Mobilul

- constă în impulsul (sentiment, interes) ce l-a determinat pe făptuitor să comită

infracțiunea ; prevederea de către norma de incriminare a unui mobil special nu este
incompatibilă, în esență, cu reținerea comiterii faptei și cu intenție indirectă; lipsa
oricărui mobil poate fi un indiciu al stării de iresponsabilitate, care atrage reținerea
unei cauze de neimputabilitate;
- mobilul este prevăzut de legiuitor:
a. fie ca element constitutiv al infracțiunii (de ex., în cazul formei asimilate a
infracțiunii de abuz în serviciu-art. 297 alin. 2 C. penal-este prevăzută cerința ca
făptuitorul să acționeze abuziv pe temei de rasă, naționalitate, limbă, religie,
gen, politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală
cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA);
b. fie ca element al variantei agravate a infracțiunii (de ex. omorul calificat
săvârșit din interes material (acela al obținerii de către făptuitor, ulterior
săvârșirii faptei, în mod direct și pe cale aparent legală a unei sume de bani sau
a unui folos de natură patrimonială) prev. de art. 186 C. penal raportat la art.
189 alin. 1 lit. b C. penal
c. fie ca o circumstanță agravantă generală (de pildă, art. 77 lit. h C. penal prevede
drept circumstanță agravantă săvârșirea infracțiunii pentru motive legate de
rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori
apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică
necontagioasă sau infecție HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de același fel,
considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu
celelalte).
Scopul
- constă în finalitatea urmărită prin comiterea faptei prevăzută de legea penală;
- prevederea de către norma de incriminare a unui scop nu implică în mod automat că
fapta nu poate fi comisă decât cu intenție indirectă (de pildă, infracțiunea de furt la
care legea prevede scopul poate fi comisă fie cu intenție directă, fie cu intenție
indirectă); nu prezintă importanță dacă scopul urmărit a fost atins sau nu prin
săvârșirea activității infracționale; în aceste cazuri infracțiunea este săvârșită cu
intenție calificată.
- Scopul este prevăzut de legiuitor:
1. fie ca element constitutiv al infracțiunii (de ex. în cazul infracțiunii de furt, prev.
de art. 226 alin 1 C. penal scopul este însușirea pe nedrept a bunului sustras;
scopul poate fi reținut fie în cazul comiterii furtului cu intenție directă fie în
ipoteza comiterii faptei cu intenție indirectă;

1
 2. fie ca element al variantei agravate a infracțiunii (de ex. omorul calificat
săvârșit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la
răspundere penală ori de la executarea unei pedepse, prev. de art. 188 C. penal,
raportat la art. 189 alin. 1 lit. c, C. penal)

-norma de incriminare poate cuprinde scopuri alternative (de pildă în cazul infracțiunii
de favorizarea făptuitorului , favorizatorul poate acționa în scopul împiedicării sau
îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, executării unei pedepse sau măsuri
educative privative de libertate (cum ar fi internarea într-un centru educativ sau
internarea într-un centru de detenție)).

2
Antijuridicitatea (fapta nu este justificată)
- a doua trăsătură esențială a infracțiunii este antijuridicitatea ; organele de urmărire
penală sau instanța de judecată trebuie să stabilească, prin probe, dacă o faptă tipică
este antijuridică, adică ilicită (nepermisă de legea penală sau extrapenală);
- în expunerea de motive la Codul penal se reține: caracterul antijuridic (nejustificativ)
al faptei prevăzute de legea penală "presupune că aceasta nu este permisă de ordinea
juridică, cu alte cuvinte are un caracter ilicit. Astfel, este posibil ca o faptă deși
prevăzută de legea penală (tipică), să nu fie ilicită, întrucât săvârșirea ei este permisă
de o normă legală ( de pildă, în cazul în care, în legitimă apărare o persoană o lovește
pe alta, fapta va fi tipică, însă este permisă de ordinea juridică, dacă sunt respectate
condițiile strict și limitativ prevăzute de lege; cu alte cuvinte, legea permite săvârșirea
în anumite condiții a unei fapte prevăzute de legea penală);
- potrivit art. 18 alin. 1 C. penal o faptă prevăzută de legea penală nu constituie
infracțiune, dacă există vreuna dintre cauzele justificative prevăzute de lege; astfel,
constatarea de către organele juridice că o faptă este tipică, nu implică întotdeauna
necesitatea ca aceasta să fie și antijuridică (nejustificativă), putând exista vreuna dintre
împrejurările care înlătură caracterul nejustificativ al faptei, reglementate în art. 19-22
C. penal sub denumirea de cauze justificative; Codul penal din 1969 nu cuprindea nici
o referire la cauzele justificative, legitima apărare i starea de necesitate fiind
considerate cauze care înlăturau caracterul penal al faptei, prin faptul că lipsea
vinovăția ca trăsătură esențială a infracțiunii. Codul penal actual a calificat explicit
legitima apărare și starea de necesitate drept cauze justificative, adăugând pe lângă
acestea și alte două: consimțământul persoanei vătămate, precum și exercitarea unui
drept și îndeplinirea unei obligații.
- pe lângă aceste cauze justificative generale, care sunt aplicabile tuturor infracțiunilor,
există și unele cauze justificative speciale, prevăzute în partea specială a Codului penal
ori în legislația specială ( de ex. 1) cauza justificativă specială reglementată de art. 201
alin. 6 C. penal care permite medicului care are specialitatea obstetrică-ginecologie să
procedeze, în anumite condiții la întreruperea cursului sarcinii; 2) cauza justificativă
prev. de art. 203 alin. 2 C. penal când fapta nu constituie infracțiunea de lăsare fără
ajutor a unei persoane aflate în dificultate dacă, prin acordarea ajutorului, autorul s-ar
expune unui pericol grav cu privire la viața, integritatea corporală sau sănătatea sa; 3)
cauza justificativă specială prevăzută de art. 272 alin. 2 C. penal potrivit căreia nu
constituie infracțiunea de influențare a declarațiilor înțelegerea patrimonială dintre
infractor și persoana vătămată, intervenită în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea
penală se pune în mișcare la plângere prealabilă sau pentru care intervine împăcarea;
4) cauza justificativă specială prev. de art. 277 alin. 4 C. penal, potrivit căreia nu
constituie infracțiunea de compromiterea intereselor justiției fapta prin care sunt

3
divulgate ori dezvăluite acte sau activități vădit ilegale comise de autorități într-o
cauză penală.
- cauzele justificative înlătură numai caracterul antijuridic (ilicit) al faptei prevăzute de
legea penală, iar nu vinovăția, sub forma imputabilității faptei;
- pentru a reține existența unei cauze justificative este necesar ca prin raportare la data
săvârșirii faptei prevăzute de legea penală, pe de o parte, să fie întrunite toate
condițiile prevăzute de lege (elementul obiectiv al cauzei justificative) și, pe de altă
parte, ca făptuitorul să fie conștientizat că acționează în aceste condiții (elementul
subiectiv al cauzei justificative)
- constatarea existenței unei cauze justificative produce efecte cu privire la fapta ( in
rem), care este considerată licită, fiind pe cale de consecință înlăturat caracterul penal
al acesteia;
- deoarece efectele cauzelor justificative se produc in rem, acestea nu vor fi limitate
doar la autorul faptei, ci se extind și asupra celorlalți participanți (complici sau
instigatori), fapta acestora fiind de asemenea justificată.
- în situația în care se constată existența unei cauze justificative, ca urmare a reținerii
impedimentului la punerea în mișcare sau la exercitarea acțiunii penale, organele de
urmărire penală trebuie să dispună clasarea, iar instanța de judecată dispune achitarea.
- reținerea unei cauze justificative înlătură posibilitatea aplicării de pedepse, măsuri
educative, măsuri de siguranță; deopotrivă, în principiu, nu se poate dispune obligarea
inculpatului în latura civilă a procesului penal.
Cauzele justificative
1. Legitima apărare
-este cauza justificativă care înlătură caracterul penal al faptei constând în apărarea
realizată prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, pentru a împiedica un
atac material, direct, imediat și injust care pune în pericol persoana celui care se apără,
a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporțională cu
gravitatea atacului (art. 19 alin. 2 C. penal).
-legea instituie o prezumție relativă de legitimă apărare în cazul în care atacul constă
în fapta unei persoane de a pătrunde ori de a încerca să pătrundă fără drept prin
violență, viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace ori în timpul nopții, într-o
locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, iar apărarea
prezumată legitimă este comisă printr-o faptă prevăzută de legea penală pentru a
respinge pătrunderea fără drept, necesară pentru înlăturarea atacului și proporțională
cu gravitatea acestuia.
Condițiile legitimei apărări
1. Condițiile privind atacul:
a. să existe un atac material

4
 -se exercită prin violență fizică sau mijloace care pun în pericol fizic
valoarea socială protejată
b. atacul să fie direct
-acțiunile sau inacțiunile să creeze un pericol care amenință direct persoana și
drepturile acesteia sau un interes general
c. atacul să fie imediat; atacul să fie actual (în curs de desfășurare) sau iminent
(dacă desfășurarea acestuia este o certitudine, nu o eventualitate); legea nu
impune celui care se apără obligația de a aștepta ca atacul material să fie
efectiv declanșat, în condițiile în care iminența atacului era indubitabilă față
de dinamica faptelor și de comportamentul atacatorilor (evaluat inclusiv prin
raportare la obiectele cu care erau înarmați, la antecedentele violente
cunoscute ale acestora etc.);
d. atacul să fie injust; atacul să fie exercitat de o persoană responsabilă și nu
trebuie să fie permis de lege (de pildă, opunerea de rezistență la prinderea în
flagrant de către organele de poliție, prin comiterea unei fapte prevăzute de
legea penală, nu poate justifica reținerea legitimei apărări, întrucât atacul nu
este injust);
-nu se poate vorbi de caracterul injust ala atacului unui animal, cu excepția
situației în care animalul a fost determinat să acționeze astfel de o persoană
responsabilă ( de ex. , în cazul în care proprietarul unui Rottweiler asmute
câinele asupra unui vecin);
-nu este necesar ca atacul să constea întotdeauna într-o faptă prevăzută de
legea penală și nici ca acesta să fie săvârșit cu intenție, punându-se reține
existența legitimei apărări și în situația unui atac injust comis din culpă;
-pentru a se reține legitima apărare în situația atacului venit din partea unei
persoane iresponsabile este necesar ca cel care se apără să nu cunoască starea
de iresponsabilitate a agresorului, în caz contrar urmând a se analiza dacă
sunt îndeplinite condițiile stării de necesitate
e. atacul să fie îndreptat împotriva celui care se apără, împotriva altei persoane,
a drepturilor acestora sau a unui interes general
-atacul poate viza una sau mai multe persoane ( de pildă, atacul îndreptat
împotriva vieții sau integrității fizice ori împotriva libertății sau integrității
sexuale) ori persoane juridice și drepturile acestora, un interes general al
statului ori al unei persoane juridice de interes național (de pildă, în cazul în
care o persoană se pregătește să detoneze o bombă pe care o are asupra sa)