Sunteți pe pagina 1din 5

  Articolul 7.

 Principiul dreptăţii

    Persoana poate fi sancţionată numai pentru contravenţia în a cărei privinţă este dovedită
vinovăţia sa, cu respectarea normelor prezentului cod.

1. Principiu dreptății prevăzut la articolul 7 Cod contravențional este parte componentă a


principiului prezumției nevinovăției prevăzut la art.375 alin. (1) Cod contravențional care
stipulează că persoana acuzată de săvîrşirea unei contravenţii se consideră nevinovată
atîta timp cît vinovăţia sa nu este dovedită în modul prevăzut de prezentul cod.
2. Respectiv, compentariu relevant va fi stipulat la analiza art. 375 Cod contravențional. De
asemenea, recomandăm legiuitorului compilarea acestor 2 norme întru a evita
interpretările eronate și diferite a normelor în cauză.

    Articolul 8. Principiul caracterului personal al răspunderii contravenţionale 

    (1) Persoana este supusă răspunderii contravenţionale numai pentru fapte săvîrşite cu
vinovăţie.

    (2) Este supusă răspunderii contravenţionale numai persoana care a săvîrşit cu intenţie
sau din imprudenţă o faptă prevăzută de legea contravenţională.

1. Principiul caracterului personal al răspunderii penale apare ca o garanţie a libertăţii


persoanei și de aceea este considerat un principiu fundamental, constituind, în același
timp, și un principiu al răspunderii penale1
2. Rapunderea contravenţională este in esență ei o răspundere pentru fapta proprie. Dreptul
contravenţional modern nu iîngăduie o raspundere pentru fapta altuia sau o raspundere
colectiva a unui grup social - familie, colectivitate sau comunitate umana - pentru fapta
unui membru al grupului.
3. Principiul răspunderii contravenţionale numai pentru fapte săvîrşite cu vinovăţie se
realizează efectiv prin intermediul normelor stabilte prin prezentul cod în partea specială.
4. În cazul săvîrșirii contravenției de mai multe persoane, agentul contatator urmează prin
probe să individualizeze fapta fiecărui participant. Cu toate acestea Codul contravențional
nu stabileste săvîrșirea contravenției prin participație cu stabilirea calității de instigator
complice, autor, organizator, grup criminal. În acest sens, persoana poate fi atrasă la
răspundere contravențională numai în calitate de autor. Potrivit art. 384 alin. (1) CC
persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional şi căreia, prin hotărîre
definitivă, i s-a stabilit o sancţiune contravenţională sau a cărei răspundere
contravenţională sau executare a sancţiunii contravenţionale aplicate este înlăturată prin
hotărîre definitivă se numeşte contravenient.
5. Poate fi atrasă la răspundere contravențională numai persoana în privința căreia sunt
probe că a săvîrșit o contravenție stabilită de prezentul cod. În acest sens, art. 425 alin.
(1) CC prevede că probele sînt elemente de fapt, dobîndite în modul stabilit de prezentul cod,
care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei contravenţiei, la identificarea făptuitorului,
la constatarea vinovăţiei şi la cunoaşterea altor circumstanţe importante pentru justa soluţionare a
cauzei. Alineatul (2) al articolului în cauză prevede expres care sunt probele în procesul
contravențional. Totodată, regimului juridic a probelor se aplică și garanțiile stipulate în Codul de
procedură penală.
6. Vinovăția persoanei poate fi constatată numai în cadrul unui proces contravențional cu asigurarea
tuturor garanțiilor stabilite de prezentul cod. Articolul art. 374 alin. (1) CC prevede că procesul
contravenţional este activitatea desfăşurată de autoritatea competentă, cu participarea
1
Drept penal, partea generală, Vol. I, Stela BOTNARU, Alina ȘAVGA, Vladimir GROSU, Mariana GRAMA,
Editura Cartier, Chișinău 2005, pag. 21.
părţilor şi a altor persoane titulare de drepturi şi de obligaţii, avînd ca scop constatarea
contravenţiei, examinarea şi soluţionarea cauzei contravenţionale, constatarea cauzelor şi
condiţiilor care au contribuit la săvîrşirea contravenţiei.
7. Astfel, acest principiu impune regula potrivit căreia răspunderea contravențională are
caracter personal: numai persoana vinovată de săvârşirea unei contravenții este trasă la
răspundere contravențională. În materie de drept contravențional nu poate fi concepută
răspunderea pentru altă persoană sau pentru fapta altuia. De aceea moartea
contravenientului are drept consecinţă stingerea răspunderii contravenționale, a
sancţiunilor şi consecinţelor ce decurg din aceasta. De exemplu, în art.441 alin. (1) lit. c)
CC, procesul contravenţional pornit încetează dacă persoana presupusă a fi făptuitor a
decedat, cu excepţia cazului de reabilitare a acesteia. Totodată, CtEDO în cauza  Niţă
împotriva României, nr. 10.778/02, § 36, 4 noiembrie 2008 a stabilit că Curtea nu poate
admite ca, în urma decesului unei persoane, caracterul ilicit al acţiunilor sale să rămână
fără efect. Desigur, principiile care guvernează răspunderea penală a unei persoane
suspectate că ar fi comis fapte interzise de legea penală şi aplicarea lor de către
autorităţile naţionale împiedicau, pe bună dreptate, odată ce s-a hotărât clasarea
dosarului, continuarea anchetei privind răspunderea lui Aurel A. după decesul său. Curtea
nu poate readuce în discuţie acest principiu fundamental al dreptului penal naţional ce
constă în caracterul personal şi netransmisibil al răspunderii penale. Nu e mai puţin
adevărat faptul că recunoaşterea formală, de către autorităţi, a caracterului ilicit al unor
astfel de acţiuni înainte de a ajunge la decizia de a clasa cauza, determinată de decesul
persoanei în cauză, ar trebui să constituie, pe de o parte, un mesaj clar trimis opiniei
publice că autorităţile nu sunt dispuse să tolereze astfel de acţiuni şi, pe de altă parte, ar
trebui să servească părţilor interesate, în pretenţiile cu caracter civil pe care le pot avea.
Cauza sus relevată a fost menționată prin prisma cauzei Ziliberberg contra Moldovei,
unde Curtea a statuat caracterul penal al contravenției. 
8. Rapunderea contravențională a persoanelor juridice înseamna practic o diluare a
caracterului personal al raspunderii contravenționale mai ales iîn situatția în care
dizolvarea persoanei juridice are efecte sociale asupra personalului incadarat pe baza de
contract de munca2.
9. Intenția și imprudența ca forme a vinovăției vor fi expuse la analizarea art. 14 din Codul
contravențional.

    Articolul 9. Principiul individualizării răspunderii contravenţionale şi sancţiunii


contravenţionale
    (1) La aplicarea legii contravenţionale se ţine cont de caracterul şi de gradul
prejudiciabil al contravenţiei, de persoana făptuitorului şi de circumstanţele atenuante ori
agravante.
    (2) Nimeni nu poate fi supus de două ori răspunderii contravenţionale pentru una şi
aceeaşi faptă.

1. Principiul individualizării pedepsei presupune determinarea cît mai exactă a gravității


faptei săvîrșite, a tuturor circumstanțelor săvîrșirii acesteia, precum și a tuturor datelor
privind persoana contravenientului. Respectiv oricîte asemănări ar puttea exista între
două sau mai multe fapte, ele niciodată nu se suprapun întotdeauna sunt și vor fi
diferențe între ele ca și între persoanele vinovate de comiterea lor3.
2. Individualizarea sancțiunii contravenționale este reglementată de art. 41-46 Cod
contravențional, astfel, art. 41 alin. (1) CC prevede că sancţiunea contravenţională se

2
http://www.referatele.com/drept/DEFINITIA-SI-PRINCIPIILE-RASPU625.php.
3
Protecția Juridică a Drepturilor Omului, autor Teodor Cîrnaț, Chișinău 2003, pag. 44.
aplică în funcţie de caracterul şi de gradul prejudiciabil al contravenţiei, de caracteristica
persoanei şi de circumstanţele atenuante şi agravante.
3. Cu privire la caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite: acest grad de pericol
poate fi determinat în raport cu un şir de criterii: obiectul juridic al infracţiunii săvârşite,
latura obiectivă şi cea subiectivă ale infracţiunii săvârşite, personalitatea făptuitorului.
4. Individualizarea răspunderii contravenționale poate avea loc în raport cu subiectul
contravenției și în acest sens, Codul contravențional stabilește în unele cazuri pedepse
diferite persoanelor fizice și persoanelor cu funcție de răspundere precum și instanța de
judecată urmează să i-a în considerație starea psiho-fizică a persoanei, structura biologică
normală, particularităţile psihice ale acestuia, micromediul din care provine, legăturile
sale cu mediul social, familial, profesional etc., comportamentul contravenientului înainte
şi după săvârşirea contravenției. În raport cu latura obiectivă în cazul în care se
individualizează răspunderea contravențională se i-a în dependență de gradul de pericol
social afectat în urma comiterii faptei. În raport cu latura subiectivă pedeapsa
contravențională se individualizează prin forma vinovăției, motivul și scopul săvîrșirii
contravenției. În raport cu obiectul contravenției răspunderea contravențională se
individualizează reieșind din valoarea social lezată precum și multitudinea acestora.
5. Articolul 42 Cod contravențional stabilește circumstanțele atenuante care pot fi constatate
de către instanța de judecată și altele decît cele stipulate în art. 42 CC pe cînd art. 43 CC
stabilește circumstanțele agravante care sunt exhaustive.
6. De asemenea, urmează să fie individualizată răspunderea contravențională în dependență
de forma de consumare a contravenției. În acest caz urmează de menționat că spre
deosebire de Codul penal, Codul contravențional nu prevede ca formă de consumare
pregătirea de săvîrșire a contravenției. În ceea ce privește tentativa la art. 13 Cod
contravențional este prevăzută ca o formă de consumare a contravenției, însă în același
timp art. 26 lit. b) Cod contravențional stabilește că înlăturarea răspunderii
contravenţionale pentru fapta ce conţine elementele constitutive ale contravenţiei are loc
în cazul tentativei. În același timp art. 28 din Codul contravențional prevede că  în cazul
contravenţiei neînsemnate, organul (persoana cu funcţie de răspundere) împuternicit să
rezolve cazul poate înlătura răspunderea contravenţională limitîndu-se la adresarea unei
observaţii verbale făptuitorului.  Se consideră neînsemnată tentativa de contravenţie sau
contravenţia pentru care prezentul cod prevede în calitate de sancţiune maximă aplicarea
unei amenzi de pînă la 10 unităţi convenţionale.
7. În partea specială a Codului contravențional, este prevăzut că pentru săvîrșirea
contravenției instanța de judecată urmează să-i stabilească una din sancțiunile alternative
stabilite expres în normă. Astfel, aplicarea uneia din ele constituie deja o formă de
individualizare a răspunderii contravenționale, or art. 32 alin. (2) Cod contravențional le
stabilește într-o consicutivitate pornind de la sancțiunea cea mai ușoară la cea mai severă.
8. Aplicarea răspunderii contravenționale nu exclude și aplicarea răspunderii civile,
disciplinare. În acest context, art. 1419 Cod civil prevede răspunderea pentru prejudiciul
cauzat prin  vătămare a integrităţii corporale sau prin  altă vătămare a sănătăţi, însă art. 78
Cod contravențional încadrează ca contravenție vătămarea intenţionată uşoară a
integrităţii corporale, maltratarea, aplicarea de lovituri, alte acţiuni violente care au
provocat dureri fizice. Prin urmare persoana fizică, victimă a contravenției prevăzute la
art. 78 Cod contravențional, poate în cadrul unui proces contravențional sau în cadrul
unui proces civil să solicite repararea prejudiciului material cauzat prin contravenție.
9. Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Öztürk c. Germaniei, Lauko c.
Slovaciei, Salabiaku c. Frantei s.a4. a stabilit cele trei criterii avute in vedere pentru
stabilirea aplicării art. 6 pentru procesele contravenționale:
–calificarea faptei in dreptul intern;
–natura faptei incriminate;
4
www.echr.coe.int.
– natura și gravitatea sanctiunii, or aprecierea gravității sancțiunii este deja o
individualizare a răspunderii contravenționale. În acest context Curtea a reținut că
gravitatea sancțiunii este satisfacută atunci cand sancțiunea are un caracter preventiv si
sancționator, indiferent de faptul ca este vorba despre o amenda într-un cuantum redus,
atît timp cat aceasta nu servește la acoperirea unui prejudiciu, ci urmărește prevenirea
săvîrsirii de noi fapte si sanctionarea contravenientului5.
10. Cu referire la faptul că nimeni nu poate fi supus răspunderii contravenționale pentru una
și aceeași faptă, menționăm că principiul non bis in idem derivă din normele
constituţionale ale articolelor 4, 21 şi 25 din Constituţie. Dreptul de a nu fi judecat sau
pedepsit de două ori pentru aceeași faptă a devenit un principiu fundamental şi
incontestabil al oricărui sistem de drept şi este garantat de normele actelor internaţionale,
la care a aderat şi Republica Moldova6. Articolului 4 alin. 1 din Protocolul nr. 7 la
Convenţia Europeană, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile
aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat
printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat. Cu termeni
similari operează şi articolul 14 alin. 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile
civile şi politice.
11. Curtea Europeană menționează că articolul 4 al Protocolului nr.7 are drept scop
interzicerea repetării procedurilor penale închise definitiv, evitând ca o persoană să fie
urmărită sau pedepsită penal de două sau mai multe ori pentru aceeaşi infracţiune (a se
vedea Gradinger vs. Austriei, hotărârea din 23 octombrie 1995). Astfel, principiul non bis
in idem poate fi invocat doar dacă cel puţin două proceduri independente şi diferite
privind aceeaşi acuzare se încheie cu mai mult de o condamnare (a se vedea Stanca c.
României (decizie), nr.59028/00 din 27 aprilie 2004).
12. Respectiv, se va considera că s-a încălcat principiul non bis in idem în cazul în care
persoana va fi atrasă la răspundere contravențională de 2 ori pentru aceeași faptă.
13. De asemenea, se va constata încălcarea principiului non bis in idem în cazul în care
persoana va fi atrasă la răspundere contravențională și penală pentru aceeși faptă, or în
cauza Ziliberberg contra Moldovei Curtea a reiterat că, în principiu, caracterul general al
Codului cu privire la contravențiile administrative şi scopul pedepselor, care este atât de a
pedepsi, cât şi de a preveni, sunt suficiente pentru a arăta că, în sensul articolului 6 al
Convenţiei, reclamantul a fost acuzat de o abatere penală.
14. Cît privește garantarea efectivă a principiului în cauză, menționăm că Codul de procedură
penală cît și Codul contravențional nu stabilește o procedură clară în cazul în care într-un
procesc contravențional se constată săvîrșirea unei infracțiuni. În acest sens, art. 396 alin.
(2) Cod contravențional prevede că în cazul refuzului începerii urmăririi penale, încetării
urmăririi penale din cauza că fapta constituie o contravenţie, precum şi în cazul liberării
de răspundere penală a persoanei cu tragerea la răspundere contravenţională, procurorul
dispune pornirea procesului contravenţional şi ori examinează cauza în limitele
competenţei sale, ori expediază materialele acumulate, conform competenţei, altor organe
pentru examinare. Prin ordonanţă motivată, procurorul poate aplica orice sancţiune
contravenţională, cu excepţia sancţiunii a cărei aplicare este de competenţa instanţei de
judecată. Respectiv, dacă în cadrul unui proces penal se constată săvîrșirea unei
contravenții procurorul urmează să înceteze, claseze procesul penal și să atragă persoana
la răspundere contravențională. În același timp, art. 424 Cod contravențional statuiază că
dacă, în procesul examinării cauzei contravenţionale, se constată că încălcarea conţine
elementele constitutive ale infracţiunii, agentul constatator remite materialele
procurorului sau ofiţerului de urmărire penală, după competenţă . Respectiv prin prisma

5
Cauza Anghel contra României, pronunțată la 4 octombrie 2007.
6
Hotărîrea Curții Constituționale ale Republicii Moldova, nr. 13 din 11 iulie 2013 privind excepţia de
neconstituţionalitate a unor prevederi ale articolului 320 din Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18
aprilie 2002, în redacţia Legii nr. 173 din 9 iulie 2010 pentru modificarea unor acte legislative, para. 61.
art. 461 Cod contravențional care prevede că în cazul în care, pe parcursul judecării
cauzei, se constată vreunul din temeiurile prevăzute la art.441 şi 445, instanţa încetează
procesul contravenţional, art. 441 alin. (1) lit. e) Cod contravențional, agentul constatator
urmează să înceteze procedura contravențională și să remită materialele organului de
urmărire penală. Totuși cum se va proceda în cazul în care persoana a fost atrasă la
răspundere contravențională, fiind executată pedeapsa, iar ulterior se constată că persoana
a săvîrșit o infracțiune. În cazul respectiv, Codul contravențional nu oferă o reglementare
clară, din aceste considerente fiind și o practică judecătorească diferită. Considerăm că în
cazul respectiv, organul de urmărire penală, urmează prin prisma art. 441 alin. (1) lit. e)
Cod contravențional care prevede că procesul contravenţional pornit încetează dacă
pentru acelaşi fapt este pornită urmărire penală să conteste procesul-verbal cu privire la
contravenție și să solicite repunerea în termen, care va fi calcuta din momentul cînd
organul de urmărire penală a avut o bănuială rezonabilă cu privire la săvîrșirea unei
infracțiuni, astfel, în virtutea art. 274 CPP, se va calcula din momentul emiterii
ordonanței de începere a urmăririi penale. Respectiv, dacă în cadrul unui proces
contravențional cu asigurarea tuturor garanțiilor prevăzute de lege va fi anulat procesul
contravențional, organul de urmărire penală în virtutea principiului non bis in idem va
avea posibilitatea să atragă persoana la răspundere penală.
15. Totodată e de remarcat că Curtea Europeană în decizia Smolickis vs. Letonia din 27
ianuarie 2005, s-a pronunţat în privinţa sancţionării repetate a unei persoane pentru
neexecutarea obligaţiei legale de a depune bilanţul financiar. Curtea Europeană a
menţionat că persoana a fost sancționată pentru o infracțiune succesivă ce implică
reînnoirea intervenției voluntare, și nu pentru o infracțiune continuă, ale cărei consecințe
ar persista fără o nouă intervenţie a autorului.
16. În acest context și Curtea Contituțională a RM în Hotărîrea nr. 13 din 11 iulie 2013
privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi ale articolului 320 din Codul
penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18 aprilie 2002, în redacţia Legii nr. 173 din
9 iulie 2010 pentru modificarea unor acte legislative, a declarat consituțional art. 320 Cod
penal, care prevede atragerea la răspundere penală pentru neexecutarea unei hotărîri
judecătorești care urmează a fi aplicată după atragerea la răspundere administrativă. În
acest context, Curtea Constituțională a reținut că o abordare contrară într-o astfel de
situaţie – adică, în prezenţa unei obligaţii legale permanente puse în sarcina unei
persoane, - ar însemna să se ajungă la concluzia eronată, precum că o sancţionare
contravențională pentru neexecutarea obligaţiei respective îl eliberează pe acesta definitiv
şi necondiţionat de respectiva obligaţie, ferindu-l de orice risc de urmărire penală pe
viitor. Or, cu toate că o astfel de concluzie poate fi luată în considerare în anumite cazuri,
aceasta nu ar putea fi extinsă asupra ansamblului raporturilor juridice. În lumina celor
expuse, Curtea reține că sancţionarea repetată pentru neexecutarea unei obligaţii legale nu
este incompatibilă cu principiul non bis in idem, dacă se face distincţie între cele două
perioade de referinţă, prin specificarea clară a limitelor temporale respective7.

7
Ibidem