RĂZBOIUL BAZAT PE REŢEA – UTILIZĂREA

TEHNOLOGIEI INFORMAȚIEI ÎN RĂZBOIUL

DIN IRAK

BUCUREŞTI
2020
1. RĂZBOIUL BAZAT PE REŢEA – UTILIZĂREA TEHNOLOGIEI INFORMAȚIEI ÎN
CONFLICTELE MILITARE

1.1 Conceptul de război bazat pe reţea- apariţie şi evoluţie

Conceptul de război bazat pe reţea a apărut la sfârșitul Războiului Rece şi a evoluat ca o

componentă a revoluţiei în problemele militare, iniţiată în teoria şi practica militară a SUA. În
literatura de specialitate este denumit “Network Centric Warfare (NCW)”. Prima lucrare care
face referire la acest nou concept “Network Centric Warfare: Its Origin and Future” a apărut în
anul 1998 și a fost scrisă de către specialiștii Arthur K. Cebrowski și John J. Garstka care au
definit acest concept: ”o nouă eră în arta războiului bazată pe tehnologie”. Autorii au stabilit
următoarele caracteristici de bază:
- extinderea de la platforma la retea; 
- tranziție de la individual la parte a unui întreg sistem;  
- tranziție de la informație la cunoaștere.
În anul 1999  John J. Garstka alături de alte nume recunoscute, David Alberts și
Frederick P. Stein care lucrau în cadrul Programului de Cercetari pentru Comanda și Control al
Departamentului Apărării din SUA, au elaborat cartea ”Network-centric Warfare, Developing
and Leveraging Information Superiority” (Războiul Bazat pe Rețea,  Dezvoltarea și Beneficiile
Superiorității Informaționale), lucrare în care apare prima definiție pentru RBR: „modalitate de a
genera putere de luptă prin integrare într-o rețea informațională a senzorilor, decidenților și
executanților în scopul cunoașterii spațiului luptei, măririi vitezei conducerii, accelerării
ritmurilor operațiilor, intensificării efectelor letale, accentuării protecției și realizării unui anumit
grad de autosincronizare.”( Anghel, Tocilă, 2010, http://www.revista.forter.ro/2010_2_t/02-
fm/03.htm)
Aproape toate elementele cuprinse în definiția RBR, în principal ideea de a utiliza rețeaua
sau rețelele interconectate pentru a obține și exploata avantajul informațional într-un spațiu de
luptă se regăsește și în principiile sistemelor C4I (Comandă și Control, Computere, Comunicații
și Informații), ulterior C4ISTAR (ISTAR – Informații, Supraveghere, Achiziția Țintelor și
Cercetare) apărute anterior conceptului RBR. Acest concept poate răspunde noilor provocări ale
conflictelor armte, atâta timp cât există o infrastructură interconectată, care să poată asigura
transmiterea informaţiei de la un nod la altul, tehnologie corespunzătoare, modalitaţi de analiză
şi evaluare a capabilităţilor conceptului și condiții care să asigure creşterea inovaţională.

2
 RBR a apărut ca o rezultantă a evoluției tehnologiei informaționale și este soluția pentru
provocările şi oportunităţile create de era informaţională cu aplicabilitate atât la nivel strategic,
operaţional cât şi tactic, de la operaţii combative majore la operaţii de menţinere a păcii.
Statele lumii au conștientizat importanța capabilităţilor bazate pe reţea și fac demersuri
pentru adaptarea strategiilor și echipamentelor actuale spre aria RBR.
Esența RBR constă într-o cunoaștere, în timp real a detaliilor din spațiul câmpului de
luptă. Această posibilitate de a avea acces la toate datele caracteristice spațiului de luptă este dată
de o reţea care, la rândul ei, este constituită din noduri (entităţi) şi legături digitale.
Așa cum reiese din figura 2.1, specialiștii militari au definit trei entităţi ale spaţiului
luptei :
1. Senzorii sunt acele entităţi (sateliți, cercetaşi din teren, structuri de analiză) care pot
supraveghea, descoperi, urmări, localiza, identifica potenţialele ameninţări sau vulnerabilităţi şi
distribui aceste date la toate nivelurile de comandă.
2. Decidenţii îndeplinesc o gamă largă de funcţii în procesele de comandă și control şi se
regăsesc la toate nivelurile ierarhice.
3. Actorii sunt acele entităţi (trăgători, piesă, platformă etc.) care acționeza în spaţiul
luptei, folosind atât mijloacele tradiţionale, letale, cât şi nonletale. (Tocilă, Anghel, 2010, online
http://www.revista.forter.ro/2010_2_t/02-fm/03.htm )

Figura 1.1 Entitățile spațiului de luptă

Teoreticienii militari au definit o serie de factori ai conceptului RBR care duc la succes și
constau în:
 posibilitatea de a lucra cu o cantitate mai mare de informaţii (primare şi prelucrate);
 viteza de culegere, prelucrare și transport a informaţiilor;
 puterea de procesare a datelor;
3
  existenţa unor algoritmi performanţi şi siguri de prelucrare;
 protecţia informaţiilor împotriva accesului neautorizat;
 funcţionarea tolerantă la defecte şi perturbaţii a celor trei grile (senzori, sisteme de
comandă, control şi execuţie);
 performanţele elementelor componente (utilizarea high tech);
 flexibilitatea, adaptabilitatea şi compatibilitatea sistemelor;
 standardizarea sistemelor şi procedurarea proceselor;
 managementul resurselor şi informaţiilor. (Onișor et.al., 2003:78)
Dacă în conflictele clasice cel mai mult contează raportul de forţe, în RBR câștigă acela
dispune de o tehnologie avasantă care să-i dea acces la cele mai bune informaţii.

1.2 Implicaţii ale conceptului RBR asupra acţiunilor militare

În practică, conceptul RBR a fost utilizat pentru prima dată în campania din Irak care s-a
desfășurat în perioada martie - aprilie a anului 2003.
”Această campanie a constituit un adevărat laborator experimental în cadrul
proiectului Pentagonului de a constitui o infosferă (Global Information Grid, GIG),
pe termen mai lung. Acest concept schimbă aproape totul: maniera de concepere şi
ducere a războiului, securitatea statelor, evoluţia industriei de apărare şi de securitate,
viaţa oamenilor (....).Această schimbare este de cele mai multe ori determinată de
revoluţia tehnologică, iar omenirea cunoaşte câteva asemenea mari revoluţii:
inventarea motorului cu ardere internă, a avionului, a vehiculelor spaţiale,
descoperirea energiei nucleare şi iată, acum a sistemelor informaţionale şi high-tech
extrem de performante. Războiul bazat pe rețea transformă superioritatea
informațională în putere de luptă prin interconectarea efectivă a entităților cu un înalt
nivel de informare din spațiul de conflict.” (Fruzeti, Mureșan,Văduva, 2009:55-56)

În definiția RBR se apar câteva elemente esențiale, precum: utilizarea forțelor și

mijloacelor dispersate pe mari spații geografice ceea ce permite trecerea de la o abordare bazată
pe numărul entităților luptătoare la cea privind concentrarea efectelor; creșterea nivelului de
informare, forțele putând dispune de capacități de cunoaștere a spațiului de luptă;
interconectarea efectivă a entităților organizatorice din spațiul de luptă ceea ce înseamnă că
aceste entități dispersate și distribuite într-o anumită manieră pot genera sinergie, responsabilități
și acțiuni care pot fi adaptate dinamic la noile situații din teren.

4
 Figura 1.2 Modelul integrării mediilor și elementelor

Conceptul RBR foloseşte cu succes, prin interconectare la reţea, tehnologia informaţiei şi

comunicaţiilor, oferind acţiunilor militare dinamism, elasticitate şi precizie. Pentru o extindere
eficientă a infrastructurii informaţionale anumite componente trebuie să lucreze împreună.
Această asamblare a diferitelor piese ale acestui sistem este o provocare extrem de mare și un
lucru imposibil de înfăptuit în absenţa unor convenţii clare. Pentru a funcționa cele trei mari
componente ale RBR - grila senzorilor de date, imagini şi informaţii, reţelele centrale de
comandament şi reţeaua platformelor de lovire - trebuie să aibă aceeaşi arhitectură sau, în orice
caz, arhitecturi compatibile.
De altfel, datorită progreselor tehnice în domeniul tehnologiei informaţiei şi
comunicaţiilor s-a reuşit îmbunătăţirea cunoaşterii situaţiei şi s-a mărit viteza de luare a
deciziilor prin facilitarea accesului direct la informaţii în timp util al tuturor elementelor
componente ale RBR în spaţiul de luptă, indiferent de eşalon. Modul în care este realizat accesul
la informaţie al componentelor RBR este reprezentat în figura 2.3.

5
 Figura 1.3 Accesul la informație al elementelor RBR în spațiul de luptă

Echipamentele militare avansate, specifice tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor care

constituie elemente cheie pentru atingerea obiectivelor RBR, au în compunere:
 sisteme de senzori, montate la sol, pe avioane fără pilot sau platforme maritime pentru
supraveghere şi recunoaştere . Aceşti senzori ai arhitecturii informații, supraveghere și
recunoaștere (ISR) pot opera în spectrul vizibil, în infraroşu sau electromagnetic. În
prezent, reţelele capabile să asigure dominaţia informaţională în spaţiul de luptă şi
monitorizarea mişcării inamicului şi forţelor proprii cuprind cel puţin următoarele
categorii de senzori:: senzori radar pentru supraveghere; senzori acustici, magnetici şi
seismici; senzori infraroşu pasiv; senzori electrono – opticii; senzori electromagnetici;
senzorii pentru alarmarea chimică, biologică, radiologică şi nucleară; sisteme de senzori
pentru poziţionarea ţintelor;
 puncte de comandă pentru operarea de platforme fără pilot şi distribuirea de date tactice;
 noduri de comunicaţii securizate;
 interfaţă de control bazată pe software dedicat, care să permită tuturor
elementelor tactice să fie amplasate pe harta digitală intr-un ritm continuu. De asemenea, trebuie
să permită integrarea supravegherii video cu harta digitală;
 terminale video telecomandate (RVT) aflate asupra personalului sau montate pe
vehicule, destinate pentru recepţia directă a semnalelor video ISR şi pentru telemetrie;
 sisteme radioreleu aeropurtate (RF), pentru extinderea razei de acţiune.
În urma desfăşurării ultimelor conflicte militare, specialiștii militari au determinat că
elementul cheie al conceptului RBR este interoperabilitatea. Diferitele elemente ale reţelelor
trebuie să fie capabile să-şi „vorbească” între ele pentru ca sistemul să fie eficient. De aceea,
elementele specifice tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor ne conduc spre o înţelegere
comună a termenilor utilizaţi şi a datelor situaţiei din spaţiul de luptă, creând, totodată, premisele
coerenţei şi sprijinului reciproc în operaţiile militare. Toate acestea se bazează pe implementarea
sistemelor informaţionale militare interoperabile.
RBR transformă superioritatea informaţională în putere de luptă prin potenţarea
elementelor specifice tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. Această superioritate se
manifestă pe fondul modelării comportamentului actorilor în funcţie de dinamica conflictului,
exprimat printr-un anumit grad de autosincronizare şi este determinată de interconectarea tuturor
actorilor din spaţiul de luptă, creându-se, astfel, imaginea operaţională comună.

6
 Rezultatele foarte bune obţinute de forţele armate americane în operaţiile din Afganistan
şi Irak, au făcut ca problematica RBR să devină de mare actualitate, preocupând atât factorii de
decizie politico-militari, cât şi producătorii de echipamente militare. Analizele de domeniu
subliniază punctele tari și punctele slabe ale RBR prin exemple practice concrete, desprinse din
ultimele conflicte moderne — operaţiile „Enduring Freedom” (OEF) din Afganistan şi „Iraqi
Freedom”(OIF) din Irak.
Studiile arată că RBR are la nivel conceptual următoarele avantaje:
- operaţiile bazate pe reţea au, în mod inevitabil, un caracter întrunit şi ofensiv, de la
nivelul strategic până la cel tactic, datorită reducerii duratei de pregătire a operaţiei şi creşterii
vitezei procesului decizional faţă de operaţiile clasice;
- RBR poate fi aplicat utilizând echipamentele actuale cu modificări care presupun
costuri rezonabile. Un exemplu elocvent este cazul primei structuri a lumii complet digitalizate,
Divizia 4 Infanterie americană, a cărei tehnică (tancurile ABRAMS M1 şi M2, maşinile de luptă
BRADLEY şi HUMVEE, obuzierele de 155 mm etc.) a fost dotate cu sisteme specifice RBR
(senzori, calculatoare, elemente de reţea, sisteme GPS etc.);
- performanţele echipamentelor specifice tehnologiei informaţiei şi
comunicaţiilor utilizate în reţea permit angajarea precisă şi eficace a forţelor cu pagube colaterale
şi pierderi minime;
- autosincronizarea în câmpul tactic conduce la desfăşurarea coordonată de
acţiuni militare întrunite ca urmare a schimbului reciproc de informaţii şi a folosirii imaginii
comune a spaţiului de luptă;
- RBR asigură dinamizarea şi fluidizarea spaţiului de luptă în situaţia în
care forţele proprii acţionează în cunoştinţă de cauză;
- prin conectivitatea sigură şi continuă, între entităţile de decizie şi cele de execuţie, se
creează premisele pentru o înaltă flexibilitate operaţională şi capacitate de reacţie rapidă,
simultan la toate nivelele.
De asemenea analiștii de specialitate au identificat în cadrul acestui concept următoarele
dezavantaje ale RBR:
- calitatea personalului şi gradul de instruire trebuie să fie ridicate. În acest context,
trebuie să luăm în calcul că, în toate conflictele recente, au fost utilizate atât forţe active cu un
înalt grad de instruire cât şi forţe de rezervă, cu un grad de operaţionalizare mai scăzut. De
asemenea, rotaţia personalului are un efect negativ asupra schimbului de cunoştinţe în cadrul
statelor majore multinaţionale;

7
 - implementarea conceptului în coaliţiile multinaţionale se face greoi, diferenţele
tehnologice şi operaţionale dintre diversele naţiuni participante pot afecta grav capacitatea de a
elabora imaginea comună a situaţiei, care de fapt este principala condiţie şi cheia succesului în
RBR. Spre exemplu, diferenţa de capabilităţi militare între SUA şi aliaţii săi europeni reduce
posibilitatea de a construi o reţea de coaliţie, bazându-se pe o infrastructură interoperabilă. Acest
lucru conduce la divizarea naţiunilor în cadrul coaliţiei, iar situaţia cea mai gravă care se poate
întâmpla este că unele din trupele unor naţiuni să se afle în afara reţelei de coaliţie. Consecinţele
pot varia de la lipsa de conştientizare a situaţiei până la fratricid sau distrugeri colaterale;
- filtrarea nediferenţiată a informaţiilor poate duce la reducerea superiorităţii
informaţionale, prin suprasaturarea sistemului, iar pe de altă parte, o restricţionare exagerată a
acestora poate constitui un element de blocare a circulaţiei normale a informaţiei, reducând astfel
potenţialul întregului sistem;
- posibilitatea accesului inamicului în reţelele proprii, având drept rezultat paralizarea
sistemelor de comandă şi control, inducerea de erori în cadrul sistemelor electronice de senzori
sau de comandă şi control, introducerea în trafic a mesajelor false şi procurarea de informaţii
clasificate;
- adaptarea structurilor categoriilor de forţe la noul concept este lentă şi necesită costuri
relativ mari. Trebuie să avem în vedere tot procesul de transformare al structurilor militare,
incluzând aici şi modificarea regulamentelor existente şi a sistemului de pregătire a resursei
umane. Structurile luptătoare şi de sprijin actuale sunt cele clasice (divizie, brigadă, batalion,
celulă, patrulă, escadrilă, divizion, grup de nave, grupare navală etc.) şi nimeni nu s-a gândit să
le schimbe complet şi cât mai repede, deşi RBR reclamă acest lucru în mod evident. Nici măcar
SUA nu-şi pot permite să desfiinţeze dintr-o dată structurile existente şi să creeze rapid altele
noi, după un model încă în curs de proiectare şi elaborare al reţelei platformelor de luptă.
În concluzie, conceptul RBR reușește să răspundă cerințelor actuale de apărare, prin
ordonarea fluxului de date şi informaţii dar mai necesită anumite schimbări la nivel strategic și
tehnic în baza cărora să se realizeze principiul interoperabilității .

8
 2. STUDIU DE CAZ: RBR ÎN RĂZBOIUL DIN IRAK

2.1 Motivul alegerii temei

Viaţa internaţională a intrat în acest început de secol şi mileniu într-o perioadă extrem de
complexă şi contradictorie datorită evenimentelor şi schimbărilor de pe scena internaţională.
Războiul a fost întotdeauna o reflectare a epocii sale. În era informaţională, războiului i se
imprimă cu siguranţă trăsăturile care să-l deosebească de perioadele anterioare iar din acest punct
de vedere considerăm că RBR este conceptul care reflectă cel mai fidel modul în care se
conturează imaginea organizării şi desfăşurării acţiunilor militare în era informaţională.

2.2 Obiective, metode şi surse

Problematica complexă emergentă din tema desfășurării războiului din Irak și modul în
care au fost aplicate principiile RBR surprinde diverse perspective analitice de abordare a acestui
subiect. Pentru a focaliza activitatea ştiinţifică ne-am propus următoarele obiective:
OG: Obiectivul general al studiului este identificarea și reliefarea componentei
comunicaționale a mass media în RBR desfășurat în Irak.
Obiectivele specifice ale studiului sunt implicații directe ale obiectivului general și
urmăresc consolidarea acestuia prin axarea pe principiile ducerii unui conflict armat în era
informațională. În acest sens, obiectivele specifice ale studiului sună astfel:
– constatarea contextului politic şi militar al intervenţiei armate în Irak;
– studierea factorilor care au generat războiul din Irak;
– sesizarea particularităţilor specifice implementării RBR;
– analiza dimensiunii comunicaționale a conflictului armat prin prisma mass media;
– cercetarea integrală a activităţii militare desfășurate în Irak.
Analiza se înscrie cronologic perioadei 19 martie – 1 mai 2003.

2.3 Aspecte teoretice şi metodologice

Suportul teoretic şi metodologic al cercetării este la contingenţa realizărilor actuale
din domeniul ştiinţific al istoriei. Tema abordată în studiul de faţă, sub aspectul teoriei istoriei, se
plasează în aria istoriei imediate.
Istoria imediată, istoria recentă sau istoria timpului prezent marchează proximitatea
perioadei în care trăim, ca martori sau analişti ai ,,timpului nostru”, chestionand persoane ale
acestei perioade. Formula acestor termeni, a coabitării istorice actuale, este prezentată cu

9
convicţiune de profesorul francez Jean-Francois Soulet în sinteza Istoria imediată. Soulet
delimitează ,,ansamblul părţii terminale a istoriei contemporane, incluzand-o atat pe cea a
epocii actuale,cat şi pe cea a ultimilor treizeci de ani; o istorie care are drept principal
caracteristică faptul că a fost trăită de istoric sau de principalii săi martori”. (Soulet, 2000:7)
Documentarea prealabilă pentru studiul de caz „RBR în războiul din Irak” implică luarea
în considerație a literaturii de specialitate din domenii de referință, precum: arta militară -
palemologie și teoria comunicării.
Lucrările studiate care vizează științele militare au fost: Văduva (2005), Cristea (2005),
Dolghin, Văduva și Popa (2005), Frunzeti, Mureșan, Frunzeti, Văduva (2009), Mureșan, Stăncilă
și Enache (2006), Lesenciuc (2016).
Astfel, pentru a ne forma un background în teoria generală a comunicării, am analizat în
principal lucrările lui Lesenciuc (2010), Cabin și Dortier (2010), Perreti, Legrand și Boniface
(2001) și Muchielli. Ne-am raportat culegerea de informații teoretice și structurarea lor la teoria
generală a comunicării în cadrul organizației în primă fază și la comunicarea de tip mediatic în a
doua fază .

2.4 Contextul general al războiului din Irak. Repere istorice

Republica Irak este o ţară din Orientul Mijlociu în Asia de Sud-Vest la confluenţa dintre
râurile Tigru şi Eufrat care include de asemenea sudul Kurdistanului. Are frontiere cu Kuweitul
şi Arabia Saudită la Sud, Iordania la vest, Siria la Nord-Vest, Turcia la Nord şi Iran (Persia) la
Est. Irakul are o zonă îngustă de coastă la Umm Qasr în Golful Persic. Irakul se află pe teritoriul
vechii Mesopotamii, locul de naştere a unor culturi timpurii, precum cele ale babilonienilor,
sumerienilor şi asirienilor. În 331 î.Hr. Alexandru cel Mare a cucerit acest teritoriu. În secolul II
î.Hr. ţinutul a făcut parte din Regatul Persic, până la venirea musulmanilor arabi (secolul VII),
care, după moartea lui Mahomet, doreau să-şi însuşească Irakul . Bagdad a devenit capitală a
Califatului abbasid în 762 şi până în 1258, după care a fost cucerit de turcii Seljuk. Oraşul a
rămas un centru al lumii arabe până în 1524 când a fost incorporat în Imperiul Otoman.
În anul 1915, trupele britanice au cucerit Irakul şi au stabilit aici mandatul Ligii
Naţiunilor, lucru care a încheiat independenţa în 1932. Partidul Ba'ath, un partid socialist a primit
controlul ţării în 1968 şi a impus o stăpânire strictă, mai ales după ascensiunea la putere a lui
Saddam Hussein (1979). În anii 1980, Irakul a fost implicat într-un război lung cu statul vecin
Iran. Ocuparea Kuwaitului de către Irak în 1990 şi atacurile repetate ale trupelor internaţionale,
au izolat Irakul la nivel mondial până în primăvara lui 2003, când Statele Unite şi Regatul Unit

10
au invadat Irakul şi au îndepărtat Partidul Ba'ath de la putere, continuând să deţină şi acum
controlul ţării.
În 1993, prin războiul din Golf, Irakului i s-au impus o serie de sancţiuni din partea
Naţiunilor Unite care stabileau, printre altele, un embargou şi obligaţia ca toate armele de
distrugere în masă să fie distruse. Regimul preşedintelui irakian de la acea vreme, Sadam Husein,
s-a opus colaborării cu inspectorii ONU, în ciuda consecinţelor embargoului asupra populaţiei, şi
a tuturor atacurilor la care era supusă ţara de către forţele britanice şi americane. Prin invazia
Afganistanului din 2003, preşedintele american George W. Bush a situat Irakul pe o aşa-numită
„axă a răului”, acuzând regimul lui Sadam Husein de a deţine cantităţi mari de arme de
distrugere în masă, de a avea legături cu Al-Qaida, şi de a fi un pericol iminent pentru umanitate,
bazându-se pe presupuse informaţii secrete. În întreg procesul de inspecţie al ONU, un grup de
inspectori condus de Hans Blix, nu s-au găsit arme de distrugere în masă. Inspectorii au acuzat
cu diverse ocazii Irakul, pentru că nu colaborau cu aceştia, deşi nu considerau că există motive să
se gândească la existenţa unor arme interzise. Acest argument a fost folosit de Bush, care a
afirmat că irakienii îi minţeau pe inspectori. Surse din Consiliul de Securitate al ONU au afirmat
mai târziu că dacă Statele Unite nu ar fi atacat, în scurt de timp s-ar fi demonstrat că Irakul nu
avea nici o armă de distrugere în masă. După ce timp de luni întregi a presat Consiliul de
Securitate al Naţiunilor Unite ca să aprobe o rezoluţie care să sprijine invazia, lucru care nu a
reuşit să îl facă datorită lipsei de sprijin, Bush a făcut o reuniune cu aşa-numitul Trio al Azorelor
(cu toate că se referea la patru personalităţi), format de el însuşi, de Tony Blair, prim-ministrul
Regatului Unit, José María Aznar, preşedintele spaniol şi prim-ministrul portughez Durão
Barroso, pentru a anunţa crearea unei alianţe care avea scopul de a invada Irakul şi de a-l detrona
pe Hussein. Reacţia opiniei publice mondiale a fost în general ostilă, în special prin realizarea
unor manifestaţii mondiale contra războiului din Irak, dar acestea nu au fost băgate în seamă de
alianţă. "Irak", spunea liderul irakian, "nu are interes în război. Nici un funcţionar irakian, nici un
cetăţean irakian nu şi-a exprimat cea mai mică dorinţă de a intra în război. Întrebarea se
adresează celeilalte părţi: Oare nu încercaţi să găsiţi un pretext pentru a justifica un război în
Irak?" (Marin,2015:149).
În semn de solidaritate faţă de Statele Unite ale Americii şi sub presiunea diplomaţiei
americane şi alte 33 de state s-au alăturat coaliţiei. Statele Unite au trimis în Irak 140.000 de
militari, iar restul partenerilor au contribuit cu aproximativ 22.000 de soldaţi. Printre ţările care
au trimis un număr de militari se numără, în primul rând, Marea Britanie, Italia, Polonia,
Australia şi Olanda. Menţinerea unei astfel de coaliţii multinaţionale este foarte importantă

11
pentru administraţia Bush pentru că, într-o oarecare măsură îi acceptă pe plan internaţional
invadarea şi ocuparea militară a Irakului. (Frunzeti,2006:178)
Atacurile asupra Irakului au pornit mult mai repede decât se aşteptau mulţi oficiali de la
Casa Albă şi de la Pentagon. Primele bombardamente au avut loc în zorii dimineţii de 20 martie,
declanşând haos şi teroare în Irak. Desfăşurarea forţelor americane şi coaliţiei împotriva Irakului
au avut loc atât pe uscat, cât şi pe mare. Primele bombardamente au avut loc asupra Bagdadului,
vizând obiective militare. Iar în zilele ce au urmat trupele coaliţiei au invadat treptat Irakul. Pe
străzile Bagdadului s-a dezlănţuit haosul, trupele americane abia reuşind să stabilească din nou
ordinea.
Primele atacuri au constat în raiduri aeriene ale aviaţiei Statelor Unite ale Americii,
susţinute de forţele terestre americano – britanice din sudul ţării. Apoi intervine şi marina
engleză, detaşând o parte din puşcaşii marini în Bagdad, alături de celelalte forţe ale aliaţilor.
De-a lungul întregului război, dar şi după terminarea acestuia mass – media a avut grijă să
promoveze noul tip de război, cel mediatic, astfel creând Statelor Unite ale Americii o imagine
cât mai favorabilă, pozitivă, în întreaga lume, consolidând imaginea acestui stat de lider mondial,
politic, economic şi militar.
La 1 mai 2003, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Geoge W. Bush a declarat
sfârşitul operaţiunilor militare majore în Irak. Însă acest lucru nu a însemnat şi retragerea
trupelor definitiv din această ţară. O serie de atacuri cu bombe au continuat pe plan local, acestea
vizând în principal ambasadele ţărilor implicate în conflict şi populaţia civilă. Toate aceste
atacuri nu au făcut decât să marcheze începerea campaniei de insurgenţă teroristă împotriva
forţelor de ocupaţie ale coaliţiei americane din Irak. Însă această campani a continuat şi după
transferul de autoritate către noul guvern instaurat. Astfel conflictul a fost de scurtă durată
datorită metodelor folosite de americani pentru deturnarea regimului lui Saddam Hussein şi
datorită superiorităţii Statelor Unite ale Americii din punct de vedere militar.

2.5 Structura etnică, confesională și politică (grupările politice)

Populația estimată în Irak este de 31.234.000 în 2009 39,7 % sunt cu o vârstă cuprinsă
între 0-14 ani, 57,3 % între 15-64 ani, iar peste 65 de ani doar 3 % din totalul populației.
Grupurile entice sunt totalizate de Arabi cu un procent între 75-80 %, 15-20 % kurzi, 5 %
turkmeni și 5 % asirieni.
Din punct de vedere al confesiunii religioase 95 % sunt de religie musulmană dintre care
65 % șiiți și 35 % suniți iar restul de 5 % au confesiunea creștină.

12
 Pentru șiiți, orașul Karbala are o importanță deosebită deoarece în anul 680 aici a dat o
bătălie între adepții profetului Mahomed și populația locală.
După ce s-a instalat parlamentul federal în republica irakiană odată cu înfrângerea
forțelor pro Saddam, s-a creat un sistem multi-partid, în care putrea executivă este exercitată de
către Primul Ministru împreună cu consiliul de miniștrii înpreună cu președintele Irakului, și
puterea legislativă care este investită de către camera reprezentanților și consiliul federației.

Figura 2.1 Harta electorală a alegerilor din 2005

2.6 Factori de criză care au stat la baza conflictelor

Pentru contextul actual în care se află Irak-ul un rol major îl reprezintă resursele
petroliere însemnate ce au dus automat la o dezvoltare economic superioară tărilor din regiune
care nu dispun de resurse ridicate de petrol. Automat încă din anii 1940 după ce a început
exploatarea petrolului din câmpurile petrolifere din deșertul irakian companii multinaționale ca
British Petrolium au apărut în regiune pentru a se bucura de această facilitate. Odată cu instalare
la conducere a lui Sadam Hussein monopolul de stat al industriei petroliere s-a impus automat.
Ca factor permanent în regiune îl reprezintă lupta continuă între cele 2 facțiuni entice,
șiiți și suniții și încercarea de a obține independența a kurzilor din jurul orașului Mosul, un
important centru de exploatare a petrolului.

13
 Referitor la politica Imperiului Britanic în reîmpărțirea coloniilor obținute după primul
război mondial și fărâmițarea Imperiului Otoman o populație ce se cifrează în jurul a 20 de
milioane în momentul actual din jurul lacului Van din Turcia a fost lipsită de spațiul vital și
anume de crearea unui stat Kurd. Această problemă a devenit din ce în ce mai persistent în
contextul etnic al noului stat Irakian și s-a acutizat în momentul în care intervenția americană din
regiune swa reaprins sentimentele naționaliste a tuturor curzilor din statul Irakian, precum și a
kurzilor din Turcia, Iran, Siria și Armenia. În contextul uniunii globale la nivel militar,
contingentul de soldați turci din Irak a fost primit cu duritate de către etnicii kurzi ce vedeau în ei
un bun prilej de opresiune.
Din punct de vedere social situația unui stat în care companiile petroliere expoatează la
maxim atât subsolul dar si forța brută de muncă în scopul câștigurilor financiare impresionante
pe spatele unui popor măcinat atât de un război de 7 ani dar și de epurări entice ale minoritarului
sunit Sadam Hussein.
Conjunctura în care s-a aflat acest stat din Oriental Mijlociu ce a trebuit să suporte 3
războaie într-o scurtă perioadă de 30 de ani, primul în anii 1980 cu Iranul, și alte 2 împotriva
statului american, primul în 1990-1991 pus sub titulatura “Vulpea Deșertului” în care aviația
americană a bombardat în mod repetat obiective atât miliatre cât și economice și al doilea în
2003 .
Embargoul ce a fost impus de către ONU nu a avut efectul scontat, ci a dus mai degrabă
la înfometarea populației iar programul guvernului irakian „Petrol” contra „Hrană” era doar de
fațadă în exploatarea unei situații în care irakineii reîncepeau să se înarmeze cu scopul iminent
de a face față în războiul ce se prevedea în cea mai scurtă perioadă.

2.7 Desfășurarea RBR în Irak

Războiul din Irak denumit ca al doilea război din Golf sau operaţia „Iraqi Freedom”(OIF)
a fost lansat în data de 20 martie 2003, de o forţă multinaţională condusă de Statele Unite ale
Americii, având drept scop declarat îndepărtarea regimului lui Saddam Hussein şi distrugerea
capacităţii sale de a folosi arme de distrugere în masă sau pentru a nu le face disponibile
teroriştilor.

14
 Figura 2.2 Planul operației Iraqi Fredom (OIF)

In timp, misiunile OIF s-au schimbat, ajutând guvernul irakian, instalat după eliminarea
liderului irakian, în stabilirea securităţii, implementarea unui nou sistem de guvernare şi
favorizarea dezvoltării economice.
Centrul de comandă operaţional a fost instalat în Qatar. Mai bine de 60 de servere de
mare putere au asistat proiecţia, desfăşurarea şi acţiunile forţelor în teatru. Comandamentul a
ştiut totdeauna tot ce se întâmplă cu primele unităţi, chiar înainte de contact, şi a avut
posibilitatea să intervină eficient .
În ceea ce priveşte punctele tari ale aplicării conceptului RBR în cadrul OIF s-a constatat
că au fost luate în calcul toate lecţiile învăţate din operaţia precedentă (OEF- Afganistan, 2002).
Astfel, dotarea forţelor speciale ale SUA cu o nouă familie de radiouri tactice - AN/RPC-117,
adaptate pentru lucru în reţea, bazate pe un multiprocesor de ultimă generaţie, complet
digitalizate, controlate de un software dedicat şi având posibilităţi de transmitere de voce şi date,
reprezintă un pas important pentru adaptarea operaţiilor forţelor speciale la conceptul RBR.
În plus, comunicările vocale dintre unităţi au fost principalul mijloc de înţelegere a
situaţiei şi de asigurare a unităţii de comanda la toate nivelurile. Analizele arată că elementul
critic în funcţionarea reţelei au fost sistemele de comunicaţii tactice, în bandă largă, prin satelit-
TACSAT, folosite la nivelul divizie şi corp de armată
In mod deosebit, Global Hawk ne-a arătat două capabilităţi unice, specifice RBR: a fost controlat
printr-o reţea de comunicaţii pe bază de staţii terestre dispuse pe un teritoriu imens, din Europa
până în California şi a zburat nu numai pe trasee planificate, dar, de asemenea, a reuşit, în timp
real, să execute diferite misiuni, în conformitate cu noua situaţie tactică apărută. În acest mod,

15
imaginea obţinută de UAV-uri a fost combinată, prin ajutorul reţelei, cu cea primită de la sateliţii
militari, implicaţi în operaţie. Astfel, s- putut realiza cu succes acea imagine comună necesar c
precizie şi în timp real.

Figura 2.3 Global Hawk

În opinia specialiştilor militari americani, imaginea comună a spaţiului de luptă a fost mai
completă şi mai precisă decât cea realizată în OEF. Aceasta a condus la o înţelegere a situaţiei şi
o anticipare mai bune decât în oricare alt conflict anterior.
Din păcate, insuficienţa lăţimii de bandă a reprezentat, în cadrul OIF, ca şi în cazul OEF,
principalul punct slab al operaţiilor în reţea. In consecinţă, industria de profil din SUA lucrează,
în prezent, la îmbunătăţirea şi perfecţionarea mijloacelor de comunicaţii utilizate de toate
eşaloanele.
Un alt punct slab l-a reprezentat gradul de interoperabilitate nesatisfăcător dintre
echipamentele americanilor şi cele ale naţiunilor aliate. De aceea, imaginea comună nu a fost
percepută în mod egal de trupele aliate. In viitor, se speră la o adaptare a echipamentelor, în
special de către statele membre NATO, în concordanţă cu standardele Alianţei.

2.8 Dimensiunea comunicațională a conflictului din Irak

Invazia americană din Irak a fost evenimentul militar cel mai larg dezbătut de mass-
media. Conform afirmațiilor din spațiul televiziunii „Mass-media din Statele Unite ale Americii
şi din statele susţinătoare au intrat în acest război pentru a avea un subiect interesant și
spectaculos de dezbătut, menit să crească tirajele și audienţa şi totodată, să abată atenţia de la
adevăratele probleme.”(Nedelcu apud Marin,2015:142). Giganţii media americane The New
York Times, Television Network au desfăşurat o campanie activă în favoarea războiului.
Recrudescenţa propagandei practicată de către toţi actorii implicaţi într-o formă sau alta în cel
16
de-al Doilea Război din Golf a fost legată şi de resuscitarea sentimentelor patriotice, naţionale
ale opiniei publice, clientul absolut al mass-media prin valuri de declaraţii şi discursuri abundent
pigmentate cu argumente emoţional-patriotice şi chiar religioase, publicul din fiecare ţară
implicată în război a receptat favorabil mai ales acea presă care a adoptat un ton naţional-
patriotic. Aşa se explică succesul în audienţă al canalului arab de televiziune Al Jazeera, cât şi al
celui american Fox News, aceste posturi detaşându-se în rating-ul de audienţă faţă de
concurentele lor tocmai prin sprijinul fără echivoc acordat cauzei naţiunii de origine.
„Vor rămâne drept emblematice cele câteva elemente de noutate pe care conflictul armat
din primăvara lui 2003 le-a propulsat în practica operaţiunilor militare:atragerea şi angajarea
mass-media de partea militarilor prin formula jurnaliştilor încorporaţi, pierderea monopolului
informaţional al marilor puteri prin dispersia centrelor de informare mass-media şi mai ales
polarizarea partizanatului mediatic funcţie de interesele naţionale aflate în
dispută.”(Hentea,Revista Historia)
Potrivit unui studiu realizat de Reuters Institute for the Study of Journalism al
Universităţii Oxford, soluţia adoptată de Pentagon pentru mediatizarea operaţiilor militare
desfăşurate a fost invitarea de către mijloacele media de mare audienţă a analiştilor militari
(mulţi dintre ei foşti generali), percepuţi de public ca fiind independenţi și cu autoritate și
beneficiind adesea de mai mult timp de antenă decât reporterii care se aflau la faţa locului.
În anul 2009, David Barstow, jurnalist de investigaţii la The New York Times a câştigat
Premiul Pulitzer pentru un reportaj de investigaţii, în care se menţionează: „Înregistrări şi
interviuri arată cum administraţia Bush s-a folosit de controlul său asupra accesului şi asupra
informaţiei în încercarea de a transforma analiştii într-un fel de Cal Troian mediatic – un
instrument menit să modeleze felul de prezentare a terorismului din interiorul marilor reţele de
radio şi televiziune.”(apud Marin,2015:145) Analiștii militari au fost duşi în tururi prin Irak şi li
s-a permis accesul la date clasificate. Aceștia erau plătiţi pentru apariţiile lor pe reţelele de știri și
mulți dintre ei făceau parte din consiliile de administraţie ale unor companii din industria de
apărare care făceau lobby pentru contracte guvernamentale. Unii analişti au recunoscut că şi-au
suprimat îndoielile de teama periclitării accesului obţinut. Câţiva chiar şi-au exprimat regretul
pentru participarea la ceea ce au considerat a fi „ o încercare de a înşela publicul american prin
propaganda deghizată sub forma analizei militare independente”(Marin,2015:137).
Un alt articol din The Times citându-l pe Lawrence Di Rita, un fost asistent de rang înalt
al secretarului apărării, Donald Rumsfeld, menţiona: „Dl. Di Rita, după ce a părăsit
Departamentul Apărării, a spus într-un interviu că a fost luată „o decizie în mod conştient” de a
se baza pe analiştii militari pentru a contracara „imaginea din ce în ce mai negativă a războiului”

17
care venea din partea jurnaliştilor din Irak. Analiştii, declara el, aveau, în general, „un discurs
mai de susţinere” la adresa administraţiei și a războiului, iar combinaţia dintre discursurile lor
televizate și înzestrarea lor militară îi făcea să fie unealta perfectă în infirmarea ştirilor critice cu
privire la probleme precum moralul trupelor, tratamentul prizonierilor, echiparea inadecvată sau
slab antrenatele forţe de securitate irakiene. „Cu privire la aceste probleme, ei aveau şanse mai
mari să fie văzuţi ca purtători de cuvânt credibili,”.(Marin,2015:145)
Dacă în ianuarie 2003, în urma efectuarii unui sondaj americanii şi-au exprimat opţiunea
pentru diplomaţie, nu pentru o invazie, în urma lansării de către guvernul american a unei ample
campanie de relaţii publice, o lună mai târziu, 74% dintre americani își arătau susţinerea pentru
îndepărtarea, pe cale militară, a lui Saddam Hussein de la putere.
În anul 2008, un sondaj de opinie realizat de FactCheck.org, reliefa faptul că doar 48%
dintre americani mai credeau că Saddam Hussein a jucat un rol în atacurile de la 11 septembrie.
Campania generală de persuasiune a populaţiei irakiene a urmărit contracararea
propagandei regimului irakian pe baza principiului „cu cât ne ascultă mai mult pe noi, cu atât
mai puţin este ascultat Bagdadul”. O dată cu declanşarea operaţiunilor militare a intrat în emisie
douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, pe cinci frecvenţe FM, pe unde scurte şi medii
postul de radio „Vocea dintre fluvii – Vocea coaliţiei“. Programele acestui post de radio
PSYOPS a cuprins muzică, buletine meteo şi emisiuni cu mesaj, realizate de specialiştii
PSYOPS de la Grupul 4 Operaţiuni  psihologice de la Fort Bragg, Carolina de Nord, în
colaborare cu experţii în comunicare şi publicitate de la Rendon Group din Washington.
Forţele coaliţiei se află aici pentru a ajuta poporul irakian să răstoarne regimul criminal al
lui Saddam Hussein şi să îi dea mijloacele necesare de a se administra singur. Suntem alături de
voi şi nu vă vom abandona, se spunea într-unul dintre mesajele „Vocii dintre fluvii”, după care
erau furnizate informaţii meteo sau despre distribuirea de apă potabilă în zonele controlate de
trupele anglo-americane. Specialiştii PSYOPS de la Fort Bragg au încercat să răspundă şi
preferinţelor muzicale ale irakienilor, difuzând în special melodii interpretate de Celine Dion,
Sheryl Crow şi Santana, intercalate printre informaţii care descriau, spre exemplu, cheltuielile
ameţitoare făcute de Uday – fiul lui Saddam – cu o cântăreaţă libaneză şi încercau să-i convingă
pe irakieni că este mai bine să-şi salveze viaţa pentru a vedea viitorul Irakului, decât să moară
pentru regimul opresiv al lui Saddam.
Unul dintre cele mai solide mituri americane, capabil oricând să galvanizeze emoţiile şi
entuziasmele naţionale a fost şi este cel al eroului care luptă până la ultima suflare, neştiut de
nimeni, dar care este salvat în mod miraculos în momentul victoriei finale. Pentru că şi în acest
război mitul trebuia să poarte un nume, s-a întâmplat ca eroul să se numească Jessica Lynch.

18
Salvarea la 2 aprilie a soldatului Lynch a reprezentat şi momentul de cotitură în atitudinea
opiniei publice internaţionale asupra războiului. Dacă până în acel moment presa internaţională
nu fusese deloc zgârcită în a critica războiul în sine, dar şi derularea acestuia, dintr-o dată tonul
general s-a schimbat. A urmat apoi secvenţa devenită emblematică şi supermediatizată a
dărâmării giganticei statui a lui Saddam Hussein. Imaginile cu infanteristul american aruncând
steagul american peste uriaşul chip al dictatorului, în aplauzele frenetice a câtorva sute de
irakieni, au fost intens exploatate de media americane, ca o revanşă faţă de lipsa secvenţelor cu
mulţimi de irakieni aclamându-i pe soldaţii eliberatori, aşteptate atât de mult de politicienii de la
Washington şi Londra încă de la începutul operaţiunilor militare.
Franța a fost una dintre țările care s-au opus războiului din Irak. Cu un numar redus de
jurnalisti încorporați, presa franceză a reuşit să pună un accent convingător pe acele elemente
defavorabile americanilor, atât în ceea ce priveşte desfăşurarea operaţiunilor militare, cât mai
ales în privinţa reacţiilor internaţionale ale război. valanşa relatărilor mass-media referitoare la
incidentele care au avut loc după doar câteva zile de la pătrunderea trupelor anglo-americane în
Irak (doborârea elicopterului Apache de un tir anonim de la sol, distrugerea unui avion britanic
de către o rachetă americană Patriot, capturarea unor militari americani, arătaţi ulterior la
televizor în întreaga lume) sau pauza operaţională a ofensivei justificată printr-o puternică
furtună de nisip) a creat în scurt timp impresia că lucrurile nu merg tocmai conform celor
prevăzute iniţial de Pentagon.
Consumul zilnic de informaţie, cu diferenţele inerente, cantitative şi calitative, de la un
individ la altul, de la o comunitate la alte, reprezintă o obişnuinţă, o necesitate de la sine
înţeleasă şi a cărei ignorare generează inevitabil frustrare, nemulţumire şi chiar nesiguranţă. Însă
virtuţile extraordinare ale mass-media se constituie, paradoxal, în tot atâtea puncte nevralgice, iar
dependenţa tot mai mare a omului de ceea ce îi oferă mijloacele de informare în masă reprezintă
o ocazie propice şi pentru manipularea informaţiei. Atitudinile, convingerile, trăirile şi
comportamentul oamenilor sunt schimbate, o realitate de ordinul evidenţei căpătând cu totul alte
dimensiuni faţă de cele care îi sunt proprii. Astfel, albul se transformă pe neobservate în negru şi
acesta în alb.
Dacă media americane au prezentat invazia ca pe o palpitantă demonstraţie de forţă, pe
media arabe acelaşi eveniment a apărut ca iadul pe pământ; tot aşa cum ceea ce pentru americani
era eliberarea Irakului, pentru lumea arab-musulmană era o invazie, o nouă cruciadă.

19
 2.9. Concluziile cercetării
Comunicarea în războiul din Irak s-a desfăşurat pe cel puțin trei paliere. La nivelul
primului palier, s-a desfăşurat un intens dialog între actorii mediului internaţional (state,
organizaţii internaţionale, organizaţii nonguvernamentale etc) interesaţi în a stopa cât mai rapid
conflictul.
La cel de-al doilea palier s-a desfăşurat un dialog-competiţie prin intermediul mass
media, între actorii aflaţi în conflict/război pe de o parte şi opinia publică internaţională pe de
alta. Fiecare din părti dorea să convingă opinia publică internaţională de justeţea cauzei pentru
care luptă.
În sfîrşit, un alt nivel al comunicării s-a materializat pe timpul desfăşurării conflictului
între părţile beligerante. Acest tip de comunicare se poate încadra în ceea ce specialiştii numesc
război informaţional. Din punct de vedere al canalelor de comunicare folosite la nivelul primului
palier, se poate constata că predomină cele clasice, de la diplomaţia clasică la „public
diplomacy”, dar şi cele care se regăsesc în cele mai moderne mijloace de comunicare în masă.
Formele concrete în care acestea s-au materializat au îmbrăcat la rândul lor o gamă
diversificată de manifestare. A fost utilizată atât persusiunea cât şi constrângerea diplomatică,
ameninţarea cu folosirea forţei, cât şi promisiunea de a se îndeplini unul sau altul din scopurile
politice urmărite dacă se renunţă la forţă. Ca structură, mesajul a fost complex şi a vizat, practic,
problemele cele mai presante care au stat şi pe agenda marilor actori ai scenei internaţionale:
suveranitatea şi dreptul de autodeterminare al populaţiilor de altă etnie deât majoritatea care
alcătuieşte, astăzi, statul; intervenţia şi dreptul statelor la autoapărare; drepturile omului şi
neamestecul în treburile interne ale altor state.
O problemă de interes care trebuie avută în vedere în analiza mesajului care a circulat pe
acest palier este cea a valorilor de natură politică, morală , sau chiar religioasă pe care acesta le
încorporează şi modul cum acestea sunt decodate de actorul receptor. Este foarte important să se
ţină seama de ele, deoarece se consideră că „valorile sunt în acelaşi timp instrument dar şi obiect
al comunicării”(Hlihor et al:165). Acest lucru este cu atât mai important cu cât organizaţii şi
organisme internaţionale sau alți mari actori ai scenei internaţionale cu un set propriu de valori
intervin într-un spaţiu de criză care are un set de valori fundamental diferit în raport cu actorul
care intervine. Din acest punct de vedere acţiunile în planul comunicării şi al gestionării crizei de
către un stat democratic trebuie să fie raportate la principii şi valori cu recunoaştere cât mai largă
în spectrul internaţional, cum ar fi: principiul libertăţii de gândire şi expresie; principiul
respectării adevărului; principiul credibilităţii acţiunii pentru părţile aflate în conflict; principiul
echidistanţei faţă de scopurile promovate de părţile aflate în conflict şi al adaptării la situaţia din

20
teren. În acest fel vor putea fi evitate o serie de factori care se vor opune unei comunicări
eficiente. Nu lipsite de importanţă în aceste împrejurări sunt prejudecăţile şi stereotipurile care
subzistă în mentalul colectiv al popoarelor. Chiar şi o sumară analiză a sterotipurilor pe care
lumea musulmană le are faţă de cea occidentală ne poate oferi indicii preţioase asupra unor
atitudini şi chiar comportamente de neînţeles ale acestora faţă de trupele americane şi britanice.
Dacă acestea sunt cunoscute şi luate în calcul atunci când se „construieşte” mesajul destinat
actorilor aflaţi în dispută, şansele unei acţiuni reuşite sunt infinit mai mari decât dacă acest lucru
se ignoră.
Nu în ultimul rând trebuie luaţi în calcul şi factorii care ţin de modul cum un actor sau
altul îşi promovează, apără sau impune interesul naţional în politica internaţională. Acest fapt ne
indică nu numai tipul de comportament pe care acel actor îl va adopta în relaţiile internaţionale ci
şi modul în care acesta îşi va construi discursul/comunicarea prin care îşi va legitima
comportamentul.

BIBLIOGRAFIE
1. Alexandrescu, C., Alexandrescu, G. (2010 ). Sisteme informaționale militare. București:
Editura UNAp;
2. Alexandrescu, G., Băhnăreanu, C. (2007). Operații militare expediționare. București:
Editura UNAp;
3. Arădăvoaice, Gh., Stancu, V. (1999) Războaiele de azi şi de mâine agresiuni
nonconventionale. Bucureşti;Editura Militară;
4. Arsenie, V., Bădălan, E., Văduva, Gh. (2005). Eseu despre arta strategică, București:
Centrul tehnic Editorial al Armatei;
5. Bădălan, E., Valentin A., Văduva,Gh.(2005) .Eseu despre arta strategică.București:
Centrul tehnic Editorial al Armatei;
6. Bârgăoanu, A., Corbu, N., și Dobrescu, P. (2007). Istoria comunicării.
București:Ed.Comunicare;
7. Boaru, Gh., si Păun ,V. (2003). Războiul informațional și operațiile informaționale.
Monografie. București:Editura UNAp;
8. Boniface, J., Legrand, A., Peretii, A. (2001). Tehnici de comunicare. Iași: Editura
Polirom;
9. Cristea, Dumitru. (2005). Comanda și Controlul în Războiul Bazat pe Rețea. Comunicare
științifică la Universitatea Națională de Apărare.București;
10. Dolghin, N., Văduva, Gh., și Popa V. (2005) Războiul bazat pe rețea și viitorul acțiunilor
militare. Comunicare științifică la Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate.
București:Editura UNAp;
11. Frunzeti,T., Muresan, M. si Vaduva, Gh. (2009). Razboi si haos. Bucuresti:ETEA;
12. Frunzeti,T. (2006). Soluţionarea crizelor internţionale. Institutul european;
13. Hentea, Călin. (2002). 150 de ani de război mediatic.Armata şi presa în timp de război.
Bucuresti:Editura Nemira;;
14. Jacques Portes.(2003).Istoria S.U.A. după 1945.București:Editura Corint; pag.185.

21
15. Lesenciuc, Adrian. (2010). Teoria comunicării. Brașov: Editura Academiei Forțelor
Aeriene „Henri Coandă”.
16. Lesenciuc, Adrian. (2013). Operatiile mass-media.Echilibrul instabil dintre logica
militara si logica media. Brasov: Editura Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”.
17. Lesenciuc, Adrian. (2014). Introducere in arta militara. Brasov: Editura Academiei
Forțelor Aeriene „Henri Coandă”.
18. Lesenciuc, Adrian. (2016).Razboiul informational. Brasov: Editura Academiei Forțelor
Aeriene „Henri Coandă”.
19. Malița, Mircea. (2007). Jocuri pe scena lumii. Conflicte, negocieri, diplomație. București:
Editura C.H.Beck;
20. Mitulețu, Ioan. (2006). Impactul tehnologiei asupra acțiunilor militare. București :Editura
Universității Naționale de Apărare;
21. Mucchielli,A. (2002). Arta de a influența. Analiza tehnicilor de manipulare. Iași: Editura
Polirom;
22. Mucchielli, A. (2005). Arta de a comunica. Metode, forme și psihologia situațiilor de
comunicare. Iași: Editura Polirom;
23. Mucchielli,A. (2008). Comunicarea în instituții și organizații. Iași: Editura Polirom;
24. Muresan, Mircea si Vaduva,Gheorghe. (2004). Razboiul viitorului, viitorul
razboiului.Bucuresti:Editura UNAp;
25. Mureșan, Mircea. (2005). Viitorul conflictelor militare,.Curs de teoria artei militare.
București:Editura UNAp;
26. Muresan, M., Stăncilă L. și Enache, D. (2006). Tendințe în evoluția teoriei și practicii
războiului. București:2006;
27. Popa, Vasile. (2005). Tehnologie și inteligență în conflictele militare, Comunicare
științifică la Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate.București: Editura
UNAp;
28. „Securitatea şi apărarea spaţiului sud-est european,în contextul transformărilor de la
începutul mileniului III”, secţiunea „Comunicare publică”, (2006), Bucuresti, Editura
Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”;
29. Străinu,Emil. (2009). Războiul informațional . București: Editura Solaris Print;
30. Sun Tzu. (1999). Arta războiului. Traducere din limba franceză de Anca Pârvu.
București:Antet;
31. Tudor, I. Mica, M. (2007). Comandă. Leadership. Management. Revista Forțelor Terestre.
(online) URL: http://rft.forter.ro/2007_6/06-inv/02.html [Accesat la 23.06.2017].
32. Turcu, Dănuț. (2007) . Războiul bazat pe Rețea și influența acestuia asupra sistemelor de
comunicații și informatice. București: Editura Universității Naționale de Apărare;
33. Văduva ,Gheorghe. (2005). Războiul bazat pe rețea în fizionomia noilor conflicte
militare. Comunicare științifică la Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate.
București:Editura UNAp;
34. Văduva ,Gheorghe. (2009). Capabilități facilitate de Rețea. București:Editura UNAp;
35. Vladimir Volkoff. (1997). Tratat de dezinformare,. Bucuresti:Editura Antet;

22