Capitolul 16.solicitări Variabile Periodice

Solicitări variabile periodice 339
Capitolul 16. SOLICITĂRI VARIABILE PERIODICE
16.1. Generalităţi
Un organ de maşină este supus unei solicitări variabile atunci când

sarcinile aplicate asupra acestuia variază periodic între o limită minimă şi
una maximă.
Solicitările variabile pot lua naştere fie prin variaţia în timp a sarcinii
aplicate asupra organului de maşină, fie prin mişcarea acestuia sub acţiunea
unei sarcini constante.
Acest mod de solicitare duce la o micşorare sensibilă a
caracteristicilor de rezistenţă a organului de maşină, faţă de cazul în care
acesta este supus la solicitări statice.
Exemple de piese solicitate la solicitări variabile periodice se pot
aminti: arborii maşinilor, bielele, arcurile supapelor, tijele de pistoane, osiile
vagoanelor etc.
În toate aceste situaţii se manifestă un fenomen numit oboseala
materialelor.
Fenomenul de rupere a materialelor sub acţiunea sarcinilor variabile
în timp se numeşte rupere prin oboseală. După una din teoriile existente se
apreciază că ruperea prin oboseală se datorează propagării unor microfisuri
aflate pe suprafaţa piesei spre interiorul său, prin aceasta micşorându-se din
ce în ce mai mult secţiunea care rezistă solicitării piesei.
Această concluzie este
certificată şi de aspectul secţiunilor
de rupere a două piese identice,
dintre care una este ruptă prin
aplicarea statică a sarcinii (Fig.
16.1.a), iar cealaltă prin solicitări
variabile cu o sarcină maximă mult
a b mai mică decât cea de rupere (Fig.
Fig. 16.1 16.1.b).
În cazul ruperii prin aplicarea
statică a sarcinii, secţiunea de rupere este grăunţoasă întrucât întreaga
340 Rezistenţa materialelor
secţiune a participat la menţinerea rezistenţei mecanice a piesei. În cazul

ruperii prin oboseală, în secţiunea de rupere se disting două zone, o zonă cu
aspect relativ plat (zonă netedă), provenită din frecarea celor două părţi a
fisurii ce apare în timpul solicitării variabile şi o zonă grăunţoasă cu
cristale ascuţite (caracteristică ruperii fragile), rezultată dintr-o rupere
casantă produsă în mod brusc sub acţiunea solicitării variabile.
Pe lângă existenţa microfisurilor la suprafaţa piesei în zonele unde
tensiunile sunt maxime, ruperea poate fi influenţată şi de alte cauze cum ar
fi:
- existenţa zonelor de concentrare a tensiunilor;
- prezenţa incluziunilor nemetalice în metale;
- existenţa tensiunilor remanente apărute în timpul prelucrării
mecanice sau al tratamentelor termice neadecvate;
- neomogenitatea materialului etc.
Ca urmare a ruperilor frecvente a pieselor supuse la solicitări
variabile a apărut necesitatea efectuării unui calcul la oboseală a acestora.
Pentru a efectua calculul la oboseală este necesar să se cunoască
elementele geometrice ale piesei care se verifică. De aceea calculul la
oboseală se face în două etape:
- în prima etapă se face un calcul preliminar al piesei, presupunând
că aceasta este solicitată static;
- în etapa a doua se face verificarea la oboseală prin calcularea unui
coeficient de siguranţă.
16.2. Cicluri de solicitări variabile
Corespunzător variaţiei în timp a solicitărilor, în piesă apar tensiuni

variabile, a căror variaţie este

în general periodică. Variaţia
ciclu de solicitare
A
tensiunii de la o valoare până
max D
la aceiaşi valoare şi acelaşi
v
m B E sens de variaţie constituie un

ciclul de solicitare (Fig.
v
min
C
16.2). Ciclul de solicitare
T reprezentat în figura 16.2,
timp prin curba ABCD sau BCDE
se caracterizează prin:
Fig. 16.2 a) σmax – tensiunea
maximă;
b) σmin – tensiunea minimă;

c) σv – amplitudinea ciclului, definită de semidiferenţa dintre
tensiunea maximă şi cea minimă;
 max   min
v  (16.1)
2
d) σm – tensiunea medie, definită ca medie aritmetică între tensiunea
maximă şi cea minimă a ciclului;
   min
 m  max (16.2)
2
Din relaţiile (16.1) şi (16.2) rezultă:

 max  m  v

 min  m  v
(16.3)
Tensiunea σm poate fi pozitivă sau negativă, în timp ce amplitudinea
σv este totdeauna pozitivă.
e) R – coeficientul de asimetrie al ciclului:
 min
R (16.4)
 max
f) k – caracteristica ciclului:
v
k  (16.5)
m
g) T – perioada, reprezintă timpul consumat pentru un ciclu de
solicitare.
Potrivit solicitărilor care le dau naştere pot exista tensiuni variabile:
normale σ şi tangenţiale τ. Deoarece, cele mai frecvente tensiuni variabile
sunt cele normale σ, cele mai folosite încercări la solicitări variabile se fac la
întindere, compresiune şi încovoiere, iar definiţiile şi notaţiile prezentate s-
au făcut pentru tensiunile normale σ. Se înţelege că aceste definiţii şi notaţii
sunt aplicabile şi tensiunilor tangenţiale.
Un ciclu de solicitări variabile este definit:
- fie prin σv, σm şi R;
- fie prin σmax, σmin şi R.
Dacă pe toată durata de aplicare a solicitării variabile tensiunile
variază între valorile σmax şi σmin, atunci ciclurile sunt staţionare.
Majoritatea studiilor ce s-au efectuat până acum asupra solicitărilor
variabile se referă la solicitări prin cicluri staţionare.

În funcţie de mărimea coeficientului de asimetrie cât şi după semnele
tensiunilor extreme, se deosebesc mai multe cicluri de solicitări variabile,
schematizarea lor este prezentată în tabelul 16.1 [5]:
Tabelul 16.1
Cicluri de solicitări variabile
Element
Ondulate pozitive Alternante Ondulate negative
caracterisitic al
Asimetrice pozitive Asimetrice negative
ciclului Simetric
ondulant pulsant alternant ondulant pulsant alternant
   max  min
m  max min
2
>0 0 >0 0 <0 0 <0
2 2
σmax=σm + σv >0 >0 >0 >0 >0 0 <0
σmin = σm - σv >0 0 <0 <0 <0 <0 <0
σ min
Rs  +1 >Rs>0 0 0 >Rs>-1 -1 -1>Rs>-∞ -∞ +∞>Rs>+1
σ max
  min max  min

v  max ≠0 ≠0 σmax=σmin ≠0 ≠0
2
2 2
‫׀‬σm‫׀‬ > ‫׀‬σv ‫׀‬ ‫׀‬σv ‫׀‬ <‫׀‬σv ‫׀‬ 0 <‫׀‬σv ‫׀‬ ‫׀‬σv ‫׀‬ > ‫׀‬σv‫׀‬
v
k 0 < k <+1 +1 +1 <k< ∞ ∞ ∞ > k>+1 +1 +1 > k > 0
m
a) după mărimea coeficientului de asimetrie R:

- cicluri simetrice la care σmax = - σmin şi deci, σm = 0, σv = σmax,
R = -1;
- cicluri asimetrice, la care R ≠ 1.
b) după semnele algebrice ale tensiunilor extreme:
- cicluri ondulate (oscilante) la care tensiunile rămân mereu de
acelaşi semn. Ele pot fi ondulate pozitive sau ondulate negative;
- cicluri alternante, la care tensiunile îşi schimbă semnul. Ele au
coeficientul de asimetrie negativ.
- cicluri pulsante, la care una din tensiuni este nulă. Ciclul pulsant
pozitiv R = 0, iar cel pulsant negativ R = ± ∞.
Când amplitudinea ciclului de solicitare este foarte mică, putând fi
considerată că tinde spre zero, se regăseşte solicitarea statică. Pentru acest
caz, coeficientul de asimetrie R = 1.
16.3. Rezistenţa la oboseală a materialelor
Experienţa arată că o piesă sau o epruvetă confecţionată dintr-un

material oarecare, supusă la o solicitare variabilă se rupe la o valoare a
tensiunii mai mică decât s-ar rupe dacă ar fi solicitată în acelaşi fel, dar în
mod static. Deci, este necesar să se determine pentru materialele folosite în
mod uzual în construcţia de maşini rezistenţele lor admisibile (rezistenţa la
oboseală) la diferite solicitări variabile sau cel puţin la unele din ele.
Primele încercări privind comportarea oţelurilor la solicitări variabile
au fost făcute în a doua jumătate a secolului XIX de către Wöhler, inginer la
căile ferate germane. Ele au avut drept scop determinarea cauzelor ruperii
osiilor de vagoane de cale ferată după o perioadă relativ scurtă de
exploatare.
Pentru determinarea rezis-tenţei
R
la oboseală a unui metal se

l confecţionează din materialul ce
trebuie cercetat, un număr de cel
puţin 6-8 epruvete identice ca
Fig. 16.3
formă, dimensiuni şi grad de
prelucrare, pentru fiecare mărime a forţei F. Pentru încercarea la încovoiere
simplă rotativă acestea au forma din figura 16.3 şi dimensiunile prevăzute în
STAS 5878 – 87.
Epruvetele trebuie prelucrate cu îngrijire deosebită. După strunjire,
se şlefuiesc pentru a obţine o rugozitate mai mică şi a mării astfel rezistenţa
la oboseală a epruvetei.
Deoarece forma epruvetei influenţează rezultatele încercării, nu se
pot compara decât rezultate obţinute cu epruvete de aceeaşi formă.
Epruvetele se fixează într-o maşină de încercat la oboseală, cu cicluri
de încovoiere rotativă care solicită epruvetele la cicluri alternant simetrice.
În figura 16.4 se prezintă schema unei maşini frecvent folosită la
solicitări ciclice alternant simetrice.
Maşina se compune dintr-un arbore 1 (sau din doi arbori paraleli),
sprijinit pe două lagăre 3 şi având montată o roată de curea 2, roată ce
primeşte mişcarea de rotaţie de la un motor electric, prin intermediul unei
curele. La capetele arborelui se află două mandrine (dispozitive de prindere)
în care se prind cele două epruvete E şi care vor fi solicitate la încovoiere de
forţa F, ce acţionează prin intermediul unui dispozitiv de încărcare 5.
Forţele F rămân constante şi verticale în timp ce epruvetele execută
o mişcare de rotaţie, astfel realizându-se cicluri de solicitare la încovoiere

alternant simetrice.
Maşinile de încercat sunt prevăzute cu contoare de turaţii 4, care
înregistrează numărul ciclurilor la care a fost solicitată epruveta până la
rupere.
2
E 1 3 E 4
l l
F F 5
-Fl -Fl -
-
Fig. 16.4
Pentru determinarea rezistenţei la oboseală se parcurg următoarele

etape:
a) se încarcă epruvetele de pe maşina de încercat cu o forţă F în aşa
fel încât să se realizeze în epruvetă o tensiune σ1  0,6 σr, respectiv σ1 
0,4 σr, pentru aliaje neferoase uşoare. Se notează cu n1 numărul mediu de
cicluri la care epruvetele s-au rupt. Nu se iau în considerare epruvetele ce nu
s-au rupt în secţiunea prescrisă, cele cu defecte în secţiunea de rupere sau
cele care s-au încălzit în timpul încercării.
Într-un sistem de axe de coordonate în care s-a luat pe abscisă
numărul de cicluri n şi pe ordonată tensiunea maximă σmax, pentru perechea
de valori σ1, n1 se obţine punctul 1, figura 16.5.
b) se repetă încercarea cu următorul set de epruvete care se încarcă
cu o forţă mai mică decât primul set, astfel ca în epruvetă să se realizeze o
tensiune σ2 = σ1 - (10 ÷ 20) MPa. Ruperea epruvetelor se va face după un
număr mediu de cicluri n2 > n1; pe diagramă se marchează punctul 2, de
coordonate σ2, n2.
c) se procedează la fel şi cu următoarele seturi de epruvete,
micşorând pe σmax cu câte 10 ÷ 20 MPa, la trecerea de la un set de epruvete
la altul, se obţin o serie de puncte de coordonate σi, ni, care se marchează pe
diagrama din figura 16.5.
Pentru a nu se prelungi prea mult durata încercărilor, numărul de
cicluri la care se face încercarea se limitează la o valoare stabilită
convenţional. Astfel, pentru oţeluri se limitează la o valoare nB = (106 ÷ 107)
cicluri şi nB = (5·107 ÷ 108) cicluri, pentru aliaje uşoare.
Prin unirea tuturor punctelor rezultă o curbă numită curba lui
Wöhler sau curba de durabilitate.`
Rezistenţa la oboseală a materialului – σR, reprezintă valoarea

maximă a tensiunii pe care epruveta solicitată ciclic o poate suporta fără a
se rupe, oricât de mare ar fi numărul ciclurilor.
Asimptota la curba Wöhler reprezintă rezistenţa la oboseală.
Indicele rezistenţei la oboseală, corespunde coeficientului de
asimetrie al ciclului de solicitare. Astfel, pentru ciclurile alternant simetrice
rezistenţa la oboseală se notează cu, σ-1 la încovoiere, σ-1t la tracţiune şi τ-1 la
torsiune, pentru ciclul pulsant pozitiv rezistenţa la oboseală se notează cu σ0
la încovoiere şi τ0 la torsiune.
max
Rezistenţa la
r rupere statică
 1
Curba Wöhler
2

 3
B Rezistenţa la
R oboseală
n
O n1 n2 n3 nB (numărul de cicluri)
Domeniul ruperilor la durată limitată Domeniul rezistenţei
la oboseală
16.4. Diagrame ale rezistenţelor la oboseală
Pentru cunoaşterea completă a comportării materialelor la solicitări

variabile trebuie să se determine rezistenţa la oboseală pentru un număr cât
mai mare de cicluri de tipul celor reprezentate în tabelul 16.1 în urma
trasării curbelor de oboseală pentru fiecare ciclu în parte.
Reprezentările grafice ale variaţiei rezistenţei la oboseală în funcţie
de coeficientul de asimetrie al ciclului de solicitare poartă numele de
diagrame ale rezistenţelor la oboseală.
Se cunosc mai multe tipuri de diagrame ale rezistenţelor la oboseală,
după mărimile înscrise pe axele de coordonate ale diagramei. Dintre acestea

cele mai utilizate fiind diagramele Haigh şi Smith.
1. Diagrama Haigh
La acest tip de diagramă în abscisă se reprezintă tensiunea medie σm,
iar în ordonată, amplitudinea σv a ciclului.
Cunoscând pentru o anumită solicitare valorile tensiunilor maxime şi
minime pentru cicluri cu diferiţi coeficienţi de asimetrie, cu relaţiile (16.1)
şi (16.2) se calculează valorile tensiunilor medii σm şi amplitudinile σv
corespunzătoare rezistenţelor la oboseală. Cu ajutorul aceste valori se
construieşte diagrama Haigh prin parcurgerea următoarelor etape:
-se ia un sistem de axe de coordonate, în care se reprezintă pe
abscisă valoarea tensiunii medii σm, iar pe ordonată valoarea amplitudinii σv;
- pentru fiecare valoare a rezistenţei la oboseală, se reprezintă în
acest sistem de coordonate un punct L (Fig. 16.6);
- prin unirea
v punctelor L se obţine
B(0,) o curbă de forma celei
E() din figura 16.6,
această curbă poartă
numele de diagramă
L σ mL , σ vL 
a rezistenţe-lor la
/2
M oboseală sau
vL
 diagrama ciclurilor
m limită.
v

O m D σ rt ,0  Diagrama
rezistenţelor la
 oboseală prezintă
mL următoarele proprie-
tăţi:
rt a) suma coordo-
Fig. 16.6 natelor unui punct
reprezintă rezistenţa
la oboseală a unui
ciclu:
 max L   m L   v L   R
b) diagrama împarte cadranul I al sistemului de axe de coordonate σm

O σv în trei regiuni diferite:
- punctele situate în interiorul domeniului OBD, de exemplu punctul
M, reprezintă cicluri nepericuloase;

- punctele situate pe curba BD (punctul L) reprezintă cicluri limită;
- punctele situate în afara acestei curbe, reprezintă cicluri periculoase
care duc la ruperea prin oboseală.
c) toate ciclurile care au acelaşi coeficient de asimetrie R sunt
reprezentate prin puncte situate pe aceiaşi dreaptă care trece prin originea
sistemului de axe, având acelaşi unghi φ:
 max   min 1   min
 2  max 1  R
tg   v    (16.6)
 m  max   min 1   min 1  R
2  max
d) fiecare punct de pe curba BD corespunde unui ciclu de solicitare
limită astfel:
- punctul B, de coordonate σm = 0 şi σv = σ-1 corespunde ciclului alternant
simetric;

- punctul E, de coordonate  m   v  0 , pentru   45o şi R = 0,
2
corespunde ciclului pulsant pozitiv;
- punctul D, de coordonate  m   rt şi σv = 0, corespunde solicitării statice
la tracţiune.
Pentru materialele care se comportă diferit la compresiune faţă de
întindere, diagrama se reprezintă şi în sensul negativ al axei σm, punctul de
intersecţie al curbei cu abscisa fiind de coordonate σrc şi 0.
2. Diagrama Smith
În această diagramă se reprezintă pe abscisă a tensiunii medii σm, iar
în ordonată a valorilor extreme ale tensiunilor ciclului σmax şi σmin - (Fig.
16.7). Diagrama este construită pentru solicitări variabile de întindere şi
compresiune. Ea se întinde pe ambele părţi ale axei verticale numai în cazul
materialelor ce se comportă diferit la întindere faţă de compresiune (de
exemplu, fonta). În cazul oţelurilor se reprezintă numai partea din dreapta.
Un ciclu de solicitare este reprezentat printr-o pereche de puncte având
aceeaşi abscisă. Ciclurile limită sunt reprezentate prin punctele aflate pe
cele două curbe σmax şi σmin – figura 16.7. Astfel:
- punctul D, având coordonatele σm = σrt şi σmax = σmin = σrt,
corespunde solicitării statice de tracţiune (D/ corespunde solicitării
statice de compresiune)
- punctele E1 şi E2, de abscisă σm = σ0t/2 şi ordonate σmax = σot şi σmin =
0, corespund ciclului pulsant pozitiv ( E1' şi E 2' corespund ciclului

pulsant negativ);
- punctele B1 şi B2, de abscisă σm = 0, şi ordonate σmax = σ-1 şi σmin =
σ-1, corespund ciclului alternant simetric.
max
min N1
rt
0t D
E1
-1t M1
B1
M2
N2
0c/2 450
rc O E2 tracţiune
compresiune E'1 0t/2 rt m
B2
-1t
E'2 0c
D' rc
Fig. 16.7
Dacă punctele reprezentative ale unui ciclu, ca de exemplu punctul

M, se găsesc în interiorul curbelor limită, materialul pentru care este trasată
diagrama poate rezista la un număr infinit de cicluri. Un ciclu reprezentat
printr-un punct situat în afara curbelor limită, de exemplu punctul N, va
produce ruperea materialului la un număr de cicluri cu atât mai mic cu cât
acesta este mai distanţat de diagramă.
16.5. Schematizarea diagramelor de rezistenţă la oboseală
Construirea diagramelor de rezistenţă la oboseală precum şi

utilizarea lor sub formele prezentate în figurile 16.6 şi 16.7 implică serioase
dificultăţi, legate atât de numărul mare al epruvetelor ce trebuie încercate,
durata îndelungată a încercărilor şi diversitatea maşinilor speciale de

încercat, cât şi de comportarea incertă a materialului epruvetelor peste limita
de curgere. Din această cauză, pentru scopurile practice, diagramele se
înlocuiesc prin diagrame schematizate de tip Haigh sau Smith, căutându-se
înlocuirea curbelor prin linii drepte sau curbe mai simple.
Pentru schematizarea diagramelor se recurge la următoarele
simplificări:
1 - diagramele se utilizează, de obicei, numai în partea pozitivă a
axei σm (fac excepţie materialele care se comportă diferit la compresiune faţă
de tracţiune);
2 - în cazul materialelor tenace utilizate în construcţia de maşini,
(oţeluri de mică rezistenţă, aliaje de cupru etc.) diagramele se limitează la
valoarea rezistenţei de curgere statică (σmax = σc).
3 - porţiunile curbe din diagrame se schematizează prin linii drepte.
Schematizarea diagramei Haigh

Cea mai simplă schematizare este aceea la care diagrama
rezistenţelor la oboseală se înlocuieşte prin segmentul BD (Fig. 16.8)
propusă de Goodman pentru
v materiale fragile şi prin
C2 segmentul BC, propusă de
max = v+m=const.=c Soderberg pentru materiale
C1
B E( tenace. Aceste schematizări
reduc numărul încercărilor la
două: o încercare de rupere
c

N statică pentru obţinerea punctului


D (sau C) şi o încercare la
450 450 m oboseală după un ciclu alternant
O c C D simetric pentru obţinerea
r punctului B.
Această schematizare neglijează
Fig. 16.8 o bună parte din capacitatea de
rezistenţă a materialului, fapt
care duce la valori ale
coeficienţilor de siguranţă mai mici decât cele reale.
O schematizare care neglijează o parte mai mică din diagrama
ciclurilor limită este schematizarea Serensen. Această schematizare a
diagramei de tip Haigh utilizează o linie frântă BC1ED, BC1EC, BED sau
BEC. Pentru construcţia ei este necesară cunoaşterea în plus, faţă de
schematizarea Soderberg, a rezistenţei la oboseală a materialului după ciclul
pulsant σ0.
Schematizarea diagramei
max Smith
min
rt D În cazul diagramei Smith -
c C figura 16.9 - curba ciclurilor
0t C1
E1 limită fiind B1E1DE2B2, dacă se
duce o paralelă la abscisă,
corespunzând valorii limitei de
-1t curgere, σmax = σc, se obţin
B1
punctele C1 şi C. Trasând din C1 o
paralelă la ordonată se obţine, la
intersecţia cu curba corespunzând
450 C2 lui σmin , punctul C2. Diagrama
E2 m
rezistenţelor la oboseală se
O 0t/2 c rt limitează, în acest caz la
B1C1CC2B2.
-1t
B2
Fig. 16.9
16.6. Factori care influenţează rezistenţa la oboseală
Practica a arătat că valoarea rezistenţei la oboseală este funcţie de o

serie de factori, din care cauză rezultatele obţinute prin încercări
experimentale cu ajutorul epruvetelor nu pot fi transpuse direct asupra
organelor de maşini.
Este necesar ca la proiectarea organelor de maşini să fie luat în
considerare şi efectul factorilor care influenţează rezistenţa la oboseală.
În tabelul 16.2 este prezentată o clasificare a diferiţilor factori ce
influenţează rezistenţa la oboseală a pieselor supuse la solicitări variabile.
Tabelul 16.2
Factorii care influenţează rezistenţa la oboseală
Constructivi Tehnologici Condiţii de lucru
Calitatea materialului; Felul solicitării,
Forma piesei Calitatea suprafeţelor; Felul ciclului;
Tratamente de suprafaţă; Suprasolicitările şi subsolicitările;
Dimensiunile Ecruisajul; Solicitările dinamice;
piesei Tensiuni remanente. Agenţi corozivi;
Temperatura.
În continuare se vor analiza principali factori care influenţează
rezistenţa la oboseală.
16.6.1. Influenţa concentratorilor de tensiuni
Concentratorii de tensiuni, apar în cazul variaţiilor bruşte de

secţiune, în dreptul găurilor, în dreptul canalelor de pană, la arbori canelaţi
etc. Sunt deosebit de periculoşi când este vorba de solicitări variabile, având
ca efect reducerea pronunţată a rezistenţei la oboseală.
La solicitările statice, fenomenul de concentrare a tensiunilor se
manifestă prin modificarea legii de distribuţie a tensiunilor pe secţiune,
valorile maxime σmax, τmax depăşind tensiunile nominale σn, τn calculate prin
formule uzuale din Rezistenţa materialelor.
Coeficientul teoretic de concentrare αk a fost definit ca raportul între
tensiunea maximă din secţiune şi cea nominală de la solicitări statice.
 max
K  , de unde  max   K  n (16.7)
n
Valorile uzuale ale lui αk sunt cuprinse între 1 şi 3, dar pot ajunge
uneori chiar la 5 ÷ 8. Acest fapt arată cât de periculos este fenomenul de
concentrare şi ce greşeli se pot comite prin neluarea lui în consideraţie. Sa
constatat că la solicitările statice fenomenul de concentrare a tensiunilor se
manifestă numai în domeniul elastic de solicitare, dispărând la materialele
tenace odată cu atingerea limitei de curgere. La materialele fragile (oţeluri
de mare rezistenţă, fonte) fenomenul de concentrare trebuie luat în seamă
până la rupere.
La solicitările variabile, fenomenul de concentrare a tensiunilor este
de asemenea frecvent şi cu efect defavorabil prin micşorarea rezistenţei la
oboseală a piesei cu concentratori.
Coeficientul efectiv de concentrare este definit ca raportul:
R 
K  , sau K  R (16.8)
 RK  RK
unde: σR, τR – rezistenţa la oboseală a epruvetei netede;
σRk, τRk – rezistenţa la oboseală a epruvetei cu concentrator.
Valorile coeficienţilor de concentrare a tensiunilor se găsesc în
tabele sau diagrame, în funcţie de forma şi dimensiunile geometrice ale
concentratorului de solicitare şi de rezistenţa la rupere a materialului.
Pentru exemplificare se reprezintă câteva asemenea diagrame [5]
pentru arbori cu secţiunea

circulară supuse la întindere –
compresiune (Fig. 16.10),
încovoiere (Fig. 16.11) şi
torsiune (Fig.16.12).
În figurile (16.13; 16.14;
16.15 şi 16.16) sunt
reprezentate diagrame [5]
pentru determinarea coefici-
enţilor de concentrare în cazul
diferiţilor concentratori (de-
gajare şi găuri transversale) şi
solicitări.
Fig. 16.10
Întrucât
Fig. 16.11
Fig. 16.12 Fig. 16.13

concentratorii de tensiuni micşorează
rezistenţa la oboseală a pieselor supuse la solicitări variabile, forma
geometrică a pieselor trebuie astfel proiectată încât efectul concentratorilor
de tensiuni să fie minim. În acest scop se vor evita variaţiile bruşte de
secţiune, trecerea de la o secţiune la alta se va face prin raze de racordare.
De asemenea trebuie avut în vedere şi faptul că un concentrator de tensiuni
pe lângă influenţa ce o are asupra valorii tensiunii maxime, are şi un efect
asupra stării de tensiuni, astfel în cazul unei piese supuse la o stare
monoaxială de tensiuni, în dreptul concentratorului se poate dezvolta o stare
plană sau triaxială de tensiuni.
Fig. 16.15
Curba a/d d [mm]

1 0,05 ÷ 0,10 40 ÷ 50
2 0,10 ÷ 0,25 40 ÷ 50
3 0,15 ÷ 0,25 6÷8
Fig. 16.14 Fig. 16.16
16.6.2. Influenţa dimensiunilor piesei
Datele experimentale au arătat că pentru piese similare din punct de

vedere geometric, cu aceiaşi stare a suprafeţei şi confecţionate din acelaşi
material, rezistenţa la oboseală scade o dată cu creşterea dimensiunilor.
Influenţa dimensiunilor piesei se introduce în calculul la oboseală
prin intermediul unui coeficient dimensional sau factor dimensional εd,
definit de raportul:
 1  d
d 
 1  d0
(16.9)
unde:
  1  d 0
- rezistenţa la oboseală determinată pe epruveta cu diametrul
d0;
  1  d - rezistenţa la oboseală a piesei cu diametrul d.
Fig. 16.17
Coeficientul dimensional εd este subunitar dacă d > d0, adică

rezistenţa la oboseală a pieselor cu diametrul d, este mai mică decât a
epruvetelor având diametrul d0.
Acest lucru se observă şi din diagrama reprodusă [5] în figura 16.17.
Pentru curbele ce se referă la piese cu concentratori, coeficientul
dimensional se deduce din raportul:
  1K  d
 kd  (16.10)
  1K  d0
unde:
  1k  d 0
- rezistenţa la oboseală a epruvetei cu concentrator având
diametrul d.
9.6.3. Influenţa calităţii suprafeţei piesei
Experienţele făcute pentru stabilirea rezistenţei la oboseală au arătat

că unul din factorii esenţiali care influenţează asupra acesteia este starea
suprafeţei piesei, deoarece majoritatea ruperilor prin oboseală pornesc de la
suprafaţa piesei. Acest fapt poate fi explicat prin:
- existenţa zgârieturilor pe suprafaţa piesei, rezultate din prelucrare,
care constituie amorse de fisuri;
- distrugerea grăunţilor cristalini de la suprafaţa piesei ca urmare a
prelucrării mecanice, ceea ce duce la slăbirea materialului;
- la solicitarea de încovoiere şi torsiune tensiunile sunt maxime la
suprafaţa piesei.
Rezistenţa la oboseală a unei piese este cu atât mai mare cu cât

calitatea suprafeţei este mai bună.
Pentru a lua în calculul de
oboseală efectul stării suprafeţei,
respectiv al gradului de pre-lucrare
(rugozitate) se introduce
coeficientul de stare (calitate) a
suprafeţei, γs.
 1 p (16.11)
s 
 1
unde:
 1 p - rezistenţa la oboseală
a epruvetei, având un grad de
prelucrare a suprafeţei, identic cu
cel al piesei;
 1 - rezistenţa la oboseală
Fig. 16.18
a epruvetei lustruite.
În general, acest coeficient este subunitar, valorile lui fiind date în
tabele şi diagrame în funcţie de rezistenţa la rupere a materialului şi de felul
prelucrării (şlefuire fină, şlefuire brută, strunjire brută, suprafaţă laminată,
coroziune în apă dulce sau în apă sărată).- figura 16.18 [5].
Pe lângă prelucrarea fină a suprafeţei, se utilizează uneori tratamente
de suprafaţă, prin care se obţin coeficienţi de calitate supraunitari. Astfel se
pot aplica tratamente termice sau termochimice, dintre care se pot
exemplifica: călirea cu flacără sau curenţi de înaltă frecvenţă, cementarea,
nitrurarea, de asemenea tratamente mecanice ca rularea cu role, ecruisarea
cu jet de alice etc.
Călirea superficială, executată cu flacără sau curenţi de înaltă
frecvenţă, produce în stratul superficial al piesei tensiuni remanente cu efect
favorabil asupra rezistenţei la oboseală. Coeficientul de calitate a suprafeţei
γs are valori între 1,2 şi 1,6 pentru piese netede, respectiv 2,5 şi 2,8 pentru
piese cu concentratori [7].
Cementarea şi nitrurarea conduc la valori a lui γs între 1,1 şi 2,5.
Ecruisajul cu jet de alice şi rularea cu role dau pentru γs = 1,1 ÷ 1,5,
ajungând uneori până la 2,5.
Acoperirile anticorosive (cromare, nichelare, zincare, cadmiere)
micşorează rezistenţa la oboseală, γs = 0,7 ÷ 0,9. Singură, zincarea are γs =
1.
În schimb, aceste tratamente sunt utile prin efectul lor anticorosiv,
evitând scăderi ale rezistenţei la oboseală.
16.7. Calculul coeficientului de siguranţă la solicitări

variabile simple
Atunci când se pune problema de a dimensiona o piesă supusă la

solicitări variabile, se face în prealabil dimensionarea prin formule clasice
ale Rezistenţei materialelor, după care se trece la verificare, prin calcularea
coeficientului de siguranţă la solicitări variabile.
Pentru a putea face un calcul al coeficientului de siguranţă la
solicitări variabile sunt necesare cunoaşterea următoarelor elemente:
− tipul ciclului, produs în piesă, deci cunoaşterea valorilor: σmax, σmim,
σm, σv, (max, mim, m, v), R.
− materialul piesei, deci cunoaşterea tensiunilor σ-1, σ0, σc, σr
respectiv -1,0,c,r şi a diagramei de rezistenţă la oboseală;
− factorii care influenţează rezistenţa la oboseală: kσ, kτ, εd şi γs.
Calculul la solicitări variabile constă în determinarea coeficientului
de siguranţă la oboseală şi compararea lui cu o valoarea admisibilă. Dacă
din comparare (verificare) rezultă un coeficient de siguranţă nesatisfăcător,
se modifică desenul de execuţie (dimensiuni, raze de racordare, rugozitatea
suprafeţei etc.) al piesei, până se ajunge la rezultatul dorit. Calcularea
coeficientului de siguranţă la solicitări variabile constă în compararea a două
tensiuni de variaţie ciclică.
Una este tensiunea σmaxL, adică rezistenţa la oboseală a materialului
(tensiunea limită) corespunzătoare coeficientului R – coeficient de asimetrie
al ciclului, iar cealaltă este valoarea maximă a tensiunii σmax, produsă de
sarcinile exterioare, deci:
 max L
c (16.12)
 max
16.7.1. Calculul coeficientului de siguranţă pentru piese

solicitate prin cicluri alternante simetrice.
Se consideră o piesă supusă la o solicitare variabilă după un ciclu

alternant simetric pentru care tensiunea maximă este: σmax = σv, iar rezistenţa
la oboseală a aceleiaşi piese este σmax L = (σ-1k)p, coeficientul de siguranţă
rezultat pe baza relaţiei (16.12) este:
  1K  p
c (16.13)
v
Dacă piesa nu s-a putut încerca, dar se cunoaşte rezistenţa la
oboseală σ-1 a materialului, se poate stabili rezistenţa la oboseală a piesei
luându-se în considerare factorii care influenţează rezistenţa la oboseală,
astfel:
d  s
  1K  p   1 (16 14)
K
iar coeficientul de siguranţă este:
d  s
 1
K  1
c  (16.15)
v K 

d  s v
Tabelul 16.3
Nr. crt. Tipul pieselor Coeficientul de siguranţă
1 Piese de maşini obişnuite din oţel 1,5…1,7
2 Piese de maşini uşoare din oţel 1,3…1,4
Piese importante din oţel cu încercarea
3 1,3…1,4
la oboseală a pieselor
4 Piese din oţel turnat 1,4…2
5 Piese din fontă 2…3
6 Piese din aliaje de cupru 2…2,7
7 Piese din aliaje uşoare 2…2,5
În relaţia (16.15) dacă se impune c rezultă σv specific tipului de piesă

[23].
Valorile coeficienţilor de siguranţă la oboseală sunt date în
manualele de specialitate pentru diferite piese şi materiale. O parte din
valorile uzuale a coeficienţilor de siguranţă recomandate se găsesc în tabelul
16.3.
16.7.2. Calculul coeficienţilor de siguranţă pentru piese

solicitate prin cicluri oarecare
Acest calcul se poate face prin mai multe metode ce diferă între ele
prin criteriul de comparaţie folosit, cu care se trece de la ciclul real din piesa
ce se calculează, la ciclul limită similar lui. Se exemplifică două din aceste
metode:
1. Metoda Goodman – Soderberg

Această metodă utilizează schematizarea diagramei de rezistenţă la
oboseală printr-o linie dreaptă – figura 16.19.
Drept criteriu de comparaţie sau similitudine între ciclul real şi cel
limită este acela că trecerea de la cilul real la cel limită se face păstrând
coeficientul de asimetrie constant (R = constant).
Dreapta BD reprezintă linia ciclurilor limită cu coeficientul de
siguranţă c = 1.
v
Ciclul real din
B piesa solicitată este
reprezentat prin punctul
L(mL,vL) M (σm, σv), prin care se
B'
duce o paralelă la BD
c=
Mc 1 obţinânduse B/D/ – locul
-1
=c
on geometric al ciclurilor
-1/c
sta
cu coefici-ent de
v
 nt
>1 m siguranţă constant, c >
O m M' L' D' D 1.
mL Ducând seg-
-1/c
r/c mentul OML (cicluri cu

r acelaşi coeficient de
asimetrie, R = constant),
ciclul re-prezentat prin
Fig. 16.19 punctul M îi corespunde
un ciclu limită reprezentat prin punctul L, cu care acesta trebuie comparat.
Coeficientul de siguranţă conform relaţiei (16.12) va fi:
 max L  m L   v L OL  LL OL
c    
 max  m  v OM   M M OM 
(16.16)
LL OL  m L  V L
   
M M OM  m v
Din relaţia (9.16) se obţine:

OD  
- pentru φ = 0, c   r , de unde OD  r ;
OD OD c
 OB  1 
- pentru   , c  , de unde OB   1 .
2 OB OB c
Din asemănarea triunghiurilor MM/D/ şi BOD din figura 16.19, se
poate scrie:

MM  M D
r
 m  
 sau  v  c apoi  v  r   m  1  r 1
BO OD c
 1 r
(16.17)
Din relaţia (16.17) se obţine relaţia de calcul al coeficientului de
siguranţă la oboseală:
 r  1 1
c 
 v  r   m  1  v   m (16.18)
 1 r
în ipoteza că rezistenţa la oboseală din figura 16.19 corespunde piesei reale.
Pentru stabilirea echivalenţei între piesa reală şi epruveta care a
servit la construirea diagramei rezistenţei la oboseală se procedează ca şi în
cazul formulei (16.15) prin introducerea coeficienţilor K σ, (Kτ), εd şi γs. Se
obţine astfel forma generală a expresiei coeficientului de siguranţă pe baza
schematizării Goodman:
1 1
c  c 
K  v  m sau K  
  v
 m
 d  s  1  r  d  s  1  r
(16.19)
La materialele tenace, se utilizează schematizarea Soderberg, punctul
D fiind înlocuit prin punctul C (σ c, 0) expresia coeficientului de siguranţă la
oboseală devine:
1 1
c  c 
K   v  m sau K  v  m (16.20)
 
 d  s  1  c  d  s  1  c
În afara relaţiilor de calcul, în care coeficientul de siguranţă este
calculat în raport cu rezistenţa la oboseală, se mai utilizează o relaţie
aproximativă în care coeficientul de siguranţă este calculat în raport cu
limita de curgere la fel ca în cazul solicitărilor statice:
 c
cc  c 
 max  m   v
(16.21)
2. Metoda Serensen
Calculul coeficientului de siguranţă la oboseală prin metoda
Serensen, utilizează schematizarea diagramei rezistenţelor la oboseală de tip
Haigh, prin metoda Serensen (prin linii frânte) – figura 16.20.

Se disting două situaţii:
a) dacă ciclul de
v
solicitare analizat se
B află sub dreapta OE (0
< R ≤ 1), adică este
F E ondulat pozitiv, calculul
B' M c=const. coeficientului de sigu-
-1
E'
ranţă se face cu ajutorul
0/2
-1/c
H
relaţiei (16.21).
0/2c
v
45 450
b) dacă ciclul de

0
m
solicitare analizat se
O m C
0/2c află deasupra dreptei
0/2 OE (-1 ≤ R ≤ 0), adică
c este alternant sau pul-
sant, fiind reprezentat
Fig. 16.20 prin punctul M (Fig.
16.20).
Se duce prin punctul M o paralelă B/E/ la dreapta BE
corespunzătoare ciclurilor limită (c=1). Dreapta B/E/ este locul geometric al
ciclurilor cu acelaşi coeficient de siguranţă c (ca şi în cazul metodei
Soderberg). Ca urmare, ordonata şi abscisa punctului E / are valoarea σ0/2c,
iar ordonata punctului B/ este σ-1/c.
Din asemănarea triunghiurilor MHE/şi BFE (Fig. 16.20) se poate
scrie:
0 0
/
v   m
MH HE 2 c  2 c
 sau (16.22)
BF FE 0 0
 1 
2 2
Rezolvând ecuaţia (16.22) rezultă expresia de calcul a coeficientului
de siguranţă la oboseală:
 1  1 1
c  
2 1   0  v    m  v   m
v  m 
0  1  1
(16.23)
unde:
2  1   0 2  1   0
  sau   sunt coeficienţi
0 0
caracteristici a materialului.
Dacă se face verificarea unei piese, iar σ-1 corespunde epruvetei,
formula (16.23) se transformă prin introducerea coeficienţilor de corecţie
Kσ, (Kτ), εd şi γs:
1 1
c  c 
K  v  K  v 
  m sau   m
 d  s  1  1 d  s  1  1
(16.24)
Faptul că schematizarea Serensen este mai apropiată de curba reală a
ciclurilor limită face ca coeficientul e siguranţă dat de această metodă să fie
mai apropiată de cel adevărat decât cel calculat cu metoda Soderberg.
16.8. Calculul coeficientului de siguranţă la solicitări

variabile compuse
Calculul coeficientului de siguranţă la oboseală al pieselor supuse

unor solicitări compuse variabile este posibil numai după ce se stabileşte
diagrama ciclurilor limită şi a criteriului de asemănare între ciclul real de
solicitare şi cel limită.
La solicitările compuse statice, o stare limită se atinge când
tensiunile echivalente calculate cu relaţiile (16.17) sunt egale cu cele
corespunzătoare stării limită de la solicitarea de întindere simplă.
Considerând că starea limită, limita de curgere σc, locul geometric
obţinut cu aceste relaţii, într-un sistem de axe de coordonate σ şi τ este o
conică.
 Aplicând prima teorie de
I rezistenţă, relaţia (16.17) devine:
c
c II 0,5 
σ  σ2 4 τ2 
  σc
L  
Vc IV
Vc V şi se poate scrie:
c
III M  2     c   c2  0
 (9.25)

c a cărei reprezentare grafică este
O
notată cu I în figura 16.21.
Fig. 16.21 Pentru a doua teorie de
rezistenţă, relaţia (16.17) devine:
0 ,35   0 ,65  2  4  2   c
şi se poate scrie:
0 ,3  2  1,69  2  0 ,7    c   c2  0 (16.26)
a cărei reprezentare grafică este notată pe figura 9.21 cu II.
Cea de-a treia teorie de rezistenţă (16.17) reprezentată de ecuaţia:
 2  4  2   c2
conduce la relaţia:
2 2
 1
 c2   c  2 (16.27)
 
 2 
a cărei grafică este notată pe figura 16.21 cu III.
Cea de-a patra teorie de rezistenţă (16.17) exprimată de relaţia:
 2  2 ,6  2   c2
2 2
 1
 c2    2 (16.28)
 c

 2 ,6 
a cărei reprezentare grafică este notată pe figura 16.21 cu IV.
Teoria a cincea de rezistenţă (16.17) reprezentată de ecuaţia:
 2  3 2   c2
2 2
 1
 c2   c  2 (16.29)
 
 3
a cărui reprezentare grafică este notată pe figura 16.21 cu V.
Coordonatele unui punct L de pe o astfel de curbă reprezintă o stare
de tensiuni σ şi τ, care duce la atingerea limitei de curgere (adică a unei stări
limită) după ipoteza respectivă. Un punct din interiorul suprafeţei mărginite
de curba respectivă şi axele de coordonate (de exemplu punctul M)
corespunde unei stări de tensiuni nepericuloase.
Încercările la oboseală la solicitări compuse se fac asemănător cu
v
cele de la solicitările simple, păstrând constant raportul lor pentru o
v
v
serie de epruvete. Pentru alte serii se modifică raportul . Cazurile limită
v
sunt: σv = 0; τv ≠ 0 şi σv ≠ 0; τv = 0, care corespund solicitărilor simple de
încovoiere şi torsiune.
Pe cale experimentală Gough şi Pollard au stabilit o diagramă a
ciclurilor limită la solicitările compuse de încovoiere şi răsucire prin
cicluri simetrice în fază reprezentată în figura 16.22, în coordonate σv, τv.
Diagrama din figura 16.22 are forma unui sfert de elipsă a cărei
ecuaţie este:
2 2
vL   
    v L   1
  1    1 
(16.30)
C v o o r d o n
a t e l e u
− σvL şi τvL− reprezintă un
B
L ciclu simetric de
c= răsucire şi un ciclu
B' M 1
M''
simetric de încovoiere,
care, acţionând în fază,
-1
vL
-1/c
produc ruperea după un

v
 număr nelimitat de
M' A' A v
alternanţe, deci
O v
vL
corespund definiţiei
-1/c unei rezistenţe la
-1 oboseală.
P r i n p u n c t u l
elipsa B/MA/,
Fig. 16.22
asemenea cu BLA, cu
razele vectoare reduse
în acelaşi raport, egal cu coeficientul de siguranţă:
OL OA OB  v L  v L
c    
OM OA OB v v
(16.31)
Se notează coeficienţii de siguranţă pentru solicitări simple:
OA  1 OB 
c   şi c   1
OM   v OM   v
(16.32)
În relaţia (16.30) se împarte primul termen cu σ v2, al doilea termen cu τv2
şi ţinând seama de (16.31) şi (16.32) rezultă:

2 2
vL  vL 
   
  v     v  1 c2 c2
 1
2 2 sau (16.33)
  1    1  c2 c2
   

 v  
 v 
de unde, se obţine:
c c
c   (16.34)
c2  c2
În concluzie, pentru determinarea coeficientului de siguranţă la
solicitarea compusă, se calculează întâi coeficienţii de siguranţă
corespunzători solicitărilor simple şi apoi se înlocuiesc în relaţia (16.34).
16.9. Calculul coeficientului de siguranţă la solicitări variabile

prin cicluri asimetrice (Metoda Buzdugan)
Prin analogie cu calculul coeficientului de siguranţă la solicitări

compuse se deduce o
v metodă asemănătoare
A
L
pentru calculul
L'' c= coeficientului de siguranţă
A' M 1 la solicitări prin cicluri
M'' asimetrice. Un ciclu
-1
vL
asimetric poate fi considerat

-1 /c
v
 că rezultă din suprapunerea

M' L' C' C  m unei solicitări statice de
O m mărime σm şi a unui ciclu
mL simetric de amplitudine σv.
c/c Pornind de la
c
schematizarea diagramei
ciclurilor limită printr-o
Fig. 16.23 elipsă şi luând drept criteriu
de comparare a ciclurilor,
coeficientul de asimetrie R, se poate deduce o relaţie de calcul pentru
coeficientul de siguranţă.
Diagrama ciclurilor limită se repre-zintă printr-un sfert de elipsă
ALC (Fig. 16.23) de ecuaţie:
2 2
  mL  vL 
      1 (16.35)
 c    1 
Se duce prin punctul M, corespunzător ciclului real de solicitare
arcul de elipsă A/MC/, având razele vectoare reduse cu raportul c, care
reprezintă coeficientul de siguranţă al ciclului asimetric analizat:
OC OA OL OL  m L OL  v L
c      
OC  OA OM OM   m OM   v
(16.36)
se notează:
c OC σ 1 OA
cs   şi cv  
 m OM  σv OM 
(16.37)
unde:
cs – coeficientul de siguranţă al solicitării statice;
cv - coeficientul de siguranţă al solicitării variabile.
Se împarte primul termen din relaţia (16.35) cu  m2 şi al doilea cu
 v2 , ţinând seama de relaţiile (16.35) se obţine:
2 2
  mL   vL 
   

 m    v  1 c2 c2
2 2 sau  1
 c    1  c s2 cv2
   
m   v 
(16.38)
de unde, rezultă:
c s  cv
c (16.39)
cs2  cv2
Înlocuind cs şi cv cu expresiile din relaţia (9.37) şi introducând
factorii care influenţează rezistenţa la oboseală relaţia (9.39), devine:
1
c 
2 2
 K  v    m  (16.40)
    
  d  s  1    c 
Valorile coeficientului de siguranţă calculat cu relaţia (9.40) se
apropie de cele date de metoda Serensen. Faţă de aceasta din urmă, metoda
propusă de Buzdugan, Gh., are avantajul că nu necesită cunoaşterea
rezistenţei la oboseală pentru ciclul pulsant, σ 0, pentru care sunt date relativ
puţine în literatura de specialitate. De asemenea formula este valabilă pentru
orice ciclu de solicitare.
16.10. Exemple de calcul
16.10.1. Să se verifice piesa din figura 16.24 solicitată la încovoiere

de forţele Fmax= 4 kN şi Fmin= - 2 kN, piesa fiind confecţionată din OL 60 cu
dimensiunile D = 100 mm, d = 50 mm şi r = 5 mm.
F Rezolvare:
r Coeficientul de siguranţă se va
determina cu relaţia (16.19):
D
d
c 
K  v  m
l=300 
 d  s  1  r
Se determină tensiunea maximă:
Fig. 16.24
M max Fmax l 4 103  300
 max     97 ,8MPa
Wz  d3   503 şi tensiunea minimă:
32 32
M min Fmin l  2 103  300
 min      48,9 MPa
Wz  d3   503
32 32
Tensiunea medie:
   min 97 ,8  48,9
 m  max   24 ,45 MPa
2 2
Amplitudinea ciclului:
 max   min 97 ,8  48,9
v    73,35 MPa
2 2
Din figura 16.11 coeficientul de concentrare a tensiunilor Kσ = 1,55,
r
pentru  0,1 ,. Factorul dimensional are valoarea εd = 0,75 (Fig. 16.17),
d
iar coeficientul de stare a suprafeţei γ s = 0,92, pentru strunjire fină
(Fig.16.18).
Rezistenţa la oboseală σ-1 = 280 MPa şi σ0 = 360 MPa, iar rezistenţa
la curgere, σc = 300 MPa (Anexa 7) şi σr = 600 MPa .

1
c   1,59
1,55 73,35 24 ,45
 
0 ,75  0 ,92 280 600
Pentru comparaţie se va calcula coeficientul de siguranţă după
Serensen:
1
c 
K  v 
   m
 d  s  1  1
2  1   0 2  280  360
unde:     0 ,556
0 360
deci:
1
c   1,57
1,55 73,35 24 ,45
  0 ,556
0 ,75  0 ,92 280 280
După Buzdugan (16.40):
1
c 
2 2
 K  v    m 
     
  d  s  1    c 
1
c   1,68
2 2
 1,55 73,35   24 ,45 

 0 ,75  0 ,92 280    300 
   
cσ > ca ca = 1,5 (tabelul 16.3).

Prin urmare, dimensiunile piesei, raza de racordare şi prelucrarea
suprafeţei acestuia au fost corect stabilite, din punct de vedere al rezistenţei
la oboseală.
16.10.2. Un arbore având forma din figura 16.25 are dimensiunile D

= 60 mm, d = 40 mm, r = 5 mm, confecţionat din oţel cu σr = 600 MPa, τr =
300 MPa, τc = 240 MPa şi τ-1 = 180 MPa, este solicitat la torsiune de un
ciclu pulsator cu Mt max = 8 105 N mm. Să se calculeze coeficientul de
siguranţă.
Rezolvare:
r
Utilizând formula lui Soderberg
Mt (16.20):
D
Fig. 16.25
1
c 
K  v  m

 d  s  1  c
r
pentru  0,125 , din figura 16.12 se obţine Kτ= 1,28. Factorul
d
dimensional εd = 0,75 (fig. 17.17), iar coeficientul de stare al suprafeţei γs =
0,92 pentru strunjire fină.
Mt 8 10 5
 max    63,66 MPa
W p   40 3
16
 max
 m  v   31,83 MPa
2
Înlocuind valorile în expresia coeficientului de siguranţă rezultă:
1
c   2 ,17
1,28 31,83 31,83

0 ,75  0 ,92 180 240
Întru-cât, cσ > ca (ca = 1,5 - tabelul 16.3) arborele rezistă la oboseală.
16.10.3. Să se verifice la oboseală arborele de secţiune inelară a unei

maşini supus unei solicitări compuse de încovoiere şi torsiune. Se dau: D =
120 mm; d = 90 mm; Mimax = 4 kNּm; Mimin = -3 kNּm; Mt = 2,6 kNּm; σ-1 =
240 MPa; σ0 = 320 MPa; τ-1 = 140 MPa; τ0 = 200 MPa; τc = 220 MPa; σc =
420 MPa; Kσ = 1,7; Kτ = 1,5; εd = 0,7; γs = 0,9.
Rezolvare:
a) Calculul coeficientului de siguranţă la încovoiere
Se calculează tensiunile produse de solicitarea de încovoiere:
M i max 4 10 6
 max    34 ,5 MPa
Wz 
 1204  90 4  ּ
32 120
M i min  3 10 6
 min     25,9 MPa
Wz 
 1204  90 4 
32 120
 max   min 34,5  25,9
v    30,2 MPa
2 2
 max   min 34 ,5  25,9

m    4 ,3 MPa
2 2
2  1   0 2  240  320
    0 ,381
0 420
Coeficientul de siguranţă la încovoiere se calculează cu relaţia
(16.24):
1
c 
K  v 
   m
 d  s  1  1
1
c   2 ,89
1,7 30 ,2 4 ,3
  0 ,381
0 ,7  0 ,9 240 240
b) Calculul coeficientului de siguranţă la torsiune

Arborii sunt solicitaţi la torsiune la un ciclu pulsant nul. Tensiunea
maximă în arbore este dată de relaţia:
Mt M t max 2 ,6 10 ^
 max    11,21 MPa
Wp 
 D4  d 4  
 120 4  90 4 
16 D 16 120
 max
 m  v   5,605 MPa
2
2 1   0 2 140  200
    0 ,4
0 200
Coeficientul de siguranţă la torsiune calculat cu relaţia (16.24) este:
1
c 
K v 
   m
 d  s  1  1
1
c   8,98
1,5 5,605 5,605
  0 ,4 
0 ,7  0 ,9 140 140
c) calculul coeficientului de siguranţă la solicitarea compusă se face
pe baza relaţiei (16.34):
c  c 2 ,89  8,98
c   2 ,75  ca
c c
2

2
 2 ,89 2  8,982
ca = 1,5 ÷ 1,7 (tabelul 16.3)
În concluzie, arborele rezistă la solicitarea compusă menţionată.

Capitolul 16.solicitări Variabile Periodice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul 16.solicitări Variabile Periodice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Solicitări variabile periodice 339

Capitolul 16. SOLICITĂRI VARIABILE PERIODICE

Un organ de maşină este supus unei solicitări variabile atunci când

secţiune a participat la menţinerea rezistenţei mecanice a piesei. În cazul

16.2. Cicluri de solicitări variabile

Corespunzător variaţiei în timp a solicitărilor, în piesă apar tensiuni

m B E sens de variaţie constituie un

b) σmin – tensiunea minimă;

Din relaţiile (16.1) şi (16.2) rezultă:

variabile se referă la solicitări prin cicluri staţionare.

  min max  min

a) după mărimea coeficientului de asimetrie R:

caz, coeficientul de asimetrie R = 1.

16.3. Rezistenţa la oboseală a materialelor

Experienţa arată că o piesă sau o epruvetă confecţionată dintr-un

la oboseală a unui metal se

o mişcare de rotaţie, astfel realizându-se cicluri de solicitare la încovoiere

Pentru determinarea rezistenţei la oboseală se parcurg următoarele

Rezistenţa la oboseală a materialului – σR, reprezintă valoarea

16.4. Diagrame ale rezistenţelor la oboseală

Pentru cunoaşterea completă a comportării materialelor la solicitări

după mărimile înscrise pe axele de coordonate ale diagramei. Dintre acestea

b) diagrama împarte cadranul I al sistemului de axe de coordonate σm

M, reprezintă cicluri nepericuloase;

0, corespund ciclului pulsant pozitiv ( E1' şi E 2' corespund ciclului

Dacă punctele reprezentative ale unui ciclu, ca de exemplu punctul

16.5. Schematizarea diagramelor de rezistenţă la oboseală

Construirea diagramelor de rezistenţă la oboseală precum şi

durata îndelungată a încercărilor şi diversitatea maşinilor speciale de

Schematizarea diagramei Haigh

N statică pentru obţinerea punctului

16.6. Factori care influenţează rezistenţa la oboseală

Practica a arătat că valoarea rezistenţei la oboseală este funcţie de o

16.6.1. Influenţa concentratorilor de tensiuni

Concentratorii de tensiuni, apar în cazul variaţiilor bruşte de

pentru arbori cu secţiunea

Fig. 16.12 Fig. 16.13

plană sau triaxială de tensiuni.

Curba a/d d [mm]

Fig. 16.14 Fig. 16.16

16.6.2. Influenţa dimensiunilor piesei

Datele experimentale au arătat că pentru piese similare din punct de

Coeficientul dimensional εd este subunitar dacă d > d0, adică

Experienţele făcute pentru stabilirea rezistenţei la oboseală au arătat

Rezistenţa la oboseală a unei piese este cu atât mai mare cu cât

evitând scăderi ale rezistenţei la oboseală.

16.7. Calculul coeficientului de siguranţă la solicitări

Atunci când se pune problema de a dimensiona o piesă supusă la

16.7.1. Calculul coeficientului de siguranţă pentru piese

Se consideră o piesă supusă la o solicitare variabilă după un ciclu

În relaţia (16.15) dacă se impune c rezultă σv specific tipului de piesă

16.7.2. Calculul coeficienţilor de siguranţă pentru piese

1. Metoda Goodman – Soderberg

r/c mentul OML (cicluri cu

Din relaţia (9.16) se obţine:

Haigh, prin metoda Serensen (prin linii frânte) – figura 16.20.

16.8. Calculul coeficientului de siguranţă la solicitări

Calculul coeficientului de siguranţă la oboseală al pieselor supuse

produc ruperea după un

şi ţinând seama de (16.31) şi (16.32) rezultă:

16.9. Calculul coeficientului de siguranţă la solicitări variabile

Prin analogie cu calculul coeficientului de siguranţă la solicitări

asimetric poate fi considerat