Sunteți pe pagina 1din 5

Articolul 19.

Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei şi răspunderea


contravenţională

     Se consideră cauze care înlătură caracterul contravenţional al faptei şi răspunderea


contravenţională:
     a) starea de iresponsabilitate;
     b) legitima apărare;
     c) starea de extremă necesitate;
     d) constrîngerea fizică şi/sau psihică;
     e) riscul întemeiat;
     f) cazul fortuit.

1. Legiuitorul în art. 19 Cod Contravenţional a prevăzut exhaustiv cauzele care în lătură


caracterul contravenţional al faptei. Menţionăm că răspunderea contravenţională este
înlăturată doar în cazul expres prevăzut de art. 20 alin. (2) Cod Contravenţional.  

2. Cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei reprezintă nişte circumstanţe sau
situaţii de ordin obiectiv sau subiectiv care împiedică încadrarea juridică a faptei drept
contravenţie. Astfel fapta săvîrşită de persoană conţine toate semnele exteriorizate ale unei
contravenţii, însă datorită modului, circumstanţelor sau calităţilor făptuitorului fapta nu intră
în sfera ilegalităţii.

3. Instituirea acestor cauze justificative şi includerea unor fapte aparent ilicite în sfera
permisivă de drept se explică protecţia valorilor sociale şi asigurarea ordinii de drept.

Articolul 20. Starea de iresponsabilitate constatată în modul stabilit de lege

     (1) Este în stare de iresponsabilitate persoana care săvîrşeşte o faptă aflîndu-se în


imposibilitatea de a conştientiza sau a dirija acţiunile sale din cauza unei boli psihice
cronice, unei tulburări temporare a activităţii psihice, a alienării mintale sau a unei alte
stări psihice patologice.

     (2) Nu este pasibilă de răspundere contravenţională persoana care a săvîrşit o faptă în


stare de responsabilitate, dar care, pînă la pronunţarea hotărîrii de sancţionare, s-a
îmbolnăvit de o boală psihică, lipsită fiind de posibilitatea conştientizării sau dirijării
acţiunilor sale.     

1. Starea de iresponsabilitate se bazează pe existenţa cumulativă a două criterii: medical şi


juridic.

2. Criteriul medical presupune imposibilitatea făptuitorului de a conştientiza sau a dirija


acţiunile sale din cauza: a) unei boli psihice cronice, b) unei tulburări temporare a activităţii
psihice, c) alienării mintale, d) alte stări psihice patologice.
3. Bolile psihice cronice sunt maladii ale sistemului nervos care afectează capacităţile
intelective ale persoanei precum encefalopatia, epilepsia, tulburarea de personalitate
antisocială, psihoza maniaco-depresivă, schizofrenia, etc.

4. Tulburarea temporară a activităţii psihice presupune o dereglare de scurtă durată a


activităţii psihice normale ale sistemului nervos. Pot apărea datorită influenţei unor factori
externi cum ar fi trăiri emoţionale intense sau situaţii extreme, se manifestă neaşteptat şi pot
dura o perioadă relativ scurtă de timp în care persoana nu conştientizează, fie nu dirijează
acţiunile sale. Tulburările temporale pot apărea la persoane sănătoase sau care au unele
dereglări minore care în mod obişnuit nu se manifestă sau se manifestă moderat. Dintre
tulburările temporare pot fi menţionate afectul patologic, ebrietatea patologică.

5. Alienarea mintală reprezintă o boală mintală care se datorează unor anomalii care fac
imposibilă dezvoltarea facultăţilor psihice ori se datorează unor maladii ale sistemului nervos.
Termenul alienare mintală este utilizat generic pentru orice boală mintală, în general, este
folosit pentru a denumi acele afecţiuni mintale în care bolnavii sînt incapabili să duca o viaţă
socială normală şi care necesită supraveghere permanenta.

6. Altă stare psihică patologică este reprezentată de orice altă dereglare, a psihicului care duce
la diminuarea sau la dispariţia funcţiilor intelective şi care nu sunt incluse în celelalte
categorii. Prin includerea acestei noţiuni legiuitorul a ţinut să cuprindă toate categoriile de
afecţiuni mintale care cauzează imposibilitatea de a conştientiza sau a dirija acţiunile de către
făptuitor.

7. Fapta săvîrşită în stare de iresponsabilitate nu reprezintă o contravenţie, deoarece nu


întruneşte elementele contravenţiei, respectiv nu există un subiect al contravenţiei (făptuitorul
fiind iresponsabil) şi lipeşte latura subiectivă a contravenţiei (vinovăţia).

8. Persoana care a săvîrşit o contravenţie, dar care s-a îmbolnăvit de o boală psihică care o
lipseşte de posibilitatea conştientizării sau dirijării acţiunilor sale, pînă la pronunţarea hotărîrii
de sancţionare, este absolvită de răspundere contravenţională. În acest caz legiuitorul a
reglementat o situaţie în care este inoportună tragerea la răspundere contravenţională a
făptuitorului, chiar dacă acesta a săvîrşit o contravenţie. Or sancţiunea contravenţională
potrivit art. 32 alin. (1) Cod Contravenţional reprezintă o măsură de constrîngere statală şi un
mijloc de corectare şi reeducare a făptuitorului, iar în cazul în care persoana vinovată este
lipsită de posibilitatea conştientizării sau dirijării acţiunilor sale, scopul sancţiunii
contravenţionale nu va fi atins.

9. Pentru a fi operante prevederile art. 20 Cod Contravenţional este necesar ca starea de


iresponsabilitate a persoanei să fie constatată în modul stabilit de lege. Pornind de la
prevederile art. 425 alin. (7) Cod Contravenţional, vor fi aplicabile normele Codului de
procedură penală şi anume a art. 97 pct.3) care prevede că incapacitatea persoanei, la
momentul săvîrşirii faptei prejudiciabile, de a-şi da seama de acţiunile sau inacţiunile sale sau
de a le dirija ca urmare a unei boli mintale sau a unei dereglări psihice temporare, a unei alte
dereglări a sănătăţii sau debilităţii se constată prin raportul expertizei psihiatrice.
Articolul 21. Legitima apărare
     Este în stare de legitimă apărare persoana care săvîrşeşte o faptă pentru a respinge un
atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, împotriva unei alte persoane
sau împotriva unui interes public.

1. Legiuitorul a considerat necesar de a oferi persoanei un drept la legitima apărare, de care


aceasta poate face uz în anumite circumstanţe stabilite de lege, pentru a restabili ordinea
juridică încălcată printr-un atac împotriva sa, împotriva altei persoane sau împotriva unui
interes public.

2. Acţiunile persoanei ce se apără împotriva unui atac nu întrunesc elementele unei


contravenţii, lipsind vinovăţia persoanei caracterizată prin intenţie îndreptată spre săvîrşirea
unei fapte ilicite, ci fapta reprezintă o reacţie conştientă de autoapărare ca o reacție psihică
normală a oricărei persoane care se află în fața unui pericol grav. Astfel persoana aflată în
legitimă apărare nu săvîrşeste fapta pentru că urmăreşte un interes personal ilicit, un avantaj,
ci pentru că este determinat de împrejurarea în care se află să riposteze unui atacator.

3. Pentru operarea art. 21 Cod Contravenţional este necesară întrunirea cumulativă a


condiţiilor atacul şi ale apărării. Atacul reprezintă un comportament violent sub forma unei
agresiuni fizice îndreptate împotriva unei persoane sau împotriva unui interes public.

4. Atacul trebuie să fie direct, adică acţiunile făptuitorului să ameninţe nemijlocit persoana
sau interesul public. Respectiv între atacator şi cel ce se apără trebuie să existe un contact
direct şi nemijlocit. Nu va putea exista o legitimă apărare în cazul în care între atacator şi
victimă există careva obstacole care fac imposibilă sau dificilă consumarea atacului, or în
aceste circumstanţe consumarea atacului devine puţin probabilă.

5. Atacul trebuie să fie imediat, adică trebuie să existe un interval de timp restrîns în care se
consumă atacul şi fapta de legitimă apărare. Dacă între atac şi fapta de legitimă apărare există
un interval de timp care permite înlăturarea pericolului prin alte mijloace legale, atunci atacul
nu va putea fi catalogat ca imediat şi nu va putea exista o legitimă apărare în acţiunile
persoanei. De asemenea nu pot fi întreprinse acţiuni de legitimă apărare dacă un atac s-a
consumat, fie dacă atacatorul a renunţat la acţiunile sale.

6. Atacul trebuie să fie material, în acest sens acţiunile atacatorului trebuie să poată provoca o
pagubă reală obiectului atentării. Un atac nu va putea fi încadrat ca fiind material în situaţia în
care acţiunile persoanei nu au intensitatea necesară pentru a produce un prejudiciu altor
persoane sau intereselor publice. De asemenea nu va exista un atac material în situaţia în care
există doar o ameninţare cu violenţa, dacă persoana care ameninţă nu recurge ulterior la
acţiuni de realizare a ameninţărilor.

7. Atacul trebuie să fie real, adică să existe, respectiv să nu fie presupus sau perceput
necorespunzător de victimă. În cazul atacului real declanşarea (izbucnirea) acestuia trebuie să
fie atît de aproape de realizare, încît dacă persoana constrînsă să se apere nu ar fi acţionat în
acel moment, ea ar fi fost cu certitudine expusă pericolului. Caracterul real al atacului rezultă
din elementele obiective care pun în evidenţă intenţia agresorului de a săvîrşi atacul, simpla
presupunere că atacul ar putea avea loc nu este suficientă pentru a considera apărarea ca
legitimă.1

8. Atacul trebuie să fie îndreptat împotriva persoanei care se apără a altei persoane sau
împotriva unui interes public. Pentru a se reţine legitima apărare este necesar ca atacul să fie
îndreptat nemijlocit împotriva unei sau mai multor persoane, existînd pericolul real de a fi
cauzat prejudiciu vieţii, sănătăţii sau integrităţii corporale. Codul contravenţional nu conţine
definiţia noţiunii de „interes public”, însă am putea defini ca acele interese care vizează
ordinea de drept constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor
fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunităţii, realizarea atribuţiilor
autorităţilor publice. În categoria de interes public se include şi apărarea proprietăţii atît
publice, cît şi private, astfel va exista o legitimă apărare şi împotriva unui atac asupra
bunurilor ce aparţin persoanelor fizice sau juridice, precum şi bunurilor domeniului public.

9. Apărarea trebuie să se realizeze printr-o faptă pasibilă de răspundere contravenţională.


Doar în aceste circumstanţe poate exista legitima apărare ca o cauză de impunitate, or aproape
întotdeauna o ripostă la un atac injust va prezenta trăsăturile unei fapte ilicite, care în
dependenţă de intensitatea acesteia poate fi de natură contravenţională sau penală. Pentru
existenţa legitimei apărări nu este obligatoriu ca atacul să se exteriorizeze sub forma unei
fapte care cade sub incidenţa legislaţiei contravenţionale, fiind posibilă legitima apărare prin
prisma Codului Contravenţional şi în cazul unui atac care constituie o infracţiune. Pentru
calificarea faptei de ripostă ca fiind făcută în legitimă apărare contravenţională, este necesar
ca acţiunile victimei să fie pasibile de a fi încadrate în limitele unei contravenţii. Făcînd
trimitere la prevederile art. 78 Cod Contravenţional, urmările apărării faţă de un atac nu vor
putea depăşi limitele unei vătămări uşoare a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Dacă se va
depăşi această limită, vor deveni operante normele Codului Penal privind legitima apărare
care vor fi aplicate corespunzător.

10. Apărarea trebuie să fie aplicată nemijlocit faţă de persoana sau persoanele de la care îşi
are originea atacul, nefiind posibilă întreprinderea unor acţiuni faţă de persoane terţe, chiar
dacă aceste acţiuni ar putea influenţa atacatorul să renunţe sau să întrerupă atacul (de ex.
aplicarea unor lovituri sau ameninţarea unei persoane care îl însoţeşte pe atacator).

11. Apărarea trebuie să se realizeze în acelaşi timp cu atacul. Astfel va exista o legitimă
apărare doar în situaţia în care victima ripostează în timpul unui atac sau înainte de începerea
unui atac iminent (de ex. în situaţia în care atacatorul ameninţă victima şi scoate o armă), fapt
posibil doar atît timp cît atacul este imediat. După cum am menţionat anterior nu va fi în
legitimă apărare persoana care a reacţionat la un atac deja consumat, fie la un atac eventual
care ar putea să se producă.

12. Apărarea trebuie să fie proporţională intensităţii şi pericolului atacului. În cazul unui atac
persoana reacţionează unor acţiuni neaşteptate şi spontane din partea atacatorului, respectiv
nu poate fi pregătită din timp pentru a se apăra. În aceste circumstanţe prejudiciul cauzat
1
Stela BOTNARU, Alina ŞAVGA, Vladimir GROSU, Mariana GRAMA Drept penal. Partea generală.
Chişinău 2005, p. 303
atacatorului poate fi mai mic sau echivalent cu interesul apărat. Opinăm pentru faptul că în
cazul legitimei apărări contravenţionale nu poate fi cauzat un prejudiciu mai mare decît dauna
evitată, or în cazul în care atacul poartă un caracter contravenţional, datorită gradului
prejudiciabil redus al contravenţiei, cauzarea unui prejudiciu mai mare atacatorului ar fi
inechitabil şi ar face loc pentru abuzuri.