COMENTARII PRIVIND ALCĂTUIREA ŞI CALCULUL

ÎMBINĂRILOR SUDATE ÎN CONFORMITATE CU NORMELE

EUROPENE
Liviu GĂDEANU(1), Radu BĂNCILĂ(2), Edward PETZEK(2)
(1)
CCTFA - Filiala Timişoara a Academiei Române
(2)
Universitatea „Politehnica“ Timişoara, Facultatea de Construcţii şi Arhitectură

Rezumat
Lucrarea trece în revistă evoluţia unor aspecte privind alcătuirea şi calculul îmbinărilor sudate în
conformitate cu prevederile EC3 – 1 – 8 (cap. 4 îmbinări sudate; Final draf (December 2001), în
comparaţie cu STAS 10108/0 – 78 şi evidenţiază schimbările survenite.

Cuvinte cheie:
Îmbinare, sudură, eforturi, tensiuni, suduri în adâncime, suduri de colţ.

1. Introducere

Deşi descoperită la sfârşitul secolului al XIX-lea, sudura a început să fie folosită în practică,
ca mijloc de îmbinare a construcţiilor metalice, abia spre mijlocul secolului XX. Ca urmare a
faptului că ea s-a aplicat iniţial oţelurilor şi soluţiilor constructive specifice construcţiilor nituite, la
scurt timp au apărut unele deficiente în exploatare, printre care o serie de fisuri şi chiar cedări, cum
a fost cazul mai multor poduri metalice construite înaintea celui de al doilea război mondial în
Germania. Pentru elucidarea problemelor apărute s-au efectuat o serie de cercetări care au scos în
evidenţă anumite particularităţi specifice acestui mod de îmbinare, printre care:
• existenţa şi importanta proprietăţii de sudabilitate a materialului pieselor îmbinate,
• existenţa zonei de influenţă termică (ZIT) şi sensibilitatea acesteia la fisurare,
• importanţa executării corecte a sudurilor,
• necesitatea folosirii unor soluţii constructive specifice îmbinărilor sudate, care să evite pe cât
posibil concentratorii de tensiuni,
• necesitatea elaborării unor mărci de oţeluri sudabile pentru construcţii, rezistente la fragilitate la
temperaturi scăzute şi având caracteristici mecanice cât mai ridicate.
Aceste particularităţi au fost rezolvate pe parcurs, astfel încât, în prezent, sudura constituie
practic, aproape în exclusivitate mijlocul de realizare a îmbinărilor metalice nedemontabile.

2. Alcătuirea şi calculul îmbinărilor sudate după STAS 10108/0-78

În literatura româneasca de specialitate, inclusiv standarde şi normative, îmbinările sudate

sunt clasificate atât din punctul de vedere al poziţiei sudorului faţă de îmbinare, cât şi din punctul
de vedere al modului de aşezare a pieselor sudate una faţă de alta, inclusiv al modului de
prelucrare a muchiilor, când grosimea pieselor îmbinate depăşeşte 8-10mm.

133
 În funcţie de poziţia pieselor îmbinate, principalele îmbinări sudate pot fi:
1. îmbinări cap la cap, realizate cu suduri în adâncime,
2. îmbinări prin suprapunere, realizate cu suduri de colţ şi
3. îmbinări în T sau în cruce, realizate fie prin suduri de colţ, fie prin suduri în adâncime.
Sudurile în adâncime trebuie să fie complet pătrunse, grosimea lor fiind considerată egală cu
grosimea celei mai subţiri piese din îmbinările cap la cap, respectiv cu grosimea minimă a pieselor
din îmbinările în T.
De asemenea, în literatura noastră de specialitate sunt folosiţi termenii de: „cusătură de
sudură“ sau cordon de sudură“, pentru materialul rezultat din topirea şi combinarea materialului de
adaos (vergea sau sârmă) şi marginile pieselor sudate. În lucrarea de faţă aceşti termeni au fost
înlocuiţi cu cel de sudură, aşa cum de altfel este prevăzut şi în variantele în limba engleză şi
franceză ale EC 3.
Standardul românesc STAS 10108/0-78 [1] prevede verificarea tensiunilor din suduri cu
relaţii de forma: σs ≤ R s = γR , respectiv τs ≤ R s = γR ; γ fiind un coeficient, în funcţie de natura
solicitării, ale cărui valori sunt precizate în tabelul 1.
Tabelul 1
Tip îmbinare Solicitare şi Suduri Controlul
relaţii de γ R s = γR
Tip sudură executate sudurilor
calcul
1 2 3 4 5 6
CAP LA CAP; ÎN T compresiune automat cu
în adâncime N semiautomat mijloace 1 R
σ sc = ≤ R sc
As manual obişnuite
automat - || - 1 R
t2
t1

a = tmin întindere semiautomat

N - || - 0,8 0,8R
σ si = ≤ R si manual
a

As semiautomat cu raze
1 R
manual X sau γ
b-2a

forfecare
b

automat cu
T semiautomat mijloace 0,6 0,6R
τs = ≤ R sf
As manual obişnuite
a

automat - || - 1 R
b

t încovoiere
M cu
σs = ≤ R sinc semiautomat
Ws mijloace 0,8 0,8R
a=t manual
obişnuite
t

b×a
As =
(b − 2a) × a
a ⋅ b2
Ws =
6

134
 1 2 3 4 5 6
PRIN SUPRAPUNERE
de colţ
a
t1

a întindere

t2
ls1
compresiune automat cu
N semiautomat mijloace 0,7 0,7R
τs = ≤ Rs manual obişnuite
b1

b2
ls2

ls2
As
3mm ≤ a ≤ 0, 7 ⋅ t min
As = ∑ a ⋅ lsi ; ls = ∑ lsi
ÎN T întindere
de colţ compresiune
forfecare
N
τs = ≤ Rs
As
As = 2 ⋅ a ⋅ b
b

automat cu
semiautomat mijloace 0.7 0.7R
t manual obişnuite
încovoiere
M
τs = ≤ Rs
t

Ws
a
3mm ≤ a ≤ 0, 7 ⋅ t min
a ⋅ b2
Ws = 2 ; ls = 2b
6

Aşa cum rezultă din tabelul 1 coeficientul γ şi în final rezistenţa de calcul a sudurilor,
depinde de rezistenţa de calcul a materialului de sudat, modul de solicitare al sudurii (γ = 1 pentru
compresiune, respectiv întindere, la suduri în adâncime controlate cu mijloace perfecţionate
(radiografii cu raze γ sau roentgen); γ = 0,8 pentru întindere la suduri în adâncime, dacă controlul
sudurii se face cu mijloace neperfecţionate (ultrasunete, lichide penetrante, vizual, etc.), γ = 0,6
pentru suduri în adâncime solicitate la forfecare şi γ = 0,7 pentru sudurile de colţ, la care se verifică
doar tensiunile tangenţiale τ.

3. Alcătuirea îmbinărilor sudate după EC 3-1-8

Referitor la clasificarea îmbinărilor sudate menţionată în paragraful 1, trebuie precizat faptul

că ea nu se regăseşte în EC 3 [2], [4].
În §4.3 al EC 3-1-8 [3] se definesc următoarele tipuri de suduri (type of welds):
1. suduri de colţ (Fillet welds), care pot fi continui sau întrerupte (intermittent fillet welds),
2. suduri de colţ în găuri (Fillet welds all round), de fapt suduri de colţ pe conturul unor găuri
(decupări), practicate în una din piesele suprapuse,
3. suduri în adâncime (Butt welds),

135
4. suduri în găuri umplute (Plug welds) şi
5. suduri în lungul muchiilor rotunjite (Flare groove welds).
În categoria sudurilor de colţ sunt încadrate toate sudurile dintre piesele care fac între ele un
unghi α cuprins între 60° şi 120° (tabelul 2).
În afară de sudurile de colţ obişnuite, a căror grosime a se consideră egală cu înălţimea
triunghiului inscriptibil în secţiunea transversală a sudurii, coborâtă de la rădăcina acesteia pe
latura exterioară, EC 3 mai prevede suduri de colţ cu pătrundere adânca, a căror grosime depinde
de tehnologia şi utilajul de execuţie şi se verifică obligatoriu prin probe preliminare.
Tabelul 2
Tip
Tipul sudurii Caracteristici, limitări, condiţii
îmbinare
0 1 2
α < 60°, se consideră ca suduri în
adâncime cu pătrundere parţială
SUDURI DE COLŢ
1. continui 60°≤α≤120° α > 120°, rezistenţa lor se determină
prin încercări [7]
α

Se impune întoarcerea sudurilor la

în T, în unghi

capete cu 2a şi notarea pe desene

a

ls = ∑ lsi + întoarceri (pt. a = constant)

lsmin = min(30 mm sau 6a); lsmax = 150a
a
a

Pentru ls > 150a rezistenţa sudurii se

reduce cu βLw (4.11) [3]
a

3mm ≤ a ≤ 0, 7 ⋅ t min
A w = ∑ a ⋅ leff

0 1 2

2. întrerupte
Nu se folosesc în medii corosive.

La capetele pieselor se folosesc

obligatoriu suduri bilaterale.

max L we ≥ 0, 75b si 0, 75b1

în T, în unghi

min L1 ≤ 16t si 16t1 sau 200 mm

min L 2 ≤ 12t sau 16t1 si

0, 25b sau 200 mm

136
 0 1 2
3. Suduri de
colţ cu pătrun-
dere adâncă
Posibilitatea realizării grosimii a se
verifică prin probe preliminare.
a şi ls se indică pe desene
Aw = a ⋅ leff
în T, în unghi

4. Suduri în t
a = a nom1 + a nom2 ≥ t
adâncime cu pă- cnom ≤ t / 5 sau 3mm
trundere parţi-
ală completate
cu suduri de colţ Aw = a ⋅ leff
an
om
.1

cnom .2
om
an

5. Suduri de colţ continui

Aw = a ⋅ ∑leff ; 3mm ≤ a ≤ 0,7 ⋅ t min
lmax ≤ 150a; Pentru ls > 150a
t1

t2

rezistenta sudurii se reduce cu βLw

6. Suduri de colţ în găuri circulare sau

alungite
prin suprapunere

- Transmit doar forţe tăietoare.

1-1
- Se utilizează şi în scopul prevenirii
voalării sau distanţării pieselor
imbinate.

d ≥ 4⋅ t
Aw = a ⋅ leff
1 1

137
 0 1 2
SUDURI ÎN ADÂNCIME
1. Cu pătrundere completă
în “V”

t
cap la cap

în “V” a = t (t min )

t
dublu

în “U” A w = a ⋅ leff

t
în “U”

t
dublu
2. Cu pătrundere parţială

în “V” dublu Pătrunderea materialului topit este mai

a
cap la cap

mică decât grosimea materialului de

t
a

bază t.

Nu se admit suduri în adâncime cu

a

în “U” dublu pătrundere parţială întrerupte.

t
a

Posibilitatea realizării grosimilor a se

verifică prin probe preliminare.

în dublu A w = ∑ a ⋅ leff
în T

semi „V”
a

în semi „V" în „J"

t
t

a=t
în T

în dublu semi
„V" (K) în „J" dublu A w = a ⋅ leff
t

SUDURI ÎN GĂURI UMPLUTE

Transmit doar forţe tăietoare.
prin suprapunere

Previn voalarea sau depărtarea pieselor

d ≥ t + 8 mm
d

pentru : t ≤ 16 mm; a = t
d

t t t
pentru : t > 16 mm; ≤ a > 16 mm
2

138
 0 1 2
SUDURI ÎNTRE MUCHII ROTUNJITE

Grosimea a se ia conform figurii

alăturate.
A w = ∑ a ⋅ leff

Acceptarea acestui tip de sudură intervine ca urmare a perfecţionării tehnologiilor de sudare,

care în prezent permit pătrunderea semnificativă a sudurilor de colţ în materialul pieselor sudate,
astfel că este posibilă realizarea unor grosimi reale de sudură a, mai mari decât cele considerate la
sudurile de colţ obişnuite, la care pătrunderea fiind mică, aceasta nu este luată în considerare.
Evident aici apare necesară relaţia directă proiectant – executant, care trebuie să colaboreze în
timpul proiectării referitor la posibilitatea realizării sudurilor de colţ cu pătrundere adâncă, relaţie
care nu constituie însă o problemă în cazul unor antreprize de construcţii, care fac atât proiectarea
de detaliu cât şi execuţia şi montajul confecţiilor metalice.
În privinţa sudurilor în adâncime cu pătrundere completă atât la îmbinările cap la cap cât şi
la cele în T, apar unele modificări în denumirea acestora. De exemplu, sudura în X este denumită în
V dublu, cea în K este denumită în J dublu, iar cele în ½ V şi ½ U sunt denumite în semi V, respectiv
în J.
O diferenţă semnificativă constă în acceptarea sudurilor în adâncime cu pătrundere
parţială, atât la îmbinări cap la cap, cât şi la îmbinări în T, ele fiind denumite în V dublu şi U dublu,
respectiv în semi V dublu.
De asemenea EC 3 prevede la îmbinările în T şi posibilitatea folosirii de suduri în adâncime
cu pătrundere parţială, completate cu suduri de colţ, a căror grosime se determină conform
indicaţiilor din tabelul 2.

4. Calculul îmbinărilor sudate după EC 3-1-8

4.1. Limitări ale dimensiunilor geometrice

În privinţa dimensiunilor de calcul ale sudurilor, în EC3-1-8 sunt prevăzute atât limitări care
sunt cuprinse şi în STAS 10108/0-78, cât şi limitări diferite de acestea. De exemplu, pentru
grosimea sudurilor de colţ a trebuie respectată condiţia: 3 mm ≤ a ≤ 0,7 tmin (cerinţă existentă şi în
STAS 10108/0-78) şi valori a verificate prin probe preliminare, în cazul sudurilor de colţ cu
pătrundere adâncă, respectiv a sudurilor în adâncime cu pătrundere parţială completate cu suduri
de colţ.
Pentru lungimea minimă de sudură, în loc de 40 mm, cât prevede STAS 10108/0-78, EC 3
prevede doar 30 mm, dar păstrează prescripţia: lmin ≥ 6a.
EC 3 prevede acceptarea sudurilor de colţ cu grosime constantă pe toată lungimea lor, dacă
acest lucru poate fi realizat practic, ne mai luând în considerare existenţa craterelor finale de la
capetele sudurilor. În caz contrar, se menţine însă prevederea reducerii lungimii sudurii cu 2a. În
plus, se acceptă întoarcerea sudurilor, în acelaşi plan, după colţul pieselor suprapuse, întoarcere care
se ia în considerare la calculul lungimii sudurii, dacă are aceiaşi grosime a ca şi restul acesteia.
Când distribuţia tensiunilor în lungul sudurilor de colţ este influenţată semnificativ de
rigiditatea elementelor sau a pieselor îmbinate, neuniformitatea acestei distribuţii se ia în

139
considerare prin folosirea unei lungimi efective reduse: beff (4.10) [3], iar când lungimea sudurilor
depăşeşte 150 a, rezistenţa sudurii se reduce cu un factor βLw < 1 (4.11) [3].
De asemenea EC 3-1-8 prevede restricţii speciale pentru folosirea sudurilor de colţ
unilaterale şi a celor în adâncime cu pătrundere parţială unilaterală, în cazul solicitării lor la
încovoiere şi întindere (4. 12) [3].

4.2. Rezistenţa de calculul a sudurilor de colţ

Distribuţia tensiunilor pe aria de calcul a sudurii (Aw) se presupune uniformă. În cazuri

contrare sunt specificaţi coeficienţi de reducere corespunzători.
Pe aria de calcul a sudurii, din efectul acţiunilor, pot apare (figura 1):
• σ⊥ - tensiuni normale perpendiculare pe aria de calcul a sudurii Aw
• σ|| - tensiuni normale paralele cu axa sudurii
• τ⊥ - tensiuni tangenţiale perpendiculare pe axa sudurii
• τ|| - tensiuni tangenţiale paralele cu axa sudurii

În mod convenţional tensiunile σ|| nu se iau în considerare la calculul sudurilor.

Figura 1
Pentru verificarea rezistenţei sudurilor de colţ EC 1993-1-8 / December 2001 prevede două
metode:

METODA 1:
fu f
σ⊥ + 3(τ⊥2 + τ2& ) ≤ si σ⊥ ≤ u (1)
βw ⋅ γ M 2 γM2
unde: fu – este rezistenţa nominală de rupere la întindere a materialului celei mai slabe piese
îmbinate,
βw – este factorul de corelare, cu valori cuprinse între 0,8 pentru S 235 şi 1,0 pentru S 420 şi
S 460, N, M sau NL, respectiv ML,
γM2 – coeficientul parţial de siguranţa, care are valoarea 1,25, pentru îmbinări sudate.

Prin reducerea încărcărilor (efectului acţiunilor) în raport cu centrul ariei de calcul a sudurii
se calculează tensiunile normale şi tangenţiale, corespunzătoare tipului de îmbinare dat şi se verifică
relaţiile (1).

Observaţie: verificarea se bazează pe conceptul Huber – Misses de stabilire a tensiunii de

comparaţie pentru materiale ductile.

140
METODA 2 – numită metoda alternativă, este o metodă convenţională, verificată prin încercări
experimentale, exprimată prin următoarea relaţie:

Fw.Ed ≤ Fw.Rd (2)

unde: Fw.Ed – este valoarea de calcul a efortului rezultant pe unitatea de lungime a sudurii de colţ
Fw.Rd – este rezistenţa de calcul pe unitatea de lungime a sudurii de colţ

Indiferent de orientarea sudurii, se admite că:

Fw,Rd = f vw.d ⋅ a (3)
unde: fvw.d – este rezistenţa de calcul la forfecare a sudurii, care se determină din relaţia:
fu
f vw.d = (4)
3 ⋅βw ⋅ γ M 2

Observaţie: metoda alternativă a fost preluată şi de către norma germană DIN 18800/1993 [5].

4.3. Rezistenţa de calculul a sudurilor în adâncime

a) cu pătrundere completă
Rezistenţa de calcul a sudurilor în adâncime cu pătrundere completă se ia egală cu rezistenţa de
calcul a celei mai slabe piese îmbinate, cu condiţia ca sudura să fie făcută cu materiale de adaos
care vor asigura, în toate probele de tracţiune, o limită de curgere (fy) şi o rezistenţă la rupere (fu)
mai mare sau egală cu cea a materialului de bază. Întrucât la sudurile în adâncime, aria de calcul a
sudurii este egală cu aria secţiunii transversală a materialului de bază, ca urmare a acceptării
egalităţii rezistenţei de calcul a sudurii cu cea a materialului de bază, practic verificarea sudurii este
identică cu cea a materialului de bază şi efectiv nu mai este necesară.

b) cu pătrundere parţială
Se procedează ca şi la sudurile de colţ cu pătrundere adâncă. Grosimile de suduri cu pătrundere
parţială a ce pot fi realizate efectiv se determină prin încercări preliminare.

c) cu pătrundere parţială completate cu suduri de colţ

Se procedează ca şi la sudurile în adâncime cu pătrundere completă dacă sunt îndeplinite condiţiile
cerute în tabelul 2.
Când nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în tabelul 2 se procedează ca la sudurile de colţ sau
sudurile de colţ cu pătrundere adâncă.

4.4. Rezistenţa de calculul a sudurilor în găuri umplute

Rezistenţa de calcul a sudurii unei găuri umplute se ia egală cu:

Fw ,Rd = f vw.d ⋅ A w (5)
unde fvw.d – este rezistenţa de calcul la forfecare a sudurii, precizată în relaţia (4)
Aw – aria găurii în care este realizată sudura (circulară sau alungită).

5. Concluzii

În conformitate cu norma românească STAS 10108/0-78, calculul sudurilor se face reducând

efectul acţiunilor (încărcărilor) în raport cu centrul de greutate al ariei de calcul a sudurii. La
solicitări simple aceasta conduce la un singur tip de tensiuni (σ sau τ) pe această arie, tensiuni care
nu trebuie să depăşească rezistenţele de calcul ale sudurii (tabelul 1).

141
 În cazul sudurilor de colţ se acceptă rabaterea ariei de calcul a sudurii în planul catetelor şi
efectuarea verificării în raport cu aria rabătută.
În cazul solicitărilor compuse se determină o tensiune echivalentă bazată pe conceptul Huber
– Mises care are expresia: σech = σ2 + 3τ2 ≤ αR , α având valoarea 1,1, iar R fiind rezistenţa de
calcul a materialului de bază.
Aşa cum rezultă din cele prezentate în paragraful 4, norma EC 3, în curs de elaborare,
prevede în mod expres relaţii analitice de verificare a rezistenţei sudurilor doar pentru sudurile de
colţ şi sudurile în găuri umplute, (1) – (5) şi acceptă totodată două metode de verificare a sudurilor
de colţ.
De menţionat în acest caz, că în metoda 1, determinarea tensiunilor cu relaţia (1) se face în
raport cu aria de calcul a sudurii, determinată de grosimea şi lungimea acesteia. Acest lucru
implică determinarea componentelor perpendiculare (⊥) şi paralele (||) ale tensiunilor în raport cu
această arie, fapt care complică calculul.
De asemenea este de remarcat faptul că rezistenţa de calcul a sudurilor se determină după
EC 3 în funcţie de rezistenţa nominală de rupere la întindere a oţelului folosit în îmbinare fu şi nu
în funcţie de limita de curgere a acestuia fy, aşa cum prevede STAS 10108/0-78.

Bibliografie

[1]. * * * STAS 10108/0-78, Calculul elementelor din oţel, I.R.S., Bucureşti 1978.
[2]. * * * Eurocode 3: Design of steel structures; Part 1-1: General rules and rules for
buildings, European Committee for Standardisation, Brussels, February 1992.
[3]. * * * Eurocode 3: Design of steel structures; Part 1-8: Design of joints, European
Committee for Standardisation, Brussels, December 2001.
[4]. * * * Normativ privind prescripţiile generale de proiectare. Verificarea prin calcul a
elementelor de construcţii metalice şi a îmbinărilr acestora. Cod CR 3.01.1, Bucureşti 1998
[5]. * * * DIN 18800/1993.
[6]. Băncilă, R., Curs EWE - European Welding Engeneer, ISIM – Timişoara, 2001.
[7]. * * * prEN 1990 Basis of structural design – Annex D.

142