Sunteți pe pagina 1din 6

Nume____________

Prenume__________
An, grupă_________; Timp: 90 min.

Examen. Contracte speciale. 18.01.2022

I. Încercuiți doar răspunsul (răspunsurile) corect (corecte). 5p. = 0,33p. x 15 întrebări

1. În cazul contractului de mandat ce are ca obiect reprezentarea mandantului la încheierea unui contract de vânzare a
unui bun imobil:
a) în orice situație, mandantul are dreptul de a se substitui mandatarului și de a exercita drepturile născute din
executarea mandatului;
b) revocarea va produce efecte, inclusiv în lipsa vreunei culpe a mandatarului, chiar dacă părțile au stipulat
irevocabilitatea mandatului.
c) va fi considerat valabil încheiat și în situația în care mandantul i-a acordat mandatarului o procură în formă autentică,
dar acceptarea din partea mandatarului a fost tacită.

2. Acțiunea directă:
a) este la îndemâna mandantului împotriva celui pe care mandatarul și l-a substituit în executarea mandatului, chiar
dacă substituirea nu a fost autorizată;
b) în cazul antreprizei, implică dreptul beneficiarului de a-i urmări pe subantreprenori pentru îndeplinirea obligațiilor
ce le revin acestora.
c) dă dreptul locatorului care a închiriat locatarului o cabană cu 4 dormitoare pentru un weekend să se îndrepte cu
acțiunea în obligarea la plata chiriei împotriva celor 7 prieteni care au petrecut cu locatarul weekend-ul la cabană.

3. Oferta fermă de vânzare:


a) cuprinsă într-un pact de opțiune, atrage inalienabilitatea bunului, în lipsă de stipulație contrară;
b) asupra unui bun imobil trebuie încheiată în formă autentică, chiar dacă este adresată preemptorului în vederea
exercitării dreptul său de preempțiune ante venditam;
c) este cuprinsă întotdeauna în cadrul vânzării pe gustate.

4. În cazul unui pact de opțiune:


a) stabilirea unei indemnizații de indisponibilizare a bunului nu este compatibilă cu natura contractului.
b) stabilirea unei indemnizații de indisponibilizare a bunului transformă de fiecare dată contractul într-unul
sinalagmatic.
c) opțiunea conferită beneficiarului poate viza exclusiv vânzarea sau cumpărarea unui bun.

5. În cazul vânzării unui teren agricol situat în extravilanul localității Apahida, în suprafață de 8.500 m2, pentru prețul
de 40.000 euro:
a) dacă prețul a fost stabilit de vânzător, reprezentat de un mandatar la încheierea vânzării, iar ulterior se dovedește că
prețul de 40.000 euro este unul lezionar, condițiile leziunii se vor verifica exclusiv în persoana mandatarului;
b) dacă bunul este afectat de un drept de preempțiune legal, contractul de vânzare se va considera încheiat sub condiția
suspensivă a neexercitării opțiunii de cumpărare, chiar dacă preempțiunea nu a fost înscrisă în CF;
c) va interveni garanția pentru evicțiune dacă o suprafață de ½ din teren este neroditoare, din cauza unor deversări de
substanțe nocive.

1
6. Între A, beneficiar, și B, antreprenor, se încheie un contract care prevede obligația lui B de a edifica o construcție
conform autorizației pentru prețul de 85.000 euro. La data finalizării integrale a lucrării, B solicită beneficiarului să
plătească prețul, în contract neexistând nicio prevedere referitoare la scadență:
a) dacă beneficiarul decedează înainte de a plăti, moștenitorii lui pot refuza să facă plata, pentru ei construcția
neprezentând niciun interes;
b) beneficiarul poate să invoce lipsa scadenței obligației de sale de plată, căci dacă nu s-a convenit un termen de plată,
instanța va fi cea care va stabili termenul, la cererea antreprenorului, ținând seama de împrejurările antreprizei;
c) în cazul desființării contractului, determinată de anularea autorizației de construire, antreprenorul nu va putea
pretinde restituirea cheltuielilor deja angajate pentru executarea lucrării.

7. Contractul de mandat:
a) dacă este fără reprezentare implică mereu existența unei simulații prin interpunere de persoane.
b) încheiat în formă autentică, nu poate fi revocat valabil de către mandant printr-o notificare în formă scrisă sub
semnătură privată.
c) dacă este cu titlu gratuit, este un act juridic unilateral.

8. A trimite o notificare sub semnătură privată lui B prin care îl informează că intenționează să vândă apartamentul
asupra căruia B are un drept de preempțiune, pentru prețul de 140.000 euro. B răspunde printr-un înscris autentic că
dorește să cumpere bunul la prețul arătat de A și îl invită la notar pentru semnarea contractului de vânzare. În speță:
a) s-a încheiat contractul de vânzare propriu-zis între A și B.
b) dacă A nu se prezintă la notar pentru semnarea contractului de vânzare, B poate intenta o acțiune care să aibă ca
obiect executarea silită a obligației lui A de a-și da consimțământul la vânzare.
c) dacă dreptul convențional de preempțiune nu este înscris în CF, acesta îi va fi oricum opozabil terțului cumpărător
care l-a cunoscut efectiv în alt mod.

9. Prin contractul dintre A, pe de o parte și soții B și C, pe de altă parte, primul se obligă să plătească în favoarea
ultimilor doi o rentă viageră în cuantum de 2000 de lei lunar, fără a primi nimic în schimb. B și C sunt bolnavi de o
boală cronică la data încheierii contractului:
a) dacă în a 20-a zi de la încheierea contractului, B decedează din cauza bolii sale, iar în a 29-a zi, decedează C, din
cauza bolii de care el suferea, contractul va fi nul.
b) în cazul neexecutării obligației de plată a rentei, instanța sesizată în acest sens de oricare din părți va putea
transforma contractul de rentă într-unul de întreținere.
c) credirentierii pot solicita rezoluțiunea contractului dacă debirentierul nu depune garanția promisă în vederea
executării obligației sale ori o diminuează.

10. Între A și B se încheie un contract de locațiune a unei locuințe pentru un termen de 12 luni:
a) garanția împotriva viciilor ascunse, spre deosebire de vânzare, este datorată și pentru viciile a căror cauză este
ulterioară predării bunului.
b) dacă locatarul permite folosirea bunului de către membri familiei sale împreună cu el, locatorul va avea o acțiune
împotriva tuturor, pentru a-i obliga în solidar la plata chiriei.
c) sublocațiunea sau cesiunea locațiunii nu este posibilă decât cu acordul expres al locatorului, dacă nu s-a prevăzut
altfel în contract.

11. Contractul de împrumut de folosință se aseamănă cu contractul de vânzare prin aceea că:
a) ambele generează doar obligații uno ictu;
b) și contractul de împrumut de folosință este translativ de proprietate dacă are ca obiect bunuri fungibile;
c) ambele au caracter real.

2
12. Textul legal care stabilește că: „Proprietatea asupra bunurilor se transferă de la furnizor la beneficiar în momentul
predării acestora.”:
a) confirmă caracterul real al contractului de furnizare de bunuri;
b) face ca furnizarea să se asemene, din perspectiva momentului operării efectului translativ, cu vânzarea după mostră;
c) stabilește o regulă care nu ar putea să se regăsească într-un contract cadru de vânzare, care anticipează încheierea
unor contracte de aplicație – vânzări pure și simple.

13. Dacă A (specializat în efectuarea serviciilor de deratizare) și B au stabilit contractual că A va încheia, în fiecare
primăvară, contracte de antrepriză de servicii de deratizare – cu prioritate cu B, în condiții egale de preț:
a) B va avea posibilitatea de a se substitui în contractul de antrepriză încheiat de A cu C, cu nesocotirea dreptului de
preferință conferit anterior lui B, însă doar dacă C a contractat cunoscând dreptul de preferință a lui B;
b) B va avea posibilitatea de a ataca pe calea acțiunii pauliene contractul de antrepriză încheiat între A și C cu
nesocotirea dreptului său de preferință, dacă e în măsură să demonstreze caracterul fraudulos al acestuia;
c) B va avea posibilitatea de a cere anularea contractului de antrepriză încheiat între A și C, pentru nesocotirea
dreptului său de preferință.

14. Contractul de întreţinere poate:


a) conţine obligaţii specifice unui contract de antrepriză;
b) fi încheiat cu titlu gratuit, aplicându-i-se regulile din materia donaţiei;
c) conţine obligaţii specifice contractului de locaţiune;

15. Contractul de antrepriză:


a) este un contract aleatoriu, deoarece antreprenorul acţionează în executarea contractului pe riscul propriu;
b) devine invariabil aleatoriu atunci când părţile stabilesc că preţul va fi stabilit doar ulterior executării antreprizei;
c) devine aleatoriu atunci când beneficiarul asumă cu titlu de preţ al lucrării, evaluate de părţi la 40.000 EUR, transferul
de proprietate asupra unui bun litigios al său, în valoare de 72.000 EUR.

II. Speţa. 4p.


Între societatea A, deținătoare a unui restaurant și societatea B, care are ca obiect de activitate desfășurarea de activități
legate de pirotehnie s-a încheiat la data de 14.11.2021 un contract prin care cea de a doua a asumat obligația de a
organiza în curtea restaurantului un spectacol de artificii în noaptea de 31.12.2021 spre 1.01.2022, începând cu ora
00.00, pe o durată de 10 minute. Prin același contract s-a stabilit că B va organiza și va supraveghea un foc de tabără,
în aceeași noapte, între orele 22.00 și 04.00. Contractul menționează și următoarele costuri: „preț total al artificiilor –
5500 lei; preț al serviciilor de pregătire a spațiului, manipulare, amplasare, declanșare și supraveghere a artificiilor –
4200 lei; preț al lemnului utilizat pentru focul de tabără – 450 lei; preț organizare și supraveghere a focului de tabără
– 1000 lei”.

[I] Din cauza faptului că în data de 31.12.2021 vremea este extrem de ploioasă, în jurul orei 15.00 un reprezentant al
societății B îl anunță telefonic pe administratorul societății A că spectacolul de artificii nu va mai putea fi organizat:
ca urmare a umidității ridicate din atmosferă aprinderea artificiilor este imposibilă.

În data de 5.01.2022, societatea B emite și comunică societății A o factură în care menționează următoarele sume:
5500 lei – preț artificii; 2100 lei preț servicii amenajare spațiu pentru spectacol de artificii. La solicitarea telefonică
de clarificări venită din partea administratorului societății A, care nu înțelege de ce ar trebui să plătească un serviciu
care nu a fost asigurat, reprezentanții B arată că: artificiile vândute au fost predate către A și de altfel se găsesc în
continuare în depozitul societății A, iar serviciile de pregătire a spațiului s-au desfășurat în cursul zilei de 30.12.2021,
prin urmare prețul acestora este și rămâne datorat.

Administratorul societății A vă cere sfatul, în calitate de avocat. a) Precizați cum îl veți sfătui. b) Menționați dacă veți
fi în măsură să îi pretindeți un onorariu pentru analiza contractului dintre A și B, având în vedere că în luna iulie a

3
anului 2021 ați încheiat cu A, pentru o durată de 1 an, un contract de „consultanță permanentă” contra sumei lunare
forfetare de 4500 lei. Administratorul societății A ar dori ca, în virtutea acestui contract să formulați un răspuns scris
în numele A și să îl expediați către B. c) Veți da curs acestei solicitări?

[II] A închiriase pentru noaptea de anul nou de la societatea C, printr-un contract încheiat în 11.12.2021, 20 de corturi
transparente tip iglu, încălzite, pentru a oferi posibilitatea clienților săi de a urmări focul de artificii în noaptea de anul
nou. În data de 31.12.2021 angajați ai firmei C se prezintă la adresa hotelului deținut de A pentru a preda corturile.
Administratorul societății A, care aflase deja că focul de artificii nu va mai putea fi organizat, le-a explicat situația
reprezentanților locatorului și a refuzat preluarea corturilor.

În data de 7.01.2022 societatea C emite și comunică societății A factura aferentă închirierii celor 20 de corturi,
pretinzând – conform contractului de locațiune – plata sumei totale de 4000 lei. Societatea A formulează o notificare
scrisă arătând că, potrivi contractului, „chiria e devine scadentă în 2 zile lucrătoare de la restituirea bunurilor închiriate
fără vreo obiecție din partea clientului”, iar în speță corturile nu au fost nici măcar preluate de A. Având în vedere
răspunsul lui C în sensul menținerii disponibilității acesteia de a pune corturile la dispoziția societății A,
administratorului acesteia, sfătuit de avocat, transmite în scris că termenul contractual era unul esențial, deci orice
executare ulterioară ar fi lipsită de relevanță pentru A.

Sunteți jurist al societății C. d) Pornind de la analiza justificărilor societății A, precizați cum veți sfătui societatea să
acționeze, având în vedere că contractul de locațiune specifica „închirierea a 20 de corturi transparente tip iglu
pentru intervalul 31.12.2021 – 1.01.2022”.

[III] Unul dintre artificiile depozitate de angajații societății B în demisolul restaurantului deținut de A se declanșează
accidental, din cauza unui defect de fabricație, în data de 15.01.2022, declanșând un mic incendiu și rănindu-l pe X,
angajat al societății A. e) Cum va soluționa instanța formulată de X împotriva lui A pentru repararea prejudiciului
suferit, având în vedere apărarea pârâtei în sensul că a pus-o în prealabil în întârziere pe societatea B pentru
ridicarea artificiilor, deci toate riscurile legate de acestea sunt suportate de B?

[IV] Y, client al societății A, care a participat la petrecerea de anul nou organizată de aceasta, formulează o cerere de
chemare în judecată prin care cere angajarea răspunderii contractuale a pârâtei deoarece nu a asigurat focul de artificii
promis clienților. Cu titlu de despăgubiri, Y solicită 1000 lei. Se opune A care apreciază solicitarea ca excesivă, având
în vedere că Y a plătit un total de 2500 lei pentru a participa la petrecere. De asemenea, A arată că focul de artificii a
fost împiedicat de starea vremii și ca, oricum, prin înscrisul tipizat semnat de A și fiecare dintre clienți se specificau
doar felurile de mâncare oferite, fără a se preciza focul de artificii. Cu ocazia interogatoriului, Y confirmă că focul de
artificii a fost menționat doar în pliantul care i-a fost înmânat de un reprezentant al firmei A, prin care era invitat să
participe la petrecere și care menționa de asemenea costul participării. f) Precizați argumentat cum va soluționa
instanța acțiunea lui Y.

Rezolvare

4
BAREM

Contracte speciale. 18.01.2022

I. (5p.)

1. b), c) 8. c)

2. a) 9. –

3. a), b), c) 10. a), b), c)

4. – 11. a)

5. b) 12. b)

6. – 13. b)

7. – 14. a), b), c)

15. c)

II. (4p.)

[I]
a) (1,5p.)
Societatea A nu este ținută să plătească sumele indicate în factura emisă de societatea B în 5.01.2022.
- între A și B nu s-a încheiat, așa cum susține B, un contract de vânzare a artificiilor, însoțit de unul de antrepriză:
unicul contract încheiat între cele două societăți a fost contractul de antrepriză de servicii (serviciul presupus fiind
acela de organizare a spectacolului de artificii); (0,25p.)
- defalcarea prețului – și faptul că „prețul” artificiilor este mai mare decât prețul manoperei are doar rol justificativ în
relația cu clientul, neexistând premisele unei aplicări a criteriilor de distincție instituite de art. 1855 C.civ., pentru că
nu e vorba despre o antrepriză de lucrări;
- contractul dintre A și B nu a avut efect translativ de proprietate asupra artificiilor care urmau a fi utilizate: acestea
sunt bunuri necesare executării serviciului asumat de B și au rămas în permanență în proprietatea acesteia – A nu a
avut niciun moment interesul/ intenția de a dobândi în proprietate artificiile care urmau a fi utilizate de B pentru
executarea obligației asumate de acesta din urmă; (0,25p.)
- contractul dintre A și B a devenit caduc ca urmare a imposibilității obiective de executare a obligației lui B, chiar
dacă imposibilitatea de executare a avut caracter temporar; dat fiind faptul că părțile au subînțeles caracterul esențial
al termenului de scadență (noaptea de anul nou), acestea au introdus în câmpul contractual scopul în considerarea
căruia a contractat A (animarea petrecerii de anul nou) – prin urmare, orice executare întârziată lipsește de interes
prestația pentru creditor, cu consecința caducității contractului dacă obligația a fost imposibil de executat la momentul
scadenței; (0,5p.)
- executarea unei obligații secundare (accesorii) asumate de B, respectiv derularea de către B a demersurilor de
pregătire a executării serviciului asumat nu pot avea semnificația unei executări parțiale: este vorba despre o obligație
contractuală de rezultat, iar rezultatul dorit de creditor (focul de artificii) nu a fost obținut nici măcar în parte – nu
poate intra în discuție o caducitate parțială a contractului de antrepriză de servicii; - antreprenorul acționează pe riscul
propriu (prețul contractual a fost unul forfetar), prin urmare, în cazul neatingerii rezultatului promis, antreprenorul
suportă paguba presupusă de executarea parțială, respectiv de cheltuielile făcute pentru pregătirea executării devenite
ulterior imposibilă: suma de 2100 lei nu este datorată și nu trebuie plătită de A către B; (0,25p.)
- de asemenea, detalierea prețului contractual în funcție de valoarea artificiilor semnifică doar că costul de executare
a obligației (de organizare a spectacolului de artificii) va fi suportat de către creditor, nicidecum că creditorul preia
riscul neatingerii rezultatului (suportat de debitor în cazul obligațiilor de rezultat), prin urmare, creditorul (A) ar fi fost
ținut la suportarea costurilor de executare a obligației doar dacă aceasta ar fi fost efectiv executată (ceea ce pretinde B

5
ar fi aplicabil doar în cazul obligațiilor de mijloace și doar dacă rezultatul nu ar fi fost atins, dar B ar fi depus toate
diligențele în acest sens): suma de 5500 lei nu este datorată și nu trebuie plătită de A către B; (0,25p.)
b) (0,25p.)
Societății A nu îi poate fi pretins un onorariu suplimentar pentru consultanța oferită: între avocat și A s-a încheiat un
contract de furnizare de servicii de consultanță juridică, pentru un preț lunar forfetar.
c) (0,25p.)
Contractul dintre societatea A și avocat nu îi conferă acestuia din urmă un mandat de reprezentare a societătii, prin
urmare, avocatul nu poate acționa în numele și pe seama A în virtutea contractului de furnizare de servicii de
consultanță juridică: avocatul nu va da curs solicitării administratorului A de a expedia către B un răspuns în numele
acesteia.
[II]
d) (0,75p.)
contractul de locațiune încheiat între A și C este în vigoare, iar chiria rămâne datorată: faptul că focul de artificii nu
poate fi organizat nu îi afectează eficacitatea; se poate reține că părțile au subînțeles și de această dată termenul
esențial, dar din starea de fapt nu reiese că ar fi condiționat executarea locațiunii de contractul de antrepriză de servicii
dintre A și B; prin urmare, obligația debitorului (C) nu a devenit nicidecum imposibil de executat (mai mult, acesta a
și oferit la termen executarea prestației), iar simplul fapt că creditorul (A) nu s-a mai putut folosi de prestație, respectiv
că a dispărut motivul în considerarea căruia a contractat nu are relevanță, deoarece acest motiv (asigurarea posibilității
clienților de a urmări focul de artificii) nu a fost introdus în câmpul contractual – locațiunea specifica doar „închirierea
a 20 de corturi tip transparente tip iglu pentru intervalul 31.12.2021-1.01.2022”. (0,5p.)
- locatarul A nu se poate prevala de clauza care amână/ condiționează scadența obligației de plată a chiriei, cât timp
el a fost cel care nu și-a îndeplinit în mod nejustificat îndatorirea contractuală de preluare a bunurilor închiriate; juristul
societății C va sfătui reprezentanții acesteia să persiste în solicitarea plății, pe cale extrajudiciară și, dacă e cazul,
pe cale judiciară. (0,25p.)
- A nu ar putea pretinde executarea la o dată ulterioară a obligației locatorului: aceasta se consideră executată prin
punerea la dispoziție a bunurilor închiriate, chiar dacă creditorul a refuzat să le preia/ utilizeze.
[III]
e) (0,5p.) apărarea formulată de A este eronată: riscurile bunurilor respective nu au fost niciun moment suportate de
A, deoarece aceasta nu a avut nicicând calitatea de proprietar al artificiilor;
Instanța respinge acțiunea lui X, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, ca neîntemeiată, în condițiile în care A
nu a avut niciun moment paza juridică a bunului respectiv, nefiind nici proprietar, nici detentor precar care să exercite
un drept asupra sau în legătură cu bunul.
[IV]
f) (0,75p.)
dacă Y a dorit într-adevăr formularea unei acțiuni în răspundere contractuală, aceasta va fi respinsă ca neîntemeiată,
deoarece Y nu a probat existența unui prejudiciu; (0,15p.)
dacă Y a dorit în realitate formularea unei acțiuni în restituirea prețului (pe care a calificat-o greșit ca acțiune în
răspundere contractuală), ca urmare a desființării parțiale a contractului:
- apărarea lui A, în sensul că această obligație nu se regăsește în contract pentru că nu a fost menționată înscris nu este
corectă: fiind vorba despre un contract consensual, prezintă relevanță și voința părților exprimată altfel decât prin
înscrisul respectiv, cât timp poate fi dovedită cu respectarea regulilor de probațiune; înscrisul comunicat lui Y de un
reprezentant al societății A are valoarea unei oferte [cuprinde elementele esențiale ale contractului și vădește intenția
emitentului de a se angaja juridic prin acceptarea acesteia, nefiind un simplu material promoțional], prin urmare, în
lipsa unei clauze contrare, contractul s-a încheiat, prin acceptarea ofertei, în condițiile stipulate de aceasta; (0,3p.)
- apărarea lui A, în sensul că starea vremii a împiedicat executarea obligației ar avea relevanță doar într-o acțiune în
răspundere civilă, deoarece demonstrează lipsa faptei culpabile a lui A; pe de altă parte, reducerea prețului poate fi
solicitată și dacă neexecutarea obligației corelative este fortuită, intrând în discuție caducitatea parțială (nu e vorba
despre imposibilitatea de executare a unei obligații esențiale, care să atragă caducitatea întregului contract – art. 1557,
al. 1 C.civ.). Instanța va admite acțiunea recalificată ca acțiune în reducerea prețului, având libertatea de apreciere
a cuantumului concret cu care se impune a fi redus prețul. (0,3p.)

S-ar putea să vă placă și