Sunteți pe pagina 1din 5

GEOPOLITICA SI SPATIUL COSMIC

A patra dimensiune
Patrunderea in spatiul situat dincolo de orizontul cunoasterii si existentei umane a reprezentat una dintre preocuparile permanente ale actiunii omului de-a lungul intregii sale evolutii. Dispunand de mijloace din ce in ce mai perfectionate, omul a inceput sa cucereasca spatiul aerian, problema rezolvata in prima parte a secolului XX. Dupa aceasta etapa, omul a devenit un obisnuit al acestui tip de spatiu, utilizand mijloace tehnice din ce in ce mai sofisticate. Pozitia din spatiul aerian i-a permis sa domine planul terestru, respectiv uscatul si apa, ceea ce a condus la extinderea enorma a posibilitatilor sale de actiune. Mijloacele de transport aerian, de legatura, de cercetare aeriana si de lovire din aer sfideaza distantele si timpul, omul intrand, astfel, in competitie cu propriile sale limite biologice. Dincolo de aceste aspecte, noul domeniu este deosebit de limitele cunoasterii, dar si de cele ale amenintarii. Prin mijloacele aeriene, omul si-a globalizat posibilitatile de actiune, cele de amenintare atat sub aspectul miscarii, cat si sub cel al lovirii. Razboiul, din punctul de vedere al spatiului aerian, si-a depasit limitele militare, cat si cele politice, trecand in geopolitic si geostrategic. Asociind acestor mijloace tehnologia informatizarii informatiei, omul a reusit sa domine integral domeniul spatiului aerian, astfel incat astazi, spre exemplu, o calatorie cu avionul este mai putin periculoasa decat cea cu propriul autoturism, iar o lovitura cu rachete sol-aer este mai precisa decat cea a unui tun. Avand in vedere aceste aspecte, oamenii au trecut la urmatoarea etapa, cea a cuceririi spatiului extraatmosferic, adica a vecinatatii imediate a Pamantului. Trimiterea primului om in spatiu, la 12 aprilie 1961, de catre URSS, in persoana lui I. A. Gagarin, a insemnat un moment extrem de important pentru civilizatia umana, anume ca, dupa milenii de existenta pe glob, omul a ajuns in cosmos. Opt ani mai tarziu, la 21 iulie 1969, astronautii americani Neil Alvin Armstrong si Eugen Edwin Aldrin au fost primii pamanteni care au calcat vreodata pe Luna. Se poate aprecia ca prin acest act spatiul circumterestru a devenit o noua dimensiune a societatii umane. In clubul select al actorilor geopolitici, care au in derulare programe cosmice, aflate in diferite trepte de dezvoltare, se afla SUA, Rusia, China, UE, Japonia, Franta, Italia, Marea Britanie, Israel, India, Brazilia si Canada. Existenta unor astfel de programe si de posibilitati modifica substantial ecuatia raporturilor si jocurilor de putere ce se exprima pe plan global, la nivelul spatiului terestru. Manifestarea puterii capata o noua dimensiune, cea spatiala, modificand substantial o eventuala relatie conflictuala intre principalii actori geopolitici ai lumii contemporane. Polemologia si-a inscris, astfel, in domeniul sau de studiu problematica razboiului in spatiul extraatmosferic, cu tot ceea ce presupune acesta: o tehnologie de inalta performanta, noi principii, forme si procedee de pregatire si desfasurare. In acest sens "spatiul (extraatmosferic-n.n.) a adaugat razboiului o a patra dimensiune", afirma teoreticienii americani Anson si Cummings. Tot acestia continua sa precizeze: "Spatiul a oferit un sistem navigational de o uluitoare exactitate, care a determinat performantele fiecarui soldat in lupta, ale misiunilor tancurilor, avioanelor si vapoarelor" Sistemul tehnologic din sistemul extraatmosferic, mentinut si perfectionat continuu, prin eforturi deosebite, de catre SUA, a oferit acestora si aliatilor lor suportul informational necesar obtinerii victoriei in conflictele militare desfasurate in ultimul sfert de veac. Pe baza experientei acumulate in aceste conflicte, s-au stabilit coordonatele si continutul teoriei razboiului cosmic. Potrivit acestei teorii, a aparut si sintagma "vatra din spatiu". John Collins, analist superior la Biblioteca Congresului SUA, in lucrarea "Fortele Militare ale Spatiului: urmatorii 50 de ani", reluand teoria geopolitica a lui Halford J.Mackinder (1861-1947), creeaza o noua determinare teoretica a relatiei dintre spatiu si putere, ce are urmatorul continut: "a) cine stapaneste spatiul circumterestru domneste peste Pamant; b) cine stapaneste Luna domneste peste spatiul circumterestru; c) cine stapaneste L4 si L5 domneste peste sistemul Terra-Luna". Prin urmare, potrivit lui Collins, cheia dominatiei mondiale a noului secol este data de stapanirea spatiului circumterestru. Acesta reprezinta domeniul spatial ce "incapsuleaza Pamantul pana la altitudine de circa 50 de mile (80.465 km)" in viziunea lui Collins. In acelasi context, L4 si L5

sunt punctele de libratie lunara, adica locurile din spatiu unde atractia gravitationala a Lunii si cea a Pamantului sunt exact egale. In teorie, bazele militare amplasate acolo, pe platforme cosmice, ar putea ramane pe pozitie timp indelungat, fara a avea nevoie de mult carburant. Ele ar putea fi echivalentul "terenurilor inalte" pentru razboinicii spatiali de maine, cu alte cuvinte proiectia puterii terestre in spatiul cosmic.

Legatura cosmonauticii cu geopolitica


Abordand problematica obiectului de studiu al cosmonauticii, nu trebuie omis faptul ca acesta nu reprezinta o constructie doar de ordin teoretic, ci are profunde implicatii de ordin pragmatic. Acestea sunt ilustrate in mod deosebit de consecintele eforturilor depuse de catre actorii geopolitici pentru cercetarea spatiului extraterestru. Ele se refera la executarea unor misiuni diverse in mediul cosmic, precum si la proiectarea unor civilizatii noi, in alte puncte ale spatiului, prin colonizari. Dincolo de aspectul pur al cercetarii, o mare parte din misiunile cosmice au caracter si scopuri militare, indreptate indeosebi catre consolidarea pozitiei actorilor geopolitici in ierarhia de putere globala sau catre ocuparea unei trepte superioare. In categoria misiunilor care asigura suportul necesar unor asemenea intentii pot intra: alarmarea timpurie, cercetarea si observarea spatiului aeroterestru si cosmic, ascultarea si contraactiunea electronica, cartografierea terestra si spatiala, colectarea de date prin satelit, asigurarea legaturilor de telecomunicatii s.a. Alarmarea timpurie se realizeaza, indeosebi, cu sateliti militari, care asigura descoperirea unor lansari posibile de rachete balistice inamice. Acesti sateliti sunt echipati cu detectoare infrarosu ultrasensibile, pentru detectarea caldurii degajate de motorul reactiv al rachetelor. Alarmarea timpurie se face si pentru a preintampina consecintele catastrofale ale unor calamitati terestre (uragane, furtuni violente), dar si ale apropierii si caderii pe Pamant a unor obiecte cosmice. Satelitii utilizati pentru alarma timpurie pot detecta si eventualele explozii nucleare provenite de la experiente de acest tip, de la centrale atomonucleare sau bombe nucleare. Spre exemplu, sistemul american de alarmare timpurie poate descoperi rachetele balistice intercontinentale cu o jumatate de ora inainte de intrarea in spatiul american. Acest timp poate asigura posibilitatea adoptarii unor masuri de protectie si de contralovitura. Ascultarea electronica consta in ansamblul de metode si procedee care permit obtinerea de informatii cu privire la unele activitati tehnice ori militare ale unui stat prin inregistrarea si analiza emisiilor sale electromagnetice, utilizate indeosebi in domeniul comunicatiilor. Pentru realizarea acestei activitati, mai multi actori geopolitici spatiali au creat sateliti militari speciali. Cartografierea se realizeaza pe baza datelor primite de la vehicule spatiale cu diferite destinatii. Dupa natura masuratorilor si a prelucrarilor efectuate, cartografia poate fi topografica, geologica, gravimetrica, altimetrica, termica si se refera atat la spatiul terestru, cat si la cel cosmic. Cartografierea permite realizarea de harti ale unor domenii spatiale extrem de precise si utile, cum ar fi domeniul militar. Colectarea datelor cu ajutorul satelitilor artificiali presupune adunarea, si eventual centralizarea, in termen scurt (cateva ore) si intr-un singur loc, a unui volum considerabil de informatii de pe un domeniu spatial de mari dimensiuni. Aceste informatii sunt extrem de utile diverselor activitati cu caracter social, dar si militar, pentru proiectarea, organizarea si executarea unor actiuni specifice. Aceasta activitate priveste azi domenii cum sunt: studiul mediului, transportul maritim, pescuitul, prospectarea si exploatarea petrolului, ale altor resurse si materii prime, biologia, iar in domeniul militar concentrarile si miscarile de forte si tehnica militara, constructiile cu specific militar, zborurile aeronavelor militare, comunicatiile militare cu diverse destinatii, tragerile cu tehnica militara, lansarile de rachete. Apararea terestra din spatiu reprezinta o activitate cu caracter global, de nivel geostrategic, ce presupune doua directii majore de actiune. O directie este indreptata catre protectia spatiului propriu, de referinta, al actorului geopolitic ce o utilizeaza, constand in eliminarea amenintarii venite din partea rachetelor balistice intercontinentale, folosind mijloace si tehnologii spatiale. Un astfel de sistem, in curs de finalizare, este cel american, cunoscut sub numele de "Strategic Defense Initiative" (SDI),

declansat in urma discursului presedintelui american R. Reagan, la 23 martie 1983. In principiu, acest sistem cuprinde: sistemul pentru descoperirea, supravegherea si urmarirea rachetelor; sistemul de interceptare a rachetelor pe prima parte a traiectoriei de zbor; sistemul de interceptare a rachetelor pe ultima parte a traiectoriei de zbor pana la tinta; sistemul de supraveghere si tragere format din sateliti interceptori (circa 5000) dispusi pe o orbita relativ joasa (200-400 km) in spatiul circumterestru. Simultan cu realizarea acestor sisteme, se desfasoara cercetari intense in domeniul armelor cu energie dirijata pentru distrugerea unor mijloace de zbor aerospatiale. Astfel a fost creat un laser spatial RME (Realay Mirror Experiment) a carui lansare pe orbita s-a realizat la 14 februarie 1990. Obiectivul RME era sa redirectioneze din spatiu catre sol un fascicul laser emis de o un generator terestru catre un anumit obiectiv. In prezent, SUA si Israel deruleaza un program de realizare a unui laser terestru de mare putere, cu ajutorul caruia urmeaza sa asigure distrugerea mijloacelor aerocosmice de atac. Valoarea programului se ridica la circa 55 milioane de dolari. O a doua directie majora o reprezinta apararea spatiului terestru impotriva caderii unor corpuri ceresti de mari dimensiuni ce ar putea periclita existenta civilizatiei umane pe Pamant sau chiar impotriva unor atacuri din spatiu. De asemenea, tot aici, poate fi abordata problema atacarii si distrugerii sau scoaterii din functiune a mijloacelor cosmice ce apartin unui eventual inamic. Desigur, problematica in cauza capata conotatii specifice in raport cu ceea ce se cunostea pana acum despre principiile si legile luptei armate. In acest context, mediul cosmic va amenda serios si va amprenta teoria militara si polemologia. Desigur, in prezent, omenirea nu are realizate asemenea sisteme de protectie, dar proiecte exista si posibil ca secolul XXI va oferi si solutiile practice. Globalizarea este procesul care va accelera in mod consistent evolutia si dezvoltarea acestei directii. Problema telecomunicatiilor spatiale este legata, in mod indisolubil, de prezentul relatiei dintre mediul cosmic si civilizatia umana, dar si de proiectia acesteia pentru o indelungata perioada de timp. Globalizarea informatiei, ca parte a procesului general al globalizarii, nu mai poate fi conceputa fara comunicatiile spatiale. Acestea utilizeaza sateliti artificiali ca relee, asigurand legaturile dintre cele mai indepartate puncte ale Globului terestru. Incepand cu noaptea de 10/11 iulie 1962, omenirea a intrat in epoca telecomunicatiilor spatiale, cand pentru prima oara imaginile de televiziune transmise prin intermediul satelitului Telstar 1 au traversat Atlanticul. Telecomunicatiile spatiale, prin intermediul satelitilor, ofera o gama extrem de larga de servicii, astfel: preluarea si retransmiterea conversatiilor telefonice, programelor radiofonice sau televizate; efectuarea schimbului de informatii intre institutiile bancare, industriale, stiintifice s.a.; mentinerea contactului radio permanent intre navele maritime, aeronavele si navele cosmice si bazele lor; restabilirea rapida a comunicatiilor in situatii de catastrofe sau crize; difuzarea unor programe educationale, pe diverse domenii, catre regiunile izolate ale lumii; transmiterea simultana a presei in diferite colturi ale planetei; organizarea de teleconferinte intre interlocutorii aflati in locuri diferite, dispuse la mari distante s.a. Legat de acest aspect, al telecomunicatiilor, nu trebuie omisa problema protectiei telecomunicatiilor cosmice impotriva culegerii de informatii. Numerosi sunt actorii geopolitici care incearca sa controleze spatiul informational prin metode si procedee ce apartin unui asemenea domeniu de activitate. Un exemplu il reprezinta reteaua Echelon care realizeaza ascultarea intregului sistem planetar de telecomunicatii. Dincolo de aceste aspecte, marile puteri spatiale se regasesc intr-o competitie acerba pentru a-si asigura hegemonia in spatiul cosmic din imediata vecinatate a Pamantului. In acest scop, metodele si procedeele utilizate sunt dintre cele mai diverse, incepand cu distrugerea mijloacelor tehnice existente in spatiu si ajungand pana la capturarea acestora ori pervertirea lor, pentru a actiona potrivit altui program. Din aceasta perspectiva, dimensiunea verticala a interesului strategic al marilor actori spatiali joaca un rol tot mai important in ecuatia globala de putere. Daca in urma cu cateva zeci de ani aceasta dimensiune era limitata de posibilitatile aeronavelor, in prezent ea a devenit mult mai extinsa. Lucrurile vor deveni tot mai complexe, cand problema colonizarii spatiale va deveni curenta. Crearea de habitaturi spatiale unde pot locui si-si pot desfasura activitatea mii de oameni va trece din etapa dezideratului in cea a realului, probabil incepand cu a doua jumatate a acestui secol. Desigur, competitia mentionata anterior se va mentine, insa probabil ecuatia luptei pentru putere la nivel global va fi rezolvata intr-un anume mod, astfel ca omenirea va aborda problema expansiunii spatiale dupa o conceptie coerenta si unitara.

In functie de dezvoltarea tehnologica este posibil ca civilizatia noastra sa intre in competitie cu alte tipuri de societate extraterestra, astfel ca domeniul luptei pentru putere din planul terestru se va muta in cel cosmic. Problematica si continutul geopoliticii si geostrategiei vor cunoaste noi conotatii. Din aceasta perspectiva, interactiunea din cosmonautica, geopolitica si geostrategie capata aspecte cu totul inedite. Astfel, dubla implicatie a cosmonauticii atat in domeniul terestru, cat si in cel spatial va proiecta relatia sa cu cele doua domenii de studiu intr-un nou plan epistemologic. Rezultatul il poate reprezenta aparitia unor sisteme teoretice cu totul noi, care sa revendice abordarea relatiei dintre actorii geopolitici terestri si spatiul cosmic, prin prisma promovarii si sustinerii intereselor lor intr-un mediu fizic total diferit de cel de referinta. In aceasta situatie se poate vorbi de un nou domeniu stiintific, cel al cosmopoliticii. Prin similitudine cu geopolitica, aceasta abordeaza studiul interactiunii dintre actorii geopolitici in domeniul cosmic si dintre acestia si noul spatiu de disputat. In mod asemanator se poate delimita problema geostrategiei, care pentru domeniul in cauza ar putea deveni cosmostrategie. Aceasta ar putea aborda implicatiile actiunilor militare de mare amploare in spatiul cosmic pentru relatiile de putere transferate aici, ori pentru relatiile cu alte civilizatii. Astfel, pentru tot mai multi actori geopolitici, cosmosul va reprezenta in scurt timp o noua sfera de manifestare a conflictelor militare. Prin urmare, una dintre directiile prioritare din cadrul activitatii de promovare a aplicatiilor cosmice in domeniu o reprezinta crearea unor mijloace de lupta in si din cosmos, in scopul dobandirii suprematiei in spatiu. Aceasta presupune lovirea atat a gruparilor terestre, cat si a celor orbitale ale inamicului. Lovirea gruparilor terestre de forte si mijloace se va face, probabil, folosind diferite categorii de forte, printre care si cele de atac spatial de tipul "cosmos-sol", iar a celor cosmice ofensive si speciale, cu intrebuintarea fortelor si mijloacelor antisatelit. De exemplu, potrivit unor specialisti in domeniu, in anul 2005, gruparea de forte cosmice SUA va putea lovi, teoretic, circa 400 de aparate cosmice pe orbite medii si circa 180 pe orbite inalte. Aparatele destinate luptei cosmice in scop de aparare vor incepe a fi realizate dupa anul 2005. Acestea vor permite posesorilor lor sa controleze importante zone de operatii ale spatiului cosmic, pentru diferite niveluri orbitale. Pentru executarea loviturilor din cosmos asupra unor obiective terestre, potrivit unor specialisti, vor fi utilizate: avioane spatiale, platforme orbitale, lasere de mare energie, armament nuclear din generatia a treia. In presa internationala se remarca faptul ca realizarea programelor destinate construirii avioanelor aerospatiale si platformelor spatiale nu este posibila mai devreme de 2005. Potrivit specialistilor in domeniu, platformele orbitale se pot utiliza, in mod asemanator, cu avioanele aerospatiale, respectiv pentru lovire, executarea cercetarii cosmice si aerocosmice si pentru realizarea controlului spatiului cosmic. Aparitia laserelor de mare putere cu bazare spatiala nu se intrevede inainte de 2005. La aceeasi perioada se preconizeaza si realizarea armamentului nuclear de foarte mare precizie. In cazul declansarii unui conflict cosmic vor fi vizate, in primul rand, mijloacele spatiale ale sistemelor informationale si cele ale apararii din spatiu. In acelasi timp, misiunile mijloacelor de lupta spatiale vor fi extrem de diverse si complexe atat in cosmos, cat si in spatiul aeroterestru. Se poate afirma deci ca domeniul cosmostrategiei va capata conotatii deosebite, noile dimensiuni ale fenomenului militar conferindu-i nu numai amploare, dar si o varietate nebanuite. Prin urmare, prezenta omului in spatiu nu a imbogatit problematica geopoliticii si geostrategiei ci, pur si simplu, a condus la aparitia unor noi domenii de studiu. Totodata, diseminarea civilizatiei umane in cosmos implica dimensiuni teoretice noi ale cunoasterii umane, dintre care cele ale cosmopoliticii si cosmostrategiei vor capata o amploare si o importanta cu totul deosebite.

Dumitru Prunariu-primul cosmonaut roman


http://www.scribd.com/doc/25316973/Curs-Geopolitica