1. NOŢIUNI PRIVIND ANALIZA DIMENSIONALĂ
3)
ŞI TEORIA SIMILITUDINII
1.1. ANALIZA DIMENSIONALĂ
1.1.1. GENERALITĂŢI ASUPRA MĂRIMILOR FIZICE
Analiza dimensională studiază structura relaţiilor fizice, regulile
după care stabilesc formele lor generale şi modul în care aceste reguli se
aplică în practică.
În mişcarea unui fluid intervin diferite entităţi fizice: masa, viteza,
presiunea etc. Mărimea unei entităţi fizice se determină prin măsurare,
adică prin compararea ei cu o mărime de aceeaşi natură, denumită unitate
de măsură. Unitatea de măsură este o mărime de aceeaşi natură cu
mărimea măsurată, luată ca termen de comparaţie, rezultatul măsurării
fiind un număr real denumit valoare numerică a mărimii respective.
Rezultă că operaţia de măsurare a unei mărimi fizice este de fapt o
comparaţie între două mărimi fizice de aceeaşi natură, termenul de
comparaţie fiind unitatea de măsură.
Dacă xi este mărimea unei entităţi fizice, <xi> = ui – unitatea de
măsură a lui xi şi Xi – valoarea numerică a lui xi, atunci expresia ce
reprezintă operaţia de măsurare poate fi scrisă sub forma:
xi = Xi ⋅ ui . (1.1)
Rezultă atunci că valoarea numerică a mărimii este dată de
raportul a două mărimi fizice de aceeaşi natură,
xi
Xi = , (1.2)
ui
rezultatul măsurării exprimând numai aspectul cantitativ; numărul
abstract Xi este legat de fenomen numai prin operaţia de măsurare şi
depinde de mărimea entităţii fizice şi de unitatea de măsură aleasă.
Mărimile fizice de aceeaşi natură pot fi adunate sau scăzute
numai dacă valorile lor sunt exprimate cu aceeaşi unitate de măsură:
AD&TS-1
x 1 ± x 2 = X1 ⋅ u i ± X 2 ⋅ u i = (X1 ± X 2 )u i , (1.
ui fiind unitatea de măsură comună.
Înmulţirea sau împărţirea se efectuează separat pentru valori şi
separat pentru unităţile de măsură:
x 1 ⋅ x 2 = (X1 ⋅ u 1 )(X 2 ⋅ u 2 ) = (X1 ⋅ X 2 )(u 1 ⋅ u 2 ) = X i ⋅ u i = x i , (1.4)
x 1 X1 ⋅ u 1 X1 u 1
= = ⋅ = Xi ⋅ u i = x i . (1.5)
x 2 X2 ⋅ u 2 X2 u 2
Rezultatul este deci o mărime nouă xi cu valoarea Xi şi unitatea de măsură
ui .
Acelaşi principiu se aplică şi pentru ridicarea la putere:
( )( )
x1m ⋅ x n2 = (X1 ⋅ u1 )m (X 2 ⋅ u 2 )n = X1m ⋅ X n2 u1m ⋅ u n2 = X i ⋅ u i = x i .(1.6)
Astfel de relaţii între mărimi fizice se construiesc pentru
exprimarea matematică a legilor obiective care guvernează fenomenele
din natură.
Multe mişcări ale fluidelor sunt atât de complexe, încât studiul lor
exclusiv teoretic nu este momentan posibil. În astfel de cazuri, pentru
determinarea soluţiei efective care corespunde unei anumite mişcări, se
poate proceda astfel: dacă x1, x2, ..., xk sunt toate mărimile fizice care
determină mişcarea, se presupune că există o relaţie funcţională
F(x 1 , x 2 , ..., x k ) = 0 ; anumite considerente referitoare la natura
mărimilor xi permit unele precizări privind forma funcţiei F.
Acest mod de abordare a problemei constituie obiectul analizei
dimensionale. Rezultatele obţinute cu ajutorul acesteia sunt de regulă
completate cu încercările pe modele; studiul unor fenomene prin
efectuarea de încercări pe model constituie obiectul teoriei similitudinii.
 1.1.2. SISTEME COERENTE DE UNITĂŢI DE MĂSURĂ Pentru domeniul mecanic s-au adoptat primele trei mărimi fizice
din Tabelul 1.1: lungimea L, masa M şi timpul T; acestora li se poate
La început, unităţile de măsură erau alese arbitrar, formând ataşa şi temperatura termodinamică Θ (majusculele alăturate mărimilor
sisteme de unităţi care nu erau bazate pe reguli bine determinate; astfel reprezintă formulele lor dimensionale).
de sisteme sunt de tipul necoerent.
Odată cu dezvoltarea tehnică şi ştiinţifică, sistemele necoerente de Tabelul 1.1. Sistemul internaţional de unităţi de măsură.
unităţi de măsură nu au mai corespuns; aceasta şi datorită aparatului Mărimi şi unităţi de măsură fundamentale
matematic care crea posibilitatea exprimării prin relaţii simbolice a Mărimea Unitatea de măsură
legăturilor între mărimile fizice şi a legilor obiective ale fenomenelor. Denumire Simbol
Pe baza unei idei exprimate de Fourier, s-au definit sisteme de Lungime metru m
unităţi de măsură care ţin seama de relaţiile fizice dintre mărimi: Masă kilogram kg
- s-au ales convenabil un număr oarecare de unităţi de măsură Timp secundă s
Intensitate a curentului electric amper A
fundamentale, care măsoară mărimi fizice fundamentale (o unitate
Temperatură termodinamică Kelvin K
de măsură se numeşte fundamentală dacă este independentă în
Cantitate de substanţă mol mol
raport cu toate celelalte unităţi de măsură); Intensitate luminoasă candelă cd
- cu ajutorul unităţilor de măsură fundamentale şi al unor relaţii
fizice s-au exprimate în mod univoc unităţile de măsură ale Tabelul 1.2. Sistemul internaţional de unităţi de măsură.
celorlalte mărimi, denumite şi unităţi de măsură derivate; acest Mărimi şi unităţi de măsură suplimentare
tip de sistem de măsură se numeşte coerent. Mărimea Unitatea de măsură
În cazul general, relaţiile între mărimile fizice sunt de forma (.13) Denumire Simbol
– (1.6). Unghi plan radian rad
Dacă se notează cu <xi> unitatea de măsură a mărimii fizice xi , Unghi solid steradian sr
relaţiei (1.6) îi corespunde următoarea relaţie între unităţile de măsură:
Se poate demonstra că orice mărime fizică derivată xi poate fi
< x1m > ⋅ < x n2 >= u1m ⋅ u n2 = u 3 =< x 3 > . (1.7) exprimată sub forma unui produs dintre o constantă adimensională ki şi
puteri ale mărimilor fundamentale L, M, T şi când este cazul Θ:
Mărimile fizice fundamentale nu diferă în mod esenţial de cele
derivate, alegerea celor fundamentale fiind în cea mai mare parte o x i = k i La M b T c sau x i = k i La M b T c Θ d . (1.8)
chestiune de simplitate şi de exactitate a măsurării. Sistemul internaţional
de unităţi SI a stabilit următoarele mărimi fizice fundamentale si unităţile
lor de măsură (tabelul 1.1).
Există două mărimi fizice pentru care nu s-a putut lua decizia
dacă pot fi integrate mărimilor fizice fundamentale sau celor derivate.
Iată de ce acestea au primit statutul de mărimi suplimentare şi sunt
consemnate în tabelul 1.2.

AD&TS-2
 1.1.3. DIMENSIUNEA UNEI MĂRIMI. FORMULA Tabelul 1.3. Mărimi fizice derivate din hidraulică
DIMENSIONALĂ Mărimea fizică Simbol Formula dimens.
Arie A L2
Dimensiunea este o noţiune generală care poate caracteriza Volum V L3
structura unui sistem coerent de unităţi de măsură, fără a preciza aprioric Unghi plan sau solid α, θ –
aceste unităţi. Moment static al unei suprafeţe plane S L3
Dimensiunea unei mărimi exprimă, sub aspect calitativ, anumite Moment de inerţie al unei suprafeţe plane I L4
proprietăţi ale acesteia care se manifestă în interacţiunea cu alte mărimi Viteză L T-1
fizice în cadrul unui fenomen. v
Notând prin [xi] dimensiunea mărimii fizice xi , relaţia generală Acceleraţie, Acceleraţia terestră a, g L T-2
(1.7) se poate scrie între dimensiuni: Viteză unghiulară T-1
ω
[x 3 ] = [x1m ]⋅ [x n2 ] = [x1 ]m ⋅ [x 2 ]n . (1.9) Perioadă T T
Frecvenţă f T-1
Dimensiunile mărimilor derivate se obţin din relaţii simbolice de Lungime de undă λ L
tip (1.9) privite ca transpunere dimensională a relaţiilor fizice de Densitate ρ L-3 M
definiţie. Pentru exemplificare, dimensiunea forţei, mărime derivată în Forţă, Greutate L M T-2
sistemul SI, este: F, G

[F] = [m]⋅ [a ] = [m] [dv] = [m] [ds]/[dt ] = [m] [ds2] = M L2 = LMT −2 .(1.10)
Greutate specifică γ L-2 M T-2
Momentul unei forţe în raport cu un punct L2 M T-2
[dt ] [dt ] [dt ] T sau cu o axă
M
Relaţiile de tipul (1.10) se numesc formule dimensionale. Cantitate de mişcare H L M T-1
Formula dimensională a unei mărimi fizice este expresia unităţii Moment cinetic L2 M T-1
de măsură a acelei mărimi fizice, în funcţie de unităţile de măsură K
fundamentale; în mecanică are întotdeauna forma Lucru mecanic, L, L2 M T-2
Energie E, U
[x i ] = [L]a [M]b [T]c sau [x i ] = [L] [M ] [T ] [Θ] . L2 M T-3
a b c d Putere P
(1.11)
Efort unitar, τ, p L-1 M T-2
În loc de [L]a [M]b [T]c se mai poate scrie [La Mb Tc] sau numai La Mb Tc Presiune
p
dacă nu se pot produce confuzii. În tabelul 1.3 sunt date formulele
Coeficient de compresibilitate izotermă βT L M-1 T2
dimensionale ale principalelor mărimi din hidraulică.
Dimensiunea unei mărimi fizice xi, în raport cu o unitate de Coeficient de dilatare volumică izobară αp Θ-1
măsură fundamentală, este puterea acelei unităţi de măsură fundamentale Viscozitate dinamică η L-1 M T-1
în formula dimensională a lui xi. Mărimile ale căror formule Viscozitate cinematică ν L2 T-1
dimensionale sunt de forma [xi] = L0 M0 T0 = 1 se numesc mărimi Tensiune superficială σ M T-2
adimensionale; celelalte se numesc mărimi dimensionale. Debit volumic Q L3 T-1
Ecuaţia dimensională ce corespunde unei relaţii între mărimi Debit masic Qm M T-1
fizice este relaţia obţinută prin înlocuirea, în relaţia iniţială, a mărimilor
Debit de greutate Qg L M T-3
fizice prin formule dimensionale corespunzătoare.
AD&TS-3
 1.1.4. TEOREMELE ANALIZEI DIMENSIONALE ŞI
APLICAREA LOR ÎN HIDRAULICĂ
PRIMA TEOREMĂ A ANALIZEI DIMENSIONALE – TEOREMA
OMOGENITĂŢII
O relaţie între mărimi fizice are sens fizic numai dacă termenii
săi sunt omogeni în raport cu unităţile de măsură fundamentale, oricare
ar fi sistemul de unităţi de măsură utilizat.
Cu alte cuvinte, toţi termenii trebuie să aibă aceeaşi formulă
generală dimensională, adică aceleaşi dimensiuni.
Acest principiu poate fi utilizat în primul rând pentru verificarea
oricărei relaţii stabilite între mărimile fizice: pentru ca o asemenea relaţie
să fie corectă, este necesar, dar nu şi suficient, ca ea să fie dimensional
omogenă.
O relaţie F(x 1 , x 2 , ..., x k ) = 0 între mărimile care determină un
fenomen fizic va fi numită completă dacă este dimensional omogenă şi
dacă x1, x2, ..., xk sunt toate mărimile fizice (variabile sau constante) care
determină fenomenul.
Fie k mărimi fizice x1, x2, ..., xk cu formulele dimensionale:
[x1 ] = La1 M b1 T c1 , [x 2 ] = La 2 M b2 T c2 , … şi [x k ] = La k M bk T ck .
x1 x2 … xk
L a 1 a 2 ... a k
Matricea din tabelul (1.12)
M b1 b 2 ... b k
T c1 c 2 ... c k
A DOUA TEOREMĂ A ANALIZEI DIMENSIONALE
O relaţie fizică, omogenă în raport cu un anumit sistem coerent
de unităţi de măsură, nu îşi modifică forma la schimbarea sistemului de
unităţi de măsură, dacă şi numai dacă dimensiunile mărimilor derivate
se exprimă în ambele sisteme sub formă de produse de puteri.
Conform acestei teoreme, în domeniul mecanic formula
dimensională a unei mărimi derivate xi se exprimă, conform relaţiei
(1.11), univoc în funcţie de dimensiunile fundamentale L, M şi T:
[x i ] = Lai M bi T ci .
Mărimea derivată xi se va scrie atunci:
(
x i = X i m a i ⋅ kg bi ⋅ s ci ) (1.14)
unde: Xi este valoarea mărimii derivate, m, kg şi s – unităţile de măsură
ale mărimilor fundamentale L, M şi T, iar produsul mai·kgbi·sci – unitatea
de măsură derivată.
Generalizând, în cazul unui sistem cu Aj mărimi fizice
fundamentale, j = 1, 2, …, k, formula dimensională a unei mărimi
derivate devine:
[x i ] = A1α i1
⋅ A α2 i 2 LA αk ik , (1.15)
iar mărimea derivată se va scrie:
(
x i = X i u 1αi1 ⋅ u α2 i 2 ⋅ ... ⋅ u αk ik ) (1.16)
în care u1, …, uk sunt unităţile de măsură ale mărimilor fundamentale Aj,
iar produsul u1αi1 ⋅ u 2αi 2 ⋅ ... ⋅ u kαik – unitatea de măsură derivată.

se numeşte matricea dimensională a mărimilor x1, x2, ..., xk. Dispunerea

acestor mărimi şi a mărimilor fundamentale L, M şi T ca în (1.12)
permite scrierea imediată a matricei dimensionale: fiecare element al
acesteia este dimensiunea mărimii de pe coloana respectivă, în raport cu
mărimea fundamentală de pe linia respectivă.

AD&TS-4
 A TREIA TEOREMĂ A ANALIZEI DIMENSIONALE – TEOREMA π a 1λ 1 + a 2 λ 2 + K + a k λ k = 0 ,
(TEOREMA LUI VASCHY – BUCKINGHAM SAU A PRODUSELOR) b1λ 1 + b 2 λ 2 + K + b k λ k = 0 , (1.19)
O relaţie completă F(x1 , x2 , …, xk) = 0, între mărimile fizice x1 , c1 λ 1 + c 2 λ 2 + K + c k λ k = 0 .
x2 , … şi xk care determină un fenomen fizic, scrisă cu respectarea
primelor două teoreme ale analizei dimensionale, poate fi scrisă ca o Acest sistem omogen de trei ecuaţii cu k necunoscute λi , admite
relaţie între k – j complexe adimensionale sub forma totdeauna soluţia banală:
(
ϕ Π1 , Π 2 ,..., Π k − j = 0 , ) (1.17) λ1 = λ 2 = K = λ k = 0 .

dacă se renunţă la sistemul standard şi se adoptă un sistem de unităţi de Fie matricea

măsură propriu fenomenului, format din j mărimi alese dintre cele k care
participă la fenomen; în relaţie Π1 , Π2 , …, Πk-j sunt produse
adimensionale, independente între ele, formate cu mărimile x1 , x2 , … şi
xk , iar j este rangul matricei dimensionale a acestor mărimi.
Dacă se iau în discuţie mărimi xi ce aparţin domeniului mecanic,
într-adevăr, relaţia F(x1 , x2 , …, xk) = 0 poate fi pusă întotdeauna sub
forma unei sume de termeni care, prin ipoteză, au aceleaşi dimensiuni în
raport cu L, M şi T. Împărţindu-i pe toţi cu unul oarecare dintre ei, se
obţine relaţia de forma ϕ(Π1 , Π2 , …) = 0, unde Π1 , Π2 , …sunt produse
adimensionale ale mărimilor x1 , x2 , … xk.
Se poate arăta că există numai k – j asemenea produse
independente între ele. Pentru aceasta se consideră produsul Πi ales
oarecare dintre produsele Π1 , Π2 , …, pentru care poate fi scrisă relaţia
generală de forma expresiei (1.8):
Π i = k i x1λ1 x λ2 2 L x λk k ,
(.18)
în care ki este o mărime adimensională. Formula dimensională a acestuia
este
[Π i ] = [x1λ x λ2 L x λk ] = (L M ) (L
λ1
a 1 a 2 ... a k
M d = b 1 b 2 ... b k , (1.20)
c1 c 2 ... c k
care se observă că este exact matricea dimensională a mărimilor x1, x2, ...,
xk. Dacă se aleg n linii şi n coloane din Md , elementele de la intersecţiile
acestor linii şi coloane, luate în ordinea în care figurează în Md formează
o matrice pătrată al cărui determinant se numeşte minor de ordinul n al
lui Md. Ordinul maxim j al minorilor nenuli ai lui Md se numeşte rangul
matricei Md sau rangul sistemului (1.19); este evident faptul că j ≤ 3 şi j
≤ k. Dacă j = k, sistemul (1.19) admite numai soluţia banală. Dacă j < k,
sistemul (1.19) admite pe lângă soluţia banală încă k – j soluţii liniar
independente (soluţii care nu se pot deduce unele din altele prin
combinaţii liniare). Cum fiecărei soluţii (λ1, λ2, … , λk) îi corespunde un
produs adimensional de forma (1.18), rezultă că există k – j produse Πi
independente între ele (adică produse care nu se pot deduce unele din
altele prin înmulţiri sau împărţiri).
O mărime adimensională este definită ca o mărime a cărei
formulă dimensională generală de forma [x1 ] = A1α1 A α2 2 L A αk k este egală
cu unitatea, adică: [x1 ] = A10 A 02 LA 0k = 1 . (1.21)
Conform relaţiei (1.2) scrisă simbolic între dimensiuni:
) ( )
λ2 λk

[X i ] = [x i ] = 1 ;
a1 b1
1 2 k
T c1 a2
M b 2 T c2 K La k M bk T ck =
. (1.22)
=L a1λ1 + a 2λ 2 +K+a k λ k
M b1λ1 + b 2λ 2 +K+ b k λ k
T c1λ1 + c2λ 2 +K+ ck λ k [u i ]
un număr Xi se încadrează în această definiţie deoarece xi şi ui sunt
Produsul Πi fiind adimensional, rezultă că:
mărimi fizice de aceeaşi natură.
AD&TS-5
 O a doua categorie de mărimi adimensionale este formată din În continuare va fi prezentată una dintre metodele practice de
acele mărimi ale căror valori sunt independente de sistemul de unităţi de obţinere a complexelor adimensionale:
măsură folosit. Numerele abstracte Xi nu se încadrează în această Conform enunţului Teoremei π, se adoptă un sistem coerent de
categorie deoarece sunt dependente de unitatea de măsură ui . Condiţia unităţi de măsură xj , j = 1, …, k; toate mărimile x1 , x2 , …, xn pot fi atunci
este îndeplinită de rapoarte dintre produse alcătuite din mărimi la diferite exprimate prin relaţii de tipul (1.16):
puteri şi definite, în practică, în legătură cu un acelaşi fenomen fizic:
( )
x i = X i x 1αi1 ⋅ x α2 i 2 ⋅ ... ⋅ x αk ik , cu i = 1, 2, …, n, (1.26)
A1α1 A α2 2 L A αk k
Π= (1.23) unde Xi este valoarea determinată a mărimii derivate xi în raport cu
B1β1 Bβ22 L Bβkk
fenomenul, iar x1αi1 ⋅ x 2αi 2 ⋅ ... ⋅ xkαik - unitatea de măsură derivată, proprie
sau, cu forma matematică echivalentă: fenomenului studiat.
Π = A1α1 A α2 2 L A αk k B1−β1 B 2−β2 L B k−βk , (1.24) Complexele adimensionale determinate în raport cu fenomenul
studiat se notează cu Πxi şi au forma
astfel încât mărimea Π să fie adimensională: [Π ] = 1 . xi
Π xi = α , cu i = 1,…, n. (1.27)
Relaţia (1.23) este convenabilă interpretării fizice, în timp ce x 1 i1 ⋅ x 2 i 2 ⋅ ... ⋅ x αk ik
α

forma (1.24) justifică alegerea literei Π, notaţie consacrată în matematică Valorile exponenţilor αij (i = 1, …, n şi j = 1, …, k) se obţin din
pentru produs. condiţia de adimensionalitate (1.22) care devine:
v⋅L [Π xi ] = [x i ] = 1 , i = 1,…, n. (1.28)
Spre exemplu, mărimea Re definită de expresia: Re = , în
ν [x1 ] [x 2 ] L[x i ]α
α i1 αi 2 ii
L[x k ]
αik

care v este viteză, L – o lungime şi ν – viscozitatea lichidului, este

adimensională, fiind uşor de verificat că în orice sistem de unităţi de
măsură [Re ] = 1 ; pentru exemplificare, folosind datele paragraful 1.1.2 şi
datele din tabelul 1.3, rezultă:
unde dimensiunile tuturor mărimilor xi se exprimă în sistemul
dimensional standard.
Astfel, pentru fiecare Πxi , atât la numărător cât şi la numitor apar
puteri ale aceloraşi dimensiuni fundamentale, care prin identificare

[Re] = [v] ⋅ [L] = LT2 −⋅1L = 1 .

−1
[ν] LT
Toate mărimile definite în acest mod se numesc complexe
adimensionale, iar litera Π este de regulă însoţită de un indice care
precizează o mărime caracteristică; pentru Re = Πν.
Complexele adimensionale importante, cu rol deosebit, se numesc
criterii şi primesc denumiri şi notaţii speciale; este şi cazul exemplului
anterior, numit criteriul Reynolds, cu notaţia Re.
conduc la un sistem de p ecuaţii (p este numărul de mărimi fundamentale
din sistemul dimensional standard) cu k necunoscute (k este numărul de
mărimi fundamentale din sistemul propriu fenomenului).
În domeniul mecanic, unde sistemul dimensional este LMT, p =
3, iar matricea dimensională de forma (1.20) este:
a 1 a 2 ... a k ... a n
M d = b 1 b 2 ... b k ... b n ; (1.29)
c1 c 2 ... c k ... c n

AD&TS-6
pe de altă parte, în acest domeniu care include mecanica fluidelor şi
hidraulica, pot fi identificate întotdeauna trei mărimi care pot fi alese ca
unităţi de măsură fundamentale proprii fenomenului studiat, situaţie în
care k = p = 3. Rangul matricei Md fiind egal cu numărul mărimilor
fundamentale, pentru fiecare Πxi rezultă un sistem de trei ecuaţii cu trei
necunoscute (αi1 , αi2 , şi αi3), compatibil şi determinat, care poate fi
rezolvat. Introducând în (1.27) valorile exponenţilor, se găsesc expresiile
particulare ale complexelor adimensionale. Rezultatele obţinute pot fi
împărţite în două categorii:
• pentru i = 1, …, k se reduce numărul de mărimi deoarece Πxi = 1.
Într-adevăr, chiar fără a reveni la sistemul dimensional standard,
este uşor de văzut că pentru acest i condiţia (1.28) este îndeplinită
numai dacă αii = 1, restul exponenţilor fiind nuli (αi1 = αi2 = …
= αii-1 = αii+1 = … = αik = 0);
• pentru i = k+1, …, n se obţin noile mărimi adimensionale
conform celor arătate.
Relaţia F(x1 , x2 , …, xk , xk+1 , …, xn) = 0 poate fi scrisă acum,
conform Teoremei π, în forma generală:
F(Π x1 , K , Π xk , Π xk +1 , K , Π xn ) = 0 , (1.30)
sau ţinând seama de cele menţionate anterior la prima categorie,
F(1, K ,1, Π xk +1 , K , Π xn ) = 0 . (1.31)
Trecând la forma (1.17), această expresie devine
ϕ(Π xk +1 ,..., Π xn ) = 0 . (1.32)
Dacă se are în vedere modul în care au fost alcătuite, relaţiile (1.30) –
(1.32) sunt adimensionale, adică toţi termenii au formula dimensională
egală cu unitatea.
Alegerea mărimilor x1 , x2 , …, xk nu este totuşi pe deplin arbitrară.
Pentru succesul metodei este bine să se ţină seama de la început de
următoarele elemente:
¾ fiecare mărime fundamentală x1 , x2 , …, xk din sistemul standard
în care se scrie relaţia completă F(x1 , x2 , …, xk , xk+1 , …, xn) = 0
trebuie să intervină cel puţin într-una dintre unităţile de măsură
legate de fenomen; în caz contrar, mărimea fundamentală
respectivă intervine într-unul dintre complexele Πxi la numărător,
şi acesta nu mai poate fi făcut adimensional;
¾ numai cu mărimile fundamentale x1 , x2 , …, xk nu trebuie să se
poată forma un complex adimensional; în caz contrar, aceste
mărimi nu pot forma împreună cu oricare dintre mărimile xk+1 ,
…, xn un complex adimensional;
¾ orice putere a unui produs adimensional este tot un complex
adimensional care poate fi utilizat în relaţia (1.32), dacă acest fapt
este considerat favorabil în rezolvarea unor probleme.

AD&TS-7
 Pentru aplicarea perceptelor menţionate în hidraulică se porneşte
de la legile care guvernează mişcarea fluidelor în regim subsonic izoterm,
mărimile fizice caracteristice fenomenelor încadrându-se în următoarele
categorii:
- caracteristicile geometrice ale domeniului fluid ce definesc
condiţiile la limită ale fenomenului – lungimea lk,
adâncimea/înălţimea b, lăţimea/diametrul d;
- caracteristicile cinematice şi dinamice ale mişcării – viteza v,
timpul t, presiunea/ gradientul de presiune/forţa de rezistenţă la
înaintare p;
- caracteristicile fizice ale fluidului – densitatea ρ, viscozitatea
cinematică ν, coeficientul de tensiune superficială σ, modulul de
elasticitate Ε;
- caracteristicile câmpului de forţe masice în care se desfăşoară
fenomenul exprimate prin componentele forţei masice unitare
rezultante; în câmp gravitaţional paralel şi uniform, forţa masică
unitară este acceleraţia gravitaţiei g.
Relaţia generală între cele n = 11 mărimi fizice care participă la
fenomen se poate scrie ca o relaţie matematică, cu respectarea primelor
două teoreme ale analizei dimensionale:
F(l k , b, d, v, t , p, ρ, ν, σ, E, g ) = 0 . (1.33)
Se alege ca sistem dimensional standard sistemul LMT şi,
considerând formule dimensionale de tip (1.9) şi datele din tabelul 1.3,
rezultă următoarea matrice dimensională:
lk b d v t p ρ ν σ E g (
L 1 1 1 1 0 −1 − 3 2 0 − 1 1
= Md. (1.34)
M 0 0 0 0 0 1 1 0 1 1 0
T 0 0 0 −1 1 − 2 0 −1 − 2 − 2 − 2
Matricea conţine cel puţin un determinant de ordinul 3 nenul, deci
rangul matricei este k = 3. Conform Teoremei π , dintre cele n = 11
mărimi fizice se aleg k = 3 mărimi drept unităţi de măsură fundamentale
AD&TS-8
proprii fenomenului studiat; rezultă că relaţia (1.33) se poate reduce la o
relaţie între n – k = 8 complexe adimensionale.
Presupunând că (1.33) este o relaţie completă, oricare dintre
sistemele de complexe adimensionale care se pot obţine prin procedeul
expus reflectă corect dar nu întotdeauna şi util fenomenul, deoarece
forma sub care sunt prezentate rezultatele depinde de factorul subiectiv al
alegerii unităţilor de măsură proprii fenomenului. Problema
fundamentală este deci următoarea: care 3 dintre cele 11 mărimi din
relaţia generală (1.33) trebuie alese, astfel încât rezultatele să ofere
maximum de utilitate în descrierea fenomenului? Pentru această operaţie
nu pot fi date reguli precise, alegerea fiind subiectivă; o recomandare de
principiu este ca aceste mărimi să aibă o influenţă preponderentă în
desfăşurarea fenomenului.
Teorema π, în strânsă legătură cu teoria similitudinii, este utilizată
în mod curent la prelucrarea şi interpretarea rezultatelor experimentale.
Revenind la relaţia (1.33), în urma experienţei acumulate de
diverşi autori în studiul fenomenelor hidraulice, se recomandă ca cele 3
unităţi de măsură proprii fenomenului studiat să fie alese astfel:
- o mărime care să descrie geometria domeniului, denumită
lungime caracteristică – lk;
- o mărime cinematică, în general viteza v:
- o mărime care să caracterizeze natura fluidului, în general
densitatea ρ.
În aceste condiţii, aplicarea Teoremei π transformă relaţia (1.33)
într-o relaţie de tipul (1.30):
)
F Π lk , Π b ,Π d , Π v , Π t , Π p , Π ρ , Π ν , Π σ , Π E , Π g = 0 , (1.35)
care se aduce la forma (1.32) deoarece Πlk = Πv = Πρ = 1:
( )
ϕ Π b ,Π d , Π t , Π p , Π ν , Π σ , Π E , Π g = 0 . (1.36)
Expresiile complexelor adimensionale se obţin cu ajutorul
relaţiilor de tipul (1.27) ca relaţie de definiţie şi (1.28) pentru condiţia de
adimensionalitate care permite determinarea exponenţilor αij , cu j = l, v,
ρ.
 Pentru exemplificare, complexul adimensional corespunzător σ
viscozităţii cinematice este definit de expresia: tensiune superficială Πσ = ; modulului de elasticitate
lk ⋅ v2 ⋅ ρ
ν E g
Πν = α νρ
, (1.37) ΠE = ; acceleraţiei gravitaţiei terestre Π g = , care se
l αk νl ⋅v α νv
⋅ρ v2 ⋅ ρ l −k1 ⋅ v 2
pentru care condiţia de adimensionare se scrie: introduc apoi în relaţia adimensională generală (1.36).
Complexele adimensionale obţinute pot fi împărţite în patru
[Π ν ] = [ν] = 1; (1.38) categorii:
[l k ] [v]α [ρ]α
α νl νv νρ 1. complexe care introduc condiţii la limită – Πb , Πd şi iniţiale – Πt ;
2. un criteriu ce caracterizează mişcarea fără a ţine seama de
în sistemul dimensional standard LMT, condiţia (1.38) devine: viscozitate, deci poate fi utilizat şi în dinamica fluidului perfect –
L2 T −1 L2 T −1 Πp ;
[Π ν ] = = = L0 M 0 T 0 . 3. complexe care introduc influenţa caracteristicilor fizice ale
L α νl
(LT ) (L M )
−1 α νv −3 α νρ ανl +α νv −3ανρ
L M
ανρ
T − α νv
fluidului – Πν , Πσ şi ΠΕ ;
Exponenţii se determină în urma rezolvării sistemului de ecuaţii: 4. un criteriu ce ţine seama de acţiunea forţelor masice – Πg .
Unele complexe adimensionale pot fi scrise folosind notaţii şi
⎧pentru L : α νl + α νv − 3α νρ = 2 denumiri consacrate în hidraulică:
⎪ • Criteriul Strouhal (al homocroniei):
⎨pentru M : α νρ = 0 ,
⎪ l
⎩pentru T : − α νv = −1 Sh = k ; (1.39)
v⋅t
cu soluţia: ανl = 1, ανv = 1, ανρ = 0. • Criteriul Euler:
În aceste condiţii, relaţia (1.37) devine: p
Eu = 2 ; (1.40)
ν 1 v ⋅ρ
Πν = = ,
l k ⋅ v Re • Criteriul Weber:
l ⋅ v2 ⋅ ρ
în care , după cum se observă, se regăseşte criteriul Reynolds (Re). We = k , (1.41)
Prin repetarea procedeului se obţin celelalte complexe σ
b • Criteriul Cauchy:
adimensionale corespunzătoare: dimensiunilor liniare Π b = şi v2 v2
lk Ca = = 2 , (1.42)
d t p E c
Π d = ; timpului Π t = ; presiunii Π p = 2 ; coeficientului de ρ
−1
lk lk ⋅ v v ⋅ρ în care celeritatea c este viteza de propagare a undelor în mediul
elastic;

AD&TS-9
 • Criteriul Froude: unde xn este variabila dependentă, ϕ1(Πxk+1, …, Πxn-1) – funcţia
v2 adimensională sau coeficientul de adimensionalitate C, iar
Fr =
lk ⋅ g
. (1.43) ( )
x1α n1 ⋅ x2α n 2 ⋅ ... ⋅ x kα nk – produsul puterilor variabilelor şi parametrilor.
Cu aceste expresii relaţia (1.36) ia forma finală: Această relaţie dimensională are o importanţă practică deosebită
deoarece prezintă dependenţa funcţională explicită a variabilei xn de x1 ,
⎛b d ⎞ x2 , …, xk . Ceea ce nu poate preciza teorema π, aceasta fiind una dintre
ϕ⎜⎜ , , Sh −1 , Eu , Re −1 , We −1 , Ca −1 , Fr −1 ⎟⎟ = 0 (1.44)
⎝ lk lk ⎠ limitele sale, este coeficientul adimensional C, a cărei valoare trebuie
determinată pe alte căi.
care are un caracter de generalitate suficient de pronunţat. Dacă se ia în considerare relaţia (1.26), produsul
Pentru rezolvarea unor probleme este necesară alegerea altor
mărimi ca unităţi de măsură legate de fenomen.
( )
x1 ⋅ x2α n 2 ⋅ ... ⋅ x kα nk este unitatea de măsură a variabilei dependente xi ,
α n1

De multe ori teorema π se foloseşte prin explicitarea unei mărimi rezultând ca mărimea C este în final un factor numeric, determinat în
fizice xn , considerată variabilă dependentă, în funcţie de celelalte mărimi raport cu fenomenul considerat, în funcţie de valorile complexelor
xi , i = 1, …, n–1, considerate variabile independente sau parametrii. adimensionale de care depinde. Aplicarea ecuaţiilor adimensionale ce
Relaţia generală F(x1 , x2 , …, xn) = 0 devine: corespund unei întregi clase de fenomene de aceeaşi natură, conform
teoriei similitudinii, reprezintă de fapt atribuirea unor valori complexelor
x n = F1 (x 1 , x 2 , … , x k , x k +1 , … , x n -1 ) . (1.45) adimensionale legate de condiţiile specifice fenomenelor. Astfel,
coeficientul C ia valori care permit determinarea dependenţei funcţionale
Alegerea variabilei dependente xn diferită de x1 , x2 , …, xk , este
extrem de importantă şi se bazează pe cunoştinţe prealabile legate de (1.48).
În instalaţii apare însă de multe ori necesitatea luării în
desfăşurarea fenomenului fizic. Rezultatul aplicării teoremei π asupra
considerare a diferenţelor de temperatură, fie între fluid şi frontiera
relaţiei (1.45)se concretizează în expresia
domeniului, fie între diferite zone ale curentului fluid. În continuare vor
Π xn = ϕ1 (Π xk +1 ,..., Π xn −1 ) ; (1.46) fi prezentate câteva elemente necesare înţelegerii naturii şi semnificaţiei
criteriilor specifice mişcării fluidelor în regim neizoterm.
din condiţia de omogenitate, membrul drept este adimensional deoarece În acest regim, în relaţia (1.33), pe lângă mărimile din mecanică
[Π xn ] = 1 . trebuie introduse mărimi termice suplimentare. Mărimile fizice alese în
Dacă se aplică (1.27) se poate scrie atunci: cazul tratat anterior drept unităţi de măsură proprii fenomenului studiat
xn (lungimea, viteza, densitatea) nu mai sunt suficiente, deoarece nu pot
= ϕ1 (Π xk +1 ,..., Π xn −1 ) (1.47) forma cu mărimile de natură termică complexe adimensionale. Pentru
x 1α n1 ⋅ x 2 ⋅ ... ⋅ x αk nk
αn 2
aplicarea cu succes a teoremei π, sistemul de unităţi proprii fenomenului
sau trebuie completat cu cel puţin o mărime de natură termică.

( ) ( )
x n = ϕ1 (Π xk +1 ,..., Π xn −1 ) x 1α n1 ⋅ x α2 n 2 ⋅ ... ⋅ x αk nk = C x 1α n1 ⋅ x α2 n 2 ⋅ ... ⋅ x αk nk
(1.48)

AD&TS-10
 În continuare vor fi prezentate cele mai utilizate două metode de x1 p k i x α2 i 2 x 3αi 3 L x iαii L x αn in
aplicare a analizei dimensionale în cazuri concrete: =∑
x α2 12 x 3α13 x α4 14 i =0 x α2 i 2 x 3αi 3 x α4 i 4
Să se determine funcţia
unde membrul drept este o sumă de produse adimensionale ale mărimilor
x1 = F1 (x 2 , x 3 , …, x n ) (1.49) fizice x2 , x3 , … , xn .
Conform teoremei produselor şi relaţiei (1.18), relaţia (1.49)
care exprimă, în cadrul unui fenomen fizic, dependenţa mărimilor fizice
poate fi scrisă sub forma
x1 de x2, x3, …, xn.
Se presupune relaţia (1.49) completă, adică e dimensional Π x1 = ϕ1 (Π x 2 , Π x 3 ,..., Π xn ) , (1.51)
omogenă, iar x2, x3, …, xn xn sunt toate mărimile fizice care determină unde Πx1 , Πx2 , Πx3 , … , Πxn sunt produse adimensionale ale mărimilor
fenomenul studiat. Este deci necesară stabilirea tuturor mărimilor fizice fizice xi , i = 1, 2, …, n (Πx2 = Πx3 = Πx4 = 1 în urma alegerii mărimilor
care determină fenomenul, etapă care se bazează pe experienţă şi intuiţie: fizice fundamentale): rezultă că relaţia poate fi adusă la forma (1.46):
trebuie luate în calcul nu numai variabilele, ci şi constantele fizice şi nu
trebuie luate în calcul mărimi fizice care nu sunt specifice fenomenului Π x1 = ϕ1 (Π x 5 , Π x 6 ,..., Π xn ) , (1.52)
respectiv (neglijarea unora dintre mărimile fizice determinante sau
includerea unora care nu au rol determinant conduce la rezultate eronate). care conţine n – 3 complexe adimensionale Πxi , 3 fiind rangul matricei
dimensionale de forma (1.34).
METODA LUI RAYLEIGH x
Dacă se ia α α1 α = Π x1 , relaţia (1.52) devine
Este bazată pe aproximarea funcţiei (1.49) prin polinoame în x 2 12 x 3 13 x 4 14
variabilele x2, x3, …, xn (teorema de aproximare a lui Weierstrass);
x1 = x α2 12 x 3α13 x α4 14 ϕ1 (Π x 5 , Π x 6 ,..., Π xn ) . (1.53)
admitem că pentru p suficient de mare (p > 4),
p Funcţia (1.50) fiind dimensional omogenă prin ipoteză, pentru
x 1 = F1 (x 2 , x 3 , ..., x i …, x n ) = ∑ k i ⋅ x α2 i 2 ⋅ x 3αi 3 L x iαii L x αn in (1.50) determinarea exponenţilor α12 , α13 , α14 şi a produselor Πxj , cu j = 5, 6,
i =0
…, n, se ţine seama de faptul că în relaţia (1.50) mărimea fizică x1 are
unde ki , i = 0, 1, 2, 3, …, p, sunt constante adimensionale. Pentru aceleaşi dimensiuni cu termenul general al sumei; astfel, pentru x1 şi
simplificarea expunerii, să admitem că se studiază un fenomen din pentru termenul general i al sumei se poate scrie:
domeniul mecanic şi că printre mărimile xj , j = 2, 3, …, n, există trei, fie
ele x2 , x3 , x4 , care pot fi alese simultan ca mărimi fizice fundamentale. [x1 ] = [x 2 ]α ⋅ [x 3 ]α
i2 i3
L[x n ]αin , respectiv
x
Rezultă că α α1 α este o mărime adimensională. În aceste condiţii,
x 2 x 3 13 x 4 14
12 (
La1 M b1 T c1 = La 2 M b 2 T c2 ) ⋅ (L
αi 2 a3
M b 3 T c3 )
αi 3
(
L La n M bn T cn )
αin
,
relaţia (1.50) poate fi scrisă: ceea ce implică rezolvarea sistemului de ecuaţii compatibil (n – 3 – 1 = n
– 4) nedeterminat:

AD&TS-11
 ⎧pentru L : a 2 α i 2 + a 3α i3 + a 4 α i 4 = a 1 − (a 5 α i5 + K + a n α in )
⎪ trebuind să se ţină cont de următoarele:
⎨pentru M : b 2 α i 2 + b 3α i3 + b 4 α i 4 = b1 − (b 5 α i5 + K + b n α in ) , (1.54)
⎪pentru T : c α + c α + c α = c − (c α + K + c α )
⎩ 2 i2 3 i3 4 i4 1 5 i5 n in
în care exponenţii αi5 , αi6 , … , αin sunt numere reale arbitrare; dacă n =
4, se obţine un sistem compatibil determinat.
Se observă că prin această metodă nu se obţine forma explicită a
funcţiei (1.53): funcţia ϕ1 (Π x 5 , Π x 6 ,..., Π xn ) trebuie obţinută
experimental. Metoda lui Rayleigh reduce însă problema de la
determinarea funcţiei (1.30) de n variabile, la determinarea unei funcţii
(1.52) de n = 4 variabile.
METODA LUI BUCKINGHAM (A PRODUSELOR)
Constă în stabilirea produselor Π1 , Π2 , … , Πn-r din relaţia
(1.17), astfel încât din această relaţie să se poată explicita o anumită
mărime fizică, fie aceasta xa, care interesează în problemă.
Pentru formarea produselor se procedează în felul următor: dintre
mărimile fizice x1 , x2 , …, xn care determină fenomenul, se aleg r (r < n)
mărimi fizice iniţiale x1 , x2 , …, xr ; se formează produsele:
Π1 = x1α11 ⋅ x α2 12 L x αr 1r ⋅ x r +1 ,
Π 2 = x1α21 ⋅ x α2 22 L x αr 2 r ⋅ x r + 2 ,
(1.55)
M Studiul cazurilor concrete a evidenţiat faptul că metoda lui
Π n −r = x1αn −r1 ⋅ x α2 n −r 2 L x αr n −rr ⋅ x n ,
exponenţii α11 , … , αn-rr fiind iniţial necunoscuţi. Se observă că ultimul
factor din fiecare produs este propriu acestuia, deci produsele sunt
independente între ele.
Se determină pentru fiecare produs Πi în parte exponenţii αij , cu i
= 1, 2, … , n – r şi j = 1, 2, … , r din condiţia ca produsul respectiv să fie
o mărime adimensională; pentru aceasta, din ecuaţia dimensională a
produsului rezultă un sistem de r ecuaţii liniare cu r necunoscute: αi1 , αi2
, … , αir .
Alegerea celor r mărimi fizice iniţiale nu este însă total arbitrară,
• Fiecare mărime fundamentală trebuie să intervină în cel puţin una
dintre mărimile fizice iniţiale x1 , x2 , …, xr : dacă această condiţie
nu este respectată, mărimea fundamentală respectivă intervine
singură într-unul dintre produsele Πi , ca ultim factor al
produsului respectiv, iar produsul nu mai poate fi făcut
adimensional;
• Numai cu mărimile fizice iniţiale x1 , x2 , …, xr nu trebuie să se
poată forma o mărime adimensională: dacă această condiţie nu
este respectată, mărimile iniţiale nu pot forma cu oricare dintre
mărimile xr+1 , xr+2 , …, xn un produs adimensional;
• Dacă interesează variaţia unei anumite mărimi fizice xa în funcţie
de mărimile fizice x1 , x2 , …, xa-1 , xa+1 , …, xn , adică se caută o
funcţie de forma:
x a = F1 (x1 , x 2 , ..., x a -1 , x a +1 , …, x n ) , (1.56)
atunci mărimea xa trebuie să apară numai într-unul dintre
produsele (1.55), adică xa nu poate face parte dintre mărimile
fizice iniţiale;
• Deoarece o putere a unei mărimi adimensionale este tot o mărime
adimensională, orice produs adimensional Πi poate fi ridicat la o
putere convenabilă în expresia funcţiei de forma (1.17).
Rayleigh este indicată în cazurile în care numărul mărimilor fizice x1 , x2 ,
…, xn este mic (n = 4 sau 5), pe când metoda lui Buckingham este
indicată în cazurile în care numărul acestora este relativ mare (n ≥ 6).

AD&TS-12
 1.2. TEORIA SIMILITUDINII
Ecuaţiile fundamentale ale hidrodinamicii, stabilite pentru
anumite condiţii particulare, nu pot cuprinde în întregime fenomenul
foarte complex al mişcării fluidelor; iată de ce, se recurge la metode
experimentale de studiu.
Una dintre aceste metode este modelarea hidraulică, ce realizează
studiul fenomenelor hidraulice în condiţii de laborator, pe modele reduse.
Această metodă de studiu este recomandată ori de câte ori se pune
problema realizării unei maşini sau instalaţii noi sau unice care necesită
investiţii mari.
În construcţia maşinilor hidraulice de putere mare, soluţia
definitivă este influenţată de încercările pe model. În general, se
modelează întreaga maşină; în anumite cazuri se modelează numai
rotorul, soluţia optimă fiind selectată din mai multe variante.
Modelarea hidrodinamică se utilizează pe scară largă în
construcţii hidrotehnice, unde studiile se fac în laboratoare, pe machete.
Se modelează la scări convenabile baraje, ecluze, porturi, stăvilare, goliri
de fund, distrugătoare de energie etc., studiindu-se diferite aspecte ale
funcţionării lor. Pe model se pot aduce apoi cu uşurinţă modificări ale
diferitelor elemente, până când se obţine rezultatul dorit.
Modelul la scară redusă (macheta) este mult mai puţin costisitor
decât instalaţia reală. Condiţiile de încercare în laborator a modelelor
sunt foarte favorabile, pe de o parte pentru că parametrii pot fi modificaţi
cu uşurinţă şi pe de altă parte pentru că precizia măsurărilor este ridicată.
Pentru ca rezultatele stabilite pe modele să poată fi utilizate la
instalaţia reală, trebuie respectate condiţiile de similitudine.
Pentru a realiza deci similitudinea dinamică a două fenomene este
deci obligatoriu ca:
- raportul dimensiunilor liniare să fie constant;
- raportul mărimilor cinematice să fie constant;
- raportul mărimilor dinamice să fie constant.
Similitudinea geometrică formează baza similitudinii dinamice.
Ea se realizează atunci când raportul dimensiunilor liniare de pe instalaţia
reală la cele de pe model este constant:
Lr
= const = λ , (1.57)
Lm
unde indicele r este atribuit tuturor mărimilor care se referă la instalaţia
reală, iar indicele m aceloraşi mărimi care se referă la model; λ poartă
numele de scară geometrică sau scară a lungimilor. Odată scara
S
lungimilor stabilită, se determină scara suprafeţelor ( r = λ2 ), scara
Sm
V
volumelor ( r = λ3 ) etc.
Vm
Similitudinea cinematică presupune similitudinea geometrică a
câmpului hidrodinamic, respectiv un raport constant al mărimilor
cinematice (viteze, acceleraţii). Odată stabilită scara lungimilor, rezultă
un raport constant al timpului în care se desfăşoară fenomenul pe
instalaţia reală, la timpul în care se desfăşoară fenomenul pe model:
tr
= const = τ , (1.58)
tm

1.2.1. CONDIŢII DE SIMILITUDINE τ fiind scara timpului, diferită de cea geometrică.

Cu scările geometrică λ şi a timpului τ se pot determina scările
Două mişcări sunt asemenea când traiectoriile lor sunt geometric v
tuturor mărimilor cinematice: de exemplu scara vitezelor ( r = λτ −1 );
asemenea şi când există raporturi bine determinate între mărimile vm
cinematice şi dinamice ale celor două fenomene, în două puncte a
omoloage. scara acceleraţiilor ( r = λτ −2 ).
am

AD&TS-13
 Este însă logic, orientarea Tabelul 1.4. Scările mărimilor mecanice principale
vectorilor viteză şi acceleraţie Mărime Dimensiuni Scară
trebuie să fie aceeaşi atât pe LMT
model, cât şi în instalaţia reală. Mărimi geometrice
Lungime L geometrică
În fig. 1.1 sunt reprezentate două
Lr
curgeri asemenea în jurul a două =λ
profile geometric asemenea; Lm
punctele Mr şi Mm sunt Arie L2 λ2
3
omoloage. Volum L λ3
Similitudinea dinamică Mărimi cinematice
Timp T a timpului
impune ca raportul tuturor
Fig. 1.1. Curgeri asemenea în jurul a tr
forţelor de pe sistemul real şi de =τ
două profile asemenea pe model să fie constant: tm
Viteză LT-1 λτ-1
Fr Acceleraţie LT -2
λτ-2
= const = ϕ , (1.59)
Fm Debit L3T-1 λ3τ-1
unde ϕ este scara forţelor. Mărimi dinamice
Masă M a maselor
Alegerea scărilor λ, τ şi ϕ pentru două mişcări asemenea nu se
mr ρ
face arbitrar. Relaţia dintre scări se determină cu ajutorul legii = λ3 r = μ
fundamentale a dinamicii, care menţionează faptul că rezultanta forţelor mm ρm
-2
exterioare ce acţionează asupra unei particule de fluid este egală cu Forţă LMT λμτ-2
produsul dintre masă şi acceleraţie, acesta reprezentând forţa de inerţie: Presiune L-1MT-2 λ-1μτ-2
2 -2
∑ Fe = m ⋅ a . Lucru mecanic, Cuplu, Energie L MT λ2μτ-2
2 -3
Putere L MT λ2μτ-3
Suma forţelor exterioare include forţe gravitaţionale Fg , forţe de
Tabelul 1.5. Scările mărimilor dinamice mecanice principale
frecare F f , forţe elastice Fe , forţe capilare Fk , forţe de presiune Fp Mărime Dimensiuni Scară
LFT
etc.: ∑ Fe = Fg + Ff + Fe + Fk + Fp + ... (1.60) Forţă F a forţelor
Pentru a avea o similitudine dinamică completă, trebuie ca Fr
=ϕ
raportul acestor forţe care acţionează pe instalaţia reală la cele de pe Fm
model să fie egal cu raportul similar al forţelor de inerţie: Masă L-1FT2 λ-1ϕτ2
-2
Presiune L F λ-2ϕ
m⋅a r ∑ Fe r
= . (1.61) Lucru mecanic, Cuplu, Energie LF λϕ
m⋅a m ∑ Fe m Putere LFT -1
λϕτ-1

AD&TS-14
 Având în vedere natura diferită şi multitudinea forţelor ce Tabelul 1.6. Scările mărimilor derivate în funcţie de λ după
guvernează mişcarea fluidelor, condiţia (1.61), necesară pentru obţinerea −1 / 2
1/ 2 ⎛
g ⎞
unei similitudini perfecte a două mişcări (pe model şi pe instalaţia reală) raportul de similitudine Froude, când τ = λ ⎜⎜ r ⎟⎟
nu poate fi realizată. Deci, din punct de vedere teoretic, se ajunge la ⎝ gm ⎠
concluzia că e imposibil de realizat o similitudine hidrodinamică Mărime Scară Scară f(λ)
completă. Mărimi geometrice
În practică însă, fenomenele de mişcare ale fluidelor depind Lungime λ λ
adesea în afara forţelor de inerţie de o singură forţă, faţă de care efectul Arie λ2 λ2
celorlalte forţe este neglijabil. Acest fapt a permis să se stabilească Volum λ3 λ3
criterii particulare ale modelării, a căror valabilitate este restrânsă la Mărimi cinematice
Timp τ −1 / 2
condiţiile particulare în care una dintre forţele exterioare este 1/ 2 ⎛
g ⎞
λ ⎜⎜ r ⎟⎟
predominantă. Aceste criterii de similitudine pot fi exprimate prin ⎝ gm ⎠
mărimi adimensionale, numite numere caracteristice. Tehnica modelelor Viteză λτ-1 ⎛g ⎞
1/ 2
reduse constă în realizarea optimă a acestor condiţii pentru a obţine λ1 / 2 ⎜⎜ r ⎟⎟
rezultate care, fără a fi sută la sută exacte, să conducă la o precizie ⎝ gm ⎠
suficient de ridicată. Acceleraţie λτ-2 gr
gm
1.2.2. CRITERII DE SIMILITUDINE
Debit λ3τ-1 1/ 2
5/ 2⎛ g ⎞
λ ⎜⎜ r ⎟⎟
1.2.2.1. CRITERIUL FROUDE ⎝ gm ⎠
(FORŢE GRAVITAŢIONALE PREDOMINANTE) Mărimi dinamice
Dacă în relaţia (1.61) se neglijează toate categoriile de forţe Masă μ ρr
λ3
exterioare în afara celor gravitaţionale, relaţia ia forma ρm
m⋅a r Fgr Forţă λμτ-2 ρr g r
λ3
= , (1.62) ρm g m
m⋅a m Fgm
Presiune λ-1μτ-2 ρr g r
λ
unde forţele gravitaţionale sunt de forma Fg = m ⋅ g = ρ ⋅ V ⋅ g . ρm g m
Folosind scările volumelor şi acceleraţiei, ecuaţiile m = ρ·V şi a Lucru mecanic, λ2μτ-2 ρr g r
Cuplu, Energie λ4
forţelor gravitaţionale, relaţia (1.62) poate fi scrisă sub forma: ρm g m

ρr 4 − 2 ρr g r 3 Putere λ2μτ-3 ρr ⎛ gr ⎞
3/ 2

λτ = ⋅ λ, (1.63) λ7/2
⎜⎜ ⎟⎟
ρm ρm g m ρm ⎝ gm ⎠

AD&TS-15
de unde poate fi dedusă relaţia de legătură dintre scările timpului şi Pmr F v
geometrică: - scara puterilor mecanice: = r ⋅ r = λ3 ⋅ λ = λ7 ;
Pmm Fm v m
−1 / 2
1/ 2 ⎛
g ⎞ Phr p Q
τ = λ ⎜⎜ r ⎟⎟ . (1.64) - scara puterilor hidraulice: = r ⋅ r = λ ⋅ λ5 = λ7 .
⎝ gm ⎠ Phm p m Q m
În tabelul 1.6 sunt prezentate centralizat, pentru exemplificare, Numărul Froude este un raport adimensional, care exprimă
expresiile mărimilor mecanice derivate în funcţie de scara lungimilor. similitudinea în condiţiile în care predomină forţele gravitaţionale. Pentru
Relaţia (1.64) poate fi scrisă şi τ = λ , deoarece, practic, gr = gm. determinarea sa, în relaţia (1.63) se evidenţiază scara vitezelor:
Cu ajutorul acestei relaţii se pot determina scările (raporturile)
celorlalte mărimi, exprimate numai în funcţie de scara lungimilor: ( )
λ2 λτ −1
2
=
gr 3
gm
( )
λ ⇔ λτ −1
2
=
gr
gm
λ.
vr λ
- scara vitezelor: = = λ; Se trece de la relaţia dintre scări la relaţia între mărimi:
vm τ
2
a λ ⎛ vr ⎞ g L
- scara acceleraţiilor: r = 2 = 1 ; ⎜⎜ ⎟⎟ = r ⋅ r
am τ ⎝ vm ⎠ gm Lm

Qr S v şi separând mărimile pe instalaţia reală şi pe model, rezultă condiţia:

- scara debitelor: = r ⋅ r = λ2 λ = λ5 ;
Q m Sm v m v 2r v 2m
Fr = = ,
- scara forţelor în cazul utilizării a două fluide diferite: Lr g r Lmg m
Fr ρ V a ρ acest criteriu de similitudine fiind cunoscut sub denumirea de numărul
= r ⋅ r ⋅ r = r λ3 ;
Fm ρ m Vm a m ρ m Froude:
- scara forţelor în cazul utilizării aceluiaşi fluid, situaţie în care ρr = v2
Fr = . (1.65)
F L⋅g
ρm , iar forma anterioară devine: r = λ3 ;
Fm
Rezultă că pentru ca două mişcări sub acţiunea forţelor de
Următoarele relaţii exprimă scările mărimilor pentru situaţia gravitaţie să se dezvolte asemenea pe model şi în realitate, trebuie ca
utilizării aceluiaşi fluid ca în realitate şi în cazul modelului: numărul Froude al modelului să fie identic cu cel al instalaţiei reale.
Numărul Froude mai poate fi interpretat şi ca un raport al forţelor
pr F 1 λ3
- scara presiunilor: = r ⋅ = 2 =λ de inerţie şi al celor de greutate (masice).
p m Fm Sr λ Criteriul de similitudine Froude se aplică în cazul mişcărilor în
Sm care greutatea proprie a lichidului nu poate fi neglijată. În această

AD&TS-16
categorie se încadrează mişcarea lichidelor cu suprafaţă liberă în Cu ajutorul acestei legi, forţele de frecare în lichide sunt
deversoare şi canale de aducţiune, hidraulica fluvială etc. exprimate de relaţia:
Pentru situaţia curgerii lichidelor în canale puţin adânci, dacă se
dv
alege adâncimea h ca lungime de referinţă, atunci viteza de propagare a Ffr = τ ⋅ S = η S, (1.67)
undelor este dy

a = h ⋅g ; iar scara acestor forţe, conform (1.59) este:

Ffrr η dv r dy m Sr η
în aceste condiţii numărul Froude poate fi exprimat ca un raport între ϕfr = = r = r λ2 τ−1 . (1.68)
viteza de curgere şi viteza de propagare a undelor, Ffrm ηm dv m dy r Sm ηm

v Dacă în relaţia (1.61) se neglijează toate categoriile de forţe

Fr = : exterioare în afara celor de frecare, aceasta ia forma
a
pentru Fr < 1 curgerea este fluvială, iar pentru Fr > 1 curgerea este m⋅a r Ffrr
= .
torenţială. m⋅a m Ffrm
În momentul în care forţele de viscozitate intervin în curgerile cu
suprafaţă liberă, acest criteriu de similitudine nu se mai respectă. Acesta Egalând scările forţelor de inerţie şi de frecare rezultă:
est motivul pentru care trebuie evitate modele prea mici, parcurse ρr 4 − 2 ηr 2 −1
implicit de lichide cu viteze mici, şi în care viscozitatea lichidului are o λτ = λτ , (1.69)
pondere importantă. Rezultă că în modelele în care se aplică ρm ηm
similitudinea Froude vitezele de curgere trebuie să fie suficient de mari, din care rezultă legătura dintre scările λ şi τ pentru mişcările în care
astfel încât să se obţină o turbulenţă accentuată, regim de curgere în care predomină viscozitatea:
pierderea hidraulică este independentă de viscozitatea lichidului.
νm 2
τ= λ, (1.70)
1.2.2.2. CRITERIUL REYNOLDS νr
(FORŢE DE FRECARE PREDOMINANTE)
în care ν = η / ρ este coeficientul cinematic de viscozitate.
Conform ipotezei lui Newton, în fluide, forţa tangenţială de
Numărul Reynolds se obţine din relaţia (1.70) în care se
frecare pe unitatea de suprafaţă, denumită tensiune tangenţială τ, este
ν
proporţională cu variaţia vitezei de deplasare după direcţia normală y la evidenţiază scara vitezelor: λτ −1 = r λ−1 ; trecând la relaţia între mărimi,
νm
vectorul viteză v :
v ν L
dv rezultă r = r ⋅ m şi izolând mărimile referitoare la model de cele
τ = η ⋅ ∇v = η , (1.66) vm ν m Lr
dy
referitoare la instalaţia reală se obţine criteriul de similitudine
în care η este coeficientul dinamic de viscozitate.

AD&TS-17
 vr ⋅ Lr vm ⋅ Lm apreciabile de către lichide, obţinându-se astfel un Re mare,
Re = = , corespunzător turbulenţei pronunţate. Chiar dacă acest Re este mai mic
νr νm
decât cel al instalaţiei reale, viscozitatea nu mai perturbă similitudinea,
denumit numărul Reynolds: care se verifică cu aproximaţie. În această situaţie se spune că
v⋅L fenomenele s-au plasat într-un domeniu de automodelare după Reynolds.
Re = . (1.71)
ν 1.2.2.3. CRITERIUL CAUCHY
Rezultă că, pentru ca două mişcări ale fluidului în care predomină (FORŢE ELASTICE PREDOMINANTE)
forţele de frecare să fie asemenea pe model şi în realitate, trebuie ca Forţele elastice sunt de forma Fe = ε·E·S, în care ε este deformaţia
numerele Reynolds ale modelului şi instalaţiei reale să fie egale.
elastică şi E - modulul de elasticitate. Scara forţelor elastice ϕe poate fi
Similitudinea Reynolds se aplică la curgerea lichidelor în
determinată dacă se consideră egale deformaţiile pe model şi instalaţia
conducte sub presiune, la curgerea în maşini hidraulice şi la curgerea în
reală:
tunele aerodinamice la viteze mai mici de 150 m/s, pentru a putea fi
neglijată compresibilitatea fluidului. În general ca lungime de referinţă se Fer E S E
ϕe = = r ⋅ r = r λ2 . (1.72)
alege diametrul conductei, grosimea unui strat de fluid, coarda unui profil Fem E m Sm E m
aerodinamic etc.
Numărul Reynolds poate fi interpretat şi ca un raport al forţelor Dacă se egalează scara forţelor de inerţie cu cea a forţelor elastice
de inerţie cu cele de viscozitate (frecare). Valori mici ale acestuia indică în care s-a notat cu El modulul de elasticitate al lichidului, se poate scrie:
faptul că forţele de inerţie sunt neglijabile în comparaţie cu cele de ρr 4 − 2 E lr 2
viscozitate (cazul mişcărilor în tuburi capilare, al filmului de ulei în λτ = λ , (1.73)
ρm E lm
procesul de lubrifiere etc.).
Pentru maşinile hidraulice şi tehnica zborului unde se din care rezultă relaţia legătura dintre τ şi λ:
experimentează modelul cu acelaşi fluid ca în realitate, ν m = ν r şi
condiţia de similitudine Reynolds devine ρr E lm
τ=λ ⋅ , (1.74)
ρm E lr
Re = v r ⋅ L r = v m ⋅ L m . (1.71’)
care oferă posibilitatea exprimării tuturor mărimilor derivate în funcţie de
Rezultă că, pentru a încerca în tunelul aerodinamic o machetă la
scara lungimilor.
scara 1:20 a unui avion civil care zboară cu o viteză de 800 km/h (cca.
Numărul Cauchy se obţine din relaţia (1.73) în care se pune
222 m/s), macheta ar trebui încercată la viteza de 16000 km/h (cca. 4444
ρ E
m/s), o viteză nerealizabilă şi care trece în domeniul supersonic (numărul evidenţă scara vitezelor: λ2 τ −2 = m ⋅ lr ; trecându-se la relaţia între
Mach este 12,8). ρ r E lm
Probleme similare se ivesc şi al încercarea modelelor maşinilor v 2r ρ E
hidraulice. În aceste situaţii este important să anulăm influenţa mărimi rezultă = m ⋅ lr , din care separând mărimile referitoare la
v m E lm ρ r
2
viscozităţii, utilizând modele de dimensiuni mari parcurse cu viteze

AD&TS-18
model de cele referitoare la realitate se obţine criteriul de similitudine de unde rezultă relaţia dintre scările timpului şi geometrică:
cunoscut sub denumirea numărul Caucy:
ρr σ m
v2 τ = λ3 ⋅ , (1.78)
Ca = ; (1.75) ρm σ r
El
ρ care permite exprimarea scărilor mărimilor derivate în funcţie de scara
lungimilor λ.
expresia de la numitor reprezintă pătratul vitezei sunetului în mediul Numărul Weber:
respectiv.
Rezultă că, două mişcări ale fluidului în care predomină forţele v2L
We = , (1.79)
elastice sunt asemenea pe model şi în realitate dacă numerele Cauchy σ
sunt egale. ρ
La curgerea gazelor, criteriul de similitudine reprezentat de
raportul dintre viteza v a curentului de gaz şi viteza sunetului a este care se determină conform procedurii prezentate detaliat la criteriul
cunoscut sub denumirea de numărul Mach: anterior, este util în toate situaţiile în care forţele datorate tensiunii
superficiale sunt preponderente şi comparabile cu forţele de inerţie: la
v studiul curgerii în tuburi capilare, în canale cu adâncime foarte mică etc.
M= . (1.76)
a Pentru ca două mişcări în care predomină forţele capilare ale
lichidului să fie asemenea în realitate şi pe model, trebuie să
Interpretarea cinetică a acestuia determină clasificarea curgerii:
îndeplinească condiţia identităţii numărului Weber.
- dacă M > 1 curgerea este supersonică;
- dacă M < 1 curgerea este subsonică;
1.2.2.5. CRITERIUL EULER
- dacă M < 0,2 se poate admite că fluidul este incompresibil. (FORŢE DE PRESIUNE PREDOMINANTE)
1.2.2.4. CRITERIUL WEBER Forţele de presiune au forma Fp = p·S, unde p este presiunea;
(FORŢE CAPILARE PREDOMINANTE) p
scara acestor forţe este ϕp = r λ2 . Din egalarea forţele de inerţie cu cele
Forţele capilare au forma Fk = σ·L, unde σ este coeficientul de pm
tensiune superficială şi L - perimetrul pe care se manifestă capilaritatea. de presiune predominante, se obţine:
σ ρr 4 − 2 p r 2
Scara forţelor capilare este ϕk = r λ . Dacă în ecuaţia (1.59) se λτ = λ , (1.80)
σm ρm pm
neglijează toate forţele în afara celor de capilaritate care sunt
predominante, se obţine: de unde rezultă relaţia dintre scările τ şi λ:
ρr 4 − 2 σr ρr p m
λτ = λ, (1.77) τ=λ ⋅ , (1.81)
ρm σm ρm p r

AD&TS-19
utilă pentru exprimarea scărilor mărimilor derivate în funcţie de scara din model să fie constant şi trecând de la relaţia dintre scări la relaţia
lungimilor. F ρ S v2
Pentru determinarea expresiei numărului Euler se scrie relaţia între mărimi, ir = r ⋅ r ⋅ 2r se obţine numărul Newton:
Fim ρm Sm v m
ρr 2 − 2 p r
(1.80) sub forma λτ = , din care se obţine numărul
ρm pm Fi
Ne = . (1.85)
adimensional: ρ ⋅ S ⋅ v2
p Dacă ne referim la forţele de inerţie, două curgeri sunt asemenea
Eu = , (1.82)
ρ ⋅ v2 dacă numerele Newton sunt aceleaşi.
Criteriul de similitudine Newton este recomandat pentru studiul
care, în puncte omoloage, trebuie să fie acelaşi în realitate şi pe model pe model al curgerii în jurul corpurilor: studiul rezistenţelor la înaintare,
pentru ca două mişcări să fie asemenea. studiul acţiunii curentului fluid asupra profilelor hidrodinamice folosite
Dacă se introduce la numărător presiunea relativă p = p1 – p2 , în aviaţie şi maşini hidraulice etc.
numărul Euler reprezintă un coeficient de presiune determinat de raportul Când forţele de inerţie sunt preponderente, nu mai este necesar să
dintre aceasta şi presiunea dinamică. se ţină seama şi de alte forţe, ceea ce înseamnă că alegerea scărilor λ şi τ
La modelarea curgerilor cu cavitaţie, criteriul Euler se utilizează se poate face independent.
sub forma:
p − pv 1.2.3. RECOMANDĂRI PRIVIND APLICAREA
σ= , (1.83) CRITERIILOR DE SIMILITUDINE
ρ ⋅ v2
în care pv reprezintă presiunea de vaporizare la temperatura mediului La utilizarea criteriilor de similitudine sub forma numerelor
ambiant. Această formă a criteriului poartă numele de coeficient de adimensionale, este important de reţinut faptul că acestea se aplică numai
cavitaţie şi pentru ca două mişcări să fie asemenea, trebuie ca σr = σm. atunci când câmpul hidrodinamic este riguros asemenea şi numai în
condiţiile în care una dintre forţe, aceeaşi pentru model şi pentru
1.2.2.6. CRITERIUL NEWTON-BERTRAND instalaţia reală, este predominantă, efectul celorlalte forţe putând fi
(FORŢE DE INERŢIE PREDOMINANTE) neglijat. În condiţiile menţionate similitudinea nu este chiar riguroasă,
dar atinge un grad de exactitate mulţumitor.
Este un criteriu de similitudine care se utilizează la modelarea Admiţând că similitudinea geometrică este asigurată, se ajunge
fenomenelor hidrodinamice în care forţele de inerţie joacă rolul principal. practic la următoarele concluzii:
Scara forţelor de inerţie Fi = ρ·V·a poate fi scrisă: - pentru fluide incompresibile, lipsite de viscozitate, în mişcare
ϕi =
ρr 3
ρm
ρ
( ) 2
λ ⋅ λτ − 2 = r λ2 λτ −1 .
ρm
(1.84)
permanentă, similitudinea geometrică a frontierelor antrenează
implicit similitudinea dinamică;
- pentru curgerea permanentă a fluidelor incompresibile vâscoase,
Din condiţia ca raportul forţelor de inerţie din instalaţia reală şi se aplică criteriul de similitudine Reynolds. Dacă numerele

AD&TS-20
 Reynolds sunt foarte mari, condiţia Reynolds nu mai este - scara vitezelor este:
necesară, situându-ne într-un domeniu de automodelare după Re;
vr ν 1,1 ⋅10 −4 m 2 / s
- pentru curgerea permanentă a fluidelor incompresibile cu Sc v = = λ−1 r = 10 −1 = 11 ,
suprafaţă liberă, la valori mari ale numărului Re fenomenul se vm νm 10 −6 m 2 / s
modelează după criteriul Froude;
de unde ⇒ v r = 11v m ;
- pentru curgerea fluidelor compresibile, la valori mici ale
numărului Mach, M ≤ 0,2 , fenomenul se modelează exact ca în - scara forţelor de frecare este:
cazul fluidelor incompresibile; F ρ ⎛ν ⎞
2

- pentru curgerea fluidelor compresibile cu viteze mari, apropiate Sc fr = ϕ fr = frr = r ⎜⎜ r ⎟⎟ ;

de viteza sunetului, fenomenul se modelează după criteriul Mach; Ffrm ρ m ⎝ ν m ⎠
- în situaţia în care la studiul fenomenelor pe model au apărut 2
fenomene secundare de care nu s-a ţinut seama la stabilirea ⎛ν ⎞
din scara vitezelor rezultă: ⎜⎜ r ⎟⎟ = λ2 ⋅ Sc v2 ,
legilor de similitudine,intervin erori de transpunere a rezultatelor ⎝ νm ⎠
de la model la instalaţia reală. Este vorba de aşa numitul efect de iar densităţile se determină din relaţia de legătură a viscozităţilor η =
scară, care se ia in calcul prin introducerea anumitor corecţii pe
ρ·ν:
baza experienţei.
De asemenea, trebuie menţionat faptul că, în anumite situaţii, ηr 10−1 Pa ⋅ s 103
când nu este posibilă realizarea unui model la scară al instalaţiei reale, se ρr = = −4 2
= kg / m3
ν r 1,1 ⋅ 10 m / s 1,1
recurge la modelarea cu scară geometrică deformată (scări diferite ale
dimensiunilor orizontale şi verticale). ηm 10−3 Pa ⋅ s
şi ρm = = = 103 kg / m3 ;
ν m 10− 6 m 2 / s
APLICAŢIE. Să se determine pierderea de presiune pe o armătură
a unei conducte ce transportă ulei, dacă prin măsurarea căderii de 103 kg / m 3
presiune la încercarea cu apă pe un model executat la scara de 1:10 s-a rezultă atunci: ϕfr = 10 2 ⋅112 3 3
= 11⋅103 ,
1,1⋅10 kg / m
obţinut valoarea de 1 bar. Cum se transpun vitezele de curgere şi forţele
de frecare? adică Ffrr = 11 ⋅ 103 Ffrm ;
Se dau: νm = 10-6 m2/s, ηm = 10-3 Pa·s, νr = 1,1·10-4 m2/s, ηr = - scara pierderilor de presiune este:
-1
10 Pa·s.
2
Rezolvare Δp r ρ ⎛ν ⎞
Sc Δp = = λ−2 r ⎜⎜ r ⎟⎟ = λ−2 ⋅ ϕ fr = 10 −2 ⋅11 ⋅10 3 = 110 ,
- se vor folosi indicii r pentru conducta reală şi m pentru model; Δp m ρm ⎝ ν m ⎠
- scara geometrică este: λ = Lr/Lm =10/1 =10;
- se utilizează criteriul Reynolds şi datele centralizate din adică Δp r = 110 Δp m ,
tabelul 1.4; respectiv în armătura instalaţiei reale pierderea de presiune va fi de
110 bari.

AD&TS-21