 85 mp. In situatia asta e valabil incheiat contractual sau nu?
Cine stabileste care vor fi cei 85.000 mp? Cum se identifica in mod concret? Vanzatorul
stabileste.

In cazul contractului de vanzare avand ca obiect bunuri viitoare/ bunuri de gen

neindividualizate este posibil ca partile sa stabileasca prin contract sursa de provenienta a
bunurilor de gen vandute, respectiv a bunurilor viitoare. In aceste conditii (e.g se vand 5 mc
de caramida din depozitul de materiale de constructii al vanzatorului), chiar daca este vorba
despre bunuri de gen inca neindividualizate NU va fi aplicabila regula potrivit careia
bunurile de gen nu pier. Aceasta regula isi gaseste aplicabilitatea in materia contractului de
V-C EXCLUSIV in situatia in care partile s-au limitat la precizarea caracteristicilor
bunurilor de gen vandute FARA a identifica in vreun fel si implicit FARA a restrange zona
de provenienta a acestora.
Observatiile de mai sus isi pastreaza valabilitatea si atunci cand vanzarea are ca
obiect bunuri dintr-un gen limitat.
Limitarea contractuala a sursei de provenienta a bunurilor de gen nu trebuie
confundata cu ipoteza in care in mod unilateral, ulterior incheierii contractului, vanzatorul
determina in orice fel sursa de provenienta a bunurilor de gen, pe careva intelege sa le
remita cumparatorului in executarea contractului. (Daca partile au identificat contractual
bunurile ca facand parte dintr-un gen limitat, vanzatorul NU va fi tinut la predarea altor

55
CURS 2017-1018

bunuri daca intreaga multime avuta in vedere de parti piere fortuit. In schimb, simplul fapt
ca vanzatorul a identificat o multime de bunuri de gen care ii apartin si pe care vrea sa le
foloseasca in executarea contractului, nu il elibereaza pe acesta de obligatia de a procura
alte bunuri de gen de acelasi fel in masura in care bunurile avute in vedere de vanzator pier
fortuit in integralitatea lor.)

CURS 6
Efecte- continuare
-Contratct V-C intre A si B. B (cumparator) vinde mai departe bunul catre C. Ulterior, B constata
existenta unei cauze de nulitate a contractulu incheiat cu A. B invoca in instanta acest lucru, in
litigiu intervenind C- avand in vedere ca B i-a vandut bunul, el ii datoreaza garantia pt evictiune.
Prin urmare, B nu poate face nimic prin care sa generez riscul de evictiune a lui C , caci prin
admiterea actiunii in nulitate , se va desfiinta contractul, B nu a fost niciodata proprietar, iar C
va fi evins.
-C- Codul civil stabileste exceptia garantiei de evictiune: cel care iti datoreaza garantia de
evictiune nu poate el insusi sa re evinga . B nu poate el insusi sa il evinga.
E admisibila actiunea? Sau avand in vedere calitatea lui B de vanzator in contractul cu C,
instanta ar trebui sa admita exceptia invocata de C si spuna ca nu se poate solutiona pe fond o
actiune in anularea contractului dintre A si B (introdusa de B) pentru ca B datoreaza garantiede
evictiune lui C.Prin urmare, B nu poate prin fapta lu ulterioara sa il aduca pe C in situatia de a fi
evins. a Sau se admite exceptia invocata de C?

-Nu se aplica exceptia garantiei de evictiune. De ce ?

-Ca si principiu: exista o confuzie intre evictiune cauzata prin fapta vanzatorului vs evictiune
in beneficiul vanzatorului. (Evuictiune prin fapta vanatorului- A vinde la B si inainte de
formalitatile de CF, A vinde la C.C se inscrie primul in CF si B e evins- poate B invoca exceptia
garantiei de evitiune ? NU. Exceptia garantiei de evictiune nu Inseamna ca nu vei putea tu
cumparator sa fi adus in situatia de a fi evins ca urmare a faptei vanzatorului. Inseamna ca
niciodata nu vei putea fi evins in beneficiul vanzatorului. Din culpa vanzatorului, tu vei putea

56
CURS 2017-1018

ramane fara dreptul dobandit , dar niciodata nu ramai fara drept pentru ca dreptul ajunge la
vanzator. Te poate evinge un tert de exemplu, din culpa vanzatorului.)
In speta noastra, chiar daca B a vandut la C, el va putea cere anularea contractului din el si A, se
desfiinteaza contractul, B nu a fost nicodata proprietar si A il va evinge pe C. Nu se pune
problema opunerii exceptiei de evictiune, pentru ca ulterior admiterii actiunii nu il va evinge pe
C vanzatorul, ci A.
-Exceptia functioneaza pe urmatorul rationament: chiar daca la momentul la care am
incheiat contractul de V-C, eu vanzator nu eram prorietar, daca ulterior intr-un alt mod eu
dobandes proprietatea, automat, prin efectul contractului de V-C, proprietatea se transmite la
cumparator. Niciodata nu ajung post vanzare eu vanzator sa il eving pe cumparator. In schimb,
daca prin fapta mea, proprietatea ajunge la un tert, intre tert si cumparator nu exista contract,
prin urmare, proprietatea nu se transfera din patrimoniul tertului in cel al cumparatorului.
Asadar, terul il poate evinge.
• Ipoteza 2
-Grand Hotel Italia. In fata lui s-a construit un bloc la fel de inalt ca hotelul (iesi pe terasa la
hotel si vezi hainele de la bloc agatate).
Proprietarul celor doua terenuri vinde societatii GHT terenul pentru ca ei sa construiasca un
hotel, fapt cunoscut de vanzator. Dupa care, pe bucata de teren ramasa, cu respectarea tuturor
autorizarilor administrative, ridica o cladire prin care ia vederea de la hotel. ( Nu orice fel de
vedere..Muntii Carpati, Marea Neagra….. nu ca v-a luat un pic, ati stat sa va ganditi).
-Cumparatorul GHT il da in judecata pe vanzator, afirmand ca este vorba de o evictiune prin
fapta vanzatorului, pentru ca il impiedica sa isi exercite dr de propr asa cum au stabilit prin
contactul de V-C.
*Societatea care detine GHI instituie o servitute de a nu construi pe o inaltime mai mult de 4 m.
Ulterior, cu incalcare servitutii, vanzatorul obtine autorizatie si ridica o cladire de 5 etaje +
palmieri si un etaj 6 ascuns.

-Garantia pt evictiune se admite? Nu se admite. ( Iti cumperi Masina din showroom si ti-o
fura cineva de pe strada. Te poti indrepta impotriva SRL-ului? ) Evictiunea vizeaza o stare de

57
CURS 2017-1018

drept, nu discutam despre ea cand exclusiv faptic un tert impiedica exercitarea dr de

proprietate. (niciodata nu esti evins cand iti este furat bunul). Evctiunea inseamna constatarea
post factum a faptului ca ti s-a transmis un drept mai restrans sau nu ti s-a transmis deloc
dreptul pe care tu credeai ca l-ai dobandit, dreptul nu exista in patrimoniul tau. Daca un
tert/vaznatorul prin fapta proprie, nu te lasa sa folosesti bunul, iti distruge bunul, iti restrange
posibilitatea de a-ti exercita dreptul— faptic, nu exista o evitiune, ci o incalcare a dr de
proprietate.
-Garantia de evictiune nu sanctioneaza incalcarea dreptului de prorpietate de catre un tert, ci
ea intervine cand tu constati ca nu ai dr de proprietate sau este restrans sau grevat de sarcini ,
pentru ca un tert are drepturi asupra lui sau in legatura cu el.
In speta cu GHT- ulterior vanzarii, incalca servitutea, nu intervine evictiunea. Nu ai dr mai
restanse, ci vanzatorul incalca dr dobandit prin contract, dar tu nca ai dreptul . Ai o actiunea
confesorie de servitute.
*La fel, daca cineva iti fura masina de pe strada, vei avea impotriva lui o actiune in revendicare,
in niciun caz actiune intemeiata pe garantia pentru evictiune.

-Alt exemplu pt care cel care e tinut de evictiune nu poate sa evinga:

1. A vinde la B si tot A invoca uzucapiunea. B va incova exceptia garantiei de evctiune, A in
garanteaza pe B , nu poate el sa il lipseasca de dreptul de proprietate.Chiar presupunand ca
la momentul vanzarii A nu era proprietar, intre timp dobandind prin uzucapiune dreptul , in
acel moment -prin efectul contr de V-C, dreptul se transfera cumparatorului. (se aseamana
cu vanzarea lucrului altuia)

• Transferul dr de proprietate vs Predarea bunului.

• Transferul dr de proprietate sau al altui drept, care face obiectul vanzarii, este un efect al
contractului de vanzare si nu se confunda cu punerea bunului la dispozitia cumparatorului,
care intervine in cazul bunurilor corporale sau incorporale si care este o stare de fapt
presupusa de executarea unei obligatii contractuale. Prima diferentiere : tansferul dreptului
de proprietate( stare de drept) este un efect direct al contractului, el nu este rezultatul
executarii unei obligatii. Predarea bunului e o chestiune faptica, care traduce executare unei

58
CURS 2017-1018

obligatii contractuale. Transfer de proprietate- efect automat al contractului, predarea

bunului- executarea unei obligatii. Ne intereseaza pentru ca:
-transferul de proprietate nu-l executi silit, el se intampla in mometul in care se incheie
constractul.
- predarea bunului, fiiind vorba despre o obligatie, este susceptibila de a fi executata silit
daca debitorul (vanzatorul) nu o executa voluntar.
• Garantia de evictiune vizeaza exclusiv transferul dr de proprietate sau alt dr care a facut
obiectul vanzarii si intervine atunci cand in realitate contractul nu a transferat dr promis sau a
transferat doar un drept mai restrans (nuda proprietate, 5/6 din dr de proprietate) sau a
trasferat dr de proprietate doar asupra unei parti din bunul vandut. Nu confundati 5/6 din
drept cu parte din bun, iti vand un teren, dar de fapt eu nu aveam proprietate exclusiva, ci
aveam doar 5/6 din dr de proprietate- inseamna ca atat dobandesti si tu. Ipoteza 2: ti-am
vandut, dar de fapt am zis ca iti vand dreptul de proprietate asupra intregului teren si in
realitate eu aveam proprietate doar pe jumatate din teren, doar aceea ti-am putut-o
transfera.
• Dreptul de proprietate transferat este grevat de sarcini (e.g. ipoteca, gaj, dr de retentie) sau in
legatura cu bunul vandut au fost anterior constituite drepturi personale in beneficiul unor
terti (e.g. Dr de locatiune ).
*Ipotezele de mai sus vizeaza evictiuni partiale sau totale. La cele partiale (la fel si la cele
totale), este necesar ca cel care cumpara sa nu fi cunoscut la momentul contractarii cauza de
evictiune. (ipoteci de exemplu, care se inscriu in registre de publicitate- cumparatorul e in
eroare scuzabila daca nu le verifica?. De aceea am vorbit de dr de retentie.
-Art. 2495 CC 9+2498 alin. (1)10 - dr de retentie e opozabil tertilor fara indeplinirea unor
formalitati de publicitate . Aici cumparatorul nu poate verifica dr de retentie, dar ii este
opozabil, deci nu isi poate exercita dr de proprietate atata timp cat nu achita creanta.

9
Noţiune
(1) Cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl reţină cât timp creditorul nu îşi execută obligaţia
sa izvorâtă din acelaşi raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubeşte pentru cheltuielile
necesare şi utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.
(2) Prin lege se pot stabili şi alte situaţii în care o persoană poate exercita un drept de retenţie.

10
Opozabilitatea dreptului de retenţie

59
CURS 2017-1018

• Garantia de evictiune nu functioneaza atunci cand bunul nu este predat de catre vanzator sau
atunci cand ulterior indeplinirii obligatiei de a preda bunul, vanzatorul sau un tert incalca de
facto dr de proprietate al cumparatorului. In toate aceste situatii de incalcare faptica a
dreptului sau, cumparatorul are la dispozitie o actiune in revendicare sau o actiune confesorie
sau o alta actiune pentru a proteja dreptul dobandit prin vanzare, insa nu beneficiaza de
actiuni, cum ar fi rezolutiunea vanzarii, intemeiate pe garantia pentru evictiune.
• Intr-adevar, evictiunea prin fapta vanzatorului poate fi cauzata si ulterior incheierii
contractului de vanzare, insa aceasta situatie intervine doar atunci cand vanzatorul este in
masura ca ulterior vanzarii, sa restranga dreptul dobandit de cumparator (e.g. Prin
constituirea in favoarea unui tert a unui drept concurent asupra aceluiasi bun si opozabil fata
de cumparator).
• Exceptia garantiei pt evictiune nu este susceptibila de a fi invocata ori de cate ori, prin fapta
proprie, vanzatorul creeaza, genereaza cauza de evictiune ulterior contractului de vanzare.
Pentru ca exceptia sa fie operanta este necesar nu doar ca vanzatorul sa genereze riscul de
evictiune, ci suplimentar ca beneficiarul direct al potentialei evictiuni sa fie tocmai vanzatorul.
• Garantia de evictiune (raspundere obiectiva) NU inlatura cauza de evictiune. Acelasi lucru si la
raspundere:
-mi-ai furtat bunul si ti-l cer inapoi vs mi-ai distrus bunul si iti cer despagubiri—
-daca mi-ai furat bunul, eu sunt lipsit de folosinta lui -exercit actiune in revendicareca sa inlatur
cauza + actiune pentru lipsa de folosinta, deoarece nu poate inlatura paguba pt lipsa de
folosinta.
Explicatii *actiunea in raspundere nu inlatura cauza, fapta ilicita ramane produsa. Raspunderea
pleaca de la faptul ca avem o fapta ilicita pagubitoare, ca prejudiciul e produs ( sau daca e viitor,
cu siguranta ca se va produce) si o sa urmarim doar sa il reparam, dar de inlaturat prejudiciul si
cauza lui- nu e posibil, la actiunea in raspundere nu se poate face acest lucru. Pe de alta parte,
actiunea in revendicare inlatura cauza cu totul si te repune pe tine in posesie.De aceea e posibil,
ca pe langa actiunea in revenidicare sa mai am o actiune pentru lipsa de folosinta (tu ai tinut

(1) Dreptul de retenţie este opozabil terţilor fără îndeplinirea vreunei formalităţi de
publicitate.

60
CURS 2017-1018

bunul 6 luni pana ne-am judecat), pentru ca se inlatura cauza, insa nu si paguba, iar pentru a o
repara folosim actiunea pentru lipsa folosintei.

- la fel si la garantia de evictiune- este post factum, cauza evctiunii nu se inlatura, poti repara
eventualele pagube care s-au produs, ea compenseaza, repara.
- In situatia atipica a exceptiei garantiei de evictiune,nu repara evictiunea produsa, ea inlatura
efectiv cauza de evictiune si tu sa nu mai fi evins. Te evinge tocmai vanzatorul, orice
dobandeste el asupra bunului va veni la cumparator in patrimoniu. Nu avem o situatie
clasica in care vanzatorul evinge si repara paguba, ci avem o situatie in care inlaturam
evictiunea.
• Niciuna dintre cele doua (transferul de propr si predarea bunului )nu o conditioneaza pe
cealalta. Prin urmare, e posibil ca acestea sa opereze simultan (la incheierea contractului sau
la un moment ulterior, daca partile stabilesc acest lucru sau acest lucru e impus de natura
bunului) tot astfel cum este perfect posibil ca cele doua sa se produca la momente diferite. Ca
o asemanare intre ele, partile au posibilitatea de a institui contractul un termen suspensiv
care fie sa amane insusi transferul de proprietate, fie sa amane doar scadenta obligatiei de
predare a bunului .
Explicatii*-Are vreo relevanta daca predarea si transferul de proprietate nu se stabilesc
simultan? Da, pentru riscuri. Stim ca riscul pieirii bunului e la proprietar.(art 558) Prin exceptie,
in materia contractului translativ de proprietate ( analizand transferul dreptului de proprietate
si predarea bunului), in masura in care intre cele doua apare un defazaj, acesta poate influenta
transferul riscurilor cu privire la bun.Cum anume? Riscul se transfera atunci cand se transfera
proprietatea (ca regula). Ar trebui sa aiba loc transferul de proprietate si sa nu se transfere
riscul, asta ne spune Art 1274 CC11 - contract translativ de proprietate,apare un defazaj
predare-transfer propr => daca proprietatea e transferata la cumparator, dar bunul nu a fost

11
Riscul în contractul translativ de proprietate
(1) În lipsă de stipulaţie contrară, cât timp bunul nu este predat, riscul contractului rămâne în sarcina debitorului
obligaţiei de predare, chiar dacă proprietatea a fost transferată dobânditorului. În cazul pieirii fortuite a bunului,
debitorul obligaţiei de predare pierde dreptul la contraprestaţie, iar dacă a primit-o, este obligat să o restituie.
(2) Cu toate acestea, creditorul pus în întârziere preia riscul pieirii fortuite a bunului. El nu se poate libera chiar dacă
ar dovedi că bunul ar fi pierit şi dacă obligaţia de predare ar fi fost executată la timp.

61
CURS 2017-1018

predat- riscurile raman la vanzator (neproprietar). Invers, bun predat- proprietate

netransferata - se aplica regula de la art 55812- riscul e la vanzator.
1. Pentru prima situatie: Vanzatorul transfera proprietatea la cumparator, acest din urma
devenind proprietar, in mod normal, dupa regula- cumparatorul ar trebui sa suporte riscul.
Cu toate acestea, cata vreme vanzatorul nu isi executa obligatia de a pune bunul la
dispozitia cumparatorului, riscul ramane la vanzator ( adica la un neproprietar).
2. Pentru a doua situatie: Am predat bunul, dar nu am transferat proprietatea. Se aplica
regula, pentru ca avem o singura exceptie la 1274, de stricta interpretare. Prin urmare, daca
lucrurile sunt inversate, se aplica 558 =>risucrile raman la vanzator.
A. art 175513 - cumparatorul dobandeste proprietatea la achitarea ultimei rate . Cum afecteaza
discutia noastra? Riscurile bunului sunt transferate cumparatorului?-Avem ipoteza
inversata, bunul predat la cumparator, dar inca nu a operat transferul dreptului de
proprietate si cu toate acestea, 1755 ne spune ca nu se aplica regula, iar riscurile bunului
sunt transferate cumparatorului.
B. Art 168414- cine suporta riscurile ? Cumparatorul ? Are legatura cu 1755? - Trebuie observat
ca 1755 vizeaza rezerva proprietatii cand plata e facuta in rate, pe cand 1684 vizeaza
rezerva proprietatii in general. Rezerva proprietatii functioneaza ca o garantie pt vanzator,
dar ea nu intervine neaparat atunci cand plata pretului este facuta in rate. Ea poate
interveni pentru simplul fapt ca cel care cumpara, la momentul incheierii contractului nu
plateste pretul, urmand sa il plateasca integral la o data ulterioara.

12
Riscul pieirii bunului
Proprietarul suportă riscul pieirii bunului, dacă acesta n-a fost asumat de o altă persoană
sau dacă prin lege nu se dispune altfel.
13
Rezerva proprietăţii şi riscurile
Atunci când, într-o vânzare cu plata preţului în rate, obligaţia de plată este garantată cu
rezerva dreptului de proprietate, cumpărătorul dobândeşte dreptul de proprietate la data
achitării ultimei rate din preţ; riscul bunului este însă transferat cumpărătorului de la
momentul predării acestuia.
14
Rezerva proprietăţii
Stipulaţia prin care vânzătorul îşi rezervă proprietatea bunului până la plata integrală a
preţului este valabilă chiar dacă bunul a fost predat. Această stipulaţie nu poate fi însă
opusă terţilor decât după îndeplinirea formalităţilor de publicitate cerute de lege, după
natura bunului.

62
CURS 2017-1018

• De principiu, transferul riscului bunului este legat de dobandirea dr de proprietate, nu de

predarea bunului in materialitatea lui (art 558 CC). Prin exceptie (art 1274), riscurile bunului
nu se transfera la cumparator odata cu transferul proprietatii atunci cand obligatia de predare
a bunului vandut este scadenta la un moment ulterior transferului de proprietate .
Pozitionarea inversa a celor doua efecte ( transfer proprietare- predare bun ) din punct de
vedere cronologic nu afecteaza (ca regula) transferul riscurilor, cu exceptia cazului instituirii
clauzei de rezerva a proprietatii in conditiile art 1755 CC, cu titlu de garantie a platii pretului in
rate.
• Regulile cu privire la transferul riscurilor sunt oricum supletive, partile avand posibilitatea sa
deroge de la prevederile unor texte precum 1274, 1755 CC.
• Tocmai pentru ca remiterea bunului este o stare de fapt, spre deosebire de transferul de
proprietate, in cazul vanzarii lucrului altuia poate fi imaginata situatia in care bunul ii este
predat cumparatorului simultan cu incheirea contractului, dar cu siguranta nu este posibila
insasi transferarea proprietatii la momentul incheirii contractului.
-Art 149415-locul platii - clarifica in ce consta obligatia de predare a bunului pe care o are
vanzatorul.
-Art 1485 16+1483 17- obligatia de predare a bunului nu presupune o livrare a bunului la
cumparator (ca si regula ). De exemplu, atunci cand comndam “hainite” de pe net si le livreaza
prin curieri, nu exista o obligatie a vanzatorului de a livra bunurile, acesta e un serviciu
15
Locul plăţii
(1) În lipsa unei stipulaţii contrare ori dacă locul plăţii nu se poate stabili potrivit naturii prestaţiei sau în temeiul
contractului, al practicilor statornicite între părţi ori al uzanţelor:
a) obligaţiile băneşti trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plăţii;
b) obligaţia de a preda un lucru individual determinat trebuie executată în locul în care bunul se afla la data
încheierii contractului;
c) celelalte obligaţii se execută la domiciliul sau, după caz, sediul debitorului la data încheierii contractului.
(2) Partea care, după încheierea contractului, îşi schimbă domiciliul sau, după caz, sediul determinat, potrivit
prevederilor alin. (1), ca loc al plăţii, suportă cheltuielile suplimentare pe care această schimbare le cauzează.

16
Obligaţia de a preda un bun
Obligaţia de a preda un bun individual determinat o cuprinde şi pe aceea de a-l conserva
până la predare.
17
Obligaţia de a strămuta proprietatea
(1) Obligaţia de a strămuta proprietatea implică şi obligaţiile de a preda lucrul şi de a-l
conserva până la predare.
(2) În ceea ce priveşte imobilele înscrise în cartea funciară, obligaţia de a strămuta
proprietatea o cuprinde şi pe aceea de a preda înscrisurile necesare pentru efectuarea
înscrierii.

63
CURS 2017-1018

suplimentar, pentru care se plateste suplimentar. Predarea bunului se rezuma la a pune bunul
la dispozitia cumparatorului, in locul in care bunul se gaseste la momentul la care s-a incheiat
contractul (bunuri individual determinate). Bunurile de gen sau viitoare (art 1484 18)-celelate
obligatii se excecuta la domiciliul sau sediul debitorului la data incheierii contractului. Spre
exemplu, se vinde un autoturism uzat, vanzatorul are obligatia de a anunta cumparatorul ca
masina se afla intr-un X loc si ca poate sa mearga sa o ridice. In acel momentel a facut o
notificare ( prin care isi indeplineste obligatia de predare a bunului), iar daca cumparatorul nu
se prezinta- il poate pune in intarziere, riscurile se muta la cumparator. Cand bunurile viitoare
sau de gen- ele nu exista, vanzatorul are obligatia de a le pune la dispozitie la sediul sau
domiciuliul lui.
• In timp ce transferul de propr se produce automat prin efectul contractului de vanzare, fara a
necesita vreo actiune suplimentara ( executarea unei obligatii de a da) din partea
vanzatorului, in cazul obligatiei de predare a lucrului situatia e diferita. De aceasta data, (art
1494 cc ) vanzatorul este tinut de obligatia de a pune bunul la dispozitia cumparatorului (
obligatie care se completeaza cu obl accesorii- pastrare bun, predare documente, care tin de
obl de predare a bunului). Predarea bunului nu presupune in mod esential un FAPT POZITIV
din partea vanzatorului, ci se traduce prioritar in sarcina acestuia de a nu face nimic prin care
sa impiedice luarea bunului in stapanire de catre cumparator, respectiv exercitiul dr de
proprietate al acestuia asupra bunului vandut . ( Daca nu se preda bunul, tot bunul,
accesoriile, te impiedica sa iti exerciti dr de propr- nu discutam de garantie pt evictiune, ci
predare neconforma sau incalcare dr proprietate eventual).
• Daca transferul de proprietate si predarea bunului se produc la momente diferite de timp, va
interesa momentul la care a avut loc predarea efectiva pentru a se determina data la care in
conditiile art 1690 alin 2 si 319, cumparatorul avea sarcina de a sesiza viciile aparente si de a le
comunica vanzatorului.

18
Cedarea drepturilor sau acţiunilor
Dacă bunul a pierit, s-a pierdut sau a fost scos din circuitul civil, fără culpa debitorului,
acesta este dator să cedeze creditorului drepturile sau acţiunile în despăgubire pe care le
are cu privire la bunul respectiv.
19
(2) Cumpărătorul are obligaţia ca imediat după preluare să verifice starea bunului potrivit uzanţelor.

64
CURS 2017-1018

• In aceeasi ordine de idei, viciile ascunse sau cauza lor trebuie sa existe la momentul predarii
bunului, chiar daca inchierea contractului si trransferul de proprietate au intervenit anterior
(viciile ascunse - suficient sa existe la mom predarii, chiar daca incheireas contractului a avut
loc anterior).
-Art 2531 alin (1) lit a)20- un an de la data predarii, NU de la data transferului de proprietate.
Alin (4)- termene de garantie, viciile sa se iveasca in aceste termene. Nu are legatura cu
prescriptia, el spune in esenta urmatorul lucru: garantia pentru vicii ascunse e datorata
EXCLUSIV in cazul acelor vicii ascunse care devin manifeste in termen de un an din momentul in
care s-a facut predarea bunului. Pentru toate celelalte vicii ascunse, legea stabileste cu
certitudine ca ele nu existau si il exonereaza pe vanzator de a raspunde pentru ele.
• Art 2531 alin 421 - (moment scadenta- moment executare- diferite) viciul sau cauza lui sa
existe la momentul la care efectiv se executa obligatia de predare. De exemplu, eu sunt
scadent saptamana asta, nu-ti predau bunul decat peste 6 luni, viciul apare in intervalul dintre
scadenta si momentul la care ti-am facut predarea. Pot sa vin sa spun ca viciul sau cauza lui
trebuia sa existe la momentul scadentei si eu nu raspund pentru ca a aparut ulterior? NU.
Viciul sau cauza lui trebuie sa existe la momentul la care eu efectiv imi execut obligatia de
predare.
-daca il pune in intarziere? Te pun in intarziere astazi si tu iei bunul peste 3 luni- viciul apare in
acest interval de timp. Raspunde vanzatorul pt viciu? Ne intereseaza transferul proprietatii aici
? NU- viciul ascuns sau cauza lui este suficient sa existe la momentul predarii bunului, chiar daca
transferul de proprietate a operat anterior. Nu raspunde pentru vicii, pentru ca momentul
punerii in intarziere echivaleaza cu executarea obligatiei.

(3) Dacă în urma verificării se constată existenţa unor vicii aparente, cumpărătorul trebuie să îl informeze
pe vânzător despre acestea fără întârziere. În lipsa informării, se consideră că vânzătorul şi-a executat
obligaţia prevăzută la alin. (1).
20
Dreptul la acţiunea în răspundere pentru vicii ascunse
(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, prescripţia dreptului la acţiune pentru viciile ascunse începe să curgă:
a) în cazul unui bun transmis sau al unei lucrări executate, alta decât o construcţie, de la împlinirea unui an de la data
predării ori recepţiei finale a bunului sau a lucrării, în afara cazului în care viciul a fost descoperit mai înainte, când
prescripţia va începe să curgă de la data descoperirii;

21
(4) Termenele prevăzute în prezentul articol sunt termene de garanţie înăuntrul cărora viciile trebuie, în toate
cazurile, să se ivească.

65
CURS 2017-1018

• In conditiile art 2531 alin 4 - garantia opereaza doar pt acele vicii ascunse care au existat ele
sau cauza lor la momentul la care a avut loc predarea efectiva a bunului, chiar daca transferul
de proprietate a oprerat anterior. Toate viciile care nu devin manifeste in termen de 1 an de a
predare, sunt considerate in temeiul unei fictiuni a nu fi existat la mom predarii.

CURS 7

Săptămâna trecută am discutat despre predare vs. transfer de proprietate. Mereu când apar
discuții despre predarea bunului, ne gândim la obligații care îi revin vânzătorului. Întrebarea este
următoarea:

Ar avea și cumpărătorul vreo sarcină vis-a-vis de predarea bunului? Ar exista consecințe

juridice în raport de o eventuală sarcină a cumpărătorului?

Exemple:

1. X îi vinde lui Y un apartament, iar în contract se specifică că predarea bunului va avea

loc la două săptămâni de la momentul încheierii contractului. La termenul convenit, X dorește să
își îndeplinească obligația de predare, dar Y nu face nimic (nu îl poate contacta, are telefonul
închis etc.).
2. X îi vinde lui Y o trotinetă, în aceleași circumstanțe de mai sus.
Ce poate face X, din punct de vedere juridic, în aceste două situații?

 Colegi: Poate să îl pună în întârziere pe cumpărător.

 David: De ce să se obosească cu astfel de detalii?
 Colegi: Ca să transfere riscul pieirii bunului.
 David: Deschideți, vă rog, la art. 1274, respectiv 1725 C. Civ.
Art. 1274

Riscul în contractul translativ de proprietate

(1) În lipsă de stipulaţie contrară, cât timp bunul nu este predat, riscul
contractului rămâne în sarcina debitorului obligaţiei de predare, chiar dacă
proprietatea a fost transferată dobânditorului. În cazul pieirii fortuite a bunului,
debitorul obligaţiei de predare pierde dreptul la contraprestaţie, iar dacă a
primit-o, este obligat să o restituie.

66
CURS 2017-1018

(2) Cu toate acestea, creditorul pus în întârziere preia riscul pieirii fortuite a
bunului. El nu se poate libera chiar dacă ar dovedi că bunul ar fi pierit şi dacă
obligaţia de predare ar fi fost executată la timp.

Art. 1725
Punerea de drept în întârziere
(1) În cazul vânzării bunurilor mobile, cumpărătorul este de drept în întârziere
cu privire la îndeplinirea obligaţiilor sale dacă, la scadenţă, nici nu a plătit
preţul şi nici nu a preluat bunul.
(2) În cazul bunurilor mobile supuse deteriorării rapide sau deselor schimbări
de valoare, cumpărătorul este de drept în întârziere în privinţa preluării lor,
atunci când nu le-a preluat în termenul convenit, chiar dacă preţul a fost
plătit, sau atunci când a solicitat predarea, fără să fi plătit preţul.
Într-adevăr, este vorba despre riscuri, dar, în afară de acestea, mai există alte chestiuni
cu privire la care vânzătorul are vreun interes în a-l pune în întârziere pe cumpărător?
Plata prețului, într-un contract de vânzare, în lipsa unei stipulații contractuale, în ce
moment devine scadentă? La data transferului proprietății. Obligația de predare a
bunului, când devine scadentă? Care e ordinea de executare a obligațiilor corelative și
interdependente în contractul de vânzare?

Art. 1693
Momentul predării
În lipsa unui termen, cumpărătorul poate cere predarea bunului de îndată ce
preţul este plătit. Dacă însă, ca urmare a unor împrejurări cunoscute
cumpărătorului la momentul vânzării, predarea bunului nu se poate face
decât după trecerea unui termen, părţile sunt prezumate că au convenit ca
predarea să aibă loc la expirarea acelui termen.

Deci 1693 ne spune că, deși avem un contract sinalagmatic, cele două obligații
corelative și interdependente (plata prețului și predarea bunului), nu sunt scadente
simultan, deși aceasta este regula în materie de contracte sinalagmatice. În cazul
vânzării, avem o ordine a executării obligațiilor: mai întâi trebuie executată obligația de
plată a prețului și, mai apoi, se va executa predarea bunului. Bineînțeles că pot exista
situații în care părțile derogă de la această ordine, aceste texte fiind norme supletive.

67
CURS 2017-1018

Deci, se poate stabili, de exemplu, printr-o clauză, că predarea bunului se va face în 5

zile de la încheierea contractului, obligația de plată a prețului fiind scadentă în 48 h de
la predarea bunului. La expirarea celor 5 zile, dacă vânzătorul nu îi poate preda bunul
cumpărătorului (nu îl găsește), interesul său de a-l pune în întârziere constă în faptul că
obligația de plată a prețului devine scadentă numai ulterior predării bunului. Așadar,
revenind la situația inițială, răspunsul e că:
1. riscurile sunt la el câtă vreme nu operează predarea;
2. este posibil ca părțile să deroge de la regulă, specificând în contract că predarea
este urmată de plata prețului.
Obligația de predare a bunului presupune punerea bunului la dispoziția cumpărătorului.
Dacă vânzătorul îl înștiințează pe cumpărător că poate să își ridice bunul din locul x,
obligația de predare se consideră îndeplinită sau mai e nevoie și de o punere în
întârziere?
Colegă: Din 1725 alin. (1) reiese faptul că „cumpărătorul se află de drept în întârziere în
cazul vânzării bunurilor mobile dacă, la scadență, nici nu a plătit prețul și nici nu a
preluat bunul”.
David: Este aplicabilă această prevedere legală în situația noastră, având în vedere că
ordinea executării obligațiilor a fost inversată prin convenția părților? Atenție, articolul
de mai sus se referă la ipoteza în care ambele obligații sunt scadente, altfel nu poți fi de
drept în întârziere.
Revenind, ce se întâmplă în situația noastră? Poate X să pretindă plata prețului sau
trebuie să îl pună în întârziere?
În primul rând, atunci când discutăm despre predarea bunului, trebuie să avem grijă să
nu confundăm două chestiuni:
1. obligația de predare a vânzătorului
cu
2. obligația de preluare a cumpărătorului.
Acestea nu sunt obligații care să se execute prin concursul a doi debitori și nici nu au
același obiect. Este vorba de două obligații distincte. Predarea presupune un singur
lucru: pui bunul la dispoziția cumpărătorului și, cu asta, obligația s-a stins. Această
prestație nu se confundă cu cea care îi revine cumpărătorului, care trebuie să intre în

68
CURS 2017-1018

stăpânirea bunului prin preluarea lui din locul în care i-a fost pus la dispoziție de către
vânzător.
Dacă e vorba de un bun imobil, e suficient ca acela să fie eliberat și gata pentru a fi luat
în stăpânire de către cumpărător (ex. îi pui la dispoziție cheile apartamentului). Punerea
în întârziere nu prezintă o miză majoră, deoarece atât timp cât obligația de predare a
fost executată, se poate cere executarea plății prețului sau chiar rezoluțiunea
contractului.
Vânzătorul neplătit are un privilegiu (în materie mobiliară), respectiv o ipotecă legală (în
materie imobiliară). Ipotecile produc efecte doar dacă sunt întabulate în CF. Miza este
în materie mobiliară, întrucât, deseori, aceste contracte de vânzare privesc bunuri
perisabile; în situația în care cumpărătorul nu preia bunul, acesta se deteriorează,
vânzătorul rămâne un simplu creditor chirografar; degeaba există un privilegiu legal
dacă bunul se distruge. Tocmai în situația aceasta prezintă importanță punerea în
întârziere a cumpărătorului, pentru a putea revinde bunul și a încasa banii de la noul
cumpărător.
Prin punerea la dispoziție a bunului vândut, exercitarea dreptului de proprietate depinde
strict de comportamentul cumpărătorului; cu alte cuvinte, semnifică momentul la care
cumpărătorul începe să își exercite nestingherit dreptul.

Situații în care interesează punerea în întârziere:

1. se vând bunuri de gen fără a fi individualizate la momentul încheierii și se
stabilește contractual că acestea se individualizează numai în prezența cumpărătorului.
Evident că, în lipsa cumpărătorului, nu se poate face predarea bunurilor. Vânzătorul are
interes să îl pună în întârziere pentru a asigura executarea obligației de predare. Doar
că, în cazul unei astfel de vânzări, dacă bunurile nu au fost individualizate, nu s-a
transferat proprietatea.
2. vânzătorul își asumă, pe lângă predare, și obligația de livrare. Dacă cumpărătorul
nu preia bunul, după ce a fost contactat de curier, obligația de livrare se stinge și bunul
va putea fi preluat din locul în care se afla inițial.

De reținut!

69
CURS 2017-1018

În materie mobiliară, dacă bunurile sunt perisabile, privilegiul se stinge și vânzătorul are
tot interesul să îl pună în întârziere pe cumpărător. Se poate face o executare atipică,
asemenea excepției de neexecutare (în contractul de v.-c., nu vom putea avea ipoteze
de excepție de neexecutare, deoarece fie predarea bunului nu e scadentă, fie cea de
plată a prețului nu e scadentă, scadența uneia fiind condiționată de executarea
celeilalte).

Art. 1727
Restituirea bunului mobil
(1) Atunci când vânzarea s-a făcut fără termen de plată, iar cumpărătorul nu
a plătit preţul, vânzătorul poate ca, în cel mult 15 zile de la data predării, să
declare rezoluţiunea fără punere în întârziere şi să ceară restituirea bunului
mobil vândut, cât timp bunul este încă în posesia cumpărătorului şi nu a
suferit transformări.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), dacă acţiunea în restituire nu a fost introdusă
în condiţiile stabilite de acesta, vânzătorul nu mai poate opune celorlalţi
creditori ai cumpărătorului efectele rezoluţiunii ulterioare a contractului pentru
neplata preţului. Dispoziţiile Art. 1648 sau ale Art. 1649, după caz, rămân
aplicabile.

Art. 1722
Suspendarea plăţii preţului
(1) Cumpărătorul care află de existenţa unei cauze de evicţiune este
îndreptăţit să suspende plata preţului până la încetarea tulburării sau până
când vânzătorul oferă o garanţie corespunzătoare.
(2) Cumpărătorul nu poate suspenda plata preţului dacă a cunoscut pericolul
evicţiunii în momentul încheierii contractului sau dacă în contract s-a
prevăzut că plata se va face chiar în caz de tulburare.

Art. 1722 seamănă cu o excepție de neexecutare, doar că, în acest caz, nu este vorba
de două obligații scadente, ci de transferul dreptului de proprietate și, mai mult, nu
avem o neexecutare propriu-zisă, ci o suspiciune întemeiată cu privire la un risc viitor
de producere a evicțiunii.
Art. 1727 ne interesează dintr-un motiv foarte simplu: vânzătorul urmărește să redevină
proprietar asupra bunului, nu să fie un simplu creditor în raport cu cumpărătorul.

70
CURS 2017-1018

Reprezentarea vânzătorului atunci când se gândește la rezoluțiune este legată de

poziționarea sa juridică în raport de terți, acțiunea în rezoluțiune urmând să îl ajute în
acest sens: dacă e un simplu creditor, el va veni în concurs cu ceilalți creditori ai
cumpărătorului, în cazul în care acesta este insolvabil.

Art. 908
Rectificarea intabulării sau înscrierii provizorii
(...)
(4) Acţiunea în rectificare poate fi introdusă concomitent sau separat, după
ce a fost admisă acţiunea de fond, când este cazul. Ea poate fi formulată atât
împotriva dobânditorului nemijlocit, cât şi împotriva terţilor dobânditori, cu titlu
oneros sau cu titlu gratuit, în condiţiile prevăzute la art. 909, cu excepţia
acţiunii întemeiate pe dispoziţiile alin. (1) pct. 3 şi 4, care nu poate fi pornită
împotriva terţilor care şi-au înscris vreun drept real, dobândit cu bună-
credinţă şi printr-un act juridic cu titlu oneros sau, după caz, în temeiul unui
contract de ipotecă, întemeindu-se pe cuprinsul cărţii funciare.

Ipoteza de la 908 e foarte simplă:

1. A vinde la B, B vinde la C. Ulterior, contractul dintre A și B e anulat. Rezultă că B
nu a fost niciodată proprietar, C având posibilitatea să se îndrepte împotriva lui în
temeiul garanției contra evicțiunii.
2. Aceeași ipoteză, doar că actul dintre A și B este rezoluționat; B nu a fost
niciodată proprietar, ar trebui să intre în schemă, asemenea ipotezei de mai sus,
garanția contra evicțiunii. Doar că, de facto, nu se întâmplă așa, deoarece textul
de la 908 spune că, în acest caz, hotărârea judecătorească de rezoluționare este
inopozabilă față de subdobânditor. Restituirea prestațiilor dintre A și B se va
face prin echivalent, iar față de terți, proprietar este considerat în continuare B,
deoarece rezoluțiunea operează exclusiv inter partes (cu rezerva că acest lucru
este valabil doar în cazul subdobânditorilor cu titlu oneros).

De reținut!

71
CURS 2017-1018

În materie imobiliară, dacă avem subdobânditori cu titlu oneros, rezoluțiunea le este

inopozabilă. Asemenea, în cazul donației, revocarea acesteia nu produce efecte în
contul subdobânditorului cu titlu oneros.
Dacă, până la introducerea acțiunii în rezoluțiune, cumpărătorul nu a înstrăinat imobilul
(cu titlu oneros), vânzătorul va putea nota acțiunea în CF, pentru ca eventualul terț
cumpărător să nu se mai poată prevala de inopozabilitatea rezoluțiunii.

Art. 1727 alin. (1) vorbește despre cazul în care s-a vândut bunul azi, s-a predat bunul
și nu s-a plătit prețul. Cumpărătorul, la 5 zile, vinde bunul la un terț de bună-credință (nu
a cunoscut faptul că în primul contract nu s-a plătit prețul); dacă vânzătorul inițial cere
rezoluțiunea, aceasta nu va mai produce efecte față de terțul de b.-c. (bunul nu mai este
la cumpărător și terțul invocă art. 937). La alin. (2), bunul este în continuare la
cumpărător, nu l-a înstrăinat, deci nu mai intră în schemă terțul, dar cumpărătorul are
mai mulți creditori chirografari; vânzătorul cere rezoluțiunea la mai mult de 15 zile de la
momentul contractual. Consecința este următoarea: ca efect al rezoluțiunii, vânzătorul
nu va dobândi un drept de proprietate care să fie opozabil celorlalți creditori chirografari
ai cumpărătorului; prin urmare, va rămâne și el un chirografar și va veni în concurs cu
ceilalți pentru a-și recupera creanța.
În concluzie, în materie imobiliară, sunt protejați subdobânditorii de bună-credință, care
au dobândit drepturi reale asupra bunului (l-au cumpărat sau au beneficiat de o
ipotecă). În materie mobiliară, după ce trec cele 15 zile, sunt protejați și ceilalți creditori
chirografari ai cumpărătorului, nu doar subdobânditorii de bună-credință; vânzătorul
care cere rezoluțiunea va rămâne creditor chirografar al cumpărătorului și va veni în
concurs cu ceilalți creditori. Rezoluțiunea în materie de vânzare este, față de terți,
puternic restrânsă.

În măsura în care acțiunea în rezoluțiune se notează în CF, terțul subdobânditor se va

putea prevala, față de cel de la care a cumpărat (B - cumpărătorul din convenția
inițială), de art. 1722? NU, deoarece dacă notarea acțiunii s-a făcut ulterior și C este,
așadar, de bună-credință, rezoluțiunea contractului dintre A și B îi este oricum
inopozabilă și nu are cum să fie evins. Dacă acțiunea se notează înainte de convenția

72
CURS 2017-1018

dintre B și C, cauza de evicțiune îi va fi cunoscută lui C și acesta tot nu se va putea

prevala de 1722 (cunoști cauza de evicțiune, nu poți beneficia de garanție).
Rezoluțiunea sau anularea actului inițial nu atrage desființarea actelor
subsecvente!

Art. 1811
Opozabilitatea contractului de locaţiune faţă de dobânditor
Dacă bunul dat în locaţiune este înstrăinat, dreptul locatarului este opozabil
dobânditorului, după cum urmează:
a) în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dacă locaţiunea a fost notată
în cartea funciară;
b) în cazul imobilelor neînscrise în cartea funciară, dacă data certă a
locaţiunii este anterioară datei certe a înstrăinării;
c) în cazul mobilelor supuse unor formalităţi de publicitate, dacă locatarul a
îndeplinit aceste formalităţi;
d) în cazul celorlalte bunuri mobile, dacă la data înstrăinării bunul se afla în
folosinţa locatarului.

Art. 1813

Raporturile dintre locatar şi dobânditor

(1) În cazurile prevăzute la Art. 1811, dobânditorul se subrogă în toate

drepturile şi obligaţiile locatorului care izvorăsc din locaţiune.

(2) Locatorul iniţial rămâne răspunzător pentru prejudiciile cauzate locatarului

anterior înstrăinării.

Și la locațiune e garanție contra evicțiunii, dar nu față de chiriaș.

Ați întâlnit situația în care locațiunea trebuie să fie continuată de noul proprietar al
bunului. Chiriașul este protejat, nu se trezește dat afară fiindcă nu are contract cu noul
proprietar. Pentru noul proprietar, acest lucru reprezintă o cauză de restrângere a
exercițiului dreptului de proprietate. În situația aceasta, există o cauză de evicțiune care
îl privește pe noul proprietar, acesta având posibilitatea să invoce garanția contra
evicțiunii. Bineînțeles că, dacă de facto e posibil să se întâmple acest lucru, în realitate
este puțin probabil: pentru ca locațiunea să continue și în sarcina noului proprietar, este

73
CURS 2017-1018

necesară notarea contractului în CF; așadar, cauza de evicțiune i-ar fi opozabilă

acestuia din urmă la momentul la care a contractat, deci nu ar putea să invoce garanția.
CURS 8

Viciile ascunse vizează chestiuni de fapt, care țin de bun, obiectul derivat al raportului
juridic, iar evicțiunea vizează chestiuni de drept, ține de situația juridica a bunului. Atât în
practica judiciară românească, cât și în practica franceză au existat o mulțime de spețe care s-ar
plasa undeva la limită între vicii ascunse și evicțiune.

Ipoteză: A vinde către B un teren. B dorește să construiască pe acel teren o casă. Ulterior
încheierii ct de v, B află că terenul respectiv este poziționat într-o zonă care conform planului de
urbanism al primăriei Cluj-Napoca este zonă verde, care în esență nu e construibilă. Într-o astfel
de situație, se ridică întrebarea: ce poate să faca C? Nu mă interesează acum neapărat sa
discutam despre faptul că a fost în eroare pentru a obtine nulitatea contractului. În măsura în
care el nu dorește anularea ct, ci dorește să apeleze la garanțiile datorate de V, discutăm despre
o garanție pt vicii ascunse sau evicțiune? Bunul are anumite vicii care îl fac impropriu pentru
construire sau nu ar fi vorba de evicțiune pentru ca nu am drept de a construi?

*La momentul la care C încheie contractul conform planului de urbanism anterior, nici măcar V
nu a știut că s-a modificat situația juridică a bunului (s-a schimbat planul de urbanism). Ulterior
constată că în decurs de câteva săpt s-a modificat. Nu vreau sa modificăm starea de fapt.
Pornim de la presupunerea că nu îi e imputabilă lui C necunoașterea acestei chestiuni.

Răspuns: Și din punctul meu de vedere e un caz de evicțiune. Există mai multe argumente
pentru a considera ca e vorba de o garanție de evictiune si nu de vicii ascunse.

Viciul ascuns e o deficiență intrinsecă bunului în materialitatea lui, evicțiunea nu ține de

bun in sine, ci de regimul juridic al bunului. Evictiunea vizează drepturile pe care le ai asupra
bunului, iar viciul ascuns nu vizează drepturile, ci vizează calități intrinseci bunului care il fac
impropriu utilizării.

Ex: Un anumit bun pe care l-ai cumpărat, placi ondulate din plastic cu care acoperi un depozit si
constati ca dupa prima iarna tot acoperisul a crapat, s-a infiltrat apa, a inghetat, s-a distrus si
izolatia de sub acoperis. Are bunul viciu ascuns? Daca se constata ca tu nu ai utilizat
corespunzzator bunul, in sensul ca el avea niste temperaturi minime si maxime si niste conditii
de utilizzare pe care tu nu le-ai respectat, nu se pune problema unui viciu ascuns pt ca nu avem
un defect intrinsec lucrului, ci un context (ex: l-ai montat la o altitudine de 1200 m, unde
schimburile de temperatură sunt foarte mari, temperaturile scad foarte mult pe timpul nopții)

74
CURS 2017-1018

care a generat deteriorarea lui, deci avem o chestiune exterioara lui, nu un viciu intrinsec lui.
Viciile ascunse vizează numai deficiențe care țin de lucru.

Dacă ne uităm în exemplul nostru, vedeți în paralel:

 un teren care nu e construibil din cauză că e mlăștinos sau se produc alunecări de teren,
e instabil – are un viciu intrinsec
 un teren care e perfect construibil, nu e nici inundat, nici nu se produc alunecări de
teren, dar regimul juridic (care este o chestiune exterioară, nu o calitate intrinsecă
bunului) nu permite utilizarea bunului pentru o anumită destinție; nu e vorba ca bunul
e viciat, bunul nu are nimic, dar un element extrinsec lui, de ex. planul de urbanism, nu
permite utilizarea lui într-un anumit mod, adică un element extrinsec lui restrânge nu
calitățile bunului, ci drepturile care pot fi exercitate asupra acelui bun. În situația aia,
din punctul meu de vedere, categoric discutăm despre garanție de evicțiune pentru că
nu ți s-a dat un bun care nu-i în sine construibil, ci ți s-a dat un bun al cărui regim juridic
presupune o restrângere a exercițiului dr de prop, despre care tu nu ai cunoscut la
momentul la care ai incheiat contractul.

De aceea, din punctul meu de vedere, răspunsul este invariabil că niciodată nu putem să
discutăm de garanția de vicii ascunse atunci când drepturile care ți se conferă sunt mai
restrânse decât cele pe care tu ai crezut că le vei obține prin contract, indiferent că
restrângerea asta ține de faptul că o terță persoană, un alt privat ca tine, are și el drepturi
concurente asupra aceluiași bun, sau, ipoteza noastră, administrația, printr-un regim de dr adm,
regim urbanist, în cazul nostru, restrânge exercițiul dr de prop asupra anumitor imobile. Tocmai
de aceea, indiferent de cauza care restrânge drepturile tale, în măsura în care bunul în sine are
toate calitățile, nu prezintă niciun defect, nu putem discuta de garanție pentru vicii ascunse.

Același raționament, dacă nu se înstrăinează, nu se transmit prin vânzare drepturi asupra

sau în legătură cu un bun, se trasmit de ex creanțe, se cesioanează o creanță contra unui preț,
nu o să putem discuta despre vicii ascunse; se trasmit părți sociale, acțiuni, deci e vorba despre
un obiect pur abstract, nu există niciun obiect material. În toate situațiile ăstea, eventual va
putea intra în discuție garanția pentru evicțiune, dar cu siguranță nu cea pentru vicii ascunse.
Acțiune la o societate comercială în sine nu au vicii ascunse, ele conferă anumite dr care sunt
mai restrânse decât cele care ți s-au promis și în cazul ăsta povestim eventual de evicțiune, dar
nicidecum de vicii ascunse.

Viciile ascunse sunt intrinseci bunului, înțeles ca obiect derivat al raportului juridic, și nu
intervin niciodată în legătura cu drepturile presupus a fi conferite prin ct de vânzare.

75
CURS 2017-1018

Este perfect posibil ca evițiunea să intervină inclusiv în situția în care nu poate fi reperat un
terț care să dețină drepturi subiective concurente cu ale cumpărătorului și care să fie preferat
în concursul cu acesta din urmă. Astfel, evicțiunea poate interveni și atunci când regimul juridic
special al bunului înstrăinat atrage o limitare a ex dr de prop, cum este cea care intervine în
prezența unor servituți administrative sau altor prevederi de urbanism, care atrag (ex: prin
intermediul unor obligații propter rem) limitări ale exercițiului dr de prop justificate de un
interes public.

Ipoteză: Se cumpără un autovehicul uzat. Merge cumpărătorul la un târg de mașini uzate, îl

conduce 1 km și cumpără. Se înțeleg să i se predea bunul la 3 zile de la încheierea ct, moment la
care achită și prețul. La 24h de la predare, e notificat V in scris in sensul în care C a identificat
mai multe vicii aparente, pe care le-a identificat cu ocazia predării bunului (ex: mașina e bușită,
are un stop spart, în mai multe zone tabla prezintă urme de rugină și zgârieturi) și solicită
reducerea corespunzătoare a prețului sau repararea lor de către V, respectiv pe cheltuiala lui V.

C, în momentul în care i s-a predat bunul, a constatat viciile aparente și l-a notif pe V. Nu și-a
respectat C sarcina pe care o are orice cumpărător diligent ca în momentul în care i se predă
bunul să-i spună vânzătorului că a identificat mai multe vicii aparente?

Avem sau nu o prevedere in C.Civ. care ne spune că, în măsura în care e vorba despre vicii
aparente, C are sarcina de a le verifica și de a le constata la momentul la care i se predă bunul,
de a anunța imediat pe V și dacă face si acest lucru e îndreptățit să ceară să fie remediate sau
orice altceva. Și el a făcut asta.

(Schimbă starea de fapt): C îl anunță pe V atunci pe loc de acele vicii.

Modifică iar starea de fapt: mergi să-ți cumperi Fiat 500, închei ct de v. Ajunge mașina, te sună
să ți-l predea, adus pe platformă, și când mergi, are o zgârietură din față până în spate. E viciu
aparent sau nu? Trebuia să se specifice în ct că răspunde pt vicii aparent? Poate C să spună că
refuză preluarea bunului, cere reducere preț etc chiar dacă nu s-a specificat în ct?

Răspunsul: Cele două stări de fapt diferă, prin faptul că într-una din spețe bunul în
materialitatea lui, a putut fi verificat de către C anterior încheierii ct și s-a specificat că bunul ala
se vinde si atunci V are obligația să conserve bunul pt ca bunul să se găsească în aceeași stare în
care se găsea când au încheiat ei ct. În situația nr.2 s-a vândut un bun care la momentul
încheierii ct e posibil să nici nu fi existat, să fie un bun de gen sau un bun viitor.
Părțile au descris contractual bunul, urmând ca C să poată să constate cum se prezintă el în
materialitatea lui numai la momentul predării. Doar în situația asta C are posibilitatea să
sesizeze viciile aparente. Dacă, în schimb, e vorba de un bun individual determinat încă de la

76
CURS 2017-1018

momentul încheierii ct și C a avut atunci deja posibilitatea să constate starea în care se găsește,
el nu mai poate ulterior să zică că atunci nu s-a uitat bine și că a mai găsit ulterior alte vicii
aparente.

În timp ce cauza de evicțiune se găsește, de principiu, anterior momentului încheierii ct

de v, cauza viciului ascuns e suficient să fi existat anterior momentului predării bunului către C.
Explicația acestei diferențe e dată de faptul că actualul C.Civ. scindează momentul transf de
prop și momentul preluării riscurilor (vezi art. 1274 C.Civ).

În mod atipic, atunci când provine din fapta lui V, cauza de evicțiune se poate situa și
ulterior momentului încheierii ct de v. sau, mai mult, chiar ulterior predării bunului. Această
ipoteză va interveni, de regulă, atunci când simpla încheiere a ct de v nu-i asigură lui C un drept
opozabil erga omnes, respectiv în cazul în care sunt aplicabile prevederi legale care protejează
pe terții dobânditori de bună-credință ai unor drepturi concurente.

În timp ce garanția pentru evicțiune operează în mod invariabil atunci când a intervenit
o evicțiune totală sau parțială, fără vreo condiție suplimentară, garanția pentru vicii ascunse nu
intervine automat ori de câte ori bunul vândut prezintă o deficiență. Pt a fi angajată garanția
pentru vicii ascunse este suplimentar necesar ca deficiența să facă bunul impropriu utilizării
normale sau să determine cel puțin o scadere a valorii acestuia, respectiv să fi justificat un preț
mai redus decât cel plătit de C.

De asemenea, garanția pentru evicțiune va interveni indiferent de momentul la care a

intervenit în concret cauza de evicțiune.

În ceea ce o priveste, garanția pentru vicii ascunse operează doar dacă viciul a devenit
manifest în termen de 1, respectiv 3 ani de la momentul predării bunului vândut (art. 2531),
considerându-se că orice viciu care s-a manifestat ulterior acestui termen nu a existat la
momentul predării bunului. Ficțiunea instituită de art. 2531 îi beneficiază exclusiv lui V, prin
urmare, simplul fapt că viciul s-a manifestat în termenele de 1, respectiv 3 ani nu îl scutește pe
C de dovada faptului că viciul ascuns sau cauza acestuia au existat la momentul predării
bunului.

În primul rând, să nu trăiți cu reflexul că se prescriu răspunderile pentru vicii, respectiv

pentru evicțiune. Acestea în sine nu se prescriu pentru că ele în sine nu se confundă cu
sancțiunile, cu remediile pe care legea le impune în măsura în care ești evins sau bunul e viciat.
Asta înseamnă că în momentul în care garanția ar trebui să funcționeze vom verifica separat
care sunt mijloacele pe care în mod normal le are la dispoziție C și atunci se va pune problema
dacă din acțiunile alea unele sunt prescrise, nu sunt prescrise, sunt întrunite condițiile lor. De ce
v-am făcut paralela asta? Vă dau un ex:

77
CURS 2017-1018

Ex: Am cumpărat bunul acum 10 ani și sunt evins astăzi. Nu e nicio problemă, garanția de
evicțiune a lui V va funcționa față de mine. Aia înseamnă că din momentul în care sunt evins am
la dispoziție mijloacele de a mă îndrepta împotriva lui V. Deci garanția de evicțiune nu e limitată
în timp. Lucrul se prezintă diferit la vicii ascunse. De ce? Ipotetic nici garanția pentru vicii
ascunse nu ar fi limitată în timp, dar vine legea și spune (2531) că orice viciu ascuns care devine
manifest la o dată mai târzie de 1 an, resp 3 ani pt imobile, nu a existat la momentul predării,
prin urmare legea vine și spune că nu se întrunește condiția ca viciul sau cauza lui să fi existat
încă de la data predării bunului și atunci se ajunge la situația în care garanția pentru vicii
ascunse nu poate opera nelimitat în timp, ci ea va opera doar în măsura în care viciul devine
manifest în intervalul de 1, resp 3 ani de la momentul predării. De aici încolo se pune problema
de prescripție a acțiunilor pe care le are la dispoziție C, dar nu e o chestiune infinită. V-am atras
atenția, regula pe care o instituie 2531 cu termenele de 1 an, 3 ani în care trebuie să se
manifeste viciul, adică de unde era ascuns, să devină aparent, îi beneficiază exclusiv lui V, nu îi
beneficiază lui C. Asta înseamnă că dacă viciul se manifestă în termenul de 1 an, resp 3 ani de la
moemntul la care s-a încheiat ct de v și respectiv, de la moemntul la care s-a realizat predarea
bunului, C va putea să beneficieze de garanția pentru vicii ascunse, însă cu condiția să
demonstreze că viciul ascuns a existat încă de la momentul predării; nu se presupune automat
că daca s-a manifestat viciul într-un an de la predarea unui bun mobil, sigur el a existat la
momentul predării, C e cel care trebuie să demonstreze. Pe când invers, dacă viciul devine
manifest după termenele de 1 an, resp 3 ani, C nu mai trebuie să demonstreze nimic pentru că
legea presupune, dincolo de orice mijloc de probă, că viciul cu siguranță nu exista la momentul
predării. Deci de aceea vă spun că regula din 2531 îi beneficiază exclusiv lui V.

Regula (2531) prezintă interes și în măsura în care avem vânzări succesive.

Ambele garanții au caracter obiectiv, ele angajându-se independent de culpa lui V. De

altfel, în caz de evicțiune/vicii ascunse, prin derogare de la regula din art. 1549 C.Civ,
rezoluțiunea ct de vânzare va putea opera independent de orice culpă din partea lui V.

 Deschideți C.Civ. 1702 vs. 1712. Vă rog să-mi spuneți dacă sesizați vreo diferență de
regim între cele două texte legale. La 1712 ne interesează prioritar paragraful (2).

În mod normal, ați discutat despre daune-interese în materie de răspundere civilă, care
răspundere civila, ca regulă, în materie contractuală, e o răspundere subiectivă pentru fapta
proprie. În cazul evicțiunii, 1702 precizează ce daune-interese sunt datorate fără a menționa
ceva în legătură cu condiția ca V să se găsească în culpă. Apoi, 1702 alin (3) ne spune că (citește
art din cod); 1712 ne spune, în esență, că în cazul în care intervin viciile ascunse, V e ținut la
daune-interese, numai în situația în care cunoștea existența viciilor la momentul la care a
contractat.

78
CURS 2017-1018

În primul rând, în materie de evicțiune daunele-interese sunt datorate independent de

culpă, iar culpa e luată în discuție doar pentru a agrava răspunderea lui V și ne interesează
atunci nu orice fel de culpă, ci aceea sub forma intenției, adică dacă V a cunoscut cauza de
evicțiune și fie a urmărit să-l păcălească pe C, fie, deși nu a urmărit, a asumat implicit că se va
întâmpla, că C va fi evins si va fi păgubit.

Dacă ne uităm la vicii ascunse, care sunt sancțiunile standard pentru vicii ascunse?
Repararea bunului, înlăturarea viciilor, înlocuirea bunului cu altul, rezoluțiunea, reducerea
prețului. Toate aceste remedii țin de contract și de executarea lui, ele nu țin de răspundere
pentru că:

-rezoluțiunea e clar că se referă la ct, acțiunea în rezoluțiune nu e o acțiune în

răspundere contractuală

-reducerea prețului ține tot de ct pentru că dacă cocontractantul meu și-a executat în
parte cer ca și eu să execut numai în parte că e un ct sinalagmatic

-repararea bunului, înlocuirea cu un alt bun țin de executarea conformă a ct.

Deci toate remediile pe care le avem la vicii ascunse nu au nicio legătură cu răspunderea
contractuală, dar vine 1712 și spune: dacă V a acționat cu intenție, cunoștea viciul și nu i l-a
spus lui C, care nu putea sa-l descopere singur, abia atunci se angajează raspunderea V. Restul
remediilor pe care legea le pune la dispoziție pentru vicii ascunse nu au nicio legătură cu
răspunderea.

În materie de evicțiune, lucrurile sunt mai simple. Acolo C evins poate să ceară
rezoluțiunea....

Art. 1516 – textul general pe care îl aplicăm inclusiv la ct de v; acesta ne spune că dacă
avem un ct sinalagmatic, cum e cazul nostru, în caz de neexecutare, C obligației neexecutate
poate să ceară rezoluțiunea ct, reducerea propriei prestații, fără ca aceste mijloace de acțiune
să-l împiedice, să se suprapună cu posibilitatea lui de a solicita daune-interese, care țin de
răspunderea contractuală. Primele două, rezoluțiunea, excepția de neexecutare, dacă e cazul,
reducerea propriei prestații țin de executarea ct, ele vor fi mijloace de acțiune ofensive sau
defensive (excepția de neexecutare) întemeiate pe ct, în timp ce daunele-interese sunt
întemeiate pe răspunderea contractuală.

În cazul garanției pentru evicțiune, C are la dispoziție atât mijloace ofensive si defensive
întemeiate pe ct (rezoluțiune, reducere preț, excepția de neexecutare, excepția garanției
pentru evicțiune), cât și mijlocul de acțiune întemeiat pe răspunderea civilă, având posibilitatea
de a obține daune-interese în condițiile art. 1702, independent de demonstrarea unei culpe din

79
CURS 2017-1018

partea lui V. Așadar, în mod atipic, instituții precum rezoluțiune sau răspunderea contractuală
operează independent de culpă. Culpa lui V interesează doar pentru agravarea răspunderii sale
atunci când se manifestă sub forma intenției.

Deci în materie de evicțiune:

 C evins are la dispoziție atât mijloace pe temei contractual, cât și mijloace

întemeiate pe răspundere. Elementul de originalitate este că mijloace precum
rezoluțiunea sau răspunderea contractuală, în mod cu totul atipic, sunt utilizabile
de către C, chiar dacă V nu e în culpă. Deci regula: răspunderea contractuală în
materie de evicțiune e obiectivă, iar culpa va interesa pt agravarea răspunderii
doar dacă se manifestă sub forma intenției.

Se folosește în mod uzual sintagma de garanție, răspundere pentru vicii, respectiv

evicțiune și sub denumirea asta există mai multe remedii/sancțiuni pe care le are la dispoziție C.
Sub denumirea asta generică, indiferent că e viciu sau evicțiune, noi discutăm despre o
încălcare a ct, deci ct nu s-a executat integral de către una din părți. În momentul ăla, vă gândiți
ce ați învățat la obligații. Ce se întâmpla dacă una din parți nu-și îndeplinea obligațiile
contractuale? Existau mijloacele de acțiune pe temei contractual(rezoluțiune, reducere preț,
excepția de neexecutare) și mijloace de acțiune pe temeiul răspunderii contractuale (daune-
interese care niciodată nu se confundau cu acțiunea în executarea ct). Același lucru se întâmplă
la evicțiune, resp vicii ascunse. Sub denumirea de ”garanție” se adună toate mijloacele pe care
le ai în mod normal când una din părți nu-și execută ct; și atunci, diferențele nu sunt legate în
sine de mijloacele de acțiune, acelea fiind fie contractuale, fie pe răspunderea contractuală, dar
diferențele apar la condițiile care trebuiesc îndeplinite pentru ca C să uzeze de fiecare din ele. În
mod normal, dacă avem rezoluțiune trebuie să existe o neexecutare imputabilă celuilalt, dacă
avem excepție de neexecutare, neexecutarea poate să fie neimputabilă, dacă avem răspundere
contractuală, e o răspundere de faptă proprie, e subiectivă, deci trebuie să existe culpă.

Aici lucrurile se schimbă:

1. Rezoluțiunea operează și în cazul garanției de evicțiune și pentru vicii

independent culpă;
2. La răspunderea contractuală propriu-zisă, care înseamnă nu reducere preț, nu
rezoluțiune, nu excepție de neexecutare, ci înseamnă strict daune-interese. În
materie de evicțiune, daunele-interese sunt acordate independent de culpă; în
materie de vicii ascunse, daunele-interese nu mai sunt datorate independent de
culpă, mai mult, pentru a se acorda daune-interese nu e suficientă orice fel de
culpă a lui V, ci e necesar ca V să fi fost de rea-credință, adică să fi acționat cu
intenție.

80
CURS 2017-1018

Deci tehnic vorbind, când spunem că sunt garanții ”obiective” folosim o formulare
destul de vagă și care poate să presupună anumite confuzii pt că daca ne uităm strict la
răspunderea contractuală pt vicii ascunse nu e mai severă decât în mod normal, ci, din
contră, e mai relaxată pentru că, în mod normal, V răspunde pentru neexecutarea ct
indiferent că e în culpă propriu-zisă (neglijență/imprudență) sau a acționat cu intenție,
pe când în cazul viciilor ascunse el va datora daune-interese numai dacă a acționat cu
intenție. La evicțiune, lucrurile sunt invers.

Art. 1702 și 1712 din care rezultă:

1. În cazul ambelor garanții, mijloacele de acțiune pe temeiul ct sunt independente

de culpă;
2. Răspunderea propriu-zisă e agravată față de dreptul comun, în cazul garanției pt
evicțiune (daune-interese suportate de V independent de culpa acestuia), și
aceeași răspundere are un regim mai lejer în cazul viciilor ascunse (V datorează
daune-interese doar dacă a acționat cu intenție, rea-credință)

Amenajarea convențională a celor 2 garanții poate fi făcută exclusiv cu respectarea

principiului bunei-credințe în executarea ct. Tocmai de aceea, V nu va fi, de principiu,
exonerat de niciuna dintre cele 2 garanții atunci când a contractat cu rea-credință,
fiindu-i cunoscut viciul ascuns, respectiv cauza de evicțiune.

1695 alin(2) vs. 1698 alin(2)

Reperați vreo diferență? 1695 spune în esență că garanția de evicțiune poate opera
numai dacă acea cauză de evicțiune nu a fost cunoscută de C la momentul la care a
contractat. 1698 spune .....(citește articolul).

Ipoteză: În situația în care se încheie un ct de vânzare și V îi spune C: ”cred că cineva m-

a dat în judecată cu o acțiune în revendicare. Deocamdată n-am fost citat, dar am vazut
pe portalul instanțelor că am acțiune în revendicare pe bunul pe care ți-l vând eu,
îndreptată împotriva mea.” C zice că el cumpără.

În situația asta, ce se aplică? 1695(2) - garanția de evicțiune nu e datorată pt că C știa, i

s-a adus la cunoștiință potențiala cauză de evicțiune sau 1698(2) ?

Imaginați-vă că se ajunge la un litigiu ulterior vânzării și C e evins și-l dă în judecată pe

garanție de evicțiune pe V, cere rezoluțiunea sau restuirea prețului etc. V se apără

81
CURS 2017-1018

spunând că la mometul la care au încheiat ct i-a adus la cunoștiință potențiala cauză de

evicțiune și invocă art. 1695(2). C spune că el nu și-a asumat riscul producerii evicțiunii,
deci solicit în continuare să-mi fie restituit integral prețul pe care l-am achitat. Care va fi
soluția?

Răspuns: 1698 are în vedere ipoteza în care C își asumă riscul de evicțiune; nu se
confundă cu cazul în care, la momentul la care e încheiat ct de v i se identifică lui C o
cauză clară de evicțiune. Ex: 1. Îți vând, dar există un terț care are un drept de
preemțiune, deci se poate ca terțul să-și exercite dreptul, tu știi și cumperi în condițiile
astea vs. 2. Situația în care eu am dobândit un bun, prin împroprietărire, există ipotetic
posibilitatea ca foștii proprietari să revendice acest bun, eu nu știu, nici tu nu știi, noi
încheiem ct și ne înțelegem ca tu să-ți asumi acest risc de a fi evins, iar în contul acestui
risc, eu să-ți dau b unul la un preț mai mic și în situația asta, avem un element de
aleatoriu care intervine în ct.

 1695(2) vizează o cauză concretă de evicțiune adusă la cunoștiința lui C, pe când

1698(2) vizează o evicțiune ipotetică al cărei risc e asumat de C, ct dobândind un
caracter aleatoriu.

CURS 9
CONTRACTUL DE ANTREPRIZĂ:

Așadar, contractul de antrepriză…vă rog frumos să fiți atenți la urmatoarea ipoteză pe

care v-o dau, o ipoteză des întalnită în materie și o să vă rog să facem împreună calificarea
ei…am mai discutat noi despre calificări (vom discuta și astăzi), care calificări ne vor da de lucru
tot semestrul. Adică, încercăm să ce?...să ne folosim de acele ‘’forme de prăjituri’’ că tot
suntem în atmosfera Sarbătorilor de iarnă)); noi avem în Codul civil cam 10-15 forme din
astea și o să încercăm să le potrivim pe contracte ca să vedem dacă avem contracte numite sau
nenumite…

că tot vorbim de contracte numite/nenumite, spune-ți-mi, vă rog frumos, are careva idee
de ce le zicem contracte numite sau nenumite și de ce ne zbatem noi cu chestia asta? De unde a
originat toată chestia asta? V-ați pus vreodată problema? R: A rămas așa din dreptul roman.
Exact; e înca unul din reflexele pe care le avem din dreptul roman… aaa, hai ca să nu ne lungim
cu treaba asta, dar ca să fim totuși spontani…de ce le zicea din dreptul roman
numite/nenumite?...și ce importanță avea? R: Numai contractele numite dădeau dreptul la
acțiune. ‘’Numai contractele numite dădeau dreptul la acțiune.’’…fix așa, numai fix pe invers.
Adică, dreptul roman, după cum vi s-a mai zis și înainte, era un drept esențialmente
procedural..aia ce-nsemna? Că romanii erau pe gustul vostru deoarece voi, la fel ca ei, preferați

82
CURS 2017-1018

procedura. Daca ați fi studiat în vremea apogeului Imperiului roman, ați fi studiat strict
procedură, nicidecum drept substanțial. Regula răsturnată din dreptul roman era: ai acțiune,
drepturile ți-s protejate, n-ai acțiune…data viitoare! Nu exista noțiunea de drept subiectiv! Un
contract nenumit n-avea forța juridică, nu era obligatoriu! Zero!!! Dacă aveai un contract de
ăsta, trăiai cu speranța că celălălt își va executa obligația..daca o execută, bine, dacă nu, aia
era… Și, aveți idee, ce s-a mai întamplat în dreptul roman?...

Iustinian)) care Iustinian o facut două chestii: 1. o dat foc la tot ce s-o scris până atunci ca să
rămână după el numai ce-o scris el și doi 2.a făcut următoarea chestie: o imaginat o acțiune
pentru contractele nenumite, care acțiune opera într-o singură ipoteză, și anume, dacă partea
în pretenții își executase obligația, voluntar, că așa-i fila ei. Din momentul ălă, partea care-și
executase obligația avea acțiune ca sa-l oblige pe co-contracnt sa execute- de aici formularile
alea-dau ca sa dai, dau ca sa faci, etc. adica eu am dat sau am facut, iar acum eu pentru a am
contra prestart am actiune impotriva ta, dar numai in situati aia.

Dreptul civil este exact ca voi, conservator, inerțial)) greu se schimbă! Si atunci cand se
schimba macar face efortul sa pastreze denumiri.

La fel cum avem obligații de ‘’a da’’ și ne tot zbatem cu ele, după o mie de ani, tot așa ne
zbatem cu contractele numite/nenumite, ca un reflex care vine din dreptul roman.

Înapoi la antrepriză: ipoteză concretă: să ne imaginam că vine IKEA la Cluj (sper să nu vină,
să rămână acolo)..vine și vrea să-și costruiască un sediu, depozite, mai știu eu ce…ce face IKEA?
Lansează următorul anunț: toate firmele capabile să facă o asemenea lucrare sunt invitate să
facă propuneri, să ne zică cât ar costa și evident, cât ar dura. IKEA face, dpvd juridic, o invitație/
propunere de negociere.

Doua sau trei firme zic așa: ‘’haide să ne prezentăm la comun și să spunem că vom face
împreună această lucrare! Pe urma, ăia se înteleg care ce să facă. Buun…se-nțeleg ăștia trei, își
împart treburile și unul dintre ei merge la ăia de la IKEA…și le zice la ăia de la IKEA: ‘’ Eu am
încheiat cu aștia doi un contract, o să executăm împreună lucrarea, cum ne împarțim costurile
nu te privește, atât va costa, vom executa în felul ăsta etc.’’ Deci, dpdv juridic, ăsta îi face un
deviz (deviz= o descriere anticipată a modului în care se va desfășura lucrarea, chestii
referitoare la calitatea materialelor și a lucrării și evident, costurile lucrării). Buun… ăstia de la
IKEA acceptă oferta, contractul se încheie… vă rog frumos să-mi spuneți, ce fel de contract e
ăsta?

R: antrepriză. Întrebare… are vreo relevanță faptul că ăla care vrea să facă lucrarea vine și zice
că are și un teren pe care e dispus să-l folosească pentru a ridica construcția pentru IKEA pe

83
CURS 2017-1018

el…în alte cuvinte, îi propune mai mult decât ar fi putut visa IKEA, spațiu, drumuri de acces,
locuri special amenajate, nebunie….locuri de joacă pentru copiii lui IKEA))))

În situația asta, câtă vreme se propune și terenul și ridcarea construcției, mai este vorba de o
antrepriză? R: Câtă vreme scopul principal este ridicarea clădirii, atunci rămâne antrepriză; Dar
dacă valoarea terenului este mai mare decât cea a manoperei construcției? Am mai întalnit asta
cu valoarea, da, am mai întalnit! Unde? La schimb.( toată povestea cu valoarea mai mare și
calificarea contractului conform acesteia).

Daca eu iti dau un bun de 2 lei si tu imi dai unul de 15 lei si diferenta ti-o dau in bani, ce zicem?
In cazul asta contractual e de vanare, pentru ca ne raportam la valoarea mai mare- exprimata in
suma de 13 lei care da cuntum pana la suma de 15.

Înca o întrebare: Cu cine a încheiat IKEA contractul?

R: Cu firma care s-a prezentat la ei.

Celelalte firme cu care s-a înțeles A să facă lucrarea împreună vor fi ținute în vreun fel să facă
lucrarea sau nu?

R: au încheiat un contract de asociere.

Au încheiat un contract de asociere, ce-i ăla?

R: subantrepriză.

Ce-i aia?

R: Când un contractant principal încheie cu alții niște acorduri prin care se repartizează
porțiuni din lucrare pentru a fi executate.

Deci, în cazul ăsta, am avea o situație super tare! Să se încheie subantreprizele înainte de
încheierea antreprizei.

Spune-ți-mi, ceilalți doi, B și C, vor fi ținuți de IKEA? Ce relevanța are contractul de asociere
din punctul ăsta de vedere? B si C vor fi parți în acest contract? Cine e obligat in contractual
incheiat cu ikea? A, B sau C?

Deschideți Codul la art. 1953!( asociații contractează în nume propriu, dar, totodată,
asociații sunt ținuți în solidaritate fața de terți).

In contract, niciunul dintre asociat nu are mandate de a-I reprezenta e ceilalti asociati. El
contrateaza in nume propriu chiar daca prezinta tertului faptul ca actioneaza ca membru al
asocierii in participatie.

84
CURS 2017-1018

Al 2 1953 Cu toate acestea, dacă asociaţii acţionează în această calitate faţă de terţi sunt ţinuţi
solidar de actele încheiate de oricare dintre ei.

Al 4 Orice clauză din contractul de asociere care limitează răspunderea asociaţilor faţă de terţi
este inopozabilă acestora.

Care e semnificatia 1953

1. tehnic vorbind, avem o asociere in participatie intre cele 3 firme, care asuma fiecare ca
vor executa o pate din lucrari
2. contract de antrepriza incheiat de una din ele cu ikea

de ce nu discutam in cazul nostrum de antepriza si subantrepriza? Pentru ca asocierea in

participatie se incheie tocmai in considerarea incheierii contractului de antrepriza.

Asocierea in particpatie in cazul nostru- A doreste sa incheie o afacere si ii convvinge pe ceilalt

sa participle alaturi de el la aceasta afacere, presupunand ca vor imparti profitul daca rezulta
sau daa exista piereri vor suporta toti proportional riscul pierderilor.

Asocierea in sine nu are personalitate juridical, adica in contractual de antrpriza nu va sta ca

parte asocierea. In contratul de antrepriza va sta acel ascociat care consimte la incheierea lui.

Mai mult, asocierea nu ii confera niciunuia dintre asocati alitatea de mandatar/reprezentant a

celorlalti. Consecinta care e- daca el consite la incheierea contratului de antrepriza, numai el va
fi parte in contract de antrepriza --- ceilalti asociati vor ramane terti. Aici intervine aracterul
exeptional al lui 1953 al 2 ne spune ca

,,cu toate acestea, dacă asociaţii acţionează în această calitate faţă de terţi sunt ţinuţi solidar de
actele încheiate de oricare dintre ei.’’

Adica in mod exceptional facand abstractie de efectul relative al actului juridic, legea extinde
efectele actuli juridic si fata de aociatii care nu au participat la incheierea lui.

Al 4 – daca o parte ar limita raspunderea fata de terti, aceste cause ar fi inopozabile tertilor

Nu e o chestiune de opozabilitate, ci e o chetiune de effect relative al actului jurdic. Adica textul

asta e interpretat in felul urmator- legea vine si confera tertilor dreptul de a se indrepta si
impotriva celorlati mebrii ai asocierii, cu care nu au incheiat contracte- dreptul asta, care e
conferi de lege tertilor, nu poate sa fie redus printr-un contract de asociere in partiipatie la a
carui incheiere tertii nu au consimtit .

Daca dreptul tertilor de a se ndrepta impotria membriior ascocierii ar fi iesit din contract de
aociere, contractual ar fi putut sa restranga acest drept.

85
CURS 2017-1018

Tocmai pentru ca dreptul e dat de lege si nu de contract, contractual de asociere nu se poate

atinge de el.

Prin urmare, al 4 nu face aplcabila povestea legata de opozabilitatei-inopozabilitate, ci face

aplicatia regulii efectului relative al actului jurdic.

1953 ne spune in esenta ca, daca avem o asociere in participatie, membrii acestei ascocieri sunt
tinuti de unul singur din ei in aceasta calitate, char daca nu au consimtit la incheierea
contractului. De ce?

1. Pentru ca legea stabileste acest lucru-legea confera tertului dreptul de a se indrepta tuturor
membriilor asocierii.

2. pentru ca dreptul se naste din lege, iar partile contractului nu pot restrange acest drept

Ambele sunt efecte ale principiului relative al actului juridic, care spune ca printr-un contract nu
pot fi impuse obligatii tertilor, si nici nu pot fi restranse sau desfiintate drepturile tertilor.

Revenim..avem un grup de contracte; un contract de asociere în participație și un contract

de antrepriză viitor. În măsura în care contractul de antrepriză s-ar desființa, ce s-ar întampla cu
cel de asociere? Ar rămâne fără obiect, pentru că scopul său era chiar asocierea pentru
executarea lucrării.

Ce aia contract de antrpriza ?

Îi foarte important să distingem contractele de antrepriză de alte contracte! De exemplu,

ați auzit cu toții de contractele pe care le încheie oamenii cu avocații pentru a-i reprezenta! Cu
ce fel de contract seamănă? R: Mandat. Dar dacă avocatul nostru încheie un contract de
consultanța juridică lunară cu o firmă sau corporație?( îi prezintă pachetul).În cazul acesta,
avocatul nostru încheie un contract de antrepriză cu executare succesivă, nu un mandat!

Diferenta- antrepriza vizeaza niste vicii, de regula fapte matriale, dar nu vizeaza incheierea de
acte juridice in numele si pe seama altuia.

Mandatul –acte juridice viitoare in benefciul unei parti, antrepriza vizeaza incheierea de acte
materiale in beneficiul uneia dintre parti.

Alt ex cont antrepriza- contracte de servicii medicale- o prestatie(plomb) contra unei sume de
bani

86
CURS 2017-1018

Notă: Antrepriza vizează executarea de acte materiale, mandatul are ca obiect exclusiv
încheierea de acte juridice!

Contr. de antrepriză este acel contract numit, oneros și, ca regulă, ne-intuitu personae,
prin care una dintre părți (antreprenorul) asumă față de cealaltă parte (beneficiar) realizarea
unei lucrări (contr. fiind invariabil uno-ictu) sau realizarea unui serviciu( atât uno-ictu, cât și cu
exec. succesivă) contra unui preț exprimat în bani, bunuri sau alte prestații. Așadar, antrepriza
este un contract consensual și sinalagmatic, iar în măsura în care ambele parți asumă realizarea
unor lucrări sau servicii, ambele vor avea simultan calitatea de antreprenor, respectiv
beneficiar.

Spre deosebire de mandatar, antreprenorul acționează pe riscul propriu. De asemenea,

antreprenorul asumă servicii distincte de încheierea viitoare a unor acte juridice în numele
și/sau (mandatul poate fi cu sau fără reprezentare) pe seama beneficiarului. În concluzie, contr.
de antrepriză nu oferă puterea de reprezentare a beneficiarului de către antreprenor, ceea ce
nu exclude însă posibilitatea existenței unor contracte complexe care să includă atât obligații
specifice antreprizei, cât și obligații, respectiv puteri juridice specifice mandatului(e.g.
contractul încheiat de un avocat prin care acesta asumă atât prestare de servicii de consultanță
juridică clientului său, cât și sarcina de a-l reprezenta; ambele în vederea încheierii unei
tranzacții-- calificare distributiva.

Ca regulă, antreprenorul acționează în mod independent în executarea obligațiilor

contractuale. Prin urmare, antreprenorul nu se confundă cu un angajat ținut de contractul de
muncă. Având în vedere că acționează în mod independent, antreprenorul nu are calitatea de
prepus. Prin urmare, beneficiarul nu va raspunde în calitate de comitent pentru prejudiciile
create terților prin executarea contractului. Prin excepție, antreprenorul va acționa ca un
simplu prepus în situația în care acționeaza la indicațiile și sub supravegherea beneficiarului!

Antrepriza vs contrat munca

Antreprenor- INDEPENDENT in executarea contractului de antrepriza. Tocmai pentru ca

actoneaza in mod independent, antreprenorul nu are calitatea de prepus si beneficiarrul nu are
calitatea de comitent- beneficiaul nu va raspnde in caltate de comitent pentru prejudiciile
cauzate tertilor . antreprenorull, prin exceptie, va actiona ca simplu prepus doar in situatia in
care realizeaza lucrarea sau serviciul la ordinul si sub directia beneficiarului.

Atunci beneficiarul raspund in calitate de comitent pentru fapta prepusului, sau pentru fapta
proprie daca a a dat indicatii gresite antreprenorului si din cauza asta s-a generat prjudiciul.

Simplul fapt ca antreprenorul iti construieste o casa/aranjeaza gradina si tu vii si spui ca

copacelul e prea verde pentru gradina mea- aici antreprenorul nu actioneaza ca un prepus.

87
CURS 2017-1018

De ce ne interesează? Din cauza răspunderii civile!

Deci, nu e cazul să confundăm contractul de antrepriză cu contr. de mandat/ muncă sau cu

situația răspunderii comitentului pentru prepus! Am mai zis și că antrepriza poate fi de lucrări
sau de servicii și am lăsat-o așa, în coadă de pește!

A de lucrari-executare uno ictu

A de servicii-uno ictu sau succesiva

Deschideți Codul civil la art. 1857!

(1) Dacă din lege sau din contract nu rezultă altfel, antreprenorul este obligat să execute
lucrarea cu materialele sale.

(2) Antreprenorul care lucrează cu materialele sale răspunde pentru calitatea acestora, potrivit
dispoziţiilor de la contractul de vânzare.

(3) Antreprenorul căruia beneficiarul i-a încredinţat materialele este obligat să le păstreze şi să
le întrebuinţeze potrivit destinaţiei lor, conform regulilor tehnice aplicabile, să justifice modul în
care acestea au fost întrebuinţate şi să restituie ceea ce nu a fost folosit la executarea lucrării.

Toate poveștile astea sunt legate de antrepriză care are ca obiect realizarea unei lucrări! La
antrepriza de servicii nu avem materiale pe care antreprenorul să fie nevoit să le folosească!
Deci textele astea, majoritar, se vor referi la realizarea unei lucrari.

Daca avem un avocat, notar, medic, contabil- inchee contr de antrepriza de servicii, nu se pune
probla de riscul bunului, etc

Evident ca antrrepiza de servicii nu poate fi confudata cu un contract de vazare.

Nu orice atrepriza de lucrar poate fi cnfundata cu antreprza de vanzare- daca antrepriza de

lucrari presupune rennovarea unei lucrari pt ca te-a pus primaria

Dac antrepriza are ca finalitate realizarea unui bun nou, exisa riscul sa fie confundata cu
vanzarea.

Vanzare bun viitor vs antrepriza de lucrare bun nou

Să nu confundăm antrepriza de lucrari cu contractul de vânzare! Nu orice antrepriză de

lucrări(e.g. renovarea fatadei unei clădiri); aia nu o poți confunda cu contractul de vindere-
cumpărare că lucrurile sunt destul de clare; noi vorbim de antrepriza care are ca finalitate

88
CURS 2017-1018

executarea unei lucrări în întregimea ei! De ce ne interesează să nu le confundăm? 1. Pentru că

ne interesează chestiunile legate de recepția lucrării! și 2. Termenele de garanție, care termene
diferă în funcție de contractul care poate fi de antrepriză de lucrări sau de vânzare a unei
clădiri!( e.g. garanția pt. vicii ascunse în cazul contractului de vindere-cumpărare este de 3 ani,
pentru imobile; la antrepriză, termenul ăla urcă la 10 ani! Mai mult, în cazul unor
deficiențe/vicii ce țin de structura clădirii, antreprenorul va fi ținut să răspundă pentru acestea
pentru toată durata vieții sale)

Antrepriza, deși are ca obiect central obligația de a face asumată de antreprenor, este
susceptibil uneori( cazul anumitor antreprize de lucrări) de a avea efect translativ de
proprietate. Așadar, este esențială creionarea unor criterii de distincție între o astfel de
antrepriză și o vânzare a unui bun viitor, pentru a stabili dacă sunt aplicabile regulile speciale
care diferențiază regimul antreprizei de cel al vânzării:e.g.

1. Ca regulă, la vânzare , prețul trebuie să fie determinat/determinabil ( sub sancțiunea

nulității), pe când antrepriza este perfect valabilă chiar dacă prețul nu este nici măcar
determinabil la încheierea contractului, urmând a fi stabilit de antreprenor la un moment
ulterior.

2. Transferul riscurilor la vânzare operează la momentul predării, pe când, în cazul antreprizei,

riscul se transferă doar la momentul recepției făcute de beneficiar. Să nu confundăm predarea
cu recepția!

Predarea-fapt material

Recepția-act juridic unilateral, prin care beneficiarul confirma ca lucrarea/serviciul

corespune cu ce s-a stabilit in contract

3. Doar vânzarea implică garanția pentru evicțiune; în ceea ce privește garanția pentru
conformitate, aceasta intervine și în cazul antreprizei, însă doar pentru antrepriza care
are ca obiect realizarea unei lucrări( art. 1863 N.C.C). Garanția pt. vicii ascunse preia, ca
regulă, reglementarea existentă în materia contractului de vânzare, însă, prin excepție,
în cazul antreprizei de lucrări de construcții termenul de garanție în care viciile ascunse
trebuie să se manifeste este de 10 ani calculați de la momentul recepției finale. Mai
mult, dacă viciile ascunse au legatură cu structura imobilului, garanția pentru aceste vicii
este datorată de antreprenor pe întreaga durată de existență a clădirii în cazurile în care
se demonstrează că viciile ascunse sunt rezultatul încălcării unor norme de proiectare a
clădirii sau de execuție a lucrărilor de construcție.
Ip 1 vand- constructe cu vicii ascunse
Ip 2 eu sunt antreprenor care executa o contructie

89
CURS 2017-1018

Daca vand constructia preexstenta, am spus deja ca am un termen de garantie de 3 ani care
curge de la momentul predarii imobulului catre cumparator.

In cazul in care sunt antreprenor, iese din scheme predarea, intra in schema receptia.

Avem 5 tipuri de recepție:

(I).recepția lucrărilor ascunse- recepția fundației, de exemplu.

Cand se ridica o constructie anumite parti nu se vad cu ochiul liber

(II).recepția parțială, uneori.

Cand se face o lucrare de mare anvergura si antreprenorul doreste sa fie platit mai repede. In
uma fiecarei receptii partiale, va fi platit

(III).recepția beneficiarului la finalizarea lucrării.

(IV).recepția administrativă facută de primărie- verifică dacă s-a respectat autorizația de

construire. Îi foarte importantă deoarece condiționează înscrierea imobilului în C.F. În mare
parte, acest tip de recepție are rațiuni administrative.

Din punctul de vedere al antreprizei, nu coteaza decat daca nu corespunde cu autorzatia de

construire. I se aduce acest repros benefciarului- poate angaja raspunderea antreprenorului
pentru neexecutarea contractului.

- Legea 10/1995 spune ca termenul de 10 ani curge de la momentul receptiei-

(se poate receptie cu rezerva, adica vine ikea si spune ca nu ii convine gaura din perete, in care
pui in vedere antreprenorului sa emedieze anumite vicii ascunse---- ii dai un termen, iar din
momentul in care termenul se implieste poti sa ai posibilitatea sa il actionezi pentru remediere)

Dar mai avem inca o receptie, in materia constructiilor, si anume receptia finala. La
constructii mai exsta si termenele legale de garantie- partile trebuie sa respecte acste termene
minime, dar pot sa dea si termene mai mari. Consecinta care e ?

1. se face recptie la terinarea constructiei

2. se mai face inca o receptie fnala dupa ce se implineste termenul legal sau contractual de
garantie
si din momentul receptiei fnale inccepe sa cura termenul de garantie pentru vicii
ascunse

(V).recepția finală: se face după împlinirea termenului legal de garanție în cazul

antreprizei, după care începe să curgă termenul pt. vicii ascunse.

90
CURS 2017-1018

Care sunt criteriile de diferentere intre antrpriza si bunuri viitoare?

Contract de atrepza in derulare- contract de transport ( firma care executa servicii de

transport) : intotdeauna cand avem un contrat complex care presupune elemente a 2 sau mai
multe cotracte distincte o sa ne iintereseze prioritar care eobligatia prioritara adica ce e esential
pentru parti. In speta, e esential sa mute ceva dintr-o parte in alta. Daca mutatul presupune sa s
mute ceva pe aceeasi casa a scarii nu o sa fie nevoie de transport. Dar prestatia de a muta e una
accesorie, prestatia princpala e de a-I muta aluia mobila dintro parte in alta. Deci contractul e
unul de antrpriza .

Ex 2 antreprenorul face o casa cu matriaelele tale. Nu cumva e contract de depozit? Nu pt ca

din pct de vedere al beneficiarului e perfect irelevanta partea de depozitare- asta e doar un
accesoriu, un precursor de a I se executa obligatia specifica.

Deci atuci cand intr-un contract avem elemente specifice a 2 contracte distincte, trebuie sa
avem grja

1. daca o obligatie are doar caracter accesoru, adica e doar un element care pregateste
executarea obligatiei principale, vom califica contractul raportandu-ne strict la obligatia
principala
2. in schimb, ex cu avocatul- contract consultanta si reprezentare client, si e posbil ca
ambele obligatii sa aiba finalitati distincte, in cazul ala nu putm spune ca e mandat/antr.
Se aplica pentru o serie de obligatii regulile din materia antreprizei, ar pentru alta serie
de obligatii regula din matria mandatului. Dar in schimb, daca putem demonstra ca
consultanta doar pregateste excutarea mandatului, atunci acelea sunt doar niste
obligatii acesorii care pregateste executarea obligatiti principale.

Ca sa avem o calificare distributiva, este necesar ca din perspectiva beneficiarului cele 2

obligatii sa fie de sine statatoare.

in exemlul de la care am pornit cursul, terenul e un bun preexistent. Deci in ceea ce

priveste terenul nu avem un contract de constructii, ci avem un contract translativ de
propritate, incheiat de A, unicul proprietar al terenului.

Contractul de antrepriză de lucrări, chiar atunci când are efect translativ de proprietate, se
caracterizează în mod esențial prin prestația specifică (obligația de a realiza un bun nou) pe care
o presupune, obligație care nu se regăsește în materia contractului de vânzare a unui bun viitor.
Prin urmare, vom fi în prezența unei antreprize de lucrări atunci când se asumă obligația de a
realiza un bun specific care ține cont de nevoile/solicitările/gusturile particulare ale
beneficiarului. Pe de altă parte,va fi vorba despre o vânzare dacă obiectul contractului îl face
transferul de proprietate asupra unui bun standardizat, produs în serie.

91
CURS 2017-1018

Contractul va fi calificat drept antrepriză și atunci când, în executarea lui, antreprenorul

folosește materiale proprii, preexistente pentru care solicită un preț beneficiarului deoarece,
din perspectiva interesului beneficiarului, prioritară este prestația de ‘’a face’’ asumată de
antreprenor. În aceeași ordine de idei, pot fi calificate drept subantreprize doar contractele
încheiate de antreprenorul principal cu terțe persoane prin care acestea asumă executarea
unor parți din lucrare, nicidecum contractele prin care anumiți terți se rezumă la a livra către
antreprenor materiale necesare realizării lucrării.

De ce intereseaza subantreprizele?

1. Subantreprizele, ca orice subcontract, sunt dependente cauzal de contractul principal.

Subantreprizele sunt dependente cauzal de antrepriză! Cade antrepriza-- cad automat
și subantreprizele!
2. Actiunile directe – recunoscute doar subantreprenorilor, nu si tertilor care nicidecum
terților care furnizează materiale antreprenorilor!

Curs 10
[….] În mod atipic, efect translativ de proprietate . Prin urmare, în măsura în care este vorba despre
edificarea unei construcții, contractul de antrepriză va trebui încheiat ad validitatem în forma autentică.

Ca regulă, antrepriza este înțeleasă ca fiind un contract generator de obligații ( obligația de a executa
lucrarea, respectiv de a îndeplini serviciul asumat de antreprenor, respectiv obligația de plată a prețului
asumată de beneficiar). Caracterul preponderent obligațional al contractului de antrepriză nu exclude
însă posibilitatea ca acestuia să îi fie asociat efectul translativ de proprietate.

Ipoteze:

1. Este întâlnită mai ales în materie imobiliară: se specifică faptul că antreprenorul urmează să
execute, să construiască. Închei contractul de antrepriză pentru edificarea unei construcții și în
contractul de antepriză se stipulează o clauză de rezervă a proprietății care zice așa

92
CURS 2017-1018

”antreprenorul rămâne proprietar al lucrării până la momentul plății integrale a prețului, care
este defalcat în 10 rate într-un interval de 3 ani. Asta înseamnă că antreprenorul nostru
păstrează dreptul de proprietate asupra lucrării chiar dacă lucrarea o să fie edificată pe terenul
beneficiarului. Deci terenul e al beneficiarului, antreprenorul execută lucrarea pe terenul lui și în
contractul de antrepriză se specifică prețul total de 1 milion de Euro, exprimat în lei la data
plății, iar plata se va face în 10 tranșe egale, iar dreptul de proprietate se păstrează în
patrimoniul antreprenorului până la plata ultimei tranșe.

Într-o astfel de situație efectul translativ al antreprizei este evident. De ce? Pentru că e clar că
dreptul de proprietate va trece din patrimoniul antreprenorului în patrimoniul beneficiarului în
temeiul contractului de antrepriză numai după plata integrală a celor 10 rate de preț. În situția
asta vorbim despre un contract care are ca obiect tranfer de proprietate imobiliară, consecința:
contract încheiat ad validitatem în formă autentică.

2. Tocmai pentru că se are în vedere un transfer de proprietate imobiliară și pentru că părțile nu

încheie/ nu doresc să încheie sau nu pot să încheie antrepriza în formă autentică, de multe ori
se recurge în practica contractelor de antrepriză la o fragmentare. Asta însemnând că ce? Că se
încheie contractul inițial în care se stabilește că eu construiesc, tu plătești suma de .. și părțile
totodată prevăd obligația antreprenorului ca la finalizarea lucrărilor și după înscrierea în CF
acesta să transfere proprietatea la beneficiar.

Deci vom avea 2 contracte - propriu zis vom avea o antrepriză ruptă în două; mai precis
contractul inițial (care nu e promisiune de antrepriză) în care antreprenorul își asumă
executarea lucrării contra unui preț și totodată își asumă obligația ca după finalizarea lucrării și
înscrierea în CF să asigure transferul proprietății către beneficiar.
De ce se procedează la etapizarea asta? Pentru că inițial este imposibil să se facă actul în formă
autentică deoarece construcția nu există, nu există nicio modalitate de a o identifica și nu există
nicio modalitate de a o identifica în mod esențial în regim de CF.
Al doilea contract este unul unilateral, cu titlu oneros pentru că e legat de antrepriză.

! Cele două exemple trebuie avute în vedere pentru că sunt foarte des întâlnite în practică:fie avem
o antrepriză, chiar dacă construcția se face pe terenul beneficiarului cu rezerva proprietății, fie avem
o antrepriză încheiată sub semnătură privată, dar care vizează transferul în viitor al proprietății
imobiliare și atunci ea va fi urmată de un al doilea contract unilateral, încheiat în formă autentică
care se va rezuma la transferul de proprietate dinspre antreprenor spre beneficiar.

-ART 1851 NCC :” (1) Prin contractul de antrepriză, antreprenorul se obligă ca, pe riscul său,
să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală, sau să presteze un anumit serviciu
pentru beneficiar, în schimbul unui preţ.

93
CURS 2017-1018

(2) Dispoziţiile prezentei secţiuni sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi antreprizei pentru
lucrări de construcţii, dacă sunt compatibile cu regulile particulare prevăzute pentru acest
contract. ”

ART 1869 NCC: ” Pentru garantarea plăţii preţului datorat pentru lucrare, antreprenorul
beneficiază de o ipotecă legală asupra lucrării, constituită şi conservată în condiţiile legii.”

Deci textul de la 1869 ar fi trebuit să stârnească indignarea pentru că e în vădită contradicție cu

ce v-am zis eu mai devreme. Textul spune că ”pentru garantarea plăţii preţului datorat pentru
lucrare, antreprenorul beneficiază de o ipotecă legală asupra lucrării, constituită şi conservată în
condiţiile legii.” . Dacă ești ipotecar asupra unui bun cu siguranță nu poți fi simultan și proprietar
al bunului respectiv. Atunci dacă legea cu titlu general vine și spune că antreprenorul are un
drept de ipotecă asupra bunului care a făcut obiectul contractului de antrepriză ar putea să ne
ducă cu gândul că beneficiarul este proprietarul bunului și nu antreprenorul, că nu are cum să fie
și proprietar și ipotecar simultan pe același bun.

Răspunsul este următorul: textul legal pe care l-am parcurs mai devreme
 varianta 1: vizează acele situații în care avem o antrepriză de lucrări care nu este
translativă de proprietate

Exemplu: antrepriza presupune renovarea unei clădiri- pui țigla, tencuiești. Nu se pune problema
în cazul ăsta ca antrepriza să fie translatiă de proprietate, chiar dacă meseriașul aduce el toate
materialele necesare care intră în interiorul clădirii. Materialele alea nu intră în proprietatea
propritarului clădirii? Atunci nu ar fi și în cazul ăsta un transfer de proprietate?
Răspunsul este că tot ceea ce este incorporat la clădire își pierde existența cu bun distinct, deci
asupra lor nu mai poate să poarte un drept de proprietate distinct de dreptul de proprietate asupra
clădirii. Consecința este că nu se pune problema de efectuarea unui transfer de proprietate pentru
că prin efectuarea lucrării e ca și când ”bunurile mobile s-ar distruge” , ele nu mai există ulterior
lucrării ca bunuri distincte.
Așadar, dacă discutăm de materialele utilizare de antreprenor care se incorporează sau un bun pe
care îl renovează în temeiul contractului de antrepriză nu are loc un transfer de proprietate.
Transferul de proprietate are loc numai atunci când antreprenorul crează un bun nou. Prin
urmare, rațiunea textului de la 1869 privind ipoteca legală intervine atunci când antreprenorul
renovează o casă preexistentă- dacă nu i s-a achitat prețul el are asupra casei un drept de ipotecă
legală.
De ce ne interesează că e ipotecă legală și că nu e, spre exemplu, privilegiu? Pentru că ipoteca
legală, spre deosebire de privilegiu, nu este automat prin simpla ei naștere opozabilă erga omnes.
Ea devine opozabilă erga omnes numai din momentul înscrierii în Registrul de publicitate.

 varianta 2, caz în care se realizează transferul de proprietate, antrepriza are un astfel

de efect, dar prețul nu a fost încă achitat.

Antreprenorul realizează un bun nou, transferul de proprietate nu este amânat, prin urmare
proprietar devine beneficiarul, prin urmare dacă beneficiarul încă este ținut de obligația de plată
a prețului pe care nu a executat-o, această obligație este garantată de ipoteca asupra bunului pe
care o poate înscrie în CF dacă este vorba de un bun imobil.

94
CURS 2017-1018

Efectele obligaționale în materia contractului de antrepriză de

lucrări

1. Obligația antreprenorului de a furniza materialele necesare pentru executarea lucrării și

consecințele juridice asociate acestei obligații

Regula atunci când avem o antrepriză de lucrări care necesită utlizarea unor materiale este că cel
care va furniza materialele necesare este antreprenorul. Există situații când lucrarea respectivă nu
necesită utlizarea unor materiale și atunci antreprenorului nu va fi ținut de obligația de a le
furniza ( ex: antreprenorul trebuie să sape șanțurile pentru edificarea unei fundații, nu se pune
problema ca antreprenorul să utilizeze materiale), dar dacă lucrarea pe care o are de făcut implică
utilizarea unor materiale el este ținut de obligația de a le furniza. Numai prin excepție, dacă
părțile convin astfel materialele sunt dispuse de beneficiar. Tehnic vorbind, această chestiune
este lăsată la alegerea beneficiarului.
Beneficiarul este creditorul, el poate să pretindă ca antreprenorul să furnizeze materialele
necesare și fiind creditor, are și posibilitatea să renunțe la această cerință și să zic că el va fi cel
care furniza materialele.
Deci regula este că antreprenorul are obligația de a pune la dispoziție materialele necesare
lucrării, dar nu are dreptul de a face acest lucru. Beneficiarul are acest drept, poate decide cum
vrea.

Textele din Codul Civil spun despre faptul că antreprenorul trebuie să lucreze cu materiale
proprii. Ce înseamnă materiale proprii? E clar că e vorba despre materialele pe care le aduce el,
dar se poate întâmpla ca antreprenorul să aibă materialele în stoc înainte de a încheia contractul
de antrepriză și să lucreze cu ele sau se poate la fel de bine ca antreprenorul să nu aibă aceste
materiale și o dată ce a încheiat antrepriza să încheie cu terți furnizori contracte prin care ăia să
îi pună la dispoziție lui materialele necesare efectuării lucrării. Și aici apar potențiale situații
litigoase. Păi de ce? Dintr-un motiv foarte simplu: se poate și se întâmplă ca antreprenorul să nu
plătească terțului care îi pune la dispoziție materialele.
Am discutat că terții care furnizează materialele necesare efectuării lucrării nu sunt asimilabili
subantreprenorilor. Deci toți terții care încheie contracte de vânzare-cumpărare, de schimb cu
anterprenorul prin care îi transferă proprietatea asupra materialelor pe care el le va utiliza la
efectuarea lucrării nu sunt subantreprenori, nu sunt asimilabili subantreprenorilor pentru că ei nu
fac o parte din lucrare; ei transferă doar propretatea asupra unor bunuri preexistente.
Dacă nu sunt subantreprenori atunci nu li se va aplica regimul subantreprenorilor, deci nu vor
avea acces la acțiunea directă de la art. 1856 C.C. Dar ce pot ei să facă?

Exemplu: Se construiește un mega- proiect, o mega construcție, e finalizată, e ridicată. După ce

se termină de finalizat se trezește beneficiarul cu cineva la ușă care îl înștiințează că geamurile
lui termopan de la etajele 10, 11, 12 și de pe acoperiș au fost vândute de către societatea X, care
societate nu și-a încasat sumele de bani pentru aceste bunuri, prin umare societatea X dorește să
îi fie restituite bunurile vândute. Ce se întâmplă în situația asta? Ce face beneficiarul? Îl plătește
el pe cel de la societate? Poate sociatetea să îi ceară lui banii?

95
CURS 2017-1018

Răspunsul este următorul: din moment ce bunurile sunt puse în lucrare de către antreprenor,
rezultând un bun distinct sau fiind adăugate la un bun preexistent nu se mai pune problema ca
vânzatorul- cel care i-a transmis materialele-să aibă împotriva lui o acțiune care să îi permită
recuperarea materialelor. Cu atât mai puțin, din moment ce s-a făcut recepția bunului de către
beneficiar, terțul nu are împotriva beneficiarul o acțiune prin care să obțină recuperarea bunurilor
incorporate sau contravaloarea lor.
Dar dacă beneficiarul știa în momentul în care antreprenorul a materialele în operă că prețul lor
nu este plătit? În situația asta poate terțul să se îndrepte împotriva beneficiarului? Nu putem
spune că beneficiarul era de rea-credință?
Singurul lucru pe care terțul va putea să îl facă e să ajungă la beneficiar prin intermediul acțiunii
oblice. În măsura în care beneficiarul mai are de achitat către antreprenor, iar antreprenorul nu a
plătit materialele cel care a vândut materialele, în temeiul acțiunii oblice, dacă sunt îndeplinite
condițiile ei să se îndrepte împotriva beneficiarului lucrării.

Care e diferența dintre acțiunea oblică și acțiunea directă de la art. 1856? În măsura în care
discutăm de acțiunea directă a subantreprenorilor, această acțiune directă le dă posibilitatea să
sară peste patrimoniul debitorului lor( antreprenorul principal); sărind peste patrimoniul lui evită
concursul celorlalți creditori ai antreprenorului și ajung direct în patrimoniul beneficiarului.
Sigur că acțiunile astea nu o să îi ajute să evite concursul cu ceilalți creditori ai beneficiarului.

Dacă se exercită o acțiune oblică lucrurile se schimbă. Prin acțiunea oblică vânzătorul care a
transmis materialele antreprenorului nu exercită un drept propriu împotriva beneficiarului, ci
exercită dreptul antreprenorului. Consecința care va fi? Dacă are succes, beneficiarul va face
plata nu către creditori, ci către antreprenor; suma va intra în patrimoniul antreprenorului și de
acolo în colo va beneficia tuturor creditorilor chirografari ai antreprenorului, nu doar celui care a
introdus acțiunea oblică.

Rețineți că:
1. Dreptul comun implică o obligație a antreprenorului de a pune la dispoziție și
materiale alături de munca sa, dar nu și un drept în acest sens. Singurul care are
dreptul de a decide asupra provenienței materialelor este beneficiarul antreprizei, el
având posibilitatea de a solicita antreprenorului ca acesta să execute lucrarea cu
materiale puse la dispoziție de beneficiar.
2. În măsura în care antreprenorul nu execută lucrarea cu materiale pe care le avea în
proprietate la data închierii contractului, ca regulă terții cu care antreprenorul
contractează transferul dreptului de proprietate asupra materialelor necesare nu vor fi
asimilați subantreprenorilor pentru că aceștia nu asumă executarea unei lucrări
specifice. Prin urmare, terții menționați nu vor beneficia de acțiunea directă împotriva
beneficiarului final al lucrării în condițiile art. 1856.
Faptul că acești terți nu au calitatea de subantreprenori face inaplicabil și art. 1852
alin. (2) , dar nu înlătură aplicabilitatea regulii generale din art. 1519 C.C. în relația
dintre beneficiar și antreprenor. În esență, chiar dacă nu era proprietar al materialelor
la data încheierii antreprizei, antreprenorul răspunde față de beneficiar atât pentru
fapta culpabilă a terțului de la care a achiziționat materialele, cât și pentru eventualele

96
CURS 2017-1018

vicii ascunse sau neconformități ale materialelor, urmând a fi aplicabile regulile din
materia vânzării( art. 1857 alin. (2) C. C. )

Observații:
1. Textul de lege de la art. 1857 (2) la care am făcut referire ne spune că dacă antreprenorul
lucrează cu materialele lui puse de el la dispoziție, el garantează de vicii și neconformități.
Tocmai am discutat că la contractul de antrepriză cu privire la materiale nu este efectul
translativ de proprietate. Tocmai de asta se justifică textul de la 1857(2) pentru că nu ar fi
fost aplicabil textul general de la vânzare.
2. Dacă antreprenorul cumpără materialele de la un terț și le pune în operă el va putea să
răspundă pe 2 texte de lege: cel de la art. 1519 ( dacă terțul nu le-a consevat corespunzător și
în felul ăsta le-a deteriorat) , fie chiar dacă nu există nicio culpă a terțului pentru care să
răspundă el ( pentru fapta altuia) , va raspunde chiar dacă în mod fortuit bunurile respective
prezintă anumite vicii ascunse sau neconformități și aici se vor aplica regulile generale din
materia contractului de vânzare. Deci tehnic vorbind, el are 2 răspunderi :
- pentru fapta altuia ( răspundere obiectivă)
- pentru vicii ascunse/ neconformități ( tot răspundere obiectivă)

De gândit: avem un text de lege din materia antreprizei care spune că în anumite condiții se
produc anumite consecințe pentru un antreprenor care a încheiat un contract de antrepriză cu o
autoritate publică și după încheierea contractului, ca urmare a comportamentului culpabil al
antreprenorului s-a ajuns la ”desființarea sau încetarea contractului înainte de termen” . Exemple
de antrepriză care din culpa antreprenorului încetează înainte de termen?
Regula în materie de rezoluțiune este că trebuie să existe o neexecutare culpabilă a contractului
imputabilă debitorului și implicit neexecutarea să fie actuală; deci obligația să fi devenit
scadentă. Dacă obligația a devenit scadentă, înseamnă că s-a îndeplinit termenul suspensiv de
executare.. atunci înseamnă că nu se ajunge la o desființare anticipată a contractului. Trece
termenul și la final vedem dacă ai executat sau nu, dar în niciun caz nu putem să desființăm
înainte de a se îndeplini termenul suspensiv de executare.

Discuția în materie de antrepriză este foarte simplă: este sau nu posibilă prin excepție de la dr.
Comun rezoluțiunea anticipată?

2.Obligația de a reface lucrarea dacă piere înainte de recepție și e făcută cu materialele

lui

Art. 1860 C. Civ. : „1) Dacă anterior recepţiei lucrarea piere ori se deteriorează din cauze
neimputabile beneficiarului, antreprenorul care a procurat materialul este dator să o refacă pe
cheltuiala sa şi cu respectarea condiţiilor şi termenelor iniţiale, ţinând seama, dacă este cazul,
de regulile privind suspendarea fortuită a executării obligaţiei.
(2) Atunci când materialul a fost procurat de beneficiar, acesta este ţinut să suporte cheltuielile
refacerii lucrării numai dacă pieirea s-a datorat unui viciu al materialelor. În celelalte cazuri,
beneficiarul este obligat să furnizeze din nou materialele, dacă pieirea sau deteriorarea nu este
imputabilă antreprenorului.

97
CURS 2017-1018

(3) Dispoziţiile prezentului articol nu sunt aplicabile atunci când pieirea sau deteriorarea are
loc după recepţia lucrării, situaţie în care antreprenorul rămâne răspunzător, dacă este cazul, în
temeiul garanţiei contra viciilor şi pentru calităţile convenite. ”

Atunci când discutăm de o antrepriză de lucrări, întotdeauna vom împărți discuția după cum suntem
înainte sau după recepția lucrării pentru că cu ocazia recepției se transmit de la antreprenor la beneficiar
riscurile.
Art. 1860 tratează despre pierea lucrării înainte de recepție și are mai multe paragrafe după cum
materialele sunt furnizate de antreprenor sau sunt furnizate de beneficiar.

- (1) Dacă anterior recepţiei lucrarea piere ori se deteriorează din cauze neimputabile
beneficiarului, antreprenorul care a procurat materialul este dator să o refacă pe
cheltuiala sa şi cu respectarea condiţiilor şi termenelor iniţiale, ţinând seama, dacă este
cazul, de regulile privind suspendarea fortuită a executării obligaţiei.
Ce deducem de aici? Deducem că dacă antreprenorul execută lucrarea și aduce și
materialele, el preia 2 riscuri: riscul bunului, al materialelor și riscul executării propriei
obligații. Asta înseamnă că dacă anterior recepției se întâmplă ca lucrarea să se distrgă și
se constată că această deteriorare este neimputabilă beneficiarului, suportă consecințele
antreprenorul care în aceeași bani trebuie să refacă lucrarea. Cum se poate întâmpla ca
lucrarea să se distrugă sau să se deterioreze fără culpa beneficiarului? 2 variante:
1. E vorba despre un viciu al lucrului, un viciu al materialelor folosite sau
o neconformitate a lui. Discutăm aici despre un element fortuit,
dependent de culpa antreprenorului.
2. Intervine un caz fortuit sau forța majora care e exterioară bunurilor
folosite, dar care îl împiedică pe antreprenor( temporar cel puțin) să
execute lucrarea. În situația asta riscurile sunt la antreprenor.
3. Antreprenorul nu numai că răspunde de culpa proprie, el suportă toate
riscurile fie că sunt intrinseci materialelor folosite fie că sunt extrinseci.

- (2) Atunci când materialul a fost procurat de beneficiar, acesta este ţinut să suporte
cheltuielile refacerii lucrării numai dacă pieirea s-a datorat unui viciu al materialelor. În
celelalte cazuri, beneficiarul este obligat să furnizeze din nou materialele, dacă pieirea
sau deteriorarea nu este imputabilă antreprenorului.
Deci vă rog să observați că atunci când discutăm despre riscuri trebuie să fie chestiuni
fortuite; dacă e culpa părților nu avem ce povesti de risccuri. Bun, la ce se referă alin. (2) ?
Alin. (2) merge pe următorul raționament: dacă materialele sunt furnizate de beneficiar
înseamnă că cele două rânduri de riscuri ale bunurilor, ale materialelor și ale obligației de a
construi cu ele sunt partajate în sensul că riscurile bunului sunt la beneficiar, iar riscurile
obligației sunt la debitorul ei, adică la antreprenor.
Reluăm prima parte a alin. 2: ” Atunci când materialul a fost procurat de beneficiar, acesta
este ţinut să suporte cheltuielile refacerii lucrării numai dacă pieirea s-a datorat unui viciu
al materialelor.”
Ipoteza nr. 1: datorită unor vicii care nu puteau fi constate de antreprenor, materialele nu sunt
corespunzătoare și determină distrugerea sau deteriorarea lucrării. Care este consecința?
Consecința este că riscul bunurilor, fiind asumat de beneficiar pt. Că el le-a pus la dispoziție,
el va trebui să facă două lucruri:

98
CURS 2017-1018

1. Să suporte cheltuiala cu procurarea unor noi materiale

2. Să îl plătească încă o dată pe antreprenor.
Deci beneficiarul va plăti de două ori prețul manoperei pt. Că antreprenorul a lurcat
de două ori ( a lucrat o dată cu materiale proaste și construcția s-a prăbușit- ghinion,
trebuie să îl plătească; trebuie să plătească alte materiale și să plătească lucrarea.
Deci va plăti încă un rând de materiale și de două ori manopera. Mai mult de atât,
beneficiarul nu poate să invoce o chestiune de genul caducității (” forța divină”, n-o
fost bune materialele, s-o prăbușit construcția și contractul încetează – Nu, el nu
poate să scape de contract), ci va fi ținut să plătească alte materiale și să plătească
încă o dată refacerea lucrării.

A doua frază din paragraf: ” În celelalte cazuri, beneficiarul este obligat să furnizeze
din nou materialele, dacă pieirea sau deteriorarea nu este imputabilă
antreprenorului.”
- celelalte cazuri= când apare o distrugere fortuită înainte de recepție, dar această
distrugere nu este datorată materialelor ( nu este un caz fortuit intrinsec materialelor, ci
de exemplu vine un cutremur )
- Deci dacă cazul fortuit este extrinsec materialelor furnizate de beneficiar, fiecare din părți
suportă riscul propriei prestații contractuale. Beneficiarul avea de pus materialele, o venit
cutremurul și a făcut praf materialele înseamnă că o să trebuiască să plătească alte
materiale; antreprenorul avea de construit- obligația lui a devenit brusc mai oneroasă. De
ce? Pentru că trebuie să construiască de două ori. Aceste risc îl suportă el. De ce? Pentru
că nu e un risc care să fie intrinsec materialelor puse la dispoziție de beneficiar, ci e un
risc de la ăla cu chip de porumbel. A venit cutremurul și i-a afectat pe amândoi.
Deci aveți foarte mare grijă la a înțelege acest text de lege- art.1860 alin. (2)

Subliniez: 1860 (2) vizează partajarea riscurilor atunci când pieirea sau deteriorarea lucrării
intervine anterior recepției. Pentru că din momentul recepției riscurile se mută cu totul la
beneficiar.

Atenție: dacă beneficiarul pune la dispoziție bunurile și din cauza unui viciu al materialelor se
produce paguba ce se întâmplă? Viciul trebuie să fie ascuns, pentru că dacă era un viciu pe care
antreprenorul ar fi putut să îl constate și antreprenorul nu a făcut lucrul ăsta din nou ne gândim
la o ipoteză de culpă a antreprenorului. Atunci se pune problema nu de garanție, nu de suportarea
riscurilor, ci se pune problema de executare necorespunzătoare a contractului și de răspundere
pentru fapta proprie culpabilă.
Una este cazul fortuit și forța majoră care aduc în discuție riscurile și alta este culpa uneia dintre
părți care aduce în discuție executarea necorespunzătoare a contractului.

Dacă s-a cauzat vreun prejudiciu ->răspundere contractuală.

Cele două nu se amestecă sau confundă.

3. Obligația de informare a beneficiarului de către antreprenor

99
CURS 2017-1018

De altfel, antreprenorul are invariabil obligația de a-l informa pe beneficiar ori de câte ori
atingerea rezultatului dorit de beneficiar e periclitată de elemente care nu țin de fapta
antreprenorului. ( art 1858 C. Civ. ). Prin umare, dacă materialele puse la dispoziție de beneficiar
prezintă vicii sau neconformități pe care antreprenorul le-ar fi putut sesiza acesta va fi în culpă
dacă nu l-a notificat pe beneficiarul lucrării, deci va intra în discuție sarcina de a relua în mod
corespunzător executarea contractului , respectiv sarcina de a acoperi eventualele pagube
produse beneficiarului (din întârzierea finalizării lucrării), fiind exclusă o eventuală suportare a
riscurilor bunurilor de către beneficiar.
Deci art.1874: ” Prin contractul de antrepriză pentru lucrări de construcţii, antreprenorul se
obligă să execute lucrări care, potrivit legii, necesită eliberarea autorizaţiei de construire.”

Ne interesează 1874 tocmai pentru că are legătură cu obligația de informare de care este ținut
antreprenorul. Deci ce am zis? Antreprenorul este ținut să realizeze lucrarea, să pună la dispoziție
materialele dacă nu dorește beneficiarul să le pună el la dispoziție și să trebuie să îl informeze pe
beneficiar în măsura în care atingerea rezultatului este împiedicată/ cel puțin periclitată de un
element independent de fapta antreprenorului.
Deci, sarcina de a-l informa pe beneficiar o găsim și în materia specială a antreprizei de
construcții. În ce situație? În situația inițială dinainte de începerea derulării lucrărilor. De ce?
Pentru că antreprenorul fiind specialist în materie are, între altele, sarcina de a-l informa pe
beneficiar în legăru că cu faptul că anumite lucrări de la o anumită complexitate presupun
îndatorirea de a obține în prealabil autorizarea de construire. Prin urmare, art. 1874 evidențiază
aplicabilitatea obligației de informare care există în sarcina antreprenorului atunci când discutăm
de caazul special, specific al antreprizei de lucrări de construcții.

Acum a punctat cele 3 obligații mari care îi revin antreprenorului. Ce se întâmplă cu obligațiile
beneficiarului? Care ar fi obligațiile beneficiarului? Sigur că am identificat o posibilă obligație,
dar asta numai dacă vrea el, anume de a pune la dispoziție materialele, dar asta numai dacă se
hotărăște el în sensul ăsta.Care ar mai fi altele?

Una am amintit-o deja săptămâna trecută: obligația de plată a prețului și am specificat că prețul,
spre deosebire de vânzare e posibil să nu fie determinat și nici măcar determinabil conform
clauzelor din contractul de antrepriză, urmând a fi determinat la finalizarea lucrării. Dar nu astea
ne interesează. Astea sunt destul de stupide.
Ceea ce ne interesează este obligația de a efectua recepția lucrării. Asta e obligație tipică,
specifică, o obligație caracterstică antreprizei.
Recepția, v-am zis data trecută, spre deoseire de preluarea de la vânzare nu este un fapt material.
Recepția este un act juridic unilateral, prin care beneficiarul lucrării confirmă că lucrarea
corespunde celor stabilite în contractul de antrepriză. Miza recepției e foarte mare. De ce? Pentru
că din momentul recepției se preiau riscurile de beneficiarul lucrării și din momentul recepției,
dacă au existat vicii aparente pe care nu le-a sesizat beneficiarul la data recepționării, ulterior el
nu mai poate să le invoce față de antreprenor.
Mai mult, fiind vorba de o obligație (recepția e o obligație a beneficiarului, nu un drept) , dacă
beneficiarul refuză să realizeze recepția, antreprenorul, în condițiile legii, are posibiltatea să
considere după un anumit interval de timp recepția ca fiind realizată.
Ne interesează aici , vă rog deschideți la art. 1862: ” 1) De îndată ce a primit comunicarea prin
care antreprenorul îl înştiinţează că lucrarea este finalizată, beneficiarul are obligaţia ca, într-

100
CURS 2017-1018

un termen rezonabil potrivit naturii lucrării şi uzanţelor din domeniu, să o verifice şi, dacă
aceasta corespunde condiţiilor stabilite prin contract, să o recepţioneze, precum şi, atunci când
este cazul, să o ridice.
(2) Dacă, fără motive temeinice, beneficiarul nu se prezintă sau nu comunică neîntârziat
antreprenorului rezultatul verificării, lucrarea se socoteşte recepţionată fără rezerve.
(3) Beneficiarul care a recepţionat lucrarea fără rezerve nu mai are dreptul de a invoca viciile
aparente ale lucrării sau lipsa aparentă a calităţilor convenite.”

Deci e foarte importantă în materia antreprixei efectuarea recepției. Alin 1 ne spune cât se poate
de explicit că beneficiarul are obligația ca într-un termen rezonabil să verifice lucrarea ca aceasta
să corespundă calităților convenite prin contractul de antrepriză. Dacă nu își îndeplinște
obligația, lucrarea se consideră recepționată și beneficiarul nu mai are nicio posibilitatea de
contesta ulterior viciile aparente descoperite sau lipsa calităților convenite, care lipsă era
aparentă.
Vă rog să observați diferența dintre vicii și calități:
- viciul: observi că sunt crăpături în tencuială sau în construcție
- lipsa calităților: a zis că îți face construcție cu balcon, te uiți la ea .. e un geam mare, dar
balconul nu-i; asta nu e un viciu, ci e lipsa unei calități aparente care poate fi constatată. Ce poate
face beneficiarul lucrării?
1. să refuze să o recepționeze, solicitând remedierea anumitor deficiențe
2. să facă o recepție cu rezerve. Adică o recepționez, dar menționez în proces verbal că
am recepționat lucrarea și am constatat că sunt crăpături în zidul vestic, crăpături în zidul nordic,
trebuie făcute.. și lipsește balconul. Unde e balconul?
În măsura în care recepția se face cu rezerve, evident că antreprenorul are obligația să remedieze
aceste chestii- obligație contarctuală.
Vă rog să vă aduceți aminte că v-am atras atenția săptămâna trecută. În materia antreprizei de
construcții avem două recepții: recepție la terminarea lucrărilor și recepția la expirarea terminului
de garanție. Se fac 2 recepții la care beneficiarul este obligat și cu ocazia cărora beneficiarul
poate să atragă atenția asupra neexecutărilor sau a executărilor necorespuzătoare.

Și acuma să ajungem la ce vă întrebasem înainte de pauză. Nu discutăm toate ipotezele de

încetare, ne interesează doar 2 texte.-Art 1872/1873 pentru că sunt foarte relevante pentru
materia antreprizei.
Prima observație: ambele texte vorbesc despre rezoluțiune sau reziliere ceea ce confirmă
faptul că contractul de antrepriză poate să fie cu executare uno ictu sau cu executare
succesivă. Ca regulă, antrepriza de lucrări e invariabil uno ictu, antrepriza de servicii poate să
fie uno ictu sau cu executare succesivă- de aia distincția pe care o face textul de lege.

- Art 1873: ” Dacă antreprenorul nu poate începe sau continua executarea contractului
din cauza neîndeplinirii fără justificare de către beneficiar a propriilor obligaţii,
antreprenorul este îndreptăţit să obţină rezoluţiunea ori rezilierea contractului, cu
daune-interese, dacă este cazul.”
La ce se referă acest text de lege? Am discutat azi: este posibil ca prin contractul de
antrepriză beneficiarul să asume obligația de a sigura el materialele cu care se va efectua

101
CURS 2017-1018

lucrarea. Dacă beneficiarul nu pune la dispoziție aceste materiale, antreprenorul are

posibilitatea de a rezoluționa contractul ( deci e antrepriză de lucrări)
Altă ipoteză în care putem discuta despre o rezoluțiune beneficiarului – vă rog să vă aduceți
aminte că am discutat mai devreme de obligația de informare. Dacă antreprenorul nu îl
informează pe beneficiar în legătură cu faptul că, spre exemplu, materialele pe care le-a pus
la dispoziție nu sunt corespunzătoare pentru specificul lucrării și beneficiarul ignoră această
informație ce poate să facă antreprenorul? Ne spune art. 1859 (” (1) În cazul în care
beneficiarul, deşi a fost înştiinţat de către antreprenor în condiţiile art. 1.858, nu ia măsurile
necesare într-un termen potrivit cu împrejurările, antreprenorul poate rezilia contractul sau
poate continua executarea acestuia pe riscul beneficiarului, notificându-l în acest sens..(..)”

Și atunci, antreprenorul poate rezilia contractul ne zice textul sau poate să continue pe riscul
celeilalte părți.
Până acum am punctat:
1. Nu pune la dispoziție materialele pe care le-a asumat să le pună la dispoziție
2. Pune la dispoziție materialele necorespunzătoare, antreprenorul își exercită obligația de a-
l informa pe beneficiar și el ignoră acest lucru; din nou antreprenorul are posibilitatea să
rezoluționeze contractul.

Și acuma vă rog să fiți atenți o secundă și să fiți atenți chiar dacă nu aveți chef: de ce ne
interesează, spre exemplu, obligația de a furniza materialele? S-ar putea să vi se pară firesc- o
parte nu-și execută obligația, cealaltă cere rezoluționarea.

Aia e specific obligațiilor corelative și interdependente din contractele sinalagmatice.

Păi să ne înțelgem: antreprenorul a încheiat antrepriza ca să obțină materialele de la beneficiar și

să le pună în operă, aia e finalitatea pe care și-o dorește el?

Care sunt obligațiile corelative și interdependente? Executarea lucrării și plata prețului.

Aia cu materialele e numai o sarcină suplimentară asumată de către beneficiar pentru a asigura
executarea obligației antreprenorului, dar nu e vorba de una din obligațiile corelative și
interdependente de esența contractului de antrepriză.

Altă ipoteze clasice la antrepriză:

- trebuie să se facă o lucrare, de exemplu să tencuiască o construcție sau să zugrăvească
interiorul construcției și beneficiarul nu permite antreprenorului accesul în clădire sau în curtea
imobilului.
-Trebuie să se facă o lucrare nouă și beneficiarul nu indică antreprenorului unde trebuie
executată acea lucrare; nu îi indică frontul, nu îi pune la dispoziție frontul de lucru.

Toate situațiile astea sunt legate de punere în întârziere a creditorului pe care ați întâlnit-o anul
trecut și care e prevăzută la art. 1510-1515 C. Civ.
De ce e important? Pentru că avem situații la art 1873 în care, în mod cu totul atipic, rezoluțiunea
contractului de antrepriză intervine ciudat din culpa creditorului în această calitate.

102
CURS 2017-1018

Fiind vorba de un contract sinalagmatic, evident că ambele părți au calitate de debitor și creditor.
Dar la 1873 nu se pune problema de rezoluțiunea antreprizei fiind că beneficiarul nu și-a
executat obligația de plată a prețului. Nu aia e interesant. El nu e privit aici în calitate de debitor
care în mod culapbil nu și-a îndeplinit obligația, ci e privit în calitate de creditor care în mod
culpabil împiedică executarea obligațiilor celeilale părți.

Deci avem o situație cu totul atipică în materie de antrepriză la 1873 în care debitorul are
posibilitatea ca sancțiunea creditorului său contarctual să desființeze prin rezoluțiune contractul,
deși tehnic vorbind niciuna din obligațiile principale corelative și independente nu e neexecutată
în mod culpabil( ex: nu îmi indici frontul de lucru, eu nu mă pot apuca de executarea lucrării, dar
pe de altă parte scadența prețului pentru tine intervine la 30 de zile după ce am terminat eu
lucrarea).

Păi înseamnă că eu nu pot să încep că nu mi-ai zis unde- eu sunt în culpă că nu mi-ai indicat
unde, dar nici obligația ta de plată a prețului nu e scadentă. Nimeni nu a greșit cu nimic în ceea
ce privește oibligațiile principale corelative și interdependente. Dar totuși, tu ca creditor mă
împiedici să încep executarea sau să o continui.
Consecința: eu am posibilitatea să rezoluționez din culpa creditorului.

Art. 1872: ” Beneficiarul are dreptul să obţină rezilierea sau, după caz, rezoluţiunea
contractului în cazurile în care, fără justificare:
a) respectarea termenului convenit pentru recepţia lucrării a devenit vădit imposibilă;
b) lucrarea sau serviciul nu se execută în modul convenit şi într-un termen stabilit de beneficiar
potrivit cu împrejurările, antreprenorul nu remediază lipsurile constatate şi nu schimbă pentru
viitor modul de executare a lucrării sau serviciului;
c) nu se execută alte obligaţii ce revin antreprenorului potrivit legii sau în temeiul contractului.”
E foarte interesant și atipic pentru rezoluțiune. De ce atipic?

V-am întrebat înainte de pauză în ce condiții încetează contractul prin rezoluțiune înainte de
termen sau încetarea anticipată.
Dacă antrepriza este un contract cu executare succesivă, deci avem o antrepriză de servicii- e
simplu, antrepriza de servicii înseamnă să îmi faci curățenie în curte în fiecare săptămână timp de
2 ano, dar 3 săptămâni nu-mi faci curățenie și am reziliat antrepriza. Iată că din culpa ta
contractul a încetat înainte de termenul de 2 pe care era încheiat contractul.

Dar se poate întâmpla o desființare anticipată în cazul unei executări uno ictu? Uno ictu
înseamnă că nu putem avea termen extinctiv, ci cel mult avem termen suspensiv.

Dacă nu înțelegeți ce vreau să zic luați de exemplu vânzarea- care e cu executare uno ictu – ea
nu poate fi cu termen extinctiv( ăsta e numai la obligațiile repetitive). Nu e cazul atunci când
avem o vânzare sau atunci când avem o antrepriză de lucrări ( e uno ictu și are eventual un
termen suspensiv)

Atunci, pentru antrepriza de lucrări să discuți despre o rezoluțiune înainte de termen (desființare
anticipată) din culpa antreprenorului înseamnă de fapt să-ți pui problema dacă ai voie să

103
CURS 2017-1018

desființezi prin rezoluțiune un contract uno ictu înainte ca obligația debitorului ( adică a
antreprenorului) să fie scadentă.

Răspunsul pe dreptul comun în materia rezoluțiunii este NU. Nu poți să faci așa ceva, culpa
debitorului se verifică la scadență, nu poți să o verifici anticipat ( ați învățat la obligații).

Sigur că tot dreptul comun ne pune la dispoziție situații în care debitorul este decăzut din
beneficiul termenului suspensiv ( art. 1417), dar atenție- când debitorul e decăzut din beneficiul
termenului aia nu înseamnă o rezoluțiune anticipată pt că a dispărut termenul.

Pe lângă ipoteza asta, avem rezoluțiuni anticipate în Codul Civil care sunt aplicabile în materia
antreprizei , ex 1523 și 1516 .
- Art 1516: ” (1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei.
(2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere,
creditorul poate, la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:
1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligaţiei;
2. să obţină, dacă obligaţia este contractuală, rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori, după
caz, reducerea propriei obligaţii corelative;
3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea
dreptului său”

Art 1523:” (1) Debitorul se află de drept în întârziere atunci când s-a stipulat că simpla
împlinire a termenului stabilit pentru executare produce un asemenea efect.
(2) De asemenea, debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege,
precum şi atunci când:
a) obligaţia nu putea fi executată în mod util decât într-un anumit timp, pe care debitorul I-a
lăsat să treacă, sau când nu a executat-o imediat, deşi exista urgenţă;
b) prin fapta sa, debitorul a făcut imposibilă executarea în natură a obligaţiei sau când a
încălcat o obligaţie de a nu face;
c) debitorul şi-a manifestat în mod neîndoielnic faţă de creditor intenţia de a nu executa
obligaţia sau când, fiind vorba de o obligaţie cu executare succesivă, refuză ori neglijează să îşi
execute obligaţia în mod repetat;
d) nu a fost executată obligaţia de a plăti o sumă de bani, asumată în exerciţiul activităţii unei
întreprinderi;
e) obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), dacă obligaţia devine scadentă după decesul
debitorului, moştenitorii acestuia nu sunt în întârziere decât după trecerea a 15 zile de la data la
care creditorul i-a notificat sau, după caz, de la data notificării curatorului desemnat în
condiţiile Art. 1136.
(4) Cazurile în care debitorul se află de drept în întârziere trebuie dovedite de creditor. Orice
declaraţie sau stipulaţie contrară se consideră nescrisă.”

Ne interesează lit. B) de la alin. (2) [ prima parte pentru că ” a nu face” nu apare la antrepriză] și
lit. C) pentru că sunt 2 variante:
-Face imposibilă executarea în natură, antreprenorul prin fapta lui

104
CURS 2017-1018

-Înainte de împlinirea termenului suspensiv de executare, antreprenorul în mod explicit dă de

înțeles beneficiarului că nu va executa lucrarea.

În ambele situații, pe dreptului comun, antreprenorul e de drept în întărziere. Ce înseamnă că e

de drept? De regulă, întârzierea e că ai ajuns la scadență și nu ai executat. Nu, aici e întârziere în
mod ciudat înainte de scadență. Tehnic vorbind, punerea asta în întârziere de drept suplinește
cerința unei neexecutări a unei obligații scadente. Și rezoluțiunea poate interveni înainte ca
obligația să devină scadentă.
Și tehnic vorbind, nu mai discutăm de sancțiunea exigibilității, ci discutăm de o sancțiune în
regim decopozabilitate a normelor din contract.

Același lucru se vede și la Art. 1872 :” Beneficiarul are dreptul să obţină rezilierea sau, după
caz, rezoluţiunea contractului în cazurile în care, fără justificare:

a) respectarea termenului convenit pentru recepţia lucrării a devenit vădit imposibilă;

....”
Ce termen e recepția? E un termen suspensiv, deci înainte de împlinirea termenului suspeniv, din
culpa antreprenorului e clar că el nu va putea să finalizeze lucrarea în acest fel. Deci beneficiarul
antreprizei are posibilitatea să rezoluționeze contractul înainte ca obligația antreprenorului să
devină scadentă și discutăm de rezoluțiunea anticipată.

Idem: același lucru și la pct. B) ( ” b) lucrarea sau serviciul nu se execută în modul convenit şi
într-un termen stabilit de beneficiar potrivit cu împrejurările, antreprenorul nu remediază
lipsurile constatate şi nu schimbă pentru viitor modul de executare a lucrării sau serviciului;” )
- posibilitatea ca atunci când constată în mod repetat că părți din lucrări nu sunt executate la
termen, să desființeze chiar dacă scadența finală nu s-a împlinit.

Deci rețineți vă rog art. 1872 coroborat cu art. 1516/1523 pentru că țin de specificul antreprizei și
sunt chestiuni importante.
CURS 11

Contractul de Mandat

Ceva de înțeles înaite de a descrie mandatul. Ceea ce vreau să înțelegeți, punctul nostru
de pornire- nu întâplător am ales să disctăm despre vânzare, antrepriză și mandat ca
primele 3 contracte. De ce anume așadar?

Pai pentru că vânzarea, de fapt, chiar dacă presupune variații de mică importanță, e cel
mai des utilizat contract. Consecința și în materia contractelor speciale- celelalte contrace
preiau într-o anumită măsură reguli, principii sau moduri de funcționare din materia
vâzarii.

105
CURS 2017-1018

Al doilea contract a fost antrepriza. De ce antrepriza? Pentru că antrepriza își găsește

aplicații în mult mai multe situații decât vă puteți imagina, de la zisele contrace de
prestări sevicii, sau ce discutam acum 2 săp- contractele de asistență ale avocaților, care
sunt tratate de o lege specială- care sunt contracte de antrepriză. Antrepriza e foarte
răspândiă, iar noi în foarte multe situații nu sutem capabili să identificăm contractul de
antrepriză și dăm tot felul de denumiri ciudățele, cum ar fi prestări servicii sau de multe
ori anteprizele se îmbracă sub forma mai confortabilă a unui contract de mandat, care este
de fapt o antrepriză, este calificată la modul generic ca fiind un contract de mandat. De
ex- agențiile imobiliare, care îți caută mai multe oferte, iar contratul pe care îl închei cu o
angenție imobiliară este calificat ca fiind un contract de mandat, de ce? Pentru că îl închei
având reprezentarea sau urmărind încheierea unui contract viitor. (v-c prin care
cumperi/vinzi un imobil) . cel care face diligențele acționează ca un mandatar, ceea e cât
se poate de fals. Contractul de mandat cu care o să ne ocupțăm noi, presupune exclusiv ca
finalitate încheierea de acte juridice;

Nu confundăm mandatul cu antrepriza- mandatul presupune acte materiale, pe când

antrpriza presupune acte juridice. Care e utilitatea generică a mandatului și de ce îl
studiem noi pe locul 3? Pentru că mandatul asigură ceva vital pentru dreptul civil-
posibilitatea de a încheia acte juridice fără prezența sau încheierea consimțământului
uneia, sau chiar a ambelor părți.

De ce e vitală- istoria dr civil, mai exact dreptul roman nu a cunoscut niciodată o

reprezentare perfectă pe care o asigură mandatul în zilele noastre. De ce nu? Pentru că
dreptul roman era un drept formalist, iar formlismul propus de dreptul roman nu era
compatibil cu ideea că vine altcineva în locul părții și participă la acel formalism. Dreptul
roman a avut mult de suferit și a încercat să găsească tot felul de modalități pentru a
imagina un echivalent al mandatului, pentru a ajunge în final la o reprezentare
imperfectă. Dar să știți că, ceea ce nouă ni se pare foarte firesc, și anume că mandatul îți
dă posibilitatea să închei acte în numele și pe seama altuia, o chestiune interesantă care a
apărut în evul mediu, iar dreptul canonic a contribuit enorm la noțiunea de mandat pe
care noi o folosim astăzi. De ce dreptul canonic? Pentru a asigura exercitarea în mod
eficient a puterii papal centralizate care se găsea la Roma- trebuia o persoană să fie în
mai multe părți, prin intermediul reprezentării. Dreptul canonic face 2 lucruri esențiale
pentru mandatul de azi: creează premizele ideii de consensualism, de unde dreptul vechi,
influențat de dreptul roman, care era un drept formalist, încheierea actului presupunea tot
felul de forme la care trebuia să paticipe părțile, nu altcineva, dreptul canonic vine și
aduce agumente în sprijinul consensualismului, care nouă azi ni se pare foarte firesc.
Odată trecută această granță, dreptul canonic construiește ideea de reprezentare perfectă,

106
CURS 2017-1018

adică ideea că un terț poate să-și substituie voința lui și să înlocuiască la expimarea
consimțământului una dintre părțile contractante.

Deci propriu zis ceea ce găsim noi reglementat în codul civil este una din dovezile de
necontetat ale influenței majore pe care dreptul canonic a reprezentat-o asupra dreptului
civil.

Prin urmare, care e câștigul mandatului pe care îl găsim noi azi? E reprezentarea perfectă.
Adică posbilitatea unui terț- mandantul de a-și substitui propria voință unei părți
contratante.

Foarte impotant!! Să nu vă imaginați că mandatarul este un simplu curier,un purtător al

voinței altuia. Mai mult, mandatarul nu este un prepus, de cele mai multe ori dacă
mandatarul face boacăne în exercitarea mandatului, nu o să putem (față de terți ai
manatului) să angajăm răspunderea delictuală a comitentului penru fapta prepusului-
numai prin excepție mandatarul are calitatea de prepus, dar ca regulă el acționează
independent. Sigur că limitele mandatului pot să fie mai mari sau mai mici- adică trebuie
să cumperi x chestii, cu acel preț maxim- mandat în termeni expliciți și limitativi, a nu se
confunda mandatul special cu un mandat în termeni limitativi- mandatul poate să fie
special- îți dau mandat să închei un act de dispoziție pe numele și pe seama mea, dar
dându-ți ție mandatar libertatea de a negocia acel act juridic. Adică, îți dau un mandat de
v-c să cumperi un apartament în Cluj, mandat special, dar nu stabilesc limite nici cu
privire la bun, nici cu privire la preț, nici cu privire la condițiile de plată, nici cu privire la
conținutul contractului pe care tu o să-l negociezi- mandat special, dat în termeni
generali. Special pentru că vizează un anumit act juridic de dispoziție, dar pe de altă parte
e în termeni generali fiindcă îi lasă o libertate foarte mare de acțiune mandatarului.
Mandatarul sigur poate să aibă și o limitare suplimentră, adică procura care i se dă lui să
îl limieze la durata negocierilor. Una din părți e reprezentată la negocieri, dar mandatarul
nu are puterea de a încheia contractul în numele și pe seama celui pe care l-a reprezentat
la negoceri.

Așadar dincolo de exemplele astea, ceea ce vreau să vă spun este că este esențial pentru
noi, în cazul mandatului, dincolo de obligațiile concrete pe care le au părțile și pe care o
să le detaliem este tocmai această putere de reprezentare- ea se regăsește numai la
mandat. Ori de câte ori avem un alt contrct care nu e calificat ca fiind un contract de
mandat și găsim o clauză care spune că una din părți poate încheia actele pe seama
celeilalte înseamnă că e vorba de un contract complex, chiar dacă e un contract numit,
care cuprinde și elementele contractului de mandat. Reprezentarea convențională

107
CURS 2017-1018

presupune invarabil mandat- vezi paralelă contract mandat și contractul de reprezentare a

bunurilor altuia (an 2- regl lângă fiducie).

Administrarea bunrilor altuia presupune atât acte materiale, acte non-juridice, cât și
încheierea de acte non-juridice pe seama proprietarului bunurilor, încheiere de acte
specifică contractului de mandat. Așadar, deși administrarea bunurilor altuia e calificat
ca un contract numit, el este un contract complex care adună atât elemente specifice
antreprizei, cât și elemente specifice contractului de mandat.

Noțiune: contractul de mandat

Cotractul de mandat este așadar un contract consesnual, oners sau gratuit după caz,
încheat intuitu-personae, prin care una dintre părți (mandatarul) asumă sarcina de a
încheia unul sau mai multe acte juridice (contracte sau acte unilateral) în numele și pe
seama celeilalte părți (mandantul) care îi conferă celui dintâi puterea juridică de
reprezentare înțeleasă ca aptitudine de a încheia acte juridice care își vor produce efectele
direct în patrimoniul mandantului, acesta din urmă fiind ținut de ele în calitate de parte,
deși prin ipoteză nu a exprimat propriul consimțământ la închierea respectivelor acte
juridice.

Precizări

Reglementare legală 2009-2071 cod civ și 1295 -1314 cod civil

Art. 2013 Forma mandatului

(1) Contractul de mandat poate fi încheiat în formă scrisă, autentică ori sub semnătură
privată, sau verbală. Acceptarea mandatului poate rezulta şi din executarea sa de către
mandatar.

(2) Mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite
forme trebuie să respecte acea formă, sub sancţiunea aplicabilă actului însuşi. Prevederea
nu se aplică atunci când forma este necesară doar pentru opozabilitatea actului faţă de
terţi, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Am spus noi că mandatul este un contract consensual, dar dacă citiți până în capăt al 1
veți vedea că form poate să fie și verbală. Așadar, enumerarea asta ne spune că, în
esență, părțile au liberatea de a alege pentru încheierea contractului de mandat. Dar,
foarte important, 2013 al 2 care punctează principiul simetriei formelor.

Deci principiul simetriri formelor se aplică numai în situația în care legea impune o formă
ad validitatem, și principiul simetriei formelor ,în esență, se traduce în ideea că, în măsura
108
CURS 2017-1018

în care contractul pentru care se conferă încheiere se conferă mandatul, este un contract
reglementat după o anumită fomă ad valitatem, aceeași formă va trebui respectată pentru
validitatea formei contractului de mandat. Așadar, ori de câte ori se conferă mandat
pentru un contract solemn, și mandatul trebuie să îmbrace aceeași formă impusă de lege
pentru contractul numit. ---- 2013 al 2

2013, al 1 faza finală+2014 cod civil

Art. 2014 Cazul special de acceptare tacită

(1) În absenţa unui refuz neîntârziat, mandatul se consideră acceptat dacă priveşte actele a
căror încheiere intră în exercitarea profesiei mandatarului ori pentru care acesta şi-a oferit
serviciile fie în mod public, fie direct mandantului.

2013, al 1 Acceptarea mandatului poate rezulta şi din executarea sa de către mandatar.

Ce e de obervat aici ?

1. În timp ce oferta de mandat venită din partea mandantului trebuie să fie exresă,
indiferent că se face în scris sau verbal, acceptarea mandatarului de către viitorul
mandatar poate fi inclusiv tacită atunci când (2013al 1 teza fin) rezultă din
comportametul mandatarului, care trece la punerea în executare a contractului de
mandat care a fost executat.
În mod excepțional (2014) , dacă mandatul a fost făcută unui profesionist,
acceptarea va rezulta din simpla tăcere (dacă ai un prieten medic și îi dai mandat ,
nu se aplică regulile de la 2014; când ne referim la profesioniști ne eferim la o
persoană care, în exercitarea profesiei asumă calitatea de mandatar pentr terțe
persoane; nu e nexesar să facă cte de comerț, e necesar ca activitatea lui să
privească încheierea de acte juridice în numele și pe seama unor terțe persoane;
execut jud sau avocat).

Încă un lucru pe care vreau să îl vizez față de definiția noastră, de regulă, trăim cu
reprezentarea că mandatul se întâmlă cu încheiere de contracte. Aveți mare grijă,
exemplul clasic este că avocatul este cel care încheie mandat pentru încheierea de acte
unilaterale- ex te duci la avocat, pentru că co-contratatul tău nu și-a achitat la timp
obligația scadentă. Avocatul trimie o somație prin executor judecătoresc. În situația asta
se încheie un contract de mandat prin care avocatul este împuternicit să facă în numele și
pe seama clientului un act unilateral- ex act de punere în întârziere a debitorului, actele
din instanță ale avocatului, sunt acte unilaterale.

2. Mandatul poate să fie oneros sau gratuit .

109
CURS 2017-1018

Art. 2010 Mandatul cu titlu gratuit sau cu titlu oneros

(1) Mandatul este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Mandatul dintre două
persoane fizice se prezumă a fi cu titlu gratuit. Cu toate acestea, mandatul dat
pentru acte de exercitare a unei activităţi profesionale se prezumă a fi cu titlu
oneros.

2010 cod civil – 2 prezumții

Dacă sunt 2 persoane fizice, mandatul e prezumat a fi gratuit.

Dacă mandatul este prezumat a fi conferit unui, care se ocupă în activitatea lui cu atare
activitate, mandatul este prezumat oneros.

De ce? Pentru că avem pe de-o parte o inerție istorică, expliată de modul cum a evoluat
contractul de mandat, și pe de altă parte, realitățile contemporane.

Istorc vorbiind, mandatul este un contract încheiat între mandant si mandat. Așadar, fiind
vorba de un contract încheiat pe încredere, istor vorbind mandatul era încheiat între
prieteni. În zilele noastre, apar tot mai multe ipoteze în care avem persoane care nu fac
din amiciție de încheierea de contracte în numele altora, ci fac cu titlu profesional asta,
deci nu se mai pune problema ca contractul să fie gratuir. Și atunci găsim cele prez- una
care seamăna cu tradiția, și alta care încearcă să aducă în actualitate, să țină cont de
realitatea contemporană, când mandatul nu se dă unui profesionist ci se dă unui amic.

2010 al (2) Dacă mandatul este cu titlu oneros, iar remuneraţia mandatarului nu este
determinată prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii, uzanţelor ori, în lipsă, după
valoarea serviciilor prestate

2010 al 2 ne arată că, contractul de mandat calcă pe urmele antreprizei. De ce? Penru că
și contractul de mandat, la fel ca antrepriza, derogă de la regula esențială și fundamntală
de la partea generală, care spune că obiectul obligației unui contract trebuie să fie
determinat sau cel puțin determinabil.

Ei, în contractul de mandat este perfect posibil ca obiectul obligației mandantului să nu

fie nici determinat, nici determinabil. E perfect posibil ca abia după ce se îndeplinște
actul/ actele juridice pentru care s-a dat mandatul, la final părțile să stabilească suma de
bani care este cuvenită mandataruli. Contractul de mandat este valid, chiar dacă nu
specifică, nu clarifică, nu determină, nici măcar criterii de determinare viitoare a prețului
contractual care este datorat mandatarului – evident, mandat cu titlu oneros.

110
CURS 2017-1018

Pe de altă parte, puterea de reprezentre este de esența mandatului, prin urmare, un

contract în care nu se oferă calitatea de reprezentant sau nu se specifică ce face
repezentantul, va fi lipsit de efecte.

Deci dintre cele 2 obligații care pot apărea la un act oneros- una e esențială- obligația de a
încheia acte juridice și implicit puterea de a reprezenta care este conferită. Dacă asta nu e
clară sau lipsește, contractul e mandat este lipsit de efect.

În schimb, dacă obligația care e asumată de mandant, și anume de a plăti o sumă de bani
mandatarului nu e determintă și nici măcar determinabilă, contractul este în continuare
valabil.

Procura autentică- evident că nu ai act solemn, nu ai nevoie de procură autentică.

Mandatul este un contract- act bilateral .

Bun, deci vizavi de definiția mandatului trebuie sa punctăm mai multe chestiuni.

 Caracterul consesual vs caracterul formal atunci când e cazul

 Caracterul oneros vs caracteul gratuit – fac aici o paranteză, să știți că de multe
ori veți merge undeva, și vă veți pune problema dacă poți să mandatezi pe cineva-
bineînțeles că poți, și din reflex un funcționar o să vă zică- ai nevoie de procură
autentică. Evident că dacă actul pentru care faci procura nu este unul solemn, nu
ai nevoie de procură autentică.

Că tot vine vorba de procură, fiți atenți- mandatul este un contract, evident. Asta
înseamnă act de formație bilaterală. Cu toate astea, de multe ori, veți întâlni în practiă
modele de procură prin care dai cuiva mandat să te reprezinte într-o anumită chestiune.
Procura este de formație unilaterală, evident nu este contract. Și atunci se justifică
întrebarea- mandatul este un contract, pai se poate da mandat și printr-un act unilateral?
Răspunsul este categoric nu. Ori de câte ori, viitorul mandant emite procura care evident
este un act unilateral, prin simpla existență a procurii, nu se generează efectele juridice
specifice ale contractului de mandat. Procura este un act unilateral, care are eventual
valoarea unei oferte de mandat, contractul de mandat se încheie în momentul în care
această ofertă de procură este acceptată de către destinatarul ei- mandatar. Din momentul
ala există contract de mandat, formație bilaterală.

Ce se mai poate întâmpla? Procura să intervină ulterior încheierii contractului de mandat.

De ce? Pentru că ai un mandat general pe care l-ai conferit unei anumite persoane și
dorești ca acea persoană să încheie un act juridic, care nu e acoperit de mandatul general,
în esență un act juridic de dispoziție. Tu, mandant, faci o procură suplimetară prin care
111
CURS 2017-1018

menționezi că este împuternicit mandatarul tău să încheie și acte de dispoziție. Această

procură ce valoare are? Are valoare de ofertă de act adițional, care modifică contractul
de mandat preexistent. În momentul în care ea va fi acceptată, se modifică contractul de
mandat.

Sigur că, părțile au posibilitatea ca la încheierea unui contract de mandat pe o perioadă

mai mare de timp, să facă următorul lucru: să stabilească prin contractul de mandat că li
se conferă prin voința părților, mandantului, posibilitatea de a modifica limitele
mandatului pe durata executării contractului de mandat. Și atunci sigur că, el are
posibilitatea ca unilateral să sporească puterile de reprezentare sau să le restrângă, după
caz, pentru că părțile i-au dat lui posibilitatea să modifice uilateral contractul.

1.Ca regulă deci, contractul de mandat e un act de formație bilterală, iar

propunerea e un fel de de-mandat .
2. Procura poate interveni și după încheierea unui act de mandat și atunci e un fel
de act adițional, prin care se modifică contractul de mandat preexistent.
3. prin acordul părților, cel care a consimțit la încheierea actelor de mandat, i se
poate da posibilitatea mandantului să modifice unilateral acest contract pe durata
de derulare a lui.

Încă o precizare, înainte de a ajunge la reprezentare. Am tot spus durata la mandat. Miza
la contractul de mandat, și aici vorbim de durată, este că aici se conferă o putere de
reprezentare. ATENȚIE !! Contractul de mandat presupune obligații ale ambelor părți,
obligații ale mandantului, obligații ale mandatarului, dar alături de aceste obligații pe
care le genereză din raportul sinalagmatic între părț, dacă contractul e oneros, contractul
de mandat conferă puterea de reprezentare- asta e specificul contractulu. De ce ? Pentru
că altfel obligațiile mandatarului nu pot fi puse în executare. Conferindu-se această
putere, miza duratei în timp, nu este legată de executarea obligațiilor de mandat, ci este
legată de intervalul pe care mandatarul va avea puterea de a suplini voința mandantului.

Veți găsi în codul civil un text care spune așa: în lipsă de stipulație contrară, durata
contractului de mandat este de max 3 ani. De ce se pune un termen extinctiv, câtă vreme
contractul de mandat va fi unul cu executare uno ictu? În majoritatea situațiilor nu ai
prestații succesive, să se tot încheie acte în numele și pe seama altei persoane. Care e
rațiunea acestei limtări în timp? Rațiunea nu ține de obligații, oblgațiile sunt cu executare
uno ictu, iar termenul de 3 ani se referă la ce- la durata pentru care se constituie termenul
de reprezentare. Ca să nu te trezești că în 10 ani vine mandatarul și încheie în locul tău
un act juridic unde spune că ,,aveam putere de reprezentare”.

112
CURS 2017-1018

Deși contractul de mandat, ca regulă, este un contract cu înregistrare onu ictu, legiuitorul
instituie o limită de 3 ani, în lipsă de stipulație contrara. Această limită ( termen extinctv)
nu are în vedere obligațiile părților, care prin ipoteză sunt cu excutare onu ictu( deci nu
pot fi condiționate de un termen extinctv), ci vizează limitarea în timp a puterii de
reprezentare conferită prin puterea de mandat.

Asta poate să vă intereseze și pe voi. Presupunând că voi sunteți terți, care ( nu voi ați dat
mandatul) doresc să contracteze și se prezintă pretinsul mandatar care vă pezintă și
procura. Dacă voi veți vedea că în procură sau în contractul de mandat este prevăzută o
dată mai veche decât 3 ani, din momentul acela, și nu avem o clauză derogatorie care
spune că puterea de reprezentare este conferită pentru o durată mai mare de timp, voi
veți știi că acel mandat și-a încetat efectele.

Atenție!! Să nu vă gândiți că după 3 ani se desființează contractul de mandat. Adică,

imaginați-vă că i-ai dat unuia mandat să încheie act pe numele și pe seama ta. El a
încheiat actele și tu trebuia să îi achiți lui o sumă de bani cu titlul de contra-prestație. Nu
ai achitat-o, trec 3 ani, mai poate el după 3 ani să ceară plata, dacă nu s-a împlinit
prescripția? Deci ai încheat contractul în 2013, el a executat ce avea de executa în un an,
la începutul anului 2014 a devenit scadentă obligația ta de plată a sumei de bani datorate,
nu ai plătit-o și în 2016 te acționează în judecată solicitându-ți plata. Tu spui ce? Pai
contractul de mandat, prin împlinirea termenului de 3 ani a încetat, deci nu pot să fac o
plată nedatorată. Evident că este greșit din punct de vedere juridic. De ce? Contratul în
sine nu încetează, ci încetează anumite efecte juridic produse de contract. Evident că
contractul de mandat există și după 3 ani. Termenul de 3 ani va viza ce? Efectel
contractului de mandat. Puterea de reprezentare încetează la împlinirea termenului de
ani, dacă nu avem o clauză contrară. Restul efectelor se aplică în continuare, și dacă nu
se aplică prescripția, tu mandant poți fi acționat în judecată de un mandatar pentru a-ți
achita obligațiile față de el.

Reprezentarea- ne interesează doar reprezentarea convențională

Chestiuni care trebuie clarificate:

1. Contractul de mandat poate să fie cu sau fără reprezentare. Asta înseamnă că

mandatarul poate să încheie actele în numele și pe seama mandantului, sau poate
să încheie actele în nume propriu și pe seama altuia.
Mai mult, dacă mandatul este fără reprezentare, putem fi în prezeța unei simulații,
sau putem să fim într-o situație în care terții sunt conștienți că, deși contractează în
nume propriu, mandatarul încheie cotractul în beneficiul altei persoane.

113
CURS 2017-1018

Ex- contratul de consignație. Cine ducea bunul la consignat? Persoanele care se

ocupau cu bișniță (?), adică mergea persoana asta în Turcia/Ungaria/etc , cumpăra
diverse lucruri care nu se găseau și le aducea aici. Aici nu stătea să le vândă, le
ducea la o consignație. Consignatarul prelua bunurile și le punea el la vânzare în
magazinul propriu. Terții care veneau și cumpărau știau că proprietarul bunurilor
nu este vânzătorul. Asta este cazul de mandat fără reprezentare- deci terțul
cumpără ce vreți voi, o geacă din Turcia, calitatea 1, de la Societatea srl  .
Încheie contractul cu acea societate. Știe că vânzătorul este acea societate, dar că
proprietarul bunului pe care îl cumpără nu e vânzătorul, proprietatea nu se
transferă la el din patrimoniul vânzătorului, ci din patrimoniul bișnițarului care a
adus hainele din Turcia.
Și atunci se întâmplă următorul lucru- avem 3 persoane: proprietar, vânzător,
cumpărător. Cumpărătorul încheie contractul cu vânzătorul, parte în contract e
vânzătorul, proprietatea însă se transferă din patrimoniul unui terț .
Asta este un exemplu de mandat fără reprezentare : efectele actului juridic se
produc în patrimoniul altuiva, care nu are calitatea de parte în contract.
2. Dacă mandatul este dat cu reprezentare, am anticipat deja că el poate să fie unul
general sau unul special. Mai mult el poate să fie în condiții generale, sau în
condiții limitative. Nu se confundă general-special cu condiții generale – condiții
limitative. Poți să ai un contract de mandat special dat în condiții generale.
Ce înseamnă mandat că ai contract de mandat general? Mandatul general va
presupune posibilitatea mandatarului de a te repreznta pe tine mandant, pentru acte
de administrare și acte de conservare, dar cu siguranță mandatul general nu-ți va
da posibilitatea de a te reprezenta în acte de dispoziție.
În mandatul special, te poate reprezenta în acte de dispoziție în numele și pe seama
mandantului.

Deși puterea de reprezentare conferită mandatarului este de esența contractului de mandat

părțile au posbilitatea de a stabili contractual că mandatul este dat fără reprezentare. În
aceste condții, în executarea mandatului său, mandatarul va încheia acte juridice cu terții
în nume propriu, dar pe seama mandantului său. Consecința din perspectivă juridică este
aceea că singurul care dobândește calitatea de parte în contratul încheiat cu terțul este
mandatarul.

Pe de altă parte, efectele contractuli închiat cu terțul se vor produce direct în patrimoniul
mandantului. Ipoteza mandatului fără reprezentare va presupune de multe ori existența
simlației prin interpunere de persoane, fără ca simulația să fie invariabil prezentă la un
astfel de mandat.

114
CURS 2017-1018

Dacă mandatul fără reprezentare este ascuns, el îi rămâne necunoscut celui care îi
contractează cu mandatarul, prin urmare co-contractantului îi vor fi aplicabile regulile din
materia simulației care îi vizează pe terții de b-c.

Pe de altă parte este perfect posibil ca mandatul fără reprezentare să nu fie ascuns (eg
contract de consignație 2054 și urm). În aceste condiții, co-contractantul asumă și
cunoaște de la bun început că deși parte în cotract este mandatarul, efectele juridice (eg
transferul de proprietate în cazul consgnației) se produc direct în patrimoniul
mandantului.

Art. 2040 Efectele faţă de terţi

(1) Terţii nu au niciun raport juridic cu mandantul.

(2) Cu toate acestea, mandantul, substituindu-se mandatarului, poate exercita drepturile

de creanţă născute din executarea mandatului, dacă şi-a executat propriile sale obligaţii
faţă de mandatar.

Art. 2041 Bunurile dobândite de mandatar

(1) Mandantul poate revendica bunurile mobile dobândite pe seama sa de către

mandatarul care a acţionat în nume propriu, cu excepţia bunurilor dobândite de terţi prin
efectul posesiei de bună-credinţă.

(2) Dacă bunurile dobândite de mandatar sunt imobile, acesta este obligat să le transmită
mandantului. În caz de refuz, mandantul poate solicita instanţei de judecată să pronunţe o
hotărâre care să ţină loc de act de transmitere a bunurilor dobândite.

(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică prin asemănare şi bunurilor mobile supuse unor
formalităţi de publicitate.

Ce rezultă din cele 2 texte? Că deși mandantul nu este parte în contract,de ex de vânzare,
încheiat în beneficiul lui, bunul cumpărat prin intermediul contractului de vânzare intră
automat în patrimoniul mandantului. Dacă nu ar fi deja proprietar, el nu ar putea să
revendice.

a-ți putea fi contariați de ce se referă doar la bunuri imobile? De ce la bunuri mobile,

mandantul le poate modifica automat, iar la bunuri imobile mandatarul este obligat să i le
transmită.

115
CURS 2017-1018

Mai precis, avem reglementare comunnă la creanțe și la depuri reale asupra bunurilor
mobile și avem o difereță de reglementare la drepturi imobiliare. De ce ?

2041 a fost redactat ca să se coroboreze cu 885 C Civ( același raționament) care încă nu
e aplicabil, dar care ne spune ce- că în materia drepturilor imobiliare efectul translativ se
produce doar la momentul înscrierii în CF. Și atunci propriu zis, 2041 pleacă de la
raționamentul asta- în momentul în care mandatarul a închiat ontrctul în numele său, dar
pe seama altuia, înscrierea de CF s-a făcut în beneficiul mandatarului. Pentru ca dreptul
să se poată transfera la mandant, este necesar ca mandantul să fie înscris în CF, pentru că
2040-2041 merge pe același raționament ca la 885, adică în materie imobiliară transferul
de proprietate e tot un efect al actului juridic, dar el e amânat până la înscrierea în CF.

2041 al 1 (1) Mandantul poate revendica bunurile mobile dobândite pe seama sa de către
mandatarul care a acţionat în nume propriu, cu excepţia bunurilor dobândite de terţi prin
efectul posesiei de bună-credinţă. Adică, se referă la cazul în care, mandatar închei un
contract de vânzare în nume propriu, în calitate de cumpărător, însă pe seama
mandantului, și până să predea bunurile către mandant, le înstrăinează cu titlu oneros
unui terț care îl vede pe mandatar stăpânind bunurile, este indus în eroare, și în condițiile
lui 937 rămâne proprietar, chiar dacă a dobândit de la un neproprietar. Încă o confirmare
a modului în care operează mandatul fără reprezentare.

Să nu cumva să vă gândiți la următorul mecanism- Ți-am at mandat să cumperi un bun în

nume propriu, dar pe seama mea. Asta înseamnă că tu îl cumperi, după care trebuie să
mai închei încă un contract prin care să îmi transferi mie dreptul, și astfel e un dublu
transfer- tu îl dobândești de la terț, în calitatea sa de mandatar fără reprezentare, după
care mai închei încă un contract prin care să mi-l dai mie. Dacă lucrurile ar merge așa,
înseamnă că în momentul în care tu ai contractat cu terțul ești proprietar și după aia mi-l
transferi mie în proprietate.

Dacă tu ai fi propretar, ai fi greșit textul de la 2041, car ne spune că sunt exceptate

bunurile dobândie de terț, prin efectul posesiei de bună-credin. De ce ar fi greșit? Pai
pentru ca terții să dobândească proprietatea prin efectul bun-cr, ei trebuie să dobândească
de la un proprietar. Deci formularea de la 2041 confirmă esența textului de la mandatul
fără reprezentare, și anume, eu mandatar sunt parte în contract, eu sunt sigurul ținut de
co-contractantul meu, dar efetele jurdice se produc direct în patrimoniul mandantului
meu.

2030-2031- 2023

116
CURS 2017-1018

Contractul de mandat, dincolo de faptul că oferă putere de reprezentare, este un contrat

intuitu personae.

Art. 2030 Modurile de încetare

Pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, mandatul încetează prin oricare

dintre următoarele moduri:

a) revocarea sa de către mandant;

b) renunţarea mandatarului;

c) moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului.

Cu toate acestea, atunci când are ca obiect încheierea unor acte succesive în cadrul unei
activităţi cu caracter de continuitate, mandatul nu încetează dacă această activitate este în
curs de desfăşurare, cu respectarea dreptului de revocare sau renunţare al părţilor ori al
moştenitorilor acestora.

Art. 2031 Condiţiile revocării

(1) Mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în
care contractul de mandat a fost încheiat şi chiar dacă a fost declarat irevocabil.

(2) Împuternicirea dată unui nou mandatar pentru aceeaşi afacere revocă mandatul iniţial.

(3) Mandatul dat în condiţiile prevăzute la Art. 2028 nu poate fi revocat decât cu acordul
tuturor mandanţilor.

De ce sunt importante cele 2 texte? Pentru că cele texte nu fac alteva decât să aplice
ideea caracterului intuitu personae.

Art. 2023 Substituirea făcută de mandatar

(1) Mandatarul este ţinut să îndeplinească personal mandatul, cu excepţia cazului în

care mandantul l-a autorizat în mod expres să îşi substituie o altă persoană în
executarea în tot sau în parte a mandatului.

(mai sunt articole)

Ce vrea să zică textul ?

1315 și următoarele spun că regula este următoarea: contractul nu poate să fie cesionat
decât dacă există acordul părții cedate. Deci avem un contract între A și B, iar A dorește

117
CURS 2017-1018

să iasă ca să intre altcinva în locul lui. Pentru a face aceasă manevră, el are nevoie de
acordul lui B.

De ce mai e necesar 2023?

Observația care trebuie făcută, este că întradevăr, 2023, în considerarea caracterului

intuitu personae, nu numai că îl împiedică pe mandatar să iasă din contrat și să aducă pe
altul în locul lui, ci îl împiedică pe mandatar și se substituie a terței persoane în
executarea propriilor obligații. Adică nu numai că mandatarul nu are voie să iasă din
contract și să aducă pe altul în locul lui printr-o cesiune de contract, în lipsa acordului
mandantului, dar mai mult, spre deosebire de dreptul comun care îi permite părții să-și
substituie părțile în executarea obligațiilor, în cazul mandatului, mandatarul nu are voie
să se folosească de sub-contratanți pentru a-și asuma obligațiile asumate prin contractul
de mandat.

Deci altfel spus, mandatarul nu are voie să-i zică mandantului ,,stai liniștit mai
mandantule că eu rămân parte în contract, dar îi aduc pe alții de la care submandatez
obligația.”.

Deci nu numai că nu poate cesiona, nu poate nici subcontrata obligațiile asumate prin
contractul de mandat – ne referim la mandatar.

Exeptia – al 2 de la 2023, dar excepția nu e o veritabilă excepție, pentru că ea este tot

gândită în beneficiul mandantului. Toate cerințele de la alinetul 2 sunt cerințe
cumulative pentru a fi posibilă substituirea în lipsa unui acord din partea mandantului.

(2) Chiar în absenţa unei autorizări exprese, mandatarul îşi poate substitui un terţ dacă:

a) împrejurări neprevăzute îl împiedică să aducă la îndeplinire mandatul;

b) îi este imposibil să îl înştiinţeze în prealabil pe mandant asupra acestor împrejurări;

c) se poate prezuma că mandantul ar fi aprobat substituirea dacă ar fi cunoscut

împrejurările ce o justifică.

4) Dacă substituirea nu a fost autorizată de mandant, mandatarul răspunde pentru actele

persoanei pe care şi-a substituit-o ca şi cum le-ar fi îndeplinit el însuşi.

118
CURS 2017-1018

(5) Dacă substituirea a fost autorizată, mandatarul nu răspunde decât pentru diligenţa cu
care a ales persoana care l-a substituit şi i-a dat instrucţiunile privind executarea
mandatului.

După care 2023 punctează în al 4 și 5 ce se întâmplă când substituirea nu a fost/a fost

autorizată.

(6) În toate cazurile, mandantul are acţiune directă împotriva persoanei pe care
mandatarul şi-a substituit-o.

Al 6 ne confirmă o dată în plus că 2023 nu are în vedere o cesiune de contract, ci are în

vedere subcontractarea. De ce pentru că manantul are acțiune directă împotriva oricărei
persoane pe care mandatarul și-a substituit-o . Dacă substituirea ar fi vizat o cesiune de
contract, nu aveam ce să discutăm de acțiune directă- ala devena parte în contract, în
locul mandatarului inițial. Tocmai prin referire la acțiune directă, se confirmă faptul că
2023 are în vedere ipoteza în care mandatarul rămâne parte în contract, dar ar sub-
contracta obligațiile asumate către terți- nu poate face acest lucru, decât în condiții foarte
limitative.

2031-2032

Detaliază regula din 2030.

2030+2031 vizează revocarea mandatului. Regula este că mandantul poate oricând

revoca mandatul, expres sau tacit.

Art. 2032Efectele revocării

(1) Mandantul care revocă mandatul rămâne ţinut să îşi execute obligaţiile faţă de
mandatar.( să plătească pntru ceea ce s-a prestat până atunci). El este, de
asemenea, obligat să repare prejudiciile suferite de mandatar din cauza
revocării nejustificate ori intempestive.
(2) Atunci când părţile au declarat mandatul irevocabil, revocarea se consideră a
fi nejustificată dacă nu este determinată de culpa mandatarului sau de un caz
fortuit ori de forţă majoră.

ce observăm?

1. Că pot să declare aia de 10 ori pe mandat ca fiind irevocabil, că oricum, pentru că

el este esențialmente un contract intuitu personae, în secunda în care mandantul nu
mai are încredere în mandatar el poate să revoce mandatul.

119
CURS 2017-1018

2. Ce spune 2032 ? că dacă revocarea este intempestivă sau nejustificată, după care
se indică ce ar presupune aia atunci când declarațiile o fac, mandantul nostru este
obligat să repare prejudiciile suferite de mandatar. De ce e interesant? Pai în mod
normal, dacă ai spune că revoarea este intempestivă sau nejustificată ar trebui să
spui că cel mai simplu mod de a înlătura astfel de prejudicii este ca revocarea să
fie lipstă de efecte juidice . de ex ofertă cu termen- poți în termenl ala să îți retragi
oferta și să repari prejudiciile cauzate? Nu
Ei, în cazul mandatului, chiar dacă revocarea este de natură a-i păgubi pe
mandatar, tocmai pt că e vorba de un contract intuitu-personae, chiar dacă se
identiică un carater ilicit în zona revocării, oricum mandantul nu este împiedicat
nici un moment să desființeze unilateral acest contract.

CURS 12

Locațiunea
Astăzi o să ne ocupăm de contractul de locațiune, în reglementarea NCC. Lucrurile nu s-au
schimbat în mod esențial în legătură cu contractul de locațiune (sau închiriere). În esență
lucrurile au rămas la fel ca și sub VCC. Ce ar trebui să rețineți în legătură cu contractul acesta
este că este un contract extrem de utilizat în practică. După cum foarte bine știți, nu presupune
altceva decât ca o anumită persoană, locatorul, să îi pună la dispoziția chiriașului un anumit
bun, mobil sau imobil, în funcție de tipul locațiunii. Ar trebui făcută o distincție în funcție de
natura bunului care se pune la dispoziția chiriașului, iar în funcție de natura bunului vom avea
anumite specificități în ceea ce privește contractul acesta, în sensul în care poate să fie vorba
despre o locațiune obișnuită, poate să fie vorba despre închirierea unei locuințe, respectiv despre
un contract de arendă, și fiecare dintre aceste contracte va avea o reglementare proprie. Acum,
din fericire pentru voi, trebuie să le știți pe toate, ca să nu existe emoții.

Exemplul clasic era: ai 6 case, ce faci cu ele? Le dai în chirie. Întrebarea mea către voi ar fi
următoarea: ai putea să ai și un alt obiect al contractului de locațiune, de exemplu un bun
incorporal? Acum e clar că dacă ai un apartament, ai o mașină, poți să le închiriezi. Dar dacă ai
un bun incorporal, ar putea să facă obiectul locațiunii? De exemplu, aș putea să închiriez
Baracca (mă rog, restaurantul de pe Napoca)? Și când spun să-l închiriez, nu mă refer să mă duc
acolo să fac un eveniment, ci să discut cu proprietarul respectivului local și să fac tot ceea ce ține
de mine astfel încât să continui eu afacerea lui. Ce părere aveți?

De principiu, se poate face lucrul acesta, sub imperiul Codului comercial, care a fost abrogat de
NCC aveai chiar și o reglementare expresă a tipului acesta de contract. Era „locația de gestiune”.

120
CURS 2017-1018

Referitor la posibilitatea de a închiria, un contract destul de uzitat cu privire la tipul acesta de

afaceri, de cantină, hotelărie etc.

Care ar fi problemele în legătură cu contractul acesta?

În mod evident, contractul trebuie să respecte anumite condiții de valabilitate. Întrebarea care s-
ar pune este, în primul rând, cine ar putea să încheie un astfel de contract, sau care ar fi drepturile
pe care ar trebui să le aibă cel care dorește să închirieze un anumit bun? În legătură cu asta, este
de natura evidenței că proprietarul, un coproprietar sau oricine are un drept de folosință
care poate să fie exercitat prin intermediul altuia. Care ar fi un astfel de drept? Un drept de
uzufruct, într-adevăr. Uzufructul îți permite să închei tu un contract de închiriere.

Acum, cu privire la condițiile de valabilitate, sunt evident, aceleași ca pentru încheierea oricărui
act juridic: consimțământ, capacitate, obiect și cauză. În ceea ce privește forma, contractul este
unul consensual. Atenție, odată cu intrarea în vigoare a NCC, s-au stabilit anumite, nu neapărat
obligații, că sunt mai mult de natură fiscală, dar pentru îndeplinirea, pentru înregistrarea
contractului de locațiune și pentru alte asemenea chestiuni, ai nevoie de o formă scrisă sau
autentică, dar toate astea ad probationem. Trebuie făcută proba contractului, iar nu pentru
valabilitatea lui.

Despre ce ar trebui să mai discutăm? Despre felurile locațiunii, cu privire la bunuri

imobile/mobile. Atenție! Chiar dacă locațiunea ar purta asupra unor bunuri imobile, forma
necesară pentru încheierea contractului nu o să fie forma autentică. Ceea ce îți pune la dispoziție
locatorul nu e altceva decât un drept de folosință cu privire la bunul respectiv.

Ajungem la natura juridică a dreptului și întrebarea care se pune e următoarea: cu ce se

deosebește contractul de locațiune, pe care îl regăsiți la art. 1777 NCC de un contract prin care ți
se instituie un drept de uzufruct; uzufructul pe care îl găsiți definit la art. 703 NCC.

Art. 1777: Noţiune

Locaţiunea este contractul prin care o parte, numită locator, se obligă să asigure celeilalte
părţi, numite locatar, folosinţa unui bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preţ,
denumit chirie.

Art. 703: Noţiune

Uzufructul este dreptul de a folosi bunul altei persoane şi de a culege fructele acestuia, întocmai
ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa.

Care ar fi diferența esențială între cele două?

Dacă vă uitați ulterior la art. 1777 NCC, o să vedeți că e o chestie asemănătoare cu art. 703 NCC,
aproape similară în sensul în care și în cadrul contractului de locațiune ai dreptul de a folosi

121
CURS 2017-1018

bunul respectiv și, evident, de a-i culege fructele. Care ar fi diferența esențială între cele două
instituții juridice? Mă gândesc că e o diferență, din moment ce sunt reglementate la două articole
separate. Ceea ce ar trebui reținut cu privire la deosebirea asta, și practic de acolo ar fi trebuit să
plece discuția noastră. Până la urmă ce îți conferă locatorul? Dreptul de a te bucura de un bun, de
a-ți asigura folosința bunului respectiv, adică un drept personal, un drept de creanță cu
privire la bunul repectiv. Tu nu ai ca și uzufructuar (*a vrut să spună locatar*) un drept direct
asupra bunului respectiv. Dreptul de proprietate în cazul contractului de locațiune nu se
dezmembrează. Pur și simplu, în legătură cu bunul respectiv se încheie un contract, ți se oferă ție
– locatar – un drept personal, un drept de creanță care poate să fie valorificat prin raportare la
mijloacele juridice aferente drepturilor de creanță, nicidecum ale celor reale.

De exemplu, la uzufructuar, el are acțiune confesorie, împotriva oricărui terț care nu i-ar respecta
dreptul. În ceea ce privește contractul de locațiune și dreptul care îți izvorăște din contractul
acesta, locatarul nu o să poată niciodată să acționeze de maniera aceasta, în temeiul unei acțiuni
reale. El de fiecare dată se va prevala de un drept personal, atât în raport cu cel care i l-a
constituit în favoarea sa, respectiv locatorul, cât și împotriva celorlalți terți.

În mod evident, de esența contractului de locațiune este caracterul lui oneros, în sensul în care,
la rândul lui, locatarul se obligă față de locator să îi plătească o sumă de bani cu titlu de chirie,
sau – atenție! Poate să fie vorba despre o sumă de bani sau să fie vorba despre o altă prestație
constând într-o obligație de a face. În mod evident, și chiria asta va urma regulile, veți găsi în
NCC o trimitere directă la condițiile din materia prețului aferent vânzării, astfel încât chiria
trebuie să fie determinată sau cel puțin determinabilă, să aibă un caracter serios.

În privința caracterului serios, sunt mai multe discuții. Dacă chiria respectivă nu are un carater
serios și are un caracter derizoriu, s-ar pune în discuție însăși calificarea juridică a locațiunii:
dintr-un contract oneros (dintr-o locațiune) într-un contract cu titlu gratuit (comodat). A existat
pe rolul Casației franceze o speță în care o unitate administrativ teritorială a închiriat unei
asociații fără scop lucrativ un anumit bun contra unei chirii extrem de modeste, iar în privința
respectivului contract – atenție! Casația a stabilit faptul că nu ar fi vorba despre un comodat și,
pentru a salvgarda interese chiriașului, a calificat acel contract ca fiind unul de locațiune, valabil
încheiat.

Revenim la chestiunile care ne interesează pe noi. În dreptul nostru, ori de câte ori contractul nu
are o chirie serioasă, fie va atrage o calificare de alt tip, fie va conduce la anularea locațiunii
pentru același motiv ca și la preț (*cred că a vrut să spună vânzare*).

Nu mai discutăm acum despre incapacitățile din materia contractului. O să vedeți că ai o

trimitere specială la incapacitățile din materia vânzării.

Acum, ar trebui să discutăm despre durata locațiunii. În mod evident este un contract
esențialmente temporar. Legea nu îți recunoaște obligațiile perpetue. De asta, în mod firesc, și
contractul de închiriere trebuie să fie pe o perioadă determinată.

122
CURS 2017-1018

Ai putea să ai un contract încheiat pe o perioadă nedeterminată? Un contract de locațiune?

Da. Și atunci, care ar fi regimul juridic care ți-ar dirija contractul? În sensul în care pe cât timp,
sau părțile când o să poată să considere ca acel contract va încheta? Soluția rațională, în ipoteza
în care durata nu este determinată convențional: contractul se consideră încheiat pe o perioadă
nedeterminată, iar oricare din părți va avea dreptul de a denunța unilateral acel contract.

La art. 1785 NCC găsiți niste prevederi speciale în legătură cu locațiunea fără durată
determinată, acesta e titlul articolului.

Art. 1785: Locaţiunea fără durată determinată

Dacă în contract părţile nu au arătat durata locaţiunii, fără a-şi fi dorit să contracteze pe o
durată nedeterminată, în lipsa uzanţelor, locaţiunea se consideră încheiată:

a)pentru un an, în cazul locuinţelor nemobilate sau spaţiilor pentru exercitarea activităţii unui
profesionist;

b)pe durata corespunzătoare unităţii de timp pentru care s-a calculat chiria, în cazul bunurilor
mobile ori în acela al camerelor sau apartamentelor mobilate;

c)pe durata locaţiunii imobilului, în cazul bunurilor mobile puse la dispoziţia locatarului pentru
folosinţa unui imobil.

Legiuitorul român zice în felul următor: dacă părțile nu încheie un contract pe durată
determinată, și cu toate astea, ele nu vor să încheie un contract pe durată determinată [...]. Și
acum, întrebarea firească e în felul următor: când îți dai seama că părțile, deși nu au stabilit un
termen, nu au vrut să încheie pe o perioadă nedeterminată?

Dacă au încheiat anterior pe durată determinată, iar ulterior continua să își exercite... ar merge pe
contractele anterioare, să fie un act adițional la acele contracte, sau contractul îți va fi
reglementat de articolul acesta?

Obiectul articolului, îți spune pe ce durată se consideră încheiat contractul dacă părțile nu au
stabilit durata, nu au dorit să fie pe durată nedeterminată.

Ipoteza e oricum, așa, ușor fantezistă, în sensul în care prin contractul de locațiune se stabiliște
durata, și, dacă nu ai stabilit, cum ai putea să determini tu, prin raportare la voința părților, că ele
au dorit să nu încheie o locațiune pe perioadă nedeterminată. De asta zic că textul suscită
anumite întrebări la care nu știm neapărat întotdeauna cum să răspundem.

Ajungem la efectele contractului de locațiune, obligațiile principale ale locatorului.

123
CURS 2017-1018

În principal acesta are obligația de a pune bunul la dispoziție și de a da bunul respectiv, de a-l
pune la dispoziția locatarului. Aici se apropie foarte mult obligația aceasta a locatorului, e extrem
de apropiată de obligația de predare din materia vânzării. Atenție! Având în vedere că contractul
se încheie pentru ca bunul respectiv să fie folosit potrivit scopului pentru care a fost destinat –
destinației de locuință sau altă destinație, vom avea o derogare de la dreptul comun pe care îl
reprezintă îndeplinirea obligației de predare. Bunul nu trebuie să fie pus la dispoziția
locatarului în starea în care se găsea la momentul încheierii contractului, la fel cum e la vânzare,
ci trebuie să fie pus la dispoziție într-o stare astfel încât să îi permita locatarului să il
folosească. Și vă dau acum un exemplu. Dacă la momentul încheierii contractului de locațiune,
cu privire la un bun, un imobil cu destinația de locuință, bunul respectiv era în construcție sau nu
avea geamuri, sau nu avea încălzire centrală, centrală termică, la momentul la care se face
predarea, ghici ce? Trebuie să aibă atât geamuri, cât și centrală termică, și să îndeplinească toate
celelalte criterii astfel încât locatarul să se poată muta imediat în bunul respectiv, să poată să îl
folosească potrivit destinației lui. În mod evident nu o să îi incumbe locatarului sarcina de a-și
blinda ferestrele lipsă cu niște cartoane, să își ia un radioator electric.

Ați înțeles ideea, prin derogare de la dreptul comun în ceea ce îl privește pe locator, el e ținut de
obligația de pune bunul la dispoziția locatarului pentru a fi folosit.

A doua obligație în sarcina lui, pe care o regăsiți la art. 1786 NCC, ar fi aceea de a menține
bunul în stare corespunzătoare de folosințăpe toată durata locațiunii. Asta la ce ar trebui să
se refere?

Art. 1786: Obligaţiile principale ale locatorului

Locatorul este ţinut, chiar fără vreo stipulaţie expresă:

a)să predea locatarului bunul dat în locaţiune;

b)să menţină bunul în stare corespunzătoare de folosinţă pe toată durata locaţiunii;

c)să asigure locatarului liniştita şi utila folosinţă a bunului pe tot timpul locaţiunii.

În sensul în care să facă toate acele reparații care țin de folosința, de asigurarea folosinței
bunului. Dar, dacă vă uitați un pic mai jos, vedeți că și locatarului îi incumbă aceeași obligație de
a repara bunul, de a asigura reparațiile locative, se exprimă codul. Și atunci, care e diferența
dintre obligațiile de reparații care incumbă locatorului, respectiv cele ale chiriașului?

Dacă se arde becul, cine are obligația să îl schimbe? Deci chiriașul. Dar în ipoteza în care ți s-ar
strica garnitura de la chiuvetă? Ce se înțelege prin obligațiile de reparații curente? Hai să stabilim
un criteriu, să îți dai seama: care e în sarcina unuia, care e în sarcina altuia. Colega zice: dacă
costurile sunt mai mari înseamnă că trebuie să fie suportate de locator, că doar el primește chirie,
și, dacă sunt din acelea nesemnificative, de către chiriaș. Criteriul nu e neapărat cel mai bun, însă

124
CURS 2017-1018

nu e neapărat de acceptat, deși ideea ar fi îndrăzneață. Atunci, care ar fi obligațiile în sarcina

locatorului, adică a celui care închiriază: de a asigura acele reparații referitoare la structura
bunului sau a elementelor esențiale cu privire la bunul care face obiectul locațiunii. Restul
obligațiilor, alea de întreținere curentă (ți se strică ușa, ți se strică geamul, ți se rupe cheia în ușă,
fetele dau cu gentuța, cu poșeta de perete, rămâne o dungă, mai sare ulei de la aragaz pe perete,
se pătează peretele, ar trebui zugrăvit) - toate obligațiile de reparație, minore până la urmă, cad în
sarcina locatarului.

Ultima obligație în sarcina, mai mare, locatorului, a celui care închiriază bunul, care ar fi?
Tocmai aceea de a-i asigura liniștita posesiune cu privire la bun locatarului. Și aici te
gândești la două chestii: pe de o parte e vorba despre o răspundere cu privire la vicii, ascunse și
aparente, respectiv cu privire la evicțiune.

O să încep cu cea de-a doua, cu răspunderea, mă rog, garanția pentru evicțiune. O să găsiți
tulburările de fapt la art. 1793 NCC, respectiv art. 1789 teza finală NCC.

Art. 1793: Tulburările de fapt

Locatorul nu este ţinut să îl garanteze pe locatar de tulburarea cauzată prin fapta unui terţ care
nu pretinde vreun drept asupra bunului, afară numai dacă tulburările începute înaintea predării
bunului îl împiedică pe locatar să îl preia, caz în care dispoziţiile art. 1.794 alin. (2) sunt
aplicabile.

Art. 1794: Tulburările de drept

(1)Dacă un terţ pretinde vreun drept asupra bunului dat în locaţiune, locatorul este dator să îl
apere pe locatar chiar şi în lipsa unei tulburări de fapt. Dacă locatarul este lipsit în tot sau în
parte de folosinţa bunului, locatorul trebuie să îl despăgubească pentru toate prejudiciile
suferite din această cauză.

(2)Indiferent de gravitatea tulburării, dacă i-a comunicat-o locatorului, fără ca acesta să o

înlăture de îndată, locatarul poate cere o scădere proporţională a chiriei. Dacă tulburarea este
atât de gravă încât, dacă ar fi cunoscut-o, locatarul nu ar fi contractat, el poate rezilia
contractul în condiţiile legii.

(3)Locatarul care, la încheierea contractului, cunoştea cauza de evicţiune nu are dreptul la

daune-interese.

Art. 1789: Asigurarea folosinţei

Locatorul este obligat să întreprindă tot ceea ce este necesar pentru a asigura în mod constant
locatarului folosinţa liniştită şi utilă a bunului, fiind dator să se abţină de la orice fapt care ar
împiedica, diminua sau stânjeni o asemenea folosinţă.

125
CURS 2017-1018

Garanția contra evicțiunii este o chestie similară, dar din materia vânzării. Acolo vă amintiți voi
că era vorba, la chestiile alea personale, ale vânzătorului, acela putea să opună numai un drept
propriu, iar din partea terților, cu privire la drepturi care puteau să îi fie opozabile
cumpărătorului. Este? E o chestie similară și în materia închirierii, numai că aici lucrurile sunt un
pic mai speciale, în sensul în care, în ceea ce îl privește pe locator, el este ținut nu numai de
chestii de drept, ci și de fapt care provin de la el. În sensul în care nu o să aibă dreptul să vină
să te tulbure în fapt cu privire la bunul care îți face obiectul închirierii. Cum ar putea să te
tulbure în fapt? De exemplu, să vină să te viziteze în mod curent, să bată la ușă, să se uite cu tine
la meci, să luați masa împreună din mancarea voastră și alte asemenea chestii. Cu privire la
aspecte de drept, să nu încheie alte acte juridice care ar putea să te tulbure în folosința liniștită a
bunului respectiv.

În ceea ce îi privește pe terți, ai la art. 1793 NCC. Îmi spuneți ce părere aveți despre el, având în
vedere și cunoștințele pe care le-ați acumulat din materia vânzării. La art. 1794 NCC ai remediile
aferente. Ce părere aveți de articolul acesta din perspectiva garanției pentru evicțiune din
partea terților. Seamănă cu cea de la vânzare, nu seamănă? Seamănă, dar nu răsare? Are o
chestie nouă?

Prima teză a articolului se referă la tulburările care vin partea terților, dar care sunt niște
tulburări de drept. Atât? Păi uitați-vă la teza a doua a articolului. „afară numai dacă […]”. Care
ar fi tulburările respective și ce natură juridică ar avea? Te gândești în felul următor: ce
presupune predarea? Îndeplinirea unei obligații propriu-zise referitoare la o chestiune de fapt: te
duci, iei bunul în stăpânire. Textul ce vrea să spună? Că dacă un terț e acolo și te tulbură, ar fi tot
un caz de evicțiune, este? Cum vi se pare? Evicțiunea provenită din fapta unui terț care nu
vizează un drept al terțului, ci o chestie faptică și care te împiedică să iei bunul în folosință. Ar fi
mai degrabă tocmai o predare neconformă, nicidecum o chestie de garanție pentru evicțiune.
Care ar fi exemplul tipic? Îți încheie un contract de închiriere cu privire la o clădire, în care sunt
vreo 2-3 indivizi care nu vor să părăsească respectiva clădire, deși nu au absolut niciun titlu. În
ipoteza respectivă, terții respectivi te-ar tulbura în fapt cu privire la preluarea bunului respectiv.
Atenție! În ipoteza asta nu se îndeplinește ce? Obligația de predare din partea locatorului. E mai
degrabă o chestie de predare decât de evicțiune. Nu am înțeles care a fost rațiunea pentru care
legiuitorul a înțeles să reglemeteze cazul acesta specific în materia garanției pentru evicțiune. De
ce? Pentru că îndeplinirea obligației de predare din partea locatorului tocmai lucrul acesta ți-l
presupune: să îi predea bunul și tu să îl poți folosi imediat, nu să fii nevoit să recurgi la alte
mijloace juridice (o acțiune în evacuarea terțului sau alte asemenea). Tu îi opuneai direct
neîndeplinirea obligației de predare și, ca urmare a acesteia, puteai să recurgi și la toate remediile
respective de la art. 1794 NCC. Asta e o chestiune care ar trebui să fie elucidată.

Încă o chestiune: ar trebui să discutăm și despre viciile bunului respectiv. Locatorul este obligat
să îți predea un bun conform, să poți să îl utilizezi imediat conform destinației lui. Astfel încât,
dacă există niște vicii în legatură cu bunul respectiv, tu, în calitate de locatar, te poți prevala de

126
CURS 2017-1018

lucrul acela. Trebuie să i le aduci la cunostință. Unde ați mai întâlnit conceptul de vicii ascunse?
Categoric, în materia vânzării. Erau niște deficiențe cu privire la bun și puteau, sau nu puteau, să
fie decelabile la o examinare a bunului cu ocazia predării. În mod similar, găsim aceleași
exemple, aceeași reglementare în materia contractului de locațiune, cu o specificitate, în sensul în
care, în cazul acesta, locatorul o să fie ținut să răspundă de absolut toate vicile, indiferent că
ele se găseau sau erau la momentul încheierii vânzării (*a vrut să zică locațiunii*), dar și cele
care apar pe parcursul executării contractului.

Hai să revenim la garanția contra viciilor. Aici, între noi fie vorba, ar trebui să discutăm despre
două alineate: art. 1790 alin. (2) NCC și alin. (1), în sensul în care „garantează contra tuturor
viciilor care [...]”. Să citim art. 1791 alin. (2) NCC.

Art. 1790: Garanţia contra viciilor

(1)Locatorul garantează contra tuturor viciilor lucrului care împiedică sau micşorează folosirea
lui, chiar dacă nu le-a cunoscut la încheierea contractului şi fără a ţine seama dacă ele existau
dinainte ori au survenit în cursul locaţiunii.

(2)Locatorul nu răspunde pentru viciile care erau aparente la data încheierii contractului şi pe
care locatarul nu le-a reclamat în condiţiile art. 1.690 alin. (3). Locatorul poate fi obligat la
despăgubiri pentru prejudiciile pe care viciile aparente le cauzează vieţii, sănătăţii sau
integrităţii corporale a locatarului.

Art. 1791: Efectele garanţiei contra viciilor

(1)Dacă locatorul nu înlătură viciile în cel mai scurt termen, locatarul are dreptul la o scădere
proporţională a chiriei. În cazul în care viciile sunt atât de grave încât, dacă le-ar fi cunoscut,
locatarul nu ar fi luat bunul în locaţiune, el poate rezilia contractul, în condiţiile legii.

(2)Atunci când aceste vicii aduc vreun prejudiciu locatarului, locatorul poate fi obligat şi la
daune-interese, în afară de cazul când dovedeşte că nu le-a cunoscut şi că, potrivit
împrejurărilor, nu era dator să le cunoască.

Deci regula ar fi: răspunde pentru viciile ascunse. Nimic nou, și vânzătorul răspunde. Locatorul
răspunde pentru viiciile ascunse. Cu toate astea, pentru viciile aparente nu răspunde. Nimic
nou, ca și vânzatorului, pentru viciile aparente, trebuiau să îi fie comunicate; dacă nu au fost
comunicate, se considera că obligația lui de predare a fost îndeplinită conform. Acum intervine o
chestie de tipul: în cazul viciilor aparente, dacă cumva, doamne ferește, un viciu din acela
aparent cauzează un prejudiciu corporal, o să răspundă. Acum, vă invit să recitiți art. 1791
NCC și să îmi spuneți ce înțelegeți din el. Alin. (2).

Alineatul spune: viciile, în mod normal, atrag răspunderea pentru daune-interese din partea
locatorului. Nu o să răspundă pentru vicii dacă dovedește că nu le-a cunoscut și, potrivit
împrejurărilor, nu poate sau nu era dator să le cunoască. Alineatul de deasupra [adică 1790 alin.

127
CURS 2017-1018

(2) NCC] îți vorbește despre viciile aparente și art. 1791 NCC iți vorbeste despre efectele
garantiei, adică despre vicii în general. Zicem că operăm cu garanția pentru vicii, care e o chestie
obiectivă, e ținut să plătească indiferent de cum a cunoscut sau nu, și aici avem ipoteza în care,
cu toate acestea, acela nu o să răspundă dacă nu a cunoscut sau nu trebuia să cunoască. Cum vă
suna chestia asta? Adică ala ce trebuie să facă propriu-zis? Dacă într-un viitor, nu foarte
îndepărtat, o să fiți proprietari, o să culegeți fructele civile din chirii și așa mai departe. Dacă se
întâmplă o minune, un accident, o chestie de viciu, ce trebuie să demonstrezi tu, în calitate de
locator, ca să nu răspunzi pentru daune? Că nu ai cunoscut și că nu puteai să cunoști. Și acum,
întrebare pentru anul 3: cum probezi că nu ai cunoscut, respectiv că nu aveai cum să cunoști?

Cum dovedești că nu ai cunoscut? Că de fapt tu ai cunoscut. Acestuia, potrivit textului, i-ar

incumba proba unui fapt negativ. Deci plecăm de la premisa aceasta. Si doi la mână, era o chestie
de garanție, acela răspundea, era obligat indiferent dacă a cunoscut/nu a cunoscut, e o chestie
independentă. Garanție. Nu e răspundere, că nu se întemeiază pe culpă, ca acela a făcut sau nu a
dres. E o chestie independentă, pogorâtă de sus, că a cunoscut sau nu, nu interesează culpa
aceluia, trebuie să răspundă. Aici nu, aici îți îndepărtează obligația de plată a daunelor-interese
dacă probează că nu a cunoscut. Vă dau un exemplu: te duci acasă, să zicem că stai în Mărăști,
sau în Mănăștur, într-un bloc din acela de 10 etaje, care are lift. Și ghici ce? Te duci cu liftul,
până la etajul 9, la care stai. Sau în căminul 16. Ghici ce se întâmplă dacă liftul acela se
defectează și cade cu tine? Nu discutăm de rezultat, de penal, de chestii, e clar că mori. Dar
acum, ghici care o să fie apărarea locatorului? „N-am cunoscut, era liftul, a fost revizia, am plătit
tot ce trebuia, de unde să știu eu că se rupe o ștrangă de la el?” Apropo, dacă ar veni la tine un
prieten, hai să zicem un cunoscut, sau mai degrabă un dușman, să fim așa, mai de bon ton, o
ipoteză mai vesela. Ia acela liftul, se rupe ștranga, pică liftul, se face plăcintă. Din punct de
vedere civil, cum să se rezolve chestiunea aceasta? Este unul și același exemplu, situațiile de fapt
sunt diferite, în sensul în care, în primul exemplu, în interiorul liftului a fost locatarul și, în al
doilea exemplu, a fost un terț, un dușman. În cel de-al doilea exemplu, cum se rezolva speța?
Răspundere delictuală pentru lucruri și o să plătească. Dar în cazul locatarului? E o
răspundere contractuală. Aia delictuală, îmi amintesc, de când am dat cu Mihai David examen,
îmi amintesc că aceia delictuală e una subsidiară și intervine numai și numai dacă nu ai una
contractuală. Aici nu ai? Cam da. Că bunul acela, liftul, cu privire la care s-a produs accidentul, e
un accesoriu al bunului închiriat pe care îl folosești, astfel încât ți-ar atrage răspunderea
contractuală. O să vină locatorul și o sa vină „îmi pare rău, nu am cunoscut defecțiunea liftului,
te-ai făcut chiseliță, dar să plătești totuși chiria că ești restant.” Cam asta în legătură cu articolul
acesta. Cum ar trebui interpretat, care e ideea cu el? Pe de o parte, e aia cu „fac dovada unui fapt
negativ ”, e prima bulină roșie. A doua bulină roșie e unul și același, aceeași situație juridică se
traduce de o manieră diferită. Al treilea punct ar fi acela că aici totuși vorbești despre o garanție,
pentru vicii. Și atunci, de când contează poziția psihologică a celui chemat să răspundă în
temeiul unei garanții? Nu știu care au fost rațiunile pentru care am ajuns la forma aceasta de
articol, dar, din punctul meu de vedere, cred că aceasta e una dintre cele mai ... oricum, un rateu.

128
CURS 2017-1018

Hai să vedem, ce facem mai departe?

Am uitat să vă zic, la garanția pentru evicțiune din partea terților, cum o să se desfășoare propriu-
zis lucrurile: terțul o să zică: „ieși din apartament că e bunul meu, eu am dreptul cu privire la el,
deci nu ai titlu, ai contractat de la un neproprietar, au revoir, au bientot.” Ghici care ar fi obligația
ta, în calitate de locatar chemat în judecată de terț? O chestie similară cu aceia de la vânzare, în
sensul în care tu să îl introduci în cauză pe acela de la care ai primit dreptul, ca tu, impreună
cu acela, cu locatorul, să faceți o echipă din aia șmecheră și să îl desființați pe terțul care are o
pretenție proprie. Dacă nu faci lucrul acesta, și locatorul tău o să dovedească că nu ți-ai angajat
cel mai bun, nu ai formulat cele mai pertinente apărări, nu ai invocat nu știu ce, pe care el le
putea invoca, ghici ce o să se întample? O să răspunzi pentru toate prejudiciile cauzate de faptul
acela, că terțului i s-a recunoscut dreptul în contradictoriu cu tine.

Obligațiile locatarului. Încetarea contractului de locațiune. Cateva dispoziții speciale din materia
închirierii locuințelor. Ce ar trebui să rețineți. Locațiune e un termen generic pentru a desemna o
închiriere. Vorbești despre o închiriere dacă e bun mobil sau imobil. Dacă e cu privire la o
locuință, vorbești despre închirierea unei locuințe, dacă e cu privire la un teren agricol – arendă.

Cu privire la obligațiile locatarului, adică, ale noastre. Care sunt obligațiile noastre? Prima din
cod, cea mai tare, de esența contractului: să preiei bunul dat în locațiune. Ajungi la ceva mai
serios, în sensul în care locatarul e grevat de plata chiriei. Ai o dispoziție expresă în cod, care
îți zice momentul la care trebuie făcută plata chiriei, dacă nu ai prevedere contractuală
contrară. De regulă cam ai, te interesează aspectul acesta, al chiriei, și momentul la care trebuie
plătită. Dar ai o prevedere supletivă care zice în felul următor:

Art. 1797: Data plăţii chiriei

(1)În lipsă de stipulaţie contrară, locatarul este obligat să plătească chiria la termenele stabilite
potrivit uzanţelor.

(2)Dacă nu există uzanţe şi în lipsa unei stipulaţii contrare, chiria se plăteşte după cum
urmează:

a)în avans pentru toată durata contractului, dacă aceasta nu depăşeşte o lună;

b)în prima zi lucrătoare a fiecărei luni, dacă durata locaţiunii este mai mare de o lună, dar mai
mică de un an;

c)în prima zi lucrătoare a fiecărui trimestru, dacă durata locaţiunii este de cel puţin un an.

Durata locațiunii. Am discutat că e pe durată determinată sau nedeterminată, dar asta e

numai o parte a discuției. Am o locațiune, mă gândesc în felul următor: cam cât mai am de trait?
Vreo 55 de ani. Aș putea să îmi asigur o locațiune pe... sau o chestie din aceia viageră, ca la

129
CURS 2017-1018

uzufruct? Durata maximă e de 49 de ani. Ce se întâmplă dacă aș face-o pe 55? Se reduce de

drept, se reduce termenul la maxim 49. În ipoteza în care vă gândiți să încheiați cu băbuța la care
stați un contract de închiriere cu o durata de 49 de ani, să zicem – atenție! Dacă nu prevezi nimic
cu momentul de plată a chiriei, o să plătești trimestrial și în avans, și, doi la mână, chiar dacă
băbuța aceia moare... acuma dacă nu o să fii tu gratificat, nu o să îți facă un legat să îți lase ție
apartamențelul, atunci de obligațiile respective o să fie ținuți moștenitorii bunicuței. Dar dacă,
acuma chestia e cam macabră ca pun așa problema: dacă locatarul, până la momentul finalizării
termenului pentru care am contractat locațiunea respectivă, ce s-ar întâmpla? (*moare*). Ai zice
în felul următor: regula ar trebui să fie aceeași, moștenitorii noștri să fie ținuți de obligație. Dacă
aceia au casa lor, au chiria lor? Tocmai asta a fost rațiunea pentru care s-a instituit regula asta. În
ipoteza respectivă au un drept de a denunța contractul în termen de, cred că 60 de zile.

Am discutat și cu privire la chirie. Ce ar mai fi de reținut?

Cu obligatiile, am zis ca am zis ca e un contract sinalagmatic, avant in vedere interdependenta

obligatiilor. Mai cu seamă, ar trebui văzut în felul următor: dacă închei contractul, nu prevăd
nimic cu privire la chiria respectivă, cand trebuie, momnetul scadenței ei. Cand anume o să fiu
feericit locatar în imobilul pe care l-am închiriat? După ce ai plătit chiria, în avans.

Obligațiile locatarului: să folosească bunul cu prudență și diligență. Cred că asta aude toată
lumea: „eu vă dau în chirie, dar să aveți grijă de bun”. Cum să ai grijă? Să îl utilizezi ca un bun
proprietar, în sensul în care: 1, să îl utilizezi potrivit destinației pentru care ți-a fost închiriat. De
exemplu, dacă ți se închiriază o locuință să dormi în ea, nu o faci birou de avocatură, sau ABC,
sau bar de zi, sau club, sau discotecă, sau sală de jocuri, sau... exemplele ar putea să continue. Și
acum stau să mă gandesc, dacă utilizez bunul ca un bun proprietar, ce se întâmplă dacă, de
exemplu, locatarul ar fi vânător, și are doi câini de vânătoare, din aceia mai agitați așa, mai
energici. Nu există să stai la bloc să nu ai un vecin care are un câine. Are voie cu el în
apartament sau nu? Nu au prevăzut nimic, că dacă ar fi prevăzut nu încheia nimeni contractul, vă
spun eu. E firesc până la urmă să crești la apartament, la etajul 4, 5 câini și 3 pisici? 2 câini și un
fazan? Acuma, lăsând gluma la o parte, într-adevăr: dacă nu crești 14 câini în apartamentul
respectiv, e ok, poți să ai un câine. Dar în ipoteza în care s-ar ajunge la niște inconveniente de
vecinătate, s-au putea să fie anumite probleme în legătură cu exercitarea dreptului tău.

Mai departe. Ai putea să îți modifici apartamentul? E cam de bun simț că, dacă ți l-a dat în trei
camere, nu îți faci un living și un dormitor, îi lași compartimentarea așa cum a fost. Întrebarea e
alta: ai putea să omiți modul de amplasare standard? De exemplu, bucătăria e bucătărie, baia e
baie, dar să îți pui dormitorul în camera de zi și din dormitor să îți faci un budoar? Acuma am zis
pentru fete. Ce părere aveți? Se poate și asta. De ce? Pentru că bunul e folosit conform
destinației, tu nu îi schimbi destinația, chiar dacă le dai o altă utilitate, bunurilor, mă rog,
camerelor respective. De asta, în momentul în care închei un contract de locațiune, te bucuri de o
anumită independență, în calitatea ta de locatar. Tu cam îți organizezi cum vrei tu spațiul

130
CURS 2017-1018

respectiv – atenție! Fără să dărâmi pereți, fără să îți faci un gazon pe jos, fără să îți tencuiești cu
cărămidă peretele, că ți se pare ție așa mai clubbing, sau – am avut un exemplu, în care unul și-a
decupat bucată din perete și ghici ce a făcut acolo? Un acvariu. În peretele de rezistență al
blocului. Și-a instalat un acvariu de 250 de litri. Ghici ce s-a întâmplat? A dat cu picamerul în
zidul respectiv și ghici ce s-a mai întâmplat după aceia? I s-a crăpat acvariul și i-a inundat și pe
cei de dedesubt. Și ghici ce s-a mai întâmplat? A făcut acțiune împotriva proprietarului și a zis că
e un viciu al construcției și a cerut despăgubiri. Încă nu avem soluție definitivă. Încă e posibil ca
acela să fie despăgubit la valoarea pretențiilor solicitate.

Ultima e aceia cu reparațiile locative, am discutat-o. V-ați dat seama aproximativ despre ce e
vorba. Toate chestiile care nu vizează structura apartamentului sau a bunului vândut (*a
vrut să zică dat în locațiune*), respectiv chestiile esențiale. În rest, tot. Am un prieten care stă la
un prof și ghici ce? I s-a spart o conductă la bucătărie noaptea și el atât de intens a dormit că nu
s-a trezit și dimineață când a deschis ușa la bucătărie ghicii ce s-a întâmplat? A început să îl
lovească și apă, și bucăti de parchet. Întrebarea care se punea era în felul următor: aici cine ar fi
de vina? Adică, cine trebuia să facă reparații? S-a umflat parchetul, l-a lovit, era apă, i-a inundat
pe vecini, i-au bătut la ușă (pentru că de asta s-a trezit) „domnule, cred că aveți ceva problemă,
ca ne curge apă din lustră”. Așadar, în sarcina locatarului, aceluia care închiriază, sunt toate
reparațiile uzuale. De exemplu, te grăbești la facultate, ieși pe ușă cu geanta, mai tragi o linie pe
perete, mai rămâne o dungă, cam acelea, toate reparațiile respective, cad în sarcina locatarului.

Care este ideea? Lucrurile trebuie privite ușor mai pragmatic. Dacă poate să îți fie ție imputată o
chestie de tipul că „ba, lași ca dauna respectivă – ai dormit, e normal, cine nu doarme cand casa e
inundată și slapii îți plutesc în dormitor?” Daca ție poate să îți fie imputat rezultatul respectiv și
că nu ai luat măsurile necesare, în mod cert o să fii așa, ușor răspunzător. Cu privire la cine ar fi
trebuit să întrețină minunile respective, de regulă, instalațiile sanitare sunt în sarcina locatorului.

Asadar, dacă vedeti o pată pe perete sau că îți curge apă din lustră, consideră-te norocos! Și doi
la mână, nu uita niciodată de obligația care îți incumbă în sarcina ta, de a-l anunța imediat pe
locator cu privire la orice viciu care apare în legatură cu bunul vândut (*a vrut să spună luat în
locațiune*)!

Ai obligația de a permite examinarea bunului, adică chestia aia când vine acela pe nepregătite,
îți bate la ușă, intră peste tine, îți intră, se uită, „cam mizerie astăzi, nu v-ați spălat vasele astăzi”
- asa că atenție! Dispoziția este cuprinsă în art. 1804 NCC.

Art. 1804: Obligaţia de a permite examinarea bunului

Locatarul este obligat să permită examinarea bunului de către locator la intervale de timp
rezonabile în raport cu natura şi destinaţia bunului, precum şi de către cei care doresc să îl
cumpere sau care, la încetarea contractului, doresc să îl ia în locaţiune, fără însă ca prin
aceasta să i se cauzeze o stânjenire nejustificată a folosinţei bunului.

131
CURS 2017-1018

Ai niște intervale de timp rezonabile și, doi la mână, bineînțeles, o anunțare prealabilă a vizitei,
să apuci și tu să scapi de hainele din lift.

Trecem la niște chestii cu adevărat serioase: sublocațiunea și cesiunea locațiunii. Sunt mai
serioase în sensul în care se bucură de o reglementare specială și nu prea te-ai gândi la treaba
aceasta.

Pe de o parte, dacă nu ți se prevede nimic în contract și contractul tău, în mod evident, de

închiriere, nu e intuitu personae, pentru că nu l-ai încheiat cu părinții, atunci îți e permis să
cesionezi contractul respectiv, respectiv să subînchiriezi. Se face o chestie din aia: îți iei un
apartamențel frumos, undeva în Platinia, obții un preț bun și ce faci? Îl subînchiriezi și obții un
preț mai mare. Problemele juridice ar fi următoarele: ce se intamplă dacă locatarul, acela care
subînchiriază, nu își îndeplinește obligațiile, nu își plătește chiria către locator? Fii atenți că aveți
art. 1807 NCC!

Art. 1807: Efectele sublocaţiunii. Acţiuni împotriva sublocatarului

(1)În caz de neplată a chiriei cuvenite în temeiul locaţiunii, locatorul îl poate urmări pe
sublocatar până la concurenţa chiriei pe care acesta din urmă o datorează locatarului principal.
Plata anticipată a chiriei către locatarul principal nu poate fi opusă locatorului.

(2)Locatorul îşi păstrează dreptul prevăzut la alin. (1) atunci când creanţa având ca obiect
chiria datorată în temeiul sublocaţiunii a fost cedată.

(3)Locatorul poate, de asemenea, să se îndrepte direct împotriva sublocatarului pentru a-l

constrânge la executarea celorlalte obligaţii asumate prin contractul de sublocaţiune.

Adică dacă la articolul anterior îți zice când poți să subînchiriezi, ce înseamnă să cesionezi, la
art. 1807 NCC ai efectele sublocațiunii și, dacă o citești, vezi alin. (1). Ce părere aveți despre
reglementarea aceasta? Este o chestie oarecum similară cu cea de la antrepriză, cu acțiunea aceia
directă. Treaba e în felul următor: acolo mergea de la cel mai de jos către șef, aici merge invers:
de la cel care închiriază către sublocatar. Doi la mână, o acțiune directă, adică? N-ai un raport
juridic, adică e ca un fel de excepție de la principiul relativității efectelor contractului, în sensul
în care eu trebuie să îmi îndeplinesc obligațiile contractuale numai cu privire la partea cu care am
încheiat contractul. Aici lucrurile sunt un pic diferite. De asemenea, șeful, proprietarul, acela
care a închiriat, se poate întrepta și vis a vis de alte obligații care decurg din locațiune, de
exemplu acelea de efectuare a reparațiilor locative, uzuale, ai alin. (3).

Cu privire la cesiunea locațiunii, ideea care e? Aici operează ca un fel de cesiune din contract,
adică o parte se schimbă cu alta. În locul locatarului vine un alt locatar, aia e, lucrurile sunt
simple. Cedentul va fi liberat de obligațiile pe care le avea din contract, dacă nu se prevede altfel
și nu garantează personal, cum se intamplă de cele mai multe ori, și cam aia ar fi treaba.

132
CURS 2017-1018

Expirarea termenului, tacita relocațiune, chestiile acestea sunt simple. Apropo, să nu aveți
impresia că, odată ajuns contractul acela la termen... ajunge la termen contractul, încetează, acela
pleacă din apartament. Ce se întamplă dacă acela nu pleacă din apartament? Ai zice prima dată,
varianta 1 ar fi tacita relocațiune, dacă tu vrei. Dar tu nu vrei, pentru că știi ca are multe genți și
sunt multe genți pe pereți. Odată ajuns la termen vrei să înceteze. Comunic să elibereze
apartamentul. Și ghici ce se întamplă? Acela nu pleacă. Și faci notificare, atenție! Faptul că acel
contract îți ajunge la termen nu înseamnă că terțul respectiv o să iasă. Si doi la mână, nu
înseamna ca va fi evacuat. Pentru evacuare ai o prevedere și o procedură specială. Acuma ai
două posibilități: dacă contractul tău e încheiat în formă autentică – niciodată nu se încheie în
formă autentică -, sau ai în forma înscrisului sub semnatură privată și atenție! Îi înregistrat la
organele fiscale – chestia asta e titlu executoriu cu privire la plata chiriei. Adică dacă acela nu
îți plătește chiria, nu o să faci acțiune la instanță, ci te duci direct cu contractul respectiv la
executor și acela îți face un dosar execuțional și începe executarea silită, ca și cum ai avea
hotărâre judecătorească. Și doi la mână, este titlu executoriu și cu privire la evacuarea
chiriașului.

Tacita relocațiune, asta știți, nu e problemă. Ce se întâmplă dacă locatorul tău își vinde bunul? Și
doi la mână, cum încetează contractul și ce se întâmplă cu el?

În ipoteza în care își vinde acela bunul, imobil sau mobil, ai prevederile de la art. 1811 NCC.

Art. 1811: Opozabilitatea contractului de locaţiune faţă de dobânditor

Dacă bunul dat în locaţiune este înstrăinat, dreptul locatarului este opozabil dobânditorului,
după cum urmează:

a)în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dacă locaţiunea a fost notată în cartea
funciară;

b)în cazul imobilelor neînscrise în cartea funciară, dacă data certă a locaţiunii este anterioară
datei certe a înstrăinării;

c)în cazul mobilelor supuse unor formalităţi de publicitate, dacă locatarul a îndeplinit aceste
formalităţi;

d)în cazul celorlalte bunuri mobile, dacă la data înstrăinării bunul se afla în folosinţa
locatarului.

Si 2, ce se întâmplă dacă ai în contract o prevedere expresă, în sensul în care, dacă vinde bunul,
contractul încetează. Ai pe următorul articol, art. 1812 NCC, nu insist asupra lui.

Art. 1812: Încetarea locaţiunii în caz de înstrăinare

133
CURS 2017-1018

(1)Dacă părţile convin astfel, locaţiunea încetează în cazul înstrăinării bunului dat în locaţiune.

(2)Cu toate acestea, locaţiunea rămâne opozabilă dobânditorului chiar şi după ce locatarului i
s-a notificat înstrăinarea, pentru un termen de două ori mai mare decât cel care s-ar fi aplicat
notificării denunţării contractului, conform prevederilor art. 1.816 alin. (2).

(3)Locatarul căruia i s-a comunicat încetarea contractului cu respectarea prevederilor alin. (2)
nu are drept la despăgubire nici împotriva locatorului, nici împotriva dobânditorului.

Încetarea contractului.

Cum poate să îți înceteze contractul? Prin denunțare unilaterală – atenție! Nu în orice caz. Ai
două ipoteze: dacă este pe perioadă nedeterminată, oricare dintre părți, sau, al doilea caz în
care poate să opereze o denunțare unilaterală – în cazul în care este vorba despre închirierea
unei locuințe, chiar dacă e pe un termen determinat și, implicit, dacă ar fi pe durată
nedeterminată. Deci numai aceste două cazuri permit părților să denunțe contractul. În cel de-al
doilea caz, e locuința și perioada determinată – atenție! Cu perioada de preaviz prevăzut legal, 60
de zile, în funcție de cum era bunul. Nu îmi plac foarte multe chestiile astea, au o natura așa,
mai... le găsești în cod.

A doua ipoteză, ajungerea la termen. Contractul îți încetează. Dar apropo, ca și antrepriza aia
de la parțial, chiar dacă lucrarea e executată și contractul ajunge la termen, aceasta nu înseamnă
că toate efectele contractului respectiv sunt cu cruce, moarte, nu se mai poate invoca nimic. Dacă
contractul îți ajunge, în ipoteza în care se ajunge la termene, contractul respectiv, asta nu
înseamnă că tu, în calitate de locatar, sau el, în calitate de locator, nu ar putea să îți solicite
despăgubiri pentru modul în care ți-ai îndeplinit obligațiile contractuale.

Apropo, dacă nu știați – dacă nu ai prevedere contractuală în sens invers, tu, în momentul în care
ai elibera respectivul apartament, ar trebui să îl predai exact în starea în care ți l-a predat acela.
Dacă ți l-a dat zugrăvit, ghici ce? Chemi o echipă de zugravi și te apuci și dai cu bidineaua, să îți
îndeplinești obligațiile contractuale.

Mai operează rezilierea, moartea locatorului sau a locatarului, imposibilitatea de folosință a

bunului respectiv - e un caz de caducitate.

CURS 13

NU MAI FACEȚI MIZERIE, VA ROG, ÎN INCINTA FACULTĂȚII. VĂ ZIC SINCER CĂ

ABANDONEZ ÎN SENSUL ÎN CARE NU VOI MAI FACE NICIUN EFORT SA NU ÎNTARZII LA
CURS. 😊

134
CURS 2017-1018

Haideți deci să reluăm discuția. V-am spus, iarăși nu știu daca ați mai reținut înainte de vacanță, i-
am spus și colegului meu Mircea ca la cursul pe care îl face cu voi să discute un contract nou nouț, să nu
facă cârpeli la ce am discutat noi înainte și ați discutat locațiunea dacă bine știu. Noi însă rămăseserăm cu
mai multe chestiuni restante de la contractul de mandat, prin urmare vreau să reluăm discuția legată de
mandat și mai ales de efectele mandatului și mă interesează prioritar puterea de reprezentare.

Contractul de mandat. Efecte.

La efecte ne interesează:

1. Puterea de reprezentare
2. Obligațiile părților
Reprezentarea o găsiți reglementată în NCC la articolul 1295 și următoarele.

Ce e aia reprezentare? Vă zic de ce vă întreb, pentru că am putea să pornim de la o definiție de

aia- puterea de reprezentare este o prerogativă, nu știu ce, și dreptul subiectiv e o prerogativă sau un
ansamblu de prerogative. Și atunci sigur că se ridică întrebarea firească, bun, dacă definim și puterea de a
reprezenta și dreptul subiectiv ca un ansablu de prerogative, care mai e diferența între ele? Cum anume
mai distingem între un reprezentant și unul care își exercită drepturile proprii? E același lucru? O să dăm
un raspuns la treaba asta, dar raspunsul va porni de la o ipoteză concreta, dragă sufletului vostru și anume,
după cum vă aduceți aminte dintr-o perioadă de tinerețe, de adolescență, în materie de studii universitare,
și anume anul 2, când încă mai aveați coșuri, dar între timp s-a reparat tenul. În anul 2 ați întâlnit
contractul de fiducie. Ipoteza concreta e următoarea:

Se încheie un contract de fiducie având ca obiect, ca miză centrală, impropriu spus ca obiect, anumite
drepturi litigioase, adica avem un proprietar care are mai multe imobile pe care imobile urmărește să le
revendice de la terțe persoane, nu intrăm în detalii. Proprietarul nostru nu încheie, așa cum s-ar întâmpla
în mod normal un contract de reprezentare cu un avocat, ca să meargă în instanță și să fie mandatat, să-i
susțină interesele, ci încheie ce? Tot cu un avocat un contract de fiducie (art 773). Dacă vă veți uita mai
jos cu câteva articole, veți vedea că nu poate fi fiduciar oricine. Ați găsit cine poate deține calitatea de
fiduciar? Între cei care pot deține calitatea se găsește și cine? Avocatul . Deci ipoteza noastră este
următoarea: presupusul proprietar încheie un contract de fiducie cu o societate de avocatură. Contractul
nostru de fiducie spune urmatoarele: constituitor este presupusul proprietar care vrea să revendice,
fiduciar este societatea de avocatură care va merge în instanță și se va ocupa de procese și beneficiarul (
nu ne intereseaza, este cine vreti voi, să zicem că este tot constituitorul). Ce să nu uitați este că prin
contractul de fiducie nu se pot face donații. Deci prin contractul de fiducie nu se poate face o donație
indirecta, adica eu îți dau ție fiduciar un drept și tu la finalul fiduciei îl dai unui terț, care îl primește cu
titlu gratuit, nu e voie asa ceva !!! Revenim, constituitorul nostru transmite ansamblul de drepturi pe care
susține el că le are asupra acelor imobile către fiduciar, care fiduciar asumă derularea tuturor litigiilor cu
privire la acele imobile, urmând ca, la final să transfere drepturile și să predea bunurile în materialitatea
lor către beneficiar, care în exemplul nostru este tot constituitorul.

135
CURS 2017-1018

ACUM SĂ FIȚI ATENȚI !!! În contractul de fiducie se menționează urmatorul lucru: fiduciarului i se
recunosc puteri depline pentru a reprezenta pe constituitor în instanță pentru a revendica toate drepturile
de proprietate care i se cuvin constituitorului și pentru a face toate actele procesuale necesare pentru
derularea procesului, urmând ca la final drepturile sa-i revină în calitate de beneficiar aceleași persoane
care are și calitatea de constituitor. Ce face societatea de avocatură? Formulează 1,2,3...10 acțiuni în
revendicare, având ca obiect acele imobile. Și pe fiecare scrie asa: “ Acțiunea în revendicare formulată de
către X, constituitorul, prin societatea de avocatură, în calitate de reprezentant în procesul Y și se justifică
această calitate de reprezentant a societății de avocatură tocmai prin contractul de fiducie. De ce ar face
chestia asta? Vă zic eu un motiv: daca e să faci un contract de mandat, contractul de mandat poate fi
oricând desființat folosind termenul generic, desființat unilateral de către oricare dintre părți. Pe când daca
e vorba de un contract de fiducie se schimbă treaba. Presupunând că voi sunteți reprezentanții pârâților în
procesele astea care ar fi prima apărare sau prima discuție pe care ați face-o odată ce primiți cererile astea
de chemare în judecată? Răspuns colegi [...].

Deci, paralela dintre contractul fiducie și contractul de mandat ce ne evidențează? Distincția dintre
situația în care acționezi ca titular al unui drept propriu, ești tu cel care deține prerogativele conferite de
dreptul subiectiv că-i proprietate, că-i creanță și ipoteza 2 când nu ești titular al dreptului subiect, titular al
dreptului subiectiv e altul și tu acționezi în calitate de reprezentant al lui. Propriu zis, fiduciarul, și asta e
distincția esențială dintre contractul de fiducie și contractul de mandat, fiduciarul nu trebuie confundat
cu un mandatar pentru că fiduciarul primește cu titlu temporar drepturile altuia. În momentul în
care el exercită aceste drepturi, el le exercită în calitate de titular al lor, deci fiduciarul acționează în nume
propriu, nu acționează în numele altuia.

Poți acționa în nume propriu ca titular al drepturilor chiar dacă deții acele drepturi numai cu titlu
temporar. Și ăia care dețin cu titlu temporar i-ați mai întâlnit voi tot în anul 2 și în loc de temporari
spuneam că sunt precari. Toți precarii erau temporari. Drepturile lor erau precare pentru că erau numai pe
o durată limitată în timp. Revenind, așadar, ce reținem de aici? ATENȚIE VĂ ROG! Și puterea de
reprezentare este tot o putere juridică ca un drept subiectiv, amândouă presupun o sumă de prerogative
recunoscute și protejate juridic, dar care e diferența? În timp ce titularul dreptului subiectiv atunci când își
exercită dreptul urmărește un interes propriu, cel care are puterea de reprezentare a altuia în momentul în
care exercită puterea de reprezentare această putere îi dă posibilitatea tocmai de acționa, încheind acte
juridice, însă urmărind un interes care nu este al său, este al altei persoane. Și atunci, vă rog frumos să
rețineți, că diferența dintre putere de reprezentare ca putere juridică și dreptul subiectiv, care și el e
o putere juridică este evidențiată tocmai de paralela dintre contractul de fiducie și contractul de
mandat.

În timp ce mandatarul are o putere temporară de a exercita drepturile altuia, fiduciarul are și el o putere
tot temporara, dar fiduciarul exercita drepturi proprii. Deci fiduciarul acționează în nume propriu,
mandatarul actioneaza în numele altuia. Fiduciarul este titular al drepturilor, mandatarul nu este niciodata
titular al drepturilor, ci exercita drepturi care aparțin altei persoane. S-ar putea să întâlniți ipoteze și să vă
contrariați, în care drepturile fiduciarului sunt restrânse, nu are voie să facă acte de dispoziție sau poate să
facă acte de dispoziție numai cu titlu oneros sau numai in anumite conditii asupra drepturilor pe care le
detine el in masa fiduciară. Și atunci s-ar putea sa va ganditi, nu cumva o fiducie restransa se apropie de
un mandat? Niciodata! De ce nu ? Pentru ca chiar daca puterile fiduciarului sunt restranse si el nu poate să
faca orice fel de acte juridice si numai in anumite conditii si numai anumite acte si numai fata de anumite

136
CURS 2017-1018

persoane, chiar si in situatia asta ramane diferenta esentiala dintre fiducie si mandat, care e aia? Fiduciarul
este titular al drepturilor proprii, pe cand mandatarul nu este titular al drepturilor pe care le exercita in
numele si pe seama altei persoane. Sa aveti grija sa va fie limpede acest lucru!!! Deci distinctia esentiala
tine de titularitatea asupra drepturilor, madatarul niciodata nu e titular, el intotdeauna exercita drepturile
pe seama altuia. Si atunci revenind la starea noastra de fapt, exemplul pe care vi l-am dat, evident că ce se
va intampla cu actiunile alea in revendicare?

Actiunile alea in revendicare trebuie sa fie respinse. Care e temeiul juridic? Eu o sa va spun si ratiunea
procedurala, dar ea tine de o regula de drept material. Procedural, primul lucru care se va invoca va fi
lipsa calitatii procesuale active, adica calitatea procesuala activa se verifica la reclamant si calitate
procesuala pasiva se verifica la parat. Cine are calitatea de reclamant in actiunile formulate de societatea
noastra de avocatura? Constituitorul din contractul de fiducie. Ce se va intampla? Actiunile in revendicare
vor fi toate respinse pentru un motiv foarte simplu. Constituitorul nostru odata ce a incheiat contractul de
fiducie, si-a transferat drepturile fiduciarului. Prin urmare, indiferent cum va decurge actiunea in
revendicare, cu certitudine cel care a formulat actiunea, reclamantul, nu mai are dreptul de proprietate.

Prin urmare, nemaiavând dreptul de proprietate, toată chestiunea asta se traduce procedural in lipsa
calitatii procesuale active. Nu are calitate procesuala pentru a introduce actiunea in revendicare. Actiunea
se va respinge ca fiind formulata de o persoana care nu are calitatea in acest sens, toata actiunea de
revendicare, in cazul nostru.

Deci va rog grija cu distinctia putere de reprezentare si dreptul subiectiv si consecinta atunci cand avem
un cotract de fiducie vs cand avem un contract de mandat, mandatarul va actiona intotdeauna daca e vorba
de incheierea de contracte, daca e vorba de acte unilaterale, cum e o cerere de chemare in judecata, va
actiona in numele altuia, fiduciarul va actiona in nume propriu.

Dar atentie va rog frumos! Daca tot am discutat o sa inversam putin lucruile, daca tot suntem la contractul
de fiducie va rog frumos sa rasfoiti codul civil pana unde se termina contractul de fiducie si ajungem la ce
contract?

Administrarea bunurilor altuia. Acuma va rog frumos sa va uitati la primele 2-3 articole si va rog
frumos sa-mi spuneti ca ramasesera sa stabilim si chesiunea asta, care ar fi daca este vreo diferenta
identificabila intre cotractul de mandat si contractul de administrare a bunurilor altuia? E vreo diferenta?
E acelasi lucru?

Primul punct de legatura: ca e vorba de o administrare care vizeaza bunuri ale altuia. Deci s-ar parea
ca si administratorul actioneaza pe seama altcuiva la fel cum o face si mandatarul. Putem spune că
administrarea bunurilor altuia nu este altceva decat o forma speciala de mandat? Raspuns colega” nu…” .

Art. 814

Donaţiunea nu obligă pe donator şi nu va produce nici un efect decît din ziua în care va fi fost acceptată.

Acceptarea poate fi făcută sau în act, sau printr-un act autentic posterior, nud înainte însă de moartea
celui ce dăruieşte; în acest din urmă caz, donaţiunea n-are efect decît din ziua din care se va fi comunicat
donatorelui actul de acceptare.

137
CURS 2017-1018

Art. 1309

Lipsa sau depăşirea puterii de reprezentare

(1) Contractul încheiat de persoana care acţionează în calitate de reprezentant, însă fără a avea
împuternicire sau cu depăşirea puterilor conferite, nu produce efecte între reprezentat şi terţ.

(2) Dacă însă, prin comportamentul său, reprezentatul l-a determinat pe terţul contractant să creadă în
mod rezonabil că reprezentantul are puterea de a-l reprezenta şi că acţionează în limita puterilor
conferite, reprezentatul nu se poate prevala faţă de terţul contractant de lipsa puterii de a reprezenta.

Va rog sa va uitati la art. 814 și in paralel cu el sa va uitati la art. 1309. De ce ne intereseaza paralela
dintre cele doua? Pentru ca daca unul dintre ele este un contract general si altul este o aplicatie inseamna
ca reglementarea unuia din ele cuprinde norme generale si reglementarea celuilalt cuprinde norme
speciale derogatorii care eventual se completeaza cu norma generala.

Si dupa cum observati art. 814 pare sa reglementeze cam aceeasi situatie cu art.1309 si de aici se ridica
intrebarea foarte simpla: putem spune ca unul din ele e un text special si unul general ? Da sau nu ? Sa
aveti in vedere si art. 1310. ART. 1309 al.2 este un text particular, insistam sa nu va poticniti la el, dar n-
am cu cine ca de obicei.

Va rog sa va uitati la art.817, deci exista si un echivalent al 1309 al 2, dar deocamdata lasati-l pe ala ca
noi ne interesam de altceva. Art. 1310 spune in esenta coroborat fiind cu 1309, puncteaza urmatorul lucru
[…], deci e vorba despre o raspundere pentru prejudiciile care i s-au cauzat aluilalt, de ce e prejudiciat
alalalt? Pentru ca el o incheiat un contract care de fapt nu produce efecte juridice fata de cel cu care crede
el ca a contractat, pentru ca 1309 in al. 1 ne spune ca daca n-ai putere de reprezentare sau daca depasesti
limitele puterii de reprezentare ca principiu, ca regula, contractul pe care tu, reprezentant, il inchei cu
tertul, nu va produce efecte in patrimoniul presupusului reprezentat. Inseamna ca tertul risca sa fie
prejudiciat. În masura in care tertul demonstreaza ca din ineficacitatea acestui contract fata de reprezentat
el e prejudiciat, tu, care ai actionat fara calitate de mandatar sau cu depasirea ei va trebui sa ii repari
prejudiciul.

De exemplu, tu ai zis ca ai mandat sa ii vinzi casa altuia, asta o negociat cu tine 2-3 luni, o incheiat
contractul, dupa care constata ca tu nu aveai mandat si in intervalul asta de timp pretul imobiliar a crescut
sau banca nu mai e dispusa sa ii acorde lui credit pentru ca nu s-a incheiat tranzactia in virtutea careia
solicitase el creditul respectiv. El e prejudiciat si iti poate cere repararea acestei pagube. Va rog sa va
uitati la art. 814, texul vorbeste de raspundere, dar raspundere numai in titlu, dar uitati-va mai departe
[“administatorul care… “]. Deci administratorul nu intra daca isi depaseste puterile, nu intra in schema
numai pe raspundere civila daca aia demonstreaza o paguba din ineficacitatea contractului, el trebuie sa
repare acea paguba, nu !!! In cazul reprezentantului el e tinut sa execute obligatiile in locul celui pe seama
caruia a contractat fara avea putere legala in acest sens.

Avem 1309 si 1310 pe de-o parte si avem 814, putem sa spunem ca mandatul este o ipoteza particulara
de administrare a bunurilor altuia? Regula generala ar fi in 814 si 1309, 1310 e o regula speciala atunci
cand avem numai mandat si il putem identifica si distinge de aministrarea bunurilor altuia sau nu?

138
CURS 2017-1018

Ratificarea presupune ca cineva a actionat in numele si pe seama ta- fara a avea putere in acest sens. Doar
atunci poti ratifica. Nu poti tu sa vii, ca tert, si sa zici- as vrea sa ratific un contract pt ca m-as gand sa
produc si efecte fata de mine- e exclus.

Colega zice ca in materia administrarii bunurilor altuia avem un contract complex care este alcatuit dintr-
un contract de mandat si o gestiune de afaceri. Aceasta constructie prezinta o disfunctie, un gripaj funciar,
care e ala? Gestiunea si anume de afaceri este un fapt juridic chiar daca licit, ori faptele juridice se disting
in mod esential de contracte prin aceea ca nu genereaza efecte juridice voluntare, contractele sunt
rezultatul vointei orentate spre un efect juridic. Faptele juridice(ex imbogatire, gestiune, plata nedatorata,
uzucapiunea, accesiunea) presupun efecte juridice generate legal independent de vointa lui x, y.

Deci nu putem sa spunem ca un contract contine un fapt juridic. Mai mult, ce a-ti invatat tot in
adolescenta voastra universitara, ca gestiunea de afaceri poate interveni numai in situatia in care, cel care
se ocupa sau genereaza afacerea altuia nu avea obligatia de a actiona-ori daca ai mandat (...????).

Deci contractul de administrare al bunurilor altuia este intradevar un contract complex, dar acest contract
complex presupune in corpul lui norme conventionale care in mod uzual se regasesc la 2 alte contracte
distincte, si anume contractul de mandat si contractul de antrepriza.

Deci atunci cand discutam despre contractul de administrare a bunurilor altuia si vrem sa il distingem de
contractul de mandat, retinem ca in timp ce mandatarul se rezuma la puterea de reprezentare, adica
mandatarul are exclusiv prerogativa de a incheia acte juridice in numele si pe seama altuia, adminstratorul
bunurilor altuia are 2 tipuri distincte de prerogative- pe de-o parte are calitatea de reprezentant al celui ale
caror bunuri le administreaza, pe de alta parte, el are si calitatea de antreprenor.

Propriu-zis, persoana ale carui bunuri sunt administrate se gaseste intr-o buna caliate de beneficiar- ea
beneficiaza si de mandatul conferit altuia si acolo are caliatea de mandant si pe de alta parte beneficiaza si
de antrepriza conferita administratorului.

Consecinta care e? Daca ai inceiat un contract de administrare, avand ca obiect o vie, administratorul ce
poate sa faca?

1. Poate sa faca acte juridice –ex sa iti vanda vinul, sa incheie contracte cu cei care culeg
struguri , contracte de vanzare prin care instraineaza productia de vin--- contracte incheiate in
numele si pe seama beneficiarului, adica proprietarul viei respective
2. Nu e o posibilitate,ci o obligatie de a face acte materiale in calitate de antreprenor. Adica se
ocupa de curatarea viei, verifica sa fie stropiti strugurii, verifica procesul de fabricatie a
vinului etc
Asadar, adminstrarea bunurilor altuia e un contract complex, care combina atat regulile de la mandat, ca
si regulile de la antreriza.

Apropo de textele noastre- ce facem cu ele? Avand in vedere ca administrarea bunurilor altuia e un
contrat complex, care preia reguli de la mandat si de la antrepriza, normele ai sunt speciale in relatia cu
normele generale de la mandat si antrepriza. Consecinta care e ? Ca administrarea lucrurilor altuia va
prelua reguli din codul civil de la mandat si antrepriza numai in masura in care nu exista reguli deja

139
CURS 2017-1018

speciale la administrarea bunurilor altuia si numai in masura in care acele reguli generale nu vin in
contradictie cu acelea din materi administrarii bunurilor altuia.

De ce v-am dat exemplul asta ? pentru ca, de regula noi comparam contractele nenumite cu contractele
speciale care beneficiaza de o reglementare in codul civil, si spune ce- pai avem normele generale (de la
obligatii despre contracte in general) si avem normele speciale care deroga de la normele generale (la
vanzare, schimb, antrepriza, mandat) .

Se poate intamla si altceva- ca in ordinea asta sa existe norme care sunt ,,si mai speciale’’. Adica – firul
epic din poezia noastra  - avem normele generale referitoare la contract, dupa care normele speciale din
materia mandatului, dupa care normele si mai speciale de la adminstrarea bunuilor altuia.

Adica 3 randuri

- Norma genrala
- Norma special generala
- Norma speciala speciala
Haideti sa reluam discutia despre reprezentare, nu am terminat. Va rog deschideti codul civil , la textele
despre reprezentare. Sa punctam niste chestiuni care sunt esentiale in actuala reglementare a
reprezentarii. Art. 1297 Cod Civ. Vorbeste despre nearatarea calitatii de reprezentant, ipoteza pe care ati
avut-o la test. Facem o paralela mai multe ipoteze:

1. 1297 pe de o parte, nearatarea calitatii de reprezentant

2. revocarea anterioara a imputernicirii de la 1306.
3. lipsa imputernicirii,
4. mandatul fara reprezentare,
5. simulatia prin interpunere de …. sau simulatia cu om de paie?
Printre aceste ipozete trebuie sa distingem pentru a nu le confunda.

IPOTEZA 1 (si ipoteza 2 cand ????? )

Nearatarea calitatii de reprezentant- asta inseamna ca premisa de la care pornim si care o distinge de
majoritatea celorlate ipoteze este că puterea de reprezentare exista, dar reprezentantul nu ii comunica
tertului ca actioneaza in calitate de reprezentant. Si fata de tert se creeaza imaginea ca zisul nostru
mandatar actioneaza in nume propriu . Deci ipoteza nr 1, calitatea de reprezentanre exista, dar ea nu este
devoalata. Niciun risc de confuzie intre ipoteza asta si ipoteza de mandat fara reprezentare. Aici la 1 avem
calitatea de reprezentant, dar omit sa il anunt pe cocontractant ca eu am aceasta calitate, ca actionez pe
seama altuia. Consecinta este ca el crede ca eu actionez in nume propriu. Daca sunt in ipoteza mandatului
fara reprezentare, atunci ipoteza de la care pornesc este ca mie imi lipseste puterea de a reprezenta pe
altul . In ex nostru de la 1297 eu am aceasta putere, dar nu anunt ca o am. La mandatul fara reprezentare
nu am puterea de a incheia acte in numele altuia, ci eu pot incheia acte doar pe seama lui. Adica la final sa
beneficieaze, dar ca parte in contract voi figura eu.

140
CURS 2017-1018

Deci repet, 1 mandat cu reprezentare si mandatarul omite sa il anunte pe cocontractant ca are aceasta
calitate de reprezentant. El va fi tinut ca parte in contract. Mandatul fara reprezentare inseamna ca lipseste
calitatea de reprezentant, ca mandatarul nostru este parte in contractul pe care il incheie si si mandatul
anterior va functiona doar ca beneficiu final al contractului sa ajunga la mandant, dar mandantul nu este in
niciun moment parte In contractul incheiat de mandatar. Punctul comun intre cele doua este daca am
mandat cu reprezentare si uit sa il anunt pe celalalt ca actionez ca mandatar eu devin parte in contract,
daca am mandat fara reprezentare, iar devin parte in contract. La 1297 civ, in cazul mandatului fara
reprezentare se pot ivi doua situatii distincte:

1.Il anunt pe cocontractantul meu ca eu actionez in temeiul unui mandat fara reprzentare, deci el
stie ca beneficiarul final al contractului nu voi fi eu, ci va fi mandantul chiar daca nu stie cine e
acel mandant.

Ex. Contractul de consignatie: eu vin si iti vand un produs, dar tu stii foarte bine ca nu eu sunt
proprietar, ci altul. Si ca pretul la cel din urma va ajunge si eu actionez doar ca un intermediar. In
contractul incheiat cu tine eu am calitatea de parte pt ca eu actionez in virtutea unui mandat fara
reprezentare. Deci consimtamantul meu ma tine doar pe mine nu si pe altul.

La mandatul fara reprezentare poate fi facut, spre deosebire de 1297, si cu intentie de

simulatie, adica cu intentia de al induce il eroare pe cocontractant. Nu ii spun cocontractantului
meu ca eu actionez in baza unui mandat fara reprezentare, in nume propriu, dar defapt in spatele
actiunii mele exista un acord simulatoriu prin care eu am stabilit cu mandantul meu ca eu ma voi
preface fata de tert ca actionez in interes propriu, dar defapt actionez in interesul mandantului
meu. De regula se face asta in situatia in care el are 5 avioane si 3 barci si vrea sa isi mai cumpere
al 6 lea avion. Si evident ca daca vanzatorul o sa afle ca vrea sa cumpere unul care mai are 5
avioane o sa creasca pretul. Si atunci ma trimite pe mine care am luat credit de la BT. Si face un
mandat fara reprezentare simulat, nu declara tertului ca actionez in calitate de mandatar fara
reprezentare , ci fata de tert se prezinta imaginea ca eu actionez in nume propriu.

Concluzionand, se poate ca fata de tert eu sa creez aparenta ca actionez in interes propriu, desi nu
e asa, in 2 cazuri:

 am mandat cu reprezentare, dar din greseala uit sa ii spun tertului, consecinta e ca eu devin parte
in contract pentru ca tertul asa a inteles de la mine.
 eu in mod intentionat vreau sa il induc in eroare , vreau sa creada ca el contracteaza cu mine, ca
eu sun cel interesat, ca sa nu stie ca defapt contractul se incheie de mine, dar in interesul altuia.
Intre aceste doua extreme avem si situatia in care ii spun la tert ca cu mine o sa contractez, dar in
spatele meu este un alt beneficiar . L-am anuntat pe tert ca eu am un mandat fara reprezentare. De
aia e important daca veti actiona vreodata in calitate de mandatari sa va declarati mandatul, sa
spuneti ca actionati in calitate de mandatari, daca e cazul, intinderea puterior mele de repezentare
e asta si eu am un cu sau fara reprezentare.

Art. 1302

Justificarea puterii de a reprezenta

141
CURS 2017-1018

Contractantul poate întotdeauna cere reprezentantului să facă dovada puterilor încredinţate de

reprezentat şi, dacă reprezentarea este cuprinsă într-un înscris, să îi remită o copie a înscrisului,
semnată pentru conformitate.

Uitati-va la 1302 C. civ. , textul spune ca poate, adica are dreptul sa ceara dovada si intenderea calitatii de
repezentant. Nu e obligat, dar are dreptul.

Asta ne intereseaza, spre exemplu la art. 1306 , 1309, ambele pun accentul pe faptul ca tertul cu care
contracteaza cu presupusul mandatar este indus in eroare, in legatura cu revocarea, limitele sau lipsa
imputernicire. De fiecare data cand el vrea sa invoce aceasta eroare, eroarea trebuie sa fie scuzabila, sa
nu ii fie imputebila lui. Daca el nu a facut nu a facut diligenta minima sa ii ceara presupusului
reprezentant dovada calitatii lui, nu va putea sa spune ca s-a aflat intr-o eroare scuzabila.

Art 55 din legea 31 din 1990, unde aflam ca in raporturile cu tertii societatea este angajata prin actele
organelor sale, chiar daca aceste acte depasesc obiectul de activitate al societatii, inafara de cazul in care
societatea face dovada ca tertii cunoasteau sau trebuiau sa cunoasca depasirea mandatului, ori cand actele
astel incheiate depasesc limitele prevazute de lege.

Publicarea actului constitutiv la Registrul Comertului nu poate constitui singura dovada cunoasterii.
Tertii, inainte sa incheie un constract cu o societate comeriala, reprezentata prin administrator, nu sunt
tinuti sa verifice reg comertului. Nu putem face o paralele cu cartea funciara. Clauzele actului constitutiv
ori hotararile organelor statutare care limiteaza puterile conferite de lege acestor organe sunt inopozabile
tertior chiar daca au fost publicate la reg comertului. Intelegem ca legea societatilor vine si spune ca daca
avem un SRL care are un administrator care actioneaza ca mandatar si incheie acte in nume si pe seama
SRL ului. Sa presupunem ca prin actul constitutiv al acestui SRL s-au limitat puterile mandatarului mai
mult decat le limiteaza legea 31.

Textul adauga faptul ca daca s-a limitat si sa zicem ca legea ar spune ca administratorul unui SRL poate
sa. incheie singur fara incuvintare din partea AGA poate sa icheie singur acte juririce care sa aoba un
obiecte cu valoare de pana la 1000 euro. In actul constitutiv vine si mentioneaza ca pt SRL va putea sa
faca acte singur, fara incuvintarea AGA pentru o valoare de 50.000 euro. Administratorul incheie un
constract de 75.000 si in momentul in care asociatii afla se intruneste AGA si il revoca pe administrator si
ataca in instanta , iar in momentul in care se cere executarea constractului ei spun ca nu ei sunt tinuti
pentru ca a fost incheiat de un reprezentant cu depasirea puterior de reprezentare, iar noi nu vrem sa
ratificam actul. Daca am fi pe dr comun, C civ ne spune prin 1302 ca tu tert care inchei actul cu un
reprezentant ai dreptul ca oricand sa ceri dovada mandatului si sa vezi care e intinderea lui. In cazul
acesta, daca el a venit pur si simplu ca mandatar si societatea nu a cerut nimic, tu nu I-ai cerut dovada
mandatului, deci nu ai fost intr-o eroare scuzabila, prin urmare nu ar produce efecte fata de societate.

Aceasta ar fi dreptul comun , dar legea 31 spune ca in cazul in care vorbim despre un administrator care
actioneaza ca reprezentant al unei soc comerciale, si chiar daca tu nu I-ai cerut dovada mandatului , el nu
a facut dovada, si mai mult acest mandat era limitat prin actul constitutiv care a fost publicat la registrul
comertului. Cu toate acestea, Societatea va fi tinuta de depasirea limiteror mandatului.

Singura conditie este ca tertul sa fii fost de buna credinta. Singura sansa a societatii sa nu fie tinuta de acel
contract este ca in monentul in care organele ei abilitate , fie un director sa altcineva incheie acte juridice

142
CURS 2017-1018

in numele si pe seama ei , sa aiba grija sa prezinte mereu tertului cocontractant limitele in care este
imputernicit acela. CE depaseste trebuie sa fie autorizat de AGa. Daca nu ai autorizatie AGA este
inopozabil fata de societate. Daca societatea nu face aceasta diligenta de a-l anunta direct pe tert care sunt
limitele mandatului, consecinta va fi ca ea va fi tinuta si tertul e relaxat.

In civil, buna credinta, eroarea scuzabila e apreciata mai sever, si presupusul mandant este protejat mai
eficient decat in cazul societatilor. Revenind, vedeti 1299 si 1300 , e o chestiune importanta. aatat viciile
de consimtamant cat si buna credinta eroare scuzabila se verifica in persoana mandatarului. Prin execptie,
daca mandatarul actioneaza doar in limitele mandatului exact spune, doar in limitele spuse, in situatia
expres spusa , viciile de consimtamant se verifica in persoana mandantuui. Si daca mandantu este de rea
credinta el niciodata nu se poate prevala de buna-credinta a mandatarului.

Aceste doua reguli le retineti:

 viciile de consimtamant le verifiam in persoana mandatarului ca el exprima consimtamantul cu

exceptia cazului in care e actioneaza foarte limitat, adica el doar spune da, nu poate sa negocieze
nimic. In cazul in care el se limiteaza la a exprima un simlu da, viciile se vor verifica la mandant.
iarasi, daca mandatarul se afla intr-o eroare scuzabila .
Ex contractul se incheie de catre 2 mandatari, ambele parti actiineaza prin mandatar, mandatarul
meu este intr-o eroare scuzabila, adica fata de el s-a creat falsa aparenta ca cel care sta in fata lui
are calitate de reprezentant a celailalte parti.

Ar fi intrunite conditiile pt a se aplica 1309 alin 2. ipoteza ca el se intalneste cu mandatarul celeilate parti
care este doar un mandatar aparent fiindca isi depaseste puterea de reprezentare sau nu are deloc. Dar
cealalata parte prin comportamentul ei neglijent creeaza mandatarului meu falsa impresie ca in fata lui sta
un adevarat mandatar care are putere de reprezentare si nu si-o depaseste. Atunci , se incheie constratul ar
fi aplicabile consitiile de la 1309 alin 2 , adica eu sa pot sa vin sa ii spun cocontractantului meu: tu co-
cocntractant ai contractant orintr-un mandatar aparent, in mod normal nu ar trebui sa fii tinut de acest
contract, dar tu in mod culpabil ai contribit fata de reprezentant meu la falsa reprezentare ca cel care sta
in fata lui are calitatea de a te reprezenta pe tine. Consecinta: se aplica 1309 alin 2 si tu esti tinut de
contract.

cu o exceptie, cand tocmai eu, ala reprezentat stiam ca reprezentantul celeilalte parti nu are mandat sau
depaseste acest mandat. in aceasta situatie eu nu am fost de bua credinta, nu m-am aflat intr-o eroare
scuzabila, orin urmare nu ma pot ascunde in spatele eraorii in care s-a aflat mandatarul meu.

Exemplu: Un comercian, profesionist care doreste sa incheie un contract prin care sa

achizitioneze materia prima . Prin urmare apeleaza la un cunoscut de la care a mai cumparat. Ii
spune ca vrea sa achizitioneze 100 tone de materie prima, vanzatorul ii spune vezi ca tu esti la
Cluj si eu sunt la Brasov. Iti vand materia prima dar nu pot si transportul, te descurci tu cu
transportul. E vanzare unde vanzatorul nu are obligatia de a transporta bunul. Cumparatorul
apeleaza la un portal specializat al firmelor de transport, unde face un anunt cu faptul ca e
interesat ca in data de sa I se faca u transport de la bv la cluj.

Este contactat de X, care reprezinta o firma de transport si se ofera sa il transporte, stabiilesc un

pret. X suna si firma de transport si spune ca reprezinta firma care are nevoie de transport, se
stabileste unn pret mai mare si spune nr de inmatriculare al masinii care va merge la BV dupa

143
CURS 2017-1018

materiale. X suna la Cluj si ii spune ca masina cu nr de inmatriculare se va ocupa de transportul

tau, se da drept reprezentantul firmei de transport. Masina vine si ia marfa. Trebuie platit sau nu
trasportul si materia prima care s-a vaporizat intre timp.

Prima ipoteza

Avem 2 contracte: vanzare si transport, si 3 acte juridice, al 3 lea fiind plata. Plata pt vanzarea
materialelor s-a facut, materialele s-au incarcat. Se ridica intrebarea daca la cele 3 acte juridice sunt ele
opozabile produc efecte fata de partile vizate sau nu? Vanzarea- isi produce efecte, e valabil incheiat si
eficace pt ca s-a incheiat direct, fara reprezentanti. Plata- s-a facut catre transportator si inainte de plata ,
contractul de transport in sine. Contractul de transport e valabil? Produce efecte fata de firma din cluj? Ce
se aplica? La contractul de transport avem o situatie in care este irelevant 1309 , pt ca zisul contract de
transpor nu exista. Pt ca ambele parti au constractant cu un reprezentant al celeilalte parti care nu avea o
astfel de calitate. Ne-am afla intr-o situatie in care una si aceasi persoana, X, ar actiona ca reprezentant al
ambelor parti.

1304 -Contractul cu cine insusi inseamna ca eu cumpara in calitate de cumparator in nume propriu, si tot
eu sunt si reprezentant al vanzatorului.

(1) Contractul încheiat de reprezentant cu sine însuşi, în nume propriu, este anulabil numai la cererea
reprezentatului, cu excepţia cazului în care reprezentantul a fost împuternicit în mod expres în acest sens
sau cuprinsul contractului a fost determinat în asemenea mod încât să excludă posibilitatea unui conflict
de interese.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul dublei reprezentări.

Dubla reprezentare, prezenta in speta noastra: in constract sunt doar eu, X care spun da pentru ambele
parti, fara sa fiu parte in contract. 1304, ne spune ca acest constract incheiat cu sine insusi este anulabil,
numai la cererea reprezentatului, cu exceptia cazului in care reprezentantul a fost iputernicit in mod
expres in acest sens, ca tu ma reprezinti pe mine si ai voie sa inchei contractul cu tine insuti. Nu e cazul in
speta noastra. Sau : cuprinsul contractului a fost facut in asemenea mod incat sa excluda posibilitatea
conflictului de interes. daca eu ti-am zis: vinzi asta cu 7 lei, poti incheiat cu cine vrei .

Pt ca nu exista niciun risc sa ma tragi pe mine in piept pt ca ti-am spus ce vinzi, cui si in ce conditii. in
situatia asta nu exista niciun risc ca intersele mele mandant, sa fie lezate de faptul ca tu esti parte in acel
contract in care ma si reprezinti pe mine. Deci daca nu suntem in cele doua ipoteze, eu, cel reprezentat voi
avea posibilitatea sa cer anularea contratului pentru simplu fapt ca tu ai actionat, ai contractat cu tine
insuti. Nulitatea o poate cere doar cel reprezentat!!

Aceleasi dispozitii se aplica si la dubla reprezentare. Inseamna ca inclusiv atunci cand unul si acelasi
actioneaza ca reprezentant al ambilor, daca partea care nu I-a dat niciun mandat foarte limitat , care sa nu
prezinte riscuri si nici nu I-a dat voie sa actioneze ca dublu reprezentant, are posibilitatea sa ceara
anularea constractului.

In cazul nostru, X se prezinta mandatarul fiecaruia si invers. Produce efecte constractul? Daca s-a
incheiat..? Prima observatie: niciunul dintre cei 2 nu poate spune intr-o ipoteza in care s-a discutat
telefonic, nu pot presupune ca s-au aflat intr-o eroare scuzabila. Daca nu au fost intr-o eroare scuzabila,

144
CURS 2017-1018

plus ca eroarea scuzabila sa fii fost provocata de cocontractant, care a creat imaginea gresita ca cel cu care
vorbeste chiar are calitatea de reprezentant.

Art. 1309

Lipsa sau depăşirea puterii de reprezentare

(1) Contractul încheiat de persoana care acţionează în calitate de reprezentant, însă fără a avea
împuternicire sau cu depăşirea puterilor conferite, nu produce efecte între reprezentat şi terţ.

(2) Dacă însă, prin comportamentul său, reprezentatul l-a determinat pe terţul contractant să creadă în
mod rezonabil că reprezentantul are puterea de a-l reprezenta şi că acţionează în limita puterilor
conferite, reprezentatul nu se poate prevala faţă de terţul contractant de lipsa puterii de a reprezenta.

La noi, nici cei din Cluj,nici transportatorul nu au depus minima diligenta de informare. In plus, niciunul
din ei nu au facut niciun fel de manopere ca sa il faca pe celalat ca X chiar are calitatea de reprezentant.
1309 nu vorbeste despre faptul ca e necesar ca presupusul reprezentant sa faca manopere.

1309 alin 2 va fi aplicabil si atunci can dt presupus reprezentat ai fost neglijent, indolent, motiv pt care l-
ai lasat pe cocontractant sa straiasca cu impresia gresita ca reprezentantul chiar are calitate sa incheie in
numele tau contractul.

In cazul nostru, cei doi au fost indolenti, iar problema e ca fiecare dintre ei a lasat crearea impresiei ca X
actioneaza in calitate de reprezentant. Pe de alta parte, nicinul nu a verificat daca X are sau nu calitate de
reprezentant.

Art 55 din legea societatilor nu e aplicabil in speta pt ca X nu a venit si a sustinut ca ar fi administrator

sau organ al uneia din cele 2 societati. Ambele societati au un comportamnet culpabil pt ca nu se
informaza cu cine au de a face si prin faptul ca il lasa pe celalalt sa traiasca cu impresia ca X are calitatea
de reprezentant.

Consecinta, avand in vedere comportamentul culpabil, niciuna dintre societati nu poate sa sustina ca s-a
aflat intr-o eroare legitima. Neaflandu-se intr-o eroare legitima, se aplica 1309 alin 2 care ne spune ca cel
care actioneaza fara sau cu depasirea mandatului nu geenereaza efecte juridice in patrimoniul celui pe
care se presupune ca l-ar fi reprezentat.

Consecinta: nu avem in speta contract de transport.

Curs 14
Sa reluam discutia noastra de luni. Am ramas cu 2 intrebari. Va mai aduceti aminte? Cum
nu?! Am discutat textile de la 1297-1309, aveam o speta concreta cu un mandat aparent in ceea
ce priveste efectuarea platii sis a va ganditi la art. 1306, 1309 pe de o parte si 13012 pe de alta
parte. Starea de fapt era legata de mandatul aparent. Cumparatorul incheie un contract nemijlocit
cu vanzatorul. Insa, cumparatorul creeaza fata de vanzator falsa aparenta cum ca un tert,
transportatorul, ar avea din partea lui un mandat pentru a primi plata. Important sa distingem

145
CURS 2017-1018

intre mandatul pentru incheierea contractului si cel dat pentru executarea contracului. La cel din
urma avem variantele:

1. Ii dai mandat sa execute pe seama ta

2. Ii dai mandate sa primeasca plata
Si acest mandate in executarea contracului poate sa fie unul aparent. Intra in discutie 1309
alin. 1 si 2. Regula: daca debitorul face plata catre un mandatar aparent, creditorul poate cere
oricand plata, pentru el neavand niciun efect plata (alin 1). La noi in speta e aplicabil alin 2,
tocmai creditorul, aflandu-se la randul sau in eroare, crease eroarea si in cee ace il priveste pe
debitor: in data de…. Vine camionul cutare si tu trebuie sa ii dai marfa….. Nu are relevanta
eroarea creditorului in cazul nostru. Din neglijenta, imprudenta lui, el il induce in eroare sip e
debitor. Consecinta este una foarte simpla: obligatia facuta catre un tert care nu are mandate
stinge obligatia debitorului inclusiv fata de debitorul sau si creditorul nu poate sa ceara o noua
plata.

Deci va rog sa observati la 1309 regula pe alin. 1 ne spune ca indiferent ca faci un

contract sau faci o plata cu un mandatar aparent consecinta este ca actul sau plata si nu il tine pe
cel care tu credeai ca este reprezentat. Insa, vine alin 2 si spune ca daca tocmai presupusul
reprezentat te induce in eroare el va fi tinut de contract sau de plata facuta catre un mandatar
aparent.

Deschideti codul civil la art. 45. Va mai trezeste si voua amintiri din tinerete 😊) sesizati
vreo diferenta cu art. 1309 alin. 2? O sa ziceti ca e greu sa gasiti vreo similitudine. Va rog sa
observati ca pentru 45 se si spune ca e vorba de frauda comisa de incapabil, mai precis despre o
eroare indusa, are in vedere doar un fel de culpa:intentia – cazul in care cocontracantul este indus
in eroare de catre incapabil cu intentie. La 1309 nu se regaseste acelasi rationament: poate si
dintr-o culpa propriu-zisa, nu ne intereseaza forma de vinovatie la acest articol. Insa, va atrag
atentia, intereseaza si la 1309, la alin. 2 sa existe o forma de vinovatie, adica in masura in care se
demonstreaza ca presupusul mandant este in eroare scuzabila si din cauza asta a ajuns sa il
induca in eroare si pe celalalt, atunci nu se aplica 1309 alin. 2. Acesta se aplica numai cand
avem un mantar aparent si mandantul presupus este neglijent, imprudent sau cu intentie creeaza
falsa aparenta ca acesta are mandat pentru a-l reprezenta.

Uitati-va la 1306,1307 alin. 4 si la 1309 alin. 2 din nou. Intrebarea esre relative simpla:
cumva am anticipat asta la inceputul saptamanii, nu cumva e irelevanta distinctia dintre aceste?
Nu toate sunt pe acelasi calapod? Mama! Este o liniste mormantala, usor ma sperie 😊). Ce
inseamna cand spunem ca cineva este mandatar sau proprietar apparent? Ca nu e in realitate. In
masura in care anterior momentului la care s-a incheiat contractul prin presupusa reprezentare i
s-a revocat mandatul, nu putem invoca faptul ca la momentul incheierii contractului el era un
mandatar aparent? Si daca da, de ce ne mai complicam cu 1306,7,9? Au vreo relevanta sau nu?

146
CURS 2017-1018

Coleg: 1309 alin. 2 e o situatie de superexceptie fata de 1306. 1309 alin. 2 ne vorbeste si
despre comportamentul reprezentatului, pe cand la 1306 de exemplu negociaza partile intr-o zi
de miercuri, joi se revoca si vineri se incheie contractul. Daca in intervalul dintre ziua de joi si
ziua de vineri cel care cumpara nu a cunoscut ca reprezentantul nu mai are puterea de a
reprezenta actul se considera a fi valabil. Se vorbeste de opozabilitate prin cunoastere.

David: Bun si atunci nu s-ar putea acelasi rationament si la 1309? Daca n-ai cunoscut ca
ala era mandate nu stiu ce opozabilitate prin cunoastere. Iti este opozabil ce ai cunoscut.

Colega: Nu are ce sa fie opozabil la 1306, pentru ca nu a fost niciodata mandatar.

David: deci diferenta dintre 1306, 1307 pe de-o parte si 1309 pe de alta parte care este?
Am mai discutat chestiile astea. In cazul lui 1306 si 1307 si luam cazul de revocare – ai avut
mandate si ti s-a revocat – rationamentul functioneaza de felul urmator: daca revocarea nu i-a
fost adusa la cunostinta tertului cu care se incheie contractul fata de tert actul unilateral de
revocare a mandatului este inopozabil si fata de el este opozabil numai ce a cunoscut si anume
actul initial prin care s-a dat mandate. Rationamentul asta, opozabilitate intemeiata pe cunoastere
poate sa functioneze numai in situatia in care exista o situatie juridica initiala corect cunoscuta,
iar ea sufera modificari ulterioare care nu puteau fi cunoscute. De ce? Pentru ca iti este opozabil
numai ceea ce ai putut sa cunosti. No bun si acum daca ne uitam la 1309 vine presupusul
mandatar care nu a avut niciodata mandat si asta ar insemna ce? Ca fata de tine este inopozabil
ce nu ai putut sa cunosti si fata de tine este opozabil ce? Nu exista nicio situatie juridica care tu
sa spui ca produce fata de tine efecte pentru el nu a avut niciodata mandat pt a reprezenta pe
altul, deci opozabilitatea prin cunoastere nu mai functioneaza. Consecinta este ca nu se mai
aplica regulile de la 1306, 1307, ci opozabilitatea prin cunoastere functioneaza numai la situatii
juridice derivate care se modifica succesiv prin acte subsectevente. Nu poate sa functioneze cand
situatia juridica nu a existat de la bun inceput.

Opozabilitatea prin cunoastere inseamna ca am o situatie initiala – mandatul – si ea este

modificata si eu nu cunosc modificarile. Atunci ea imi este inopozabila si este opozabila fata de
mine doar situatia initiala, singura care mi-a fost cunoscuta. In cazul asta merge mecanismul cu
situatia prin cunoastere. Dar in situatia in care in niciun moment nu a existat situatia juridica
inopozabilitatea nu ma mai ajuta. Unde am intalnit o situatie exact identica cu asta? In anul 2 la
art. 937, in situatia in care tertul de buna credinta dobandeste bunul de la hot. In cazul ala, teryul
nu are ce sa spuna ca fata de el este inopozabil nu stiu ce. De ce? Ca nu are ce situatie juridica sa
invoce fata de el, fiindca hotul nu a fost niciodata proprietar. Exact in acelasi fel la 1309 tertul
care contracteaza cu un mandatar nu ar putea sa invoce ca ceea ce nu a cunoscut este inopozabil
si ii este opozabil ce a cunoscut, fiindca ce credea el ca a cunoscut de fapt nu a existat niciodata.
Tocmai astfel se explica diferenta de regim juridic dintre 1306, 1307 pe de o parte si 1309 pe de
alta parte. Si va rog sa observati ca la 1306, 1307 e sufficient sa nu fi cunoscut si sa nu fi putut sa
cunoasca modificarea regimului mandatului pt ca sa fie protejat tertul nostru, producand efecte
pentru mandant actul juridic pe care il incheie cu mandatarul. Pe de alta parte, la 1309 nu e

147
CURS 2017-1018

sufficient ca tertul sa fie indus in eroare sis a fie de buna-credinta, ci se cere suplimentar ca
aceasta eroare sa fi fost generata tocmai de catre cine? Tocmai de catre presupusul mandant. De
ce? Pt ca la 1309 situatia este si mai grava. Ia uitati-va: la 1306, 1307 mandantul chiar a dat la un
moment dat acel mandate pe care ulterior l-a revocat si asa ajunge sa fie tinut de contractual pe
care mandatarul sau l-a contractat. Pec and la 1309 situatia e cu atat mai grava pt ca mandantul
nu a dat in niciun moment mandat. Si cu toate acestea ajunge sa fie tinut de un act incheiat de
altul in numele si pe seama lui. Astfel se explica diferenta dintre cele doua texte si v-am spus
1306, 1307 puteti sa-l intelegeti pe acelasi mecanism cu ipoteza de vanzari succesive fara
inscrierea lor in CF in materie imobiliara si atunci tertii care nu pot sa cunoasca: A vinde la B, B
vinde la C, iar in CF apare in continuare inscris A. Fata de terti se creeaza in continuare impresia
ca proprietar este in continuare A. Fata de terti vanzarile successive A -> B -> C sunt
inopozabile, fiindca nu le-au putut cunoaste. Acelasi lucru si aici: A da mandate la B, ulterior
revoca mandatul, nu se cunoaste revocarea => doar mandatul produce efecte fata de terti. Asta e
paralela care explica 1306, 1307. La 1309 nu exista un moment initial care sa fie corect
cunoscut, fiindca nu a existat niciodata mandatul si atunci facem paralela cu 937. Hotul iti vine
un bun mobil, nu ai ce sa invoci pentru ca tu credeai intr-o situatie juridical care nu exista: ca
hotul este proprietar.

1312- ratificarea si v-am spus sa veridicati si art. 1265. Ce ma intereseaza - sa evitati

riscul de confuzie intre ratificare si confirmare. O sa discutam saptamana viitoare un text din
material locatiunii care e elocvent in senul asta. Deci, deschideti C. civ. la art. 1784 alin. 3: daca
legea nu dispune altfel, locatiunile incheiate de persoanele care potrivit legii nu pot face decat
acte de administrare nu vor depasi 5 ani. Se refera textul asta la personae lipsite de capacitatea de
exercitiu care sa nu le permita sa inchiete altceva decat acte de administrare sau si la personae
lipsite de putere reprezentare pentru acte de dispozitie? Nu cumva se refera textul asta si la
persoane carora le lipseste un mandat special? NU, textul se refera numai la lipsa capacitatii, nu
si la lipsa puterii de reprezentare. Cum ne dam seama? Textul face trimitere la art. din material
vanzarii: 1654, 1655 care dincolo de faptul ca expliciteaza ca se refera la incapacitati instituie si
sanctiuni (nulitate). Doar lipsa capacitatii de exercitiu poate fi sanctionata cu nulitatea. In masura
in care mandatarul incheie un act juridic in lipsa sau cu depasirea mandatului sanctiunea nu poate
sa fie nulitatea. Sanctiunea va fi doar ineficacitatea fata de presupusul mandant. Atat. De-asta e
important sa distingem ratificarea de confirmare.

Uitati-va la 1312. Trebuia sa va gantiti voi la ceva si nu ati facut-o. La 1312 ne spune ca
are revocarea are effect retroactive. La fel si confirmarea este un act declarative si si ea are efect
retroactiv. Efectele ambelor se intorc pana la ce moment in timp? La momentul incheierii
contractului: in cazul confirmarii lovit de nulitate relativa, iar in cazul ratificarii a fost incheiat cu
depasirea sau in lipsa mandatului.

De ce ne intereseaza efectul retroactiv la ratificare? Vorbim de ratificare, fiindca aceasta

intra in sfera noastra de discutie cu mandatul.

148
CURS 2017-1018

Coleg: pentru transferal efectiv al bunurilor sau al drepturilor.

David: pentru ca se poate intampla ca in cazul unui contract care a fost incheiat acum 6
luni si este ratificat astazi este posibil ca el, fiind un contract cu executare succesiva sa fi generat
intre timp obligatii scadente in fiecare luna. Chiar daca ratificarea se face astazi, adica la 6 luni
mai tarziu, cel care ratifica devine parte in contract cu efect retroactive si va fi tinut de obligatiile
care s-au nascut si au devenit scadente anterior mom. La care s-a realiozat ratificarea.

Tot la 1312 se adauga fara a afecta drepturile dobandite de terti intre timp. La ce se
refera?

Coleg: se ratifica o vanzare facuta cu depasirea puterilor conferite de mandate, iar intre
timp bunul fusese inchiriat. Ratificarea va produce efecte retroactive, iar locatiunea ramane in
vigoare.

David: Ma pierdusi, in exemplul tau este vorba despre doua contracte si anume: unul de
vanzare si unul de locatiune. Banuiesc ca ambele s-au incheiat de catre mandatar si primul l-a
incheiat cu depasirea puterilor conferite de mandat.

Coleg: de mandatar si ulterior locatiunea, incheiata de noul proprietar.

Colega: dobanditorul de la mandatar.

Coleg: Da.

David: si daca fostul proprietar, al carui bun s-a vandut cu depasirea puterilor. Ce face el?
Ratifica contractul, asta i-ar profita chiriasului.

Ipoteza: A- proprietar al unui bun mobil sau imobil

B- in lipsa mandatului sau cu depasirea lui instraineaza acest bun catre C

Prin urmare, contractual de vanzare-cumparare ar fi ineficace fata de A. Proprietarul A in

nume propriu, fara reprezentare, constituie un dr de servitude in favoarea lui X. Ulterior, A afla
despre marea paguba care i s-a intamplat lui, ca B i-a vandut bunul fara sa poata, insa i se explica
situatia: ca a fost un pret bun…. A incheie un al 3-lea contract: ratifica contractual lui B =>
retroactiv devine parte in contractul cu C, C devine proprietar de la mom. contracului cu B.
Inseamna ca daca ne-am duce pe un rationament sec si chior, la mom. 2 de timp, atunci cand A a
constituit dr. de servitude in favoarea lui X, A era neproprietar. => X ar trebui sa-si vada dr.
desfiintat. Lucrurile nu se prezinta asa pentru ca avem textul asta de lege. Dar intrebarea este
daca in lipsa textului asta de lege, lucrurile s-ar fi schimbat solutia noastra sau nu? Nu, deoarece
inclusive un act declarative, asa cum este ratificarea, are efecte relative => nu poate fi ratificat cu
incalcarea drepturilor obtinute anterior de terti. In masura in care A constituise in favoarea lui X
o servitute ratificarea pe care o face A ulterior nu poate afecta drepturile lui X. Consecinta care

149
CURS 2017-1018

va fi? Se produce ratificarea, A va fi parte in contractual cu C, dar C va avea doar nuda

proprietate, pt ca dr. rde servitute ramane la X.

Mai uitati-va in paralel cu textul acesta la 1265.

Colega: dar C nu este nicicum protejat?

David: Eu as fi pus probelema altfel. C sa se bucure macar e nud proprietar, putea sa nu

fie nici atat. Deci, C in starea noastra este protejat legal putand sa se prevaleze in functie de
situatia concreta de 1306, 1307 sau 1309. Dar in mom. in care se ajunge la posibilitatea lui A de
a ratifica sau nu contractual de vanzare incheiat de C cu presupusul mandant, inseamna ca prin
ipoteza C nu se poate prevala nici de o eventuala necunoastere a unei revocari a mandatului, nici
de mandatul aparent la 1309. Daca se putea prevala, nu mai era la latitudinea lui A daca sa
artifice sau nu. Ratificarea intervine numai atunci cand contractual s-a incheiat cu tertul in lipsa
sau cu depasirea mandatului, iar cocontractantul nu este in masura sa se prevaleze de 1306,7,9.
Pentru ca daca se prevaleaza de acele articole, automat presupusul mandant devine parte in
contract, independent de orice fel de ratificare din partea lui.

Art. 1265. Care e diferenta dintre 1312 si 1265? 1265 vorbeste despre protectia tertilor de
buna-credinta. La 1312 nu spune nimic despre buna-credinta? Sunt protejati in aceasta situatie si
tertii de rea-credinta la 1312?

Colega: pentru ca inainte de momentul ratificarii, adica in timpul in care se presupune ca

tertii au dobadit drepturile respective starea de fapt, adica ca A, de exemplu, era proprietar, tertii
nu aveau cum sa fie de rea-credinta.

David: corect ce ne spune colega voastra. Cel care cere anularea e si parte in contract de
regula. In cazul ratificarii, anterior mom. la care ratificarea, el este tert fata de contract. In
exemplul pe care l-am discutat noi, daca mandatarul apparent instraineaza un bun al altuia
inainte de mom. la care proprietarul ar ratifica acest act juridic, proprietarul unde se gaseste fata
de acest act juridic? In afara lui, el este tert => orice terti care cumpara bunul nu trebuie sa
sustinem ca trebuie sa fie de buna-credinta. Tertii nu vor fi protejati pentru ca s-au increzut in
mod eronat intr-o imagine gresita care le-a fost prezentata, ci pentru ca au incheiat acte juridice
cu forta obligatorie, au dobandit drepturi, iar drepturile acelea nu pot fi restranse printr-o
ratificare care s-ar face ulterior actelor lor. Pt. ca si ratificarea are efecte relative, chiar daca este
un act declarativ.

Partea a II-a

 art. 2017 NCC – comparat cu antrepriză (în ceea ce privește obligațiile mandatarului)
De principiu, mandatarul nu are o libertate atât de mare precum are antreprenorul. Atât
timp cât i se stabilesc limitele mandatului, nu poate sub nicio formă să aibă idei (să decidă el).

150
CURS 2017-1018

- antreprenorul are independență în executarea antreprizei și acționează pe riscul propriu

- mandatarul funcționează ca un prepus
antrepriză= acțiuni materiale / mandat= se încheie acte juridice

 art. 2027 NCC – mandatarul nu acționează pe riscul propriu

Exemplu: în măsura în care i se conferă un contract de mandat pentru a negocia și a încheia un
contract în numele și pe seama mandantului, el merge, negociază, nu se ajunge la un numitor
comun, contractul nu se încheie independent de diligențele pe care le depunde mandatarul, el va
fi plătit integral de către mandant.

!!! nu se poate pune problema de a asuma ca obligație de rezultat, obligația de a încheia un

contract cu un terț pentru că voința terțului nu poate fi controlată de mandatar (asumă doar
obligația de diligență, el depune toate diligențele care țin de el spre a se atinge o anumită
finalitate)

Mandantul este ținut să îi plătească integral prețul mandatului în măsura în care

contractul este încheiat cu titlu oneros.

 art. 2019 alin. (1)

Exemplu: se conferă mandat pentru încheierea unui contract de vânzare cumpărare. Mandatarul
îl reprezintă pe cumpărător. El are mandat pentru a încheia contractul și pentru a executa
contractul (are mandat să exprime consimțământul, să și negocieze & are mandat să achite prețul
și să primească predarea din partea vânzătorului)

 art. 2020
 art. 1535
! În materie de datorii având ca obiect sume bănești regula regăsită la art. 1535 NCC este că de la
momentul la care obligația este scadentă, curg penalitățile de întârziere (dobânzile) – nu trebuie
demonstrat un prejudiciu față de creditor, prin simplul fapt al ajungerii la scadență se presupune
că el este prejudiciat, că nu își poate folosi banii pe care el trebuie să-i primească ( din momentul
acela debitorul este de drept în întârziere, el nu trebuie pus în întârziere, datorează dobânzi)

Prin excepție de la art. 1535 NCC, ca să curgă pentru el dobânzile pentru suma de bani pe
care trebuie să o remită mandantului , el trebuie să fie pus în întârziere.

În măsura în care mandatarul utilizează aceste sume în interes propriu, el datorează

dobânzi de la data la care a folosit sumele.

! textul nu distinge, adică este posibil să datoreze dobândă dinainte de momentul scadenței
obligației de remitere a sumelor de bani.

Exemplu: îți dau mandat să închei o vânzare și îți dau și mandat să primești plata prețului.
Contractul și plata prețului se întâmpla astăzi și având în vedere că eu sunt plecat la ski dar stau
acolo până în aprilie am stabilit că remiterea sumei de bani pe care o primești cu titlu de preț se

151
CURS 2017-1018

va face în mai. Dacă tu în mai nu îmi dai banii, regula la art. 1535 NCC este că tu îmi dai
dobânzi dar nu o aplicăm că suntem la mandat. Dar în măsura în care cât eu sunt plecat tu începi
să folosești sumele de bani în interes propriu, din acel moment încep să curgă față de tine
dobânzi deși obligația ta de a restitui suma de bani față de mine este scadentă în mai.

! ideea pornește de la distincția între două tipuri de dobânzi : remuneratorii și penalizatoare. În

măsura în care se ajunge la scadență/este pus în întârziere, va datora dobânzi penalizatoare. Dacă
înainte de scadență el folosește sumele în interes propriu datorează (la fel ca la bancă) dobânzi
remuneratorii.

- mandantul e ca o bancă a mandatarului

 art. 2018 NCC – diligența de care este ținut mandatarul

În măsura în care primește bani pentru execturarea mandatului, mandatarului i se cere să
acționeze mai responsabil decât dacă o face în mod gratuit. Dacă este remunerat, nu ne
interesează cât de indolent este el cu propriile afaceri, noi îi solicităm să acționeze așa cum ar
face o persoană model. Dacă el face un act dezinteresat, atunci nu îi solicităm să fie mai
responsabil cu afacerile altuia decât este cu afacerile proprii.

! regula din materia răspunderii civile: neglijența și imprudența (culpa propriu – zisă) se
apreciază in abstracto. Nu se apreciază în funcție de indolența celui care a comis fapta ilicită, ci
în funcție de de o persoană model (persoana medie) – în cazul mandatului cu titlu oneros

 art. 2026 – nu orice fel de prejudiciu, doar cele strict legate de executarea contractului de
mandat
 art. 2029 – de ce retenție și nu excepția de neexecutare?
!excepția de neexecutare presupune existența unor obligații corelative și interdependente

mandatul cu titlu gratuit – nu are caracter sinalagmatic -> obligațiile nu pot să aibă caracter
corelativ și interdependent (exclusă excepția de neexecutare)

- chiar și în cazul unui mandat cu titlu oneros, obligațiile avute în vedere la art. 2029 NCC nu
intră în sfera obligațiilor corelative și interdependente asumate de către părți

 art. 2029 NCC – are în vedere neexecutarea față de mandatar a unor obligații al căror
beneficiar este acesta din urmă, care obligații nu se regăsesc în raportul sinalagmatic
generat de contractul de mandat oneros (exclusă în cazul lor aplicarea regulilor din
materia excepției de neexecutare)
excepția de neexecutare = opozabilă inter partes

dreptul de retenție = opozabil și față de terți (poate fi valorificat și în afara sferei contractuale)

Contractul de împrumut

152
CURS 2017-1018

Contractul de împrumut este un contract real care poate avea caracter translativ de
proprietate (împrumutul de consumație) sau poate fi lipsit de efectul translativ de proprietate
(împrumutul de folosință).

De asemenea, contractul de împrumut are în mod invariabil natura unui contract cu titlu
gratuit atunci când este vorba despre un împrumut de folosință (explicația, dacă împrumutul de
folosință ar fi cu titlu oneros acesta s-ar transforma într-un contract de locațiune). În ceea ce
privește împrumutul de consumație, acesta poate avea atât caracter gratuit, cât și caracter oneros.

Împrumutul de drept comun reglementat de NCC nu se confundă cu contractul de credit

bancar, acesta din urmă beneficiind de o reglementare proprie. Una dintre distincțiile esențiale
dintre împrumut și creditul bancar constă în aceea că cel din urmă nu are caracter real.

 art. 2145 NCC – tradițiunea s-a realizat

 art. 1279 alin. (3) NCC – ca regulă, în materia contractelor reale, nu este posibilă
executarea silită atipică a promisiunilor de contract
! Contractele reale se încheie valabil numai prin tradițiunea bunului, același lucru se întâmplă și
în cazul împrumutului de drept comun (nu și la împrumutul bancar care se încheie valabil deși nu
ți-a remis încă suma împrumutată fiindcă nu este un contract real).

 art. 1279 alin. (3) NCC – urmărește să evite o modalitate prin care s-ar ajunge ca cerința
tradițiunii de la contractele reale să fie ocolită
- pentru a proteja cerința tradițiunii care condiționează încheierea contractului real
!! excepția de la art. 2145 – permite instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract în
executarea silită atipică a unui promisiuni de împrumut

!! art. 2145 NCC – aplicabil doar atunci când bunul care face obiectul împrumutului se găsește
deja în stăpânirea materială a celui care i s-a promis încheierea contractului de împrumut

Natura de contract real a împrumutului face ca art. 1279 alin. (3) NCC să își găsească, de
principiu, aplicabilitatea în ipoteza încheierii unor promisiuni de împrumut, făcând imposibilă
pronunțarea unor hotărâri judecătorești care să țină loc de contract definitiv de împrumut.

Prin excepție, art. 2145 NCC admite această posibilitate exclusiv pentru ipoteza în care
tradițiunea a fost realizată anterior. În acest mod se evită lipsirea de eficacitate și de relevanță a
regulii imperative care condiționează încheierea validă a contractelor reale de tradițiune a
bunului care face obiectul acestora.

Contractul de împrumut de folosință (contract real) nu este un contract translativ de

proprietate -> tradițiunea nu are efect translativ de proprietate

153
CURS 2017-1018

Contractul de împrumut de consumație – există transfer de proprietate, dar tradițiunea nu

e modul de a genera transferul de proprietate, doar un formalism prealabil de valabilitate a
contractului

 art. 2148 alin.(2) – comodatarul nu poate permite unui terț să folosească bunul decât cu
aprobarea prealabilă a comodantului
Contractul de comodat este un contract intuitu personae (el este încheiat în considerarea
persoanei împrumutatului) și nu i se permite nici faptic utilizarea bunului de către altul și nici
încheierea (ca regulă) de acte juridice prin care să transmită dreptul lui către un terț.

 art. 1805 – dreptul de a subcontracta și de a ceda contractul de locațiune este la liber

(regula)

CURS 15
Reluăm discuția cu cele 2 categorii de âmprumut.

Ipoteza 1 : A și B două persoane fizice încheie un contract de împrumut de bani cu dobândă.

Prima întrebare o persoana fizica are voie să dea sume împrumut altora cu dobândă? Da sau Nu.
Colega: Da, doar să nu devină o activitate curentă.

David: În reglememtarea actuală, care nu este doar în codul civil, activitatea de creditare sau de
a oferite împrumutare cu dobândă poate fi derulată exclusiv de instituțiile autorizate în acest
sens. Evident că în acest caz vorbim despre bănci și anumite condiții și IFN-urile (Instituții
Financiare Nebancare). Înafară de acestea, alte persoane nu pot să acorde în mod uzual
împrumuturi de bani cu dobândă chiar dacă nu practică cămătăria. Cămătăria presupune dobânzi
usiașe pe care le impune împrumutătorul profitând de starea de nevoie în care se află
împrumutatul. De multe ori ea se maschează sub forma unor contracte de vânzare cu clazuză de
răscumpărare, de aceea în cazul acestora există o prevedere în legătură cu prețul inițial versus cel
de răscumpărare. Și aceasta urmărește ca sub forma unei vânzări cu clauză de răscumărare, la un
preț mult mai mare decât prețul inițial să se ascundă de fapt un îmrumut cu o dobândă
exorbitantă, specific cămătăriei. Revenind, chiar dacă persoana fizică respectă prevederile legale
în legătură cu dobânda maximă pe care o poate prcatica și în legătură cu interdicția dobânzii la
dobândă (poate să existe doar în anumite limite impuse legal) nu are voie să practice ca activitate
curentă împrumutul cu dobândă. Orice persoană fizică are posibilitatea ca ocazional să acorde un
împrumut cu dobândă dar nu poate să facă asta în mod curent .

154
CURS 2017-1018

Revenind la starea de fapt, A în mod ocazional, îl împrumută pe B cu o sumă de bani.

Împrumutul se acordă pe o perioadă de 3 ani se specifică și dobânda, una modică și rezonabilă
care respectă prevederile legale, atăt mențiunile din Codul Civi cât și Ordonanța 13/2011. Se
acordă acest împrumut deoarece B vrea să își cumpere un autoturism, fiind vorba de un contract
real el se încheie în mod valabil prin remiterea sumei (doar cele de credit bancar se pot încheia în
mod valabil consensual, restul prin remitere). Ulterior remiterii au loc următoarele evenimente
1.Vânzarea nu se mai încheie pentru că se constată că de fapt autoturismul nu îi aparținea
vânzătorului, ci era furat, B ne mai având interes să încheie contractul cu un neproprietar
2.Contractul de vânzare se încheie însă ulterior încheierii este anulat în instatnță pentru că
bunul erea pierit la momentul încheierii sau cumpărătorul se afla în eroare sau este rezoluționat
pentru că bunul avea vicii ascunse sau contractul este caduc.

Toate ipozele merg pe aceeași idee, fie că actul nu se mai încheie deloc din motive
neimputabile posibilului cumpărător sau contractul s-a încheiat și e desfințat retroactiv. În
situația asta, ce face B? El se gândește că contractul este desfințat, banii îi am aș prefera să
desfac contractul de împrumut și să restitui fix cât mi s-a împrumutat să nu mai plătesc și
dobândă. Se ridică următoarele probleme: Termenul de 3 ani nu e prevăzut în favoarea lui B?
Poate el să renunțe la acesta și să dea banii înapoi acum? Dacă nu s-ar putea renunța la termen,
n-ar avea posibilitatea să desfacă contractul de împrumut pentru că el a fost încheiat în
considerentul unei vânzări care nu a mai avut loc sau a fost desfințat retroactiv?

Coleg: Trebuie restituită suma de bani și dobânda. David E un contract de consumație.

Coleg Acest contract nu este un fel de accesoriu la contractul de vânzare care se încheie. El se
încheie valabil deci trebuie achitată suma și dobânda. Da, termenul curge în favoarea debitorului
obligație de a restitui suma de bani. El poate să o restituie și înainte. Trebuie dată și dobânda.
David Alte păreri? Sunteți de acord cu ce a zis colegul vostru sau nu? În primul rând în cazul
unui contract de împrumut care e regula? El este presupus ca fiind gratuit sau oneros? Coleg
Când e vorba de o sumă de bani se presupune că este oneros și presupune și dobânda. David
Deci, dacă discutăm despre un contract de împrumut de folosință atunci regula FĂRĂ excepție
este că e un contract cu titlu gratuit. Dacă în schimb vorbim de cel de consum atunci nu mai
avem o regulă generală. El poate fi atât cu titlu gratui sau oneros și în măsura în care acest
contract de împrumut de consum care are ca obiect o sumă de bani, legea prezumă caracterul său

155
CURS 2017-1018

oneros. Observați că pornind de la regula din materia contractului de folosință care e o regulă de
drept material care nu admite excepți ajungem la cel de consumație care poate să fie cu titlu
gratuit sau oneros. În secunda în care el are ca obiect o sumă de bani se prezumă caracterul său
oneros. Desigur că în speța noastră nu prea are vreo relență această prezumție pentru că părțile au
prevăzut că se datorează dobândă.

David În măsura în care se datorează dobândă la un contract de împrumut, termenul cum

se califică? Suspensiv sau extintiv? Aveți grijă, termenul este suspensiv. Este în favoarea
debitorului obligației de restituire, adică a împrumutatului sau în favoarea creditorului
împrumutătorului sau amândurora? Colegi Amândurora. David Evident pentru că contractul este
unu cu dobândă termenul este stipulat în favoarea ambiilor, atât în favoarea debitorlui cât și al
creditorului. Amândoi au interes ca suma să fie achitată la finalul acestui termen și nu mai
repede. De ce? 1. Debitorul se poate folosi de bani un interval mai mare de timp 2. Creditorul
poate să justifice perceperea unei dobânzi care înseamnă prețul folosinței pe perioada de 3 ani.
Prin urmare, poate B să renunțe de capul său la termen. NU.
David Poate el să spună că contractul de împrumut a fost încheiat în considerarea
achiziționării unui autoturism, prin urmare odată ce nu s-a mai reanlizat vânzarea contractul de
împrumut e caduc la rândul lui sau nul. Împrumutătorul a fost informat în legătură cu utilitatea
baniilor, poate sau nu? În situația asta poate el să spună că contractul de împrumut este caduc ca
urmare a faptului că nu s-a mai realizat vânzarea? Discuția în legătură cu cauza am avut-o și la
alte contracte. Diferența este că avem un împrumut care la prima vedere nu ar avea un scop în
sine, asta nu ar trebui să vă deruteze. Prin simplul fapt al informării cocontractantului despre
finalitatea pe care tu o urmărești în legătură cu prestația lui nu are absolut nici o semnificație.
Din punct de vedere juridic, în câmpul contractul atunci când vorbim despre contractul de
împrumut intră și cauza. Pentru o parte cauza este să obțină suna de bani iar pentru cealaltă să
obțină dobânda. Mobilul, finalitatea pe care împrumutatul dorește să o dea sumei de bani
respective, nu are de-a face cu contractul de împrumut. Acest mobil nu se verifică contractula
decât în măsura în care ambele părți se pun de acord la momentul încheierii contractului în acest
sens, altfel contractul de împrumut este independent. El nu este influnențat de soarta contractului
de vânzare.

156
CURS 2017-1018

David Cu ce trebuie să rămânem din această ipoteză. 1. Distincția dintre contractul de

împrumut cel de folosință care este invariabil gratuit iar cel de consum care poate să fie atât cu
titlu gratuit cât și oneros. Avem prezumțile legale în materie. În măsura în care împrumutul
conține un termen (contractul poate să nu conțină unul și o să vedem ce se întâmplă atunci) și
contractul este cu titlu gratuit, termenul respectiv este dat în beneficiul împrumutatului, însă dacă
este cu titlu oneros termenul este în beneficiul ambelor părți. Dacă termenul este strict în
beneficiul unei părți ea are posibilitatea să renunțe la termen. Încă o diferență pe care am mai
punctat-o noi. Două instituți care din punctul de vedere al efectelor ar părea să semene foare tare
și anume condiția rezolutorie și pactul comisoriu. Amândouă par să desfințeze cu efect
retroactiv. Creditorul poate să renunțe la pactul comisoriu și să ceară în continuare executarea
contractului? DA. Creditorul poate să renunțe la condiția rezolutorie și să zică nu doresc să mă
prevalez de ea și doresc să executăm în continuare contractul? Răspunsul și da și nu. Principial
NU de regulă condiția este în beneficiul ambelor părți spre deoebire la pactul comisoriu și atunci
una singură nu poate să înlăturea aplicabilitatea condiției dar prin excepție se poate ca o condiție
să fie prevăzută în contract exclusiv în beneficiul uneia dintre părți. În cazul acela partea poate să
renunțe la plicabilitatea condiției și să solicite executarea pe mai departea a contractului, la fel ca
și în cazul pactului comisoriu. Unde ați întânlit chestia asta? În materia contractului, mama și tata
lor, vânzării. Să căutați pe la contractul de vânzarea pe încercate/pe gustate unde este un tip de
vânzare unde este un tip de condiție sub care se încheie contractul care este stric în beneficiul
uneia dintre părți.

Ipoteza 2 A și B încheie un contract de antrepriză, B beneficiar A antreprenor. Obiect

renovarea exteriorului casei lui B. Totodată cei doi încheie un alt contract care are ca obiect
punerea la dispoziție antreprenorului A a unui spațiu cu destinație de depozitare în suprafață
totală de 37,23 m2 aflat în curtea imobilului care urmează să fie renovat. Contractul este cu titlu
gratuit iar punerea la dispoziție este pe întreaga durată a lucrărilor de renovare. Antreprizei este
încheiată pe un termen de 6 luni. Ce tip de termen e acesta? Colegă E suspensiv. David
Termenul de folosința bunului ce tip este? Dacă se asigură folosința unui bun pe un anumit
termen înseamnă că ți se conferă un drept de a folosi bunul altuia, drept care se va stinge după
terminarea celor 6 luni. Deci din perspectiva celui de al doilea contract termenul este unul
extintiv.

157
CURS 2017-1018

David Spațiul este folosit pentru ca A să iși depoziteze utilajele și materiale și unii
muncitori se culcă peste noapte în depozitul lui B. Vă rog să calificăm acest contract. Coleg este
un împrumut de folosință cu titlu gratuit.

David Deschideți codul la art 2156. Dupa 2 luni și 7 zile de la încheierea celor 2 contract
B beneficiar și proprietar îl notifica în scris pe A invocând art. 2156 solicitând și justificând că la
momentul la care a încheiat contractul nu știa că va interveni o urgență ,o nevoie personală pe
care nu putea să o anticipeze, nu are nici o altă alternativă să folosească un alt spațiu așadar are
nevoie de acest spatiu de depozitare. El solicită ca intrun interval rezonabil de 72 de ore să
elibereze acest spațiu. Antreprenorul A ce poate să facă? Mai întâi ce e cu 2156? E un text mai
ciudățel. Textul acesta cu ce seamănă? Coleg Denunțarea unilaterală? David Nu chiar.
Deschideți la art 1271. Se asemeanea cele două pentru că ambele dau posibilitatea unei părți să
se prevaleze de forța obligatorie a contractului invocând un evenim fortuit imprevizibil la
momentul încheierii contractului. Avem regula mult mai restictivă, unde intervine instanța de
judecată, regula care se aplică de principiu la orice act juridic și avem o aplicație în cadrul
reglementării de la împrumut care este mai lejeră decât norma generală. De ce e mai relaxată
aplicația impreviziunii din materia contractului de împrumut? Care e rațiunea? Pt că el asigură un
serviciu cu titlu gratuit. Atunci rațiunea dreptului civil care este “ Dacă ai făcut tu un act cu titlu
gratuit nu poți ajunge tu pe locul doi. ” Dacă ai facut un act dezinteresat nu îți putem pretinde să
fi tu păgubit în urma executării acestui act. În materia răspunderii civile există o reglementare
care vizează actele dezinteresate pe care le face cineva în beneficiul altcuiva. Textul spune că
dacă odată cu ocazia actului dezinteresat beneficiarul suferă un prejudiciu, cel care face actul
dezinteresat va răspunde doar în măsura în care i se probează intenția sau culpa gravă.

Revenind la textul nostru și la starea de fapt. Termenul de 6 luni este unul suspensiv
pentru antreprinza și extinsiv pentru împrumut. Cum îl sfătuiți pe antreprenor? Trebuie să
elibereze sau nu? Evident că nu. De ce anume nu? Pentru că NU este unul de împrumut de
folosință ci un contract nenumit. Ne interesează pentru că în materia contract de împrumut există
o sumă de reglementări speciale care sunt justificate de natura lui esențialmente gratuită, printre
care și art 2156. Tocmai pentru că e vorba de un act gratuit e firesc ca tu să poți să îți iei bunul
înapoi dacă ai o nevoie de el. Lucrurile se schimbă dacă actul NU este dezinteresat. În exemplul
nostru beneficiarul antreprizei nu face acest contract de împrumut, nu îi asigură folosințabunului

158
CURS 2017-1018

de dragul antreprenorului, pt că nu mai poate de afecțiune, pe el il interesează să se execute cât

mai repete și în condiți cât mai bune antrepriza, doar în aceste condiții se pune la dispoziție
spațiul.

Încă un exemplu. Se face un film. Din film se ia un fragment sau o succesiune de cadre și
se oferă mai multor firme de teliviziuni contracte de împrumut de folosință prin care se oferă
posibilitate de difuzare de 100 de ori pelicula într-un interval de timp fără ca tu să le percepi o
sumă de bani. În situația asta iar avem un împrumut pe un interval de timp sectiunea de cadre pe
care le poate folosi în anumite condiții stabilite contractual fără să ofere în schimb o altă
prestatie. E un imprumut de folosinta? Colegă Nu pentru că nu e un act dezinteresat.David
Exact. Televiziunea e interesată ca prin acest contract să își asigure audiența iar producătorul să
își promoveze astfel filmul. Contractul de folosință e doar cu titlu gratuit ,dezinteresat, fară a se
obține o altă prestatie. Deși presupune o folosință fără o contra prestație, dacă se urmarește un
interese nu se mai discuta de contract ca fiind unul de imprumut de folosință ci de unul nenumit.
Interesul tău nu trebuie să se materializeze într-o contra prestație asumată de el printr-o obligație
contractulă, atunci nu am mai avea paralela cu contractul de împrumut. Ii dai dreptul de dragul
tau nu de dragul lui. La fel ca și beneficiarul nostru care pune la dispoziție spațiul nu de dragul
antreprenorului ci de dragul său. În toate situațiile în care putem repera un interes personal
patrimonial al “împrumutătorului” nu mai avem un imprumut de folosință și NU mai aplicăm
regulile speciale din materia contractului de folosință care îl protejează suplimentar pe
împrumutător în considerarea caracterului de act dezinteresat. Soluția în speța noastră este că
antreperenorul nu va fi obligat sa elibereze spațiul.

Colegă Dacă ați zis că contractul e nenumit, ce reguli s-ar aplica? Cu ce contract se
aseamănă cel mai mult? În măsura in care nu identiici se aplica normele generale. Daca nu sunt
suficient? Ba da sunt.

Ce am zis pana acuma? Contract de imprumut atunci când suntem în sfera pers private
este unul real indiferent de varianta sa, de consumație sau folosință. Dacă discutăm de cel de
folosinta invariabil el este un act cu titlu gratui, deci unul dezinteresat iar dacă este de consum
poate fi oneros sau gratui. De aici deducem o concluzie foarte importantă pt noi. In masura in
care discutam despre atribuirea folosinței unui bun în lipsa unei contraprestație trebuie să
verifică, daca e un veritabil contract de imprumut, dacă nu regulile speciale din materia

159
CURS 2017-1018

contractului de împrumut, gândite tocmai în considerarea caracterului său gratuit nu vor fi

aplicabile pentru că vom fi în prezența unui contract nenumint.

Pe lângă ce am punctat până acuma ar mai fi o Obs generală care se deduce. De principiu
la împrumutul de folosinta are ca obiect bunuri neconsuptibile pe când cel de consum are obiect
bunuri consuptibile care se consuma la prima utilizare. De aici se deduce un lung șir de
consecințe foarte importante. 1. Un contract de imprumut este translativ de proprietare iar
cealălalt nu. 2. În cazul transferului de prop intră în discuție riscurile, transferul lor sau nu.
3.Obligația de restituire. Se restitue același bun sau alte bunuri sau sume de bani. 4. Momentul
restituiri. De ce interesează? Pentru că poate exista un termen. Dacă avem un împrumut de
folosință, lucrurile sunt clare trebuie restituit același bun. Dacă este vorba de împrumutul unei
sume de bani pot intra în discuție regulile generale din materia termenului (art. 1415 și
următoarele). Aceste reguli generale institue și condițiile în care debitorul este decăzut din
beneficiul termenului. Și când este el decăzut? Ne interesează ipoteza clasică pentru dreptul civil
Atunci când el devine cum? Insolvabil. Din nou diferența dintre contract de folosință și cel de
consumație. Dacă e de folosință nu interesează insovabilitatea debitorului pentru că
împrumutătorul este în continuare proprietarul bunului și o să îmi dea bunul inapoi. Pe când dacă
am încheiat cu el un împrumut de consum eu nu mai sunt proprietar pe acele bunuri ci voi
redeveni proprietar la momentul la care îmi dă bunuri de același fel. Dacă i-am dat o sumă de
bani, la fel eu sunt creditorul său, în momentul acela mă interesează insolvabilitatea lui. În
măsura în care avem un împrumut de folosință regulile de la art 1417, decăderea din veneficiul
termenului, irelevante nu se aplică. Dar dacă e vorba de un contract de consum unde
insolvabilitatea îl va pune în imposibilitatea să își execute obligația față de mine devine revine
relevant 1417 și s-ar putea să invoc acest articol ca să îl decat pe debitor din beneficiul
termenului mai repede , să nu aștept eu 3 ani cât i-am dat termen inițial pentru că atunci va fi
sigur insolvabil. Deci, obiectul contractului de împrumut dacă e vorba de cel de folosință e vorba
de un bun neconsumptibil iar dacă e vorba de consumație e unul consumptibil. Evident se poate
da în împrumut de consumație și un bun care prin natura lui nu e consuptibil ,dacă părțile
hotărăsc în acest fel.

Ipoteza e următoarea A magazin electrocasnice pe durata de black friday i se dau

imprumut de la un depozit 529 de tv plate si 517 concave. Împrumutul nu este unul de folosinta

160
CURS 2017-1018

ci unu de consumatie pt ca partile privesc bunurile ca fiind bunuri consuptibile deoarece cel
împrumutat le va consuma la prima utilizare, vanzarea lor.

Revenind Inca un lucru care intereseaza legat de obiect. Având în vedere că la unul
bunurile sunt consumptibile și la cealălalt nu e clar că cel de consumație e translativ de prop iar
cel de folosință nu. Ca să poți să faci acte de dispoziție trebuie să ai calitatea de proprietar. De ce
intereseaza? Saptm trecută vineri am discutat următorul lucru. Regula în materia contractelor
reale, așa cum e cel de împrumut o regăsim în art 1279. Care spune că in cazul contractelor reale
reg e ca nu se poate solicita instatntie sa dea o hot care sa tina loc de contract chiar daca înainte
s-a încheiat o promisiune de contract real. Prin excepție art 1254 ne spune că este posibilă o
astfel de hptărâre și în materia contractului imprumut în situația în care bunul, obiect al
contractului, e in stapanirea materială a beneficiarului.

Art 627 (4) zice că și în contractele care au ca obiect asumarea transferului viitor de
proprietate se presupune print-o normă supletivă clauza de rezervă a proprietăți. Dacă se face o
promisiune de împrumut e aplicabil acest articol sau nu? E clar că în cazul promisiuneii de
folosință nu intră în discuție 627 (4) pentru că împrumutul de folosință nu este translativ de
proprietate. Dar dacă se face o promisiune de împrumut de consumație? Atunci e aplicabil da și
nu. Vă dau următorul exemplu. Profu face o promisiune de contract de împrumut de consumație
către o colegă în legătură cu telefonul lui. Bunul este văzut ca și bun consumptibil. După aceea
el vinde bunul unui tert. Colega ca beneficiar al promisiuni poate să atace în instanță și să obțină
anularea vânzării către un terț? (invocând art 627 (4). Terțul știa de existenta promisiunii. Art
627 spune că în contractele din care se naște sarcina de transfer în viitor a dreptului de
proprietate se subîntelege clauza de inaliabilitate. Odată încălcată presupune, art 629 sancțiunea
nulității relative a contractului prin care s-a încălcat. Poate colega să ceară anularea contractului?
Art 1279 (3) în materia promisiunilor reale spune ca nu pot fi execuate silite in natura prin
pronunțarea unei hot judecătorești care să țină loc de contract. Și art 1254 spune totuși că la
împrumut putem să obținem o astfel de hotărâre dacă bunul se află deja la beneficiarul ca poate
sa obtinem o astfel de sentinta daca bunul e deja la beneficiarul promisiunii. În exemplul cu
telefonul soluția e următoarea: bunul la moment la care am făcut promisiunea e în proprietatea
mea și era și în stăpânirea mea materială. Prin urmare nu este aplicabil art 2145. Dacă nu e
aplicabil 2145 înseamnă că colega voastră ,dacă nu respect promisiunea, cu siguranță nu va putea

161
CURS 2017-1018

obtine executarea silită în natură prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de
contract translativ de proprietate. Dacă ea nu poate să obțină acest lucru mare are ea vreun
interese să atace cu acțiunea în anulare actul prin care am transferat proprietatea bunului?
Răspunsul este categoric NU. Vă rog frumos să rețineți dincolo de contractul de împrumut că
pentru a fi aplicabil art 627 (4), eu beneficiar al promisiuni ca să obțin anularea contractului prin
care s-a transferat proprietatea către un terț, pentru că mi s-a încălcat clauza de inaliabilitate
subînțeleasă, trebuie să am la dispoziție și acțiune pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină
loc de contract. Dacă acțiunea s-a prescris sau prin contract că eu nu vi avea dreptul decât la
daune interese dacă nu se respectă promisiunea sau dacă e vorba de un contract real și nu e
aplicabil 2145 atunci eu nu am la dispoziție nici acțiunea în anularea contractului prin care s-a
transferat proprietatea către un terț. Repet ca să se sa se obțină în instanță anularea contractului
prin care se încalcă clauza de inaliabilitatea subînțeleasă este necesar ca beneficiarul promisunii
pe lângă acțiunea în nulitate trebuie sa aiba și acțiunea în pronunțarea unei hotărâri care să țină
loc de act translativ de proprietate în beneficiul lui.

Art. 627 (4) intră în discuție exclusiv în cazul promisiunilor de împrumut de consumație
pentru că doar acesta este un act translativ de proprietate. Anularea actului încheiat cu terțul în
condițiile art. 629 CC va putea fi obținută doar în măsura în care este simultat aplicabil și art
2145 CC în favoarea beneficiarului. Tot în funcție de obiectul contractului de împrumut este cel
care influențează conținutul obligațiile esențiale din contract și anume cea de restituire. Dacă e
vorba de un împrumut de folosință obligația de restituire subînțelege și obligația de a conserva
subsanța bunului, la cel de consum nu se pune problema de conservarea subsanței bunului. Dacă
e vorba de un contract de împrumut de folosință, el nu este translativ de proprietate prin urmare
riscurile bunului rămân la proprietar. Dacă este vorba de un conrtact de împrumut de consum
fiind translativ de proprietate riscurile se transferă la împrumutat.

La care dintre cele 2 tipuri de contracte de împrumut se asplica art. 1274? Cam cum ar
suna art 1274 aplicat la contractul de consumatie? Ce v-am spus săptămâna trecută că și mor? Nu
există obligația de a da nici la contractul de consumație. Remiterea e doar un formalism. În cazul
contractului de împrumut nu poate să apară defazajul avut în vedere la art 1274. Art 1274 ce
zice? Că dacă s-a transferat prorprietatea dar bunul încă se găsește la cel care înstrăinat exemplu
vânzătorul care a transferat proprietatea dar încă nu a remis încă bunul în materialitatea lui,

162
CURS 2017-1018

atunci riscurile sunt în continuare la el. Textul de la 1274 poate să fie perfect funcțional la
contracte consensuale care nu au caracter real, pentru că art 1274 presupune un contract valabil
încheiat, transferul de proprietatea a operat iar ca bunul să nu fi fost predat. Ceea ce intră în
contradicție vădită și flagrantă cu modul de functionare a contractelor reale. Contractul real nu
poate fi valid încheiat câtă vreme nu s-a remis bunul. Problema riscurilor, ele se transmit doar în
contractul translativ adică în contractul de consumație.

Totodată ochestiune care ne interesează legată de obiectul contractului. Obligatia de

restituire. Care e obiectul ei? Dacă împrumutul este de folosință e clar că obiectul este bunul
împrumutat în materialitatea lui și se retitue în natură. Sigur că împrumutatul trebuie să asigure
conservarea lui dar uzura firească, normală nu poate fi imputată împrumutatului. Dacă din culpa
lui nu îl folosește corespunzător, folosește prea mult sau îl deterioreaza i se angajează
răspunderea contractuală. Dacă bunul suferă o uzură normală se exclude răspunderea
contractuală. În cazul celui de consumație nu se restituie bunul în materialitatea lui ci se restituie
alte bunuri de acelasi fel sau o suma de bani. NU e o obligație alternativa! Cautați
cvasiuzufructul și observați diferența de reglementare dintre obligația de restituire de la acesta și
cea de la împrumutul de cosumație (art.2164 vs art. 712) . Ce pot să vă spun cu certitudine este
că în cazul împrumutului textul spune de felul următor dacă nu este posibil să se restitue bunuri
de aceași natură , calitate și cantitate, împrumutatul (de la consumație) este obligat să plătească
valoarea lor la data și locul la care restituirea lor trebuia făcută. Deci nu discutăm de obligație de
a da suma de bani în locul bunurilor cosumptibile deoarece ea se naște doar în măsura în care
există o imposibilitate de a bunuri de același fel.

A și B prieteni. A are nevoie de mașina lui B ca să facă un tur în Europa. B constată că

asigurarea sa nu acoperă țările prin care A vrea să facă pelerinaj (Rusia și Macedonia). Cei doi
încheie totuși contractul de împrumut. A face asigurare pentru statele în care vrea să meargă.
Împrumutatul pleacă cu mașina și undeva prin teritoriul Federației Ruse, ca urmare a unui scurt
circuit la instalația electrică, autovehiculul ia foc. Până la sosirea foarte rapidă a pompierilor
sovi…. Ruși , masina e arsă integral. În situația asta A poate fi ținut la restituire față de
proprietarul bunului? Coleg pentru că B este în continuare proprietar riscurile rămân la el. David
art 1642 CC. Ori de câte ori avem contracte care nu sunt translative de proproprietate riscurile nu
sunt la beneficiarul contractului ci ele rămân sunt la proprietar dacă nu e stipulat altfel. Exemplu

163
CURS 2017-1018

contractul de leasing. Cel care folosește bunul scapă dacă intervine cazul fortuit sau forța majoră.
În măsura în care cel care folosește bunul, pe durata în care îl folosește, face contract de
asigurare de bunuri, în momentul în care lucrul piere, el nu mai este ținut să restituie bunul. Are
însă obligația sa remită catre proprietar fie suma de bani care a încasat-o de la asigurator fie să îi
cesioneze creanța, încă neexecutată, pe care o are împotriva asiguratorului. Rețineți acest lucru
vizavi de obligația e restituire. În cazul împrumutului de consum ca regulă nu are cum să devină
imposibil de executat deoare bunurile de genu nu pier, prin excepție dacă devine imposibil de
executat se aplică regula cu echivalentul valoric (art 2164), iar în cazul împrumutului de
folosință bunul piere fortui riscurile sunt la proprietar. Îmsă dacă împrumutatul avea un contract
de asigurare pe durata utilizării bunului el va fi ținut să remită suma de bani sau să cesioneze
creanța împotriva asiguratorului în beneficiul proprietarului.

CURS 16

Cursul Contracte 18.01.2019

David: Vă rog să fiți atenți la următoarea stare de fapt și cum s-ar împăca ea cu ce ați
citit voi până acuma și ce scrie în cod. Speța e foarte simplă, contract de rentă viageră, părțile
stabilesc că debirentierul (cel care e ținut la plata rentei) va trebui să achite o rentă de 300 euro
lunar pe o perioadă de 20 de ani. În contul acestei sume, credirentierul (care va primi renta)
transfera dreptul de proprietate asupra unui apartament din municipiul Huedin și stipulează în
contract că, dacă debirentierul decedează înainte de împlinirea termenului de 20 de ani,
obligația de plată a debirentierului se stinge pentru viitor. După 13 ani de la încheierea
contractului, credirentierul decedează, iar debirentierul oprește plata și succesorul
credirentierului se prezintă la voi, avocați, să vă întrebe dacă este legal contractul dacă are ceva
de făcut. Menționez că succesorul se prezintă din cauza faptului că a primit o notificare de la
debirentier în care acesta îi spune că care de restituit suma de 1200 de euro, deoarece plătea în
avans pe 25 a lunii pentru 6 luni. Acesta a plătit în avans pe 6 luni și după 2 luni, credirentierul
moare, debirentierul solicitând banii înapoi pentru cele 4 luni plătite post-mortem. Succesorul
vine și vă întreabă dacă care e situația contractului și dacă trebuie să dea banii înapoi.

Din sală: În primul rând la articolul 2248, alin(2) prevede că „atunci când credirentierul
decedează înainte de expirarea perioadei pentru care renta s-a plătit în avans, debirentierul nu
poate cere restituirea sumei plătite aferente perioadei în care creditorul nu a mai fost în viaţă”.
Cred că se aplică în speță debirentierul a făcut plata în avans și celălalt a murit.

164
CURS 2017-1018

David : Bun, vă rog frumos sa-mi spuneți dacă textul e aplicabil în speță. Sigur că se
ridică întrebarea care e regimul acestui text de lege și dacă el vine în contradicșie cu regulile
plății nedatorate. Deschideți la 1341 22 Cciv. Întrebarea e simplă...se aplică 2248(2), suma nu
trebuie restituită, derogând de la plata nedatorată sau 2248(2) nu e aplicabil pentru că 2248(2)
nu cumva este aplicabil doar în situațile în care se stabilește în contractul de rentă viageră o
plată să zicem trimestrială sau la 6 luni...deci contractual....deci tu plătești în ianuarie până în
iunie pentru că așa se prevede în contract...ăla crapă în mai...tu sigur ai făcut plata pentru că
așa se prevedea contractul, nu era o plată anticipată, era o plată scadentă și implicit datorată la
1 ianuarie. Și vine legea și spune că sigur că dacă tu ai plătit în ianuarie rentele pentru iunie
inclusiv, și vine ăla și crapă în mai, tu nu mai poți cere înapoi renta pe iunie, pentru că era
scadentă și datorată deja din luna ianuarie. Atenție, în speța noastră care-i starea de fapt? El
era scadent cu renta în fiecare lună, în avans doar pentru luna următoare. Și el ce a făcut? Deși
contractul îi impunea să plătească în avans numai renta aferentă pentru luna următoare el a
plătit în avans 6 luni. Întrebarea este 2248(2) se aplică în situația în care contractul de rentă
viageră îți stabilește o plată pe luni în avans sau se aplică în situația în care contractul nu îți
stabilește nimic și tu de nebun plătești pe 3 ani în avans. Asta e o întrebare...și a doua întrebare
e dacă altceva mai aveti sa-i spuneți la ăsta (succesor n.r.) în legătură cu situația lui sau
atât..2248(2) ?

Poștoacă : Renta viageră nu ar trebui constituită pe durata vieții și nu pe un termen

stabilit de părți?

David : Păi părțile s-au folosit de durata vieții credirentierului drept criteriu, au stabilit
obligația de plată pe 20 de ani dar nu mai târziu de decesul credirentierului. În situația asta
putem spune că au nesocotit în vreun fel prevederile din materia rentei viagere?

Din sala:....(Nu se înțelege)....

Din sală: Consider că 2248 e text general în materie de rentă viageră, pentru că ne zice
legiuitorul „ în lipsă de stipulație contrară” și atunci alineatul doi ar fi o consecință directă a
alineatului 1. Nu stabiliți că se plătești lună de lună și plătești în avans, suporți riscul decesului.

David: Bun și atunci ar fi aplicabil 2248 în speță?

Din sală: Dacă s-a asumat, în contract, plata trimestrială da...

22
Art. 1341
Noţiune
(1) Cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire.
(2) Nu este supus restituirii ceea ce s-a plătit cu titlu de liberalitate sau gestiune de afaceri.
(3) Se prezumă, până la proba contrară, că plata s-a făcut cu intenţia de a stinge o datorie proprie.

165
CURS 2017-1018

David: NU, în contract s-a asumat plata lunară și cu toatea astea, ăla a plătit pe 6 luni în
avans.

Din sală: Nu, atunci....

David : Bun, deci colegul vostru zice că nu e aplicabil 2248(2). Văd că nu vă stârnește
prea mare nedumerire sau interes speța asta așa că o lasăm baltă. Vă mai zic încă una pt că e
din același context..asta e mai simpla. Se încheie un contract de rentă viageră între
A(credirentier) și B(debirentier), în care părțile stabilesc că renta va fi datorată până la
momentul decesului lui C, un terț față de contract. La 6 luni după contract, terțul C moare fiind
lovit de un troleu și aruncat în fața unei biciclete cu roți groase, fapt care îi este fatal. Vă rog să-
mi spuneți dacă în situația asta contractul de rentă viageră, în valoarea de 300 euro pe lună,
care s-a plătit timp de 6 luni, în contra unui imobil de 110.000 euro. În situația asta se poate
contesta validitatea, eficacitatea ce vreți voi sau nu?

Din sală: Ce vârsta avea C?

David : C avea frumoasă vârsta de 69 de ani

Din sală: I se predat bunul debirentierului?

David : Irelevant dar da...Vă rog totodată să vă gândiți dacă este vreo difereță între
situația asta și aceeași speță (imobil de 110.000 euro, rentă lunară de 300 de euro, ) dar la 6
luni C decedează în urma agravării cancerului la plămân de care suferea. În situația asta se
poate sau nu se poate pune sub semnul întrebării eficacitatea sau validitatea contracului de
rentă viageră

Din sală: La momentul încheierii contractului era constatat că C avea cancer sau ceva de
genu? Că atunci ar fi o problemă cu cauza contractului după părerea mea....

David: Adică?
Din sală: Adică el a mers la doctor și i-a spus doctorul că mai are de trăit maxim 3 luni
dar el până la urmă a dus-o 6 luni și ăsta cu care a încheiat contractul știa ce a zis și ar fi o
problemă cu cauza contractului.

David : Ce problemă?

Din sală: Că, na, ăla prevede că el o să moară înainte de 30 de zile....

David: De ce ne interesează astea 30 de zile? Îi o chestie religioasă, are legătură cu

durata postului?

166
CURS 2017-1018

Din sală: Dacă deceda după 30 de zile nu ar fi fost valabil încheiat contractul, conform
art 2247.

David : 2247...că-i lângă 2248....ce ne spune ?

Din sală: Nu produce, de asemenea, niciun efect contractul prin care s-a constituit cu
titlu oneros o rentă pe durata vieţii unei persoane care, la data încheierii contractului, suferea
de o boală din cauza căreia a murit în interval de cel mult 30 de zile de la această dată

David : A nostru a murit în 6 luni...e aplicabil 2247 în speță?

Din sală: Nu-i un contract aleator și în situația asta rămâne valabil, chiar dacă moare în 6
luni?

David : Loz în plic nene...uni moare alți se naște...deci? Deci, fir-ar să fie, că stăm aici ca
la votări..în mod evident că în exemplu nostru, cu ăla care moare la 6 luni de cancerul
pulmonar, nu este aplicabil 2247 dar nici nu avem nevoie să fie aplicabil....de ce? Pentru simplul
fapt că nu avem o gândire penalistă asupra vieții și ne interesează principiul din spatele
articolului. Care e principiul? Că renta de aia îi viageră, că ea este invariabil , atunci câmd care
caracter oneros este un contract aleatoriu. Prin urmare ori de câte ori se poate indentifica într-
un contract de rentă viageră că lipsește elementul alea contractul este lovit de nulitatea pentru
lipsa cauzei. Deci renta viageră poate să fie cu titlu gratuit atunci când asumi tu din varii motive
asiguri cu regularitae sume de bani unei persoane pe durata întregii sale vieți și faci acest lucru
cu titlu gratuit. În cazul ăsta e relativ simplu, renta poate fi stabilită prin intermediul unei
donații, contract, sau prin intermediul unui testament, act juridc unilateral. Renta viageră poate
totodată, și aici va prezenta cele mai multe complicații, poate să fie încheită cu titlu
oneros....adică în contul rentei, cineva și anume credirentierul, să ofere o prestație. În măsura
în contul rentei viagere se oferă o contraprestație, vorbim de un contract cu titlu oneros pentru
că ambele părți primesc o prestație evaluabilă în bani. Ori de câte ori este încheiată cu titlu
oneros, ea este valabilă în măsura în care are caracter aleatoriu. Care este elementul alea în
cazul rentei viager? Durata vieții...credirentierului, dar părțile pot deroga și pot stabilească
drept criteriu durata vieții debirentierului sau a unui terț. Acuma, bineînțeles că în condițiile lui
2247 ce face legiuitorul? Mai mult sau mai puțin aleatoriu, inventează un număr, 30 de zile, și
zice dacă ăla crapă în 30 de zile de o boală de care suferea, contractul este lovit de
nulitate...repet „ Nu produce, de asemenea, niciun efect contractul prin care s-a constituit cu
titlu oneros o rentă pe durata vieţii unei persoane care, la data încheierii contractului, suferea
de o boală din cauza căreia a murit în interval de cel mult 30 de zile de la această dată”. Sigur că
textul este utile pentru că stabilește un criteriu foarte clar de stabilire a lipsei cauzei...dacă omul
ăla suferea de o boală și moare în 30 de zile de la încheiere nu mai avem ce povesti contractul
este lovit de nulitate. Acest text, însă, nu împiedică, nu e restrictiv, nu spune doar în situația

167
CURS 2017-1018

asta. El nu împiedică partea interesată să demonstreze că lipsea caracterul alea la chiar și când
decesul a survenit după trecerea termenului de 30 de zile. Atunci ori de câte ori la încheiere
contractului, partea sau terțul în funcție de care se stabilește criteriul de durată, suferă de o
boală incurabilă care duce într-un interval scurt la deces, lipsește elementul alea...lipsește astfel
cauza. Care e consecința lipsei cauzei? Ați învățat la partea generală.

Încă o întrebare: în măsura în care renta asta viageră este facută în favoarea unui
terț, va fi invariabil vorba despre o donație indirectă? A încheie cu B un contract de rentă
viageră, urmând ca A să plătească renta în beneficiul lui C.

Depinde, dacă există intenția de a gratifica, deoarece este posibil ca terțul să fi avut
un contract anterior cu una dintre parți.

Exact! Deci, în măsura în care renta viageră conține o stipulație pentru altul nu
înseamnă neapărat și obligatoriu că renta viageră este, de fapt, o donație indirectă.
Nicidecum! Este perfect posibil ca printr-un contract anterior una dintre părti să datoreze o
sumă de bani terțului.

Înotdeauna am zis așa: nu există contract de uzufruct, contract de superficie,

contract de cesiune de creanță…și am zis asta deoarece alea reprezinta drepturi (reale sau de
creanță), iar nu operațiuni juridice! Și acuma vă întreb eu: tocmai am constatat că acest
contract de rentă viageră poate să fie cuprins într-un contract de donație…și atunci întrebarea
este: renta asta viageră este un contract de sine-stătător sau este o formă pe care o pot
îmbraca și alte contracte (cum ar fi contractul de donație)? Vă mai întreb și altceva: renta
viageră este un efect strict specific acestui contract sau ați mai auzit de așa ceva?

Vă rog frumos să-mi spuneți, în cazul unui accident de circulație, o persoană este
ranită grav și suferă atât prejudicii patrimoniale, căt și nepatrimoniale( este lipsită de
capacitatea sa de muncă, rămâne în scaunul cu rotile etc.)….pentru tot restul vieții! În situația
asta, care va fi consecința dpvd juridic?

Răspundere civilă delictuală.

În regulă, știm asta! Dar cum se va concretiza acea angajare a răspunderiii civile
delictuale?

Printr-o obligație de indemnizare a victimei accidentului.

Și pe ce durată se va întinde acea obligație?

Pe durata vieții.

168
CURS 2017-1018

Și atunci, ce formă va îmbraca acea indemnizație acordată pe tot restul vieții?

Forma unei rente viagere.

Exact!

În ceea ce privește întreținerea, ar fi trebuit să zburdați ca puii de gazelă )) tocmai

ați studiat intensiv, v-ați concentrat asupra acestei chestiuni la dreptul familiei! Acolo ați întalnit
aplicații ale obligației legale de întreținere. Deci atât obligația care face obiectul rentei viagere,
cât și cea care face obiectul întreținerii pot avea altă sursă decat contractul de rentă viageră
sau cel de întreținere. Mai mult, tocmai am vazut că ctr. de rentă viageră poate să ia forma unei
donații, caz în care se vor aplica regulile din materia donației. Iar acuma, ca să fie varza
completă…primul exemplu de la care am plecat, ca să închidem cercul, suna în felul ăsta: A dă
un imobil și B se angajează să plătească o rentă timp de 20 de ani. Ce-i asta? O vânzare cu plata
prețului în avans! Deci, vă rog foarte mult să distingeți între ceea ce înseamnă o rentă viageră
propriu-zisă ( care, după cum am văzut , poate să îmbrace forma unei donații) de alte contracte
precum vânzarea care este totodată un contract oneros, dar care vânzare este lipsită de
caracterul aleatoriu! Dacă spui că ăla îi plătește sume lunare nu înseamna automat că vorbim
despre o rentă viageră. Și acum revenim: am zis că poate fi rentă cu titlu gratuit și îmbracă
forma donației sau a testamentului. Dacă renta aia e cu titlu gratuit în beneficiul unui terț poate
intra în discuție o donație deghizată sau o plata datorată facută în favoarea unui terț.

Spetă: A îl accidentează pe B. Prin hotărâre judecatorească A este obligat să

plătească o rentă viageră pentru B în temeiul răspunderii civile delictuale. Ce face ulterior A? A
încheie cu X un contract prin care acesta se obligă să platească o rentă lunară lui B. În situația
dată avem o rentă viageră care se încheie în beneficiul unui terț( sub forma stipulației pentru
altul), dar ea nu realizează ce anume? O donație către victimă. Deoarece victimei ii se datora
acea suma în temeiul hotărârii judecătorești. În cazul acesta, renta asta o fi cu titlu oneros? Am
zis că nu-i donație indirectă deci…

Este vorba despre o dare în plată…

Evident că nu e vorba de o dare în plată! Aia e atunci când execuți o altă prestație în
contul obligației cu acordul creditorului. În cazul nostru, prestația e fix aceeași, adică plata unei
sume de bani către victima accidentului. Atâta tot că plata este facută de către altcineva, nu de
către cel care a fost condamnat. Și am zis că nu este o donație indirectă deoarece există o
obligație preexistentă…nu intră în dicuție o liberalitate.

Preluare de datorie.

169
CURS 2017-1018

Vă rog să fiți atenți! În momentul în care se încheie contractul de rentă viageră,

debirentierul nu se obligă față de victimă să plătească renta, ci față de co-contractantul său.
Deci nu discutăm despre o preluare de datorie pentru că aia ar presupune ca noul debitor să se
oblige față de vechiul creditor…aici mecanismul seamănă mai mult cu acela de la
subcontractare. În cazul nostru, nu va fi nicidecum vorba de o rentă viageră cu titlu oneros, ci
de una cu titlu gratuit. Doar că această gratuitate nu va fi facută în contul victimei, ci in contul
co-contractantului!

Pasul 1 1: A îl accidentează pe B.

Pasul 2: A este obligat în temeiul unei hotărâri judecătorești la plata unei rente
viagere lunare către B.

Pasul 3. A încheie cu X un contract de rentă viageră în beneficiul lui B.

Așadar , CONCLUZII:

1. Contractul de rentă viageră conține o stipulație pentru altul, contractul fiind

încheiat în beneficiul lui B.

2. Nu realizează o donație indirectă în favoarea lui B deoarece urmărește stingerea

unei obligații preexistente.

3. Contractul de rentă viageră în acest caz realizează o donație indirectă în

beneficiul lui A.

Bun! Astea sunt observațiile legate de ipotezele în care renta viageră este cu titlu
gratuit. Gratuitatea poate să fie directă și atunci contractul trebuie încheiat în formă autentică
sau poate fi o gratuitate indirectă, iar atunci forma autentică nu mai este necesară.

În exemplul nostru, X asumă plata unei obligații pe care în mod normal trebuia să o
asume A. Astfel, X nu îl îmbogățește în mod direct pe A prin contract, dar evită o insărăcire a
acestuia. Astfel, discutăm despre o donație indirectă. Același mecanism îl avem și la remiterea
de datorie sau atunci când se realizează o preluare de datorie. Nu te îmbogățesc în mod direct,
dar evit o insărăcire a ta! Astfel, în mod indirect, eu te gratific.

170
CURS 2017-1018

Renta viageră:

1. Donație directă.

2. Donație indirectă: în beneficiul co-contractantului( a se vedea exemplul

anteriror) sau a unui terț.

Ipotezele în care renta viageră are caracter oneros:

Contractul de rentă viageră este valabil încheiat ca act oneros exclusiv în

situația în care poate fi identificat elementul ‘’alea’’ legat de durata vieții unuia dintre
contractanți ( de regulă, credirentierul), respectiv durata vieții unui terț determinat, identificat
de parti. Așadar, contractul calificat de părti ca rentă și încheiat pe o durată determinată
diferită de durata vieții unuia dintre cei menționati nu poate fi valabil drept contract de rentă
viageră. El poate fi însa valabil, în măsura în care este posibilă recalificarea lui drept alt contract
oneros ( și comutativ), cum ar fi contractul de vânzare cu plata prețului în rate.

Spuneți-mi, vă rog frumos, ce întelegeți prin element ‘’alea’’?

Un eveniment exterior voinței părților care se întamplă fără să intervină în vreun fel
părțile…

Uite poftim!

… l-am mai întalnit la administrativ.

Bă, lăsati, bă!!:)))) este un element aleatoriu răsăritul soarelui?

Nu!

Este el un element independent de voința părților? Da!

+sa fie un eveniment nesigur!

Deci ne zice colegul vostru: elementul ‘’alea’’ reprezintă un eveniment incert și

independent de voința părților. Ei bine, dacă îl definim așa, am comis-o ) De ce? În cazul rentei
viagere, elementul ‘’alea’’ se referă la decesul ăluia, care deces, sper să nu vă dau vești proaste,
este un eveniment cât se poate de cert pentru fiecare dintre noi. Totuși, ceea ce este incert în
toată discuția asta este momentul în care ăla are să crape, iar noi la aia trebuie sa ne raportăm!
Aduceți-vă aminte că ați învățat la partea generală diferențele dintre termen și condiție!
Termenul poate fi cert sau incert. Termenul incert se distinge de condiție prin aceea că
termenul incert se va produce, mai devreme sau mai târziu, dar se va produce, iar condiția este

171
CURS 2017-1018

nesigură chiar din perspectiva producerii ei, poate să nu se întample! Și atunci vă întreb: la
renta viageră discutăm despre condiție sau termen incert?

Termen incert.

Este foarte important următorul lucru, de aia v-am întrebat prostia asta. Cu
siguranță nu putem vorbi de o condiție, de ce? Pentru că, în contractul de rentă viageră,
elementul ‘’alea’’ este chiar cauza contractului, este elementul care împinge părțile să se
angajeze juridic. Prin urmare, dacă lipsește elementul ‘’alea’’ nu mai avem cauză deci contractul
este lovit de nulitate. În cazul condiției, aceasta nu va putea fi niciodată cauza contractului
deoarece ar însemna ca aceasta sa fie un element de valabilitate a contractului, lucru care nu-i
posibil!

Prin element ‘’alea’’ se înțelege un eveniment viitor și cert ca producere, însă incert
ca moment la care se va produce. Tocmai de aia, obligația cu executare succesiva asumată de
debirentier este afectată de un termen incert, termen exctinctiv incert.

De ce ne zbatem noi să tot explicăm că ăsta e un contract aleatoriu? Are careva

idee care e miza distincției ăsteia - comutativ vs. aleatoriu?

Faptul că fiecare parte își asumă riscul unui câștig și a unei pierderi în același timp.

Ok, asta știm deja…Dar ca regim juridic al actului încheiat…Care este instituția de
drept civil care le delimitează? LEZIUNEA.

Renta viagera, având în vedere caracterul ei aleatoriu, nu este, de principiu,

susceptibilă de a fi anulată pe temeiul leziunii. De ce? Pentru că leziunea presupune un
dezechilibru major între prestații…sau, într-un limbaj mai de lemn, un preț insuficient. Nu se
pune problema anulării unui astfel de contract pe motiv de leziune.De ce? Pentru că într-un
contract aleatoriu ambele părti urmăresc un astfel de dezechilibru, iar în același timp își asumă
riscul unei pierderi.

Ca un contract să fie aleatoriu ( în speța noastră , este necesar ca ambele parți să-și
asume în același timp posibilitatea unui caștig/ pierderi sau e suficient ca doar una dintre ele să
o faca?

Iți dau un apartament la etajul 8 în Mănăștur, iar tu îmi vei plăti o rentă lunară de
250 de euro( desigur, luând în calcul inclusiv fluctuațiile monetare). Iar acuma să nu mă luați cu
fluctuațiile de pe piața imobilelor, cât va crește sau va scadea prețul apartamentelor și altele, ca
tot apartament e.

Oricum beneficiarul rentei nu o să aibă ce pierde…

172
CURS 2017-1018

))))

Și acuma o să mă luați cu de alea cu imoralitate….:)))

Păi câștigul e tocmai faptul că dacă traiește mai mult scoate mai multi bani decât ar
fi scos în mod normal de pe apartament.

Vă rog să fiți atenți! Chiar dacă elementul alea influențează întinderea unei singure
obligații din contract, șansa caștigului/ pierderii vizează ambele parți! Elementul alea nu trebuie
să vizeze ambele prestații. E suficient ca una dintre ele să fie influențată de elementul alea,
deoarece riscul asumat de părți se va concretiza prin discrepanța dintre prestații. Pe scurt, dacă
eu crap mai repede de vreme, tu ieși în câstig că rămâi cu apartamentul pe care ai dat mai puțin
decât ar costa în mod normal. Pe de alta parte, dacă eu sunt bătrân și sufăr de multe boli, dar
mă vindec repede și trăiesc mult, mult, tu vei ieși în pierdere deoarece vei avea de plătit mai
mult în contra unui aparatament care nu face atât. De aia acea ‘’rentă viageră’’ din primul
exemplu nu era valabilă pentru că acolo elementul alea lipsea! Ăla își făcuse calculul pentru
plata rentei pe 20 de ani și vede că nu îi dă mai mult de plătit decât ar valora apartamentul ăla,
deci că nu are cum să iasă în pierdere. În schimb, pentru celălalt există acel risc( poate, poate
trage de el și o duce ăia 20 de ani, dar dacă crapă mai repede….ghinion! Astfel, riscul pierderii
este asumat de o singură parte. Consecința care e? Nulitatea contractului!

Un contract aleatoriu este lovit de nulitate atunci când lipsește elementul alea
pentru părti și , eventual, se poate face recalificarea într-un contract comutativ. Tot de nulitate
va fi lovit și acel contract aleatoriu în care elementul alea lipsește pentru una dintre părți!

Bun. Deci deschideţi vă rog frumos la 2242.

Art. 2242: Noţiune

(1)Prin contractul de rentă viageră o parte, numită debirentier, se obligă să efectueze în

folosul unei anumite persoane, numită credirentier, prestaţii periodice, constând în sume de
bani sau alte bunuri fungibile.

(2)Renta viageră se constituie pe durata vieţii credirentierului dacă părţile nu au stipulat

constituirea acesteia pe durata vieţii debirentierului sau a unei terţe persoane determinate.

Am încercat să povestim despre caracterul aleatoriu şi acum să vedem cum se traduce

el, în concret, în reglementarea rentei viagere. Mai întâi, 2242 CC, vă rog să vă uitaţi la el, la
alineatul 2. Sigur că 2242 alin. 2 trebuie legat de 2243.

Art. 2243: Modurile de constituire

173
CURS 2017-1018

(1)Renta viageră poate fi constituită cu titlu oneros, în schimbul unui capital de orice
natură, sau cu titlu gratuit şi este supusă, sub rezerva dispoziţiilor capitolului de faţă, regulilor
proprii ale actului juridic de constituire.

(2)Atunci când renta viageră este stipulată în favoarea unui terţ, chiar dacă acesta o
primeşte cu titlu gratuit, contractul nu este supus formei prevăzute pentru donaţie.

Mai precis, ori de câte ori avem o rentă viageră cu titlu oneros la care face referire 2243
în alin. 1, durata vieţii va funcţiona drept criteriu al aleatoriului contractului. Fac o precizare, fiţi
un pic atenţi. Am zis noi că renta viageră poate să fie şi cu titlu gratuit, dar să ne înţelegem de la
bun început asupra unui lucru. În mod esențial, renta viageră nu este cu titlu gratuit, este cu
titlu oneros. Şi lucrul acesta transpiră inclusiv din reglementarea din Codul Civil. Vă rog să vă
uitaţi la 2243, la alin 1. Ce vrea să spună textul ăsta? Vrea să spună următorul lucru: la origine,
renta viageră funcționează ca un soi de investiție. Mai precis, eu, credirentier, ce fac? Îţi dau ţie
un capital care poate să fie un bun, o sumă de bani, o altă valoare patrimonială. Şi acel capital,
în timp, pe durata vieţii mele va produce pentru mine renta. Renta (facem o paralelă stupidă)
funcționează ca un soi de fruct civil al capitalului de investiție pe care ţi l-am dat eu ţie. Aşa e
gândit contractul de rentă viageră. Sigur că el poate să fie şi cu titlu gratuit, am văzut, dar alea
sunt situaţiile atipice. Ca regulă, el e cu titlu oneros. Şi presupune că eu, credirentier, avansez
un capital care va produce pe durata vieţii mele nişte „fructe civile” (rentele) de pe urma cărora
mă voi folosi eu până dau colţul. De aia se foloseşte termenul de „capital”. Nu l-aţi mai întâlnit
şi la alte contracte. Ideea de capital tocmai asta traduce: faptul că eu investesc o anumită
valoare şi de pe urma investiţiei mele obţin pe durata vieţii anumite sume de bani. Sigur că da,
avem caracterul aleatoriu pentru că nu ştim cât o să trăiesc. Dar asta nu schimbă faptul că
există o investiţie iniţială care produce nişte beneficii pentru mine.

Mai departe, vă rog frumos, 2246 (l-am discutat deja), respectiv 2247. Ambele texte
legale tratează/vizează consecinţele lipsei cauzei. Ori de câte ori lipseşte elemental alea,
sancţiunea este nulitatea contractului. Reţineţi-le şi pe alea 2. Alături de 2242, 2243 şi 2246,
2247, care presupun consecinţe ale caracterului aleatoriu.

Deschideţi la 2251.

Art. 2251: Rezoluţiunea contractului la cererea credirentierului

(1)Creditorul unei rente viagere constituite cu titlu oneros poate cere rezoluţiune a
contractului dacă debirentierul nu depune garanţia promisă în vederea executării obligaţiei sale
ori o diminuează.

(2)Credirentierul are dreptul la rezoluţiune pentru neexecutarea fără justificare a

obligaţiei de plată a rentei de către debirentier.

174
CURS 2017-1018

(3)În lipsa unei stipulaţii contrare, rezoluţiunea nu conferă debirentierului dreptul de a

obţine restituirea ratelor de rentă deja plătite.

Ce ne spune 2251 alin. 3? În lipsa unei stipulaţii contrare, rezoluţiunea nu conferă

debirentierului dreptul de a obţine restituirea ratelor de rentă deja plătite.

Se ridică întrebarea: având în vedere 1635 textul general referitor la restituirea

prestațiilor, de ce anume textul spune că în caz de rezoluțiune, nu există posibilitatea de a
restitui deja plătite? Şi v-aş mai întreba altceva: de ce textul spune despre rezoluţiune, câtă
vreme renta presupune o obligaţie cu executare succesivă?

[E o chestie interesantă plata rentei viagere… e vorba despre plata unei sume de bani
care teoretic s-ar putea executa şi uno ictu, nu neaparat fractionaţ, daaaar, numai la prima
vedere. De ce? Pentru că, vă rog frumos să nu uitaţi că la momentul încheierii contractului,
cuantumul acestei obligaţii nu este cunoscut. Prin urmare nu ai cum să execuţi uno ictu o
prestaţie al cărei cuantum este nedeterminat şi care nici nu poate fi determinat la momentul
încheierii contractului. Aici puteţi să vă lăsaţi un subiect de gândire. De ce? Pentru că noi am zis
tot timpul: obligaţiile cu executare succesivă sunt obligaţii care, prin natura lor nu pot fi
executate decât pe măsură ce trece un anumit interval de timp. Obligaţia de plată a unei sume
de bani, am zis tot noi ca este susceptibilă prin natura ei de a fi plătită uno ictu. Asta în măsura
în care cuantumul ei este cunoscut la momentul încheierii contractului. dacă cuantumul nu este
cunoscut şi părţile condiţionează cuantumul tocmai de o durată de timp (incert), atunci
obligaţia nu mai poate fi executată uno ictu la momentul încheierii contractului. Sigur că ar
putea fi executată uno ictu când se împlineşte termenul, dar nu mai reprezintă niciun interes
pentru credirentier, că el e deja îngeraş şi nu s-ar mai putea folosi de prestaţie.]

Întrebarea rămâne: de ce la alin. 3 avem o rezoluţiune fără restituirea prestaţiilor?

Reglementarea din 2251 alin 3 confirmă caracterul aleatoriu (mai mult decât atât, îl susţine),
împiedicând pe debirentier să înlăture, prin fapta proprie, prin culpa proprie, consecinţele
caracterului aleatoriu. Adică, ce ar putea el să facă? Poi a văzut că a executat timp de 15 ani şi
numa’ nu mai moare ăla. şi în 15 ani deja a plătit valoarea capitalului pe care l-a primit el, nu îi
mai convine să plătească în continuare. Şi atunci ce face? Refuză să mai execute în speranţa că
celălalt va solicita rezoluţiunea, cu consencinţa că acel contract se desfiinţează, primeşte înapoi
şi capitalul dar şi rentele deja achitate. Exclus, pentru că nu există posibilitatea ca într-un
contract aleatoriu, una din părţi, prin voinţă proprie, să înlăture consecinţele riscului pe care l-a
asumat la momentul la care a încheiat contractul. E limpede?

E clar că e rezoluţiune, pentru că din perspective credirentierulu, prestaţia pe care

doreşte el să o recupereze este o prestaţie executată uno ictu. Prin urmare e clar că el are
nevoie de o executare retroactivă a contractului.

175
CURS 2017-1018

Vă întreb altceva. Deschideţi tot la 2251. Textul vorbeşte despre rezoluţiunea la cererea
credirentierului. De ce e reglementată numai rezoluțiunea la cererea credirentierului (din culpa
debirentierului)?

Deschideţi la 1651.

Art. 1651: Aplicarea unor reguli de la vânzare

Dispoziţiile prezentului capitol privind obligaţiile vânzătorului se aplică, în mod

corespunzător, obligaţiilor înstrăinătorului în cazul oricărui alt contract având ca effect
transmiterea unui drept, dacă din reglementările aplicabile acelui contract sau din cele
referitoare la obligaţii în general nu rezultă altfel.

Este aplicabil în ceea ce priveşte contractul de rentă viageră?Da. Ori de câte ori capitalul
pe care îl dă credirentierul este un bun a cărei proprietate se transferă de la credirentier la
debirentier, credirentierul este ținut de toate obligațiile de care este ținut în mod normal
vânzătorul. Pentru că nu avem texte speciale care să deroge în materia rentei viagere. Prin
urmare, se aplică obligaţia de predare a bunului (predare conformă), garanţia pentru vicii
ascunse şi evicţiunea. În măsura în care nu se predă bunul sau predarea e neconformă sau
bunul prezintă vicii ascunse pe care le descoperă numai ulterior debirentierul sau debirentierul
este evins ulterior încheierii contractului, el are posibilitatea să ceară rezoluţiunea contractului
de rentă viageră. De ce legiuitorul alege să facă referire numai la rezoluţiunea la cererea
credirentierului? Pentru că aici era necesar să fie prevăzute anumite reglementări speciale care
să garanteze menţinerea caracterului aleatoriu. Deci textul nu exclude rezoluțiunea la
solicitarea debirentierului, ci doar stabilește această rezoluţiune la cererea credirenterului are o
reglementare specială care derogă de la dreptul comun. Pentru rezoluţiunea solicitată de
cealaltă parte se aplică dreptul comun în materie de rezoluţiune/reziliere.

1635 restituirea prestaţiilor – drept comun

Vă rog frumos uitaţi-vă la 2252.

Art. 2252: Irevocabilitatea contractului

(1)Debirentierul nu se poate libera de plata rentei oferind restituirea capitalului şi

renunţând la restituirea ratelor plătite.

(2)Debirentierul este ţinut la plata rentei până la decesul persoanei pe durata vieţii
căreia a fost constituită renta, oricât de împovărătoare ar putea devein prestarea acesteia.

Acum vă rog să fiţi atenţi. Haideţi să ne imaginăm că mâine dimineaţă legiuitorul român
ar abroga 2252. Care ar fi consecinţele pentru noi toţi? Cum le-am resimţi? Colega voastră ne

176
CURS 2017-1018

zice că nu ar fi nicio consecinţă pentru că avem articolul 1270, care reglementează forţa
obligatorie. Ăsta trebuie să-l ştiţi din minte, să-l aveţi tatuat în formă de fluturaş.

Art. 1270: Forţa obligatorie

(1)Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.

(2)Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cause
autorizate de lege.

Facem o pauză de la 2252. Uitaţi-vă la 2251 alin 2. Credirentierul are dreptul la

rezoluţiune pentru neexecutarea fără justificare a obligaţiei de plată a rentei de către
debirentier. Ce înseamnă neexecutare fără justificare? Înseamnă că e culpabilă. Unde găsim
ipotezele de justificare? Deschideţi la 1555 până la 1557. Cauzele zise justificative care
presupun că deşi avem o neexecutare, nu există culpă din partea debitorului:

1. Sunt în situaţia în care avem o ordine de executare a obligaţiilor, adică obligaţia lui
devine scadentă numai după ce am executat-o eu pe a mea. Dacă nu am executat, nu pot să îi
reproşez lui vreo culpă.

2. În cazul în care mi se poate opune cu succes excepția de neexecutare.

3. În cazul în care forța majoră sau cazul fortuit împiedică executarea obligaţiei ăluia.

Şi acum, vă rog să vă uitaţi la 2252 din nou şi să-mi explicaţi de ce anume ar prezenta
relevanţă 2252 în cazul unei neexecutări lipsită de justificare. Nu vă ascund faptul că mie mi se
pare că nu ar prezenta relevanţă. Dar atunci rămânem cu întrebarea: de ce anume 2252 este în
Codul civil? Pentru că e destul de departe 1270 şi s-a gândit legiuitorul să mai amintească?
Explicația lui 2252 nu este o simplă reiterare a forței obligatorii. Are o altă rațiune. Bineînţeles
că debirentierul nu poate să vină să-ţi dea înapoi capitalul, să-ţi zică „Gata, nu mai executăm
contractul”. E clar că nu poate să facă aşa ceva. Nu mai avea nevoie legiuitorul să spună aşa
ceva, şi totuşi a spus-o. De ce? Pentru că Legiuitorul a dorit să sublinieze altceva cu această
prevedere: regimul aleatoriu al rentei viagere are caracter imperativ, adică părțile nu pot prin
voința lor să deroge de la caracterul aleatoriu, adică nu pot să stipuleze nicio clauză, nici dacă se
pun de acord de la încheierea contractului, care să îi permită debirentierului să decidă că îți
restituie capitalul sau să decidă ce mai zice textul acela acolo. Adică, în esenţă, că nu-s numai
ipotezele de la 2252, ceea ce spune textul acesta e următorul lucru. Textul ar fi putut fi formulat
în felul următor: reglementarea caracterului aleatoriu în materie de rentă viageră este de
ordine publică, este imperativă şi părţile nu pot să deroge de la ea. Aia ce înseamnă? Că
asumarea riscului este totală şi definitivă la încheierea contractului şi nu poate exista nicio
clauză prin care vreuna dintre părţi să aibă posibilitatea pe parcursul derulării contractului, când

177
CURS 2017-1018

vede că se îngroaşă gluma, să pună capăt contractului sau să modifice contractul astfel încât să
nu suporte riscul în tot sau în parte.

Veţi vedea în semestrul 2 că şi în materie de donaţie avem principiul irevocabilităţii. Şi

acolo o să vedeţi că se înşiră, de către legiuitor, o sumă de clauze pe care donatorul nu poate să
le pună în contractul de donaţie, astfel încât ulterior încheierii donaţiei să transforme contractul
gratuit într-un contract oneros. Nu uitaţi, vă rog frumos, că într-adevăr avem principiul forţei
obligatorii la articolul 1270, dar nimic nu le împiedică pe părţi să stabilească derogări de la
acesta. [Exemplu: denunţarea unilaterală - părţile, prin acordul lor, dau posibilitatea uneia
dintre ele să fie ţinute mai uşor de contract, că are posibilitatea să-l denunţe unilateral. Mai
există clauze prin care părţile dau posibilitatea uneia dintre ele să modifice conţinutul
contractului, am întâlnit, spre exemplu, la antrepriză, unde se poate întâmpla ca la încheierea
contractului, niciuna dintre părţi să nu ştie exact toate lucrările ce vor trebui executate. Şi
atunci se conferă uneia dintre ele, spre exemplu antreprenorului, să modifice, stabilind pe
parcursul derulării contractului şi alte lucrări care trebuie executate.] În cazul contractului de
rentă viageră, 2252 de aia e foarte important pentru că vine şi spune cât se poate de tranşant
că nici măcar prin acordul părţilor nu e permis ca părţile să deroge de la caracterul aleatoriu
impus de lege în cazul acestui contract.

2252 CC nu este un text care să se rezume la reiterarea forței obligatorii a contractului

instituită de art. 1270 CC.2252 CC stabilește caracterul imperativ al normelor care
reglementează tipologia de contract aleatoriu a rentei viagere și consecințele juridice asociate
acestuia.Prin urmare,părților nu le este permis să deroge de la aceste norme, fiind lipsite de
valabiltate orice clauze prin care i s-ar da posibilitatea vreunei dintre părți să împiedice
producerea riscului asumat în tot sau în parte,respectiv să evite suportarea consecințelor
atașate de contract acestui risc.

O ultimă chestiune pe care vreau să o subliniem la rentă viageră: art 2248

Întrebare din sală: Ce se întâmplă dacă debirentierul devine pe parcursul derulării

contractului insolvabil,nu mai poate să își execute obligația în cazul asta, am fi în prezența unui
caz în care să ne încardăm la ceea ce ar denumi codul civil neexecutare justificată?

Vă rog frumos să vă aduceți aminte art 1417-Debitorul decade din beneficiul termenului
dacă se află în stare de insolvabilitate – sigur că nu interesează la renta viageră, nu de aia am zis
să vă uitați la text, pentru că asta interesează atunci când discutăm despre un termen
suspensiv.Care e totuși rațiunea lui 1417?De a da posibilitatea creditorului să acționeze cât mai
rapid împotriva debitorului său e.g ai de încasat o sumă,preț unei vânzări,care e scadentă peste
6 luni și debitorul tău devine insolvabil astăzi.Tu ce faci,aștepți cu rezoluțiunea pentru neplata

178
CURS 2017-1018

prețului înca 6 luni?în astea 6 luni alți creditori ai lui, văzând ca a încetat plățile,ar putea trece la
executarea silită și să îl execute silit pe ăla și când ajungi tu să ceri rezoluțiunea ca să redevii
propietar al bunului pe care l-ai vândut,bunul ăla să fie deja înstrăinat la terți,care terți sunt
protejați de evicțiune pentru că l-au dobândit prin executare silită și atunci poți să tot
rezoluționezi că o să vorbești singur.Deci răspunsul este categoric că în măsura în care debitorul
este insolvabil,nu se pune problema că el s-ar găsi într-o imposibilate fortuită independentă de
culpa lui de a-și executa obligația.Sigur că se poate întâmpla altceva: ca insolvabilitatea să fie
determinatată de un caz fortuit sau o forța majoră,aia se poate întampla,dar ca regulă ea în sine
nu este o cauză justificativă. Ca principiu tu răspunzi de propria insolvabilitate.

Ce discutam?A da,art 2248.De ce ne interesează?E o chestiune atipică în materie de

rentă viageră. Uitați-vă la 1488 CC alin. 1 și vă rog să îmi spuneți care e diferența dintre cele
două.Unde ați mai întâlnit recent o regelmentare asemănătoare cu 1488?Să nu mă luați iar cu
dr. admin.La contractul de împrumut având ca obiect o sumă de bani,unde iar avem un text
care ne spune că împrumutatul datorează aceeași sumă cu care a fost împrumutat,nu ne
interesează daca banii în intervalul de timp,s-au devalorizat sau le-a crescut valoarea.Îl găsim ca
regulă la plată în 1488-princpiul nominalismului:dacă datorezi bani, datorezi același număr de
bani,cât ai primit.Aia e regula care se aplică la plată,prin excepție de la regulă în materie de
rentă viageră nu avem nominalismul,ci se specifică faptul că sumele vor fi automat indexate,
adică dacă ai stabilit inițial o rentă de 1600 lei/luna și după 6 luni puterea de cumpărare a leului
a scăzut,tu nu vei mai datora 1600,ci vei datora probabil 1670,calculat cu valoarea de indexare,
adică ideea e că tu va trebui să dai o sumă care să acopere aceeași valoare cu suma pe care ai
stabilit-o inițial.Și asta e o situație derogatorie de la regula nominalismului pe care o întâlnim în
materia obligațiilor care au ca obiect plata unor sume de bani.

Bun.Nu mai intru în detalii cu executarea obligațiilor de la 2250,că aia o puteți citi și
voi,ce mă interesează acum e să punctăm câteva diferențe între contractul de rentă viageră și
contractul de întreținere.

Distincții între contractul de rentă viageră și contractul de întreținere

1)Contractul de rentă viageră oneros este invariabil aleatoriu și invariabil viager.Pe de

altă parte, contractul de intreținere poate fi încheiat și cu stipularea unei durate determinate
(e.g. 15 ani) pentru executarea obligației de întreținere.În situația în care obligația de
întreținere este stipulată cu termen cert,contractul de întreținere,chiar oneros,va fi lipsit de
caracterul aleatoriu.Prin urmare, nu îi vor fi aplicabile prin asemănare textele care protejează
regimul imperativ al caracterului aleatoriu din materia rentei viagere.(e.g. art. 2256 * care nu
face aplicația automată a art 2251(3) în materia contractului de întreținere ,2251(3) va fi
aplicabil doar pentru întreținerile care au caracter aleatoriu;de asemenea art. 2252 se aplică “în

179
CURS 2017-1018

mod corespunzător” la întreținere,adică se aplică doar pentru întreținerile cu caracter oneros și

aleatoriu)

* Vedeți că zice că dispozițiile art. se aplică în mod corespunzător,da?Bun.Uitați-vă la

2251. Îl văzurăți? Observați ce zice 2251(1).Vă aduceți aminte că ne-am zbătut cu 2251(3),alin.
(3) care am zis că este reglementat pentru a nu-i permite debirentierului să șunteze caracterul
aleatoriu.Dacă vă uitați, 2251(3) nu se mai aplică în materia înteținerii.De ce?Pentru că
întreținerea poate,nu obligatoriu,dar poate să fie lipsită de caracterul aleatoriu.Evident că dacă
are caracter aleatoriu,același princpiu se va aplica și la întreținere dar nu în mod
automat,depinde.Deci în timp ce renta viageră,daca e oneroasa invariabil este aleatorie,
întreținerea dacă e oneroasă poate să nu fie aleatorie și dacă nu e aleatorie,rezoluțiunea se va
face cu restituirea prestațiilor. Mai mult ,vă rog să vă uitați în continuare,2252,și cu ăsta ne-am
zbătut.Totuși art. 2256 spune că se aplică 2252 la întreținere,dar adaugă că se aplică în mod
corespunzător.Aia ce înseamnă?Dacă întreținerea are caracter aleatoriu,atunci nu sunt valide
clauzele care ar permite vreuneia dintre părți(în speță:debitorului obligației de întreținere) să
evite suportarea riscului.Dacă în schimb, contractul nu are caracter aleatoriu, atunci părțile n-au
decât să stabilească inclusiv posibilitatea unuia dintre ele de a-l denunța cu restituirea
prestațiilor.Deci vă rog să observați, că asta e o chestie generală,la un contract oneros
comutativ dreptul de denunțare unilaterală nu e ceva spectaculos,pot să am chiar un preț al
denunțării,m-am răzgândit, nu mai vreau,nu știu ce,sanate.Ți-am plătit prețul
dezicerii,contractul se desființează,dacă e uno icto se desfiintează cu restituirea prestațiilor și
nu e nimic dubios.Lucrurile se shimbă daca contractul e la categoria loz în plic,de genul ți-ai luat
loz în plic(am zis de genul,nu gen) de la loteria română,încep aia cu bilele alea la televizor (se
difuzează și acuma?vă uitați la așa ceva?),le încălzesc pe ălea care trebuie să iasă,ies,ma rog.Și
dupa ce ies,loteria romana zice:invocăm din normele generale de la vânzare de loz în plic
dreptul nostru de a denunța unilateral contractul ăsta,denunțăm toate contractele,vă dăm banii
înapoi pe lozurile de săptămâna trecută,stați liniștiți.Bineînțeles că la un contract aleatoriu e
mult mai dubioasă ideea de denunțare.Tocmai același raționament e și în art. 2252,care repet
se va aplica în mod corespunzător și în materia contractului de întreținere.Aia ce
înseamnă?Dacă întreținerea e comutativă,n-ai decât să pui clauză de denunțare sau ce vrei tu
de modificare a contractului,dar daca ea este contract aleatoriu,bun,sănătate,voie bună,suporți
consecințele pentru că asta e finalitatea contractului,cineva să câștige și altcineva să piardă și
acea finalitate nu poate fi înlăturată de părți pe parcursul derulării contractului.Nu se poate ca
una dintre părți,în mod unilateral, să evite suportarea riscurilor.

2)Spre deosebire de contractul de rentă viageră,care are ca regula caracterul

consensual,contractul de întreținere este un contract solemn(renta viageră este doar prin
excepție contract solemn în cazul donației directe sau a transferului de proprietate asupra unui
bun imobil)

180
CURS 2017-1018

3)Spre deosebire de contractul de rentă viageră,întreținerea are un pronunțat caracter

intuitu personae (art. 2263(1)).Având în vedere caracterul intuitu personae,contractul de
întreținere este susceptibil de a fi rezoluționat inclusiv atunci când debitorul obligației de
întreținere alege să își execute obligația prin interpuși.

Ce am zis cu treaba asta?Aduceți-vă aminte din prima oră exemplul cu A îl lovește pe B

cu mașina,îl bagă în scaun cu rotile,se naște obligația civilă delictuală,obligația de a-i plăti o
rentă lunară pe tot restul vieții.Acea rentă va fi executată în exemplul nostru de către un terț
care încheie un contract de rentă viageră cu autorul faptei ilicite,dar în beneficiul victimei.Renta
viageră nu are caracter intuitu personae(nu e în considerentul persoanei debitorului).Lucrurile
se schimbă radical în cazul obligației de întreținere.Obligația de întreținere este asumată,e
acceptată,e contractată în considerarea persoanei întreținătorului.Prin urmare, întreținutul
poate să obțină desființarea contractului nu numai daca nu execuți,ci inclusiv dacă se execută
obligațiile,dar nu de către cel cu care el a încheiat contractul.Deci mase,case și povești nu mi le
asigură un terț de pe stradă la care ai subcontractat tu sau care este prepusul tău, nu, mi le
asiguri tu.Dacă vine altcineva și îmi îndeplinește impecabil toate obligațiile contractuale, eu tot
am posibilitatea să obțin desființarea contractului pentru neexecutare culpabilă.

4)Explicația caracterului intuitu personae al obligației de întreținere este dată și de

obiectul diferit al acesteia față de cel al obligației debirentierului.De această dată nu mai
discutam despre o obligație, având ca obiect plata unei sume de bani,ci despre prestațiile de a
face,enumerate de art. 2257 CC.

5)Spre deosebire de obligația caracteristică rentei viagere,în cazul obligației de

întreținere legea conferă posibilitatea unui soi de novație atipică presupunând înlocuirea
obiectului obligației prin transformarea întreținerii într-o rentă clasică.

Atenție vă rog frumos,cu asta chiar am încheiat.Să nu vă gândiți că automat se va

transforma contractul de întreținere într-un contract de rentă viageră și aici ne interesează
2261.Nicidecum.De ce?Pentru că e posibil ca contractul de întreținere să fie încheiat pe o
durată determinată,intervin condițiile de la 2261,se schimbă natura obligației din obiect
hrană,povești cu pești în obiect plata unei sume de bani.Dacă am spune că se schimbă cu totul
contractul,am zice că noua rentă viageră este lipsită de caracter aleatoriu,deci e lovită de
nulitate.Contractul nu devine un contract de rentă viageră,de aia v-am zis că e o novație care se
produce exclusiv la nivelul obligației.Se schimbă obiectul,dar nu se schimbă natura
contractului.Contractul continuă exact în condițiile în care a fost încheiat inițial.Și uitați-vă la
art. 2261 că mai avem o observație care e importantă.2261 ne spune la (1) Dacă prestarea sau
primirea în natură a întreţinerii nu mai poate continua din motive obiective sau dacă debitorul
întreţinerii decedează şi nu intervine o înţelegere între părţi, instanţa judecătorească poate să
înlocuiască, la cererea oricăreia dintre părţi.La motive obiective sunt multe spețe exemplu

181
CURS 2017-1018

întreținutul refuză să mai primească întreținerea,nu îl mai lasă să intre în casă și atunci celălalt
are posibilitatea să schimbe în instanță întreținerea cu plata unei sume de bani.Mă interesează
cazul în care decedează.În mod normal,ce se întâmplă dacă avem o obligație intuitu personae și
intuitu decedează?Cum ar fi contractul?Caduc.Deci prin derogare de la regulile pe care le găsim
la art. 1557 care ne spun că dacă intervine imposibilitatea de executare a obligației,contractul
încetează,în materia noastră,deși e vorba despre o obligație intuitu personae care ar fi imposibil
de executat dacă a murit debitorul,totuși contractul poate să își continue efectele și de aia 2261
este un text special derogator de la regulile pe care le găsim la 1557.Deci contractul nu devine
caduc,se poate continua executarea lui,însă prin transformarea naturii obligației lui.

Deci regula:dacă obligația e intuitu personae și moare debitorul,obligația nu se mai

poate executa, la revedere, contractul e caduc, încetează.

Excepție(2261):se novează obligația,se schimbă obiectul cu o obligație care nu mai are

caracter intuitu personae si dă-i să sune.

Bun.Gata.Seară plăcută.Spor.Succes în sesiune.Baftă la examen! 🙂

182