DREPT INTERNAŢIONAL UMANITAR

REFERAT

COPII SOLDAŢI ŞI NORMELE (PRINCIPIILE) DREPTULUI INTERNAŢIONAL UMANITAR

BUCUREŞTI
2013
 Un obicei foarte vechi

Ideea totalmente imorală de a tranforma copiii, aflaţi la vârsta inocenţei, în soldaţi ucigaşi, a
încolţit în mintea unor comandanţi militari fără urmă de scrupule încă de pe vremea
Antichităţii. Astfel, primele dovezi arheologice spun povestea copiilor soldaţi din zona
bazinului Mării Mediterane. În acele vremuri, era un obicei des întâlnit în cadrul forţelor
armate, ca fiecare grup de soldaţi să aibă în preajma sa copii care-i ajutau la îmbracatul
armurii, curăţarea şi întreţinerea armelor, sau se ocupau de aprovizionarea cu alimente. Cei
mai destoinici erau promovaţi la rangul de copil de trupă, urmând să primească instruire în
mânuirea armelor alături de întreţinerea carelor de luptă. Exemple ale copiilor soldaţi ne sunt
aduse de imaginile din arta hitită sau egipteană sau de capitolele din Vechiul Testament în care
se povesteşte despre ucenicia militară a tânărului David în serviciul regelui Saul. Mitologia
greacă ne oferă exemplul lui Hylas, cel care a fost ucenicul personal al lui Heracles, învăţând
de la eroul mitic toate tainele mânuirii armelor. Mai apoi, filozofia şi literatura greacă aduc
multe alte exemple de copii tranformaţi de mici în soldaţi neîndurători, cel mai cunoscut caz
fiind cel al taberelor de antrenament ale baieţilor spartani.
Practica copiilor soldaţi a fost moştenită fără rezerve în negurosul Ev Mediu european,
moment în care copiii erau luaţi de taţi în războaie, făcând parte, la propriu, din bagajele
acestora. În această situaţie, copiii erau plasaţi în cadrul ariergardei armatei, fiind deseori
ţinta predilectă a atacurilor inamice. Aşa s-a întâmplat şi în ajunul bătăliei de la Agincourt
când, pe data de 25 octombrie 1415, copiii din ariergarda armatei engleze au fost masacraţi în
totalitate de soldaţii francezi care nu le-au arătat nici un semn de milă. O soartă mai crudă
decât a acestora au avut-o copiii care au participat la aşa numita “Cruciadă a Copiilor” din
anul 1212, când un tânăr cioban francez, pe numele său Etienne, a început să predice
mulţimilor cum că el a primit de la Dumnezeu însuşi misiunea divină de a elibera Sfântul
Mormânt din Ierusalim, cu ajutorul unei armate formată din copii neprihăniţi. Datorită
puterii sale de convingere ieşită din comun, cât şi faptului că se adresa unora de aceeaşi vârstă
cu el, Etienne a reuşit în scurt timp să strângă o oştire care număra nu mai puţin de 30 000 de
copii şi adolescenţi.
Filip, rege al Franţei din acea perioadă şi cunoscător personal al situaţiei din Palestina, şi-a
dat seama de viitorul unei astfel de aventuri exaltate şi a interzis cruciada copiilor în mod
oficial. Credulitatea şi exaltarea copiilor nu putea fi însă oprită, astfel încât zeci de mii de
copii din întreaga Franţă şi-au urmat drumul spre Marsilia. Acolo au fost îmbarcaţi pe
corăbiile unor armatori care i-au păcălit în mod tragic. Dornici de câştig, aceştia i-au dus
direct în Egipt pe micii cruciaţi neprihăniţi care doreau, în credulitatea lor specifică, să ucidă
toţi musulmanii din Palestina. O parte din corăbii au fost scufundate de furtuni, restul
supravieţuitorilor fiind duşi în Cairo unde au fost vânduţi ca sclavi negustorilor arabi de către
aceiaşi armatori francezi care le promiseseră o moarte mântuitoare în lupta care va elibera
Ierusalimul.
În perioada modernă, ne parvin ecourile luptei de la Waterloo, unde contingentul de toboşari
francezi în varstă de 13 ani, a fost lichidat fără cruţare într-un moment de încleştare între
taberele inamice. În timpul revoltei ghetourilor evreieşti din Varşovia, desfăşurate în timpul
celui de-al doilea Război Mondial, copiii evrei s-au constituit într-o mişcare militară intitulată
Hashomer Hatzair. În timpul asaltului final asupra Varşoviei din anul 1943, copiii evrei au
intrat primii în luptă, iar rezistenţa lor în faţa trupelor gerrmane a fost eroică dar scurtă.
Membrii temutelor unităţi de elită ale SS-ului, i-au ucis fără milă pe copiii metamorfozaţi în
soldaţi.

2 din 13
 De partea cealaltă a baricadei, armatele gemane beneficiau la rândul lor de serviciile unităţilor
Hitlerjugend. Copiii din astfel de unităţi erau selecţionaţi pe criterii antropometrice, strict
rasiale, supuşi unor antrenamente dure şi îndoctrinaţi cu ideologia nazistă până la nivelul
fanatismului. Aşa se explică spiritul de sacrificiu cu care au luptat tinerii din Hitlerjugend în
timpul bătăliei Berlinului din anul 1945. Nici trupele Armatei Roşii nu erau străine de aceste
obiceiuri. Stalin dădea ordin personal ca toţi copiii orfani, indiferent de vârstă, să fie înrolaţi în
rândul soldaţilor Uniunii Sovietice. Copiii respectivi urmau să fie îndoctrinaţi cu ideologia
comunistă, fanatizaţi şi trimişi în linia întâi după un instructaj elementar în care erau învăţaţi
cum să ia viaţa unui om în cel mai scurt timp. Denumiţi “Fii ai regimentului”, dar şi
“Vrabiuţe”, aceşti copii erau trimişi, în mod obişnuit, în misiuni de recunoaştere şi sabotaj.
Durata lor de viaţă era de circa 2 luni de zile.

Cine sunt copiii soldaţi?

Copilul soldat poate fi definit ca o persoană sub vârsta legală, care este fie membru al
forţelor armate ale unei ţări sau al oricăror forţe sau grupuri armate, regulate sau neregulate, fie
asociat acestora, indiferent dacă este sau nu implicat într-un conflict armat. Copiii soldaţi
îndeplinesc diverse funcţii, de la participarea la ostilităţi la acordarea de sprijin logistic. Ei pot fi
exploataţi şi în alte moduri, de exemplu ca sclavi sexuali. Însă termenul de copil soldat nu se referă
doar la un copil care poartă sau a purtat armă, lucru de altfel subliniat încă din 1997, cu ocazia
organizării la Cape Town a unui simpozion internaţional pe această temă, în cadrul căruia a fost
adoptat un document conţinând o serie de principii şi recomandări adresate guvernelor şi
autorităţilor locale.

Importanţa problematicii copiilor-soldaţi

În situaţiile de conflict armat, copiii sunt aceia care au de suferit în mod disproporţionat,
într-o multitudine de feluri şi cu efecte pe termen lung, în condiţiile în care Convenţia privind
drepturile copilului a fost ratificată aproape la nivel universal, dar este departe de a fi aplicată în
mod universal. Conform unor estimări, doar în decursul ultimei decade, conflictele armate au costat
viaţa a peste două milioane de copii şi au mutilat alte şase milioane.
Un aspect tot mai des aflat în atenţia organizaţiilor umanitare şi a celor care militează pentru
protecţia copiilor îl reprezintă fenomenul copiilor-soldaţi. Potrivit estimărilor ONU există peste
300.000 de copii-soldaţi în întreaga lume.
Recrutarea copiilor soldaţi sub vârsta majoratului este o practică răspândită în zonele de
conflict armat. Folosirea copiilor soldaţi în conflicte militare poate avea consecinţe pe termen lung
pentru copiii respectivi, afectându-le grav evoluţia psihologică, fizică şi socială. Impactul unor astfel
de evenimente asupra acestora poate conţine germenii continuării sau reizbucnirii conflictelor. De
asemenea, poate avea un efect dăunător asupra dezvoltării, stabilităţii, prosperităţii şi democratizării.
Pe plan internaţional există un consens din ce în ce mai larg asupra faptului că recrutarea
forţată sau obligatorie a copiilor – fete şi băieţi sub vârsta de 18 ani – şi folosirea lor de către forţele
armate şi grupările armate sunt ilegale şi constituie una din cele mai grave forme de exploatare a
copiilor. Mai mult chiar, fapta de a proceda la recrutarea şi înrolarea copiilor de vârstă mai mică de
15 ani în forţele armate naţionale sau de a-i face să participe activ la ostilităţi este considerată crimă
de război, conform art. 8 din Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale.

3 din 13
 Acest consens este exprimat într-o serie de instrumente juridice internaţionale, cum ar fi:
- Protocol adiţional la convenţiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecţia
victimelor conflictelor armate internaţionale nr. 1/1977, ratificat prin Decretul CPUN nr. 224/1990;
- Convenţia cu privire la drepturile copilului adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei
Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată de către România prin Legea nr. 18/1990;
- Protocolul facultativ cu privire la implicarea copiilor în conflicte armate, la Convenţia
privind drepturile copilului, ratificat prin Legea nr. 567/2001;
- Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, ratificat prin Legea nr. 111/2002;
- Rezoluţia Consiliului de Securitate ONU nr.1612/2005.
Eforturile de a rezolva problema copiilor soldaţi necesită o abordare politică novatoare,
pluridisciplinară, cuprinzătoare şi pe termen lung. Printre aspectele de luat în considerare se numără:
• cauzele recrutării sub vârsta legală sunt complexe şi diverse, reclamând o abordare
sistemică, adică luarea în considerare a tuturor aspectelor protecţiei copilului;
• politicile trebuie să se adreseze nu numai guvernelor, ci şi actorilor nestatali, de vreme ce
aceştia sunt principalii recrutori de copii soldaţi;
• copii soldaţi au nevoie să fie reintegraţi în comunităţile de origine; acolo unde acest lucru
nu este posibil, trebuie identificată o soluţie alternativă;
• succesul eforturilor de rezolvare a problemei copiilor soldaţi va depinde în mare măsură de
eficienţa generală a eforturilor de instaurare a păcii şi reconstrucţie postconflict, inclusiv de eficienţa
reformei sectorului de securitate.

Cum şi de ce sunt recrutaţi copii soldaţi?

În general, recrutarea copiilor se face cu forţa, în mod obligatoriu, dar poate fi şi în mod
voluntar, deşi distincţia dintre aceste categorii poate să dispară cu uşurinţă. Recrutarea forţată este de
fapt înrolarea lor în forţele armate sau grupări armate prin răpire şi prin ameninţarea cu forţa sau
folosirea forţei şi a altor mijloace de represiune împotriva membrilor familiei.
Recrutarea forţată este înrolarea în forţele armate sau grupări armate prin răpire şi/sau prin
ameninţarea cu forţa sau folosirea forţei şi altor mijloace de represiune împotriva unui individ sau a
membrilor familiei. Recrutarea forţată a copiilor soldaţi încalcă o serie de drepturi fundamentale ale
omului, inclusiv dreptul la protecţie "împotriva tuturor formelor de violenţă fizică sau mentală,
rănire sau abuz", aşa cum se prevede şi în art. 19 din Convenţia privind drepturile copilului. Printre
motivele pentru care se practică recrutarea forţată a copiilor soldaţi, enumerăm:
- aceştia primesc o soldă mai mică decât soldaţii obişnuiţi;
- pot fi folosiţi cu uşurinţă în luptă şi sunt uşor de manipulat;
- în mod normal nu constituie o ameninţare la adresa conducătorilor;
- pot reprezenta o problemă de conştiinţă pentru forţele inamice;
- pot fi uşor determinaţi să se implice în activităţi ilicite, precum diferite forme de trafic,
sau să fie exploataţi ca sclavi sexuali de către soldaţi;
- contribuie la mărirea efectivelor dacă numărul de soldaţi adulţi scade, în special în
situaţii de conflict prelungit.
Recrutarea obligatorie, cunoscută şi sub numele de serviciu militar obligatoriu, este o
formă de recrutare cerută prin regulamentul forţelor armate ale unui stat. Recrutarea obligatorie a
persoanelor care nu au împlinit 18 ani este interzisă prin Protocolul facultativ referitor la implicarea
4 din 13
copiilor în conflicte armate al Convenţiei privind drepturile copilului. Conform dispoziţiilor art. 3
alin. (3) din Protocol este permisă înrolarea în forţele armate naţionale până la vârsta de 18 ani în
cazul în care aceasta este voluntară, se efectuează cu consimţământul şi în cunoştinţa de cauză a
părinţilor sau tutorilor legali, persoanele sunt pe deplin informate cu privire la îndatoririle care le
revin în cadrul serviciului militar şi furnizează o dovadă credibilă a vârstei înainte de a fi acceptate
în serviciul militar naţional.
Principalul scop îl reprezintă completarea necesarului de soldaţi al unui stat în perioade de
conflict, deşi în principiu, poate fi şi o soluţie pentru menţinerea unei armate numeroase pe timp de
pace.
Înrolarea voluntară implică opţiunea liber exprimată de a se alătura forţelor armate.
Protocolul facultativ stabileşte vârsta de 16 ani ca vârstă minimă pentru înrolarea voluntară în cadrul
forţelor guvernamentale şi stipulează că persoanele sub 18 ani nu pot lua parte directă la ostilităţi.
Copii ajung să se înroleze voluntar în forţele armate din diferite considerente:
-de securitate - abuzuri la care sunt supuşi de către forţele guvernamentale sau
neguvernamentale, situaţii de conflict, invazie sau ocupaţie;
-economice şi sociale - sărăcia, şomajul, lipsa unei educaţii, violenţa domestică sau
exploatarea în cadrul familiei;
-nevoia de protecţie - pierderea familiei sau a căminului, hărţuire şi discriminare împotriva
lor sau a familiilor lor;
-culturale - sisteme de valori care preamăresc viaţa militară, presiunea anturajului;
-ideologice - lupta pentru ceea ce se consideră a fi “o cauză justă”;
-personale - obţinerea de privilegii de care beneficiază militarii, ca de exemplu educaţie,
bani, poziţie socială.
În Raportul global pe 2004 privind copii soldaţi, publicat de Coaliţia pentru oprirea folosirii
copiilor soldaţi exemplifică cine recrutează copii soldaţi, mai precis:
-guverne precum Burundi, Republica Democratică Congo, Sudan, Uganda;
-grupări militare şi miliţii sprijinite de guvern, ca de exemplu în ţări ca Somalia, Columbia,
Zimbabwe sau Uganda;
-grupări armate neguvernamentale, diferite tipuri de forţe de opoziţie, cum ar fi cele
regionale, rebele sau teroriste, de exemplu, în Afghanistan, Cecenia, Columbia, Republica
Democrată Congo, India, Laos, Nepal, Nigeria, Sri Lanka, Sudan, Yemen şi Uganda.

Cum este abordată problema copiilor soldaţi?

Există patru modalităţi de bază pentru a aborda problema copiilor soldaţi: prevenirea,
elaborarea de norme în materie, aplicarea acestora şi programele de Dezarmare, Demobilizare şi
Reintegrare (DDR).
Prevenirea vizează factorii care determină recrutarea şi folosirea copiilor soldaţi. Pe lângă
diversele eforturi care contribuie la prevenirea izbucnirii conflictelor, unele state şi organizaţii
internaţionale au elaborat documente pentru personalul care lucrează în situaţii de potenţial conflict.
De exemplu, UE a elaborat o serie de poziţii comune, dar şi orientări referitoare la copii şi
conflictele armate, prin care se cere ca misiunile desfăşurate de Uniune în afara frontierelor să ia în
considerare statutul copiilor din zonele de conflict, inclusiv în cadrul programelor de prevenire şi
alertă timpurie. În acest sens, se consideră că, în statele în care UE este angajată în operaţii de

5 din 13
gestionare a situaţiilor de criză, şi ţinându-se seama de mandatul operaţiei şi de mijloacele şi de
capacităţile de care dispune UE, planificarea operaţională ar trebui să ia în considerare, după caz,
nevoile specifice ale copiilor. Conform rezoluţiilor relevante ale Consiliului de Securitate al ONU,
UE acordă o atenţie specială protecţiei, bunăstării şi drepturilor copiilor implicaţi în conflicte
armate, atunci când ia măsuri de menţinere a păcii şi a securităţii.
În ceea ce priveşte elaborarea de norme şi aplicarea acestora trebuie subliniat faptul că
normele privitoare la copiii soldaţi evoluează progresiv într-o serie de domenii. Una dintre cele mai
importante norme se referă la vârsta minimă obligatorie pentru recrutare şi participare la ostilităţi.
Multe voci susţin interzicerea oricărei forme de recrutare pentru persoanele care nu au împlinit 18
ani. O altă normă prevede obligativitatea, pentru statele care au folosit copii soldaţi, să îi
demobilizeze şi să îi integreze în societate, fie reunindu-i cu familiile lor, fie oferindu-le accesul într-
un program de formare profesională sau acordându-le alte forme de sprijin.
În acest sens, Protocolul facultativ referitor la implicarea copiilor în conflicte armate al
Convenţiei privind drepturile copilului cere statelor părţi să facă o declaraţie angajantă în momentul
ratificării, prin care vârsta minimă de înrolare voluntară este stabilită la 16 ani sau mai mult, şi să
specifice măsurile care vor fi luate pentru ca înrolarea să nu se facă prin forţă sau constrângere.
În acelaşi timp există şi o serie de mecanisme de punere în practică a măsurilor adoptate în
acest domeniu.
Mecanismele punitive includ tribunale pentru judecarea persoanelor fizice şi sancţiuni
împotriva statelor, grupărilor sau indivizilor care folosesc copii soldaţi, ca de exemplu: tribunalele
internaţionale speciale pentru Rwanda şi Iugoslavia, Tribunalul Penal Internaţional, tribunale
speciale pentru Timorul de Est, Sierra Leone şi Cambogia. Tribunalul Penal Internaţional de la Haga
este primul tribunal penal internaţional cu caracter permanent, creat în baza unui tratat. Jurisdicţia
acestuia se limitează la cele mai grave infracţiuni care afectează comunitatea internaţională, printre
care genocidul, crimele împotriva umanităţii şi crimele de război. Thomas Lubanga, conducătorul
unei miliţii din Republica Democratică Congo, a fost arestat şi transferat către Tribunalul Penal
Internaţional în 2006 şi este acuzat de crime de război legate de recrutarea şi înrolarea copiilor sub
15 ani şi folosirea lor pentru a lua parte activă la ostilităţi. Joseph Kony, conducătorul Armatei de
Rezistenţă a Domnului din Uganda, are 33 de capete de acuzare cu răspundere penală individuală,
între care şi recrutarea forţată a copiilor.
Alături de acest tip de mecanisme mai funcţionează şi mecanismele de monitorizare care
au drept scop popularizarea, prin diverse mijloace, a problemei folosirii copiilor soldaţi, precum şi
mecanismele de dezvoltare a competenţelor şi întărirea capacităţilor care îşi propun să
conştientizeze şi să sensibilizeze publicul larg cu privire la problemele legate de existenţa copiilor
soldaţi şi să identifice soluţii pentru problemele specifice anumitor ţări sau regiuni.
În cazul unor stări de conflict armat sau postconflict, programele de Dezarmare,
Demobilizare şi Reintegrare (DDR) sunt principalul instrument de rezolvare a problemei copiilor
soldaţi după ce s-a căzut de acord cu demobilizarea acestora, aplicate separat şi independent de
programele DDR pentru adulţi.
Programele care privesc Dezarmarea implică strângerea armelor mici şi a altor arme din
zona de conflict, fără a fi neapărat necesar ca aceasta să preceadă demobilizarea şi reintegrarea, mai
ales că mulţi copii soldaţi nu poartă ei înşişi arme şi cu atât mai mult în cazul fetelor asociate cu
grupările armate, care, în cele mai multe cazuri, nu iau parte efectiv la lupte.
Demobilizarea se referă la eliberarea formală şi controlată a soldaţilor din armată sau dintr-o
grupare armată. Demobilizarea copiilor trebuie să aibă obiective clare precum verificarea participării
copilului la conflictul armat, stabilirea identităţii copilului pentru găsirea familiei, evaluarea nevoilor
prioritare şi furnizarea de informaţii despre procesul de reintegrare.

6 din 13
 Programele de Reintegrare presupun un timp îndelungat, încercând să ofere copiilor o
alternativă viabilă la implicarea în conflicte armate şi să îi ajute să îşi reia viaţa în cadrul
comunităţii. Integrarea presupune reunificarea familiei sau găsirea unui cămin, asigurarea educaţiei
şi a formării profesionale, crearea strategiilor adecvate pentru acordarea de sprijin financiar şi pentru
mijloacele de trai şi, în unele cazuri, acordarea de asistenţă psihologică.
În scopul diminuării folosirii copiilor soldaţi este necesară coordonarea, la nivel politic şi
diplomatic, a acţiunilor diferitelor organizaţii internaţionale pentru a determina statele, dar şi actorii
nestatali să aplice normele, standardele, instrumentele internaţionale şi regionale în domeniul
drepturilor omului şi al dreptului internaţional umanitar şi, totodată, să adopte măsuri eficiente
pentru protejarea copiilor împotriva efectelor conflictelor armate, să împiedice folosirea copiilor în
forţele armate sau în grupurile armate.

Copilul în dreptul internaţional umanitar

Dreptul internaţional umanitar precizează vârsta de 18 ani ca limită a unei condiţii speciale
de vulnerabilitate şi a nevoii de protecţie, unele distincţii suplimentare fiind introduse în funcţie de
vârsta copilului: dacă acesta are mai mult sau mai puţin de 15 ani, respectiv mai mult sau mai puţin
de 12 ani.
Dreptul internaţional umanitar face trimitere la definiţia astfel cum este formulată în dreptul
internaţional. Potrivit art.1 al Convenţiei asupra drepturilor copilului ,,copilul este o fiinţă umană cu
vârsta sub 18 ani, cu excepţia cazului în care majoratul este dobândit mai repede în virtutea
legislaţiei care o se aplică.”
Referinţa la legislaţiile naţionale este un obstacol în aplicarea unei reguli cutumiare
internaţionale, care să fixeze 18 ani vârsta limită pentru definirea copilului. Legislaţia naţională
poate să coboare sau să ridice această limită de vârstă, care va depinde de fiecare sistem juridic,
inspirat el însuşi din sistemele economice, culturale şi sociale din fiecare stat.

Standarde ale instrumentelor juridice internaţionale de drept internaţional

umanitar privind protecţia copiilor în caz de conflict armat

De abia în 1977, cu ocazia redactării Protocoalelor Adiţionale la Convenţiile de la Geneva,

avem ocazia să vedem pentru prima dată într-un text de drept noţiunea de copii participanţi la un
conflict armat.
Articolul 77 (2) al Protocolului Adiţional I, aplicabil conflictelor armate internaţionale,
impune părţilor dintr-un conflict armat să ia ,,toate măsurile posibile în practică pentru ca copiii de
mai puţin de 15 ani să nu participe direct la ostilităţi, mai ales abţinându-se să îi recruteze în cadrul
forţelor lor armate”.
Obligaţiile conţinute în Protocolul Adiţional II, aplicabile conflictelor armate care nu sunt
internaţionale, sunt mai complete ca acelea aplicabile conflictelor armate internaţionale. Articolul 43
(3) din Protocolul II interzice recrutarea copiilor sub 15 ani, dar şi participarea lor directă la
ostilităţi, impunând părţilor două obligaţii de rezultat. În mod particular, interzicerea participării la
ostilităţi este absolută: ea vizează atât participarea directă, cât şi participarea indirectă la ostilităţi.
Negocierile din cadrul Convenţiei asupra drepturilor copilului au reluat substanţa obligaţiilor
Protocolului I, formulând o obligaţie de mijloace în ceea ce priveşte participarea directă a copiilor la
ostilităţi şi o obligaţie de rezultat în ce priveşte înrolarea lor. Această dispoziţie, aplicabilă în timp de

7 din 13
pace ca şi în timpul conflictului armat, clarifică eventualele îndoieli care privesc obligaţiile statelor
care nu iau parte la conflicte armate. Totodată, ea nu marchează un progres veritabil. Din contră, este
mai slabă decât în dreptul existent aplicabil conflictelor armate care nu sunt internaţionale.
Protocolul facultativ la Convenţia asupra drepturilor copilului care priveşte implicarea
copiilor în conflicte armate ar fi trebuit să remedieze limitele Convenţiei şi să stabilească un nou
standard, ridicând la 18 ani vârsta minimă de recrutare şi de participare a copiilor la ostilităţi.
Rezultatul acestor negocieri a fost totuşi mai nuanţat. Acest Protocol a ridicat la 18 ani pragul
participării directe a copiilor la ostilităţi, impunând statelor o obligaţie de mijloace, care reia
terminologia Convenţiei. În ceea ce priveşte recrutarea, menţiunea limitei de 18 ani a fost obţinută
cu preţul unei distincţii între regimul de recrutare obligatoriu şi cel al angajării voluntare. Protocolul
ridică la 18 ani vârsta minimă de recrutare obligatorie în cadrul forţelor armate ale unui stat.
Impunând evidenţierea vârstei minime pentru angajarea voluntară, el admite totuşi recrutarea
voluntară a copiilor între 15 şi 18 ani, în vederea încorporării acestora în şcoli militare. Obligaţiile
impuse grupărilor armate sunt mai complete şi mai constrângătoare decât cele impuse statelor.
Grupările armate distincte de forţele armate ale unui stat nu ar trebui în nici o împrejurare să
înroleze şi nici să folosească în ostilităţi persoane care au sub 18 ani.

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite: Responsabilitatea statelor şi a

grupurilor armate

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a adoptat o poziţie din ce în ce mai atentă a

problematicii copiilor-soldaţi şi a condamnat ferm violarea regulilor internaţionale care interzic
recrutarea şi folosirea copiilor în conflictele armate. Consiliul de Securitate a vizat fără diferenţe
orice parte a conflictelor armate: nu numai statele, ci şi actorii non statali, cum ar fi grupurile armate
implicate într-un conflict armat intern.
În august 2000, Consiliul de Securitate a atras atenţia asupra faptului că violările sistematice,
flagrante şi generalizate ale dreptului internaţional umanitar şi dreptului drepturilor omului,
bineînţeles şi cel referitor la dreptul copilului, în situaţiile de conflict armat, pot să constituie o
ameninţare la adresa păcii şi securităţii internaţionale.
Această calificare ar permite teoretic Consiliului de Securitate să recurgă la măsurile
prevăzute în articolul 41 din Carta Naţiunilor Unite în ceea ce priveşte măsurile coercitive pentru a
garanta aplicarea dreptului care protejează copiii.
În noiembrie 2001, Consiliul de Securitate l-a rugat pe Secretarul General să-i prezinte o listă
cu părţile conflictelor armate care recrutează sau folosesc copii, pentru a începe un dialog cu
acestea, în vederea elaborării unor planuri de acţiune pentru a pune capăt acestei practici.

Responsabilitatea penală individuală a recrutorilor: Recrutarea şi folosirea

copiilor – ca şi crime de război

Interzicerea recrutării copiilor sub 15 ani şi obligarea lor de a participa direct la ostilităţi este
bine stabilită de dreptul internaţional convenţional şi face parte din dreptul internaţional cutumiar.
Aceasta nu este de ajuns, totuşi, pentru ca violarea acestor reguli să implice responsabilitatea penală
individuală a persoanei care a recrutat copilul sau care l-a utilizat pentru a participa la ostilităţi.
Pentru ca responsabilitatea penală individuală să fie pusă în cauză, este necesară stabilirea existenţei

8 din 13
nu numai a regulilor primare, care interzic comportamentul, dar şi a regulilor secundare, care
incriminează violările.
Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, intrat în vigoare la 1 iulie 2002, stabileşte
printre crimele de război care implică responsabilitatea penală individuală, faptul de a proceda la
conscripţia sau la înrolarea copiilor cu vârstă sub 15 ani (în forţele armate, naţionale sau nenaţionale,
sau în grupurile armate) ca şi faptul de a-i face să participe activ la ostilităţi.
Termenii de ,,conscripţie” şi ,,înrolare” înlocuiesc în textul Statutului termenul ,,recrutare”,
utilizat în majoritatea celorlalte instrumente analizate, pentru a nu incrimina campaniile de
promovare a înscrierii copiilor în şcoli militare. În ceea ce priveşte semnificaţia exactă a noţiunii de
participare ,,activă” la ostilităţi, lucrările pregătitoare lasă să se înţeleagă că este mai largă decât cea
de participare ,,directă”.
Cuvintele ,,utilizare” şi ,,participare” sunt folosite astfel încât să acopere în acelaşi timp
participarea directă la luptă şi participarea activă la activităţi în raport cu lupta, cum ar fi
recunoaşterea, spionajul, sabotajul, dar şi folosirea copiilor ca momeli, ca mesageri sau ca posturi
militare de control. Nu sunt vizate activităţile care nu au în mod evident nici un raport cu ostilităţile,
cum ar fi livrarea proviziilor alimentare la o bază aeriană.
Nu trebuie omisă responsabilitatea individului care a recrutat sau folosit un copil cu vârsta
sub 15 ani, în calitatea sa de superior ierarhic al copilului, pentru actele comise de copil. Un copil
poate el însuşi să comită acte care să constituie o infracţiune gravă la dreptul internaţional umanitar.
Dacă, în anumite condiţii, acest copil poate fi responsabil din punct de vedere penal, superiorul său
va putea fi, la rândul său, să răspundă pentru actele copilului-soldat.

Responsabilitatea penală a copiilor a copiilor-soldaţi pentru crime de drept

internaţional

Responsabilitatea penală a unui copil pentru genocid, crime împotriva umanităţii sau crime
de război nu este exclusă, în principiu, de dreptul internaţional.
În faţa jurisdicţiilor naţionale, copiii-soldaţi presupuşi responsabili de crime de drept
internaţional vor fi judecaţi ca şi alţi copii în conflict cu legea.
În particular, legislaţia naţională va trebui să prevadă o vârstă limită, sub care copilul nu este
responsabil penal. În plus procedura în faţa jurisdicţiei naţionale va trebui să garanteze dreptul de a
fi audiat, dreptul de a avea un proces echitabil, dreptul de a fi tratat de către autorităţi şi instituţiile
special concepute pentru copii şi adaptate nevoilor lor. În cadrul unei proceduri de respectare a
drepturilor lor, copiii-soldaţi vor putea astfel să facă apel la eventuale circumstanţe atenuante,
precum acelea de a fi fost drogaţi sau constrânşi să acţioneze împotriva voinţei lor. În orice caz, o
condamnare la pedeapsa cu moartea nu poate fi pronunţată în cazul persoanelor care au mai puţin de
18 ani în momentul comiterii infracţiunii.
Vârsta fragedă a copiilor-soldaţi nu este singurul element ce trebuie luat în considerare
atunci când se evaluează problema responsabilităţii lor penale. Copiii-soldaţi, cel puţin cei care au
mai puţin de 15 ani, sunt în primul rând victimele unei crime de război, pentru motivul de a fi
recrutaţi şi folosiţi pentru a participa la ostilităţi. Având în vedere faptul că aceşti copii nu posedă, în
general, o capacitate foarte mare de discernământ, ar trebui să determine legislatorul naţional să
fixeze cel puţin la 15 ani vârsta responsabilităţii penale pentru crime de drept internaţional.

9 din 13
 Copii-soldaţi - Cazul UGANDA

Cel mai afectat areal de problema copiilor-soldaţi este continentul african, care din cauza
situaţiei politice şi a stărilor permanente de instabilitate, pare predispus la manifestarea unei mari
varietăţi de astfel de flageluri. Uganda, pare unul din cazurile cele mai grave în acest sens, poate şi
datorită unei istorii conflictuale tumultoase pe care a tranzitat-o în special după cel de-al doilea
război mondial, iar mai apoi după obţinerea independenţei faţă de Regatul Marii Britanii (1962).

Cel mai îngrijorător aspect al acestei crize provocate de folosirea copiilor în grupările armate
din acest stat african, este acela că este de fapt un conflict purtat de copii împotriva altor copii,
aceştia reprezentând aproximativ 90% din soldaţii Armatei de Rezistenţă. Pentru cei care trăiesc în
permanenţă într-o stare de teamă, violenţa devine un mod de viaţă, iar traumele psihologice sunt
incalculabile şi extrem de devastatoare.
Aproximativ 25.000 de copii au fost răpiţi de Armata de Rezistenţă (Lord‛s Resistence Army
- LRA) de la începutul conflictelor interne, declanşate după obţinerea independenţei depline faţă de
britanici, şi până la sfârşitul anilor ‛80 ai secolului trecut. Răpirile au atins apogeul după anul 2002,
cu o cifră de 10.000 de copii răpiţi între mai 2002 şi mai 2003. De-a lungul anilor 2003 şi 2004, mai
mult 20.000 de copii au devenit navetişti de noapte între oraşele Gulu, Kitgum şi Pader în căutarea
siguranţei şi a reducerii riscului de răpiri. Copiii răpiţi şi forţaţi să se înroleze în LRA au fost puşi să
se angreneze în luptele directe, să efectueze raiduri, să ucidă şi să mutileze alţi copii-soldaţi sau
civili. Aceşti copii au fost obligaţi să-şi ucidă rudele, inclusiv fraţii mai mici pentru a se iniţia în
activităţile LRA.
În anumite regiuni, un procent de aproximativ 24% din copiii recrutaţi cu forţa erau fete.
Tinere de 12 ani au fost folosite în lupte directe şi în alte scopuri militare, precum şi drept sclave
sexuale, iar în urma acestor violuri s-au născut foarte mulţi copii. Fetelor, în special celor cu copii, le
erau foarte greu să se întoarcă în comunităţile lor după ce terminau cu aşa-numitul stagiu militar,
deoarece erau stigamtizate şi respinse de comunitate.
Răpirile s-au diminuat începând cu anul 2005. Cu puţin peste 200 de răpiri au fost raportate
în primele 6 luni ale anului 2006. O serie de copii sudanezi şi ugandezi au fost recrutaţi cu forţa de
luptători ai LRA, cu taberele stabilite în sudul Sudanului, în cursul anului 2006. În 2007,
aproximativ 70 de copii au reuşit să fugă din taberele din Sudan ai celor cei recrutaseră cu forţa.
Această armată de rezistenţă a fost obligată să elibereze toţi copiii şi toate femeile, susţinând că cei

10 din 13
care încă sunt capitivi sunt soţiile şi copiii lor. Au menţinut această poziţie în continuare, în ciuda
mai multor cereri de eliberare, una dintre ele venită chiar din partea Secretarului General al
Organizaţiei Naţiunilor Unite. În vreme ce numărul de luptători care fac parte din LRA rămâne
necunoscut, se estimează că un grup de 2.000 de femei şi copii au rămas în taberele acestora din
estul Republicii Democrate Congo şi sudul Sudanului.
În luna februarie a anului 2007, adunarea ministerială de la Paris, la care a luat parte Uganda
şi alte 58 de state, a aprobat Angajamentele de la Paris privind protejarea copiilor în faţa recutărilor
ilegale sau a folosirii lor în conflicte armate sau grupări militare. Tot în cadrul aceleiaşi adunări au
fost statuate Principiile de la Paris şi liniile directoare privind copiii şi asocierea acestora cu forţe şi
grupuri militare. Documentele au reafirmat standardele internaţionale şi principiile operaţionale
pentru protejarea şi asistarea copiilor-soldaţi, urmând o amplă consultare la nivel mondial sub egida
guvernului francez şi UNICEF.
Africa se pare că a fost şi va fi mereu locul în care se vor petrece unele din cele mai mari
atrocităţi ale planetei şi arealul unde drepturile omului sunt ignorate în mod constant, fără vreo
remuşcare din partea celor care o fac. Schimbarea viziunii şi mentalităţii guvernelor şi
conducătorilor care folosesc copiii în conflictele armate, pare un lucru imposibil de realizat, luând în
calcul faptul că acest fenomen nu este unul recent sau unul de scurtă durată.
Este necesară o înăsprire a legislaţiei internaţionale cu privire la situaţia copiilor-soldaţi şi
reglementarea mult mai clară a acestui flagel în documentele ce fac referire la această chestiune.
Întreaga comunitate internaţionale trebuie implicată în acest proces de soluţionare a acestei
probleme, făcând din ea o prioritate pe agenda Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Este destul de frustrant să vedem copii la vârste foarte fragede, care se zbat pe câmpul de
luptă doar din cauza unor ambiţii inutile şi adeseori puerile ale conducătorilor cu viziuni autoritare.
Dacă rezolvarea acestei probleme va rămâne în aer pentru o perioadă lungă de timp, nu vom mai
vorbi despre Africa în sensul continentului negru pentru că acel negru se va scălda într-o mare roşie
de sânge de copii.

Copiii soldaţi - aliaţii de nădejde ai Statelor Unite în Somalia

Cotidianul american The New York Times a publicat în data de 12 iunie 2010 un articol
despre prezenţa copiilor în armata somaleză cu titlul „Copiii-soldati din Somalia sunt platiti din bani
americani”.

11 din 13
 Dacă până atunci se ştia că rebelii islamişti somalezi înrolează copii, despre micii soldaţi
angajaţi de Guvernul federal de tranziţie din Somalia nu a suflat nimeni o vorba. Iar Guvernul
somalez este finanţat de Statele Unite ale Americii. Potrivit jurnaliştilor americani, guvernul
somalez trimite sute de copii pe front.
Responsabili guvernamentali au dezvăluit faptul că administraţia americană îi ajută să plătească
aceşti soldaţi. Aranjamentul a fost confirmat şi de oficiali americani, care au declarat că soldele
acestor copii soldaţi ar putea fi plătite din bani publici. Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite,
guvernul din Somalia încalcă în mod frecvent interdicţia de a trimite copii la război.
Potrivit Unicef, la acea dată, doar două ţări nu au ratificat Convenţia internaţională cu privire
la drepturile copilului, care fixează 15 ani ca vârsta minimă pentru înrolarea voluntară şi 18 ani
vârsta de participare directă la ostilităţi. Este vorba despre Statele Unite şi Somalia. O situaţie pe
care Barack Obama a denunţat-o în timpul campaniei electorale. "Este jenant să ne găsim în
compania Somaliei, un teritoriu fără legi", a declarat preşedintele american.
Oficialii ONU susţin că au oferit guvernului somalez planuri concrete pentru a scoate copiii
din armată. Dar liderii somalezi, care se luptă de ani de zile pentru a destabiliza forţa insurgenţilor,
avertizează că sunt paralizaţi de luptele interne şi că nu pot răspunde. Anumiţi oficiali americani au
declarat că sunt îngrijoraţi cu privire la folosirea copiilor pe post de soldaţi şi au precizat că i-au
anunţat pe omologii lor somalezi să fie mai atenţi. Dar atunci când au fost întrebaţi cum garantează
guvernul american că banii americani nu sunt folosiţi pentru a-i înarma pe copiii soldaţi, unul dintre
oficiali a declarat: "nu am un răspuns bun la aşa ceva".
Însă pe acest pământ nelegiuit, copiii ştiu să mânuiască gloanţe mai mari decât degetele lor.
Copii ameninţă şi sunt gata să tragă în oricine pare suspect. Copii cu arme dau ordine din maşini,
deşi aproape că nu se văd. Oficialii guvernului somalez recunosc că, în graba construirii unei armate
permanente, nu au făcut diferenţe. "Voi fi sincer. Am căutat pe oricine poate purta o armă", a
declarat pentru jurnaliştii americani un oficial guvernamental somalez, sub protecţia anonimatului.
Copiii nu au multe opţiuni în Somalia. După ce guvernul s-a prăbuşit în 1991, o întreagă
generaţie şi-a pierdut viaţa pe străzi. Majoritatea copiilor nu au stat niciodată într-o clasă de şcoală şi
nu s-au jucat niciodată în parc. Însă majoritatea sunt traumatizaţi pe viaţă de crimele la care au
asistat.
"Îmi place arma", spune Awil Salah Osman, uitându-se la Kalasnikovul său. A fost abandonat
de părinţi, care au plecat în Yemen, şi a intrat în armată cam la 7 ani. Nu ştie câţi ani are exact.
Comandantul lui spune că are în jur de 12 ani. Este plătit cu 1,50 de dolari pe zi, teoretic; în
realitate, işi primeşte banii numai uneori, la fel ca majoritatea soldaţilor. Împarte patul cu alţi doi
copii soldaţi: Ali Deeq, de 10 ani, şi Abdulaziz, de 13 ani. "Ar trebui să fie la şcoală", spune
comandantul lui Awil, Abdisalam Abdillahi. "Dar nu există nicio şcoală".
Ali Sheikh Yassin, vicepreşedinte al organizaţiei Elman Peace and Human Rights, susţine că
aproximativ 20% din trupele guvernamentale sunt copii. "Aceşti copii pot fi atât de uşor manipulaţi.
Nu trebuie nici măcar să fie plătiţi", sustine Ali.

12 februarie - Ziua Internaţională împotriva folosirii copiilor-soldaţi

Sâmbătă, 12 februarie 2011, cu ocazia Zilei Internaţionale împotriva folosirii copiilor-soldaţi,

Uniunea Africană şi Uniunea Europeană au transmis în comun un apel pentru promovarea păcii,
securităţii şi stabilităţii în Africa şi Europa, şi pentru consolidarea eforturilor la toate nivelurile
pentru a preveni conflictele şi de a proteja copiii de efectele războiului, inclusiv împotriva folosirii
acestora drept combatanţi, sclavi sexuali sau servitori.

12 din 13
 UA şi UE salută progresele realizate, inclusiv prin adoptarea rezoluţiei Consiliului de
Securitate, 1882, care extinde monitorizarea ONU, prin mecanismul de raportare care include două
încălcări suplimentare grave: uciderea, mutilarea şi alte violenţe sexuale împotriva copiilor. Cu toate
acestea, UA şi UE rămân profund îngrijorate de situaţia copiilor afectaţi de conflictele armate, care
continuă să lipsească copiii, în special, de accesul la servicii de educaţie şi de sănătate, şi de un
cămin sigur.
Crescând într-un mediu conflictual, copiii continuă să se confrunte cu o violenţă de
nedescris. Fiind recrutaţi pentru a lupta, răniţi sau ucişi, separaţi de familiile lor, aceştia sunt marcaţi
emoţional, precum şi fizic, pe viaţă. Carta africană privind drepturile şi bunăstarea copilului
interzice recrutarea şi participarea la ostilităţile sau luptele interne, pentru persoanele sub vârsta de
18 ani. Se solicită statelor membre să respecte şi să asigure respectarea regulilor dreptului umanitar
internaţional, aplicabile în conflictele armate, care afectează drepturile copiilor.
Uniunea Europeană este hotărâtă să facă faţă impactului pe termen scurt, mediu şi lung, al
conflictelor armate asupra copiilor, într-un mod eficient şi global. Mai precis, UE promovează
punerea în aplicare a normelor internaţionale şi regionale în domeniul drepturilor omului şi a
dreptului umanitar, lupta împotriva folosirii copiilor în forţele armate şi grupuri armate, reabilitarea
şi reintegrarea foştilor copii soldaţi.

Bibliografie:

www.descoperă.ro
www.geopolitics.ro
www.hotnews.ro
www.unap.ro
www.dcaf.ch
www.rft.forter.ro
www.eurovalcea.ro

13 din 13