UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ BUCUREŞTI
FACULTATEA DE MANAGEMENT ŞI DEZVOLTARE RURALĂ
INGINERIE ŞI MANAGEMENT ÎN ALIMENTAŢIA PUBLICĂ ŞI AGROTURISM

Șef Lucrări dr. Raluca Alexandra RĂDOI

Prof. dr. Manea DRĂGHICI

MODELAREA
SISTEMELOR AGRICOLE
(Note de curs)

- 2023 / 2024 -
 INTRODUCERE

În această etapă a dezvoltării umane, revoluția tehnico-stiințifică rămâne cea care se

impune în toate aspectele pozitive și negative ale vieții omenești și chiar a viitorului întregii
planete.
Revoluția tehnico-științifică, contemporană înseamnă nu numai o integrare de noi
tehnologii, ci şi o integrare de diferite tipuri de informație. În acest cadru, relația om-calculator
constituie un fenomen nou la nivelul problemelor globale ale contemporaneității. Această relație
marchează pregnant tehnologia informației, ce stă la baza unei noi tehnologii intelectuale, în care
cunoașterea teoretică şi tehnicile sale specifice, precum analiza sistemică, programarea liniară,
teoria probabilităților etc., devin decisive în procesul cunoașterii teoretice şi al realizării inovației
științifice și tehnice.
Modelarea și simularea proceselor tehnico-economice este disciplina economică de
graniță cu matematica și tehnica de calcul. Această disciplină se ocupă de fundamentarea deciziei
manageriale în condiții de eficiență pentru producător, cu ajutorul unor modele economico-
matematice flexibile și cu posibilitatea utilizării tehnicii simulării. Modelarea unui proces
decizional ne conduce la precizarea elementelor acestuia, şi anume: decidentul, formularea
problemei si precizarea obiectivele propuse de decident (minimizarea/maximizarea unor
indicatori tehnico-economici), mulțimea variantelor/alternativelor posibile ce caracterizează o
situaţie decizională, mulţimea consecinţelor anticipate pentru fiecare variantă, stările naturii -
factorilor independenţi de decidenţi ( de tip conjunctural). Din mulţimea variantelor posibile,
calculate după o metodă sau mai multe metode, decidentul urmează să rețină numai una, şi
anume pe cea mai convenabilă.
Modelarea economică oferă managerului latura riguroasa a acțiunilor sale ("știința de a
conduce"), modalități multiple de punere de acord a resurselor (materiale, umane, financiare)
existente cu obiectivele formulate pentru o anumită perioadă de timp, oferindu-i posibilitatea de
a gândi și a decide "mai bine" și "mai repede" fără să denatureze realitatea. Soluția pe care
decidentul o va alege depinde de datele pe care le analizează și modelează care reprezintă de
fapt elemente ale "vectorului de intrare" în modelele economico-matematice care pot fi:
deterministe din care rezultă soluția optimă sau stochastice care oferă soluția optimă cu o
anumită probabilitate.
 CAPITOLUL I. METODE ȘI TEHNICI DE MODELARE ȘI
SIMULARE A SISTEMELOR AGRICOLE

În procesul cunoașterii dispunem de o multitudine de metode, de căi, de mijloace care

fac posibilă identificarea, determinarea științifică a fenomenelor din natură și societate.
O foarte largă utilizare o are în prezent modelarea fenomenelor cercetate.
Metoda modelelor sau a modelării, despre semnificația căreia oferă mărturie atâtea
rezultate din cercetările științifice, nu constituie o descoperire nouă în știință. Doar denumirea de
"model" sau "modelare" pentru un anumit fel de reprezentare a unor fenomene sau teorii este de
dată relativ recentă.
Metoda modelării, vorbind la un mod foarte general, se folosește de un anumit tip
particular de analogii, modele care reproduc anumite laturi ale obiectului studiat pentru ușurarea
cercetării sale științifice.

1.1.NOȚIUNEA DE SISTEM TEHNICO-ECONOMIC

Termenul "sistem" vine de la cuvântul latin "systēma" , la rândul său, din sistemul
grecesc systēma : "întreg concept conceput din mai multe părți sau membri, sistem",
"compoziție" literară1.

1.1.1.Noțiunea de sistem: concept, clasificare

Conceptul de sistem apare în filozofia antică greacă, Aristotel afirmând că întregul este
mai mult decât suma părților. Acest concept se va dezvolta și va evolua pentru a ajunge la forma
actuală de abia la începutul secolului XX.
Cel care pune bazele unei teorii închegate privind teoria sistemelor (este considerat fondatorul
teoriei generale a sistemelor) este biologul german Ludwig von Bertalanffy 2 care între anii 1928
și 1950 publică o serie de lucrări reprezentând începuturile teoriei generale a sistemelor și a
sistemelor deschise. Astfel, el a dedus principiile universale care sunt valide pentru sisteme în
general.
1
Henry George Liddell, Robert Scott, un Lexicon greco-englez , pe Biblioteca Digitală Perseus.
2
Karl Ludwig von Bertalanffy (19 septembrie 1901 - 12 iunie 1972) a fost un biolog austriac cunoscut ca unul
dintre fondatorii teoriei sistemelor generale (GST). A propus ca legile clasice ale termodinamicii să se aplice
sistemelor închise.Modelul său matematic al creșterii organismului în timp, publicat în 1934, este încă în uz astăzi.
Untersuchungen über die Gesetzlichkeit des Wachstums . I. Allgemeine Grundlagen der Theorie; matematică și
fizică a gesetzlichkeiten des Wachstums bei Wassertieren. Arc. Entwicklungsmech., 131: 613-652.
În acest sens L. von Bertalanffy a reformulat mai întâi conceptul clasic al sistemului și l-a
determinat drept o categorie prin care se cunosc relațiile dintre obiecte și fenomene 3.
Conceptul nou dat sistemului reprezintă un set de componente interdependente, o entitate
complexă în care spațiul-timp arată asemănările structurale.
Un prim criteriu de clasificare al sistemelor este apartenența creării sistemului în sisteme
naturale și sisteme artificiale.
Sistemele naturale includ sistemele subatomice, sistemele vii, sistemul solar, galaxiile și
universul.
Sistemele artificiale includ structurile noastre fizice, hibrizii sistemelor naturale și
artificiale și cunoștințele conceptuale. Elementele umane ale organizării și ale funcțiilor sunt
evidențiate prin sistemele și reprezentările lor abstracte relevante 4.
Au fost, de asemenea, făcute distincții importante5 între sistemele grele - de natură
tehnică și care pot fi abordate prin metode precum ingineria sistemelor, cercetarea operațiunilor
și analiza cantitativă a sistemelor - și sistemele soft care implică persoane și organizații, asociate
în mod obișnuit prin conceptele elaborate de Peter Checkland și Brian Wilson prin Metodologia
Soft Systems (SSM) care implică metode precum cercetarea acțiunilor și accentuarea modelelor
participative.
Un loc important în sistemele artificiale îl au descoperirile științifice. Astfel inteligența
artificială își propune să imite caracteristicile inteligenței umane cu ajutorul calculatoarelor
electronice și al programelor inteligente. Scopul final este de a dezvolta comportamentul așa zis
inteligent al calculatoarelor.
Sistemele de inteligență artificială sunt astăzi pregătite sa memoreze cunoașterea din cele mai
diverse domenii, oferită de specialistul, expertul în domeniul respectiv.
Principiile sistemelor de producție. În abordarea sistemelor complexe, trebuie să ținem
seama, însă, de următoarele principii: 1. principiul coordonabilității; 2. principiul
incompatibilității;
3. principiul optimalității; și 4. principiul de incertitudine6.
3
Ludwig von Bertalanffy, 1968, Teoria sistemelor generale,
https://www.panarchy.org/vonbertalanffy/systems.1968.html
4
Wikipedia, accesat 2018, Sistem,https://en.wikipedia.org/wiki/System
5
Checkland, 1997; Flood, 1999.
6
Stejarel Brezuleanu, 2003, Teoria sistemelor de producţie agricola, USAMV, “Ion Ionescu de la Brad”, Iasi,
https://dokumen.tips/documents/siste-me.html
1.1.2.Metode de analiză și de modelare a sistemelor tehnico-economice
Performanțele unui sistem pot fi permanent îmbunătățite printr-o activitate de analiză și de
proiectare, prin metodologiile curente de analiză de sistem care includ ca etape importante
privind cunoașterea și analiza critică a sistemului existent, elaborarea proiectului pentru noul
sistem îmbunătățit și implementarea acestuia7.
Principiile generale ale analizei complexe a sistemelor.
1. Tendința integratoare a analizei complexe a sistemelor, respectiv renunțarea la abordările
unilaterale specifice disciplinelor specializate. Aceasta include policalificarea analiștilor , lucru
în echipă și valorificarea avantajelor deciziilor colective;
2. Orientarea activității de analiză spre problemele cheie ale organizațiilor social-economice
care fac obiectul analizei. Pentru a evita risipa de inteligență și de mijloace tehnice în aplicații
minore, ineficiente, analiza complexă a sistemelor consideră ca un principiu, stabilirea
obiectivelor sale în funcție de problemele esențiale de organizare și funcționare eficientă a
sistemului, și orientarea activităților pentru soluționarea acestora;
3. Necesitatea unei activități permanente de analiză complexă a sistemelor. Se consideră că
analiza complexă a sistemelor se bazează pe ideea că în orice sistem există în permanență
rezerve în ceea ce privește perfecționarea organizării și conducerii, a îmbunătățirii
performanțelor sale tehnice, economice, financiare, informațional-decizionale;
4. Inițierea și coordonarea analizei complexe a sistemelor din interiorul organizațiilor social-
economice. Introducerea managementului modern de analiza a activităților de către echipe din
interiorul sistemelor, a conducerii acestora, deoarece analiza de către echipe din exterior prezintă
un grad de necunoaștere a realității și de respingere de către sistem.
5. Adoptarea unei organizări deschise, participative de analiză a sistemelor. Modelele
sistemico-cibernetice se caracterizează prin folosirea unui limbaj propriu, uneori inaccesibil celor
care participă la diverse activități. Este necesară adoptarea de către analiști a unui stil bazat pe
organizarea deschisă, participativă, prin popularizarea problemelor informațional-decizionale.
6. Analiza complexă a sistemelor trebuie să se extindă de la reproiectarea sistemelor în
funcțiune la forme specifice de analiză și proiectare informațional-decizională pentru sisteme
viitoare, încă din faza de proiectare tehnologică a investițiilor.
7. Analiza complexă a sistemelor trebuie includă alături de sistemul informațional-decizional și
7
CAPITOLUL I , Analiza sistemelor - obiect de studiu i metode de investigare, http://asecib.ase.ro/Paun/cap1-ads-
intern.PDF
sistemul resurselor și relațiilor umane care să valorifice aspectele referitoare la comportament și
motivațiile individuale și colective, selecția profesională, programele de instruire și recalificare
profesională, relațiile din interiorul grupului și dintre grupuri etc., care împreună să vizeze
îmbunătățirea funcționării noului sistem proiectat.
1.2.3. Caracteristicile principale ale sistemelor agricole.
DEFINIȚIE. Sistemul de producție agricolă poate fi considerat ca un ansamblu de
activități productive în domeniul culturii plantelor şi creșterii animalelor, susținut de resurse
naturale în cadrul cărora pământul are un rol dominant, precum şi de resurse materiale, umane şi
financiare, având drept scop obținerea de produse agroalimentare şi pentru diferite
industrializări, la un nivel determinat de eficiență economică (Termenul de agricultură provine
din cuvintele din latină agri desemnând câmp și cultura însemnând cultivare) 8.

Sistemul agricol, este un subsistem al sistemului economic național, o ramură a

economiei naționale, ce se dezvoltă după aceleași legități economice, dar cu forme specifice de
manifestare, determinate de existența unor particularități tehnice și economice ale acesteia, fapt
ce imprimă o complexitate deosebită fenomenelor economice din agricultură în comparație cu
aceleași fenomene economice din industrie.
1.2.4. Abordarea unității agricole în modelarea sistemică.
Componentele unității agricole ca sistem cibernetic. Esența abordării sistematice constă în
prioritatea acordată ansamblului față de elementele sale componente şi în special studierii
conexiunilor (legăturilor) dintre elemente, în dinamică şi interacțiunea lor. Un sistem poate fi
definit în linii mari prin mulțimea elementelor sale; mulțimea conexiunilor interne (între
elemente componente) și a conexiunilor externe (între sistem şi mediul înconjurător); scopul,
intrările și ieșirile din sistem, finalitatea sistemului.
Ca model cibernetic, unitatea agricolă poate fi reprezentată ca un sistem de reglare în care
se deosebesc un sistem reglat (S) unde au loc procesele tehnice și biologice de transformare a
factorilor de producție și de obținere a produselor și un sistem reglator (R), care are rolul de a
asigura funcționarea sistemului reglat în limitele parametrilor stabiliți, pentru a se atinge
obiectivele prevăzute (satisfacerea cererii sociale Z), cu toată acțiunea factorilor perturbatori.
( Grafic 1.1). Eficacitatea acțiunii de corecție depinde, în bună măsură, de aplicarea ei asupra
fluxului intrărilor X în sistemul reglat S în momentul în care se conturează tendința abaterii
8
Wikipedia, 2018,Agricultură, https://ro.wikipedia.org/wiki/Discu%C8%9Bie:Agricultur%C4%83
mărimii de ieșire Y de la prevederile de plan.
Grafic 1.1. Reprezentarea modelului - Exploatația agricolă ca sistem cibernetic

Sistem de
← ← reglare(management) ← ←

Iesiri (yi)
↓ ↑
Intrari (xi) PRODUSE si
FACTORI (+/-) ∆ xi
Sistem condus ( de
SERVICII
→ → → → transformare) → → →

Caracteristicile exploatației agricole ca "model sistemic". Privită prin prisma componentelor ce

definesc conceptul de model sistem economic, se poate considera că unitatea agricolă constituie
un sistem caracterizat ca:
- tehnico-poductiv şi economico-social complex, deoarece reunește mijloacele de producție
și forța de muncă, prin intermediul cărora îşi realizează funcţionalitatea - obţinerea de
produse agricole;
- dinamic, adică supus evoluției şi perfecționării continue;
- parțial deschis, deoarece unitatea agricolă este un sistem de sine stătător, compus din
subsisteme, (Grafic 1.2 ), dar în același timp o componentă a unor sisteme de ordin
superior (agricultura în ansamblul său, economia națională) având legături permanente și
multiple;
- probabilistic, deoarece activitatea sa este supusă influenței factorilor naturali şi biologici,
care poate fi prognozată numai cu un anumit grad de probabilitate;
- echifinalist - care decurge din caracteristica sistemelor economice de echifinalitate - care
constă în comportamentul finalist, îndreptat spre realizarea anumitor obiective;
- entropic, trăsătură ce rezultă din faptul că sistemele economice sunt supuse proceselor
entropice: se nasc, cresc, ajung la maturitate și mor; cu cât sistemele sunt mai complexe ,
cu atât entropia organizatorică este mai pronunțată.
- autoreglabil şi autoorganizabil, deoarece unitatea, desfășurându-și activitatea pe baza
autoconducerii şi autogestiunii economico-financiare, are posibilitatea, în limitele
 reglementărilor stabilite prin actele normative, să-şi organizeze şi să-și regleze activitatea
în vederea realizării obiectivelor stabilite prin plan.
Asigurarea funcționării în regim optim a sistemului "exploatație agricolă" necesită corelarea
intrărilor cu ieșirile, alocarea și combinarea mai eficientă a resurselor materiale și umane în cadrul
unor tehnologii perfecționate, asigurarea desfășurării raționale a proceselor de producție,
preîntâmpinarea și anihilarea pe cât posibil a acțiunii factorilor perturbatori.

Grafic 1.2. Reprezentarea modelului - Exploatația agricolă cu subsistemele cibernetice ce o compun

← ← Sistem de reglare(management) ← ←

↑
↓

Sistem de
Subsistel=m ← ← reglare(management ← ←
↔ ↔ ↑
1 )
↓
↓ ↑ Iesiri (yi)
Intrari (xi) Produse
(+/-) ∆ xi Sistem condus ( de Servicii
→ → → → → → →
transformare)VEGETAL

↑
↓
Sistem de
Intrari (Ʃxi) ↔ Subsistel=m ← ← reglare(management ← ← ↔ Iesiri (Ʃyi)
(+/-) ∆ xi 2 ) PRODUSE
FACTORI SERVICII
↓ ↑
→ → → Iesiri (yi) → → → →
Intrari (xi) Produse
(+/-) ∆ xi Sistem condus ( de Servicii
→ → → → → → →
transformare) ANIMAL

Sistem de
Subsistel=m ← ← reglare(management ← ←
n )
↔

↓ ↑ Iesiri (yi)
Intrari (xi) Produse
(+/-) ∆ xi Sistem condus ( de Servicii
→ → → →
transformare) SERVICII → → → ↔

Modelarea prin concepția sistemică, aplicată exploatației agricole, orientează specialiștii și cadrele
de conducere spre sesizarea, pe baza legăturii "efect-cauză" a interdependențelor dintre rezultatele
activității, resursele necesare, modalitățile de utilizare a lor în procesele de producție, creând
posibilități pentru modelarea și optimizarea funcționării sistemului în concordanță cu
caracteristicile și evoluția mediului ambiant.
IMPORTANȚĂ. Importanța sistemului agricol în comparație cu celelalte sisteme, ramuri
ale economiei naționale constă în următoarele:
  este singura ramură de producție capabilă să acumuleze energie cu ajutorul muncii, în
timp ce toate celelalte ramuri consumă energie;
 agricultura a constituit ramura primară a producției materiale din care s-au desprins
celelalte ramuri; însăși această desprindere și existență de sine stătătoare a tuturor
celorlalte ramuri este condiționată de existența agriculturii ca singura furnizoare de
mijloace de subzistență vitale pentru acea parte a societății ocupată în celelalte ramuri ale
producției materiale sau în ramurile neproductive;
 în agricultură acțiunea favorabilă a factorilor biologici face ca ponderea bunurilor și
serviciilor consumate în agricultură să fie mai redusă decât în alte ramuri ale economiei
naționale ceea ce duce la o valoare adăugată brută mai mare, și implicit la creșterea
avuției naționale;
 produsele agroalimentare au o desfacere sigură pe piața internă și mondială, favorizând
în multe cazuri chiar creșterea prețurilor produselor agricole.

PARTICULARITĂȚI. Ca particularități și în același timp ca elemente componente,

sistemul agricol primar este compus din pământ, plante și animale, condițiile naturale, timpul și
desigur omul.
Pământul este principalul element al capitalului agricol, funcționând concomitent atât ca
obiect al muncii cât şi ca mijloc de muncă.
Plantele şi animalele sunt la fel obiecte şi mijloace de muncă. Animalele şi plantele aşa cum
se prezintă ele astăzi sunt produsele unor transformări care au avut loc timp de mai multe
generații sub controlul omului şi prin intermediul muncii omenești și reprezintă importante
mijloace de producție în agricultură.
Cum plantele și animale se dezvoltă în timp, există o neconcordanță dintre timpul de muncă
și timpul de producție în agricultură, ceea ce face ca utilizarea forței de muncă să aibă un caracter
sezonier, sezonalitate accentuată uneori şi de evoluția nefavorabilă a condițiilor climatice 9.
CLASIFICARE. Sistemele de agricultură reprezintă unităţi funcţionale ale biosferei, ale
cadrului natural şi social-economic, create pentru obținerea producției vegetale şi animale,

9
La cultura de tomate în câmp, procesul de productie a culturii incepe cu pregatirea rasadului și se termina cu
recoltat și eliberat terenul. Procesele munca ( semanat, intretinut rasad, plantat in camp, lucrari de intreínere,
recoltat, eliberat teren , sunt procese de munca) nu se desfasoara continuu, ci sunt necesare zile pentru ca planta sa se
dezvolte.
dirijate, controlate şi conduse de cultivator.
Sistemul agricol reprezintă un ansamblu de sectoare, tehnologii, mașini și agregate
tehnologice, în care solul este folosit ca principala resursă de producție pentru culturile agricole,
pomicole, viticole, legumicole, floricole, ca și pentru creșterea animalelor 10.
În funcție de aceste elemente sistemele de agricultură pot fi clasificate în: sistem de
agricultură convențională; sistem de agricultură comercială ( extensivă și intensivă) și sistem de
agricultură durabilă sau sustenabilă (agricultura biologică; agricultura organică sau ecologică;
agricultura de precizie).
Agricultura convențională, a fost dezvoltată pentru a face agricultura mai eficientă, dar
care are un risc major pentru mediu. Scopul agriculturii convenționale este de a maximiza
randamentul potențial al culturilor prin aplicarea substanțelor chimice sintetice, organisme
modificate genetic, precum și o serie de alte produse industriale care compromit biodiversitatea,
fertilitatea solului și sănătatea ecosistemelor 11. În conformitate cu FAO, "această metodă
modifică, de obicei, mediul natural, se deteriorează calitatea solului, biodiversitatea este
eliminată."
Agricultura comercială (extensivă și intensivă). Agricultura extensivă se deosebește de
agricultură intensivă. Agricultura extensivă, a cărei mărime se face prin creșterea suprafețelor,
cu inputuri reduse, are o producție foarte slabă și poate crea dezechilibre în mediul înconjurător,
în special în nutriție în cazul în care lucrările mecanice sunt exagerate. Agricultura intensivă (a
cărei mărime se face prin creșterea inputurilor), implică cantități mari de capital, permite
utilizarea fertilizanților, insecticidele, fungicidele și erbicidele și recolta este mecanică.
Agricultura durabilă, constituie viitorul agriculturii. Pentru evidențierea acesteia OCDE
(199712) propune 39 de indicatori privind: resursele financiare ale fermelor, gestionarea
exploatațiilor agricole, utilizarea nutrimentelor, utilizarea pesticidelor, utilizarea apei, calitatea
solului, calitatea apei, conservarea terenurilor, gazele cu efect de seră, biodiversitatea, peisajul,
habitatele sălbatice, utilizarea terenurilor, aspecte sociale ale exploatației.

10
Dumitru Mihai,2000, Cod de bune practici, Editura Vox 2000.
11
Gabriel, D.; Salt, SM.; Kunin, WE.; Benton, TG.,2013, Food Production Vs. Biodiversity: Comparing Organic
and Conventional Agriculture. Journal of Applied Ecology ,[Online], Volume 50, Issue 2: 355-364;
http://apps.webofknowledge.com.libproxy.cc.stonybrook.edu/full_record.do?
product=WOS&search_mode=GeneralSearch&qid=10&SID=4CpkdIbjgdKHalEipLc&page=1&doc=1
12
Organization for Economic Co-operation and Development (OECD) (1991) Environmental indicators:
a preliminary set organization for economic cooperation and development. OECD Publication, Paris
 Agricultura biologică, combină cele mai bune aspecte din agricultura convențională,
cu accent pe obținerea solurilor naturale productive care prezintă un nivel ridicat de activitate
biologică 13. Plantele cultivate, cresc pe energia eliberată din interacțiunea de nutrimente, aceste
substanțe nutritive având nevoie să fie într-un raport echilibrat, pentru o creștere maximă a
plantelor. Soldul mineral este în centrul fertilității echilibrate, cu impact asupra structurii solului,
presiunea buruienilor, utilizarea nutrimentelor și activitatea microbiană 14.
Agricultura organică sau ecologică, constă în utilizarea exclusivă a îngrășămintelor
organice. Procesul și procedurile de obținere a produselor ecologice sunt reglementate de reguli
și principii de producție stricte, care pleacă de la calitatea pe care trebuie să o aibă pământul și
până la obținerea efectivă a produsului final. Rolul acestui sistem de agricultură este de a
produce hrană mult mai curată, mai potrivită metabolismului organismului uman, dar în deplină
corelație cu conservarea și dezvoltarea mediului15.
Agricultura ecologică combină tradiția, inovația și știința de a păstra mediul natural și
promovează relații corecte și de o bună calitate a vieții pentru toate părțile implicate " 16.
În țările din Uniunea Europeană (UE), subvențiile pentru agricultura ecologică sunt
disponibile pentru a genera bunuri și servicii de mediu, cum ar fi reducerea poluării apelor
subterane sau de a crea un peisaj mai divers biologic.
Agricultura de precizie este cea mai avansată formă de agricultură și este practicată în
țările dezvoltate din Europa și în Statele Unite ale Americii. Agricultura de precizie (PA) este o
abordare de management al fermei, care utilizează tehnologia informației (IT), pentru a se
asigura că solul și culturile primesc exact ceea ce au nevoie pentru o sănătate optimă și
productivitate. Procesele de software și servicii includ accesarea datelor în timp real despre
condițiile culturilor, solul și aerul ambiental, împreună cu alte informații relevante, cum ar fi
previziuni meteorologice locale și costurile forței de muncă și a disponibilității. Software-ul de
analiză predictivă ghidează randamentele de orientare de la aceste date și senzorii măsoară
conținutul de umiditate și temperatura solului și a aerului înconjurător. Sateliții și dronele

13
Merrill, Margaret C. "Eco-agriculturi: a review of its history and philosophy." Biological Agriculture &
Horticulture 1.3 , 1983, pp. 181-210.
14
Albrecht, W.A. The Albrecht papers. Vol. 1: Foundation concepts. Acres USA, Kansas City, 1975.
15
Bălan, M., Bălan, Gh., Social Vulnerability: A Multidimensional Analysis of the Development Regions of
Romania, in: Applied Social Sciences: Economics and Politics, Cambridge Scholars Publishing (CSP), editors:
Georgeta Rată și Patricia Runcan, 3-11 pp., 165 -168, 2013
16
Disponibil online la: http://www.ifoam.bio/
robotizate pot oferi imagini, iar informațiile din aceste imagini pot fi prelucrate și integrate cu
senzori și alte date pentru a se obține îndrumări pentru decizii imediate și viitoare 17.
1.2.5. Sistemul agroalimentar.
Conceptul de sistem agroalimentar permite descrierea activităților care participă la funcționarea
alimentației într-o anume societate, prin natura alimentelor și modul de consum al alimentelor. 18
Sistemul agroalimentar este definit ca “un ansamblu de agenți economici aflați în interacțiune
dinamică, participând direct sau indirect la crearea de fluxuri de bunuri și servicii orientate spre
asigurarea alimentației unei populații date”19.
Scopul sistemului agroalimentar este obținerea securității alimentare, ca şi parte
componentă a sistemului securităţii economice, care se realizează prin trei obiective 20:
asigurarea unei producții de alimente adecvate; modernizarea stabilității fluxului de ofertă de
produse agricole; asigurarea accesului la resursele agricole disponibile ale acelora care au
nevoie de ele, realizându-se astfel procurarea alimentelor fundamentale necesare sănătății
oamenilor.
În funcție de gradul de industrializare a sistemului agroalimentar deosebim mai multe stadii:
(agricol, de tranziție, agroindustrial și agro- terțiar) 21.
Stadiul agricol este perceput printr-o economie de auto subzistență cu circuit scurt, producătorii
sunt de fapt consumatorii producției obținute, transportul produselor agricole și comercializarea
erau limitate. Acest stadiu este și acum specific țărilor subdezvoltate, care au un PIB mai mic de
700 US $ pe an pe cap de locuitor.
Stadiul de tranziție, în care avem o dezvoltare a sectorului comercial și este caracteristic
diviziunii muncii și se întâlnește în majoritatea țărilor în curs de dezvoltare cu PIB între 700 și
2800 US$ pe an pe cap de locuitor. Este stadiul în care se pune accent în special pe dezvoltarea
fluxurilor comerciale și financiare.

17
McBratney, A., Whelan, B., Ancev, T., Future Directions of Precision Agriculture. Precision Agriculture, 6, 2005,
pp. 7-23.
18
Malassis Louis, Ghersi Gérard, 2000, Sociétés et économie alimentaire. In: Économie rurale. N°255-256, 2000.
Les cinquante premières années de la sfer. Quel avenir pour l'économie rurale ? pp. 54-60;
http://www.persee.fr/doc/ecoru_0013-0559_2000_num_255_1_5156
19
Ignat Raluca, 2017, Elemente introductive în sistemul agroalimentar,
https://zh.scribd.com/presentation/122419594/Managementul-intreprinderilor-agroalimentare
20
Ciocan Sebastian,2013, Securitatea alimentară în contextul securităţii globale,
http://www.cssp.ro/analize/2013/01/22/securitatea-alimentara-in-contextul-securitatii-globale/
21
Ignat Raluca, Managementul întreprinderilor agroalimentare,
https://ro.scribd.com/presentation/122419594/Managementul-intreprinderilor-agroalimentare
Stadiul agroindustrial, este întâlnit în câteva țări deoarece pentru a fi atins, valoarea adăugată
brută creată în industria de procesare(VAB proces.) trebuie să fie superioară celei din agricultură
(VAB agric.)
Stadiul agroterţiar, caracterizat prin: serviciile sunt preponderente în sistemul agroterţiar; costul
consumului din restaurante este format din două treimi de servicii și o treime de produse; în
cadrul lanțului de producție alimentară, inputurile materiale sunt mai mici decât inputurile
nemateriale (publicitate media, promovare, ambalaj, etc). Una din țările care a ajuns foarte
devreme în acest stadiu este SUA care se situează aici încă de la începutul anului 1980 22.
În cadrul sistemului agroalimentar din România, serviciile sunt repartizate astfel: comerț cu
ridicata 52,9%; comerț cu amănuntul 39%; alimentație publică 6,8%; cercetare dezvoltare 0,9%
și asistență veterinară 0,4%23.
Alimentația publică ca parte integrantă a sistemului agroalimentar, reprezintă una din
laturile importante ale serviciilor turistice.
Activitate economică, alimentația publică nu este destinată să satisfacă numai nevoia
consumatorului turist, ea se asociază tot mai frecvent activităților de turism, și este influențată de
evoluția circulației turistice.
Dependența strânsă dintre alimentația publică și activitatea turistică este evidențiată, în țările
consacrate pe plan turistic. O astfel de tendință este prezentă și în țara noastră în contextul
reașezării și modernizării structurilor organizatorice din turism.
De asemenea, raporturile de intercondiționare sunt evidențiate și de efortul permanent al
alimentației publice de a se alinia mutațiilor intervenite în volumul, structura și exigentele cererii
turistice, rezultat al dezvoltării turismului intern și internațional, al diversificării și multiplicării
formelor de turism24.

1.3. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND MODELAREA

FENOMENELOR TEHNICO-ECONOMICE

Analiza sistemică a aspectelor economice de la nivelul întreprinderilor poate fi o soluție pentru

depășirea crizei modelarii matematice aplicate în întreprinderi, abordare care este mai apropiată
22
Necula Raluca-Alexandra, 2018, Dezvoltarea sistemului agroalimentar în contextul asigurării securității și
independentei alimentare a României, Teză de doctorat, ASE
23
Prelucrat după: INS,TEMPO - HOME: Registrul statistic al întreprinderilor: RSI101A
24
Serviciile de alimentatie publica, http://www.stiucum.com/economie/economia-turismului/Serviciile-de-
alimentatie-publ41445.php
de nevoile reale ale beneficiarilor.
Modelarea sistemelor este în general un principiu de bază în inginerie și în științele sociale, de
reprezentare, printr-un model al entităților aflate în legătură.
1.3.1. Criterii de clasificare ale modelelor
Modelele pot fi clasificate în două categorii principale 25: modele fizice (naturale, materiale)
și modele matematice.
1.Modelul fizic reprezintă o machetă, o instalație sau un dispozitiv fizic care reproduce, de
regulă la scară redusă, caracteristicile sistemului original, cu păstrarea legilor principale de
funcționare ale acestuia (de exemplu, macheta unei clădiri, a unui vehicul etc.). Modelul fizic
este o copie fizică a obiectului modelat, la scară mai mică, iar uneori la scară mai mare.
2.Un model matematic utilizează notații simbolice și structuri matematice de tipul ecuațiilor
algebrice, ecuațiilor diferențiale etc. pentru a reprezenta un sistem. Pe scurt, un model matematic
este un model care reprezintă un sistem prin relații matematice. Într-o definiție mai dezvoltată,
un model matematic este o reprezentare matematică abstractă (prin relații matematice) a unui
obiect (o piesă, un produs, o mașină, o organizație etc.), a unui proces (proces de fabricație
specific sau proces de afaceri) sau a unui concept, această reprezentare matematică fiind utilizată
pentru analiză și planificare. Modelele matematice se folosesc în științele naturii, în discipline
inginerești, în științe sociale etc.
Altă clasificare posibilă a modelelor propune trei categorii 26: modele iconice, modele
analogice, modele matematice.
Un model iconic (model la scară) este o reproducere (copie) fizică a unui lucru (obiect), de
exemplu sub forma unei machete sau a unui model redus la scară (un avion), sau mărit la scară
(modelul unui atom). Adjectivul "iconic" are semnificația "cu caracter de reproducere
figurativă".
Modelele iconice pot apărea la scară în trei dimensiuni, de exemplu un automobil, un pod sau o
linie de producție. Fotografiile sunt alt tip de model iconic, însă doar în două dimensiuni.
Un model analogic (engleză analogical model, analogue model) este un model care
explică un fenomen (deseori denumit "sistem-țintă") prin referire la alt fenomen, considerat ca
fiind analog, mai analizabil sau mai comprehensibil. Această metodă de modelare este denumită

25
British spelling: "modelling", US: "modeling".
26
Banks, Jerry et al. (2001) Discrete-Event System Simulation, Ed. Prentice-Hall
și analogie dinamică. Analogiile dinamice stabilesc analogii între sisteme electrice, mecanice,
acustice, magnetice, electronice etc. Exemple de modele analogice sunt: modelul hidraulic al
unui sistem economic sau modele-circuite electrice ale sistemelor neurale 27. Două
lucruri/fenomene sunt analoage dacă există similitudini relevante certe între ele.
Un model matematic utilizează simboluri și relații matematice pentru a evalua o situație.
Modelele matematice pot fi analitice sau deterministe, respectiv stohastice (probabiliste). Un
model matematic determinist este un model în care fiecare set de stări ale variabilelor este
determinat în mod unic de parametrii modelului și de seturile de stări anterioare ale acestor
variabile. Într-un model stohastic este prezent caracterul aleatoriu, iar stările variabilelor nu
sunt descrise de valori unice, ci mai degrabă de distribuții de probabilitate.
După modul de reprezentare a proprietăților elementelor sistemului sau obiectului sistemic
care trebuie modelat, modelele matematice (MM) se împart în modele funcționale și modele
structurale.
Modelele funcționale reflectă procesele fizice sau informaționale ori funcționarea obiectului
sistemic considerat. De obicei, MM funcționale sunt constituite din sisteme de ecuații care
leagă parametrii de intrare (input-uri), parametrii sistemului și parametrii de ieșire (output-uri)
ai sistemului.
Modelele structurale sunt destinate pentru descrierea structurii obiectului sistemic modelat
(considerat ca sistem cu construcția sa și mecanismul său de funcționare), iar structura
sistemului este determinată de natura elementelor și subsistemelor componente, de
proprietățile acestora și de relațiile dintre ele. Pentru reprezentarea obiectului modelat ca
sistem, acest obiect trebuie descompus în componente funcțional finite, apoi trebuie să fie
identificate relațiile dintre componente în schema generală a obiectului, relațiile dintre obiect
și mediul înconjurător, precum și funcția obiectului.
Având aceste noțiuni generale despre "modelul economic" putem afirma că:
"modelul economic constituie o reprezentare simplificată a fenomenelor și proceselor
economice (a realității economice) având drept scop adâncirea procesului cunoașterii,
elaborarea unor măsuri de ordin practic nemijlocit".
Modelul poate fi definit ca o reprezentare abstractă și simplificată a unui proces economic.
Metoda modelarii este un instrument de cunoaștere științifică și are ca obiect construirea unor

27
Frigg, Roman and Hartmann, Stephan (2006). Models in Science. In: Stanford Encyclopedia of Phylosophy
reprezentări care să permită o mai bună înțelegere și o cunoaștere științifică mai profundă a
diferitelor domenii. Esența metodei modelării constă în înlocuirea procesului real studiat printr-
un model schematizat, mai accesibil studiului.
Putem spune că modelul este o reprezentare izomorfă a realității, care oferă o imagine
intuitivă, dar riguroasă în sensul structurii logice a fenomenului studiat, și permite descoperirea
unor legături și legități greu de stabilit pe alte căi.

Principalele criterii pe baza cărora facem gruparea modelelor economico-matematice

sunt următoarele:

1. În funcție de sfera de reflectare a problematicii economice:

- modele macroeconomice - modele de ansamblu ale economiei;

- modele mezoeconomice - la nivel regional, teritorial;

- modele microeconomice - la nivel de întreprindere, unități, trust, companie, combinat.

2. În funcție de domeniul de proveniență și concepție (între diferitele grupe de modele există

asemănări și întrepătrunderi):

- modele cibernetico-economice (relații I/O cu evidențierea fenomenelor de reglare);

- modele econometrice (elementele numerice sunt determinate statistic) -folosesc metoda de
explicitare a unei tendințe (trend) sau metode de identificare a unei periodicități;
- modele ale cercetării operaționale - permit obținerea unei soluții optime sau apropiate de
optim pentru fenomenul studiat;
- modele din teoria deciziei (cu luarea în considerare a mai multor criterii, factori de risc,
incertitudine);
- modele de simulare - încearcă sa stabilească modul de funcționare al unui organism macro sau
microeconomic prin acordarea unor combinații de valori întâmplătoare variabilelor
independente care descriu procesele;
- modele specifice de marketing.

3. În funcție de caracterul variabilelor:

- modele deterministe (mărimi cunoscute);

-modele stohastice/probabilistice (intervin mărimi a căror valoare este însoțită de o
probabilitate/variabile aleatorii).
4. În funcție de factorul timp:

- modele statice;
- modele dinamice.

5. În funcție de orizontul de timp considerat:

- modele discrete – secvențiale;

- modele continue.
6. În funcție de structura proceselor reflectate:
- modele cu profil tehnologic;
- modele informațional-decizionale;
- modele ale relațiilor umane;
- modele informatice.
7. Din punct de vedere al gradului de cuprindere al realității economice modelele
economice se pot grupa în:
1) modele economice parțiale care reflectă numai unele fenomene sau procese economice;
2) modele economice generale care reflectă fenomene și procese economice caracteristice unui
ansamblu economic.
În general modelele economice se referă la creșterea economică, care poate reflecta progresul
economic privit sub aspectele sale calitative.
8. Din punct de vedere al utilității practice modelele creșterii economice pot fi: 1.modele
operative ale creșterii economice si 2. modele orientative ale creșterii economice.
(1).Modelele operative ale creșterii economice reprezintă modelele așa numite materiale. Ele
sunt o reproducere a realității economice în trăsăturile sale esențiale, dar îmbrăcând o formă
concretă, care presupune nenumărate elemente specifice:
- în primul rând ca instrument de transformare nemijlocită a realității economice, ca urmare a
folosirii factorilor cei mai eficienți ce contribuie la accelerarea progresului economic;
- în al doilea rând, ca o metodă de aprofundare a cunoașterii, luând ca bază analiza rezultatelor
obținute prin folosirea sa.
În întocmirea unui model operativ de creștere economică se definesc două momente:
a. momentul analitic, care presupune selecționarea elementelor esențiale, a trăsăturilor
fundamentale a factorilor care determină progresul economic și care necesită o informare
sistematică completă (statistică) a evoluției producției și a utilizării ei, a forței de muncă, a
structurii și pregătirii profesionale, a dinamicii veniturilor și a modului de repartizare.
Referitor la informații, sub aspectul surselor de date necesare modelării, Leontief 28, care
a întocmit primul balanțele "input-output" arăta că este mai ușor să construim mașini de calcul,
să elaborăm teorii, decât să creăm informații, această greutate fiind în primul rând cauzată de
"perisabilitatea" acestor informații, tocmai datorită progresului economic. În continuare arată că
știința economică are multe echipe cu pregătire matematică, dar nu prea multe rezultate
interesante tocmai pentru că lipsește "materia primă" (informația). De aceea pericolul de a se
lansa în speculații fără informații este foarte mare.
b. momentul sintezei - constituirea modelului.
Pe baza acestor date se întocmește modelul economic, care concentrează astfel anumite fluxuri
de informație matematică într-un sistem unic, transformă informația economică într-un sistem de
indicatori, descoperă caracteristicile proceselor modelate și devine astfel un instrument tehnic de
mare importanță în aprecierea proceselor respective și în adoptarea unor hotărâri.
Să nu uităm însă, că planul și planificarea depășesc cadrul unui determinism matematic, chiar și
atunci când folosim cele mai complicate calcule, cel mai cuprinzător model și că planul este
instrumentul unei politici concrete și alege soluțiile care să asigure utilizarea cât mai eficientă a
resurselor cu preocuparea centrală de a satisface în condițiile date în cea mai mare măsură
nevoile membrilor societății.
(b).Modelele orientative ale creșterii economice - poartă denumirea de modele ideale sau
teoretice. Ele reflectă realitatea în trăsăturile sale esențiale, dar făcând abstracție de nenumărate
verigi, legături intermediare. Forma lor de prezentare este abstractă, în care factorii ce determină
progresul economic apar ca simboluri.
Aceste modele orientative pot fi grupate la rândul lor în :
1. Modelele orientative generale ale creșterii economice
2. Modelele orientative parțiale ale creșterii economice - pot fi modele ale creșterii
producției sau venitului național.
Modelele orientative ale creșterii economice, indiferent că sunt generale sau parțiale sunt
destinate să servească adâncirii cunoașterii teoretice a trăsăturilor și tendințelor ce caracterizează
progresul economic.
28
Wassily Wassilyovitch Leontief (n. 5 august 1905; d. 5 februarie 1999) a fost un economist de origine rusă și
evreiască, stabilitdin tinerețe în Statele Unite. laureat al Premiului Nobel pentru economie (1973)
Valabilitatea acestor modele orientative ale creșterii economice (destinate prognozelor) se află în
raport invers proporțional cu durata perioadei pentru care se elaborează.
Aceasta contravine însă utilizării lor ca instrumente ale prognozei economice. Contradicția poate
fi soluționată în mare măsură, acționând pe două căi:
- prin intensificarea eforturilor de cercetare științifică a factorilor ce pot acționa în perspectivă
asupra dezvoltării economice;
- prin aprecierea cât mai corectă a perioadei optime pentru care se pot elabora modelele, pe baza
măsurii probabilității asupra creșterii anumitor factori.
De remarcat ca niciun model al unui sistem nu va putea include toate caracteristicile sistemului
real și nici un model al unui sistem nu trebuie să includă toate entitățile aparținând unui sistem
real datorita complexității fenomenelor, atât a fenomenelor reale cât și a metodelor matematice
de modelare.
1.3.2. Componentele modelelor matematice
Se pot identifica următoarele elemente ale modelelor matematice 29: constantele sistemului.
variabilele sistemului; parametrii sistemului; relații matematice.
Constantele sistemului. Sunt mărimi invariabile, dependente de fenomenul studiat;
Variabilele sistemului. Acestea sunt mărimi care caracterizează diferite stări ale sistemului, luând
diferite valori (dintr-un domeniu de valori tehnic posibile).
Parametrii sistemului. Acestea sunt mărimi care au o valoare specifică dată, pentru o formulare
particulară a modelului. Pentru modelele de simulare, parametrii rămân ficși în timpul unei rulări
unice pe calculator a simulării.
Relațiile matematice. Sunt ecuații sau inecuații care descriu interacțiunea dintre variabile,
parametri și constante. Relațiile matematice încearcă să descrie funcționarea sistemului în
condițiile impuse de mediul său înconjurător, adică în condițiile variabilelor perturbatoare care
descriu factorii exteriori sistemului.
În etapa de modelare este foarte importantă distincția dintre variabile și parametri, ceea ce
constituie o decizie subiectivă, dictată de opțiunile în nivelul ierarhic al definirii sistemului și de
utilizarea intenționată a modelului sistemului.
Dezvoltarea spectaculoasă a științei are printre trăsăturile sale cele mai semnificative, tocmai

29
Papalambros, Panos Y. et al. (2000).Principles of Optimal Design. Modeling and Computation. 2nd Edition,
Cambridge University Press
aplicarea modelării, a metodelor statistico-matematice și a tehnicii moderne de calcul în
valorificarea informației. Procesul de "matematizare" început în domeniul științelor naturii și al
celor tehnice s-a extins treptat la științele sociale, pe măsura atestării eficienței practice a
metodelor statistico-matematice noi în analiza și proiectarea economică.
Astăzi este cu neputință de conceput o disciplină economică sau socială care să nu folosească în
procesul său de cunoaștere metode de cuantificare, de exprimare numerică, a legităților, a
interdependențelor, de măsurare a tendințelor.
1.3.3. Conținutul modelelor economice
Este caracteristic faptul că însăși economia politică în generalizările sale teoretice, în
deducerea unor teze de maximă generalitate, în analizele sale, de multe ori abstracte, recurge la
metode statistico-matematice, la elaborarea de modele economico-matematice, la exprimarea
numerică, riguroasă a unor procese și fenomene.
Cu atât mai mult, disciplinele economice de "ramură" specifice sunt obligate să recurgă
la acest instrument modern care garantează nu numai precizia formulării concluziilor, dar și
eficiența deciziilor ce se iau, pe această bază, în activitatea economică concretă.
În aplicării modelării și a introducerii metodelor matematice de cercetare în științele
sociale și în special în economie sunt necesare unele precizări.
O primă problemă este aceea că sunt încă autori care pun sub semnul întrebării
măsurătorile care sunt efectuate de știința economică, pe fenomene neprovocate intenționat.
Astfel daca în științele naturii modelele sunt rezultatul a numeroase experiențe, prin
intermediul cărora se tinde spre sesizarea și reproducerea unor procese care au loc în natură, în
știința economică, practic aceste posibilități de a efectua experiențe, nu este posibil.
Anumitele rămâneri în urmă a economiștilor față de dezvoltarea tehnică nu se datorează
numai absenței posibilităților experimentale, ci și insuficienței folosirii tehnicilor avansate de
măsurare și caracterului inadecvat și nesatisfăcător al modelării tezelor, ipotezelor, teoriilor etc.,
dezbătute uneori fără o metodă adecvată.
O altă sursă a controverselor este confuzia că folosirea calculatoarelor electronice la rezolvarea
unor probleme economice este identică cu aplicarea matematicilor în economie. Se pierde din
vedere faptul că acesta - respectiv calculul numeric - este doar o etapă în folosirea
matematicilor pentru rezolvarea problemelor economice.
Calculatoarele moderne de mare capacitate și viteză servesc într-adevăr la soluționarea
unor probleme economice formulate în termeni matematici, dar problema principală este tocmai
formularea matematică, modelarea, fapt de însemnătate teoretică, absolut independent de
existența sau inexistența mașinilor moderne de calcul.
Această, părere greșită de altfel, se întemeiază pe ideea că matematica poate servi numai
la studierea aspectului cantitativ al proceselor și fenomenelor economice și nu și la cel calitativ.
Acest lucru nu este adevărat, deoarece aspectele cantitative dau și calitatea fenomenului studiat.
Astfel, legile economice se definesc nu numai prin obiective ci și sub aspectul cantitativ
referitor la procesele la care se referă: cantitatea de muncă, proporția dintre ramuri, ritmul și
măsura creșterii producției și productivității muncii etc.
Economistul care se îndoiește de posibilitatea "vorbirii" matematice în economie poate să-și
examineze propriile metode de lucru, și se va convinge de contrariu. Va vedea că de fiecare dată,
când va expune o teză, ipoteză sau teorie economică, căreia îi atribuie "calitate", va căuta s-o
întemeieze cantitativ prin anumite date statistice, raportări cantitative, grupări comparative, etc.
O altă problemă în privința utilizării matematicilor în științele economice provine din
interpretarea optimului economic calculat matematic și "optimul" aplicat în practica economică.
Ori, între unele "optime" economice, obținute matematic și politica economică
realizabilă practic există diferențe, ce sunt uneori, dar nu neapărat calitative.
De exemplu când este formulat un obiectiv de plan, stabilindu-i-se criteriul de optim și
găsindu-i-se modelul matematic pentru rezolvarea sa, nu este întotdeauna sigur că soluția
acestui program matematic va putea fi realizată în practică. În viața reală pot interveni factori,
variabile necuantificabile, care nu se pot include în modelul optimizat.
În practică, politica economică, care procedează la modificarea optimului (calculat
matematic) în raport cu restricții necuantificabile, poate avea rezultate diferite de optimul
matematic, tocmai din acest motiv.
Așadar, trebuie să facem deosebire între aplicarea matematicii în știința economică și
în politica economică. Aplicarea matematicii în știința economică nu numai că nu este limitată,
ci dimpotrivă, neaplicarea ei limitează progresul acestei științe.
Folosirea matematicii ca instrument de politică economică este, în schimb, limitată de
variabile necuantificabile sau de necesitatea luării in considerare a unor factori politici și sociali
specifici perioadei pentru care este întocmit modelul matematic.
Este o problemă științifică de primă importanță de a se stabili:
- decalajul existent între optimul economic, calculat matematic și politica obiectiv necesară,
pentru a ști ce pârghii trebuie puse în mișcare în vederea influențării factorilor neeconomici,
astfel ca aceștia să se adapteze economicului;
- mulțimea soluțiilor posibile, pentru a se cunoaște limitele între care să se încadreze politica
economică în scopul de a o ajuta să aleagă între alternative corect calculate, chiar dacă varianta
aleasă nu este cea matematic optimă.
Departe de a considera modelele economice rețete pentru soluții miraculoase , ele oferă o
serie de avantaje și anume:
- o reprezentare intuitivă și totuși riguroasă a fenomenului analizat;
- permite verificarea, prin analogie, a consistenței logice a teoriei;
- facilitează descoperirea prin experimentarea pe model a unor legături și legități la care nu am fi
ajuns ușor pe alte căi;
- contribuie la verificarea corectitudinii procesului de gândire, care duce la luarea unor decizii
mai riguroase științific.
1.3.4. Instrumentarul matematic folosit în modelarea și simularea proceselor tehnico-
economice.
În modelarea și simularea proceselor tehnico-economice instrumentarul matematic
rămâne pentru majoritatea celor care ar fi interesați de acest subiect, greoi datorită slabelor
cunoștințe de matematică aplicată. Astfel, probleme de calcul ale mediei, abaterii medii
pătratice, funcțiilor de producție, calculului integral, MDC ( metodei drumului critic),
programării liniare și ale calcului probabilistic de apreciere a semnificației acestor calcule, sunt
cu greutate acceptate chiar numai pentru a fi citite. Dacă prin generalizarea folosirii
calculatoarelor problemele matematice sunt în cea mai mare parte rezolvate, totuși există cele
legate de înțelegerea fenomenului în sine. Astfel spre exemplu dacă se constată că din ce în ce
mai putini știu sa extragă rădăcina pătrată , rămân totuși destul de mulți cei care știu ca numărul
căruia dorim să-i aflăm rădăcina provine dintr-un număr înmulțit cu el însuși. Această funcție
este acum peste tot începând cu cele mai simple calculatoare și terminând cu telefoanele
mobile. Acum totul este foarte simplu pentru un asemenea calcul: căutam tasta, înscriem
numărul și ni se afișează rădăcina pătrată a numărului. Problema de calcul poate fi însă mai
complicată.
Astfel, pentru a efectua calculul coeficienților unei ecuații, de gradul al II-lea, care redă
legătura dintre îngrășămintele de azot și producția de grâu matematic trebuie sa cunoaștem
metoda celor mai mici pătrate de ajustare a datelor care ne ajută sa întocmim sistemul de ecuații,
după care să rezolvam acest sistem cu ajutorul metodei determinanților (Sarrus). Acum este
suficient să introducem datele într-un fișier și aproape instantaneu toate aceste calcule sunt
efectuate, chiar ni se oferă și reprezentarea grafică.
Daca folosirea actuală a metodelor matematice este rezolvată, aceasta nu înseamnă ca aceste
facilitați de care am vorbit sunt mai utilizate în analizele tehnico -economice.
Nu , nu sunt utilizate cât ar trebui sa fie din două motive care poate au aceeași
importanță, și anume:
- primul este calcul în sine care fiind efectuat cu ajutorul calculatorului nu se mai înțelege
importanța rezultatelor,
- al doilea este că procesul de învățământ nu-i oferă elevului, studentului exemple simple care
să elimine etapele care până acum erau esențiale în înțelegerea unor fenomene.
Putem afirma că în multe explicații procesul de învățământ a rămas în urma progresului
științific, că înțelegerea realizărilor tehnologice este din ce în ce mai grea pentru utilizatori.
Nu mă refer la aspectele constructive ale aparatelor ci la înțelegerea fenomenelor
concrete de care ne folosim : încălzirea în cuptorul cu micro unde, ceasul cu baterie, imprimanta
laser, aparatele digitale de toate tipurile etc. Devenim din ce în ce mai mult utilizatori. Uneori
chiar și pentru a deveni utilizatori este necesar să depunem eforturi cu totul deosebite, cum este
cazul folosirii unor produse – program pentru modelarea și simularea proceselor tehnico-
economice.
În modelarea întreprinderii, în afara regresiilor și a calculului semnificațiilor, este folosit
și un instrumentar matematic mai complex căruia ca utilizatori trebuie sa-i cunoaștem
semnificația, deoarece rezolvările sunt făcute de calculator, cum ar fi:
1. Calculul integral și diferențial 30, a constituit disciplina care a furnizat aparatul tehnic și
conceptul principal pentru întocmirea unor modele matematico-economice, până în jurul anului
1930, când începe să se aplice.
2. Balanțele input – output, model economico-matematic care exprimă interacțiunea
generală din economia națională concepută ca sistem cibernetic. Balanța legăturilor dintre

30
Principiile integrării au fost enunțate de Isaac Newton și Gottfried Wilhelm Leibniz la sfârșitul secolului al XVII-
lea. O definiție riguroasă a integralei a fost dată de Bernhard Riemann. Ea este bazata pe o trecere la limită prin care
se aproximează aria unei regiuni curbilinii prin descompunerea acesteia în zone verticale subțiri.
ramuri (BLR), este un macromodel în care interacțiunile dintre ramuri sunt exprimate prin relații
matematice astfel încât acestea caracterizează fluxurile materiale din economie 31.
3. Programarea liniară. Descoperită în anul 1947, când G.B. Dantzig a pus bazele
"metodei simplex", metodă folosită în rezolvarea problemelor de planificare din US Air Force.
Metoda calculează o soluție admisibilă de bază într-o problemă de optimizare 32.
Aceste metode de modelare economică au o insuficiență și anume: ele presupun ca în
orice împrejurare cel care întocmește modelul are și controlul obiectiv asupra tuturor
variabilelor din model, sau presupune că anumiți factori au o confruntare probabilistică (modele
stohastice).
În realitate, pot apărea factori care să acționeze în sens opus cu ceea ce este prezentat unilateral
într-un model matematic clasic sau bazat pe algebra liniară ca balanțele input-output (intrări-
ieșiri) și programarea liniară.
Se cere deci luarea în considerare a unor variabile necontrolabile obiective din viața economică,
ceea ce a impus nevoia creării unor metode mai adecvate.
4. Teoria jocurilor33, deschide un capitol cu totul nou în istoria modelelor matematico-
economice, deoarece face posibilă incorporarea în model a unor factori care nu sunt obiectul
judecării inițiale.
Merită de amintit și alte metode matematice folosite în problemele de optimizare ca
teoria așteptării, teoria stocurilor, teoria grafurilor 34 care s-au născut din necesitatea rezolvării
unor probleme tehnice.

1.4. ETAPELE PROCESELOR DE MODELARE ȘI SIMULARE

Elaborarea unui model este o analiză sistematică prin care este întocmită o
reprezentare conceptuală (abstractă) a unui sistem sau este descrisă o reprezentare a unui

31
W. Leontief, Analiza input-output,1970, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
32
Gheorghe Grigoras, Programarea liniară, http://gheorghe-grigoras.ieeia.tuiasi.ro/SDOE/5_Programarea
%20LINIARA.pdf
33
Teoria jocurilor (în eng. game theory) este o ramură a matematicii aplicate care abordează problema
comportamentului optim în jocurile cu două sau mai multe persoane, într-un cadru descris de un ansamblu de reguli
precise care stabilesc posibilitățile de acțiune ale fiecărui jucător, precum și modul cum li se acordă acestora, în
final, anumite valori. Teoria jocurilor reprezintă un model abstract de luare a deciziilor; nu trebuie confundat cu o
explicație de luarea a unei decizii în realitatea socială. Punctul comun al tuturor jocurilor imaginat în cadrul teoriilor
este ideea de strategie
34
Un graf este o mulțime de obiecte (numite noduri) legate între ele printr-o mulțime de muchii cărora le pot fi
atribuite direcții
răspuns (output) așteptat al sistemului. Într-o altă formulare, construirea modelului este
procesul (de obicei iterativ) prin care cercetătorii încearcă să elaboreze un model adecvat al
unui sistem fizic sau biologic35.
1.4.1.Etapele procesului de modelare
Etapele elaborării modelului unui sistem (cu aplicare la sistemele de producție) sunt
următoarele36:
‫٭‬definirea problemei. Se stabilesc caracteristicile factorilor sau elementelor care compun
sistemul.
‫٭‬construirea modelului sistemului. Se elaborează un model care cuprinde elementele sau
subsistemele componente, stabilindu-se modul de interacțiune al elementelor/subsistemelor
între ele. În această fază se impune alegerea unui criteriu/unor criterii de performanță al(e)
sistemului modelat. O parte esențială a acestui proces constă în verificarea unui model-
candidat în comparație cu datele (care ajustează datele experimentale), pentru a determina
dacă există o inadecvare între modelul-candidat și modelul pe care dorim să-l elaboram. Se
ține cont de conținutul modelului, legile care caracterizează acest obiectiv: fizice, biologice,
economice, sociale.
‫٭‬stabilirea soluției. Modelul este folosit într-un proces de proiectare a sistemului, urmat de
analize și încercări care conduc la proiecte îmbunătățite. Se obține o soluție atunci când se
consideră că răspunsul obținut la un moment dat este "cel mai bun" în raport cu criteriile de
performanță stabilite.
‫٭‬omologarea modelului sistemului. Omologarea modelului implică supunerea modelului unor
anumiți parametri de intrare (input-uri) și compararea mărimilor de ieșire (output-uri) obținute
pe baza modelului cu cele ale sistemului real. Ambele mărimi de ieșire trebuie să aibă valori
comparabile, printr-o diferență minim admisă, pentru ca modelul să fie acceptat ca o
reprezentare valabilă a sistemului.
‫٭‬realizarea sistemului. Cuprinde o fază preliminară de experimentare (prin funcționare,
instalație pilot, prototip, serie zero etc.), urmată de realizarea integrală când se trece la
construcția sistemului modelat.
35
Hunter, William G. and Jaworski, Andrzej P. (1986). A Useful Method for Model Building II: Synthesizing
Response Functions From Individual Components. Technometrics, Vol.28, No.4, Nov. 1986, pp.321-327
36
Hunter, William G. and Jaworski, Andrzej P. (1986). A Useful Method for Model Building II: Synthesizing
Response Functions From Individual Components. Technometrics, Vol.28, No.4, Nov. 1986, pp.321-327,
https://www.jstor.org/stable/1268981?seq=1#page_scan_tab_contents
1.4.2.Etapele procesului de simulare
Un tip particular de model matematic al unui sistem este modelul de simulare, cu
ajutorul căruia sunt simulate fenomenele ce caracterizează sistemul respectiv, păstrându-se
structura lor logică și succesiunea evoluției în timp, ceea ce permite ca prin variația parametrilor
de intrare să se obțină informații asupra stărilor procesului la momente de timp determinate.
Modelele de simulare pot fi clasificate în modele statice sau dinamice, deterministe sau
stohastice37.
Un model static de simulare, uneori denumit simulare prin metoda Monte Carlo 38,
reprezintă un sistem într-un punct particular în timp. Modelele dinamice de simulare reprezintă
sistemele așa cum se modifică acestea în timp.
Modelele de simulare care nu conțin variabile aleatorii sunt modele deterministe.
Modelele deterministe au un set cunoscut de input-uri care vor conduce la un set unic de output-
uri.
Un model stohastic de simulare are una sau mai multe variabile aleatorii ca variabile de
intrare. Intrările aleatorii conduc la ieșiri aleatorii. Deoarece ieșirile sunt aleatorii, ele pot fi
considerate doar ca estimări ale caracteristicilor adevărate ale sistemului. Un model stohastic
furnizează o relație între caracterizări de tip probabilistic ale mărimilor utilizate pentru
descrierea matematică.
Sistemele pot fi categorisite și ca sisteme discrete sau continue. Un sistem discret este cel în care
variabilele de stare se modifică numai într-un set discret de puncte în timp. Un sistem continuu
este cel în care variabilele de stare se modifică continuu în timp.
Modelele discrete și continue sunt definite analog cu sistemele respective. Alegerea între
utilizarea unui model de simulare discret sau continuu este în funcție de caracteristicile
sistemului și de obiectivele studiului. Astfel, un canal de comunicare ar putea fi modelat în mod
discret, dacă sunt considerate importante caracteristicile și deplasarea fiecărui mesaj.
Dimpotrivă, dacă fluxul de mesaje agregate pe canal este important, modelarea sistemului
utilizând simularea continuă ar putea fi mai adecvată.
37
Banks, Jerry et al. (2001) Discrete-Event System Simulation, Ed. Prentice-Hall
38
Metoda Monte-Carlo(dela cazinourile care genereaza numere leatorii), presupune inlocuirea unui fenomen real cu
un model experiment static, pentru care s-au calculat aproximatii, pe baza generarii de numere aleatorii, rezolvate cu
ajutorul tehnicilor moderne de calcul.Metoda Monte Carlo, accesat 10.09.2018,
http://www.asecib.ase.ro/Dobre/html/capitolul-5.html
"Simularea este o tehnica de realizare a experimentelor, care implica utilizarea unor modele
matematice si logice si care descriu comportarea unui sistem real de-a lungul unei perioade
mari de timp”.
Realizarea experimentului de simulare presupune parcurgerea următoarelor etape :
a) Formularea problemei
b) Culegerea si prelucrarea preliminara a datelor reale
c) Alegerea modelului de simulare
d) Estimarea parametrilor caracteristicilor operative prin procedee din statistică matematică pe
baza datelor reale culese.
e) Evaluarea performanțelor modelului și parametrilor în special prin teste de concordanță.
f) Construirea algoritmului simulării fie prin schema logică detaliata fie prin schema bloc în
funcție de mărimea modelului.
g) Validarea sistemului de simulare prin testarea programului pentru o soluție particulară
cunoscută.
h) Programarea experimentelor de simulare prin considerarea succesivă a valorilor parametrilor
de intrare.
i) Analiza datelor simulate.
Simularea permite in general:
- determinarea formei funcționale a modelului, care exprima legăturile dintre fenomenele
cercetate și estimarea valorilor parametrilor modelului,
- testarea diferitelor căi de acțiune care nu pot fi formulate explicit în cadrul modelului,
- structurarea mai bună a problemei investigate,
- demonstrarea soluțiilor pentru rezolvarea problemei care face obiectul deciziei.