17.01.

2020

Contractul de împrumut
Imprumutul de folosință
Este un contract real care se încheie valabil exclusiv la momentul remiterii bunului
împrumutat, având invariabil caracter gratuit și fiind un act dezinteresat, iar nu o liberalitate. Intră în
categoria contractelor prin care se constituie drepturi temporare asupra sau în legătură cu bunul
altuia. Prin urmare, ceea ce îi este caracteristic împrumutului de folosință, la fel ca în cazul
locațiunii, e faptul că generează obligația de restituire a bunului la momentul expirării perioadei
contractuale pentru care a fost constituit dreptul de folosință.

Imprumutul de consumație
Spre deosebire de imprumutul de folosință, care este invariabil act dezinteresat (=cu titlu
gratuit), imprumutul de consumație poate fi atât cu titlu gratuit, cât si cu titlu oneros. În ceea ce
privește împrumul de consumație, el păstrează caracterul real atunci când este încheiat de
NEPROFESIONIȘTI (împrumuturile/creditele bancare nu au caracter real, ci consensual).
De asemenea, spre deosebire de imprumutul de folosință care generează un simplu drept
personal și temporar în legătură cu bunul, împrumutul de consumație este un act juridic translativ
de proprietate, prin urmare, în lipsa unor prevederi derogatorii [art. 2166 alin. (1) NCC], în
materia imprumutului de consumație se aplică (in condițiile art. 1651 NCC) regulile din materia
contractului de vânzare în ceea ce privește obligațiile si garanțiile asumate de împrumutător, care
se găsește într-o ipostază similară cu cea a vânzătorului.
Fiind vorba în cazul ambelor împrumuturi despre contracte reale
Regula: în condițiile art. 2179 alin. (3) NCC, promisiunea de împrumut nu este susceptibilă de a fi
pusă în executare silită atipică prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract definitiv de
împrumut.
Excepție: Singura derogare de la această regulă intervine în condițiile art. 2145 NCC, atunci când
bunul/bunurile promise spre a fi împrumutate se află deja cu alt titlu legitim în stăpânirea materială
a beneficiarului promisiunii de împrumut.

Efectele contractului de împrumut de folosință

Exemplu: Sunt proprietar al unei trotinete electrice. Închei un contract prin care stabilesc împreună
cu cocontractantul că eu îi dau în folosință trotineta mea electrică pe o perioadă de 2 luni, urmând
ca în contraprestație el să îmi plivească morcovii, roșiile și panseluțele din grădină,. Având în
vedere că nu se prezintă să intervină la plivit, îl acționez in judecată și cer obligarea la executarea
contractului. Apărarea lui esențială este că nu s-a încheiat niciun contract, deoarece contractul are
caracter real și el s-ar fi încheiat numai în momentul în care s-ar fi remis bunul dat în folosință.

Vă rog să calificați contractul.

Răspuns colegi:
1. Imprumut de folosință - nu e împrumut de folosintă pentru că împrumutul de folosință, spre
deosebire de cel de consumație, este act dezinteresat, cu titlu gratuit.
2. Nenumit - nu e nenumit pentru că atât locațiunea cât și antrepriza permit drept contraprestație
altceva decât suma de bani, deci sigur am putea să-l încadrăm într-una dintre ele.
3. Locațiune
4. Antrepriză
- poate fi calificat atât ca antrepriză cât și ca locațiune.
1# / #13
 17.01.2020

Din perspectiva uneia ditnre părți se asumă obligația de a asigura folosința unui bun, iar
obligația este asumată cu titlu oneros (până aici suntem fix pe ipoteza unui contract de locațiune),
iar din perspectiva celeilalte părți se asumă obligația de a face o anumită lucrare/prestația și această
obligație este asumată cu titlu oneros. Iar în materie de antrepriză nu avem niciun fel de limitare ca
preț al antreprizei. La antrepriză se poate asuma ca preț și transfer de proprietate și altceva. => Într-
o astfel de situație în care contractul permite o dublă calificare, singura modalitate prin care se va
putea determina care dintre contracte intră în discuție va fi să ne raportăm la situația concretă și la
voința părților.
Dacă din modul în care au contractat reiese că ele au dorit într-adevăr/esențială a fost
obligația de a plivi, atunci s-au orientat spre un contract de antrepriză, iar dacă esențială a fost
obligația de a aasigura folosința bunului și s-a căutat doar un preț convenabil pentru ambele părți =
contract de locațiune.
Calificarea contractului ne interesează pentru a ști dacă se aplică regulile de la antrepriză sau
de la locațiune.
Criteriul de determinare: care este obligația esențială caracterială d.p.d.v. al părților?

Calificarea contractului e importantă pentru că:

1. Condițiile de formare valabilă a contractului diferă (dacă e contract real sau nu)
2. Trebuie să știm regulile cărui contract le aplicăm

Exemplu: Părțile încheie un contract. O parte își asumă obligația de a plivi roșiile, morcovii și
panseluțele din grădina celuilalt, iar drept contraprestație celălalt îi pune la dispoziție o cantitate de
107 kg de portocale pe o perioadă de 3 luni, după care trebuie să le restituie.

1. Antrepriză - nu este, vezi la pct. 3.

2. Locațiune - sunt bunuri perisabile = nu poate fi contract de locațiune, intenția părților e să
transfere proprietatea asupra bunurilor pentru a putea fi folosite.
3. Împrumutul de consumație (oneros) - este pentru că portocalele au fost date cu titlu de
împrumut, adică după expirarea termenului de 3 luni trebuie să se restituie bunurile în aceeași
cantitate și de aceeași calitate. Dacă ar fi o antrepriză această restituire nu ar putea fi justificată
contractual.

P: De ce nu? Păi pentru că prețul antreprizei poate fi reprezentat de orice prestație/drept/chiar de un

transfer de proprietate etc. Prețul antreprizei este transferul posibilității de a utiliza bunurile
respective pe un interval de 3 luni, după care trebuie să restitui bunuri de același fel. E o prestație.
Tu propriu-zis te folosești de 107 kg de portocale timp de 3 luni, după care trebuie să dai altele
îndărăt. E limpede că antrepriza poate să „digere” un transfer de proprietate. Pot ca preț al
antreprizei să-ți transfer în proprietate unul sau mai multe bunuri.

Î: Poate antrepriza să „digere” și obligația celuilalt de a-ți remite alte bunuri de același fel al căror
transfer de proprietate să fie asigurat în sens invers tot de contractul de antrepriză?

Contractul de împrumut de consumație asigură două transferuri de proprietate. Primul de la

împrumutător (A) la împrumutat (B), iar la finalul perioadei contractuale un transfer de proprietate
de la împrumutat (B) la împrumutător (A). Deci operează două transferuri de proprietate.

Î: Un astfel de transfer este reglementat în materia contractului de antrepriză? Avem un dublu

transfer de proprietate?
2# / #13
 17.01.2020

R: La antrepriză putem să avem, într-adevăr, asumarea obligației de a face o lucrare sau un serviciu
versus un transfer de proprietate, dar nu putem să avem un transfer de proprietate de la (A) la (B) și
un transfer de proprietate de la (B) la (A).

Sunt minispețe pretabile de a fi transformate foarte ușor în grile. EXAMEN!

Împrumutul de folosință se distinge prin mai multe caracteristici de folosința cu titlu oneros
asigurată în temeiul contractului de locațiune:
1. Invariabil discutăm despre un contract real, spre deosebire de locațiune care e sinalagmatic.
2. E vorba de un contract gratuit (act dezinteresat), spre deosebire de locațiune care e oneros.
3. Deși ambele contracte (atât locațiunea, cât și împrumutul de folosință) constituie ca efect
esențial un drept de creanță cu privire la bunul altuia, drept care are ca obiect asigurarea
folosinței bunului pe o anumită perioadă de timp, obligațiile împrumutătorului sunt considerabil
mai restrânse decât obligațiile asumate de locator.
Mai exact:
1. Împrumutătorul nu este ținut de obligația de a preda bunul pentru că predarea, în cazul
contractului de împrumut, este o formalitate care condiționează încheierea valabilă și intervine
așadar anterior executării contractului.
2. Împrumutătorul nu are obligația de a menține bunul în stare de folosință.
3. Împrumutătorul are posibilitatea de a sista anticipat și unilateral efectele contractului atunci
când:
a) contractul nu prevede un termen de întrebuințare a bunului, iar părțile nu au stabilit utilitatea
concretă pentru care este împrumutat bunul sau această utilitate este una permanentă - art. 2155
(2) NCC
b) în condițiile art. 2156 NCC, atunci când împrumutătorul are o nevoie urgentă de bun, nevoie pe
care nu a putut-o anticipa la momentul încheierii contractului.
Când comparăm împrumutul de folosință în minte de vine locațiunea și ne gândim „păi unul
e gratuit, unul e oneros”. Unul e real, celălalt e consensual. Diferențele însă nu se opresc aici.
Diferența esențială pe care vreau să v-o întipărinți în memorie e legată de întinderea
obligațiilor celui care asigură folosința.
În ambele cazuri (chiriașului/împrumutatului) i se asigură un drept de creanță, însemnând că
el nu are un drept real asupra bunului și prin urmare, dreptului său de creanță îi corespunde obligația
corelativă de a-i asigura folosința bunului. În materie de locațiune, obligația asta este una cât se
poate de detaliată și consistentă fiindcă locatorul nu numai că își asigură folosința bunului, dar îl și
menține în stare de folosință conform destinației stabilite contractual. Atunci când însă discutăm
despre împrumut de folosință, tocmai din cauză că nu e vorba despre un contract oneros, adică
împrumutătorului nu-i iese nimic din asta, obligația lui este una considerabil mai restrânsă, în sensul
că el nu e ținut să mențină bunul în stare de folosință. El ți-l pune la dispoziție și atâta tot.

Art. 2152 NCC - Răspunderea comodantului pentru vicii ascunse

Știți că răspundere pentru vicii ascunse există și în materia locațiunii. Partea interesantă este
că am putea să ne sesizăm de la început să zicem „formularea e cu totul nefericită, aceasta fiind o
garanție, nu o răspundere”. Dacă citim însă textul, o să vedem că:
- E vizat doar cel care cunoștea viciile, așadar interesează doar intenția, nu interesează culpa
propriu-zisă (neglijența, imprudența).
- În materie de împrumut de folosință (tocmai pentru că e un act cu titlu gratuit) nu avem garanție
de vicii ascunse, pentru că ea nu are caracter obiectiv. Avem numai răspundere contractuală
pentru vicii ascunse și această răspundere se angajează numai pentru intenție și dacă ți s-a produs
3# / #13
 17.01.2020

un prejudiciu (care nu înseamnă lipsa de folosință a bunului, care ține de utilitatea contractului =
imposibilitate de executare care nu e suficientă pentru a angaja răspunderea) distinct, dacă nu ți
s-a produs un prejudiciu distinct, nu primești nimic.

Și la vânzare erau ipoteze în care se atenua sau se agrava răspunderea asociată viciilor/
evicțiunii și am zis că
1. atunci când discutăm despre vicii sau evicțiune de fapt discutăm despre o denumire sub care
intră mai multe acțiuni:
- acțiuni pe executarea contractului
- acțiuni pe răspundere
Părțile pot să deroge de la acest articol.

Art. 2155 NCC - Restituirea bunului

(1) - există bunuri împrumutate pentru o folosință unică
Exemplul 1: Ți-am împrumutat o mațină de găurit pentru a-ți monta un suport în apartament.

Pentru această situație nu trebuie să stabilim un termen. În momentul în care tu ai făcut

lucrarea dreptul tău de folosință a bunului încetează și tu ai obligația de restituire.

Exemplul 2: Se poate întâmpla să-ți dau împrumut un anumit bun care prin natura lui e susceptibil
de o întrebuințare repretată/permanentă și atunci dacă în contract nu se menționează exact contextul
pentru care ți l-am dat înseamnă că nu ne ajută natura bunului pentru a deduce că și l-am dat pentru
o folosire unică.

În această situație nu avem nici termen, nici criteriu contractual să fim siguri că din
prevederile contractului sau din natura bunului el era dat pentru o întrebuințare punctuală.

Exemplu: Îți dau parașuta mea să mergi să faci sărituri. E limpede că dacă te-ai dus o dată și ai
supraviețuit pentru atât a fost./Îți dau schiurile mele că te duci în excursie la munte. În situația aia e
limpede că ți le-am dat pentru excursia aia, nu ți le-am dat sine die (fără o dată precisă) = nu e
necesară stipularea unui termen.

Dacă însă nu avem toate criteriile astea atunci el are posibilitatea să pună el punct, să ceară
el restituirea.
Vă atrag atenția asupra unui detaliu:
(2) - și bunul împrumutat poate fi cerut dacă imprumutătorul e într-o nevoie urgentă și neprevăzută.
Textele astea de lege care au caracter derogator și care vizează strict materia împrumutului ca
un act gratuit, un act dezinteresat, nu sunt aplicabile în situația în care chiar dacă nu avem o
contraprestație pentru folosința bunului, folosința bunului este dată în considerarea unui alt
contract care presupune alte prestații pe lângă care stă această folosință.

Exemplu: Ți-ai făcut abonament la Digi și ți-a adus Digi ceva măgăoaie în casă ca să îți dea radiații
prin casă și prin cap, să prinzi interneți și 150 de canale. Și îți spune Digi „Felicitări, îți punem la
dispoziție GRATUIT această mașinărie care va permite o experiență nebănuită, din bunătatea
sufletului nostru, aveți aici un comodat”. Și după se trezește Digi și spune că a intervenit o nevoie și
vine să-ți ia bunul invocând textele de la comodat.
Î: Poate sau nu poate să facă asta?

4# / #13
 17.01.2020

R: Într-adevăr pot fi două contracte: unul de furnizare semnal cu internet contra unei sume lunare și
al doilea contract care are ca obiect asigurarea folosinței receiver-ului fără o contraprestație. Și ai
putea să zici „Contractul nr. 2 este un împrumut de folosință pentru că e cu titlu gratuit. Nu-i cu titlu
gratuit. De ce? Pentru că cu titlu gratuit înseamnă două variante:
- Fie intenția de a te gratifica
- Fie intenția de a asigura un beneficiu fără a urmări o contraprestație.
E limpede că Digi (dincolo de faptul că Digi n-are suflet) nu-ți pune la dispoziție bunul din
bunătatea sufletului, ci o face urmărind să te determine pe tine să închei/menții/execuți un contract
cu titlu oneros. Deci aveți grijă mare cu calificarea împrumutului zis fără contraprestație.
În exemplul nostru cu Digi e vorba de un contract nenumit care nu are caracter gratuit, ci
oneros, cauza lui nu se regăsește în interiorul celuilalt contract, ci el este încheiat în considerarea
unui beneficiu patrimonial pe care urmărește să-l obțină Digi.

Obligațiile împrumutatului (comodatarului) - art. 2148 și urm NCC

1. De a conserva substanța bunului
2. De pază
3. De a nu permite în temeiul unor acte juridice/non-juridice ca o terță persoană să folosească
bunul împrumutat
Alături de caracterul gratuit deducem caracterul intuitu personae - împrumutul de folosință este
încheiat în considerarea persoanei împrumutatului, prin urmare împrumutatul nu poate să:
a) să cesioneze contractul
b) să constuituie un drept de subcomodat (să dea mai departe folosința bunului printr-un drept
constituit către un terț)
c) să tolereze de facto niciun terț în utilizarea bunului (actele de toleranță = acte non-juridice,
pentru că nu se dorește producerea de efecte juridice)
Exemplu: doi colegi încheie un contract de folosință cu privire la un caiet, cel care a primit caietul
în folosință vine cu el la școală și dacă vecinul vrea să ia caietul să se uite și el, trebuie să-i dea
peste mână pentru că nu are voie nici măcar să-l tolereze să folosească bunul fiindcă împrumutul de
folosință nu permite acest lucru.
Sigur că, de regulă, cân voi vă „împrumutați” tot felul de lucruri mai mult sau mai puțin
ciudate de la unii la alții, acelea nu sunt contracte de împrumut de folosință, ci acte non-juridice, de
toleranță pentru că nu există intenția voastră de produce efecte juridice.
Deci atenție mare, că nu calificăm orice folosință fără contraprestație ca fiind contract de
împrumut de folosință, ci trebuie să existe intenția de a produce efecte juridice. Dacă lipsește acea
intenție, este un act non-juridic, un act de toleranță.

Art. 2149 NCC - Pieirea sau deteriorarea bunului

De ce ne interesează textul ăsta? Textul ăsta de la 2149 alin. (2) presupune o agravare a
situației împrumutatului care se aseamănă cu ipoteza de la 1525.

Art. 1525 NCC - Efectele întârzierii debitorului

Debitorul răspunde, de la data la care se află în întârziere, pentru orice pierdere cauzată de
un caz fortuit, cu excepţia situaţiei în care cazul fortuit îl liberează pe debitor de însăşi executarea
obligaţiei.

Regula: fiind vorba despre un contract netranslativ de proprietate, riscurile rămân la

împrumutător care rămâne proprietar, sănătate voie bună!

5# / #13
 17.01.2020

Excepția: dacă ăsta nu preda bunul la termen sau dacă îl folosește cu altă destinație,
consecința este că deși avem un contract netranslativ de proprietate, riscurile bunului se mută la
împrumutat.

Art. 2151 NCC - Cheltuielile făcute cu bunul

Acesta este un text foarte important vizavi de ce am discutat până aici. Ce ne subliniază
paragraful 1? Că contractul de împrumut de folosință este un act gratuit, însă este act dezinteresat
fără a deveni liberalitate. Ai făcut cheltuieli pe care trebuia să le faci ca să poți folosi bunul? Să fii
sănătos, pe alea le suporți tu pentru că cocontractantul tău care te-a împrumutat nu trebuie să se
însărăcească de pe urma încheierii contractului. Ți-a împrumutat un cal și tu trebuie să îi dai de
mâncare - sănătate, voie bună. Nu se pune problema să te despăgubească pentru cheltuieli.

Paragraful 2 – ce e important la textul ăsta? În primul și în primul rând e important de

observat că împrumutătorul însuși nu are sarcina de a efectua nici măcar lucrări necesare în lipsa
cărora ar exista riscul ca bunul să piară - apropo de discuția noastră că el nu se găsește în ipostaza
locatorului. Deci dincolo de faptul că avem un contract gratuit și în ceea ce privește obligațiile
proprietarului bunului, ele sunt mult mai restrânse.

În mod normal, cum începe textul te-ai gândi că îl notifică pentru ca ăla să facă lucrări. Nu.
Aduceți-vă aminte cum e textul la locațiune 1788 – îl notifici și dacă nu face (deci asta înseamnă că
el e obligat să facă), execuți tu pe cheltuiala lui, fără să îl mai pui în întârziere. Aici la 2151 îl
notifici numai ca să îți dea binecuvântarea. Atâta tot. Dar el însuși nu are niciun fel de îndatorire de
a executa lucrările astea.

2157 nu mai vreau să îl discutăm că am discutat apropo de titlul executoriu. Vreau numai să
observați, apropo de ce înseamnă dată certă etc., că și forma autentică implică dată certă. Dar vreau
să observați că discutăm despre titlu executoriu pentru o singură obligație -> obligația de restituire.
Am zis că asta este o chestiune caracteristică pentru contractele prin care se constituie drepturi
temporare. Trebuie să dai bunul înapoi. Dar atenție! Nu în orice ipoteză de restituire avem titlu
executoriu, ci numai în ipoteza în care încetează contractul pentru deces sau pentru expirarea
termenului. De ce? Pentru că dacă de exemplu eu împrumutător vin și spun „am o nevoie urgentă și
neprevăzută” și tu refuzi să îmi dai bunul, eu nu pot să trec direct la executarea ta silită. De ce nu?
Pentru că nu se știe dacă într-adevăr, în mod obiectiv, nevoia aia este urgentă și nu putea să fie
prevăzută. Și atunci numai instanța poate să tranșeze litigiul dintre cei 2. Înscrisul va funcționa
automat ca titlu executoriu dacă e autentic sau cu dată certă numai pentru ipoteze de scadență a
obligației de restituire care sunt necontestabile.

Vă mai atrag atenția asupra unei ultime chestiuni vizavi de restituire – ați studiat începând
cu anul I bucata aia din Codul civil care se referă la restituiri – 1635 până la 1649. Vă aduceți
aminte? Da de unde :). Toate textele acelea nu sunt aplicabile în materia contractului de împrumut,
la fel cum nu sunt aplicabile nici la locațiune. De ce nu? Pentru că restituirile pot să aibă 2 cauze
mari:

1. Faptul că au în vedere prestații executate în lipsa unei obligații, adică restituirile sunt
datorate pe temeiul plății nedatorate

2. Contractele din care s-au născut drepturi de folosință pe durată limitată în timp.

Rezumând, oblgiația de restituire poate avea ca izvor un fapt juridic licit (plata nedatorată)
sau un act juridic (vezi contractul de locațiune, contractul de împrumut de folosință).
6# / #13
 17.01.2020

Textele pe care le găsiți la 1635 vizează ipoteza în care restituirile au ca izvor un fapt juridic
licit. Nu vizează ipotezele în care obligația de restituire se naște dintr-un act juridic, cum ar fi
contractul. Deci nu e nicio legătură între cele 2 tipuri diferite de restituiri. Una sunt restituirile din
cauza că contractul e nul, contractul e rezoluționat etc. Și alta este restituirea la împlinirea
termenului pentru care s-a constituit dreptul de folosință.

În ceea ce privește împrumutul de consumație – am amintit generalitățile la început, nu

mai reiau poveștile ălea că e real, că e de nu știu care.

Care e chestiunea caracterială?

1. În timp ce ăla de folosință poate fi numai gratuit, am zis că ăsta poate să fie și oneros

2. Esența în cazul lui este

a) are efect translativ de proprietate, prin urmare se aplică poveștile de la 1651

b) are dublu efect translativ de proprietate. Asta ce înseamnă? Că pe de o parte la

încheierea contractului proprietatea se transferă la împrumutat și la încetarea
contractului proprietatea asupra unor bunuri similare se transferă la
împrumutător.

Sigur că, tehnic vorbind, dacă ar fi să disecăm, ar trebui să spunem că remiterea bunului se
face, fiind vorba de un contract real, ca o modalitate care condiționează încheierea valabilă a
actului. Și ai zice că nu e dublu translativ de proprietate pentru că un prim transfer s-a făcut la
încheiere. Aveți grijă că e o prostie. De ce? Pentru că nu confundăm remiterea materială a bunului
cu transferul de proprietate. Deci remiterea materială într-adevăr condiționează încheierea valabilă,
dar transferul de proprietate se produce la încheierea contractului, chiar dacă prin ipoteză remiterea
ar fi intervenit anterior. Deci transferul de proprietate de la împrumutător la împrumutat este un
efect al contractului și se produce în puterea contractului de împrumut. Nu se produce anterior sau
simultan sau nu știu ce povești. Gândiți-vă în felul următor: bunul pe care tu mi-l dai mie în
împrumut de consumație poate deja el este la mine și atunci nu se mai pune problema să aibă loc
remiterea materială. Dar transferul de proprietate va opera de la tine împrumutător la mine
împrumutat numai în momentul în care există acordul părților cu privire la încheirea contractului de
împrumut de consumație.

Deci dublu transfer de proprietate – cu consecința că ambele părți se garantează una pe

cealaltă pentru vicii și pentru evicțiune. În materie de vicii vom discuta imediat textul acela
derogator de la 1651.

Art. 2161. Termenul de restituire stabilit de părţi

Termenul de restituire se prezumă a fi stipulat în favoarea ambelor părţi, iar dacă

împrumutul este cu titlu gratuit, numai în favoarea împrumutatului.

Nu mai repet că este vorba despre o normă supletivă de drept material și nu e vorba despre o
prezumție relativ. De ce e normp supletiv? Pentru că asta completează contractul dacă părțile nu
spun nimic.

Art. 1413 - Beneficiul termenului

7# / #13
 17.01.2020

De ce e importantă povestea asta cu faptul că termenul e în beneficiul ambelor sau numai în

beneficiul uneia? Dacă termenul e stipulat în beneficiul exclusiv al uneia dintre părți, acea parte are
posibilitatea să renunțe la beneficiul termenului, transformând obligația într-o obligație scadență, de
unde era, să zicem, scadentă numai peste 5 săptămâni.
Aceeași chestiune poate să fie valabilă și pentru condiție. Și condiția de principiu este
stabilită în benficiul ambelor părți, dar o condiție poate să fie stabilită și în beneficiul exclusiv al
uneia dintre părți. Aduceți-vă aminte că am discutat o astfel de ipoteză. Unde? La vânzarea pe
gustate și încercate. În cazul uneia dintre cele 2 vânzări tehnic vorbind nu era vânzare, era numai un
pact de opțiune, iar în cazul celeilalte era o vânzare încheiată sub condiția ca bunul să corespundă ...
povești cu pești. Această condiție era stipulată evident în beneficiul exclusiv al cumpărătorului, care
putea să renunțe la beneficiul condiției și să zică „lasă-mi bunul că mie îmi convine chiar dacă nu
întrunește condițiile stabilite contractual”.
Altă ipoteză, că și mor. Cazul dreptului de preempțiune, când contractul care se încheie de
către proprietar cu un terț se încheie sub condiția ca preemptorul să nu facă și să dreagă. Vă aduceți
aminte? Mă bucur. De data asta condiția sub care se încheie contractul nr. 2 este în beneficiul unui
terț, care nici măcar nu are calitate de parte în (?). Și terțul ăla poate să renunțe la beneficiul acestei
condiții.
Deci la fel și cu termenul. Evident că dacă contractul este cu titlu oneros, în lipsă de
stipulație contrară, termenul e în beneficiul ambelor părți. De ce? De dobândă. Păi dobânda este pe
unitate de timp. Gândiți-vă, concentrați-vă un pic. Când iei împrumut de la bancă pe 30 ani banca ce
vrea? Să îi dai înapoi în 5 ani sau să îi dai înapoi în 30 ani? În 30 ani, să te scalpeze de tot. Că dacă
îi dai în 5 ani, ea nu va putea obține toate dobânzile pe care le scontează pe 30 ani. Și atunci ea
niciodată nu va fi interesată că tu să restitui anticipat, să rambursezi anticipat împrumutul. De aia,
dacă împrumutul e cu titlu gratuit, uitați-vă încă o dată la 2161, termenul este în favoarea
împrumutatului. Văzurăți? Dacă este cu titlu oneros hopa, curge dobânda. Atunci termenul este în
favoarea ambelor părți în lipsă de stipulație contrară.
Art. 2159 NCC - Natura împrumutului

Art. 2162 NCC - Termenul de restituire stabilit de instanţă

Art. 1415 NCC - Stabilirea judiciară a termenului


Știți că ați învățat la partea generală că dacă în contract nu avem termen suspensiv care să
amâne scadența obligației, înseamnă că obligația este scadentă la momentul la care s-a născut.
Obligația e scadentă imediat, la momentul nașterii ei. Bun, dar sunt obligații care prin natura lor nu
au noimă în lipsa unui interval de timp. Același raționament se aplică la obligația de asigurare a
folosinței bunului. Deci nu poți să spui „avem un contract de împrumut, înseamnă că obligația de
restituire a sumei împrumutate este scadentă imediat fiindcă părțile nu au stabilit termen”. Nu ar
avea noimă să fie așa pentru că nu ar mai prezenta nicio utilitate pentru împrumutat.

Tocmai că prin natura ei, ca să prezinte relevanță, obligația trebuie să fie însoțită de un
termen, oricare din părți are posibilitatea să solicite instanței să povești cu pești.
Ultima chestie la împrumutul de consumație – vă rog frumos să aveți în față art. 2164.
Art. 2164 - Restituirea împrumutului

Art. 712 NCC - Cvasiuzufructul

Reperați vreo diferență între cele 2 texte?

8# / #13
 17.01.2020

S: la uzufruct bunul sau bunurile trebuie să fie cel puțin (nu se înțelege)
P: de unde ai dedus asta? Numai dacă o fi o modificare legislativă de ultimă oră. Deci nu
poți da nene portocale în uzufruct. Până aici :)
S: la restituire la uzufruct proprietarul poate să aleagă dacă să primească bunul sau
contraprestația. În schimb la împrumutul de consumație trebuie să primească exact ce a dat, aceeași
cantitate, respectiv calitate de bunuri
P: și cine poate să aleagă?
S: aici nu poate să aleagă
P: ești sigură? Vă rog frumos să aveți în vedere faptul că în timp ce la 712 avem, tehnic
vorbind, o aplicație a obligației alternative, în cazul împrumutului de consumație nu există obligație
alternativă, în pofida a ceea ce ar putea să ni se pară dacă ne uităm la 2158 alin. (1) care ne zice că
“împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau
cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate”

Art. 2158 NCC - Noţiune. Capacitate

Art 2164 (3) NCC „Dacă nu este posibil să se restituie bunuri de aceeaşi natură, calitate şi
în aceeaşi cantitate, împrumutatul este obligat să plătească valoarea lor la data şi locul unde
restituirea trebuia să fie făcută”. Ce deducem de aici? Că nu discutăm despre o obligație alternativă
în cazul contractului de împrumut de consumație, așa cum se întâmplă la uzufruct, ci discutăm
despre 2 obligații:
- obligația de a restitui bunuri de aceeași calitate, cantitate
- subsidiar o obligație sub condiție de a achita valoarea lor, însă numai această a două
obligație se naște numai în măsura în care prima obligație devine imposbil de executat și
se stinge ca urmare a imposibilității de executare.
Deci rețineți că nu avem obligație alternativă, avem 2 obligații. Cea de-a doua obligație se
naște numai în măsura în care prima obligație se stinge pentru imposibilitate obiectivă de executare.
S: cum se poate să existe imposibilitate de restituire?
P: observație foarte bine punctată pentru că după cum știm de la strămoșii noștri romani,
bunurile de gen nu pier. V-am mai spus că nu e de la romani treaba asta. Nu tot ce e în latină e de la
romani. Deci întreabă colegul vostru cum adică să nu se poată? Păi în primul și în primul rând poate
să fie vorba despre bunuri dintr-un gen limitat. În al doilea rând, părțile pot să stabilească faptul că
restituirea se va face dintr-o sursă limitată de bunuri de gen și dacă sursa aia piere în integralitatea
ei, obligația devine imposibil de executat.
S: sau ar fi și varianta în care inițial era un bun de gen normal, dar între timp a dispărut, a
devenit imposibil acel tip de recoltă / animalul respectiv a dispărut etc.
P: a, deci colegul vostru ne zice că de exemplu i-ai împrumutat unuia un vânat pe cale de
dispariție și i-ai dat ăluia un împrumut de consumație, el a consumat consumația, urmând ca după
aceea să împuște și el alt animal pe cale de dispariție și să ți-l aducă. Dar între timp alții mai iuți de
mână au reușit să le dispară pe toate :)) prin urmare, iată că restituirea în natură ... da, e foarte
morbid exemplul.
Deci asta se poate întâmpla – poate să fie gen limitat, poate să fie o sursă limitată din care
provin bunurile de restituire sau poate să fie speța morbidă a colegului vostru.
9# / #13
 17.01.2020

Cu asta am încheiat – notați foarte rapid câteva lucruri la care să fiți atenți vizavi de rentă
viageră și întreținere.

Renta vigeră și întreținerea

Aici vreau numai să punctăm niște lucruri la care să fiți atenți pentru examen că nu trebuie
să faceți voi în activitatea voastră foarte multe contracte de întreținere și rentă viageră că nu se
practică chiar atât de des. Contractul de întreținere este la români în general sport național, dar de
regulă pentru a masca diverse donații și alte lucruri. Adică trebuie să înțelegeți că la noi foarte multe
contracte de întreținere s-au încheiat ca părți a unor simulații prin deghizare. De ce? Pentru că după
cum știți oricare dintre noi trebuie să lase la anumiți moștenitori o anumită cotă, zisă rezervă legală,
din moștenirea proprie. Și dacă de-a naibii nu vrei să le lași la ăia ce să faci? Ai putea să faci
donații, dar nu te ajută pentru că după ce dai colțul donațiile se iau în calcul la masa de împărțit și
dacă le-ai depășit ălora cotitatea se restrâng donațiile și se asigură lor cotitatea. Și atunci ce face tot
românul?
1. nu declară prețul real ca să plătească impozit mai mic
2. nu declară contractele de închiriere la finanțe ca să nu plătească deloc impozit
3. când simte că i se apropie ceasul face contracte de întreținere simulate prin care
maschează donații. Nu poate declara donațiile pentru că în felul ăsta le-ar da
posibilitatea succesorilor să atace donațiile și atunci se preface că e întreținut, deși de
facto nu are nicio întreținere. Întreținerea nu poate fi atacată de către moștenitori că e
contract oneros.
Acum rețineți vă rog frumos câteva caracteristici pe care vreau să le punctăm:
1. în ceea ce privește renta viageră, după cum o sugerează și denumirea contractului, este
vorba invariabil despre un act juridic ale cărui efecte se întind pe întreaga durată a vieții uneia dintre
părțile contractante (beneficiarul rentei – credirentierul) părțile având posibilitatea să stabilească
durata contractului și în funcție de durata vieții unei terț persoane
- rețineți că spre deosebire de renta viageră, contractul de întreținere poate să fie încheiat și
pe o anumită durată determinată, independentă de durata vieții părților sau a unui terț.
Art. 2242. NCC - Contractul de rentă viageră - Noțiune

Art. 2254. NCC - Contractul de întreținere - Noțiune

(2) Dacă prin contract nu s-a prevăzut durata întreţinerii ori s-a prevăzut numai
caracterul viager al acesteia, atunci întreţinerea se datorează pentru toată durata vieţii
creditorului întreţinerii.

De ce e importantă distincția între cele 2 texte? Pentru că dincolo de faptul că renta viageră
trebuie să fie obligatoriu viageră, adică pe durata vieții unei persoane, dincolo de acest detaliu,
diferența esențială este că în timp ce regula în materie de rentă viageră este că în lipsă de orice fel
de stipulație contractuală contrară, renta se constituie pe durata vieții beneficiarului ei, asta ne
spuune 2242 alin. (2). Deci dacă părțile spun numai atât „facem contract de rentă viageră” și nu
specifică pe durata vieții cui, nu zic nimic, atunci avem norma supletivă de la 2242 alin. (2) care ne
spune că durata va fi aceea a vieții credirentierului.

# / #13
10
 17.01.2020

În schimb, dacă ne uităm la contractul de întreținere, observați paragraful 1 de la 2254 „o

parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părţi sau al unui anumit terţ prestaţiile necesare
întreţinerii şi îngrijirii pentru o anumită durată”. Deci regula la întreținere este că ea este pe o
anumită durată stabilită de părți. Prin excepție numai, dacă prin contract nu s-a prevăzut durata
întreținerii sau s-a prevăzut numai caracterul viager, ajungem la faptul că criteriul este durata vieții
creditorului întreținerii.
2. Ca regulă, contractul de rentă viageră este un contract consensual. Doar prin excepție,
atunci când prin ea se realizează o liberalitate, ea trebuie să îmbrace forma autentică specifică
donațiilor.
În ceea ce privește contractul de întreținere, acesta este invariabil un contract solemn, în
condițiile art. 2255 Cod civil.
Rețineți și că renta viageră poate fi constituită atât cu titlu oneros, cât și cu titlu gratuit.
Aceeași observație este valabilă și pentru contractul de întreținere. De asemenea, ambele contracte
pot să conțină o stipulație pentru altul atunci când stabilesc că beneficiarul rentei, respectiv al
întreținerii este o terță persoană străină de contract.
Rețineți și că spre deosebire de contractul de rentă viageră, contractul de întreținere are
invariabil caracter intuitu personae.
Spre deosebire de renta viageră cu titlu oneros care este întotdeauna un contract aleatoriu,
contractul de întreținere cu titlu oneros nu va avea caracter aleatoriu atunci când părțile au stabilit
prin contract că întreținerea se va asigura pe o anumită duată determinată.
În considerarea caracterului aleatoriu, texte precum art. 2251 alin. (3) și 2252 nu permit
restituirea prestațiilor făcute de debirentier în cazul rezoluțiunii din culpa acestuia a unei rente
viagere constituite cu titlu oneros, iar rezoluțiunea este datorată culpei debirentierului.
Ne interesează 2252
Art. 2252 - Irevocabilitatea contractului

Alin. (1) – deci nici măcar în situația în care am zice în felul următor: au trecut 15 ani, tu
văd că nu dai semne că... așa. Deja cât ți-am plătit eu se apropie de valoarea bunului pe care mi l-ai
dat tu contractual și atunci eu zic„îți las și bunul, îți las și cât ți-am plătit, dar dă-mi pace”. Nu se
poate. De ce nu? Deoarece contractul de rentă viageră cu titlu oneros are caracter aleatoriu. Este un
loz în plic în desfășurare. Tocmai că e vorba despre un contract aleatoriu atipic, în sensul în care
elementul alea e în derulare și tu pe parcurs poți să îți dai seama că va fi defavorabil pentru tine, tu
nu poți să oprești contractul, nu poți să forțezi rezoluțiunea lui în ideea în care nu mai execuți tu ca
să obții ceea ce ai executat până atunci și nici nu poți să zici „uite, îți las ce am executat, renunț la
ceea ce trebuia să îmi dai tu, numai să oprim contractul”. Exclus.
Alin. (2) – nu are posibilitatea sub nicio formă să fenteze, subliniez, în considerarea
caracterului aleatoriu.
Art. 1271 NCC - Impreviziunea

Observați la paragraful 2 ce se poate întâmpla – adaptarea contractului, încetarea

contractului, povești. Și vedeți la alin. (3) condițiile.

Colega voastră a întrebat cum adică să se aplice în temeiul de la impreviziune în condițiile în

care ne spune 2252 alin. (2) că oricât de împovorătoare ar deveni, dă-i să sune? 2 observații
importante:

# / 13
11 #
 17.01.2020

1. Am zis că discutăm atunci când sunt ambele contracte oneroase + viagere despre
contracte aleatorii. Când discutăm despre un contract aleatoriu trebuie să existe un
element alea. Grijă mare. Voi de regulă când ați studiat condiția ziceați că elementul
alea este un eveniment imprevizibil, adică părțile nu pot să anticipeze dacă el se va
realiza sau nu. Grijă mare. Elementul de specificitate la contractele astea 2, apropo de
caracterul aleatoriu, este că evenimentul în sine este cât se poate de cert, din seria „toți
crăpam”. Prin urmare, aici alea nu ține de realizarea sau nu a evenimentului, ci ține de
momentul la care se va realiza evenimentul. Deci putem să avem ca element aleatoriu și
un element cert pentru că miza intervine în legătură nu cu realizarea lui, ci cu momentul
în timp la care se va produce acest eveniment. Aia e chestiunea aleatorie.
2. (Apropo de întrebarea colegei voastre) grijă foarte mare! În momentul în care tu închei
un contract aleatoriu nu înseamnă că prin faptul că e aleatoriu, orice riscuri s-ar întâmpla
pe lumea asta, sănătate = contract aleatoriu. NU. Contractul aleatoriu este aleatoriu în
funcție de un eveniment incert ca producere sau ca moment al producerii pe care l-au
ales părțile, dar asta nu înseamnă că ele au asumat ca risc suportat prin contractul
aleatoriu orice fel de alt risc legat de executarea contractului .
E ca la vânzare. Una e să zic că eu îmi asum un risc de evicțiune pentru o anumită cauză de
evicțiune. Dar asta nu înseamnă că dacă apar vicii ascunse care nu au fost cunoscute de niciuna din
părți vânzătorul o să-mi zică „e contract aleatoriu, ți-ai asumat, pa”. NU. Pentru că eu mi-am asumat
un anumit risc, dar acel risc nu s-a întâmplat, ci s-a întâmplat altul.
Același lucru se întâmplă și aici.
Exemplu: îți dau ție o rentă viageră pe care noi o stabilim plătibilă în lei și se întâmplă ca leul să se
devalorizeze masiv. Tu îmi dai mie un apartament și eu își dau o rentă viageră de 2.500 de lei pe
lună. Riscul pe care noi îl asumăm este legat de decesul unei terțe persoane pe care noi l-am folosit
drept criteriu. Și unul și altul sperăm că (eu) că o să moară respectivul mai repede/(tu) că o să
trăiască până ne plictisim cu toții și acela e riscul, respectiv șansa de câștig. Bun, dar noi nu am
asumat deprecierea masivă a leului pe durata de executare a contractului. În măsura în care pe
durata derulării contractului 2.500 de lei ajung să valoreze cât valorau la încheierea contractului 200
de lei e o fluctuație foarte mare. În acea situație e un risc care se produce pentru tine, risc pe care tu
prin încheierea contractului nu l-ai asumat. Neasumând acel risc ai posibilitatea să invoci
impreviziunea și să ceri reechilibrarea contractului.
Apropo de nominalismul monetar, facem multe lucruri cu el dar nu-l aplicăm aici.

Art. 2164 NCC - Restituirea împrumutului

(2) În cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să
înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, dacă părțile nu au
convenit altfel.
Spre deosebire de vechiul Cod civil unde aveam texte generale vizavi principiul
nominalismului monetar pentru obligații având ca obiect plata unei sume de bani, în actualul Cod
nu avem texte generale de aplicare a nominalismului, avem într-adevăr texte speciale (cum e acesta
de la împrumut), dar avem introdusă ca reglementare generală în Cod impreviziunea. Impreviziunea
nu era reglementată. Lucrurile au basculat în actualul Cod, pentru că textul vechiului Cod era pe
Codul Napoleon de la 1804. Până la 1804 nu interveniseră marile drame și recesiuni economice
unde au apărut foarte mari fluctuații. Dată fiind experiența din utlimele 2 secole s-a mai gândit
lumea. Și atunci avem reglementată cu titlu general impreviziunea. În măsura în care intervin
evenimente neprevăzute care determină o fluctuație puterii de cumpărare a monedei, instanța poate
interveni/modifica/pune capăt contractului. Aceleași reguli se aplică și la contractul de rentă

# / #13
12
 17.01.2020

viageră, chiar dacă e un contract aleatoriu, pentru că elementul „alea” e momentul la care
decedează persoana. Atât. Alt risc părțile nu au aumat, prin urmare ele pot invoca producerea unui
alt risc.

# / #13
13