5.

Cauze

5.1. Cauza de neimputabilitate

Specific vorbind, în ceea ce privește darea de mită, dreptul penal special consideră drept cauză
constrângerea la darea de mită.

Art. 290, alin (2) al Codului Penal stipulează că acțiunea din art. (1) este valabilă și este
considerată infracțiune atunci când mituitul este constrâns în orice fel, fie el fizic sau psihic de
către mituitor.

Cauza de neimputabilitate se aplică atunci când ea există în momentul săvârșirii faptei prevăzute
în legea penală, dar și pe tot parcursul săvârșirii faptei în cazul în care vorbim despre fapte
comise cu recurență.

În ceea ce privește faptele continuate, cauza de neimputabilitate trebuie să existe fie la momentul
acțiunii sau inacțiuniii, nefiind necesar ca aceasta să subziste până la apariția unui rezultat mai
grav.

Pentru faptele omisiive, este necesară o singură cauză de neimputabilitate existentă pe toată
durata de timp în care făptuitorul avea obligația de a acționa.

În cazul în care sunt săvârșite mai multe fapte nejustificate sancționate penal la diferite intervale
de timp, pentru a fi valabilă, cauza de neimputabilitate trebuie să existe în momentul comiterii
fiecărei fapte.

Cauza de neimputabilitate are drept efecte înlăturarea strict a caracterului imputabil al faptei care
este prevazută în lege și care este nejustificată. De asemenea, aceasta are efect asupra persoanei,
ea nefiind extinsă și către participanți. Autorul nu este afectat dacă se reține o cauză de
neimputabilitate în favoarea participantului. Excepție face cazul fortuit fiind singura cauză de
neimputabilitate ce produce efecte asupra mai multor persoane.
În cazul în care se reține o cauză de neimputabilitate care produce efecte asupra persoanei (in
personam) pentru autorul faptei prevăzute de legea penală în privința coautorilor, complicilor sau
instigatorilor care răspund penal se va reține participația improprie, adică intenție lipsită de
vinovăție.

În cazul coautoratului sau complicității concomitent comisie prezența făptuitorilor cu

privire la care se reține o cauză de neimputabilitate care produce efecte in personam poate fi
avută în vedere la analiza reținerii circumstanței agravante a comiterii faptei de 3 sau mai multe
persoane împreună prevăzută în art. 77 litera a) NPC.

Constrângerea fizică are drept condiții să fie irezistibilă, să fie exercitată o constrângere
directă asupra fizicului făptuitorului sau fapta fie deja săvârșită sau doar o tentativă a ei să fie
săvârșită în calitate de autor sau doar de participant sub imperiul constrângerii fizice să fie
prevăzută de legea penală și să fie nejustificată.

Constrângerea exercitată ca au o constrângere directă asupra fizicului făptuitorului poate

fi comisă și de o a treia persoană, de un animal sau poate fi pur și simplu rezultatul unui
eveniment imprevizibil.

Dacă în cazul stării de necesitate făptuitorul poate analiza oportunitatea efectuării acțiunii
de salvare și este liber să decidă dacă se impune sau nu să realizeze acțiunea de salvare, în cazul
constrângerii fizice făptuitor constrâns nu mai are nici o opțiune trebuind să comită fapta
prevăzută de legea penală, fie ea acțiune sau inacțiune.

Dacă făptuitorul contribuie sau își provoacă cu știință starea de constrângere nu se va

reține constrângerea fizică deoarece ulterior sau poate invoca drept cauza de neimputabilitate.

Ca și efecte constrângerea fizică produce efecte asupra persoanei, înlătură caracterul

penal al faptei săvârșite ca urmare a constrângerii fizice, persoana care exercită cu intenție acte
de constrângere fizică asupra făptuitorului va răspunde penal pentru participație improprie la
fapta săvârșită de persoana constrânsă înlătura răspunderea delictuală a făptașului însă nu
înlătură răspunderea celui care a exercitat acte de constrângere. Procurorul va dispune clasarea,
iar instanța va dispune achitarea.
 Constrângerea morală are drept condiții să fie săvârșită prin amenințarea cu un pericol
grav, să fie irezistibilă iar fapta consumată sau tentată săvârșită în calitate de autor sau participant
sub imperiul constrângerii morale să fie prevăzută de legea penală și să fie nejustificată.

În cazul în care constrângerea este săvârșită prin amenințarea cu un pericol grav ea poate
fi cauzată numai de o persoană și constă în amenințarea cu un rău care poate privii persoana
făptuitorului sau altă persoană chiar celui care amenință. De regulă pericolul cu care se amenință
este unul grav, iminent și inevitabil.

Este necesar ca săvârșirea acțiunii sau inacțiunii prevăzute în legea penală să fi fost
solicitată în mod direct sau implicit de către persoana care exercită constrângerea. Spre deosebire
de starea de necesitate, unde făptuitorul are opțiunea de a realiza sau nu acțiunea de salvare, în
cazul constrângerii morale, persoana constrânsă nu are nici o opțiune, trebuind să comită fapta
prevăzută de legea penală.

dintre efectele constrângerii morale aceasta se produce având defecte asupra persoanei
înlătură caracterul penal al faptei săvârșite ca urmare a constrângerii morale, persoana care
exercită cu intenție acte de constrângere morală asupra făptuitorului va răspunde penal pentru
participație improprie la fapta săvârșită de persoana constrânsă, de asemenea, înlătură
răspunderea delictuală a făptașului, însă nu înlătură răspunderea celui care a exercitat actele de
constrângere. În acest caz procurorul va dispune clasarea, iar instanța va dispune achitarea.

Constrângerea morală afectează libertatea de voință, iar nu pe cea de acțiune precum în

cazul constrângerii fizice. Dacă făptuitorul a continuat săvârșirea faptei chiar după încetarea
constrângerii, actele îndeplinite după acest moment constituie infracțiune și atrag răspunderea
penală a acestuia.

În cazul dării de mită virgula de cele mai multe ori apare constrângerea morală, cel
constrâns nu îi rămâne nici o posibilitate de opțiune, pericolul de care este amenințat neputând fi
înlăturat decât prin săvârșirea faptei la care este silit. Constrângerea se efectuează prin orice
mijloace chiar printr-un refuz al funcționarului public de a îndeplini actul cerut de solicitant fără
acordare de bani sau alte foloase, respectiv de natură a crea în psihicul celui constrâns o presiune
puternică, determinându-l să dea foloasele sau banii.
 De asemenea, dacă valoarea periclitată prin activitatea făptuitorului, în cazul
constrângerii ar putea să fie numai o valoare legată de persoana omului (viața, sănătatea,
integritatea corporală, libertatea), poate fi orice valoare de interes deosebit pentru cel constrâns,
inclusiv valorile de ordin patrimonial.

La aceste argumente se poate adăuga și ideea despre o constrângere a mituitorului atunci

când el solicită un act licit deoarece, în acea situație, nu funcționarul public exercită o presiune
asupra solicitantului ce acesta presează asupra funcționarului public încercând să îl determine cu
bani sau alte foloase să-și încalce îndatoririle de serviciu.

5.2. Cauza de nepedepsire

Dacă fapta nu este denunțată autorităților înainte ca organul să fie sesizat pentru aceasta,
mituitorul nu se pedepsește.

Clauza de nepedepsire este valabilă numai atunci când sunt îndeplinite o serie de condiții.
Este necesar ca mituitorul să denunțe fapta. Acest lucru nu presupune neapărat introducerea unui
denunț în formele scrise de lege.

Se poate considera ca faptă denunțată chiar dacă mituitorul este urmărit pentru o altă
infracțiune și, pur și simplu, declară fapta sa de dare de mită precum și fapta funcționarului
public ce a primit mita, iar în urma acestui denunț se pornesc cercetările.

Dacă făptuitorul recunoaște în fața organului de urmărire penală după ce s-a constatat
săvârșirea de dare de mită, acesta nu se consideră denunț.

Dacă nu este precizat în lege, denunțarea se poate face și față de un organ nespecializat în
cercetarea acestei fapte, deoarece autoritatea care a primit denunțul va sesiza autorităților
competente.

O altă condiție importantă este ca denunțul să fie făcut înainte ca organul de urmărire
penală să fie atenționat cu privire la fapta de mituire.

Literatura de specialitate oferă diverse opinii cu privire la justificarea cauzei de

nepedepsire. Printre cauzele oferite ar fi că această cauză are ca scop să prevină săvârșirea
infracțiunii de luare de mită creând o temere că mituitorul va fi denunțat.
 O altă opinie ar fi că pedepsirea mituitorului este o piedică în calea descoperirii
infracțiunii, mituitorul refuzând să ofere detalii cu privire la persoana pe care a mituit-o.

Pentru justificarea cauzei de nepedepsire, s-a invocat când mituitorul este apărat de
pedeapsă numai atunci când denunțarea duce la descoperirea unei fapte de luare de mită. De
asemenea s-a argumentat faptul că dacă mituitorul își denunță fapta, acest lucru nu ar trebui să
constituie o cauză de nepedepsire, ci mai degrabă o modalitate de a și reduce pedeapsa.