MINISTERUL APĂRĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA MILITARĂ A FORŢELOR ARMATE ”ALEXANDRU CEL BUN”

REFERAT

TEMA: ACTIVITATEA STATULUI MAJOR PENTRU ORGANIZAREA

OPERAȚIILOR DE APĂRARE A BG.I.MO.

ELABORAT: căpitan Vasile CATIȘOV

Chişinău
2021
 CUPRINS
Introducere.....................................................................................................................................3

1.Generalităţi privind lupta de apărare.......................................................................................4

2.Tipurile apărării..........................................................................................................................5

3.Structura apărării Bg.I.Mo........................................................................................................6

4.Activitatea statului major...........................................................................................................7

Concluzii.......................................................................................................................................10

2
 INTRODUCERE
Apărarea este forma de luptă, care are ca scop respingerea atacului forţelor superioare ale
inamicului, producerea de pierderi în efectiv, armament şi tehnică, menţinerea aliniamentului sau
raionului ocupat şi crearea condiţiilor pentru trecere la ofensivă a forţelor proprii. Subunităţile de
arme întrunite trec la apărare folosind următoarele procedee: apărarea din contact nemijlocit cu
inamicul şi apărarea în lipsa contactului nemijlocit cu inamicul.
Apărarea din contact nemijlocit cu inamicul se adoptă atunci cînd subunităţile trec la
apărare sub influienţa focului inamicului.
Apărarea în lipsa contactului nemijlocit cu inamicul se adoptă atunci cînd subunităţile
trec la apărare în lipsa acţiunilor mijloacelor de foc ale inamicului.
În apărare, manevra de forţe şi mijloace se execută în scopul scoaterii oportune a
subunităţilor proprii de sub loviturile inamicului, precum şi din sectoare neatacate, întăririi
apărării pe direcţia ameninţată şi respingerii atacului acestuia, executării contraatacului, mutării
efortului în funcţie de direcţia pe care va ataca inamicul, îndeosebi cu blindate.

PARTEA DE BAZĂ
Brigada de infanterie motorizată din eşalonul I al grupării de forțe de nivel divizie este
destinată în apărare – să asigure producerea de pierderi cît mai mari inamicului şi slăbirea puterii
de luptă a acestuia, oprirea ofensivei în faţa limitei dinainte a apărării (LDA), limitarea
pătrunderii inamicului prin menţinerea raioanelor/punctelor tari din teren, a localităţilor şi
obiectivelor din fîşia de apărare şi crearea condiţiilor pentru executarea contraatacurilor.
Brigada de infanterie motorizată din eşalonul II al grupării de forțe de nivel divizie este
destinată:în apărare – să asigure pregătirea şi menţinerea cu fermitate a unor poziţii/raioane şi
localităţi integrate în structura apărării, distrugerea/neutralizarea inamicului pătruns în fîşia de
apărare prin executarea de contraatacuri, distrugerea/neutralizarea trupelor aeropurtate, a trupelor
aeromobile, de cercetare-diversiune şi teroriste ale inamicului, apărarea flancurilor descoperite
ale forţei de pe direcţia principală de efort, înlocuirea unor unităţi din eşalonul I, care şi-au
pierdut puterea de luptă, închiderea unor breşe create de inamic şi hărţuirea acestuia.
În apărare, comandantul ia măsuri pentru exploatarea la maximum a avantajelor poziţiei
proprii (acoperirile naturale, poziţionarea din timp a forţelor şi mijloacelor, itinerarii/drumuri mai
scurte ca şi desfăşurarea luptei într-un teren cunoscut), în scopul anihilării avantajelor iniţiale ale
atacatorului (posibilitatea acestuia de a alege cînd şi unde să lovească, cînd şi unde să-şi maseze
forţele şi deţinerea iniţiativei).

3
 O apărare bine organizată presupune atît acţiuni defensive cît şi ofensive, urmărind
oprirea atacatorului şi preluarea iniţiativei, prin exploatarea oricărei situaţii favorabile operaţiilor
cu caracter ofensiv.
Lupta de apărare are ca scop final oprirea şi izolarea inamicului, trecerea la ofensivă şi
distrugerea/neutralizarea definitivă a acestuia.
1. Generalităţi privind lupta de apărare
Apărarea este forma luptei armate, care se organizează în scopul respingerii ofensivei
forţelor superioare ale inamicului, producerii de pierderi maximale, menţinerea obiectivului
apărat şi crearea condiţiilor pentru trecerea la ofensivă.
Lupta de apărare trebuie planificată şi executată cu spirit ofensiv, indiferent de scopul lor
major. Prima provocare a oricărei lupte defensive este recîştigarea iniţiativei şi prin aceasta a
posibilităţii de a o transforma într-o luptă ofensivă.
Scopul principal al apărării este de a opri atacul inamicului şi de a prelua iniţiativa.
Apărarea este o măsură temporară adoptată pentru a identifica slăbiciunile inamicului. Brigada
de infanterie motorizată trebuie să se apere agresiv pentru a îndeplini această misiune.
Scopul general al apărării brigăzii de infanterie motorizată este crearea condiţiilor pentru
trecerea la ofensivă. Acesta se realizează prin:
a) slăbirea capacităţii ofensive a inamicului, producerea de pierderi cît mai mari şi
respingerea atacului acestuia;
b) menţinerea unor zone/porţiuni de teren/obiective dinainte stabilite şi împiedicarea
pătrunderii inamicului în acestea;
c) temporizarea acţiunilor inamicului în vederea realizării condiţiilor pentru trecerea la
ofensivă;
d) preluarea iniţiativei.
O apărare bine pregătită constă într-o combinaţie de componente active şi pasive care
folosesc cu eficienţă şi abilitate forţele luptătoare şi de sprijin, pentru a respinge acţiunile
decisive ale inamicului şi a-l face să ajungă într-un timp cît mai scurt în punctul critic al
acţiunilor sale ofensive.
În funcţie de cadrul operativ în care acţionează, în apărare brigada de infanterie
motorizată poate desfăşura simultan acţiuni:
- în adîncime;
- la contact;
- în spate.

4
 2. Tipurile apărării
În dependenţă de misiunea primită, teren şi forţele şi mijloacele la dispoziţie apărarea
brigăzii poate adopta următoarele tipuri de apărare: pe poziţie şi mobilă.
Apărarea pe poziţii se organizează în scopul menţinerii ferme a poziţiilor ocupate,
producerii de pierderi cît mai mari inamicului, respingerii ofensivei acestuia şi interzicerii
pătrunderii lui în adîncime.
Acest procedeu se bazează pe un sistem de poziţii, combinat cu obstacole, amenajarea
judicioasă a terenului şi manevra rezervelor. În apărarea pe poziţii accentul este pus pe
menţinerea terenului ocupat şi efortul este concentrat în eşalonul I.
Apărarea pe poziţii nu are ca obiectiv nimicirea completă a inamicului, pentru înfrîngerea
acestuia este necesară executarea unor acţiuni de luptă simultane sau ulterioare. Comandantul de
brigadă î-şi dispune forţele din subordine pentru apărarea fîşiei de apărare, prin folosirea unor
combinaţii de poziţii de apărare de bază, vremelnice şi de rezervă; el organizează lupta în
interiorul fîşiei de apărare, nimicind forţele inamicului pătrunse printre poziţiile defensive ale
batalionului, prin crearea zonelor de nimicire şi a pungilor de foc.
Apărarea mobilă se execută în scopul nimicirii inamicului prin acţiuni de tip ofensiv
executate de către subunităţile din eşalonul doi (uneori rezerva) ale brigăzii, după înaintarea
controlată a inamicului pe un aliniament (poziţie), care îl face vulnerabil loviturilor executate de
apărător prin contraatacuri şi învăluire.
Apărătorul pune accentul, de obicei, pe înfrîngerea inamicului şi nu pe menţinerea sau
recîştigarea terenului pierdut. Pentru desfăşurarea apărării mobile, se utilizează o combinaţie de
acţiuni de întîrziere, defensive şi ofensive, ceea ce presupune dispunerea înaintată a unor forţe
relativ mici si folosirea pe scară largă a manevrei, focului şi obstacolelor pentru a prelua
iniţiativa de la atacator după ce acesta a intrat în sectorul apărat.
Mobilitatea forţelor proprii trebuie să fie cel puţin egală cu cea a atacatorului. Terenul
ales trebuie să permită executarea acţiunilor manevriere. Procedeele de trecere la apărare a
brigăzii sunt din contact mijlocit cu inamicul sau în afara contactului. La apărarea din contact
nemijlocit cu inamicul lupta se pregăteşte în timp scurt, concomitent cu ducerea acţiunilor de
luptă în curs de desfăşurare. Prin trecerea la apărarea în afara contactului cu inamicul se asigură
timp suficient pentru realizarea dispozitivului de luptă, organizarea completă a sistemului de foc
şi amenajarea genistică a terenului. In raport cu situaţia concretă, apărarea poate fi pregătită în
grabă sau din timp. Apărarea în grabă se pregăteşte, de regulă, în condiţiile contactului nemijlocit
cu inamicul, sub presiunea continuă a acestuia, precum si a timpului puţin la dispoziţia
comandantului pentru a da misiuni subunităţilor, desfăşurarea acestora în dispozitiv de luptă,
organizarea sistemului de foc, executarea locaşurilor şi poziţiilor de tragere, pentru consolidarea
5
aliniamentelor ocupate (executarea sumară a lucrărilor genistice). În funcţie de timp,
comandantul trebuie să precizeze misiunile subunităţilor şi, dacă este necesar, să aducă
îmbunătăţiri dispozitivului de luptă şi sistemului de foc, să dezvolte lucrările genistice. Apărarea
din timp se pregăteşte pe cele mai bune aliniamente oferite de teren, de regulă, cînd subunităţile
nu sunt în contact cu inamicul şi se dispune de mai mult timp pentru pregătirea luptei.
Comandantul este obligat sa execute recunoaşterile, să precizeze misiunile, să realizeze
dispozitivul de apărare, să organizeze sistemul de foc şi cooperarea, concomitent cu executarea
lucrărilor genistice şi barajelor.
3. Structura apărării Bg.I.Mo.
Structura apărării brigăzii de infanterie motorizată cuprinde următoarele elemente:
- dispozitivul de luptă;
- sistemul de lovire;
- amenajarea genistică.
Dispozitivul de luptă al brigăzii de infanterie motorizată, în apărare, trebuie să asigure:
a) mobilitatea şi stabilitatea apărării;
b) posibilitatea concentrării forţelor şi mijloacelor pe direcţia principală de efort;
c) realizarea unui sistem de lovire eficace în faţa, în interiorul şi la flancurile fîşiei;
d) executarea unor manevre de forţe, foc şi mijloace eficiente, cu precădere în condiţiile
apărării mobile;
e) posibilitatea realizării unor pungi de foc, ambuscade şi folosirea unor procedee
eficiente în lupta de apărare, pe întreaga fîşie.
Dispozitivul de operaţii al brigăzii de infanterie motorizată în operaţia de apărare poate fi
în funcţie de situaţie cu un singur eşalon cu constituirea unei rezerve puternice şi în două
eşaloane.
Elementele dispozitivului de apărare sunt:
- sistemul de comandă;
- eșalonul1;
- eșalonul 2;
- gruparea forțelor sprijin de luptă;
- rezerva;
- sistemul logistic.
Sistemul de comandă se realizează astfel încît să asigure continuitatea conducerii şi
menţinerea unei legături sigure şi permanente cu eşalonul superior, între elementele
dispozitivului, cu unităţile subordonate, cu vecinii şi alte elemente cu care se cooperează.

6
 Brigada de infanterie motorizată organizează puncte de comandă de bază şi de rezervă.
Funcţie de situaţie acestea se dispun, astfel :
a) punctul de comandă de bază – între eșalonul 1 și 2, la o distanță de până la 6 km faţă
de prima tranşee;
b) punctul de comandă de rezervă – în cadrul rezervei sau sistemului logistic, la 10-15 km
în adîncime.
Eşalonul unu al brigăzii este constituit din subunităţi de infanterie și de tancuri organice
şi primite ca întărire/în sprijin, întărite cu subunităţi de arme şi specialităţi. De regulă eşalonul
unu este constituin din 3-4 batalioane de infanterie motorizată sau de tancuri.
Eşalonul doi este constituită din subunităţi de infanterie și de tancuri, de regulă, fără a fi
întărite/sprijinite. Acestea primesc mijloacele şi forţele de întărire/sprijin necesare, înainte de
introducerea lor în luptă . De regulă eşalonul doi este constituit din1-2 batalioane.
Din eşalonul doi se poate constitui siguranţa de luptă. De obicei ea poate fi de valoarea de
la pluton de infanterie întărit până la un batalion de infanterie motorizată.
Misiunile siguranţei de luptă sunt: inducerea în eroare a inamicului asupra traseului real
al LDA; zădărnicirea acţiunilor de cercetare şi atacul prin surprindere al inamicului; întîrzierea şi
producerea de pierderi inamicului; obligarea inamicului să se desfăşoare prematur; canalizarea
acţiunilor inamicului pe direcţiile cele mai favorabile apărării; determinarea naturii, valorii,
grupării de forţe şi mijloace de pe direcţiile de ofensivă ale inamicului; acoperirea retragerii
detaşamentelor care au dus lupta în fîşia de asigurare.
Gruparea forţele de sprijin de luptă se constituie din: gruparea de artilerie (divizionul de
artilerie); divizionul antitanc; divizionul de apărare antiaerian; compania de cercetare, geniu,
transmisiuni, protecţie chimică şi de poliţie militară.
4. Activitatea statului major
Pe timpul apropierii inamicului în zona de siguranţă, când se organizează, statul major
care pregăteşte operaţia conduce detaşamentele înaintate, precum şi forţele de sprijin pe timpul
executării operaţiilor de hărţuire, pe aliniamentele intermediare până la aliniamentul poziţiei
înaintate.
Pe timpul apropierii forţelor principale ale inamicului de limita dinainte a apărării, statul
major prezintă comandantului estimări referitoare la schimbările în situaţia inamicului.
Estimările se referă la:
- grupările de forţe ale inamicului, altele decât cele cunoscute;
- grupările ce se pot constitui pe direcţia loviturii principale;
- posibilităţile de folosire de către inamic a armelor de distrugere în masă;
- modificările ce se impun în dispozitiv;
7
 - măsurile ce se impun pentru menţinerea puterii de luptă;
- momentul când inamicul poate începe pregătirea de foc a ofensivei şi când este cazul
să se execute contrapregătirea;
- măsurile pentru scoaterea forţelor proprii de sub efectele pregătirii de foc, altele decât
cele prevăzute în planul de operaţie.
Pe timpul executării operaţiilor în faţa limitei dinainte a apărării, în situaţia în care se
execută contrapregătirea, statul major elaborează estimări privind:
- obiectivele şi grupările de forţe ale inamicului care să fie lovite;
- repartiţia acestora pe unităţi, şi mijloacele de lovire;
- consumul de muniţii; structura şi durata contrapregătirii;
- manevra forţelor şi mijloacelor care participă la contrapregătire;
- observarea şi evaluarea rezultatelor loviturilor;
- asigurarea legăturilor forţelor proprii.
În situaţia în care se execută atacuri în faţa limitei dinainte a apărării, statul major
stabileşte măsuri pentru:
- transmiterea misiunilor la subordonaţi;
- crearea culoarelor prin barajele/obstacolele inamicului;
- eliberarea itinerarelor şi marcarea lor cu indicatoare vizibile pe timp de noapte;
- instalarea posturilor de comenduire şi îndrumare a circulaţiei;
- asigurarea consolidării aliniamentelor/ obiectivelor cucerite, regruparea sau retragerea
forţelor proprii în fâşia de apărare;
- coordonarea operaţiilor forţelor participante.
Pe timpul pregătirii de foc a inamicului, statul major execută următoarele:
- raportează imediat comandantului şi eşalonului superior despre începerea pregătirii de
foc şi informează vecinii;
- determină raioanele lovite cu arme de distrugere şi nimicire în masă, evaluează şi ia
măsuri pentru lichidarea urmărilor, restabilirea conducerii şi coordonării;
- precizează locul grupării principale de forţe a inamicului şi direcţia loviturii
principale;
- ia măsuri pentru închiderea breşelor şi refacerea sistemului de foc şi de baraje;
- ordonă intensificarea cercetării pentru descoperirea la timp a trecerii inamicului la
ofensivă şi verifică dacă forţele proprii sunt gata pentru respingerea acestuia;
- cunoaşterea situaţiei vecinilor; stabileşte şi propune comandantului eventualele
manevre ale forţelor.

8
 După trecerea inamicului la atacul limitei dinainte a apărării, statul major desfăşoară
următoarele:
- raportează imediat comandantului eşalonului superior şi informează vecinii despre
începerea ofensivei;
- identifică sectoarele de apărare, neatacate sau atacate cu forţe puţine şi atacate în forţă
şi în funcţie de situaţie, replanifică manevra forţelor şi întărirea lor;
- asigură cooperarea forţelor pentru oprirea inamicului în faţa limitei dinainte a
apărării;
- procură permanent informaţii şi propune comandantului măsurile ce se impun pentru
nimicirea inamicului pătruns în dispozitivul propriu;
- ia măsuri pentru identificarea şi lovirea mijloacelor de cercetare, forţelor de angajare
ulterioară şi rezervelor inamicului nou descoperite;
- coordonează operaţiile pentru nimicirea trupelor aeropurtate, aeromobile şi grupurilor
de cercetare-diversiune şi ia măsuri pentru introducerea la timp în operaţie a forţelor
din eşalonul 2 şi sprijin sau a forţelor de rezervă;
- asigură funcţionarea neîntreruptă a sistemului de conducere.
Pe timpul desfăşurării operaţiilor în zona principală de luptă, pentru oprirea ofensivei
inamicului, statul major transmite subordonaţilor ordinele de operaţie şi asigură conducerea
forţelor pentru:
- limitarea pătrunderilor inamicului;
- menţinerea cu prioritate a punctelor decisive din fâşia de apărare;
- înlocuirea unităţilor ce şi-au pierdut temporar capacitatea de luptă;
- organizarea unor noi aliniamente şi raioane de apărare; nominalizarea unităţilor ce vor
duce lupta în condiţii de izolare;
- executarea după plan, sau la ordinul eşalonului superior, a distrugerilor; coordonarea
operaţiilor de hărţuire a inamicului.
Pentru executarea ripostei ofensive, contraloviturii/contraatacului statul major asigură:
- conducerea forţelor care limitează pătrunderea inamicului şi a celor destinate
executării contraloviturii/contraatacului;
- stabilirea obiectivelor care vor fi lovite de aviaţie, rachete şi/sau focul artileriei;
- asigurarea serviciului de comenduire şi îndrumare a circulaţiei;
- coordonarea marşului şi desfăşurării forţelor pe aliniamentul
contraloviturii/contraatacului;
- executarea pregătirii de foc a contraloviturii/contraatacului şi sprijinul forţelor pentru
îndeplinirea misiunilor.
9
 După executarea contraloviturii/contraatacului şi recucerirea aliniamentului/obiectivului
stabilit în funcţie de starea forţelor la sfârşitul operaţiei statul major execută următoarele:
- raportează eşalonului superior despre îndeplinirea misiunii şi starea forţelor;
- stabileşte măsurile necesare pentru continuarea operaţiilor militare;
- stabileşte şi asigură conducerea activităţilor pentru restabilirea apărării şi
reconstituirea forţelor din eşalonul 2 şi sprijin sau rezervei;
- estimează situaţia inamicului; restabileşte conducerea şi cooperarea forţelor proprii;
- stabileşte şi urmăreşte executarea măsurilor pentru evacuarea răniţilor, tehnicii şi
reaprovizionarea trupelor, regruparea şi înlocuirea unităţilor care şi-au pierdut
capacitatea de luptă.
Pe timpul ducerii operaţiei de apărare în scopul nimicirii trupelor de desant aerian ale
inamicului, statul major execută următoarele activităţi:
- actualizarea estimărilor şi a prevederilor de plan referitoare la operaţiile trupelor de
desant aerian ale inamicului;
- conducerea operaţiilor de lovire a acestora înainte, pe timpul şi după desantare.

CONCLUZII
În toate tipurile de operaţii de apărare, apărarea pe poziţii/în zonă/ apărarea mobilă,
întârzierea/apărarea pe aliniamente intermediare, sau în toate cazurile de particularităţi - în
localităţi şi zone industriale, pe cursuri de apă şi în zone cu lucrări de hidroamelioraţii, în teren
muntos-împădurit, pe timp de noapte, pe timp de iarnă, pe aliniamente şi în raioanele fortificate,
în teren cu culturi înalte, statul major, în funcţie de desfăşurarea operaţiilor, prezintă
comandantului noile informaţii obţinute, estimările şi propunerile de modificare a planului de
operaţie prin corectarea cursului optim.

10