COMUNICARE

TEOARIA GENERALĂ A ȘTIINȚEI MILITARE

CONȚINUTURI ȘI DETERMINĂRI ALE UNOR PRINCIPII

ÎN LEGILE LUPTEI ARMATE

Întocmit

Student Cârstian Andrei,

Grupa 11D

SIBIU

Decembrie 2020

Page 1
CUPRINS

INTRODUCERE.................................................................................. p.3

1. LIBERTATEA DE ACTIUNE..........................................................p.5

2. CONCENTRAREA EFORTULUI......................................................p.6
3. ECONOMIA DE EFORT....................................................................p.7

CONCLUZII.............................................................................................p.8

BIBLIOGRAFIE....................................................................................p.9

Page 2
INTRODUCERE
Legile şi principiile războiului şi ale luptei armate sunt, deopotrivă, repere importante în investigarea şi înţelegerea
acestui fenomen şi, componente ale structurii de rezistenţă în alternanţa război-pace, în continuum-ul acţiune reacţie a
societăţii omeneşti în situaţii-limită în toate epocile. Ele sunt constantele şi consonantele acestui fenomen, îi dau
consistenţă şi durată, continuitate şi forţă, întrucât pun temelia oricărei acţiuni, ajută la organizarea, planificarea
acţiunilor, la stabilirea şi eşalonarea corespunzătoare a priorităţilor. Legile războiului şi ale luptei armate rămân
neschimbate, întrucât ele reflectă o realitate a naturii umane – a naturii, în general –, care este confruntarea. Natura
este o sinteză a confruntărilor naturale. Societatea este o sinteză a confruntărilor sociale. Dinamica socială este
mişcare, iar mişcarea îşi are cauza şi izvorul în confruntare. Mişcarea rezultă din confruntare şi generează confruntare
şi progres, acesta fiind un rezultat al negărilor şi afirmărilor succesive.

În regulamentele româneşti sunt prevăzute următoarele legi şi principii ale luptei

armate:
Legi:
1. Legea concordanţei dintre scopuri, forţe şi mijloace;
2. Legea raportului de forţe;
3. Legea dependenţei formelor şi procedeelor acţiunilor militare de nivelul
dezvoltării armamentului şi tehnicii de luptă;
4. Legea unităţii acţiunilor;
5. Legea amplorii crescânde a luptei armate.

Page 3
Aceste legi sunt exprimate, concretizate şi materializate în următoarele principii:
1. Libertatea de acţiune;
2. Definirea clară a obiectivului (misiunii);
3. Economia de forţe (de forţe şi mijloace);
4. Concentrarea efortului în locul decisiv şi la momentul potrivit;
5. Unitatea comenzii;
6. Surprinderea inamicului;
7. Manevra;
8. Securitatea acţiunilor şi trupelor;
9. Simplitatea planurilor şi a ordinelor.
10. Identitatea structurilor de pace cu cele de război;
11. Acţiunea (reacţia) rapidă
Ele reprezintă rezultatul unei experienţe îndelungate, au fost aplicate şi probate zeci de ani în constituirea, pregătirea şi
folosirea forţelor armate, în organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de luptă şi operaţiilor, în toate războaiele, din
antichitate şi până în prezent. Cele cinci legi şi cele unsprezece principii sunt cunoscute de orice militar, fac obiectul
unor examene, unor lucrări, unor tratate, dicţionare etc.

1. LIBERTATEA DE ACȚIUNE

Page 4
Principiul libertăţii de acţiune, având un conţinut bivalent, care se manifestă sub aspectul propriei libertăţi de
acţiune, concomitent cu îngrădirea libertăţii de acţiune a adversarului, urmăreşte cucerirea şi menţinerea
iniţiativei.
Cel ce deţine iniţiativa devine liber în mişcări, impune ritmul şi cursul acţiunilor în desfăşurare, limitând în
acelaşi timp aria de manifestare a adversarului, obligat, astfel, la reacţii de răspuns, anticipate şi chiar
controlate de iniţiator. Deţinerea iniţiativei diminuează capacitatea combativă a inamicului, reducându-i
activitatea fie la o conduită marcată de resemnare şi sustragere neorganizată de sub lovituri, fie doar la a para,
puţin organizat, loviturile forţelor adverse. Teoria militară condiţionează, în principiu, preluarea iniţiativei de
realizarea superiorităţii de forţe.
Desigur aceasta este calea cea mai scurtă pentru a prelua iniţiativa, dar în câmpul de luptă modern, cel puţin la
început, nu se urmăreşte realizarea unui raport de forţe superior cantitativ, ci a unei superiorităţi calitative,
mizând pe surprindere, pe executarea unor atacuri fulgerătoare, care să nimicească inamicul sau să inducă
neliniştea şi panica, într-un timp mai scurt decât cel necesar inamicului pentru a riposta organizat.
Xenofon spunea că arta războiului este „arta de a păstra libertatea de acţiune, adică să fii stăpân pe acţiunile
tale fără a fi stânjenit de adversar“.

2. CONCENTRAREA EFORTULUI

Page 5
 Principiul concentrării eforturilor este, adesea, perceput ca reprezentând o utilizare concentrată a forţelor şi
mijloacelor, punându-se accentul în mod special pe latura cantitativă, în sensul realizării unei superiorităţi
pe anumite direcţii şi raioane. Concentrarea forţelor şi mijloacelor nu trebuie văzută ca o „îngrămădire a
tot ce avem într-un singur loc“, ci esenţială este conjugarea acţiunilor spre realizarea unui scop unitar „…
orientarea tuturor acţiunilor concomitent către scopul comun“.
Esenţa acestui principiu constă în găsirea unor căi şi mijloace care să garanteze realizarea puterii de luptă
necesare pentru obţinerea victoriei. Dintre acestea, mai importante sunt: concentrarea eforturilor prin
masarea forţelor şi mijloacelor pe direcţii sau sectoare (raioane) limitate; utilizarea judicioasă a focului,
mişcării şi loviturii în scopul producerii unor pierderi mari inamicului; alegerea judicioasă a direcţiilor şi
raioanelor favorabile concentrării eforturilor.
În condiţiile războiului modern, superioritatea se realizează îndeosebi prin concentrarea efectelor, obţinute
prin acţiuni succesive ori simultane, executarea de elemente integrate nu atât structural, cât acţional. Acest
principiu se poate înfăptui prin acţiuni de foc, manevre de forţe şi mijloace, lovituri convergente simultane
sau (şi) succesive, executate din mai multe direcţii, de trupe aparţinând categoriilor de forţe armate, asupra
unuia sau, de dorit, asupra unei mulţimi de obiective inamice.

3. ECONOMIA DE EFORT

Page 6
Principiul economiei forţelor porneşte de la două premise, a căror respectare constituie condiţii esenţiale
pentru obţinerea succesului în luptă: stabilirea unor obiective realiste, în concordanţă cu posibilităţile de care
se dispune şi obţinerea de efecte maxime cu minimum de forţe şi cu pierderi şi consumuri cât mai puţine.
Mai mult, economia forţelor este şi o premisă a realizării principiului concentrării eforturilor. Pentru
realizarea superiorităţii pe direcţii, în raioane sau zone controlate de agresor, acolo unde se preconizează
obţinerea succesului, este imperios necesar să se recurgă la un permanent şi riguros regim de economisire a
forţelor şi mijloacelor, materialelor, muniţiilor, carburanţilor etc. În acelaşi timp, apreciem că economisirea
forţelor şi mijloacelor este dependentă de alegerea unor procedee eficiente de luptă şi, poate, în egală măsură,
de rapiditatea şi precizia în execuţie.
Decurgând din cerinţele acţiunii eficiente, acesta se impune în mod deosebit „pentru partea care duce lupta cu
un adversar superior în forţe armate şi ca înzestrare tehnică, fiind una din expresiile realizării unei calităţi
ridicate, de natură să compenseze decalajul de putere. De asemenea, un alt aspect al semnificaţiei sale
complexe derivă din realizarea cerinţei, ca în acţiunile secundare să se folosească minimum necesar de forţe
pentru a se asigura concentrarea majorităţii acestora la acţiunile sau pe direcţiile principale.

CONCLUZII

Page 7
Deşi lupta armată este o componentă a războiului, principiile războiului nu suntaceleaşi cu cele ale luptei armate. Ele au o
sferă mai largă de cuprindere şi se constituie înrepere fundamentale, persistente şi flexibile în pregătirea şi ducerea
războiului, ca
fenomensocial complex, cu multiple determinări, existent din toate timpurile şi pentru toatetimpurile.P
rincipiile războiului rezultă, în general din politica şi doctrina războiului şi sunt principii de confruntare violentă. Ele
definesc fizionomia şi configuraţia războiului, dauconsistenţă şi coerenţă politicii de ansamblu cu privire la utilizarea
războiului, justifică şifundamentează acţiunile militare şi de altă natură. Dacă legile războiului sunt, în general, puţine,
principiile le particularizează, le dau conţinut şi consistenţă strategică şi tactică. Elesunt transparente
la semnificaţie, au deci o oarecare generalitate, reunesc obiectivul şisubiectivul în planul acţiunii. Cu alte cuvinte,
există principii generale ale războiului, dar există şi principii ale unuia sau altuia dintre comandanţi, dintre statele
majore, dintreentităţile militare care se confruntă. Principiile războiului sunt, deopotrivă, de naturăobiectivă,
întrucât materializează legi ale acestui tip de conflict, de fenomen social grav,dar şi de natură subiectivă, în
sensul că fiecare mare decident politic şi fiecare marecomandant au un anume stil în selectarea şi
aplicarea acestor principii, în ierarhizarea priorităţilor, în alegerea şi folosirea strategiilor. În Antichitatea lui
Sun Tzî, predomina artaînşelăciunii, a inducerii în eroare, a evitării, pe cât posibil, a confruntărilor directe,
careerau mari consumatoare de vieţi omeneşti şi de alte resurse, în favoarea negocierilor, aimpunerii şi
acceptării, a creării faptului împlinit.
BIBLIOGRAFIE

Page 8
[1]. Cf. ***, Lupta armată, Bucureşti, Editura Militară, 1978
[2]. Cf. ***, Tratat de ştiinţă militară, vol. 1, Bucureşti, Editura Militară, 2001
[3], Tratat de Ştiinta Militara vol.3, Editura Universităţii Naţionale de Aparare, Bucureşti-2004
[4], Gl.Mr.Conf.Univ.Dr. Nicolae N. Roman, Mr. Lect.Univ LucianIspas, Elemente de
artă militară- Tactică-, Edit. Academiei Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu, Sibiu, 2010

Page 9