REFERAT: Evoluția rolului puterii armate în prevenirea conflictelor și

soluționarea crizelor

INTRODUCERE

Sfârșitul Războiului Rece nu înseamnă doar sfârșitul confruntării ideologice, ci și o

îndepărtare clară de conceptele tradiționale de securitate și apariția unei noi
percepții a securității. Puterea militară a fost în mod tradițional strâns legată de
securitatea națională și recunoscută ca un mijloc de a face față amenințărilor
militare directe. Chiar dacă Războiul Rece s-a încheiat, există încă țări care își
sporesc capacitățile militare. Astfel, rolul inițial al forței militare ca mijloc de a
preveni conflictele nu a dispărut încă.
În comunitatea internațională de astăzi, cu o gamă largă de relații de
interdependență, conceptul de securitate nu se mai limitează la asigurarea
securității propriei țări. Noul concept de securitate în societatea contemporană
include activități de sprijin pentru restabilirea păcii și securității internaționale,
cum ar fi: menținerea ordinii internaționale și reconstrucția statelor eșuate, iar forța
militară a jucat un rol important în aceste activități.
În acest fel, spre deosebire de rolul tradițional al puterii militare de a impune voința
proprie asupra altui stat, noul rol al puterii militare este de a face celălalt stat să
înțeleagă voința comunității internaționale fără a recurge la utilizarea forței. Cu alte
cuvinte, puterea militară și-a asumat un rol netradițional.

ROLUL EXTINS AL PUTERII ARMATE

După Liga Națiunilor, la mijlocul secolului al XX-lea a fost înființată Organizația
Națiunilor Unite. ONU a adoptat un sistem de securitate colectivă ca metodă
superioară unui sistem de securitate individuală. ,,Consiliul de Securitate al ONU
are responsabilitatea principală de a menține pacea și securitatea internațională și,
în cazul unei încălcări a păcii sau al unei amenințări la adresa păcii, recunoaște că
forțele militare ale statelor membre care acționează în mod colectiv pot lua măsuri
punitive.”1 Aceasta reprezintă ,,impunerea păcii” de către ONU.
În aceste cazuri, puterea armată și-a asumat rolul de a asigura și de a menține pacea
și securitatea comunității internaționale. Cu alte cuvinte, chiar și în lipsa unei
amenințări militare directe la adresa propriei persoane, se poate aștepta ca puterea
armată să contribuie la activitățile de impunere a păcii în conformitate cu o
rezoluție a Consiliului de Securitate.
Cu toate acestea, este cunoscut pe scară largă faptul că acest sistem nu este
funcțional și că noul rol al utilizării puterii armate nu a fost utilizat pe deplin.
Atunci când statele membre au folosit forța armată pe baza dreptului la
autoapărare, puterea armată și-a asumat în continuare rolul său tradițional.
În timpul Războiului Rece, ONU nu a fost în măsură să decidă măsuri de impunere
a păcii care să utilizeze puterea armată, dar atunci când conflictul armat a fost
suspendat, ONU a încercat să calmeze ostilitățile prin plasarea forțelor militare ale
unor state terțe între cele două părți aflate în conflict. Aceste acțiuni reprezintă
menținerea tradițională a păcii. Forțele militare de menținere a păcii și-au asumat
noi roluri de monitorizare a încetării focului și de furnizare de asistență umanitară,
mai degrabă decât rolul tradițional de a purta război. Cu alte cuvinte, comunitatea
mondială a realizat un rol netradițional pentru puterea militară, încercând să
folosească puterea militară a unor țări terțe pentru a răci ostilitățile fără a recurge la
1
CAPSTONE, United Nations Peacekeeping Operations: Principles and Guidelines – Capstone Doctrine. New
York: UN Department of Peacekeeping Operations. Doc. de 18 de janeiro de, 2008, p.29.
forță, imediat după consimțământul la o încetare a focului între două țări aflate în
conflict.

TENDINȚE GENERALE ÎN CONFLICTE

În perioada de după Războiul Rece au existat numeroase conflicte onale care au
afectat statele. Mai mult, aceste conflicte pot fi atribuite unui set divers de motive.
Conflictele tradiționale dintre state sunt cauzate, în general, de disputele legate de
resurse, dar conflictele intranaționale au apărut ca urmare a incitării unor diferențe
între grupuri etnice, religii și triburi care nu erau evidente în timpul Războiului
Rece. În mai multe exemple, conflictele intranaționale au depășit cererile de
autonomie și s-au transformat în lupte prelungite purtate de un grup etnic care și-a
exercitat dreptul la autodeterminare în vederea înființării unui stat
independent. ,,Astfel de conflicte sunt dificil de rezolvat prin arbitraj și mediere
internațională.”2
Conflictele au fost considerate în mod tradițional probleme semnificative, iar
statele respective au tratat aceste conflicte în mod independent. Comunitatea
internațională a evitat să se amestece în afacerile interne. Mai mult, în ceea ce
privește problemele globale, cum ar fi distrugerea mediului, care nu este legată de
puterea armată, comunitatea internațională a considerat în mod tradițional că aceste
probleme nu pot fi sprijinite prin utilizarea puterii armatee. Cu toate acestea, odată
cu schimbările survenite în mediul de securitate în perioada de după Războiul
Rece, sprijinul prin utilizarea puterii armate internaționale a devenit necesar și
pentru probleme care anterior erau lăsate la latitudinea statelor individuale. În acest

2
Dobbie. Charles, Concept for Post-Cold War Peacekeeping, In Survival, vol 36. Nº3, Autumn 1994, p.46.
sens, rolul netradițional al puterii armate de a contribui la menținerea și asigurarea
păcii și securității internaționale, a căpătat o importanță mai mare.
Comunitatea internațională a oferit sprijin imediat ce conflictele s-au încheiat,
folosind puterea armată pentru a reconstrui statele eșuate. Este important să
recunoaștem tendințele și caracteristicile generale ale acestor conflicte. Odată cu
sfârșitul Războiului Rece, multe state marginale au pierdut diversele tipuri de
sprijin oferite atât de tabăra estică, cât și de cea occidentală și care erau necesare
pentru ca acestea să supraviețuiască.
Multe dintre aceste țări s-au angajat în războaie brutale. După ce au pierdut
sprijinul economic, economiile interne ale acestor țări au început să se deterioreze,
iar prăbușirea monedelor, pierderea piețelor și creșterea bruscă a șomajului au dat
naștere la instabilitate socială. Declinul economiilor interne a contribuit la
degradarea drumurilor, porturilor, podurilor, spitalelor, școlilor și a altor facilități
publice, precum și la o aprovizionare instabilă cu energie electrică, gaz și alte surse
de energie. În același timp, sistemele lor de educație, de sănătate, juridice și alte
sisteme sociale au început să se prăbușească.
Odată cu prăbușirea sistemelor sociale naționale, locuitorii care trăiseră anterior
împreună s-au divizat în grupuri mai mici, bazate pe etnie, trib, religie. Chestiuni
relativ mărunte puteau determina un grup să se înarmeze împotriva altui grup.
Acest tip de conflict armat nu utilizează tehnologia înaltă a armelor grele, cum ar
fi: avioanele de luptă, submarinele și tancurile, ci mai degrabă utilizează în general
arme mici, mortiere ușoare, mine terestre și alte arme de acest tip care pot fi
obținute la prețuri mici de la comunitatea internațională în perioada de după
Războiul Rece.
Se spune că, în anii 1990, necombatanții, în special femeile și copiii, au reprezentat
mai mult de jumătate din numărul total de victime. În plus, locuitorii sunt blocați în
casele lor pe măsură ce conflictele se intensifică și pot apărea focare de boli
contagioase, dezastre ecologice, foamete, secetă și alte urgențe umanitare. În mod
frecvent, un număr mare de locuitori fug din țară și devin refugiați, în timp ce
persoanele strămutate în interiorul țării migrează în zonele urbane.

ROLUL NETRADIȚIONAL AL PUTERII MILITARE

Comunitatea internațională, confruntată cu situațiile grave ale statelor eșuate, a

oferit sprijin în măsura în care a fost posibil. Sprijinul prin utilizarea puterii armate
nu a fost neobișnuit. Conflictele i-au supus adesea pe locuitorii generali la încălcări
ale drepturilor omului și la pericole care pun viața în pericol, inclusiv genocidul,
epurarea etnică și violul. Comunitatea internațională nu a ignorat aceste situații și a
desfășurat activități de sprijin, inclusiv prin utilizarea puterii armate.
ONU a adoptat o serie de rezoluții și și-a asumat un rol central în aceste activități
de sprijin. Forțele moderne de menținere a păcii, mandatate să ofere sprijin în
stabilirea unui guvern atunci când se reconstruiesc state eșuate, și forțele
multinaționale bazate pe rezoluțiile Consiliului de Securitate atunci când
conflictele armate erau probabile, au desfășurat activități bazate pe voința
comunității internaționale sub autoritatea ONU. Puterea militară a jucat un rol
integral pentru comunitatea internațională în aceste eforturi moderne de menținere
a păcii.
Statelor membre ale ONU le este interzis în mod fundamental să folosească forța
ca urmare a propriilor decizii. Cu toate acestea, atunci când problemele umanitare
sau legate de drepturile omului în cadrul conflictelor s-au extins până la un nivel
care amenința viața locuitorilor din general, Consiliul de Securitate a adoptat
rezoluții care autorizează folosirea forței și care stipulează întotdeauna în mod clar
așa-numitul set de patru puncte. Altfel spus, Consiliul de Securitate a adoptat
rezoluții după ce a stabilit că a avut loc o ,,încălcare a păcii”, așa cum este stipulat
în articolul 39 din Carta ONU. Pe baza unei rezoluții care autorizează utilizarea
forței, o forță multinațională poate folosi orice mijloace necesare, inclusiv puterea
armatră. Acest lucru reprezintă un rol netradițional care utilizează puterea armată a
statelor membre.
Utilizarea puterii armate, indiferent dacă se confruntă sau nu cu o amenințare
militară directă, este autorizată într-un anumit interval de timp pentru a rezolva o
problemă majoră în domeniul drepturilor omului. Activitățile de sprijin care
utilizează puterea armată pe baza unei rezoluții a Consiliului de Securitate care
autorizează utilizarea forței s-au impus ca o practică obișnuită într-o perioadă
scurtă de timp. ,,Forțele multinaționale, deși sunt autorizate să folosească forța în
cazul încălcării acordului de încetare a focului sau al unei crize umanitare,
desfășoară în general activități de sprijin pentru comunitatea internațională pentru a
preveni astfel de evenimente.”3 Mai mult, Consiliul de Securitate, în urma unui
acord de încetare a focului în cadrul unui conflict intrenațional, a adoptat rezoluții
prin care a instituit forțe moderne de menținere a păcii în cadrul unor țări care și-au
pierdut capacitatea de a se autoguverna. ONU utilizează forțe multinaționale pentru
a facilita desfășurarea de operațiuni moderne de menținere a păcii și îndeplinirea
mandatului său.
Forțele moderne de menținere a păcii își îndeplinesc mandatul sprijinind procesul
de stabilire a unui guvern legitim prin alegeri și, în acest timp, monitorizând dacă
poliția locală și alte agenții guvernamentale funcționează sau nu în mod democratic
și guvernând temporar un stat eșuat. În consecință, numărul de personal pentru
eforturile moderne de menținere a păcii a crescut dramatic. Acestea includ personal
militar pentru grupurile de observatori militari și forțele de menținere a păcii,

3
Kimberly. Z., Enforcing the Peace: Learning from the Imperial Past, New York: Columbia University Press, 2004,
p.34.
precum și personal civil ca ofițeri de poliție civilă, observatori electorali, sau
observatori guvernamentali.
Personalul militar de menținere a păcii are restricții în ceea ce privește utilizarea
forței. În principiu, aceștia sunt responsabili de limitarea și reducerea treptată a
violenței conflictelor, precum și de crearea unei infrastructuri de bază pentru
democratizare. Printre atribuțiile specifice se numără monitorizarea încetării
focului, inspecțiile de dezarmare, monitorizarea schimbului de prizonieri de război
și alte activități tradiționale de menținere a păcii, precum și repararea drumurilor și
podurilor și alte activități de stabilizare a societății. Pe lângă unitățile de
monitorizare a încetării focului, forțele militare și-au asumat roluri de cooperare
pentru pace, militarii de menținere a păcii formând unități de comunicații,
logistică, spital și alte facilități.

CONCLUZIE

Rolul inițial al puterii armate a fost acela de a elimina o amenințare militară directă
la adresa propriei țări. Cu toate acestea, odată cu înființarea ONU în urma celui de-
al Doilea Război Mondial și cu izbucnirea frecventă a conflictelor în perioada de
după Războiul Rece, în contrast cu rolul tradițional de exercitare a puterii armate în
mod coercitiv, rolurile necoercitive ale puterii armate s-au extins. În special, în
lumea de astăzi, conflictele internaționale care nu sunt abordate corespunzător pot
duce la crize umanitare majore. Rezolvarea acestor situații necesită activități de
sprijin din partea unei puteri armate internaționale.
,,Fața schimbată a conflictului de astăzi ne cere să fim perspicace, adaptativi,
creativi și curajoși și să abordăm simultan atât cauzele imediate, cât și cauzele
profunde ale conflictului, care, prea adesea, se află în absența oportunităților
economice și a inegalităților sociale. Poate că, mai presus de toate, necesită un
angajament mai profund față de cooperare și de un multilateralism adevărat decât a
reușit vreodată omenirea până acum.”4 Acestea sunt cuvintele fostului secretar
general al ONU, Butros Butros-Ghali, care s-a concentrat pe implementarea rapidă
a unor roluri netradiționale pentru puterea armată.

BIBLIOGRAFIE

1. CAPSTONE, United Nations Peacekeeping Operations: Principles and Guidelines –

Capstone Doctrine. New York: UN Department of Peacekeeping Operations. Doc. de 18
de janeiro de, 2008.

2. Dobbie. Charles, Concept for Post-Cold War Peacekeeping, In Survival, vol 36. Nº3,
Autumn 1994.

3. Kimberly. Z., Enforcing the Peace: Learning from the Imperial Past, New York:
Columbia University Press, 2004.

4. ONU (1995). Supplement To An Agenda For Peace: Position Paper Of The

SecretaryGeneral On The Occasion Of The Fiftieth Anniversary Of The United Nations.
A/50/60 - S/1995/1. 3 Janeiro 1995.

5. Pugh. Michael, at al, The UN, Peace and Force, London and Portland: Frank Cass, 1997.

4
ONU (1995). Supplement To An Agenda For Peace: Position Paper Of The SecretaryGeneral On The Occasion Of
The Fiftieth Anniversary Of The United Nations. A/50/60 - S/1995/1. 3 Janeiro 1995.