Locotenent colonel

Andrei MEDVEȚCHI
 TEMA:Nr.1 Dimensiunea informaţională a
spaţiului de luptă modern.
.
LECȚIA Nr.4 Sistemul de comunicaţii. Subsistemul
informatic.
SCOPUL: Studenţii să definească procesele în sistemul de
comunicaţii. Subsistemul informatic.

OBIECTIVE: Studenţii să:

•definească procesele în sistemul de comunicaţii;
•definească suport subsistemului informatic;
•definească sistemul de comandă şi control.
 PROBLEMELE DE STUDIU

1. SISTEMUL DE COMUNICAŢII

2. SUBSISTEMULUI INFORMATIC
 BIBLIOGRAFIE

Lt.col.
Lt.col.conf.univ.dr.
conf.univ.dr.ION
IONROCEANU
ROCEANUSISTEME
SISTEMEC4I
C4Icomandă
comandăşişicontrol,
control,
comunicații,
comunicații,computere
computereşişiinformații
informațiiEDITURA
EDITURAUNIVERSITĂŢII
UNIVERSITĂŢII
NAŢIONALE
NAŢIONALEDE DEAPĂRARE
APĂRARE
 SECVENTA I

1. SISTEMUL DE COMUNICAŢII
 Sistemul de comunicaţii reprezintă ansamblul
centrelor şi liniilor de comunicaţii cu componentele
lor tehnice, logice şi de management, având diverse
destinaţii, împreună cu terminalele asociate diferitelor
tipuri de canale, interconectate în funcţie de
misiunile, locul şi timpul de realizare, organizate şi
instalate într-o structură determinată, după un plan
unic.
Acestea funcţionează automatizat sau
neautomatizat, în mod unitar, în vederea asigurării
legăturilor necesare conducerii, cooperării şi
înştiinţării trupelor în orice situaţie.
 Sistemul de comunicaţii este destinat să
realizeze, automatizat şi /sau neautomatizat, legături
continue, de bună calitate, oportune, flexibile care să
asigure schimbul de informaţii necesar conducerii
trupelor.
Misiunile generale ale sistemului de comunicaţii, sunt:
- Asigurarea şi menţinerea legăturilor necesare
conducerii, prin toate categoriile de mijloace, în regim
automatizat sau neautomatizat, prin care să se poată
transmite orice tip de comunic are (sunet, imagine, date),
în concordanţă cu concepţia operaţiei;
Asigurare a canalelor de legătură secretizate
în toate modurile de lucru;
Realizarea compatibilităţii tehnice şi
operaţionale cu sistemele de comunicaţii ale altor
armate respectând standardele internaţionale
militare şi civile din domeniul telecomunica ţiilor;
Realizarea interconectării cu alte sisteme de
comunicaţii militare ale celorlalte elemente ale
sistemului naţional de apărare, ale celorlalte
categorii de forţe armate, cu sistemele de
comunicaţii ale vecinilor şi cu cei cu care se
cooperează;
Să permită interconectarea cu sistemele de
telecomunicaţii civile, în vederea realizării
schimburilor de informaţii cu caracter militar şi
de interes personal ale militarilor;
Asigurarea funcţionării neîntrerupte a
legăturilor, indiferent de condiţiile de timp,
anotimp, stare a vremii, în condiţiile utilizării de
către adversar a mijloacelor electronice destinate
dezorganizării conducerii;
Funcţionarea pe toată durata misiunii la
parametrii stabiliţi, în condiţiile definirii unei
valori de prag minime pentru fiecare dintre
aceştia;
 Sistemul de comunicaţii trebuie să se caracterizeze
prin mobilitate, viabilitate, siguranţă în funcţionare,
flexibilitate, protecţie la perturbaţii electromagnetice,
interoperabilitate, modularitate, protecţia informaţiei,
capacitate ridicată de trafic, operare şi mentenabilitate
uşoare.
 Flexibilitatea, reprezintă
capacitatea sistemului de comunicaţii
de a face faţă cerinţelor din dinamica
probabilă a câmpului de luptă modern
tridimensional. Flexibilitatea
sistemului de comunicaţii este dată de
trei factori: informaţia, componenta
hardware, performanţele software.
 Componenta hardware este reprezentată
prin elementele de structură ale sistemului de
comunicaţii(centre de transmisiuni, linii, mijloace
tehnice, reţele de calculatoare) este cea care dă
măsura fizică a flexibilităţii.
Performanţele software sunt dependente de
gradul de actualizare tehnică a suportului
hardware dar determină la rândul lor nivelul de
adaptabilitate a sistemului de comunicaţii la
condiţiile concrete de dezvoltare a
telecomunicaţiilor.
 Securitatea, reprezintă o proprietate
complexă a oricărui sistem, dificil de proiectat
şi, mai presus de acestea, dificil de asigurat.
Este mai uşor de a dovedi că un sistem poate fi
penetrat, decât de a dovedi că el este complet
sigur.
Securit atea sistemelor de comunicaţii
devine cu atât mai greu de realizat cu cât ea se
obţine pe mai multe planuri, definite pe baza
principiului că informaţia trebuie protejată în
starea de stocare şi în tranzit, iar aceste planuri
sunt:
Securitatea informa ţiilor care circulă pe c
analele de transmisiuni;
Securitatea software care asigură funcţionarea
sistemului de transmisiuni;
Securitatea reţelelor de calculatoare din
compunerea punctelor de comandă;
Securitatea software de aplicaţie utilizat în
procesul de comandă şi control;
Securitatea bazelor de date şi a bibliotecilor de
informaţii.
 STRUCTURA SISTEMELOR DE COMUNICAŢII

Sistemul de comunicaţii cuprinde: reţelele de

comunicaţii de sprijin, subsistemul de management al
reţelelor de comunicaţii; subsisteme de logistică şi de
mentenanţă; rezerva de comunicaţii.
Reţelele de comunicaţii au în compunere:
reţele de comunicaţii de sprijin;
reţele de comunicaţii ale punctelor de comandă;
reţele radio pentru legături directe;
reţele radio sol – aer;
reţele radio cu comutaţie de pachete; 6 subsistem
pentru transferul mesajelor;
 Internetul.
Concluzii:
 SECVENTA II

SUPORT ŞI CONŢINUT PENTRU COMANDĂ ŞI

CONTROL
 Informaţiile şi datele sunt asociate
unui eveniment, fenomen, intenţie, obiect sau
oricăror alte componente care fac parte şi pot
influenţa desfăşurarea acţiunii militare şi
contribuie la formarea unei imagini asupra
spaţiului de luptă și asupra forţelor implicate în
acţiunea propriu-zisă. Datele şi informaţiile
sunt supuse unor procese şi activităţi, însumate
sub denumirea de ciclu informaţional, cunoscut
şi sub denumirea de ciclu complet de
comandă şi control.
Etapele şi conţinutul ciclului
informaţional

Ciclul informaţional cuprinde

următoarele etape:
 Iniţierea informaţiei – se realizează la sursă,
indiferent de natura a cesteia şi poate fi de natură
semantică, semiotică, impulsuri, imagini, percepţii etc.
Iniţierea informaţiei se produce oricum, chiar dacă nu va
existe nici un canal de comunicaţie care să transporte
informaţia la un destinatar şi deci ea nu va fi niciodată
receptată ca informaţie. Sursa de informaţie poate fi
cunoscută de destinatarul care a receptat informaţia sau
nu, sau dacă informaţia a fost de tip distribuită, sursa
poate fi cunoscută numai de unii dintre receptori. În
domeniul militar este necesar ca orice sursă de informaţii
de orice natură să fie cunoscută pentru a elimina riscul
unor informaţii cu valoare de adevăr nulă, erorile,
posibilele deteriorări artificiale produse la sursă etc.
Transportul informaţiei – este etapa cea mai
complexă a studiului informa ţiei ca noţiune şi a
conexiunilor informaţionale dinamice. Transportul
informaţiei se realizează prin canale de comunicaţie,
care pot fi întâlnite aproape în oricare tip de mediu.
Canalul pentru transportul informaţiei între sursă şi
receptor trebuie neapărat să îndeplinească unele
cerinţe stricte: compatibilitatea canalului cu
informaţia în ceea ce priveşte atât caracteristica
informaţiei cât şi capa citatea de transporta informaţia;
asigurare a parametrului de oportunitate a informaţiei;
reducerea perturbaţiilor până la o valoare de prag
minimă impusă de informaţie.
 Extragerea şi adunarea informaţiei,
reprezintă o formă fundamentală de
operaţii cognitive asupra informaţiei în
scopul transformării acesteia în informaţie
fundamentală. Procesul este deosebit de
complex şi el reprezintă esenţa ciclului
informa ţional şi are drept scop exprimare
a valorii de adevăr a unei informaţii
precum şi destinaţia acesteia în cadrul
sistemului şi în cadrul procesului
decizional.
 Stocarea informaţiei, poate
reprezenta atât un proces cognitiv de
memorare cât şi o acţiune tehnică de
transformare a ei în formate standard
necesare păstrării acesteia pentru timp
îndelungat pe suporţi de memorie
artificială (cărţi, memorie externă cu
înregistrare magnetică, optică sau de
altă natură etc.).
 Prelucrarea informaţiei, se constituie într-o
etapă de evaluare şi de analiză a informaţiilor, când se
realizează de fapt o integrare a mai multor informaţii,
operându-se logic cu proceduri de genul conjuncţiilor,
disjuncţiilor, compara ţii, complementări şi sume, în
scopul obţinerii maximului de profit informaţional
dintr-o mulţime de informaţii pe aceia şi temă, (ex.
informaţii despre inamic obţinute din mai multe surse:
observaţia directă, avioane fără pilot, informaţii
specifice genurilor de armă, cerceta şi etc.). În urma
acestei proceduri trebuie să rezulte o
concluzie sub formă de informaţie fundamentală,
de adâncime, coerentă, argumentată, invulnerabilă,
veridică şi oportună.
 Valorificarea informaţiei, este scopul
ciclului informaţional şi constă în modificarea
parametrilor funcţionali ai sistemului, având
implicaţii asupra proceselor şi relaţiilor
interioare şi exterioare şi îndeplinirii scopului
pentru care sistemul există. Este etapa care
generează procesul de autoreglare şi reduce
entropia. Informaţiile care nu sunt utilizate în a
cest proces sunt considerate balast informaţional,
iar sistemul va căuta ca acest balast să fie redus în
permanenţă, pentru a-şi proteja canalele de
informaţii de suprasolicitare şi de a reduce
consumul de timp într-un ciclu informa ţional.
 SECVENTA III

SISTEMUL DE COMANDĂ ŞI CONTROL

 Pentru definirea sintetică a
conducerii militare, se foloseşte tot mai
des sintagma comandă şi control,
considerată ca vitală pentru îndeplinirea
obiectivelor militare, prevenirea
riscurilor, gestionarea crizelor şi a
conflictului armat în caz de război,
apreciată ca fiind abilitatea de a folosi
for ţele şi mijloacele adecvate
misiunilor primite la locul dat şi în
momentul cel mai favorabil.
 Comanda – reprezintă, în general, autoritatea
conferit ă unui şef militar pentru direcţionarea,
coordonarea şi controlul forţelormilitare.
Comandantul este elementul central al procesului de
comandă şi control, el singur comandă, conduce şi
este responsabil pentru toate deciziile. Toate celelalte
activităţi fiind subordonate şi având menirea de a
asigura acţiunile sale. Ordinul dat de un şef, adică
voinţa unui şef exprimată în vederea executării unui
ordin dat; O unitate sau grup de unităţi grupate într-o
zonă teritorială, aflată la ordinele unui şef.
 Controlul reprezintă autoritatea
exercitată de un şef – asupra unei părţi a
activităţilor organismelor subordonate sau
altor organisme care,
în mod normal nu sunt sub comanda sa –
ce implică responsabilitatea de
implementare a ordinelor şi direc tivelor.
Această autoritate de control poate fi
transferată sau delegată, total sau parţial,
unei alte persoane desemnată în acest sens.
Concluzie : comanda şi controlul – reprezintă
procesul de conducere prin care comandanţii,
împreună cu structurile aferente, realizează
planificarea, conducerea, cooperarea şi
controlul forţelor pentru a asigura îndeplinirea
misiunii; Funcţiile C2 sunt puse în aplicare
prin intermediul unor aranjamente de comandă
privind personalul şi echipamentul, în scopul
planificării, direcţionării şi controlului
forţelor şi mijloacelor pentru îndeplinirea
obiectivelor propuse
Modelul comenzii în acțiunile militare
?