"ONU este conștiința lumii", spunea cândva fostul
"Die UNO ist das Gewissen der Welt", sagte der
frühere Generalsekretär Kofi Annan einmal.
Gegründet wurde sie 1945 mit dem Ziel, die
Menschheit "vor der Geißel des Krieges zu bewahren".
Der Traum vom Frieden ist heute genau so aktuell wie
damals.
1.
Die Friedensidee entsteht im Krieg
14. August 1941, mitten im Krieg und mitten im
Atlantik: US-Präsident Franklin D. Roosevelt und
Großbritanniens Premierminister Winston Churchill
besiegeln auf dem britischen Schlachtschiff "Prince of
Wales" einen Plan. Sie wollen Hitler und das
nationalsozialistische Deutsche Reich zerschlagen und
endlich eine friedliche Welt aufbauen.
Die Hauptpunkte der sogenannten "Atlantik-Charta"
lauten: Selbstbestimmungsrecht der Völker,
Gewaltverzicht der Staaten und Abrüstung – mit
Ausnahme der USA und Großbritanniens, die als
Weltpolizisten auf die Einhaltung der Bestimmungen
achten sollten. Die kurze Erklärung gilt als Keim der
"Vereinten Nationen".
Aus dem Zweierbündnis wurden die "Big Three", die
Großen Drei: Roosevelt, Churchill und Josef Stalin. Die
Idee der "Vereinten Nationen" – der Name war
Roosevelt angeblich über Nacht eingefallen – nahm
weiter Gestalt an.
Am 25. Juni 1945 kamen Vertreter aus 50 Nationen
nach San Francisco, um die 111 Artikel umfassende
Charta der Vereinten Nationen zu unterschreiben. Die
"United Nations Organisation", kurz: UNO oder auch
"Vereinte Nationen" (VN), war geboren.
Feierlich gelobten die Gründungsväter, "den
Weltfrieden und die internationale Sicherheit zu
wahren". Am 24. Oktober desselben Jahres, kurz nach
Beendigung des Zweiten Weltkriegs mit rund 60
Millionen Toten, trat die Charta in Kraft und löste
damit den machtlosen Völkerbund in seiner Mission
der Sicherung des Weltfriedens ab.
Aus den ursprünglich 50 Mitgliedstaaten sind
mittlerweile 193 geworden – fast jedes Land auf der
Welt gehört inzwischen zur UNO.
2.
Die Prinzipien: Universalität, Diplomatie und kollektive
Sicherheit
Das Leitprinzip der UNO ist die Universalität:
Weltfrieden wird – so die Idee – dann am besten
erreicht, wenn alle Länder dieser Welt Mitglied der
Vereinten Nationen sind und sich an den Leitgedanken
secretar general Kofi Annan. A fost înființată în 1945 cu
scopul de a "salva omenirea de flagelul războiului". Visul
păcii este la fel de relevant astăzi ca și atunci.
1.
Ideea de pace se naște în război
14 august 1941, în plin război și în mijlocul Atlanticului:
președintele american Franklin D. Roosevelt și prim-
ministrul britanic Winston Churchill sigilează un plan pe
nava de război britanică "Prince of Wales". Aceștia
doresc să-l zdrobească pe Hitler și Reich-ul național-
socialist german și să construiască în sfârșit o lume
pașnică.
Punctele principale ale așa-numitei "Carte a
Atlanticului" sunt: dreptul la autodeterminare al
popoarelor, renunțarea la violență de către state și
dezarmarea - cu excepția SUA și a Marii Britanii, care, în
calitate de polițiști mondiali, trebuiau să asigure
respectarea acesteia. Scurta declarație este considerată
sămânța "Națiunilor Unite".
Alianța celor doi a devenit "Cei trei mari": Roosevelt,
Churchill și Josef Stalin. Ideea "Națiunilor Unite" -
numele i-ar fi venit lui Roosevelt peste noapte - a
continuat să prindă contur.
La 25 iunie 1945, reprezentanții a 50 de națiuni au venit
la San Francisco pentru a semna Carta Națiunilor Unite,
care conținea 111 articole. Se năștea Organizația
Națiunilor Unite, sau, pe scurt, ONU.
Părinții fondatori au jurat solemn să "mențină pacea și
securitatea internațională". La 24 octombrie a aceluiași
an, la scurt timp după încheierea celui de-al Doilea
Război Mondial, soldat cu aproximativ 60 de milioane
de morți, Carta a intrat în vigoare, înlocuind Liga
Națiunilor, neputincioasă în misiunea sa de a garanta
pacea mondială.
Cele 50 de state membre inițiale au ajuns între timp la
193 - aproape toate țările din lume fac acum parte din
ONU.
2.
Principiile: Universalitate, diplomație și securitate
colectivă
Principiul director al ONU este universalitatea: pacea
mondială este cel mai bine obținută - așa se spune -
des friedlichen Zusammenlebens halten.
Auf dieser Basis kann man, wenn nötig, eventuelle
Konflikte besprechen und ausräumen. Die Vision ist
also, Friede durch Diplomatie und weltweite
Kooperation zu erreichen.
Vom Völkerbund, dessen Gründung 1919 der erste
Versuch einer Weltfriedensorganisation war,
unterscheidet sich die UNO dadurch, dass nun
tatsächlich (fast) alle Staaten auf der Welt Mitglied
sind. Im Völkerbund waren noch nicht einmal die USA
Mitglied, obwohl die Organisation auf ihre Idee
zurückging.
Ein weiterer Unterschied zum Völkerbund ist, dass die
Vereinten Nationen als äußerstes Mittel Soldaten zur
friedlichen Konfliktlösung einsetzen dürfen.
Der Grundgedanke bei der Wiederherstellung des
Weltfriedens ist die "kollektive Sicherheit": Verstößt
ein Staat gegen die gemeinsamen Normen, schließen
sich die übrigen Mitgliedstaaten zu gemeinsamen
Aktionen zusammen. Über diese Aktionen soll in der
UNO der Sicherheitsrat entscheiden.
An diesem Modell zeigt sich jedoch auch schon, dass
die UNO stets auf den politischen Willen ihrer
Mitglieder angewiesen ist. Besonders auffällig wurde
das in der Zeit des Kalten Krieges, als sich die
Großmächte im Sicherheitsrat durch Vetos regelmäßig
gegenseitig blockierten.
Die UNO ist also keine "Weltregierung", sie ist eine
"Weltorganisation", die nicht mächtiger ist, als ihre
Mitglieder es wollen.
3.
Die Dreierspitze: Sicherheitsrat, Generalversammlung,
Generalsekretär
Die Hauptverantwortung für die Wahrung von Frieden
und Sicherheit trägt der UNO-Sicherheitsrat. Er
überwacht die Staatengemeinschaft, bemüht sich um
friedliche Beilegung von Konflikten, setzt
gegebenenfalls Sanktionen fest und schickt Soldaten,
die den Vereinten Nationen unterstellt sind, in
Regionen, in denen der Friede bedroht ist.
Entgegen ihrer ursprünglichen Prämisse mischen sich
die Vereinten Nationen auch zunehmend in innere
Angelegenheiten eines Staates ein, wenn
Menschenleben bedroht sind. Sie folgen der
handlungsethischen Norm "responsibility to protect":
Sie sehen sich verantwortlich, Leben zu schützen,
Gewalt vorzubeugen, im Ernstfall einzugreifen und
nach einer militärischen Intervention Hilfe zu einem
Wiederaufbau eines Landes zu leisten.
atunci când toate țările din lume sunt membre ale
Națiunilor Unite și aderă la principiul director al
coexistenței pașnice.
Pe această bază, orice conflict poate fi discutat și
rezolvat, dacă este necesar. Viziunea este, astfel, de a
realiza pacea prin diplomație și cooperare la nivel
mondial.
ONU se deosebește de Liga Națiunilor, a cărei înființare
în 1919 a fost prima încercare de a crea o organizație
mondială pentru pace, prin faptul că în prezent
(aproape) toate statele lumii sunt membre. Nici măcar
SUA nu a fost membră a Ligii Națiunilor, deși organizația
a fost ideea lor.
O altă diferență față de Liga Națiunilor este că
Națiunilor Unite li se permite să folosească soldații ca
mijloc suprem de rezolvare pașnică a conflictelor.
Ideea de bază în restabilirea păcii mondiale este
"securitatea colectivă": dacă un stat încalcă normele
comune, celelalte state membre își unesc forțele pentru
a lua măsuri comune. În cadrul ONU, Consiliul de
Securitate trebuie să decidă cu privire la aceste acțiuni.
Cu toate acestea, acest model arată deja că ONU este
întotdeauna dependentă de voința politică a membrilor
săi. Acest lucru a fost vizibil în special în timpul
Războiului Rece, când marile puteri se blocau reciproc în
mod regulat în Consiliul de Securitate prin veto-uri.
Așadar, ONU nu este un "guvern mondial", ci o
"organizație mondială" care nu este mai puternică decât
doresc membrii săi.
3.
Trio-ul: Consiliul de Securitate, Adunarea Generală,
Secretarul General
Consiliul de Securitate al ONU este principalul
responsabil pentru menținerea păcii și securității.
Aceasta supraveghează comunitatea statelor, depune
eforturi pentru soluționarea pașnică a conflictelor,
stabilește sancțiuni dacă este necesar și trimite soldați
sub autoritatea Națiunilor Unite în regiunile în care
pacea este amenințată.
Contrar premisei sale inițiale, Organizația Națiunilor
Unite intervine din ce în ce mai mult în afacerile interne
ale unui stat atunci când viețile oamenilor sunt
amenințate. Ei urmează norma etică a "responsabilității

Mitte 2018 liefen nach Angaben der Vereinten
Nationen 14 Friedensmissionen auf vier Kontinenten.
Von 1945 bis 2007 absolvierten UNO-Kräfte mehr als
60 Friedenssicherungseinsätze.
Gemeinsam mit der Generalversammlung und dem
Sekretariat, die beide überwiegend empfehlende
Befugnisse haben, bildet der Sicherheitsrat die
Leitungsspitze des UNO-Systems. Neben den
ständigen Mitgliedern USA, Großbritannien, China,
Frankreich und Russland sitzen auch noch zehn nicht-
ständige Mitglieder im Sicherheitsrat.
Die fünf Großmächte haben seit 1945 ein Vetorecht
bei allen Entscheidungen, auch wenn Politiker und
Wissenschaftler eine Reform dieser veralteten
Strukturen diskutieren. Die drei weiteren
Hauptorgane sind der Internationale Gerichtshof, der
Treuhandrat sowie der Wirtschafts- und Sozialrat.
4.
Die "Familie" der Vereinten Nationen
Die Vereinten Nationen haben ein umfassendes
Verständnis von Frieden. Nicht nur die Abwesenheit
von Gewalt ist wichtig, sondern auch wirtschaftliches,
soziales und kulturelles Wohlergehen der Menschen.
Die Weltorganisation hat deshalb ein riesiges Netz an
Organisationen für ihre Mission Weltfrieden
gesponnen, das System wird auch "UN family"
genannt.
In einer Vielzahl von Programmen und
Sonderorganisationen kümmert sich die
Weltorganisation sowohl um Erziehung, Bildung und
Ernährung als auch um Flüchtlinge und die
Weltwirtschaft.
Die Internationale Atomenergiebehörde gehört
genauso dazu wie die Weltbank, das Kinderhilfswerk
UNICEF oder die Weltgesundheitsbehörde WHO. Das
Flüchtlingshilfswerk UNHCR (United Nations High
Commissioner for Refugees) hat seit seiner Gründung
1951 mehr als 50 Millionen Menschen geholfen, ein
neues Leben zu beginnen.
Nicht zuletzt ist die UNO auch eine große
Wirtschaftsmacht mit einem jährlichen Budget von
rund anderthalb Milliarden US-Dollar. Die
Sekretariate, Programme und Unterorganisationen
sind überall auf der Welt verteilt, Zweigstellen des
UNO-Hauptquartiers gibt es in Wien und Nairobi.
5.
Deutschland – vom Feindstaat zum Vollmitglied
Das Verhältnis von Deutschland zu den Vereinten
Nationen beginnt 1945 in erklärter Feindschaft: Der
de a proteja": se consideră responsabili de protejarea
vieții, de prevenirea violenței, de intervenția în situații
de urgență și de furnizarea de asistență pentru
reconstrucția unei țări după o intervenție militară.
Potrivit Organizației Națiunilor Unite, la jumătatea
anului 2018 erau în desfășurare 14 misiuni de pace pe
patru continente. Din 1945 până în 2007, forțele ONU
au îndeplinit peste 60 de misiuni de menținere a păcii.
Împreună cu Adunarea Generală și cu Secretariatul, care
au în principal atribuții de recomandare, Consiliul de
Securitate este organul de conducere al sistemului
ONU. Pe lângă membrii permanenți SUA, Marea
Britanie, China, Franța și Rusia, în Consiliul de Securitate
mai sunt zece membri nepermanenți.
Din 1945, cele cinci mari puteri au avut drept de veto
asupra tuturor deciziilor, chiar dacă politicienii și
academicienii discută despre reformarea acestor
structuri învechite. Celelalte trei organe principale sunt
Curtea Internațională de Justiție, Consiliul de
Administrație și Consiliul Economic și Social.
4.
"Familia" Națiunilor Unite
Organizația Națiunilor Unite are o înțelegere
cuprinzătoare a păcii. Nu doar absența violenței este
importantă, ci și bunăstarea economică, socială și
culturală a oamenilor. Prin urmare, organizația
mondială a creat o rețea imensă de organizații pentru
misiunea sa de pace mondială, sistemul fiind numit și
"familia ONU".
Printr-o multitudine de programe și agenții specializate,
organizația mondială se ocupă de educație, formare și
nutriție, precum și de refugiați și de economia
mondială.
Agenția Internațională pentru Energie Atomică face
parte din ea la fel de mult ca și Banca Mondială,
organizația de ajutorare a copiilor UNICEF sau
Organizația Mondială a Sănătății OMS. De la înființarea
sa în 1951, Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru
Refugiați (UNHCR) a ajutat peste 50 de milioane de
persoane să înceapă o nouă viață.
Nu în ultimul rând, ONU este, de asemenea, o putere
economică majoră, cu un buget anual de aproximativ un
miliard și jumătate de dolari americani. Secretariatele,
programele și suborganizațiile sunt răspândite în
întreaga lume, iar la Viena și Nairobi există filiale ale
sediului central al ONU.
5.
Germania - de la stat inamic la membru cu drepturi
Staat, "der während des Zweiten Weltkrieges Feind
eines Unterzeichners der Charta war", solle kein
Mitglied werden können, besagt die
"Feindschaftsklausel" in der Charta der Vereinten
Nationen. Obwohl es diese Klausel heute immer noch
gibt, hat sich Deutschland inzwischen vom einstigen
Feindstaat zum geachteten Mitglied gemausert.
Fast drei Jahrzehnte lang blieb den Deutschen der
Zutritt verwehrt. 1973 wurden dann beide deutschen
Staaten im "Minderstatus" in die UNO aufgenommen,
nachdem sie sich schon lange in diversen
Sonderorganisationen der Vereinten Nationen
engagiert hatten. "Minderstatus" bedeutete, dass sich
die BRD und die DDR nicht auf die in der Charta
verankerte "souveräne Gleichheit aller ihrer
Mitglieder" berufen konnten.
Seit dem 3. Oktober 1990 ist Deutschland
Vollmitglied, außerdem drittgrößter Beitragszahler
und an jeder dritten UN-Friedensmission beteiligt.
Zudem ist Deutschland "Sitzstaat" – das bedeutet,
dass in Deutschland zahlreiche Institutionen der
Vereinten Nationen angesiedelt sind.
18 Sekretariate und Büros sitzen in Bonn. Außerhalb
Bonns gibt es noch sieben weitere UN-Institutionen,
darunter den Internationalen Seegerichtshof in
Hamburg.
6.
Die Vereinten Nationen müssen sich verändern
Seit es die UNO gibt, versucht sie sich immer wieder
an Veränderungen anzupassen, um handlungsfähig zu
bleiben: In den 1970er-Jahren wurde das UN-System
zum Beispiel verstärkt ausgebaut, eine Budgetreform
erfolgte in den 1980er-Jahren. Generalsekretär
Boutros-Ghali startete eine Modernisierung der
Management- und Arbeitsstrukturen, durch die rund
2000 Posten gestrichen wurden.
Der ehemalige UN-Generalsekretär Kofi Annan
arbeitete während seiner Amtszeit an einer Reform
des Sekretariats. Das Ziel: mehr Transparenz in den
einzelnen Organisationen und Tätigkeitsbereichen.
Denn die Korruption hat auch vor der
Weltorganisation nicht halt gemacht.
Auch die Friedenseinsätze müssen ständig der Realität
angepasst werden, insbesondere seit dem
weltpolitischen Umbruch 1990 und der Veränderung
von Kriegen: Sie werden in der Regel nicht mehr
international, sondern vielmehr innerhalb von Staaten
geführt.
Seit längerem wird auch die Reform des
Sicherheitsrates diskutiert: Die veraltete Struktur, die
depline
Relația Germaniei cu Organizația Națiunilor Unite a
început în 1945 într-o ostilitate declarată: "Clauza
dușmanului" din Carta Națiunilor Unite prevede că un
stat "care a fost dușmanul unui semnatar al Cartei în
timpul celui de-al Doilea Război Mondial" nu ar trebui să
poată deveni membru. Deși această clauză există și
astăzi, Germania a evoluat între timp de la un fost stat
inamic la un membru respectat.
Timp de aproape trei decenii, germanilor le-a fost
refuzat accesul. Apoi, în 1973, ambele state germane au
fost admise la ONU cu "statut minoritar", după ce au
fost implicate de mult timp în diverse agenții
specializate ale ONU. "Statutul minor" însemna că RFG
și RDG nu puteau invoca "egalitatea suverană a tuturor
membrilor săi", consacrată în Cartă.
Începând cu 3 octombrie 1990, Germania este membru
cu drepturi depline, fiind, de asemenea, al treilea cel
mai mare contributor și implicată în fiecare a treia
misiune de menținere a păcii a ONU. În plus, Germania
este un "stat-sediu", ceea ce înseamnă că numeroase
instituții ale ONU se află în Germania.
18 secretariate și birouri sunt situate la Bonn. În afara
orașului Bonn există alte șapte instituții ONU, inclusiv
Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării din
Hamburg.
6.
Organizația Națiunilor Unite trebuie să se schimbe
De când există, ONU a încercat să se adapteze la
schimbări pentru a rămâne capabilă să acționeze: În anii
1970, de exemplu, sistemul ONU a fost extins din ce în
ce mai mult, iar în anii 1980 a avut loc o reformă
bugetară. Secretarul general Boutros-Ghali a lansat o
modernizare a structurilor de management și de lucru,
care a dus la eliminarea a aproximativ 2.000 de posturi.
Fostul secretar general al ONU, Kofi Annan, a lucrat la o
reformă a secretariatului în timpul mandatului său.
Scopul: mai multă transparență în organizațiile
individuale și în domeniile de activitate. Până la urmă,
corupția nu s-a oprit la nivelul organizației mondiale.
Operațiunile de pace trebuie, de asemenea, să se
adapteze în mod constant la realitate, mai ales după
revoluția politică mondială din 1990 și după schimbarea
războaielor: de regulă, acestea nu se mai desfășoară la
nivel internațional, ci mai degrabă în interiorul statelor.
Reforma Consiliului de Securitate este, de asemenea,
discutată de ceva timp: Structura învechită, care reflectă
încă distribuția puterii după cel de-al Doilea Război
noch die Machtverteilung nach dem Zweiten
Weltkrieg widerspiegelt, soll einer ausgewogenen und
umfassenden Vertretung aller Kontinente weichen.
Dadurch sollen der Sicherheitsrat und die UNO
insgesamt repräsentativer werden und international
auf größere Akzeptanz stoßen.
Mondial, va face loc unei reprezentări echilibrate și
cuprinzătoare a tuturor continentelor. Acest lucru ar
trebui să facă Consiliul de Securitate și ONU în ansamblu
mai reprezentative și să se bucure de o mai mare
acceptare internațională.