PROCEDURA DE URMĂRIRE PENALĂ ȘI JUDECARE A UNOR INFRACȚIUNI

FLAGRANTE

Practica autorităților judiciare, în decursul timpului, a învederat că în anumite cazuri, când

vinovăția inculpatului poate fi stabilită cu certitudine din primele momente ale săvârșirii
infracțiunii, devine necesară simplificarea procedurii de cercetare și judecată, pentru a se putea
pronunța cất mai repede condamnarea penală a infractorilor. „0 astfel de procedură simplificată şi
rapidă s-a adoptat în special în cazul infracțiunilor flagrante; pe de o parte, prinderea infractorului în
momentul săvârşirii infracțiunii sau imediat după aceasta înlătură o probațiune pe durată, prinderea
în flagrant fiind considerată o dovadă suficientă de vinovăție; pe de altă parte, modul în care a fost
prins făptuitorul asupra faptei stârnește indignarea populației și, ca urmare, este necesară o ripostă
imediată din partea justiției, ceea ce implică urgență în urmărire şi în judecată. Se asigură, totodată,
și contribuția cetățenilor la combaterea infracțiunilor, prin dreptul acordat acestora de a prinde pe
fáptuitor în cazul infracțiunilor flagrante și a-l preda poliției. Se pune astfel accentul pe prevenirea
săvârşirii de infracțiuni, dată fiind riposta fermă şi imediată desfășurată de autoritatea judiciară."
Susținem opinia respectivă, deoarece cu adevărat, în anumite cazuri procedura simplificată
este strict necesară, în special în cazurile infracțiunilor flagrante. Or, urmărirea penală pentru aceste
infracțiuni duce nu doar la dezideratele expuse mai sus, dar şi la economisirea resurselor umane, a
cheltuielilor nejustificate, efectuarea urmăririi penale în termene foarte restrânse. Referindu-ne la
probe, nu este necesară intervenția altor subdiviziuni (de exemplu, a ofițerilor de investigații),
precum și a efectuării măsurilor speciale de investigații, identificarea și căutarea martorilor oculari,
întocmirea și expedierea dispozițiilor sau delegațiilor de către ofițerul de urmărire penală etc. În
aceste cazuri probele sunt „la dispoziție", ,aduse pe tavă" organului de urmărire penală, care doar
trebuie să respecte prevederile legale în vederea documentării celor depistate.

1. Conceptul de infracțiune flagrantă

1.1. Noțiunea de unfracțiune flagrantă

Folosit de mai multa vreme in vocabularul juridic, termenul „flagrant/flagranta” provine

din participiul flagrans, -tis al verbului latin flagro, -are care inseamna „a arde”. Sensul de arzator,
inflacarat, a fost folosit in vechime, intelegandu-se prin aceasta ca infractorul este prins in focul
actiunii sale, respectiv cum se obisnuieste a se spune, cat fapta este inca „calda” . Acest termen
raportat la savarsirea unei infractiuni, exprima o anumita relatie intre momentul comiterii
infractiunii si momentul descoperirii ei si a faptuitorului . In acest sens notiunea de „flagrant”
semnifica prinderea faptuitorului in timpul savarsirii infractiunilor sau imediat dupa comiterea
actiunii sale infractionale. Starea de flagranta presupene intotdeauna si prezenta faptuitorului, in
lipsa acestuia infractiunea neputand fi considerata flagranta.
Multa vreme, in dreptul nostru dar si in limajul juridic, notiunea de infractiune flagranta era
cunoscuta sub denumirea de flagrant delict (infractiune descoperita in momentul savarsirii ei sau
inainte ca efectele ei sa se fi consumat, din francezul flagrant – care a avut loc in prezenta unui
martor ocular, comis sub ochii celui care constata). Legislatia penala actuala a inlocuit termenul
„delict” cu cel de „infractiune” astfel ca nu se mai justifica folosirea acesteia expresii vechi.
Potrivit art. 513 alin. (1) CPP, se consideră flagrantă infracțiunea descoperită în
momentul săvârșirii ei. Momentul săvârșirii infracțiunii se va considera perioada producerii acțiunii
prejudiciabile și survenirea consecințelor. Prin urmare, infracțiunea flagranta este acea faptă
constatată în intervalul scurt de timp (în acea clipă) în care făptuitorul îşi realizează acțiunea sa
criminală.
Totodată, conform art.513 alin. (2) CPP, este, de asemenea, flagrantă și infracțiunea al cărei
făptuitor, imediat după săvârşire, este urmărit de victimă, de martori oculari sau de alte persoane ori
este surprins aproape de locul comiterii infracțiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte care
ar da temei de a-l presupune participant la infracțiune. Această situație este legată de faptul că
făptuitorul nu a fost prins în momentul comiterii infracțiunii. Altfel spus, făptuitorul fie că a reușit
1
să scape de victimă sau de martori și se sustrage pentru a nu fi reținut, fie că acesta a comis
infracțiunea și în timp foarte scurt a fost depistat nu departe de locul comiterii infracțiunii, având
asu- pra sa de exemplu, bunurile sustrase ale victimei, ori instrumente cu care a comis această
infracțiune. Scurgerea timpului din mo- mentul comiterii infracțiunii până la reținerea făptuitorului
nu are importanță dacă făptuitorul este urmărit de martori, victimă sau chiar de către poliție imediat
după ce a comis fapta. Deci făptuitorul trebuie să fie în vizorul acestor persoane până la reținere. De
altfel, fapta nu va putea fi considerată ca infracțiune flagrantă.
Prevederile menționate sunt suficiente pentru a demonstra vinovăția persoanei, din care
motiv legea a prevăzut o procedură speciale de urmărire penală în aceste cazuri.
Un aspect important este că pentru această procedură simplificată prezența făptuitorului este
obligatorie. Altfel spus, dacă după comiterea infracțiunii făptuitorul a reușit să fugă și nu a fost
reținut în momentul comiterii infracțiunii sau imediat după comiterea acesteia, fie nu a fost urmărit
de victimă, de martori oculari sau de alte persoane ori nu a fost surprins aproape de locul comiterii
infracțiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte care ar da temei de a-l presupune participant
la infracțiune, nu putem vorbi despre o infracțiune flagrantă și, respectiv, nu se va aplica procedura
simplificată în aceste cazuri.

1.2. Formele infracțiunilor flagrante

Din dispozitie articolul 513 Cod Procedura Penala rezulta ca exista doua forme ale
infractiunii flagrante: forma tipica si forma asimilata sau cvasiflagranta.

Infracțiunea flagrantă tipică

Codul Procedura Penala prevede ca este flagranta infractiunea descoperita in momentul
savarsirii si cea descoperita imediat dupa savarsire. Putem concluziona ca infractiunea flagranta
tipica se prezinta sub doua ipoteze:
a) Infractiunea descoperita in momentul savarsirii ce presupune prinderea infractorului in
timpul si locul comiterii acesteia. Prin savarsire se intelege realizarea oricareia din faptele care
alcatuiesc continutul unei infractiuni in forma consumata, tentative sanctionabile sau participatie
sub orice forma: autor; coautor, instigator sau complice.
b) Infractiunea descoperita imediat dupa savarsire este situatia in care comiterea se
stabileste cat mai aproape de momentul savarsirii. Legea nu stabileste o limita fixa de timp, aceasta
fiind la aprecierea organului judiciar. Pentru existenta flagrantei nu este suficienta descoperirea
faptei in momentul savarsirii dar si prinderea faptuitorului in acele momente. Infractiunea continua
este se considera flagranta pana la incetarea actiunii ilicite, pana la epuizrea ei, faptuitorul gasindu-
se in flagranta pe toata durata comiterii infractiunii. La infractiunea continuata se considera
flagranta numai actele materiale descoperite in momentul savarsirii sau imediat dupa, deci nu toate
actiunile repetate in baza aceleiasi rezolutii infractionale care o alcatuiesc. Infractiunea complexa
este flagranta daca toate activitatile infractionale care o compun au fost descoperite in momentul
savarsirii sau imediat dupa.

Infracțiunea flagrantă asimilată

Aceasta forma mai poarta si denumira de cvasiflagranta sau cvasi-tipica. Aceasta forma de
flagranta isi gaseste reglementarea in articolul 513 alin. (2) Cod Procedura Penala unde sunt
prevazute doua situatii de cvasiflagranta:
a) faptuitorul, imediat dupa savarsirea infractiunii, este urmarit de persoana vatamata, de
martorii oculari sau de alte persoane. Partea vatamata si martorii oculari sunt cei care, constatand
comiterea infractiunii trec imediat la urmarirea faptuitorului (se iau dupa el, pornesc pe urmele lui)
care incearca sa se indeparteze de la locul faptei. Cei prezenti la comiterea faptei, vazandu-l pe
faptuitor, pot apela prin strigate la ajutorul celorlalti sau al autoritatilor pentru urmarirea si
prinderea acestuia - strigatul public .

2
 b) faptuitorul este surprins aproape de locul comiterii infractiunii cu arme, instrumente
sau orice alte obiecte de natura a-l presupune participant la infractiune. Se naste astfel o
prezumptie de flagranta datorita apropierii in spatiu si timp a faptuitorului fata de locul si momentul
savarsirii infractiunii avand asupra sa orice obiect care face verosimila si probabila participarea sa la
comiterea infractiunii. Spre deosebire de celelalte situatii care impun retinerea flagrantei aici apare
in plus surprinderea faptuitorului cu arme si alte instrumente care il fac absolut participant la
infractiune. Obiectele cu care este prins faptuitorul trebuie sa fie din categoria celor posibile a-l
presupune participant la comiterea infractiunii respective, datorita caracteristicilor lor fata de
rezultatul faptei respective, de exemplu o arma in cazul omorului sau obiectul reclamat ca sustras de
la persoana vatamata in cazul unui furt.

2. Condițiile și cazurile infracțiunii flagrante

Pentru a fi aplicata procedura speciala privind urmarirea si judecarea unor infractiuni

flagrante trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) infracțiunea să fie flagrantă, adică o infracțiune evidentă, vizibilă, vădită prin întrunirea
tuturor elementelor unei infracțiuni și prinderea infractorului;
b) pericol social scăzut al faptei, ce presupune posibilitatea intentării procedurii de
urmărire a flagrantului numai în prezenţa infracţiunilor uşoare sau mai puţin grave sau
grave.
c) reținerea infractorului, asta ar însemna că trebuie să existe temeiuri suficiente şi
verosimile de a bănui persoana în săvârşirea faptei și prinderea acestuia în flagrant.
Reţinerea are loc doar în baza procesului-verbal. Totuşi, victima aduce în faţa organului
de urmărire penală prin imobilizarea făptuitorului surprins la faţa locului, iar infracţiunea
urmează a fi înregistrată.
d) Prezența martorilor aculari, aceasta datorându-se solidarității colective și spiritului
civic evoluat al ființei umane. Conștiința și simțul de compătimire față de victimă
determină reacții prompte ale celor din apropiere; aceștia pot întreprinde măsuri active
de prindere, imobilizare și aducere a celui bănuit în fața autorităților competente.
Concomitent cu predarea făptuitorului, victima, martorii oculari sau alte persoane
relatează despre cele sesizate, pot prezenta anumite obiecte, purtătoare de urme, arma
sau instrumentele utilizate de făptuitor.
e) depistarea mijloacelor cu care s-a comis infracţiunea, o obiectelor rezultate din
activitatea infracţională asupra făptuitorului sau în nemijlocita apropiere de aceste,
Aceasta presupune spre exemplu depistarea armei, instrumentelor spargerii pe care le-a
lăsat făptuitorul în grabă la faţa locului.
f) existenţa urmelor care determină legătura nemijlocită a participantului la infracţiune,
ce arată calea parcursă de făptuitor sau modalitatea de comitere a infracţiunii.
g) făptuitorul să nu fie minor, precum şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă una
sau mai multe infracţiuni săvîrşite de aceeaşi persoană nu sînt flagrante.

Întrunirea acestor condiţii crează un anturaj mai avantajos de descoperire a infracţiunii.

Procedura specială sau simplificată nu se aplică în toate cazurile. Legea indică concret când
poate fi aplicată această procedură și când nu.

3
 Cazurile de aplicare a procedurii speciale de urmărire și judecare a unor infracțiuni
flagrante
Astfel, potrivit art. 514 alin. (1) CPP, Procedura prevăzută de prezentul capitol, completată
cu dispozițiile generale din prezentul cod, se aplică în cazuri de infracțiuni flagrante ușoare, mai
puțin grave sau grave.
După cum observăm, procedura simplificată nu poate fi aplicată infracțiunilor flagrante
deosebit şi excepțional de grave.

Cazuri excluse de la procedura special

Totodată, art. 514 alin. (2) CPP prevede că, Procedura prevăzută de prezentul articol nu se
aplică în cazul infracțiunilor săvârşite de minori, precum și în cazul concursului de infracțiuni, dacă
una sau mai multe infracțiuni săvârşite de aceeași persoană nu sunt flagrante.
Cât privește concursul de infracțiuni, în cazul în care una sau mai multe sunt comise de
aceeași persoană și nu sunt flagrante nu poate fi aplicată procedura simplificată, deoarece există
riscul încălcării principiilor urmăririi penale, în special cel al cercetării complete, obiective și sub
toate aspectele, precum și a încălcării unor drepturi ale persoanei urmărite. Suntem de părerea că în
cazul unor infracțiuni flagrante comise de persoanele juridice la fel nu poate fi aplicată procedura
simplificată, deoarece, ca și în cazul minorilor, legiuitorul a prevăzut o procedură specială pentru
acești subiecți.
+ Concretizare
• Infractiunilor pentru care este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate pentru
punerea in miscare a actiunii penale; desi aceasta interdictie nu este prevazuta expres, ea rezulta din
interpretarea. Astfel, in cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face
numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, daca acestea sunt flagrante si savarsite in
conditiile prevazute, constatarea savarsirii lor este obligatorie si se face potrivit СPP. Procedura
speciala de urmarire si judecare se aplica numai daca persoana vatamata a introdus in termen de 24
de ore de la savarsirea infractiunii flagrante plangerea prealabila la organul de urmarire penala. In
acest scop, persoana vatamata este chemata la organul de urmarire penala si intrebata daca intelege
sa faca plangere in termenul mai sus aratat.

3. Urmărirea penală în cazul procedurii urgente

Odata indeplinite conditiile prevazute de art. 513, se poate aplica procedura de urmarire
speciala reglementata de art. 515-517, care se completeaza, când este cazul, cu dispozitii de drept
comun. Aceasta procedura speciala cuprinde, in ceea ce priveste urmarirea penala, cateva momente
mai importante in constatarea infractiunii flagrante, luarea masurilor preventive si trimiterea in
judecata.
Constatarea infracțiunii
Un specific aparte sau o derogare de la normele generale în cazul infracțiunilor flagrante este
constatarea acestei infracțiuni si începerea urmăririi penale. Dacă în cazul procedurii generale
urmărirea penală se începe prin emiterea ordonanței (art. 274 alin. (1) CPP), atunci în cazul acestor
infracțiuni nu este prevăzută această ordonanță.
Fiind sesizat despre savarsirea unei infractiuni flagrante, organul de urmărire penală
întocmeşte un proces-verbal în care consemnează cele constatate privitor la fapta săvîrşită,
declaraţiile bănuitului, dacă acesta acceptă să le facă, şi declaraţiile celorlalte persoane audiate.
După caz, pot fi administrate şi alte probe care se consemnează în procesul-verbal.(al.1 art.515)
Procesul-verbal se întocmeşte şi se aduce la cunoştinţă persoanelor audiate, conform dispoziţiilor
art.260 şi 261, şi împreună cu celelalte materiale se prezintă procurorului imediat, dar nu mai tîrziu
de 24 ore de la momentul întocmirii. (al.2 art.515)
La etapa constatării infracțiunii flagrante, persoanele ar depune doar explicații de rigoare a
căror corectitudine o vor semna în procesul-verbal de constatare.

4
 Din dispozițiile legale înțelegem că nu este necesară începerea urmăririi penale în baza
ordonanței, dar a procesului verbal în care sunt administrate și consemnate toate probele.
In cazul procedurii urgente, procesul-verbal constituie actul prin care se dispune inceperea
urmaririi penale, fiind si mijloc de proba in acelasi timp.

Trimiterea în judecata
În conformitate cu prevederile art. 516 alin. (1) CPP, Procurorul, primind materialul de
urmărire penală, verifică corespunderea acestuia prevederilor legale și, dacă sunt probe suficiente,
pune făptuitorul sub învinuire, conform dispozițiilor art. 281 și 282, fără întocmirea rechizitoriului,
dispunând trimiterea cauzei în judecată.
Din prevederile expuse reiese clar că procurorul este obligat să verifice legalitatea
înregistrării faptei, întocmirii procesului verbal privind infracțiunea flagrantă, respectarea legalității
efectuării reținerii, audierilor şi a altor acțiuni procesuale, respectarea drepturilor participanților la
proces, precum şi să constate dacă probele acumulate sunt concludente şi suficiente cazului. După
ce procurorul a verificat aceste aspecte, el pune bănuitul sub învinuire şi îi înaintează acuzarea
conform procedurii generale, deoarece legea indică concret punerea sub învinuire potrivit art. 281,
282 CPP. Cu alte cuvinte, procurorul va întocmi o ordonanță separată de procesul-verbal de
constatare a infracțiunii flagrante prin care va pune persoana sub învinuire.
Un alt specific al acestei proceduri speciale este că procurorul trimite cauza în judecată, fără
întocmirea rechizitoriului. Aici este cazul să menționăm faptul că deşi părțile iau cunoştință de
procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante și îl semnează în mod obligatoriu, considerăm
că procurorul este obligat să întocmească procesul-verbal cu privire la terminarea urmăririi penale și
să aducă la cunoştință părților materialele potrivit procedurii generale.
In primul rând, aceasta se va face pentru ca părțile să iau cunoștință de toate materialele de
care nu au luat cunoştință la faza respectivă, adică de actele ce au fost întocmite în mod separat (de
exemplu, ordonanța și procesul-verbal de ridicare etc.), deşi rezultatele acțiunilor se vor consemna
în procesul-verbal al infracțiunii flagrante. În al doilea rând, vor fi respectate drepturile de care
dispun părțile în ordinea generală (de exemplu, dreptul învinuitului și al apărătorului de a lua
cunoştință de materialele cauzei, de a face cereri etc.). Din acest motiv credem că legiuitorul nu a
făcut excepție de la aceste acțiuni, în afară de întocmirea rechizitoriului.
În cazul în care procurorul consideră că nu sunt suficiente probe de a pune persoana sub
învinuire, el dispune continuarea urmăririi penale, cu indicarea acțiunilor care urmează să fie
efectuate, si fixează termene reduse necesare pentru aceasta, care nu vor depăși 10 zile, cu excepția
cazurilor în care efectuarea actelor de urmărire penală necesită un termen de executare mai mare.
Prin urmare, procurorul, în acest caz, va emite o ordonanță de restituire a materialului privind
infracțiunea flagrantă, prin care va dispune continuarea urmăririi penale, fixând și termenul
rezonabil pentru efectuarea unor acțiuni de urmărire penală concrete. Termenul rezonabil nu va
depăși 10 zile, și acest termen va fi unul general aplicabil practic în toate cazurile, cu excepția
efectuării unor acțiuni care necesită un timp mai mare (de exemplu, raportul de expertiză auto-
tehnic).
Potrivit art. 516 alin. (3) CPP, dacă procurorul a dispus continuarea urmăririi penale și
făptuitorul este reținut, procurorul decide și asupra aplicării măsurii preventive în condițiile
prezentului cod. Decizia privind aplicarea măsurilor preventive va fi luată potrivit prevederilor
generale.
După cum am menționat anterior, organul de urmărire penală, în termen de 24 ore de la
întocmirea procesului-verbal cu privire la infracțiunea flagrantă (termen care poate fi prelungit), tri-
mite cauza procurorului, care va decide:
a) punerea sub învinuire a bănuitului și trimiterea cauzei în judecată, fără întocmirea
rechizitoriului;
b) dispunerea încetării urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea de sub urmărire
a persoanei.

5
 Procedura specială privind urmărirea penală a unor infracțiuni flagrante nu reglementează
termenul în care procurorul, după primirea procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante,
trebuie să se pronunțe asupra materialelor dosarului și a acțiunilor procesuale efectuate. În acest caz,
tratând prevederile art. 514 alin. (1) CPP, s-ar prezuma că procurorul va proceda conform art. 290
alin. (1) CPP, adică va decide în termen de 15 zile. Considerăm că acest termen este unul destul de
mare, deoarece acesta este aplicabil procedurii generale, iar atunci când vorbim de o procedură
specială și simplificată termenul respectiv trebuie să fie unul proporțional acestei proceduri, adică
un termen scurt.
Un aspect important este participarea apărătorului în cazul infracțiunilor flagrante.
Potrivit pct. 25 al Hotărârii Plenului CSJ nr. 11 din 24.12.2010, participarea obligatorie a
apărătorului se impune și în cadrul procedurii de judecare a unor infracțiuni flagrante. În viziunea
noastră, participarea apărătorului în aceste cazuri va fi obligatorie nu doar la judecarea procedurii
simplificate a infracțiunilor flagrante, dar și la faza urmăririi penale, indiferent dacă sunt prezente
cazurile menționate la art. 69 CPP sau nu. Acest fapt este necesar ținând cont de specificul urmăririi
penale a acestor infracțiuni, respectarea drepturilor bănuitului și învinuitului etc.
În concluzie, urmărirea penală a unor infracțiuni flagrante este generată de îndeplinirea
următoarelor criterii specifice:
a) infracțiunea să fie descoperită în momentul săvârşirii ei, fje făptuitorul, imediat după
săvârşire, este urmărit de victimă, de martori oculari sau de alte persoane ori este surprins aproape
de locul comiterii infracțiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte care ar da temei de a-l
presupune participant la infracțiune;
b) infracțiunea trebuie să fie din categoria celor uşoare, mai puțin grave sau grave;
c) prezența făptuitorului și apărătorului este obligatorie;
d) sesizarea organului de urmărire penală este obligatorie;
e) urmărirea penală începe prin procesul-verbal al constatării infracțiunii flagrante;
f) procedura respectivă nu se aplică în cazul în care pentru anumite categorii de infracțiuni
sau subiecți procesuali CPP prevede proceduri speciale separate;
g) termenul urmăririi penale este unul restrâns;
h) procesul-verbal privind constatarea infracțiunii flagrante este actul procedural de
administrare și consemnare a tuturor probelor, cu excepția acelor acțiuni ce necesită a fi dispuse în
ordinea generală;
i) trimiterea în judecată se face fără întocmirea rechizitoriului, însă procurorul va întocmi
procesul-verbal de terminare a urmăririi penale și va aduce la cunoştință părților materialele
administrate în cauză.

4. Judecata în cazul procedurii urgente

Activitatea procesuala ce se desfasoara in cazul infractiunilor flagrante in faza de judecata
este, in mare masura, supusa procedurii obisnuite, urmand etapele pe care le parcurge orice proces
obisnuit.
Cu privire la instantele competente sa judece in cauzele privitoare la infractiunile flagrante,
legea nu face nici o distinctie fata de procedura obisnuita. Astfel, art. 517 alin. 2 C. proc. pen. arata
ca, in cauzele privind infractiunile flagrante, competenta materiala si teritoriala este cea obisnuita.
Potrivit art.517, punerea pe rol a cauzelor privind infracţiunile flagrante se va efectua în
termen de 5 zile de la data primirii dosarului. Prezenţa inculpatului, a apărătorului acestuia, a părţii
vătămate şi a martorilor în şedinţa de judecată este asigurată de către procuror.
Judecarea cauzei se efectuează în ordinea generală prevăzută de prezentul cod, iar dacă este
încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei, se aplică procedura respectivă. Dacă, în şedinţa de
judecată, părţile solicită un termen pentru a pregăti apărarea sau pentru a prezenta probe
suplimentare conform dispoziţiilor art.327, acest termen nu va depăşi 10 zile.
În cazul în care cauza a fost trimisă în judecată împreună cu persoana reţinută în privinţa
căreia nu a fost aplicată măsura preventivă, instanţa care va judeca cauza, la demersul procurorului,
va decide şi asupra măsurii preventive, după caz.
6
 Deliberarea si pronuntarea hotararii este guvernata, in cea mai mare parte, de regulile
procedurii obisnuite. Solutiile pe care le poate da instanta in cauzele cu infractiuni flagrante, in
rezolvarea atat a laturii penale cat si a laturii civile, sunt cele de drept comun.
Conform art.518 din CPP, Deliberarea şi adoptarea deciziei se efectuează conform
prevederilor art. 338, 339 şi 340. După redactarea deciziei, instanţa de apel remite cauza penală, în
termen de cel mult 5 zile, instanţei de fond pentru luarea măsurilor de executare, fapt despre care se
informează părţile.

5. Căile de atac
Si in ceea ce priveste caile de atac sunt aplicabile regulile procedurii ordinare.
Potrivit art.519 CPP, apelul sau, după caz, recursul împotriva hotărîrilor judecătoreşti,
adoptate în cauzele cu infracţiuni flagrante, poate fi declarat şi se judecă în ordinea generală
prevăzută de prezentul cod.

6. Deosebiri între procedura urgent și procedura de drept comun.

Procedura speciala pentru urmarirea si judecarea infractiunilor flagrante are etape comune
cu procedura obisnuita la care se adauga unele dispozitii derogatorii, acestea urmand sa fie
prezentate succint in continuare.
Deosebiri privind natura infractiunilor.
Daca procedura obisnuita reprezinta dreptul comun in materia urmaririi si judecarii tuturor
infractiunilor, procedura de urgenta se aplica doar infractiunilor care intrunesc conditiile flagrantei
conform art. 513-514 C. proc. pen. De mentionat ca sunt infractiuni care nu indeplinesc conditiile
art. 514, motiv pentru care li se aplica doar parte din procedura urgenta.
Deosebiri privind urmarirea penala.
In faza de urmarire penala dosarul este mult simplificat, cuprinzand ca principal act
procedural procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante, in care sunt cuprinse declaratiile
tuturor participantilor la infractiune precum si alte mijloace de proba, si care reprezinta in acelasi
timp atat principalul mijloc de proba cat si actul de incepere a urmaririi penale. In procedura
urgenta nu se pune niciodata problema actelor premergatoare. Retinerea este obligatorie, spre
deosebire de procedura comuna in care nici o masura preventiva nu este obligatorie.