MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE SOCIALE
SPECIALIZAREA: ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

Metodologia investigării infracțiunilor de evaziune fiscală

CORDONATOR ŞTIINŢIFIC, ABSOLVENT,

Prof. univ. dr. Lazăr Augustin Mițcul Oxana

ALBA IULIA
2020
Cuprins
1.0 Noțiuni introductive.............................................................................................................................3
1.1 Noțiunea de evaziune fiscală................................................................................................................3
1.2 Formele evaziunii fiscale......................................................................................................................4
2.0 Reglementarea fenomenului de evaziune fiscală..................................................................................4
2.1 Moduri de operare specifice infracțiunii de evaziune fiscală................................................................6
3.0 Metodologia investigării infracțiunilor de evaziune fiscală..................................................................6
3.1 Evaziunea fiscală în diferite țări...........................................................................................................9
4.0 Jurisprudență......................................................................................................................................11
4.1 Jurisprudență națională.......................................................................................................................11
4.2 Jurisprudență CEDO...........................................................................................................................13
5.0 Concluzii............................................................................................................................................15
6.0 Bibliografie.........................................................................................................................................15

2
 1.0 Noțiuni introductive

Relațiile economice contemporane, și în general, mediul economic, reprezintă una dintre

cele mai vaste domenii sociale, care la rândul său necesită o reglementare juridică , devenind
astfel o preocupare a instituțiilor statale. Vorbim astfel de dreptul afacerilor, care reprezintă o
ramură a dreptului care reglementează totalitatea operațiunilor economice, prin care se realizează
colaborarea economică la nivel mondial. Adică, relațiile care iese din incidența normelor juridice
ale unui stat, și formeaza aderente internaționale alte sisteme de drept naționale.
Dreptul afacerilor apare ca o necesitate de apărare a drepturilor și intereselor
comercianților care desfășoară relații economice, care luând în considerație dinamica dezvoltării
mijloacelor și operațiunilor destinate perturbării bunei desfășurări a relațiilor economice în
condiții de siguranță impun necesitatea unei reglementări cooperate la nivel mondial.

Astfel, legiuitorul român a stabilit cadrul infracțional din dreptul afacerilor, printre care se
enumeră și infracțiunea de evaziune fiscală, care v-a fi cercetată pe larg în continuare.

1.1 Noțiunea de evaziune fiscală

În doctrina juridică există o diversitate majoră de opinii cu privire la noțiunea de evaziune

fiscală. Potrivit unor specialiști, evaziunea fiscală reprezintă „ ansamblul faptelor
contribuabililor care reușesc să sustragă de sub incidența legii fiscale venituri sau bunuri
impozabile”.1 Potrivit unor alți specialiști în domeniu, evaziunea fiscală poate fi definită precum
„ totalitatea procedeelor licite și ilicite cu ajutorul cărora cei interesați sustrag în total sau în parte
averea lor, obligațiunilor stabilite prin legile fiscale”.2
Printr-o definiție mai simplă, putem defini evaziunea fiscală drept sustragerea unor
persoane fizice sau juridice de la plata impozitelor sau taxelor.Acest fenomen se realizează prin
alterarea informațiilor oferite autorităților manifestate prin micșorarea veniturilor declarate sau
prin mărirea cheltuielilor suportate.
Evaziunea fiscală reprezintă un subiect de preocupație mondială, fiind una dintre cele mai
des întîlnite infracțiuni, statele elaborând fiecare în parte metode de combatere a acestea în
conformitate cu legislația în vigoare.

1
Virjan, B. , Infracţiunile de evaziune fiscală,, ediţia a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2016, p.7
2
D.D. Șaguna, M.E.Tutungiu “Evaziune fiscală”, Ed. Oscar Print, București, 1995, p. 58

3
 1.2 Formele evaziunii fiscale3

Din punct de vedere al modalității de săvîrșirii a faptei, evaziunea fiscală este întîlnită sub
două forme:
1. Evaziune fiscală ilicită - evaziunea fiscală ilegală, frauduloasă sau frauda fiscală.
2. Evaziunea fiscala licită - evaziunea fiscală legală, nefrauduloasă sau pur şi simplu legală.

Evaziunea fiscală este ilicită atunci când contribuabilul, obligat să furnizeze date în
sprijinul declarației în baza căreia urmează a i se stabili cota impozitului, recurge la disimularea
obiectului impozabil, la subevalarea cuantumului materiei sau la folosirea altor căi de sustragere
de la plata impozitului.4 Deci, într-o formă mai simplă, evaziunea fiscală ilicită sustragerea prin
orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, a taxelor și a altor sume datorate
bugetului de stat.
Evaziunea fiscală licită nu este pedepsibilă de lege, spre deosebire de evaziunea fiscală
ilicită. Astfel aceasta se realizează prin acțiunea contribuabilului de eludarea a legii datorită unor
omisiuni sau erori în reglementare, prin folosirea unor procedee juridice pentru evitarea
obligațiilor fiscale, fără să se încalce legea.
Evaziunea fiscală așa-zis legală este forma tolerată, admisă de legiuitor în sensul că, în
lipsa unor norme juridice exprese care să o incrimineze, ea nu poate fi sancționată.5

2.1 Reglementarea fenomenului de evaziune fiscală

Potrivit Legii nr. 241/2005, modificată ulterior prin Legea nr. 50/2013 constituie
infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea
unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor
fiscale:
a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente
legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu
au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive;

3
Vârjan, Bogdan, Infracţiunile de evaziune fiscală, Ediţia 2, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2016, p. 16
4
Silvia Marinescu, “Contabilitate, fiscalitate și evaziune fiscală”, Editura EduSoft, Bacău, 2010, pag.75
5
 Vârjan, Bogdan, Infracțiunile de evaziune fiscală, Ed. C.H. Beck, București, 2011

4
 d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de
taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;
e) executarea de evidențe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de
stocare a datelor;
f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin
nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale
sau secundare ale persoanelor verificate;
g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a
bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală și
ale Codului de procedură penală.

O noutate în reglementarea actuală constituie pedeapsa aplicabilă în cazul în care

prejudiciul produs este mai mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita
minimă  pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani, în
comparație cu reglementarea veche care se majora cu 2 ani. Iar dacă prejudiciul este mai mare de
500.000 euro, limita minimă și maximă a pedepsei se majorează cu 7 ani, în comparație cu 3 ani
în vechea reglementare.

Modificarea reglementării precedente s-a impus drept urmare a creșterii criminalității din
domeniul taxelor și impozitelor, organele judiciare urmărind eficientizarea cadrului juridic prin
implementarea unor noi forme de producere a infracțiunii de evaziune fiscală precum și a
infracțiunilor aflate în legătură nemijlocită cu aceasta care până la modificările aduse nu au fost
încriminate unitar, majorarea limitelor pedepsei aplicabile și evitarea parelelismului cu
relgementarea actuală, și nu în ultimul reducerea sau eliminarea totală a „erorilor legale”, care
perminteau contribuabililor săvîrșirea așa-zisei evaziuni fiscale legale.

5
 2.1 Moduri de operare specifice infracțiunii de evaziune fiscală

Infracțiunea de evaziune fiscală se poate produce prin mai multe acțiuni printre care se
pot menționa restituiri ilegale de T.V.A. efectuate în temeiul unor documente de export fictive,
înființarea unei societăți comerciale în numele unei persoane indisponibilizate, pentru a evita
plata obligațiilor fiscale, înființarea în același scop a unei firme „fantomă” într-o zonă
defavorizată, desfășurarea de jocuri de noroc fără autorizație și fără înregistrarea în evidentele
contabile a sumelor încasate, cu consecința denaturării rezultatelor financiare ale firmei,
neevidențierea în actele contabile a veniturilor obținute prin activități de navlosire și agenturare
în vederea sustragerii de la plata obligațiilor fiscale etc.6

3.0 Metodologia investigării infracțiunilor de evaziune fiscală

Din definiția evaziunii fiscale oferite mai sus, rezultă că odată cu săvârșirea infracțiunii
menționate, organele de cercetare penală au de stabilit următoarele elemente: existența refuzului
din partea făptuitorului de a prezenta organelor de stat actele prevăzute de lege, refuzul dat să fie
adresat unui organ de control prevăzut prin lege și să privească actele contabile oficiale.

Pentru soluționarea acestor sarcini, este materializat următorul algoritm al acțiunilor de

urmărire pe nală și al măsurilor speciale de investigații, efectuate într-o anumită consecutivitate:

1) cercetarea încăperilor (contabilității, cabinetului conducătorului etc.);

2) ridicarea și examinarea documentelor contabile, a altor documente, a purtătorilor magnetici de

informații;

3) luarea mostrelor de semnături și de texte scrise de la persoanele cu funcție de răspundere și de

la persoanele material-responsabile;

4) audierea inspectorului fiscal și a altor persoane participante la actul de control și verificare;

5) audieri ale martorilor, în primul rând a acelor a căror declarații nu pot stârni oarecare dubii;

6) percheziții la locul de trai și de lucru al persoanelor bănuite;

6
Lazăr, Aug..,Ancheta antifraudă în mediul afacerilor, Editura Lumina Lex, 2004,p.38.

6
7) audierea bănuiților (conducătorului, contabilului-șef) după acumularea materialului probator
de bază.7

De asemenea se pot dispune de către organele de urmărire penală înregistrarea

audio/video, acțiuni care se bucură de o eficiență uenori hotărîtoare în dosar.

Trebuie să menționăm faptul că partea vătămată în cazul infracțiunii de evaziune fiscală

este mereu statul prin organele și instituțiile sale din domeniu.

După ce organul de urmărire penală a fost sesizat conform dispozițiilor din Codul de
procedură penală, se demarează ancheta propriu-zisă.

În prima etapă a anchetei, organul de urmărire penală stabilește societățile comerciale

implicate în activitatea infracțională, identifică persoanele participante la activitatea infracțională
prin cercetarea documentelor, înscrisurilor obținute precum și din administrarea tuturor
mijloacelor de probe obținute.

Se vor verifica și ridica obiecte și înscrisuri de pe documentele contabile, fiscale și

bancare ale societății care vor demonstra istoricul fiscal al acesteia, în sensul dacă există
discorcondanțe între achiziții și livrări, există sau nu declarații depuse etc. Astfel se pot ridica:

a)obiectele ce constituie produs al infracţiunii;

b)mijloacele sau instrumentele care au servit sau au fost destinate săvârşirii infracţiuni;

c)obiectele ce conţin sau poartă urmele infracţiunii;

d) obiectele sau valorile a căror deţinere este interzisă de lege;

e) orice obiecte sau înscrisuri de natură să servească la stabilirea împrejurărilor săvârşirii

infracţiunii sau la identificarea autorului.8

Un alt element al fazei date reprezintă verificarea în teren, care scoate spre lumină dacă
societatea activează la sediul declarat, dacă obiectul de activitate coincide cu cel declarat etc.

Metodele speciale de supraveghere sau cercetare prevăzute de art 138 C.p.p. şi

următoarele ocupă un loc central în investigaţia penală în acest domeniu. În majoritatea cazurilor

7
REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT Nr. 12, 2016,p.60.
8
Lazăr, Aug..,Ancheta antifraudă în mediul afacerilor, Editura Lumina Lex, 2004,p.46.

7
de fraude economice, stabilirea împrejurărilor cauzei, a situaţiei de fapt şi a legăturilor obiective,
dar mai ales subiective între cei care acţionează devin elemente care în mod obiectiv nu vor
putea fi stabilite prin administrarea unor mijloace de probă tradiţionale. Interceptarea
comunicaţiilor, indiferent de modalitatea în care sunt efectuate (telefonie fixă sau mobilă, fax,
internet sau mail), accesul la sisteme informatice, punerea sub supraveghere video-audio,
localizarea prin GPS, obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare reprezintă mijloace care, cu
siguranţă, vor scoate la iveală multe elemente de natură să elucideze cauza şi să zugrăvească
situaţia de fapt reală; 9

Următoarea etapă o reprezintă identificarea și audierea martorilor, etapă care trebuie

realizată cu maxima siguranță, datorită precauției suspecților, posibilitatea de scurgere a
informațiilor sau uneori teama unor martori de a depune declarații.

Prin audierea martorilor, organele de urmărire penală reușesc să identifice împrejurările

în care a fost comisă infracțiunea, informații importante care pot conduce se conturarea cercului
infracțional sau chiar persoanei infractorului, stabilirea locului de păstrare a bunurilor obținute
din cadrul săvîrșirii infracțiunii etc.

În continuare se vor analiza detaliat informațiile obținute și se vor întocmi rapoarte de

constatare sau expertiză pe baza acestora. Pe baza acestor informații se poate contura cercul de
suspecți, care ulterior vor fi citați și aduși spre audiere, se pot efectua percheziții domiciliare etc.

Ascultarea învinuitului sau inculpatului permite elucidarea situației de fapt, în

integralitatea sa, obținînd cele mai multe informații despre fapta săvîrșită, în mod direct, de la
deținător care, de regulă, este autorul acesteia. Astfel, prin ascultarea învinuitului sau
inculpatului se pot obține relații importante privind identitatea particianților, modul de operare,
mijloacele utilizate de făptuitor, modul de valorificare a bunurilor sustrase etc. Ascultarea lor se
recomandă a fi efectuată, după ridicarea de obiecte și înscrisuri astfel încît organul judiciar să-și
poată forma o imagine privind manevra frauduloasă ce formează obiectul cercetării.10

9
Cristina Voicu, George Cosmin Militaru, Ionuţ Ardeleanu, Investigarea infracțiunilor de evaziune fiscală, CONSILIUL
SUPERIOR AL MAGISTRATURII, Bucureşti, 2015.
10
Lazăr, Aug..,Ancheta antifraudă în mediul afacerilor, Editura Lumina Lex, 2004,p.48.

8
 O altă etapă foarte importantă este luarea măsurilor preventive, având ca scop prevenirea
distrugerii materialelor care pot servi la descoperirea infracțiunii, ascunderea învinuiților sau
martorilor, sustragerea de la urmărirea penală etc.

De asemenea organul de urmărire penală este obligat să ia toate măsurile asiguratorii

necesare cu privire la reparația prejudiciilor produse prin infracțiune, acestea având drept scop
protejarea și garantarea drepturilor și despăguburilor persoanei vătămate, atunci când există o
suspiciune rezonabilă cu privire la existența unui pericol concret de ascundere, distrugere,
înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori
care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării
pagubei produse prin infracțiune.11 Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor
bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, luarea inscripţiei
ipotecare sau prin poprire.

 Ultimul pas este prezentarea materialului de urmărire penală, care presupune o verificare
a procesului de urmărire penală realizat. Aceasta se prezintă la fel și părții inculpatului, pentru ca
acesta să poată lua cunoștință cu învinuirile și probele aduse împotriva lui, să poată formula
excepții și concluzii, și tot odată să-și poată construi procesul de apărare.

3.1 Evaziunea fiscală în diferite țări

1. Evaziunea fiscală în România

În România, în anii tranziţiei, evaziunea fiscală a reprezentat un fenomen de proporţii, cu

implicaţii reale şi alarmante în viaţa economico-socială. În anul 1998, de pildă, evaziunea fiscală
identificată s-a ridicat la 2.035 mil. lei, provenind în cea mai mare parte din sustragerea de la
plata TVA (33.4% din total) şi de la plata impozitului pe profit (31,7% din total). Din punctul de
vedere al contribuabililor care au recurs la practicarea evaziunii fiscale, doar o parte de 3,7% s-a
datorat persoanelor fizice, partea covâşitoare a evaziunii (96,3% din total) fiind depistată la
persoanele juridice.12 Nici în prezent nu se poate discuta despre o situaţie favorabilă, anul 2012
marcând o dimensiune într-un procent de 13,8% din PIB pentru evaziunea fiscală, cea mai mare
parte fiind generată de tva (aprox. 60%) şi contribuţiile sociale (24%). Modul de colectare şi
11
Art. 248 Cod de Procedură Penală
12
ECOSTUDENT - Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr. 2/2013, Editura „ACADEMICA
BRÂNCUŞI” Târgu Jiu,p.20

9
deducere a tva a permis dezvoltarea fenomenului de evaziune fiscală, fapt demonstrat şi de
gradul redus de colectare de 58% pentru perioada 2000 – 2011, România poziţionânduse pe
ultimul loc în UE (media europeană fiind de 83%). Dimensiunea evaziunii fiscale din România
s-a repercutat asupra veniturilor fiscale realizate de stat. Astfel, în anul 2012 s-a înregistrat o
pondere în PIB a veniturilor fiscale de aproximativ 28%, cu mult mai mică decât în alte ţări
europene.13
În anul 2013 procentajul de evaziune fiscală din PIB-ul României a crescut până la 16%,
ceea ce a reprezentat peste 100 miliarde de lei.
Fig. 1.0 Procentajul evaziunii fiscale din PIB

Sursa: Calcule Consiliul fiscal pe baza datelor Institutului Național de Statistică

2. Evaziunea fiscală în Grecia

Nici Grecia nu are o situație tocmai favorabilă în ce privește problema evaziunii fiscale.
Problema constă în creșterea continuă a impozitelor, birocrația, exces de reglementare și lipsa
culturii fiscale, datorită lipsei de fonduri și de persoanl care ar putea întări controalele fiscului.
Conform unor informații, Grecia pierde anual între 10 și 16 miliarde euro din cauza evaziunii

13
https://www.utgjiu.ro/ecostudent/ecostudent/pdf/2013-02/3_%20Mihaela%20Corina%20Spineanu.pdf

10
fiscale. Numai din nedeclararea TVA, statul are pierderi anuale de şase miliarde euro, la care se
adaugă, printre altele, o evaziune cuprinsă între 3,5 şi 8,4 miliarde euro din impozite neplătite de
persoane fizice.

3. Evaziunea fiscală în Marea Britanie

HMRC, agenția de colectare a impozitelor din Marea Britanie (echivalentul ANAF-ului),

a estimat că evaziunea fiscală a costat guvernul £5.2 miliarde de lire sterline în anul fiscal 2014-
15. În plus, decalajul fiscal (diferența dintre valoarea taxei pe care ar trebui, în teorie, să fie
colectată de către HMRC și suma colectată de fapt) a fost mult mai mare: £36 de miliarde de lire
sterline.14

În 2013, coaliție de guvernare a anunțat măsuri severe care să reducă "criminalitatea

economică". S-a adăugat în codul penal o nouă infracțiune pentru "complicitate la evaziune
fiscală" și s-a eliminat cerința autorităților de a dovedi "intenția de a se sustrage la impozitare"
pentru a începe urmărirea penală.15

4.0 Jurisprudență

4.1 Jurisprudență națională

Pe rolul Tribunalului Vaslui, s-a înregistrat la data de 22.12.2017 dosarul cu nr. ….. în
care inculpatul … a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală
prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea 241/2005.
Starea de fapt reținută din actul de sesizare
S.C. „…” S.R.L este înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Vaslui sub numărul
…. având ca obiect principal de activitate „fabricarea anvelopelor şi a camerelor de aer,
reşaparea şi refacerea anvelopelor”, având asociat unic şi administrator  pe numitul G. E. Din
anul 2012, G. E. a plecat să muncească în străinătate, iar activitatea comercială şi economică a
societăţii a rămas să fie administrată de fiul acestuia,G.A. Acesta a devenit astfel
administratorul de fapt al societăţii, asumându-şi toate obligaţiile legale ale administratorului
de drept al societăţii.

14
https://www.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/561312/HMRC-measuring-tax-
gaps-2016.pdf
15
http://www.bbc.co.uk/news/uk-politics-31961405

11
 În urma unei verificări economico-financiare realizate de poliţişti din cadrul
Inspectoratului de Poliţie ai Judeţului Vaslui - Serviciul de Investigare a Criminalităţii
Economice au fost identificate la punctul de lucru al societăţii din municipiul Huşi, judeţul
Vaslui, mai multe facturi de aprovizionare cu materiale necesare realizării activităţii societăţii,
întocmite în anul 2012, care nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă. Aceste acte au fost
ridicate de organele de poliţie în vederea efectuării cercetărilor.
Din relaţiile solicitate la Serviciul Fiscal Municipal Huşi rezultă că, în perioada 2011-
august 2016, S.C. „…” S.R.L nu a depus declaraţii de impunere fiscală şi nici nu a achitat sume
privind impozitul pe venitul realizat.
În cauză s-a dispus efectuarea unei constatări de către specialiştii antifraudă din cadrul
Direcţiei de Combatere a Fraudelor, detaşaţi în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul
Vaslui, pentru a se stabili valoarea prejudiciului cauzat de către numitul G. A., în calitate de
administrator al S.C. „…” S.R.L. prin omisiunea de a evidenţia în actele contabile ale societăţii
a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate din serviciile prestate.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit rezultă că în perioada ianuarie
2012 - august 2016, S.C. „…” S.R.L. a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 45.848 lei,
răspunzător de crearea acestui prejudiciu fiind inculpatul . Inculpatul nu a formulat obiecţiuni
la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi a recunoscut fapta săvârşită declarând că banii
încasaţi pentru serviciile oferite de tip vulcanizare nu au fost înregistraţi în niciun fel în evidenţa
contabilă, facturile de aprovizionare nu au fost înregistrate iar la termenele legale nu a declarat
veniturile realizate.
Constatând că sunt îndeplinite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 396 alin. 2 din
Codul de procedură penală, întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta
există, constituie infracţiune, sub aspectul laturii obiective şi subiective, şi a fost săvârşită de
către inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, se va dispune condamnarea inculpatului
pentru săvârşirea infracţiunii astfel cum a fost aceasta reţinută în sarcina sa.
Astfel, instanța hotărăște condamnarea inculpatului G. A. la o pedeapsă de 1 (un) an şi
6 (şase) luni închisoare şi 1 (un) an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), g) şi k) Cod penal.
În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 92 alin. (1) şi (2) Cod penal, fixează termen de supraveghere 3 (trei) ani
începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 93 alin. (3) Cod penal pe durata termenului de supraveghere condamnatul
va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile potrivit
dispoziţiilor Legii nr. 253/2013 în cadrul Primăriei …, afară de cazul în care, din cauza stării
de sănătate, nu poate presta această muncă.16

16
https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-14kd4f60/

12
 4.2 Jurisprudență CEDO

CAUZA TIRON ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

Cererea nr. 17689/03 din 7 aprilie 2009
La originea cauzei se află cererea nr. 17689/03 îndreptată împotriva României, prin care
un resortisant al acestui stat, domnul Gheorghe Tiron („reclamantul”), a sesizat Curtea la 5
mai 2003 în temeiul art. 34 din Convenţie.
Circumsanțele cauzei
Reclamantul era administrator al societății comerciale A. La 14 mai 2003, reclamantul a
fost arestat preventiv în temeiul unei ordonanţe a procurorului de pe lângă Judecătoria
Bucureşti pentru o perioadă de treizeci de zile fiind bănuit de evaziune fiscală, de fals
intelectual, de delapidare şi de folosirea cu rea-credinţă a activelor societăţii în detrimentul
acesteia.
Reclamantul a introdus o plângere împotriva ordonanţei de arestare preventivă. La 21
martie 2003, Judecătoria Bucureşti a confirmat legalitatea arestării preventive. Ulterior la 10
aprilie, 7 mai și 6 iunie 2003, judecătoria a prelungit perioada de arestare preventivă a
reclamantului, pe motiv că motivele iniţiale care au justificat-o existau în continuare. De
asemenea, aceasta a considerat că gravitatea infracţiunii, necesitatea continuării anchetei
penale şi faptul că punerea în libertate a reclamantului prezenta un pericol pentru ordinea
publică impuneau arestarea preventivă.
La 9 iulie și 5 august 2003, judecătoria a dispus punerea în libertate a reclamantului cu
obligaţia de a nu părăsi localitatea, însă aceste hotărîri au fost infirmate,în urma refuzului
inculpatului de a recunoaște actele, instanţa considerând că arestarea preventivă era justificată
de pericolul social al faptelor, de modul de comitere a infracţiunilor, amploarea prejudiciului,
precum şi atitudinea reclamantului, care nu recunoştea faptele. La 28 august, 3 octombrie, 7
noiembrie, 28 noiembrie şi 19 decembrie 2003 şi 23 ianuarie, 16 februarie şi 2 aprilie şi 23
aprilie 2004, judecătoria a prelungit arestarea preventivă a reclamantului din motive similare.
La 24 mai şi 14 iunie 2004, judecătoria a dispus punerea în libertate a reclamantului cu
obligaţia de a nu părăsi ţara,însă în urma recursului parchetului, prin hotărârile din 31 mai şi
25 iunie 2004, Tribunalul Bucureşti a infirmat hotărârile citate anterior şi a prelungit arestarea
preventivă. La 13 iulie, 17 august şi 31 august 2004, judecătoria a respins cererea
reclamantului de revocare a măsurii arestării preventive şi a prelungit această măsură.
Prin hotărârea din 6 septembrie 2004, Judecătoria Bucureşti a achitat reclamantul
pentru infracţiunile pedepsite de art. 13 din Legea nr. 82/1991 şi art. 40 coroborat cu art. 289
din Codul penal şi l-a condamnat la doi ani şi nouă luni de închisoare pentru celelalte
infracţiuni.
Prin hotărârea rămasă definitivă din 22 decembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a
anulat unele dintre pedepsele la care a fost condamnat reclamantul, a păstrat o pedeapsa cu

13
închisoarea de doi ani şi nouă luni şi a scăzut întreaga perioadă de arestare preventivă din
pedeapsă.
Reclamantul susţine că nu a fost adus “de îndată” în faţa unui magistrat desemnat să
îndeplinească funcţii judiciare după arestarea sa preventivă la 14 martie 2003 şi că instanţele
interne nu au justificat necesitatea de a-l menţine în stare de arest preventiv invocând astfel art.
5 § 3 din Convenţie. Guvernul a respins acest argument. În speță, legalitatea și temeinicia
acestor măsuri a fost examinată abia după 7 zile de către procuror, iar Guvernul nu a putut
aduce nici o explicație acestei întîrzieri.
De asemenea reclamantul acuză instanțele interne de lezarea dreptului de a fi judecat
într-un termen rezonabil şi justificarea arestării preventive, susținînd că a fost în stare de arest
preventiv între 4 martie 2003 şi 22 decembrie 2004, fiind asftel depășit termenul rezonabil de
arestare preventivă din art. 5 § 3 din Convenţie, iar instanța a folosit diferite modalități pentru a
justifica această măsură. Argumente care au fost admise de Curte.
Astfel, în urma celor expuse mai sus, Curtea declară cererea admisibilă.
Declară că a fost încălcat art. 5 § 3 din Convenţie în ceea ce priveşte omisiunea
autorităţilor de a-l aduce de îndată pe reclamant în faţa unui magistrat împuternicit prin lege cu
exercitarea atribuţiilor judiciare;
Declară că a fost încălcat art. 5 § 3 din Convenţie în ceea ce priveşte omisiunea
autorităţilor de a oferi motive „relevante şi suficiente” pentru a justifica necesitatea menţinerii
arestării preventive a reclamantului;
Hotărăşte că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la
data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 6
000 EUR pentru prejudiciul moral şi 2 000 EUR pentru cheltuielile de procedură.17

17
https://jurisprudentacedo.com/Tiron-c.-Romaniei-Arestare-preventiva-pentru-30-zile.-Evaziune-fiscala-fals-
intelectual-delapidare.html

14
 5.0 Concluzii

Fenomenul de evaziune fiscală depinde de o serie de factori. „Multitudinea impozitelor şi

reglementărilor, complexitatea dispoziţiilor fiscale din lumea contemporană constituie, în sine,
putinţă şi îndemn de ocolire sau prelevări de elemente faptice care să ducă, în final, la
diminuarea obligaţiilor de plată”18 De aici reiese o așa-zisa cauză care conduce contribuabilii la
săvîrșirea infracțiunii de evaziune fiscală, și anume multitudinea şi calitatea dispoziţiilor fiscale,
prin număr mare de impozite și taxe care sunt în continua creștere. O altă cauză o consider
nivelul de trai și calitatea acestuia, „erorile” legale care permit eludare fiscului, corupția
organelor fiscale etc.
Consider, dinamica cu care i-a amploarea fenomenul evazionist precum și ingeniozitatea
contribuabililor în a eluda legislația fiscală, necesită adoptarea urgentă a unui cadrul normativ
modern, în ceea ce privește administrarea veniturilor publice precum și a unui sistem de control
al subiecților din mediul economic, care să corespundă situației critice din domeniul
criminalității economice și nevoilor sociale, vor permite scăderea criminalității din acest
domeniu.

6.0 Bibliografie

1. Codul de Procedură Penală

2. Cristina Voicu, George Cosmin Militaru, Ionuţ Ardeleanu, Investigarea infracțiunilor de
evaziune fiscală, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, Bucureşti
3. D.D. Șaguna, M.E.Tutungiu “Evaziune fiscală”, Ed. Oscar Print, București, 1995
4. ECOSTUDENT - Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr. 2/2013,
Editura „ACADEMICA BRÂNCUŞI” Târgu Jiu
5. Lazăr, Aug..,Ancheta antifraudă în mediul afacerilor, Editura Lumina Lex, 2004
6. REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT Nr. 12, 2016
7. Radu Buziernescu, Evaziunea fiscală în România, Craiova, Edit. Universitaria, 2001
8. Silvia Marinescu, “Contabilitate, fiscalitate și evaziune fiscală”, Editura EduSoft, Bacău,
2010
9. Vârjan, Bogdan, Infracțiunile de evaziune fiscală, Ed. C.H. Beck, București
10. Vârjan, Bogdan, Infracţiunile de evaziune fiscală, Ediţia 2, Editura C.H. Beck, Bucureşti,
2016
11. www.jurisprudentacedo.com
12. www.jurisprudenta.com
13. www.bbc.co.uk
14. www.gov.uk
18
Radu Buziernescu, Evaziunea fiscală în România, Craiova, Edit. Universitaria, 2001, p. 6

15
15. www.utgjiu.ro

16