In cazul conflictelor familiale, poliţia poate acţiona în urma depunerii unei sesizări scrise de

victimă sau de un martor la sediul unităţii de poliţie de pe raza de domiciliu a victimei, în

urma unui apel telefonic la ofiţerul de serviciu al secţiei/unităţii de poliţie locale sau a unei
solicitări la Serviciul Unic de Apel de Urgenţă 112 (oricine are cunoştinţă de astfel de
evenimente poate suna), a unei sesizări verbale făcută direct la agentul de poliţie care
patrulează sau, poliția se poate sesiza din oficiu. Sesizarea din oficiu este modalitatea prin
care poliția află de o infracțiune pe orice altă cale în afară de plângere (a victimei) sau denunț
(a unui martor), spre exemplu din mass-media sau cu ocazia intervenției la un alt caz. Există
și posibilitatea ca polițiștii să constate ei înșiși o faptă în plină desfășurare (în flagrant),
găsindu-se în acel loc din alt motiv, fiind în patrulare.

Sesizări despre fapte de violență domestică pot fi făcute și de persoanele cu funcții de

conducere în cadrul unei autorități a administrației publice sau în cadrul altor autorități
publice, instituții publice ori al altor persoane juridice de drept public, precum și de orice
persoană cu atribuții de control care, în exercitarea atribuțiilor lor, au luat cunoștință de
săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Ele sunt
obligate să sesizeze de îndată organul de urmărire penală și să ia măsuri pentru ca urmele
infracțiunii, corpurile delicte și orice alte mijloace de probă să nu dispară. (art. 291 Cod
procedură  penală)

Victima trebuie să ştie că poate sesiza cu plângere prealabilă organul de cercetare penală sau
procurorul. Dreptul de a depune o astfel de plângere are caracter personal şi aparţine părţii
vătămate. Plângerea penală prealabilă poate fi depusă şi de un mandatar, caz în care procura
trebuie întocmită special pentru acest scop şi trebuie să rămână anexată la plângere pe
parcursul procedurilor.

Acţiunea penală în cazul infracţiunilor sancţionabile la plângerea prealabilă a persoanei

vătămate, de exemplu:

 lovire sau alte violențe (art.193 CP)

 amenințare (art. 206 CP)
 viol în forme neagravante (art. 211 alin 1 și alin 2 CP)
 agresiune sexuală în forme neagravante (art.219 alin 1 CP)
 furt între membrii de familie (art.231 CP)
 distrugere (art. 253 CP)    

este guvernată de principiul disponibilităţii: victima poate decide retragerea plângerii,

situaţie care stinge acţiunea penală începută în prealabil, chiar dacă aceasta a fost pornită din
oficiu și fapta nu mai este pedepsită.

Pentru celelalte categorii de infracţiuni (pentru care legea nu solicită introducerea unei
plângeri penale prealabile), organele de anchetă penală nu au nevoie de manifestarea expresă
de voință a persoanei vătămate pentru tragerea la răspundere penală a autorului faptei,
indiferent de modalitatea prin care au aflat de faptă (plângere, denunț, din oficiu).

Plângerea trebuie să aibă o anumită formă și trebuie depusă în termen.

Plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului doar de către
persoana vătămată sau prin mandatar (mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne
ataşată plângerii). Dacă este făcută în scris, plângerea trebuie semnată de persoana vătămată
sau de mandatar.

Plângerea poate fi făcută şi oral, iar conţinutul acesteia se va consemna într-un proces verbal
scris de către cel care o primeşte. 

Plângerea se poate transmite şi în format electronic, adică prin e-mail, dar numai dacă este
certificată prin semnătură electronică.

Ce informaţii trebuie să cuprindă PLÂNGEREA: numele, prenumele, codul numeric personal,

calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii,
indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă.

Plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care
persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei. "Când persoana vătămată este un
minor sau un incapabil, termenul de 3 luni curge de la data când reprezentantul său legal a
aflat despre săvârşirea faptei”.

Plângerea prealabilă poate fi retrasă până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Această situație se aplică numai în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a
acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile.

Retragerea plângerii prealabile se poate face de persoana care a depus-o, adică victimă
sau de reprezentantul legal al ei, în cazul în care vorbim despre o persoană lipsită de
capacitate de exercițiu, și are următorul efect: înlătură răspunderea penală a autorului
infracțiunii, deci acesta nu va mai fi pedepsit.

Plângerea prealabilă este actul procesual prin care persoana care a suferit o vătămare fizică,

materială sau morală prin săvârșirea infracțiunii își manifestă voința ca făptuitorul să fie tras
la răspundere penală.

Absența plângerii prealabile reprezintă un fapt juridic impeditiv, conducând la

imposibilitatea punerii în mișcare a acțiunii penale.

Legea condiționează punerea în mișcare a acțiunii penale în cazul anumitor infracțiuni de

formularea plângerii prealabile, precum: lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală din
culpă, amenințarea , hărțuirea, violarea de domiciliu sau violarea sediului profesional.

Plângerea prealabilă prezintă o natură juridică mixtă, respectiv cauză (condiție) de

pedepsibilitate, potrivit dreptului penal și cauză (condiție) de procedibilitate, potrivit
dreptului procesual penal.

CINE POATE INTRODUCE O PLÂNGERE PREALABILĂ?

  Persoana vătămată personal;
 Reprezentantul legal (părinte, tutore, curator), în cazul persoanelor incapabile sau
minorilor;
 Mandatar cu procură specială sau avocat special împuternicit în acest sens.

CARE ESTE TERMENUL DE INTRODUCERE A PLÂNGERII PREALABILE?

 3 luni de la data când persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei;

 în ipoteza în care persoana vătămată este un minor sau un incapabil – 3 luni de la data
la care reprezentantul legal al acesteia a aflat despre săvârșirea infracțiunii;
 dacă reprezentantul legal este chiar autorul faptei – 3 luni de la data când a fost
desemnat un alt reprezentant legal (infracțiunea de abandon de familie).

CUM POATE FI INTRODUSĂ PLÂNGEREA PREALABILĂ (forma)?

 în scris – semnată de persoana vătămată sau mandatar

 oral – consemnată într-un proces-verbal de către organul care o primește
 în formă electronică –  poate fi primită doar dacă este certificată prin semnătură
electronică în conformitate cu prevederile legale.

UNDE SE INTRODUCE PLÂNGEREA PREALABILĂ?

 în scris – semnată de persoana vătămată sau mandatar

 oral – consemnată într-un proces-verbal de către organul care o primește
 în formă electronică –  poate fi primită doar dacă este certificată prin semnătură
electronică în conformitate cu prevederile legale.

Lipsa plângerii prealabile

Lipsa plângerii prealabile reprezintă o cauză care înlătură răspunderea penală și constă
în absența plângerii prealabile legal formulate.

Plângerea prealabilă este considerată că lipsește atunci când:

 nu este efectiv introdusă;

 este introdusă de o persoană care nu avea calitatea de titular al formulări plângerii
prealabile (spre exemplu, de către un soț pentru celălalt soț);
 este introdusă cu nerespectarea condițiilor prevăzute de lege, de fond și de formă;
 este depășit termenul prevăzut de lege – plângerea prealabilă a fost introdusă, însă au
trecut mai mult de 3 luni.
După cum am observat, există anumite infracțiuni pentru care este necesară introducerea
plângerii prealabile de către persoana vătămată sau reprezentantul legal al acesteia. Cu toate
acestea, există și situații în care acțiunea penală poate fi pusă în mișcare din oficiu:

 persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitate de exercițiu

restrânsă;
 persoana juridică vătămată prin săvârșirea infracțiunii este reprezentată chiar de către
cel care a comis fapta prevăzută de legea penală;
 persoana vătămată a decedat sau persoana juridică a fost lichidată, înainte de expirarea
termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile.

Dacă plângerea prealabilă a respectat condițiile prevăzute de lege, însă a fost introdusă la un
organ judiciar care nu avea competența să o analizeze, ea este considerată valabilă și nu
reprezintă un impediment în exercitarea acțiunii penale, chiar dacă ajunge la organul
competent după expirarea termenului.

Retragerea plângerii prealabile

Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea penală la acele

infracțiuni la care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.

Astfel, ne aflăm în ipoteza în care a fost formulată în mod legal o plângere prealabilă, însă
persoana care a suferit o vătămare apreciază că nu se mai impune tragerea la răspundere
penală a celui care a comis o faptă prevăzută de legea penală.

CÂND POATE FI RETRASĂ PLÂNGEREA PREALABILĂ?

 persoana vătămată poate retrage plângerea prealabilă oricând înainte ca hotărârea

judecătorească să devină definitivă.

CUM POATE FI RETRASĂ PLÂNGEREA PREALABILĂ?

 direct în fața organului judiciar;

 printr-o declarație autentificată dată în fața notarului public.

Retragerea plângerii prealabile trebuie să fie:

 explicită (formulată personal sau prin mandatar special);

 necondiționată;
 realizată oral sau în scris în fața organelor judiciare.
CINE POATE RETRAGE PLÂNGEREA PREALABILĂ?

 persoana vătămată;
 reprezentantul legal sau cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege, în cazul
persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă;
 dacă acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu, retragerea plângerii prealabile
produce efecte numai dacă este însușită de procuror, asigurându-se o protecție
eficientă a persoanelor care se află într-o poziție vulnerabilă.

EFECTE

 Lipsa plângerii prealabile – indivizibilitate

 activă – fapta săvârșită asupra mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar
dacă plângerea a fost introdusă de o singură persoană vătămată
 pasivă – fapta săvârșită de mai multe persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă
plângerea a fost introdusă numai cu privire la una dintre acestea

Retragerea plângerii prealabile

 produce efecte in personam, adică răspunderea penală este înlăturată doar față de
persoana indicată în plângere, urmând ca procesul să continue cu privire la persoanele
cu privire la care plângerea nu a fost retrasă

Atât în cazul lipsei plângerii prealabile, cât și al retragerii acesteia:

 este înlăturată răspunderea penală;

 apare un impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale;
 dacă sunt constatate în cursul urmăririi penale – procurorul dispune clasarea;
 dacă sunt constatate în cursul judecății – instanța dispune încetarea procesului penal;
 !!! în cazul retragerii plângerii prealabile, suspectul sau inculpatul poate solicita
continuarea cercetărilor sau a judecății pentru a-și dovedi nevinovăția.

plângerea prealabilă, Mod special de sesizare a organelor de urmărire penală. Condiţii

generale. Procedura plângerii prealabile în cazul infracţiunilor flagrante. Procedura plângerii
prealabileîn caz de conexitate sau de indivizibilitate. Procedura plângerii prealabile în cazul
schimbării încadrării juridice a faptei
Condiţii generale
Definiţie: Plângerea prealabilă este actul procesual penal prin care persoana vătămată printr-o
infracţiune îşi manifestă în mod expres voinţa de a fi tras la răspundere penală făptuitorul, act
procesual fără de care nu poate interveni aplicarea legii penale şi, pe cale de consecinţă, nu
poate începe şi nici continua urmărirea penală''.
Instituţia plângerii prealabile se înfăţişează ca un mod special de sesizare a organelor de
cercetare penală şi a procurorului, reprezentând o excepţie de la principiul oficialităţii,
constând în opţiunea oferită de legiuitor persoanei vătămate de a decide dacă înţelege sau nu
să sesizeze organele de urmărire în vederea tragerii la răspundere penală a făptuitorului.
în condiţiile în care restabilirea ordinii de drept încălcate ca urmare a săvârşirii unei
infracţiuni se realizează, ca regulă, din oficiu de organele de cercetare penală ca subiecţi
oficiali ai statului, în mod excepţional Codul penal a prevăzut drept cauze de înlăturare a
răspunderii penale lipsa plângerii prealabile, cât şi retragerea ei, în acele situaţii în care
legiuitorul a prevăzut că pentru punerea în mişcare a acţiunii penale este nevoie ca organele
de urmărire să fie încunoştinţate printr-o plângere prealabilă ca act de sesizare.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul
următoarelor infracţiuni, datorită gradului de pericol social redus al acestora: art. 180 C. pen. -
lovirea sau alte violenţe; art. 181 C. pen. - vătămarea corporală; art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen.
- vătămarea corporală din culpă; art. 192 alin. (1) C. pen. - violarea de domiciliu; art. 193 C.
pen. - ameninţarea; art. 195 C. pen. - violarea secretului corespondenţei; art. 196 C. pen. -
divulgarea secretului profesional; art. 197 alin. (1) C. pen. - violul; art. 205 C. pen - insulta;
art. 206 C. pen. - calomnia; art. 210 C. pen. - pedepsirea unor furturi la plângerea prealabilă;
art. 213 C. pen. - abuzul de încredere; art. 214 alin. (1) C. pen. - gestiunea frauduloasă; art.
217 alin. (1) C. pen. - distrugerea; art. 305 C. pen. - abandonul de familie; art. 307 C. pen. -
nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului; art. 320 C. pen. - tulburarea
folosinţei locuinţei.
Plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului.
în ceea ce priveşte natura juridică a instituţiei plângerii prealabile, în literatura de specialitate
s-a exprimat opinia, unanim acceptată astăzi, potrivit căreia această instituţie aparţine atât
dreptului penal, cât şi dreptului procesual penal, natura sa juridică fiind deci mixtă, în
condiţiile în care se înfăţişează atât ca o condiţie de pe-depsibilitate, cât şi ca o condiţie de
procedibilitate.
Din punctul de vedere al dreptului penal, lipsa plângerii prealabile este o cauză care înlătură
răspunderea penală, iar din punct de vedere al dreptului procesual penal, lipsa plângerii
prealabile reprezintă o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale
[art. 10 lit. f) C. proc. pen.].
Instituţia plângerii prealabile nu trebuie confundată cu cea a plângerii reglementate de
dispoziţiile art. 222 C. proc. pen. Plângerea prealabilă, aşa cum este reglementată de
legiuitorul român, este un act procedural de sesizare a organelor de urmărire penală, dar
reprezintă şi o condiţie de pedepsibilitate şi de procedibilitate, în timp ce plângerea
reglementată de dispoziţiile art. 222 C. proc. pen. reprezintă doar unul dintre actele de
sesizare a organelor de urmărire penală, care poate fi suplinită printr-un denunţ sau prin
sesizarea din oficiu (în cazul unor infracţiuni expres reglementate de legiuitor, plângerea
prealabilă reprezintă unicul mijloc de sesizare a organelor de urmărire penală, neputând fi
suplinită în niciun alt mod).
Cu privire la persoanele care pot fi titulare ale plângerii prealabile, acestea pot fi împărţite în
următoarele categorii:
a) Persoana vătămată ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni (subiectul pasiv al raportului
penal de conflict) are dreptul legal de a sesiza organele de urmărire penală pentru a pune în
mişcare acţiunea penală, în sensul tragerii la răspundere penală a făptuitorului.
Prin vătămare legiuitorul a avut în vedere împrejurarea conform căreia, în urma săvârşirii
infracţiunii, s-a produs un prejudiciu de natură fizică, morală sau materială'!.
Dreptul persoanei vătămate de a se adresa organelor de urmărire penală prin formularea unei
plângeri prealabile este un drept personal, indivizibil şi netransmisibil.
Ca regulă, plângerea prealabilă trebuie formulată personal de cel vătămat care are capacitatea
deplină a drepturilor sale.
în cazul în care persoana vătămată prin infracţiune este un minor cu capacitate de exerciţiu
restrânsă, plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă numai cu încuviinţarea prealabilă a
reprezentantului legal.
b) Reprezentanţii convenţionali pot formula plângere prealabilă în cazurile în care au fost
împuterniciţi de persoana vătămată prin infracţiune în baza unui mandat special. Mandatul
este special în cazul în care în cuprinsul acestuia se prevede că partea vătămată împuterniceşte
un terţ să formuleze, în numele ei şi pentru sine, în faţa organelor de cercetare penală, o
plângere prealabilă prin care le sesizează cu privire la infracţiunea a cărei victimă a fost
persoana vătămată. în această situaţie, în mod obligatoriu, procura care conţine mandatul
special trebuie să fie ataşată plângerii prealabile.
c) Reprezentanţii legali pot formula şi ei plângere prealabilă, cu respectarea cerinţelor legale.
Astfel, pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, pot formula plângere prealabilă
reprezentanţii lor legali (părinţii, tutorele sau curatorul).
Totuşi, ca o garanţie a apărării intereselor persoanelor vătămate incapabile împotriva
infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare Ia plângere prealabilă, legea
penală a prevăzut că, dacă aceste persoane nu au capacitate de exerciţiu sau au capacitate de
exerciţiu restrânsă, acţiunea penală se pune în mişca
re şi din oficiu [art. 131 alin. (5) C. pen.], în acest caz lipsa plângerii prealabile nefiind de
natură să atragă înlăturarea răspunderii penale.
Având în vedere împrejurarea că în urma săvârşirii unei infracţiuni persoane vătămate pot fi
atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice, în literatura şi practica de specialitate s-a pus
întrebarea dacă plângerea prealabilă poate fi formulată de ambele categorii de persoane.

în ceea ce priveşte condiţiile de fond şi de formă pe care trebuie să le îndeplinească plângerea

prealabilă, trebuie făcute următoarele precizări. Conţinutul plângerii prealabile este stabilit de
dispoziţiile art. 283 C. proc. pen., în sensul că trebuie să conţină în mod obligatoriu:
descrierea faptei, indicarea autorului, arătarea mijloacelor de probă, indicarea adresei părţilor
şi a martorilor, precizarea dacă persoana vătămată înţelege să se constituie parte civilă şi, dacă
este cazul, indicarea persoanei responsabile civilmente.
Partea vătămată are obligaţia să facă o expunere cât mai detaliată în plângerea prealabilă a
faptelor şi evenimentelor pe care le reclamă, astfel ca organele de cercetare penală să aibă o
privire de ansamblu şi să poată da o corectă încadrare juridică.
Legea nu obligă în acest sens partea vătămată să indice infracţiunea a cărei victimă a fost,
obligaţia stabilirii încadrării juridice a faptei revenind în mod exclusiv organelor de urmărire
penală. O condiţie pentru ca organele de urmărire penală să poată pune în mişcare acţiunea
penală se referă la indicarea făptuitorului; totuşi, în practica instanţelor de judecată s-a statuat
că indicarea greşită a prenumelui inculpatului în plângerea adresată instanţei nu este motiv de
nulitate a procedurii plângerii prealabile, dacă în faţa instanţei inculpatul, citat cu menţionarea
corectă a prenumelui, confirmă că el este persoana la care se referă plângerea prealabilă.
De asemenea, dacă plângerea prealabilă a fost formulată în termenul legal, se consideră că
îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, chiar dacă ulterior cel care este titularul plângerii
face anumite precizări sau completări pe care iniţial, la momentul formulării plângerii, aceasta
nu le conţinea.
în ceea ce priveşte forma în care se efectuează plângerea prealabilă, de regulă aceasta se
realizează în scris, însă sesizarea prin acest act procesual penal se poate face şi oral. în aceste
condiţii, plângerea prealabilă formulată oral trebuie consemnată de organul judiciar care este
sesizat în acest mod.
Cu privire la termenul legal prevăzut de legiuitorul român pentru formularea plângerii
prealabile, dispoziţiile în materie - art. 284 alin. (1) C. proc. pen. - stabilesc că, „în cazul
infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângerea prealabilă, aceasta
trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este
făptuitorul”.
Acest termen relativ scurt este apreciat în literatura de specialitate ca fiind un termen
peremptoriu, a cărui nerespectare atrage sancţiunea decăderii titularului din dreptul de a mai
face sesizarea.
Cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de 2 luni prevăzut pentru
formularea plângerii prealabile, apreciem că trebuie făcută următoarea distincţie. Astfel,
termenul începe să curgă din momentul când:
- persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul - art. 284 alin. (1) C. proc. pen.;
- persoana îndreptăţită să facă plângerea prealabilă a ştiut cine este făptuitorul - art. 284 alin.
(2) C. proc. pen.; dispoziţia amintită se aplică în cazul persoanelor incapabile sau în cazul în
care persoana vătămată este un minor care are capacitate de exerciţiu restrânsă; în aceste două
ipoteze, semnificativă, din punct de vedere al momentului de la care începe să curgă termenul
de 2 luni, este data la care reprezentantul legal, ca singură persoană îndreptăţită să formuleze
plângere, a ştiut cine este făptuitorul.

Detalii: https://legeaz.net/dictionar-juridic/plangere-prealabila-penal

https://legeaz.net
https://www.politiaromana.ro/
https://blog.avocatoo.ro
Model de plângere penală prealabilă
Domnule Comandant/Procuror-şef/Preşedinte, [1]
Subsemnatul [2]_, domiciliat în_, în calitate de parte vătămată, în termen legal [3], formulez
prezenta
Plângere prealabilă
împotriva [4]_, domiciliat în_, şi vă rog să fie condamnat pentru comiterea infracţiunii de_,
prevăzută şi
pedepsită de art._
Motivele plângerii sunt următoarele [5]:
a) în fapt_
b) în drept_
Probe [6]_
Mă constitui parte civilă cu suma de [7]_.
Data
Semnătura,
Domnului Comandant/Procuror-şef/Preşedinte al [8]_