MINISTERUL APĂRĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA MILITARĂ A FORȚELOR ARMATE

FACULTATEA ȘTIINȚE MILITARE
CATEDRA ARTĂ MILITARĂ

REFERAT

TEMA: „Pl.I. in ofensivă din mișcare. Noțiunile generale (definiție, scopuri,

trăsături, situații și condiții de trecere la ofensivă). Locul, rolul, misiunile,
dispozitivul de luptă și posibilitățile de luptă ale Pl.I. în cadrul luptei ofensive
din mișcare al eșalonului superior. Aliniamentele și distanțele stabilite pentru
ofensivă din mișcare. Amploarea luptei ofensive. Conținutul și adîncimea
misiunii de luptă, mijloacele de întărire pe care le primește Pl.I..
Particularitățile pregătirii ofensivei. Ducerea luptei ofensive. Particulatitățile
organizării și ducerii ofensivei pe timp de noapte. De anexat schema plutonului
de infanterie în ofensivă din mișcare”

Conducator: loc.col.(r) CATAN T

A elaborat: sold.cl III. Carauș O.

Chișinău,
2022
 CUPRINS

Introducere....................................................................................................3
Ofensiva din mişcare....................................................................................4

2
 Introducere

Ofensiva este o formă principală a luptei. Ea se efectuează în scopul zdrobirii inamicului

şi cuceririi unor raioane (aliniamente, poziţii, obiective) importante din teren. Ofensiva constă în
înfrîngerea inamicului cu toate mijloacele disponibile, atacul hotărîtor, avansarea impetuoasă a
trupelor în adîncimea dispunerii acestuia, nimicirea forţei vii şi capturarea prizonierilor,
armamentului, tehnicii militare, cucerirea şi ocuparea raioanelor (aliniamentelor) importante din
teren.
Numai printr-un atac hotărîtor, executat în ritmuri rapide, se atinge distrugerea desăvîrşită
a inamicului. Efectivul subunităţilor, folosind rezultatele nimicirii cu foc a inamicului, trebuie să
ducă ofensiva neîntrerupt ziua şi noaptea, pe orice timp, în condiţiile întrebuinţării armelor de
nimicire în masă şi mijloacelor incendiare, cu maximă încordare a forţelor şi strînsă cooperare cu
subunităţi de diferite genuri de arme.
Succesul acţiunilor de luptă ofensive se obţine prin folosirea cu iscusinţă a armamentului şi
celorlalte mijloace din înzestrare şi a caracteristicilor terenului, executarea unor manevre
îndrăzneţe în flancul şi spatele inamicului, cooperarea neîntreruptă,realizarea surprinderii,
precum şi prin îmbinarea tuturor procedeelor de luptă specifice războiului.
Condiţiile de trecere la ofensivă:
Prin condiţiile de trecere la ofensivă se subînţelege o situaţie tactică concretă, conform
căreia se organizează şi se duce lupta. Situaţia tactică este determinată de diferiţi factori. Unii
dintre cei mai importanţi este situaţia, componenţa, caracterul de acţiuni şi dispozitivul
inamicului, componenţa şi posibilităţile subunităţilor proprii şi a vecinilor, folosirea
armamentului nuclear şi celui obişnuit, terenul pe care se va duce lupta, condiţiile climaterice ş.a.
Reieşind din aceşti factori, ofensiva se poate executa asupra inamicului care:
- înaintează – prin lupta de întîlnire, care se duce pînă cînd una dintre părţi va refuza la
ofensivă;
- se retrage – prin urmărire, care se execută atît din front, cît şi pe itinerare paralele de
retragere a inamicului;
- se apără – prin lupta de ofensivă din mişcare sau din contact nemijlocit cu inamicul.

3
 Ofensiva din mişcare

Ofensiva din mişcare constă în deplasarea subunităţilor din raionul iniţial, de concentrare
(de plecare) spre limita dinainte a apărării inamicului, desfăşurarea în dispozitiv premergător de
luptă şi dispozitiv de luptă şi atacul forţelor şi mijloacelor acestuia trecute în grabă la apărare. Se
execută cu succes, îndeosebi, cînd pe timpul pregătirii de foc s-a reuşit să se scoată din luptă
majoritatea mijloacelor antitanc ale inamicului.
În raionul de plecare la ofensivă comandanţii dispun subunităţile în ascuns, de-a lungul şi
în apropierea itinerarelor, folosind proprietăţile naturale de protecţie şi mascare ale terenului
(văi, rîpe, tufari, păduri). În raion se amenajează adăposturi pentru personal, tehnică militară şi
materiale.
Deplasarea spre limita dinainte a apărării se execută în cadrul eşalonului superior.
Pentru asigurarea deplasării organizate şi oportune, desfăşurarea şi trecerea simultană la
ofensivă a tuturor subunităţilor se stabilesc itinerarul de deplasare, aliniamentul (punctul) iniţial,
aliniamentele de coordonare: aliniamentul de desfăşurare pe coloane de companii, aliniamentul
de desfăşurare pe coloane de plutoane, aliniamentul de trecere la atac, iar cînd ofensiva se
execută de către infanterie pe jos, în afară de aceasta, se indică aliniamentul de debarcare şi de
siguranţă.

Plutonului la ofensivă din mişcare i se indică:

itinerarul de deplasare;
punctul iniţial;
aliniamentul de desfăşurare pe coloane de plutoane;
aliniamentul de trecere la atac;
aliniamentul de debarcare.
Itinerarul de deplasare se alege pe drumurile, care au capacităţile naturale de mascare, în
aşa raport, ca subunităţile să poată executa deplasarea pe ascuns faţă de inamic şi cu viteza la
cuvînt.
Aliniamentul (punctul) iniţial se stabileşte în scopul începerii oportune a deplasării din
raionul ocupat şi se determină de către comandantul superior. Depărtarea lui de la raionul ocupat
trebuie să asigure încolonarea şi intrarea coloanei în viteza stabilită de deplasare. Depărtarea
aliniamentului (punctului) iniţial de la limita raionului iniţial poate atinge 5 – 10 km.

4
 Aliniamentul de desfăşurare pe coloane de companii se stabileşte pentru începerea
desfăşurării coloanei batalionului pe coloane de companii şi deplasarea lor pe direcţiile lor de
atac. În dependenţă de condiţiile terenului el se stabileşte la depărtarea, care asigură securitatea
subunităţilor împotriva nimicirii cu foc prin ochire directă a tunurilor, tancurilor şi RATD.
Depărtarea acestui aliniament de la limita dinainte a apărării inamicului poate atinge 4 – 6 km.
Aliniamentul de desfăşurare pe coloane de plutoane se stabileşte după posibilitate, după
cutele terenului la 2 – 3 km de la limita dinainte a apărării inamicului şi trebuie să excludă
nimicirea coloanelor cu focul mijloacelor antitanc de la distanţă mică de tragere, tunurilor, MLI
şi altui armament de infanterie. El se numeşte în scopul asigurării desfăşurării organizate a
companiei din dispozitivul premergător de luptă în dispozitivul de luptă. Cu ieşirea la acest
aliniament plutonul continuă deplasarea pe itinerarul său separat.
Aliniamentul de trecere la atac se duce cît mai aproape de LDA a inamicului folosindu-se
cutele terenului în aşa mod, ca deplasarea plutoanelor spre acest aliniament să se poată executa în
ascuns, iar depărtarea lui să asigure executarea focului eficace din tipurile principale de
armament şi să permită plutoanelor neîncetat, într-un teren scurt şi cu o viteză maximă să atingă
limita dinainte a apărării inamicului la ora stabilită (ora “C”). El se stabileşte la depărtarea pînă
la 600 m, iar uneori şi mai mult de la limita dinainte a apărării inamicului.
Aliniamentul de debarcare se stabileşte cît mai aproape de limita dinainte a apărării
inamicului, de regulă, în locurile adăpostite faţă de focul mitralierelor şi mijloacelor antitanc de
luptă apropiată. În afară de aceasta, depărtarea minimă a lui trebuie să asigure siguranţa
efectivului în timpul debarcării de exploziile proiectilelor şi minelor artileriei proprii.
În dependenţă de condiţiile terenului, aliniamentul de debarcare poate să coincidă cu
aliniamentul de trecere la atac sau să se afle considerabil mai aproape de inamic. Din experienţa
aplicaţiilor depărtarea acestui aliniament de la limita dinainte a apărării inamicului poate fi de
300 – 400 m.
Debarcarea de pe autovehicule se execută la 1 – 2 km de la limita dinainte a apărării
inamicului. După debarcare autovehiculele se adună în locurile de adunare stabilite, la o
depărtare de 2 – 4 km de la limita dinainte a apărării inamicului. În orice caz, el trebuie să
asigure o viteză înaltă de atac, un consum scăzut de eforturi a efectivului cînd acţionează pe jos,
precum să se reducă la minimum pierderile de la focul inamicului.
În cazul cînd atacul inamicului este prevăzut pe jos, în scopul protecţiei efectivului şi
tehnicii contra obuzelor artileriei proprii, plutonului i se indică aliniamentul de siguranţă.
Distanţa de siguranţă contra schijelor obuzelor artileriei proprii constituie:
- pentru tancuri – 200 m;
- MLI (TAB) – 300 m;
5
 - infanterie pe jos – 400 m.
Trecerea punctelor şi aliniamentelor sus-numite se determină de către comandant, reieşind
din ora stabilită de atac “C”, depărtarea subunităţilor de la limita dinainte a apărării inamicului şi
viteza de deplasare a subunităţilor.
Îmbarcarea pe tancuri se efectuează la aliniamentul îmbarcării ca desant pe tancuri.
La atingerea acestui aliniament plutonul şi tancurile se opresc şi efectivul, conform
calculului, respectînd măsurile de securitate, efectuează îmbarcarea. Tancurile se deplasează spre
ATA, iar automobilele în locul stabilit.
Pe timpul pregătirii de foc subunităţile se apropie de limita dinainte a apărării inamicului pe
transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) sau ca desant pe tancuri.

Misiunile de luptă se dau în raionul iniţial, de concentrare (de plecare) şi se precizează pe

timpul apropierii subunităţilor de limita dinainte a apărării inamicului sau pe timpul unei scurte
opriri de 10-15 minute înapoia acoperirilor din teren.
Ofensiva din mişcare asigură secretul pregătirii acţiunilor, surprinderea inamicului,
vulnerabilitate redusă faţă de loviturile şi focul acestuia.
Obiectivul de atac al subunităţilor se stabileşte în funcţie de tăria apărării pe direcţia lor de
acţiune şi de gradul de neutralizare a armamentului antitanc, fiind uneori mai adînc decît în
ofensiva din contact nemijlocit.

6
 Trăsăturile caracteristice ale apărării
- acţiunile hotărîtoare;
- acţiuni executate prin surprindere;
- existenţa abatizelor, raioanelor cu distrugeri, incendii şiinundaţii, zonelor
contaminate cu substanţe radioactive şi chimice;
- dezvoltarea neuniformă a luptei pe front şi în adîncime, ducerea luptei de
apărare pe direcţiile de ofensivă ale inamicului în adîncimea apărării şi în raioanele
de debarcare (lansare) a desantului aerian şi a trupelor aeromobile;
- independenţa tactică a subunităţilor;
- schimbările rapide ale situaţiei;
- dinamism, încordare înaltă şi caracter de scurtă durată;
- tendinţa permanentă pentru preluarea şimenţinereainiţiativei;
- creştereaimportanţei factorului moral-psihologic.

7
 Condițiile de trecere la apărare
Condiţiile de trecere la apărare – totalitatea factorilor situaţiei tactice în
care se vor executa organizarea apărării şi trecerea la apărare (situaţia, starea şi
caracterul acţiunilor inamicului şi ale subunităţilor proprii, de asemenea ale
vecinilor, condiţiile terenului, mijloacele de nimicire folosite ş.a.). Factorul
principal, de regulă, este situaţia şi caracterul de acţiuni ale inamicului. În
dependenţă de aceasta şi de misiunea primită apărarea poate fi pregătită din timp
sau în timpul luptei, în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul sau în afara
contactului. La apărarea din contact nemijlocit cu inamicul lupta se pregăteşte în
timp scurt, concomitent cu ducerea acţiunilor de luptă în curs de desfăşurare.
Complexitatea trecerii la apărare din contact nemijlocit cu inamicul constă în aceia,
că plutonul va fi nevoit să întărească un aliniament nepregătit în raport genistic în
termene scurte, sub presiunea puternică de foc, de asemenea în cursul respingerii
contraatacurilor tancurilor şi infanteriei inamicului. În unele cazuri, pe timpul
trecerii la apărare din contact nemijlocit cu inamicul, situaţia poate fi complicată
prin aceia, că plutonul va avea ambele flancuri descoperite, pierderi în personal,
muniţie şi alte mijloace materiale. Ocuparea apărării în astfel de condiţii
îngreunează executarea lucrărilor pe limita dinainte pentru organizarea sistemului
de foc, amenajării genistice a poziţiilor.

Plutonul de infanterie în lupta de apărare din contact nemijlocit cu inamicul

În condiţiile de contact nemijlocit cu inamicul plutonul poate trece la
apărare:

1. pentru respingerea contraatacurilor a forţelor superioare ale inamicului în

cursul ofensivei;

2. pentru întărirea şi menţinerea aliniamentelor cucerite;

3. pentru acoperirea flancului pe direcţia ameninţată;

4. în rezultatul neobţinerii succesului în lupta de întîlnire cu forţele
superioare ale inamicului.

8
 Prin trecerea la apărarea în afara contactului cu inamicul se asigură timp
suficient pentru realizarea dispozitivului de luptă, organizarea completă a
sistemului de foc şi amenajarea genistică a terenului.

În afara contactului cu inamicul plutonul poate trece la apărare:

1. pentru asigurarea deplasării, desfăşurării şi trecerii la ofensivă a forţelor

principale;

2. pe direcţiile unde nu se prevede ofensiva;

3. în cursul ofensivei, în cazul cînd acţionează în eşalonul doi sau în

rezervă;

4. în cazul apărării punctului de sprijin în eşalonul doi al batalionului;

5. în cazul trecerii la apărare sub acoperirea subunităţilor, care se apără în

fîşia de asigurare;

Lupta de apărare în afara contactului nemijlocit cu inamicul

În cazul trecerii la apărare în afara contactului cu inamicul, Comandantul

de pluton va dispune de mai mult timp şi condiţii mai bune pentru studierea
terenului, alegerea poziţiilor de apărare favorabile, petrecerea recunoaşterii, iar
efectivul pentru amenajarea genistică a poziţiilor şi punctului de sprijin. În aceste
condiţii, în scopul accelerării lucrărilor de amenajare genistică a punctului de
sprijin pot fi exploatate pe larg tehnica de geniu şi alte mijloace mecanizate.

Însă în astfel de situaţie este necesar de luat în consideraţie, că inamicul

poate în orice timp să treacă la întrebuinţarea arme de nimicire în masă NBC, să
execute lovituri cu artileria, aviaţia, să mineze terenul cu mijloace de minare la
distanţă, să execute debarcarea(lansarea) desantului aerian tactic sau grupelor de
cercetare-diversiune în adîncimea apărării.

Toate acestea impun ca comandantul de pluton şi întregul personal al

plutonului să fie permanent gata pentru luptă, să organizeze neîntrerupt observarea,

9
siguranţa nemijlocită şi mascarea punctului de sprijin. Apărarea din timp se
pregăteşte pe cele mai bune aliniamente oferite de teren, de regulă, cînd
subunităţile nu sînt în contact cu inamicul şi se dispune de mai mult timp pentru
pregătirea luptei. Comandantul este obligat să execute recunoaşterile, să precizeze
misiunile, să realizeze dispozitivul de apărare, să organizeze sistemul de foc şi
cooperarea, concomitent cu executarea lucrărilor genistice şi barajelor. începutul
aplicării de către acesta, de asemenea de a păstra un număr maximal de forţe şi
mijloace după ce inamicul va întrebuinţa loviturile nucleare.

Reducerea pierderilor în apărare în urma aplicării armei nucleare şi altor

mijloace de nimicire în masă se obţine prin:

- dispersarea subunităţilor şi schimbul periodic de către acestea a

raioanelor de dispunere;
- amenajarea genistică a poziţiilor ocupate;
- exploatarea maşinilor blindate, proprietăţilor de protecţie şi mascare a
terenului;
- înştiinţarea subunităţilor despre pericolul nemijlocit şi începutul aplicării
de către inamic a ANM;
- înlăturarea la timp a consecinţelor aplicării de către inamic a ANM.
În ultimii ani, au primit o dezvoltare amplă trupele de blindate şi tancuri. Se
acordă o atenţie deosebită perfecţionării tancurilor, confecţionării maşinilor de
luptă a infanteriei şi transportoarelor blindate, care vor fi exploatate pe cîmpul de
luptă în cantităţi mari. De aceea apărarea trebuie să fie în stare de a respinge
loviturile masate de tancuri şi alte maşini blindate ale inamicului, fiind astfel
antitanc.
Perfecţionarea ulterioară a avioanelor şi dotarea trupelor de uscat cu
elicoptere permit inamicului de a executa lovituri cu armament obişnuit şi nuclear
asupra obiectivelor importante, în special asupra celor mobile şi de dimensiuni
mici. Avînd în componenţa sa trupe aeromobile şi elicoptere de luptă, inamicul
este în stare să rezolve misiuni diverse cum sînt:

10
 - susţinerea acţiunilor trupelor proprii prin nimicirea diferitor ţinte pe
cîmpul de luptă;
- desantarea prin paraşutare a desantului aerian şi susţinerea acţiunilor
acestuia;
- ducerea cercetării aeriene şi acoperirea trupelor proprii contra loviturilor
inamicului. Elicopterele prezintă mijloace eficace pentru rezolvarea pe cîmpul de
luptă a diferitor misiuni cum sînt:
- lupta cu tehnica blindată;
- transportarea personalului şi a diferitor încărcături;
- debarcarea desantului aerian;
- ducerea cercetării aeriene;
- ducerea observării asupra cîmpului de luptă şi corectarea focului;
- evacuarea răniţilor.

Scopurile apărării în afara contactului cu inamicul

Îndeplinirea scopurilor principale ale apărării – zădărnicirea sau
respingerea ofensivei forţelor superioare ale inamicului şi producerea acestuia unor
pierderi esenţiale – se poate realiza printr-o luptă fermă cu exploatarea tuturor
mijloacelor de nimicire, impunînd ca apărarea să fie stabilă şi activă.
Prin stabilitatea apărării se înţelege:
- capacitatea acesteia de a rezista la loviturile inamicului cu toate
categoriile de mijloace de nimicire;
- respingerea ofensivei forţelor superioare ale inamicului;
- interzicerea debarcării şi acţiunilor desantului aerian;
- menţinerea raioanelor importante şi nimicirea inamicului în cazul
pătrunderii acestuia în dispozitivul de apărare în timp scurt.
Caracterul activ al apărării constă în
- nimicirea continuă a trupelor inamicului care înaintează cu toate
mijloacele;
- impunerea inamicului a voinţei proprii;
- crearea condiţiilor dezavantajoase pentru inamic de ducere a luptei;
11
 - executarea manevrei şi contraatacurilor.
Caracterul stabil şi activ al apărării se află în legătură reciprocă între ele:
activitatea înaltă a apărării nu poate fi atinsă fără stabilitatea acesteia, iar
stabilitatea va fi mai mare numai atunci când acţiunile de apărare se duc într-un
mod mai activ.

Concluzie
Apărarea este forma de luptă de bază, care are ca scop de a respinge
atacurile inamicului, producerea de pierderi maxime inamicului în efectiv și
tehnică, interzicerea pătrunderii lui în dispozitivul de apărare și crearea condițiilor
pentru trecerea la contraatac, pentru ca apărarea să corespundă acestor cerințe, este
foarte important de respentat normele tactice și de a fi în stare de a îndeplini
misiunile plutonului.

12
 Bibliografie
1. MANUALUL PENTRU LUPTĂ AL PLUTONULUI DE INFANTERIE
Bucureşti - 2012
2. PLUTONUL INFANTERIE MOTORIZATĂ ÎN APĂRARE

13